vâj
VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

DOOM

vâj / vâj-vâj interj.

vâjdoc
vîjdóc (-oáce), s. n. – Turmă de importanță mică. Origine necunoscută.

vâjea
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjeai
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjeam
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjească
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjeau
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjeați
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjeietoare
VÎJEIETOÁRE s. f. v. vîjîietoare.

vâjeitor
VÎJEITÓR, -OÁRE adj. v. vîjîitor.

vâjeitură
VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

DOOM

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjesc
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjește
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjești
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjgăraie
VÎJGĂRÁIE, vîjgărăi, s. f. (Regional) Vînt puternic de iarnă, care spulberă zăpada. Dacă va fi ninsoare, ploaie, vîjgăraie, nu ger sec, promoroacă, anul va fi bun. I. CR. III 211.

vâji
VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

DOOM

vâj / vâj-vâj interj.

vâji
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjială
VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jă-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

DOOM

vâjâiálă s. f., g.-d. art. vâjâiélii; pl. vâjâiéli

vâjietură
VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

DOOM

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjii
VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

DOOM

vâj / vâj-vâj interj.

vâjii
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjii
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiire
VÂJIÍ vb. IV v. vâjâi.

vâjiit
VÂJIÍT s. n. v. vâjâit¹.

vâjiitor
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjiitură
VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

DOOM

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjilor
VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

DOOM

vâj / vâj-vâj interj.

vâjim
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjind
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjire
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiră
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjirăm
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjirăți
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjise
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjisem
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiseră
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiserăm
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiserăți
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiseși
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiseți
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjit
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiși
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjiți
VÎJÍ, vîjesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre persoane) A se potrivi unul cu altul, a cădea de acord (la un tîrg, la o tocmeală). Hai, bade, să ne iubim, Că amîndoi ne vîjim, Și la ochi și la sprîncene. POP. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi potrivit, a veni bine, pe măsură. Bucuria fetei că i se vîjește [papucul], dar bucurie scurtă, că numai cu unul ce să facă. RETEGANUL, la CADE.

vâjoi
VÎJÓI, vîjoaie, s. n. (Regional) Apă care curge repede și zgomotos; șuvoi, torent; cascadă.

vâjul
VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

DOOM

vâj / vâj-vâj interj.

vâjului
VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

DOOM

vâj / vâj-vâj interj.

vâjâi
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâia
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâiala
VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jă-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

DOOM

vâjâiálă s. f., g.-d. art. vâjâiélii; pl. vâjâiéli

vâjâiau
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâie
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâieli
VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jă-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

DOOM

vâjâiálă s. f., g.-d. art. vâjâiélii; pl. vâjâiéli

vâjâielii
VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jă-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

DOOM

vâjâiálă s. f., g.-d. art. vâjâiélii; pl. vâjâiéli

vâjâielile
VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jă-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

DOOM

vâjâiálă s. f., g.-d. art. vâjâiélii; pl. vâjâiéli

vâjâielilor
VÂJÂIÁLĂ, vâjâieli, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jă-ia-. – Var.: (reg.) vâjiálă s. f.] – Vâjâi + suf. -eală.

DOOM

vâjâiálă s. f., g.-d. art. vâjâiélii; pl. vâjâiéli

vâjâiet
VÎJÎIÉT s. n. v. Vîjîit.

vâjâietoare
VÎJÎIETOÁRE, vîjîietori, s. f. (Și în forma vîjeietoare) Zbîrnîitoare la zmeul cu care se joacă copiii. De-a lungul aleii, un grup de copii înalță un zmeu cu vîjeietoare. SAHIA, U.R.S.S. 188. – Variantă: vîjeietoáre s. f.

vâjâietor
VÎJÎIETÓR, -OÁRE adj. V. vîjîitor.

vâjâind
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâire
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâire
VÂJÂÍRE, vâjâiri, s. f. Vâjâit¹. – V. vâjâi.

DOOM

vâjâíre s. f., g.-d. art. vâjâírii; pl. vâjâíri

vâjâirea
VÂJÂÍRE, vâjâiri, s. f. Vâjâit¹. – V. vâjâi.

DOOM

vâjâíre s. f., g.-d. art. vâjâírii; pl. vâjâíri

vâjâiri
VÂJÂÍRE, vâjâiri, s. f. Vâjâit¹. – V. vâjâi.

DOOM

vâjâíre s. f., g.-d. art. vâjâírii; pl. vâjâíri

vâjâirii
VÂJÂÍRE, vâjâiri, s. f. Vâjâit¹. – V. vâjâi.

DOOM

vâjâíre s. f., g.-d. art. vâjâírii; pl. vâjâíri

vâjâirile
VÂJÂÍRE, vâjâiri, s. f. Vâjâit¹. – V. vâjâi.

DOOM

vâjâíre s. f., g.-d. art. vâjâírii; pl. vâjâíri

vâjâirilor
VÂJÂÍRE, vâjâiri, s. f. Vâjâit¹. – V. vâjâi.

DOOM

vâjâíre s. f., g.-d. art. vâjâírii; pl. vâjâíri

vâjâiră
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâise
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâiseră
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâit
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

DOOM

vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 vấjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să vấjâie

vâjâit
VÂJÂÍT², -Ă, vâjâiți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Amețit (de băutură), cherchelit. – V. vâjâi.

DOOM

vâjâít s. n., pl. vâjâíturi

vâjâit
VÂJÂÍT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

vâjâitoare
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitoáre (-jâ-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitórii; pl. vâjâitóri

vâjâitoare
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitoarea
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitoáre (-jâ-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitórii; pl. vâjâitóri

vâjâitoarea
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitoarei
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitoarele
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitoarelor
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitor
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitori
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitoáre (-jâ-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitórii; pl. vâjâitóri

vâjâitori
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitorii
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitoáre (-jâ-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitórii; pl. vâjâitóri

vâjâitorii
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitorile
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitoáre (-jâ-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitórii; pl. vâjâitóri

vâjâitorilor
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitoáre (-jâ-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitórii; pl. vâjâitóri

vâjâitorilor
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitorul
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitorului
VÂJÂITÓR, -OÁRE, vâjâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vâjâie. 2. S. f. Zbârnâitoare (la zmeul cu care se joacă copiii). [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjiitór, -oare adj.] – Vâjâi + suf. -tor.

DOOM

vâjâitór (-jâ-i-) adj. m., pl. vâjăitóri; f. sg. și pl. vâjâitoáre

vâjâitul
VÂJÂÍT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

vâjâitului
VÂJÂÍT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

vâjâitura
VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

DOOM

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjâituri
VÂJÂÍT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

vâjâituri
VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

DOOM

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjâiturii
VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

DOOM

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjâiturile
VÂJÂÍT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

vâjâiturile
VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

DOOM

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjâiturilor
VÂJÂÍT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

vâjâiturilor
VÂJIITÚRĂ s. f. v. vâjâitură.

DOOM

vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri

vâjăi
VÎJĂÍ vb. IV v. vîjîi.

vâjăit
VÎJÎÍT¹, vîjîituri, s. n. Faptul de a v î j î i; zgomot caracteristic produs de suflarea vijelioasă a vîntuiui sau de curgerea năvalnică a apei. De departe, dintr-un colț al iazului, venea vîjîitul înăbușit al unui opust. SADOVEANU, O. I 379. Nu se auzeau alte zgomote decît... vîjîitul înfundat al șuvoiului din dosul casei. GALACTION, O. I 160. Apropiați de mal, prin vîjîitul luncii, deosebirăm deodată umbra unui șlep. DUNĂREANU, CH. 95. – Variante: vîjiít, (regional) vîjîiét (SBIERA, P. 85) s. n.

vâlcan
vîlcán (-ni), s. m. – Pește de Dunăre (Aspius rapax). – Var. vîlsan, vîigan, vîjgău. Sb. volak, voka „tăuraș,” cf. celălalt nume al său, boulean, și sb. volak „pește, Lumaca marina”.

vâlceag
VÂLCEÁG s. n. (Reg.) Recompensă. – Magh. váltság.

vâlceag
VÎLCEÁG s. n. (Regional) Recompensă. De mi-ar da [năframa] Bun vîlceag ar căpăta. MAT. FOLK. 411.

vâlcean
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlcean
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlceana
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlceancă
VÂLCEÁNCĂ, vâlcence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. – Vâlcean + suf. -că.

vâlceanul
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlceanului
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlceaua
VÂLCEÁ, -ÍCĂ, vâlcele, s. f. 1. Vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară; vâlcică. 2. Pârâu mic de-a lungul unei vâlcele (1). – Lat. *vallicella (= vallicula). – Vâlcícă cu schimbare de suf.

DOOM

vâlcícă v. vâlceá

vâlced
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlceda
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcede
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcedei
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcedele
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcedelor
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcedul
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcedului
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcele
VÂLCEÁ, -ÍCĂ, vâlcele, s. f. 1. Vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară; vâlcică. 2. Pârâu mic de-a lungul unei vâlcele (1). – Lat. *vallicella (= vallicula). – Vâlcícă cu schimbare de suf.

DOOM

vâlcícă v. vâlceá

vâlcelei
VÂLCEÁ, -ÍCĂ, vâlcele, s. f. 1. Vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară; vâlcică. 2. Pârâu mic de-a lungul unei vâlcele (1). – Lat. *vallicella (= vallicula). – Vâlcícă cu schimbare de suf.

DOOM

vâlcícă v. vâlceá

vâlcelele
VÂLCEÁ, -ÍCĂ, vâlcele, s. f. 1. Vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară; vâlcică. 2. Pârâu mic de-a lungul unei vâlcele (1). – Lat. *vallicella (= vallicula). – Vâlcícă cu schimbare de suf.

DOOM

vâlcícă v. vâlceá

vâlcelelor
VÂLCEÁ, -ÍCĂ, vâlcele, s. f. 1. Vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară; vâlcică. 2. Pârâu mic de-a lungul unei vâlcele (1). – Lat. *vallicella (= vallicula). – Vâlcícă cu schimbare de suf.

DOOM

vâlcícă v. vâlceá

vâlcelușe
VÂLCELÚȘĂ, vâlcelușe, s. f. Diminutiv al lui vâlcea. – Vâlcea + suf. -elușă.

DOOM

vâlcelúșă s. f., art. vâlcelúșa, g.-d. art. vâlcelúșei; pl. vâlcelúșe

vâlcelușei
VÂLCELÚȘĂ, vâlcelușe, s. f. Diminutiv al lui vâlcea. – Vâlcea + suf. -elușă.

DOOM

vâlcelúșă s. f., art. vâlcelúșa, g.-d. art. vâlcelúșei; pl. vâlcelúșe

vâlcelușele
VÂLCELÚȘĂ, vâlcelușe, s. f. Diminutiv al lui vâlcea. – Vâlcea + suf. -elușă.

DOOM

vâlcelúșă s. f., art. vâlcelúșa, g.-d. art. vâlcelúșei; pl. vâlcelúșe

vâlcelușelor
VÂLCELÚȘĂ, vâlcelușe, s. f. Diminutiv al lui vâlcea. – Vâlcea + suf. -elușă.

DOOM

vâlcelúșă s. f., art. vâlcelúșa, g.-d. art. vâlcelúșei; pl. vâlcelúșe

vâlcene
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlcenei
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlcenele
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlcenelor
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlceni
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlcenii
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlcenilor
VÂLCEÁN, -Ă, vâlceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea sau din județul Vâlcea. 2. Adj. Care aparține municipiului Râmnicu Vâlcea sau județului Vâlcea ori vâlcenilor (1), privitor la municipiul Râmnicu Vâlcea sau județul Vâlcea ori la vâlceni. – Vâlcea (n. pr.) + suf. -ean.

vâlcezea
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezeai
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezeam
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezească
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezeau
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezeați
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezesc
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezește
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezești
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezi
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcezi
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezii
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcezii
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezilor
VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

DOOM

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlcezim
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezind
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezire
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezire
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

vâlceziră
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezirăm
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezirăți
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezise
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezisem
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlceziseră
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlceziserăm
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlceziserăți
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlceziseși
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlceziseți
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezit
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcezit
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

vâlceziși
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlceziți
VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.

DOOM

vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă

vâlcicuța
VÂLCICÚȚĂ, vâlcicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâlcică. – Vâlcică + suf. -uță.

DOOM

vâlcicúță (rar) s. f., g.-d. art. vâlcicúței; pl. vâlcicúțe

vâlcicuțe
VÂLCICÚȚĂ, vâlcicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâlcică. – Vâlcică + suf. -uță.

DOOM

vâlcicúță (rar) s. f., g.-d. art. vâlcicúței; pl. vâlcicúțe

vâlcicuței
VÂLCICÚȚĂ, vâlcicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâlcică. – Vâlcică + suf. -uță.

DOOM

vâlcicúță (rar) s. f., g.-d. art. vâlcicúței; pl. vâlcicúțe

vâlcicuțele
VÂLCICÚȚĂ, vâlcicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâlcică. – Vâlcică + suf. -uță.

