vra
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrabia
VRÁBIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ. DOOM
vrábie (-bi-e) s. f., art. vrábia (-bi-a), g.-d. art. vrábiei; pl. vrắbii, art. vrắbiile (-bi-i-)
vrabie
VRÁBIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ. DOOM
vrábie (-bi-e) s. f., art. vrábia (-bi-a), g.-d. art. vrábiei; pl. vrắbii, art. vrắbiile (-bi-i-)
vrabiei
VRÁBIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ. DOOM
vrábie (-bi-e) s. f., art. vrábia (-bi-a), g.-d. art. vrábiei; pl. vrắbii, art. vrắbiile (-bi-i-)
vrac
VRAC, vracuri, s. n. Mod de depozitare și de transport în grămezi neordonate și fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăți. – Et. nec. DOOM
vrac (mod de depozitare) s. n., pl. vrácuri
vrace
VRÁCE s. f. (Învechit) Vrăciță. Rugă... pe acea măiastră sau vrace ca să îi spuie cine a fost bărbatul coconiței Amina. GORJAN, H. I 161.
vraci
VRACI, vraci, s. n. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. – Din sl. vračĭ. DOOM
vraci (tămăduitor) s. m., pl. vraci
vracii
VRACI, vraci, s. n. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. – Din sl. vračĭ. DOOM
vraci (tămăduitor) s. m., pl. vraci
vracilor
VRACI, vraci, s. n. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. – Din sl. vračĭ. DOOM
vraci (tămăduitor) s. m., pl. vraci
vraciul
VRACI, vraci, s. n. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. – Din sl. vračĭ. DOOM
vraci (tămăduitor) s. m., pl. vraci
vraciului
VRACI, vraci, s. n. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. – Din sl. vračĭ. DOOM
vraci (tămăduitor) s. m., pl. vraci
vracul
VRAC, vracuri, s. n. Mod de depozitare și de transport în grămezi neordonate și fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăți. – Et. nec. DOOM
vrac (mod de depozitare) s. n., pl. vrácuri
vracului
VRAC, vracuri, s. n. Mod de depozitare și de transport în grămezi neordonate și fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăți. – Et. nec. DOOM
vrac (mod de depozitare) s. n., pl. vrácuri
vracuri
VRAC, vracuri, s. n. Mod de depozitare și de transport în grămezi neordonate și fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăți. – Et. nec. DOOM
vrac (mod de depozitare) s. n., pl. vrácuri
vracurile
VRAC, vracuri, s. n. Mod de depozitare și de transport în grămezi neordonate și fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăți. – Et. nec. DOOM
vrac (mod de depozitare) s. n., pl. vrácuri
vracurilor
VRAC, vracuri, s. n. Mod de depozitare și de transport în grămezi neordonate și fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăți. – Et. nec. DOOM
vrac (mod de depozitare) s. n., pl. vrácuri
vraf
VRAF, vrafuri, s. n. Teanc. ♦ Grămadă, maldăr, morman (de obicei de același fel așezate în dezordine). [Var.: vrav s. n.] – Din sl. vrahŭ. DOOM
vraf s. n., pl. vráfuri
vraful
VRAF, vrafuri, s. n. Teanc. ♦ Grămadă, maldăr, morman (de obicei de același fel așezate în dezordine). [Var.: vrav s. n.] – Din sl. vrahŭ. DOOM
vraf s. n., pl. vráfuri
vrafului
VRAF, vrafuri, s. n. Teanc. ♦ Grămadă, maldăr, morman (de obicei de același fel așezate în dezordine). [Var.: vrav s. n.] – Din sl. vrahŭ. DOOM
vraf s. n., pl. vráfuri
vrafuri
VRAF, vrafuri, s. n. Teanc. ♦ Grămadă, maldăr, morman (de obicei de același fel așezate în dezordine). [Var.: vrav s. n.] – Din sl. vrahŭ. DOOM
vraf s. n., pl. vráfuri
vrafurile
VRAF, vrafuri, s. n. Teanc. ♦ Grămadă, maldăr, morman (de obicei de același fel așezate în dezordine). [Var.: vrav s. n.] – Din sl. vrahŭ. DOOM
vraf s. n., pl. vráfuri
vrafurilor
VRAF, vrafuri, s. n. Teanc. ♦ Grămadă, maldăr, morman (de obicei de același fel așezate în dezordine). [Var.: vrav s. n.] – Din sl. vrahŭ. DOOM
vraf s. n., pl. vráfuri
vrai
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vraiște
VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. (Adverbial) Lucruri aruncate vraiște. [Pr.: vraiș-] – Cf. vraf. DOOM
!vráiște1 (vraiș-) s. f., g.-d. art. vráiștii
vraiștea
VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. (Adverbial) Lucruri aruncate vraiște. [Pr.: vraiș-] – Cf. vraf. DOOM
!vráiște1 (vraiș-) s. f., g.-d. art. vráiștii
vraiști
VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. (Adverbial) Lucruri aruncate vraiște. [Pr.: vraiș-] – Cf. vraf. DOOM
!vráiște1 (vraiș-) s. f., g.-d. art. vráiștii
vraiștii
VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. (Adverbial) Lucruri aruncate vraiște. [Pr.: vraiș-] – Cf. vraf. DOOM
!vráiște1 (vraiș-) s. f., g.-d. art. vráiștii
vraja
VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice folosite pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža. DOOM
vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrắjii; pl. vrắji
vrajba
VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĩda. DOOM
vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe
vrajbe
VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĩda. DOOM
vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe
vrajbei
VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĩda. DOOM
vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe
vrajbele
VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĩda. DOOM
vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe
vrajbelor
VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĩda. DOOM
vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe
vraje
vráje (-ắji), s. f. – Farmec, descîntec, deochi. – Var. vrajă. Sl. vraža (Cihac, II, 464), de la vrŭcati „a bîigui”. – Der. vrăji, vb. (a face vrăji, farmece; a încînta, a seduce, a fascina; a căuta orbește, a dibui; Arg., a duce cu vorba, a amăgi; Arg., a vorbi), din sl. vražiti, cf. megl. vrăjǫs „a vorbi”; vrăjitor, s. m. (persoană care face vrăji); vrăjitoare, s. f. (femeie care face farmece); vrăjitoresc, adj. (magic); vrăjitorie (var. vrăjitură), s. f. (descîntec, vrajă); vrăjie, s. f. (magie), înv.
vrajmă
VRÁJMĂ s. f. v. vrajbă.
