zi
ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul de ore în care salariații își desfășoară activitatea în cursul unei zile la locul de muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Dată la care s-a petrecut sau urmează să se petreacă ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În religia creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: zíuă s. f.] – Lat. dies.

zincuia
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiai
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiam
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiască
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiau
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiați
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiesc
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiește
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiești
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuii
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuim
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuind
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuire
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuire
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare. – V. zincui.
DOOM
zincuíre s. f. g.-d. art. zincuírii; pl. zincuíri
zincuirea
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare. – V. zincui.
DOOM
zincuíre s. f. g.-d. art. zincuírii; pl. zincuíri
zincuiri
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare. – V. zincui.
DOOM
zincuíre s. f. g.-d. art. zincuírii; pl. zincuíri
zincuirii
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare. – V. zincui.
DOOM
zincuíre s. f. g.-d. art. zincuírii; pl. zincuíri
zincuirile
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare. – V. zincui.
DOOM
zincuíre s. f. g.-d. art. zincuírii; pl. zincuíri
zincuirilor
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare. – V. zincui.
DOOM
zincuíre s. f. g.-d. art. zincuírii; pl. zincuíri
zincuiră
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuirăm
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuirăți
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuise
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuisem
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiseră
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiserăm
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiserăți
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiseși
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiseți
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuit
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiși
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuiți
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
DOOM
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincul
ZINC s. n. Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, folosit în industrie atât singur, cât și sub formă de aliaje. – Din fr. zinc.
DOOM
zinc s. n.; simb. Zn
zincului
ZINC s. n. Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, folosit în industrie atât singur, cât și sub formă de aliaje. – Din fr. zinc.
DOOM
zinc s. n.; simb. Zn
zincând
ZINCÁ, zinchez, vb. I. Tranz. A zincui. – Din zinc.
DOOM
zincá (a ~) vb., ind. prez. 3 zincheáză
zincînd
ZINCÁ, zinchez, vb. I. Tranz. A zincui. – Din zinc.
DOOM
zincá (a ~) vb., ind. prez. 3 zincheáză
zincări
ZINCÁRE, zincări, s. f. Acțiunea de a zinca și rezultatul ei; operație de acoperire cu un strat subțire de zinc a pieselor de oțel sau de fontă, precum și a unor piese nemetalice, pentru a le proteja împotriva coroziunii sau pentru a le da un aspect decorativ. – V. zinca.
DOOM
zincáre s. f., g.-d. art. zincắrii; pl. zincắri
zincării
ZINCÁRE, zincări, s. f. Acțiunea de a zinca și rezultatul ei; operație de acoperire cu un strat subțire de zinc a pieselor de oțel sau de fontă, precum și a unor piese nemetalice, pentru a le proteja împotriva coroziunii sau pentru a le da un aspect decorativ. – V. zinca.
DOOM
zincáre s. f., g.-d. art. zincắrii; pl. zincắri
zincările
ZINCÁRE, zincări, s. f. Acțiunea de a zinca și rezultatul ei; operație de acoperire cu un strat subțire de zinc a pieselor de oțel sau de fontă, precum și a unor piese nemetalice, pentru a le proteja împotriva coroziunii sau pentru a le da un aspect decorativ. – V. zinca.
DOOM
zincáre s. f., g.-d. art. zincắrii; pl. zincắri
zincărilor
ZINCÁRE, zincări, s. f. Acțiunea de a zinca și rezultatul ei; operație de acoperire cu un strat subțire de zinc a pieselor de oțel sau de fontă, precum și a unor piese nemetalice, pentru a le proteja împotriva coroziunii sau pentru a le da un aspect decorativ. – V. zinca.
DOOM
zincáre s. f., g.-d. art. zincắrii; pl. zincắri
zing
ZING interj. (Var.) Zâng.
zingheni
ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. – Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.
DOOM
zăngăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăngănésc, imperf. 3 sg. zăngăneá; conj. prez. 3 să zăngăneáscă
zinghenire
ZĂNGĂNÍRE, zăngăniri, s. f. Acțiunea de a zăngăni și rezultatul ei; zăngănit. [Var.: zingăníre, zingheníre, zângăníre s. f.] – V. zăngăni.
DOOM
zăngăníre s. f., g.-d. art. zăngănírii; pl. zăngăníri
zinghenit
ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. – Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.
zinghenitor
ZINGHENITÓR, -OÁRE, adj. v. zăngănitor.
DOOM
zăngănitór adj. m., pl. zăngănitóri; f. sg. și pl. zăngănitoáre
zinghet
ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zấngăt, zíngăt, zínghet, zấnghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.
DOOM
zắngăt s. n., pl. zắngăte
zingiantrop
ZINGIANTRÓP s.m. (Pal.) Maimuță antropoidă fosilă din Tanganyika. [Pron. -gi-an-. / < fr. zingianthrope, cf. Zingi – veche denumire a Africii Orientale, gr. anthropos – om].
zingiantropi
ZINGIANTRÓP s.m. (Pal.) Maimuță antropoidă fosilă din Tanganyika. [Pron. -gi-an-. / < fr. zingianthrope, cf. Zingi – veche denumire a Africii Orientale, gr. anthropos – om].
zingiantropii
ZINGIANTRÓP s.m. (Pal.) Maimuță antropoidă fosilă din Tanganyika. [Pron. -gi-an-. / < fr. zingianthrope, cf. Zingi – veche denumire a Africii Orientale, gr. anthropos – om].
zingiantropilor
ZINGIANTRÓP s.m. (Pal.) Maimuță antropoidă fosilă din Tanganyika. [Pron. -gi-an-. / < fr. zingianthrope, cf. Zingi – veche denumire a Africii Orientale, gr. anthropos – om].
zingiantropul
ZINGIANTRÓP s.m. (Pal.) Maimuță antropoidă fosilă din Tanganyika. [Pron. -gi-an-. / < fr. zingianthrope, cf. Zingi – veche denumire a Africii Orientale, gr. anthropos – om].
zingiantropului
ZINGIANTRÓP s.m. (Pal.) Maimuță antropoidă fosilă din Tanganyika. [Pron. -gi-an-. / < fr. zingianthrope, cf. Zingi – veche denumire a Africii Orientale, gr. anthropos – om].
zingiber
GHIMBÉR s. m. Plantă erbacee din regiunile tropicale, cu rizom aromatic bogat în uleiuri eterice (Zingiber officinale). [Var.: ghimbír s. m.] – Din magh. gyömbér.
zingirliu
GINGIRLÍU, -ÍE, gingirlii, adj. (Munt., despre cafeaua turcească) Cu caimac. Și de la mine o cafea gingirlie... lui Efendi. DELAVRANCEA, V. V. 67.
zingăni
ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. – Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.
DOOM
zăngăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăngănésc, imperf. 3 sg. zăngăneá; conj. prez. 3 să zăngăneáscă
zingănire
ZĂNGĂNÍRE, zăngăniri, s. f. Acțiunea de a zăngăni și rezultatul ei; zăngănit. [Var.: zingăníre, zingheníre, zângăníre s. f.] – V. zăngăni.
DOOM
zăngăníre s. f., g.-d. art. zăngănírii; pl. zăngăníri
zingănit
ZINGĂNÍT s. n. v. zăngănit.
DOOM
zăngănít s. n., pl. zăngăníturi
zingănit
ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. – Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.
zingăt
ZẮNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zấngăt, zíngăt, zínghet, zấnghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.
DOOM
zắngăt s. n., pl. zắngăte
zini
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.
DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
zinnia
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Nevastă de cârciumar; femeie care are în proprietate o cârciumă; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă.
zinnia
ZÍNNIE s.f. Plantă erbacee originară din Mexic, cu flori frumoase și cu un colorit variat; (pop.) cârciumărese. [< fr., it. zinnia, germ. Zinnie, cf. J. G. Zinn – botanist german].
zinnie
ZÍNNIE s.f. Plantă erbacee originară din Mexic, cu flori frumoase și cu un colorit variat; (pop.) cârciumărese. [< fr., it. zinnia, germ. Zinnie, cf. J. G. Zinn – botanist german].
zinniei
ZÍNNIE s.f. Plantă erbacee originară din Mexic, cu flori frumoase și cu un colorit variat; (pop.) cârciumărese. [< fr., it. zinnia, germ. Zinnie, cf. J. G. Zinn – botanist german].
zinnii
ZÍNNIE s.f. Plantă erbacee originară din Mexic, cu flori frumoase și cu un colorit variat; (pop.) cârciumărese. [< fr., it. zinnia, germ. Zinnie, cf. J. G. Zinn – botanist german].
zinniile
ZÍNNIE s.f. Plantă erbacee originară din Mexic, cu flori frumoase și cu un colorit variat; (pop.) cârciumărese. [< fr., it. zinnia, germ. Zinnie, cf. J. G. Zinn – botanist german].
zinniilor
ZÍNNIE s.f. Plantă erbacee originară din Mexic, cu flori frumoase și cu un colorit variat; (pop.) cârciumărese. [< fr., it. zinnia, germ. Zinnie, cf. J. G. Zinn – botanist german].
zinnwaldit
ZINNWALDÍT s. n. (Min.) Silicat natural de litiu, potasiu și fier. [Pr.: ținvaldit] – Din fr. zinnwaldite, germ. Zinnwaldit.
DOOM
zinnwaldít (germ.) [z pron. ț] (zinn-wal-) s. n.
zină
ZẤNĂ, zâne, s. f. 1. Personaj feminin din mitologia populară românească, întruchipare mai ales a bunătății și frumuseții, căreia i se atribuie puteri supranaturale și darul nemuririi; fee. 2. (Rar) Zeiță. – Probabil lat. Diana.
DOOM
zấnă s. f., g.-d. art. zấnei; pl. zấne
zio
ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul de ore în care salariații își desfășoară activitatea în cursul unei zile la locul de muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Dată la care s-a petrecut sau urmează să se petreacă ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În religia creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: zíuă s. f.] – Lat. dies.
DOOM
zíuă v. zi
ziori
ZORI¹ s. m. pl. 1. Lumină care se arată pe cer înainte de a răsări Soarele; timp al zilei când răsare Soarele; faptul zilei, auroră. ◊ Loc. adv. În zori de zi (sau de ziuă) sau până-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, în (sau la) revărsatul zorilor sau o dată cu zorile = dis-de-dimineață. Din zori și până-n seară (sau noapte) = toată ziua. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. ◊ Expr. A se (re)vărsa sau a (se) crăpa, a se ivi, a se zări, a miji zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (sau a se crăpa, a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă, să se lumineze. 2. (Art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă; melodie după care se execută acest dans; melodie care se cântă miresei la uncrop. [Art.: zorii și (f.) zorile] – Din sl. zorĭ (gen. pl. al lui zorja).
DOOM
zori¹ s. m. pl. / s. f. pl., art. zórii / zórile
zircon
ZIRCÓN s. n. Silicat natural de zirconiu tetragonal, de obicei galben-portocaliu, roșu sau verde, foarte dur, folosit pentru obținerea dioxidului de zirconiu, iar cristalele limpezi, ca pietre semiprețioase. – Din fr. zircon.
DOOM
zircón (mineral) s. n.
zirconita
ZIRCONÍTĂ s.f. Varietate de zircon. [< fr. zirconite].
zirconite
ZIRCONÍTĂ s.f. Varietate de zircon. [< fr. zirconite].
zirconitei
ZIRCONÍTĂ s.f. Varietate de zircon. [< fr. zirconite].
zirconiu
ZIRCÓNIU s. n. Element chimic, metal de culoare cenușie, intermediar între siliciu și aluminiu, care se folosește la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oțeluri speciale etc. – Din fr. zirconium.
DOOM
zircóniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n. art. zircóniul; simb. Zr
zirconiul
ZIRCÓNIU s. n. Element chimic, metal de culoare cenușie, intermediar între siliciu și aluminiu, care se folosește la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oțeluri speciale etc. – Din fr. zirconium.
DOOM
zircóniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n. art. zircóniul; simb. Zr
zirconiului
ZIRCÓNIU s. n. Element chimic, metal de culoare cenușie, intermediar între siliciu și aluminiu, care se folosește la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oțeluri speciale etc. – Din fr. zirconium.
DOOM
zircóniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n. art. zircóniul; simb. Zr
zirconul
ZIRCÓN s. n. Silicat natural de zirconiu tetragonal, de obicei galben-portocaliu, roșu sau verde, foarte dur, folosit pentru obținerea dioxidului de zirconiu, iar cristalele limpezi, ca pietre semiprețioase. – Din fr. zircon.
DOOM
zircón (mineral) s. n.
zirconului
ZIRCÓN s. n. Silicat natural de zirconiu tetragonal, de obicei galben-portocaliu, roșu sau verde, foarte dur, folosit pentru obținerea dioxidului de zirconiu, iar cristalele limpezi, ca pietre semiprețioase. – Din fr. zircon.
DOOM
zircón (mineral) s. n.
zirdiceab
ZERDICEÁF s. m. Plantă din a cărei rădăcină se scoate o vopsea galbenă (Curcuma longa). ♦ Substanță colorantă galbenă extrasă din planta de mai sus. – Din tc. zerdeçav.
DOOM
zerdiceáf s. m.
zirdiceav
ZERDICEÁF s. m. Plantă din a cărei rădăcină se scoate o vopsea galbenă (Curcuma longa). ♦ Substanță colorantă galbenă extrasă din planta de mai sus. – Din tc. zerdeçav.
DOOM
zerdiceáf s. m.
zis
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zis
ZIS¹ s. n. Faptul de a zice. – V. zice.
DOOM
zis² s. n.
zisa
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zisa
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zise
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zise
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zisei
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zisei
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zisele
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zisele
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
ziselor
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
ziselor
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zisul
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zisului
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zisă
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zísă (pop.) s. f., g.-d. art. zísei; pl. zíse
zitie
zítie (-ii), s. f. – 1. Făină măcinată mare. – 2. Pîine care se dă de pomană făcută cu făină groasă. – Var. zîtie, zătie. Ngr. ζίτια „cerere” (Scriban). În Mold.
zitum
ZÍTUM s.n. Bere fabricată de egipteni din orz fermentat. [< fr. zythum, cf. gr. zythos – bere].
zitumul
ZÍTUM s.n. Bere fabricată de egipteni din orz fermentat. [< fr. zythum, cf. gr. zythos – bere].
zitumului
ZÍTUM s.n. Bere fabricată de egipteni din orz fermentat. [< fr. zythum, cf. gr. zythos – bere].
zitumuri
ZÍTUM s.n. Bere fabricată de egipteni din orz fermentat. [< fr. zythum, cf. gr. zythos – bere].
zitumurile
ZÍTUM s.n. Bere fabricată de egipteni din orz fermentat. [< fr. zythum, cf. gr. zythos – bere].
zitumurilor
ZÍTUM s.n. Bere fabricată de egipteni din orz fermentat. [< fr. zythum, cf. gr. zythos – bere].
ziuatec
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuatic
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuatica
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuatice
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuaticei
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuaticele
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuaticelor
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuatici
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuaticii
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuaticilor
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuaticul
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziuaticului
ZIUÁTIC, -Ă, ziuatici, -ce, adj. (Pop.; despre frați, surori) Născut în aceeași zi a anului, dar în ani diferiți. [Pr.: zi-ua-] – Ziuă + suf. -atic.
DOOM
ziuátic (pop.) (zi-ua-) adj. m., pl. ziuátici; i. ziuátică, pl. ziuátice
ziucă
ZIÚCĂ, ziúci, s. f. Ziulică.
ziulica
ZIULÍCĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui zi; zilișoară, ziuliță, ziușoară. Loc. adv. Toată ziulica sau ziulica toată, ziulica întreagă = de dimineață până seara. ◊ Expr. Cât e ziulica de mare = cât ține ziua. Până în ziulica de astăzi = până acum. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ulică.
DOOM
ziulícă (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulícii
ziulici
ZIULÍCĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui zi; zilișoară, ziuliță, ziușoară. Loc. adv. Toată ziulica sau ziulica toată, ziulica întreagă = de dimineață până seara. ◊ Expr. Cât e ziulica de mare = cât ține ziua. Până în ziulica de astăzi = până acum. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ulică.
DOOM
ziulícă (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulícii
ziulicii
ZIULÍCĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui zi; zilișoară, ziuliță, ziușoară. Loc. adv. Toată ziulica sau ziulica toată, ziulica întreagă = de dimineață până seara. ◊ Expr. Cât e ziulica de mare = cât ține ziua. Până în ziulica de astăzi = până acum. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ulică.
DOOM
ziulícă (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulícii
ziulicile
ZIULÍCĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui zi; zilișoară, ziuliță, ziușoară. Loc. adv. Toată ziulica sau ziulica toată, ziulica întreagă = de dimineață până seara. ◊ Expr. Cât e ziulica de mare = cât ține ziua. Până în ziulica de astăzi = până acum. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ulică.
DOOM
ziulícă (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulícii
ziulicilor
ZIULÍCĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui zi; zilișoară, ziuliță, ziușoară. Loc. adv. Toată ziulica sau ziulica toată, ziulica întreagă = de dimineață până seara. ◊ Expr. Cât e ziulica de mare = cât ține ziua. Până în ziulica de astăzi = până acum. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ulică.
DOOM
ziulícă (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulícii
ziulița
ZIULÍȚĂ, ziulițe, s. f. (Pop.) Ziulică. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -uliță.
DOOM
ziulíță (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulíței; pl. ziulíțe
ziulițe
ZIULÍȚĂ, ziulițe, s. f. (Pop.) Ziulică. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -uliță.
DOOM
ziulíță (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulíței; pl. ziulíțe
ziuliței
ZIULÍȚĂ, ziulițe, s. f. (Pop.) Ziulică. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -uliță.
DOOM
ziulíță (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulíței; pl. ziulíțe
ziulițele
ZIULÍȚĂ, ziulițe, s. f. (Pop.) Ziulică. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -uliță.
DOOM
ziulíță (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulíței; pl. ziulíțe
ziulițelor
ZIULÍȚĂ, ziulițe, s. f. (Pop.) Ziulică. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -uliță.
DOOM
ziulíță (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulíței; pl. ziulíțe
ziuă
ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul de ore în care salariații își desfășoară activitatea în cursul unei zile la locul de muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Dată la care s-a petrecut sau urmează să se petreacă ceva; termen, soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În religia creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ◊ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: zíuă s. f.] – Lat. dies.
DOOM
zíuă v. zi
ziușoara
ZIUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Ziulică. ◊ Loc. adv. La ziușoară = în zori de zi, dis-de-dimineață. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ușoară.
DOOM
ziușoáră (rar) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziușoárei
ziușoare
ZIUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Ziulică. ◊ Loc. adv. La ziușoară = în zori de zi, dis-de-dimineață. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ușoară.
DOOM
ziușoáră (rar) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziușoárei
ziușoarei
ZIUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Ziulică. ◊ Loc. adv. La ziușoară = în zori de zi, dis-de-dimineață. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ușoară.
DOOM
ziușoáră (rar) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziușoárei
ziușoarele
ZIUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Ziulică. ◊ Loc. adv. La ziușoară = în zori de zi, dis-de-dimineață. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ușoară.
DOOM
ziușoáră (rar) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziușoárei
ziușoarelor
ZIUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Ziulică. ◊ Loc. adv. La ziușoară = în zori de zi, dis-de-dimineață. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ușoară.
DOOM
ziușoáră (rar) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziușoárei
zivelcă
ZĂVÉLCĂ, zăvelci, s. f. Fiecare dintre cele două fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poartă una în față și alta în spate, ca fustă. [Var.: zăvélcă, zovélcă, zivélcă, zuvélcă, zevélcă s. f.] – Cf. bg. zavivka.
DOOM
zăvélcă (pop.) s. f., g.-d. art. zăvélcii; pl. zăvélci
zizanie
ZÂZÁNIE¹, zâzanii, s. f. Intrigă, discordie, vrajbă, gâlceavă. – Din ngr. zizánia (pl. lui zizánion).
DOOM
zâzánie¹ (discordie) (-ni-e) s. f., art. zâzánia (-ni-a), g.-d. art. zâzániei; pl. zâzánii, art. zâzániile (-ni-i-)
zizanie
ZIZÁNIE, zizanii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare alungite, cu spicul asemănător cu cel al pirului, cultivată ca plantă furajeră și ornamentală (Lolium perenne). [Var.: zâzánie s. f.] – Din ngr. zizánia.
DOOM
zizánie / zâzánie² (plantă) (-ni-e) s. f., art. zizánia / zâzánia (-ni-a), g.-d. art. zizániei / zâzániei; pl. zizánii / zâzánii, art. zizániile / zâzániile (-ni-i-)
zizăi
ZÂZÂÍ, pers. 3 zấzâie, vb. IV. Intranz. (Despre insecte) A produce sunete caracteristice când zboară; a bâzâi, a zumzăi. – Formație onomatopeică.
DOOM
zâzâí (a ~) vb., ind. prez. 3 zấzăie, imperf. 3 sg. zâzâiá conj. prez. să zấzâie
zizăire
ZIZĂÍ, vb. IV. v. zîzîi.
ziși
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zișii
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse
zișilor
ZIS², ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.
DOOM
zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zísă, pl. zíse