DOOM

vâlcicúță (rar) s. f., g.-d. art. vâlcicúței; pl. vâlcicúțe

vâlcicuțelor
VÂLCICÚȚĂ, vâlcicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâlcică. – Vâlcică + suf. -uță.

DOOM

vâlcicúță (rar) s. f., g.-d. art. vâlcicúței; pl. vâlcicúțe

vâlcioara
VÎLCIOÁRĂ, vîlcioare, s. f. Vîlcelușă. Aș vrea să văd acuma natala mea vilcioară, Scăldată în cristalul pîrăului de-argint. EMINESCU, O. I 6.

DOOM

vâlcioáră (pop.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. vâlcioárei; pl. vâlcioáre

vâlcioare
VÎLCIOÁRĂ, vîlcioare, s. f. Vîlcelușă. Aș vrea să văd acuma natala mea vilcioară, Scăldată în cristalul pîrăului de-argint. EMINESCU, O. I 6.

DOOM

vâlcioáră (pop.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. vâlcioárei; pl. vâlcioáre

vâlcioarei
VÎLCIOÁRĂ, vîlcioare, s. f. Vîlcelușă. Aș vrea să văd acuma natala mea vilcioară, Scăldată în cristalul pîrăului de-argint. EMINESCU, O. I 6.

DOOM

vâlcioáră (pop.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. vâlcioárei; pl. vâlcioáre

vâlcioarele
VÎLCIOÁRĂ, vîlcioare, s. f. Vîlcelușă. Aș vrea să văd acuma natala mea vilcioară, Scăldată în cristalul pîrăului de-argint. EMINESCU, O. I 6.

DOOM

vâlcioáră (pop.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. vâlcioárei; pl. vâlcioáre

vâlcioarelor
VÎLCIOÁRĂ, vîlcioare, s. f. Vîlcelușă. Aș vrea să văd acuma natala mea vilcioară, Scăldată în cristalul pîrăului de-argint. EMINESCU, O. I 6.

DOOM

vâlcioáră (pop.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. vâlcioárei; pl. vâlcioáre

vâlcă
VÎ́LCĂ, vilei, s. f. (Regional) Umflătură sub piele. V. g î l m ă, g î l c ă. O vîlcă groasă cit degetul îi răsări drept în mijlocul frunții. CAMILAR, N. I 120.

vâlfă
VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

DOOM

vấlvă s. f., g.-d. art. vấlvei; (zâne) pl. vấlve

vâlnec
VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

DOOM

vấlnic s. n., pl. vấlnice

vâlnice
VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

DOOM

vấlnic s. n., pl. vấlnice

vâlnicele
VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

DOOM

vấlnic s. n., pl. vấlnice

vâlnicelor
VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

DOOM

vấlnic s. n., pl. vấlnice

vâlnicul
VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

DOOM

vấlnic s. n., pl. vấlnice

vâlnicului
VẤLNIC, vâlnice, s. n. 1. Fotă încrețită în talie și despicată în față, care aparține portului popular oltenesc. 2. Pânză țărănească subțire; învelitoare de cap făcută din astfel de pânză; văl. – Din bg. vălnenik.

DOOM

vấlnic s. n., pl. vấlnice

vâltoare
VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. *voltoria (< volutus).

DOOM

vâltoáre s. f.., g.-d. art. vâltórii; pl. vâltóri

vâltoarea
VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. *voltoria (< volutus).

DOOM

vâltoáre s. f.., g.-d. art. vâltórii; pl. vâltóri

vâltora
VÎLTORÁ vb. I v. vîltori.

vâltorea
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoreai
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoream
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorească
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoreau
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoreați
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoresc
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorește
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorești
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltori
VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. *voltoria (< volutus).

DOOM

vâltoáre s. f.., g.-d. art. vâltórii; pl. vâltóri

vâltori
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorii
VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. *voltoria (< volutus).

DOOM

vâltoáre s. f.., g.-d. art. vâltórii; pl. vâltóri

vâltorii
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorile
VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. *voltoria (< volutus).

DOOM

vâltoáre s. f.., g.-d. art. vâltórii; pl. vâltóri

vâltorilor
VÂLTOÁRE, vâltori, s. f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formează vârtejuri; vârtej format de apă în acest loc; bulboană, bulboacă. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarvă; învălmășeală. [Var.: (pop.) vultoáre s. f.] – Lat. *voltoria (< volutus).

DOOM

vâltoáre s. f.., g.-d. art. vâltórii; pl. vâltóri

vâltorim
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorind
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorire
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoriră
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorirăm
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorirăți
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorise
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorisem
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoriseră
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoriserăm
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoriserăți
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoriseși
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoriseți
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltorit
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoriși
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâltoriți
VÎLTORÍ, vîltoresc, vb. IV. Tranz. A învîrteji, a învolbura. Se simțea... ca o frunză pe care vîntul o vîltorește cum îi place. REBREANU, I. 51. – Variantă: vîltora vb. I.

DOOM

vâltorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâltoréște, imperf. 3 sg. vâltoreá; conj. prez. 3 să vâltoreáscă

vâlva
VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

DOOM

vấlvă s. f., g.-d. art. vấlvei; (zâne) pl. vấlve

vâlve
VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

DOOM

vấlvă s. f., g.-d. art. vấlvei; (zâne) pl. vấlve

vâlvei
VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

DOOM

vấlvă s. f., g.-d. art. vấlvei; (zâne) pl. vấlve

vâlvele
VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

DOOM

vấlvă s. f., g.-d. art. vấlvei; (zâne) pl. vấlve

vâlvelor
VẤLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vấlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.

DOOM

vấlvă s. f., g.-d. art. vấlvei; (zâne) pl. vấlve

vâlvoare
VÂLVOÁRE, vâlvori, s. f. (Rar) Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoáre s. f.] – Cf. vâlvă.

DOOM

vâlvoáre (rar) s. f., g.-d. art. vâlvórii; pl. vâlvóri

vâlvoarea
VÂLVOÁRE, vâlvori, s. f. (Rar) Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoáre s. f.] – Cf. vâlvă.

DOOM

vâlvoáre (rar) s. f., g.-d. art. vâlvórii; pl. vâlvóri

vâlvoiat
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiata
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiate
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiatei
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiatele
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiatelor
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiatul
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiatului
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiați
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiații
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvoiaților
VÎLVOIÁT, -Ă, vîlvoiați, -te, adj. (Mai ales despre păr) Zbîrlit, ciufulit. – Variantă: vulvoiát, -ă (BOLINTINEANU, la TDRG) adj.

DOOM

vâlvoiát (pop.) adj. m., pl. vâlvoiáți; f. vâlvoiátă, pl. vâlvoiáte

vâlvora
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvorare
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvorare
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

vâlvorară
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvorase
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvoraseră
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvorat
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvorau
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvorează
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvoreze
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvori
VÂLVOÁRE, vâlvori, s. f. (Rar) Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoáre s. f.] – Cf. vâlvă.

DOOM

vâlvoáre (rar) s. f., g.-d. art. vâlvórii; pl. vâlvóri

vâlvorii
VÂLVOÁRE, vâlvori, s. f. (Rar) Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoáre s. f.] – Cf. vâlvă.

DOOM

vâlvoáre (rar) s. f., g.-d. art. vâlvórii; pl. vâlvóri

vâlvorile
VÂLVOÁRE, vâlvori, s. f. (Rar) Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoáre s. f.] – Cf. vâlvă.

DOOM

vâlvoáre (rar) s. f., g.-d. art. vâlvórii; pl. vâlvóri

vâlvorilor
VÂLVOÁRE, vâlvori, s. f. (Rar) Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoáre s. f.] – Cf. vâlvă.

DOOM

vâlvoáre (rar) s. f., g.-d. art. vâlvórii; pl. vâlvóri

vâlvorând
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

DOOM

vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză

vâlvotaie
VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

DOOM

vâlvătáie s. f., art. vâlvătáia, g.-d. art. vâlvătắii; pl. vâlvătắi

vâlvâi
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâia
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiai
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiam
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiau
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiați
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâie
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâii
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâim
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâind
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâire
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiră
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâirăm
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâirăți
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâise
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâisem
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiseră
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiserăm
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiserăți
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiseși
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiseți
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâit
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiși
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâiți
VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

DOOM

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvătaia
VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

DOOM

vâlvătáie s. f., art. vâlvătáia, g.-d. art. vâlvătắii; pl. vâlvătắi

vâlvătăi
VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

DOOM

vâlvătáie s. f., art. vâlvătáia, g.-d. art. vâlvătắii; pl. vâlvătắi

vâlvătăii
VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

DOOM

vâlvătáie s. f., art. vâlvătáia, g.-d. art. vâlvătắii; pl. vâlvătắi

vâlvătăile
VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

DOOM

vâlvătáie s. f., art. vâlvătáia, g.-d. art. vâlvătắii; pl. vâlvătắi

vâlvătăilor
VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

DOOM

vâlvătáie s. f., art. vâlvătáia, g.-d. art. vâlvătắii; pl. vâlvătắi

vâna
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vâna
VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ♦ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică. ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. Pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. *- Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

DOOM

vấnă (vas sangvin, tendon, gambă, film, pânză de apă, nervură) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

vânai
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânam
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânare
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânare
VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

DOOM

vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri

vânarea
VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

DOOM

vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri

vânară
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânarăm
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânarăți
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânase
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânasem
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânaseră
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânaserăm
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânaserăți
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânaseși
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânaseți
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânat
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânat
a-vânát av [At: DOSOFTEI, ap. HEM 2167 / E: a³- + -vânat] La vânătoare.

vânat
VÎ́NĂT², -Ă, vineți, -te, adj. 1. De culoarea albastră întunecată (cu reflexe violete) a cerului senin spre seară. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. Pe urmă rămăsei nemișcat, cu ochii ficși, privind fereastra care se deslușea ca o pată mare vînătă. DUNĂREANU, CH. 119. ◊ (Poetic) Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. (Rar, despre ochi) Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Adverbial) Ochi care lucesc vînăt. ODOBESCU, S. III 64. Piatră vînătă v. piatră (II 3). ♦ (Despre fum, nori) Albastru-cenușiu. Fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe sat. SADOVEANU, O. I 50. Uitați-vă colo, sus, sus, unde se sfîrșește zidul de brazi, unde se prelinge un nor vînăt. DELAVRANCEA, O. II 109. În fum vînăt de tămîie. EMINESCU, O. I 65. ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării). Muntele de peste apă se încruntă mai tare, își ascute crestele, crește întunecat spre cer, încît ziua devine vînătă. BOGZA, A. Î. 146. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPîRCEANU, B. 16. Munții vineți... se văd în depărtare. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ (Poetic) Bubuitura a sunat lung, lung de tot, peste golul vînăt al văii. POPA, V. 11. ♦ Fig. Lipsit de veselie, sumbru. Izbucni într-un... rîs vînăt. CARAGIALE, M. 34. 2. (Despre oameni sau părți ale corpului) Lipsit de sînge, palid, livid; Buzele vinete se mișcau, mestecînd vorbe neînțelese. BART, E. 344. Numai un bătrîn, vînăt la față, cu nasul roșu, moțăia cu pipa între dinți. id. ib. 93. ◊ (Cu determinări cauzale introduse prin prep. «de») Se năpusti în casă vînăt de mînie. DUMITRIU, P. F. 62. Prin ușa băcăniilor... cînd se căscă să primească înlăuntru un client vînăt de ger, năvălea miros de pește. C. PETRESCU, C. V. 118. 3. (În expr.) Pătlăgea (sau pătlăgică) vînătă (și substantivat, f.) v. pătlăgea (2). 4. (Despre animale) (Cu părul) sur-închis; (despre păsări) cu pene cenușii bătînd în albastru. Adusese șase căluți, patru vineți și doi murgi. CAMIL PETRESCU, O. IV 16. Sitarii vineți și becațele cu cioc alb și subțire se plimbă fără frică pe lîngă vapor. VLAHUȚĂ, R. P. 20. Merge tînăru călare Pe-un cal vînăt, bidiviu, TEODORESCU, P. P. 53. ◊ (Substantivat) Dincă își înfipse mîna în coama scurtă și groasă a vînătului său. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Și mai am pe vînătul Care-mi poartă sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU,505. Vînătă cea frumoasă, Iapă scurtă și vînoasă. ALECSANDRI, P. P. 129.

vânat
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

DOOM

vânát s. n., pl. vânáturi

vânatul
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

DOOM

vânát s. n., pl. vânáturi

vânatului
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

DOOM

vânát s. n., pl. vânáturi

vânaturi
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

DOOM

vânát s. n., pl. vânáturi

vânaturile
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

DOOM

vânát s. n., pl. vânáturi

vânaturilor
VÂNÁT, vânaturi, s. n. 1. Vânătoare. 2. Ceea ce vânează cineva; p. restr. carnea unui animal vânat. – V. vâna.