vram
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vramiță
VRÁNIȚĂ, vranițe, s. f. (Reg.) Poartă de scânduri sau de nuiele împletite. [Var.: vrámiță s. f.] – Din sb. vratnica. DOOM
vrániță (reg.) s. f., g.-d. art. vrániței; pl. vránițe
vrana
VRÁNĂ, vrane, s. f. 1. Orificiu făcut într-un butoi pentru umplerea și golirea acestuia. 2. Parte a morii prin care curge făina. – Din bg. vrana. DOOM
vránă s. f., g.-d. art. vránei; pl. vráne
vrane
VRÁNĂ, vrane, s. f. 1. Orificiu făcut într-un butoi pentru umplerea și golirea acestuia. 2. Parte a morii prin care curge făina. – Din bg. vrana. DOOM
vránă s. f., g.-d. art. vránei; pl. vráne
vranei
VRÁNĂ, vrane, s. f. 1. Orificiu făcut într-un butoi pentru umplerea și golirea acestuia. 2. Parte a morii prin care curge făina. – Din bg. vrana. DOOM
vránă s. f., g.-d. art. vránei; pl. vráne
vranele
VRÁNĂ, vrane, s. f. 1. Orificiu făcut într-un butoi pentru umplerea și golirea acestuia. 2. Parte a morii prin care curge făina. – Din bg. vrana. DOOM
vránă s. f., g.-d. art. vránei; pl. vráne
vranelor
VRÁNĂ, vrane, s. f. 1. Orificiu făcut într-un butoi pentru umplerea și golirea acestuia. 2. Parte a morii prin care curge făina. – Din bg. vrana. DOOM
vránă s. f., g.-d. art. vránei; pl. vráne
vranița
VRÁNIȚĂ, vranițe, s. f. (Reg.) Poartă de scânduri sau de nuiele împletite. [Var.: vrámiță s. f.] – Din sb. vratnica. DOOM
vrániță (reg.) s. f., g.-d. art. vrániței; pl. vránițe
vranițe
VRÁNIȚĂ, vranițe, s. f. (Reg.) Poartă de scânduri sau de nuiele împletite. [Var.: vrámiță s. f.] – Din sb. vratnica. DOOM
vrániță (reg.) s. f., g.-d. art. vrániței; pl. vránițe
vraniței
VRÁNIȚĂ, vranițe, s. f. (Reg.) Poartă de scânduri sau de nuiele împletite. [Var.: vrámiță s. f.] – Din sb. vratnica. DOOM
vrániță (reg.) s. f., g.-d. art. vrániței; pl. vránițe
vranițele
VRÁNIȚĂ, vranițe, s. f. (Reg.) Poartă de scânduri sau de nuiele împletite. [Var.: vrámiță s. f.] – Din sb. vratnica. DOOM
vrániță (reg.) s. f., g.-d. art. vrániței; pl. vránițe
vranițelor
VRÁNIȚĂ, vranițe, s. f. (Reg.) Poartă de scânduri sau de nuiele împletite. [Var.: vrámiță s. f.] – Din sb. vratnica. DOOM
vrániță (reg.) s. f., g.-d. art. vrániței; pl. vránițe
vrau
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrav
VRAF, vrafuri, s. n. Teanc. ♦ Grămadă, maldăr, morman (de obicei de același fel așezate în dezordine). [Var.: vrav s. n.] – Din sl. vrahŭ. DOOM
vraf s. n., pl. vráfuri
vrați
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vre
vre- – Particulă care indică ideea de nedeterminare. Se folosește numai în compuse: vreun, oarecare; vreodată, cîndva; vreo sută, cam o sută; vreo doi, circa doi. Uzul cu art. indef o (vre o sută) s-a extins la cazuri în care în mod normal nu se articulează: vreo doi, vreo cîțiva. – Mr. vir(n)ă, vîrnu „oarecare”, megl. vrin. Lat. vere (unus) (Salvioni, ZRPh., XXII, 479; Tiktin; REW 9224), cf. it. veruno. Der. din lat. vel unus (Capidan 331), este incertă.
vrea
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrea
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
l-a pr. + vb. aux. (l-a dus)
vreai
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vream
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vreasc
VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ. DOOM
vreasc s. n., pl. vreáscuri
vreascul
VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ. DOOM
vreasc s. n., pl. vreáscuri
vreascului
VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ. DOOM
vreasc s. n., pl. vreáscuri
vreascuri
VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ. DOOM
vreasc s. n., pl. vreáscuri
vreascurile
VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ. DOOM
vreasc s. n., pl. vreáscuri
vreascurilor
VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ. DOOM
vreasc s. n., pl. vreáscuri
vreau
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vreava
vreávă s. f. – Strigăt. Bg. vrĕva (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. vrevi, vb. (a țipa), înv.
vreați
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrecie
VRÉCIE s. f. (Regional; cu sens colectiv) Resturi de materii grase și de leșie, rămase pe fundul vasului în care s-a fiert săpun. Săpunul se încheagă sus, iar dedesubt se lasă vrecia. PAMFILE, I. C. 61.
vrednic
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednica
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednice
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednicea
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniceai
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniceam
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicească
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniceau
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniceați
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicei
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednicele
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednicelor
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednicesc
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicește
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicești
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednici
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednici
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicia
VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie. DOOM
vrednicíe s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile
vrednicie
VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie. DOOM
vrednicíe s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile
vredniciei
VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie. DOOM
vrednicíe s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile
vrednicii
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednicii
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicii
VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie. DOOM
vrednicíe s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile
vredniciile
VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie. DOOM
vrednicíe s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile
vredniciilor
VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie. DOOM
vrednicíe s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile
vrednicilor
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednicim
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicind
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicire
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicire
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.
vredniciră
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicirăm
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicirăți
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicise
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicisem
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniciseră
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniciserăm
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniciserăți
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniciseși
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniciseți
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicit
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vrednicit
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.
vredniciși
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniciți
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic. DOOM
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
vredniciță
VREDNICÍȚĂ adj. f. (Popular) Diminutiv al lui v r e d n i c ă. Crîșmariță vredniciță, Să dai vin, nu chisăliță. ȘEZ. XX 8.
vrednicul
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrednicului
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ. DOOM
vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. vrédnică, pl. vrédnice
vrei
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vreie
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrej
VREJ, vrejuri, s. n. Tulpină a unor plante agățătoare sau târâtoare; p. ext. lăstar. [Pl. și (m.) vreji] – Din bg. vrež. DOOM
!vrej s. n., pl. vréjuri
vrej
VREJ, vrejuri, s. n. Tulpină a unor plante agățătoare sau târâtoare; p. ext. lăstar. [Pl. și: (m.) vreji] – Din bg. vrež.
vrejul
VREJ, vrejuri, s. n. Tulpină a unor plante agățătoare sau târâtoare; p. ext. lăstar. [Pl. și: (m.) vreji] – Din bg. vrež.
vrejului
VREJ, vrejuri, s. n. Tulpină a unor plante agățătoare sau târâtoare; p. ext. lăstar. [Pl. și: (m.) vreji] – Din bg. vrež.
vrejuri
VREJ, vrejuri, s. n. Tulpină a unor plante agățătoare sau târâtoare; p. ext. lăstar. [Pl. și: (m.) vreji] – Din bg. vrež.
vrejurile
VREJ, vrejuri, s. n. Tulpină a unor plante agățătoare sau târâtoare; p. ext. lăstar. [Pl. și: (m.) vreji] – Din bg. vrež.
vrejurilor
VREJ, vrejuri, s. n. Tulpină a unor plante agățătoare sau târâtoare; p. ext. lăstar. [Pl. și: (m.) vreji] – Din bg. vrež.
vrem
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vreme
VRÉME, (4, 5) vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ◊ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei. ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen; prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. 5. (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe, ocazii. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen. DOOM
vréme s. f., g.-d. art. vrémii; (perioade, ocazii) pl. vrémuri/vremi
vremealnic
VREMEÁLNIC,-Ă adj. v. vremelnic.
vremelnic
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnica
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnice
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelniceasca
VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicești, adj. (Înv.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc. DOOM
vremelnicésc (înv.) adj. m., f. vremelniceáscă; pl. m. și f. vremelnicéști
vremelnicei
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnicele
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnicelor
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnicesc
VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicești, adj. (Înv.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc. DOOM
vremelnicésc (înv.) adj. m., f. vremelniceáscă; pl. m. și f. vremelnicéști
vremelnicescul
VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicești, adj. (Înv.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc. DOOM
vremelnicésc (înv.) adj. m., f. vremelniceáscă; pl. m. și f. vremelnicéști
vremelnicescului
VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicești, adj. (Înv.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc. DOOM
vremelnicésc (înv.) adj. m., f. vremelniceáscă; pl. m. și f. vremelnicéști
vremelnicește
VREMELNICÉȘTE adv. (Înv.) în mod vremelnic. – Vremelnic + suf. -ește. DOOM
vremelnicéște (înv.) adv.
vremelnicești
VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicești, adj. (Înv.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc. DOOM
vremelnicésc (înv.) adj. m., f. vremelniceáscă; pl. m. și f. vremelnicéști
vremelniceștii
VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicești, adj. (Înv.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc. DOOM
vremelnicésc (înv.) adj. m., f. vremelniceáscă; pl. m. și f. vremelnicéști
vremelniceștile
VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicești, adj. (Înv.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc. DOOM
vremelnicésc (înv.) adj. m., f. vremelniceáscă; pl. m. și f. vremelnicéști
vremelniceștilor
VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicești, adj. (Înv.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc. DOOM
vremelnicésc (înv.) adj. m., f. vremelniceáscă; pl. m. și f. vremelnicéști
vremelnici
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnicia
VREMELNICÍE s. f. Însușire a ceea ce este vremelnic, faptul de a fi trecător; existență efemeră. – Vremelnic + suf. -ie. DOOM
vremelnicíe s. f., art. vremelnicía, g.-d. vremelnicíi, art. vremelnicíei
vremelnicie
VREMELNICÍE s. f. Însușire a ceea ce este vremelnic, faptul de a fi trecător; existență efemeră. – Vremelnic + suf. -ie. DOOM
vremelnicíe s. f., art. vremelnicía, g.-d. vremelnicíi, art. vremelnicíei
vremelniciei
VREMELNICÍE s. f. Însușire a ceea ce este vremelnic, faptul de a fi trecător; existență efemeră. – Vremelnic + suf. -ie. DOOM
vremelnicíe s. f., art. vremelnicía, g.-d. vremelnicíi, art. vremelnicíei
vremelnicii
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnicii
VREMELNICÍE s. f. Însușire a ceea ce este vremelnic, faptul de a fi trecător; existență efemeră. – Vremelnic + suf. -ie. DOOM
vremelnicíe s. f., art. vremelnicía, g.-d. vremelnicíi, art. vremelnicíei
vremelnicilor
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnicul
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremelnicului
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic. DOOM
vremélnic adj. m., pl. vremélnici; f. vremélnică, pl. vremélnice
vremui
VREMUÍ, pers. 3 vremuiește, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A fi, a se face vreme urâtă (cu ploaie, ninsoare, viscol). 2. Intranz. și refl. (Despre vreme) A trece, a se scurge. – Vreme + suf. -ui. DOOM
vremuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. vremuiéște, imperf. 3 sg. vremuiá; conj. prez. 3 sg. să vremuiáscă
vremuiala
VREMUIÁLĂ, vremuieli, s. f. (Pop.) Vreme rea. – Vremui + suf. -eală. DOOM
vremuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. vremuiélii; pl. vremuiéli
vremuieli
VREMUIÁLĂ, vremuieli, s. f. (Pop.) Vreme rea. – Vremui + suf. -eală. DOOM
vremuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. vremuiélii; pl. vremuiéli
vremuielii
VREMUIÁLĂ, vremuieli, s. f. (Pop.) Vreme rea. – Vremui + suf. -eală. DOOM
vremuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. vremuiélii; pl. vremuiéli
vremuielile
VREMUIÁLĂ, vremuieli, s. f. (Pop.) Vreme rea. – Vremui + suf. -eală. DOOM
vremuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. vremuiélii; pl. vremuiéli
vremuielilor
VREMUIÁLĂ, vremuieli, s. f. (Pop.) Vreme rea. – Vremui + suf. -eală. DOOM
vremuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. vremuiélii; pl. vremuiéli
vremuire
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui. DOOM
vremuíre (pop.) s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
vremuirea
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui. DOOM
vremuíre (pop.) s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
vremuiri
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui. DOOM
vremuíre (pop.) s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
vremuirii
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui. DOOM
vremuíre (pop.) s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
vremuirile
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui. DOOM
vremuíre (pop.) s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
vremuirilor
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui. DOOM
vremuíre (pop.) s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
vremuța
VREMÚȚĂ, vremuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). – Vreme + suf. -uță. DOOM
vremúță (pop.) s. f., g.-d. art. vremúței; pl. vremúțe
vremuțe
VREMÚȚĂ, vremuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). – Vreme + suf. -uță. DOOM
vremúță (pop.) s. f., g.-d. art. vremúței; pl. vremúțe
vremuței
VREMÚȚĂ, vremuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). – Vreme + suf. -uță. DOOM
vremúță (pop.) s. f., g.-d. art. vremúței; pl. vremúțe
vremuțele
VREMÚȚĂ, vremuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). – Vreme + suf. -uță. DOOM
vremúță (pop.) s. f., g.-d. art. vremúței; pl. vremúțe
vremuțelor
VREMÚȚĂ, vremuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). – Vreme + suf. -uță. DOOM
vremúță (pop.) s. f., g.-d. art. vremúței; pl. vremúțe
vreo
a zice (cuiva) vreo două de dulce expr. a certa, a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva). DOOM
vreo adv.
vreodată
VREODÁTĂ adv. Mai de mult, cândva, odată; la un moment dat, în viitor. – Vre[o] + odată. DOOM
!vreodátă [vreo pron. vre-o în tempo lent/vreo în tempo rapid] (vre-o-) adv.
vreodinioară
VREODINIOÁRĂ adv. (Înv.) Vreodată, cândva, odată. [Pr.: -ni-oa-] – Vre[o] + odinioară. DOOM
!vreodinioáră [vreo pron. vre-o în tempo lent/vreo în tempo rapid] (înv.) (vre-o-, -ni-oa-) adv.
vrere
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrere
VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea. DOOM
vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri
vrerea
VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea. DOOM
vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri
vreri
VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea. DOOM
vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri
vrerii
VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea. DOOM
vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri
vrerile
VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea. DOOM
vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri
vrerilor
VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea. DOOM
vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri
vrescur
VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ. DOOM
vreasc s. n., pl. vreáscuri
vrescurel
VRESCURÉL, vrescurele, s. n. Diminutiv al lui vreasc. – Vreasc + suf. -urel. DOOM
vrescurél s. n., pl. vrescuréle
vrescurele
VRESCURÉL, vrescurele, s. n. Diminutiv al lui vreasc. – Vreasc + suf. -urel. DOOM
vrescurél s. n., pl. vrescuréle
vrescurelele
VRESCURÉL, vrescurele, s. n. Diminutiv al lui vreasc. – Vreasc + suf. -urel. DOOM
vrescurél s. n., pl. vrescuréle
vrescurelelor
VRESCURÉL, vrescurele, s. n. Diminutiv al lui vreasc. – Vreasc + suf. -urel. DOOM
vrescurél s. n., pl. vrescuréle
vrescurelul
VRESCURÉL, vrescurele, s. n. Diminutiv al lui vreasc. – Vreasc + suf. -urel. DOOM
vrescurél s. n., pl. vrescuréle
vrescurelului
VRESCURÉL, vrescurele, s. n. Diminutiv al lui vreasc. – Vreasc + suf. -urel. DOOM
vrescurél s. n., pl. vrescuréle
vretie
vrétie (-ii), s. f. – (Timoc) Raniță. Sb. vreča (Bogrea, Dacor., IV, 855).
vreun
VRUN, VRO adj. pron. nehot., pron. nehot. v. vreun. DOOM
vreún [pron. vre-un în tempo lent/vreun în tempo rapid] (vre-un) adj. pr. m., g.-d. vreúnui; f. vreo [pron. vre-o în tempo lent/vreo în tempo rapid] (vre-o), g.-d. vreúnei, g.-d. pl. m. și f. vreúnor
vreuna
VREÚNUL, -UNA, vreunii, -le, pron. nehot. Un oarecare, cineva, oarecine; (înaintea unui atribut partitiv introdus prin prep. «de», «din», «dintre», «între» etc.) careva. Vreunul mai țanțoș începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate și-a muri cu noi. BOLINTINEANU, O. 10. DOOM
!vreúnul (vre-u-) pr. m., g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora
vreuneia
VREÚNUL, -UNA, vreunii, -le, pron. nehot. Un oarecare, cineva, oarecine; (înaintea unui atribut partitiv introdus prin prep. «de», «din», «dintre», «între» etc.) careva. Vreunul mai țanțoș începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate și-a muri cu noi. BOLINTINEANU, O. 10. DOOM
!vreúnul (vre-u-) pr. m., g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora
vreunele
VREÚNUL, -UNA, vreunii, -le, pron. nehot. Un oarecare, cineva, oarecine; (înaintea unui atribut partitiv introdus prin prep. «de», «din», «dintre», «între» etc.) careva. Vreunul mai țanțoș începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate și-a muri cu noi. BOLINTINEANU, O. 10. DOOM
!vreúnul (vre-u-) pr. m., g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora
vreunii
VREÚNUL, -UNA, vreunii, -le, pron. nehot. Un oarecare, cineva, oarecine; (înaintea unui atribut partitiv introdus prin prep. «de», «din», «dintre», «între» etc.) careva. Vreunul mai țanțoș începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate și-a muri cu noi. BOLINTINEANU, O. 10. DOOM
!vreúnul (vre-u-) pr. m., g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora
vreunora
VREÚNUL, -UNA, vreunii, -le, pron. nehot. Un oarecare, cineva, oarecine; (înaintea unui atribut partitiv introdus prin prep. «de», «din», «dintre», «între» etc.) careva. Vreunul mai țanțoș începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate și-a muri cu noi. BOLINTINEANU, O. 10. DOOM
!vreúnul (vre-u-) pr. m., g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora
vreunuia
VREÚNUL, -UNA, vreunii, -le, pron. nehot. Un oarecare, cineva, oarecine; (înaintea unui atribut partitiv introdus prin prep. «de», «din», «dintre», «între» etc.) careva. Vreunul mai țanțoș începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate și-a muri cu noi. BOLINTINEANU, O. 10. DOOM
!vreúnul (vre-u-) pr. m., g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora
vreunul
VREÚNUL, -UNA, vreunii, -le, pron. nehot. Un oarecare, cineva, oarecine; (înaintea unui atribut partitiv introdus prin prep. «de», «din», «dintre», «între» etc.) careva. Vreunul mai țanțoș începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate și-a muri cu noi. BOLINTINEANU, O. 10. DOOM
!vreúnul (vre-u-) pr. m., g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora
vreve
vreávă s. f. – Strigăt. Bg. vrĕva (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. vrevi, vb. (a țipa), înv.
vrevei
vreávă s. f. – Strigăt. Bg. vrĕva (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. vrevi, vb. (a țipa), înv.
vrevele
vreávă s. f. – Strigăt. Bg. vrĕva (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. vrevi, vb. (a țipa), înv.
vrevelor
vreávă s. f. – Strigăt. Bg. vrĕva (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. vrevi, vb. (a țipa), înv.
vreți
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vria
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vrie
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vriei
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vrii
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vriile
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vriilor
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vrila
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vrile
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vrilei
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vrilele
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vrilelor
VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille. DOOM
!vríe (mișcare de rotație) s. f., art. vría, g.-d. art. vríei; pl. vrii, art. vríile
vro
VRUN, VRO adj. pron. nehot., pron. nehot. v. vreun.
vroi
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroia
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiai
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiam
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiască
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiau
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiați
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiesc
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiește
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiești
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroii
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroim
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroind
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroință
VROÍNȚĂ s. f. v. voință.
vroire
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroire
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiră
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroirăm
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroirăți
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroise
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroisem
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiseră
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiserăm
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiserăți
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiseși
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiseți
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroit
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroit
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiși
VROÍ vb. IV v. vrea.
vroiți
VROÍ vb. IV v. vrea.
vru
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruh
vruh (-hi), s. m. – Lăcustă. Mgr. βροῦχος, cf. sl. vruchŭ (Cihac, II, 467; Tiktin). Sec. XVII, înv., pare cultism.
vrui
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrun
VRUN, VRO adj. pron. nehot., pron. nehot. v. vreun. DOOM
vreún [pron. vre-un în tempo lent/vreun în tempo rapid] (vre-un) adj. pr. m., g.-d. vreúnui; f. vreo [pron. vre-o în tempo lent/vreo în tempo rapid] (vre-o), g.-d. vreúnei, g.-d. pl. m. și f. vreúnor
vrun
VRUN, VRO adj. pron. nehot., pron. nehot. v. vreun.
vrură
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrurăm
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrurăți
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruse
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrusei
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrusem
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruseră
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruserăm
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruserăți
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrusese
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrusesem
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruseseră
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruseserăm
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruseserăți
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruseseși
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruseseți
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruseși
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruseți
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrut
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vruta
VRÚTĂ, vrute, s. f. (Rar) Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea. DOOM
vrútă (rar) s. f., g.-d. art. vrútei; pl. vrúte
vrute
VRÚTĂ, vrute, s. f. (Rar) Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea. DOOM
vrútă (rar) s. f., g.-d. art. vrútei; pl. vrúte
vrutei
VRÚTĂ, vrute, s. f. (Rar) Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea. DOOM
vrútă (rar) s. f., g.-d. art. vrútei; pl. vrúte
vrutele
VRÚTĂ, vrute, s. f. (Rar) Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea. DOOM
vrútă (rar) s. f., g.-d. art. vrútei; pl. vrúte
vrutelor
VRÚTĂ, vrute, s. f. (Rar) Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea. DOOM
vrútă (rar) s. f., g.-d. art. vrútei; pl. vrúte
vruși
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrâncean
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrâncean
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrânceana
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrânceanca
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrânceanco
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrânceanul
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrânceanului
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrâncence
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrâncencei
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrâncencele
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrâncencelor
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrâncene
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrâncenei
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrâncenele
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrâncenelor
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrânceni
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrâncenii
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrâncenilor
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrând
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrâsnic
VRÎ́SNIC, -Ă adj. v. vîrstnic.
vrâsta
VRÎSTÁ vb. I v. învîrsta.
vrâstnic
VẤRSTNIC, -Ă, vârstnici, -ce, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, înaintat în vârstă1. ◊ Mai vârstnic decât... = mai în vârstă1 decât... 2. (înv.; adesea substantivat) De aceeași vârstă1 (cu altcineva). [Var.: vrấstnic, -ă adj.] – Vârstă1 + suf. -nic. DOOM
vấrstnic (vârst-nic) adj. m, pl. vấrstnici; f. vấrstnică, pl. vấrstnice
vrâstă
VẤRSTĂ2, vârste, s. f. (Reg.) 1. Dungă sau bandă de altă culoare (într-o țesătură, în penajul unei păsări etc.); ornament care constă în dungi de altă culoare. 2. Mănunchi de flori, buchet. [Var.: vrấstă s. f.] – Din sb. vrsta. DOOM
vrấstă v. vấrstă2
vrâstă
VẤRSTĂ1, vârste, s. f. 1. Timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața ei; numărul de ani (și de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; etate. ◊ Președinte de vârstă = președinte al unei adunări ales în persoana celui mai în etate dintre membri. ◊ Loc. adj. În vârstă = bătrân. De-o vârstă cu... = care are același număr de ani cu... Fără vârstă = a cărui vârstă nu se poate preciza, de vârstă incertă. între două vârste = care nu este nici prea bătrân, nici prea tânăr. 2. Etapă din viața unei ființe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare. ◊ Vârsta a treia = perioada de după pensionare. 3. Număr de ani împliniți care se cer pentru ca cineva să se bucure de anumite drepturi (civile, politice etc.) 4. (înv.; în sintagma) Vârsta de mijloc = Evul Mediu. 5. Cea mai mică subdiviziune a timpului geologic în decursul căreia s-a format un complex de strate grupate într-un etaj geologic. [Var.: (reg.) vrấstă s. f.] – Din sl. vrusta. DOOM
vấrstă1 (etate) s. f., g.-d. art. vấrstei; pl. vấrste
vrîncean
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrînceana
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrînceanca
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrînceanco
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrînceanul
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrînceanului
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrîncence
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrîncencei
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrîncencele
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrîncencelor
VRÂNCEÁNCĂ, vrâncence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Vrancea. – Vrâncean + suf. -că.
vrîncene
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrîncenei
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrîncenele
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrîncenelor
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrînceni
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrîncenii
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrîncenilor
VRÂNCEÁN, -Ă, vrânceni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Vrancea. 2. Adj. Care aparține județului Vrancea sau vrâncenilor (1), referitor la județul Vrancea ori la vrânceni. – Vrancea (n. pr.) + suf. -ean.
vrînd
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vrăbete
VRĂBÉTE, vrăbeți, s. m. (Pop.) Vrabie; bărbătușul vrabiei. [Var.: vrăbéț s. m.] – Din bg. vrabec, sb. vrabac. DOOM
vrăbéte (pop.) s. m., pl. vrăbéți
vrăbetele
VRĂBÉTE, vrăbeți, s. m. (Pop.) Vrabie; bărbătușul vrabiei. [Var.: vrăbéț s. m.] – Din bg. vrabec, sb. vrabac. DOOM
vrăbéte (pop.) s. m., pl. vrăbéți
vrăbetelui
VRĂBÉTE, vrăbeți, s. m. (Pop.) Vrabie; bărbătușul vrabiei. [Var.: vrăbéț s. m.] – Din bg. vrabec, sb. vrabac. DOOM
vrăbéte (pop.) s. m., pl. vrăbéți
vrăbeț
VRĂBÉTE, vrăbeți, s. m. (Pop.) Vrabie; bărbătușul vrabiei. [Var.: vrăbéț s. m.] – Din bg. vrabec, sb. vrabac. DOOM
vrăbéte (pop.) s. m., pl. vrăbéți
vrăbeți
VRĂBÉTE, vrăbeți, s. m. (Pop.) Vrabie; bărbătușul vrabiei. [Var.: vrăbéț s. m.] – Din bg. vrabec, sb. vrabac. DOOM
vrăbéte (pop.) s. m., pl. vrăbéți
vrăbeții
VRĂBÉTE, vrăbeți, s. m. (Pop.) Vrabie; bărbătușul vrabiei. [Var.: vrăbéț s. m.] – Din bg. vrabec, sb. vrabac. DOOM
vrăbéte (pop.) s. m., pl. vrăbéți
vrăbeților
VRĂBÉTE, vrăbeți, s. m. (Pop.) Vrabie; bărbătușul vrabiei. [Var.: vrăbéț s. m.] – Din bg. vrabec, sb. vrabac. DOOM
vrăbéte (pop.) s. m., pl. vrăbéți
vrăbier
VRĂBIÉR, vrăbieri, s. m. Persoană care prinde vrăbii; (ir.) vânător prost (care vânează numai vrăbii). [Pr.: -bi-er] – Vrabie + suf. -er. DOOM
vrăbiér (-bi-er) s. m., pl. vrăbiéri
vrăbieri
VRĂBIÉR, vrăbieri, s. m. Persoană care prinde vrăbii; (ir.) vânător prost (care vânează numai vrăbii). [Pr.: -bi-er] – Vrabie + suf. -er. DOOM
vrăbiér (-bi-er) s. m., pl. vrăbiéri
vrăbierii
VRĂBIÉR, vrăbieri, s. m. Persoană care prinde vrăbii; (ir.) vânător prost (care vânează numai vrăbii). [Pr.: -bi-er] – Vrabie + suf. -er. DOOM
vrăbiér (-bi-er) s. m., pl. vrăbiéri
vrăbierilor
VRĂBIÉR, vrăbieri, s. m. Persoană care prinde vrăbii; (ir.) vânător prost (care vânează numai vrăbii). [Pr.: -bi-er] – Vrabie + suf. -er. DOOM
vrăbiér (-bi-er) s. m., pl. vrăbiéri
vrăbierul
VRĂBIÉR, vrăbieri, s. m. Persoană care prinde vrăbii; (ir.) vânător prost (care vânează numai vrăbii). [Pr.: -bi-er] – Vrabie + suf. -er. DOOM
vrăbiér (-bi-er) s. m., pl. vrăbiéri
vrăbierului
VRĂBIÉR, vrăbieri, s. m. Persoană care prinde vrăbii; (ir.) vânător prost (care vânează numai vrăbii). [Pr.: -bi-er] – Vrabie + suf. -er. DOOM
vrăbiér (-bi-er) s. m., pl. vrăbiéri
vrăbii
VRÁBIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ. DOOM
vrábie (-bi-e) s. f., art. vrábia (-bi-a), g.-d. art. vrábiei; pl. vrắbii, art. vrắbiile (-bi-i-)
vrăbiile
VRÁBIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ. DOOM
vrábie (-bi-e) s. f., art. vrábia (-bi-a), g.-d. art. vrábiei; pl. vrắbii, art. vrắbiile (-bi-i-)
vrăbiilor
VRÁBIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; vrăbete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Vrabia-i tot pui (și ea moare de bătrână), se spune despre o persoană care pare mai tânără decât este. – Din sl. vrabiĩ. DOOM
vrábie (-bi-e) s. f., art. vrábia (-bi-a), g.-d. art. vrábiei; pl. vrắbii, art. vrắbiile (-bi-i-)
vrăbioara
VRĂBIOÁRĂ, vrăbioare, s. f. 1. Vrăbiuță. 2. Bucată de carne de vită din regiunea șalelor; friptură preparată din această carne. [Pr.: -bi-oa-] – Vrabie + suf. -ioară. DOOM
vrăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. vrăbioárei; pl. vrăbioáre
vrăbioare
VRĂBIOÁRĂ, vrăbioare, s. f. 1. Vrăbiuță. 2. Bucată de carne de vită din regiunea șalelor; friptură preparată din această carne. [Pr.: -bi-oa-] – Vrabie + suf. -ioară. DOOM
vrăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. vrăbioárei; pl. vrăbioáre
vrăbioarei
VRĂBIOÁRĂ, vrăbioare, s. f. 1. Vrăbiuță. 2. Bucată de carne de vită din regiunea șalelor; friptură preparată din această carne. [Pr.: -bi-oa-] – Vrabie + suf. -ioară. DOOM
vrăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. vrăbioárei; pl. vrăbioáre
vrăbioarele
VRĂBIOÁRĂ, vrăbioare, s. f. 1. Vrăbiuță. 2. Bucată de carne de vită din regiunea șalelor; friptură preparată din această carne. [Pr.: -bi-oa-] – Vrabie + suf. -ioară. DOOM
vrăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. vrăbioárei; pl. vrăbioáre
vrăbioarelor
VRĂBIOÁRĂ, vrăbioare, s. f. 1. Vrăbiuță. 2. Bucată de carne de vită din regiunea șalelor; friptură preparată din această carne. [Pr.: -bi-oa-] – Vrabie + suf. -ioară. DOOM
vrăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. vrăbioárei; pl. vrăbioáre
vrăbioi
VRĂBIÓI, vrăbioi, s. m. Bărbătușul vrabiei; vrabie mai mare. [Pr.: -bi-oi] – Vrabie + suf. -oi. DOOM
vrăbiói (-bi-oi) s. m., pl. vrăbiói, art. vrăbióii
vrăbioii
VRĂBIÓI, vrăbioi, s. m. Bărbătușul vrabiei; vrabie mai mare. [Pr.: -bi-oi] – Vrabie + suf. -oi. DOOM
vrăbiói (-bi-oi) s. m., pl. vrăbiói, art. vrăbióii
vrăbioilor
VRĂBIÓI, vrăbioi, s. m. Bărbătușul vrabiei; vrabie mai mare. [Pr.: -bi-oi] – Vrabie + suf. -oi. DOOM
vrăbiói (-bi-oi) s. m., pl. vrăbiói, art. vrăbióii
vrăbioiul
VRĂBIÓI, vrăbioi, s. m. Bărbătușul vrabiei; vrabie mai mare. [Pr.: -bi-oi] – Vrabie + suf. -oi. DOOM
vrăbiói (-bi-oi) s. m., pl. vrăbiói, art. vrăbióii
vrăbioiului
VRĂBIÓI, vrăbioi, s. m. Bărbătușul vrabiei; vrabie mai mare. [Pr.: -bi-oi] – Vrabie + suf. -oi. DOOM
vrăbiói (-bi-oi) s. m., pl. vrăbiói, art. vrăbióii
vrăbiuța
VRĂBIÚȚĂ, vrăbiuțe, s. f. Diminutiv al lui vrabie, vrăbioară (1). [Pr.: -bi-u-] – Vrabie + suf. -uță. DOOM
vrăbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. vrăbiúței; pl. vrăbiúțe
vrăbiuțe
VRĂBIÚȚĂ, vrăbiuțe, s. f. Diminutiv al lui vrabie, vrăbioară (1). [Pr.: -bi-u-] – Vrabie + suf. -uță. DOOM
vrăbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. vrăbiúței; pl. vrăbiúțe
vrăbiuței
VRĂBIÚȚĂ, vrăbiuțe, s. f. Diminutiv al lui vrabie, vrăbioară (1). [Pr.: -bi-u-] – Vrabie + suf. -uță. DOOM
vrăbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. vrăbiúței; pl. vrăbiúțe
vrăbiuțele
VRĂBIÚȚĂ, vrăbiuțe, s. f. Diminutiv al lui vrabie, vrăbioară (1). [Pr.: -bi-u-] – Vrabie + suf. -uță. DOOM
vrăbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. vrăbiúței; pl. vrăbiúțe
vrăbiuțelor
VRĂBIÚȚĂ, vrăbiuțe, s. f. Diminutiv al lui vrabie, vrăbioară (1). [Pr.: -bi-u-] – Vrabie + suf. -uță. DOOM
vrăbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. vrăbiúței; pl. vrăbiúțe
vrăcița
VRĂCÍȚĂ, vrăcițe, s. f. (Înv.) Doftoroaie, vrăjitoare. – Vraci + suf. -iță. DOOM
vrăcíță (înv.) s. f., g.-d. art. vrăcíței; pl. vrăcíțe
vrăcițe
VRĂCÍȚĂ, vrăcițe, s. f. (Înv.) Doftoroaie, vrăjitoare. – Vraci + suf. -iță. DOOM
vrăcíță (înv.) s. f., g.-d. art. vrăcíței; pl. vrăcíțe
vrăciței
VRĂCÍȚĂ, vrăcițe, s. f. (Înv.) Doftoroaie, vrăjitoare. – Vraci + suf. -iță. DOOM
vrăcíță (înv.) s. f., g.-d. art. vrăcíței; pl. vrăcíțe
vrăcițele
VRĂCÍȚĂ, vrăcițe, s. f. (Înv.) Doftoroaie, vrăjitoare. – Vraci + suf. -iță. DOOM
vrăcíță (înv.) s. f., g.-d. art. vrăcíței; pl. vrăcíțe
vrăcițelor
VRĂCÍȚĂ, vrăcițe, s. f. (Înv.) Doftoroaie, vrăjitoare. – Vraci + suf. -iță. DOOM
vrăcíță (înv.) s. f., g.-d. art. vrăcíței; pl. vrăcíțe
vrăfui
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuia
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiai
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiam
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiască
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiau
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiați
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiesc
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiește
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiești
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuii
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuim
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuind
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuire
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuire
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui.
vrăfuiră
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuirăm
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuirăți
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuise
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuisem
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiseră
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiserăm
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiserăți
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiseși
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiseți
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuit
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuit
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui.
vrăfuiși
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăfuiți
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăjar
VRĂJÁR, vrăjari, s. m. (Reg.) Prăjină, arac. – Vrej + suf. -ar. DOOM
vrăjár (reg.) s. m., pl. vrăjári
vrăjari
VRĂJÁR, vrăjari, s. m. (Reg.) Prăjină, arac. – Vrej + suf. -ar. DOOM
vrăjár (reg.) s. m., pl. vrăjári
vrăjarii
VRĂJÁR, vrăjari, s. m. (Reg.) Prăjină, arac. – Vrej + suf. -ar. DOOM
vrăjár (reg.) s. m., pl. vrăjári
vrăjarilor
VRĂJÁR, vrăjari, s. m. (Reg.) Prăjină, arac. – Vrej + suf. -ar. DOOM
vrăjár (reg.) s. m., pl. vrăjári
vrăjarul
VRĂJÁR, vrăjari, s. m. (Reg.) Prăjină, arac. – Vrej + suf. -ar. DOOM
vrăjár (reg.) s. m., pl. vrăjári
vrăjarului
VRĂJÁR, vrăjari, s. m. (Reg.) Prăjină, arac. – Vrej + suf. -ar. DOOM
vrăjár (reg.) s. m., pl. vrăjári
vrăjbit
VRĂJBÍT, -Ă, vrăjbiți, -te, adj. (Învechit) Învrăjbit; certat; dușmănos. Văzui dă dăparte O grămadă dă oameni vrăjbiți Aducînd unul altuie moarte. BUDAI-DELEANU, Ț. 328.
vrăjea
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjeai
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjeală
vrăjeală, vrăjeli s. f. v. vrajă.
vrăjeam
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjească
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjeau
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjeați
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjesc
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjește
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjești
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăji
VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice folosite pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža. DOOM
vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrắjii; pl. vrắji
vrăji
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjii
VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice folosite pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža. DOOM
vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrắjii; pl. vrắji
vrăjii
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjile
VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice folosite pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža. DOOM
vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrắjii; pl. vrắji
vrăjilor
VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice folosite pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža. DOOM
vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrắjii; pl. vrắji
vrăjim
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjind
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjire
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjire
VRĂJÍRE, vrăjiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei. – V. vrăji. DOOM
vrăjíre (rar) s. f., g.-d. art. vrăjírii; pl. vrăjíri
vrăjirea
VRĂJÍRE, vrăjiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei. – V. vrăji. DOOM
vrăjíre (rar) s. f., g.-d. art. vrăjírii; pl. vrăjíri
vrăjiri
VRĂJÍRE, vrăjiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei. – V. vrăji. DOOM
vrăjíre (rar) s. f., g.-d. art. vrăjírii; pl. vrăjíri
vrăjirii
VRĂJÍRE, vrăjiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei. – V. vrăji. DOOM
vrăjíre (rar) s. f., g.-d. art. vrăjírii; pl. vrăjíri
vrăjirile
VRĂJÍRE, vrăjiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei. – V. vrăji. DOOM
vrăjíre (rar) s. f., g.-d. art. vrăjírii; pl. vrăjíri
vrăjirilor
VRĂJÍRE, vrăjiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei. – V. vrăji. DOOM
vrăjíre (rar) s. f., g.-d. art. vrăjírii; pl. vrăjíri
vrăjiră
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjirăm
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjirăți
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjise
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjisem
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjiseră
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjiserăm
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjiserăți
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjiseși
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjiseți
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjit
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjit
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjita
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjite
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjitei
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjitele
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjitelor
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjitoare
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor. DOOM
vrăjitoáre s. f., g.-d. art. vrăjitoárei; pl. vrăjitoáre
vrăjitor
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor. DOOM
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
vrăjitoreasa
VRĂJITOREÁSĂ, vrăjitorese, s. f. (Rar) Vrăjitoare. – Vrăjitor + suf. -easă. DOOM
vrăjitoreásă (rar) s. f., g.-d. art. vrăjitorései; pl. vrăjitorése
vrăjitoreasca
VRĂJITORÉSC, -EÁSCĂ, vrăjitorești, adj. De vrăjitor; al vrăjitorului; care vrăjește. – Vrăjitor + suf. -esc. DOOM
vrăjitorésc adj. m., f. vrăjitoreáscă; pl. m. și f. vrăjitoréști
vrăjitoresc
VRĂJITORÉSC, -EÁSCĂ, vrăjitorești, adj. De vrăjitor; al vrăjitorului; care vrăjește. – Vrăjitor + suf. -esc. DOOM
vrăjitorésc adj. m., f. vrăjitoreáscă; pl. m. și f. vrăjitoréști
vrăjitorescul
VRĂJITORÉSC, -EÁSCĂ, vrăjitorești, adj. De vrăjitor; al vrăjitorului; care vrăjește. – Vrăjitor + suf. -esc. DOOM
vrăjitorésc adj. m., f. vrăjitoreáscă; pl. m. și f. vrăjitoréști
vrăjitorescului
VRĂJITORÉSC, -EÁSCĂ, vrăjitorești, adj. De vrăjitor; al vrăjitorului; care vrăjește. – Vrăjitor + suf. -esc. DOOM
vrăjitorésc adj. m., f. vrăjitoreáscă; pl. m. și f. vrăjitoréști
vrăjitorese
VRĂJITOREÁSĂ, vrăjitorese, s. f. (Rar) Vrăjitoare. – Vrăjitor + suf. -easă. DOOM
vrăjitoreásă (rar) s. f., g.-d. art. vrăjitorései; pl. vrăjitorése
vrăjitoresei
VRĂJITOREÁSĂ, vrăjitorese, s. f. (Rar) Vrăjitoare. – Vrăjitor + suf. -easă. DOOM
vrăjitoreásă (rar) s. f., g.-d. art. vrăjitorései; pl. vrăjitorése
vrăjitoresele
VRĂJITOREÁSĂ, vrăjitorese, s. f. (Rar) Vrăjitoare. – Vrăjitor + suf. -easă. DOOM
vrăjitoreásă (rar) s. f., g.-d. art. vrăjitorései; pl. vrăjitorése
vrăjitoreselor
VRĂJITOREÁSĂ, vrăjitorese, s. f. (Rar) Vrăjitoare. – Vrăjitor + suf. -easă. DOOM
vrăjitoreásă (rar) s. f., g.-d. art. vrăjitorései; pl. vrăjitorése
vrăjitorești
VRĂJITORÉSC, -EÁSCĂ, vrăjitorești, adj. De vrăjitor; al vrăjitorului; care vrăjește. – Vrăjitor + suf. -esc. DOOM
vrăjitorésc adj. m., f. vrăjitoreáscă; pl. m. și f. vrăjitoréști
vrăjitoreștii
VRĂJITORÉSC, -EÁSCĂ, vrăjitorești, adj. De vrăjitor; al vrăjitorului; care vrăjește. – Vrăjitor + suf. -esc. DOOM
vrăjitorésc adj. m., f. vrăjitoreáscă; pl. m. și f. vrăjitoréști
vrăjitoreștile
VRĂJITORÉSC, -EÁSCĂ, vrăjitorești, adj. De vrăjitor; al vrăjitorului; care vrăjește. – Vrăjitor + suf. -esc. DOOM
vrăjitorésc adj. m., f. vrăjitoreáscă; pl. m. și f. vrăjitoréști
vrăjitoreștilor
VRĂJITORÉSC, -EÁSCĂ, vrăjitorești, adj. De vrăjitor; al vrăjitorului; care vrăjește. – Vrăjitor + suf. -esc. DOOM
vrăjitorésc adj. m., f. vrăjitoreáscă; pl. m. și f. vrăjitoréști
vrăjitori
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor. DOOM
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
vrăjitoria
VRĂJITORÍE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. – Vrăjitor + suf. -ie. DOOM
vrăjitoríe s. f., art. vrăjitoría, g.-d. art. vrăjitoríei; pl. vrăjitoríi, art. vrăjitoríile
vrăjitorie
VRĂJITORÍE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. – Vrăjitor + suf. -ie. DOOM
vrăjitoríe s. f., art. vrăjitoría, g.-d. art. vrăjitoríei; pl. vrăjitoríi, art. vrăjitoríile
vrăjitoriei
VRĂJITORÍE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. – Vrăjitor + suf. -ie. DOOM
vrăjitoríe s. f., art. vrăjitoría, g.-d. art. vrăjitoríei; pl. vrăjitoríi, art. vrăjitoríile
vrăjitorii
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor. DOOM
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
vrăjitorii
VRĂJITORÍE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. – Vrăjitor + suf. -ie. DOOM
vrăjitoríe s. f., art. vrăjitoría, g.-d. art. vrăjitoríei; pl. vrăjitoríi, art. vrăjitoríile
vrăjitoriile
VRĂJITORÍE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. – Vrăjitor + suf. -ie. DOOM
vrăjitoríe s. f., art. vrăjitoría, g.-d. art. vrăjitoríei; pl. vrăjitoríi, art. vrăjitoríile
vrăjitoriilor
VRĂJITORÍE, vrăjitorii, s. f. Faptul de a face vrăji; îndeletnicirea vrăjitorului. – Vrăjitor + suf. -ie. DOOM
vrăjitoríe s. f., art. vrăjitoría, g.-d. art. vrăjitoríei; pl. vrăjitoríi, art. vrăjitoríile
vrăjitorilor
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor. DOOM
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
vrăjitorul
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor. DOOM
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
vrăjitorule
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor. DOOM
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
vrăjitorului
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor. DOOM
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
vrăjitul
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjitului
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjitura
VRĂJITÚRĂ, vrăjituri, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, vrajă (1). – Vrăji + suf. -tură. DOOM
vrăjitúră (pop.) s. f., g.-d. art. vrăjitúrii; pl. vrăjitúri
vrăjituri
VRĂJITÚRĂ, vrăjituri, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, vrajă (1). – Vrăji + suf. -tură. DOOM
vrăjitúră (pop.) s. f., g.-d. art. vrăjitúrii; pl. vrăjitúri
vrăjiturii
VRĂJITÚRĂ, vrăjituri, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, vrajă (1). – Vrăji + suf. -tură. DOOM
vrăjitúră (pop.) s. f., g.-d. art. vrăjitúrii; pl. vrăjitúri
vrăjiturile
VRĂJITÚRĂ, vrăjituri, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, vrajă (1). – Vrăji + suf. -tură. DOOM
vrăjitúră (pop.) s. f., g.-d. art. vrăjitúrii; pl. vrăjitúri
vrăjiturilor
VRĂJITÚRĂ, vrăjituri, s. f. (Pop.) Vrăjitorie, vrajă (1). – Vrăji + suf. -tură. DOOM
vrăjitúră (pop.) s. f., g.-d. art. vrăjitúrii; pl. vrăjitúri
vrăjiși
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjiți
VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti. DOOM
vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd
vrăjiți
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjiții
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjiților
VRĂJÍT, -Ă, vrăjiți, -te, adj. 1. Aflat sub puterea unei vrăji; fermecat. 2. Fig. Plin de farmec; încântător, fermecător, atrăgător. – V. vrăji.
vrăjmaș
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmaș
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașa
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașa
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașe
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașe
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașei
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașei
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașele
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașele
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașelor
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașelor
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmași
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmași
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașii
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașii
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașilor
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașilor
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașul
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașul
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașului
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmașului
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrăjmășea
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășeai
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășeam
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășeasca
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc. DOOM
vrăjmășésc (rar) adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
vrăjmășească
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășeau
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășeați
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășesc
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc. DOOM
vrăjmășésc (rar) adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
vrăjmășesc
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășescul
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc. DOOM
vrăjmășésc (rar) adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
vrăjmășescului
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc. DOOM
vrăjmășésc (rar) adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
vrăjmășește
VRĂJMĂȘÉȘTE adv. (Înv.) Cu vrăjmășie; dușmănos. – Vrăjmaș + suf. -ește. DOOM
vrăjmășéște (înv.) adv.
vrăjmășește
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășești
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc. DOOM
vrăjmășésc (rar) adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
vrăjmășești
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășeștii
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc. DOOM
vrăjmășésc (rar) adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
vrăjmășeștile
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc. DOOM
vrăjmășésc (rar) adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
vrăjmășeștilor
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc. DOOM
vrăjmășésc (rar) adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
vrăjmăși
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășia
VRĂJMĂȘÍE, vrăjmășii, s. f. (Înv.) Dușmănie, ură. – Vrăjmaș + suf. -ie. DOOM
vrăjmășíe (înv.) s. f., art. vrăjmășía, g.-d. art. vrăjmășíei; pl. vrăjmășíi, art. vrăjmășíile
vrăjmășie
VRĂJMĂȘÍE, vrăjmășii, s. f. (Înv.) Dușmănie, ură. – Vrăjmaș + suf. -ie. DOOM
vrăjmășíe (înv.) s. f., art. vrăjmășía, g.-d. art. vrăjmășíei; pl. vrăjmășíi, art. vrăjmășíile
vrăjmășiei
VRĂJMĂȘÍE, vrăjmășii, s. f. (Înv.) Dușmănie, ură. – Vrăjmaș + suf. -ie. DOOM
vrăjmășíe (înv.) s. f., art. vrăjmășía, g.-d. art. vrăjmășíei; pl. vrăjmășíi, art. vrăjmășíile
vrăjmășii
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășii
VRĂJMĂȘÍE, vrăjmășii, s. f. (Înv.) Dușmănie, ură. – Vrăjmaș + suf. -ie. DOOM
vrăjmășíe (înv.) s. f., art. vrăjmășía, g.-d. art. vrăjmășíei; pl. vrăjmășíi, art. vrăjmășíile
vrăjmășiile
VRĂJMĂȘÍE, vrăjmășii, s. f. (Înv.) Dușmănie, ură. – Vrăjmaș + suf. -ie. DOOM
vrăjmășíe (înv.) s. f., art. vrăjmășía, g.-d. art. vrăjmășíei; pl. vrăjmășíi, art. vrăjmășíile
vrăjmășiilor
VRĂJMĂȘÍE, vrăjmășii, s. f. (Înv.) Dușmănie, ură. – Vrăjmaș + suf. -ie. DOOM
vrăjmășíe (înv.) s. f., art. vrăjmășía, g.-d. art. vrăjmășíei; pl. vrăjmășíi, art. vrăjmășíile
vrăjmășim
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășind
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășire
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășire
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.
vrăjmășiră
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășirăm
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășirăți
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășise
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășisem
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășiseră
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășiserăm
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășiserăți
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășiseși
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășiseți
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășit
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășit
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.
vrăjmășiși
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășiți
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș. DOOM
vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd
vrăjmășoasa
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășoase
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășoasei
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășoasele
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășoaselor
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășos
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășosul
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășosului
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășoși
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășoșii
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăjmășoșilor
VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Înv.) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os. DOOM
vrăjmășós (înv.) adj. m., pl. vrăjmășóși; f. vrăjmășoásă, pl. vrăjmășoáse
vrăvui
VRĂFUÍ, vrăfuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A așeza, a pune în vrafuri, în teancuri, în grămezi. ♦ A răvăși. [Var.: vrăvuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui. DOOM
vrăfuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăfuiésc, imperf. 3 sg. vrăfuiá; conj. prez. 3 să vrăfuiáscă
vrăvuire
VRĂVUÍ vb. IV v. vrăfui.
vrăvuit
VRĂVUÍ vb. IV v. vrăfui.
vrășmaș
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrășmaș
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe
vrășmașă
VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă. DOOM
vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe