ân
ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) în iunie se coc cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu..., potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

DOOM

în zadár loc. adv.

ânadins
ÎNADÍNS adv. Cu un anumit scop, anume, intenționat. – În + adins.

DOOM

!înadíns (î-na-/în-a-) adv.

ânainta
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintai
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintam
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintare
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintare
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta.

DOOM

înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri

ânaintarea
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta.

DOOM

înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri

ânaintară
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintarăm
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintarăți
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintase
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintasem
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintaseră
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintaserăm
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintaserăți
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintaseși
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintaseți
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintat
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintat
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintata
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintate
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintatei
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintatele
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintatelor
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintatul
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintatului
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintau
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintaș
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintaș
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașa
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașa
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașe
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașe
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașei
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașei
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașele
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașele
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașelor
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașelor
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintași
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintași
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintași
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașii
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașii
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașilor
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașilor
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașul
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașul
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașului
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintașului
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

ânaintați
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintați
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintații
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânaintaților
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.

ânainte
NAÍNTE adv. v. înainte.

DOOM

*cuvấnt-înaínte s. n., pl. cuvínte-înaínte

ânaintea
ÎNAÍNTEA prep. (Construit cu gen.) 1. (Cu sens local) În fața, dinaintea (cuiva sau a ceva). Înaintea ochilor. ♦ De față cu..., față de... 2. (Cu sens temporal) Anterior, mai devreme decât... – Din înainte.

DOOM

înaíntea prep. (~ lui)

ânaintează
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintez
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânainteze
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintezi
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintând
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte.

DOOM

înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză

ânaintări
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta.

DOOM

înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri

ânaintării
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta.

DOOM

înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri

ânaintările
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta.

DOOM

înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri

ânaintărilor
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta.

DOOM

înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri

ânalt
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânalta
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânalte
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânaltei
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânaltele
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânaltelor
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânaltul
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânaltului
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânalț
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânalțe
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânalți
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânalți
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânalții
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânalților
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

DOOM

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

ânalță
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânamora
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorai
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamoram
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorare
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorare
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.

DOOM

!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri

ânamorarea
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.

DOOM

!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri

ânamorară
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorarăm
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorarăți
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorase
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorasem
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamoraseră
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamoraserăm
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamoraserăți
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamoraseși
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamoraseți
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorat
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorat
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamorata
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamorate
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamoratei
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamoratele
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamoratelor
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamoratul
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamoratului
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamorau
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorași
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorați
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorați
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamorații
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamoraților
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.

ânamorează
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorez
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamoreze
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorezi
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorând
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer).

DOOM

!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză

ânamorări
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.

DOOM

!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri

ânamorării
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.

DOOM

!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri

ânamorările
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.

DOOM

!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri

ânamorărilor
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora.

DOOM

!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri

ânapoi
ÎNAPÓI adv. 1. În direcție contrară înaintării; în spate, îndărăt. ◊ Loc. vb. A da înapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (într-o discuție) într-o acțiune; c) fig. a fi în declin, a regresa. ♦ (Înv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de proveniență; în locul unde a fost mai înainte. ◊ Loc. vb. A da (ceva) înapoi = a restitui; a înapoia. ◊ Expr. A-și lua vorba înapoi = a-și retrage vorba, făgăduiala făcută; a reveni asupra celor spuse, rectificându-le. 3. Cu o treaptă îndărăt, într-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o dată anterioară celei prezente. – În + apoi.

DOOM

!înapói (î-na-/în-a-) adv.

ânapoia
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiai
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiam
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiară
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiarăm
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiarăți
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiase
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiasem
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiaseră
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiaserăm
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiaserăți
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiaseși
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiaseți
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiat
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiat
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiata
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiate
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiatei
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiatele
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiatelor
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiatul
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiatului
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiau
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiază
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiași
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiați
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiați
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiații
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoiaților
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia².

ânapoie
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiem
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiere
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiere
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia². ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia².

DOOM

!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri

ânapoierea
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia². ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia².

DOOM

!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri

ânapoieri
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia². ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia².

DOOM

!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri

ânapoierii
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia². ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia².

DOOM

!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri

ânapoierile
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia². ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia².

DOOM

!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri

ânapoierilor
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia². ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia².

DOOM

!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri

ânapoiez
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoieze
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoiezi
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânapoind
ÎNAPOIÁ², înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.

DOOM

!înapoiá² (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd

ânaripa
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripai
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripam
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripare
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripară
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânariparăm
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânariparăți
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripase
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripasem
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripaseră
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripaserăm
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripaserăți
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripaseși
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripaseți
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripat
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripat
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripata
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripate
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripatei
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripatele
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripatelor
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripatul
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripatului
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripau
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripași
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripați
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripați
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripații
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripaților
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.

ânaripează
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripez
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripeze
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripezi
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânaripând
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

DOOM

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

ânarma
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmai
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmam
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmare
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmare
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma.

DOOM

!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri

ânarmarea
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma.

DOOM

!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri

ânarmară
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmarăm
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmarăți
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmase
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmasem
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmaseră
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmaserăm
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmaserăți
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmaseși
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmaseți
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmat
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmat
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmata
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmate
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmatei
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmatele
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmatelor
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmatul
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmatului
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmau
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmași
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmați
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmați
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmații
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmaților
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ânarmează
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmez
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmeze
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmezi
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmând
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

DOOM

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

ânarmări
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma.

DOOM

!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri

ânarmării
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma.

DOOM

!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri

ânarmările
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma.

DOOM

!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri

ânarmărilor
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma.

DOOM

!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri

ânaurea
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaureai
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauream
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurească
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaureau
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaureați
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauresc
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurește
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurești
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauri
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurii
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurim
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurind
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurire
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauriră
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurirăm
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurirăți
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurise
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurisem
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauriseră
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauriserăm
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauriserăți
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauriseși
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauriseți
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurit
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânaurit
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânaurita
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânaurite
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânauritei
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânauritele
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânauritelor
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânauritul
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânauritului
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânauriși
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauriți
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

DOOM

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

ânauriți
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânauriții
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânauriților
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.

ânavuțea
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțeai
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțeam
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțească
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțeau
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțeați
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțesc
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțește
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțești
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuții
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțim
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțind
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțire
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțiră
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțirăm
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțirăți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțise
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțisem
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțiseră
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțiserăm
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțiserăți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțiseși
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțiseți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțit
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțiși
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

ânavuțiți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

DOOM

!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă

âncadra
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrabil
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabila
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabile
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabilei
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabilele
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabilelor
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabili
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabilii
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabililor
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabilul
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrabilului
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil.

DOOM

*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile

âncadrai
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadram
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrare
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrare
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra.

DOOM

încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri

âncadrarea
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra.

DOOM

încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri

âncadrară
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrarăm
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrarăți
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrase
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrasem
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadraseră
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadraserăm
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadraserăți
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadraseși
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadraseți
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrat
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadratura
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.

âncadraturi
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.

âncadraturii
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.

âncadraturile
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.

âncadraturilor
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.

âncadrau
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrași
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrați
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrează
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrez
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadreze
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrezi
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrând
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.

DOOM

încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză

âncadrări
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra.

DOOM

încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri

âncadrării
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra.

DOOM

încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri

âncadrările
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra.

DOOM

încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri

âncadrărilor
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra.

DOOM

încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri

âncai
ÎNCÁI adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem. – În + cai (pl. înv. al lui cale).

DOOM

încái (reg.) adv.

âncaibere
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncaiberi
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncaibăr
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncaibără
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncaier
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncaiere
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncaieri
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncaieră
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncalc
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncalcați
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncalce
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncalci
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncalcă
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncalcăm
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncalec
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncalecați
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncalece
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncaleci
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncalecă
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncalecăm
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncalte
ÎNCÁLTEA adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem. [Var.: încálte, încáilea adv.] – Încă + alta.

DOOM

încáltea/încálte (reg.) adv.

âncaltea
ÎNCÁLTEA adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem. [Var.: încálte, încáilea adv.] – Încă + alta.

DOOM

încáltea/încálte (reg.) adv.

âncalț
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncalțe
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncalți
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncalță
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncap
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncape
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncapi
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncapsula
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulai
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulam
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulare
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulare
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula.

DOOM

încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri

âncapsularea
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula.

DOOM

încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri

âncapsulară
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsularăm
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsularăți
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulase
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulasem
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulaseră
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulaserăm
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulaserăți
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulaseși
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulaseți
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulat
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulau
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulași
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulați
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulează
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulez
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsuleze
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulezi
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulând
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

DOOM

încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză

âncapsulări
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula.

DOOM

încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri

âncapsulării
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula.

DOOM

încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri

âncapsulările
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula.

DOOM

încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri

âncapsulărilor
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula.

DOOM

încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri

âncapă
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncarbonizare
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii

âncarbonizarea
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii

âncarbonizări
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii

âncarbonizării
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii

âncarbonizările
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii

âncarbonizărilor
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii

âncarc
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncarcați
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncarce
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncarcera
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerai
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarceram
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerare
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerare
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera.

DOOM

încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri

âncarcerarea
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera.

DOOM

încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri

âncarcerară
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerarăm
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerarăți
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerase
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerasem
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarceraseră
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarceraserăm
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarceraserăți
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarceraseși
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarceraseți
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerat
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerat
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarcerata
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarcerate
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarceratei
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarceratele
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarceratelor
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarceratul
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarceratului
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarcerau
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerași
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerați
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerați
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarcerații
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarceraților
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

âncarcerează
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerez
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcereze
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerezi
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerând
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.

DOOM

încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză

âncarcerări
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera.

DOOM

încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri

âncarcerării
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera.

DOOM

încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri

âncarcerările
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera.

DOOM

încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri

âncarcerărilor
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera.

DOOM

încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri

âncarci
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncarcă
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncarcăm
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncartirui
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruia
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiai
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiam
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiască
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiau
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiați
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiesc
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiește
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiești
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruii
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruim
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruind
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruire
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruire
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui.

DOOM

încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri

âncartiruirea
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui.

DOOM

încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri

âncartiruiri
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui.

DOOM

încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri

âncartiruirii
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui.

DOOM

încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri

âncartiruirile
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui.

DOOM

încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri

âncartiruirilor
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui.

DOOM

încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri

âncartiruiră
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruirăm
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruirăți
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruise
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruisem
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiseră
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiserăm
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiserăți
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiseși
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiseți
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruit
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiși
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncartiruiți
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

DOOM

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă

âncasa
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasabil
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabila
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabile
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabilei
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabilele
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabilelor
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabili
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabilii
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabililor
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabilul
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasabilului
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).

âncasai
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasam
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasare
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasare
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa.

DOOM

încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri

âncasarea
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa.

DOOM

încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri

âncasară
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasarăm
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasarăți
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasase
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasasem
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasaseră
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasaserăm
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasaserăți
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasaseși
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasaseți
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasat
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasatoare
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatoarea
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatoarei
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatoarele
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatoarelor
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasator
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatori
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatorii
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatorilor
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatorul
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasatorului
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor.

DOOM

încasatór s. m., pl. încasatóri

âncasau
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasași
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasați
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasează
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasez
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncaseze
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasezi
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncastelura
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii

âncasteluri
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii

âncastelurii
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii

âncastelurile
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii

âncastelurilor
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii

âncastra
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrai
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastram
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrare
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrare
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra.

DOOM

încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri

âncastrarea
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra.

DOOM

încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri

âncastrară
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrarăm
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrarăți
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrase
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrasem
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastraseră
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastraserăm
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastraserăți
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastraseși
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastraseți
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrat
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrau
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrași
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrați
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrează
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrez
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastreze
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrezi
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrând
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.

DOOM

încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză

âncastrări
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra.

DOOM

încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri

âncastrării
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra.

DOOM

încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri

âncastrările
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra.

DOOM

încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri

âncastrărilor
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra.

DOOM

încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri

âncasând
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare.

DOOM

încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză

âncasări
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa.

DOOM

încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri

âncasării
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa.

DOOM

încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri

âncasările
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa.

DOOM

încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri

âncasărilor
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa.

DOOM

încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri

âncazarma
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmai
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmam
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmare
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmare
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma.

DOOM

încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii

âncazarmarea
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma.

DOOM

încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii

âncazarmară
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmarăm
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmarăți
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmase
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmasem
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmaseră
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmaserăm
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmaserăți
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmaseși
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmaseți
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmat
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmau
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmași
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmați
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmează
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmez
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmeze
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmezi
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmând
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.

DOOM

încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză

âncazarmări
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma.

DOOM

încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii

âncazarmării
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma.

DOOM

încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii

âncazarmările
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma.

DOOM

încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii

âncazarmărilor
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma.

DOOM

încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii

ânceapă
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncearcă
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

ânceata
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

âncep
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepe
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepea
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepeai
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepeam
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepeau
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepeați
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepem
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepere
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepere
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe.

DOOM

încépere s. f., g.-d. art. încéperii

ânceperea
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe.

DOOM

încépere s. f., g.-d. art. încéperii

ânceperi
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe.

DOOM

încépere s. f., g.-d. art. încéperii

ânceperii
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe.

DOOM

încépere s. f., g.-d. art. încéperii

ânceperile
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe.

DOOM

încépere s. f., g.-d. art. încéperii

ânceperilor
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe.

DOOM

încépere s. f., g.-d. art. încéperii

âncepeți
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepi
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepu
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepui
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepură
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepurăm
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepurăți
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepuse
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepusem
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepuseră
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepuserăm
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepuserăți
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepuseși
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepuseți
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

ânceput
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

ânceput
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

DOOM

începút s. n., pl. începúturi

ânceputul
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

DOOM

începút s. n., pl. începúturi

ânceputului
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

DOOM

începút s. n., pl. începúturi

ânceputuri
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

DOOM

începút s. n., pl. începúturi

ânceputurile
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

DOOM

începút s. n., pl. începúturi

ânceputurilor
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

DOOM

începút s. n., pl. începúturi

âncepuși
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepând
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

DOOM

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

âncepătoare
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoare
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoarea
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoarea
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoarei
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoarei
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoarele
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoarele
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoarelor
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătoarelor
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepător
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepător
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepători
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepători
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătorii
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătorii
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătorilor
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătorilor
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătorul
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătorul
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătorului
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătorului
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

DOOM

începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre

âncepătura
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură.

DOOM

începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri

âncepături
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură.

DOOM

începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri

âncepăturii
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură.

DOOM

începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri

âncepăturile
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură.

DOOM

începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri

âncepăturilor
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură.

DOOM

începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri

âncerc
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncerca
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercai
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercam
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercare
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercare
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.

DOOM

încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri

âncercarea
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.

DOOM

încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri

âncercară
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercarăm
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercarăți
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercase
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercasem
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercaseră
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercaserăm
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercaserăți
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercaseși
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercaseți
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercat
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercat
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercata
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercate
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercatei
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercatele
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercatelor
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercatul
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercatului
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercau
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercași
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercați
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercați
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercații
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncercaților
ÎNCERCÁT², -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit². – V. încerca.

âncerce
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncerci
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercui
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuia
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiai
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiam
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiască
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiau
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiați
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiesc
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiește
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiești
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuii
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuim
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuind
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuire
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuire
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui.

DOOM

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

âncercuirea
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui.

DOOM

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

âncercuiri
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui.

DOOM

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

âncercuirii
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui.

DOOM

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

âncercuirile
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui.

DOOM

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

âncercuirilor
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui.

DOOM

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

âncercuiră
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuirăm
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuirăți
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuise
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuisem
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiseră
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiserăm
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiserăți
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiseși
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiseți
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuit
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuit
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuita
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuite
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuitei
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuitele
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuitelor
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuitul
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuitului
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuiși
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiți
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

DOOM

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

âncercuiți
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuiții
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercuiților
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.

âncercând
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.

DOOM

încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă

âncercăna
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercănare
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercănară
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercănase
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercănaseră
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercănat
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercănat
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănata
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănate
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănatei
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănatele
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănatelor
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănatul
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănatului
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănau
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercănați
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănații
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănaților
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.

âncercănează
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercăneze
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercănând
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.

DOOM

!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză

âncercări
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.

DOOM

încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri

âncercării
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.

DOOM

încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri

âncercările
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.

DOOM

încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri

âncercărilor
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.

DOOM

încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri

âncet
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

ânceta
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetai
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetam
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetare
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetare
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.

DOOM

încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii

âncetarea
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.

DOOM

încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii

âncetară
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetarăm
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetarăți
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetase
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetasem
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetaseră
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetaserăm
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetaserăți
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetaseși
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetaseți
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetat
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetau
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetași
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetați
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncete
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

âncetează
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetei
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

âncetele
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

âncetelor
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

âncetez
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

ânceteze
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetezi
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetinea
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetineai
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetineala
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală.

DOOM

încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli

âncetineam
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinească
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetineau
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetineați
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinei
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetineii
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetineilor
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetinel
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetinele
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetinelei
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetinelele
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetinelelor
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetineli
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală.

DOOM

încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli

âncetinelii
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală.

DOOM

încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli

âncetinelile
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală.

DOOM

încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli

âncetinelilor
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală.

DOOM

încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli

âncetinelul
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetinelului
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetinesc
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinește
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinești
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetini
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinica
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel.

DOOM

încetinél² adv.

âncetinii
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinim
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinind
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinire
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinire
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini.

DOOM

încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri

âncetinirea
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini.

DOOM

încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri

âncetiniri
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini.

DOOM

încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri

âncetinirii
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini.

DOOM

încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri

âncetinirile
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini.

DOOM

încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri

âncetinirilor
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini.

DOOM

încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri

âncetiniră
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinirăm
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinirăți
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinise
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinisem
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetiniseră
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetiniserăm
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetiniserăți
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetiniseși
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetiniseți
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinit
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetinit
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetinita
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetinite
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetinitei
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetinitele
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetinitelor
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetinitoare
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor.

DOOM

încetinitór s. n., pl. încetinitoáre

âncetinitoarele
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor.

DOOM

încetinitór s. n., pl. încetinitoáre

âncetinitoarelor
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor.

DOOM

încetinitór s. n., pl. încetinitoáre

âncetinitor
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor.

DOOM

încetinitór s. n., pl. încetinitoáre

âncetinitorul
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor.

DOOM

încetinitór s. n., pl. încetinitoáre

âncetinitorului
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor.

DOOM

încetinitór s. n., pl. încetinitoáre

âncetinitul
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetinitului
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetiniși
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetiniți
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei).

DOOM

încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă

âncetiniți
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetiniții
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetiniților
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.

âncetișor
ÎNCETIȘÓR adv. Diminutiv al lui încet; încetinel (2). ♦ (Substantivat; în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu încetișorul = (a lua pe cineva sau a o lua) cu blândețe, cu tact, cu binișorul. – Încet + suf. -ișor.

DOOM

încetișór adv.

âncetul
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

âncetului
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

âncetând
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

âncetări
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.

DOOM

încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii

âncetării
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.

DOOM

încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii

âncetările
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.

DOOM

încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii

âncetărilor
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.

DOOM

încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii

âncetățenea
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeneai
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeneam
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenească
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeneau
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeneați
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenesc
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenește
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenești
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeni
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenii
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenim
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenind
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenire
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenire
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni.

DOOM

încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri

âncetățenirea
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni.

DOOM

încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri

âncetățeniri
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni.

DOOM

încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri

âncetățenirii
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni.

DOOM

încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri

âncetățenirile
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni.

DOOM

încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri

âncetățenirilor
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni.

DOOM

încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri

âncetățeniră
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenirăm
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenirăți
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenise
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenisem
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeniseră
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeniserăm
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeniserăți
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeniseși
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeniseți
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenit
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățenit
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățenita
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățenite
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățenitei
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățenitele
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățenitelor
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățenitul
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățenitului
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățeniși
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeniți
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean.

DOOM

încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă

âncetățeniți
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățeniții
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

âncetățeniților
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.

ânceți
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

ânceții
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

ânceților
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

DOOM

încét-încét v. încét

âncețoșa
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșare
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșare
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa.

DOOM

încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii

âncețoșarea
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa.

DOOM

încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii

âncețoșară
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșase
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșaseră
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșat
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșat
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșata
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșate
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșatei
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșatele
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșatelor
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșatul
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșatului
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșau
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșați
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșații
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșaților
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.

âncețoșează
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșeze
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșând
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos.

DOOM

încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd

âncețoșări
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa.

DOOM

încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii

âncețoșării
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa.

DOOM

încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii

âncețoșările
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa.

DOOM

încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii

âncețoșărilor
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa.

DOOM

încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii

âncheagă
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

âncheg
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchega
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegai
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegam
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegare
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegare
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega.

DOOM

închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri

ânchegarea
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega.

DOOM

închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri

ânchegară
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegarăm
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegarăți
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegase
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegasem
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegaseră
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegaserăm
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegaserăți
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegaseși
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegaseți
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegat
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegat
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegata
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegate
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegatei
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegatele
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegatelor
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegatul
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegatului
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegau
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegași
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegați
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegați
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegații
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchegaților
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.

ânchege
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegi
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegând
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare.

DOOM

închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége

ânchegări
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega.

DOOM

închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri

ânchegării
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega.

DOOM

închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri

ânchegările
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega.

DOOM

închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri

ânchegărilor
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega.

DOOM

închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri

ânchegătoare
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri

ânchegătoare
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătoarea
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri

ânchegătoarea
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătoarei
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătoarele
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătoarelor
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegător
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegători
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri

ânchegători
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătorii
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri

ânchegătorii
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătorile
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri

ânchegătorilor
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri

ânchegătorilor
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătorul
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătorului
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător.

DOOM

închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre

ânchegătura
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură.

DOOM

închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri

ânchegături
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură.

DOOM

închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri

ânchegăturii
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură.

DOOM

închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri

ânchegăturile
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură.

DOOM

închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri

ânchegăturilor
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură.

DOOM

închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri

ânchegățele
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică.

DOOM

închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele

ânchegățelei
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică.

DOOM

închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele

ânchegățelele
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică.

DOOM

închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele

ânchegățelelor
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică.

DOOM

închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele

ânchegățica
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică.

DOOM

închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele

ânchei
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheia
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiai
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiam
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiară
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiarăm
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiarăți
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiase
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiasem
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiaseră
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiaserăm
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiaserăți
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiaseși
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiaseți
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiat
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiat
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiata
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiate
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiatei
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiatele
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiatelor
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiatul
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiatului
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiau
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiași
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiați
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiați
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiații
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheiaților
ÎNCHEIÁT², -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.

âncheie
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiem
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiere
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

âncheiere
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia.

DOOM

încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri

âncheierea
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia.

DOOM

încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri

âncheieri
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia.

DOOM

încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri

âncheierii
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia.

DOOM

încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri

âncheierile
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia.

DOOM

încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri

âncheierilor
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia.

DOOM

încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri

âncheietoare
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri

âncheietoare
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietoarea
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri

âncheietoarea
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietoarei
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietoarele
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietoarelor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietori
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri

âncheietori
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietori
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietorii
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri

âncheietorii
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietorii
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietorile
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri

âncheietorilor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri

âncheietorilor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietorilor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietorul
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietorul
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietorului
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietorului
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

DOOM

încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri

âncheietura
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

DOOM

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri

âncheieturi
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

DOOM

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri

âncheieturii
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

DOOM

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri

âncheieturile
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

DOOM

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri

âncheieturilor
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

DOOM

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri

âncheind
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare.

DOOM

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd

ânchelbăra
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărai
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbăram
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărare
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărară
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărarăm
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărarăți
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărase
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărasem
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbăraseră
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbăraserăm
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbăraserăți
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbăraseși
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbăraseți
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărat
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărau
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărași
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărați
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărează
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărez
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbăreze
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărezi
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchelbărând
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.

ânchiaburire
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire.

DOOM

închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri

ânchiaburirea
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire.

DOOM

închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri

ânchiaburiri
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire.

DOOM

închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri

ânchiaburirii
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire.

DOOM

închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri

ânchiaburirile
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire.

DOOM

închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri

ânchiaburirilor
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire.

DOOM

închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri

ânchiaburit
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburita
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburite
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburitei
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburitele
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburitelor
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburitul
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburitului
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburiți
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburiții
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchiaburiților
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

ânchid
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchide
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchidea
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchideai
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchideam
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchideau
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchideați
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchidem
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchidere
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchidere
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis¹. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide.

DOOM

închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi

ânchiderea
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis¹. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide.

DOOM

închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi

ânchideri
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis¹. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide.

DOOM

închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi

ânchiderii
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis¹. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide.

DOOM

închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi

ânchiderile
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis¹. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide.

DOOM

închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi

ânchiderilor
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis¹. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide.

DOOM

închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi

ânchideți
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchidă
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchin
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchina
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinai
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinam
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinare
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinare
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.

DOOM

închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri

ânchinarea
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.

DOOM

închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri

ânchinară
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinarăm
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinarăți
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinase
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinasem
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinaseră
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinaserăm
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinaserăți
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinaseși
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinaseți
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinat
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinat
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinata
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinate
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinatei
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinatele
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinatelor
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinatul
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinatului
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinau
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinași
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinați
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinați
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinații
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchinaților
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.

ânchine
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânching
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchinga
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingai
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingam
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingare
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingară
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingarăm
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingarăți
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingase
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingasem
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingaseră
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingaserăm
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingaserăți
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingaseși
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingaseți
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingat
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingat
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingata
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingate
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingatei
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingatele
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingatelor
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingatul
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingatului
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingau
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingași
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingați
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingați
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingații
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchingaților
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.

ânchinge
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingi
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchingând
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge². – În + chingă.

DOOM

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

ânchini
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinând
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

DOOM

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

ânchinăciune
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

DOOM

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

ânchinăciunea
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

DOOM

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

ânchinăciuni
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

DOOM

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

ânchinăciunii
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

DOOM

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

ânchinăciunile
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

DOOM

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

ânchinăciunilor
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

DOOM

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

ânchinări
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.

DOOM

închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri

ânchinării
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.

DOOM

închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri

ânchinările
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.

DOOM

închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri

ânchinărilor
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.

DOOM

închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri

ânchinătoare
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinătoarea
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinătoarei
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinătoarele
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinătoarelor
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinător
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinători
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinătorii
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinătorilor
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinătorul
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchinătorului
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

DOOM

închinătór s. m., pl. închinătóri

ânchiondora
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorai
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondoram
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorare
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorară
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorarăm
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorarăți
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorase
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorasem
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondoraseră
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondoraserăm
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondoraserăți
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondoraseși
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondoraseți
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorat
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorau
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorași
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorați
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorează
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorez
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondoreze
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorezi
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiondorând
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).

ânchiorchioșat
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșata
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșate
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșatei
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșatele
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșatelor
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșatul
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșatului
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșați
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșații
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchiorchioșaților
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244.

DOOM

închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte

ânchipui
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuia
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiai
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiam
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiau
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiați
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuie
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuii
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuim
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuind
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuire
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuire
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

DOOM

închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri

ânchipuirea
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

DOOM

închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri

ânchipuiri
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

DOOM

închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri

ânchipuirii
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

DOOM

închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri

ânchipuirile
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

DOOM

închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri

ânchipuirilor
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui.

DOOM

închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri

ânchipuiră
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuirăm
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuirăți
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuise
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuisem
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiseră
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiserăm
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiserăți
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiseși
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiseți
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuit
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuit
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuita
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuite
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuitei
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuitele
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuitelor
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuitul
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuitului
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuiși
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiți
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

DOOM

închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

ânchipuiți
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuiții
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchipuiților
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ânchircea
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirceai
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirceam
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircească
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirceau
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirceați
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircesc
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircește
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircești
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirci
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircii
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircim
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircind
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircire
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircire
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci.

DOOM

închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii

ânchircirea
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci.

DOOM

închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii

ânchirciri
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci.

DOOM

închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii

ânchircirii
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci.

DOOM

închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii

ânchircirile
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci.

DOOM

închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii

ânchircirilor
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci.

DOOM

închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii

ânchirciră
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircirăm
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircirăți
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircise
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircisem
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirciseră
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirciserăm
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirciserăți
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirciseși
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirciseți
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircit
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchircit
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchircita
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchircite
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchircitei
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchircitele
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchircitelor
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchircitul
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchircitului
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchirciși
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirciți
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.

DOOM

închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă

ânchirciți
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchirciții
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchirciților
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.

ânchiria
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriai
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriam
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriară
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriarăm
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriarăți
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriase
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriasem
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriaseră
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriaserăm
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriaserăți
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriaseși
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriaseți
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriat
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriat
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriata
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriate
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriatei
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriatele
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriatelor
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriatul
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriatului
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriau
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriază
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriași
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriați
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriați
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriații
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchiriaților
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.

ânchirie
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriem
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriere
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriere
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

DOOM

închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

ânchirierea
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

DOOM

închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

ânchirieri
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

DOOM

închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

ânchirierii
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

DOOM

închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

ânchirierile
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

DOOM

închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

ânchirierilor
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

DOOM

închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

ânchiriez
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchirieze
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriezi
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchiriind
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

DOOM

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

ânchis
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchis
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchisa
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchise
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchise
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchisei
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchisei
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchisele
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchiselor
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchiseră
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiserăm
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiserăți
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchisese
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchisesem
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiseseră
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiseserăm
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiseserăți
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiseseși
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiseseți
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiseși
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchisoare
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis² + suf. -oare.

DOOM

închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri

ânchisoarea
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis² + suf. -oare.

DOOM

închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri

ânchisori
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis² + suf. -oare.

DOOM

închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri

ânchisorii
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis² + suf. -oare.

DOOM

închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri

ânchisorile
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis² + suf. -oare.

DOOM

închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri

ânchisorilor
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis² + suf. -oare.

DOOM

închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri

ânchista
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistai
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistam
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistare
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistare
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista.

DOOM

închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri

ânchistarea
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista.

DOOM

închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri

ânchistară
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistarăm
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistarăți
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistase
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistasem
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistaseră
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistaserăm
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistaserăți
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistaseși
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistaseți
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistat
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistat
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistata
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistate
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistatei
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistatele
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistatelor
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistatul
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistatului
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistau
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistași
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistați
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistați
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistații
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistaților
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.

ânchistează
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistez
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchisteze
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistezi
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistând
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster.

DOOM

închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză

ânchistări
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista.

DOOM

închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri

ânchistării
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista.

DOOM

închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri

ânchistările
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista.

DOOM

închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri

ânchistărilor
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista.

DOOM

închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri

ânchisul
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchisului
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchiz
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchizi
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchizând
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchiză
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere.

DOOM

închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís

ânchizătoare
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător.

DOOM

închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri

ânchizătoare
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător.

DOOM

închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre

ânchizătoarea
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător.

DOOM

închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri

ânchizătoarele
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător.

DOOM

închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre

ânchizătoarelor
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător.

DOOM

închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre

ânchizător
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător.

DOOM

închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre

ânchizători
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător.

DOOM

închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri

ânchizătorii
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător.

DOOM

închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri

ânchizătorile
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător.

DOOM

închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri

ânchizătorilor
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător.

DOOM

închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri

ânchizătorul
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător.

DOOM

închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre

ânchizătorului
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător.

DOOM

închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre

ânchiși
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchișii
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

ânchișilor
ÎNCHÍS², -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.

âncifra
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrai
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifram
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrare
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrare
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.

âncifrarea
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.

âncifrară
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrarăm
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrarăți
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrase
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrasem
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifraseră
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifraserăm
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifraserăți
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifraseși
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifraseți
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrat
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrat
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifrata
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifrate
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifratei
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifratele
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifratelor
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifratul
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifratului
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifrau
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrași
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrați
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrați
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifrații
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifraților
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.

âncifrează
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrez
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifreze
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrezi
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrând
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.

âncifrări
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.

âncifrării
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.

âncifrările
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.

âncifrărilor
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.

âncincea
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinceai
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinceam
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincească
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinceau
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinceați
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincesc
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincește
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincești
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinci
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincii
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincim
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincind
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincire
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinciră
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincirăm
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincirăți
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincise
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincisem
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinciseră
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinciserăm
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinciserăți
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinciseși
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinciseți
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincit
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncincit
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncincita
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncincite
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncincitei
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncincitele
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncincitelor
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncincitul
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncincitului
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncinciși
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinciți
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci.

DOOM

încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă

âncinciți
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncinciții
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncinciților
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci.

DOOM

*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte

âncingere
ÎNCÍNGERE¹, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge¹ și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge¹.

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingere
ÎNCÍNGERE², încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge² și rezultatul ei. – V. încinge².

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingerea
ÎNCÍNGERE¹, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge¹ și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge¹.

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingerea
ÎNCÍNGERE², încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge² și rezultatul ei. – V. încinge².

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingeri
ÎNCÍNGERE¹, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge¹ și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge¹.

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingeri
ÎNCÍNGERE², încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge² și rezultatul ei. – V. încinge².

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingerii
ÎNCÍNGERE¹, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge¹ și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge¹.

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingerii
ÎNCÍNGERE², încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge² și rezultatul ei. – V. încinge².

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingerile
ÎNCÍNGERE¹, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge¹ și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge¹.

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingerile
ÎNCÍNGERE², încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge² și rezultatul ei. – V. încinge².

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingerilor
ÎNCÍNGERE¹, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge¹ și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge¹.

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncingerilor
ÎNCÍNGERE², încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge² și rezultatul ei. – V. încinge².

DOOM

încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri

âncins
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncins
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinsa
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinsa
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinse
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinse
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinsei
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinsei
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinsele
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinsele
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinselor
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinselor
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinsul
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinsul
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinsului
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinsului
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinși
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinși
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinșii
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinșii
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

âncinșilor
ÎNCÍNS², -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat², încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins², înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins², fermentat. – V. încinge¹.

âncinșilor
ÎNCÍNS³, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge².

ânciocăla
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălai
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălam
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălare
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălară
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălarăm
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălarăți
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălase
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălasem
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălaseră
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălaserăm
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălaserăți
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălaseși
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălaseți
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălat
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălau
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălași
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălați
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălează
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălez
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocăleze
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălezi
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciocălând
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.

DOOM

înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză

ânciuda
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudai
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudam
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudare
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudare
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.

DOOM

înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri

ânciudarea
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.

DOOM

înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri

ânciudară
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudarăm
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudarăți
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudase
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudasem
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudaseră
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudaserăm
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudaserăți
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudaseși
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudaseți
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudat
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudat
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudata
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudate
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudatei
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudatele
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudatelor
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudatul
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudatului
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudau
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudași
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudați
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudați
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudații
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudaților
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ânciudează
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudez
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudeze
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudezi
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudând
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

DOOM

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

ânciudări
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.

DOOM

înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri

ânciudării
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.

DOOM

înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri

ânciudările
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.

DOOM

înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri

ânciudărilor
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.

DOOM

înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri

âncleia
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiai
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiala
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală.

DOOM

încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli

âncleiam
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiară
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiarăm
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiarăți
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiase
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiasem
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiaseră
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiaserăm
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiaserăți
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiaseși
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiaseți
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiat
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiat
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiata
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiate
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiatei
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiatele
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiatelor
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiatul
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiatului
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiau
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiază
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiași
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiați
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiați
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiații
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleiaților
ÎNCLEIÁT², -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.

âncleie
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleieli
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală.

DOOM

încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli

âncleielii
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală.

DOOM

încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli

âncleielile
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală.

DOOM

încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli

âncleielilor
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală.

DOOM

încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli

âncleiem
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiere
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiere
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia.

DOOM

încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri

âncleierea
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia.

DOOM

încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri

âncleieri
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia.

DOOM

încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri

âncleierii
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia.

DOOM

încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri

âncleierile
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia.

DOOM

încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri

âncleierilor
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia.

DOOM

încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri

âncleiez
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleieze
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleiezi
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleind
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.

âncleșta
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștai
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștam
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștare
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștare
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta.

DOOM

încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri

âncleștarea
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta.

DOOM

încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri

âncleștară
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștarăm
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștarăți
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștase
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștasem
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștaseră
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștaserăm
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștaserăți
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștaseși
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștaseți
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștat
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștat
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștata
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștate
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștatei
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștatele
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștatelor
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștatul
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștatului
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștau
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștași
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștați
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștați
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștații
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștaților
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.

âncleștează
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștez
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleșteze
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștezi
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștând
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.

DOOM

încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză

âncleștări
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta.

DOOM

încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri

âncleștării
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta.

DOOM

încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri

âncleștările
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta.

DOOM

încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri

âncleștărilor
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta.

DOOM

încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri

ânclicheta
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetai
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetaj
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.

ânclichetaje
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.

ânclichetajele
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.

ânclichetajelor
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.

ânclichetajul
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.

ânclichetajului
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.

ânclichetam
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetare
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetare
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].

ânclichetarea
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].

ânclichetară
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetarăm
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetarăți
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetase
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetasem
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetaseră
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetaserăm
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetaserăți
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetaseși
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetaseți
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetat
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetau
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetași
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetați
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetează
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetez
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclicheteze
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetezi
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetând
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.

ânclichetări
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].

ânclichetării
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].

ânclichetările
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].

ânclichetărilor
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].

ânclin
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclina
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinai
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinam
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinare
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinare
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.

DOOM

înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri

ânclinarea
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.

DOOM

înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri

ânclinară
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinarăm
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinarăți
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinase
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinasem
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinaseră
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinaserăm
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinaserăți
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinaseși
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinaseți
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinat
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinat
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinata
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinate
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinatei
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinatele
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinatelor
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinatul
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinatului
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinau
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinași
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinați
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinați
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinația
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.

DOOM

înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)

ânclinație
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.

DOOM

înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)

ânclinației
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.

DOOM

înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)

ânclinații
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

ânclinații
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.

DOOM

înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)

ânclinațiile
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.

DOOM

înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)

ânclinațiilor
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.

DOOM

înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)

ânclinaților
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.

âncline
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclini
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinând
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.

DOOM

încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă

ânclinări
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.

DOOM

înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri

ânclinării
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.

DOOM

înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri

ânclinările
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.

DOOM

înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri

ânclinărilor
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.

DOOM

înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri

ânclinătoare
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinătoarea
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinătoarei
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinătoarele
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinătoarelor
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinător
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinători
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinătorii
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinătorilor
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinătorul
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

ânclinătorului
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.

âncoace
ÎNCOÁCE adv. 1. Înspre mine, spre locul unde mă aflu; în direcția mea. ◊ (În loc. adv.) Încoace și încolo = dintr-o parte în alta. (Pop. și fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atrăgător. ◊ Expr. Ce mai încoace (și) încolo = de ce atâta vorbă? e inutilă orice discuție. 2. Înspre momentul de față, mai apropiat de epoca noastră. [Var.: încoá adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce.

DOOM

încoáce (-coa-) adv.

âncocleța
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețai
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețam
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețare
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețară
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețarăm
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețarăți
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețase
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețasem
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețaseră
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețaserăm
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețaserăți
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețaseși
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețaseți
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețat
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețau
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețași
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețați
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețea
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețeai
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețeam
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețească
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețeau
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețează
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețeați
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețesc
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețez
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețeze
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețezi
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncoclețește
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețești
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncocleți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncocleții
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețim
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețind
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețire
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețiră
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețirăm
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețirăți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețise
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețisem
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețiseră
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețiserăm
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețiserăți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețiseși
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețiseți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețit
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețiși
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețiți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.

âncoclețând
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).

âncolo
ÎNCÓLO adv. 1. În alt loc decât aici; în partea aceea, în direcția aceea, într-acolo. ◊ Expr. Mai încolo = mai departe. Până (mai) încolo = până nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasă-l (sau dă-l) încolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atenție, nu-l lua în considerare. Fugi încolo! = taci din gură! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urmă, mai târziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) încolo = începând din acest moment, de acum înainte. De astăzi (sau de mâine etc.) încolo = începând de azi (sau de mâine etc.). De atunci încolo = după aceea. 3. În afară de cele arătate înainte. [Var.: încoleá adv.] – În + colo.

DOOM

încólo adv.

âncolona
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonai
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonam
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonare
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonare
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona.

DOOM

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii

âncolonarea
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona.

DOOM

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii

âncolonară
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonarăm
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonarăți
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonase
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonasem
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonaseră
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonaserăm
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonaserăți
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonaseși
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonaseți
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonat
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonat
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonata
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonate
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonatei
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonatele
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonatelor
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonatul
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonatului
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonau
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonași
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonați
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonați
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonații
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonaților
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

âncolonează
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonez
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncoloneze
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonezi
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonând
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.

DOOM

încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză

âncolonări
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona.

DOOM

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii

âncolonării
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona.

DOOM

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii

âncolonările
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona.

DOOM

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii

âncolonărilor
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona.

DOOM

încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii

âncolăcea
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăceai
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăceala
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală.

DOOM

încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli

âncolăceam
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcească
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăceau
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăceați
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăceli
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală.

DOOM

încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli

âncolăcelii
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală.

DOOM

încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli

âncolăcelile
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală.

DOOM

încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli

âncolăcelilor
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală.

DOOM

încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli

âncolăcesc
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcește
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcești
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăci
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcii
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcim
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcind
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcire
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcire
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.

DOOM

încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri

âncolăcirea
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.

DOOM

încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri

âncolăciri
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.

DOOM

încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri

âncolăcirii
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.

DOOM

încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri

âncolăcirile
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.

DOOM

încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri

âncolăcirilor
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.

DOOM

încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri

âncolăciră
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcirăm
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcirăți
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcise
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcisem
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăciseră
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăciserăm
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăciserăți
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăciseși
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăciseți
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcit
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăcit
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăcita
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăcite
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăcitei
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăcitele
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăcitelor
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăcitul
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăcitului
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăcitura
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

DOOM

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

âncolăcituri
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

DOOM

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

âncolăciturii
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

DOOM

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

âncolăciturile
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

DOOM

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

âncolăciturilor
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

DOOM

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

âncolăciși
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăciți
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

DOOM

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

âncolăciți
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăciții
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolăciților
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.

âncolătăcea
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăceai
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăceam
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcească
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăceau
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăceați
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcesc
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcește
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcești
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăci
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcii
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcim
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcind
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcire
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăciră
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcirăm
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcirăți
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcise
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcisem
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăciseră
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăciserăm
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăciserăți
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăciseși
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăciseți
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăcit
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăciși
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolătăciți
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.

DOOM

încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă

âncolțat
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțata
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțate
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțatei
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțatele
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțatelor
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțatul
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțatului
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțați
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțații
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțaților
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at.

DOOM

încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte

âncolțea
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțeai
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțeam
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțească
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțeau
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțeați
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțesc
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțește
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțești
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolții
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțim
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțind
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțire
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțire
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit¹. – V. încolți.

DOOM

încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii

âncolțirea
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit¹. – V. încolți.

DOOM

încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii

âncolțiri
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit¹. – V. încolți.

DOOM

încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii

âncolțirii
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit¹. – V. încolți.

DOOM

încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii

âncolțirile
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit¹. – V. încolți.

DOOM

încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii

âncolțirilor
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit¹. – V. încolți.

DOOM

încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii

âncolțiră
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțirăm
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțirăți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțise
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțisem
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțiseră
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțiserăm
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțiserăți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțiseși
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțiseți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțit
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțit
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțita
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțite
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțitei
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțitele
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțitelor
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțitul
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțitului
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțiși
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțiți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

DOOM

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

âncolțiți
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțiții
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncolțiților
ÎNCOLȚÍT², -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit², germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.

âncomat
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomata
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomate
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomatei
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomatele
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomatelor
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomatul
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomatului
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomați
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomații
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncomaților
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at.

DOOM

încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte

âncondeia
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiai
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiam
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiară
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiarăm
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiarăți
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiase
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiasem
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiaseră
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiaserăm
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiaserăți
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiaseși
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiaseți
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiat
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiat
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiata
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiate
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiatei
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiatele
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiatelor
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiatul
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiatului
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiau
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiază
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiași
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiați
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiați
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiații
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeiaților
ÎNCONDEIÁT², -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.

âncondeie
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiem
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiere
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiere
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia.

DOOM

încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri

âncondeierea
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia.

DOOM

încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri

âncondeieri
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia.

DOOM

încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri

âncondeierii
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia.

DOOM

încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri

âncondeierile
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia.

DOOM

încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri

âncondeierilor
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia.

DOOM

încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri

âncondeietura
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat¹; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură.

DOOM

încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri

âncondeieturi
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat¹; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură.

DOOM

încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri

âncondeieturii
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat¹; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură.

DOOM

încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri

âncondeieturile
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat¹; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură.

DOOM

încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri

âncondeieturilor
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat¹; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură.

DOOM

încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri

âncondeiez
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeieze
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeiezi
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondeind
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei.

DOOM

încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd

âncondoare
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondoară
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondor
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondori
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondura
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurai
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

ânconduram
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurare
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurară
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurarăm
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurarăți
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurase
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurasem
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

ânconduraseră
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

ânconduraserăm
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

ânconduraserăți
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

ânconduraseși
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

ânconduraseți
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurat
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurau
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurași
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurați
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurează
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurez
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondureze
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurezi
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

âncondurând
ÎNCONDURÁ², încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

ânconjoare
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjoară
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjor
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjori
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjur
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

DOOM

încónjur s. n., pl. încónjururi

ânconjura
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurai
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjuram
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurare
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurare
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura.

DOOM

înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii

ânconjurarea
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura.

DOOM

înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii

ânconjurară
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurarăm
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurarăți
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurase
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurasem
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjuraseră
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjuraserăm
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjuraserăți
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjuraseși
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjuraseți
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurat
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurau
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurași
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurați
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurul
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

DOOM

încónjur s. n., pl. încónjururi

ânconjurului
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

DOOM

încónjur s. n., pl. încónjururi

ânconjururi
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

DOOM

încónjur s. n., pl. încónjururi

ânconjururile
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

DOOM

încónjur s. n., pl. încónjururi

ânconjururilor
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv).

DOOM

încónjur s. n., pl. încónjururi

ânconjurând
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

DOOM

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre

ânconjurări
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura.

DOOM

înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii

ânconjurării
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura.

DOOM

înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii

ânconjurările
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura.

DOOM

înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii

ânconjurărilor
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura.

DOOM

înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii

ânconjurătoare
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurătoarea
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurătoarei
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurătoarele
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurătoarelor
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurător
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurători
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurătorii
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurătorilor
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurătorul
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ânconjurătorului
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

DOOM

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

âncontinuu
ÎNCONTÍNUU adv. Mereu, întruna, fără încetare. [Pr.: -nu-u. – Var.: incontínuu adv.] – În + continuu.

DOOM

încontínuu (-nu-u) adv. (plângea ~)

âncontra
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrai
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontram
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrare
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrare
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra.

DOOM

încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri

âncontrarea
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra.

DOOM

încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri

âncontrară
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrarăm
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrarăți
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrase
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrasem
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontraseră
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontraserăm
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontraserăți
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontraseși
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontraseți
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrat
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrau
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrași
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrați
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrează
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrez
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontreze
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrezi
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrând
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

DOOM

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

âncontrări
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra.

DOOM

încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri

âncontrării
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra.

DOOM

încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri

âncontrările
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra.

DOOM

încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri

âncontrărilor
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra.

DOOM

încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri

âncopcia
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciai
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciam
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciară
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciarăm
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciarăți
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciase
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciasem
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciaseră
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciaserăm
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciaserăți
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciaseși
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciaseți
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciat
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciau
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciază
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciași
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciați
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopcie
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciem
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciere
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciere
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia.

DOOM

încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri

âncopcierea
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia.

DOOM

încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri

âncopcieri
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia.

DOOM

încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri

âncopcierii
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia.

DOOM

încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri

âncopcierile
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia.

DOOM

încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri

âncopcierilor
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia.

DOOM

încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri

âncopciez
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopcieze
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciezi
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncopciind
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.

DOOM

încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)

âncorda
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordai
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordam
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordare
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordare
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda.

DOOM

încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri

âncordarea
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda.

DOOM

încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri

âncordară
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordarăm
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordarăți
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordase
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordasem
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordaseră
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordaserăm
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordaserăți
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordaseși
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordaseți
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordat
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordat
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordata
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordate
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordatei
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordatele
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordatelor
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordatul
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordatului
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordau
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordași
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordați
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordați
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordații
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordaților
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.

âncordează
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordez
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordeze
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordezi
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordând
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

DOOM

încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză

âncordări
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda.

DOOM

încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri

âncordării
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda.

DOOM

încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri

âncordările
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda.

DOOM

încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri

âncordărilor
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda.

DOOM

încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri

âncordătoare
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător.

DOOM

încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre

âncordătoarele
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător.

DOOM

încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre

âncordătoarelor
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător.

DOOM

încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre

âncordător
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător.

DOOM

încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre

âncordătorul
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător.

DOOM

încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre

âncordătorului
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător.

DOOM

încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre

âncordătura
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.

DOOM

încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri

âncordături
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.

DOOM

încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri

âncordăturii
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.

DOOM

încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri

âncordăturile
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.

DOOM

încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri

âncordăturilor
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.

DOOM

încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri

âncornora
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorai
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornoram
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorare
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorară
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorarăm
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorarăți
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorase
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorasem
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornoraseră
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornoraserăm
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornoraserăți
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornoraseși
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornoraseți
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorat
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorat
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornorata
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornorate
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornoratei
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornoratele
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornoratelor
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornoratul
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornoratului
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornorau
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorași
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorați
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorați
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornorații
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornoraților
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

âncornorează
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorez
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornoreze
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorezi
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncornorând
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

DOOM

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

âncorona
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronai
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronam
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronare
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronare
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona.

DOOM

încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri

âncoronarea
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona.

DOOM

încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri

âncoronară
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronarăm
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronarăți
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronase
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronasem
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronaseră
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronaserăm
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronaserăți
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronaseși
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronaseți
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronat
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronat
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronata
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronate
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronatei
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronatele
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronatelor
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronatul
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronatului
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronau
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronași
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronați
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronați
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronații
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronaților
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.

âncoronează
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronez
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoroneze
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronezi
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronând
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.

DOOM

încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză

âncoronări
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona.

DOOM

încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri

âncoronării
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona.

DOOM

încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri

âncoronările
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona.

DOOM

încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri

âncoronărilor
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona.

DOOM

încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri

âncorpora
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporabil
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabila
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabile
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabilei
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabilele
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabilelor
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabili
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabilii
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabililor
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabilul
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporabilului
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil

âncorporai
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporam
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporare
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporare
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora.

DOOM

incorporáre v. încorporáre

âncorporarea
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora.

DOOM

incorporáre v. încorporáre

âncorporară
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporarăm
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporarăți
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporase
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporasem
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporaseră
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporaserăm
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporaserăți
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporaseși
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporaseți
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporat
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporat
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporata
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporate
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporatei
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporatele
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporatelor
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporatul
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporatului
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporau
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporași
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporați
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporați
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporația
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție

âncorporație
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție

âncorporației
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție

âncorporații
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporații
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție

âncorporațiile
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție

âncorporațiilor
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție

âncorporaților
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

âncorporează
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporez
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporeze
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporezi
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporând
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá

âncorporări
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora.

DOOM

incorporáre v. încorporáre

âncorporării
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora.

DOOM

incorporáre v. încorporáre

âncorporările
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora.

DOOM

incorporáre v. încorporáre

âncorporărilor
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora.

DOOM

incorporáre v. încorporáre

âncorseta
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetai
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetam
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetare
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetare
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta.

DOOM

încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri

âncorsetarea
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta.

DOOM

încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri

âncorsetară
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetarăm
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetarăți
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetase
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetasem
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetaseră
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetaserăm
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetaserăți
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetaseși
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetaseți
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetat
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetat
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetata
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetate
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetatei
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetatele
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetatelor
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetatul
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetatului
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetau
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetași
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetați
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetați
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetații
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetaților
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.

âncorsetează
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetez
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorseteze
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetezi
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetând
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

DOOM

încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză

âncorsetări
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta.

DOOM

încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri

âncorsetării
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta.

DOOM

încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri

âncorsetările
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta.

DOOM

încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri

âncorsetărilor
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta.

DOOM

încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri

âncotoșmăna
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănai
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănam
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănare
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănară
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănarăm
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănarăți
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănase
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănasem
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănaseră
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănaserăm
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănaserăți
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănaseși
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănaseți
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănat
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănat
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănata
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănate
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănatei
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănatele
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănatelor
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănatul
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănatului
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănau
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănași
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănați
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănați
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănații
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănaților
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.

âncotoșmănează
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănez
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmăneze
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănezi
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotoșmănând
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.

DOOM

încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză

âncotro
ÎNCOTRÓ adv. (Adesea interogativ) În ce direcție, unde; oriunde. ◊ Expr. Ori încotro = indiferent în ce direcție, oriunde. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcțiile. A nu (mai) avea încotro = a nu (mai) avea nicio posibilitate (decât...), a nu putea face altfel, a nu avea altă soluție, altă scăpare. – Lat. in-contra-ubi.

DOOM

încotró (-co-tro) adv.

âncotrova
ÎNCOTROVÁ adv. (Înv.) Într-o direcție oarecare, undeva. [Acc. și: încotróva] – Încotro + va.

DOOM

încotrová/încotróva (înv.) (-co-tro-) adv.

âncovoaie
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoi
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoia
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiai
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiala
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală.

DOOM

încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli

âncovoiam
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiară
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiarăm
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiarăți
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiase
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiasem
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiaseră
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiaserăm
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiaserăți
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiaseși
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiaseți
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiat
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiat
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiata
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiate
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiatei
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiatele
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiatelor
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiatul
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiatului
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiau
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiași
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiați
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiați
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiații
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoiaților
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.

âncovoie
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoieli
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală.

DOOM

încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli

âncovoielii
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală.

DOOM

încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli

âncovoielile
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală.

DOOM

încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli

âncovoielilor
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală.

DOOM

încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli

âncovoiem
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiere
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovoiere
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia.

DOOM

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

âncovoierea
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia.

DOOM

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

âncovoieri
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia.

DOOM

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

âncovoierii
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia.

DOOM

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

âncovoierile
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia.

DOOM

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

âncovoierilor
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia.

DOOM

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

âncovoietura
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură.

DOOM

încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri

âncovoieturi
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură.

DOOM

încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri

âncovoieturii
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură.

DOOM

încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri

âncovoieturile
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură.

DOOM

încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri

âncovoieturilor
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură.

DOOM

încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri

âncovoind
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

DOOM

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

âncovrig
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovriga
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigai
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigam
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigare
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigară
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigarăm
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigarăți
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigase
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigasem
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigaseră
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigaserăm
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigaserăți
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigaseși
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigaseți
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigat
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigat
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigata
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigate
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigatei
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigatele
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigatelor
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigatul
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigatului
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigau
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigași
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigați
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigați
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigații
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrigaților
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.

âncovrige
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigi
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncovrigând
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

DOOM

încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă

âncreadă
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrează
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncred
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrede
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredea
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredeai
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredeam
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredeau
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredeați
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredem
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredere
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredere
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

DOOM

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

âncrederea
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

DOOM

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

âncrederi
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

DOOM

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

âncrederii
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

DOOM

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

âncrederile
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

DOOM

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

âncrederilor
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

DOOM

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

âncredeți
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncredința
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințai
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințam
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințare
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințare
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

DOOM

încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri

âncredințarea
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

DOOM

încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri

âncredințară
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințarăm
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințarăți
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințase
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințasem
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințaseră
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințaserăm
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințaserăți
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințaseși
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințaseți
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințat
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințat
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințata
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințate
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințatei
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințatele
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințatelor
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințatul
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințatului
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințau
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințași
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințați
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințați
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințații
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințaților
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.

âncredințează
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințez
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințeze
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințezi
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințând
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

DOOM

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

âncredințări
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

DOOM

încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri

âncredințării
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

DOOM

încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri

âncredințările
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

DOOM

încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri

âncredințărilor
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

DOOM

încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri

âncremenea
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeneai
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeneala
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală.

DOOM

încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli

âncremeneam
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenească
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeneau
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeneați
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeneli
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală.

DOOM

încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli

âncremenelii
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală.

DOOM

încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli

âncremenelile
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală.

DOOM

încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli

âncremenelilor
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală.

DOOM

încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli

âncremenesc
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenește
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenești
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeni
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenii
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenim
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenind
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenire
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenire
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.

DOOM

încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii

âncremenirea
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.

DOOM

încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii

âncremeniri
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.

DOOM

încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii

âncremenirii
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.

DOOM

încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii

âncremenirile
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.

DOOM

încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii

âncremenirilor
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni.

DOOM

încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii

âncremeniră
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenirăm
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenirăți
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenise
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenisem
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeniseră
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeniserăm
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeniserăți
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeniseși
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeniseți
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenit
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremenit
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremenita
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremenite
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremenitei
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremenitele
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremenitelor
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremenitul
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremenitului
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremeniși
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeniți
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

DOOM

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

âncremeniți
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremeniții
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncremeniților
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.

âncrengătura
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement).

DOOM

încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri

âncrengături
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement).

DOOM

încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri

âncrengăturii
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement).

DOOM

încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri

âncrengăturile
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement).

DOOM

încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri

âncrengăturilor
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement).

DOOM

încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri

âncresta
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestai
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestam
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestare
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestară
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestarăm
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestarăți
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestase
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestasem
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestaseră
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestaserăm
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestaserăți
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestaseși
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestaseți
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestat
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestau
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestași
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestați
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestează
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestez
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncresteze
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestezi
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrestând
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG.

DOOM

încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză

âncrez
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezi
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezu
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezui
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezură
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezurăm
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezurăți
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezuse
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezusem
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezuseră
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezuserăm
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezuserăți
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezuseși
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezuseți
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezut
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezut
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezuta
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezute
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezutei
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezutele
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezutelor
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezutul
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezutului
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezuși
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezuți
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezuții
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezuților
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

DOOM

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

âncrezând
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DOOM

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút

âncrezătoare
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezătoarea
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezătoarei
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezătoarele
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezătoarelor
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezător
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezători
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezătorii
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezătorilor
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezătorul
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncrezătorului
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător.

DOOM

încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre

âncreț
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv).

DOOM

încréț s. n., pl. încréțuri

âncrețea
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețeai
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețeam
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețească
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețeau
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețeați
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețesc
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețește
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețești
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncreți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncreții
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețim
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețind
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețire
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețire
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit¹. – V. încreți.

DOOM

încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri

âncrețirea
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit¹. – V. încreți.

DOOM

încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri

âncrețiri
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit¹. – V. încreți.

DOOM

încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri

âncrețirii
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit¹. – V. încreți.

DOOM

încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri

âncrețirile
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit¹. – V. încreți.

DOOM

încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri

âncrețirilor
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit¹. – V. încreți.

DOOM

încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri

âncrețiră
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețirăm
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețirăți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețise
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețisem
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețiseră
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețiserăm
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețiserăți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețiseși
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețiseți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețit
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețit
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețita
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețite
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețitei
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețitele
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețitelor
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețitul
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețitului
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețitura
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură.

DOOM

încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri

âncrețituri
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură.

DOOM

încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri

âncrețiturii
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură.

DOOM

încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri

âncrețiturile
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură.

DOOM

încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri

âncrețiturilor
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură.

DOOM

încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri

âncrețiși
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețiți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

DOOM

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

âncrețiți
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețiții
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețiților
ÎNCREȚÍT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

âncrețul
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv).

DOOM

încréț s. n., pl. încréțuri

âncrețului
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv).

DOOM

încréț s. n., pl. încréțuri

âncrețuri
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv).

DOOM

încréț s. n., pl. încréțuri

âncrețurile
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv).

DOOM

încréț s. n., pl. încréțuri

âncrețurilor
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv).

DOOM

încréț s. n., pl. încréțuri

âncropea
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropeai
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropeam
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropească
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropeau
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropeați
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropesc
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropește
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropești
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropi
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropii
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropim
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropind
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropire
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropiră
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropirăm
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropirăți
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropise
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropisem
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropiseră
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropiserăm
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropiserăți
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropiseși
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropiseți
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropit
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropit
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropita
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropite
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropitei
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropitele
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropitelor
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropitul
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropitului
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropiși
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropiți
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).

DOOM

încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă

âncropiți
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropiții
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncropiților
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.

âncrosna
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnai
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnam
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnare
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnară
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnarăm
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnarăți
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnase
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnasem
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnaseră
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnaserăm
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnaserăți
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnaseși
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnaseți
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnat
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnau
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnași
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnați
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnează
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnez
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosneze
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnezi
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrosnând
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).

âncrucea
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruceai
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruceam
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucească
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruceau
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruceați
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucesc
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucește
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucești
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruci
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucii
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucim
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucind
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucire
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruciră
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucirăm
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucirăți
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucise
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucisem
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruciseră
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruciserăm
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruciserăți
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruciseși
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncruciseți
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucit
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucișa
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișai
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișam
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișare
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișare
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat¹. – V. încrucișa.

DOOM

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri

âncrucișarea
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat¹. – V. încrucișa.

DOOM

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri

âncrucișară
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișarăm
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișarăți
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișase
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișasem
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișaseră
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișaserăm
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișaserăți
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișaseși
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișaseți
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișat
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișat
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișata
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișate
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișatei
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișatele
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișatelor
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișatul
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișatului
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișau
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișași
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișați
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișați
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișații
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișaților
ÎNCRUCIȘÁT², -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

âncrucișează
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișez
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișeze
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișezi
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncruciși
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrucișând
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

DOOM

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

âncrucișări
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat¹. – V. încrucișa.

DOOM

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri

âncrucișării
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat¹. – V. încrucișa.

DOOM

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri

âncrucișările
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat¹. – V. încrucișa.

DOOM

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri

âncrucișărilor
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat¹. – V. încrucișa.

DOOM

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri

âncruciți
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.

DOOM

!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă

âncrunt
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncrunta
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntai
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntam
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntare
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntare
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta.

DOOM

încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii

âncruntarea
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta.

DOOM

încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii

âncruntară
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntarăm
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntarăți
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntase
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntasem
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntaseră
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntaserăm
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntaserăți
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntaseși
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntaseți
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntat
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntat
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntata
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntate
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntatei
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntatele
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntatelor
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntatul
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntatului
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntau
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntași
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntați
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntați
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntații
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncruntaților
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.

âncrunte
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntând
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncruntări
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta.

DOOM

încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii

âncruntării
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta.

DOOM

încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii

âncruntările
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta.

DOOM

încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii

âncruntărilor
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta.

DOOM

încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii

âncruntătura
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură.

DOOM

încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri

âncruntături
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură.

DOOM

încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri

âncruntăturii
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură.

DOOM

încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri

âncruntăturile
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură.

DOOM

încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri

âncruntăturilor
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură.

DOOM

încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri

âncrunți
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta.

DOOM

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

âncrușea
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușeai
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușeam
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușească
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușeau
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușeați
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușesc
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușește
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușești
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncruși
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușii
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușim
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușind
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușire
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușiră
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușirăm
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușirăți
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușise
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușisem
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușiseră
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușiserăm
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușiserăți
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușiseși
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușiseți
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușit
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușit
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușita
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușite
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușitei
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușitele
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușitelor
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușitul
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușitului
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușiși
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușiți
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.

DOOM

încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă

âncrușiți
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușiții
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrușiților
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit². 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.

âncrâncena
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenai
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenam
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenare
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenare
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena.

DOOM

încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri

âncrâncenarea
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena.

DOOM

încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri

âncrâncenară
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenarăm
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenarăți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenase
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenasem
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenaseră
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenaserăm
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenaserăți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenaseși
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenaseți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenat
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenat
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenata
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenate
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenatei
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenatele
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenatelor
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenatul
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenatului
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenau
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenași
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenați
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenați
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenații
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenaților
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

âncrâncenează
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenez
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrânceneze
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenezi
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenând
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

âncrâncenări
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena.

DOOM

încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri

âncrâncenării
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena.

DOOM

încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri

âncrâncenările
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena.

DOOM

încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri

âncrâncenărilor
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena.

DOOM

încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri

âncui
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuia
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiai
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiam
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiară
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiarăm
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiarăți
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiase
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiasem
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiaseră
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiaserăm
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiaserăți
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiaseși
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiaseți
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiat
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiat
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiata
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiate
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiatei
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiatele
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiatelor
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiatul
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiatului
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiau
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiași
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiați
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiați
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiații
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiaților
ÎNCUIÁT², -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.

âncuiba
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibai
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibam
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibare
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibare
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba.

DOOM

încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii

âncuibarea
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba.

DOOM

încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii

âncuibară
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibarăm
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibarăți
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibase
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibasem
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibaseră
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibaserăm
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibaserăți
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibaseși
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibaseți
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibat
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibat
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibata
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibate
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibatei
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibatele
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibatelor
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibatul
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibatului
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibau
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibași
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibați
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibați
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibații
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibaților
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

âncuibează
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibez
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibeze
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibezi
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibând
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.

âncuibări
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba.

DOOM

încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii

âncuibării
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba.

DOOM

încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii

âncuibările
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba.

DOOM

încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii

âncuibărilor
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba.

DOOM

încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii

âncuie
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiem
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiere
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncuiere
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat¹. – V. încuia.

DOOM

încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri

âncuierea
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat¹. – V. încuia.

DOOM

încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri

âncuieri
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat¹. – V. încuia.

DOOM

încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri

âncuierii
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat¹. – V. încuia.

DOOM

încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri

âncuierile
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat¹. – V. încuia.

DOOM

încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri

âncuierilor
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat¹. – V. încuia.

DOOM

încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri

âncuietoare
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare.

DOOM

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri

âncuietoarea
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare.

DOOM

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri

âncuietori
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare.

DOOM

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri

âncuietorii
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare.

DOOM

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri

âncuietorile
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare.

DOOM

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri

âncuietorilor
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare.

DOOM

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri

âncuietura
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură.

DOOM

încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri

âncuieturi
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură.

DOOM

încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri

âncuieturii
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură.

DOOM

încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri

âncuieturile
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură.

DOOM

încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri

âncuieturilor
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură.

DOOM

încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri

âncuind
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.

DOOM

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd

âncujba
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbai
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbam
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbare
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbare
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba.

DOOM

încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii

âncujbarea
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba.

DOOM

încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii

âncujbară
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbarăm
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbarăți
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbase
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbasem
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbaseră
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbaserăm
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbaserăți
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbaseși
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbaseți
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbat
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbat
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbata
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbate
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbatei
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbatele
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbatelor
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbatul
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbatului
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbau
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbași
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbați
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbați
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbații
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbaților
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.

âncujbează
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbez
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbeze
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbezi
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbând
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă.

DOOM

încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză

âncujbări
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba.

DOOM

încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii

âncujbării
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba.

DOOM

încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii

âncujbările
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba.

DOOM

încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii

âncujbărilor
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba.

DOOM

încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii

âncumet
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumeta
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetai
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetam
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetare
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetare
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta.

DOOM

încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii

âncumetarea
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta.

DOOM

încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii

âncumetară
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetarăm
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetarăți
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetase
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetasem
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetaseră
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetaserăm
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetaserăți
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetaseși
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetaseți
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetat
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetau
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetași
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetați
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumete
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetrea
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetreai
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetream
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrească
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetreau
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetreați
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetresc
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrește
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrești
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetri
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrii
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrim
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrind
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrire
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrire
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

âncumetrirea
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

âncumetriri
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

âncumetririi
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

âncumetririle
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

âncumetririlor
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

âncumetriră
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrirăm
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrirăți
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrise
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrisem
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetriseră
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetriserăm
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetriserăți
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetriseși
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetriseți
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetrit
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetriși
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetriți
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

DOOM

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

âncumetând
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncumetări
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta.

DOOM

încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii

âncumetării
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta.

DOOM

încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii

âncumetările
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta.

DOOM

încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii

âncumetărilor
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta.

DOOM

încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii

âncumeți
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.

DOOM

!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete

âncunoștința
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințai
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințam
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințare
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințare
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.

DOOM

încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri

âncunoștințarea
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.

DOOM

încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri

âncunoștințară
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințarăm
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințarăți
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințase
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințasem
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințaseră
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințaserăm
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințaserăți
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințaseși
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințaseți
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințat
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințau
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințași
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințați
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințează
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințez
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințeze
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințezi
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințând
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

DOOM

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

âncunoștințări
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.

DOOM

încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri

âncunoștințării
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.

DOOM

încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri

âncunoștințările
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.

DOOM

încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri

âncunoștințărilor
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.

DOOM

încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri

âncununa
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununai
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununam
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununare
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununare
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

DOOM

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

âncununarea
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

DOOM

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

âncununară
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununarăm
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununarăți
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununase
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununasem
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununaseră
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununaserăm
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununaserăți
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununaseși
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununaseți
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununat
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununau
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununași
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununați
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununează
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununez
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununeze
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununezi
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununând
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

DOOM

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

âncununări
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

DOOM

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

âncununării
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

DOOM

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

âncununările
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

DOOM

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

âncununărilor
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

DOOM

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

âncur
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncura
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurai
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncuraja
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajai
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajam
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajare
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajare
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja.

DOOM

încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri

âncurajarea
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja.

DOOM

încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri

âncurajară
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajarăm
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajarăți
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajase
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajasem
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajaseră
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajaserăm
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajaserăți
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajaseși
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajaseți
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajat
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajat
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajata
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajate
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajatei
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajatele
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajatelor
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajatoare
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatoarea
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatoarei
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatoarele
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatoarelor
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajator
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatori
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatorii
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatorilor
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatorul
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatorului
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor.

DOOM

încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre

âncurajatul
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajatului
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajau
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajași
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajați
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajați
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajații
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajaților
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.

âncurajează
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajez
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajeze
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajezi
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajând
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager).

DOOM

încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd

âncurajări
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja.

DOOM

încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri

âncurajării
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja.

DOOM

încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri

âncurajările
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja.

DOOM

încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri

âncurajărilor
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja.

DOOM

încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri

âncuram
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurare
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurare
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura.

DOOM

încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri

âncurarea
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura.

DOOM

încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri

âncurară
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurarăm
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurarăți
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurase
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurasem
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncuraseră
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncuraserăm
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncuraserăți
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncuraseși
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncuraseți
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurat
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurau
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurași
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurați
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurc
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurca
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcai
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcala
ÎNCURCÁLĂ s. f. (Reg.) Încurcătură. – Încurca + suf. -ală.

DOOM

încurcálă (reg.) s. f., g.-d. art. încurcálei

âncurcale
ÎNCURCÁLĂ s. f. (Reg.) Încurcătură. – Încurca + suf. -ală.

DOOM

încurcálă (reg.) s. f., g.-d. art. încurcálei

âncurcalei
ÎNCURCÁLĂ s. f. (Reg.) Încurcătură. – Încurca + suf. -ală.

DOOM

încurcálă (reg.) s. f., g.-d. art. încurcálei

âncurcam
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcare
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcare
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca.

DOOM

încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii

âncurcarea
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca.

DOOM

încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii

âncurcară
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcarăm
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcarăți
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcase
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcasem
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcaseră
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcaserăm
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcaserăți
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcaseși
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcaseți
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcat
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcat
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcata
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcate
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcatei
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcatele
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcatelor
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcatul
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcatului
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcau
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcași
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcați
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcați
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcații
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurcaților
ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

âncurce
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurci
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcând
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

DOOM

încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme

âncurcări
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca.

DOOM

încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii

âncurcării
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca.

DOOM

încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii

âncurcările
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca.

DOOM

încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii

âncurcărilor
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca.

DOOM

încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii

âncurcătura
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură.

DOOM

încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri

âncurcături
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură.

DOOM

încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri

âncurcăturii
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură.

DOOM

încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri

âncurcăturile
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură.

DOOM

încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri

âncurcăturilor
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură.

DOOM

încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri

âncure
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurela
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelai
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelam
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelare
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelară
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelarăm
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelarăți
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelase
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelasem
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelaseră
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelaserăm
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelaserăți
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelaseși
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelaseți
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelat
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelau
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelași
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelați
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelează
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelez
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncureleze
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelezi
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncurelând
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).

DOOM

încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză

âncuri
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurând
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

DOOM

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

âncurări
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura.

DOOM

încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri

âncurării
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura.

DOOM

încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri

âncurările
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura.

DOOM

încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri

âncurărilor
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura.

DOOM

încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri

âncuscrea
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscreai
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscream
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrească
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscreau
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscreați
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscresc
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrește
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrești
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscri
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrii
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrim
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrind
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrire
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrire
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri.

DOOM

încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri

âncuscrirea
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri.

DOOM

încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri

âncuscriri
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri.

DOOM

încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri

âncuscririi
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri.

DOOM

încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri

âncuscririle
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri.

DOOM

încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri

âncuscririlor
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri.

DOOM

încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri

âncuscriră
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrirăm
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrirăți
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrise
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrisem
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscriseră
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscriserăm
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscriserăți
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscriseși
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscriseți
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscrit
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscriși
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuscriți
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru.

DOOM

!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă

âncuviința
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințai
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințam
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințare
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințare
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința.

DOOM

încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri

âncuviințarea
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința.

DOOM

încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri

âncuviințară
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințarăm
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințarăți
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințase
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințasem
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințaseră
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințaserăm
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințaserăți
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințaseși
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințaseți
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințat
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințat
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințata
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințate
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințatei
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințatele
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințatelor
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințatul
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințatului
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințau
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințași
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințați
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințați
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințații
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințaților
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.

âncuviințează
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințez
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințeze
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințezi
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințând
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință.

DOOM

încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză

âncuviințări
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința.

DOOM

încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri

âncuviințării
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința.

DOOM

încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri

âncuviințările
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința.

DOOM

încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri

âncuviințărilor
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința.

DOOM

încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri

âncâinit
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâinita
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâinite
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâinitei
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâinitele
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâinitelor
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâinitul
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâinitului
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâiniți
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâiniții
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâiniților
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.

âncâlcea
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlceai
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlceala
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală.

DOOM

încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli

âncâlceam
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcească
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlceau
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlceați
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlceli
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală.

DOOM

încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli

âncâlcelii
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală.

DOOM

încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli

âncâlcelile
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală.

DOOM

încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli

âncâlcelilor
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală.

DOOM

încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli

âncâlcesc
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcește
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcești
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlci
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcii
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcim
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcind
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcire
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcire
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

DOOM

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

âncâlcirea
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

DOOM

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

âncâlciri
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

DOOM

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

âncâlcirii
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

DOOM

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

âncâlcirile
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

DOOM

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

âncâlcirilor
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

DOOM

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

âncâlciră
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcirăm
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcirăți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcise
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcisem
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlciseră
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlciserăm
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlciserăți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlciseși
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlciseți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcit
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlcit
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlcita
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlcite
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlcitei
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlcitele
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlcitelor
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlcitul
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlcitului
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlcitura
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.

DOOM

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri

âncâlcituri
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.

DOOM

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri

âncâlciturii
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.

DOOM

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri

âncâlciturile
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.

DOOM

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri

âncâlciturilor
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.

DOOM

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri

âncâlciși
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlciți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

DOOM

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă

âncâlciți
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlciții
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncâlciților
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat². ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.

âncânt
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncânta
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântai
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântam
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântare
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântare
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

DOOM

încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri

âncântarea
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

DOOM

încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri

âncântară
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântarăm
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântarăți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântase
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântasem
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântaseră
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântaserăm
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântaserăți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântaseși
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântaseți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântat
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântat
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântata
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântate
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântatei
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântatele
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântatelor
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântatul
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântatului
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântau
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântași
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântați
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântați
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântații
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncântaților
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.

âncânte
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântând
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncântări
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

DOOM

încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri

âncântării
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

DOOM

încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri

âncântările
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

DOOM

încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri

âncântărilor
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

DOOM

încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri

âncântătoare
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântătoarea
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântătoarei
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântătoarele
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântătoarelor
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântător
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântători
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântătorii
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântătorilor
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântătorul
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncântătorului
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător.

DOOM

încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre

âncânți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

DOOM

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

âncârdoșa
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșai
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșam
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșare
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșară
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșarăm
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșarăți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșase
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșasem
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșaseră
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșaserăm
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșaserăți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșaseși
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșaseți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșat
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșau
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșași
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșați
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșează
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșez
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșeze
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșezi
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdoșând
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).

DOOM

!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se

âncârdui
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduia
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiai
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiam
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiască
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiau
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiați
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiesc
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiește
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiești
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduii
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduim
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduind
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduire
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiră
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduirăm
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduirăți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduise
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduisem
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiseră
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiserăm
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiserăți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiseși
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiseți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduit
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiși
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârduiți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

DOOM

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

âncârlig
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârliga
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligai
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligam
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligare
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligare
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga.

DOOM

încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii

âncârligarea
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga.

DOOM

încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii

âncârligară
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligarăm
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligarăți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligase
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligasem
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligaseră
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligaserăm
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligaserăți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligaseși
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligaseți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligat
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligat
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligata
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligate
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligatei
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligatele
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligatelor
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligatul
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligatului
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligau
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligași
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligați
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligați
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligații
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârligaților
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.

âncârlige
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligi
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligând
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig.

DOOM

încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă

âncârligări
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga.

DOOM

încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii

âncârligării
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga.

DOOM

încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii

âncârligările
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga.

DOOM

încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii

âncârligărilor
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga.

DOOM

încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii

âncârlionța
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțai
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțam
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțare
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțară
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțarăm
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțarăți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțase
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțasem
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțaseră
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțaserăm
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțaserăți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțaseși
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțaseți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțat
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțau
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțași
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțați
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțează
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțez
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțeze
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțezi
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncârlionțând
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.

DOOM

încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză

âncât
ÎNCẤT conj. Atât de mult că..., în așa măsură că..., de. – În + cât.

DOOM

încất conj. (îl durea atât de tare, ~ nu putea vorbi)

âncă
ÎNCĂ adv. I. (Cu sens modal) 1. În plus, pe deasupra. Au venit încă două persoane. ◊ Expr. Ba încă (sau și încă) = chiar mai mult decât atât. Dar încă = a) cu atât mai mult; b) (după o propoziție negativă) cu atât mai puțin. (Și) încă cum = foarte mult, în mare măsură. Încă pe atât(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) Chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iarăși. 2. Și acum, în continuare, mai. Încă durează. 3. (În propoziții negative) Până acum; până atunci. Încă nu mi-a răspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.

DOOM

î́ncă adv.

âncăibărai
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibăram
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărare
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărară
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărarăm
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărarăți
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărase
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărasem
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibăraseră
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibăraserăm
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibăraserăți
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibăraseși
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibăraseți
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărat
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărau
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărași
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărați
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăibărând
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

DOOM

!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

âncăierai
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăieram
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierare
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierare
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

DOOM

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri

âncăierarea
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

DOOM

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri

âncăierară
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierarăm
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierarăți
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierase
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierasem
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăieraseră
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăieraserăm
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăieraserăți
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăieraseși
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăieraseți
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierat
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierat
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăierata
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăierate
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăieratei
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăieratele
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăieratelor
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăieratul
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăieratului
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăierau
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierași
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierați
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierați
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăierații
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăieraților
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera.

DOOM

încăierát (reg.) s. n.

âncăierând
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

DOOM

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

âncăierări
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

DOOM

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri

âncăierării
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

DOOM

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri

âncăierările
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

DOOM

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri

âncăierărilor
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

DOOM

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri

âncălcai
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcare
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcare
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca.

DOOM

încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri

âncălcarea
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca.

DOOM

încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri

âncălcară
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcarăm
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcarăți
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcase
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcasem
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcaseră
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcaserăm
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcaserăți
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcaseși
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcaseți
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcat
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcat
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcata
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcate
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcatei
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcatele
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcatelor
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcatul
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcatului
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcau
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcași
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcați
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcații
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcaților
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

âncălcând
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.

DOOM

încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă

âncălcări
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca.

DOOM

încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri

âncălcării
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca.

DOOM

încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri

âncălcările
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca.

DOOM

încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri

âncălcărilor
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca.

DOOM

încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri

âncălecai
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecare
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecare
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca.

DOOM

încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri

âncălecarea
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca.

DOOM

încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri

âncălecară
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecarăm
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecarăți
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecase
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecasem
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecaseră
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecaserăm
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecaserăți
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecaseși
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecaseți
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecat
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecat
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecata
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecate
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecatei
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecatele
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecatelor
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecatul
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecatului
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecau
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecași
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecați
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecații
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecaților
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

âncălecând
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.

DOOM

încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă

âncălecări
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca.

DOOM

încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri

âncălecării
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca.

DOOM

încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri

âncălecările
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca.

DOOM

încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri

âncălecărilor
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca.

DOOM

încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri

âncălușa
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușai
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușam
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușare
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușară
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușarăm
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușarăți
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușase
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușasem
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușaseră
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușaserăm
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușaserăți
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușaseși
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușaseți
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușat
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușat
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușata
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușate
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușatei
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușatele
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușatelor
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușatul
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușatului
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușau
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușași
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușați
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușați
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușații
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușaților
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.

âncălușează
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușez
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușeze
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușezi
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălușând
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.

DOOM

încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd

âncălzea
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzeai
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzeam
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzească
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzeau
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzeați
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzesc
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzește
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzești
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzi
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzii
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzim
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzind
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzire
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzire
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi.

DOOM

încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri

âncălzirea
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi.

DOOM

încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri

âncălziri
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi.

DOOM

încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri

âncălzirii
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi.

DOOM

încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri

âncălzirile
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi.

DOOM

încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri

âncălzirilor
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi.

DOOM

încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri

âncălziră
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzirăm
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzirăți
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzise
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzisem
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălziseră
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălziserăm
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălziserăți
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălziseși
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălziseți
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzit
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălzit
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălzita
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălzite
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălzitei
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălzitele
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălzitelor
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălzitoare
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitoarea
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitoarei
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitoarele
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitoarelor
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitor
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitori
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitorii
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitorilor
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitorul
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitorului
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor.

DOOM

încălzitór² s. n., pl. încălzitoáre

âncălzitul
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălzitului
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălziși
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălziți
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald.

DOOM

încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă

âncălziți
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălziții
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălziților
ÎNCĂLZÍT², -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.

âncălărare
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra.

DOOM

încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii

âncălărarea
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra.

DOOM

încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii

âncălărat
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălărata
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălărate
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălăratei
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălăratele
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălăratelor
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălăratul
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălăratului
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălărați
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălărații
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălăraților
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.

âncălărări
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra.

DOOM

încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii

âncălărării
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra.

DOOM

încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii

âncălărările
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra.

DOOM

încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii

âncălărărilor
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra.

DOOM

încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii

âncălțai
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțam
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțare
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțare
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat¹. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.

DOOM

încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.

âncălțarea
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat¹. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.

DOOM

încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.

âncălțară
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțarăm
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțarăți
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțase
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțasem
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțaseră
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțaserăm
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțaserăți
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțaseși
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțaseți
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțat
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțat
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțata
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțate
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțatei
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțatele
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțatelor
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțatul
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțatului
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțau
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțași
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțați
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțați
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțații
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțaților
ÎNCĂLȚÁT², -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.

âncălțând
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.

DOOM

încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță

âncălțăminte
ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța).

DOOM

încălțămínte s. f., g.-d. art. încălțămíntei

âncălțămintea
ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța).

DOOM

încălțămínte s. f., g.-d. art. încălțămíntei

âncălțămintei
ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța).

DOOM

încălțămínte s. f., g.-d. art. încălțămíntei

âncălțări
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat¹. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.

DOOM

încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.

âncălțării
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat¹. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.

DOOM

încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.

âncălțările
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat¹. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.

DOOM

încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.

âncălțărilor
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat¹. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.

DOOM

încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.

âncălțătoare
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător.

DOOM

încălțătór s. n., pl. încălțătoáre

âncălțătoarele
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător.

DOOM

încălțătór s. n., pl. încălțătoáre

âncălțătoarelor
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător.

DOOM

încălțătór s. n., pl. încălțătoáre

âncălțător
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător.

DOOM

încălțătór s. n., pl. încălțătoáre

âncălțătorul
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător.

DOOM

încălțătór s. n., pl. încălțătoáre

âncălțătorului
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător.

DOOM

încălțătór s. n., pl. încălțătoáre

âncămite
Î́NCĂMITE adv. (Pop.) Cu atât mai mult; (după o propoziție negativă) cu atât mai puțin. – Încă + mi + te.

DOOM

î́ncămite (pop.) adv.

âncăpea
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpeai
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpeam
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpeau
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpeați
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpem
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpere
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpere
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea.

DOOM

încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri

âncăperea
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea.

DOOM

încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri

âncăperi
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea.

DOOM

încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri

âncăperii
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea.

DOOM

încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri

âncăperile
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea.

DOOM

încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri

âncăperilor
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea.

DOOM

încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri

âncăpeți
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpu
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpui
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpui
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuia
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiai
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiam
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiască
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiau
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiați
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiesc
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiește
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiești
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuii
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuim
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuind
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuire
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiră
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuirăm
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuirăți
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuise
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuisem
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiseră
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiserăm
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiserăți
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiseși
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiseți
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuit
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiși
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpuiți
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.

DOOM

încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă

âncăpură
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpurăm
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpurăți
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpuse
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpusem
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpuseră
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpuserăm
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpuserăți
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpuseși
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpuseți
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăput
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăputa
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputai
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputam
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputare
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputară
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputarăm
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputarăți
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputase
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputasem
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputaseră
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputaserăm
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputaserăți
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputaseși
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputaseți
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputat
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputat
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputata
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputate
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputatei
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputatele
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputatelor
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputatul
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputatului
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputau
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputași
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputați
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputați
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputații
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputaților
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

âncăputează
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputez
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputeze
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputezi
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăputând
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.

DOOM

încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză

âncăpușat
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușata
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușate
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușatei
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușatele
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușatelor
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușatul
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușatului
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușați
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușații
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușaților
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.

âncăpușea
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușească
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușeau
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușesc
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușește
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpuși
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpuși
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușind
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușire
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușiră
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușise
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușiseră
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpușit
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa.

DOOM

!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă

âncăpând
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.

DOOM

încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút

âncăpăstra
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrai
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstram
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrare
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrară
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrarăm
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrarăți
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrase
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrasem
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstraseră
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstraserăm
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstraserăți
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstraseși
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstraseți
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrat
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrat
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstrata
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstrate
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstratei
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstratele
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstratelor
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstratul
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstratului
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstrau
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrași
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrați
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrați
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstrații
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstraților
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.

âncăpăstrează
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrez
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstreze
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrezi
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpăstrând
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.

DOOM

încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză

âncăpătoare
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpătoarea
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpătoarei
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpătoarele
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpătoarelor
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpător
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpători
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpătorii
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpătorilor
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpătorul
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpătorului
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător.

DOOM

încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre

âncăpățâna
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânai
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânam
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânare
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânare
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare.

DOOM

încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri

âncăpățânarea
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare.

DOOM

încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri

âncăpățânară
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânarăm
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânarăți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânase
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânasem
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânaseră
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânaserăm
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânaserăți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânaseși
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânaseți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânat
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânat
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânata
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânate
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânatei
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânatele
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânatelor
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânatul
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânatului
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânau
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânași
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânați
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânați
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânații
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânaților
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.

âncăpățânează
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânez
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățâneze
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânezi
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânând
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.

DOOM

!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză

âncăpățânări
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare.

DOOM

încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri

âncăpățânării
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare.

DOOM

încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri

âncăpățânările
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare.

DOOM

încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri

âncăpățânărilor
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare.

DOOM

încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri

âncărcai
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcare
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcare
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca.

DOOM

încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri

âncărcarea
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca.

DOOM

încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri

âncărcară
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcarăm
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcarăți
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcase
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcasem
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcaseră
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcaserăm
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcaserăți
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcaseși
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcaseți
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcat
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcat
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcata
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcate
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcatei
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcatele
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcatelor
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcatul
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcatului
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcau
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcași
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcați
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcații
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcaților
ÎNCĂRCÁT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.

âncărcând
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

DOOM

încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă

âncărcări
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca.

DOOM

încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri

âncărcării
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca.

DOOM

încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri

âncărcările
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca.

DOOM

încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri

âncărcărilor
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca.

DOOM

încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri

âncărcătoare
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătoarea
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătoarei
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătoarele
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătoarelor
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcător
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcători
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătorii
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătorilor
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătorul
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătorului
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător.

DOOM

încărcătór² (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre

âncărcătura
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură.

DOOM

încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri

âncărcături
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură.

DOOM

încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri

âncărcăturii
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură.

DOOM

încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri

âncărcăturile
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură.

DOOM

încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri

âncărcăturilor
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură.

DOOM

încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri

âncărunțea
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțeai
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțeam
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțească
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțeau
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțeați
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțesc
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțește
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțești
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunții
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțim
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțind
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțire
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțire
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți.

DOOM

încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii

âncărunțirea
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți.

DOOM

încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii

âncărunțiri
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți.

DOOM

încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii

âncărunțirii
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți.

DOOM

încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii

âncărunțirile
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți.

DOOM

încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii

âncărunțirilor
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți.

DOOM

încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii

âncărunțiră
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțirăm
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțirăți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțise
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțisem
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțiseră
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțiserăm
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțiserăți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțiseși
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțiseți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțit
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțit
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțita
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțite
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțitei
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțitele
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțitelor
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțitul
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțitului
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțiși
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțiți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

DOOM

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă

âncărunțiți
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțiții
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncărunțiților
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.

âncătușa
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușai
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușam
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușare
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușare
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.

DOOM

încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri

âncătușarea
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.

DOOM

încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri

âncătușară
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușarăm
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușarăți
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușase
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușasem
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușaseră
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușaserăm
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușaserăți
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușaseși
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușaseți
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușat
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușat
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușata
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușate
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușatei
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușatele
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușatelor
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușatul
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușatului
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușau
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușași
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușați
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușați
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușații
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușaților
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.

âncătușează
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușez
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușeze
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușezi
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușând
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

DOOM

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd

âncătușări
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.

DOOM

încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri

âncătușării
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.

DOOM

încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri

âncătușările
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.

DOOM

încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri

âncătușărilor
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.

DOOM

încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri

âncătărăma
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămai
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămam
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămare
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămară
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămarăm
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămarăți
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămase
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămasem
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămaseră
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămaserăm
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămaserăți
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămaseși
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămaseți
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămat
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămau
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămași
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămați
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămează
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămez
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămeze
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămezi
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

âncătărămând
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.

DOOM

încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză

ândarn
ÎNDÁRN adv. (Înv.) Zadarnic. – Din it. indarno.

DOOM

îndárn (înv.) adv.

ândatora
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorai
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatoram
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorare
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorare
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.

ândatorarea
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.

ândatorară
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorarăm
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorarăți
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorase
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorasem
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatoraseră
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatoraserăm
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatoraserăți
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatoraseși
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatoraseți
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorat
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorat
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatorata
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatorate
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatoratei
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatoratele
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatoratelor
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatoratul
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatoratului
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatorau
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorași
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorați
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorați
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatorații
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatoraților
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.

ândatorează
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorez
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatoreze
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorezi
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorința
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință.

DOOM

îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe

ândatorințe
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință.

DOOM

îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe

ândatorinței
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință.

DOOM

îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe

ândatorințele
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință.

DOOM

îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe

ândatorințelor
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință.

DOOM

îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe

ândatorire
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

DOOM

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

ândatorirea
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

DOOM

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

ândatoriri
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

DOOM

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

ândatoririi
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

DOOM

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

ândatoririle
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

DOOM

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

ândatoririlor
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

DOOM

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri

ândatoritoare
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritoarea
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritoarei
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritoarele
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritoarelor
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritor
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritori
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritorii
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritorilor
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritorul
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatoritorului
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

DOOM

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

ândatorând
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora.

DOOM

îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd

ândatorări
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.

ândatorării
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.

ândatorările
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.

ândatorărilor
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.

ândată
ÎNDÁTĂ adv. Imediat, numaidecât, acum; acuși, acușica. ◊ Loc. conj. (De) îndată ce = imediat ce, după ce, când. ◊ Loc. adv. (Reg.) Îndata-mare = în cea mai mare grabă. – În + dată.

DOOM

de-ndátă ce v. de îndátă ce

ânde
ÚNDE adv., conj. I. Adv. 1. (Interogativ) În ce loc? în care parte? Unde este? ♦ (Precedat de prep. „de”) De la cine? din ce loc? De unde știți voi? ♦ La ce? la cine? Unde te gândești? ♦ (În loc. adv.) Unde și unde = din loc în loc, ici și colo. ♦ (În expr.) A (nu) avea de unde = a (nu) fi în stare, a (nu) avea posibilitatea să... Ia, dacă ai de unde, se spune pentru a arăta că ceva lipsește, nu se găsește. 2. Deodată, numai ce. 3. (Exprimă o negație) Unde se mai gândeau ele la copilărie? ◊ Expr. De unde (și) până unde? = cum și în ce fel? în ce împrejurări? în ce chip? (Da) de unde! = imposibil! cu neputință! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială de loc) În locul în care, încotro. Să se ducă unde știe. ◊ (Cu nuanță temporală) Să-ți dau două mere, unde te oprești să le mănânci? 2. (Introduce o propoziție atributivă) În care. E un punct însă unde drumul nostru se bifurcă. 3. (Introduce o propoziție completivă) Știe unde este parcul. 4. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de timp) Când, în momentul în care. 5. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de cauză) Pentru că, din cauză că, deoarece. 6. (Precedat de prep. „de”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. A adus 10 cărți, de unde făgăduise 12. 7. (Condițional; în expr.) De unde nu = dacă nu, în cazul când. – Lat. unde.

DOOM

î́nde (înv., pop.) prep.

ândeaievea
ÎNDEAIÉVEA adv. (Rar) Aievea. [Pr.: -de-a-ie-] – În + de⁴ + aievea.

DOOM

îndeaiévea (rar) [pron. de-a în tempo lent/dea în tempo rapid] (-de-a-) adv.

ândeajuns
ÎNDEAJÚNS adv. De ajuns, destul, suficient. [Pr.: și: -de-a-] – În + de⁴ + ajuns.

DOOM

îndeajúns [pron. de-a în tempo lent/dea în tempo rapid] (-de-a-) adv.

ândeamnă
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândeaproape
ÎNDEAPROÁPE adv. În mod amănunțit, cu mare atenție. [Pr.: și: -de-a-] – În + de⁴ + aproape.

DOOM

îndeaproápe [pron. de-a în tempo lent/dfa în tempo rapid] (-de-a-proa-) adv.

ândeasă
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândelete
ÎNDELÉTE adv. (Mai ales în forma pe îndelete) Cu încetul, fără grabă. – În + de⁴ + lete (reg. „timp liber, liniște”, et. nec.).

ândeletnicea
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniceai
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniceam
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicească
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniceau
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniceați
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicesc
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicește
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicești
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnici
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicii
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicim
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicind
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicire
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniciră
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicirăm
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicirăți
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicise
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicisem
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniciseră
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniciserăm
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniciserăți
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniciseși
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniciseți
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletnicit
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniciși
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândeletniciți
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

DOOM

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

ândelung
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de⁴ + lung.

DOOM

îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi

ândelung
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelunga
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de⁴ + lung.

DOOM

îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi

ândelunga
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungai
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungam
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungare
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungare
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

ândelungarea
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

ândelungară
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungarăm
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungarăți
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungase
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungasem
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungaseră
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungaserăm
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungaserăți
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungaseși
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungaseți
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungat
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungat
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungata
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungate
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungatei
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungatele
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungatelor
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungatul
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungatului
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungau
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungași
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungați
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungați
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungații
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelungaților
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.

ândelunge
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungi
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de⁴ + lung.

DOOM

îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi

ândelungi
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungii
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de⁴ + lung.

DOOM

îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi

ândelungile
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de⁴ + lung.

DOOM

îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi

ândelungilor
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de⁴ + lung.

DOOM

îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi

ândelungul
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de⁴ + lung.

DOOM

îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi

ândelungului
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de⁴ + lung.

DOOM

îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi

ândelungând
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

DOOM

îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă

ândelungări
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

ândelungării
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

ândelungările
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

ândelungărilor
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.

ândemn
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).

DOOM

îndémn s. n., pl. îndémnuri

ândemn
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemna
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnai
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnam
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnare
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnare
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna.

DOOM

îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri

ândemnarea
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna.

DOOM

îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri

ândemnară
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnarăm
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnarăți
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnase
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnasem
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnaseră
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnaserăm
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnaserăți
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnaseși
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnaseți
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnat
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnau
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnași
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnați
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemne
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemni
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnul
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).

DOOM

îndémn s. n., pl. îndémnuri

ândemnului
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).

DOOM

îndémn s. n., pl. îndémnuri

ândemnuri
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).

DOOM

îndémn s. n., pl. îndémnuri

ândemnurile
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).

DOOM

îndémn s. n., pl. îndémnuri

ândemnurilor
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).

DOOM

îndémn s. n., pl. îndémnuri

ândemnând
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.

DOOM

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă

ândemnări
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna.

DOOM

îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri

ândemnării
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna.

DOOM

îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri

ândemnările
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna.

DOOM

îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri

ândemnărilor
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna.

DOOM

îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri

ândemâna
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânai
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânam
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânare
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânare
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

DOOM

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii

ândemânarea
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

DOOM

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii

ândemânară
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânarăm
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânarăți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânase
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânasem
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânaseră
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânaserăm
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânaserăți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânaseși
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânaseți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânat
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânatic
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânatica
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânatice
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânaticei
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânaticele
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânaticelor
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânatici
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânaticii
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânaticilor
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânaticul
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânaticului
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic.

DOOM

îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice

ândemânau
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânași
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânați
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânează
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânez
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemâneze
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânezi
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemânoasa
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânoase
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânoasei
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânoasele
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânoaselor
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânos
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânosul
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânosului
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânoși
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânoșii
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânoșilor
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os.

DOOM

îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse

ândemânând
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

DOOM

!îndemâná² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

ândemână
ÎNDEMẤNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ Loc. adv. și prep. La îndemână (sau la îndemâna) cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămấnă adv.] – În + de⁴ + mână.

DOOM

!îndemấnă (la ~) loc. adv.

ândemânări
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

DOOM

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii

ândemânării
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

DOOM

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii

ândemânările
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

DOOM

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii

ândemânărilor
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

DOOM

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii

ândeobște
ÎNDEÓBȘTE adv. De obicei, în mod obișnuit, în general. [Pr.: -de-ob-] – În + de⁴ + obște.

DOOM

îndeóbște (-de-ob-) adv.

ândeosebi
ÎNDEOSÉBI adv. Mai ales, mai cu seamă. [Pr.: -de-o-] – În + deosebi (adv. înv. „îndeosebi” < sl.).

DOOM

îndeosébi (-de-o-) adv.

ândeplinea
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplineai
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplineam
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinească
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplineau
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplineați
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinesc
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinește
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinești
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplini
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinii
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinim
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinind
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinire
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinire
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini.

DOOM

îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri

ândeplinirea
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini.

DOOM

îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri

ândepliniri
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini.

DOOM

îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri

ândeplinirii
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini.

DOOM

îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri

ândeplinirile
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini.

DOOM

îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri

ândeplinirilor
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini.

DOOM

îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri

ândepliniră
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinirăm
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinirăți
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinise
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinisem
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândepliniseră
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândepliniserăm
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândepliniserăți
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândepliniseși
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândepliniseți
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândeplinit
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândepliniși
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândepliniți
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin.

DOOM

îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă

ândepărta
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtai
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtam
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtare
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtare
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta.

DOOM

îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri

ândepărtarea
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta.

DOOM

îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri

ândepărtară
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtarăm
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtarăți
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtase
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtasem
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtaseră
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtaserăm
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtaserăți
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtaseși
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtaseți
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtat
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtat
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtata
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtate
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtatei
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtatele
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtatelor
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtatul
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtatului
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtau
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtași
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtați
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtați
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtații
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtaților
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.

ândepărtează
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtez
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărteze
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtezi
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtând
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta.

DOOM

îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză

ândepărtări
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta.

DOOM

îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri

ândepărtării
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta.

DOOM

îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri

ândepărtările
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta.

DOOM

îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri

ândepărtărilor
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta.

DOOM

îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri

ândes
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesa
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesai
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesam
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesare
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesare
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa.

DOOM

îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri

ândesarea
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa.

DOOM

îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri

ândesară
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesarăm
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesarăți
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesase
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesasem
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesaseră
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesaserăm
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesaserăți
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesaseși
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesaseți
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesat
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesat
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesata
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesate
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesatei
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesatele
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesatelor
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesatul
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesatului
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesau
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesași
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesați
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesați
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesații
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândesaților
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit². ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.

ândese
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesea
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândeseai
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândeseam
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesească
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândeseau
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândeseați
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesesc
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesește
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesești
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesi
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesii
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesim
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesind
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesire
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesire
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi.

DOOM

îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii

ândesirea
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi.

DOOM

îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii

ândesiri
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi.

DOOM

îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii

ândesirii
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi.

DOOM

îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii

ândesirile
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi.

DOOM

îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii

ândesirilor
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi.

DOOM

îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii

ândesiră
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesirăm
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesirăți
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesise
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesisem
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesiseră
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesiserăm
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesiserăți
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesiseși
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesiseți
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesit
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesit
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesita
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesite
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesitei
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesitele
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesitelor
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesitul
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesitului
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesiși
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesiți
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des.

DOOM

îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd

ândesiți
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesiții
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândesiților
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.

ândestul
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestula
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestula
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulai
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulam
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulare
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulare
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

DOOM

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri

ândestularea
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

DOOM

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri

ândestulară
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestularăm
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestularăți
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulase
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulasem
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulaseră
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulaserăm
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulaserăți
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulaseși
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulaseți
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulat
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulat
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulata
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulate
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulatei
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulatele
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulatelor
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulatul
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulatului
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulau
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulași
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulați
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulați
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulații
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestulaților
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.

ândestule
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulează
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulei
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulele
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulelor
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulez
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestuleze
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulezi
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestuli
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulii
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulilor
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulul
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulului
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.

DOOM

!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle

ândestulând
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

DOOM

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ândestulări
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

DOOM

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri

ândestulării
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

DOOM

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri

ândestulările
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

DOOM

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri

ândestulărilor
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

DOOM

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri

ândestulătoare
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulătoarea
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulătoarei
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulătoarele
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulătoarelor
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulător
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulători
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulătorii
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulătorilor
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulătorul
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândestulătorului
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

DOOM

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

ândesând
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândesări
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa.

DOOM

îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri

ândesării
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa.

DOOM

îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri

ândesările
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa.

DOOM

îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri

ândesărilor
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa.

DOOM

îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri

ândeși
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

DOOM

îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd

ândigui
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguia
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiai
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiam
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiască
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiau
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiați
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiesc
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiește
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiești
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguii
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguim
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguind
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguire
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguire
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.

DOOM

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri

ândiguirea
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.

DOOM

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri

ândiguiri
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.

DOOM

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri

ândiguirii
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.

DOOM

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri

ândiguirile
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.

DOOM

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri

ândiguirilor
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.

DOOM

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri

ândiguiră
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguirăm
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguirăți
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguise
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguisem
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiseră
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiserăm
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiserăți
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiseși
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiseți
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguit
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguit
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguita
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguite
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguitei
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguitele
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguitelor
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguitul
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguitului
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguiși
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiți
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

DOOM

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

ândiguiți
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguiții
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândiguiților
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ândoaie
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoape
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândoapă
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândobitocea
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitoceai
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitoceam
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocească
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitoceau
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitoceați
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocesc
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocește
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocești
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitoci
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocii
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocim
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocind
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocire
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocire
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

DOOM

îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii

ândobitocirea
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

DOOM

îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii

ândobitociri
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

DOOM

îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii

ândobitocirii
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

DOOM

îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii

ândobitocirile
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

DOOM

îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii

ândobitocirilor
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

DOOM

îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii

ândobitociră
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocirăm
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocirăți
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocise
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocisem
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitociseră
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitociserăm
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitociserăți
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitociseși
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitociseți
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocit
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitocit
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitocita
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitocite
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitocitei
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitocitele
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitocitelor
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitocitul
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitocitului
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitociși
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitociți
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti², a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

DOOM

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

ândobitociți
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitociții
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândobitociților
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ândocare
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.

ândocarea
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.

ândoctrina
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinai
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinam
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinare
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinare
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina.

DOOM

îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii

ândoctrinarea
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina.

DOOM

îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii

ândoctrinară
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinarăm
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinarăți
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinase
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinasem
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinaseră
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinaserăm
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinaserăți
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinaseși
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinaseți
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinat
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinat
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinata
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinate
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinatei
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinatele
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinatelor
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinatul
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinatului
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinau
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinași
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinați
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinați
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinații
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinaților
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.

ândoctrinează
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinez
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrineze
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinezi
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinând
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).

DOOM

îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză

ândoctrinări
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina.

DOOM

îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii

ândoctrinării
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina.

DOOM

îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii

ândoctrinările
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina.

DOOM

îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii

ândoctrinărilor
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina.

DOOM

îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii

ândocări
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.

ândocării
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.

ândocările
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.

ândocărilor
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.

ândoi
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoi
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoia
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoia
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiai
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiai
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiala
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală.

DOOM

îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli

ândoiam
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiam
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiască
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiau
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiau
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiați
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiați
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoieli
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală.

DOOM

îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli

ândoielii
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală.

DOOM

îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli

ândoielile
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală.

DOOM

îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli

ândoielilor
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală.

DOOM

îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli

ândoielnic
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnica
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnice
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnicei
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnicele
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnicelor
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnici
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnicii
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnicilor
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnicul
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoielnicului
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.

DOOM

îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice

ândoiesc
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiește
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiești
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoii
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoii
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoim
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoim
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoind
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoind
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoioasa
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoioase
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoioasei
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoioasele
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoioaselor
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoios
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoiosul
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoiosului
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoioși
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoioșii
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoioșilor
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os.

DOOM

îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse

ândoire
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoire
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoire
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

DOOM

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri

ândoirea
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

DOOM

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri

ândoiri
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

DOOM

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri

ândoirii
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

DOOM

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri

ândoirile
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

DOOM

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri

ândoirilor
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

DOOM

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri

ândoiră
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiră
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoirăm
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoirăm
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoirăți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoirăți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoise
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoise
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoisem
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoisem
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiseră
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiseră
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiserăm
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiserăm
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiserăți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiserăți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiseși
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiseși
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiseți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiseți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoit
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoit
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoit
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoita
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoite
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoitei
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoitele
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoitelor
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoitul
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoitului
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoitura
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură.

DOOM

îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri

ândoituri
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură.

DOOM

îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri

ândoiturii
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură.

DOOM

îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri

ândoiturile
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură.

DOOM

îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri

ândoiturilor
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură.

DOOM

îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri

ândoiși
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiși
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

DOOM

!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

ândoiți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ândoiți
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoiții
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândoiților
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu², dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi.

DOOM

*îndoít² s. n.

ândolia
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliai
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliam
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliară
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliarăm
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliarăți
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliase
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliasem
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliaseră
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliaserăm
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliaserăți
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliaseși
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliaseți
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliat
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliat
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliata
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliate
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliatei
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliatele
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliatelor
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliatul
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliatului
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliau
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliază
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliași
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliați
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliați
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliații
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândoliaților
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.

ândolie
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliem
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliere
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliere
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia.

DOOM

îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri

ândolierea
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia.

DOOM

îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri

ândolieri
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia.

DOOM

îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri

ândolierii
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia.

DOOM

îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri

ândolierile
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia.

DOOM

îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri

ândolierilor
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia.

DOOM

îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri

ândoliez
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândolieze
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliezi
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândoliind
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

DOOM

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

ândop
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopa
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopai
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopam
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopare
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopare
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat¹. – V. îndopa.

DOOM

îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri

ândoparea
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat¹. – V. îndopa.

DOOM

îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri

ândopară
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândoparăm
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândoparăți
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopase
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopasem
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopaseră
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopaserăm
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopaserăți
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopaseși
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopaseți
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopat
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopat
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopata
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopate
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopatei
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopatele
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopatelor
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopatul
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopatului
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopau
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopași
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopați
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopați
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopații
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopaților
ÎNDOPÁT², -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.

ândopi
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopând
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.

DOOM

îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă

ândopări
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat¹. – V. îndopa.

DOOM

îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri

ândopării
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat¹. – V. îndopa.

DOOM

îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri

ândopările
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat¹. – V. îndopa.

DOOM

îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri

ândopărilor
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat¹. – V. îndopa.

DOOM

îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri

ândosaria
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariai
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariam
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariară
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariarăm
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariarăți
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariase
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariasem
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariaseră
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariaserăm
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariaserăți
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariaseși
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariaseți
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariat
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariau
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariază
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariași
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariați
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosarie
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariem
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariere
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariere
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria.

DOOM

*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri

ândosarierea
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria.

DOOM

*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri

ândosarieri
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria.

DOOM

*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri

ândosarierii
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria.

DOOM

*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri

ândosarierile
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria.

DOOM

*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri

ândosarierilor
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria.

DOOM

*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri

ândosariez
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosarieze
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariezi
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosariind
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar.

DOOM

*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)

ândosea
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândoseai
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândoseam
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosească
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândoseau
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândoseați
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosesc
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosește
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosești
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosi
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosii
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosim
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosind
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosire
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosiră
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosirăm
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosirăți
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosise
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosisem
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosiseră
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosiserăm
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosiserăți
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosiseși
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosiseți
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosit
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosiși
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândosiți
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOOM

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

ândreaptă
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândrept
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândrepta
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptai
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptam
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptar
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

DOOM

îndreptár s. n., pl. îndreptáre

ândreptare
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptare
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

DOOM

îndreptár s. n., pl. îndreptáre

ândreptare
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

DOOM

îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri

ândreptarea
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

DOOM

îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri

ândreptarele
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

DOOM

îndreptár s. n., pl. îndreptáre

ândreptarelor
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

DOOM

îndreptár s. n., pl. îndreptáre

ândreptarul
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

DOOM

îndreptár s. n., pl. îndreptáre

ândreptarului
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

DOOM

îndreptár s. n., pl. îndreptáre

ândreptară
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptarăm
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptarăți
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptase
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptasem
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptaseră
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptaserăm
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptaserăți
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptaseși
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptaseți
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptat
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptat
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptata
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptate
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptatei
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptatele
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptatelor
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptatul
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptatului
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptau
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptași
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptați
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptați
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptații
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândreptaților
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.

ândrepte
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptui
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuia
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiai
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiam
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiască
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiau
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiați
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiesc
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiește
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiești
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuii
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuim
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuind
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuire
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiră
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuirăm
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuirăți
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuise
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuisem
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiseră
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiserăm
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiserăți
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiseși
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiseți
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuit
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiși
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptuiți
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

DOOM

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

ândreptând
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândreptări
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

DOOM

îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri

ândreptării
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

DOOM

îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri

ândreptările
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

DOOM

îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri

ândreptărilor
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

DOOM

îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri

ândreptătoare
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptătoarea
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptătoarei
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptătoarele
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptătoarelor
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptător
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptători
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptătorii
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptătorilor
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptătorul
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptătorului
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

DOOM

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ândreptățea
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățeai
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățeam
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățească
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățeau
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățeați
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățesc
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățește
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățești
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptăți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptății
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățim
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățind
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățire
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățire
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți.

DOOM

îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri

ândreptățirea
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți.

DOOM

îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri

ândreptățiri
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți.

DOOM

îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri

ândreptățirii
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți.

DOOM

îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri

ândreptățirile
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți.

DOOM

îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri

ândreptățirilor
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți.

DOOM

îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri

ândreptățiră
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățirăm
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățirăți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățise
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățisem
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățiseră
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățiserăm
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățiserăți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățiseși
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățiseți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățit
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățit
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățita
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățite
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățitei
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățitele
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățitelor
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățitul
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățitului
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățiși
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățiți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

DOOM

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

ândreptățiți
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățiții
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândreptățiților
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ândrepți
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

DOOM

îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă

ândritui
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituia
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiai
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiam
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiască
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiau
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiați
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiesc
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiește
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiești
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituii
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituim
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituind
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituire
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiră
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituirăm
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituirăți
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituise
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituisem
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiseră
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiserăm
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiserăți
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiseși
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiseți
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituit
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituit
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituita
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituite
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituitei
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituitele
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituitelor
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituitul
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituitului
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituiși
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiți
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

DOOM

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

ândrituiți
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituiții
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrituiților
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ândrug
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândruga
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugai
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugam
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugare
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugare
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga.

DOOM

îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri

ândrugarea
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga.

DOOM

îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri

ândrugară
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugarăm
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugarăți
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugase
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugasem
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugaseră
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugaserăm
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugaserăți
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugaseși
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugaseți
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugat
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugau
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugași
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugați
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândruge
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugi
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugând
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

DOOM

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

ândrugări
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga.

DOOM

îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri

ândrugării
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga.

DOOM

îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri

ândrugările
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga.

DOOM

îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri

ândrugărilor
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga.

DOOM

îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri

ândrumar
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

DOOM

!îndrumár s. n., pl. îndrumáre

ândrumare
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

DOOM

!îndrumár s. n., pl. îndrumáre

ândrumare
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma.

DOOM

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri

ândrumarea
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma.

DOOM

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri

ândrumarele
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

DOOM

!îndrumár s. n., pl. îndrumáre

ândrumarelor
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

DOOM

!îndrumár s. n., pl. îndrumáre

ândrumarul
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

DOOM

!îndrumár s. n., pl. îndrumáre

ândrumarului
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

DOOM

!îndrumár s. n., pl. îndrumáre

ândrumări
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma.

DOOM

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri

ândrumării
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma.

DOOM

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri

ândrumările
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma.

DOOM

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri

ândrumărilor
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma.

DOOM

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri

ândrumătoare
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumătoarea
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumătoarei
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumătoarele
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumătoarelor
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumător
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumători
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumătorii
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumătorilor
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumătorul
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrumătorului
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător.

DOOM

*îndrumătór² s. n., pl. îndrumătoáre

ândrăcea
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăceai
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăceam
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcească
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăceau
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăceați
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcesc
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcește
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcești
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăci
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcii
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcim
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcind
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcire
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcire
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.

DOOM

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii

ândrăcirea
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.

DOOM

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii

ândrăciri
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.

DOOM

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii

ândrăcirii
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.

DOOM

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii

ândrăcirile
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.

DOOM

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii

ândrăcirilor
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.

DOOM

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii

ândrăciră
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcirăm
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcirăți
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcise
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcisem
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăciseră
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăciserăm
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăciserăți
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăciseși
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăciseți
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcit
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăcit
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăcita
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăcite
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăcitei
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăcitele
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăcitelor
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăcitul
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăcitului
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăciși
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăciți
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

DOOM

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă

ândrăciți
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăciții
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăciților
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.

ândrăgea
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgeai
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgeam
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgească
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgeau
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgeați
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgesc
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgește
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgești
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgi
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgii
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgim
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgind
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgire
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgire
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi.

DOOM

îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii

ândrăgirea
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi.

DOOM

îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii

ândrăgiri
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi.

DOOM

îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii

ândrăgirii
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi.

DOOM

îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii

ândrăgirile
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi.

DOOM

îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii

ândrăgirilor
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi.

DOOM

îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii

ândrăgiră
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgirăm
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgirăți
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgise
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgisem
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgiseră
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgiserăm
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgiserăți
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgiseși
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgiseți
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgit
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgit
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgita
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgite
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgitei
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgitele
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgitelor
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgitoare
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitoarea
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitoarei
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitoarele
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitoarelor
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitor
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitori
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitorii
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitorilor
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitorul
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitorului
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor.

DOOM

îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre

ândrăgitul
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgitului
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgiși
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgiți
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag.

DOOM

îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă

ândrăgiți
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgiții
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgiților
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit². 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.

ândrăgostea
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgosteai
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgosteam
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostească
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgosteau
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgosteați
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostesc
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostește
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostești
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgosti
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostii
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostim
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostind
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostire
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostire
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti.

DOOM

îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii

ândrăgostirea
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti.

DOOM

îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii

ândrăgostiri
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti.

DOOM

îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii

ândrăgostirii
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti.

DOOM

îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii

ândrăgostirile
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti.

DOOM

îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii

ândrăgostirilor
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti.

DOOM

îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii

ândrăgostiră
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostirăm
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostirăți
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostise
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostisem
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostiseră
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostiserăm
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostiserăți
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostiseși
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostiseți
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostit
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostit
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostita
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostite
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostitei
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostitele
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostitelor
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostitul
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostitului
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostiși
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostiți
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste.

DOOM

îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă

ândrăgostiți
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostiții
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăgostiților
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.

ândrăznea
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzneai
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzneala
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală.

DOOM

îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli

ândrăzneam
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznească
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzneau
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzneața
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăzneați
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzneli
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală.

DOOM

îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli

ândrăznelii
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală.

DOOM

îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli

ândrăznelile
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală.

DOOM

îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli

ândrăznelilor
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală.

DOOM

îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli

ândrăznesc
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznește
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznești
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzneț
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăznețe
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăzneței
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăznețele
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăznețelor
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăzneți
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăzneții
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăzneților
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăznețul
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăznețului
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț.

DOOM

îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe

ândrăzni
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznii
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznim
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznind
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznire
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznire
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.

DOOM

îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii

ândrăznirea
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.

DOOM

îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii

ândrăzniri
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.

DOOM

îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii

ândrăznirii
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.

DOOM

îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii

ândrăznirile
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.

DOOM

îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii

ândrăznirilor
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.

DOOM

îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii

ândrăzniră
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznirăm
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznirăți
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznise
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznisem
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzniseră
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzniserăm
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzniserăți
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzniseși
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzniseți
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznit
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăznitoare
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitoarea
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitoarei
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitoarele
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitoarelor
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitor
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitori
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitorii
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitorilor
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitorul
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăznitorului
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

DOOM

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ândrăzniși
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ândrăzniți
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

DOOM

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă

ânduioșa
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșai
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșam
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșare
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșare
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

DOOM

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii

ânduioșarea
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

DOOM

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii

ânduioșară
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșarăm
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșarăți
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșase
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșasem
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșaseră
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșaserăm
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșaserăți
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșaseși
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșaseți
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșat
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșat
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșata
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșate
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșatei
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșatele
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșatelor
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșatul
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșatului
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșau
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșași
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșați
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșați
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșații
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșaților
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.

ânduioșează
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșez
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșeze
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșezi
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșând
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

DOOM

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd

ânduioșări
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

DOOM

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii

ânduioșării
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

DOOM

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii

ânduioșările
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

DOOM

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii

ânduioșărilor
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

DOOM

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii

ânduioșătoare
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșătoarea
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșătoarei
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșătoarele
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșătoarelor
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșător
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșători
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșătorii
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșătorilor
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșătorul
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ânduioșătorului
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

DOOM

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

ândulcea
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulceai
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulceam
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcească
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulceau
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulceați
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcesc
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcește
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcești
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulci
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcii
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcim
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcind
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcire
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcire
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci.

DOOM

îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii

ândulcirea
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci.

DOOM

îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii

ândulciri
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci.

DOOM

îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii

ândulcirii
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci.

DOOM

îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii

ândulcirile
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci.

DOOM

îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii

ândulcirilor
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci.

DOOM

îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii

ândulciră
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcirăm
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcirăți
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcise
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcisem
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulciseră
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulciserăm
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulciserăți
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulciseși
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulciseți
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcit
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulcit
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulcita
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulcite
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulcitei
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulcitele
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulcitelor
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulcitoare
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitoarea
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitoarei
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitoarele
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitoarelor
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitor
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitori
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitorii
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitorilor
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitorul
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitorului
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor.

DOOM

îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre

ândulcitul
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulcitului
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulciși
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulciți
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

DOOM

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

ândulciți
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulciții
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândulciților
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ândumnezei
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeia
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiai
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiam
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiască
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiau
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiați
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiesc
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiește
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiești
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeii
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeim
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeind
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeire
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeire
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

DOOM

îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

ândumnezeirea
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

DOOM

îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

ândumnezeiri
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

DOOM

îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

ândumnezeirii
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

DOOM

îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

ândumnezeirile
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

DOOM

îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

ândumnezeirilor
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

DOOM

îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

ândumnezeiră
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeirăm
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeirăți
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeise
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeisem
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiseră
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiserăm
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiserăți
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiseși
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiseți
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeit
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeit
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeita
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeite
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeitei
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeitele
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeitelor
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeitul
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeitului
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeiși
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiți
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

DOOM

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

ândumnezeiți
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeiții
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ândumnezeiților
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ânduplec
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ândupleca
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecai
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecam
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecare
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecare
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca.

DOOM

înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii

ânduplecarea
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca.

DOOM

înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii

ânduplecară
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecarăm
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecarăți
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecase
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecasem
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecaseră
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecaserăm
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecaserăți
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecaseși
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecaseți
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecat
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecau
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecași
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecați
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplece
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ândupleci
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecând
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.).

DOOM

înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă

ânduplecări
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca.

DOOM

înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii

ânduplecării
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca.

DOOM

înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii

ânduplecările
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca.

DOOM

înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii

ânduplecărilor
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca.

DOOM

înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii

ânduplecătoare
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecătoarea
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecătoarei
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecătoarele
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecătoarelor
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecător
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecători
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecătorii
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecătorilor
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecătorul
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ânduplecătorului
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător.

DOOM

înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre

ândur
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândura
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurai
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ânduram
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurare
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurare
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura.

DOOM

înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri

ândurarea
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura.

DOOM

înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri

ândurară
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurarăm
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurarăți
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurase
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurasem
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ânduraseră
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ânduraserăm
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ânduraserăți
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ânduraseși
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ânduraseți
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurat
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurat
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ândurata
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ândurate
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ânduratei
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ânduratele
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ânduratelor
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ânduratul
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ânduratului
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ândurau
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurași
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurați
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurați
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ândurații
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ânduraților
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

ândure
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurera
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerai
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândureram
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerare
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerare
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera.

DOOM

îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii

ândurerarea
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera.

DOOM

îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii

ândurerară
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerarăm
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerarăți
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerase
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerasem
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândureraseră
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândureraserăm
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândureraserăți
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândureraseși
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândureraseți
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerat
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerat
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândurerata
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândurerate
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândureratei
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândureratele
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândureratelor
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândureratul
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândureratului
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândurerau
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerași
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerați
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerați
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândurerații
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândureraților
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.

ândurerează
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerez
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurereze
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerezi
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerând
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir).

DOOM

îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză

ândurerări
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera.

DOOM

îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii

ândurerării
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera.

DOOM

îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii

ândurerările
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera.

DOOM

îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii

ândurerărilor
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera.

DOOM

îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii

ânduri
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurând
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).

DOOM

îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră

ândurări
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura.

DOOM

înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri

ândurării
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura.

DOOM

înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri

ândurările
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura.

DOOM

înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri

ândurărilor
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura.

DOOM

înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri

ândurătoare
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurătoarea
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurătoarei
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurătoarele
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurătoarelor
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurător
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurători
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurătorii
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurătorilor
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurătorul
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândurătorului
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

DOOM

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ândușmănea
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăneai
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăneam
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănească
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăneau
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăneați
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănesc
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănește
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănești
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăni
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănii
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănim
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănind
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănire
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăniră
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănirăm
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănirăți
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănise
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănisem
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăniseră
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăniserăm
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăniserăți
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăniseși
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăniseți
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmănit
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăniși
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândușmăniți
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

DOOM

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

ândârjea
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjeai
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjeala
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40.

DOOM

îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli

ândârjeam
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjească
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjeau
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjeați
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjeli
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40.

DOOM

îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli

ândârjelii
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40.

DOOM

îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli

ândârjelile
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40.

DOOM

îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli

ândârjelilor
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40.

DOOM

îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli

ândârjesc
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjește
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjești
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârji
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjii
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjim
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjind
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjire
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjire
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.

DOOM

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

ândârjirea
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.

DOOM

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

ândârjiri
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.

DOOM

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

ândârjirii
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.

DOOM

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

ândârjirile
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.

DOOM

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

ândârjirilor
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.

DOOM

îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii

ândârjiră
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjirăm
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjirăți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjise
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjisem
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjiseră
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjiserăm
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjiserăți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjiseși
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjiseți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjit
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjit
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjita
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjite
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjitei
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjitele
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjitelor
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjitul
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjitului
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjiși
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjiți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

DOOM

îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă

ândârjiți
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjiții
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândârjiților
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.

ândărăt
ÎNDĂRẮT adv. I. 1. În spate, în urmă, înapoi. ◊ Expr. (De-a) îndărătele(a) = a) cu spatele înainte; b) pe dos. 2. La locul de proveniență, în locul unde a fost înainte. 3. (În expr.) A da îndărăt = a) a regresa; b) (despre lucruri) a restitui. A da pe cineva îndărăt = a da pe cineva cu o treaptă mai jos, a retrograda. II. Mai demult, (mai) înainte de timpul actual. [Var.: îndărắpt adv.] – Lat. in-de-retro.

DOOM

*îndărắtu- prep. (ĭ)

ândărătnic
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnica
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnice
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnicea
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniceai
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniceam
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicească
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniceau
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniceați
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicei
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnicele
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnicelor
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnicesc
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicește
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicești
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnici
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnici
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicia
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie.

DOOM

îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile

ândărătnicie
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie.

DOOM

îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile

ândărătniciei
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie.

DOOM

îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile

ândărătnicii
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnicii
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicii
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie.

DOOM

îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile

ândărătniciile
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie.

DOOM

îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile

ândărătniciilor
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie.

DOOM

îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile

ândărătnicilor
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnicim
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicind
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicire
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniciră
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicirăm
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicirăți
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicise
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicisem
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniciseră
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniciserăm
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniciserăți
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniciseși
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniciseți
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicit
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniciși
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătniciți
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

DOOM

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

ândărătnicul
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătnicului
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

DOOM

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

ândărătul
ÎNDĂRẮTUL prep. În dosul (cuiva), în urma (cuiva sau a ceva), după (ceva). – V. îndărăt.

DOOM

îndărắtul prep. (~ lui)

ândătina
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinai
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinam
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinare
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinare
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

ândătinarea
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

ândătinară
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinarăm
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinarăți
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinase
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinasem
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinaseră
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinaserăm
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinaserăți
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinaseși
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinaseți
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinat
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinat
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinata
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinate
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinatei
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinatele
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinatelor
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinatul
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinatului
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinau
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinași
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinați
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinați
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinații
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinaților
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ândătinează
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinez
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătineze
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinezi
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinând
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

DOOM

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

ândătinări
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

ândătinării
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

ândătinările
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

ândătinărilor
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

âneacă
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânec
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv).

DOOM

înéc s. n., pl. înécuri

ânec
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

âneca
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecai
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecam
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecare
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecare
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca.

DOOM

înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii

ânecarea
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca.

DOOM

înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii

ânecară
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecarăm
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecarăți
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecase
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecasem
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecaseră
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecaserăm
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecaserăți
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecaseși
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecaseți
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecat
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecat
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecata
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecate
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecatei
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecatele
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecatelor
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecatul
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecatului
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecau
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecași
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecați
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecați
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecații
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânecaților
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ânece
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

âneci
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecul
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv).

DOOM

înéc s. n., pl. înécuri

ânecului
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv).

DOOM

înéc s. n., pl. înécuri

ânecuri
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv).

DOOM

înéc s. n., pl. înécuri

ânecurile
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv).

DOOM

înéc s. n., pl. înécuri

ânecurilor
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv).

DOOM

înéc s. n., pl. înécuri

ânecând
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

DOOM

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

ânecăcioasa
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăcioase
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăcioasei
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăcioasele
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăcioaselor
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăcios
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăciosul
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăciosului
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăcioși
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăcioșii
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăcioșilor
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios.

DOOM

înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse

ânecăciune
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.

DOOM

înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni

ânecăciunea
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.

DOOM

înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni

ânecăciuni
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.

DOOM

înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni

ânecăciunii
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.

DOOM

înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni

ânecăciunile
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.

DOOM

înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni

ânecăciunilor
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.

DOOM

înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni

ânecări
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca.

DOOM

înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii

ânecării
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca.

DOOM

înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii

ânecările
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca.

DOOM

înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii

ânecărilor
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca.

DOOM

înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii

ânecătoare
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecătoarea
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecătoarei
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecătoarele
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecătoarelor
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecător
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecători
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecătorii
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecătorilor
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecătorul
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânecătorului
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător.

DOOM

înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre

ânfașă
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfață
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfelia
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliai
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliam
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliară
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliarăm
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliarăți
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliase
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliasem
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliaseră
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliaserăm
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliaserăți
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliaseși
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliaseți
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliat
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliau
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliază
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliași
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliați
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfelie
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliem
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliere
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliez
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfelieze
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliezi
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeliind
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).

ânfeuda
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudai
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudam
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudare
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudare
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

DOOM

înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri

ânfeudarea
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

DOOM

înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri

ânfeudară
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudarăm
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudarăți
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudase
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudasem
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudaseră
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudaserăm
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudaserăți
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudaseși
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudaseți
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudat
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudat
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudata
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudate
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudatei
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudatele
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudatelor
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudatul
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudatului
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudau
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudași
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudați
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudați
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudații
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudaților
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ânfeudează
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudez
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudeze
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudezi
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudând
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

DOOM

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

ânfeudări
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

DOOM

înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri

ânfeudării
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

DOOM

înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri

ânfeudările
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

DOOM

înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri

ânfeudărilor
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

DOOM

înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri

ânfeșe
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfeși
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfețe
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfeți
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfia
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiai
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiam
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiară
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiarăm
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiarăți
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiase
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiasem
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiaseră
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiaserăm
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiaserăți
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiaseși
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiaseți
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiat
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiat
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiata
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiate
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiatei
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiatele
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiatelor
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiatul
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiatului
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiau
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiază
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiași
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiați
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiați
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiații
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfiaților
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.

ânfie
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiem
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiera
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierai
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfieram
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierare
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierare
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat¹. – V. înfiera.

DOOM

!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri

ânfierarea
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat¹. – V. înfiera.

DOOM

!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri

ânfierară
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierarăm
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierarăți
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierase
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierasem
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfieraseră
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfieraserăm
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfieraserăți
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfieraseși
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfieraseți
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierat
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierat
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfierata
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfierate
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfieratei
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfieratele
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfieratelor
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfieratul
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfieratului
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfierau
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierași
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierați
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierați
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfierații
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfieraților
ÎNFIERÁT², -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ânfierbânt
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbânta
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântai
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântam
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântare
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântare
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat¹. – V. înfierbânta.

DOOM

înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii

ânfierbântarea
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat¹. – V. înfierbânta.

DOOM

înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii

ânfierbântară
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântarăm
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântarăți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântase
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântasem
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântaseră
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântaserăm
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântaserăți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântaseși
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântaseți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântat
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântat
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântata
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântate
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântatei
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântatele
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântatelor
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântatul
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântatului
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântau
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântași
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântați
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântați
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântații
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbântaților
ÎNFIERBÂNTÁT², -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins². ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.

ânfierbânte
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântând
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfierbântări
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat¹. – V. înfierbânta.

DOOM

înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii

ânfierbântării
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat¹. – V. înfierbânta.

DOOM

înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii

ânfierbântările
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat¹. – V. înfierbânta.

DOOM

înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii

ânfierbântărilor
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat¹. – V. înfierbânta.

DOOM

înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii

ânfierbântătoare
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântătoarea
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântătoarei
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântătoarele
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântătoarelor
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântător
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântători
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântătorii
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântătorilor
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântătorul
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbântătorului
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător.

DOOM

înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre

ânfierbânți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

DOOM

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

ânfiere
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiere
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

DOOM

înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

ânfierea
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

DOOM

înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

ânfierează
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierez
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfiereze
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierezi
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfieri
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

DOOM

înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

ânfierii
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

DOOM

înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

ânfierile
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

DOOM

înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

ânfierilor
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

DOOM

înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

ânfierând
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

DOOM

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

ânfierări
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat¹. – V. înfiera.

DOOM

!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri

ânfierării
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat¹. – V. înfiera.

DOOM

!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri

ânfierările
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat¹. – V. înfiera.

DOOM

!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri

ânfierărilor
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat¹. – V. înfiera.

DOOM

!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri

ânfietoare
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietoarea
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietoarei
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietoarele
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietoarelor
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietor
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietori
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietorii
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietorilor
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietorul
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfietorului
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor.

DOOM

înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri

ânfiez
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfieze
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfiezi
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânfig
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfige
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigea
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigeai
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigeam
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigeau
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigeați
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigem
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigere
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigere
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige.

DOOM

înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri

ânfigerea
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige.

DOOM

înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri

ânfigeri
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige.

DOOM

înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri

ânfigerii
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige.

DOOM

înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri

ânfigerile
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige.

DOOM

înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri

ânfigerilor
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige.

DOOM

înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri

ânfigeți
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigi
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigând
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigă
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfigăreața
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigăreț
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigărețe
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigăreței
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigărețele
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigărețelor
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigăreți
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigăreții
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigăreților
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigărețul
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfigărețului
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț.

DOOM

înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe

ânfiind
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

DOOM

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

ânființa
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființai
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființam
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființare
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființare
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

DOOM

înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri

ânființarea
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

DOOM

înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri

ânființară
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființarăm
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființarăți
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființase
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființasem
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființaseră
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființaserăm
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființaserăți
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființaseși
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființaseți
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființat
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființat
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființata
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființate
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființatei
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființatele
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființatelor
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființatul
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființatului
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființau
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființași
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființați
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființați
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființații
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființaților
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

ânființează
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființez
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființeze
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființezi
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființând
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.

DOOM

înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză

ânființări
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

DOOM

înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri

ânființării
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

DOOM

înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri

ânființările
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

DOOM

înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri

ânființărilor
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa.

DOOM

înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri

ânfioare
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfioară
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiola
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolai
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolam
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolare
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolare
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola.

DOOM

înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri

ânfiolarea
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola.

DOOM

înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri

ânfiolară
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolarăm
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolarăți
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolase
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolasem
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolaseră
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolaserăm
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolaserăți
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolaseși
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolaseți
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolat
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolau
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolași
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolați
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolează
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolez
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfioleze
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolezi
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolând
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.

DOOM

înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză

ânfiolări
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola.

DOOM

înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri

ânfiolării
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola.

DOOM

înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri

ânfiolările
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola.

DOOM

înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri

ânfiolărilor
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola.

DOOM

înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri

ânfior
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiora
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorai
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfioram
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorare
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorare
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

DOOM

înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri

ânfiorarea
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

DOOM

înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri

ânfiorară
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorarăm
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorarăți
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorase
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorasem
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfioraseră
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfioraserăm
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfioraserăți
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfioraseși
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfioraseți
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorat
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorat
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfiorata
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfiorate
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfioratei
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfioratele
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfioratelor
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfioratul
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfioratului
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfiorau
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorași
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorați
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorați
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfiorații
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfioraților
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ânfiori
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorând
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

DOOM

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

ânfiorări
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

DOOM

înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri

ânfiorării
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

DOOM

înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri

ânfiorările
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

DOOM

înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri

ânfiorărilor
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

DOOM

înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri

ânfiorătoare
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorătoarea
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorătoarei
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorătoarele
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorătoarelor
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorător
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorători
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorătorii
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorătorilor
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorătorul
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfiorătorului
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător.

DOOM

înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre

ânfipse
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipsei
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipseră
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipserăm
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipserăți
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipsese
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipsesem
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipseseră
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipseserăm
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipseserăți
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipseseși
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipseseți
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipseși
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipt
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

DOOM

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt

ânfipt
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfipta
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfipte
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfiptei
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfiptele
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfiptelor
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfiptul
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfiptului
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfipți
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfipții
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfipților
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ânfir
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfira
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirai
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfiram
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirare
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirară
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirarăm
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirarăți
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirase
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirasem
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfiraseră
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfiraserăm
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfiraserăți
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfiraseși
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfiraseți
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirat
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirat
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfirata
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfirate
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfiratei
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfiratele
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfiratelor
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfiratul
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfiratului
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfirau
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirași
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirați
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirați
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfirații
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfiraților
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ânfire
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfiri
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânfirip
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripa
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripai
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripam
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripare
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripare
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa.

DOOM

înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri

ânfiriparea
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa.

DOOM

înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri

ânfiripară
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiriparăm
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiriparăți
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripase
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripasem
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripaseră
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripaserăm
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripaserăți
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripaseși
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripaseți
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripat
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripat
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripata
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripate
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripatei
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripatele
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripatelor
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripatul
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripatului
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripau
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripași
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripați
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripați
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripații
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripaților
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.

ânfiripe
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripi
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripând
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.

DOOM

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

ânfiripări
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa.

DOOM

înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri

ânfiripării
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa.

DOOM

înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri

ânfiripările
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa.

DOOM

înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri

ânfiripărilor
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa.

DOOM

înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri

ânfirând
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

DOOM

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

ânflora
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorai
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânfloram
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorare
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorare
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

ânflorarea
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

ânflorară
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorarăm
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorarăți
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorase
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorasem
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânfloraseră
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânfloraserăm
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânfloraserăți
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânfloraseși
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânfloraseți
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorat
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorat
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânflorata
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânflorate
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânfloratei
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânfloratele
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânfloratelor
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânfloratul
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânfloratului
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânflorau
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorași
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorați
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorați
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânflorații
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânfloraților
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.

ânflorea
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloreai
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloream
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorească
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloreau
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorează
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânfloreați
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloresc
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorez
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânfloreze
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorezi
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorește
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorești
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflori
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorii
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorim
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorind
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorire
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorire
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori.

DOOM

înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri

ânflorirea
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori.

DOOM

înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri

ânfloriri
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori.

DOOM

înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri

ânfloririi
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori.

DOOM

înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri

ânfloririle
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori.

DOOM

înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri

ânfloririlor
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori.

DOOM

înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri

ânfloriră
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorirăm
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorirăți
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorise
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorisem
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloriseră
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloriserăm
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloriserăți
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloriseși
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloriseți
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorit
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânflorit
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânflorita
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânflorite
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânfloritei
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânfloritele
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânfloritelor
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânfloritoare
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritoarea
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritoarei
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritoarele
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritoarelor
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritor
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritori
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritorii
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritorilor
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritorul
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritorului
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor.

DOOM

înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre

ânfloritul
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânfloritului
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânfloritura
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură.

DOOM

înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri

ânflorituri
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură.

DOOM

înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri

ânfloriturii
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură.

DOOM

înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri

ânfloriturile
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură.

DOOM

înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri

ânfloriturilor
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură.

DOOM

înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri

ânfloriși
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloriți
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire.

DOOM

înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă

ânfloriți
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânfloriții
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânfloriților
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.

ânflorând
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

DOOM

înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză

ânflorări
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

ânflorării
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

ânflorările
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

ânflorărilor
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).

ânflăcăra
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărai
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcăram
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărare
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărare
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra.

DOOM

înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii

ânflăcărarea
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra.

DOOM

înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii

ânflăcărară
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărarăm
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărarăți
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărase
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărasem
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcăraseră
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcăraserăm
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcăraserăți
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcăraseși
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcăraseți
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărat
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărat
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcărata
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcărate
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcăratei
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcăratele
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcăratelor
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcăratul
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcăratului
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcărau
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărași
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărați
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărați
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcărații
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcăraților
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.

ânflăcărează
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărez
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcăreze
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărezi
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărând
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără.

DOOM

înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză

ânflăcărări
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra.

DOOM

înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii

ânflăcărării
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra.

DOOM

înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii

ânflăcărările
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra.

DOOM

înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii

ânflăcărărilor
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra.

DOOM

înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii

ânfoace
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfoacă
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfoaie
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoc
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfoca
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocai
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocam
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocare
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocare
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca.

DOOM

înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii

ânfocarea
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca.

DOOM

înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii

ânfocară
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocarăm
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocarăți
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocase
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocasem
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocaseră
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocaserăm
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocaserăți
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocaseși
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocaseți
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocat
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocat
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocata
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocate
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocatei
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocatele
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocatelor
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocatul
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocatului
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocau
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocași
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocați
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocați
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocații
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfocaților
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins²; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.

ânfoci
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocând
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.

DOOM

înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă

ânfocări
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca.

DOOM

înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii

ânfocării
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca.

DOOM

înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii

ânfocările
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca.

DOOM

înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii

ânfocărilor
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca.

DOOM

înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii

ânfofolea
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoleai
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoleam
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolească
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoleau
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoleați
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolesc
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolește
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolești
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoli
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolii
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolim
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolind
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolire
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoliră
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolirăm
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolirăți
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolise
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolisem
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoliseră
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoliserăm
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoliserăți
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoliseși
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoliseți
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolit
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofolit
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofolita
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofolite
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofolitei
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofolitele
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofolitelor
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofolitul
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofolitului
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofoliși
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoliți
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec.

DOOM

înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă

ânfofoliți
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofoliții
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfofoliților
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.

ânfoi
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoia
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiai
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiam
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiară
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiarăm
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiarăți
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiase
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiasem
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiaseră
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiaserăm
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiaserăți
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiaseși
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiaseți
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiat
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiat
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiata
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiate
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiatei
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiatele
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiatelor
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiatul
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiatului
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiau
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiași
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiați
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiați
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiații
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoiaților
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.

ânfoie
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiem
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiere
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfoiere
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia.

DOOM

înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri

ânfoierea
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia.

DOOM

înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri

ânfoieri
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia.

DOOM

înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri

ânfoierii
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia.

DOOM

înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri

ânfoierile
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia.

DOOM

înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri

ânfoierilor
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia.

DOOM

înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri

ânfoind
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

DOOM

!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd

ânfometa
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometai
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometam
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometare
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometare
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa.

DOOM

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii

ânfometarea
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa.

DOOM

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii

ânfometară
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometarăm
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometarăți
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometase
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometasem
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometaseră
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometaserăm
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometaserăți
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometaseși
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometaseți
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometat
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometat
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometata
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometate
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometatei
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometatele
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometatelor
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometatul
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometatului
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometau
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometași
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometați
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometați
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometații
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometaților
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.

ânfometează
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometez
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometeze
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometezi
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometând
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

DOOM

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

ânfometări
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa.

DOOM

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii

ânfometării
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa.

DOOM

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii

ânfometările
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa.

DOOM

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii

ânfometărilor
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa.

DOOM

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii

ânfric
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfrica
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricai
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricam
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricare
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricară
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricarăm
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricarăți
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricase
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricasem
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricaseră
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricaserăm
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricaserăți
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricaseși
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricaseți
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricat
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricat
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricata
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricate
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricatei
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricatele
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricatelor
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricatul
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricatului
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricau
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricași
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricați
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricați
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricații
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfricaților
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.

ânfrice
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfrici
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfricoșa
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșai
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșam
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșare
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșare
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa.

DOOM

înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii

ânfricoșarea
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa.

DOOM

înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii

ânfricoșară
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșarăm
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșarăți
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșase
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșasem
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșaseră
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșaserăm
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșaserăți
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșaseși
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșaseți
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșat
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșat
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșata
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșate
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșatei
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșatele
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșatelor
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșatul
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșatului
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșau
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșași
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșați
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșați
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșații
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșaților
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat², înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ânfricoșează
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșez
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșeze
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșezi
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșând
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

DOOM

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

ânfricoșări
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa.

DOOM

înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii

ânfricoșării
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa.

DOOM

înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii

ânfricoșările
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa.

DOOM

înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii

ânfricoșărilor
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa.

DOOM

înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii

ânfricoșătoare
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșătoarea
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșătoarei
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșătoarele
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșătoarelor
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșător
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșători
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșătorii
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșătorilor
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșătorul
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricoșătorului
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător.

DOOM

înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre

ânfricând
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică.

DOOM

înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce

ânfrigurare
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are.

DOOM

înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii

ânfrigurarea
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are.

DOOM

înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii

ânfrigurat
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfrigurata
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfrigurate
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfriguratei
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfriguratele
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfriguratelor
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfriguratul
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfriguratului
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfrigurați
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfrigurații
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfriguraților
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.

ânfrigurări
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are.

DOOM

înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii

ânfrigurării
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are.

DOOM

înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii

ânfrigurările
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are.

DOOM

înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii

ânfrigurărilor
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are.

DOOM

înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii

ânfrigărea
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăreai
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăream
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărească
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăreau
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăreați
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăresc
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărește
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărești
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigări
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigării
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărim
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărind
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărire
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăriră
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărirăm
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărirăți
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărise
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărisem
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăriseră
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăriserăm
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăriserăți
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăriseși
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăriseți
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigărit
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăriși
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrigăriți
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.

ânfrumoșa
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșai
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșam
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșare
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșară
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșarăm
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșarăți
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșase
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșasem
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșaseră
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșaserăm
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșaserăți
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșaseși
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșaseți
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșat
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșau
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșași
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșați
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșează
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșez
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșeze
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșezi
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumoșând
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos.

DOOM

înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd

ânfrumuseța
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețai
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețam
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețare
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețare
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța.

DOOM

înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri

ânfrumusețarea
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța.

DOOM

înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri

ânfrumusețară
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețarăm
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețarăți
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețase
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețasem
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețaseră
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețaserăm
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețaserăți
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețaseși
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețaseți
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețat
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețat
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețata
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețate
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețatei
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețatele
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețatelor
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețatul
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețatului
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețau
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețași
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețați
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețați
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețații
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețaților
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.

ânfrumusețează
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețez
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețeze
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețezi
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețând
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe.

DOOM

înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză

ânfrumusețări
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța.

DOOM

înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri

ânfrumusețării
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța.

DOOM

înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri

ânfrumusețările
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța.

DOOM

înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri

ânfrumusețărilor
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța.

DOOM

înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri

ânfrunt
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfrunta
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntai
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntam
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntare
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntare
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

DOOM

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri

ânfruntarea
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

DOOM

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri

ânfruntară
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntarăm
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntarăți
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntase
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntasem
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntaseră
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntaserăm
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntaserăți
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntaseși
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntaseți
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntat
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntau
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntași
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntați
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfrunte
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntând
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfruntări
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

DOOM

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri

ânfruntării
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

DOOM

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri

ânfruntările
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

DOOM

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri

ânfruntărilor
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta.

DOOM

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri

ânfrunzea
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzească
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzeau
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzesc
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzește
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzi
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzind
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzire
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzire
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi.

DOOM

înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri

ânfrunzirea
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi.

DOOM

înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri

ânfrunziri
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi.

DOOM

înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri

ânfrunzirii
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi.

DOOM

înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri

ânfrunzirile
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi.

DOOM

înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri

ânfrunzirilor
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi.

DOOM

înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri

ânfrunziră
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzise
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunziseră
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzit
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză.

DOOM

înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă

ânfrunzit
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunzita
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunzite
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunzitei
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunzitele
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunzitelor
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunzitul
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunzitului
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunziți
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunziții
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunziților
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.

ânfrunți
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

DOOM

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

ânfrupt
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfrupta
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptai
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptam
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptare
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptare
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta.

DOOM

înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii

ânfruptarea
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta.

DOOM

înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii

ânfruptară
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptarăm
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptarăți
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptase
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptasem
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptaseră
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptaserăm
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptaserăți
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptaseși
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptaseți
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptat
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptau
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptași
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptați
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfrupte
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptând
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfruptări
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta.

DOOM

înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii

ânfruptării
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta.

DOOM

înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii

ânfruptările
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta.

DOOM

înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii

ânfruptărilor
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta.

DOOM

înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii

ânfrupți
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.

DOOM

!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă

ânfrâna
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânai
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânam
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânare
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânare
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.

DOOM

înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri

ânfrânarea
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.

DOOM

înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri

ânfrânară
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânarăm
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânarăți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânase
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânasem
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânaseră
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânaserăm
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânaserăți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânaseși
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânaseți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânat
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânat
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânata
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânate
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânatei
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânatele
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânatelor
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânatul
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânatului
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânau
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânași
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânați
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânați
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânații
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânaților
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.

ânfrânează
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânez
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrâneze
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânezi
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrâng
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânge
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângea
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângeai
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângeam
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângeau
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângeați
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângem
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângere
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângere
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

DOOM

înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri

ânfrângerea
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

DOOM

înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri

ânfrângeri
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

DOOM

înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri

ânfrângerii
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

DOOM

înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri

ânfrângerile
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

DOOM

înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri

ânfrângerilor
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

DOOM

înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri

ânfrângeți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângi
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângând
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrângă
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânse
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânsei
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânseră
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânserăm
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânserăți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânsese
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânsesem
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânseseră
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânseserăm
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânseserăți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânseseși
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânseseți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânseși
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânt
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

DOOM

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

ânfrânt
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrânta
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrânte
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrântei
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrântele
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrântelor
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrântul
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrântului
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrânând
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

DOOM

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

ânfrânări
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.

DOOM

înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri

ânfrânării
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.

DOOM

înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri

ânfrânările
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.

DOOM

înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri

ânfrânărilor
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.

DOOM

înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri

ânfrânți
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrânții
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrânților
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.

ânfrățea
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățeai
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățeam
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățească
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățeau
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățeați
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățesc
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățește
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățești
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrăți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrății
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățim
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățind
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățire
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățire
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți.

DOOM

înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii

ânfrățirea
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți.

DOOM

înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii

ânfrățiri
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți.

DOOM

înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii

ânfrățirii
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți.

DOOM

înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii

ânfrățirile
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți.

DOOM

înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii

ânfrățirilor
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți.

DOOM

înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii

ânfrățiră
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățirăm
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățirăți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățise
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățisem
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățiseră
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățiserăm
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățiserăți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățiseși
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățiseți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățit
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățit
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățita
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățite
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățitei
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățitele
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățitelor
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățitoare
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitoarea
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitoarei
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitoarele
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitoarelor
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitor
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitori
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitorii
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitorilor
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitorul
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitorului
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor.

DOOM

înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre

ânfrățitul
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățitului
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățiși
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățiți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

DOOM

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

ânfrățiți
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățiții
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfrățiților
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.

ânfulec
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfuleca
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecai
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecam
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecare
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecare
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca.

DOOM

înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii

ânfulecarea
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca.

DOOM

înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii

ânfulecară
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecarăm
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecarăți
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecase
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecasem
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecaseră
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecaserăm
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecaserăți
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecaseși
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecaseți
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecat
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecau
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecași
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecați
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulece
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfuleci
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecând
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

DOOM

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

ânfulecări
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca.

DOOM

înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii

ânfulecării
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca.

DOOM

înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii

ânfulecările
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca.

DOOM

înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii

ânfulecărilor
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca.

DOOM

înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii

ânfumura
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurai
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumuram
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurare
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurare
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

DOOM

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

ânfumurarea
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

DOOM

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

ânfumurară
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurarăm
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurarăți
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurase
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurasem
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumuraseră
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumuraserăm
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumuraserăți
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumuraseși
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumuraseți
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurat
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurat
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumurata
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumurate
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumuratei
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumuratele
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumuratelor
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumuratul
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumuratului
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumurau
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurași
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurați
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurați
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumurații
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumuraților
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ânfumurează
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurez
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumureze
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurezi
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurând
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

DOOM

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

ânfumurări
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

DOOM

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

ânfumurării
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

DOOM

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

ânfumurările
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

DOOM

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

ânfumurărilor
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura.

DOOM

înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri

ânfund
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfunda
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundai
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundam
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundare
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundare
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat¹; astupat¹. – V. înfunda.

DOOM

înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii

ânfundarea
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat¹; astupat¹. – V. înfunda.

DOOM

înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii

ânfundară
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundarăm
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundarăți
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundase
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundasem
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundaseră
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundaserăm
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundaserăți
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundaseși
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundaseți
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundat
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundat
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundata
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundate
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundatei
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundatele
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundatelor
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundatul
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundatului
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundau
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundași
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundați
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundați
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundații
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfundaților
ÎNFUNDÁT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.

ânfunde
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundând
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfundări
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat¹; astupat¹. – V. înfunda.

DOOM

înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii

ânfundării
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat¹; astupat¹. – V. înfunda.

DOOM

înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii

ânfundările
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat¹; astupat¹. – V. înfunda.

DOOM

înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii

ânfundărilor
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat¹; astupat¹. – V. înfunda.

DOOM

înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii

ânfundătoare
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare.

DOOM

înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri

ânfundătoarea
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare.

DOOM

înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri

ânfundători
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare.

DOOM

înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri

ânfundătorii
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare.

DOOM

înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri

ânfundătorile
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare.

DOOM

înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri

ânfundătorilor
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare.

DOOM

înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri

ânfundătura
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură.

DOOM

înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri

ânfundături
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură.

DOOM

înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri

ânfundăturii
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură.

DOOM

înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri

ânfundăturile
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură.

DOOM

înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri

ânfundăturilor
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură.

DOOM

înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri

ânfunzi
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund.

DOOM

înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă

ânfurcit
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurcita
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurcite
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurcitei
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurcitele
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurcitelor
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurcitul
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurcitului
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurcitura
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură.

DOOM

înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri

ânfurcituri
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură.

DOOM

înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri

ânfurciturii
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură.

DOOM

înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri

ânfurciturile
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură.

DOOM

înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri

ânfurciturilor
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură.

DOOM

înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri

ânfurciți
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurciții
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfurciților
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ânfuria
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriai
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriam
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriară
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriarăm
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriarăți
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriase
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriasem
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriaseră
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriaserăm
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriaserăți
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriaseși
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriaseți
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriat
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriat
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriata
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriate
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriatei
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriatele
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriatelor
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriatul
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriatului
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriau
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriași
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriați
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriați
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriații
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfuriaților
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ânfurie
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriem
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriere
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriere
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria.

DOOM

înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii

ânfurierea
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria.

DOOM

înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii

ânfurieri
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria.

DOOM

înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii

ânfurierii
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria.

DOOM

înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii

ânfurierile
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria.

DOOM

înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii

ânfurierilor
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria.

DOOM

înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii

ânfurii
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfuriind
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

DOOM

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

ânfurnica
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfurnicare
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfurnicară
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfurnicase
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfurnicaseră
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfurnicat
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfurnicau
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfurnice
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfurnicând
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

DOOM

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

ânfăptui
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuia
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiai
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiam
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiască
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiau
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiați
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiesc
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiește
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiești
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuii
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuim
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuind
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuire
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuire
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui.

DOOM

înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri

ânfăptuirea
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui.

DOOM

înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri

ânfăptuiri
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui.

DOOM

înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri

ânfăptuirii
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui.

DOOM

înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri

ânfăptuirile
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui.

DOOM

înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri

ânfăptuirilor
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui.

DOOM

înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri

ânfăptuiră
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuirăm
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuirăți
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuise
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuisem
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiseră
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiserăm
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiserăți
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiseși
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiseți
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuit
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuit
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuita
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuite
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuitei
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuitele
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuitelor
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuitoare
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitoarea
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitoarei
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitoarele
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitoarelor
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitor
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitori
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitorii
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitorilor
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitorul
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitorului
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor.

DOOM

înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri

ânfăptuitul
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuitului
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuiși
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiți
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui.

DOOM

înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă

ânfăptuiți
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuiții
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăptuiților
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.

ânfăș
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășai
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășam
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășare
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășare
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa.

DOOM

înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri

ânfășarea
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa.

DOOM

înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri

ânfășară
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășarăm
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășarăți
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășase
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășasem
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășaseră
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășaserăm
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășaserăți
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășaseși
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășaseți
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășat
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășat
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășata
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășate
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășatei
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășatele
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășatelor
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășatul
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășatului
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășau
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășași
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășați
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășați
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășații
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășaților
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.

ânfășoare
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășoară
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășor
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășori
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășura
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurai
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășuram
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurare
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurare
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura.

DOOM

înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri

ânfășurarea
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura.

DOOM

înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri

ânfășurară
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurarăm
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurarăți
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurase
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurasem
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășuraseră
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășuraserăm
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășuraserăți
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășuraseși
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășuraseți
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurat
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurau
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurași
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurați
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurând
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

DOOM

înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre

ânfășurări
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura.

DOOM

înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri

ânfășurării
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura.

DOOM

înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri

ânfășurările
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura.

DOOM

înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri

ânfășurărilor
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura.

DOOM

înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri

ânfășurătoare
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătoarea
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătoarei
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătoarele
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătoarelor
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurător
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurători
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătorii
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătorilor
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătorul
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătorului
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător.

DOOM

înfășurătór² (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre

ânfășurătura
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură.

DOOM

înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri

ânfășurături
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură.

DOOM

înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri

ânfășurăturii
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură.

DOOM

înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri

ânfășurăturile
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură.

DOOM

înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri

ânfășurăturilor
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură.

DOOM

înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri

ânfășând
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.

DOOM

înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd

ânfășări
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa.

DOOM

înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri

ânfășării
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa.

DOOM

înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri

ânfășările
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa.

DOOM

înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri

ânfășărilor
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa.

DOOM

înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri

ânfăț
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățai
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățam
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățare
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățare
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța.

DOOM

înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii

ânfățarea
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța.

DOOM

înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii

ânfățară
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățarăm
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățarăți
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățase
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățasem
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățaseră
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățaserăm
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățaserăți
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățaseși
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățaseți
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățat
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățat
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățata
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățate
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățatei
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățatele
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățatelor
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățatul
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățatului
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățau
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățași
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățați
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățați
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățații
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățaților
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.

ânfățișa
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișai
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișam
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișare
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișare
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare.

DOOM

înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri

ânfățișarea
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare.

DOOM

înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri

ânfățișară
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișarăm
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișarăți
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișase
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișasem
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișaseră
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișaserăm
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișaserăți
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișaseși
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișaseți
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișat
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișau
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișași
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișați
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișează
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișez
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișeze
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișezi
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișând
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa.

DOOM

înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd

ânfățișări
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare.

DOOM

înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri

ânfățișării
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare.

DOOM

înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri

ânfățișările
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare.

DOOM

înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri

ânfățișărilor
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare.

DOOM

înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri

ânfățând
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.

DOOM

înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe

ânfățări
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța.

DOOM

înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii

ânfățării
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța.

DOOM

înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii

ânfățările
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța.

DOOM

înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii

ânfățărilor
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța.

DOOM

înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii

ângaim
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângaime
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângaimi
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângaimă
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângemăna
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănai
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănam
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănare
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănare
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna.

DOOM

îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii

ângemănarea
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna.

DOOM

îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii

ângemănară
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănarăm
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănarăți
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănase
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănasem
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănaseră
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănaserăm
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănaserăți
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănaseși
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănaseți
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănat
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănat
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănata
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănate
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănatei
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănatele
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănatelor
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănatul
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănatului
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănau
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănași
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănați
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănați
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănații
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănaților
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.

ângemănează
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănez
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemăneze
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănezi
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănând
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni³ strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.

ângemănări
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna.

DOOM

îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii

ângemănării
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna.

DOOM

îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii

ângemănările
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna.

DOOM

îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii

ângemănărilor
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna.

DOOM

îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii

ângena
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenai
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenam
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenare
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenară
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenarăm
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenarăți
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenase
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenasem
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenaseră
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenaserăm
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenaserăți
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenaseși
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenaseți
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenat
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenau
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenași
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenați
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenează
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenez
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângeneze
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenezi
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ângenunche
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchea
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheai
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheam
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheară
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchearăm
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchearăți
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchease
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheasem
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheaseră
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheaserăm
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheaserăți
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheaseși
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheaseți
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheat
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheau
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchează
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheași
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheați
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchem
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchere
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchere
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea.

DOOM

îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri

ângenuncherea
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea.

DOOM

îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri

ângenuncheri
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea.

DOOM

îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri

ângenuncherii
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea.

DOOM

îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri

ângenuncherile
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea.

DOOM

îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri

ângenuncherilor
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea.

DOOM

îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri

ângenunchez
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenuncheze
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchezi
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenunchind
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.

DOOM

îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd

ângenând
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).

ânger
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

DOOM

î́nger s. m., pl. î́ngeri

ângeraș
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș.

DOOM

îngeráș s. m., pl. îngeráși

ângerași
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș.

DOOM

îngeráș s. m., pl. îngeráși

ângerașii
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș.

DOOM

îngeráș s. m., pl. îngeráși

ângerașilor
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș.

DOOM

îngeráș s. m., pl. îngeráși

ângerașul
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș.

DOOM

îngeráș s. m., pl. îngeráși

ângerașului
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș.

DOOM

îngeráș s. m., pl. îngeráși

ângerea
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea.

DOOM

!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele

ângereasca
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc.

DOOM

îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști

ângereaua
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea.

DOOM

!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele

ângerei
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el.

DOOM

îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii

ângereii
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el.

DOOM

îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii

ângereilor
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el.

DOOM

îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii

ângerel
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el.

DOOM

îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii

ângerele
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea.

DOOM

!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele

ângerelei
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea.

DOOM

!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele

ângerelele
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea.

DOOM

!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele

ângerelelor
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea.

DOOM

!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele

ângerelul
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el.

DOOM

îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii

ângerelului
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el.

DOOM

îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii

ângeresc
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc.

DOOM

îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști

ângerescul
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc.

DOOM

îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști

ângerescului
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc.

DOOM

îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști

ângerește
ÎNGERÉȘTE adv. Ca îngerii; p. ext. foarte frumos sau foarte bun. – Înger + suf. -ește.

DOOM

îngeréște adv.

ângerești
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc.

DOOM

îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști

ângereștii
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc.

DOOM

îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști

ângereștile
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc.

DOOM

îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști

ângereștilor
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc.

DOOM

îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști

ângeri
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

DOOM

î́nger s. m., pl. î́ngeri

ângerii
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

DOOM

î́nger s. m., pl. î́ngeri

ângerilor
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

DOOM

î́nger s. m., pl. î́ngeri

ângerul
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

DOOM

î́nger s. m., pl. î́ngeri

ângerului
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.

DOOM

î́nger s. m., pl. î́ngeri

ângheață
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghemui
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuia
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiai
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiam
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiască
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiau
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiați
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiesc
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiește
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiești
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuii
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuim
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuind
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuire
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiră
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuirăm
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuirăți
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuise
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuisem
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiseră
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiserăm
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiserăți
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiseși
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiseți
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuit
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiși
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghemuiți
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.

DOOM

!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă

ânghesui
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuia
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiai
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiala
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală.

DOOM

înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli

ânghesuiam
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiau
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiați
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuie
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuieli
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală.

DOOM

înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli

ânghesuielii
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală.

DOOM

înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli

ânghesuielile
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală.

DOOM

înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli

ânghesuielilor
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală.

DOOM

înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli

ânghesuii
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuim
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuind
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuire
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuire
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit¹. – V. înghesui.

DOOM

înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii

ânghesuirea
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit¹. – V. înghesui.

DOOM

înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii

ânghesuiri
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit¹. – V. înghesui.

DOOM

înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii

ânghesuirii
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit¹. – V. înghesui.

DOOM

înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii

ânghesuirile
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit¹. – V. înghesui.

DOOM

înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii

ânghesuirilor
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit¹. – V. înghesui.

DOOM

înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii

ânghesuiră
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuirăm
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuirăți
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuise
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuisem
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiseră
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiserăm
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiserăți
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiseși
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiseți
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuit
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuit
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuita
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuite
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuitei
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuitele
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuitelor
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuitul
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuitului
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuiși
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiți
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

DOOM

înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie

ânghesuiți
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuiții
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ânghesuiților
ÎNGHESUÍT², -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit². ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.

ângheț
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv).

DOOM

înghéț s. n., pl. înghéțuri

ângheț
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ângheța
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețai
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețam
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețare
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețare
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța.

DOOM

înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii

ânghețarea
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța.

DOOM

înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii

ânghețară
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețarăm
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețarăți
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețase
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețasem
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețaseră
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețaserăm
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețaserăți
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețaseși
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețaseți
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețat
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețat
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețata
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețata
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețate
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețate
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețatei
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețatei
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețatele
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețatele
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețatelor
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețatelor
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețatul
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețatului
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețau
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețași
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețați
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețați
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețații
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețaților
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța.

DOOM

înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte

ânghețe
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ângheți
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețul
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv).

DOOM

înghéț s. n., pl. înghéțuri

ânghețului
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv).

DOOM

înghéț s. n., pl. înghéțuri

ânghețuri
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv).

DOOM

înghéț s. n., pl. înghéțuri

ânghețurile
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv).

DOOM

înghéț s. n., pl. înghéțuri

ânghețurilor
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv).

DOOM

înghéț s. n., pl. înghéțuri

ânghețând
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare.

DOOM

înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe

ânghețări
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța.

DOOM

înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii

ânghețării
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța.

DOOM

înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii

ânghețările
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța.

DOOM

înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii

ânghețărilor
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța.

DOOM

înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii

ânghimp
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpa
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpai
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpam
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpare
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpară
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimparăm
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimparăți
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpase
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpasem
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpaseră
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpaserăm
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpaserăți
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpaseși
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpaseți
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpat
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpat
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpata
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpate
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpatei
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpatele
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpatelor
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpatul
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpatului
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpau
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpași
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpați
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpați
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpații
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpaților
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.

ânghimpe
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpi
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghimpând
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.

DOOM

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

ânghioldea
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldeai
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldeala
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală.

DOOM

!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli

ânghioldeam
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldească
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldeau
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldeați
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldeli
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală.

DOOM

!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli

ânghioldelii
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală.

DOOM

!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli

ânghioldelile
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală.

DOOM

!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli

ânghioldelilor
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală.

DOOM

!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli

ânghioldesc
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldește
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldești
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldi
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldii
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldim
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldind
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldire
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldire
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghioldirea
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghioldiri
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghioldirii
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghioldirile
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghioldirilor
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghioldiră
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldirăm
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldirăți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldise
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldisem
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldiseră
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldiserăm
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldiserăți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldiseși
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldiseți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldit
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldiși
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghioldiți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontea
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghionteai
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghionteam
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontească
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghionteau
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghionteați
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontesc
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontește
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontești
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghionti
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontii
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontim
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontind
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontire
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontire
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghiontirea
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghiontiri
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghiontirii
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghiontirile
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghiontirilor
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

DOOM

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

ânghiontiră
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontirăm
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontirăți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontise
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontisem
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontiseră
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontiserăm
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontiserăți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontiseși
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontiseți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontit
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontiși
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghiontiți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

DOOM

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

ânghirlandat
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandata
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandate
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandatei
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandatele
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandatelor
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandatul
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandatului
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandați
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandații
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghirlandaților
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.

ânghit
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghite
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghită
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițea
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițeai
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițeam
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițeau
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițeați
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghiți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghiții
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițim
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițind
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițire
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițire
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți.

DOOM

înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri

ânghițirea
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți.

DOOM

înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri

ânghițiri
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți.

DOOM

înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri

ânghițirii
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți.

DOOM

înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri

ânghițirile
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți.

DOOM

înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri

ânghițirilor
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți.

DOOM

înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri

ânghițiră
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițirăm
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițirăți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițise
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițisem
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițiseră
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițiserăm
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițiserăți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițiseși
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițiseți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițit
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițitoare
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare.

DOOM

înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri

ânghițitoarea
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare.

DOOM

înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri

ânghițitori
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare.

DOOM

înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri

ânghițitorii
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare.

DOOM

înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri

ânghițitorile
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare.

DOOM

înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri

ânghițitorilor
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare.

DOOM

înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri

ânghițitura
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

DOOM

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri

ânghițituri
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

DOOM

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri

ânghițiturii
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

DOOM

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri

ânghițiturile
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

DOOM

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri

ânghițiturilor
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

DOOM

înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri

ânghițiși
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ânghițiți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

DOOM

înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă

ângloba
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobai
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobam
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobare
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobare
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba.

DOOM

înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri

ânglobarea
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba.

DOOM

înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri

ânglobară
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobarăm
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobarăți
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobase
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobasem
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobaseră
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobaserăm
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobaserăți
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobaseși
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobaseți
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobat
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobau
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobași
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobați
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobează
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobez
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobeze
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobezi
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobând
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

DOOM

înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză

ânglobări
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba.

DOOM

înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri

ânglobării
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba.

DOOM

înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri

ânglobările
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba.

DOOM

înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri

ânglobărilor
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba.

DOOM

înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri

ângloda
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodai
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodam
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodare
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodare
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda.

DOOM

înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri

ânglodarea
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda.

DOOM

înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri

ânglodară
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodarăm
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodarăți
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodase
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodasem
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodaseră
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodaserăm
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodaserăți
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodaseși
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodaseți
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodat
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodat
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodata
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodate
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodatei
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodatele
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodatelor
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodatul
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodatului
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodau
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodași
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodați
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodați
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodații
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodaților
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.

ânglodează
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodez
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodeze
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodezi
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodând
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.

DOOM

înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză

ânglodări
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda.

DOOM

înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri

ânglodării
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda.

DOOM

înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri

ânglodările
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda.

DOOM

înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri

ânglodărilor
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda.

DOOM

înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri

ânglotea
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ângloteai
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ângloteam
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotească
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ângloteau
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ângloteați
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotesc
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotește
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotești
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ângloti
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotii
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotim
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotind
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotire
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotire
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

DOOM

înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

ânglotirea
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

DOOM

înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

ânglotiri
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

DOOM

înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

ânglotirii
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

DOOM

înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

ânglotirile
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

DOOM

înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

ânglotirilor
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

DOOM

înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

ânglotiră
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotirăm
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotirăți
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotise
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotisem
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotiseră
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotiserăm
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotiserăți
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotiseși
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotiseți
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotit
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotit
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotita
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotite
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotitei
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotitele
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotitelor
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotitul
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotitului
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotiși
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotiți
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

DOOM

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

ânglotiți
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotiții
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ânglotiților
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.

ângraș
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrașe
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrași
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrașă
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrela
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelai
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelam
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelare
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelară
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelarăm
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelarăți
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelase
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelasem
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelaseră
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelaserăm
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelaserăți
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelaseși
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelaseți
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelat
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelau
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelași
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelați
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelează
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelez
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângreleze
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelezi
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângrelând
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.

ângreuia
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiai
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiam
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiară
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiarăm
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiarăți
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiase
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiasem
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiaseră
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiaserăm
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiaserăți
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiaseși
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiaseți
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiat
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiat
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiata
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiate
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiatei
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiatele
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiatelor
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiatul
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiatului
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiau
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiază
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiași
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiați
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiați
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiații
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuiaților
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

ângreuie
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiem
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiere
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiere
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

DOOM

îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii

ângreuierea
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

DOOM

îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii

ângreuieri
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

DOOM

îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii

ângreuierii
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

DOOM

îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii

ângreuierile
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

DOOM

îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii

ângreuierilor
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.

DOOM

îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii

ângreuiez
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuieze
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuiezi
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuind
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.

ângreuna
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunai
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunam
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunare
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunare
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

DOOM

îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii

ângreunarea
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

DOOM

îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii

ângreunară
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunarăm
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunarăți
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunase
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunasem
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunaseră
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunaserăm
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunaserăți
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunaseși
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunaseți
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunat
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunat
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunata
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunate
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunatei
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunatele
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunatelor
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunatul
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunatului
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunau
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunași
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunați
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunați
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunații
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunaților
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

ângreunează
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunez
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreuneze
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunezi
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunând
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.

ângreunări
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

DOOM

îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii

ângreunării
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

DOOM

îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii

ângreunările
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

DOOM

îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii

ângreunărilor
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.

DOOM

îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii

ângrețoșa
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșai
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșam
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșare
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșare
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.

DOOM

îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii

ângrețoșarea
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.

DOOM

îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii

ângrețoșară
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșarăm
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșarăți
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșase
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșasem
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșaseră
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșaserăm
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșaserăți
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșaseși
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșaseți
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșat
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșau
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșași
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșați
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșează
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșez
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșeze
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșezi
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșând
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

DOOM

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

ângrețoșări
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.

DOOM

îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii

ângrețoșării
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.

DOOM

îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii

ângrețoșările
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.

DOOM

îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii

ângrețoșărilor
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.

DOOM

îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii

ângrija
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijai
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijam
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijare
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijare
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija.

DOOM

îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii

ângrijarea
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija.

DOOM

îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii

ângrijară
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijarăm
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijarăți
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijase
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijasem
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijaseră
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijaserăm
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijaserăți
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijaseși
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijaseți
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijat
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijat
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijata
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijate
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijatei
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijatele
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijatelor
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijatul
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijatului
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijau
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijași
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijați
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijați
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijații
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijaților
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.

ângrijea
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijeai
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijeam
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijească
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijeau
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijează
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijeați
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijesc
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijez
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijeze
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijezi
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijește
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijești
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângriji
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijii
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijim
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijind
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijire
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijire
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji.

DOOM

îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri

ângrijirea
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji.

DOOM

îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri

ângrijiri
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji.

DOOM

îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri

ângrijirii
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji.

DOOM

îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri

ângrijirile
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji.

DOOM

îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri

ângrijirilor
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji.

DOOM

îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri

ângrijiră
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijirăm
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijirăți
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijise
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijisem
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijiseră
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijiserăm
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijiserăți
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijiseși
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijiseți
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijit
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijit
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijita
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijite
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijitei
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijitele
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijitelor
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijitoare
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoare
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoarea
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoarea
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoarei
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoarei
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoarele
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoarele
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoarelor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitoarelor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitori
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitori
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitorii
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitorii
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitorilor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitorilor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitorul
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitorul
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitorului
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitorului
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător.

DOOM

îngrijitór² s. m., pl. îngrijitóri

ângrijitul
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijitului
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijiși
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijiți
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

DOOM

îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd

ângrijiți
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijiții
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijiților
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.

ângrijora
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorai
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijoram
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorare
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorare
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora.

DOOM

îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri

ângrijorarea
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora.

DOOM

îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri

ângrijorară
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorarăm
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorarăți
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorase
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorasem
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijoraseră
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijoraserăm
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijoraserăți
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijoraseși
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijoraseți
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorat
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorat
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijorata
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijorate
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijoratei
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijoratele
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijoratelor
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijoratul
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijoratului
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijorau
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorași
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorați
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorați
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijorații
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijoraților
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.

ângrijorează
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorez
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijoreze
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorezi
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorând
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.

DOOM

îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză

ângrijorări
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora.

DOOM

îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri

ângrijorării
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora.

DOOM

îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri

ângrijorările
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora.

DOOM

îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri

ângrijorărilor
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora.

DOOM

îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri

ângrijorătoare
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorătoarea
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorătoarei
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorătoarele
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorătoarelor
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorător
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorători
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorătorii
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorătorilor
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorătorul
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijorătorului
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător.

DOOM

îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre

ângrijând
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă.

DOOM

!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se

ângrijări
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija.

DOOM

îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii

ângrijării
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija.

DOOM

îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii

ângrijările
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija.

DOOM

îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii

ângrijărilor
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija.

DOOM

îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii

ângroape
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângroapă
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângroașe
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroașă
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângrop
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropa
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropai
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropam
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropare
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropare
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa.

DOOM

îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri

ângroparea
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa.

DOOM

îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri

ângropară
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângroparăm
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângroparăți
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropase
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropasem
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropaseră
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropaserăm
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropaserăți
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropaseși
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropaseți
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropat
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropat
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropata
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropate
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropatei
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropatele
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropatelor
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropatul
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropatului
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropau
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropași
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropați
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropați
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropații
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropaților
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa.

DOOM

îngropát s. n.

ângropi
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropând
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă.

DOOM

îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă

ângropăciune
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune.

DOOM

îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni

ângropăciunea
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune.

DOOM

îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni

ângropăciuni
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune.

DOOM

îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni

ângropăciunii
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune.

DOOM

îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni

ângropăciunile
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune.

DOOM

îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni

ângropăciunilor
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune.

DOOM

îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni

ângropări
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa.

DOOM

îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri

ângropării
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa.

DOOM

îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri

ângropările
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa.

DOOM

îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri

ângropărilor
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa.

DOOM

îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri

ângrozea
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozeai
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozeam
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozească
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozeau
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozeați
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozesc
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozește
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozești
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozi
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozii
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozim
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozind
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozire
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozire
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi.

DOOM

îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii

ângrozirea
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi.

DOOM

îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii

ângroziri
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi.

DOOM

îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii

ângrozirii
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi.

DOOM

îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii

ângrozirile
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi.

DOOM

îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii

ângrozirilor
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi.

DOOM

îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii

ângroziră
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozirăm
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozirăți
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozise
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozisem
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângroziseră
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângroziserăm
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângroziserăți
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângroziseși
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângroziseți
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozit
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângrozit
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângrozita
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângrozite
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângrozitei
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângrozitele
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângrozitelor
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângrozitoare
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitoarea
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitoarei
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitoarele
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitoarelor
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitor
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitori
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitorii
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitorilor
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitorul
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitorului
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.

DOOM

îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre

ângrozitul
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângrozitului
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângroziși
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângroziți
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază.

DOOM

îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă

ângroziți
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângroziții
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângroziților
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.

ângroș
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșa
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșai
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșam
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșare
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșare
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa.

DOOM

îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii

ângroșarea
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa.

DOOM

îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii

ângroșară
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșarăm
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșarăți
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșase
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșasem
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșaseră
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșaserăm
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșaserăți
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșaseși
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșaseți
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșat
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșat
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșata
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșate
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșatei
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșatele
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșatelor
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșatul
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșatului
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșau
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșași
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșați
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșați
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșații
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroșaților
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.

ângroși
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșând
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.

DOOM

îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd

ângroșări
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa.

DOOM

îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii

ângroșării
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa.

DOOM

îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii

ângroșările
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa.

DOOM

îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii

ângroșărilor
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa.

DOOM

îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii

ângroșătoare
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă.

DOOM

îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre

ângroșătoarele
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă.

DOOM

îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre

ângroșătoarelor
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă.

DOOM

îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre

ângroșător
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă.

DOOM

îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre

ângroșătorul
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă.

DOOM

îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre

ângroșătorului
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă.

DOOM

îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre

ângrădea
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădeai
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădeam
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădească
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădeau
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădeați
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădesc
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădește
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădești
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădi
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădii
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădim
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădind
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădire
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădire
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi.

DOOM

îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri

ângrădirea
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi.

DOOM

îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri

ângrădiri
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi.

DOOM

îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri

ângrădirii
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi.

DOOM

îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri

ângrădirile
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi.

DOOM

îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri

ângrădirilor
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi.

DOOM

îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri

ângrădiră
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădirăm
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădirăți
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădise
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădisem
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădiseră
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădiserăm
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădiserăți
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădiseși
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădiseți
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădit
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădit
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrădita
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrădite
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrăditei
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrăditele
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrăditelor
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrăditoare
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditoarea
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditoarei
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditoarele
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditoarelor
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditor
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditori
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditorii
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditorilor
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditorul
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditorului
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor.

DOOM

îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre

ângrăditul
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrăditului
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrăditura
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.

DOOM

îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri

ângrădituri
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.

DOOM

îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri

ângrăditurii
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.

DOOM

îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri

ângrăditurile
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.

DOOM

îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri

ângrăditurilor
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură.

DOOM

îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri

ângrădiși
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădiți
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi.

DOOM

îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă

ângrădiți
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrădiții
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrădiților
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.

ângrămădea
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădeai
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădeam
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădească
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădeau
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădeați
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădesc
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădește
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădești
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădi
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădii
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădim
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădind
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădire
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădire
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi.

DOOM

îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri

ângrămădirea
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi.

DOOM

îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri

ângrămădiri
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi.

DOOM

îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri

ângrămădirii
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi.

DOOM

îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri

ângrămădirile
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi.

DOOM

îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri

ângrămădirilor
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi.

DOOM

îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri

ângrămădiră
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădirăm
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădirăți
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădise
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădisem
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădiseră
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădiserăm
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădiserăți
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădiseși
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădiseți
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădit
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădit
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămădita
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămădite
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămăditei
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămăditele
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămăditelor
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămăditul
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămăditului
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămădiși
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădiți
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi.

DOOM

îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă

ângrămădiți
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămădiții
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrămădiților
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.

ângrășai
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășam
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășare
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășare
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat¹. – V. îngrășa.

DOOM

îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii

ângrășarea
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat¹. – V. îngrășa.

DOOM

îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii

ângrășară
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășarăm
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășarăți
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășase
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășasem
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășaseră
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășaserăm
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășaserăți
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășaseși
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășaseți
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășat
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășat
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășata
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășate
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășatei
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășatele
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășatelor
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășatul
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășatului
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășau
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășași
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășați
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășați
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășații
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășaților
ÎNGRĂȘÁT², -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.

ângrășând
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi². – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus).

DOOM

îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd

ângrășăminte
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement).

DOOM

îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte

ângrășămintele
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement).

DOOM

îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte

ângrășămintelor
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement).

DOOM

îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte

ângrășământ
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement).

DOOM

îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte

ângrășământul
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement).

DOOM

îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte

ângrășământului
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement).

DOOM

îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte

ângrășări
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat¹. – V. îngrășa.

DOOM

îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii

ângrășării
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat¹. – V. îngrășa.

DOOM

îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii

ângrășările
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat¹. – V. îngrășa.

DOOM

îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii

ângrășărilor
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat¹. – V. îngrășa.

DOOM

îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii

ângrășătoare
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre

ângrășătoare
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășătoarea
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre

ângrășătoarea
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășătoarei
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre

ângrășătoarei
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășătoarele
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre

ângrășătoarele
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășătoarelor
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre

ângrășătoarelor
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășător
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășători
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășătoria
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie.

DOOM

îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile

ângrășătorie
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie.

DOOM

îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile

ângrășătoriei
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie.

DOOM

îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile

ângrășătorii
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășătorii
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie.

DOOM

îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile

ângrășătoriile
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie.

DOOM

îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile

ângrășătoriilor
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie.

DOOM

îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile

ângrășătorilor
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășătorul
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângrășătorului
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător.

DOOM

îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre

ângurlui
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluia
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiai
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiam
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiască
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiau
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiați
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiesc
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiește
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiești
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluii
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluim
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluind
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluire
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluire
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui.

DOOM

îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri

ângurluirea
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui.

DOOM

îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri

ângurluiri
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui.

DOOM

îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri

ângurluirii
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui.

DOOM

îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri

ângurluirile
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui.

DOOM

îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri

ângurluirilor
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui.

DOOM

îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri

ângurluiră
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluirăm
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluirăți
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluise
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluisem
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiseră
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiserăm
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiserăți
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiseși
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiseți
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluit
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiși
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurluiți
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui.

DOOM

!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă

ângurzea
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzeai
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzeam
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzească
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzeau
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzeați
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzesc
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzește
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzești
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzi
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzii
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzim
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzind
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzire
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurziră
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzirăm
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzirăți
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzise
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzisem
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurziseră
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurziserăm
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurziserăți
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurziseși
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurziseți
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzit
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurzit
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurzita
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurzite
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurzitei
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurzitele
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurzitelor
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurzitul
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurzitului
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurzitura
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură.

DOOM

îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri

ângurzituri
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură.

DOOM

îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri

ângurziturii
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură.

DOOM

îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri

ângurziturile
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură.

DOOM

îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri

ângurziturilor
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură.

DOOM

îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri

ângurziși
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurziți
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

DOOM

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă

ângurziți
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurziții
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângurziților
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit². – V. îngurzi.

ângust
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângusta
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângusta
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustai
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustam
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustare
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustare
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta.

DOOM

îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii

ângustarea
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta.

DOOM

îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii

ângustară
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustarăm
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustarăți
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustase
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustasem
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustaseră
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustaserăm
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustaserăți
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustaseși
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustaseți
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustat
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustat
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustata
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustate
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustatei
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustatele
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustatelor
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustatul
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustatului
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustau
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustași
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustați
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustați
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustații
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ângustaților
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.

ânguste
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângustează
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustei
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângustele
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângustelor
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângustez
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângusteze
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustezi
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustime
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

DOOM

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími

ângustimea
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

DOOM

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími

ângustimi
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

DOOM

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími

ângustimii
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

DOOM

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími

ângustimile
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

DOOM

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími

ângustimilor
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.

DOOM

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími

ângustul
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângustului
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângustând
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare.

DOOM

îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză

ângustări
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta.

DOOM

îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii

ângustării
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta.

DOOM

îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii

ângustările
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta.

DOOM

îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii

ângustărilor
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta.

DOOM

îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii

ânguști
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ânguștii
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ânguștilor
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

DOOM

îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

ângâmfare
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

DOOM

!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii

ângâmfarea
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

DOOM

!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii

ângâmfat
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfata
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfate
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfatei
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfatele
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfatelor
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfatul
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfatului
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfați
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfații
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfaților
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.

ângâmfări
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

DOOM

!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii

ângâmfării
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

DOOM

!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii

ângâmfările
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

DOOM

!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii

ângâmfărilor
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

DOOM

!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii

ângân
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângâna
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânai
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânam
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânare
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânare
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna.

DOOM

îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri

ângânarea
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna.

DOOM

îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri

ângânară
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânarăm
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânarăți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânase
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânasem
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânaseră
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânaserăm
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânaserăți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânaseși
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânaseți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânat
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânat
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânata
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânate
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânatei
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânatele
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânatelor
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânatul
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânatului
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânau
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânași
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânați
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânați
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânații
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângânaților
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.

ângândura
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurai
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângânduram
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurare
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurare
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.

DOOM

îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri

ângândurarea
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.

DOOM

îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri

ângândurară
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurarăm
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurarăți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurase
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurasem
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângânduraseră
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângânduraserăm
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângânduraserăți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângânduraseși
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângânduraseți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurat
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurat
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângândurata
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângândurate
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângânduratei
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângânduratele
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângânduratelor
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângânduratul
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângânduratului
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângândurau
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurași
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurați
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurați
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângândurații
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângânduraților
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ângândurează
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurez
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândureze
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurezi
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurând
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

DOOM

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

ângândurări
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.

DOOM

îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri

ângândurării
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.

DOOM

îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri

ângândurările
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.

DOOM

îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri

ângândurărilor
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.

DOOM

îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri

ângâne
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângâni
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânând
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.

DOOM

îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă

ângânări
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna.

DOOM

îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri

ângânării
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna.

DOOM

îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri

ângânările
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna.

DOOM

îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri

ângânărilor
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna.

DOOM

îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri

ângădui
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduia
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiai
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiala
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală.

DOOM

îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli

ângăduiam
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiau
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiați
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduie
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduieli
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală.

DOOM

îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli

ângăduielii
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală.

DOOM

îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli

ângăduielile
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală.

DOOM

îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli

ângăduielilor
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală.

DOOM

îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli

ângăduii
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduim
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduind
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduire
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduire
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui.

DOOM

îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii

ângăduirea
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui.

DOOM

îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii

ângăduiri
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui.

DOOM

îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii

ângăduirii
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui.

DOOM

îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii

ângăduirile
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui.

DOOM

îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii

ângăduirilor
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui.

DOOM

îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii

ângăduiră
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduirăm
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduirăți
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduise
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduisem
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiseră
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiserăm
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiserăți
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiseși
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiseți
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduit
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduitoare
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitoarea
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitoarei
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitoarele
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitoarelor
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitor
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitori
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitorii
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitorilor
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitorul
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduitorului
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

DOOM

îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

ângăduiși
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăduiți
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

DOOM

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

ângăimai
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimam
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimare
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimare
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima.

DOOM

îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri

ângăimarea
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima.

DOOM

îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri

ângăimară
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimarăm
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimarăți
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimase
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimasem
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimaseră
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimaserăm
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimaserăți
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimaseși
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimaseți
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimat
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimat
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimata
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimate
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimatei
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimatele
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimatelor
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimatul
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimatului
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimau
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimași
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimați
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimați
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimații
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimaților
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.

ângăimeala
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală.

DOOM

îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli

ângăimeli
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală.

DOOM

îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli

ângăimelii
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală.

DOOM

îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli

ângăimelile
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală.

DOOM

îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli

ângăimelilor
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală.

DOOM

îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli

ângăimând
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.

DOOM

!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime

ângăimăcea
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăceai
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăceam
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcească
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăceau
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăceați
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcesc
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcește
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcești
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăci
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcii
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcim
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcind
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcire
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăciră
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcirăm
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcirăți
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcise
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcisem
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăciseră
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăciserăm
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăciserăți
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăciseși
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăciseți
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăcit
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăciși
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimăciți
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.

ângăimări
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima.

DOOM

îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri

ângăimării
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima.

DOOM

îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri

ângăimările
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima.

DOOM

îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri

ângăimărilor
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima.

DOOM

îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri

ângăimătoare
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimătoarea
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimătoarei
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimătoarele
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimătoarelor
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimător
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimători
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimătorii
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimătorilor
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimătorul
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăimătorului
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător.

DOOM

îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre

ângăla
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălai
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălam
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălare
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălare
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla.

DOOM

îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri

ângălarea
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla.

DOOM

îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri

ângălară
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălarăm
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălarăți
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălase
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălasem
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălaseră
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălaserăm
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălaserăți
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălaseși
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălaseți
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălat
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălat
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălata
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălate
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălatei
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălatele
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălatelor
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălatul
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălatului
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălau
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălași
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălați
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălați
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălații
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălaților
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.

ângălbenea
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeneai
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeneam
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenească
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeneau
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeneați
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenesc
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenește
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenești
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeni
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenii
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenim
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenind
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenire
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenire
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire.

DOOM

îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri

ângălbenirea
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire.

DOOM

îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri

ângălbeniri
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire.

DOOM

îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri

ângălbenirii
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire.

DOOM

îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri

ângălbenirile
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire.

DOOM

îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri

ângălbenirilor
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire.

DOOM

îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri

ângălbeniră
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenirăm
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenirăți
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenise
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenisem
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeniseră
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeniserăm
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeniserăți
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeniseși
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeniseți
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenit
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbenit
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbenita
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbenite
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbenitei
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbenitele
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbenitelor
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbenitul
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbenitului
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbeniși
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeniți
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni.

DOOM

îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă

ângălbeniți
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbeniții
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălbeniților
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.

ângălează
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălez
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângăleze
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălezi
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălând
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec.

DOOM

îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză

ângălăciune
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune.

DOOM

îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni

ângălăciunea
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune.

DOOM

îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni

ângălăciuni
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune.

DOOM

îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni

ângălăciunii
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune.

DOOM

îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni

ângălăciunile
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune.

DOOM

îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni

ângălăciunilor
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune.

DOOM

îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni

ângălări
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla.

DOOM

îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri

ângălării
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla.

DOOM

îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri

ângălările
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla.

DOOM

îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri

ângălărilor
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla.

DOOM

îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri

ânham
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhame
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhami
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhamă
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhaț
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhațe
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhați
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhață
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhobota
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotai
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotam
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotare
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotară
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotarăm
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotarăți
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotase
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotasem
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotaseră
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotaserăm
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotaserăți
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotaseși
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotaseți
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotat
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotau
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotași
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotați
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotează
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotez
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhoboteze
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotezi
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhobotând
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ânhuma
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumai
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumam
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumare
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumare
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma.

DOOM

înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri

ânhumarea
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma.

DOOM

înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri

ânhumară
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumarăm
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumarăți
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumase
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumasem
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumaseră
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumaserăm
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumaserăți
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumaseși
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumaseți
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumat
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumau
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumași
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumați
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumează
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumez
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumeze
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumezi
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumând
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare.

DOOM

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

ânhumări
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma.

DOOM

înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri

ânhumării
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma.

DOOM

înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri

ânhumările
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma.

DOOM

înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri

ânhumărilor
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma.

DOOM

înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri

ânhăita
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitai
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitam
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitare
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitare
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitarea
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitară
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitarăm
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitarăți
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitase
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitasem
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitaseră
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitaserăm
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitaserăți
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitaseși
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitaseți
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitat
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitau
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitași
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitați
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitează
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitez
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăiteze
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitezi
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitând
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitări
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitării
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitările
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhăitărilor
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ânhămai
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămam
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămare
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămare
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat¹. – V. înhăma.

DOOM

înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii

ânhămarea
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat¹. – V. înhăma.

DOOM

înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii

ânhămară
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămarăm
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămarăți
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămase
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămasem
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămaseră
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămaserăm
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămaserăți
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămaseși
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămaseți
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămat
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămat
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămata
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămate
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămatei
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămatele
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămatelor
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămatul
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămatului
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămau
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămași
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămați
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămați
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămații
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămaților
ÎNHĂMÁT², -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.

ânhămând
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.

DOOM

înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme

ânhămări
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat¹. – V. înhăma.

DOOM

înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii

ânhămării
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat¹. – V. înhăma.

DOOM

înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii

ânhămările
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat¹. – V. înhăma.

DOOM

înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii

ânhămărilor
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat¹. – V. înhăma.

DOOM

înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii

ânhățai
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățam
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățare
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățare
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.

DOOM

înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii

ânhățarea
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.

DOOM

înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii

ânhățară
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățarăm
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățarăți
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățase
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățasem
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățaseră
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățaserăm
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățaserăți
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățaseși
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățaseți
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățat
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățat
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățata
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățate
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățatei
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățatele
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățatelor
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățatul
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățatului
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățau
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățași
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățați
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățați
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățații
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățaților
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ânhățând
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

DOOM

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe

ânhățări
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.

DOOM

înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii

ânhățării
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.

DOOM

înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii

ânhățările
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.

DOOM

înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii

ânhățărilor
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.

DOOM

înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii

âniaptă
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

âniept
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

âniepta
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptai
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptam
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptare
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptară
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptarăm
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptarăți
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptase
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptasem
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptaseră
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptaserăm
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptaserăți
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptaseși
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptaseți
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptat
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptau
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptași
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptați
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

âniepte
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânieptând
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

âniepți
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

DOOM

!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă

ânierba
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbai
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbam
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbare
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbare
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

DOOM

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

ânierbarea
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

DOOM

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

ânierbară
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbarăm
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbarăți
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbase
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbasem
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbaseră
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbaserăm
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbaserăți
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbaseși
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbaseți
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbat
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbau
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbași
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbați
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbează
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbez
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbeze
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbezi
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbând
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

DOOM

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

ânierbări
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

DOOM

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

ânierbării
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

DOOM

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

ânierbările
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

DOOM

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

ânierbărilor
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

DOOM

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

ânjghebare
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba.

DOOM

!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri

ânjghebarea
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba.

DOOM

!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri

ânjghebări
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba.

DOOM

!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri

ânjghebării
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba.

DOOM

!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri

ânjghebările
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba.

DOOM

!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri

ânjghebărilor
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba.

DOOM

!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri

ânjosea
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjoseai
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjoseam
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosească
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjoseau
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjoseați
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosesc
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosește
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosești
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosi
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosii
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosim
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosind
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosire
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosire
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi.

DOOM

înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri

ânjosirea
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi.

DOOM

înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri

ânjosiri
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi.

DOOM

înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri

ânjosirii
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi.

DOOM

înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri

ânjosirile
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi.

DOOM

înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri

ânjosirilor
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi.

DOOM

înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri

ânjosiră
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosirăm
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosirăți
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosise
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosisem
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosiseră
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosiserăm
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosiserăți
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosiseși
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosiseți
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosit
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosit
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjosita
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjosite
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjositei
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjositele
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjositelor
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjositoare
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositoarea
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositoarei
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositoarele
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositoarelor
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositor
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositori
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositorii
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositorilor
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositorul
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositorului
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor.

DOOM

înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre

ânjositul
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjositului
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjosiși
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosiți
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos.

DOOM

înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă

ânjosiți
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjosiții
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjosiților
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.

ânjug
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjuga
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugai
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugam
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugare
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugare
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat¹. – V. înjuga.

DOOM

înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii

ânjugarea
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat¹. – V. înjuga.

DOOM

înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii

ânjugară
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugarăm
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugarăți
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugase
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugasem
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugaseră
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugaserăm
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugaserăți
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugaseși
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugaseți
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugat
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugat
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugata
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugate
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugatei
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugatele
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugatelor
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugatul
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugatului
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugau
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugași
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugați
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugați
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugații
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjugaților
ÎNJUGÁT², -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.

ânjuge
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugi
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugând
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug.

DOOM

înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă

ânjugări
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat¹. – V. înjuga.

DOOM

înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii

ânjugării
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat¹. – V. înjuga.

DOOM

înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii

ânjugările
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat¹. – V. înjuga.

DOOM

înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii

ânjugărilor
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat¹. – V. înjuga.

DOOM

înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii

ânjumătățea
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățeai
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățeam
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățească
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățeau
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățeați
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățesc
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățește
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățești
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătăți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătății
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățim
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățind
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățire
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățire
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți.

DOOM

înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii

ânjumătățirea
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți.

DOOM

înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii

ânjumătățiri
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți.

DOOM

înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii

ânjumătățirii
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți.

DOOM

înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii

ânjumătățirile
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți.

DOOM

înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii

ânjumătățirilor
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți.

DOOM

înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii

ânjumătățiră
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățirăm
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățirăți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățise
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățisem
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățiseră
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățiserăm
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățiserăți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățiseși
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățiseți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățit
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățit
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățita
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățite
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățitei
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățitele
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățitelor
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățitul
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățitului
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățiși
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățiți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate.

DOOM

înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă

ânjumătățiți
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățiții
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjumătățiților
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.

ânjunghia
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiai
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiam
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiară
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiarăm
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiarăți
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiase
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiasem
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiaseră
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiaserăm
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiaserăți
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiaseși
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiaseți
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiat
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiat
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiata
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiate
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiatei
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiatele
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiatelor
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiatul
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiatului
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiau
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiași
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiați
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiați
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiații
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghiaților
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.

ânjunghie
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiem
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiere
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiere
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia.

DOOM

înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri

ânjunghierea
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia.

DOOM

înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri

ânjunghieri
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia.

DOOM

înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri

ânjunghierii
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia.

DOOM

înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri

ânjunghierile
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia.

DOOM

înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri

ânjunghierilor
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia.

DOOM

înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri

ânjunghietoare
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietoarea
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietoarei
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietoarele
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietoarelor
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietor
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietori
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietorii
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietorilor
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietorul
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietorului
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.

DOOM

înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre

ânjunghietura
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură.

DOOM

înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri

ânjunghieturi
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură.

DOOM

înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri

ânjunghieturii
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură.

DOOM

înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri

ânjunghieturile
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură.

DOOM

înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri

ânjunghieturilor
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură.

DOOM

înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri

ânjunghii
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjunghiind
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.

DOOM

înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)

ânjur
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjura
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurai
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjuram
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurare
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurare
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura.

DOOM

înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri

ânjurarea
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura.

DOOM

înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri

ânjurară
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurarăm
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurarăți
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurase
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurasem
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjuraseră
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjuraserăm
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjuraserăți
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjuraseși
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjuraseți
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurat
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurau
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurași
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurați
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjure
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjuri
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurând
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.

DOOM

înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră

ânjurări
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura.

DOOM

înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri

ânjurării
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura.

DOOM

înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri

ânjurările
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura.

DOOM

înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri

ânjurărilor
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura.

DOOM

înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri

ânjurătura
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură.

DOOM

înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri

ânjurături
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură.

DOOM

înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri

ânjurăturii
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură.

DOOM

înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri

ânjurăturile
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură.

DOOM

înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri

ânjurăturilor
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură.

DOOM

înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri

ânlemnea
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemneai
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemneam
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnească
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemneau
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemneați
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnesc
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnește
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnești
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemni
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnii
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnim
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnind
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnire
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnire
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni.

DOOM

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

ânlemnirea
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni.

DOOM

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

ânlemniri
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni.

DOOM

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

ânlemnirii
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni.

DOOM

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

ânlemnirile
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni.

DOOM

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

ânlemnirilor
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni.

DOOM

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

ânlemniră
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnirăm
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnirăți
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnise
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnisem
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemniseră
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemniserăm
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemniserăți
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemniseși
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemniseți
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnit
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemnit
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemnita
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemnite
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemnitei
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemnitele
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemnitelor
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemnitul
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemnitului
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemniși
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemniți
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn.

DOOM

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

ânlemniți
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemniții
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlemniților
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.

ânlesnea
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesneai
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesneam
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnească
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesneau
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesneați
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnesc
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnește
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnești
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesni
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnii
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnim
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnind
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnire
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnire
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni.

DOOM

înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri

ânlesnirea
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni.

DOOM

înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri

ânlesniri
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni.

DOOM

înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri

ânlesnirii
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni.

DOOM

înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri

ânlesnirile
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni.

DOOM

înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri

ânlesnirilor
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni.

DOOM

înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri

ânlesniră
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnirăm
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnirăți
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnise
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnisem
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesniseră
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesniserăm
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesniserăți
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesniseși
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesniseți
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesnit
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesniși
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlesniți
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.

DOOM

înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă

ânlocui
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuia
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiai
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiam
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiască
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiau
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiați
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiesc
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiește
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiești
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuii
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuim
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuind
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuire
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuire
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui.

DOOM

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

ânlocuirea
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui.

DOOM

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

ânlocuiri
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui.

DOOM

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

ânlocuirii
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui.

DOOM

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

ânlocuirile
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui.

DOOM

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

ânlocuirilor
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui.

DOOM

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

ânlocuiră
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuirăm
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuirăți
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuise
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuisem
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiseră
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiserăm
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiserăți
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiseși
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiseți
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuit
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuitoare
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoare
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoarea
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoarea
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoarei
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoarei
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoarele
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoarele
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoarelor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitoarelor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitori
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitori
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitorii
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitorii
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitorilor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitorilor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitorul
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitorul
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitorului
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuitorului
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

DOOM

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

ânlocuiși
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlocuiți
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

DOOM

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

ânlumina
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminai
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminam
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminare
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminară
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminarăm
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminarăți
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminase
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminasem
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminaseră
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminaserăm
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminaserăți
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminaseși
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminaseți
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminat
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminau
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminași
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminați
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminează
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminez
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânlumineze
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminezi
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânluminând
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.

DOOM

înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză

ânlăcrima
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimai
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimam
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimare
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimară
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimarăm
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimarăți
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimase
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimasem
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimaseră
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimaserăm
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimaserăți
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimaseși
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimaseți
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimat
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimat
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimata
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimate
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimatei
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimatele
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimatelor
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimatul
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimatului
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimau
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimași
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimați
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimați
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimații
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimaților
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns², cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.

ânlăcrimează
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimez
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimeze
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimezi
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlăcrimând
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima.

DOOM

înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză

ânlănțui
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuia
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiai
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiam
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiau
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiați
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuie
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuii
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuim
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuind
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuire
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuire
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.

DOOM

înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri

ânlănțuirea
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.

DOOM

înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri

ânlănțuiri
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.

DOOM

înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri

ânlănțuirii
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.

DOOM

înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri

ânlănțuirile
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.

DOOM

înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri

ânlănțuirilor
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.

DOOM

înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri

ânlănțuiră
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuirăm
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuirăți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuise
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuisem
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiseră
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiserăm
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiserăți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiseși
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiseți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuit
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuit
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuita
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuite
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuitei
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuitele
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuitelor
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuitul
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuitului
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuiși
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

DOOM

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

ânlănțuiți
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuiții
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlănțuiților
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.

ânlătur
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlătura
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturai
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturam
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturare
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturare
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura.

DOOM

înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii

ânlăturarea
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura.

DOOM

înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii

ânlăturară
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturarăm
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturarăți
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturase
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturasem
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturaseră
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturaserăm
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturaserăți
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturaseși
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturaseți
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturat
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturau
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturași
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturați
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăture
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlături
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturând
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură).

DOOM

înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură

ânlăturări
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura.

DOOM

înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii

ânlăturării
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura.

DOOM

înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii

ânlăturările
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura.

DOOM

înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii

ânlăturărilor
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura.

DOOM

înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii

ânmagazina
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinai
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinam
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinare
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinare
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina.

DOOM

înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii

ânmagazinarea
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina.

DOOM

înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii

ânmagazinară
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinarăm
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinarăți
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinase
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinasem
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinaseră
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinaserăm
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinaserăți
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinaseși
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinaseți
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinat
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinat
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinata
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinate
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinatei
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinatele
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinatelor
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinatul
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinatului
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinau
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinași
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinați
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinați
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinații
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinaților
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ânmagazinează
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinez
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazineze
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinezi
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinând
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

DOOM

înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză

ânmagazinări
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina.

DOOM

înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii

ânmagazinării
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina.

DOOM

înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii

ânmagazinările
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina.

DOOM

înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii

ânmagazinărilor
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina.

DOOM

înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii

ânmatricula
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculai
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculam
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculare
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculare
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula.

DOOM

înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri

ânmatricularea
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula.

DOOM

înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri

ânmatriculară
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatricularăm
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatricularăți
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculase
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculasem
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculaseră
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculaserăm
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculaserăți
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculaseși
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculaseți
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculat
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculau
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculași
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculați
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculează
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculez
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculeze
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculezi
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculând
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare.

DOOM

înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză

ânmatriculări
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula.

DOOM

înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri

ânmatriculării
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula.

DOOM

înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri

ânmatriculările
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula.

DOOM

înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri

ânmatriculărilor
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula.

DOOM

înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri

ânmia
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiai
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiam
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiască
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiasma
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmai
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmam
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmare
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmară
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmarăm
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmarăți
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmase
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmasem
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmaseră
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmaserăm
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmaserăți
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmaseși
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmaseți
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmat
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmau
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmași
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmați
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmează
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmez
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmeze
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmezi
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiasmând
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.

ânmiau
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiați
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiesc
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiește
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiești
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmii
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiii
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiim
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiind
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiire
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiire
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii.

DOOM

înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri

ânmiirea
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii.

DOOM

înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri

ânmiiri
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii.

DOOM

înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri

ânmiirii
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii.

DOOM

înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri

ânmiirile
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii.

DOOM

înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri

ânmiirilor
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii.

DOOM

înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri

ânmiiră
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiirăm
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiirăți
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiise
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiisem
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiiseră
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiiserăm
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiiserăți
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiiseși
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiiseți
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiit
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiit
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiita
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiite
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiitei
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiitele
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiitelor
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiitul
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiitului
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiiși
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiiți
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie.

DOOM

înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd

ânmiiți
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiiții
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiiților
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.

DOOM

*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte

ânmiresma
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmai
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmam
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmare
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmare
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma.

DOOM

înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri

ânmiresmarea
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma.

DOOM

înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri

ânmiresmară
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmarăm
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmarăți
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmase
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmasem
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmaseră
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmaserăm
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmaserăți
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmaseși
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmaseți
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmat
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmat
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmata
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmate
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmatei
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmatele
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmatelor
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmatul
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmatului
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmau
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmași
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmați
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmați
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmații
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmaților
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.

ânmiresmează
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmez
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmeze
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmezi
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmând
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă.

DOOM

înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză

ânmiresmări
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma.

DOOM

înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri

ânmiresmării
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma.

DOOM

înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri

ânmiresmările
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma.

DOOM

înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri

ânmiresmărilor
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma.

DOOM

înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri

ânmlădia
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiai
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiam
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiară
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiarăm
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiarăți
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiase
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiasem
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiaseră
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiaserăm
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiaserăți
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiaseși
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiaseți
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiat
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiau
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiază
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiași
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiați
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădie
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiem
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiere
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiere
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia.

DOOM

înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri

ânmlădierea
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia.

DOOM

înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri

ânmlădieri
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia.

DOOM

înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri

ânmlădierii
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia.

DOOM

înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri

ânmlădierile
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia.

DOOM

înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri

ânmlădierilor
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia.

DOOM

înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri

ânmlădiez
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădieze
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiezi
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădiind
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.

DOOM

înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)

ânmlădioasa
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădioase
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădioasei
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădioasele
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădioaselor
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădios
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădiosul
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădiosului
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădioși
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădioșii
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmlădioșilor
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios.

DOOM

înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse

ânmoaie
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmoi
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmoina
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.

DOOM

înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză

ânmoinare
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.

DOOM

înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză

ânmoinase
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.

DOOM

înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză

ânmoinat
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.

DOOM

înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză

ânmoinează
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.

DOOM

înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză

ânmoineze
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.

DOOM

înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză

ânmoinând
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.

DOOM

înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză

ânmormânta
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântai
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântam
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântare
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântare
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

DOOM

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

ânmormântarea
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

DOOM

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

ânmormântară
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântarăm
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântarăți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântase
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântasem
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântaseră
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântaserăm
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântaserăți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântaseși
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântaseți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântat
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântat
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântata
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântate
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântatei
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântatele
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântatelor
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântatul
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântatului
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântau
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântași
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântați
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântați
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântații
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântaților
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

ânmormântează
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântez
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormânteze
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântezi
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântând
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

DOOM

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

ânmormântări
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

DOOM

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

ânmormântării
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

DOOM

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

ânmormântările
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

DOOM

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

ânmormântărilor
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

DOOM

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

ânmugurire
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri.

DOOM

înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri

ânmugurirea
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri.

DOOM

înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri

ânmuguriri
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri.

DOOM

înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri

ânmuguririi
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri.

DOOM

înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri

ânmuguririle
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri.

DOOM

înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri

ânmuguririlor
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri.

DOOM

înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri

ânmugurit
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmugurita
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmugurite
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuguritei
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuguritele
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuguritelor
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuguritul
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuguritului
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuguriți
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuguriții
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuguriților
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.

ânmuia
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiai
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiam
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiară
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiarăm
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiarăți
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiase
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiasem
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiaseră
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiaserăm
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiaserăți
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiaseși
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiaseți
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiat
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiat
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiata
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiate
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiatei
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiatele
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiatelor
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiatul
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiatului
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiau
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiași
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiați
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiați
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiații
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuiaților
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.

ânmuie
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiem
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiere
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmuiere
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia.

DOOM

înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri

ânmuierea
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia.

DOOM

înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri

ânmuieri
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia.

DOOM

înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri

ânmuierii
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia.

DOOM

înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri

ânmuierile
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia.

DOOM

înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri

ânmuierilor
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia.

DOOM

înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri

ânmuietoare
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător.

DOOM

înmuietór s. n., pl. înmuietoáre

ânmuietoarele
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător.

DOOM

înmuietór s. n., pl. înmuietoáre

ânmuietoarelor
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător.

DOOM

înmuietór s. n., pl. înmuietoáre

ânmuietor
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător.

DOOM

înmuietór s. n., pl. înmuietoáre

ânmuietorul
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător.

DOOM

înmuietór s. n., pl. înmuietoáre

ânmuietorului
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător.

DOOM

înmuietór s. n., pl. înmuietoáre

ânmuind
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

DOOM

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

ânmulțea
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțeai
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțeam
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțească
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțeau
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțeați
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțesc
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțește
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțești
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulții
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțim
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțind
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțire
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțire
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți.

DOOM

înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri

ânmulțirea
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți.

DOOM

înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri

ânmulțiri
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți.

DOOM

înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri

ânmulțirii
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți.

DOOM

înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri

ânmulțirile
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți.

DOOM

înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri

ânmulțirilor
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți.

DOOM

înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri

ânmulțiră
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțirăm
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțirăți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțise
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțisem
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțiseră
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțiserăm
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțiserăți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțiseși
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțiseți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțit
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțit
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțita
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțite
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțitei
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțitele
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțitelor
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțitor
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor.

DOOM

înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri

ânmulțitori
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor.

DOOM

înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri

ânmulțitorii
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor.

DOOM

înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri

ânmulțitorilor
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor.

DOOM

înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri

ânmulțitorul
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor.

DOOM

înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri

ânmulțitorului
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor.

DOOM

înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri

ânmulțitul
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțitului
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțiși
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțiți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult.

DOOM

înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă

ânmulțiți
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțiții
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmulțiților
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit⁴ (numeric sau cantitativ). – V. înmulți.

DOOM

*de-nmulțít v. de înmulțít

ânmurgit
ÎNMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. înmurgi.

DOOM

înmurgít (pop.) s. n.

ânmurgitul
ÎNMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. înmurgi.

DOOM

înmurgít (pop.) s. n.

ânmurgitului
ÎNMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. înmurgi.

DOOM

înmurgít (pop.) s. n.

ânmâna
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânai
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânam
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânare
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânare
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna.

DOOM

înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii

ânmânarea
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna.

DOOM

înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii

ânmânară
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânarăm
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânarăți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânase
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânasem
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânaseră
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânaserăm
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânaserăți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânaseși
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânaseți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânat
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânau
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânași
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânați
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânează
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânez
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmâneze
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânezi
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânând
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da², a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână.

DOOM

înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză

ânmânări
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna.

DOOM

înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii

ânmânării
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna.

DOOM

înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii

ânmânările
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna.

DOOM

înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii

ânmânărilor
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna.

DOOM

înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii

ânmăgurea
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgureai
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguream
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurească
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgureau
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgureați
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguresc
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurește
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurești
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguri
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurii
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurim
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurind
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurire
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguriră
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurirăm
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurirăți
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurise
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurisem
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguriseră
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguriserăm
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguriserăți
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguriseși
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguriseți
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăgurit
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguriși
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmăguriți
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.

ânmănunche
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchea
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheai
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheam
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheară
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchearăm
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchearăți
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchease
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheasem
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheaseră
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheaserăm
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheaserăți
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheaseși
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheaseți
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheat
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheat
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheata
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheate
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheatei
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheatele
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheatelor
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheatul
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheatului
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheau
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchează
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheași
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheați
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheați
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheații
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănuncheaților
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

ânmănunchem
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchere
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchere
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea.

DOOM

înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii

ânmănuncherea
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea.

DOOM

înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii

ânmănuncheri
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea.

DOOM

înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii

ânmănuncherii
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea.

DOOM

înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii

ânmănuncherile
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea.

DOOM

înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii

ânmănuncherilor
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea.

DOOM

înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii

ânmănunchez
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănuncheze
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchezi
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănunchind
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.

DOOM

înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd

ânmănușat
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușata
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușate
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușatei
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușatele
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușatelor
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușatul
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușatului
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușați
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușații
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmănușaților
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté).

DOOM

înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte

ânmărmurea
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmureai
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuream
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurească
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmureau
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmureați
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuresc
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurește
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurești
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuri
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurii
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurim
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurind
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurire
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurire
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.

ânmărmurirea
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.

ânmărmuriri
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.

ânmărmuririi
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.

ânmărmuririle
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.

ânmărmuririlor
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.

ânmărmuriră
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurirăm
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurirăți
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurise
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurisem
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuriseră
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuriserăm
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuriserăți
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuriseși
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuriseți
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurit
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmurit
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmurita
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmurite
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmuritei
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmuritele
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmuritelor
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmuritoare
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritoarea
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritoarei
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritoarele
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritoarelor
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritor
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritori
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritorii
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritorilor
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritorul
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritorului
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor.

DOOM

înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre

ânmărmuritul
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmuritului
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmuriși
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuriți
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură.

DOOM

înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă

ânmărmuriți
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmuriții
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânmărmuriților
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.

ânnebunea
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuneai
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuneam
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunească
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuneau
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuneați
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunesc
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunește
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunești
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuni
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunii
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunim
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunind
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunire
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunire
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni.

DOOM

înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii

ânnebunirea
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni.

DOOM

înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii

ânnebuniri
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni.

DOOM

înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii

ânnebunirii
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni.

DOOM

înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii

ânnebunirile
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni.

DOOM

înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii

ânnebunirilor
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni.

DOOM

înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii

ânnebuniră
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunirăm
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunirăți
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunise
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunisem
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuniseră
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuniserăm
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuniserăți
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuniseși
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuniseți
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunit
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebunit
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebunita
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebunite
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebunitei
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebunitele
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebunitelor
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebunitoare
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitoarea
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitoarei
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitoarele
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitoarelor
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitor
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitori
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitorii
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitorilor
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitorul
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitorului
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor.

DOOM

înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre

ânnebunitul
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebunitului
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebuniși
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuniți
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

DOOM

înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă

ânnebuniți
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebuniții
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnebuniților
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ânnegrea
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegreai
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegreala
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală.

DOOM

înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli

ânnegream
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrească
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegreau
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegreați
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegreli
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală.

DOOM

înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli

ânnegrelii
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală.

DOOM

înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli

ânnegrelile
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală.

DOOM

înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli

ânnegrelilor
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală.

DOOM

înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli

ânnegresc
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrește
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrești
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegri
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrii
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrim
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrind
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrire
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrire
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri.

DOOM

înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii

ânnegrirea
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri.

DOOM

înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii

ânnegriri
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri.

DOOM

înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii

ânnegririi
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri.

DOOM

înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii

ânnegririle
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri.

DOOM

înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii

ânnegririlor
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri.

DOOM

înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii

ânnegriră
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrirăm
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrirăți
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrise
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrisem
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegriseră
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegriserăm
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegriserăți
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegriseși
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegriseți
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrit
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegrit
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegrita
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegrite
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegritei
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegritele
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegritelor
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegritul
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegritului
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegriși
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegriți
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru.

DOOM

înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă

ânnegriți
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegriții
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegriților
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.

ânnegura
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurai
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânneguram
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurare
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurare
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura.

DOOM

înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri

ânnegurarea
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura.

DOOM

înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri

ânnegurară
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurarăm
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurarăți
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurase
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurasem
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânneguraseră
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânneguraserăm
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânneguraserăți
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânneguraseși
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânneguraseți
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurat
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurat
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânnegurata
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânnegurate
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânneguratei
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânneguratele
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânneguratelor
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânneguratul
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânneguratului
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânnegurau
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurași
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurați
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurați
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânnegurații
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânneguraților
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.

ânnegurează
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurez
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegureze
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurezi
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurând
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură.

DOOM

înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză

ânnegurări
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura.

DOOM

înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri

ânnegurării
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura.

DOOM

înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri

ânnegurările
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura.

DOOM

înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri

ânnegurărilor
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura.

DOOM

înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri

ânnemurea
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemureai
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuream
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurească
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemureau
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemureați
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuresc
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurește
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurești
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuri
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurii
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurim
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurind
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurire
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurire
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri².

DOOM

înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri

ânnemurirea
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri².

DOOM

înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri

ânnemuriri
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri².

DOOM

înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri

ânnemuririi
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri².

DOOM

înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri

ânnemuririle
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri².

DOOM

înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri

ânnemuririlor
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri².

DOOM

înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri

ânnemuriră
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurirăm
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurirăți
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurise
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurisem
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuriseră
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuriserăm
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuriserăți
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuriseși
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuriseți
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemurit
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuriși
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnemuriți
ÎNNEMURÍ², înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).

DOOM

!înnemurí² (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă

ânnisipa
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipai
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipam
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipare
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipare
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.

ânnisiparea
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.

ânnisipară
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisiparăm
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisiparăți
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipase
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipasem
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipaseră
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipaserăm
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipaserăți
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipaseși
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipaseți
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipat
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipau
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipași
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipați
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipează
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipez
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipeze
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipezi
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipând
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip.

DOOM

înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză

ânnisipări
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.

ânnisipării
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.

ânnisipările
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.

ânnisipărilor
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.

ânnoade
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnoadă
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnobila
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilai
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilam
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilare
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilare
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila.

DOOM

înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri

ânnobilarea
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila.

DOOM

înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri

ânnobilară
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilarăm
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilarăți
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilase
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilasem
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilaseră
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilaserăm
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilaserăți
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilaseși
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilaseți
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilat
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilat
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilata
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilate
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilatei
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilatele
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilatelor
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilatul
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilatului
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilau
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilași
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilați
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilați
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilații
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilaților
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.

ânnobilează
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilez
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobileze
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilezi
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilând
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

DOOM

înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză

ânnobilări
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila.

DOOM

înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri

ânnobilării
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila.

DOOM

înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri

ânnobilările
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila.

DOOM

înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri

ânnobilărilor
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila.

DOOM

înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri

ânnod
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnoda
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodai
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodam
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodare
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodare
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda.

DOOM

înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri

ânnodarea
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda.

DOOM

înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri

ânnodară
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodarăm
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodarăți
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodase
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodasem
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodaseră
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodaserăm
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodaserăți
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodaseși
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodaseți
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodat
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodat
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodata
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodate
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodatei
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodatele
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodatelor
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodatul
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodatului
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodau
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodași
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodați
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodați
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodații
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodaților
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.

ânnodând
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnodări
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda.

DOOM

înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri

ânnodării
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda.

DOOM

înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri

ânnodările
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda.

DOOM

înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri

ânnodărilor
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda.

DOOM

înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri

ânnodătura
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură.

DOOM

înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri

ânnodături
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură.

DOOM

înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri

ânnodăturii
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură.

DOOM

înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri

ânnodăturile
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură.

DOOM

înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri

ânnodăturilor
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură.

DOOM

înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri

ânnoi
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoia
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiai
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiam
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiască
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiau
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiați
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiesc
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiește
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiești
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoii
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoim
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoind
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoire
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoire
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi.

DOOM

înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri

ânnoirea
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi.

DOOM

înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri

ânnoiri
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi.

DOOM

înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri

ânnoirii
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi.

DOOM

înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri

ânnoirile
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi.

DOOM

înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri

ânnoirilor
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi.

DOOM

înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri

ânnoiră
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoirăm
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoirăți
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoise
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoisem
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiseră
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiserăm
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiserăți
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiseși
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiseți
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoit
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoit
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoita
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoite
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoitei
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoitele
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoitelor
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoitoare
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitoarea
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitoarei
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitoarele
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitoarelor
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitor
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitori
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitorii
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitorilor
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitorul
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitorului
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor.

DOOM

înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre

ânnoitul
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoitului
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoiși
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiți
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou.

DOOM

înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă

ânnoiți
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoiții
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnoiților
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.

ânnopta
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptai
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptam
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptare
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptare
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

DOOM

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii

ânnoptarea
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

DOOM

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii

ânnoptară
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptarăm
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptarăți
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptase
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptasem
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptaseră
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptaserăm
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptaserăți
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptaseși
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptaseți
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptat
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptat
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptata
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptate
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptatei
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptatele
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptatelor
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptatul
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptatului
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptau
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptași
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptați
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptați
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptații
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptaților
ÎNNOPTÁT², -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.

ânnoptează
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptez
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnopteze
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptezi
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptând
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

DOOM

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

ânnoptări
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

DOOM

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii

ânnoptării
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

DOOM

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii

ânnoptările
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

DOOM

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii

ânnoptărilor
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat¹. – V. înnopta.

DOOM

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii

ânnora
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorai
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnoram
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorare
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorare
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora

DOOM

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri

ânnorarea
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora

DOOM

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri

ânnorară
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorarăm
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorarăți
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorase
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorasem
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnoraseră
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnoraserăm
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnoraserăți
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnoraseși
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnoraseți
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorat
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorat
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnorata
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnorate
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnoratei
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnoratele
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnoratelor
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnoratul
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnoratului
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnorau
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorași
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorați
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorați
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnorații
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnoraților
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.

ânnorează
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorez
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnoreze
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorezi
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnoroire
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi.

DOOM

înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii

ânnoroirea
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi.

DOOM

înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii

ânnoroiri
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi.

DOOM

înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii

ânnoroirii
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi.

DOOM

înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii

ânnoroirile
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi.

DOOM

înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii

ânnoroirilor
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi.

DOOM

înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii

ânnorând
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

DOOM

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

ânnorări
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora

DOOM

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri

ânnorării
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora

DOOM

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri

ânnorările
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora

DOOM

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri

ânnorărilor
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora

DOOM

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri

ânnozi
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod.

DOOM

înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă

ânnădea
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădeai
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădeam
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădească
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădeau
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădeați
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădesc
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădește
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădești
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădi
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădii
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădim
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădind
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădire
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădire
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi.

DOOM

înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri

ânnădirea
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi.

DOOM

înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri

ânnădiri
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi.

DOOM

înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri

ânnădirii
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi.

DOOM

înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri

ânnădirile
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi.

DOOM

înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri

ânnădirilor
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi.

DOOM

înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri

ânnădiră
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădirăm
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădirăți
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădise
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădisem
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădiseră
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădiserăm
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădiserăți
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădiseși
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădiseți
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădit
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădit
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnădita
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnădite
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnăditei
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnăditele
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnăditelor
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnăditul
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnăditului
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnăditura
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură.

DOOM

înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri

ânnădituri
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură.

DOOM

înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri

ânnăditurii
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură.

DOOM

înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri

ânnăditurile
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură.

DOOM

înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri

ânnăditurilor
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură.

DOOM

înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri

ânnădiși
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădiți
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă.

DOOM

înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă

ânnădiți
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnădiții
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnădiților
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.

ânnămolea
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoleai
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoleam
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolească
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoleau
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoleați
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolesc
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolește
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolești
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoli
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolii
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolim
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolind
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolire
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolire
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire.

DOOM

înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri

ânnămolirea
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire.

DOOM

înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri

ânnămoliri
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire.

DOOM

înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri

ânnămolirii
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire.

DOOM

înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri

ânnămolirile
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire.

DOOM

înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri

ânnămolirilor
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire.

DOOM

înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri

ânnămoliră
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolirăm
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolirăți
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolise
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolisem
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoliseră
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoliserăm
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoliserăți
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoliseși
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoliseți
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolit
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămolit
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămolita
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămolite
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămolitei
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămolitele
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămolitelor
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămolitul
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămolitului
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămoliși
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoliți
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli.

DOOM

înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă

ânnămoliți
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămoliții
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnămoliților
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.

ânnărăvea
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăveai
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăveam
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvească
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăveau
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăveați
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvesc
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvește
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvești
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvi
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvii
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvim
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvind
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvire
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăviră
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvirăm
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvirăți
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvise
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvisem
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăviseră
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăviserăm
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăviserăți
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăviseși
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăviseți
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvit
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăvit
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăvita
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăvite
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăvitei
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăvitele
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăvitelor
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăvitul
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăvitului
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăviși
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăviți
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.

DOOM

înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă

ânnărăviți
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăviții
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnărăviților
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.

ânnăscut
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscuta
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscute
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscutei
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscutele
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscutelor
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscutul
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscutului
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscuți
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscuții
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânnăscuților
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).

DOOM

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte

ânoate
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânoată
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânot
ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare (a unor ființe) la suprafața sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mișcări ritmice cu brațele și cu picioarele. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) înotând. – Din înota (derivat regresiv).

DOOM

înót s. n.

ânot
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânota
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotai
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotam
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotare
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotare
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota.

DOOM

înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri

ânotarea
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota.

DOOM

înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri

ânotară
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotarăm
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotarăți
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotase
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotasem
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotaseră
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotaserăm
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotaserăți
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotaseși
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotaseți
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotat
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotat
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotata
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotate
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotatei
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotatele
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotatelor
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotatul
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotatului
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotau
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotași
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotați
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotați
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotații
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotaților
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota.

DOOM

înotát s. n.

ânotul
ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare (a unor ființe) la suprafața sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mișcări ritmice cu brațele și cu picioarele. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) înotând. – Din înota (derivat regresiv).

DOOM

înót s. n.

ânotului
ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare (a unor ființe) la suprafața sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mișcări ritmice cu brațele și cu picioarele. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) înotând. – Din înota (derivat regresiv).

DOOM

înót s. n.

ânotând
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânotări
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota.

DOOM

înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri

ânotării
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota.

DOOM

înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri

ânotările
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota.

DOOM

înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri

ânotărilor
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota.

DOOM

înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri

ânotătoare
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoare
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoarea
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoarea
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoarei
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoarei
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoarele
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoarele
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoarelor
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătoarelor
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotător
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotător
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotători
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotători
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătorii
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătorii
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătorilor
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătorilor
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătorul
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătorul
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătorului
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânotătorului
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

DOOM

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

ânoți
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

DOOM

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

ânregimenta
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentai
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentam
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentare
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentare
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta.

DOOM

înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii

ânregimentarea
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta.

DOOM

înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii

ânregimentară
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentarăm
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentarăți
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentase
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentasem
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentaseră
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentaserăm
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentaserăți
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentaseși
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentaseți
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentat
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentat
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentata
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentate
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentatei
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentatele
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentatelor
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentatul
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentatului
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentau
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentași
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentați
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentați
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentații
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentaților
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

ânregimentează
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentez
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimenteze
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentezi
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentând
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.

DOOM

înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză

ânregimentări
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta.

DOOM

înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii

ânregimentării
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta.

DOOM

înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii

ânregimentările
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta.

DOOM

înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii

ânregimentărilor
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta.

DOOM

înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii

ânregistra
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrai
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistram
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrare
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrare
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra.

DOOM

înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri

ânregistrarea
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra.

DOOM

înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri

ânregistrară
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrarăm
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrarăți
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrase
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrasem
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistraseră
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistraserăm
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistraserăți
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistraseși
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistraseți
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrat
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistratoare
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratoarea
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratoarei
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratoarele
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratoarelor
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistrator
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratori
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratorii
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratorilor
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratorul
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistratorului
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor.

DOOM

înregistratór² s. n., pl. înregistratoáre

ânregistrau
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrași
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrați
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrează
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrez
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistreze
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrezi
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrând
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer.

DOOM

înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză

ânregistrări
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra.

DOOM

înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri

ânregistrării
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra.

DOOM

înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri

ânregistrările
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra.

DOOM

înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri

ânregistrărilor
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra.

DOOM

înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri

ânrobea
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobeai
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobeam
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobească
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobeau
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobeați
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobesc
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobește
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobești
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobi
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobii
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobim
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobind
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobire
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobire
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi.

DOOM

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri

ânrobirea
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi.

DOOM

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri

ânrobiri
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi.

DOOM

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri

ânrobirii
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi.

DOOM

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri

ânrobirile
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi.

DOOM

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri

ânrobirilor
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi.

DOOM

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri

ânrobiră
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobirăm
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobirăți
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobise
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobisem
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobiseră
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobiserăm
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobiserăți
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobiseși
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobiseți
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobit
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobit
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobita
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobite
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobitei
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobitele
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobitelor
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobitoare
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoare
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoarea
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoarea
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoarei
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoarei
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoarele
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoarele
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoarelor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitoarelor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitori
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitori
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitorii
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitorii
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitorilor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitorilor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitorul
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitorul
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitorului
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitorului
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.

DOOM

înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre

ânrobitul
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobitului
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobiși
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobiți
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.

DOOM

înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă

ânrobiți
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobiții
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrobiților
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.

ânrodea
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodeai
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodeam
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodească
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodeau
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodeați
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodesc
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodește
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodești
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodi
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodii
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodim
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodind
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodire
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodiră
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodirăm
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodirăți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodise
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodisem
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodiseră
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodiserăm
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodiserăți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodiseși
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodiseți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodit
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodiși
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrodiți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.

ânrola
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolai
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolam
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolare
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolare
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola.

DOOM

înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri

ânrolarea
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola.

DOOM

înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri

ânrolară
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolarăm
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolarăți
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolase
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolasem
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolaseră
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolaserăm
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolaserăți
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolaseși
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolaseți
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolat
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolat
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolata
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolate
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolatei
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolatele
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolatelor
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolatul
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolatului
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolau
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolași
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolați
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolați
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolații
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolaților
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

ânrolează
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolez
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânroleze
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolezi
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolând
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.

DOOM

înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză

ânrolări
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola.

DOOM

înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri

ânrolării
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola.

DOOM

înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri

ânrolările
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola.

DOOM

înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri

ânrolărilor
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola.

DOOM

înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri

ânroura
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânrourare
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânrourară
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânrourase
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânrouraseră
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânrourat
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânrourat
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrourata
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrourate
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrouratei
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrouratele
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrouratelor
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrouratul
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrouratului
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrourau
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânrourați
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrourații
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrouraților
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ânrourează
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânroureze
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânrourând
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

DOOM

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

ânroșea
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșeai
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșeam
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșească
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșeau
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșeați
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșesc
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșește
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșești
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroși
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșii
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșim
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșind
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșire
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșire
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși.

DOOM

înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii

ânroșirea
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși.

DOOM

înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii

ânroșiri
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși.

DOOM

înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii

ânroșirii
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși.

DOOM

înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii

ânroșirile
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși.

DOOM

înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii

ânroșirilor
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși.

DOOM

înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii

ânroșiră
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșirăm
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșirăți
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșise
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșisem
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșiseră
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșiserăm
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșiserăți
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșiseși
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșiseți
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșit
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșit
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșita
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșite
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșitei
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșitele
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșitelor
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșitul
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșitului
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșiși
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșiți
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși.

DOOM

înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă

ânroșiți
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșiții
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânroșiților
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.

ânrudea
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudeai
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudeam
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudească
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudeau
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudeați
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudesc
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudește
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudești
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudi
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudii
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudim
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudind
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudire
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudire
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

DOOM

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

ânrudirea
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

DOOM

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

ânrudiri
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

DOOM

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

ânrudirii
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

DOOM

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

ânrudirile
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

DOOM

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

ânrudirilor
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

DOOM

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

ânrudiră
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudirăm
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudirăți
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudise
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudisem
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudiseră
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudiserăm
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudiserăți
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudiseși
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudiseți
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudit
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudiși
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrudiți
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri². 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

DOOM

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

ânrâurea
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâureai
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuream
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurească
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâureau
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâureați
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuresc
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurește
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurești
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuri
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurii
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurim
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurind
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurire
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurire
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență¹. – V. înrâuri.

DOOM

înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri

ânrâurirea
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență¹. – V. înrâuri.

DOOM

înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri

ânrâuriri
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență¹. – V. înrâuri.

DOOM

înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri

ânrâuririi
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență¹. – V. înrâuri.

DOOM

înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri

ânrâuririle
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență¹. – V. înrâuri.

DOOM

înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri

ânrâuririlor
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență¹. – V. înrâuri.

DOOM

înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri

ânrâuriră
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurirăm
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurirăți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurise
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurisem
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuriseră
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuriserăm
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuriserăți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuriseși
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuriseți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâurit
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuriși
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrâuriți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.

DOOM

înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă

ânrădăcina
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinai
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinam
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinare
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinare
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina.

DOOM

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii

ânrădăcinarea
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina.

DOOM

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii

ânrădăcinară
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinarăm
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinarăți
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinase
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinasem
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinaseră
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinaserăm
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinaserăți
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinaseși
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinaseți
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinat
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinat
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinata
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinate
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinatei
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinatele
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinatelor
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinatul
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinatului
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinau
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinași
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinați
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinați
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinații
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinaților
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.

ânrădăcinează
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinez
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcineze
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinezi
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinând
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.

DOOM

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

ânrădăcinări
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina.

DOOM

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii

ânrădăcinării
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina.

DOOM

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii

ânrădăcinările
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina.

DOOM

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii

ânrădăcinărilor
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina.

DOOM

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii

ânrăi
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăia
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiai
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiam
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiască
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiau
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiați
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiesc
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiește
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiești
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăii
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăim
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăind
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăire
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăire
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi.

DOOM

înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii

ânrăirea
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi.

DOOM

înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii

ânrăiri
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi.

DOOM

înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii

ânrăirii
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi.

DOOM

înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii

ânrăirile
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi.

DOOM

înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii

ânrăirilor
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi.

DOOM

înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii

ânrăiră
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăirăm
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăirăți
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăise
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăisem
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiseră
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiserăm
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiserăți
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiseși
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiseți
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăit
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăit
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăita
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăite
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăitei
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăitele
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăitelor
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăitul
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăitului
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăiși
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiți
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

DOOM

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

ânrăiți
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăiții
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăiților
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

ânrăma
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămai
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămam
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămare
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămară
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămarăm
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămarăți
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămase
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămasem
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămaseră
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămaserăm
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămaserăți
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămaseși
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămaseți
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămat
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămat
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămata
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămate
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămatei
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămatele
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămatelor
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămatul
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămatului
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămau
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămași
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămați
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămați
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămații
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămaților
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

ânrămează
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămez
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămeze
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămezi
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrămând
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.

DOOM

înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză

ânrăutățea
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățeai
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățeam
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățească
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățeau
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățeați
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățesc
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățește
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățești
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutăți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutății
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățim
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățind
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățire
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățire
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

DOOM

înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri

ânrăutățirea
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

DOOM

înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri

ânrăutățiri
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

DOOM

înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri

ânrăutățirii
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

DOOM

înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri

ânrăutățirile
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

DOOM

înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri

ânrăutățirilor
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

DOOM

înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri

ânrăutățiră
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățirăm
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățirăți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățise
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățisem
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățiseră
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățiserăm
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățiserăți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățiseși
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățiseți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățit
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățit
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățita
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățite
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățitei
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățitele
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățitelor
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățitul
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățitului
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățiși
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățiți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate.

DOOM

înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă

ânrăutățiți
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățiții
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânrăutățiților
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.

ânsa
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

DOOM

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.

ânscena
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenai
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenam
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenare
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenare
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena.

DOOM

înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri

ânscenarea
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena.

DOOM

înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri

ânscenară
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenarăm
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenarăți
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenase
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenasem
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenaseră
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenaserăm
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenaserăți
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenaseși
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenaseți
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenat
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenau
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenași
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenați
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenează
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenez
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânsceneze
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenezi
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenând
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.

DOOM

înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză

ânscenări
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena.

DOOM

înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri

ânscenării
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena.

DOOM

înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri

ânscenările
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena.

DOOM

înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri

ânscenărilor
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena.

DOOM

înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri

ânscorțoșa
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșai
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșam
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșare
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșară
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșarăm
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșarăți
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșase
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșasem
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșaseră
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșaserăm
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșaserăți
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșaseși
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșaseți
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșat
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșau
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșași
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșați
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșează
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșez
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșeze
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșezi
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscorțoșând
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos.

DOOM

înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd

ânscria
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriai
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriam
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriau
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriați
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscrie
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriem
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriere
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriere
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie.

DOOM

înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri

ânscrierea
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie.

DOOM

înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri

ânscrieri
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie.

DOOM

înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri

ânscrierii
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie.

DOOM

înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri

ânscrierile
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie.

DOOM

înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri

ânscrierilor
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie.

DOOM

înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri

ânscrieți
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscrii
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriind
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscris
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscris
ÎNSCRÍS¹, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie.

DOOM

înscrís s. n., pl. înscrísuri

ânscris
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscrisa
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscrise
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscrise
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscrisei
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscrisei
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscrisele
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscriselor
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscriseră
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriserăm
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriserăți
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscrisese
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscrisesem
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriseseră
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriseserăm
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriseserăți
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriseseși
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriseseți
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriseși
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscrisul
ÎNSCRÍS¹, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie.

DOOM

înscrís s. n., pl. înscrísuri

ânscrisul
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscrisului
ÎNSCRÍS¹, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie.

DOOM

înscrís s. n., pl. înscrísuri

ânscrisului
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscrisuri
ÎNSCRÍS¹, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie.

DOOM

înscrís s. n., pl. înscrísuri

ânscrisurile
ÎNSCRÍS¹, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie.

DOOM

înscrís s. n., pl. înscrísuri

ânscrisurilor
ÎNSCRÍS¹, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie.

DOOM

înscrís s. n., pl. înscrísuri

ânscriu
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

DOOM

înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís

ânscriși
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscrișii
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscrișilor
ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.

ânscăuna
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunai
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunam
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunare
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunare
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

DOOM

înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri

ânscăunarea
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

DOOM

înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri

ânscăunară
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunarăm
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunarăți
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunase
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunasem
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunaseră
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunaserăm
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunaserăți
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunaseși
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunaseți
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunat
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunat
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunata
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunate
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunatei
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunatele
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunatelor
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunatul
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunatului
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunau
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunași
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunați
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunați
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunații
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunaților
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ânscăunează
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunez
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăuneze
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunezi
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunând
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

DOOM

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

ânscăunări
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

DOOM

înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri

ânscăunării
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

DOOM

înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri

ânscăunările
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

DOOM

înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri

ânscăunărilor
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

DOOM

înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri

ânseamă
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsei
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

DOOM

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.

ânsele
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

DOOM

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.

ânselor
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

DOOM

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.

ânsem
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsema
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemai
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemam
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemare
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemară
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemarăm
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemarăți
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemase
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemasem
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemaseră
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemaserăm
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemaserăți
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemaseși
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemaseți
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemat
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemau
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemași
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemați
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânseme
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemi
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsemi
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

DOOM

î́nsumi² (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi

ânsemn
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn).

DOOM

însémn s. n., pl. însémne

ânsemnare
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna.

DOOM

însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri

ânsemnarea
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna.

DOOM

însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri

ânsemnat
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnata
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnate
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnatei
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnatele
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnatelor
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnatul
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnatului
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnați
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnații
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemnaților
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.

ânsemne
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn).

DOOM

însémn s. n., pl. însémne

ânsemnele
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn).

DOOM

însémn s. n., pl. însémne

ânsemnelor
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn).

DOOM

însémn s. n., pl. însémne

ânsemnul
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn).

DOOM

însémn s. n., pl. însémne

ânsemnului
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn).

DOOM

însémn s. n., pl. însémne

ânsemnări
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna.

DOOM

însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri

ânsemnării
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna.

DOOM

însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri

ânsemnările
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna.

DOOM

însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri

ânsemnărilor
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna.

DOOM

însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri

ânsemnătoare
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnătoarea
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnătoarei
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnătoarele
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnătoarelor
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnător
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnători
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnătorii
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnătorilor
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnătorul
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemnătorului
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător.

DOOM

însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre

ânsemând
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.

ânsene
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

DOOM

î́nsumi² (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi

ânsenina
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninai
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninam
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninare
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninare
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina.

DOOM

însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii

ânseninarea
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina.

DOOM

însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii

ânseninară
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninarăm
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninarăți
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninase
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninasem
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninaseră
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninaserăm
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninaserăți
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninaseși
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninaseți
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninat
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninat
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninata
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninate
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninatei
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninatele
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninatelor
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninatul
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninatului
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninau
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninași
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninați
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninați
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninații
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninaților
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.

ânseninează
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninez
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânsenineze
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninezi
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninând
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ânseninări
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina.

DOOM

însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii

ânseninării
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina.

DOOM

însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii

ânseninările
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina.

DOOM

însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii

ânseninărilor
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina.

DOOM

însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii

ânsera
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserai
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânseram
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserare
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserare
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera.

DOOM

înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri

ânserarea
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera.

DOOM

înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri

ânserară
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserarăm
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserarăți
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserase
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserasem
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânseraseră
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânseraserăm
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânseraserăți
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânseraseși
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânseraseți
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserat
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserat
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânserata
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânserate
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânseratei
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânseratele
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânseratelor
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânseratul
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânseratului
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânserau
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserași
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserați
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserați
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânserații
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânseraților
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera.

DOOM

înseráte (pe ~) loc. adv.

ânserează
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserez
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânsereze
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserezi
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânseria
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriai
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriam
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriară
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriarăm
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriarăți
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriase
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriasem
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriaseră
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriaserăm
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriaserăți
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriaseși
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriaseți
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriat
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriau
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriază
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriași
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriați
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânserie
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriem
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriere
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriere
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria.

DOOM

*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri

ânserierea
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria.

DOOM

*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri

ânserieri
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria.

DOOM

*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri

ânserierii
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria.

DOOM

*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri

ânserierile
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria.

DOOM

*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri

ânserierilor
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria.

DOOM

*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri

ânseriez
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânserieze
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriezi
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânseriind
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.

DOOM

*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)

ânserând
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

DOOM

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

ânserări
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera.

DOOM

înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri

ânserării
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera.

DOOM

înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri

ânserările
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera.

DOOM

înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri

ânserărilor
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera.

DOOM

înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri

ânseta
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetai
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetam
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetare
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetare
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta.

DOOM

însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii

ânsetarea
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta.

DOOM

însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii

ânsetară
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetarăm
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetarăți
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetase
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetasem
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetaseră
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetaserăm
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetaserăți
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetaseși
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetaseți
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetat
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetat
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetata
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetate
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetatei
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetatele
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetatelor
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetatul
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetatului
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetau
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetași
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetați
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetați
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetații
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetaților
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.

ânsetează
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetez
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânseteze
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetezi
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetoșa
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșai
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșam
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșare
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșare
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa.

DOOM

însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii

ânsetoșarea
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa.

DOOM

însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii

ânsetoșară
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșarăm
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșarăți
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșase
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșasem
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșaseră
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșaserăm
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșaserăți
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșaseși
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșaseți
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșat
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșat
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșata
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșate
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșatei
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșatele
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșatelor
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșatul
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșatului
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșau
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșași
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșați
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșați
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșații
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșaților
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.

ânsetoșează
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșez
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșeze
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșezi
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșând
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos.

DOOM

însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd

ânsetoșări
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa.

DOOM

însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii

ânsetoșării
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa.

DOOM

însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii

ânsetoșările
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa.

DOOM

însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii

ânsetoșărilor
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa.

DOOM

însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii

ânsetând
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete.

DOOM

însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză

ânsetări
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta.

DOOM

însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii

ânsetării
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta.

DOOM

însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii

ânsetările
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta.

DOOM

însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii

ânsetărilor
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta.

DOOM

însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii

ânsfora
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforai
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforam
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforare
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforară
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforarăm
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforarăți
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforase
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforasem
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforaseră
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforaserăm
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforaserăți
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforaseși
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforaseți
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforat
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforau
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforași
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforați
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforează
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforez
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforeze
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforezi
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsforând
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ânsiloza
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozai
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozam
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozare
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozare
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza.

DOOM

însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri

ânsilozarea
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza.

DOOM

însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri

ânsilozară
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozarăm
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozarăți
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozase
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozasem
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozaseră
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozaserăm
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozaserăți
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozaseși
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozaseți
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozat
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozat
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozata
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozate
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozatei
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozatele
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozatelor
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozatul
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozatului
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozau
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozași
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozați
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozați
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozații
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozaților
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.

ânsilozează
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozez
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozeze
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozezi
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozând
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz.

DOOM

însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză

ânsilozări
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza.

DOOM

însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri

ânsilozării
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza.

DOOM

însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri

ânsilozările
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza.

DOOM

însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri

ânsilozărilor
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza.

DOOM

însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri

ânsingura
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurai
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsinguram
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurare
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurare
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura.

DOOM

însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii

ânsingurarea
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura.

DOOM

însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii

ânsingurară
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurarăm
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurarăți
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurase
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurasem
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsinguraseră
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsinguraserăm
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsinguraserăți
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsinguraseși
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsinguraseți
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurat
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurat
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsingurata
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsingurate
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsinguratei
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsinguratele
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsinguratelor
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsinguratul
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsinguratului
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsingurau
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurași
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurați
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurați
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsingurații
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsinguraților
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ânsingurează
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurez
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingureze
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurezi
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurând
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

DOOM

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

ânsingurări
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura.

DOOM

însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii

ânsingurării
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura.

DOOM

însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii

ânsingurările
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura.

DOOM

însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii

ânsingurărilor
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura.

DOOM

însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii

ânsoare
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsoară
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsor
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsorea
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoreai
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoream
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorească
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoreau
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoreați
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoresc
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorește
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorești
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsori
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsori
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsorii
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorim
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorind
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorire
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorire
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori.

DOOM

însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri

ânsorirea
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori.

DOOM

însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri

ânsoriri
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori.

DOOM

însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri

ânsoririi
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori.

DOOM

însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri

ânsoririle
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori.

DOOM

însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri

ânsoririlor
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori.

DOOM

însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri

ânsoriră
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorirăm
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorirăți
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorise
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorisem
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoriseră
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoriserăm
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoriserăți
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoriseși
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoriseți
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorit
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsorit
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsorita
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsorite
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsoritei
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsoritele
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsoritelor
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsoritul
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsoritului
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsoriși
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoriți
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.

DOOM

!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă

ânsoriți
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsoriții
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsoriților
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.

ânsovonea
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoneai
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoneam
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonească
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoneau
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoneați
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonesc
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonește
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonești
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoni
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonii
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonim
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonind
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonire
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoniră
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonirăm
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonirăți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonise
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonisem
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoniseră
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoniserăm
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoniserăți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoniseși
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoniseți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovonit
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoniși
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsovoniți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânsoțea
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțeai
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțeam
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțească
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțeau
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțeați
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțesc
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțește
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțești
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoții
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțim
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțind
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțire
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțire
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

DOOM

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

ânsoțirea
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

DOOM

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

ânsoțiri
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

DOOM

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

ânsoțirii
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

DOOM

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

ânsoțirile
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

DOOM

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

ânsoțirilor
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

DOOM

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

ânsoțiră
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțirăm
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțirăți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțise
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțisem
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțiseră
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțiserăm
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțiserăți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțiseși
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțiseți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțit
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțit
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțita
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțite
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțitei
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțitele
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțitelor
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțitoare
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoare
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoarea
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoarea
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoarei
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoarei
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoarele
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoarele
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoarelor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitoarelor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitori
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitori
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitorii
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitorii
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitorilor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitorilor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitorul
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitorul
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitorului
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitorului
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

DOOM

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

ânsoțitul
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțitului
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțiși
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțiți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

DOOM

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

ânsoțiți
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțiții
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânsoțiților
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

DOOM

însoțít s. n.

ânspica
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicare
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicare
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica.

DOOM

înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri

ânspicarea
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica.

DOOM

înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri

ânspicară
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicase
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicaseră
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicat
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicat
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicata
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicate
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicatei
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicatele
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicatelor
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicatul
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicatului
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicau
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicați
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicații
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspicaților
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ânspice
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicând
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

DOOM

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

ânspicări
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica.

DOOM

înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri

ânspicării
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica.

DOOM

înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri

ânspicările
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica.

DOOM

înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri

ânspicărilor
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica.

DOOM

înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri

ânspița
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițai
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițam
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițare
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițare
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița.

DOOM

înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri

ânspițarea
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița.

DOOM

înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri

ânspițară
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițarăm
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițarăți
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițase
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițasem
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițaseră
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițaserăm
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițaserăți
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițaseși
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițaseți
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițat
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițau
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițași
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițați
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițează
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițez
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițeze
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițezi
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițând
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță.

DOOM

înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză

ânspițări
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița.

DOOM

înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri

ânspițării
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița.

DOOM

înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri

ânspițările
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița.

DOOM

înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri

ânspițărilor
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița.

DOOM

înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri

ânsplina
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinai
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinam
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinare
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinară
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinarăm
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinarăți
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinase
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinasem
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinaseră
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinaserăm
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinaserăți
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinaseși
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinaseți
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinat
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinau
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinași
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinați
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinează
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinez
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplineze
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinezi
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânsplinând
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.

ânspre
ÎNSPRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, către, la. 2. (Temporal și modal) Spre, către, pe (la). – În + spre.

DOOM

î́nspre prep.

ânspuma
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumai
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumam
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumare
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumare
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma.

DOOM

înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii

ânspumarea
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma.

DOOM

înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii

ânspumară
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumarăm
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumarăți
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumase
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumasem
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumaseră
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumaserăm
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumaserăți
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumaseși
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumaseți
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumat
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumat
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumata
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumate
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumatei
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumatele
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumatelor
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumatul
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumatului
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumau
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumași
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumați
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumați
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumații
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumaților
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.

ânspumează
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumeg
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumega
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegai
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegam
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegare
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegară
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegarăm
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegarăți
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegase
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegasem
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegaseră
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegaserăm
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegaserăți
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegaseși
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegaseți
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegat
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegau
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegași
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegați
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumege
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegi
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumegând
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.

DOOM

înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă

ânspumez
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumeze
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumezi
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumând
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă.

DOOM

înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză

ânspumări
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma.

DOOM

înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii

ânspumării
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma.

DOOM

înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii

ânspumările
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma.

DOOM

înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii

ânspumărilor
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma.

DOOM

înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii

ânspăimânt
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimânta
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântai
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântam
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântare
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântare
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

DOOM

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii

ânspăimântarea
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

DOOM

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii

ânspăimântară
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântarăm
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântarăți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântase
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântasem
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântaseră
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântaserăm
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântaserăți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântaseși
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântaseți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântat
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântat
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântata
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântate
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântatei
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântatele
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântatelor
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântatul
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântatului
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântau
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântași
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântați
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântați
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântații
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimântaților
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat². – V. înspăimânta.

ânspăimânte
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântând
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânspăimântări
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

DOOM

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii

ânspăimântării
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

DOOM

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii

ânspăimântările
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

DOOM

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii

ânspăimântărilor
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

DOOM

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii

ânspăimântătoare
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântătoarea
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântătoarei
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântătoarele
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântătoarelor
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântător
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântători
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântătorii
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântătorilor
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântătorul
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimântătorului
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

DOOM

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

ânspăimânți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

DOOM

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

ânstela
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

DOOM

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

ânstelare
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

DOOM

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

ânstelase
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

DOOM

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

ânstelat
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

DOOM

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

ânstelat
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelata
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelate
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelatei
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelatele
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelatelor
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelatul
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelatului
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelați
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelații
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelaților
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ânstelează
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

DOOM

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

ânsteleze
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

DOOM

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

ânstelând
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

DOOM

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

ânstrunare
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ânstrunarea
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ânstrunat
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunata
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunate
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunatei
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunatele
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunatelor
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunatul
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunatului
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunați
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunații
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunaților
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.

ânstrunări
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ânstrunării
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ânstrunările
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ânstrunărilor
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ânstruța
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțai
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțam
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțare
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțară
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțarăm
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțarăți
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțase
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțasem
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțaseră
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțaserăm
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțaserăți
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțaseși
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțaseți
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțat
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțau
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțași
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțați
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțează
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțez
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțeze
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțezi
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstruțând
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.

ânstrăina
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinai
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinam
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinare
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinare
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

DOOM

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii

ânstrăinarea
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

DOOM

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii

ânstrăinară
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinarăm
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinarăți
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinase
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinasem
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinaseră
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinaserăm
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinaserăți
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinaseși
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinaseți
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinat
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinat
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinata
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinate
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinatei
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinatele
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinatelor
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinatul
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinatului
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinau
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinași
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinați
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinați
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinații
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinaților
ÎNSTREINÁT², -Ă adj. v. înstrăinat².

ânstrăinează
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinez
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăineze
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinezi
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinând
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

DOOM

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

ânstrăinări
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

DOOM

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii

ânstrăinării
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

DOOM

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii

ânstrăinările
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

DOOM

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii

ânstrăinărilor
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

DOOM

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii

ânstăpânea
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâneai
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâneam
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânească
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâneau
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâneați
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânesc
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânește
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânești
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâni
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânii
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânim
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânind
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânire
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâniră
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânirăm
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânirăți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânise
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânisem
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâniseră
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâniserăm
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâniserăți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâniseși
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâniseți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpânit
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâniși
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstăpâniți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.

DOOM

!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă

ânstărea
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăreai
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăream
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărească
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăreau
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăreați
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăresc
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărește
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărești
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstări
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstării
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărim
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărind
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărire
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăriră
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărirăm
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărirăți
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărise
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărisem
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăriseră
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăriserăm
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăriserăți
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăriseși
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăriseți
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărit
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstărit
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstărita
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstărite
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstăritei
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstăritele
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstăritelor
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstăritul
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstăritului
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstăriși
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăriți
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.

DOOM

înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă

ânstăriți
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstăriții
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânstăriților
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.

ânsuflețea
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețeai
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețeam
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețească
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețeau
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețeați
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețesc
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețește
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețești
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsufleți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsufleții
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețim
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețind
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețire
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețire
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți.

DOOM

însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri

ânsuflețirea
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți.

DOOM

însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri

ânsuflețiri
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți.

DOOM

însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri

ânsuflețirii
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți.

DOOM

însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri

ânsuflețirile
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți.

DOOM

însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri

ânsuflețirilor
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți.

DOOM

însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri

ânsuflețiră
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețirăm
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețirăți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețise
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețisem
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețiseră
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețiserăm
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețiserăți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețiseși
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețiseți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețit
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețit
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețita
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețite
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețitei
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețitele
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețitelor
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețitoare
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitoarea
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitoarei
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitoarele
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitoarelor
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitor
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitori
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitorii
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitorilor
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitorul
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitorului
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor.

DOOM

însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre

ânsuflețitul
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețitului
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețiși
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețiți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.

DOOM

însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă

ânsuflețiți
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețiții
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsuflețiților
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.

ânsul
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

DOOM

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.

ânsulița
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițai
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițam
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițare
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițară
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițarăm
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițarăți
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițase
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițasem
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițaseră
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițaserăm
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițaserăți
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițaseși
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițaseți
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițat
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițau
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițași
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițați
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițează
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițez
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițeze
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițezi
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsulițând
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ânsului
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

DOOM

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.

ânsuma
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumai
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumam
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumare
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumare
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma.

DOOM

însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri

ânsumarea
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma.

DOOM

însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri

ânsumară
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumarăm
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumarăți
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumase
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumasem
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumaseră
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumaserăm
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumaserăți
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumaseși
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumaseți
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumat
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumau
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumași
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumați
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumează
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumez
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumeze
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumezi
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumi
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

DOOM

î́nsumi² (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi

ânsumând
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.

DOOM

însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză

ânsumări
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma.

DOOM

însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri

ânsumării
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma.

DOOM

însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri

ânsumările
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma.

DOOM

însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri

ânsumărilor
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma.

DOOM

însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri

ânsura
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurai
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsuram
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurare
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurare
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura.

DOOM

însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri

ânsurarea
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura.

DOOM

însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri

ânsurară
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurarăm
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurarăți
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurase
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurasem
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsuraseră
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsuraserăm
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsuraserăți
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsuraseși
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsuraseți
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurat
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurat
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsurata
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsurate
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsuratei
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsuratele
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsuratelor
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsuratul
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsuratului
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsurau
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurași
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurați
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurați
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsurații
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsuraților
ÎNSURÁT², însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ânsurea
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsureai
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuream
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurească
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsureau
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsureați
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuresc
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurește
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurești
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuri
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurii
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurim
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurind
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurire
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuriră
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurirăm
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurirăți
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurise
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurisem
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuriseră
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuriserăm
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuriserăți
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuriseși
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuriseți
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurit
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuriși
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsuriți
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.

ânsurând
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

DOOM

însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm

ânsurăciune
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune.

DOOM

însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni

ânsurăciunea
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune.

DOOM

însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni

ânsurăciuni
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune.

DOOM

însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni

ânsurăciunii
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune.

DOOM

însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni

ânsurăciunile
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune.

DOOM

însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni

ânsurăciunilor
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune.

DOOM

însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni

ânsurări
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura.

DOOM

însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri

ânsurării
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura.

DOOM

însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri

ânsurările
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura.

DOOM

însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri

ânsurărilor
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura.

DOOM

însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri

ânsurătoare
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat¹, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.

DOOM

însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri

ânsurătoarea
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat¹, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.

DOOM

însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri

ânsurători
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat¹, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.

DOOM

însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri

ânsurătorii
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat¹, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.

DOOM

însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri

ânsurătorile
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat¹, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.

DOOM

însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri

ânsurătorilor
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat¹, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.

DOOM

însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri

ânsurăței
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el.

DOOM

însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii

ânsurățeii
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el.

DOOM

însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii

ânsurățeilor
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el.

DOOM

însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii

ânsurățel
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el.

DOOM

însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii

ânsurățelul
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el.

DOOM

însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii

ânsurățelului
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat² + suf. -el.

DOOM

însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii

ânsutea
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsuteai
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsuteam
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutească
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsuteau
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsuteați
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutesc
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutește
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutești
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsuti
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutii
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutim
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutind
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutire
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutiră
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutirăm
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutirăți
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutise
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutisem
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutiseră
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutiserăm
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutiserăți
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutiseși
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutiseți
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutit
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutit
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutita
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutite
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutitei
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutitele
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutitelor
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutitul
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutitului
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutiși
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutiți
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută.

DOOM

însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă

ânsutiți
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutiții
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsutiților
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it.

DOOM

*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte

ânsușea
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușeai
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușeam
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușească
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușeau
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușeați
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușesc
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușește
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușești
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsuși
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușii
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușim
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușind
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușire
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușire
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

DOOM

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

ânsușirea
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

DOOM

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

ânsușiri
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

DOOM

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

ânsușirii
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

DOOM

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

ânsușirile
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

DOOM

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

ânsușirilor
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși.

DOOM

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri

ânsușiră
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușirăm
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușirăți
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușise
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușisem
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușiseră
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușiserăm
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușiserăți
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușiseși
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușiseți
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușit
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușit
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușita
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușite
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușitei
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușitele
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușitelor
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușitul
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușitului
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușiși
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușiți
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

DOOM

însușí³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

ânsușiți
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușiții
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsușiților
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ânsângera
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerai
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângeram
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerare
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerară
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerarăm
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerarăți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerase
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerasem
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângeraseră
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângeraserăm
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângeraserăți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângeraseși
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângeraseți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerat
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerat
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângerata
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângerate
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângeratei
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângeratele
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângeratelor
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângeratul
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângeratului
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângerau
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerași
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerați
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerați
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângerații
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângeraților
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.

ânsângerează
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerez
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângereze
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerezi
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsângerând
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera.

DOOM

însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză

ânsă
ÎNSĂ conj. 1. (Adversativ, leagă două propoziții sau două părți de propoziție) Cu toate acestea, totuși, dar. 2. (Arată trecerea la altă idee) Dar, pe de altă parte. – Lat. ipsa.

DOOM

î́nsă conjcț.

ânsăila
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilai
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilam
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilare
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilare
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

DOOM

însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri

ânsăilarea
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

DOOM

însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri

ânsăilară
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilarăm
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilarăți
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilase
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilasem
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilaseră
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilaserăm
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilaserăți
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilaseși
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilaseți
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilat
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilat
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilata
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilate
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilatei
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilatele
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilatelor
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilatul
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilatului
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilau
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilași
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilați
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilați
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilații
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilaților
ÎNSĂILÁT², -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.

ânsăilează
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilez
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăileze
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilezi
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilând
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

DOOM

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

ânsăilări
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

DOOM

însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri

ânsăilării
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

DOOM

însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri

ânsăilările
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

DOOM

însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri

ânsăilărilor
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

DOOM

însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri

ânsăilătura
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură.

DOOM

însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri

ânsăilături
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură.

DOOM

însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri

ânsăilăturii
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură.

DOOM

însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri

ânsăilăturile
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură.

DOOM

însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri

ânsăilăturilor
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură.

DOOM

însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri

ânsămi
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

DOOM

î́nsumi² (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi

ânsămânța
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțai
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțam
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțare
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțare
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat¹. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța.

DOOM

însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri

ânsămânțarea
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat¹. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța.

DOOM

însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri

ânsămânțară
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțarăm
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțarăți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțase
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțasem
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțaseră
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțaserăm
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțaserăți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțaseși
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțaseți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțat
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțat
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțata
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțate
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțatei
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțatele
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțatelor
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțatul
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțatului
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțau
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțași
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțați
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțați
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțații
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțaților
ÎNSĂMÂNȚÁT², -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.

ânsămânțează
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțez
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțeze
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțezi
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțând
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna¹. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer).

DOOM

însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză

ânsămânțări
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat¹. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța.

DOOM

însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri

ânsămânțării
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat¹. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța.

DOOM

însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri

ânsămânțările
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat¹. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța.

DOOM

însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri

ânsămânțărilor
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat¹. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța.

DOOM

însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri

ânsămăra
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărai
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămăram
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărare
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărară
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărarăm
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărarăți
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărase
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărasem
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămăraseră
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămăraserăm
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămăraserăți
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămăraseși
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămăraseți
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărat
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărau
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărași
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărați
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărează
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărez
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămăreze
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărezi
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsămărând
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.

ânsănătoșea
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșeai
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșeam
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșească
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșeau
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșeați
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșesc
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșește
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșești
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoși
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșii
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșim
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșind
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșire
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșire
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși.

DOOM

însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri

ânsănătoșirea
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși.

DOOM

însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri

ânsănătoșiri
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși.

DOOM

însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri

ânsănătoșirii
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși.

DOOM

însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri

ânsănătoșirile
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși.

DOOM

însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri

ânsănătoșirilor
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși.

DOOM

însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri

ânsănătoșiră
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșirăm
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșirăți
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșise
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșisem
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșiseră
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșiserăm
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșiserăți
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșiseși
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșiseți
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșit
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșit
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșita
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșite
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșitei
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșitele
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșitelor
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșitul
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșitului
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșiși
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșiți
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos.

DOOM

însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă

ânsănătoșiți
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșiții
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsănătoșiților
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.

ânsărcina
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinai
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinam
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinare
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinare
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina.

DOOM

însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri

ânsărcinarea
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina.

DOOM

însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri

ânsărcinară
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinarăm
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinarăți
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinase
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinasem
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinaseră
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinaserăm
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinaserăți
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinaseși
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinaseți
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinat
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinat
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinat
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinata
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinata
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.

ânsărcinate
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinate
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.

ânsărcinatei
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinatei
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.

ânsărcinatele
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinatele
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.

ânsărcinatelor
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinatelor
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.

ânsărcinatul
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinatul
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinatului
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinatului
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinau
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinași
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinați
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinați
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinați
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinații
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinații
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinaților
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinaților
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina.

DOOM

însărcinát² (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți

ânsărcinează
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinez
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcineze
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinezi
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinând
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină.

DOOM

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

ânsărcinări
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina.

DOOM

însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri

ânsărcinării
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina.

DOOM

însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri

ânsărcinările
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina.

DOOM

însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri

ânsărcinărilor
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina.

DOOM

însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri

ântemeia
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiai
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiam
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiară
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiarăm
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiarăți
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiase
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiasem
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiaseră
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiaserăm
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiaserăți
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiaseși
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiaseți
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiat
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiat
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiata
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiate
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiatei
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiatele
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiatelor
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiatul
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiatului
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiau
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiază
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiași
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiați
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiați
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiații
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeiaților
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.

ântemeie
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiem
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiere
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiere
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

DOOM

întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii

ântemeierea
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

DOOM

întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii

ântemeieri
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

DOOM

întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii

ântemeierii
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

DOOM

întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii

ântemeierile
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

DOOM

întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii

ântemeierilor
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

DOOM

întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii

ântemeietoare
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietoarea
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietoarei
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietoarele
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietoarelor
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietor
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietori
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietorii
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietorilor
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietorul
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeietorului
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

DOOM

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

ântemeiez
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeieze
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeiezi
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemeind
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.

DOOM

întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd

ântemnița
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițai
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițam
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițare
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițare
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița.

DOOM

întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri

ântemnițarea
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița.

DOOM

întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri

ântemnițară
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițarăm
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițarăți
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițase
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițasem
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițaseră
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițaserăm
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițaserăți
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițaseși
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițaseți
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițat
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițat
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițata
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițate
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițatei
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițatele
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițatelor
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițatul
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițatului
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițau
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițași
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițați
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițați
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițații
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițaților
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.

ântemnițează
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițez
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițeze
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițezi
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițând
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

DOOM

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

ântemnițări
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița.

DOOM

întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri

ântemnițării
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița.

DOOM

întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri

ântemnițările
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița.

DOOM

întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri

ântemnițărilor
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița.

DOOM

întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri

ântețea
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețeai
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețeam
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețească
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețeau
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețeați
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețesc
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețește
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețești
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ânteți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ânteții
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețim
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețind
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețire
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețire
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți.

DOOM

întețíre s. f., g.-d. art. întețírii

ântețirea
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți.

DOOM

întețíre s. f., g.-d. art. întețírii

ântețiri
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți.

DOOM

întețíre s. f., g.-d. art. întețírii

ântețirii
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți.

DOOM

întețíre s. f., g.-d. art. întețírii

ântețirile
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți.

DOOM

întețíre s. f., g.-d. art. întețírii

ântețirilor
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți.

DOOM

întețíre s. f., g.-d. art. întețírii

ântețiră
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețirăm
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețirăți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețise
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețisem
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețiseră
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețiserăm
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețiserăți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețiseși
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețiseți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețit
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețit
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețita
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețite
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețitei
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețitele
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețitelor
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețitul
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețitului
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețiși
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețiți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge¹. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).

DOOM

întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă

ântețiți
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețiții
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântețiților
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.

ântina
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinai
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinam
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinare
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinare
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina.

DOOM

întináre s. f., g.-d. art. întinắrii

ântinarea
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina.

DOOM

întináre s. f., g.-d. art. întinắrii

ântinară
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinarăm
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinarăți
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinase
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinasem
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinaseră
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinaserăm
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinaserăți
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinaseși
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinaseți
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinat
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinat
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinata
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinate
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinatei
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinatele
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinatelor
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinatul
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinatului
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinau
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinași
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinați
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinați
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinații
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântinaților
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.

ântind
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinde
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindea
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindeai
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindeam
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindeau
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindeați
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindem
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindere
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindere
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde.

DOOM

întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi

ântinderea
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde.

DOOM

întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi

ântinderi
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde.

DOOM

întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi

ântinderii
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde.

DOOM

întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi

ântinderile
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde.

DOOM

întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi

ântinderilor
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde.

DOOM

întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi

ântindeți
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântindă
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinează
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinerea
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinereai
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineream
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerească
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinereau
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinereați
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineresc
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerește
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerești
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineri
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerii
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerim
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerind
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerire
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerire
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri.

DOOM

întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii

ântinerirea
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri.

DOOM

întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii

ântineriri
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri.

DOOM

întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii

ântineririi
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri.

DOOM

întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii

ântineririle
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri.

DOOM

întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii

ântineririlor
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri.

DOOM

întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii

ântineriră
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerirăm
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerirăți
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerise
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerisem
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineriseră
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineriserăm
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineriserăți
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineriseși
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineriseți
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerit
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântinerit
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântinerita
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântinerite
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântineritei
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântineritele
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântineritelor
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântineritoare
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritoarea
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritoarei
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritoarele
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritoarelor
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritor
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritori
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritorii
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritorilor
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritorul
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritorului
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor.

DOOM

întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre

ântineritul
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântineritului
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântineriși
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineriți
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr.

DOOM

întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă

ântineriți
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântineriții
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântineriților
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.

ântinez
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântineze
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinezi
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ânting
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinge
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingea
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingeai
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingeam
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingeau
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingeați
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingem
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingere
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingeți
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingi
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingând
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântingă
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântins
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântins
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântins
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântins
ÎNTÍNS¹, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde.

DOOM

întíns s. n., pl. întínsuri

ântinsa
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinse
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinse
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinse
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinsei
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinsei
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinsei
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinsele
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinselor
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinseră
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinseră
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinserăm
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinserăm
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinserăți
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinserăți
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinsese
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinsese
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinsesem
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinsesem
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinseseră
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinseseră
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinseserăm
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinseserăm
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinseserăți
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinseserăți
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinseseși
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinseseși
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinseseți
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinseseți
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinseși
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinseși
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

DOOM

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

ântinsoare
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins¹ + suf. -oare.

DOOM

întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri

ântinsoarea
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins¹ + suf. -oare.

DOOM

întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri

ântinsori
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins¹ + suf. -oare.

DOOM

întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri

ântinsorii
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins¹ + suf. -oare.

DOOM

întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri

ântinsorile
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins¹ + suf. -oare.

DOOM

întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri

ântinsorilor
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins¹ + suf. -oare.

DOOM

întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri

ântinsul
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinsul
ÎNTÍNS¹, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde.

DOOM

întíns s. n., pl. întínsuri

ântinsului
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinsului
ÎNTÍNS¹, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde.

DOOM

întíns s. n., pl. întínsuri

ântinsura
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins² + suf. -ură.

ântinsuri
ÎNTÍNS¹, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde.

DOOM

întíns s. n., pl. întínsuri

ântinsuri
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins² + suf. -ură.

ântinsurii
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins² + suf. -ură.

ântinsurile
ÎNTÍNS¹, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde.

DOOM

întíns s. n., pl. întínsuri

ântinsurile
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins² + suf. -ură.

ântinsurilor
ÎNTÍNS¹, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde.

DOOM

întíns s. n., pl. întínsuri

ântinsurilor
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins² + suf. -ură.

ântinz
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinzi
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinzând
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinză
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.

DOOM

întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns

ântinzătoare
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător.

DOOM

întinzătór s. n., pl. întinzătoáre

ântinzătoarele
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător.

DOOM

întinzătór s. n., pl. întinzătoáre

ântinzătoarelor
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător.

DOOM

întinzătór s. n., pl. întinzătoáre

ântinzător
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător.

DOOM

întinzătór s. n., pl. întinzătoáre

ântinzătorul
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător.

DOOM

întinzătór s. n., pl. întinzătoáre

ântinzătorului
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător.

DOOM

întinzătór s. n., pl. întinzătoáre

ântinând
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.

ântinări
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina.

DOOM

întináre s. f., g.-d. art. întinắrii

ântinării
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina.

DOOM

întináre s. f., g.-d. art. întinắrii

ântinările
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina.

DOOM

întináre s. f., g.-d. art. întinắrii

ântinărilor
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina.

DOOM

întináre s. f., g.-d. art. întinắrii

ântinși
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinșii
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântinșilor
ÎNTÍNS², -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit². 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.

ântipărea
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăreai
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăream
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărească
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăreau
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăreați
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăresc
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărește
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărești
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipări
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipării
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărim
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărind
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărire
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărire
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări.

DOOM

întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri

ântipărirea
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări.

DOOM

întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri

ântipăriri
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări.

DOOM

întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri

ântipăririi
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări.

DOOM

întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri

ântipăririle
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări.

DOOM

întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri

ântipăririlor
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări.

DOOM

întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri

ântipăriră
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărirăm
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărirăți
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărise
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărisem
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăriseră
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăriserăm
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăriserăți
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăriseși
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăriseți
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipărit
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăriși
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântipăriți
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

DOOM

întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă

ântoarce
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântoarcem
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântoarcere
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântoarcere
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce.

DOOM

întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri

ântoarcerea
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce.

DOOM

întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri

ântoarceri
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce.

DOOM

întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri

ântoarcerii
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce.

DOOM

întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri

ântoarcerile
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce.

DOOM

întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri

ântoarcerilor
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce.

DOOM

întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri

ântoarceți
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântoarcă
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântoarne
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ântoarnă
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ântoarsa
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântoarse
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântoarse
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântoarsei
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântoarsele
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântoarselor
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântoarseră
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântoarserăm
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântoarserăți
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântocmai
ÎNTÓCMAI adv. 1. Exact, la fel, chiar. 2. Da, desigur. [Var.: (pop.) întócma adv.] – În + tocmai.

DOOM

întócmai adv.

ântocmea
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmeai
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmeam
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmească
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmeau
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmeați
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmesc
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmește
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmești
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmi
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmii
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmim
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmind
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmire
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmire
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi.

DOOM

întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri

ântocmirea
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi.

DOOM

întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri

ântocmiri
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi.

DOOM

întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri

ântocmirii
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi.

DOOM

întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri

ântocmirile
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi.

DOOM

întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri

ântocmirilor
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi.

DOOM

întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri

ântocmiră
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmirăm
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmirăți
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmise
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmisem
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmiseră
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmiserăm
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmiserăți
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmiseși
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmiseți
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmit
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmiși
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântocmiți
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui¹. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai.

DOOM

întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă

ântomna
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă.

DOOM

întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză

ântomnare
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă.

DOOM

întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză

ântomnare
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna.

DOOM

întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri

ântomnarea
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna.

DOOM

întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri

ântomnase
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă.

DOOM

întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză

ântomnat
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă.

DOOM

întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză

ântomnează
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă.

DOOM

întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză

ântomneze
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă.

DOOM

întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză

ântomnând
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă.

DOOM

întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză

ântomnări
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna.

DOOM

întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri

ântomnării
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna.

DOOM

întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri

ântomnările
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna.

DOOM

întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri

ântomnărilor
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna.

DOOM

întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri

ântorc
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorcea
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorceai
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorceam
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorceau
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorceați
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorci
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorcând
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorn
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ântorni
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ântors
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântors
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântorsei
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorsese
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorsesem
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorseseră
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorseserăm
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorseserăți
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorseseși
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorseseți
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorseși
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

DOOM

întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs

ântorsul
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântorsului
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântorsura
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors² + suf. -ură.

DOOM

întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri

ântorsurean
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsureana
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsureanul
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsureanului
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsurene
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsurenei
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsurenele
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsurenelor
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsureni
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsurenii
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsurenilor
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni.

DOOM

!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne

ântorsuri
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors² + suf. -ură.

DOOM

întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri

ântorsurii
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors² + suf. -ură.

DOOM

întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri

ântorsurile
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors² + suf. -ură.

DOOM

întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri

ântorsurilor
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors² + suf. -ură.

DOOM

întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri

ântorsătura
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură.

DOOM

întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri

ântorsături
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură.

DOOM

întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri

ântorsăturii
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură.

DOOM

întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri

ântorsăturile
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură.

DOOM

întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri

ântorsăturilor
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură.

DOOM

întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri

ântortoche
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochea
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheai
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheam
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheară
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochearăm
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochearăți
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochease
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheasem
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheaseră
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheaserăm
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheaserăți
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheaseși
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheaseți
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheat
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheat
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheata
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheate
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheatei
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheatele
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheatelor
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheatul
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheatului
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheau
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochează
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheași
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheați
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheați
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheații
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortocheaților
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

ântortochem
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochere
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochere
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea.

DOOM

întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri

ântortocherea
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea.

DOOM

întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri

ântortocheri
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea.

DOOM

întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri

ântortocherii
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea.

DOOM

întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri

ântortocherile
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea.

DOOM

întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri

ântortocherilor
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea.

DOOM

întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri

ântortochetura
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură.

DOOM

întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri

ântortocheturi
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură.

DOOM

întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri

ântortocheturii
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură.

DOOM

întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri

ântortocheturile
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură.

DOOM

întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri

ântortocheturilor
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură.

DOOM

întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri

ântortochez
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortocheze
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochezi
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântortochind
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

DOOM

întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd

ântorși
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântorșii
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântorșilor
ÎNTÓRS², -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.

ântotdeauna
ÎNTOTDEAÚNA adv. 1. În tot timpul, mereu, oricând. 2. De fiecare dată, în orice ocazie; p. ext. de obicei. – În + totdeauna.

DOOM

întotdeaúna/totdeaúna adv.

ântovărășea
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășeai
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășeam
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășească
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășeau
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășeați
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășesc
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășește
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășești
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărăși
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășii
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășim
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășind
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășire
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășire
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși.

DOOM

întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri

ântovărășirea
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși.

DOOM

întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri

ântovărășiri
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși.

DOOM

întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri

ântovărășirii
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși.

DOOM

întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri

ântovărășirile
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși.

DOOM

întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri

ântovărășirilor
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși.

DOOM

întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri

ântovărășiră
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășirăm
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășirăți
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășise
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășisem
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășiseră
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășiserăm
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășiserăți
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășiseși
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășiseți
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășit
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășiși
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântovărășiți
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.

DOOM

întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă

ântracoace
ÎNTRACOÁCE adv. (Pop.) Încoace. – Întru + acoace.

ântrajutora
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorai
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutoram
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorare
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorare
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare.

DOOM

!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii

ântrajutorarea
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare.

DOOM

!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii

ântrajutorară
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorarăm
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorarăți
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorase
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorasem
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutoraseră
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutoraserăm
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutoraserăți
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutoraseși
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutoraseți
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorat
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorau
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorași
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorați
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorează
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorez
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutoreze
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorezi
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorând
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

DOOM

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

ântrajutorări
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare.

DOOM

!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii

ântrajutorării
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare.

DOOM

!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii

ântrajutorările
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare.

DOOM

!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii

ântrajutorărilor
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare.

DOOM

!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii

ântraripa
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripai
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripam
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripare
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripară
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântrariparăm
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântrariparăți
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripase
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripasem
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripaseră
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripaserăm
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripaserăți
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripaseși
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripaseți
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripat
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripat
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripata
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripate
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripatei
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripatele
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripatelor
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripatul
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripatului
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripau
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripași
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripați
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripați
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripații
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripaților
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.

ântraripează
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripez
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripeze
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripezi
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântraripând
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă.

DOOM

!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză

ântrarma
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmai
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmam
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmare
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmară
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmarăm
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmarăți
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmase
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmasem
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmaseră
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmaserăm
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmaserăți
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmaseși
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmaseți
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmat
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmau
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmași
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmați
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmează
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmez
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmeze
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmezi
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântrarmând
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă.

DOOM

!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză

ântraurea
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraureai
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauream
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurească
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraureau
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraureați
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauresc
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurește
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurești
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauri
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurii
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurim
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurind
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurire
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauriră
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurirăm
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurirăți
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurise
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurisem
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauriseră
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauriserăm
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauriserăți
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauriseși
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauriseți
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântraurit
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauriși
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântrauriți
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

DOOM

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

ântre
ÎNTRE² prep. 1. În locul dintre... Între munți. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovală v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare v. coadă. ♦ Printre, în mijlocul... Între străini. ♦ (Reg.) Pe. 2. În intervalul scurs de la o întâmplare la alta. L-a vizitat între două călătorii. ◊ Expr. Între acestea sau între timp = în răstimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit între toți. 4. (Arată reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu alții). S-au sfătuit între ei. 5. (În legătură cu verbul „a împărți”) La². Câștigul s-a împărțit între participanți. 6. (Indică o aproximare) Să vii între 12 și 13. – Lat. inter.

DOOM

î́ntre prep.

ântreabă
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântreacă
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântreaga
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.

DOOM

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi

ântreb
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântreba
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebai
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebam
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebare
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebare
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba.

DOOM

întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri

ântrebarea
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba.

DOOM

întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri

ântrebară
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebarăm
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebarăți
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebase
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebasem
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebaseră
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebaserăm
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebaserăți
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebaseși
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebaseți
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebat
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebau
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebași
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebați
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebe
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebi
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebuința
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințai
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințam
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințare
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințare
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

DOOM

întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri

ântrebuințarea
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

DOOM

întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri

ântrebuințară
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințarăm
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințarăți
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințase
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințasem
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințaseră
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințaserăm
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințaserăți
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințaseși
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințaseți
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințat
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințau
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințași
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințați
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințează
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințez
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințeze
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințezi
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințând
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

DOOM

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

ântrebuințări
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

DOOM

întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri

ântrebuințării
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

DOOM

întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri

ântrebuințările
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

DOOM

întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri

ântrebuințărilor
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

DOOM

întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri

ântrebând
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

DOOM

întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă

ântrebări
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba.

DOOM

întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri

ântrebării
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba.

DOOM

întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri

ântrebările
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba.

DOOM

întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri

ântrebărilor
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba.

DOOM

întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri

ântrebătoare
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebătoarea
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebătoarei
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebătoarele
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebătoarelor
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebător
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebători
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebătorii
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebătorilor
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebătorul
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrebătorului
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

DOOM

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

ântrec
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrece
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecea
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântreceai
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântreceam
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântreceau
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântreceați
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecem
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecere
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecere
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece.

DOOM

întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri

ântrecerea
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece.

DOOM

întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri

ântreceri
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece.

DOOM

întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri

ântrecerii
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece.

DOOM

întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri

ântrecerile
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece.

DOOM

întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri

ântrecerilor
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece.

DOOM

întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri

ântreceți
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântreci
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântreciocnea
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocneai
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocneam
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnească
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocneau
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocneați
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnesc
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnește
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnești
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocni
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnii
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnim
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnind
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnire
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocniră
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnirăm
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnirăți
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnise
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnisem
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocniseră
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocniserăm
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocniserăți
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocniseși
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocniseți
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocnit
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocniși
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântreciocniți
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între¹- + ciocni.

ântrecu
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecui
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecură
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecurăm
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecurăți
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecuse
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecusem
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecuseră
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecuserăm
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecuserăți
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecuseși
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecuseți
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecut
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecut
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecuta
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecute
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecutei
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecutele
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecutelor
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecutul
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecutului
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecuși
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântrecuți
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecuții
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecuților
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute.

DOOM

întrecúte (pe ~) loc. adv.

ântrecând
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

DOOM

întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút

ântredeschidere
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide.

DOOM

întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi

ântredeschiderea
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide.

DOOM

întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi

ântredeschideri
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide.

DOOM

întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi

ântredeschiderii
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide.

DOOM

întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi

ântredeschiderile
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide.

DOOM

întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi

ântredeschiderilor
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide.

DOOM

întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi

ântredeschis
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschisa
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschise
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschisei
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschisele
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschiselor
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschisul
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschisului
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschizătura
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între¹- + deschizătură.

DOOM

întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri

ântredeschizături
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între¹- + deschizătură.

DOOM

întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri

ântredeschizăturii
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între¹- + deschizătură.

DOOM

întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri

ântredeschizăturile
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între¹- + deschizătură.

DOOM

întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri

ântredeschizăturilor
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între¹- + deschizătură.

DOOM

întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri

ântredeschiși
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschișii
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântredeschișilor
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat². ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.

ântrefier
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între² + fier (după fr. entrefer).

DOOM

întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri

ântrefierul
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între² + fier (după fr. entrefer).

DOOM

întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri

ântrefierului
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între² + fier (după fr. entrefer).

DOOM

întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri

ântrefieruri
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între² + fier (după fr. entrefer).

DOOM

întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri

ântrefierurile
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între² + fier (după fr. entrefer).

DOOM

întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri

ântrefierurilor
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între² + fier (după fr. entrefer).

DOOM

întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri

ântreg
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.

DOOM

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi

ântregea
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregeai
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregeam
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregească
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregeau
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregeați
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregesc
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregește
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregești
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregi
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.

DOOM

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi

ântregi
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregii
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.

DOOM

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi

ântregii
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregile
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.

DOOM

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi

ântregilor
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.

DOOM

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi

ântregim
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregime
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

DOOM

întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími

ântregimea
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

DOOM

întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími

ântregimi
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

DOOM

întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími

ântregimii
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

DOOM

întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími

ântregimile
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

DOOM

întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími

ântregimilor
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

DOOM

întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími

ântregind
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregire
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregire
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi.

DOOM

întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri

ântregirea
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi.

DOOM

întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri

ântregiri
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi.

DOOM

întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri

ântregirii
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi.

DOOM

întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri

ântregirile
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi.

DOOM

întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri

ântregirilor
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi.

DOOM

întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri

ântregiră
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregirăm
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregirăți
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregise
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregisem
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregiseră
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregiserăm
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregiserăți
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregiseși
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregiseți
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregit
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregit
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregita
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregite
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregitei
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregitele
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregitelor
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregitoare
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitoarea
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitoarei
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitoarele
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitoarelor
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitor
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitori
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitorii
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitorilor
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitorul
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitorului
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor.

DOOM

întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre

ântregitul
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregitului
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregiși
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregiți
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.

DOOM

întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă

ântregiți
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregiții
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregiților
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.

ântregul
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.

DOOM

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi

ântreguleața
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântreguleț
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântregulețe
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântreguleței
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântregulețele
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântregulețelor
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântreguleți
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântreguleții
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântreguleților
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântregulețul
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântregulețului
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.

ântregului
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.

DOOM

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi

ântreguț
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguța
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguțe
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguței
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguțele
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguțelor
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguți
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguții
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguților
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguțul
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântreguțului
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț.

DOOM

întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe

ântrei
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreia
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiai
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiam
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiască
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiau
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiați
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiesc
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiește
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiești
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreii
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreim
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreind
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreire
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiră
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreirăm
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreirăți
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreise
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreisem
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiseră
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiserăm
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiserăți
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiseși
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiseți
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreit
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreit
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreita
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreite
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreitei
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreitele
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreitelor
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreitul
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreitului
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreiși
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiți
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei.

DOOM

întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă

ântreiți
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreiții
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântreiților
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it.

DOOM

*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte

ântrelas
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelase
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelasă
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelași
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsai
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsam
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsare
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsară
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsarăm
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsarăți
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsase
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsasem
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsaseră
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsaserăm
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsaserăți
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsaseși
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsaseți
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsat
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsat
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsata
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsate
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsatei
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsatele
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsatelor
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsatul
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsatului
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsau
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsași
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsați
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsați
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsații
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsaților
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrelăsând
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între¹- + lăsa (după germ. unterlassen).

ântrema
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremai
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremam
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremare
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremare
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema.

DOOM

întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii

ântremarea
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema.

DOOM

întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii

ântremară
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremarăm
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremarăți
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremase
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremasem
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremaseră
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremaserăm
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremaserăți
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremaseși
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremaseți
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremat
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremat
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântremata
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântremate
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântrematei
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântrematele
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântrematelor
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântrematul
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântrematului
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântremau
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremași
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremați
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremați
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântremații
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântremaților
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.

ântremează
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremez
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremeze
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremezi
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremând
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec.

DOOM

întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză

ântremări
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema.

DOOM

întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii

ântremării
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema.

DOOM

întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii

ântremările
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema.

DOOM

întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii

ântremărilor
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema.

DOOM

întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii

ântremătoare
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremătoarea
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremătoarei
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremătoarele
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremătoarelor
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremător
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremători
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremătorii
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremătorilor
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremătorul
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântremătorului
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător.

DOOM

întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre

ântreprind
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinde
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindea
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindeai
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindeam
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindeau
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindeați
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindem
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindere
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindere
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

DOOM

întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi

ântreprinderea
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

DOOM

întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi

ântreprinderi
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

DOOM

întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi

ântreprinderii
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

DOOM

întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi

ântreprinderile
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

DOOM

întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi

ântreprinderilor
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

DOOM

întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi

ântreprindeți
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprindă
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprins
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinse
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinsei
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinseră
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinserăm
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinserăți
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinsese
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinsesem
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinseseră
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinseserăm
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinseserăți
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinseseși
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinseseți
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinseși
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinz
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinzi
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinzând
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinză
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între¹- + prinde (după fr. entreprendre).

DOOM

întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns

ântreprinzătoare
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzătoarea
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzătoarei
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzătoarele
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzătoarelor
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzător
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzători
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzătorii
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzătorilor
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzătorul
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântreprinzătorului
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător.

DOOM

întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre

ântrepătrund
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunde
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundea
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundeai
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundeam
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundeau
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundeați
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundem
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundere
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundere
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde.

DOOM

întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi

ântrepătrunderea
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde.

DOOM

întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi

ântrepătrunderi
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde.

DOOM

întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi

ântrepătrunderii
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde.

DOOM

întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi

ântrepătrunderile
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde.

DOOM

întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi

ântrepătrunderilor
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde.

DOOM

întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi

ântrepătrundeți
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrundă
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătruns
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunse
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunsei
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunseră
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunserăm
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunserăți
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunsese
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunsesem
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunseseră
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunseserăm
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunseserăți
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunseseși
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunseseți
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunseși
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunz
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunzi
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunzând
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrepătrunză
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între¹- + pătrunde.

DOOM

!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns

ântrerupere
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

DOOM

întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi

ântreruperea
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

DOOM

întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi

ântreruperi
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

DOOM

întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi

ântreruperii
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

DOOM

întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi

ântreruperile
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

DOOM

întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi

ântreruperilor
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

DOOM

întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi

ântrerupt
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântrerupta
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântrerupte
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântreruptei
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântreruptele
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântreruptelor
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântreruptul
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântreruptului
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântrerupătoare
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupătoarea
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupătoarei
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupătoarele
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupătoarelor
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupător
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupători
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupătorii
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupătorilor
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupătorul
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupătorului
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător.

DOOM

întrerupătór² s. n., pl. întrerupătoáre

ântrerupți
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântrerupții
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântrerupților
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.

ântretai
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretaie
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăia
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiai
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiam
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiară
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiarăm
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiarăți
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiase
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiasem
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiaseră
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiaserăm
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiaserăți
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiaseși
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiaseți
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiat
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiat
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiata
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiate
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiatei
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiatele
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiatelor
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiatul
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiatului
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiau
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiași
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiați
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiați
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiații
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiaților
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.

ântretăiem
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiere
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântretăiere
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

DOOM

întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri

ântretăierea
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

DOOM

întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri

ântretăieri
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

DOOM

întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri

ântretăierii
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

DOOM

întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri

ântretăierile
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

DOOM

întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri

ântretăierilor
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

DOOM

întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri

ântretăind
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între¹- + tăia (după fr. entrecouper).

DOOM

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

ântrevadă
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevază
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevede
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevedea
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevedeai
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevedeam
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevedeau
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevedeați
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevedem
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevedere
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevedere
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între¹- + vedere (după fr. entrevue).

DOOM

întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri

ântrevederea
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între¹- + vedere (după fr. entrevue).

DOOM

întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri

ântrevederi
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între¹- + vedere (după fr. entrevue).

DOOM

întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri

ântrevederii
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între¹- + vedere (după fr. entrevue).

DOOM

întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri

ântrevederile
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între¹- + vedere (după fr. entrevue).

DOOM

întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri

ântrevederilor
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între¹- + vedere (după fr. entrevue).

DOOM

întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri

ântrevedeți
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevezi
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăd
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăz
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzu
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzui
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzură
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzurăm
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzurăți
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzuse
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzusem
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzuseră
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzuserăm
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzuserăți
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzuseși
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzuseți
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzut
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzut
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzuta
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzute
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzutei
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzutele
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzutelor
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzutul
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzutului
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzuși
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrevăzuți
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzuții
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzuților
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.

ântrevăzând
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între¹- + vedea (după fr. entrevoir).

DOOM

întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút

ântrezărea
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăreai
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăream
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărească
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăreau
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăreați
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăresc
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărește
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărești
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezări
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezării
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărim
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărind
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărire
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăriră
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărirăm
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărirăți
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărise
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărisem
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăriseră
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăriserăm
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăriserăți
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăriseși
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăriseți
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărit
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezărit
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezărita
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezărite
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezăritei
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezăritele
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezăritelor
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezăritul
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezăritului
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezăriși
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăriți
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între¹- + zări (după fr. entrevoir).

DOOM

întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă

ântrezăriți
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezăriții
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrezăriților
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.

ântrețeasă
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețes
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețese
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesea
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețeseai
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețeseam
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețeseau
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețeseați
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesem
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesere
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesere
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între¹- + țese.

ântrețeserea
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între¹- + țese.

ântrețeseri
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între¹- + țese.

ântrețeserii
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între¹- + țese.

ântrețeserile
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între¹- + țese.

ântrețeserilor
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între¹- + țese.

ântrețeseți
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesu
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesui
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesură
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesurăm
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesurăți
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesuse
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesusem
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesuseră
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesuserăm
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesuserăți
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesuseși
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesuseți
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesut
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesut
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesuta
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesute
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesutei
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesutele
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesutelor
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesutul
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesutului
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesuși
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețesuți
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesuții
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesuților
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.

ântrețesând
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântrețeși
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între¹- + țese.

DOOM

întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút

ântreție
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreții
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrețiind
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrețin
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreține
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținea
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrețineai
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrețineam
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrețineau
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrețineați
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținem
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținere
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținere
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține.

DOOM

întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri

ântreținerea
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține.

DOOM

întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri

ântrețineri
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține.

DOOM

întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri

ântreținerii
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține.

DOOM

întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri

ântreținerile
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține.

DOOM

întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri

ântreținerilor
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține.

DOOM

întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri

ântrețineți
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținu
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținui
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținură
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținurăm
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținurăți
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținuse
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținusem
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținuseră
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținuserăm
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținuserăți
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținuseși
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținuseți
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținut
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținut
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținuta
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținute
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținutei
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținutele
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținutelor
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținutul
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținutului
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținuși
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântreținuți
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținuții
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținuților
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține.

DOOM

întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte

ântreținând
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrețină
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrețiu
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între¹- + ține (după fr. entretenir).

DOOM

întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút

ântrista
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristai
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristam
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristare
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristare
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista.

DOOM

întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri

ântristarea
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista.

DOOM

întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri

ântristară
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristarăm
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristarăți
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristase
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristasem
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristaseră
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristaserăm
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristaserăți
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristaseși
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristaseți
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristat
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristat
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristata
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristate
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristatei
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristatele
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristatelor
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristatul
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristatului
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristau
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristași
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristați
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristați
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristații
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristaților
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.

ântristează
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristez
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristeze
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristezi
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristând
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

DOOM

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

ântristări
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista.

DOOM

întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri

ântristării
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista.

DOOM

întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri

ântristările
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista.

DOOM

întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri

ântristărilor
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista.

DOOM

întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri

ântristătoare
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristătoarea
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristătoarei
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristătoarele
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristătoarelor
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristător
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristători
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristătorii
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristătorilor
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristătorul
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântristătorului
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător.

DOOM

întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre

ântroienea
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieneai
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieneam
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienească
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieneau
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieneați
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienesc
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienește
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienești
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieni
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienii
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienim
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienind
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienire
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienire
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

DOOM

întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri

ântroienirea
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

DOOM

întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri

ântroieniri
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

DOOM

întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri

ântroienirii
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

DOOM

întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri

ântroienirile
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

DOOM

întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri

ântroienirilor
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

DOOM

întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri

ântroieniră
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienirăm
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienirăți
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienise
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienisem
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieniseră
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieniserăm
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieniserăți
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieniseși
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieniseți
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienit
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroienit
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroienita
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroienite
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroienitei
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroienitele
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroienitelor
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroienitul
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroienitului
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroieniși
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieniți
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

DOOM

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

ântroieniți
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroieniții
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroieniților
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.

ântroloace
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântroloacă
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântroloc
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântroloca
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocai
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocam
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocare
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocare
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

DOOM

întrulocáre v. întrolocáre

ântrolocarea
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

DOOM

întrulocáre v. întrolocáre

ântrolocară
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocarăm
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocarăți
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocase
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocasem
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocaseră
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocaserăm
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocaserăți
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocaseși
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocaseți
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocat
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocat
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocata
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocate
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocatei
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocatele
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocatelor
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocatul
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocatului
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocau
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocași
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocați
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocați
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocații
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântrolocaților
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.

ântroloci
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocând
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc.

DOOM

întrulocá v. întrolocá

ântrolocări
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

DOOM

întrulocáre v. întrolocáre

ântrolocării
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

DOOM

întrulocáre v. întrolocáre

ântrolocările
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

DOOM

întrulocáre v. întrolocáre

ântrolocărilor
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

DOOM

întrulocáre v. întrolocáre

ântrona
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronai
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronam
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronare
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronare
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.

ântronarea
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.

ântronară
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronarăm
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronarăți
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronase
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronasem
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronaseră
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronaserăm
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronaserăți
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronaseși
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronaseți
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronat
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronat
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronata
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronate
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronatei
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronatele
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronatelor
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronatul
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronatului
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronau
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronași
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronați
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronați
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronații
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronaților
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.

ântronează
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronez
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântroneze
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronezi
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronând
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.

DOOM

întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză

ântronări
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.

ântronării
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.

ântronările
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.

ântronărilor
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.

ântru
ÎNTRU prep. (Mai ales urmat de „un”, „o” etc.; cu elidarea vocalei finale) În. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Arată starea sau acțiunea în interiorul unui spațiu) A locui într-un sat. 2. (Arată intrarea sau mișcarea în interiorul unui spațiu) A intra într-o pădure. 3. (Arată direcția sau ținta mișcării) A se da într-o parte. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Într-un timp scurt. ◊ Loc. adv. (Înv.) Întru-ntâi = la început. (Înv.) Într-acea = în acel timp. 2. (Arată timpul cât durează o acțiune) Va plăti datoria într-un an. ◊ Expr. Întru mulți ani! = la mulți ani! III. (Înv.; introduce un complement circumstanțial de scop) Iese întru întâmpinarea musafirului. IV. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A alerga într-un suflet. ◊ Loc. adv. Într-adins = intenționat, în mod voit. Întru câtva = în oarecare măsură. V. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Este îmbrăcat într-o scurtă de piele. VI. (Introduce un complement circumstanțial de relație) A fi de acord întru totul cu cineva. VII. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Râul s-a prefăcut într-un pod de gheață. – Lat. intro.

DOOM

întru tótul loc. adv.

ântruchipa
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipai
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipam
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipare
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipare
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa.

DOOM

întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri

ântruchiparea
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa.

DOOM

întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri

ântruchipară
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchiparăm
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchiparăți
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipase
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipasem
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipaseră
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipaserăm
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipaserăți
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipaseși
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipaseți
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipat
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipau
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipași
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipați
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipează
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipez
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipeze
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipezi
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipând
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip.

DOOM

întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză

ântruchipări
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa.

DOOM

întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri

ântruchipării
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa.

DOOM

întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri

ântruchipările
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa.

DOOM

întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri

ântruchipărilor
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa.

DOOM

întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri

ântrucât
ÎNTRUCẤT conj. Deoarece; pentru că, fiindcă. ♦ (Adverbial) De vreme ce. – Întru + cât.

DOOM

întrucất (deoarece) conjcț. (a lipsit ~ era bolnav)

ântrucâtva
ÎNTRUCÎTVÁ adv. Într-o măsură oarecare. Ieri am mai ieșit o dată să văd strada nouă pietruită și întrucîtva civilizată. SADOVEANU, E. 114. Dac-am auzit așa, am zis și eu în gîndul meu că are întrucîtva dreptate. CREANGĂ, P. 116.

ântruna
ÎNTRÚNA adv. Mereu, neîncetat, continuu. Vorbește întruna. – Întru + una.

DOOM

într-úna (în una) prep. + num./pr. (~ singură, ~ din zile)

ântrunea
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruneai
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruneam
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunească
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruneau
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruneați
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunesc
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunește
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunești
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruni
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunii
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunim
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunind
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunire
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunire
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni.

DOOM

întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri

ântrunirea
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni.

DOOM

întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri

ântruniri
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni.

DOOM

întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri

ântrunirii
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni.

DOOM

întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri

ântrunirile
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni.

DOOM

întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri

ântrunirilor
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni.

DOOM

întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri

ântruniră
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunirăm
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunirăți
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunise
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunisem
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruniseră
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruniserăm
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruniserăți
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruniseși
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruniseți
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrunit
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruniși
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântruniți
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna.

DOOM

!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă

ântrupa
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupai
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupam
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupare
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupare
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa.

DOOM

întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri

ântruparea
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa.

DOOM

întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri

ântrupară
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântruparăm
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântruparăți
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupase
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupasem
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupaseră
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupaserăm
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupaserăți
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupaseși
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupaseți
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupat
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupat
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupata
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupate
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupatei
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupatele
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupatelor
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupatul
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupatului
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupau
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupași
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupați
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupați
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupații
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupaților
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.

ântrupează
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupez
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupeze
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupezi
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupând
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.

DOOM

întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză

ântrupări
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa.

DOOM

întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri

ântrupării
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa.

DOOM

întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri

ântrupările
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa.

DOOM

întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri

ântrupărilor
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa.

DOOM

întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri

ântunec
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântuneca
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecai
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecam
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecare
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecare
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca.

DOOM

întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri

ântunecarea
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca.

DOOM

întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri

ântunecară
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecarăm
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecarăți
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecase
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecasem
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecaseră
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecaserăm
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecaserăți
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecaseși
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecaseți
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecat
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecat
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecata
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecate
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecatei
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecatele
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecatelor
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecatul
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecatului
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecau
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecași
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecați
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecați
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecații
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunecaților
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.

ântunece
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântuneci
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecime
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime.

DOOM

întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími

ântunecimea
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime.

DOOM

întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími

ântunecimi
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime.

DOOM

întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími

ântunecimii
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime.

DOOM

întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími

ântunecimile
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime.

DOOM

întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími

ântunecimilor
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime.

DOOM

întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími

ântunecoasa
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecoase
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecoasei
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecoasele
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecoaselor
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecos
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecosul
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecosului
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecoși
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecoșii
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecoșilor
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os.

DOOM

întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse

ântunecând
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

DOOM

întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă

ântunecări
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca.

DOOM

întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri

ântunecării
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca.

DOOM

întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri

ântunecările
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca.

DOOM

întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri

ântunecărilor
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca.

DOOM

întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri

ântuneric
ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină; obscuritate, beznă. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (înv. „întunecime” < lat.).

DOOM

întunéric s. n.

ântunericea
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericeai
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericeam
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericească
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericeau
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericeați
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericesc
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericește
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericești
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunerici
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericii
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericim
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericind
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericire
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericiră
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericirăm
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericirăți
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericise
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericisem
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericiseră
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericiserăm
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericiserăți
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericiseși
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericiseți
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericit
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericiși
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericiți
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.

ântunericul
ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină; obscuritate, beznă. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (înv. „întunecime” < lat.).

DOOM

întunéric s. n.

ântunericului
ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină; obscuritate, beznă. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (înv. „întunecime” < lat.).

DOOM

întunéric s. n.

ânturna
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnai
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnam
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnare
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnare
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

DOOM

înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii

ânturnarea
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

DOOM

înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii

ânturnară
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnarăm
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnarăți
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnase
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnasem
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnaseră
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnaserăm
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnaserăți
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnaseși
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnaseți
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnat
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnat
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnata
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnate
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnatei
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnatele
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnatelor
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnatul
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnatului
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnau
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnași
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnați
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnați
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnații
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnaților
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna.

DOOM

înturnát (reg.) s. n.

ânturnând
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia², a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna.

DOOM

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

ânturnări
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

DOOM

înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii

ânturnării
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

DOOM

înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii

ânturnările
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

DOOM

înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii

ânturnărilor
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

DOOM

înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii

ântâi
ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv., num. ord. I. Adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-așezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim². Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ◊ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ◊ Expr. Mai întâi și-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”).

DOOM

!întấi² num. m. (prémiul ~/I), art. întấiul (~ premiu), pl. întấi, art. întấii; f. întấi/întấia (clasa/clasei ~), art. întấia (~ clasă), g.-d. întấii (~ clase), pl. întấi, art. întấile, g.-d. pl. m. și f. întâilor

ântâia
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

DOOM

întấiași (pop.) adj. f.

ântâiași
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

DOOM

întấiași (pop.) adj. f.

ântâiei
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

DOOM

întấiași (pop.) adj. f.

ântâietate
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.

DOOM

întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții

ântâietatea
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.

DOOM

întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții

ântâietăți
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.

DOOM

întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții

ântâietății
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.

DOOM

întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții

ântâii
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

DOOM

întấiași (pop.) adj. f.

ântâile
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

DOOM

întấiași (pop.) adj. f.

ântâilor
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

DOOM

întấiași (pop.) adj. f.

ântâiul
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

DOOM

întấiași (pop.) adj. f.

ântâiului
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

DOOM

întấiași (pop.) adj. f.

ântâlnea
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlneai
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlneam
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnească
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlneau
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlneați
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnesc
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnește
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnești
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlni
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnii
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnim
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnind
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnire
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnire
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni.

DOOM

întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri

ântâlnirea
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni.

DOOM

întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri

ântâlniri
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni.

DOOM

întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri

ântâlnirii
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni.

DOOM

întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri

ântâlnirile
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni.

DOOM

întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri

ântâlnirilor
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni.

DOOM

întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri

ântâlniră
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnirăm
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnirăți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnise
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnisem
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlniseră
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlniserăm
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlniserăți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlniseși
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlniseți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnit
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnit
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlnita
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlnite
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlnitei
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlnitele
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlnitelor
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlnitul
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlnitului
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlnitura
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură.

DOOM

întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri

ântâlnituri
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură.

DOOM

întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri

ântâlniturii
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură.

DOOM

întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri

ântâlniturile
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură.

DOOM

întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri

ântâlniturilor
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură.

DOOM

întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri

ântâlniș
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș.

DOOM

întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri

ântâlniși
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlnișul
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș.

DOOM

întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri

ântâlnișului
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș.

DOOM

întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri

ântâlnișuri
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș.

DOOM

întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri

ântâlnișurile
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș.

DOOM

întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri

ântâlnișurilor
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș.

DOOM

întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri

ântâlniți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

DOOM

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

ântâlniți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlniții
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâlniților
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ântâmpin
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpina
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinai
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinam
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinare
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinare
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare.

DOOM

întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri

ântâmpinarea
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare.

DOOM

întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri

ântâmpinară
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinarăm
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinarăți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinase
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinasem
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinaseră
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinaserăm
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinaserăți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinaseși
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinaseți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinat
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinau
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinași
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinați
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpine
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpini
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinând
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.

DOOM

întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină

ântâmpinări
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare.

DOOM

întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri

ântâmpinării
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare.

DOOM

întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri

ântâmpinările
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare.

DOOM

întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri

ântâmpinărilor
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare.

DOOM

întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri

ântâmpla
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmplare
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmplare
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

DOOM

întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri

ântâmplarea
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

DOOM

întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri

ântâmplară
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmplase
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmplaseră
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmplat
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmplau
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmple
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmplând
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

DOOM

!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă

ântâmplări
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

DOOM

întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri

ântâmplării
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

DOOM

întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri

ântâmplările
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

DOOM

întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri

ântâmplărilor
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

DOOM

întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri

ântâmplătoare
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplătoarea
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplătoarei
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplătoarele
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplătoarelor
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplător
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplători
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplătorii
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplătorilor
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplătorul
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântâmplătorului
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

DOOM

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

ântârziat
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziata
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziate
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziatei
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziatele
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziatelor
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziatul
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziatului
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziați
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziații
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziaților
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.

ântârziere
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia.

DOOM

întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri

ântârzierea
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia.

DOOM

întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri

ântârzieri
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia.

DOOM

întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri

ântârzierii
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia.

DOOM

întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri

ântârzierile
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia.

DOOM

întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri

ântârzierilor
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia.

DOOM

întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri

ântărea
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăreai
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăream
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărească
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăreau
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăreați
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăresc
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărește
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărești
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântări
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântării
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărim
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărind
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărire
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărire
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări.

DOOM

întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri

ântărirea
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări.

DOOM

întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri

ântăriri
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări.

DOOM

întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri

ântăririi
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări.

DOOM

întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri

ântăririle
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări.

DOOM

întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri

ântăririlor
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări.

DOOM

întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri

ântăriră
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărirăm
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărirăți
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărise
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărisem
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăriseră
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăriserăm
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăriserăți
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăriseși
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăriseți
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărit
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântărit
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântărita
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântărite
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântăritei
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântăritele
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântăritelor
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântăritoare
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritoarea
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritoarei
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritoarele
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritoarelor
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritor
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritori
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritorii
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritorilor
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritorul
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritorului
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor.

DOOM

întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre

ântăritul
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântăritului
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântăritura
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

DOOM

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri

ântărituri
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

DOOM

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri

ântăriturii
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

DOOM

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri

ântăriturile
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

DOOM

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri

ântăriturilor
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

DOOM

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri

ântăriși
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăriți
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare.

DOOM

întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă

ântăriți
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântăriții
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântăriților
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.

ântărnița
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițai
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițam
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițare
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițară
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițarăm
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițarăți
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițase
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițasem
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițaseră
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițaserăm
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițaserăți
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițaseși
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițaseți
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițat
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițat
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițata
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițate
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițatei
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițatele
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițatelor
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițatul
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițatului
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițau
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițași
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițați
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițați
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițații
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițaților
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.

ântărnițează
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițez
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițeze
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițezi
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărnițând
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.

DOOM

întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză

ântărât
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâta
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtai
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtam
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtare
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtare
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

DOOM

întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri

ântărâtarea
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

DOOM

întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri

ântărâtară
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtarăm
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtarăți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtase
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtasem
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtaseră
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtaserăm
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtaserăți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtaseși
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtaseți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtat
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtat
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtata
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtate
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtatei
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtatele
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtatelor
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtatul
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtatului
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtau
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtași
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtați
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtați
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtații
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâtaților
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.

ântărâte
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtând
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ântărâtări
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

DOOM

întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri

ântărâtării
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

DOOM

întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri

ântărâtările
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

DOOM

întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri

ântărâtărilor
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

DOOM

întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri

ântărâți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

DOOM

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

ânvască
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvață
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvească
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvechea
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvecheai
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvecheam
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechească
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvecheau
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvecheați
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechesc
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechește
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechești
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechi
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechii
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechim
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechind
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechire
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechire
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi.

DOOM

învechíre s. f., g.-d. art. învechírii

ânvechirea
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi.

DOOM

învechíre s. f., g.-d. art. învechírii

ânvechiri
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi.

DOOM

învechíre s. f., g.-d. art. învechírii

ânvechirii
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi.

DOOM

învechíre s. f., g.-d. art. învechírii

ânvechirile
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi.

DOOM

învechíre s. f., g.-d. art. învechírii

ânvechirilor
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi.

DOOM

învechíre s. f., g.-d. art. învechírii

ânvechiră
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechirăm
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechirăți
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechise
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechisem
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechiseră
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechiserăm
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechiserăți
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechiseși
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechiseți
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechit
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechit
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechita
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechite
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechitei
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechitele
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechitelor
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechitul
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechitului
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechiși
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechiți
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi.

DOOM

!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă

ânvechiți
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechiții
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvechiților
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.

ânvecina
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinai
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinam
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinare
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinare
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

DOOM

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

ânvecinarea
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

DOOM

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

ânvecinară
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinarăm
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinarăți
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinase
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinasem
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinaseră
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinaserăm
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinaserăți
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinaseși
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinaseți
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinat
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinat
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinata
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinate
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinatei
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinatele
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinatelor
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinatul
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinatului
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinau
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinași
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinați
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinați
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinații
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinaților
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.

ânvecinează
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinez
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecineze
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinezi
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinând
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

DOOM

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

ânvecinări
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

DOOM

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

ânvecinării
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

DOOM

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

ânvecinările
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

DOOM

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

ânvecinărilor
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

DOOM

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

ânvedera
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederai
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederam
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederare
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederară
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederarăm
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederarăți
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederase
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederasem
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederaseră
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederaserăm
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederaserăți
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederaseși
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederaseți
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederat
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederat
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederata
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederate
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederatei
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederatele
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederatelor
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederatul
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederatului
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederau
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederași
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederați
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederați
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederații
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederaților
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.

DOOM

învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte

ânvederează
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederez
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvedereze
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederezi
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvederând
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere.

DOOM

învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză

ânvelea
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveleai
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveleam
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelească
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveleau
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveleați
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelesc
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelește
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelești
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveli
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelii
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelim
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelind
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelire
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelire
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit¹. – V. înveli.

DOOM

învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri

ânvelirea
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit¹. – V. înveli.

DOOM

învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri

ânveliri
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit¹. – V. înveli.

DOOM

învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri

ânvelirii
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit¹. – V. înveli.

DOOM

învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri

ânvelirile
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit¹. – V. înveli.

DOOM

învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri

ânvelirilor
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit¹. – V. înveli.

DOOM

învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri

ânveliră
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelirăm
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelirăți
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelise
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelisem
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveliseră
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveliserăm
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveliserăți
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveliseși
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveliseți
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelit
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelit
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânvelita
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânvelite
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânvelitei
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânvelitele
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânvelitelor
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânvelitoare
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

DOOM

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri

ânvelitoarea
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

DOOM

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri

ânvelitori
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

DOOM

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri

ânvelitorii
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

DOOM

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri

ânvelitorile
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

DOOM

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri

ânvelitorilor
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

DOOM

învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri

ânvelitul
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânvelitului
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânveliș
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș.

DOOM

învelíș s. n., pl. învelíșuri

ânveliși
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânvelișul
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș.

DOOM

învelíș s. n., pl. învelíșuri

ânvelișului
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș.

DOOM

învelíș s. n., pl. învelíșuri

ânvelișuri
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș.

DOOM

învelíș s. n., pl. învelíșuri

ânvelișurile
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș.

DOOM

învelíș s. n., pl. învelíșuri

ânvelișurilor
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș.

DOOM

învelíș s. n., pl. învelíșuri

ânveliți
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti.

DOOM

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

ânveliți
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânveliții
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânveliților
ÎNVELÍT², -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.

ânvenina
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninai
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninam
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninare
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninare
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina.

DOOM

învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri

ânveninarea
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina.

DOOM

învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri

ânveninară
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninarăm
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninarăți
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninase
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninasem
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninaseră
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninaserăm
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninaserăți
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninaseși
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninaseți
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninat
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninat
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninata
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninate
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninatei
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninatele
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninatelor
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninatul
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninatului
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninau
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninași
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninați
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninați
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninații
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninaților
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit². ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.

ânveninează
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninez
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânvenineze
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninezi
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninând
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare.

DOOM

înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză

ânveninări
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina.

DOOM

învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri

ânveninării
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina.

DOOM

învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri

ânveninările
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina.

DOOM

învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri

ânveninărilor
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina.

DOOM

învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri

ânverig
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânveriga
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigai
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigam
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigare
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigară
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigarăm
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigarăți
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigase
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigasem
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigaseră
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigaserăm
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigaserăți
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigaseși
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigaseți
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigat
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigau
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigași
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigați
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverige
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigi
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverigând
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.

ânverzea
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzeai
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzeam
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzească
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzeau
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzeați
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzesc
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzește
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzești
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzi
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzii
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzim
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzind
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzire
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzire
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi.

DOOM

înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii

ânverzirea
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi.

DOOM

înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii

ânverziri
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi.

DOOM

înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii

ânverzirii
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi.

DOOM

înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii

ânverzirile
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi.

DOOM

înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii

ânverzirilor
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi.

DOOM

înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii

ânverziră
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzirăm
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzirăți
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzise
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzisem
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverziseră
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverziserăm
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverziserăți
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverziseși
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverziseți
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzit
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverzit
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverzita
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverzite
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverzitei
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverzitele
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverzitelor
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverzitoare
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitoarea
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitoarei
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitoarele
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitoarelor
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitor
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitori
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitorii
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitorilor
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitorul
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitorului
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor.

DOOM

înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre

ânverzitul
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverzitului
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverziși
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverziți
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde.

DOOM

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

ânverziți
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverziții
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverziților
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.

ânverșuna
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunai
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunam
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunare
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunare
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

DOOM

înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri

ânverșunarea
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

DOOM

înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri

ânverșunară
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunarăm
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunarăți
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunase
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunasem
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunaseră
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunaserăm
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunaserăți
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunaseși
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunaseți
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunat
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunat
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunata
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunate
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunatei
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunatele
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunatelor
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunatul
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunatului
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunau
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunași
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunați
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunați
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunații
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunaților
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ânverșunează
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunez
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșuneze
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunezi
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunând
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

DOOM

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

ânverșunări
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

DOOM

înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri

ânverșunării
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

DOOM

înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri

ânverșunările
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

DOOM

înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri

ânverșunărilor
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

DOOM

înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri

ânvesc
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescu
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescui
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescură
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescurăm
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescurăți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescuse
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescusem
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescuseră
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescuserăm
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescuserăți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescuseși
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescuseți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescut
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescuși
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvescând
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveselea
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseleai
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseleam
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselească
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseleau
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseleați
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselesc
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselește
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselești
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseli
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselii
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselim
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselind
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselire
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselire
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli.

DOOM

înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri

ânveselirea
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli.

DOOM

înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri

ânveseliri
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli.

DOOM

înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri

ânveselirii
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli.

DOOM

înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri

ânveselirile
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli.

DOOM

înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri

ânveselirilor
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli.

DOOM

înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri

ânveseliră
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselirăm
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselirăți
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselise
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselisem
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseliseră
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseliserăm
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseliserăți
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseliseși
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseliseți
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselit
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveselit
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveselita
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveselite
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveselitei
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveselitele
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveselitelor
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveselitoare
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitoarea
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitoarei
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitoarele
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitoarelor
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitor
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitori
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitorii
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitorilor
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitorul
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitorului
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor.

DOOM

înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre

ânveselitul
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveselitului
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveseliși
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseliți
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel.

DOOM

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

ânveseliți
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveseliții
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânveseliților
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.

ânvestea
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvesteai
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvesteam
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestească
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvesteau
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvesteați
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestesc
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestește
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestești
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvesti
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestii
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestim
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestind
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestire
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestire
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti.

DOOM

învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

ânvestirea
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti.

DOOM

învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

ânvestiri
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti.

DOOM

învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

ânvestirii
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti.

DOOM

învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

ânvestirile
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti.

DOOM

învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

ânvestirilor
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti.

DOOM

învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

ânvestiră
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestirăm
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestirăți
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestise
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestisem
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestiseră
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestiserăm
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestiserăți
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestiseși
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestiseți
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestit
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestit
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestita
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestite
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestitei
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestitele
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestitelor
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestitor
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.

ânvestitori
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.

ânvestitorii
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.

ânvestitorilor
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.

ânvestitorul
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.

ânvestitorului
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.

ânvestitul
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestitului
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestitura
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture).

DOOM

învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri

ânvestituri
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture).

DOOM

învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri

ânvestiturii
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture).

DOOM

învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri

ânvestiturile
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture).

DOOM

învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri

ânvestiturilor
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture).

DOOM

învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri

ânvestiși
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestiți
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

ânvestiți
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestiții
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânvestiților
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.

ânveșmântare
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.

DOOM

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri

ânveșmântarea
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.

DOOM

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri

ânveșmântat
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântata
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântate
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântatei
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântatele
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântatelor
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântatul
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântatului
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântați
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântații
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântaților
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat² (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.

ânveșmântări
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.

DOOM

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri

ânveșmântării
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.

DOOM

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri

ânveșmântările
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.

DOOM

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri

ânveșmântărilor
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.

DOOM

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri

ânveșnicea
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniceai
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniceam
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicească
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniceau
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniceați
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicesc
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicește
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicești
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnici
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicii
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicim
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicind
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicire
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniciră
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicirăm
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicirăți
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicise
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicisem
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniciseră
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniciserăm
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniciserăți
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniciseși
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniciseți
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșnicit
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniciși
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânveșniciți
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

DOOM

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă

ânvește
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveștea
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveșteai
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveșteam
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveșteau
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveșteați
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveștem
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveștere
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânveșteți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvești
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvețe
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânveți
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânviat
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviata
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviate
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviatei
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviatele
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviatelor
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviatul
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviatului
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviați
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviații
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviaților
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.

DOOM

înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)

ânviere
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

DOOM

înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii

ânvierea
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

DOOM

înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii

ânvieri
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

DOOM

înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii

ânvierii
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

DOOM

înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii

ânvierile
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

DOOM

înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii

ânvierilor
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia.

DOOM

înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii

ânvietoare
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietoarea
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietoarei
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietoarele
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietoarelor
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietor
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietori
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietorii
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietorilor
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietorul
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvietorului
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

DOOM

învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre

ânvifora
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforare
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforară
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforase
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforaseră
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforat
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforat
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforata
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforate
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforatei
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforatele
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforatelor
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforatul
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforatului
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforau
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforați
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforații
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforaților
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.

ânviforează
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforeze
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânviforând
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.

DOOM

înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză

ânvigora
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorai
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigoram
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorare
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorare
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.

ânvigorarea
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.

ânvigorară
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorarăm
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorarăți
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorase
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorasem
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigoraseră
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigoraserăm
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigoraserăți
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigoraseși
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigoraseți
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorat
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorat
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigorata
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigorate
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigoratei
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigoratele
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigoratelor
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigoratul
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigoratului
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigorau
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorași
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorați
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorați
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigorații
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigoraților
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.

ânvigorează
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorez
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigoreze
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorezi
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorând
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.

ânvigorări
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.

ânvigorării
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.

ânvigorările
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.

ânvigorărilor
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.

ânvinețea
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețeai
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețeam
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețească
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețeau
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețeați
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețesc
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețește
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețești
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvineți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvineții
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețim
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețind
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețire
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețire
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți.

DOOM

învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri

ânvinețirea
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți.

DOOM

învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri

ânvinețiri
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți.

DOOM

învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri

ânvinețirii
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți.

DOOM

învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri

ânvinețirile
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți.

DOOM

învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri

ânvinețirilor
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți.

DOOM

învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri

ânvinețiră
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețirăm
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețirăți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețise
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețisem
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețiseră
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețiserăm
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețiserăți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețiseși
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețiseți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețit
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețit
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețita
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețite
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețitei
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețitele
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețitelor
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețitul
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețitului
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețiși
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețiți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

DOOM

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

ânvinețiți
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețiții
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânvinețiților
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.

ânving
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinge
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingea
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingeai
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingeam
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingeau
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingeați
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingem
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingere
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingere
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge.

DOOM

învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri

ânvingerea
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge.

DOOM

învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri

ânvingeri
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge.

DOOM

învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri

ânvingerii
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge.

DOOM

învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri

ânvingerile
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge.

DOOM

învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri

ânvingerilor
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge.

DOOM

învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri

ânvingeți
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingi
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingând
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingă
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvingătoare
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoare
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoarea
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoarea
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoarei
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoarei
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoarele
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoarele
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoarelor
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătoarelor
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingător
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingător
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingători
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingători
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătorii
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătorii
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătorilor
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătorilor
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătorul
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătorul
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătorului
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvingătorului
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător.

DOOM

învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre

ânvinovățea
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățeai
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățeam
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățească
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățeau
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățeați
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățesc
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățește
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățești
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovăți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovății
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățim
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățind
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățire
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățire
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.

DOOM

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri

ânvinovățirea
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.

DOOM

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri

ânvinovățiri
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.

DOOM

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri

ânvinovățirii
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.

DOOM

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri

ânvinovățirile
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.

DOOM

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri

ânvinovățirilor
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.

DOOM

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri

ânvinovățiră
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățirăm
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățirăți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățise
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățisem
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățiseră
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățiserăm
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățiserăți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățiseși
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățiseți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățit
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățit
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățita
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățite
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățitei
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățitele
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățitelor
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățitul
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățitului
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățiși
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățiți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

DOOM

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă

ânvinovățiți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățiții
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvinovățiților
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ânvins
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvins
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinsa
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinse
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinse
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinsei
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinsei
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinsele
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinselor
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinseră
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinserăm
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinserăți
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinsese
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinsesem
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinseseră
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinseserăm
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinseserăți
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinseseși
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinseseți
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinseși
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).

DOOM

învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns

ânvinsul
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinsului
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinui
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuia
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiai
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiam
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiască
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiau
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiați
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiesc
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiește
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiești
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuii
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuim
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuind
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuire
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuire
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

DOOM

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri

ânvinuirea
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

DOOM

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri

ânvinuiri
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

DOOM

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri

ânvinuirii
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

DOOM

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri

ânvinuirile
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

DOOM

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri

ânvinuirilor
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.

DOOM

învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri

ânvinuiră
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuirăm
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuirăți
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuise
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuisem
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiseră
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiserăm
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiserăți
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiseși
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiseți
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuit
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuit
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuita
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuite
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuitei
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuitele
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuitelor
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuitul
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuitului
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuiși
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiți
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

DOOM

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

ânvinuiți
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuiții
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinuiților
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ânvinși
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinșii
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânvinșilor
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.

ânviora
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorai
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânvioram
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorare
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorare
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

DOOM

învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri

ânviorarea
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

DOOM

învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri

ânviorară
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorarăm
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorarăți
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorase
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorasem
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânvioraseră
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânvioraserăm
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânvioraserăți
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânvioraseși
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânvioraseți
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorat
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorat
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânviorata
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânviorate
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânvioratei
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânvioratele
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânvioratelor
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânvioratul
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânvioratului
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânviorau
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorași
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorați
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorați
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânviorații
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânvioraților
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

ânviorează
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorez
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânvioreze
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorezi
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorând
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

DOOM

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

ânviorări
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

DOOM

învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri

ânviorării
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

DOOM

învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri

ânviorările
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

DOOM

învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri

ânviorărilor
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

DOOM

învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri

ânviorătoare
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorătoarea
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorătoarei
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorătoarele
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorătoarelor
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorător
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorători
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorătorii
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorătorilor
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorătorul
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânviorătorului
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

DOOM

înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

ânvioșa
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșai
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșam
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșare
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșare
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

DOOM

învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri

ânvioșarea
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

DOOM

învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri

ânvioșară
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșarăm
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșarăți
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșase
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșasem
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșaseră
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșaserăm
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșaserăți
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșaseși
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșaseți
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșat
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșat
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșata
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșate
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșatei
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșatele
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșatelor
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșatul
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșatului
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșau
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșași
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșați
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșați
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșații
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșaților
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ânvioșează
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșez
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșeze
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșezi
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșând
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu.

DOOM

învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd

ânvioșări
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

DOOM

învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri

ânvioșării
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

DOOM

învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri

ânvioșările
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

DOOM

învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri

ânvioșărilor
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

DOOM

învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri

ânvoalbe
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvoalbere
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvoalta
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvoalte
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvoaltei
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvoaltele
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvoaltelor
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvoiala
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală.

DOOM

învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli

ânvoieli
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală.

DOOM

învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli

ânvoielii
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală.

DOOM

învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli

ânvoielile
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală.

DOOM

învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli

ânvoielilor
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală.

DOOM

învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli

ânvoinicea
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniceai
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniceam
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicească
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniceau
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniceați
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicesc
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicește
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicești
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinici
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicii
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicim
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicind
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicire
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniciră
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicirăm
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicirăți
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicise
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicisem
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniciseră
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniciserăm
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniciserăți
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniciseși
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniciseți
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoinicit
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniciși
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoiniciți
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.

DOOM

învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă

ânvoioșa
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșai
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșam
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșare
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșară
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșarăm
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșarăți
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșase
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșasem
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșaseră
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșaserăm
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșaserăți
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșaseși
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșaseți
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșat
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșat
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșata
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșate
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșatei
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșatele
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșatelor
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșatul
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșatului
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșau
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșași
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșați
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșați
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșații
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșaților
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.

ânvoioșează
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșez
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșeze
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșezi
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoioșând
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.

ânvoire
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

DOOM

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri

ânvoirea
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

DOOM

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri

ânvoiri
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

DOOM

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri

ânvoirii
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

DOOM

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri

ânvoirile
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

DOOM

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri

ânvoirilor
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

DOOM

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri

ânvoit
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoita
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoite
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoitei
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoitele
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoitelor
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoitul
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoitului
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoiți
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoiții
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvoiților
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.

ânvolb
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbați
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbe
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbea
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbeai
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbeam
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbeau
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbeați
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbi
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolburare
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

DOOM

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

ânvolburarea
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

DOOM

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

ânvolburat
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburata
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburate
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburatei
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburatele
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburatelor
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburatul
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburatului
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburați
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburații
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburaților
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.

ânvolburări
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

DOOM

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

ânvolburării
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

DOOM

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

ânvolburările
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

DOOM

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

ânvolburărilor
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

DOOM

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

ânvolbând
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbă
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolbăm
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolt
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.

ânvolt
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvolta
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltai
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltam
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltare
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltară
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltarăm
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltarăți
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltase
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltasem
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltaseră
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltaserăm
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltaserăți
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltaseși
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltaseți
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltat
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltau
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltași
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltați
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltează
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltez
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvolteze
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltezi
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvoltul
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvoltului
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvoltând
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.

DOOM

învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză

ânvolți
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvolții
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvolților
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut², înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere).

DOOM

învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte

ânvrednicea
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniceai
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniceam
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicească
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniceau
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniceați
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicesc
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicește
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicești
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednici
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicii
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicim
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicind
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicire
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniciră
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicirăm
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicirăți
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicise
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicisem
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniciseră
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniciserăm
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniciserăți
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniciseși
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniciseți
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrednicit
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniciși
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvredniciți
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

DOOM

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

ânvrăjbea
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbeai
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbeam
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbească
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbeau
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbeați
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbesc
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbește
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbești
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbi
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbii
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbim
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbind
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbire
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbire
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.

DOOM

învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri

ânvrăjbirea
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.

DOOM

învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri

ânvrăjbiri
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.

DOOM

învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri

ânvrăjbirii
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.

DOOM

învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri

ânvrăjbirile
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.

DOOM

învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri

ânvrăjbirilor
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.

DOOM

învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri

ânvrăjbiră
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbirăm
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbirăți
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbise
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbisem
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbiseră
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbiserăm
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbiserăți
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbiseși
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbiseți
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbit
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbitoare
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoare
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoarea
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoarea
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoarei
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoarei
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoarele
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoarele
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoarelor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitoarelor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitori
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitori
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitorii
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitorii
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitorilor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitorilor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitorul
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitorul
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitorului
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbitorului
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor.

DOOM

învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre

ânvrăjbiși
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjbiți
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

DOOM

învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă

ânvrăjmășea
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășeai
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășeam
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășească
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășeau
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășeați
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășesc
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășește
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășești
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmăși
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășii
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășim
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășind
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășire
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășiră
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășirăm
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășirăți
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășise
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășisem
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășiseră
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășiserăm
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășiserăți
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășiseși
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășiseți
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășit
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășit
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășita
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășite
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășitei
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășitele
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășitelor
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășitul
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășitului
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășiși
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășiți
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș.

DOOM

învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă

ânvrăjmășiți
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășiții
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvrăjmășiților
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.

ânvâltorea
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoreai
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoream
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorească
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoreau
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoreați
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoresc
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorește
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorești
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltori
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorii
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorim
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorind
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorire
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoriră
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorirăm
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorirăți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorise
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorisem
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoriseră
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoriserăm
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoriserăți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoriseși
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoriseți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltorit
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoriși
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâltoriți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ânvâlvora
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorai
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvoram
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorare
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorare
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.

ânvâlvorarea
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.

ânvâlvorară
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorarăm
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorarăți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorase
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorasem
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvoraseră
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvoraserăm
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvoraserăți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvoraseși
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvoraseți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorat
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorau
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorași
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorați
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorează
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorez
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvoreze
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorezi
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorând
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

DOOM

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

ânvâlvorări
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.

ânvâlvorării
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.

ânvâlvorările
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.

ânvâlvorărilor
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.

ânvârsta
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstai
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstam
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstare
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstare
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta.

DOOM

învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri

ânvârstarea
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta.

DOOM

învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri

ânvârstară
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstarăm
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstarăți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstase
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstasem
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstaseră
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstaserăm
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstaserăți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstaseși
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstaseți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstat
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstat
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstata
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstate
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstatei
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstatele
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstatelor
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstatul
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstatului
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstau
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstași
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstați
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstați
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstații
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstaților
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.

ânvârstează
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstez
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârsteze
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstezi
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstând
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv).

DOOM

învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză

ânvârstări
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta.

DOOM

învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri

ânvârstării
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta.

DOOM

învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri

ânvârstările
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta.

DOOM

învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri

ânvârstărilor
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta.

DOOM

învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri

ânvârteala
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală.

DOOM

învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli

ânvârtecuș
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș.

DOOM

învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri

ânvârtecușul
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș.

DOOM

învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri

ânvârtecușului
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș.

DOOM

învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri

ânvârtecușuri
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș.

DOOM

învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri

ânvârtecușurile
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș.

DOOM

învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri

ânvârtecușurilor
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș.

DOOM

învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri

ânvârtejea
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejeai
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejeam
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejească
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejeau
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejeați
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejesc
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejește
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejești
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârteji
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejii
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejim
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejind
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejire
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejire
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji.

DOOM

învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri

ânvârtejirea
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji.

DOOM

învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri

ânvârtejiri
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji.

DOOM

învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri

ânvârtejirii
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji.

DOOM

învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri

ânvârtejirile
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji.

DOOM

învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri

ânvârtejirilor
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji.

DOOM

învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri

ânvârtejiră
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejirăm
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejirăți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejise
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejisem
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejiseră
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejiserăm
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejiserăți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejiseși
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejiseți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejit
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejiși
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârtejiți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

DOOM

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

ânvârteli
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală.

DOOM

învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli

ânvârtelii
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală.

DOOM

învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli

ânvârtelile
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală.

DOOM

învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli

ânvârtelilor
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală.

DOOM

învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli

ânvârtire
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit¹. – V. învârti.

DOOM

învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri

ânvârtirea
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit¹. – V. învârti.

DOOM

învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri

ânvârtiri
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit¹. – V. învârti.

DOOM

învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri

ânvârtirii
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit¹. – V. învârti.

DOOM

învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri

ânvârtirile
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit¹. – V. învârti.

DOOM

învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri

ânvârtirilor
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit¹. – V. învârti.

DOOM

învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri

ânvârtit
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtit
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtita
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtita
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtite
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtite
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtite
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitei
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitei
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitele
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitele
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitelor
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitelor
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtito
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtito
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitoare
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitoarea
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitoarei
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitoarele
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitoarelor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitori
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitorii
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitorilor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitorul
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitorului
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor.

DOOM

învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre

ânvârtitul
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitul
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitule
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitule
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitului
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitului
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtitura
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură.

DOOM

învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri

ânvârtituri
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură.

DOOM

învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri

ânvârtiturii
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură.

DOOM

învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri

ânvârtiturile
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură.

DOOM

învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri

ânvârtiturilor
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură.

DOOM

învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri

ânvârtiți
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtiți
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtiții
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtiții
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtiților
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtiților
ÎNVÂRTÍT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

DOOM

învârtít¹ adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte

ânvârtoșa
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșai
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșam
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșare
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșare
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa.

DOOM

învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri

ânvârtoșarea
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa.

DOOM

învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri

ânvârtoșară
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșarăm
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșarăți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșase
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșasem
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșaseră
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșaserăm
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșaserăți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșaseși
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșaseți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșat
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșat
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșata
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșate
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșatei
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșatele
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșatelor
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșatul
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșatului
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșau
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșași
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșați
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșați
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșații
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșaților
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.

ânvârtoșează
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșez
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșeze
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșezi
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșând
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos.

DOOM

învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd

ânvârtoșări
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa.

DOOM

învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri

ânvârtoșării
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa.

DOOM

învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri

ânvârtoșările
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa.

DOOM

învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri

ânvârtoșărilor
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa.

DOOM

învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri

ânvălmășag
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

DOOM

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

ânvălmășagul
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

DOOM

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

ânvălmășagului
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

DOOM

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

ânvălmășaguri
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

DOOM

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

ânvălmășagurile
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

DOOM

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

ânvălmășagurilor
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

DOOM

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

ânvălmășea
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășeai
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășeala
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală.

DOOM

învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli

ânvălmășeam
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășească
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășeau
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășeați
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășeli
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală.

DOOM

învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli

ânvălmășelii
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală.

DOOM

învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli

ânvălmășelile
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală.

DOOM

învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli

ânvălmășelilor
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală.

DOOM

învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli

ânvălmășesc
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășește
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășești
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmăși
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășii
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășim
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășind
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășire
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășire
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși.

DOOM

învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri

ânvălmășirea
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși.

DOOM

învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri

ânvălmășiri
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși.

DOOM

învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri

ânvălmășirii
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși.

DOOM

învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri

ânvălmășirile
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși.

DOOM

învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri

ânvălmășirilor
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși.

DOOM

învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri

ânvălmășiră
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășirăm
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășirăți
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășise
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășisem
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășiseră
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășiserăm
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășiserăți
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășiseși
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășiseți
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășit
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășit
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășita
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășite
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășitei
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășitele
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășitelor
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășitul
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășitului
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășiși
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășiți
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.

DOOM

învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă

ânvălmășiți
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășiții
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvălmășiților
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.

ânvăluiala
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală.

DOOM

învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli

ânvăluieli
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală.

DOOM

învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli

ânvăluielii
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală.

DOOM

învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli

ânvăluielile
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală.

DOOM

învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli

ânvăluielilor
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală.

DOOM

învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli

ânvăluire
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui.

DOOM

învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri

ânvăluirea
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui.

DOOM

învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri

ânvăluiri
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui.

DOOM

învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri

ânvăluirii
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui.

DOOM

învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri

ânvăluirile
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui.

DOOM

învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri

ânvăluirilor
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui.

DOOM

învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri

ânvăluit
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluita
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluite
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluitei
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluitele
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluitelor
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluitoare
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitoarea
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitoarei
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitoarele
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitoarelor
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitor
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitori
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitorii
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitorilor
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitorul
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitorului
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

DOOM

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

ânvăluitul
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluitului
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluiți
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluiții
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvăluiților
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit², acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.

ânvălura
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurai
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvăluram
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurare
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurare
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura.

DOOM

învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri

ânvălurarea
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura.

DOOM

învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri

ânvălurară
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurarăm
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurarăți
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurase
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurasem
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvăluraseră
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvăluraserăm
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvăluraserăți
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvăluraseși
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvăluraseți
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurat
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurat
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvălurata
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvălurate
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvăluratei
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvăluratele
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvăluratelor
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvăluratul
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvăluratului
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvălurau
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurași
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurați
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurați
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvălurații
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvăluraților
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.

ânvălurează
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurez
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălureze
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurezi
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurând
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).

DOOM

învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză

ânvălurări
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura.

DOOM

învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri

ânvălurării
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura.

DOOM

învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri

ânvălurările
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura.

DOOM

învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri

ânvălurărilor
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura.

DOOM

învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri

ânvălătucea
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuceai
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuceam
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucească
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuceau
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuceați
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucesc
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucește
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucești
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuci
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucii
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucim
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucind
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucire
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucire
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci.

DOOM

învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri

ânvălătucirea
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci.

DOOM

învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri

ânvălătuciri
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci.

DOOM

învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri

ânvălătucirii
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci.

DOOM

învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri

ânvălătucirile
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci.

DOOM

învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri

ânvălătucirilor
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci.

DOOM

învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri

ânvălătuciră
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucirăm
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucirăți
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucise
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucisem
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuciseră
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuciserăm
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuciserăți
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuciseși
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuciseți
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucit
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătucit
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătucita
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătucite
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătucitei
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătucitele
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătucitelor
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătucitul
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătucitului
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătuciși
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuciți
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem¹, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

DOOM

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

ânvălătuciți
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătuciții
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvălătuciților
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val¹. – V. învălătuci.

ânvăpăia
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiai
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiam
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiară
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiarăm
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiarăți
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiase
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiasem
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiaseră
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiaserăm
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiaserăți
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiaseși
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiaseți
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiat
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiat
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiata
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiate
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiatei
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiatele
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiatelor
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiatul
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiatului
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiau
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiază
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiași
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiați
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiați
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiații
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăiaților
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.

ânvăpăie
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiem
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiere
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiere
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia.

DOOM

învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri

ânvăpăierea
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia.

DOOM

învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri

ânvăpăieri
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia.

DOOM

învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri

ânvăpăierii
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia.

DOOM

învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri

ânvăpăierile
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia.

DOOM

învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri

ânvăpăierilor
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia.

DOOM

învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri

ânvăpăiez
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăieze
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăiezi
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăpăind
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.

DOOM

învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd

ânvăsc
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscu
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscui
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscură
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscurăm
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscurăți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscuse
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscusem
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscuseră
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscuserăm
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscuserăți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscuseși
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscuseți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscut
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscuși
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăscând
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.

DOOM

învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút

ânvăț
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv).

DOOM

învắț s. n.

ânvăț
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățai
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățam
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățare
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățare
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat¹. – V. învăța.

DOOM

învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri

ânvățarea
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat¹. – V. învăța.

DOOM

învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri

ânvățară
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățarăm
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățarăți
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățase
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățasem
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățaseră
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățaserăm
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățaserăți
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățaseși
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățaseți
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățat
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățat
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățata
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățate
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățatei
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățatele
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățatelor
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățatul
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățatului
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățau
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățași
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățați
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățați
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățații
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățaților
ÎNVĂȚÁT², -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

DOOM

*învățát¹ s. m., pl. învățáți

ânvățul
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv).

DOOM

învắț s. n.

ânvățului
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv).

DOOM

învắț s. n.

ânvățuri
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv).

DOOM

învắț s. n.

ânvățurile
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv).

DOOM

învắț s. n.

ânvățurilor
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv).

DOOM

învắț s. n.

ânvățând
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

DOOM

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

ânvățăcei
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

DOOM

învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii

ânvățăceii
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

DOOM

învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii

ânvățăceilor
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

DOOM

învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii

ânvățăcel
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

DOOM

învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii

ânvățăcelul
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

DOOM

învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii

ânvățăcelului
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

DOOM

învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii

ânvățăminte
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

DOOM

învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte

ânvățămintele
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

DOOM

învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte

ânvățămintelor
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

DOOM

învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte

ânvățământ
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

DOOM

învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte

ânvățământul
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

DOOM

învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte

ânvățământului
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

DOOM

învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte

ânvățări
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat¹. – V. învăța.

DOOM

învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri

ânvățării
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat¹. – V. învăța.

DOOM

învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri

ânvățările
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat¹. – V. învăța.

DOOM

învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri

ânvățărilor
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat¹. – V. învăța.

DOOM

învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri

ânvățătoare
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoare
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoarea
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoarea
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoarei
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoarei
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoarele
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoarele
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoarelor
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătoarelor
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățător
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățător
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățători
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățători
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătorii
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătorii
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătorilor
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătorilor
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătorime
ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime.

DOOM

învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii

ânvățătorimea
ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime.

DOOM

învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii

ânvățătorimi
ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime.

DOOM

învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii

ânvățătorimii
ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime.

DOOM

învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii

ânvățătorul
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătorul
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătorului
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătorului
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

DOOM

învățătór s. m., pl. învățătóri

ânvățătura
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură.

DOOM

învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri

ânvățături
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură.

DOOM

învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri

ânvățăturii
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură.

DOOM

învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri

ânvățăturile
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură.

DOOM

învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri

ânvățăturilor
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură.

DOOM

învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri

ânzdrăvenea
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveneai
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveneam
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenească
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveneau
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveneați
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenesc
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenește
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenești
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveni
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenii
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenim
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenind
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenire
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenire
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni.

DOOM

înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii

ânzdrăvenirea
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni.

DOOM

înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii

ânzdrăveniri
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni.

DOOM

înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii

ânzdrăvenirii
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni.

DOOM

înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii

ânzdrăvenirile
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni.

DOOM

înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii

ânzdrăvenirilor
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni.

DOOM

înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii

ânzdrăveniră
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenirăm
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenirăți
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenise
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenisem
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveniseră
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveniserăm
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveniserăți
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveniseși
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveniseți
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenit
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăvenit
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăvenita
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăvenite
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăvenitei
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăvenitele
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăvenitelor
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăvenitul
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăvenitului
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăveniși
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveniți
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn.

DOOM

înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă

ânzdrăveniți
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăveniții
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzdrăveniților
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.

ânzecire
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci.

DOOM

înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii

ânzecirea
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci.

DOOM

înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii

ânzeciri
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci.

DOOM

înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii

ânzecirii
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci.

DOOM

înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii

ânzecirile
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci.

DOOM

înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii

ânzecirilor
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci.

DOOM

înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii

ânzecit
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzecita
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzecite
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzecitei
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzecitele
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzecitelor
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzecitul
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzecitului
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzeciți
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzeciții
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzeciților
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci.

DOOM

*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte

ânzeit
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeita
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeite
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeitei
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeitele
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeitelor
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeitul
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeitului
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeiți
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeiții
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzeiților
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.

ânzestra
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrai
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestram
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrare
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrare
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

DOOM

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri

ânzestrarea
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

DOOM

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri

ânzestrară
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrarăm
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrarăți
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrase
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrasem
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestraseră
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestraserăm
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestraserăți
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestraseși
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestraseți
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrat
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrat
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestrata
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestrate
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestratei
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestratele
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestratelor
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestratul
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestratului
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestrau
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrași
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrați
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrați
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestrații
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestraților
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.

ânzestrează
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrez
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestreze
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrezi
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrând
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

DOOM

înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză

ânzestrări
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

DOOM

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri

ânzestrării
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

DOOM

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri

ânzestrările
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

DOOM

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri

ânzestrărilor
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra.

DOOM

înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri

ânzidea
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzideai
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzideam
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidească
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzideau
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzideați
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidesc
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidește
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidești
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidi
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidii
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidim
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidind
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidire
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidire
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi.

DOOM

înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri

ânzidirea
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi.

DOOM

înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri

ânzidiri
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi.

DOOM

înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri

ânzidirii
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi.

DOOM

înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri

ânzidirile
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi.

DOOM

înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri

ânzidirilor
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi.

DOOM

înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri

ânzidiră
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidirăm
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidirăți
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidise
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidisem
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidiseră
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidiserăm
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidiserăți
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidiseși
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidiseți
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidit
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidiși
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzidiți
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid.

DOOM

înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă

ânzilea
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzileai
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzileam
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilească
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzileau
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzileați
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilesc
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilește
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilești
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzili
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilii
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilim
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilind
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilire
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânziliră
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilirăm
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilirăți
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilise
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilisem
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânziliseră
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânziliserăm
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânziliserăți
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânziliseși
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânziliseți
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzilit
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânziliși
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânziliți
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).

DOOM

înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă

ânzorzona
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonai
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonam
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonare
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonare
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona.

DOOM

înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri

ânzorzonarea
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona.

DOOM

înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri

ânzorzonară
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonarăm
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonarăți
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonase
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonasem
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonaseră
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonaserăm
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonaserăți
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonaseși
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonaseți
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonat
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonat
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonata
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonate
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonatei
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonatele
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonatelor
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonatul
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonatului
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonau
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonași
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonați
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonați
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonații
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonaților
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.

ânzorzonează
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonez
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzoneze
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonezi
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonând
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane.

DOOM

înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză

ânzorzonări
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona.

DOOM

înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri

ânzorzonării
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona.

DOOM

înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri

ânzorzonările
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona.

DOOM

înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri

ânzorzonărilor
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona.

DOOM

înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri

ânzăpezea
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezeai
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezeam
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezească
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezeau
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezeați
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezesc
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezește
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezești
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezi
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezii
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezim
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezind
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezire
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezire
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi.

DOOM

înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii

ânzăpezirea
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi.

DOOM

înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii

ânzăpeziri
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi.

DOOM

înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii

ânzăpezirii
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi.

DOOM

înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii

ânzăpezirile
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi.

DOOM

înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii

ânzăpezirilor
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi.

DOOM

înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii

ânzăpeziră
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezirăm
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezirăți
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezise
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezisem
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpeziseră
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpeziserăm
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpeziserăți
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpeziseși
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpeziseți
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezit
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpezit
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpezita
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpezite
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpezitei
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpezitele
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpezitelor
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpezitul
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpezitului
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpeziși
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpeziți
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă.

DOOM

înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă

ânzăpeziți
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpeziții
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăpeziților
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.

ânzăuat
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuata
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuate
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuatei
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuatele
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuatelor
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuatul
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuatului
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuați
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuații
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăuaților
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za.

DOOM

înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte

ânzăvonea
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoneai
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoneam
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonească
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoneau
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoneați
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonesc
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonește
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonești
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoni
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonii
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonim
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonind
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonire
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoniră
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonirăm
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonirăți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonise
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonisem
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoniseră
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoniserăm
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoniserăți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoniseși
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoniseți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvonit
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoniși
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânzăvoniți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

ânăbuș
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușe
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușea
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușeai
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușeala
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală.

DOOM

înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli

ânăbușeam
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușeau
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușeați
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușeli
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală.

DOOM

înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli

ânăbușelii
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală.

DOOM

înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli

ânăbușelile
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală.

DOOM

înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli

ânăbușelilor
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală.

DOOM

înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli

ânăbuși
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușii
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușim
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușind
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușire
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușire
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși.

DOOM

înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii

ânăbușirea
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși.

DOOM

înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii

ânăbușiri
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși.

DOOM

înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii

ânăbușirii
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși.

DOOM

înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii

ânăbușirile
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși.

DOOM

înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii

ânăbușirilor
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși.

DOOM

înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii

ânăbușiră
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușirăm
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușirăți
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușise
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușisem
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușiseră
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușiserăm
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușiserăți
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușiseși
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușiseți
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușit
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușit
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușita
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușite
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușitei
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușitele
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușitelor
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușitoare
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitoarea
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitoarei
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitoarele
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitoarelor
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitor
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitori
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitorii
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitorilor
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitorul
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitorului
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor.

DOOM

înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre

ânăbușitul
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușitului
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușiși
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușiți
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăbușiți
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușiții
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușiților
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

ânăbușă
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

DOOM

înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe

ânăcreala
ÎNĂCREÁLĂ s. f. (Pop.) Substanță acră cu care se înăcrește o mâncare; mâncare acră sau înăcrită. – Înăcri + suf. -eală.

DOOM

!înăcreálă (pop.) (î-nă-crea-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrélii

ânăcreli
ÎNĂCREÁLĂ s. f. (Pop.) Substanță acră cu care se înăcrește o mâncare; mâncare acră sau înăcrită. – Înăcri + suf. -eală.

DOOM

!înăcreálă (pop.) (î-nă-crea-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrélii

ânăcrelii
ÎNĂCREÁLĂ s. f. (Pop.) Substanță acră cu care se înăcrește o mâncare; mâncare acră sau înăcrită. – Înăcri + suf. -eală.

DOOM

!înăcreálă (pop.) (î-nă-crea-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrélii

ânăcrire
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri.

DOOM

!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii

ânăcrirea
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri.

DOOM

!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii

ânăcriri
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri.

DOOM

!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii

ânăcririi
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri.

DOOM

!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii

ânăcririle
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri.

DOOM

!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii

ânăcririlor
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri.

DOOM

!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii

ânăcrit
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcrita
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcrite
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcritei
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcritele
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcritelor
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcritul
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcritului
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcriți
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcriții
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânăcriților
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.

ânădușea
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușeai
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușeala
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală.

DOOM

înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli

ânădușeam
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușească
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușeau
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușeați
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușeli
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală.

DOOM

înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli

ânădușelii
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală.

DOOM

înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli

ânădușelile
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală.

DOOM

înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli

ânădușelilor
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală.

DOOM

înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli

ânădușesc
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușește
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușești
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânăduși
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușii
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușim
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușind
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușire
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușiră
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușirăm
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușirăți
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușise
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușisem
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușiseră
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușiserăm
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușiserăți
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușiseși
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușiseți
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușit
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușit
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușita
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușite
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușitei
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușitele
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușitelor
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușitul
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușitului
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușiși
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușiți
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.

DOOM

înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă

ânădușiți
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușiții
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânădușiților
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.

ânălbea
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbeai
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbeam
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbească
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbeau
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbeați
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbesc
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbește
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbești
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbi
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbii
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbim
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbind
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbire
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbire
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit¹. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi.

DOOM

!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri

ânălbirea
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit¹. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi.

DOOM

!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri

ânălbiri
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit¹. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi.

DOOM

!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri

ânălbirii
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit¹. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi.

DOOM

!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri

ânălbirile
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit¹. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi.

DOOM

!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri

ânălbirilor
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit¹. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi.

DOOM

!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri

ânălbiră
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbirăm
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbirăți
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbise
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbisem
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbiseră
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbiserăm
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbiserăți
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbiseși
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbiseți
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbit
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbit
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbita
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbite
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbitei
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbitele
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbitelor
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbitul
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbitului
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbiși
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbiți
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

DOOM

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

ânălbiți
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbiții
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbiților
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit².

ânălbăstrea
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstreai
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstream
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrească
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstreau
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstreați
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstresc
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrește
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrești
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstri
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrii
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrim
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrind
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrire
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstriră
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrirăm
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrirăți
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrise
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrisem
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstriseră
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstriserăm
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstriserăți
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstriseși
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstriseți
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstrit
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstriși
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălbăstriți
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.

DOOM

!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă

ânălticea
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticeaua
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticei
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticeii
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticeilor
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticel
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticele
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticelei
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticelele
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticelelor
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticelul
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticelului
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânălticica
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel.

DOOM

înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle

ânăltișoara
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișoare
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișoarei
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișoarele
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișoarelor
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișor
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișori
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișorii
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișorilor
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișorul
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltișorului
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor.

DOOM

înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre

ânăltuț
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuța
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuțe
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuței
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuțele
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuțelor
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuți
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuții
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuților
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuțul
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânăltuțului
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț.

DOOM

înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe

ânălțai
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțam
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțare
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțare
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.

DOOM

înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri

ânălțarea
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.

DOOM

înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri

ânălțară
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțarăm
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțarăți
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțase
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțasem
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțaseră
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțaserăm
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțaserăți
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțaseși
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțaseți
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțat
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțat
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțata
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțate
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțatei
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțatele
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțatelor
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțatul
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțatului
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțau
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțași
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțați
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțați
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțații
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțaților
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit⁴, slăvit. – V. înălța.

ânălțime
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime.

DOOM

*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.

ânălțimea
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime.

DOOM

*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.

ânălțimi
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime.

DOOM

*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.

ânălțimii
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime.

DOOM

*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.

ânălțimile
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime.

DOOM

*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.

ânălțimilor
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime.

DOOM

*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.

ânălțând
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.

DOOM

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

ânălțări
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.

DOOM

înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri

ânălțării
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.

DOOM

înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri

ânălțările
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.

DOOM

înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri

ânălțărilor
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.

DOOM

înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri

ânălțătoare
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătoarea
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătoarei
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătoarele
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătoarelor
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțător
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțători
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătorii
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătorilor
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătorul
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătorului
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

DOOM

înălțătór² s. n., pl. înălțătoáre

ânălțătura
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură.

DOOM

înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri

ânălțături
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură.

DOOM

înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri

ânălțăturii
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură.

DOOM

înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri

ânălțăturile
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură.

DOOM

înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri

ânălțăturilor
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură.

DOOM

înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri

ânăsprea
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspreai
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspream
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprească
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspreau
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspreați
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspresc
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprește
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprești
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspri
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprii
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprim
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprind
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprire
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprire
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri.

DOOM

!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii

ânăsprirea
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri.

DOOM

!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii

ânăspriri
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri.

DOOM

!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii

ânăspririi
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri.

DOOM

!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii

ânăspririle
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri.

DOOM

!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii

ânăspririlor
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri.

DOOM

!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii

ânăspriră
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprirăm
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprirăți
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprise
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprisem
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspriseră
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspriserăm
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspriserăți
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspriseși
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspriseți
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprit
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăsprit
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăsprita
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăsprite
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăspritei
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăspritele
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăspritelor
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăspritul
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăspritului
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăspriși
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspriți
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru.

DOOM

!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă

ânăspriți
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăspriții
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăspriților
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.

ânăuntru
NĂÚNTRU adv. v. înăuntru.

DOOM

*înăúntru- prep. (ĭ)

ânăuntrul
ÎNLĂÚNTRUL prep. v. înăuntrul.

DOOM

înăúntrul prep. (~ lui)

ânșală
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșel
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșela
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelai
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelam
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelare
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelare
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

DOOM

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

ânșelare
ÎNȘELÁRE², înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela²; înșeuare.

ânșelarea
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

DOOM

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

ânșelarea
ÎNȘELÁRE², înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela²; înșeuare.

ânșelară
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelarăm
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelarăți
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelase
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelasem
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelaseră
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelaserăm
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelaserăți
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelaseși
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelaseți
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelat
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelat
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelat
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelata
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelata
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelate
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelate
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatei
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatei
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatele
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatele
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatelor
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatelor
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatul
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatul
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatului
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelatului
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelau
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelași
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelați
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelați
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelați
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelații
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelații
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelaților
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșelaților
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ânșele
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșeli
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelând
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

DOOM

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

ânșelăciune
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

DOOM

înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

ânșelăciunea
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

DOOM

înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

ânșelăciuni
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

DOOM

înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

ânșelăciunii
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

DOOM

înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

ânșelăciunile
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

DOOM

înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

ânșelăciunilor
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

DOOM

înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

ânșelări
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

DOOM

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

ânșelări
ÎNȘELÁRE², înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela²; înșeuare.

ânșelării
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

DOOM

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

ânșelării
ÎNȘELÁRE², înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela²; înșeuare.

ânșelările
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

DOOM

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

ânșelările
ÎNȘELÁRE², înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela²; înșeuare.

ânșelărilor
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

DOOM

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

ânșelărilor
ÎNȘELÁRE², înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela²; înșeuare.

ânșelătoare
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelătoarea
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelătoarei
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelătoarele
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelătoarelor
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelător
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelători
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelătoria
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.

DOOM

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile

ânșelătorie
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.

DOOM

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile

ânșelătoriei
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.

DOOM

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile

ânșelătorii
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelătorii
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.

DOOM

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile

ânșelătoriile
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.

DOOM

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile

ânșelătoriilor
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.

DOOM

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile

ânșelătorilor
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelătorul
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșelătorului
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător.

DOOM

înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre

ânșesit
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesita
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesite
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesitei
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesitele
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesitelor
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesitul
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesitului
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesiți
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesiții
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșesiților
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it.

DOOM

înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte

ânșeua
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuai
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuam
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuare
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuară
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuarăm
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuarăți
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuase
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuasem
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuaseră
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuaserăm
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuaserăți
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuaseși
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuaseți
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuat
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuat
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuata
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuate
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuatei
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuatele
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuatelor
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuatul
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuatului
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuau
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuază
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuași
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuați
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuați
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuații
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuaților
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.

ânșeuează
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuez
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeueze
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuezi
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșeuând
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa.

DOOM

înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)

ânșfac
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfacați
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșface
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfaci
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfacă
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfacăm
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcai
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcare
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcare
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.

DOOM

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii

ânșfăcarea
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.

DOOM

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii

ânșfăcară
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcarăm
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcarăți
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcase
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcasem
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcaseră
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcaserăm
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcaserăți
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcaseși
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcaseți
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcat
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcat
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcata
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcate
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcatei
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcatele
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcatelor
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcatul
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcatului
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcau
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcași
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcați
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcații
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcaților
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ânșfăcând
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

DOOM

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce

ânșfăcări
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.

DOOM

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii

ânșfăcării
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.

DOOM

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii

ânșfăcările
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.

DOOM

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii

ânșfăcărilor
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.

DOOM

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii

ânșii
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

DOOM

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.

ânșilor
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

DOOM

dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.

ânșine
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

DOOM

î́nsumi² (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi

ânșir
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșira
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirai
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșiram
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirare
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirare
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira.

DOOM

înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri

ânșirarea
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira.

DOOM

înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri

ânșirară
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirarăm
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirarăți
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirase
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirasem
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșiraseră
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșiraserăm
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșiraserăți
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșiraseși
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșiraseți
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirat
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirat
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșirata
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșirate
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșiratei
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșiratele
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșiratelor
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșiratul
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșiratului
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșirau
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirași
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirați
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirați
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșirații
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșiraților
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.

ânșire
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșiri
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirui
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruia
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiai
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiam
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiau
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiați
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruie
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruii
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruim
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruind
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruire
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruire
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui.

DOOM

înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri

ânșiruirea
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui.

DOOM

înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri

ânșiruiri
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui.

DOOM

înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri

ânșiruirii
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui.

DOOM

înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri

ânșiruirile
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui.

DOOM

înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri

ânșiruirilor
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui.

DOOM

înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri

ânșiruiră
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruirăm
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruirăți
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruise
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruisem
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiseră
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiserăm
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiserăți
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiseși
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiseți
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruit
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiși
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșiruiți
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui.

DOOM

înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie

ânșirând
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir.

DOOM

înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră

ânșirări
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira.

DOOM

înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri

ânșirării
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira.

DOOM

înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri

ânșirările
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira.

DOOM

înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri

ânșirărilor
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira.

DOOM

înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri

ânștiința
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințai
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințam
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințare
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințare
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

DOOM

înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri

ânștiințarea
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

DOOM

înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri

ânștiințară
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințarăm
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințarăți
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințase
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințasem
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințaseră
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințaserăm
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințaserăți
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințaseși
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințaseți
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințat
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințat
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințata
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințate
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințatei
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințatele
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințatelor
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințatul
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințatului
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințau
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințași
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințați
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințați
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințații
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințaților
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

ânștiințează
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințez
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințeze
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințezi
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințând
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință.

DOOM

înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză

ânștiințări
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

DOOM

înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri

ânștiințării
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

DOOM

înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri

ânștiințările
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

DOOM

înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri

ânștiințărilor
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.

DOOM

înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri

ânșuruba
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubai
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubam
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubare
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubare
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba.

DOOM

înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri

ânșurubarea
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba.

DOOM

înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri

ânșurubară
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubarăm
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubarăți
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubase
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubasem
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubaseră
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubaserăm
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubaserăți
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubaseși
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubaseți
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubat
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubat
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubata
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubate
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubatei
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubatele
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubatelor
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubatul
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubatului
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubau
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubași
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubați
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubați
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubații
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubaților
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ânșurubează
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubez
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubeze
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubezi
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubând
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

DOOM

înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză

ânșurubări
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba.

DOOM

înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri

ânșurubării
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba.

DOOM

înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri

ânșurubările
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba.

DOOM

înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri

ânșurubărilor
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba.

DOOM

înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri

ânțarc
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțarce
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțarci
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțarcă
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțeapă
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțeasă
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțeleagă
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleapta
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțeleasa
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțeleg
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelege
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegea
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegeai
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegeam
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegeau
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegeați
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegem
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegere
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegere
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie¹. – V. înțelege.

DOOM

înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri

ânțelegerea
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie¹. – V. înțelege.

DOOM

înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri

ânțelegeri
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie¹. – V. înțelege.

DOOM

înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri

ânțelegerii
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie¹. – V. înțelege.

DOOM

înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri

ânțelegerile
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie¹. – V. înțelege.

DOOM

înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri

ânțelegerilor
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie¹. – V. înțelege.

DOOM

înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri

ânțelegeți
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegi
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegând
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelegătoare
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegătoarea
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegătoarei
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegătoarele
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegătoarelor
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegător
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegători
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegătorii
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegătorilor
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegătorul
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelegătorului
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

DOOM

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

ânțelenea
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleneai
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleneam
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenească
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleneau
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleneați
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenesc
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenește
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenești
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleni
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenii
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenim
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenind
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenire
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenire
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni.

DOOM

înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri

ânțelenirea
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni.

DOOM

înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri

ânțeleniri
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni.

DOOM

înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri

ânțelenirii
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni.

DOOM

înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri

ânțelenirile
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni.

DOOM

înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri

ânțelenirilor
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni.

DOOM

înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri

ânțeleniră
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenirăm
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenirăți
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenise
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenisem
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleniseră
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleniserăm
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleniserăți
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleniseși
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleniseți
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenit
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțelenit
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțelenita
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțelenite
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțelenitei
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțelenitele
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțelenitelor
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțelenitul
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțelenitului
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțeleniși
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleniți
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină.

DOOM

înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă

ânțeleniți
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțeleniții
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțeleniților
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.

ânțelept
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțelepte
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțeleptei
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțeleptele
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțeleptelor
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțeleptul
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțeleptului
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțelepțea
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțeai
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțeam
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțească
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțeau
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțeați
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțesc
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțește
ÎNȚELEPȚÉȘTE adv. (Rar) În mod înțelept; cu judecată, cu chibzuială. – Întelept + suf. -ește.

DOOM

înțelepțéște (rar) adv.

ânțelepțește
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțești
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepți
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțelepți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepții
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțelepții
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepților
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

DOOM

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

ânțelepțim
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțind
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțire
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțiră
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțirăm
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțirăți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțise
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțisem
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțiseră
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțiserăm
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțiserăți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțiseși
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțiseți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțit
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțiși
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțelepțiți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

ânțeles
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeles
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțeles
ÎNȚELÉS², -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.

ânțelese
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelese
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțelesei
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelesei
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțelesele
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțeleselor
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțeleseră
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleserăm
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleserăți
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelesese
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelesesem
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleseseră
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleseserăm
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleseserăți
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleseseși
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleseseți
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțeleseși
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

DOOM

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

ânțelesul
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțelesul
ÎNȚELÉS², -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.

ânțelesului
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțelesului
ÎNȚELÉS², -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.

ânțelesuri
ÎNȚELÉS², -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.

ânțelesurile
ÎNȚELÉS², -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.

ânțelesurilor
ÎNȚELÉS², -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.

ânțeleși
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțeleșii
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțeleșilor
ÎNȚELÉS¹, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege.

DOOM

înțelés s. n., pl. înțelésuri

ânțep
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepa
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepai
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepam
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepare
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepare
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa.

DOOM

înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri

ânțeparea
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa.

DOOM

înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri

ânțepară
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțeparăm
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțeparăți
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepase
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepasem
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepaseră
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepaserăm
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepaserăți
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepaseși
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepaseți
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepat
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepat
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepata
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepate
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepatei
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepatele
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepatelor
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepatul
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepatului
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepau
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepași
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepați
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepați
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepații
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepaților
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.

ânțepe
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepenea
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeneai
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeneam
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenească
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeneau
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeneați
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenesc
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenește
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenești
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeni
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenii
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenim
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenind
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenire
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenire
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni.

DOOM

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

ânțepenirea
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni.

DOOM

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

ânțepeniri
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni.

DOOM

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

ânțepenirii
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni.

DOOM

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

ânțepenirile
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni.

DOOM

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

ânțepenirilor
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni.

DOOM

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

ânțepeniră
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenirăm
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenirăți
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenise
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenisem
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeniseră
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeniserăm
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeniserăți
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeniseși
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeniseți
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenit
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepenit
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepenita
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepenite
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepenitei
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepenitele
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepenitelor
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepenitul
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepenitului
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepeniși
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeniți
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

DOOM

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

ânțepeniți
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepeniții
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepeniților
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.

ânțepi
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepoasa
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepoase
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepoasei
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepoasele
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepoaselor
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepos
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțeposul
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțeposului
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepoși
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepoșii
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepoșilor
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os.

DOOM

înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse

ânțepând
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă.

DOOM

înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe

ânțepări
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa.

DOOM

înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri

ânțepării
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa.

DOOM

înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri

ânțepările
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa.

DOOM

înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri

ânțepărilor
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa.

DOOM

înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri

ânțepătoare
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătoarea
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătoarei
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătoarele
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătoarelor
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepător
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepători
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătorii
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătorilor
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătorul
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătorului
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.

DOOM

înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre

ânțepătura
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură.

DOOM

înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri

ânțepături
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură.

DOOM

înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri

ânțepăturii
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură.

DOOM

înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri

ânțepăturile
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură.

DOOM

înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri

ânțepăturilor
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură.

DOOM

înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri

ânțes
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesa
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesai
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesam
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesare
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesare
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa.

DOOM

înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri

ânțesarea
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa.

DOOM

înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri

ânțesară
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesarăm
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesarăți
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesase
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesasem
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesaseră
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesaserăm
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesaserăți
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesaseși
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesaseți
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesat
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesat
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesata
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesate
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesatei
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesatele
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesatelor
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesatul
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesatului
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesau
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesași
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesați
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesați
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesații
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțesaților
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.

ânțese
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțestat
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestata
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestate
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestatei
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestatele
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestatelor
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestatul
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestatului
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestați
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestații
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțestaților
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.

ânțesând
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțesări
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa.

DOOM

înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri

ânțesării
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa.

DOOM

înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri

ânțesările
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa.

DOOM

înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri

ânțesărilor
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa.

DOOM

înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri

ânțeși
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

DOOM

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

ânțina
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținai
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținam
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținare
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținară
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținarăm
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținarăți
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținase
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținasem
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținaseră
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținaserăm
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținaserăți
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținaseși
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținaseți
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținat
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținat
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținata
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținate
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținatei
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținatele
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținatelor
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținatul
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținatului
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținau
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținași
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținați
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținați
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținații
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținaților
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.

ânținează
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținez
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânțineze
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținezi
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânținând
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.

DOOM

înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză

ânțolea
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoleai
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoleam
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolească
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoleau
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoleați
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolesc
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolește
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolești
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoli
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolii
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolim
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolind
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolire
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoliră
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolirăm
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolirăți
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolise
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolisem
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoliseră
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoliserăm
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoliserăți
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoliseși
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoliseți
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolit
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțolit
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțolita
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțolite
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțolitei
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțolitele
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțolitelor
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțolitul
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțolitului
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțoliși
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoliți
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

DOOM

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

ânțoliți
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțoliții
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțoliților
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.

ânțoțona
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonai
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonam
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonare
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonară
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonarăm
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonarăți
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonase
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonasem
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonaseră
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonaserăm
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonaserăți
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonaseși
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonaseți
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonat
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonat
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonata
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonate
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonatei
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonatele
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonatelor
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonatul
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonatului
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonau
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonași
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonați
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonați
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonații
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonaților
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.

ânțoțonează
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonez
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțoneze
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonezi
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțoțonând
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța.

DOOM

înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză

ânțurțurat
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțurata
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțurate
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțuratei
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțuratele
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțuratelor
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțuratul
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțuratului
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțurați
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțurații
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțurțuraților
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ânțărcai
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcam
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcare
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcare
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat¹. – V. înțărca.

DOOM

înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii

ânțărcarea
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat¹. – V. înțărca.

DOOM

înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii

ânțărcară
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcarăm
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcarăți
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcase
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcasem
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcaseră
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcaserăm
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcaserăți
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcaseși
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcaseți
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcat
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcat
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcata
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcate
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcatei
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcatele
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcatelor
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcatul
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcatului
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcau
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcași
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcați
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcați
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcații
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcaților
ÎNȚĂRCÁT², -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.

ânțărcui
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuia
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiai
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiam
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiască
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiau
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiați
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiesc
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiește
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiești
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuii
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuim
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuind
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuire
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiră
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuirăm
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuirăți
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuise
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuisem
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiseră
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiserăm
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiserăți
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiseși
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiseți
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuit
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiși
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcuiți
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.

DOOM

înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă

ânțărcând
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc.

DOOM

înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce

ânțărcări
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat¹. – V. înțărca.

DOOM

înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii

ânțărcării
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat¹. – V. înțărca.

DOOM

înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii

ânțărcările
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat¹. – V. înțărca.

DOOM

înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii

ânțărcărilor
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat¹. – V. înțărca.

DOOM

înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii

ânțărcătoare
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare.

DOOM

înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri

ânțărcătoarea
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare.

DOOM

înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri

ânțărcători
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare.

DOOM

înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri

ânțărcătorii
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare.

DOOM

înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri

ânțărcătorile
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare.

DOOM

înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri

ânțărcătorilor
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare.

DOOM

înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri

ânțărâna
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânai
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânam
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânare
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânară
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânarăm
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânarăți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânase
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânasem
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânaseră
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânaserăm
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânaserăți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânaseși
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânaseți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânat
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânau
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânași
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânați
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânează
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânez
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărâneze
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânezi
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.

ânțărânând
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.