DOOM

vânát s. n., pl. vânáturi

vânau
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânași
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânați
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vând
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vând
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vându
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vându
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândui
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vândui
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândură
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vândură
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândurăm
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vândurăm
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândurăți
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vândurăți
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânduse
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânduse
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândusem
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vândusem
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânduseră
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânduseră
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânduserăm
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânduserăm
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânduserăți
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânduserăți
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânduseși
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânduseși
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânduseți
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânduseți
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândut
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândut
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vândut
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânduși
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânduși
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândă
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vândă
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vândălac
VÎNDĂLÁC s. n. v. vîndălag.

vândălag
VÎNDĂLÁG s. n. (Regional) Fin adunat în șiruri lungi (din care se fac apoi căpițe sau clăi). Loc. adv. De-a vîndălagul = de-a berbeleacul. (Atestat în forma vîndălac) Scaraoschi o zbughi la fugă și, mai șchiopătînd, mai de-a vîndălacul, se văzu și-n iad. ȘEZ. IX 70. – Variantă: vîndălac s. n.

vândălăgi
VÎNDĂLĂGÍ, vîndălăgesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A trudi peste măsură animalele de muncă.

vânează
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânez
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vâneze
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânezi
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânj
VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare. 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

DOOM

vânj² (putere) (înv., pop.) s. n.

vânj
VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare. 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

vânji
VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare. 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

DOOM

vânj² (putere) (înv., pop.) s. n.

vânjii
VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare. 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

DOOM

vânj² (putere) (înv., pop.) s. n.

vânjilor
VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare. 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

DOOM

vânj² (putere) (înv., pop.) s. n.

vânjoasa
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjoase
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjoasei
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjoasele
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjoaselor
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjos
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjosul
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjosului
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjoșa
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșai
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșam
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșare
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșare
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Rar) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

vânjoșară
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșarăm
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșarăți
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșase
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșasem
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșaseră
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșaserăm
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșaserăți
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșaseși
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșaseți
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșat
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșat
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Rar) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

vânjoșau
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșași
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșați
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșează
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșenia
VÂNJOȘÉNIE, vânjoșenii, s. f. (Pop.) Putere fizică; forță, tărie, vânjoșie. – Vânjos + suf. -enie.

DOOM

vânjoșénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. vânjoșénia (-ni-a), g.-d. art. vânjoșéniei; pl. vânjoșénii, art. vânjoșéniile (-ni-i-)

vânjoșenie
VÂNJOȘÉNIE, vânjoșenii, s. f. (Pop.) Putere fizică; forță, tărie, vânjoșie. – Vânjos + suf. -enie.

DOOM

vânjoșénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. vânjoșénia (-ni-a), g.-d. art. vânjoșéniei; pl. vânjoșénii, art. vânjoșéniile (-ni-i-)

vânjoșeniei
VÂNJOȘÉNIE, vânjoșenii, s. f. (Pop.) Putere fizică; forță, tărie, vânjoșie. – Vânjos + suf. -enie.

DOOM

vânjoșénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. vânjoșénia (-ni-a), g.-d. art. vânjoșéniei; pl. vânjoșénii, art. vânjoșéniile (-ni-i-)

vânjoșenii
VÂNJOȘÉNIE, vânjoșenii, s. f. (Pop.) Putere fizică; forță, tărie, vânjoșie. – Vânjos + suf. -enie.

DOOM

vânjoșénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. vânjoșénia (-ni-a), g.-d. art. vânjoșéniei; pl. vânjoșénii, art. vânjoșéniile (-ni-i-)

vânjoșeniile
VÂNJOȘÉNIE, vânjoșenii, s. f. (Pop.) Putere fizică; forță, tărie, vânjoșie. – Vânjos + suf. -enie.

DOOM

vânjoșénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. vânjoșénia (-ni-a), g.-d. art. vânjoșéniei; pl. vânjoșénii, art. vânjoșéniile (-ni-i-)

vânjoșeniilor
VÂNJOȘÉNIE, vânjoșenii, s. f. (Pop.) Putere fizică; forță, tărie, vânjoșie. – Vânjos + suf. -enie.

DOOM

vânjoșénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. vânjoșénia (-ni-a), g.-d. art. vânjoșéniei; pl. vânjoșénii, art. vânjoșéniile (-ni-i-)

vânjoșez
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșeze
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoșezi
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjoși
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjoșia
VÂNJOȘÍE, vânjoșii, s. f. (Pop.) Vânjoșenie. – Vânjos + suf. -ie.

DOOM

vânjoșíe (pop.) s. f., art. vânjoșía, g.-d. art. vânjoșíei; pl. vânjoșíi, art. vânjoșíile

vânjoșie
VÂNJOȘÍE, vânjoșii, s. f. (Pop.) Vânjoșenie. – Vânjos + suf. -ie.

DOOM

vânjoșíe (pop.) s. f., art. vânjoșía, g.-d. art. vânjoșíei; pl. vânjoșíi, art. vânjoșíile

vânjoșiei
VÂNJOȘÍE, vânjoșii, s. f. (Pop.) Vânjoșenie. – Vânjos + suf. -ie.

DOOM

vânjoșíe (pop.) s. f., art. vânjoșía, g.-d. art. vânjoșíei; pl. vânjoșíi, art. vânjoșíile

vânjoșii
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjoșii
VÂNJOȘÍE, vânjoșii, s. f. (Pop.) Vânjoșenie. – Vânjos + suf. -ie.

DOOM

vânjoșíe (pop.) s. f., art. vânjoșía, g.-d. art. vânjoșíei; pl. vânjoșíi, art. vânjoșíile

vânjoșiile
VÂNJOȘÍE, vânjoșii, s. f. (Pop.) Vânjoșenie. – Vânjos + suf. -ie.

DOOM

vânjoșíe (pop.) s. f., art. vânjoșía, g.-d. art. vânjoșíei; pl. vânjoșíi, art. vânjoșíile

vânjoșiilor
VÂNJOȘÍE, vânjoșii, s. f. (Pop.) Vânjoșenie. – Vânjos + suf. -ie.

DOOM

vânjoșíe (pop.) s. f., art. vânjoșía, g.-d. art. vânjoșíei; pl. vânjoșíi, art. vânjoșíile

vânjoșilor
VÂNJÓS, -OÁSĂ, vânjoși, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Înzestrat cu forță morală, cu tărie de caracter. – Vânj + suf. -os.

DOOM

vânjós adj. m., pl. vânjóși; f. vânjoásă, pl. vânjoáse

vânjoșând
VÂNJOȘÁ, vânjoșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face vânjos, a întări, a fortifica corpul. – Din vânjos.

DOOM

vânjoșá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vânjoșeáză; conj. prez. 3 să vânjoșéze; ger. vânjoșấnd

vânjul
VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare. 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

DOOM

vânj² (putere) (înv., pop.) s. n.

vânjului
VÂNJ s. n., (2) vânji, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Putere, vigoare. 2. S. m. (Bot.) Velniș. – Cf. sl. vonzu.

DOOM

vânj² (putere) (înv., pop.) s. n.

vânoasa
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânoase
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânoasei
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânoasele
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânoaselor
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânos
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânosul
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânosului
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânoși
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânoșii
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânoșilor
VÂNÓS, -OÁSĂ, vânoși, -oase, adj. Care are vine groase; p. ext. puternic, viguros, vânjos. – Lat. venosus.

DOOM

vânos adj. m., pl. vânoși; f. vanoasa, pl. vânoáse

vânsli
VÎNSLÍ vb. IV v. vîsli.

vânt
VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

DOOM

!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt

vânteș
VÎ́NTEȘ, -Ă, vînteși, -e, adj. (Regional) Care aleargă repede; iute de picior. Cîine vînteș.

vânticel
VÂNTICÉL, vânticele, s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -icel.

DOOM

vânticél s. n., pl. vânticéle

vânticele
VÂNTICÉL, vânticele, s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -icel.

DOOM

vânticél s. n., pl. vânticéle

vânticelele
VÂNTICÉL, vânticele, s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -icel.

DOOM

vânticél s. n., pl. vânticéle

vânticelelor
VÂNTICÉL, vânticele, s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -icel.

DOOM

vânticél s. n., pl. vânticéle

vânticelul
VÂNTICÉL, vânticele, s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -icel.

DOOM

vânticél s. n., pl. vânticéle

vânticelului
VÂNTICÉL, vânticele, s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -icel.

DOOM

vânticél s. n., pl. vânticéle

vântișoare
VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

DOOM

vântișór s. n.

vântișoarele
VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

DOOM

vântișór s. n.

vântișoarelor
VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

DOOM

vântișór s. n.

vântișor
VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

DOOM

vântișór s. n.

vântișorul
VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

DOOM

vântișór s. n.

vântișorului
VÂNTIȘÓR s. n. Vântuleț. – Vânt + suf. -ișor.

DOOM

vântișór s. n.

vântoaia
VÂNTOÁIE, vântoaie, s. f. (Pop.) Vântoasă (2). – Vânt + suf. -oaie.

DOOM

vântoáie (pop.) s. f., art. vântoáia, g.-d. art. vântoáiei; pl. vântoáie

vântoaica
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.

DOOM

vântoáică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoáicei

vântoaice
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.

DOOM

vântoáică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoáicei

vântoaicei
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.

DOOM

vântoáică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoáicei

vântoaicele
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.

DOOM

vântoáică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoáicei

vântoaicelor
VÂNTOÁICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.

DOOM

vântoáică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoáicei

vântoaie
VÂNTOÁIE, vântoaie, s. f. (Pop.) Vântoasă (2). – Vânt + suf. -oaie.

DOOM

vântoáie (pop.) s. f., art. vântoáia, g.-d. art. vântoáiei; pl. vântoáie

vântoaiei
VÂNTOÁIE, vântoaie, s. f. (Pop.) Vântoasă (2). – Vânt + suf. -oaie.

DOOM

vântoáie (pop.) s. f., art. vântoáia, g.-d. art. vântoáiei; pl. vântoáie

vântoaiele
VÂNTOÁIE, vântoaie, s. f. (Pop.) Vântoasă (2). – Vânt + suf. -oaie.

DOOM

vântoáie (pop.) s. f., art. vântoáia, g.-d. art. vântoáiei; pl. vântoáie

vântoaielor
VÂNTOÁIE, vântoaie, s. f. (Pop.) Vântoasă (2). – Vânt + suf. -oaie.

DOOM

vântoáie (pop.) s. f., art. vântoáia, g.-d. art. vântoáiei; pl. vântoáie

vântoasa
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântoase
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântoasei
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântoasele
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântoaselor
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântoasă
VÎNTOÁSĂ, vîntoase, s. f. 1. Vînt mare (cu vîrtejuri); furtună, vijelie. Un han dărăpănat primea prin geamuri sparte vîrtejuri fine de viscol; și vîntoasa, voind să-l prăvale din loc, gemea și urla prin hornurile-i și odăile-i pustii. SADOVEANU, O. VIII 169. Și deodată... răbufni o vîntoasă rece, năpustindu-se asupra tîrgului. C. PETRESCU, A. R. 6. Vîntul se preface în vifore și vîntoase cumplite, care scot arborii din rădăcini. MARIAN, Î. 348. ◊ Fig. Pămîntul prindea a dudui... sub galopul cailor, sub fuga de vîntoasă a căruțelor. CAMILAR, N. II 249. 2. (Mai ales la pl.) Iele. L-au intîlnit vîntoasele Și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360.

vântos
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântosul
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântosului
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântoși
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântoșii
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântoșilor
VÂNTÓS, -OÁSĂ, vântoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu vânt, bătut de vânt. 2. S. f. Vânt mare (cu vârtejuri); vântoaie, furtună, vijelie. 3. S. f. pl. Iele. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vântós adj. m., pl. vântóși; f. vântoásă, pl. vântoáse

vântrea
VINTREÁ s. f. v. vântrea.

DOOM

vintreá v. vântreá

vântreaua
VINTREÁ s. f. v. vântrea.

DOOM

vintreá v. vântreá

vântrele
VINTREÁ s. f. v. vântrea.

DOOM

vintreá v. vântreá

vântrelei
VINTREÁ s. f. v. vântrea.

DOOM

vintreá v. vântreá

vântrelele
VINTREÁ s. f. v. vântrea.

DOOM

vintreá v. vântreá

vântrelelor
VINTREÁ s. f. v. vântrea.

DOOM

vintreá v. vântreá

vântră
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.

DOOM

víntre¹ (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre

vântui
VÂNTUÍ, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (în superstiții, subiectul este „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

DOOM

vântuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéște, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 să vântuiáscă

vântuire
VÂNTUÍ, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (În superstiții, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

vântuit
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuita
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuite
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuitei
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuitele
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuitelor
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuitul
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuitului
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuiți
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuiții
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântuiților
VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.

vântul
VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

DOOM

!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt

vântuleț
VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -ulei.

DOOM

vântuléț s. n., pl. vântuléțe

vântulețe
VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -ulei.

DOOM

vântuléț s. n., pl. vântuléțe

vântulețele
VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -ulei.

DOOM

vântuléț s. n., pl. vântuléțe

vântulețelor
VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -ulei.

DOOM

vântuléț s. n., pl. vântuléțe

vântulețul
VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -ulei.

DOOM

vântuléț s. n., pl. vântuléțe

vântulețului
VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -ulei.

DOOM

vântuléț s. n., pl. vântuléțe

vântului
VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

DOOM

!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt

vântur
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vântura
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturai
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturam
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturar
VÂNTURÁR, vânturare, s. n. (Rar) Evantai. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -ar.

DOOM

vânturár (rar) s. n, pl. vânturáre

vânturare
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturare
VÂNTURÁR, vânturare, s. n. (Rar) Evantai. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -ar.

DOOM

vânturár (rar) s. n, pl. vânturáre

vânturare
VÂNTURÁRE, vânturări, s. f. Acțiunea de a vântura și rezultatul ei; vânturat; fig. frământare, agitație, tulburare. – V. vântura.

DOOM

vânturáre s. f., g.-d. art. vânturắrii; pl. vânturắri

vânturarea
VÂNTURÁRE, vânturări, s. f. Acțiunea de a vântura și rezultatul ei; vânturat; fig. frământare, agitație, tulburare. – V. vântura.

DOOM

vânturáre s. f., g.-d. art. vânturắrii; pl. vânturắri

vânturarele
VÂNTURÁR, vânturare, s. n. (Rar) Evantai. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -ar.

DOOM

vânturár (rar) s. n, pl. vânturáre

vânturarelor
VÂNTURÁR, vânturare, s. n. (Rar) Evantai. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -ar.

DOOM

vânturár (rar) s. n, pl. vânturáre

vânturarul
VÂNTURÁR, vânturare, s. n. (Rar) Evantai. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -ar.

DOOM

vânturár (rar) s. n, pl. vânturáre

vânturarului
VÂNTURÁR, vânturare, s. n. (Rar) Evantai. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -ar.

DOOM

vânturár (rar) s. n, pl. vânturáre

vânturară
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturarăm
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturarăți
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturase
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturasem
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturaseră
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturaserăm
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturaserăți
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturaseși
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturaseți
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturat
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturat
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturata
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturate
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturatei
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturatele
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturatelor
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturatic
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturatica
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturatice
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturaticei
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturaticele
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturaticelor
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturatici
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturaticii
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturaticilor
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturaticul
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturaticului
VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

DOOM

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturatul
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturatului
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturau
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturași
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturați
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturați
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturații
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânturaților
VÂNTURÁT s. n. Vânturare. Vânturatul grâului. – V. vântura.

DOOM

vânturát s. n.

vânture
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturei
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

DOOM

vânturél² (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vântureii
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

DOOM

vânturél² (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vântureilor
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

DOOM

vânturél² (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vânturel
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

DOOM

vânturél² (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vânturel
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturele
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturelele
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturelelor
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturelul
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

DOOM

vânturél² (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vânturelul
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturelului
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

DOOM

vânturél² (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vânturelului
VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturi
VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

DOOM

!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt

vânturi
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturile
VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

DOOM

!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt

vânturilor
VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

DOOM

!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt

vânturoasa
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturoase
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturoasei
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturoasele
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturoaselor
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturos
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturosul
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturosului
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturoși
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturoșii
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturoșilor
VÂNTURÓS, -OÁSĂ, vânturoși, -oase, adj. (Înv.; despre climă, vreme, anotimpuri) Cu vânt, vântos. ♦ Fig. Neserios, ușuratic. – Vânt + suf. -os.

DOOM

vânturós (înv.) adj. m., pl. vânturóși; f. vânturoásă, pl. vânturoáse

vânturând
VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

DOOM

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 vấntură

vânturări
VÂNTURÁRE, vânturări, s. f. Acțiunea de a vântura și rezultatul ei; vânturat; fig. frământare, agitație, tulburare. – V. vântura.

DOOM

vânturáre s. f., g.-d. art. vânturắrii; pl. vânturắri

vânturării
VÂNTURÁRE, vânturări, s. f. Acțiunea de a vântura și rezultatul ei; vânturat; fig. frământare, agitație, tulburare. – V. vântura.

DOOM

vânturáre s. f., g.-d. art. vânturắrii; pl. vânturắri

vânturările
VÂNTURÁRE, vânturări, s. f. Acțiunea de a vântura și rezultatul ei; vânturat; fig. frământare, agitație, tulburare. – V. vântura.

DOOM

vânturáre s. f., g.-d. art. vânturắrii; pl. vânturắri

vânturărilor
VÂNTURÁRE, vânturări, s. f. Acțiunea de a vântura și rezultatul ei; vânturat; fig. frământare, agitație, tulburare. – V. vântura.

DOOM

vânturáre s. f., g.-d. art. vânturắrii; pl. vânturắri

vânturătoare
VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

DOOM

vânturătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătoare
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătoarea
VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

DOOM

vânturătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătoarea
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătoarei
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătoarele
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătoarelor
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturător
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturători
VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

DOOM

vânturătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturători
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătorii
VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

DOOM

vânturătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătorii
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătorile
VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

DOOM

vânturătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătorilor
VÂNTURĂTOÁRE, vânturători, s. f. 1. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site. 2. Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor. – Vântura + suf. -ătoare.

DOOM

vânturătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. vânturătórii; pl. vânturătóri

vânturătorilor
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătorul
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătorului
VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

DOOM

vânturătór s. m., pl. vânturătóri

vânturătura
VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

DOOM

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri

vânturături
VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

DOOM

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri

vânturăturii
VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

DOOM

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri

vânturăturile
VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

DOOM

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri

vânturăturilor
VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

DOOM

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri

vântușoare
VÂNTUȘÓR s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor.

DOOM

vântușór (rar) s. n.

vântușoarele
VÂNTUȘÓR s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor.

DOOM

vântușór (rar) s. n.

vântușoarelor
VÂNTUȘÓR s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor.

DOOM

vântușór (rar) s. n.

vântușor
VÂNTUȘÓR s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor.

DOOM

vântușór (rar) s. n.

vântușorul
VÂNTUȘÓR s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor.

DOOM

vântușór (rar) s. n.

vântușorului
VÂNTUȘÓR s. n. (Rar) Vântuleț. – Vânt + suf. -ușor.

DOOM

vântușór (rar) s. n.

vântăraia
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vântăraie
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vântăraiei
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vântăraiele
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vântăraielor
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vântărăi
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vântărăii
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vântărăile
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vântărăilor
VÎNTĂRÁIE s. f. (Regional) Vîntoasă (1). Ningea, însă așa un fel de omăt mărunt ca nisipul, pe care-l mîna vîntăraia înainte. La CADE.

vânz
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânz
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânzare
VÂNZÁRE, vânzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vânzare bună! = urare făcută negustorului (sau vânzătorului) de către cumpărător, la plecarea acestuia dintr-o prăvălie. Vânzare silită = vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vânzării, menit să fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. (Ec.) Procesul de schimb al unor mărfuri, corporale și necorporale, contra unei sume de bani, numită preț. 4. Fig. Trădare. – Vinde + suf. -are.

DOOM

vânzáre s. f., g.-d. art. vânzắrii; pl. vânzắri

vânzarea
VÂNZÁRE, vânzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vânzare bună! = urare făcută negustorului (sau vânzătorului) de către cumpărător, la plecarea acestuia dintr-o prăvălie. Vânzare silită = vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vânzării, menit să fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. (Ec.) Procesul de schimb al unor mărfuri, corporale și necorporale, contra unei sume de bani, numită preț. 4. Fig. Trădare. – Vinde + suf. -are.

DOOM

vânzáre s. f., g.-d. art. vânzắrii; pl. vânzắri

vânzolea
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoleai
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoleala
VÂNZOLEÁLĂ, vânzoleli, s. f. Faptul de a (se) vânzoli; frământare, agitație, mișcare, vânzolit. – Vânzoli + suf. -eală.

DOOM

vânzoleálă s. f., g.-d. art. vânzolélii; pl. vânzoléli

vânzoleam
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolească
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoleau
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoleați
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoleli
VÂNZOLEÁLĂ, vânzoleli, s. f. Faptul de a (se) vânzoli; frământare, agitație, mișcare, vânzolit. – Vânzoli + suf. -eală.

DOOM

vânzoleálă s. f., g.-d. art. vânzolélii; pl. vânzoléli

vânzolelii
VÂNZOLEÁLĂ, vânzoleli, s. f. Faptul de a (se) vânzoli; frământare, agitație, mișcare, vânzolit. – Vânzoli + suf. -eală.

DOOM

vânzoleálă s. f., g.-d. art. vânzolélii; pl. vânzoléli

vânzolelile
VÂNZOLEÁLĂ, vânzoleli, s. f. Faptul de a (se) vânzoli; frământare, agitație, mișcare, vânzolit. – Vânzoli + suf. -eală.

DOOM

vânzoleálă s. f., g.-d. art. vânzolélii; pl. vânzoléli

vânzolelilor
VÂNZOLEÁLĂ, vânzoleli, s. f. Faptul de a (se) vânzoli; frământare, agitație, mișcare, vânzolit. – Vânzoli + suf. -eală.

DOOM

vânzoleálă s. f., g.-d. art. vânzolélii; pl. vânzoléli

vânzolesc
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolește
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolești
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoli
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolii
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolim
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolind
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolire
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolire
VÂNZOLÍRE, vânzoliri, s. f. Acțiunea de a (se) vânzoli și rezultatul ei. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolíre s. f., g.-d. art. vânzolírii; pl. vânzolíri

vânzolirea
VÂNZOLÍRE, vânzoliri, s. f. Acțiunea de a (se) vânzoli și rezultatul ei. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolíre s. f., g.-d. art. vânzolírii; pl. vânzolíri

vânzoliri
VÂNZOLÍRE, vânzoliri, s. f. Acțiunea de a (se) vânzoli și rezultatul ei. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolíre s. f., g.-d. art. vânzolírii; pl. vânzolíri

vânzolirii
VÂNZOLÍRE, vânzoliri, s. f. Acțiunea de a (se) vânzoli și rezultatul ei. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolíre s. f., g.-d. art. vânzolírii; pl. vânzolíri

vânzolirile
VÂNZOLÍRE, vânzoliri, s. f. Acțiunea de a (se) vânzoli și rezultatul ei. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolíre s. f., g.-d. art. vânzolírii; pl. vânzolíri

vânzolirilor
VÂNZOLÍRE, vânzoliri, s. f. Acțiunea de a (se) vânzoli și rezultatul ei. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolíre s. f., g.-d. art. vânzolírii; pl. vânzolíri

vânzoliră
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolirăm
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolirăți
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolise
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolisem
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoliseră
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoliserăm
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoliserăți
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoliseși
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoliseți
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolit
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzolit
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzolita
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzolite
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzolitei
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzolitele
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzolitelor
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzolitul
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzolitului
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzoliși
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoliți
VÂNZOLÍ, vânzolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) frământa, a (se) zbate, a (se) agita (de colo până colo). 2. Refl. (Înv.) A se război, a se lupta. – Din magh. vonszolni.

DOOM

vânzolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vânzolésc, imperf. 3 sg. vânzoleá; conj. prez. 3 să vânzoleáscă

vânzoliți
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzoliții
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzoliților
VÂNZOLÍT s. n. (Rar) Vânzoleală. – V. vânzoli.

DOOM

vânzolít (rar) s. n.

vânzând
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânzând
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânză
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vânză
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vânzări
VÂNZÁRE, vânzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vânzare bună! = urare făcută negustorului (sau vânzătorului) de către cumpărător, la plecarea acestuia dintr-o prăvălie. Vânzare silită = vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vânzării, menit să fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. (Ec.) Procesul de schimb al unor mărfuri, corporale și necorporale, contra unei sume de bani, numită preț. 4. Fig. Trădare. – Vinde + suf. -are.

DOOM

vânzáre s. f., g.-d. art. vânzắrii; pl. vânzắri

vânzării
VÂNZÁRE, vânzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vânzare bună! = urare făcută negustorului (sau vânzătorului) de către cumpărător, la plecarea acestuia dintr-o prăvălie. Vânzare silită = vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vânzării, menit să fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. (Ec.) Procesul de schimb al unor mărfuri, corporale și necorporale, contra unei sume de bani, numită preț. 4. Fig. Trădare. – Vinde + suf. -are.

DOOM

vânzáre s. f., g.-d. art. vânzắrii; pl. vânzắri

vânzările
VÂNZÁRE, vânzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vânzare bună! = urare făcută negustorului (sau vânzătorului) de către cumpărător, la plecarea acestuia dintr-o prăvălie. Vânzare silită = vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vânzării, menit să fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. (Ec.) Procesul de schimb al unor mărfuri, corporale și necorporale, contra unei sume de bani, numită preț. 4. Fig. Trădare. – Vinde + suf. -are.

DOOM

vânzáre s. f., g.-d. art. vânzắrii; pl. vânzắri

vânzărilor
VÂNZÁRE, vânzări, s. f. 1. Acțiunea de a vinde și rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) Vânzare bună! = urare făcută negustorului (sau vânzătorului) de către cumpărător, la plecarea acestuia dintr-o prăvălie. Vânzare silită = vânzare ordonată de autoritatea judiciară pentru datorii neachitate. ◊ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vânzării, menit să fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. (Ec.) Procesul de schimb al unor mărfuri, corporale și necorporale, contra unei sume de bani, numită preț. 4. Fig. Trădare. – Vinde + suf. -are.

DOOM

vânzáre s. f., g.-d. art. vânzắrii; pl. vânzắri

vânzătoare
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzătoarea
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzătoarei
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzătoarele
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzătoarelor
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzător
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzători
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzătorii
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzătorilor
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzătorul
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânzătorului
VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

DOOM

vânzătór s. m., pl. vânzătóri

vânând
VÂNÁ, vânez, vb. I. Tranz. 1. A pândi, a urmări și a prinde sau ucide animale sau păsări sălbatice. ♦ A pescui (mai ales pești mari). ♦ Fig. A urmări un om pentru a-l prinde; a hăitui. 2. Fig. (Adesea peior.) A urmări cu aviditate, cu stăruință. ♦ (Fam.) A pune mâna pe...; a face rost. – Lat. *venare (= venari).

DOOM

vâná (a ~) vb., ind. prez. 3 vâneáză

vânări
VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

DOOM

vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri

vânări
VÎNẮRI s. f. pl. Șireturi, legături cu care se leagă opincile și cioarecii; nojițe. Femeile au cioareci de vară și de iarnă, pînă din sus de genunchi. îi leagă cu legături făcute din pâr de capră, numite vînări. PAMFILE, I. C. 369. I se dezlegase vînările de la opincă și călcase pe ele. SANDU-ALDEA, U. P. 75.

vânării
VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

DOOM

vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri

vânările
VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

DOOM

vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri

vânărilor
VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

DOOM

vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri

vânăt
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vânăta
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vânătaia
VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

DOOM

vânătáie s. f., art. vânătáia, g.-d. art. vânătắii; pl. vânătắi

vânătaie
VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

DOOM

vânătáie s. f., art. vânătáia, g.-d. art. vânătắii; pl. vânătắi

vânătare
VÎNĂTÁRE, vînătări, s. f. (Învechit și popular) 1. Vînătaie. 2. Loc aflat la înălțime sau la depărtare mare (care pare de culoare vînătă). Ea s-a dus La vinătarea cerului, La marginea pămîntului. BIBICESCU, P. P. 309. Cînd cineva se suie într-un pom, copac înalt, și ajunge pînă aproape de vîrf, se zice că-i în vînătări. I. CR. VI 252.

vânătoare
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

DOOM

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânătoarea
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

DOOM

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânător
VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

DOOM

vânătór s. m. pl. vânătóri

vânătorea
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoreai
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoream
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoreasca
VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

DOOM

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânătorească
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoreau
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoreați
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoresc
VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

DOOM

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânătoresc
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorescul
VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

DOOM

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânătorescului
VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

DOOM

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânătorește
VÂNĂTORÉȘTE adv. În felul vânătorilor, ca vânătorii. – Vânător + suf. -ește.

DOOM

vânătoréște adv.

vânătorește
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorești
VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

DOOM

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânătorești
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoreștii
VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

DOOM

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânătoreștile
VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

DOOM

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânătoreștilor
VÂNĂTORÉSC, -EÁSCĂ, vânătorești, adj. Care aparține vânătorii sau vânătorului, privitor la vânătoare sau la vânător. – Vânător + suf. -esc.

DOOM

vânătorésc adj. m., f. vânătoreáscă; pl. m. și f. vânătoréști

vânători
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

DOOM

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânători
VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

DOOM

vânătór s. m. pl. vânătóri

vânători
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorie
VÂNĂTORÍE s. f. (Rar) Vânătoare; p. ext. îndeletnicirea de vânător. – Vânător + suf. -ie.

DOOM

vânătoríe (rar) s. f., art. vânătoría, g.-d. vânătoríi, art. vânatoríei

vânătorii
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

DOOM

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânătorii
VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

DOOM

vânătór s. m. pl. vânătóri

vânătorii
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorile
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

DOOM

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânătorilor
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

DOOM

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vânătorilor
VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

DOOM

vânătór s. m. pl. vânătóri

vânătorim
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorime
VÂNĂTORÍME s. f. Mulțime de vânători; totalitatea vânătorilor. – Vânător + suf. -ime.

DOOM

vânătoríme s. f., g.-d. art. vânătorímii

vânătorimea
VÂNĂTORÍME s. f. Mulțime de vânători; totalitatea vânătorilor. – Vânător + suf. -ime.

DOOM

vânătoríme s. f., g.-d. art. vânătorímii

vânătorimi
VÂNĂTORÍME s. f. Mulțime de vânători; totalitatea vânătorilor. – Vânător + suf. -ime.

DOOM

vânătoríme s. f., g.-d. art. vânătorímii

vânătorimii
VÂNĂTORÍME s. f. Mulțime de vânători; totalitatea vânătorilor. – Vânător + suf. -ime.

DOOM

vânătoríme s. f., g.-d. art. vânătorímii

vânătorind
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorire
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriră
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorirăm
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorirăți
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorise
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorisem
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriseră
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriserăm
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriserăți
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriseși
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriseți
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătorit
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriși
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriți
VÂNĂTORÍ, vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător.

vânătoriță
VÎNĂTORÍȚĂ, vînătorițe, s. f. (Rar) Femeie sau fată care vînează, care practică meșteșugul vînătoarei. Copaciul sacru care umbrește statua Dianei vînătorițe. ODOBESCU, S. III 75.

vânătorul
VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

DOOM

vânătór s. m. pl. vânătóri

vânătorului
VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

DOOM

vânătór s. m. pl. vânătóri

vânătul
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vânătului
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vânătură
VÎNĂTÚRĂ, vînături, s. f. (Învechit) Vînat (2). Era obicinuit să aibă... și cîte ceva vinătură la ospăț. SBIERA, P. 66.

vânătăi
VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

DOOM

vânătáie s. f., art. vânătáia, g.-d. art. vânătắii; pl. vânătắi

vânătăii
VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

DOOM

vânătáie s. f., art. vânătáia, g.-d. art. vânătắii; pl. vânătắi

vânătăile
VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

DOOM

vânătáie s. f., art. vânătáia, g.-d. art. vânătắii; pl. vânătắi

vânătăilor
VÂNĂTÁIE, vânătăi, s. f. Pată vânătă care apare pe corp în urma unei lovituri; echimoză, vinețeală. – Vânăt + suf. -aie.

DOOM

vânătáie s. f., art. vânătáia, g.-d. art. vânătắii; pl. vânătắi

vânăție
VÎNĂȚÍE s. f. (Neobișnuit) Faptul de a vîna; vînătoare. Munca cea de vitejie, Pistoale de vînăție Și cal bun de călărie. ȘEZ. III 60.

vâr
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vâra
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârai
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vâram
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârau
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârați
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârcat
VÎRCÁT, -Ă, vîrcați, -te, adj. (Regional) Cu dungi, vărgat, dungat. Manlache s-a văzut cu fiare la mîini și cu straie vîrcate. POPA, V. 246.

vârcolac
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcolaci
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcolacii
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcolacilor
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcolacul
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcolacului
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcolag
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcoli
ZVÂRCOLÍ, zvârcolesc, vb. IV. Refl. 1. A se zbate, a face mișcări spasmodice (de durere). ♦ A se întoarce (în așternut) de pe o parte pe alta (de neliniște); p. ext. a se învârti încoace și încolo de neastâmpăr; a nu-și găsi locul. 2. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a se frământa sufletește. – Cf. bg. vărgaljam.

DOOM

zvârcolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. se zvârcolésc, imperf. 3 sg. se zvârcoleá; conj. prez. 3 să se zvârcoleáscă

vârcolic
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vârcolire
ZVÂRCOLÍ, zvârcolesc, vb. IV. Refl. 1. A se zbate, a face mișcări spasmodice (de durere). ♦ A se întoarce (în așternut) de pe o parte pe alta (de neliniște); p. ext. a se învârti încoace și încolo de neastâmpăr; a nu-și găsi locul. 2. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a se frământa sufletește. – Cf. bg. vărgaljam.

DOOM

zvârcolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. se zvârcolésc, imperf. 3 sg. se zvârcoleá; conj. prez. 3 să se zvârcoleáscă

vârcă
VÎ́RCĂ, vîrci, s. f. (Regional) Dungă, vîrstă². ♦ Apoi și-a pus tacticos mănușile dumisale galbene cu vîrci negre și a plecat. POPA, V. 231. ◊ Semn lăsat de o lovitură cu varga, cu biciul. Au vîrfuri de plumbi Și lasă răni adînci, vîrci și brazde. C. PETRESCU, A. R. 194.

vâre
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârf
VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

DOOM

vârf s. n., pl. vấrfuri

vârfar
VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

DOOM

vârfár s. n., pl. vârfáre

vârfare
VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

DOOM

vârfár s. n., pl. vârfáre

vârfarele
VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

DOOM

vârfár s. n., pl. vârfáre

vârfarelor
VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

DOOM

vârfár s. n., pl. vârfáre

vârfarul
VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

DOOM

vârfár s. n., pl. vârfáre

vârfarului
VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

DOOM

vârfár s. n., pl. vârfáre

vârfui
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuia
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiai
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiam
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiască
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiau
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiați
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiesc
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiește
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiești
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuii
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuim
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuind
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuire
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuire
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

vârfuiră
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuirăm
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuirăți
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuise
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuisem
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiseră
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiserăm
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiserăți
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiseși
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiseți
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuit
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuit
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuita
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuite
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuitei
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuitele
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuitelor
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuitul
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuitului
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuiși
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiți
VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

DOOM

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuiți
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuiții
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârfuiților
VÂRFUÍT, -Ă, vârfuiți, -te, adj. 1. Prelungit în formă de vârf, cu vârf; țuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin până sus, umplut cu vârf. – V. vârfui.

vârful
VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

DOOM

vârf s. n., pl. vấrfuri

vârfuleț
VÂRFULÉȚ, vârfulețe, s. n. Diminutiv al lui vârf; vârfuț, vârfușor; capăt, extremitate (mică). – Vârf + suf. -uleț.

DOOM

vârfuléț s. n., pl. vârfuléțe

vârfulețe
VÂRFULÉȚ, vârfulețe, s. n. Diminutiv al lui vârf; vârfuț, vârfușor; capăt, extremitate (mică). – Vârf + suf. -uleț.

DOOM

vârfuléț s. n., pl. vârfuléțe

vârfulețele
VÂRFULÉȚ, vârfulețe, s. n. Diminutiv al lui vârf; vârfuț, vârfușor; capăt, extremitate (mică). – Vârf + suf. -uleț.

DOOM

vârfuléț s. n., pl. vârfuléțe

vârfulețelor
VÂRFULÉȚ, vârfulețe, s. n. Diminutiv al lui vârf; vârfuț, vârfușor; capăt, extremitate (mică). – Vârf + suf. -uleț.

DOOM

vârfuléț s. n., pl. vârfuléțe

vârfulețul
VÂRFULÉȚ, vârfulețe, s. n. Diminutiv al lui vârf; vârfuț, vârfușor; capăt, extremitate (mică). – Vârf + suf. -uleț.

DOOM

vârfuléț s. n., pl. vârfuléțe

vârfulețului
VÂRFULÉȚ, vârfulețe, s. n. Diminutiv al lui vârf; vârfuț, vârfușor; capăt, extremitate (mică). – Vârf + suf. -uleț.

DOOM

vârfuléț s. n., pl. vârfuléțe

vârfului
VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

DOOM

vârf s. n., pl. vấrfuri

vârfuri
VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

DOOM

vârf s. n., pl. vấrfuri

vârfurile
VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

DOOM

vârf s. n., pl. vấrfuri

vârfurilor
VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

DOOM

vârf s. n., pl. vấrfuri

vârfușoare
VÂRFȘÓR s. f. v. vârfușor.

DOOM

vârfușór s. n., pl. vârfușoáre

vârfușoarele
VÂRFȘÓR s. f. v. vârfușor.

DOOM

vârfușór s. n., pl. vârfușoáre

vârfușoarelor
VÂRFȘÓR s. f. v. vârfușor.

DOOM

vârfușór s. n., pl. vârfușoáre

vârfușor
VÂRFȘÓR s. f. v. vârfușor.

DOOM

vârfușór s. n., pl. vârfușoáre

vârfușorul
VÂRFȘÓR s. f. v. vârfușor.

DOOM

vârfușór s. n., pl. vârfușoáre

vârfușorului
VÂRFȘÓR s. f. v. vârfușor.

DOOM

vârfușór s. n., pl. vârfușoáre

vârfuț
VÂRFÚȚ s. n. (Rar) Vârfuleț. [Var.: vârvúț s. n.] – Vârf + suf. -uf.

DOOM

vârfúț (rar) s. n.

vârfuțul
VÂRFÚȚ s. n. (Rar) Vârfuleț. [Var.: vârvúț s. n.] – Vârf + suf. -uf.

DOOM

vârfúț (rar) s. n.

vârfuțului
VÂRFÚȚ s. n. (Rar) Vârfuleț. [Var.: vârvúț s. n.] – Vârf + suf. -uf.

DOOM

vârfúț (rar) s. n.

vârfuțuri
VÂRFÚȚ s. n. (Rar) Vârfuleț. [Var.: vârvúț s. n.] – Vârf + suf. -uf.

DOOM

vârfúț (rar) s. n.

vârfuțurile
VÂRFÚȚ s. n. (Rar) Vârfuleț. [Var.: vârvúț s. n.] – Vârf + suf. -uf.

DOOM

vârfúț (rar) s. n.

vârfuțurilor
VÂRFÚȚ s. n. (Rar) Vârfuleț. [Var.: vârvúț s. n.] – Vârf + suf. -uf.

DOOM

vârfúț (rar) s. n.

vârfșor
VÂRFȘÓR s. f. v. vârfușor.

DOOM

vârfușór s. n., pl. vârfușoáre

vârgolag
VÂRCOLÁC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcoláci, vârcolág, vârgolág, vârcolíc s. m.] – Din bg. vârkolak.

DOOM

vârcolác s. m., pl. vârcoláci

vâri
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârlav
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlava
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlave
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlavei
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlavele
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlavelor
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlavi
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlavii
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlavilor
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlavul
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlavului
VÂRLÁV, -Ă, vârlavi, -e, adj. (Reg.) Iute în mișcări; vrednic, îndemânatic. – Din sb. vrljav.

DOOM

vârláv (reg.) adj. m., pl. vârlávi; f. vârlávă, pl. vârláve

vârlugă
ZVÂRLÚGĂ, zvârlugi, s. f. 1. Pește mic din apele stătătoare sau lin curgătoare, comestibil, cu mișcări foarte iuți, de culoare gălbuie, cu gura prevăzută cu șase mustăți și cu o țeapă sub ochi (Cobitis taenia). 2. Fig. Persoană vioaie, iute în mișcări, sprintenă. [Var.: vârlugă s. f.] – Et. nec.

DOOM

zvârlúgă s. f., g.-d. art. zvârlúgii; pl. zvârlúgi

vârsli
VÎRSLÍ vb. IV v. vîsli.

vârslișoară
VÎRSLIȘOÁRĂ s. f. v. vîslișoară.

vârsnicie
VÎRSNICÍE s. f. v. vîrstnicie.

vârsta
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârsta
VẤRSTĂ², vârste, s. f. (Reg.) 1. Dungă sau bandă de altă culoare (într-o țesătură, în penajul unei păsări etc.); ornament care constă în dungi de altă culoare. 2. Mănunchi de flori, buchet. [Var.: vrấstă s. f.] – Din sb. vrsta.

DOOM

vrấstă v. vấrstă²

vârsta
VẤRSTĂ¹, vârste, s. f. 1. Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei; numărul de ani (și de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; etate. ◊ Președinte de vârstă = președinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. ◊ Loc. adj. În vârstă = bătrân. De-o vârstă cu... = care are același număr de ani cu... Fără vârstă = a cărui vârstă nu se poate preciza, de vârstă incertă. între două vârste = care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr. 2. Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. ◊ Vârsta a treia = perioada de după pensionare. 3. Număr de ani împliniți care se cer pentru ca cineva să se bucure de anumite drepturi (civile, politice etc.) 4. (înv.; în sintagma) Vârsta de mijloc = Evul Mediu. 5. Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de strate grupate într-un etaj geologic. [Var.: (reg.) vrấstă s. f.] – Din sl. vrusta.

DOOM

vấrstă¹ (etate) s. f., g.-d. art. vấrstei; pl. vấrste

vârstai
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstam
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstare
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstare
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstară
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstarăm
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstarăți
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstase
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstasem
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstaseră
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstaserăm
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstaserăți
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstaseși
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstaseți
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstat
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstat
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstata
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstate
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstatei
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstatele
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstatelor
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstatul
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstatului
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstau
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstași
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstați
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstați
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstații
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârstaților
VÎRSTÁT, -Ă adj. v. învîrstat.

DOOM

vârstát / vrâstát (reg.) adj. m., pl. vârstáți / vrâstáți; f. vârstátă / vrâstátă, pl. vârstáte / vrâstáte

vârste
VẤRSTĂ², vârste, s. f. (Reg.) 1. Dungă sau bandă de altă culoare (într-o țesătură, în penajul unei păsări etc.); ornament care constă în dungi de altă culoare. 2. Mănunchi de flori, buchet. [Var.: vrấstă s. f.] – Din sb. vrsta.

DOOM

vrấstă v. vấrstă²

vârste
VẤRSTĂ¹, vârste, s. f. 1. Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei; numărul de ani (și de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; etate. ◊ Președinte de vârstă = președinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. ◊ Loc. adj. În vârstă = bătrân. De-o vârstă cu... = care are același număr de ani cu... Fără vârstă = a cărui vârstă nu se poate preciza, de vârstă incertă. între două vârste = care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr. 2. Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. ◊ Vârsta a treia = perioada de după pensionare. 3. Număr de ani împliniți care se cer pentru ca cineva să se bucure de anumite drepturi (civile, politice etc.) 4. (înv.; în sintagma) Vârsta de mijloc = Evul Mediu. 5. Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de strate grupate într-un etaj geologic. [Var.: (reg.) vrấstă s. f.] – Din sl. vrusta.

DOOM

vấrstă¹ (etate) s. f., g.-d. art. vấrstei; pl. vấrste

vârstean
VÂRSTEÁN, vârsteni, s. m. (Rar) Persoană considerată în raport cu altă persoană de aceeași vârstă¹ cu ea. – Vârstă¹ + suf. -ean.

DOOM

vârsteán (rar) s. m., pl. vârsténi

vârsteanul
VÂRSTEÁN, vârsteni, s. m. (Rar) Persoană considerată în raport cu altă persoană de aceeași vârstă¹ cu ea. – Vârstă¹ + suf. -ean.

DOOM

vârsteán (rar) s. m., pl. vârsténi

vârsteanului
VÂRSTEÁN, vârsteni, s. m. (Rar) Persoană considerată în raport cu altă persoană de aceeași vârstă¹ cu ea. – Vârstă¹ + suf. -ean.

DOOM

vârsteán (rar) s. m., pl. vârsténi

vârstează
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstei
VẤRSTĂ², vârste, s. f. (Reg.) 1. Dungă sau bandă de altă culoare (într-o țesătură, în penajul unei păsări etc.); ornament care constă în dungi de altă culoare. 2. Mănunchi de flori, buchet. [Var.: vrấstă s. f.] – Din sb. vrsta.

DOOM

vrấstă v. vấrstă²

vârstei
VẤRSTĂ¹, vârste, s. f. 1. Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei; numărul de ani (și de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; etate. ◊ Președinte de vârstă = președinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. ◊ Loc. adj. În vârstă = bătrân. De-o vârstă cu... = care are același număr de ani cu... Fără vârstă = a cărui vârstă nu se poate preciza, de vârstă incertă. între două vârste = care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr. 2. Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. ◊ Vârsta a treia = perioada de după pensionare. 3. Număr de ani împliniți care se cer pentru ca cineva să se bucure de anumite drepturi (civile, politice etc.) 4. (înv.; în sintagma) Vârsta de mijloc = Evul Mediu. 5. Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de strate grupate într-un etaj geologic. [Var.: (reg.) vrấstă s. f.] – Din sl. vrusta.

DOOM

vấrstă¹ (etate) s. f., g.-d. art. vấrstei; pl. vấrste

vârstele
VẤRSTĂ², vârste, s. f. (Reg.) 1. Dungă sau bandă de altă culoare (într-o țesătură, în penajul unei păsări etc.); ornament care constă în dungi de altă culoare. 2. Mănunchi de flori, buchet. [Var.: vrấstă s. f.] – Din sb. vrsta.

DOOM

vrấstă v. vấrstă²

vârstele
VẤRSTĂ¹, vârste, s. f. 1. Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei; numărul de ani (și de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; etate. ◊ Președinte de vârstă = președinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. ◊ Loc. adj. În vârstă = bătrân. De-o vârstă cu... = care are același număr de ani cu... Fără vârstă = a cărui vârstă nu se poate preciza, de vârstă incertă. între două vârste = care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr. 2. Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. ◊ Vârsta a treia = perioada de după pensionare. 3. Număr de ani împliniți care se cer pentru ca cineva să se bucure de anumite drepturi (civile, politice etc.) 4. (înv.; în sintagma) Vârsta de mijloc = Evul Mediu. 5. Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de strate grupate într-un etaj geologic. [Var.: (reg.) vrấstă s. f.] – Din sl. vrusta.

DOOM

vấrstă¹ (etate) s. f., g.-d. art. vấrstei; pl. vấrste

vârstelor
VẤRSTĂ², vârste, s. f. (Reg.) 1. Dungă sau bandă de altă culoare (într-o țesătură, în penajul unei păsări etc.); ornament care constă în dungi de altă culoare. 2. Mănunchi de flori, buchet. [Var.: vrấstă s. f.] – Din sb. vrsta.

DOOM

vrấstă v. vấrstă²

vârstelor
VẤRSTĂ¹, vârste, s. f. 1. Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei; numărul de ani (și de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; etate. ◊ Președinte de vârstă = președinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. ◊ Loc. adj. În vârstă = bătrân. De-o vârstă cu... = care are același număr de ani cu... Fără vârstă = a cărui vârstă nu se poate preciza, de vârstă incertă. între două vârste = care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr. 2. Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. ◊ Vârsta a treia = perioada de după pensionare. 3. Număr de ani împliniți care se cer pentru ca cineva să se bucure de anumite drepturi (civile, politice etc.) 4. (înv.; în sintagma) Vârsta de mijloc = Evul Mediu. 5. Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de strate grupate într-un etaj geologic. [Var.: (reg.) vrấstă s. f.] – Din sl. vrusta.

DOOM

vấrstă¹ (etate) s. f., g.-d. art. vấrstei; pl. vấrste

vârsteni
VÂRSTEÁN, vârsteni, s. m. (Rar) Persoană considerată în raport cu altă persoană de aceeași vârstă¹ cu ea. – Vârstă¹ + suf. -ean.

DOOM

vârsteán (rar) s. m., pl. vârsténi

vârstenii
VÂRSTEÁN, vârsteni, s. m. (Rar) Persoană considerată în raport cu altă persoană de aceeași vârstă¹ cu ea. – Vârstă¹ + suf. -ean.

DOOM

vârsteán (rar) s. m., pl. vârsténi

vârstenilor
VÂRSTEÁN, vârsteni, s. m. (Rar) Persoană considerată în raport cu altă persoană de aceeași vârstă¹ cu ea. – Vârstă¹ + suf. -ean.

DOOM

vârsteán (rar) s. m., pl. vârsténi

vârstez
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârsteze
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstezi
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârstnic
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnica
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnice
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnicei
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnicele
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnicelor
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnici
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnicia
VÂRSTNICÍE s. f. (Rar) Vârstă¹ de adult. – Vârstnic + suf. -ie.

DOOM

vârstnicíe (rar) (vârst-ni-) s. f., art. vârstnicía, g.-d. vârstnicíi, art. vârstnicíei

vârstnicie
VÂRSTNICÍE s. f. (Rar) Vârstă¹ de adult. – Vârstnic + suf. -ie.

DOOM

vârstnicíe (rar) (vârst-ni-) s. f., art. vârstnicía, g.-d. vârstnicíi, art. vârstnicíei

vârstniciei
VÂRSTNICÍE s. f. (Rar) Vârstă¹ de adult. – Vârstnic + suf. -ie.

DOOM

vârstnicíe (rar) (vârst-ni-) s. f., art. vârstnicía, g.-d. vârstnicíi, art. vârstnicíei

vârstnicii
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnicii
VÂRSTNICÍE s. f. (Rar) Vârstă¹ de adult. – Vârstnic + suf. -ie.

DOOM

vârstnicíe (rar) (vârst-ni-) s. f., art. vârstnicía, g.-d. vârstnicíi, art. vârstnicíei

vârstnicilor
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnicul
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstnicului
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă¹. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă¹ decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă¹ (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă¹ + suf. -nic.

DOOM

vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice

vârstră
VẤRSTĂ², vârste, s. f. (Reg.) 1. Dungă sau bandă de altă culoare (într-o țesătură, în penajul unei păsări etc.); ornament care constă în dungi de altă culoare. 2. Mănunchi de flori, buchet. [Var.: vrấstă s. f.] – Din sb. vrsta.

DOOM

vrấstă v. vấrstă²

vârstând
VÎRSTÁ vb. I v. învîrsta.

vârtecuș
VÂRTICÚȘ, vârticușuri, s. n. (Rar) Vârtej (I 1). [Var.: vârtecúș s. n.] – Din [în]vârtecuș.

DOOM

vârticúș (rar) s. n., pl. vârticúșuri

vârtecușul
VÂRTICÚȘ, vârticușuri, s. n. (Rar) Vârtej (I 1). [Var.: vârtecúș s. n.] – Din [în]vârtecuș.

DOOM

vârticúș (rar) s. n., pl. vârticúșuri

vârtecușului
VÂRTICÚȘ, vârticușuri, s. n. (Rar) Vârtej (I 1). [Var.: vârtecúș s. n.] – Din [în]vârtecuș.

DOOM

vârticúș (rar) s. n., pl. vârticúșuri

vârtecușuri
VÂRTICÚȘ, vârticușuri, s. n. (Rar) Vârtej (I 1). [Var.: vârtecúș s. n.] – Din [în]vârtecuș.

DOOM

vârticúș (rar) s. n., pl. vârticúșuri

vârtecușurile
VÂRTICÚȘ, vârticușuri, s. n. (Rar) Vârtej (I 1). [Var.: vârtecúș s. n.] – Din [în]vârtecuș.

DOOM

vârticúș (rar) s. n., pl. vârticúșuri

vârtecușurilor
VÂRTICÚȘ, vârticușuri, s. n. (Rar) Vârtej (I 1). [Var.: vârtecúș s. n.] – Din [în]vârtecuș.

DOOM

vârticúș (rar) s. n., pl. vârticúșuri

vârtej
VÂRTÉJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

DOOM

vârtéj s. n., pl. vârtéjuri

vârtejea
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejeai
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejeam
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejească
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejeau
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejeați
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejesc
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejește
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejești
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârteji
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejii
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejim
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejind
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejire
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejire
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

vârtejiră
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejirăm
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejirăți
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejise
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejisem
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejiseră
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejiserăm
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejiserăți
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejiseși
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejiseți
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejit
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejit
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

vârtejitoare
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitoarea
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitoarei
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitoarele
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitoarelor
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitor
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitori
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitorii
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitorilor
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitorul
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejitorului
VÂRTEJITÓR, -OÁRE, vârtejitori, -oare, adj. (Rar) Care învolburează, răscolește. – Vârteji + suf. -tor.

DOOM

vârtejitór (rar) adj. m., pl. vârtejitóri; f. sg. și pl. vârtejitoáre

vârtejiși
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejiți
VÂRTEJÍ, vârtejesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) învârteji, a (se) învolbura. – Din vârtej.

DOOM

vârtejí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejésc, imperf. 3 sg. vârtejeá; conj. prez. 3 să vârtejeáscă

vârtejui
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuia
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiai
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiam
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiască
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiau
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiați
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiesc
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiește
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiești
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuii
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuim
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuind
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuire
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuire
VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

DOOM

vârtejuíre (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri

vârtejuirea
VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

DOOM

vârtejuíre (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri

vârtejuiri
VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

DOOM

vârtejuíre (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri

vârtejuirii
VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

DOOM

vârtejuíre (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri

vârtejuirile
VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

DOOM

vârtejuíre (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri

vârtejuirilor
VÂRTEJUÍRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

DOOM

vârtejuíre (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuírii; pl. vârtejuíri

vârtejuiră
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuirăm
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuirăți
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuise
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuisem
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiseră
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiserăm
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiserăți
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiseși
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiseți
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuit
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiși
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejuiți
VÂRTEJUÍ, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

DOOM

vârtejuí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiéște, imperf. 3 sg. se vârtejuiá; conj. prez. 3 să se vârtejuiáscă

vârtejul
VÂRTÉJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

DOOM

vârtéj s. n., pl. vârtéjuri

vârtejului
VÂRTÉJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

DOOM

vârtéj s. n., pl. vârtéjuri

vârtejuri
VÂRTÉJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

DOOM

vârtéj s. n., pl. vârtéjuri

vârtejurile
VÂRTÉJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

DOOM

vârtéj s. n., pl. vârtéjuri

vârtejurilor
VÂRTÉJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

DOOM

vârtéj s. n., pl. vârtéjuri

vârtelnic
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnica
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnice
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnicei
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnicele
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnicelor
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnici
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnicii
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnicilor
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnicul
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnicului
VÂRTÉLNIC, -Ă, vârtelnici, -ce, adj. (Rar) Care se învârte ca o vârtelniță. ♦ (Neobișnuit) Cu vârtej uri, plin de vârtejuri. – Cf. vârtelniță.

DOOM

vârtélnic (rar) adj. m., pl. vârtélnici; f. vârtélnică, pl. vârtélnice

vârtelnița
VÂRTÉLNIȚĂ, vârtelnițe, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac; depănătoare. ♦ Mașină care servește la înfășurarea sau la desfășurarea sulurilor ori a sârmelor de metal laminat. Cf. bg. vărtelka.

DOOM

vârtélniță s. f., g.-d. art. vârtélniței; pl. vârtélnițe

vârtelnițe
VÂRTÉLNIȚĂ, vârtelnițe, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac; depănătoare. ♦ Mașină care servește la înfășurarea sau la desfășurarea sulurilor ori a sârmelor de metal laminat. Cf. bg. vărtelka.

DOOM

vârtélniță s. f., g.-d. art. vârtélniței; pl. vârtélnițe

vârtelniței
VÂRTÉLNIȚĂ, vârtelnițe, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac; depănătoare. ♦ Mașină care servește la înfășurarea sau la desfășurarea sulurilor ori a sârmelor de metal laminat. Cf. bg. vărtelka.

DOOM

vârtélniță s. f., g.-d. art. vârtélniței; pl. vârtélnițe

vârtelnițele
VÂRTÉLNIȚĂ, vârtelnițe, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac; depănătoare. ♦ Mașină care servește la înfășurarea sau la desfășurarea sulurilor ori a sârmelor de metal laminat. Cf. bg. vărtelka.

DOOM

vârtélniță s. f., g.-d. art. vârtélniței; pl. vârtélnițe

vârtelnițelor
VÂRTÉLNIȚĂ, vârtelnițe, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac; depănătoare. ♦ Mașină care servește la înfășurarea sau la desfășurarea sulurilor ori a sârmelor de metal laminat. Cf. bg. vărtelka.

DOOM

vârtélniță s. f., g.-d. art. vârtélniței; pl. vârtélnițe

vârticuș
VÂRTICÚȘ, vârticușuri, s. n. (Rar) Vârtej (I 1). [Var.: vârtecúș s. n.] – Din [în]vârtecuș.

DOOM

vârticúș (rar) s. n., pl. vârticúșuri

vârtoasa
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtoase
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtoasei
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtoasele
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtoaselor
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtojit
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojita
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojite
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojitei
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojitele
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojitelor
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojitul
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojitului
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojiți
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojiții
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtojiților
VÂRTOJÍT, -Ă, vârtojiți, -te, adj. (Reg.) Învârtoșat. – Din vârtos.

DOOM

vârtojít (reg.) adj. m., pl. vârtojíți; f. vârtojítă, pl. vârtojíte

vârtop
HÂRTÓP, hârtoape, s. n. 1. Adâncitură, groapă pe un drum. 2. Scobitură lungă și adâncă, de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. [Pl. și: hârtopuri. – Var.: (pop.) vârtóp s. n.] – Din sl. vrŭtŭpŭ.

vârtop
HÂRTÓP, hârtoape, s. n. 1. Adâncitură, groapă pe un drum. 2. Scobitură lungă și adâncă, de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. [Pl. și: hârtopuri. – Var.: (pop.) vârtóp s. n.] – Din sl. vrŭtŭpŭ.

vârtos
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtosul
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtosului
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtoșat
VÎRTOȘÁT, -Ă adj. v. învîrtoșat.

vârtoși
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtoșia
VÂRTOȘÍE s. f. Putere, vigoare, forță. – Vârtos + suf. -ie.

DOOM

vârtoșíe s. f., art. vârtoșía, g.-d. vârtoșíi, art. vârtoșíei

vârtoșie
VÂRTOȘÍE s. f. Putere, vigoare, forță. – Vârtos + suf. -ie.

DOOM

vârtoșíe s. f., art. vârtoșía, g.-d. vârtoșíi, art. vârtoșíei

vârtoșiei
VÂRTOȘÍE s. f. Putere, vigoare, forță. – Vârtos + suf. -ie.

DOOM

vârtoșíe s. f., art. vârtoșía, g.-d. vârtoșíi, art. vârtoșíei

vârtoșii
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtoșii
VÂRTOȘÍE s. f. Putere, vigoare, forță. – Vârtos + suf. -ie.

DOOM

vârtoșíe s. f., art. vârtoșía, g.-d. vârtoșíi, art. vârtoșíei

vârtoșiile
VÂRTOȘÍE s. f. Putere, vigoare, forță. – Vârtos + suf. -ie.

DOOM

vârtoșíe s. f., art. vârtoșía, g.-d. vârtoșíi, art. vârtoșíei

vârtoșiilor
VÂRTOȘÍE s. f. Putere, vigoare, forță. – Vârtos + suf. -ie.

DOOM

vârtoșíe s. f., art. vârtoșía, g.-d. vârtoșíi, art. vârtoșíei

vârtoșilor
VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap = dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult. – Lat. *virtuosus (< virtus, -utis).

DOOM

vârtós adj. m., pl. vârtóși; f. vârtoásă, pl. vârtoáse

vârtute
VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

DOOM

vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârtutea
VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

DOOM

vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârtuți
VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

DOOM

vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârtuții
VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

DOOM

vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârtuțile
VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

DOOM

vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârtuților
VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis.

DOOM

vârtúte (vigoare, curaj) (înv.) s. f., g.-d. art. vârtúții; pl. vârtúți

vârv
VÎRV s. n. v. vîrf.

vârvar
VÎRVÁR s. n. v. vîrfar.

vârvuț
VÂRFÚȚ s. n. (Rar) Vârfuleț. [Var.: vârvúț s. n.] – Vârf + suf. -uf.

DOOM

vârfúț (rar) s. n.

vârând
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâre
VÂRẤRE, vârâri, s. f. Acțiunea de a (se) vârî și rezultatul ei. – V. vârî.

DOOM

vârấre s. f., g.-d. art. vârấrii; pl. vârấri

vârâre
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârârea
VÂRẤRE, vârâri, s. f. Acțiunea de a (se) vârî și rezultatul ei. – V. vârî.

DOOM

vârấre s. f., g.-d. art. vârấrii; pl. vârấri

vârâri
VÂRẤRE, vârâri, s. f. Acțiunea de a (se) vârî și rezultatul ei. – V. vârî.

DOOM

vârấre s. f., g.-d. art. vârấrii; pl. vârấri

vârârii
VÂRẤRE, vârâri, s. f. Acțiunea de a (se) vârî și rezultatul ei. – V. vârî.

DOOM

vârấre s. f., g.-d. art. vârấrii; pl. vârấri

vârârile
VÂRẤRE, vârâri, s. f. Acțiunea de a (se) vârî și rezultatul ei. – V. vârî.

DOOM

vârấre s. f., g.-d. art. vârấrii; pl. vârấri

vârârilor
VÂRẤRE, vârâri, s. f. Acțiunea de a (se) vârî și rezultatul ei. – V. vârî.

DOOM

vârấre s. f., g.-d. art. vârấrii; pl. vârấri

vârâră
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârârăm
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârârăți
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâse
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâsem
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâseră
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâserăm
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâserăți
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâseși
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâseți
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârât
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârâși
VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A băga, a introduce. ◊ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva să accepte un lucru împotriva voinței, interesului sau plăcerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva să priceapă bine un lucru; b) a face pe cineva să creadă ceea ce nu este adevărat; c) a sugera cuiva ceva. A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-1 privesc. A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a face să se cumințească. A vârî vrajbă (sau zâzanie, intrigă etc.) = a provoca (cu intenție) neînțelegeri, ură, intrigi; a învrăjbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) să intre undeva (de bunăvoie sau forțat). ◊ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapă (sau în mormânt, în pământ) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva supărări foarte mari. A vârî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile, în sperieți, în toți sperieții, în groază, în răcori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspăimânta, a înfricoșa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la pușcărie) = a face să fie închis, întemnițat. 3. Refl. A intra, a se băga în... ◊ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câștiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protecția sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ◊ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă. ♦ A se amesteca între alții (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.

DOOM

vârî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 vấră, 1 pl. vârấm, imperf. 3 sg. vârá, perf. s. 3 sg. vârî́ 3 pl. vârấră; conj. prez. 3 să vấre; ger. vârấnd; part. vârất

vârșa
VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din sb. vrša.

DOOM

vấrșă s. f., art. vấrșa, g.-d. art. vấrșei; pl. vấrșe

vârșar
VÂRȘÁR, vârșari, s. m. Pescar care pescuiește cu vârșa. – Vârșă + suf. -ar.

DOOM

vârșár s. m., pl. vârșári

vârșari
VÂRȘÁR, vârșari, s. m. Pescar care pescuiește cu vârșa. – Vârșă + suf. -ar.

DOOM

vârșár s. m., pl. vârșári

vârșarii
VÂRȘÁR, vârșari, s. m. Pescar care pescuiește cu vârșa. – Vârșă + suf. -ar.

DOOM

vârșár s. m., pl. vârșári

vârșarilor
VÂRȘÁR, vârșari, s. m. Pescar care pescuiește cu vârșa. – Vârșă + suf. -ar.

DOOM

vârșár s. m., pl. vârșári

vârșarul
VÂRȘÁR, vârșari, s. m. Pescar care pescuiește cu vârșa. – Vârșă + suf. -ar.

DOOM

vârșár s. m., pl. vârșári

vârșarului
VÂRȘÁR, vârșari, s. m. Pescar care pescuiește cu vârșa. – Vârșă + suf. -ar.

DOOM

vârșár s. m., pl. vârșári

vârșe
VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din sb. vrša.

DOOM

vấrșă s. f., art. vấrșa, g.-d. art. vấrșei; pl. vấrșe

vârșei
VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din sb. vrša.

DOOM

vấrșă s. f., art. vấrșa, g.-d. art. vấrșei; pl. vấrșe

vârșele
VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din sb. vrša.

DOOM

vấrșă s. f., art. vấrșa, g.-d. art. vấrșei; pl. vấrșe

vârșelor
VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din sb. vrša.

DOOM

vấrșă s. f., art. vấrșa, g.-d. art. vấrșei; pl. vấrșe

vârști
VÂRȘTI interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de un animal când țâșnește dintr-un loc. – Onomatopee.

DOOM

vârști interj.

vârșă
VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din sb. vrša.

vâsc
VÂSC s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

DOOM

vâsc s. m.

vâscoasa
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscoase
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscoasei
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscoasele
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscoaselor
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscos
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscosul
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscosului
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscozitate
VISCOZITÁTE, viscozități, s. f. Însușirea unui fluid de a fi vâscos, de a opune rezistență la curgere; (concr.) substanță vâscoasă. [Var.: vâscozitáte s. f.] – Din fr. viscosité.

DOOM

viscozitáte s. f., g.-d. art. viscozitắții; pl. viscozitắți

vâscoși
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscoșii
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscoșilor
VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus.

DOOM

vâscós adj. m., pl. vâscóși; f. vâscoásă, pl. vâscoáse

vâscul
VÂSC s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

DOOM

vâsc s. m.

vâscului
VÂSC s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

DOOM

vâsc s. m.

vâsla
VÎSLÁ vb. I v. vîsli.

vâsla
VẤSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

DOOM

vấslă s. f., g.-d. art. vấslei; pl. vấsle

vâslaș
VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele¹, care conduce o ambarcație cu vâsle¹; vâslitor. – Vâslă¹ + suf. -aș.

DOOM

vâsláș s. m., pl. vâsláși

vâslași
VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele¹, care conduce o ambarcație cu vâsle¹; vâslitor. – Vâslă¹ + suf. -aș.

DOOM

vâsláș s. m., pl. vâsláși

vâslașii
VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele¹, care conduce o ambarcație cu vâsle¹; vâslitor. – Vâslă¹ + suf. -aș.

DOOM

vâsláș s. m., pl. vâsláși

vâslașilor
VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele¹, care conduce o ambarcație cu vâsle¹; vâslitor. – Vâslă¹ + suf. -aș.

DOOM

vâsláș s. m., pl. vâsláși

vâslașul
VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele¹, care conduce o ambarcație cu vâsle¹; vâslitor. – Vâslă¹ + suf. -aș.

DOOM

vâsláș s. m., pl. vâsláși

vâslașului
VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele¹, care conduce o ambarcație cu vâsle¹; vâslitor. – Vâslă¹ + suf. -aș.

DOOM

vâsláș s. m., pl. vâsláși

vâsle
VẤSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

DOOM

vấslă s. f., g.-d. art. vấslei; pl. vấsle

vâslea
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsleai
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsleam
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslească
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsleau
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsleați
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslei
VẤSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

DOOM

vấslă s. f., g.-d. art. vấslei; pl. vấsle

vâslele
VẤSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

DOOM

vấslă s. f., g.-d. art. vấslei; pl. vấsle

vâslelor
VẤSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

DOOM

vấslă s. f., g.-d. art. vấslei; pl. vấsle

vâslesc
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslește
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslești
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsli
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslii
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslim
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslind
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslire
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslire
VÂSLÍRE, vâsliri, s. f. Acțiunea de a vâsli și rezultatul ei; lopătare, vâslit. – V. vâsli.

DOOM

vâslíre s. f., g.-d. art. vâslírii; pl vâslíri

vâslirea
VÂSLÍRE, vâsliri, s. f. Acțiunea de a vâsli și rezultatul ei; lopătare, vâslit. – V. vâsli.

DOOM

vâslíre s. f., g.-d. art. vâslírii; pl vâslíri

vâsliri
VÂSLÍRE, vâsliri, s. f. Acțiunea de a vâsli și rezultatul ei; lopătare, vâslit. – V. vâsli.

DOOM

vâslíre s. f., g.-d. art. vâslírii; pl vâslíri

vâslirii
VÂSLÍRE, vâsliri, s. f. Acțiunea de a vâsli și rezultatul ei; lopătare, vâslit. – V. vâsli.

DOOM

vâslíre s. f., g.-d. art. vâslírii; pl vâslíri

vâslirile
VÂSLÍRE, vâsliri, s. f. Acțiunea de a vâsli și rezultatul ei; lopătare, vâslit. – V. vâsli.

DOOM

vâslíre s. f., g.-d. art. vâslírii; pl vâslíri

vâslirilor
VÂSLÍRE, vâsliri, s. f. Acțiunea de a vâsli și rezultatul ei; lopătare, vâslit. – V. vâsli.

DOOM

vâslíre s. f., g.-d. art. vâslírii; pl vâslíri

vâsliră
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslirăm
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslirăți
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslise
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslisem
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsliseră
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsliserăm
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsliserăți
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsliseși
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâsliseți
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslit
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslit
VÂSLÍT, vâslituri, s. n. Vâslire. – V. vâsli.

DOOM

vâslít s. n., pl. vâslíturi

vâslitor
VÂSLITÓR, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor.

DOOM

vâslitór (rar) s. m., pl. vâslitóri

vâslitori
VÂSLITÓR, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor.

DOOM

vâslitór (rar) s. m., pl. vâslitóri

vâslitorii
VÂSLITÓR, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor.

DOOM

vâslitór (rar) s. m., pl. vâslitóri

vâslitorilor
VÂSLITÓR, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor.

DOOM

vâslitór (rar) s. m., pl. vâslitóri

vâslitorul
VÂSLITÓR, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor.

DOOM

vâslitór (rar) s. m., pl. vâslitóri

vâslitorului
VÂSLITÓR, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor.

DOOM

vâslitór (rar) s. m., pl. vâslitóri

vâslitul
VÂSLÍT, vâslituri, s. n. Vâslire. – V. vâsli.

DOOM

vâslít s. n., pl. vâslíturi

vâslitului
VÂSLÍT, vâslituri, s. n. Vâslire. – V. vâsli.

DOOM

vâslít s. n., pl. vâslíturi

vâslituri
VÂSLÍT, vâslituri, s. n. Vâslire. – V. vâsli.

DOOM

vâslít s. n., pl. vâslíturi

vâsliturile
VÂSLÍT, vâslituri, s. n. Vâslire. – V. vâsli.

DOOM

vâslít s. n., pl. vâslíturi

vâsliturilor
VÂSLÍT, vâslituri, s. n. Vâslire. – V. vâsli.

DOOM

vâslít s. n., pl. vâslíturi

vâsliși
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslișoara
VÂSLIȘOÁRĂ, vâslișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâslă¹. – Vâslă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

vâslișoáră (rar) s. f., g.-d. art. vâslișoárei; pl. vâslișoáre

vâslișoare
VÂSLIȘOÁRĂ, vâslișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâslă¹. – Vâslă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

vâslișoáră (rar) s. f., g.-d. art. vâslișoárei; pl. vâslișoáre

vâslișoarei
VÂSLIȘOÁRĂ, vâslișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâslă¹. – Vâslă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

vâslișoáră (rar) s. f., g.-d. art. vâslișoárei; pl. vâslișoáre

vâslișoarele
VÂSLIȘOÁRĂ, vâslișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâslă¹. – Vâslă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

vâslișoáră (rar) s. f., g.-d. art. vâslișoárei; pl. vâslișoáre

vâslișoarelor
VÂSLIȘOÁRĂ, vâslișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui vâslă¹. – Vâslă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

vâslișoáră (rar) s. f., g.-d. art. vâslișoárei; pl. vâslișoáre

vâsliți
VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

DOOM

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâzdoaga
VÂZDOÁGĂ, vâzdoage, s. f. (Bot.; reg.) Crăiță. – Cf. rus. gvozdika, ucr. hvozdyk.

DOOM

vâzdoágă (reg.) s. 1, g.-d. art. vâzdoágei; pl. vâzdoáge

vâzdoage
VÂZDOÁGĂ, vâzdoage, s. f. (Bot.; reg.) Crăiță. – Cf. rus. gvozdika, ucr. hvozdyk.

DOOM

vâzdoágă (reg.) s. 1, g.-d. art. vâzdoágei; pl. vâzdoáge

vâzdoagei
VÂZDOÁGĂ, vâzdoage, s. f. (Bot.; reg.) Crăiță. – Cf. rus. gvozdika, ucr. hvozdyk.

DOOM

vâzdoágă (reg.) s. 1, g.-d. art. vâzdoágei; pl. vâzdoáge

vâzdoagele
VÂZDOÁGĂ, vâzdoage, s. f. (Bot.; reg.) Crăiță. – Cf. rus. gvozdika, ucr. hvozdyk.

DOOM

vâzdoágă (reg.) s. 1, g.-d. art. vâzdoágei; pl. vâzdoáge

vâzdoagelor
VÂZDOÁGĂ, vâzdoage, s. f. (Bot.; reg.) Crăiță. – Cf. rus. gvozdika, ucr. hvozdyk.

DOOM

vâzdoágă (reg.) s. 1, g.-d. art. vâzdoágei; pl. vâzdoáge

vâzdogea
VÂZDOGEÁ, văzdogele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui vâzdoagă. – Vâzdoagă + suf. -ea.

DOOM

vâzdogeá (reg.) s. f., art. vâzdogeáua, g.-d. art. vâzdogélei; pl. vâzdogéle, art. vâzdogélele

vâzdogeaua
VÂZDOGEÁ, văzdogele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui vâzdoagă. – Vâzdoagă + suf. -ea.

DOOM

vâzdogeá (reg.) s. f., art. vâzdogeáua, g.-d. art. vâzdogélei; pl. vâzdogéle, art. vâzdogélele

vâzdogele
VÂZDOGEÁ, văzdogele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui vâzdoagă. – Vâzdoagă + suf. -ea.

DOOM

vâzdogeá (reg.) s. f., art. vâzdogeáua, g.-d. art. vâzdogélei; pl. vâzdogéle, art. vâzdogélele

vâzdogelei
VÂZDOGEÁ, văzdogele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui vâzdoagă. – Vâzdoagă + suf. -ea.

DOOM

vâzdogeá (reg.) s. f., art. vâzdogeáua, g.-d. art. vâzdogélei; pl. vâzdogéle, art. vâzdogélele

vâzdogelele
VÂZDOGEÁ, văzdogele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui vâzdoagă. – Vâzdoagă + suf. -ea.

DOOM

vâzdogeá (reg.) s. f., art. vâzdogeáua, g.-d. art. vâzdogélei; pl. vâzdogéle, art. vâzdogélele

vâzdogelelor
VÂZDOGEÁ, văzdogele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui vâzdoagă. – Vâzdoagă + suf. -ea.

DOOM

vâzdogeá (reg.) s. f., art. vâzdogeáua, g.-d. art. vâzdogélei; pl. vâzdogéle, art. vâzdogélele

vâșc
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșca
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcai
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcam
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcare
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcare
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

vâșcară
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcarăm
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcarăți
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcase
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcasem
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcaseră
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcaserăm
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcaserăți
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcaseși
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcaseți
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcat
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcau
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcași
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcați
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcând
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcăi
VÎȘCĂÍ vb. IV v. vîșca.

vâșlă
vîșlă (-le), s. f. – Dog. – Var. vijlă. Mag. visla, sb. vižle (Cihac, II, 459; Conev 56). În Trans.

vâște
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâști
VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

DOOM

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște