voaiaj
VOAIÁJ s.n. v. voiaj.
voaiaj
VOAIÁJ s.n. v. voiaj.
voal
VOAL, voaluri, s. n. 1. Țesătură fină (transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită pentru perdele, rochii, bluze etc.; bucată de țesătură fină, rară, cu care femeile își acoperă capul sau fața; văl. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil care apare după developare și fixare, în urma unor iluminări difuze accidentale etc. – Din fr. voile. DOOM
voal s. n., pl. voáluri
voala
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalai
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalam
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalare
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalare
VOALÁRE, voalări, s. f. Acțiunea de a (se) voala și rezultatul ei. – V. voala. DOOM
voaláre (voa-) s. f., g.-d. art. voalắrii; pl. voalắri
voalarea
VOALÁRE, voalări, s. f. Acțiunea de a (se) voala și rezultatul ei. – V. voala. DOOM
voaláre (voa-) s. f., g.-d. art. voalắrii; pl. voalắri
voalară
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalarăm
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalarăți
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalase
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalasem
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalaseră
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalaserăm
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalaserăți
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalaseși
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalaseți
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalat
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalat
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalata
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalate
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalatei
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalatele
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalatelor
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalatul
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalatului
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalau
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalași
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalați
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalați
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalații
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalaților
VOALÁT, -Ă, voalați, -te, adj. Acoperit cu un voal (1); ascuns, umbrit. ♦ (Despre glas, sunete) Lipsit de sonoritate și limpezime; stins, estompat. ♦ (Despre negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (2). – V. voala.
voalează
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voaleta
VOALÉTĂ, voalete, s. f. Țesătură în formă de rețea foarte fină, fixată la pălăriile de damă ca garnitură sau pentru a acoperi fața. – Din fr. voilette. DOOM
voalétă (voa-) s. f., g.-d. art. voalétei; pl. voaléte
voalete
VOALÉTĂ, voalete, s. f. Țesătură în formă de rețea foarte fină, fixată la pălăriile de damă ca garnitură sau pentru a acoperi fața. – Din fr. voilette. DOOM
voalétă (voa-) s. f., g.-d. art. voalétei; pl. voaléte
voaletei
VOALÉTĂ, voalete, s. f. Țesătură în formă de rețea foarte fină, fixată la pălăriile de damă ca garnitură sau pentru a acoperi fața. – Din fr. voilette. DOOM
voalétă (voa-) s. f., g.-d. art. voalétei; pl. voaléte
voaletele
VOALÉTĂ, voalete, s. f. Țesătură în formă de rețea foarte fină, fixată la pălăriile de damă ca garnitură sau pentru a acoperi fața. – Din fr. voilette. DOOM
voalétă (voa-) s. f., g.-d. art. voalétei; pl. voaléte
voaletelor
VOALÉTĂ, voalete, s. f. Țesătură în formă de rețea foarte fină, fixată la pălăriile de damă ca garnitură sau pentru a acoperi fața. – Din fr. voilette. DOOM
voalétă (voa-) s. f., g.-d. art. voalétei; pl. voaléte
voalez
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voaleze
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalezi
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalul
VOAL, voaluri, s. n. 1. Țesătură fină (transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită pentru perdele, rochii, bluze etc.; bucată de țesătură fină, rară, cu care femeile își acoperă capul sau fața; văl. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil care apare după developare și fixare, în urma unor iluminări difuze accidentale etc. – Din fr. voile. DOOM
voal s. n., pl. voáluri
voalului
VOAL, voaluri, s. n. 1. Țesătură fină (transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită pentru perdele, rochii, bluze etc.; bucată de țesătură fină, rară, cu care femeile își acoperă capul sau fața; văl. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil care apare după developare și fixare, în urma unor iluminări difuze accidentale etc. – Din fr. voile. DOOM
voal s. n., pl. voáluri
voalura
VOALÚRĂ, voaluri, s. f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. Curbura suprafeței unei parașute deschise; p. ext. pânza parașutei. – Din fr. voilure.
voaluri
VOAL, voaluri, s. n. 1. Țesătură fină (transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită pentru perdele, rochii, bluze etc.; bucată de țesătură fină, rară, cu care femeile își acoperă capul sau fața; văl. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil care apare după developare și fixare, în urma unor iluminări difuze accidentale etc. – Din fr. voile. DOOM
voal s. n., pl. voáluri
voaluri
VOALÚRĂ, voaluri, s. f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. Curbura suprafeței unei parașute deschise; p. ext. pânza parașutei. – Din fr. voilure.
voalurii
VOALÚRĂ, voaluri, s. f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. Curbura suprafeței unei parașute deschise; p. ext. pânza parașutei. – Din fr. voilure.
voalurile
VOAL, voaluri, s. n. 1. Țesătură fină (transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită pentru perdele, rochii, bluze etc.; bucată de țesătură fină, rară, cu care femeile își acoperă capul sau fața; văl. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil care apare după developare și fixare, în urma unor iluminări difuze accidentale etc. – Din fr. voile. DOOM
voal s. n., pl. voáluri
voalurile
VOALÚRĂ, voaluri, s. f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. Curbura suprafeței unei parașute deschise; p. ext. pânza parașutei. – Din fr. voilure.
voalurilor
VOAL, voaluri, s. n. 1. Țesătură fină (transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită pentru perdele, rochii, bluze etc.; bucată de țesătură fină, rară, cu care femeile își acoperă capul sau fața; văl. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil care apare după developare și fixare, în urma unor iluminări difuze accidentale etc. – Din fr. voile. DOOM
voal s. n., pl. voáluri
voalurilor
VOALÚRĂ, voaluri, s. f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. Curbura suprafeței unei parașute deschise; p. ext. pânza parașutei. – Din fr. voilure.
voalură
VOALÚRĂ s.f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. (Av.) Curbura suprafeței unei parașute deschise; (p. ext.) pânza parașutei. [Pron. vo-a-. / < fr. voilure]. DOOM
voalúră (voa-) s. f., g.-d. art. voalúrii; pl. voalúri
voalând
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalînd
VOALÁ, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler. DOOM
voalá (a ~) (voa-) vb., ind. prez. 3 voaleáză
voalări
VOALÁRE, voalări, s. f. Acțiunea de a (se) voala și rezultatul ei. – V. voala. DOOM
voaláre (voa-) s. f., g.-d. art. voalắrii; pl. voalắri
voalării
VOALÁRE, voalări, s. f. Acțiunea de a (se) voala și rezultatul ei. – V. voala. DOOM
voaláre (voa-) s. f., g.-d. art. voalắrii; pl. voalắri
voalările
VOALÁRE, voalări, s. f. Acțiunea de a (se) voala și rezultatul ei. – V. voala. DOOM
voaláre (voa-) s. f., g.-d. art. voalắrii; pl. voalắri
voalărilor
VOALÁRE, voalări, s. f. Acțiunea de a (se) voala și rezultatul ei. – V. voala. DOOM
voaláre (voa-) s. f., g.-d. art. voalắrii; pl. voalắri
voame
voáme (vom, vomút), vb. – A vomita, a vărsa. – Var. voma. Mr. vom, vumut, voamire. Lat. vomĕre (Candrea). În Banat, Trans. și Timoc (ALR, I, 145 și II, 38). Este dubletul lui vomita, vb., din lat. vomitare (sec. XIX). – Der. vomătură (var. vomitură), s. f. (vărsătură), în Banat; vonicer(iu), s. m. (lemn-cîinesc, Evonymus europaues), negreșit în loc de *vomicer, datorat mirosului său grețos. (Legătura cu vo(i)nic „viteaz”, sugerată de Tiktin, nu pare probabilă).
voamere
voáme (vom, vomút), vb. – A vomita, a vărsa. – Var. voma. Mr. vom, vumut, voamire. Lat. vomĕre (Candrea). În Banat, Trans. și Timoc (ALR, I, 145 și II, 38). Este dubletul lui vomita, vb., din lat. vomitare (sec. XIX). – Der. vomătură (var. vomitură), s. f. (vărsătură), în Banat; vonicer(iu), s. m. (lemn-cîinesc, Evonymus europaues), negreșit în loc de *vomicer, datorat mirosului său grețos. (Legătura cu vo(i)nic „viteaz”, sugerată de Tiktin, nu pare probabilă).
voatra
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
voatre
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
voatrei
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
voatrele
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
voatrelor
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
vobulatoare
VOBULATÓR, vobulatoare, s. n. Generator electronic care produce oscilații de amplitudine constantă, dar cu frecvență liniar variabilă în timp, în scopul măsurării caracteristicilor de amplitudine și frecvență. – Din engl. wobbulator, fr. vobulateur. DOOM
vobulátor s. n., pl. vobulátoare
vobulatoarele
VOBULATÓR, vobulatoare, s. n. Generator electronic care produce oscilații de amplitudine constantă, dar cu frecvență liniar variabilă în timp, în scopul măsurării caracteristicilor de amplitudine și frecvență. – Din engl. wobbulator, fr. vobulateur. DOOM
vobulátor s. n., pl. vobulátoare
vobulatoarelor
VOBULATÓR, vobulatoare, s. n. Generator electronic care produce oscilații de amplitudine constantă, dar cu frecvență liniar variabilă în timp, în scopul măsurării caracteristicilor de amplitudine și frecvență. – Din engl. wobbulator, fr. vobulateur. DOOM
vobulátor s. n., pl. vobulátoare
vobulator
VOBULATÓR, vobulatoare, s. n. Generator electronic care produce oscilații de amplitudine constantă, dar cu frecvență liniar variabilă în timp, în scopul măsurării caracteristicilor de amplitudine și frecvență. – Din engl. wobbulator, fr. vobulateur. DOOM
vobulátor s. n., pl. vobulátoare
vobulatorul
VOBULATÓR, vobulatoare, s. n. Generator electronic care produce oscilații de amplitudine constantă, dar cu frecvență liniar variabilă în timp, în scopul măsurării caracteristicilor de amplitudine și frecvență. – Din engl. wobbulator, fr. vobulateur. DOOM
vobulátor s. n., pl. vobulátoare
vobulatorului
VOBULATÓR, vobulatoare, s. n. Generator electronic care produce oscilații de amplitudine constantă, dar cu frecvență liniar variabilă în timp, în scopul măsurării caracteristicilor de amplitudine și frecvență. – Din engl. wobbulator, fr. vobulateur. DOOM
vobulátor s. n., pl. vobulátoare
vocabula
VOCÁBULĂ, vocabule, s. f. Cuvânt, vorbă. – Din fr. vocable, lat. vocabulum. DOOM
vocábulă s. f., g.-d. art. vocábulei; pl. vocábule
vocabular
VOCABULÁRIU s. n. v. vocabular. DOOM
vocabulár s. n., pl. vocabuláre
vocabulare
VOCABULÁRIU s. n. v. vocabular. DOOM
vocabulár s. n., pl. vocabuláre
vocabularele
VOCABULÁRIU s. n. v. vocabular. DOOM
vocabulár s. n., pl. vocabuláre
vocabularelor
VOCABULÁRIU s. n. v. vocabular. DOOM
vocabulár s. n., pl. vocabuláre
vocabulariu
VOCABULÁRIU s. n. v. vocabular. DOOM
vocabulár s. n., pl. vocabuláre
vocabularul
VOCABULÁRIU s. n. v. vocabular. DOOM
vocabulár s. n., pl. vocabuláre
vocabularului
VOCABULÁRIU s. n. v. vocabular. DOOM
vocabulár s. n., pl. vocabuláre
vocabule
VOCÁBULĂ, vocabule, s. f. Cuvânt, vorbă. – Din fr. vocable, lat. vocabulum. DOOM
vocábulă s. f., g.-d. art. vocábulei; pl. vocábule
vocabulei
VOCÁBULĂ, vocabule, s. f. Cuvânt, vorbă. – Din fr. vocable, lat. vocabulum. DOOM
vocábulă s. f., g.-d. art. vocábulei; pl. vocábule
vocabulele
VOCÁBULĂ, vocabule, s. f. Cuvânt, vorbă. – Din fr. vocable, lat. vocabulum. DOOM
vocábulă s. f., g.-d. art. vocábulei; pl. vocábule
vocabulelor
VOCÁBULĂ, vocabule, s. f. Cuvânt, vorbă. – Din fr. vocable, lat. vocabulum. DOOM
vocábulă s. f., g.-d. art. vocábulei; pl. vocábule
vocal
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocala
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocala
VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal. DOOM
vocálă s. f., g.-d. art. vocálei; pl. vocále
vocale
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocale
VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal. DOOM
vocálă s. f., g.-d. art. vocálei; pl. vocále
vocalei
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocalei
VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal. DOOM
vocálă s. f., g.-d. art. vocálei; pl. vocále
vocalele
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocalele
VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal. DOOM
vocálă s. f., g.-d. art. vocálei; pl. vocále
vocalelor
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocalelor
VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal. DOOM
vocálă s. f., g.-d. art. vocálei; pl. vocále
vocali
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocalic
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalica
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalice
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalicei
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalicele
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalicelor
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalici
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalicii
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalicilor
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalicul
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalicului
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique. DOOM
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocalii
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocalilor
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocalism
VOCALÍSM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologie, într-un anumit moment al evoluției sale. 2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. – Din fr. vocalisme. DOOM
vocalísm s. n.
vocalismul
VOCALÍSM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologie, într-un anumit moment al evoluției sale. 2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. – Din fr. vocalisme. DOOM
vocalísm s. n.
vocalismului
VOCALÍSM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologie, într-un anumit moment al evoluției sale. 2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. – Din fr. vocalisme. DOOM
vocalísm s. n.
vocalist
VOCALÍST s.m. (Muz.) Cântăreț (din gură); dizeur; specialist în vocalize. [< germ. Vokalist].
vocalistul
VOCALÍST s.m. (Muz.) Cântăreț (din gură); dizeur; specialist în vocalize. [< germ. Vokalist].
vocalistului
VOCALÍST s.m. (Muz.) Cântăreț (din gură); dizeur; specialist în vocalize. [< germ. Vokalist].
vocaliza
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocaliza
VOCALÍZĂ, vocalize, s. f. 1. Formulă melodică de virtuozitate în partiturile pentru voci. 2. Exercițiu tehnic de canto care se execută pe o vocală (de preferință a). – Din fr. vocalise. DOOM
vocalíză s. f., g.-d. art. vocalízei; pl. vocalíze
vocalizai
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizam
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizare
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizare
VOCALIZÁRE, vocalizări, s. f. Acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei. – V. vocaliza. DOOM
vocalizáre s. f., g.-d. art. vocalizắrii; pl. vocalizắri
vocalizarea
VOCALIZÁRE, vocalizări, s. f. Acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei. – V. vocaliza. DOOM
vocalizáre s. f., g.-d. art. vocalizắrii; pl. vocalizắri
vocalizară
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizarăm
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizarăți
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizase
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizasem
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizaseră
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizaserăm
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizaserăți
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizaseși
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizaseți
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizat
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizat
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser.
vocalizau
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizași
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizați
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalize
VOCALÍZĂ, vocalize, s. f. 1. Formulă melodică de virtuozitate în partiturile pentru voci. 2. Exercițiu tehnic de canto care se execută pe o vocală (de preferință a). – Din fr. vocalise. DOOM
vocalíză s. f., g.-d. art. vocalízei; pl. vocalíze
vocalizează
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizei
VOCALÍZĂ, vocalize, s. f. 1. Formulă melodică de virtuozitate în partiturile pentru voci. 2. Exercițiu tehnic de canto care se execută pe o vocală (de preferință a). – Din fr. vocalise. DOOM
vocalíză s. f., g.-d. art. vocalízei; pl. vocalíze
vocalizele
VOCALÍZĂ, vocalize, s. f. 1. Formulă melodică de virtuozitate în partiturile pentru voci. 2. Exercițiu tehnic de canto care se execută pe o vocală (de preferință a). – Din fr. vocalise. DOOM
vocalíză s. f., g.-d. art. vocalízei; pl. vocalíze
vocalizelor
VOCALÍZĂ, vocalize, s. f. 1. Formulă melodică de virtuozitate în partiturile pentru voci. 2. Exercițiu tehnic de canto care se execută pe o vocală (de preferință a). – Din fr. vocalise. DOOM
vocalíză s. f., g.-d. art. vocalízei; pl. vocalíze
vocalizez
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizeze
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizezi
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizând
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizînd
VOCALIZÁ, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Muz.) A executa vocalize. 2. Refl. (Fon.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală, a căpăta valoare de vocală. – Din fr. vocaliser. DOOM
vocalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizeáză
vocalizări
VOCALIZÁRE, vocalizări, s. f. Acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei. – V. vocaliza. DOOM
vocalizáre s. f., g.-d. art. vocalizắrii; pl. vocalizắri
vocalizării
VOCALIZÁRE, vocalizări, s. f. Acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei. – V. vocaliza. DOOM
vocalizáre s. f., g.-d. art. vocalizắrii; pl. vocalizắri
vocalizările
VOCALIZÁRE, vocalizări, s. f. Acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei. – V. vocaliza. DOOM
vocalizáre s. f., g.-d. art. vocalizắrii; pl. vocalizắri
vocalizărilor
VOCALIZÁRE, vocalizări, s. f. Acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei. – V. vocaliza. DOOM
vocalizáre s. f., g.-d. art. vocalizắrii; pl. vocalizắri
vocaliști
VOCALÍST s.m. (Muz.) Cântăreț (din gură); dizeur; specialist în vocalize. [< germ. Vokalist].
vocaliștii
VOCALÍST s.m. (Muz.) Cântăreț (din gură); dizeur; specialist în vocalize. [< germ. Vokalist].
vocaliștilor
VOCALÍST s.m. (Muz.) Cântăreț (din gură); dizeur; specialist în vocalize. [< germ. Vokalist].
vocalul
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocalului
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis. DOOM
vocál adj. m., pl. vocáli; f. vocálă, pl. vocále
vocativ
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația. – Din fr. vocatif, lat. vocativus. DOOM
vocatív s. n., pl. vocatíve
vocative
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația. – Din fr. vocatif, lat. vocativus. DOOM
vocatív s. n., pl. vocatíve
vocativele
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația. – Din fr. vocatif, lat. vocativus. DOOM
vocatív s. n., pl. vocatíve
vocativelor
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația. – Din fr. vocatif, lat. vocativus. DOOM
vocatív s. n., pl. vocatíve
vocativul
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația. – Din fr. vocatif, lat. vocativus. DOOM
vocatív s. n., pl. vocatíve
vocativului
VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația. – Din fr. vocatif, lat. vocativus. DOOM
vocatív s. n., pl. vocatíve
vocația
VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație. DOOM
vocáție (-ți-e) s. f., art. vocáția (-ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (-ți-i-)
vocație
VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație. DOOM
vocáție (-ți-e) s. f., art. vocáția (-ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (-ți-i-)
vocației
VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație. DOOM
vocáție (-ți-e) s. f., art. vocáția (-ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (-ți-i-)
vocații
VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație. DOOM
vocáție (-ți-e) s. f., art. vocáția (-ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (-ți-i-)
vocațiile
VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație. DOOM
vocáție (-ți-e) s. f., art. vocáția (-ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (-ți-i-)
vocațiilor
VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație. DOOM
vocáție (-ți-e) s. f., art. vocáția (-ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (-ți-i-)
vocațional
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționala
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționale
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționalei
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționalele
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționalelor
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționali
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționalii
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționalilor
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționalul
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocaționalului
VOCAȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la vocație; profesional. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. vocational].
vocațiune
VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație. DOOM
vocáție (-ți-e) s. f., art. vocáția (-ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (-ți-i-)
voce
MÉZZA-VÓCE adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu intensitatea pe jumătate. [Pr.: méța-vóce] – Cuv. it. DOOM
mézza-vóce (it.) [zz pron. ț] adv.
voce
SÓTTO-VÓCE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în surdină, cu voce scăzută, discret. [Scris și: soto-] – Loc. it. DOOM
sotto-vóce (it.) adv.
voce
SUB VOCE loc. adv. Indicație prin care se face trimitere la un anumit cuvânt dintr-o lucrare. [Abr.: s.v.] – Loc. lat. DOOM
*sub voce (lat.) loc. adv.; abr. s.v.
vocea
MÉZZA-VÓCE adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu intensitatea pe jumătate. [Pr.: méța-vóce] – Cuv. it. DOOM
mézza-vóce (it.) [zz pron. ț] adv.
vocea
SÓTTO-VÓCE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în surdină, cu voce scăzută, discret. [Scris și: soto-] – Loc. it. DOOM
sotto-vóce (it.) adv.
vocea
SUB VOCE loc. adv. Indicație prin care se face trimitere la un anumit cuvânt dintr-o lucrare. [Abr.: s.v.] – Loc. lat. DOOM
*sub voce (lat.) loc. adv.; abr. s.v.
voci
MÉZZA-VÓCE adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu intensitatea pe jumătate. [Pr.: méța-vóce] – Cuv. it. DOOM
mézza-vóce (it.) [zz pron. ț] adv.
voci
SÓTTO-VÓCE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în surdină, cu voce scăzută, discret. [Scris și: soto-] – Loc. it. DOOM
sotto-vóce (it.) adv.
voci
SUB VOCE loc. adv. Indicație prin care se face trimitere la un anumit cuvânt dintr-o lucrare. [Abr.: s.v.] – Loc. lat. DOOM
*sub voce (lat.) loc. adv.; abr. s.v.
voci
VOCI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) voce”, „cuvânt”, „vocal”. [Var. voco-. / < fr., it. voci-, cf. lat. vox, vocis].
vocifera
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferai
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferam
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferant
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferanta
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferante
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferantei
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferantele
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferantelor
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferantul
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferantului
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferanți
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferanții
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferanților
VOCIFERÁNT, -Ă, vociferanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care vociferează; scandalagiu. – Din fr. vociferant. DOOM
vociferántă (rar) s. f., g.-d. art. vociferántei; pl. vociferánte
vociferare
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferare
VOCIFERÁRE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera. DOOM
vociferáre s. f., g.-d. art. vociferắrii; pl. vociferắri
vociferarea
VOCIFERÁRE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera. DOOM
vociferáre s. f., g.-d. art. vociferắrii; pl. vociferắri
vociferară
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferarăm
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferarăți
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferase
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferasem
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferaseră
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferaserăm
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferaserăți
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferaseși
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferaseți
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferat
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferatoare
VOCIFERATÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Vociferant. [< fr. vociférateur].
vociferator
VOCIFERATÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Vociferant. [< fr. vociférateur].
vociferau
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferași
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferați
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferația
VOCIFERÁȚIE s.f. (Rar; la pl.) Vorbe spuse strigând și cu mânie. [< fr. vocifération].
vociferație
VOCIFERÁȚIE s.f. (Rar; la pl.) Vorbe spuse strigând și cu mânie. [< fr. vocifération].
vociferației
VOCIFERÁȚIE s.f. (Rar; la pl.) Vorbe spuse strigând și cu mânie. [< fr. vocifération].
vociferații
VOCIFERÁȚIE s.f. (Rar; la pl.) Vorbe spuse strigând și cu mânie. [< fr. vocifération].
vociferațiile
VOCIFERÁȚIE s.f. (Rar; la pl.) Vorbe spuse strigând și cu mânie. [< fr. vocifération].
vociferațiilor
VOCIFERÁȚIE s.f. (Rar; la pl.) Vorbe spuse strigând și cu mânie. [< fr. vocifération].
vociferează
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferez
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vocifereze
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferezi
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferând
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferînd
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare. DOOM
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferări
VOCIFERÁRE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera. DOOM
vociferáre s. f., g.-d. art. vociferắrii; pl. vociferắri
vociferării
VOCIFERÁRE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera. DOOM
vociferáre s. f., g.-d. art. vociferắrii; pl. vociferắri
vociferările
VOCIFERÁRE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera. DOOM
vociferáre s. f., g.-d. art. vociferắrii; pl. vociferắri
vociferărilor
VOCIFERÁRE, vociferări, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera. DOOM
vociferáre s. f., g.-d. art. vociferắrii; pl. vociferắri
vocii
MÉZZA-VÓCE adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu intensitatea pe jumătate. [Pr.: méța-vóce] – Cuv. it. DOOM
mézza-vóce (it.) [zz pron. ț] adv.
vocii
SÓTTO-VÓCE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în surdină, cu voce scăzută, discret. [Scris și: soto-] – Loc. it. DOOM
sotto-vóce (it.) adv.
vocii
SUB VOCE loc. adv. Indicație prin care se face trimitere la un anumit cuvânt dintr-o lucrare. [Abr.: s.v.] – Loc. lat. DOOM
*sub voce (lat.) loc. adv.; abr. s.v.
vocile
MÉZZA-VÓCE adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu intensitatea pe jumătate. [Pr.: méța-vóce] – Cuv. it. DOOM
mézza-vóce (it.) [zz pron. ț] adv.
vocile
SÓTTO-VÓCE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în surdină, cu voce scăzută, discret. [Scris și: soto-] – Loc. it. DOOM
sotto-vóce (it.) adv.
vocile
SUB VOCE loc. adv. Indicație prin care se face trimitere la un anumit cuvânt dintr-o lucrare. [Abr.: s.v.] – Loc. lat. DOOM
*sub voce (lat.) loc. adv.; abr. s.v.
vocilor
MÉZZA-VÓCE adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu intensitatea pe jumătate. [Pr.: méța-vóce] – Cuv. it. DOOM
mézza-vóce (it.) [zz pron. ț] adv.
vocilor
SÓTTO-VÓCE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în surdină, cu voce scăzută, discret. [Scris și: soto-] – Loc. it. DOOM
sotto-vóce (it.) adv.
vocilor
SUB VOCE loc. adv. Indicație prin care se face trimitere la un anumit cuvânt dintr-o lucrare. [Abr.: s.v.] – Loc. lat. DOOM
*sub voce (lat.) loc. adv.; abr. s.v.
voco
VOCO- v. voci-.
vocoder
VOCODÉR1, vocodere, s. n. Sistem electronic de telefonie, în care vorbirea este codificată și apoi reconstituită artificial, pentru a obține o inteligibilitate mărită. – Din fr. vocoder. DOOM
vocodér s. n., pl. vocodére
vocodere
VOCODÉR1, vocodere, s. n. Sistem electronic de telefonie, în care vorbirea este codificată și apoi reconstituită artificial, pentru a obține o inteligibilitate mărită. – Din fr. vocoder. DOOM
vocodér s. n., pl. vocodére
vocoderele
VOCODÉR1, vocodere, s. n. Sistem electronic de telefonie, în care vorbirea este codificată și apoi reconstituită artificial, pentru a obține o inteligibilitate mărită. – Din fr. vocoder. DOOM
vocodér s. n., pl. vocodére
vocoderelor
VOCODÉR1, vocodere, s. n. Sistem electronic de telefonie, în care vorbirea este codificată și apoi reconstituită artificial, pentru a obține o inteligibilitate mărită. – Din fr. vocoder. DOOM
vocodér s. n., pl. vocodére
vocoderul
VOCODÉR1, vocodere, s. n. Sistem electronic de telefonie, în care vorbirea este codificată și apoi reconstituită artificial, pentru a obține o inteligibilitate mărită. – Din fr. vocoder. DOOM
vocodér s. n., pl. vocodére
vocoderului
VOCODÉR1, vocodere, s. n. Sistem electronic de telefonie, în care vorbirea este codificată și apoi reconstituită artificial, pentru a obține o inteligibilitate mărită. – Din fr. vocoder. DOOM
vocodér s. n., pl. vocodére
vocoid
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoida
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoide
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoidei
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoidele
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoidelor
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoidul
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoidului
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoizi
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoizii
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocoizilor
VOCOÍD, -Ă adj., s.f. (Fon.) (Sunet) oral, central, rezonator, al cărui tip reprezentativ este vocala. [Pron. -co-id. / cf. engl. vocoidal].
vocot
vócot (-te), s. n. – Furtună. Origine necunoscută. Legătura cu mag. vak „orb”, acuz. vakot (Tiktin) nu este evidentă.
vodcă
VÓTCĂ, (2) votci, s. f. 1. Băutură foarte tare, făcută din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută. 2. (La pl.) Feluri, porții de votcă (1). [Var.: vódcă, vútcă s. f.] – Din rus. vodka. DOOM
vódcă v. vótcă
vodeasa
VODEÁSĂ s. f. (Pop.) Soția voievodului; doamnă, crăiasă, voduleasă. – Vodă + suf. -easă. DOOM
vodeásă (pop.) s. f., g.-d. art. vodései
voder
VODÉR, vodere, s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizează chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder. DOOM
vodér s. n., pl. vodére
vodere
VODÉR, vodere, s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizează chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder. DOOM
vodér s. n., pl. vodére
voderele
VODÉR, vodere, s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizează chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder. DOOM
vodér s. n., pl. vodére
voderelor
VODÉR, vodere, s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizează chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder. DOOM
vodér s. n., pl. vodére
voderul
VODÉR, vodere, s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizează chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder. DOOM
vodér s. n., pl. vodére
voderului
VODÉR, vodere, s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizează chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder. DOOM
vodér s. n., pl. vodére
vodese
VODEÁSĂ s. f. (Pop.) Soția voievodului; doamnă, crăiasă, voduleasă. – Vodă + suf. -easă. DOOM
vodeásă (pop.) s. f., g.-d. art. vodései
vodesei
VODEÁSĂ s. f. (Pop.) Soția voievodului; doamnă, crăiasă, voduleasă. – Vodă + suf. -easă. DOOM
vodeásă (pop.) s. f., g.-d. art. vodései
vodesele
VODEÁSĂ s. f. (Pop.) Soția voievodului; doamnă, crăiasă, voduleasă. – Vodă + suf. -easă. DOOM
vodeásă (pop.) s. f., g.-d. art. vodései
vodeselor
VODEÁSĂ s. f. (Pop.) Soția voievodului; doamnă, crăiasă, voduleasă. – Vodă + suf. -easă. DOOM
vodeásă (pop.) s. f., g.-d. art. vodései
vodevil
VODEVÍL, vodeviluri, s. n. Specie de comedie ușoară sau de farsă (într-un act), în textul căreia sunt intercalate cuplete care se cântă pe melodii cunoscute și cu acompaniament orchestral. – Din fr. vaudeville. DOOM
vodevíl s. n., pl. vodevíluri
vodevilesc
VODEVILÉSC, -Ă, vodevilești, adj. În maniera vodevilului. – Din fr. vaudevillesque.
vodevilist
VODEVILÍST, vodeviliști, s. m. (Rar) Autor de vodeviluri. – Din fr. vaudevilliste. DOOM
vodevilíst (rar) s. m., pl. vodevilíști
vodevilistul
VODEVILÍST, vodeviliști, s. m. (Rar) Autor de vodeviluri. – Din fr. vaudevilliste. DOOM
vodevilíst (rar) s. m., pl. vodevilíști
vodevilistului
VODEVILÍST, vodeviliști, s. m. (Rar) Autor de vodeviluri. – Din fr. vaudevilliste. DOOM
vodevilíst (rar) s. m., pl. vodevilíști
vodeviliști
VODEVILÍST, vodeviliști, s. m. (Rar) Autor de vodeviluri. – Din fr. vaudevilliste. DOOM
vodevilíst (rar) s. m., pl. vodevilíști
vodeviliștii
VODEVILÍST, vodeviliști, s. m. (Rar) Autor de vodeviluri. – Din fr. vaudevilliste. DOOM
vodevilíst (rar) s. m., pl. vodevilíști
vodeviliștilor
VODEVILÍST, vodeviliști, s. m. (Rar) Autor de vodeviluri. – Din fr. vaudevilliste. DOOM
vodevilíst (rar) s. m., pl. vodevilíști
vodevilul
VODEVÍL, vodeviluri, s. n. Specie de comedie ușoară sau de farsă (într-un act), în textul căreia sunt intercalate cuplete care se cântă pe melodii cunoscute și cu acompaniament orchestral. – Din fr. vaudeville. DOOM
vodevíl s. n., pl. vodevíluri
vodevilului
VODEVÍL, vodeviluri, s. n. Specie de comedie ușoară sau de farsă (într-un act), în textul căreia sunt intercalate cuplete care se cântă pe melodii cunoscute și cu acompaniament orchestral. – Din fr. vaudeville. DOOM
vodevíl s. n., pl. vodevíluri
vodeviluri
VODEVÍL, vodeviluri, s. n. Specie de comedie ușoară sau de farsă (într-un act), în textul căreia sunt intercalate cuplete care se cântă pe melodii cunoscute și cu acompaniament orchestral. – Din fr. vaudeville. DOOM
vodevíl s. n., pl. vodevíluri
vodevilurile
VODEVÍL, vodeviluri, s. n. Specie de comedie ușoară sau de farsă (într-un act), în textul căreia sunt intercalate cuplete care se cântă pe melodii cunoscute și cu acompaniament orchestral. – Din fr. vaudeville. DOOM
vodevíl s. n., pl. vodevíluri
vodevilurilor
VODEVÍL, vodeviluri, s. n. Specie de comedie ușoară sau de farsă (într-un act), în textul căreia sunt intercalate cuplete care se cântă pe melodii cunoscute și cu acompaniament orchestral. – Din fr. vaudeville. DOOM
vodevíl s. n., pl. vodevíluri
voduleasă
VODULEÁSĂ s. f. (Pop.) Vodeasă. – Vodă + suf. -uleasă. DOOM
voduleásă (pop.) s. f., g.-d. art. vodulései
vodă
VÓDĂ s. m. Titlu pe care îl purtau domnii Țărilor Române, adăugat de obicei după numele lor; domnitor; p. ext. principe, rege; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. A nu-i păsa nici de vodă = a nu se teme, a nu-i păsa de nimeni. A mânca (din) pita lui vodă = a fi slujbaș la stat. – Din sl. [voje]voda. DOOM
vódă s. m., g.-d. art. lui vódă
voga
VÓGĂ s. f. Interes viu, dar trecător, provocat de o întâmplare, de o persoană etc.; modă. ♦ Faimă (trecătoare), renume. – Din fr. vogue. DOOM
vógă s. f.
vogăi
VÓGĂ s. f. Interes viu, dar trecător, provocat de o întâmplare, de o persoană etc.; modă. ♦ Faimă (trecătoare), renume. – Din fr. vogue. DOOM
vógă s. f.
vohod
vohód (-duri), s. n. – Trecerea preotului în biserică în timpul slujbei. – Var. văhod. Sl. vŭchodŭ (Tiktin).
voi
VOI3, voiuri, s. n. (Reg.) 1. Rând de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau în pereții unui pătul de păstrat porumb. 2. Fâșie de pământ (arabil). – Et. nec.
voi
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voi
VÓIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja. DOOM
vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii; pl. voi, art. vóile
voia
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voia
VÓIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja. DOOM
vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii; pl. voi, art. vóile
voiagiu
VOIÁGIU s. n. v. voiaj.
voiai
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiaj
VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage. DOOM
voiáj s. n., pl. voiájuri/voiáje
voiaj
VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.
voiaja
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajai
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajam
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajare
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajare
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager.
voiajară
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajarăm
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajarăți
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajase
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajasem
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajaseră
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajaserăm
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajaserăți
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajaseși
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajaseți
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajat
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajat
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajata
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajate
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajatei
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajatele
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajatelor
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajatul
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajatului
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajau
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajași
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajați
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajați
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajații
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajaților
VOIAJÁT, -Ă, voiajați, -te, adj. Care a călătorit mult; umblat. [Pr.: vo-ia-] – V. voiaja.
voiajează
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajez
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajeze
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajezi
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajor
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
voiajori
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
voiajorii
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
voiajorilor
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
voiajorul
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
voiajorului
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
voiajul
VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.
voiajului
VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.
voiajuri
VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.
voiajurile
VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.
voiajurilor
VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.
voiajând
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiajînd
VOIAJÁ, voiajez, vb. I. Intranz. A călători. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyager. DOOM
voiajá (a ~) vb., ind. prez. 3 voiajeáză, 1 pl. voiajắm; ger. voiajấnd
voiam
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiască
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiau
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiați
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voie
VÓIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja. DOOM
vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii; pl. voi, art. vóile
voiesc
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voievod
VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivód s. m.] – Din sl. vojevoda. DOOM
voievód s. m., pl. voievózi
voievodal
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodala
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodale
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodalei
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodalele
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodalelor
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodali
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodalii
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodalilor
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodalul
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodalului
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voievodat
VOIEVODÁT, voievodate, s. n. (în Evul Mediu în Țările Române) Teritoriu aflat sub autoritatea unui voievod. [Var.: voivodát s. n.] – Voievod + suf. -at. DOOM
voievodát s. n., pl. voievodáte
voievodate
VOIEVODÁT, voievodate, s. n. (în Evul Mediu în Țările Române) Teritoriu aflat sub autoritatea unui voievod. [Var.: voivodát s. n.] – Voievod + suf. -at. DOOM
voievodát s. n., pl. voievodáte
voievodatele
VOIEVODÁT, voievodate, s. n. (în Evul Mediu în Țările Române) Teritoriu aflat sub autoritatea unui voievod. [Var.: voivodát s. n.] – Voievod + suf. -at. DOOM
voievodát s. n., pl. voievodáte
voievodatelor
VOIEVODÁT, voievodate, s. n. (în Evul Mediu în Țările Române) Teritoriu aflat sub autoritatea unui voievod. [Var.: voivodát s. n.] – Voievod + suf. -at. DOOM
voievodát s. n., pl. voievodáte
voievodatul
VOIEVODÁT, voievodate, s. n. (în Evul Mediu în Țările Române) Teritoriu aflat sub autoritatea unui voievod. [Var.: voivodát s. n.] – Voievod + suf. -at. DOOM
voievodát s. n., pl. voievodáte
voievodatului
VOIEVODÁT, voievodate, s. n. (în Evul Mediu în Țările Române) Teritoriu aflat sub autoritatea unui voievod. [Var.: voivodát s. n.] – Voievod + suf. -at. DOOM
voievodát s. n., pl. voievodáte
voievodeasa
VOIVODEÁSĂ s. f. v. voievodeasă. DOOM
voievodeásă s. f., g.-d. art. voievodései; pl. voievodése
voievodese
VOIVODEÁSĂ s. f. v. voievodeasă. DOOM
voievodeásă s. f., g.-d. art. voievodései; pl. voievodése
voievodesei
VOIVODEÁSĂ s. f. v. voievodeasă. DOOM
voievodeásă s. f., g.-d. art. voievodései; pl. voievodése
voievodesele
VOIVODEÁSĂ s. f. v. voievodeasă. DOOM
voievodeásă s. f., g.-d. art. voievodései; pl. voievodése
voievodeselor
VOIVODEÁSĂ s. f. v. voievodeasă. DOOM
voievodeásă s. f., g.-d. art. voievodései; pl. voievodése
voievodul
VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivód s. m.] – Din sl. vojevoda. DOOM
voievód s. m., pl. voievózi
voievodului
VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivód s. m.] – Din sl. vojevoda. DOOM
voievód s. m., pl. voievózi
voievozi
VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivód s. m.] – Din sl. vojevoda. DOOM
voievód s. m., pl. voievózi
voievozii
VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivód s. m.] – Din sl. vojevoda. DOOM
voievód s. m., pl. voievózi
voievozilor
VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivód s. m.] – Din sl. vojevoda. DOOM
voievód s. m., pl. voievózi
voieșniță
voiéșniță (-țe), s. f. – Mentă sălbatică (Mentha silvestris). – Var. voieștniță, voiaș(t)niță. Bg. voneštnica (Conev 43).
voiește
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiești
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voii
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voii
VÓIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja. DOOM
vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii; pl. voi, art. vóile
voile
VÓIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja. DOOM
vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii; pl. voi, art. vóile
voilor
VÓIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja. DOOM
vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii; pl. voi, art. vóile
voim
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voind
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voinea
VÓINEA s. m. (Regional) Logodnic, soț (de curînd căsătorit); p. ext. voinic; voiniu. Că de l-ăți scula Pe drag voinea-al meu, Vamă v-o lua, Vamă fără seamă, Sculuri de bumbac, Nuntă ca să-mi fac. TEODORESCU, P. P. 86.
voinic
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinic
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinica
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinica
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicaș
VOINICÁȘ, voinicași, s. m. (Pop.) Voinicel. – Voinic + suf. -aș. DOOM
voinicáș (pop.) s. m., pl. voinicáși
voinicași
VOINICÁȘ, voinicași, s. m. (Pop.) Voinicel. – Voinic + suf. -aș. DOOM
voinicáș (pop.) s. m., pl. voinicáși
voinicașii
VOINICÁȘ, voinicași, s. m. (Pop.) Voinicel. – Voinic + suf. -aș. DOOM
voinicáș (pop.) s. m., pl. voinicáși
voinicașilor
VOINICÁȘ, voinicași, s. m. (Pop.) Voinicel. – Voinic + suf. -aș. DOOM
voinicáș (pop.) s. m., pl. voinicáși
voinicașul
VOINICÁȘ, voinicași, s. m. (Pop.) Voinicel. – Voinic + suf. -aș. DOOM
voinicáș (pop.) s. m., pl. voinicáși
voinicașului
VOINICÁȘ, voinicași, s. m. (Pop.) Voinicel. – Voinic + suf. -aș. DOOM
voinicáș (pop.) s. m., pl. voinicáși
voinice
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinice
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicea
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicea
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniceai
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniceam
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniceasca
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc. DOOM
!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști
voinicească
VOINICEÁSCĂ, voinicești, s. f. 1. (Mai ales articulat) Fel de a înota (înotătorul întinzînd alternativ brațele în lături fără a da din picioare). 2. Numele unui dans popular (jucat de patru sau, opt flăcăi).
voinicească
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniceau
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniceaua
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voiniceați
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicei
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicei
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicei
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicei
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voiniceii
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voiniceii
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voiniceilor
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voiniceilor
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicel
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicel
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicele
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicele
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicele
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicele
VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică. DOOM
voinicícă s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle, art. voinicélele
voinicelei
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicelei
VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică. DOOM
voinicícă s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle, art. voinicélele
voinicelele
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicelele
VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică. DOOM
voinicícă s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle, art. voinicélele
voinicelelor
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicelelor
VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică. DOOM
voinicícă s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle, art. voinicélele
voinicelor
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicelor
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicelul
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicelul
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicelului
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicelului
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicesc
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc. DOOM
!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști
voinicesc
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicescul
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc. DOOM
!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști
voinicescului
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc. DOOM
!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști
voinicește
VOINICÉȘTE adv. Cu curaj, cu bărbăție, vitejește; cu vigoare. ◊ Expr. A înota voinicește = a înota voiniceasca. – Voinic + suf. -ește. DOOM
voinicéște adv.
voinicește
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicești
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc. DOOM
!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști
voinicești
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniceștii
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc. DOOM
!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști
voiniceștile
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc. DOOM
!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști
voiniceștilor
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc. DOOM
!sânziánă-voiniceáscă (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânziénei-voinicéști; pl. sânziéne-voinicéști
voinici
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinici
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinici
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicia
VOINICÍE, (2) voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie. 2. Faptă vitejească. 3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie. DOOM
voinicíe (pop.) s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile
voinicica
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el. DOOM
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicica
VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică. DOOM
voinicícă s. f., g.-d. art. voinicélei; pl. voinicéle, art. voinicélele
voinicie
VOINICÍE, (2) voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie. 2. Faptă vitejească. 3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie. DOOM
voinicíe (pop.) s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile
voiniciei
VOINICÍE, (2) voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie. 2. Faptă vitejească. 3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie. DOOM
voinicíe (pop.) s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile
voinicii
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicii
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicii
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicii
VOINICÍE, (2) voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie. 2. Faptă vitejească. 3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie. DOOM
voinicíe (pop.) s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile
voiniciile
VOINICÍE, (2) voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie. 2. Faptă vitejească. 3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie. DOOM
voinicíe (pop.) s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile
voiniciilor
VOINICÍE, (2) voinicii, s. f. (Pop.) 1. Vitejie, bărbăție. ♦ Haiducie. 2. Faptă vitejească. 3. Faptul de a fi voinic, robust, viguros; putere, forță, vigoare. – Voinic + suf. -ie. DOOM
voinicíe (pop.) s. f., art. voinicía, g.-d. art. voinicíei; (fapte) pl. voinicíi, art. voinicíile
voinicilor
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicilor
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicim
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicime
VOINICÍME, voinicimi, s. f. (Pop.) Mulțime de voinici. – Voinic + suf. -ime. DOOM
voinicíme (pop.) s. f., g.-d. art. voinicímii; pl. voinicími
voinicimea
VOINICÍME, voinicimi, s. f. (Pop.) Mulțime de voinici. – Voinic + suf. -ime. DOOM
voinicíme (pop.) s. f., g.-d. art. voinicímii; pl. voinicími
voinicimi
VOINICÍME, voinicimi, s. f. (Pop.) Mulțime de voinici. – Voinic + suf. -ime. DOOM
voinicíme (pop.) s. f., g.-d. art. voinicímii; pl. voinicími
voinicimii
VOINICÍME, voinicimi, s. f. (Pop.) Mulțime de voinici. – Voinic + suf. -ime. DOOM
voinicíme (pop.) s. f., g.-d. art. voinicímii; pl. voinicími
voinicimile
VOINICÍME, voinicimi, s. f. (Pop.) Mulțime de voinici. – Voinic + suf. -ime. DOOM
voinicíme (pop.) s. f., g.-d. art. voinicímii; pl. voinicími
voinicimilor
VOINICÍME, voinicimi, s. f. (Pop.) Mulțime de voinici. – Voinic + suf. -ime. DOOM
voinicíme (pop.) s. f., g.-d. art. voinicímii; pl. voinicími
voinicind
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicire
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicire
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.
voiniciră
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicirăm
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicirăți
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicise
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicisem
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniciseră
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniciserăm
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniciserăți
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniciseși
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniciseți
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicit
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicit
VOINICÍT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) voinici; haiducie. – V. voinici. DOOM
voinicít (pop.) s. n.
voinicitul
VOINICÍT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) voinici; haiducie. – V. voinici. DOOM
voinicít (pop.) s. n.
voinicitului
VOINICÍT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) voinici; haiducie. – V. voinici. DOOM
voinicít (pop.) s. n.
voiniciși
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voiniciți
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic. DOOM
voinicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 să voiniceáscă
voinicoasa
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicoase
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicoasei
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicoasele
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicoaselor
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicos
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicosul
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicosului
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicoși
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicoșii
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicoșilor
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os. DOOM
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse
voinicul
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicul
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicului
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicului
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce, s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. Robust, viguros, vânjos. – Din bg., sb. vojnik. DOOM
chíca-voinícului (plantă) s. f. art., g.-d. art. chícii-voinícului
voinicuț
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuța
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuțe
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuței
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuțele
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuțelor
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuți
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuții
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuților
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuțul
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voinicuțului
VOINICÚȚ, -Ă, voinicuți, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui voinic. – Voinic + suf. -uț. DOOM
voinicúț s. m., pl. voinicúți
voiniu
VÓINIU, voinii, s. m. (Regional) Voinea. Dur, dur, dur, negrule, dur, Că nu-i fur, ca să te fure, Ci îmi este voiniul meu, Voiniul meu, stăpînul tău, Ginerel părinților, Cumnățelul fraților. TEODORESCU, P. P. 74.
voină
vóină s. m. – Soț, bărbat. Sb. vojno (Petrovici, Dacor., V, 482). Cuvînt rar, nu apare în dicționare. Dacă termenul provine din sl. vojnŭ, ar putea constitui o confirmare a etimologiei moștenite a lui mire. Cf. voievod, voinic.
voința
VOÍNȚĂ, voințe, s. f. 1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trăsătură de caracter definită prin decizie fermă și perseverență în învingerea obstacolelor. 2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie. ♦ Învoire, consimțământ. 3. Intenție, scop. 4. Dorință, poftă, chef. – Voi2 + suf. -ință. DOOM
rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe
voințe
VOÍNȚĂ, voințe, s. f. 1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trăsătură de caracter definită prin decizie fermă și perseverență în învingerea obstacolelor. 2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie. ♦ Învoire, consimțământ. 3. Intenție, scop. 4. Dorință, poftă, chef. – Voi2 + suf. -ință. DOOM
rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe
voinței
VOÍNȚĂ, voințe, s. f. 1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trăsătură de caracter definită prin decizie fermă și perseverență în învingerea obstacolelor. 2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie. ♦ Învoire, consimțământ. 3. Intenție, scop. 4. Dorință, poftă, chef. – Voi2 + suf. -ință. DOOM
rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe
voințele
VOÍNȚĂ, voințe, s. f. 1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trăsătură de caracter definită prin decizie fermă și perseverență în învingerea obstacolelor. 2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie. ♦ Învoire, consimțământ. 3. Intenție, scop. 4. Dorință, poftă, chef. – Voi2 + suf. -ință. DOOM
rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe
voințelor
VOÍNȚĂ, voințe, s. f. 1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trăsătură de caracter definită prin decizie fermă și perseverență în învingerea obstacolelor. 2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie. ♦ Învoire, consimțământ. 3. Intenție, scop. 4. Dorință, poftă, chef. – Voi2 + suf. -ință. DOOM
rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe
voioasa
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voioase
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voioasei
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voioasele
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voioaselor
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voios
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voiosul
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voiosului
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voioși
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voioșia
VOIOȘÍE, voioșii, s. f. Voie bună, veselie, bună dispoziție. – Voios + suf. -ie. DOOM
voioșíe s. f., art. voioșía, g.-d. art. voioșíei; pl. voioșíi, art. voioșíile
voioșie
VOIOȘÍE, voioșii, s. f. Voie bună, veselie, bună dispoziție. – Voios + suf. -ie. DOOM
voioșíe s. f., art. voioșía, g.-d. art. voioșíei; pl. voioșíi, art. voioșíile
voioșiei
VOIOȘÍE, voioșii, s. f. Voie bună, veselie, bună dispoziție. – Voios + suf. -ie. DOOM
voioșíe s. f., art. voioșía, g.-d. art. voioșíei; pl. voioșíi, art. voioșíile
voioșii
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voioșii
VOIOȘÍE, voioșii, s. f. Voie bună, veselie, bună dispoziție. – Voios + suf. -ie. DOOM
voioșíe s. f., art. voioșía, g.-d. art. voioșíei; pl. voioșíi, art. voioșíile
voioșiile
VOIOȘÍE, voioșii, s. f. Voie bună, veselie, bună dispoziție. – Voios + suf. -ie. DOOM
voioșíe s. f., art. voioșía, g.-d. art. voioșíei; pl. voioșíi, art. voioșíile
voioșiilor
VOIOȘÍE, voioșii, s. f. Voie bună, veselie, bună dispoziție. – Voios + suf. -ie. DOOM
voioșíe s. f., art. voioșía, g.-d. art. voioșíei; pl. voioșíi, art. voioșíile
voioșilor
VOIÓS, -OÁSĂ, voioși, -oase, adj. Plin de voie bună; bucuros, vesel, binedispus. – Voie + suf. -os. DOOM
voiós adj. m., pl. voióși; f. voioásă, pl. voioáse
voire
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voire
VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi2. DOOM
voíre (înv.) s. f., g.-d. art. voírii; pl. voíri
voirea
VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi2. DOOM
voíre (înv.) s. f., g.-d. art. voírii; pl. voíri
voiri
VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi2. DOOM
voíre (înv.) s. f., g.-d. art. voírii; pl. voíri
voirii
VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi2. DOOM
voíre (înv.) s. f., g.-d. art. voírii; pl. voíri
voirile
VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi2. DOOM
voíre (înv.) s. f., g.-d. art. voírii; pl. voíri
voirilor
VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi2. DOOM
voíre (înv.) s. f., g.-d. art. voírii; pl. voíri
voiră
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voirăm
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voirăți
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voise
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voisem
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiseră
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiserăm
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiserăți
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiseși
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiseți
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voit
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voit
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voit
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voita
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voite
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voitei
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voitele
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voitelor
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voitoare
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitoarea
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitoarei
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitoarele
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitoarelor
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitor
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitori
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitorii
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitorilor
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitorul
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitorului
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor. DOOM
voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre
voitul
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voitul
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voitului
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voitului
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voivod
VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivód s. m.] – Din sl. vojevoda. DOOM
voievód s. m., pl. voievózi
voivodal
VOIVODÁL, -Ă adj. v. voievodal. DOOM
voievodál adj. m., pl. voievodáli; f. voievodálă, pl. voievodále
voivodat
VOIEVODÁT, voievodate, s. n. (în Evul Mediu în Țările Române) Teritoriu aflat sub autoritatea unui voievod. [Var.: voivodát s. n.] – Voievod + suf. -at. DOOM
voievodát s. n., pl. voievodáte
voivodeasă
VOIVODEÁSĂ s. f. v. voievodeasă. DOOM
voievodeásă s. f., g.-d. art. voievodései; pl. voievodése
voiși
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiți
VOÍ2, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti. DOOM
voí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, imperf. 3 sg. voiá; conj. prez. 3 să voiáscă
voiți
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voiți
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voiții
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voiții
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voiților
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
voiților
VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod deliberat; făcut intenționat. – V. voi2. DOOM
voít s. m., pl. voíți
volan
VOLÁN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant. DOOM
volán s. n., pl. voláne
volan
VOLÁN s.n. I. Garnitură făcută dintr-o fâșie de țesătură ușoară sau de dantelă, adesea încrețită sau plisată, care se aplică drept podoabă pe rochii, la mâneci etc. II. (Tehn.) 1. Piesă din dispozitivul de direcție al unui autovehicul cu ajutorul căreia se poate îndrepta vehiculul în direcția voită. 2. Piesă în formă de roată cu ajutorul căreia se pun în mișcare anumite mașini, se acționează mecanisme etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. volant].
volane
VOLÁN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant. DOOM
volán s. n., pl. voláne
volanele
VOLÁN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant. DOOM
volán s. n., pl. voláne
volanelor
VOLÁN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant. DOOM
volán s. n., pl. voláne
volant
VOLÁNT s.m. 1. (Tehn.) Roată grea, de dimensiuni mari, servind la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini. 2. (Text.) Piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învârtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. [Pl. -nți, (s.n.) -nte, -nturi. / < fr. volant].
volant
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volant
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volanta
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volante
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volantei
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volantele
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volantelor
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volantul
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volantul
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volantului
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volantului
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volanul
VOLÁN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant. DOOM
volán s. n., pl. voláne
volanului
VOLÁN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant. DOOM
volán s. n., pl. voláne
volanți
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volanți
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volanții
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volanții
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volanților
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volanților
VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant. DOOM
volánt1 adj. m., pl. volánți; f. volántă, pl. volánte
volapük
VOLAPÜK s. n. Limbă artificială cu caracter internațional, creată mai ales pe baza elementelor germanice. – Din germ. Volapük, fr. volapük. DOOM
volapǘk s. n.
volapükul
VOLAPÜK s. n. Limbă artificială cu caracter internațional, creată mai ales pe baza elementelor germanice. – Din germ. Volapük, fr. volapük. DOOM
volapǘk s. n.
volapükului
VOLAPÜK s. n. Limbă artificială cu caracter internațional, creată mai ales pe baza elementelor germanice. – Din germ. Volapük, fr. volapük. DOOM
volapǘk s. n.
volar
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volara
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volare
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volarei
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volarele
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volarelor
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volari
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volarii
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volarilor
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volarul
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volarului
VOLÁR, -Ă adj. Al palmei. [< germ. volar, cf. lat. vola – suprafața palmei].
volatil
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatila
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatile
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatilei
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatilele
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatilelor
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatili
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatilii
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatililor
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatilitate
VOLATILITÁTE s. f. Însușirea de a fi volatil. – Din fr. volatilité. DOOM
volatilitáte s. f., g.-d. art. volatilitắții
volatilitatea
VOLATILITÁTE s. f. Însușirea de a fi volatil. – Din fr. volatilité. DOOM
volatilitáte s. f., g.-d. art. volatilitắții
volatilități
VOLATILITÁTE s. f. Însușirea de a fi volatil. – Din fr. volatilité. DOOM
volatilitáte s. f., g.-d. art. volatilitắții
volatilității
VOLATILITÁTE s. f. Însușirea de a fi volatil. – Din fr. volatilité. DOOM
volatilitáte s. f., g.-d. art. volatilitắții
volatilitățile
VOLATILITÁTE s. f. Însușirea de a fi volatil. – Din fr. volatilité. DOOM
volatilitáte s. f., g.-d. art. volatilitắții
volatilităților
VOLATILITÁTE s. f. Însușirea de a fi volatil. – Din fr. volatilité. DOOM
volatilitáte s. f., g.-d. art. volatilitắții
volatiliza
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizabil
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabila
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabile
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabilei
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabilele
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabilelor
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabili
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabilii
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabililor
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabilul
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizabilului
VOLATILIZÁBIL, -Ă, volatilizabili, -e, adj. Volatil. – Din fr. volatilisable. DOOM
volatilizábil adj. m., pl. volatilizábili; f. volatilizábilă, pl. volatilizábile
volatilizai
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizam
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizare
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizare
VOLATILIZÁRE, volatilizări, s. f. Acțiunea de a se volatiliza și rezultatul ei; evaporare. – V. volatiliza. DOOM
volatilizáre s. f., g.-d. art. volatilizắrii; pl. volatilizắri
volatilizarea
VOLATILIZÁRE, volatilizări, s. f. Acțiunea de a se volatiliza și rezultatul ei; evaporare. – V. volatiliza. DOOM
volatilizáre s. f., g.-d. art. volatilizắrii; pl. volatilizắri
volatilizară
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizarăm
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizarăți
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizase
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizasem
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizaseră
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizaserăm
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizaserăți
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizaseși
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizaseți
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizat
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizat
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizata
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizate
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizatei
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizatele
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizatelor
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizatul
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizatului
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizau
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizași
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizați
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizați
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizații
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizaților
VOLATILIZÁT, -Ă, volatilizați, -te, adj. Prefăcut în vapori; evaporat. – V. volatiliza.
volatilizează
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizez
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizeze
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizezi
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizând
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizînd
VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. (Despre lichide volatile) A se evapora repede. ♦ Fig. A dispărea complet, fără urmă. – Din fr. volatiliser. DOOM
volatilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 volatilizeáză
volatilizări
VOLATILIZÁRE, volatilizări, s. f. Acțiunea de a se volatiliza și rezultatul ei; evaporare. – V. volatiliza. DOOM
volatilizáre s. f., g.-d. art. volatilizắrii; pl. volatilizắri
volatilizării
VOLATILIZÁRE, volatilizări, s. f. Acțiunea de a se volatiliza și rezultatul ei; evaporare. – V. volatiliza. DOOM
volatilizáre s. f., g.-d. art. volatilizắrii; pl. volatilizắri
volatilizările
VOLATILIZÁRE, volatilizări, s. f. Acțiunea de a se volatiliza și rezultatul ei; evaporare. – V. volatiliza. DOOM
volatilizáre s. f., g.-d. art. volatilizắrii; pl. volatilizắri
volatilizărilor
VOLATILIZÁRE, volatilizări, s. f. Acțiunea de a se volatiliza și rezultatul ei; evaporare. – V. volatiliza. DOOM
volatilizáre s. f., g.-d. art. volatilizắrii; pl. volatilizắri
volatilul
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volatilului
VOLATÍL, -Ă, volatili, -e, adj. (Despre lichide) Care se evaporă ușor la temperaturi obișnuite; volatilizabil. – Din fr. volatil, lat. volatilis. DOOM
volatíl adj. m., pl. volatíli; f. volatílă, pl. volatíle
volba
volbá (-b, át), vb. – A veni mare, a se arunca în rîu. Megl. volb(ari). Lat. volvĕre (REW 9433). – Der. volbură, s. f. (vînt puternic, vîrtej; înv., furtună; rochița-rîndunicii, Convolvulus arvensis), poate direct din lat. volvŭla (Pușcariu 1946; Candrea-Dens., 785; REW 9447); volbura, vb. (a se învîrteji); volburos, adj. (ca volbura, învîrtejit).
volbare
volbá (-b, át), vb. – A veni mare, a se arunca în rîu. Megl. volb(ari). Lat. volvĕre (REW 9433). – Der. volbură, s. f. (vînt puternic, vîrtej; înv., furtună; rochița-rîndunicii, Convolvulus arvensis), poate direct din lat. volvŭla (Pușcariu 1946; Candrea-Dens., 785; REW 9447); volbura, vb. (a se învîrteji); volburos, adj. (ca volbura, învîrtejit).
volbura
VOLBURÁ, pers. vólbură, vb. I. Refl. (Despre apă, vînt) A se învolbura. – Variantă: bulburá vb. I.
volbura
HÓLBURĂ s. f. v. volbură. DOOM
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi
volburi
HÓLBURĂ s. f. v. volbură. DOOM
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi
volburii
HÓLBURĂ s. f. v. volbură. DOOM
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi
volburile
HÓLBURĂ s. f. v. volbură. DOOM
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi
volburilor
HÓLBURĂ s. f. v. volbură. DOOM
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi
volburoasa
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburoase
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburoasei
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburoasele
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburoaselor
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburos
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburosul
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburosului
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburoși
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburoșii
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volburoșilor
VOLBURÓS, -OÁSĂ, volburoși, -oase, adj. Răsucit ca volbura (II); învârtejit, învolburat. – Volbură + suf. -os. DOOM
volburós adj. m., pl. volburóși; f. volburoásă, pl. volburoáse
volcan
VOLCÁN s. m. v. vulcan.
vole
VOLÉ s.n. (Sport) Reluare din zbor a mingii înainte de a atinge solul. ◊ În volé = în aer. [Var. voleu s.n. / < fr. volée].
volei
VÓLEI-BAL s. n. v. volei. DOOM
!vólei s. n.
voleibalist
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibalista
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibaliste
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibalistei
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibalistele
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibalistelor
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibalistic
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalistica
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalistice
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalisticei
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalisticele
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalisticelor
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalistici
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalisticii
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalisticilor
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalisticul
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalisticului
VOLEIBALÍSTIC, -Ă, voleibalistici, -ce, adj. Referitor la volei, de volei. – Volei-bal + suf. -istic.
voleibalistul
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibalistului
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibaliști
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibaliștii
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleibaliștilor
VOLEIBALÍST, -Ă, voleibaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică voleiul, jucător de volei. – Volei-bal + suf. -ist. DOOM
voleibalístă s. f., g.-d. art. voleibalístei; pl. voleibalíste
voleiul
VÓLEI-BAL s. n. v. volei. DOOM
!vólei s. n.
voleiului
VÓLEI-BAL s. n. v. volei. DOOM
!vólei s. n.
volemus
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka.
volens
VOLENS NÓLENS adv. Vrând, nevrând. – Loc. lat.
volet
VOLÉT1, voleți, s. m. 1. Element mecanic mobil dispus la bordul de atac sau de scurgere al fiecărei aripi de avion și care servește la mărirea sustentației. 2. Fiecare dintre elementele mecanice ale radiatorului unui motor de avion, care servește pentru reglarea circuitului aerodinamic de răcire al acestuia. [Pl. și: (n.) voleturi] – Din fr. volet. DOOM
!volét1 (element mecanic) s. m., pl. voléți
volet
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
volete
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voletele
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voletelor
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voletul
VOLÉT1, voleți, s. m. 1. Element mecanic mobil dispus la bordul de atac sau de scurgere al fiecărei aripi de avion și care servește la mărirea sustentației. 2. Fiecare dintre elementele mecanice ale radiatorului unui motor de avion, care servește pentru reglarea circuitului aerodinamic de răcire al acestuia. [Pl. și: (n.) voleturi] – Din fr. volet. DOOM
!volét1 (element mecanic) s. m., pl. voléți
voletul
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voletului
VOLÉT1, voleți, s. m. 1. Element mecanic mobil dispus la bordul de atac sau de scurgere al fiecărei aripi de avion și care servește la mărirea sustentației. 2. Fiecare dintre elementele mecanice ale radiatorului unui motor de avion, care servește pentru reglarea circuitului aerodinamic de răcire al acestuia. [Pl. și: (n.) voleturi] – Din fr. volet. DOOM
!volét1 (element mecanic) s. m., pl. voléți
voletului
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voleturi
VOLÉT1, voleți, s. m. 1. Element mecanic mobil dispus la bordul de atac sau de scurgere al fiecărei aripi de avion și care servește la mărirea sustentației. 2. Fiecare dintre elementele mecanice ale radiatorului unui motor de avion, care servește pentru reglarea circuitului aerodinamic de răcire al acestuia. [Pl. și: (n.) voleturi] – Din fr. volet. DOOM
!volét1 (element mecanic) s. m., pl. voléți
voleturile
VOLÉT1, voleți, s. m. 1. Element mecanic mobil dispus la bordul de atac sau de scurgere al fiecărei aripi de avion și care servește la mărirea sustentației. 2. Fiecare dintre elementele mecanice ale radiatorului unui motor de avion, care servește pentru reglarea circuitului aerodinamic de răcire al acestuia. [Pl. și: (n.) voleturi] – Din fr. volet. DOOM
!volét1 (element mecanic) s. m., pl. voléți
voleturilor
VOLÉT1, voleți, s. m. 1. Element mecanic mobil dispus la bordul de atac sau de scurgere al fiecărei aripi de avion și care servește la mărirea sustentației. 2. Fiecare dintre elementele mecanice ale radiatorului unui motor de avion, care servește pentru reglarea circuitului aerodinamic de răcire al acestuia. [Pl. și: (n.) voleturi] – Din fr. volet. DOOM
!volét1 (element mecanic) s. m., pl. voléți
voleu
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voleu
VOLÉU2 s. n. v. volet2. DOOM
voléu2 (lovitură asupra unei mingi, contracție musculară) s. n., art. voléul; pl. voléuri
voleul
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voleul
VOLÉU2 s. n. v. volet2. DOOM
voléu2 (lovitură asupra unei mingi, contracție musculară) s. n., art. voléul; pl. voléuri
voleului
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voleului
VOLÉU2 s. n. v. volet2. DOOM
voléu2 (lovitură asupra unei mingi, contracție musculară) s. n., art. voléul; pl. voléuri
voleuri
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voleuri
VOLÉU2 s. n. v. volet2. DOOM
voléu2 (lovitură asupra unei mingi, contracție musculară) s. n., art. voléul; pl. voléuri
voleurile
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voleurile
VOLÉU2 s. n. v. volet2. DOOM
voléu2 (lovitură asupra unei mingi, contracție musculară) s. n., art. voléul; pl. voléuri
voleurilor
VOLÉT2, volete, s. n. (Rar) Jaluzea, oblon. [Var.: voléu s. n.] – Din fr. volet. DOOM
volét2/voléu1 (panou rabatabil, oblon) (rar) s. n., pl. voléte/voléuri
voleurilor
VOLÉU2 s. n. v. volet2. DOOM
voléu2 (lovitură asupra unei mingi, contracție musculară) s. n., art. voléul; pl. voléuri
voliera
VOLIÉRĂ, voliere, s. f. Cușcă sau ansamblu de cuști de dimensiuni mari, confecționate din plasă de sârmă, în care se țin păsările în grădinile zoologice. [Pr.: -li-e-] – Din fr. volière. DOOM
voliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. voliérei; pl. voliére
voliere
VOLIÉRĂ, voliere, s. f. Cușcă sau ansamblu de cuști de dimensiuni mari, confecționate din plasă de sârmă, în care se țin păsările în grădinile zoologice. [Pr.: -li-e-] – Din fr. volière. DOOM
voliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. voliérei; pl. voliére
volierei
VOLIÉRĂ, voliere, s. f. Cușcă sau ansamblu de cuști de dimensiuni mari, confecționate din plasă de sârmă, în care se țin păsările în grădinile zoologice. [Pr.: -li-e-] – Din fr. volière. DOOM
voliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. voliérei; pl. voliére
volierele
VOLIÉRĂ, voliere, s. f. Cușcă sau ansamblu de cuști de dimensiuni mari, confecționate din plasă de sârmă, în care se țin păsările în grădinile zoologice. [Pr.: -li-e-] – Din fr. volière. DOOM
voliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. voliérei; pl. voliére
volierelor
VOLIÉRĂ, voliere, s. f. Cușcă sau ansamblu de cuști de dimensiuni mari, confecționate din plasă de sârmă, în care se țin păsările în grădinile zoologice. [Pr.: -li-e-] – Din fr. volière. DOOM
voliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. voliérei; pl. voliére
volintir
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volintiraș
VOLINTIRÁȘ, volintirași, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui volintir. – Volintir + suf. -aș. DOOM
volintiráș (înv.) s. m., pl. volintiráși
volintirași
VOLINTIRÁȘ, volintirași, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui volintir. – Volintir + suf. -aș. DOOM
volintiráș (înv.) s. m., pl. volintiráși
volintirașii
VOLINTIRÁȘ, volintirași, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui volintir. – Volintir + suf. -aș. DOOM
volintiráș (înv.) s. m., pl. volintiráși
volintirașilor
VOLINTIRÁȘ, volintirași, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui volintir. – Volintir + suf. -aș. DOOM
volintiráș (înv.) s. m., pl. volintiráși
volintirașul
VOLINTIRÁȘ, volintirași, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui volintir. – Volintir + suf. -aș. DOOM
volintiráș (înv.) s. m., pl. volintiráși
volintirașului
VOLINTIRÁȘ, volintirași, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui volintir. – Volintir + suf. -aș. DOOM
volintiráș (înv.) s. m., pl. volintiráși
volintire
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volintireasca
VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ, volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc. DOOM
volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintiresc
VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ, volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc. DOOM
volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintirescul
VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ, volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc. DOOM
volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintirescului
VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ, volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc. DOOM
volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintirește
VOLINTIRÉȘTE adv. (Înv.) Ca volintirii. – Volintir + suf. -ește. DOOM
volintiréște (înv.) adv.
volintirești
VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ, volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc. DOOM
volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintireștii
VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ, volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc. DOOM
volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintireștile
VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ, volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc. DOOM
volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintireștilor
VOLINTIRÉSC, -EÁSCĂ, volintirești, adj. (Înv.) De volintir. – Volintir + suf. -esc. DOOM
volintirésc (înv.) adj. m., f. volintireáscă; pl. m. și f. volintiréști
volintiri
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volintiria
VOLINTIRÍE, volintirii, s. f. Serviciu într-o oaste de volintiri.
volintirie
VOLINTIRÍE, volintirii, s. f. Serviciu într-o oaste de volintiri.
volintiriei
VOLINTIRÍE, volintirii, s. f. Serviciu într-o oaste de volintiri.
volintirii
VOLINTIRÍE, volintirii, s. f. Serviciu într-o oaste de volintiri.
volintirii
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volintiriile
VOLINTIRÍE, volintirii, s. f. Serviciu într-o oaste de volintiri.
volintiriilor
VOLINTIRÍE, volintirii, s. f. Serviciu într-o oaste de volintiri.
volintirilor
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volintiroi
VOLINTIRÓI, volintiroi, s. m. (Înv.) Augmentativ al lui volintir. – Volintir + suf. -oi. DOOM
volintirói (înv.) s. m., pl. volintirói, art. volintiróii
volintiroii
VOLINTIRÓI, volintiroi, s. m. (Înv.) Augmentativ al lui volintir. – Volintir + suf. -oi. DOOM
volintirói (înv.) s. m., pl. volintirói, art. volintiróii
volintiroilor
VOLINTIRÓI, volintiroi, s. m. (Înv.) Augmentativ al lui volintir. – Volintir + suf. -oi. DOOM
volintirói (înv.) s. m., pl. volintirói, art. volintiróii
volintiroiul
VOLINTIRÓI, volintiroi, s. m. (Înv.) Augmentativ al lui volintir. – Volintir + suf. -oi. DOOM
volintirói (înv.) s. m., pl. volintirói, art. volintiróii
volintiroiului
VOLINTIRÓI, volintiroi, s. m. (Înv.) Augmentativ al lui volintir. – Volintir + suf. -oi. DOOM
volintirói (înv.) s. m., pl. volintirói, art. volintiróii
volintirul
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volintirule
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volintirului
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volitiv
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitiva
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitive
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitivei
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitivele
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitivelor
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitivi
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitivii
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitivilor
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitivul
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volitivului
VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. DOOM
volitív adj. m., pl. volitívi; f. volitívă, pl. volitíve
volițional
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționala
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționale
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționalei
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționalele
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționalelor
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționali
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționalii
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționalilor
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționalul
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
voliționalului
VOLIȚIONÁL, -Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință; volitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. volitionnel. DOOM
voliționál (-ți-o-) adj. m., pl. voliționáli; f. voliționálă, pl. voliționále
volițiune
VOLIȚIÚNE, volițiuni, s. f. (Psih.) Act de voință. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. volition. DOOM
volițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. volițiúnii; pl. volițiúni
volițiunea
VOLIȚIÚNE, volițiuni, s. f. (Psih.) Act de voință. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. volition. DOOM
volițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. volițiúnii; pl. volițiúni
volițiuni
VOLIȚIÚNE, volițiuni, s. f. (Psih.) Act de voință. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. volition. DOOM
volițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. volițiúnii; pl. volițiúni
volițiunii
VOLIȚIÚNE, volițiuni, s. f. (Psih.) Act de voință. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. volition. DOOM
volițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. volițiúnii; pl. volițiúni
volițiunile
VOLIȚIÚNE, volițiuni, s. f. (Psih.) Act de voință. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. volition. DOOM
volițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. volițiúnii; pl. volițiúni
volițiunilor
VOLIȚIÚNE, volițiuni, s. f. (Psih.) Act de voință. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. volition. DOOM
volițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. volițiúnii; pl. volițiúni
volnic
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnica
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnice
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnicea
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniceai
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniceam
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicească
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniceau
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniceați
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicei
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnicele
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnicelor
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnicesc
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicește
VOLNICÉȘTE adv. (Înv.) În mod liber, de bunăvoie. – Volnic + suf. -ește. DOOM
volnicéște (înv.) adv.
volnicește
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicești
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnici
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnici
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicia
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie. DOOM
volnicíe (înv.) s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile
volnicie
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie. DOOM
volnicíe (înv.) s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile
volniciei
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie. DOOM
volnicíe (înv.) s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile
volnicii
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnicii
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicii
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie. DOOM
volnicíe (înv.) s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile
volniciile
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie. DOOM
volnicíe (înv.) s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile
volniciilor
VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie. DOOM
volnicíe (înv.) s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile
volnicilor
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnicim
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicind
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicire
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicire
VOLNICÍ, volnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3.Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.
volniciră
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicirăm
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicirăți
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicise
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicisem
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniciseră
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniciserăm
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniciserăți
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniciseși
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniciseți
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicit
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicit
VOLNICÍT, -Ă, volniciți, -te, adj. (Înv.) Lăsat liber; eliberat. – V. volnici.
volniciși
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volniciți
VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic. DOOM
volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă
volnicul
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
volnicului
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ. DOOM
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
voloace
VOLÓG s. n. v. voloc. DOOM
volóc s. n., pl. voloáce
voloacele
VOLÓG s. n. v. voloc. DOOM
volóc s. n., pl. voloáce
voloacelor
VOLÓG s. n. v. voloc. DOOM
volóc s. n., pl. voloáce
voloc
VOLÓG s. n. v. voloc. DOOM
volóc s. n., pl. voloáce
volocel
VOLOCÉL, volocele, s. n. Diminutiv al lui voloc. – Voloc + suf. -el. DOOM
volocél s. n., pl. volocéle
volocele
VOLOCÉL, volocele, s. n. Diminutiv al lui voloc. – Voloc + suf. -el. DOOM
volocél s. n., pl. volocéle
volocelele
VOLOCÉL, volocele, s. n. Diminutiv al lui voloc. – Voloc + suf. -el. DOOM
volocél s. n., pl. volocéle
volocelelor
VOLOCÉL, volocele, s. n. Diminutiv al lui voloc. – Voloc + suf. -el. DOOM
volocél s. n., pl. volocéle
volocelul
VOLOCÉL, volocele, s. n. Diminutiv al lui voloc. – Voloc + suf. -el. DOOM
volocél s. n., pl. volocéle
volocelului
VOLOCÉL, volocele, s. n. Diminutiv al lui voloc. – Voloc + suf. -el. DOOM
volocél s. n., pl. volocéle
volocul
VOLÓG s. n. v. voloc. DOOM
volóc s. n., pl. voloáce
volocului
VOLÓG s. n. v. voloc. DOOM
volóc s. n., pl. voloáce
volog
VOLÓG s. n. v. voloc. DOOM
volóc s. n., pl. voloáce
volontir
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
volscens
Volscens, războinic latin care l-a ucis pe Euryalus la întoarcerea acestuia din tabăra rutulilor, pe care se dusese s-o spioneze. A fost ucis, la rîndul său, de către Nisus.
volt
VOLT, volți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare și a diferenței de potențial, egală cu tensiunea de la capetele unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt. – Din fr. volt. DOOM
volt s. m., pl. volți; simb. V
volta
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]]. DOOM
vólta2 (muz.) (it.) s. f.
volta
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
volta
VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) de atitudine. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație executată de o ambarcațiune sau de o navă cu pânze pentru a face ca vântul să fie primit din celălalt bord. ◊ Voltă în vânt = schimbare a direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = schimbare a direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte. DOOM
vóltă (mișcare circulară) s. f., g.-d. art. vóltei; pl. vólte
voltai
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltaic
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaica
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaice
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaicei
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaicele
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaicelor
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaici
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaicii
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaicilor
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaicul
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltaicului
VOLTÁIC, -Ă, voltaici, -ce, adj. Care se referă la pila sau la bateria electrică inventată de Volta. ◊ Arc voltaic = arc electric. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. voltaïque. DOOM
voltáic (-ta-ic) adj. m., pl. voltáici; f. voltáică, pl. voltáice
voltairian
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairian
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairiana
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairiana
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairianism
VOLTAIRIANÍSM s.n. v. volterianism. DOOM
voltairianísm [ai pron. e] (-tai-ri-a-) s. n.
voltairianismul
VOLTAIRIANÍSM s.n. v. volterianism. DOOM
voltairianísm [ai pron. e] (-tai-ri-a-) s. n.
voltairianismului
VOLTAIRIANÍSM s.n. v. volterianism. DOOM
voltairianísm [ai pron. e] (-tai-ri-a-) s. n.
voltairianul
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairianul
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairianului
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairianului
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairiene
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairiene
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienei
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienei
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienele
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienele
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienelor
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienelor
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairieni
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairieni
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienii
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienii
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienilor
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltairienilor
VOLTAIRIÁN, -Ă adj. v. volterian. DOOM
voltairián [ai pron. e] (-tai-ri-an) adj. m., s. m., pl. voltairiéni (-ri-eni); adj. f., s. f. voltairiánă, pl. voltairiéne
voltaj
VOLTÁJ, voltaje, s. n. Tensiune electrică măsurată în volți. – Din fr. voltage. DOOM
voltáj s. n., pl. voltáje
voltaj
VOLTÁJ s.n. Tensiune electrică măsurată în volți. [Pl. -je, -juri. / < fr. voltage].
voltaje
VOLTÁJ, voltaje, s. n. Tensiune electrică măsurată în volți. – Din fr. voltage. DOOM
voltáj s. n., pl. voltáje
voltajele
VOLTÁJ, voltaje, s. n. Tensiune electrică măsurată în volți. – Din fr. voltage. DOOM
voltáj s. n., pl. voltáje
voltajelor
VOLTÁJ, voltaje, s. n. Tensiune electrică măsurată în volți. – Din fr. voltage. DOOM
voltáj s. n., pl. voltáje
voltajul
VOLTÁJ, voltaje, s. n. Tensiune electrică măsurată în volți. – Din fr. voltage. DOOM
voltáj s. n., pl. voltáje
voltajului
VOLTÁJ, voltaje, s. n. Tensiune electrică măsurată în volți. – Din fr. voltage. DOOM
voltáj s. n., pl. voltáje
voltam
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltametre
VOLTAMÉTRU, voltametre, s. n. Aparat pentru studiul electrolizei, care permite determinarea intensității unui curent electric sau a cantității de electricitate prin măsurarea cantității de substanță depusă pe cale electrolitică. – Din fr. voltamètre. DOOM
voltamétru (-me-tru) s. n., art. voltamétrul; pl. voltamétre
voltametrele
VOLTAMÉTRU, voltametre, s. n. Aparat pentru studiul electrolizei, care permite determinarea intensității unui curent electric sau a cantității de electricitate prin măsurarea cantității de substanță depusă pe cale electrolitică. – Din fr. voltamètre. DOOM
voltamétru (-me-tru) s. n., art. voltamétrul; pl. voltamétre
voltametrelor
VOLTAMÉTRU, voltametre, s. n. Aparat pentru studiul electrolizei, care permite determinarea intensității unui curent electric sau a cantității de electricitate prin măsurarea cantității de substanță depusă pe cale electrolitică. – Din fr. voltamètre. DOOM
voltamétru (-me-tru) s. n., art. voltamétrul; pl. voltamétre
voltametru
VOLTAMÉTRU, voltametre, s. n. Aparat pentru studiul electrolizei, care permite determinarea intensității unui curent electric sau a cantității de electricitate prin măsurarea cantității de substanță depusă pe cale electrolitică. – Din fr. voltamètre. DOOM
voltamétru (-me-tru) s. n., art. voltamétrul; pl. voltamétre
voltametrul
VOLTAMÉTRU, voltametre, s. n. Aparat pentru studiul electrolizei, care permite determinarea intensității unui curent electric sau a cantității de electricitate prin măsurarea cantității de substanță depusă pe cale electrolitică. – Din fr. voltamètre. DOOM
voltamétru (-me-tru) s. n., art. voltamétrul; pl. voltamétre
voltametrului
VOLTAMÉTRU, voltametre, s. n. Aparat pentru studiul electrolizei, care permite determinarea intensității unui curent electric sau a cantității de electricitate prin măsurarea cantității de substanță depusă pe cale electrolitică. – Din fr. voltamètre. DOOM
voltamétru (-me-tru) s. n., art. voltamétrul; pl. voltamétre
voltamper
VOLT-AMPÉR, volt-amperi, s. m. Unitate de măsură a puterii electromagnetice aparente a unui circuit electric de curent alternativ la capetele căruia tensiunea este de un volt și prin care trece un curent de un amper. [Scris și: voltamper] – Din fr. voltampère. DOOM
volt-ampér s. m., pl. volt-ampéri; simb. VA
voltampermetre
VOLTAMPERMÉTRU, voltampermetre, s. n. Instrument electric de măsură indicator, care cuprinde un voltmetru și un ampermetru într-o cutie comună, putând fi folosit succesiv ca voltmetru și ca ampermetru. – Din fr. voltampèremètre. DOOM
!voltampermétru (vol-tam-, -me-tru/volt-am-) s. n., art. voltampermétrul; pl. voltampermétre
voltampermetrele
VOLTAMPERMÉTRU, voltampermetre, s. n. Instrument electric de măsură indicator, care cuprinde un voltmetru și un ampermetru într-o cutie comună, putând fi folosit succesiv ca voltmetru și ca ampermetru. – Din fr. voltampèremètre. DOOM
!voltampermétru (vol-tam-, -me-tru/volt-am-) s. n., art. voltampermétrul; pl. voltampermétre
voltampermetrelor
VOLTAMPERMÉTRU, voltampermetre, s. n. Instrument electric de măsură indicator, care cuprinde un voltmetru și un ampermetru într-o cutie comună, putând fi folosit succesiv ca voltmetru și ca ampermetru. – Din fr. voltampèremètre. DOOM
!voltampermétru (vol-tam-, -me-tru/volt-am-) s. n., art. voltampermétrul; pl. voltampermétre
voltampermetru
VOLTAMPERMÉTRU, voltampermetre, s. n. Instrument electric de măsură indicator, care cuprinde un voltmetru și un ampermetru într-o cutie comună, putând fi folosit succesiv ca voltmetru și ca ampermetru. – Din fr. voltampèremètre. DOOM
!voltampermétru (vol-tam-, -me-tru/volt-am-) s. n., art. voltampermétrul; pl. voltampermétre
voltampermetrul
VOLTAMPERMÉTRU, voltampermetre, s. n. Instrument electric de măsură indicator, care cuprinde un voltmetru și un ampermetru într-o cutie comună, putând fi folosit succesiv ca voltmetru și ca ampermetru. – Din fr. voltampèremètre. DOOM
!voltampermétru (vol-tam-, -me-tru/volt-am-) s. n., art. voltampermétrul; pl. voltampermétre
voltampermetrului
VOLTAMPERMÉTRU, voltampermetre, s. n. Instrument electric de măsură indicator, care cuprinde un voltmetru și un ampermetru într-o cutie comună, putând fi folosit succesiv ca voltmetru și ca ampermetru. – Din fr. voltampèremètre. DOOM
!voltampermétru (vol-tam-, -me-tru/volt-am-) s. n., art. voltampermétrul; pl. voltampermétre
voltare
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltară
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltarăm
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltarăți
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltase
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltasem
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltaseră
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltaserăm
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltaserăți
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltaseși
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltaseți
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltat
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltau
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltași
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltați
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
volte
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]]. DOOM
vólta2 (muz.) (it.) s. f.
volte
VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) de atitudine. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație executată de o ambarcațiune sau de o navă cu pânze pentru a face ca vântul să fie primit din celălalt bord. ◊ Voltă în vânt = schimbare a direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = schimbare a direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte. DOOM
vóltă (mișcare circulară) s. f., g.-d. art. vóltei; pl. vólte
voltează
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltei
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]]. DOOM
vólta2 (muz.) (it.) s. f.
voltei
VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) de atitudine. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație executată de o ambarcațiune sau de o navă cu pânze pentru a face ca vântul să fie primit din celălalt bord. ◊ Voltă în vânt = schimbare a direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = schimbare a direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte. DOOM
vóltă (mișcare circulară) s. f., g.-d. art. vóltei; pl. vólte
voltele
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]]. DOOM
vólta2 (muz.) (it.) s. f.
voltele
VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) de atitudine. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație executată de o ambarcațiune sau de o navă cu pânze pentru a face ca vântul să fie primit din celălalt bord. ◊ Voltă în vânt = schimbare a direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = schimbare a direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte. DOOM
vóltă (mișcare circulară) s. f., g.-d. art. vóltei; pl. vólte
voltelor
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]]. DOOM
vólta2 (muz.) (it.) s. f.
voltelor
VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) de atitudine. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație executată de o ambarcațiune sau de o navă cu pânze pentru a face ca vântul să fie primit din celălalt bord. ◊ Voltă în vânt = schimbare a direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = schimbare a direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte. DOOM
vóltă (mișcare circulară) s. f., g.-d. art. vóltei; pl. vólte
volterian
VOLTERIÁN, -Ă adj. Referitor la volterianism; (fig.) sceptic, zeflemist. // s.m. și f. Adept al volterianismului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene, scris și voltairian. / < fr. voltairien].
volterianism
VOLTERIANÍSM s.n. Filozofia lui Voltaire, care afirmă, pe linia raționalismului, ireligiozitatea epicuriană și antiascetică, criticând totodată fanatismul, prejudecățile, intoleranța și abuzurile de orice fel. [Pron. -ri-a-, scris și voltairianism. / < fr. voltairianisme, cf. Voltaire – scriitor și filozof francez].
voltez
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
volteze
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltezi
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltija
VOLTÍJĂ, voltije, s. f. Încălecare și descălecare din fuga calului fără ajutorul scărilor. ♦ Călărie în picioare pe șa. – Din fr. voltige. DOOM
voltíjă s. f., g.-d. art. voltíjei; pl. voltíje
voltije
VOLTÍJĂ, voltije, s. f. Încălecare și descălecare din fuga calului fără ajutorul scărilor. ♦ Călărie în picioare pe șa. – Din fr. voltige. DOOM
voltíjă s. f., g.-d. art. voltíjei; pl. voltíje
voltijei
VOLTÍJĂ, voltije, s. f. Încălecare și descălecare din fuga calului fără ajutorul scărilor. ♦ Călărie în picioare pe șa. – Din fr. voltige. DOOM
voltíjă s. f., g.-d. art. voltíjei; pl. voltíje
voltijele
VOLTÍJĂ, voltije, s. f. Încălecare și descălecare din fuga calului fără ajutorul scărilor. ♦ Călărie în picioare pe șa. – Din fr. voltige. DOOM
voltíjă s. f., g.-d. art. voltíjei; pl. voltíje
voltijelor
VOLTÍJĂ, voltije, s. f. Încălecare și descălecare din fuga calului fără ajutorul scărilor. ♦ Călărie în picioare pe șa. – Din fr. voltige. DOOM
voltíjă s. f., g.-d. art. voltíjei; pl. voltíje
voltijor
VOLTIJÓR, voltijori, s. m. Persoană care face voltije. ♦ Cal dresat pentru exerciții de voltijă. – Din fr. voltigeur. DOOM
voltijór s. m., pl. voltijóri
voltijori
VOLTIJÓR, voltijori, s. m. Persoană care face voltije. ♦ Cal dresat pentru exerciții de voltijă. – Din fr. voltigeur. DOOM
voltijór s. m., pl. voltijóri
voltijorii
VOLTIJÓR, voltijori, s. m. Persoană care face voltije. ♦ Cal dresat pentru exerciții de voltijă. – Din fr. voltigeur. DOOM
voltijór s. m., pl. voltijóri
voltijorilor
VOLTIJÓR, voltijori, s. m. Persoană care face voltije. ♦ Cal dresat pentru exerciții de voltijă. – Din fr. voltigeur. DOOM
voltijór s. m., pl. voltijóri
voltijorul
VOLTIJÓR, voltijori, s. m. Persoană care face voltije. ♦ Cal dresat pentru exerciții de voltijă. – Din fr. voltigeur. DOOM
voltijór s. m., pl. voltijóri
voltijorului
VOLTIJÓR, voltijori, s. m. Persoană care face voltije. ♦ Cal dresat pentru exerciții de voltijă. – Din fr. voltigeur. DOOM
voltijór s. m., pl. voltijóri
voltmetre
VOLTMÉTRU, voltmetre, s. n. Instrument electric folosit pentru măsurarea tensiunii electrice și a tensiunii electromotoare, cu indicațiile scalei exprimate direct în volți sau în multiplii sau submultiplii voltului. ◊ Voltmetru electronic = aparat electronic pentru măsurarea tensiunii electrice. – Din fr. voltmètre. DOOM
!voltmétru (volt-me-tru) s. n., art. voltmétrul; pl. voltmétre
voltmetrele
VOLTMÉTRU, voltmetre, s. n. Instrument electric folosit pentru măsurarea tensiunii electrice și a tensiunii electromotoare, cu indicațiile scalei exprimate direct în volți sau în multiplii sau submultiplii voltului. ◊ Voltmetru electronic = aparat electronic pentru măsurarea tensiunii electrice. – Din fr. voltmètre. DOOM
!voltmétru (volt-me-tru) s. n., art. voltmétrul; pl. voltmétre
voltmetrelor
VOLTMÉTRU, voltmetre, s. n. Instrument electric folosit pentru măsurarea tensiunii electrice și a tensiunii electromotoare, cu indicațiile scalei exprimate direct în volți sau în multiplii sau submultiplii voltului. ◊ Voltmetru electronic = aparat electronic pentru măsurarea tensiunii electrice. – Din fr. voltmètre. DOOM
!voltmétru (volt-me-tru) s. n., art. voltmétrul; pl. voltmétre
voltmetru
VOLTMÉTRU, voltmetre, s. n. Instrument electric folosit pentru măsurarea tensiunii electrice și a tensiunii electromotoare, cu indicațiile scalei exprimate direct în volți sau în multiplii sau submultiplii voltului. ◊ Voltmetru electronic = aparat electronic pentru măsurarea tensiunii electrice. – Din fr. voltmètre. DOOM
!voltmétru (volt-me-tru) s. n., art. voltmétrul; pl. voltmétre
voltmetrul
VOLTMÉTRU, voltmetre, s. n. Instrument electric folosit pentru măsurarea tensiunii electrice și a tensiunii electromotoare, cu indicațiile scalei exprimate direct în volți sau în multiplii sau submultiplii voltului. ◊ Voltmetru electronic = aparat electronic pentru măsurarea tensiunii electrice. – Din fr. voltmètre. DOOM
!voltmétru (volt-me-tru) s. n., art. voltmétrul; pl. voltmétre
voltmetrului
VOLTMÉTRU, voltmetre, s. n. Instrument electric folosit pentru măsurarea tensiunii electrice și a tensiunii electromotoare, cu indicațiile scalei exprimate direct în volți sau în multiplii sau submultiplii voltului. ◊ Voltmetru electronic = aparat electronic pentru măsurarea tensiunii electrice. – Din fr. voltmètre. DOOM
!voltmétru (volt-me-tru) s. n., art. voltmétrul; pl. voltmétre
voltol
VOLTÓL s. n. (Tehn.) Ulei voltolizat. – Din germ. Voltöl.
voltoliza
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizai
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizam
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizare
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizare
VOLTOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a voltoliza. – V. voltoliza. DOOM
voltolizáre s. f., g.-d. art. voltolizắrii
voltolizarea
VOLTOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a voltoliza. – V. voltoliza. DOOM
voltolizáre s. f., g.-d. art. voltolizắrii
voltolizară
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizarăm
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizarăți
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizase
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizasem
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizaseră
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizaserăm
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizaserăți
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizaseși
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizaseți
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizat
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizat
VOLTOLIZÁT, -Ă, voltolizați, -te, adj. Care a fost supus operației de voltolizare. – V. voltoliza.
voltolizau
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizași
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizați
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizează
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizez
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizeze
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizezi
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizând
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizînd
VOLTOLIZÁ, voltolizez, vb. I. Tranz. A îmbunătăți calitatea uleiurilor lubrifiante prin supunerea la acțiunea unor descărcări electrice de frecvențe și tensiuni înalte. – Din engl. voltolize.
voltolizări
VOLTOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a voltoliza. – V. voltoliza. DOOM
voltolizáre s. f., g.-d. art. voltolizắrii
voltolizării
VOLTOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a voltoliza. – V. voltoliza. DOOM
voltolizáre s. f., g.-d. art. voltolizắrii
voltolizările
VOLTOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a voltoliza. – V. voltoliza. DOOM
voltolizáre s. f., g.-d. art. voltolizắrii
voltolizărilor
VOLTOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a voltoliza. – V. voltoliza. DOOM
voltolizáre s. f., g.-d. art. voltolizắrii
voltolul
VOLTÓL s. n. (Tehn.) Ulei voltolizat. – Din germ. Voltöl.
voltolului
VOLTÓL s. n. (Tehn.) Ulei voltolizat. – Din germ. Voltöl.
voltul
VOLT, volți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare și a diferenței de potențial, egală cu tensiunea de la capetele unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt. – Din fr. volt. DOOM
volt s. m., pl. volți; simb. V
voltului
VOLT, volți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare și a diferenței de potențial, egală cu tensiunea de la capetele unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt. – Din fr. volt. DOOM
volt s. m., pl. volți; simb. V
voltând
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
voltînd
VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].
volubil
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubila
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubile
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubilei
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubilele
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubilelor
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubili
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubilii
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubililor
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubilism
VOLUBILÍSM s.n. Încolăcire a plantelor agățătoare; volubilitate (2). [ < fr. volubilisme].
volubilismul
VOLUBILÍSM s.n. Încolăcire a plantelor agățătoare; volubilitate (2). [ < fr. volubilisme].
volubilismului
VOLUBILÍSM s.n. Încolăcire a plantelor agățătoare; volubilitate (2). [ < fr. volubilisme].
volubilitate
VOLUBILITÁTE s. f. 1. Ușurință de a vorbi mult și repede; locvacitate. ♦ Spontaneitate; promptitudine. 2. Proprietate a unor plante de a-și înfășură tulpina în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubilité, lat. volubilitas, -atis. DOOM
volubilitáte s. f., g.-d. art. volubilitắții
volubilitatea
VOLUBILITÁTE s. f. 1. Ușurință de a vorbi mult și repede; locvacitate. ♦ Spontaneitate; promptitudine. 2. Proprietate a unor plante de a-și înfășură tulpina în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubilité, lat. volubilitas, -atis. DOOM
volubilitáte s. f., g.-d. art. volubilitắții
volubilități
VOLUBILITÁTE s. f. 1. Ușurință de a vorbi mult și repede; locvacitate. ♦ Spontaneitate; promptitudine. 2. Proprietate a unor plante de a-și înfășură tulpina în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubilité, lat. volubilitas, -atis. DOOM
volubilitáte s. f., g.-d. art. volubilitắții
volubilității
VOLUBILITÁTE s. f. 1. Ușurință de a vorbi mult și repede; locvacitate. ♦ Spontaneitate; promptitudine. 2. Proprietate a unor plante de a-și înfășură tulpina în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubilité, lat. volubilitas, -atis. DOOM
volubilitáte s. f., g.-d. art. volubilitắții
volubilul
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volubilului
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis. DOOM
volúbil adj. m., pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbile
volum
VOLÚM, volume, s. n. I. 1. Spațiu pe care îl ocupă un corp. ♦ Număr care exprimă măsura unei mărimi tridimensionale. 2. Masă de apă debitată de o fântână, de un izvor, un râu, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proporțiile unei activități. 4. Forță, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonoră a semnalelor auditive în transmisiile de electrocomunicații. II. 1. Carte (legată sau broșată) având în genere mai mult de zece coli de tipar. 2. Diviziune a unei lucrări editate în mai multe volume; tom. [Pl. și: (înv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis. DOOM
volúm s. n., pl. volúme; (tom) abr. vol., (geom.) simb. V
volum
VOLÚM, volume, s. n. I. 1. Spațiu pe care îl ocupă un corp. ♦ Număr care exprimă măsura unei mărimi tridimensionale. 2. Masă de apă debitată de o fântână, de un izvor, un râu, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proporțiile unei activități. 4. Forță, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonoră al semnalelor auditive în transmisiile de telecomunicații. II. Carte (legată sau broșată) având în genere mai mult de zece coli de tipar; fiecare dintre cărțile care alcătuiesc împreună o lucrare unitară; tom. [Pl. și: (înv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis.
volumaș
VOLUMÁȘ, volumașe, s. n. Diminutiv al lui volum (II). – Volum + suf. -aș. DOOM
volumáș s. n., pl. volumáșe
volumașe
VOLUMÁȘ, volumașe, s. n. Diminutiv al lui volum (II). – Volum + suf. -aș. DOOM
volumáș s. n., pl. volumáșe
volumașele
VOLUMÁȘ, volumașe, s. n. Diminutiv al lui volum (II). – Volum + suf. -aș. DOOM
volumáș s. n., pl. volumáșe
volumașelor
VOLUMÁȘ, volumașe, s. n. Diminutiv al lui volum (II). – Volum + suf. -aș. DOOM
volumáș s. n., pl. volumáșe
volumașul
VOLUMÁȘ, volumașe, s. n. Diminutiv al lui volum (II). – Volum + suf. -aș. DOOM
volumáș s. n., pl. volumáșe
volumașului
VOLUMÁȘ, volumașe, s. n. Diminutiv al lui volum (II). – Volum + suf. -aș. DOOM
volumáș s. n., pl. volumáșe
volumetre
VOLUMÉTRU, volumetre, s. n. Instrument electric pentru controlul nivelului semnalului audio într-o cale de transmisie. – Din fr. volumètre. DOOM
volumétru (-me-tru) s. n., art. volumétrul; pl. volumétre
volumetrele
VOLUMÉTRU, volumetre, s. n. Instrument electric pentru controlul nivelului semnalului audio într-o cale de transmisie. – Din fr. volumètre. DOOM
volumétru (-me-tru) s. n., art. volumétrul; pl. volumétre
volumetrelor
VOLUMÉTRU, volumetre, s. n. Instrument electric pentru controlul nivelului semnalului audio într-o cale de transmisie. – Din fr. volumètre. DOOM
volumétru (-me-tru) s. n., art. volumétrul; pl. volumétre
volumetria
VOLUMETRÍE s. f. Capitol al chimiei analitice care se ocupă cu analizele volumetrice; titrimetrie. – Din fr. volumétrie. DOOM
volumetríe (-me-tri-) s. f., art. volumetría, g.-d. volumetríi, art. volumetríei
volumetric
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetrica
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetrice
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetricei
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetricele
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetricelor
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetrici
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetricii
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetricilor
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetricul
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetricului
VOLUMÉTRIC, -Ă, volumetrici, -ce, adj. Referitor la volumul sau la determinarea volumului (I) unui corp. ◊ Analiză volumetrică = analiză pentru determinarea cantitativă a unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare. – Din fr. volumétrique. DOOM
volumétric (-me-tric) adj. m., pl. volumétrici; f. volumétrică, pl. volumétrice
volumetrie
VOLUMETRÍE s. f. Capitol al chimiei analitice care se ocupă cu analizele volumetrice; titrimetrie. – Din fr. volumétrie. DOOM
volumetríe (-me-tri-) s. f., art. volumetría, g.-d. volumetríi, art. volumetríei
volumetriei
VOLUMETRÍE s. f. Capitol al chimiei analitice care se ocupă cu analizele volumetrice; titrimetrie. – Din fr. volumétrie. DOOM
volumetríe (-me-tri-) s. f., art. volumetría, g.-d. volumetríi, art. volumetríei
volumetrii
VOLUMETRÍE s. f. Capitol al chimiei analitice care se ocupă cu analizele volumetrice; titrimetrie. – Din fr. volumétrie. DOOM
volumetríe (-me-tri-) s. f., art. volumetría, g.-d. volumetríi, art. volumetríei
volumetriile
VOLUMETRÍE s. f. Capitol al chimiei analitice care se ocupă cu analizele volumetrice; titrimetrie. – Din fr. volumétrie. DOOM
volumetríe (-me-tri-) s. f., art. volumetría, g.-d. volumetríi, art. volumetríei
volumetriilor
VOLUMETRÍE s. f. Capitol al chimiei analitice care se ocupă cu analizele volumetrice; titrimetrie. – Din fr. volumétrie. DOOM
volumetríe (-me-tri-) s. f., art. volumetría, g.-d. volumetríi, art. volumetríei
volumetru
VOLUMÉTRU, volumetre, s. n. Instrument electric pentru controlul nivelului semnalului audio într-o cale de transmisie. – Din fr. volumètre. DOOM
volumétru (-me-tru) s. n., art. volumétrul; pl. volumétre
volumetrul
VOLUMÉTRU, volumetre, s. n. Instrument electric pentru controlul nivelului semnalului audio într-o cale de transmisie. – Din fr. volumètre. DOOM
volumétru (-me-tru) s. n., art. volumétrul; pl. volumétre
volumetrului
VOLUMÉTRU, volumetre, s. n. Instrument electric pentru controlul nivelului semnalului audio într-o cale de transmisie. – Din fr. volumètre. DOOM
volumétru (-me-tru) s. n., art. volumétrul; pl. volumétre
volumic
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumica
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumice
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumicei
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumicele
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumicelor
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumici
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumicii
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumicilor
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumicul
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
volumicului
VOLÚMIC, -Ă, volumici, -e, adj. Volumetric.
voluminoasa
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminoase
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminoasei
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminoasele
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminoaselor
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminos
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminosul
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminosului
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminoși
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminoșii
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluminoșilor
VOLUMINÓS, -OÁSĂ, voluminoși, -oase, adj. 1. (Despre obiecte) Care ocupă mult loc în spațiu, cu volum mare; gros, cuprinzător, mare, întins. ♦ (Despre persoane) Corpolent, gras. 2. (Despre cărți, caiete, dosare etc.) Care are file multe; gros. – Din fr. volumineux. DOOM
voluminós adj. m., pl. voluminóși; f. voluminoásă, pl. voluminoáse
voluntar
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntara
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntara
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntare
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntare
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarei
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarei
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarele
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarele
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarelor
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarelor
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntari
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntariat
VOLUNTARIÁT s. n. 1. Angajare în armată ca voluntar (II); durată a serviciului militar pe care îl face cineva ca voluntar. 2. Activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății fără a urmări un câștig material. [Pr.: -ri-at] – Din fr. volontariat (după voluntar). DOOM
voluntariát (-ri-at) s. n.
voluntariatul
VOLUNTARIÁT s. n. 1. Angajare în armată ca voluntar (II); durată a serviciului militar pe care îl face cineva ca voluntar. 2. Activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății fără a urmări un câștig material. [Pr.: -ri-at] – Din fr. volontariat (după voluntar). DOOM
voluntariát (-ri-at) s. n.
voluntariatului
VOLUNTARIÁT s. n. 1. Angajare în armată ca voluntar (II); durată a serviciului militar pe care îl face cineva ca voluntar. 2. Activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății fără a urmări un câștig material. [Pr.: -ri-at] – Din fr. volontariat (după voluntar). DOOM
voluntariát (-ri-at) s. n.
voluntarii
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarilor
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarism
VOLUNTARÍSM s. n. 1. Doctrină potrivit căreia acțiunile noastre sunt legate de voință sau de liberul arbitru și nu de intelect sau de înclinațiile naturale. 2. Concepție psihologică care atribuie proceselor voliționale rolul hotărâtor în viața psihică. – Din fr. volontarisme (după voluntar). DOOM
voluntarísm s. n.
voluntarismul
VOLUNTARÍSM s. n. 1. Doctrină potrivit căreia acțiunile noastre sunt legate de voință sau de liberul arbitru și nu de intelect sau de înclinațiile naturale. 2. Concepție psihologică care atribuie proceselor voliționale rolul hotărâtor în viața psihică. – Din fr. volontarisme (după voluntar). DOOM
voluntarísm s. n.
voluntarismului
VOLUNTARÍSM s. n. 1. Doctrină potrivit căreia acțiunile noastre sunt legate de voință sau de liberul arbitru și nu de intelect sau de înclinațiile naturale. 2. Concepție psihologică care atribuie proceselor voliționale rolul hotărâtor în viața psihică. – Din fr. volontarisme (după voluntar). DOOM
voluntarísm s. n.
voluntarist
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntarista
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntarista
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntariste
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntariste
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaristei
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaristei
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaristele
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaristele
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaristelor
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaristelor
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaristul
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaristului
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntariști
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntariștii
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntariștilor
VOLUNTARÍST, -Ă, voluntariști, -ste, adj. Care aparține voluntarismului, privitor la voluntarism. – Din fr. volontariste (după voluntar). DOOM
voluntaríst adj. m., pl. voluntaríști; f. voluntarístă, pl. voluntaríste
voluntaro
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntaro
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarul
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarule
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntarului
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. DOOM
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluptate
VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis. DOOM
voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți
voluptatea
VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis. DOOM
voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți
voluptos
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuoasa
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuoase
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuoasei
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuoasele
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuoaselor
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuos
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuosul
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuosului
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuozitate
VOLUPTUOZITÁTE s.f. (Rar) Voluptate. [Pron. -tu-o-. / cf. fr. voluptuosité]. DOOM
voluptuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. voluptuozitắții
voluptuozitatea
VOLUPTUOZITÁTE s.f. (Rar) Voluptate. [Pron. -tu-o-. / cf. fr. voluptuosité]. DOOM
voluptuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. voluptuozitắții
voluptuozități
VOLUPTUOZITÁTE s.f. (Rar) Voluptate. [Pron. -tu-o-. / cf. fr. voluptuosité]. DOOM
voluptuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. voluptuozitắții
voluptuozității
VOLUPTUOZITÁTE s.f. (Rar) Voluptate. [Pron. -tu-o-. / cf. fr. voluptuosité]. DOOM
voluptuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. voluptuozitắții
voluptuoși
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuoșii
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptuoșilor
VOLUPTÓS, -OÁSĂ adj. v. voluptuos. DOOM
voluptuós (-tu-os) adj. m., pl. voluptuóși; f. voluptuoásă, pl. voluptuoáse
voluptăți
VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis. DOOM
voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți
voluptății
VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis. DOOM
voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți
voluptățile
VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis. DOOM
voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți
voluptăților
VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis. DOOM
voluptáte s. f., g.-d. art. voluptắții; pl. voluptắți
voluta
VOLÚTĂ, volute, s. f. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice, corintice și compozite; p. gener. ornament în spirală. – Din fr. volute, it. voluta. DOOM
volútă s. f., g.-d. art. volútei; pl. volúte
volute
VOLÚTĂ, volute, s. f. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice, corintice și compozite; p. gener. ornament în spirală. – Din fr. volute, it. voluta. DOOM
volútă s. f., g.-d. art. volútei; pl. volúte
volutei
VOLÚTĂ, volute, s. f. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice, corintice și compozite; p. gener. ornament în spirală. – Din fr. volute, it. voluta. DOOM
volútă s. f., g.-d. art. volútei; pl. volúte
volutele
VOLÚTĂ, volute, s. f. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice, corintice și compozite; p. gener. ornament în spirală. – Din fr. volute, it. voluta. DOOM
volútă s. f., g.-d. art. volútei; pl. volúte
volutelor
VOLÚTĂ, volute, s. f. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice, corintice și compozite; p. gener. ornament în spirală. – Din fr. volute, it. voluta. DOOM
volútă s. f., g.-d. art. volútei; pl. volúte
volvox
VOLVÓX s.m. Algă verde formată din indivizi flagelați, care trăiește în colonii de formă sferică cu diametru până la un metru. [< fr., lat. volvox]. DOOM
volvóx s. m.
volvoxul
VOLVÓX s.m. Algă verde formată din indivizi flagelați, care trăiește în colonii de formă sferică cu diametru până la un metru. [< fr., lat. volvox]. DOOM
volvóx s. m.
volvoxului
VOLVÓX s.m. Algă verde formată din indivizi flagelați, care trăiește în colonii de formă sferică cu diametru până la un metru. [< fr., lat. volvox]. DOOM
volvóx s. m.
volvulus
VÓLVULUS s. n. Ocluzie intestinală provocată de o răsucire a intestinului subțire sau a colonului pelvian, care provoacă tulburări grave ale circulației, necroza peretelui intestinal etc. – Din fr. volvulus. DOOM
vólvulus s. n.
volvulusul
VÓLVULUS s. n. Ocluzie intestinală provocată de o răsucire a intestinului subțire sau a colonului pelvian, care provoacă tulburări grave ale circulației, necroza peretelui intestinal etc. – Din fr. volvulus. DOOM
vólvulus s. n.
volvulusului
VÓLVULUS s. n. Ocluzie intestinală provocată de o răsucire a intestinului subțire sau a colonului pelvian, care provoacă tulburări grave ale circulației, necroza peretelui intestinal etc. – Din fr. volvulus. DOOM
vólvulus s. n.
volănaș
VOLĂNÁȘ, volănașe, s. n. Diminutiv al lui volan (II). – Volan + suf. -aș. DOOM
volănáș s. n., pl. volănáșe
volănașe
VOLĂNÁȘ, volănașe, s. n. Diminutiv al lui volan (II). – Volan + suf. -aș. DOOM
volănáș s. n., pl. volănáșe
volănașele
VOLĂNÁȘ, volănașe, s. n. Diminutiv al lui volan (II). – Volan + suf. -aș. DOOM
volănáș s. n., pl. volănáșe
volănașelor
VOLĂNÁȘ, volănașe, s. n. Diminutiv al lui volan (II). – Volan + suf. -aș. DOOM
volănáș s. n., pl. volănáșe
volănașul
VOLĂNÁȘ, volănașe, s. n. Diminutiv al lui volan (II). – Volan + suf. -aș. DOOM
volănáș s. n., pl. volănáșe
volănașului
VOLĂNÁȘ, volănașe, s. n. Diminutiv al lui volan (II). – Volan + suf. -aș. DOOM
volănáș s. n., pl. volănáșe
volți
VOLT, volți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare și a diferenței de potențial, egală cu tensiunea de la capetele unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt. – Din fr. volt. DOOM
volt s. m., pl. volți; simb. V
volții
VOLT, volți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare și a diferenței de potențial, egală cu tensiunea de la capetele unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt. – Din fr. volt. DOOM
volt s. m., pl. volți; simb. V
volților
VOLT, volți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare și a diferenței de potențial, egală cu tensiunea de la capetele unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt. – Din fr. volt. DOOM
volt s. m., pl. volți; simb. V
voma
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
voma
VÓMĂ, vome, s. f. Expulzare prin esofag și pe gură a conținutului stomacului, uneori și al intestinului subțire, provocată de contracțiile spastice ale diafragmei și ale mușchilor abdominali; vomare, vomitare, vomisment. – Din voma (derivat regresiv). DOOM
vómă s. f., g.-d. art. vómei; pl. vóme
vomai
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomam
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomare
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomare
VOMÁRE, vomări, s. f. Faptul de a voma. – V. voma. DOOM
vomáre s. f., g.-d. art. vomắrii; pl. vomắri
vomarea
VOMÁRE, vomări, s. f. Faptul de a voma. – V. voma. DOOM
vomáre s. f., g.-d. art. vomắrii; pl. vomắri
vomară
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomarăm
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomarăți
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomase
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomasem
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomaseră
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomaserăm
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomaserăți
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomaseși
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomaseți
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomat
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomat
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomata
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomate
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomatei
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomatele
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomatelor
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomatul
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomatului
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomau
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomași
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomați
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomați
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomații
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vomaților
VOMÁT, -Ă, vomați, -te, adj. Dat afară pe gură, debordat. – V. voma.
vome
VÓMĂ, vome, s. f. Expulzare prin esofag și pe gură a conținutului stomacului, uneori și al intestinului subțire, provocată de contracțiile spastice ale diafragmei și ale mușchilor abdominali; vomare, vomitare, vomisment. – Din voma (derivat regresiv). DOOM
vómă s. f., g.-d. art. vómei; pl. vóme
vomează
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomei
VÓMĂ, vome, s. f. Expulzare prin esofag și pe gură a conținutului stomacului, uneori și al intestinului subțire, provocată de contracțiile spastice ale diafragmei și ale mușchilor abdominali; vomare, vomitare, vomisment. – Din voma (derivat regresiv). DOOM
vómă s. f., g.-d. art. vómei; pl. vóme
vomele
VÓMĂ, vome, s. f. Expulzare prin esofag și pe gură a conținutului stomacului, uneori și al intestinului subțire, provocată de contracțiile spastice ale diafragmei și ale mușchilor abdominali; vomare, vomitare, vomisment. – Din voma (derivat regresiv). DOOM
vómă s. f., g.-d. art. vómei; pl. vóme
vomelor
VÓMĂ, vome, s. f. Expulzare prin esofag și pe gură a conținutului stomacului, uneori și al intestinului subțire, provocată de contracțiile spastice ale diafragmei și ale mușchilor abdominali; vomare, vomitare, vomisment. – Din voma (derivat regresiv). DOOM
vómă s. f., g.-d. art. vómei; pl. vóme
vomer
VOMÉR, vomere, s. n. Os lat, nepereche care alcătuiește scheletul osos al nasului și care desparte fosele nazale. – Din fr. vomer. DOOM
vomér s. n., pl. vomére
vomere
VOMÉR, vomere, s. n. Os lat, nepereche care alcătuiește scheletul osos al nasului și care desparte fosele nazale. – Din fr. vomer. DOOM
vomér s. n., pl. vomére
vomerele
VOMÉR, vomere, s. n. Os lat, nepereche care alcătuiește scheletul osos al nasului și care desparte fosele nazale. – Din fr. vomer. DOOM
vomér s. n., pl. vomére
vomerelor
VOMÉR, vomere, s. n. Os lat, nepereche care alcătuiește scheletul osos al nasului și care desparte fosele nazale. – Din fr. vomer. DOOM
vomér s. n., pl. vomére
vomerian
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomeriana
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerianul
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerianului
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomeriene
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerienei
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerienele
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerienelor
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerieni
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerienii
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerienilor
VOMERIÁN, -Ă adj. Al vomerului. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vomérien].
vomerul
VOMÉR, vomere, s. n. Os lat, nepereche care alcătuiește scheletul osos al nasului și care desparte fosele nazale. – Din fr. vomer. DOOM
vomér s. n., pl. vomére
vomerului
VOMÉR, vomere, s. n. Os lat, nepereche care alcătuiește scheletul osos al nasului și care desparte fosele nazale. – Din fr. vomer. DOOM
vomér s. n., pl. vomére
vomez
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomeze
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomezi
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomic
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomica
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomice
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomicei
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomicele
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomicelor
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomici
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomicii
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomicilor
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomicul
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomicului
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. DOOM
!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice
vomisment
VOMISMÉNT, vomismente, s. n. Vomitare, vomă. – Din fr. vomissement. DOOM
vomismént s. n., pl. vomisménte
vomismente
VOMISMÉNT, vomismente, s. n. Vomitare, vomă. – Din fr. vomissement. DOOM
vomismént s. n., pl. vomisménte
vomismentele
VOMISMÉNT, vomismente, s. n. Vomitare, vomă. – Din fr. vomissement. DOOM
vomismént s. n., pl. vomisménte
vomismentelor
VOMISMÉNT, vomismente, s. n. Vomitare, vomă. – Din fr. vomissement. DOOM
vomismént s. n., pl. vomisménte
vomismentul
VOMISMÉNT, vomismente, s. n. Vomitare, vomă. – Din fr. vomissement. DOOM
vomismént s. n., pl. vomisménte
vomismentului
VOMISMÉNT, vomismente, s. n. Vomitare, vomă. – Din fr. vomissement. DOOM
vomismént s. n., pl. vomisménte
vomit
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomita
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitai
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitam
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitare
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitare
VOMITÁRE, vomitări, s. f. Faptul de a vomita; vomă, vomisment. – V. vomita. DOOM
vomitáre s. f., g.-d. art. vomitắrii; pl. vomitắri
vomitarea
VOMITÁRE, vomitări, s. f. Faptul de a vomita; vomă, vomisment. – V. vomita. DOOM
vomitáre s. f., g.-d. art. vomitắrii; pl. vomitắri
vomitară
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitarăm
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitarăți
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitase
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitasem
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitaseră
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitaserăm
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitaserăți
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitaseși
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitaseți
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitat
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitat
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitata
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitate
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitatei
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitatele
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitatelor
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitatul
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitatului
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitau
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitași
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitați
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitați
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitații
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomitaților
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
vomite
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitiv
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitiva
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitive
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitivei
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitivele
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitivelor
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitivi
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitivii
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitivilor
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitivul
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomitivului
VOMITÍV, -Ă, vomitivi, -e, adj. Care provoacă vomitări. ♦ (Substantivat, n.) Medicament care are proprietatea de a provoca voma. – Din fr. vomitif. DOOM
vomitív1 adj. m., pl. vomitívi; f. vomitívă, pl. vomitíve
vomito
VOMITO NEGRO s.n. (Med.) Vomitare abundentă de sânge negru, întâlnită în unele forme grave de apendicită acută și în febra galbenă. [< sp., fr. vomito negro].
vomitorii
VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (În antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. DOOM
vomitóriu [riu pron. riu] s. n., art. vomitóriul; pl. vomitórii, art. vomitóriile (-ri-i-)
vomitoriile
VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (În antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. DOOM
vomitóriu [riu pron. riu] s. n., art. vomitóriul; pl. vomitórii, art. vomitóriile (-ri-i-)
vomitoriilor
VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (În antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. DOOM
vomitóriu [riu pron. riu] s. n., art. vomitóriul; pl. vomitórii, art. vomitóriile (-ri-i-)
vomitoriu
VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (În antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. DOOM
vomitóriu [riu pron. riu] s. n., art. vomitóriul; pl. vomitórii, art. vomitóriile (-ri-i-)
vomitoriul
VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (În antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. DOOM
vomitóriu [riu pron. riu] s. n., art. vomitóriul; pl. vomitórii, art. vomitóriile (-ri-i-)
vomitoriului
VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (În antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. DOOM
vomitóriu [riu pron. riu] s. n., art. vomitóriul; pl. vomitórii, art. vomitóriile (-ri-i-)
vomitând
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitînd
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomitări
VOMITÁRE, vomitări, s. f. Faptul de a vomita; vomă, vomisment. – V. vomita. DOOM
vomitáre s. f., g.-d. art. vomitắrii; pl. vomitắri
vomitării
VOMITÁRE, vomitări, s. f. Faptul de a vomita; vomă, vomisment. – V. vomita. DOOM
vomitáre s. f., g.-d. art. vomitắrii; pl. vomitắri
vomitările
VOMITÁRE, vomitări, s. f. Faptul de a vomita; vomă, vomisment. – V. vomita. DOOM
vomitáre s. f., g.-d. art. vomitắrii; pl. vomitắri
vomitărilor
VOMITÁRE, vomitări, s. f. Faptul de a vomita; vomă, vomisment. – V. vomita. DOOM
vomitáre s. f., g.-d. art. vomitắrii; pl. vomitắri
vomiți
VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afară prin esofag și pe gură mâncarea ajunsă în stomac (și în intestinul subțire); a vărsa, a voma, a borî. – Din it., lat. vomitare. DOOM
vomitá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomítă
vomând
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomînd
VOMÁ, vomez, vb. I. Tranz. A vomita, a vărsa, a borî. – Din fr. vomir. Cf. lat. vomere. DOOM
vomá (a ~) vb., ind. prez. 3 vomeáză
vomări
VOMÁRE, vomări, s. f. Faptul de a voma. – V. voma. DOOM
vomáre s. f., g.-d. art. vomắrii; pl. vomắri
vomării
VOMÁRE, vomări, s. f. Faptul de a voma. – V. voma. DOOM
vomáre s. f., g.-d. art. vomắrii; pl. vomắri
vomările
VOMÁRE, vomări, s. f. Faptul de a voma. – V. voma. DOOM
vomáre s. f., g.-d. art. vomắrii; pl. vomắri
vomărilor
VOMÁRE, vomări, s. f. Faptul de a voma. – V. voma. DOOM
vomáre s. f., g.-d. art. vomắrii; pl. vomắri
vonicer
VONICÉR, voniceri, s. m. Arbust cu ramurile în patru muchii și cu flori albe-verzui; salbă-moale (Evonymus europaeus). – Et. nec. DOOM
vonicér s. m., pl. vonicéri
voniceri
VONICÉR, voniceri, s. m. Arbust cu ramurile în patru muchii și cu flori albe-verzui; salbă-moale (Evonymus europaeus). – Et. nec. DOOM
vonicér s. m., pl. vonicéri
vonicerii
VONICÉR, voniceri, s. m. Arbust cu ramurile în patru muchii și cu flori albe-verzui; salbă-moale (Evonymus europaeus). – Et. nec. DOOM
vonicér s. m., pl. vonicéri
vonicerilor
VONICÉR, voniceri, s. m. Arbust cu ramurile în patru muchii și cu flori albe-verzui; salbă-moale (Evonymus europaeus). – Et. nec. DOOM
vonicér s. m., pl. vonicéri
vonicerul
VONICÉR, voniceri, s. m. Arbust cu ramurile în patru muchii și cu flori albe-verzui; salbă-moale (Evonymus europaeus). – Et. nec. DOOM
vonicér s. m., pl. vonicéri
vonicerului
VONICÉR, voniceri, s. m. Arbust cu ramurile în patru muchii și cu flori albe-verzui; salbă-moale (Evonymus europaeus). – Et. nec. DOOM
vonicér s. m., pl. vonicéri
vopaiță
VĂPÁIȚĂ, văpaițe, s. f. 1. (Pop.) Opaiț. 2. Făclie de lemn sau de rășină cu care se sperie noaptea peștii, pentru a-i face să fugă spre uneltele de pescuit; văpaie (2). [Pr.: -pa-i-. – Var.: vopáiță s. f.] – Contaminare între văpaie și opaiț(ă). DOOM
văpáiță (reg.) (-pa-i-) s. f., g.-d. art. văpáiței; pl. văpáițe
vopsea
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopsea
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopseai
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopseam
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsească
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopseau
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopseaua
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopseați
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsele
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopselei
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopselele
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopselelor
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopseli
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopselii
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopselile
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopselilor
VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorantă obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Pl. și: vopseluri. – Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală. DOOM
vopseá s. f., art. vopseáua, g.-d. art. vopsélei; pl. vopséle / vopséluri, art. vopsélele / vopsélurile
vopsesc
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsește
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsești
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsi
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsii
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsim
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsind
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsire
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsire
VOPSÍRE, vopsiri, s. f. Acțiunea de a (se) vopsi și rezultatul ei; vopsit1, boire, boit, boială. – V. 2vopsi. DOOM
vopsíre s. f., g.-d. art. vopsírii; pl. vopsíri
vopsirea
VOPSÍRE, vopsiri, s. f. Acțiunea de a (se) vopsi și rezultatul ei; vopsit1, boire, boit, boială. – V. 2vopsi. DOOM
vopsíre s. f., g.-d. art. vopsírii; pl. vopsíri
vopsiri
VOPSÍRE, vopsiri, s. f. Acțiunea de a (se) vopsi și rezultatul ei; vopsit1, boire, boit, boială. – V. 2vopsi. DOOM
vopsíre s. f., g.-d. art. vopsírii; pl. vopsíri
vopsirii
VOPSÍRE, vopsiri, s. f. Acțiunea de a (se) vopsi și rezultatul ei; vopsit1, boire, boit, boială. – V. 2vopsi. DOOM
vopsíre s. f., g.-d. art. vopsírii; pl. vopsíri
vopsirile
VOPSÍRE, vopsiri, s. f. Acțiunea de a (se) vopsi și rezultatul ei; vopsit1, boire, boit, boială. – V. 2vopsi. DOOM
vopsíre s. f., g.-d. art. vopsírii; pl. vopsíri
vopsirilor
VOPSÍRE, vopsiri, s. f. Acțiunea de a (se) vopsi și rezultatul ei; vopsit1, boire, boit, boială. – V. 2vopsi. DOOM
vopsíre s. f., g.-d. art. vopsírii; pl. vopsíri
vopsiră
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsirăm
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsirăți
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsise
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsisem
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsiseră
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsiserăm
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsiserăți
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsiseși
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsiseți
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsit
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsit
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsit
VOPSÍT1 s. n. Vopsire. – V. 2vopsi. DOOM
vopsít s. n.
vopsita
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsite
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsitei
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsitele
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsitelor
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsitoare
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitoarea
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitoarei
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitoarele
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitoarelor
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitor
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitori
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitoria
VOPSITORÍE, (2) vopsitorii, s. f. 1. Meseria vopsitorului. 2. Atelier sau secție industrială în care se execută vopsirea produselor sau a materialelor; boiangerie. – Vopsitor + suf. -ie. DOOM
vopsitoríe s. f., art. vopsitoría, g.-d. art. vopsitoríei; (ateliere) pl. vopsitoríi, art. vopsitoríile
vopsitorie
VOPSITORÍE, (2) vopsitorii, s. f. 1. Meseria vopsitorului. 2. Atelier sau secție industrială în care se execută vopsirea produselor sau a materialelor; boiangerie. – Vopsitor + suf. -ie. DOOM
vopsitoríe s. f., art. vopsitoría, g.-d. art. vopsitoríei; (ateliere) pl. vopsitoríi, art. vopsitoríile
vopsitoriei
VOPSITORÍE, (2) vopsitorii, s. f. 1. Meseria vopsitorului. 2. Atelier sau secție industrială în care se execută vopsirea produselor sau a materialelor; boiangerie. – Vopsitor + suf. -ie. DOOM
vopsitoríe s. f., art. vopsitoría, g.-d. art. vopsitoríei; (ateliere) pl. vopsitoríi, art. vopsitoríile
vopsitorii
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitorii
VOPSITORÍE, (2) vopsitorii, s. f. 1. Meseria vopsitorului. 2. Atelier sau secție industrială în care se execută vopsirea produselor sau a materialelor; boiangerie. – Vopsitor + suf. -ie. DOOM
vopsitoríe s. f., art. vopsitoría, g.-d. art. vopsitoríei; (ateliere) pl. vopsitoríi, art. vopsitoríile
vopsitoriile
VOPSITORÍE, (2) vopsitorii, s. f. 1. Meseria vopsitorului. 2. Atelier sau secție industrială în care se execută vopsirea produselor sau a materialelor; boiangerie. – Vopsitor + suf. -ie. DOOM
vopsitoríe s. f., art. vopsitoría, g.-d. art. vopsitoríei; (ateliere) pl. vopsitoríi, art. vopsitoríile
vopsitoriilor
VOPSITORÍE, (2) vopsitorii, s. f. 1. Meseria vopsitorului. 2. Atelier sau secție industrială în care se execută vopsirea produselor sau a materialelor; boiangerie. – Vopsitor + suf. -ie. DOOM
vopsitoríe s. f., art. vopsitoría, g.-d. art. vopsitoríei; (ateliere) pl. vopsitoríi, art. vopsitoríile
vopsitorilor
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitorul
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitorului
VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul1; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor. DOOM
vopsitoáre s. f., g.-d. art. vopsitoárei; pl. vopsitoáre
vopsitul
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsitului
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsiși
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsiți
VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorantă și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând în el o substanță colorantă; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. DOOM
vopsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vopsésc, imperf. 3 sg. vopseá; conj. prez. 3 să vopseáscă
vopsiți
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsiții
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopsiților
VOPSÍT2, -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.
vopăit
VOPĂÍT s. n. v. văpăit.
vor
-VÓR Element secund de compunere savantă cu semnificația „mâncător”, „care se hrănește cu...” [< fr. -vore, it. -voro < lat. vorare – a mânca].
vor
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere. DOOM
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
vorace
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voracea
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voracei
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voracele
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voracelor
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voracelui
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voraci
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voracii
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voracilor
VORÁCE, -CE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu mare lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis. DOOM
voráce adj. m., pl. voráci; f. sg. și pl. voráce
voracitate
VORACITÁTE s. f. Poftă de mâncare exagerată; lăcomie. ♦ Fig. Cupiditate; aviditate. – Din fr. voracité, lat. voracitas, -atis. DOOM
voracitáte s. f., g.-d. art. voracitắții
voracitatea
VORACITÁTE s. f. Poftă de mâncare exagerată; lăcomie. ♦ Fig. Cupiditate; aviditate. – Din fr. voracité, lat. voracitas, -atis. DOOM
voracitáte s. f., g.-d. art. voracitắții
voracități
VORACITÁTE s. f. Poftă de mâncare exagerată; lăcomie. ♦ Fig. Cupiditate; aviditate. – Din fr. voracité, lat. voracitas, -atis. DOOM
voracitáte s. f., g.-d. art. voracitắții
voracității
VORACITÁTE s. f. Poftă de mâncare exagerată; lăcomie. ♦ Fig. Cupiditate; aviditate. – Din fr. voracité, lat. voracitas, -atis. DOOM
voracitáte s. f., g.-d. art. voracitắții
vorba
VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ◊ Compus: vorbă-lungă s. m. și f. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfă, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Cf. sl. dvorĭba. DOOM
vórbă s. f., g.-d. art. vórbei; pl. vórbe
vorbar
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbara
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbare
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbarei
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbarele
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbarelor
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbareț
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbareța
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbarețe
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbareței
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbarețele
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbarețelor
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbareți
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbareții
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbareților
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbarețul
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbarețului
VORBÁREȚ, -Ă, vorbareți, -e, adj. (Înv.) 1. Vorbăreț. 2. (Învechit) Fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. -areț. DOOM
vorbáreț (înv.) adj. m., pl. vorbáreți; f. vorbáreță, pl. vorbárețe
vorbari
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbarii
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbarilor
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbarul
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbarului
VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar. DOOM
vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre
vorbe
VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ◊ Compus: vorbă-lungă s. m. și f. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfă, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Cf. sl. dvorĭba. DOOM
vórbă s. f., g.-d. art. vórbei; pl. vórbe
vorbea
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbeai
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbeam
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbească
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbeau
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbeați
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbei
VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ◊ Compus: vorbă-lungă s. m. și f. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfă, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Cf. sl. dvorĭba. DOOM
vórbă s. f., g.-d. art. vórbei; pl. vórbe
vorbele
VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ◊ Compus: vorbă-lungă s. m. și f. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfă, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Cf. sl. dvorĭba. DOOM
vórbă s. f., g.-d. art. vórbei; pl. vórbe
vorbelor
VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ◊ Compus: vorbă-lungă s. m. și f. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfă, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Cf. sl. dvorĭba. DOOM
vórbă s. f., g.-d. art. vórbei; pl. vórbe
vorbesc
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbește
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbești
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbi
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbii
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbim
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbind
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbire
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbire
VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.) Cuvânt; mențiune. – V. vorbi. DOOM
vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri
vorbirea
VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.) Cuvânt; mențiune. – V. vorbi. DOOM
vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri
vorbiri
VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.) Cuvânt; mențiune. – V. vorbi. DOOM
vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri
vorbirii
VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.) Cuvânt; mențiune. – V. vorbi. DOOM
vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri
vorbirile
VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.) Cuvânt; mențiune. – V. vorbi. DOOM
vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri
vorbirilor
VORBÍRE, vorbiri, s. f. 1. Acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit1. ♦ Limbaj. ◊ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizor de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.) Cuvânt; mențiune. – V. vorbi. DOOM
vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri
vorbiră
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbirăm
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbirăți
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbise
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbisem
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbiseră
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbiserăm
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbiserăți
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbiseși
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbiseți
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbit
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbit
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbit
VORBÍT1 s. n. Vorbire. – V. vorbi. DOOM
vorbít s. n.
vorbita
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbite
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbitei
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbitele
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbitelor
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbitoare
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoare
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoarea
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoarea
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoarei
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoarei
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoarele
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoarele
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoarelor
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitoarelor
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitor
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitor
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitori
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitori
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitorii
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitorii
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitorilor
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitorilor
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitorul
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitorul
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitorului
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitorului
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). DOOM
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitul
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbitului
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbiși
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbișoara
VORBIȘOÁRĂ, vorbișoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ișoară. DOOM
vorbișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbișoárei; pl. vorbișoáre
vorbișoare
VORBIȘOÁRĂ, vorbișoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ișoară. DOOM
vorbișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbișoárei; pl. vorbișoáre
vorbișoarei
VORBIȘOÁRĂ, vorbișoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ișoară. DOOM
vorbișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbișoárei; pl. vorbișoáre
vorbișoarele
VORBIȘOÁRĂ, vorbișoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ișoară. DOOM
vorbișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbișoárei; pl. vorbișoáre
vorbișoarelor
VORBIȘOÁRĂ, vorbișoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ișoară. DOOM
vorbișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbișoárei; pl. vorbișoáre
vorbiți
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă. DOOM
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbiți
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbiții
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbiților
VORBÍT2, -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.
vorbulița
VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv al lui vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. – Vorbă + suf. -uliță. DOOM
vorbulíță s. f., g.-d. art. vorbulíței; pl. vorbulíțe
vorbulițe
VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv al lui vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. – Vorbă + suf. -uliță. DOOM
vorbulíță s. f., g.-d. art. vorbulíței; pl. vorbulíțe
vorbuliței
VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv al lui vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. – Vorbă + suf. -uliță. DOOM
vorbulíță s. f., g.-d. art. vorbulíței; pl. vorbulíțe
vorbulițele
VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv al lui vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. – Vorbă + suf. -uliță. DOOM
vorbulíță s. f., g.-d. art. vorbulíței; pl. vorbulíțe
vorbulițelor
VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv al lui vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. – Vorbă + suf. -uliță. DOOM
vorbulíță s. f., g.-d. art. vorbulíței; pl. vorbulíțe
vorbușoara
VORBUȘOÁRĂ, vorbușoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ușoară. DOOM
vorbușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbușoárei; pl. vorbușoáre
vorbușoare
VORBUȘOÁRĂ, vorbușoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ușoară. DOOM
vorbușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbușoárei; pl. vorbușoáre
vorbușoarei
VORBUȘOÁRĂ, vorbușoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ușoară. DOOM
vorbușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbușoárei; pl. vorbușoáre
vorbușoarele
VORBUȘOÁRĂ, vorbușoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ușoară. DOOM
vorbușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbușoárei; pl. vorbușoáre
vorbușoarelor
VORBUȘOÁRĂ, vorbușoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ușoară. DOOM
vorbușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vorbușoárei; pl. vorbușoáre
vorbuța
VORBÚȚĂ, vorbuțe, s. f. (Reg.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -uță. DOOM
vorbúță (reg.) s. f., g.-d. art. vorbúței; pl. vorbúțe
vorbuțe
VORBÚȚĂ, vorbuțe, s. f. (Reg.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -uță. DOOM
vorbúță (reg.) s. f., g.-d. art. vorbúței; pl. vorbúțe
vorbuței
VORBÚȚĂ, vorbuțe, s. f. (Reg.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -uță. DOOM
vorbúță (reg.) s. f., g.-d. art. vorbúței; pl. vorbúțe
vorbuțele
VORBÚȚĂ, vorbuțe, s. f. (Reg.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -uță. DOOM
vorbúță (reg.) s. f., g.-d. art. vorbúței; pl. vorbúțe
vorbuțelor
VORBÚȚĂ, vorbuțe, s. f. (Reg.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -uță. DOOM
vorbúță (reg.) s. f., g.-d. art. vorbúței; pl. vorbúțe
vorbăreața
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbăreț
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbărețe
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbăreței
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbărețele
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbărețelor
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbăreți
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbăreții
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbăreților
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbărețul
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbărețului
VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbăreț, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț. DOOM
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
vorbărie
VORBĂRÍE s. f. Vorbă multă, fără rost; pălăvrăgeală, trăncăneală, sporovăială, flecăreală, taifas. – Vorbă + suf. -ărie. DOOM
vorbăríe s. f., art. vorbăría, g.-d. vorbăríi, art. vorbăríei
vorbăriț
VORBÁRIȚ, -Ă adj. v. vorbăreț.
voreț
vóreț (-țe), s. n. – (Banat) Curte, ogradă. Sb. dvorac (Candrea).
vorland
VORLÁND s.n. (Geol.) Platformă aflată în fața unui masiv muntos pe care îl înconjură. [Pron. for-. / < germ. Vorland]. DOOM
vórland (germ.) [v pron. f] s. n.
vorlandul
VORLÁND s.n. (Geol.) Platformă aflată în fața unui masiv muntos pe care îl înconjură. [Pron. for-. / < germ. Vorland]. DOOM
vórland (germ.) [v pron. f] s. n.
vorlandului
VORLÁND s.n. (Geol.) Platformă aflată în fața unui masiv muntos pe care îl înconjură. [Pron. for-. / < germ. Vorland]. DOOM
vórland (germ.) [v pron. f] s. n.
vornic
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ. DOOM
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici
vornice
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ. DOOM
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici
vornicea
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniceai
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniceam
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniceasa
VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Înv.) Soția vornicului (1); vorniciță (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, vorniciță (2). – Vornic + suf. -easă. DOOM
vorniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. vornicései; pl. vornicése
vornicească
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniceau
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniceați
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicei
VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el. DOOM
vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii
vorniceii
VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el. DOOM
vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii
vorniceilor
VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el. DOOM
vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii
vornicel
VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el. DOOM
vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii
vornicelul
VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el. DOOM
vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii
vornicelului
VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el. DOOM
vornicél s. m., pl. vornicéi, art. vornicéii
vornicesc
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicese
VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Înv.) Soția vornicului (1); vorniciță (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, vorniciță (2). – Vornic + suf. -easă. DOOM
vorniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. vornicései; pl. vornicése
vornicesei
VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Înv.) Soția vornicului (1); vorniciță (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, vorniciță (2). – Vornic + suf. -easă. DOOM
vorniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. vornicései; pl. vornicése
vornicesele
VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Înv.) Soția vornicului (1); vorniciță (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, vorniciță (2). – Vornic + suf. -easă. DOOM
vorniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. vornicései; pl. vornicése
vorniceselor
VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Înv.) Soția vornicului (1); vorniciță (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, vorniciță (2). – Vornic + suf. -easă. DOOM
vorniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. vornicései; pl. vornicése
vornicește
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicești
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornici
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ. DOOM
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici
vornici
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicie
VORNICÍE s. f. (Înv.) 1. Demnitate, rang, funcție de vornic (1). ♦ Localul în care vornicul își exercita funcția. 2. Funcția de primar la sat. ♦ Localul primăriei. – Vornic + suf. -ie. DOOM
vornicíe s. f., art. vornicía, g.-d. vornicíi, art. vornicíei
vornicii
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ. DOOM
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici
vornicii
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicilor
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ. DOOM
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici
vornicim
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicind
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicire
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicire
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.
vorniciră
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicirăm
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicirăți
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicise
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicisem
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniciseră
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniciserăm
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniciserăți
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniciseși
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vorniciseți
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicit
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicit
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.
vorniciși
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicița
VORNICÍȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Înv.) Vorniceasă (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iță. DOOM
vornicíță (înv.) s. f., g.-d. art. vornicíței; pl. vornicíțe
vornicițe
VORNICÍȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Înv.) Vorniceasă (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iță. DOOM
vornicíță (înv.) s. f., g.-d. art. vornicíței; pl. vornicíțe
vorniciței
VORNICÍȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Înv.) Vorniceasă (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iță. DOOM
vornicíță (înv.) s. f., g.-d. art. vornicíței; pl. vornicíțe
vornicițele
VORNICÍȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Înv.) Vorniceasă (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iță. DOOM
vornicíță (înv.) s. f., g.-d. art. vornicíței; pl. vornicíțe
vornicițelor
VORNICÍȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Înv.) Vorniceasă (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iță. DOOM
vornicíță (înv.) s. f., g.-d. art. vornicíței; pl. vornicíțe
vorniciți
VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic. DOOM
vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicul
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ. DOOM
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici
vornicule
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ. DOOM
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici
vornicului
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ. DOOM
máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici
voroava
VOROÁVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Discurs. – Din vorovi (derivat regresiv). DOOM
voroávă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. voroávei; pl. voroáve
voroave
VOROÁVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Discurs. – Din vorovi (derivat regresiv). DOOM
voroávă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. voroávei; pl. voroáve
voroavei
VOROÁVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Discurs. – Din vorovi (derivat regresiv). DOOM
voroávă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. voroávei; pl. voroáve
voroavele
VOROÁVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Discurs. – Din vorovi (derivat regresiv). DOOM
voroávă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. voroávei; pl. voroáve
voroavelor
VOROÁVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Discurs. – Din vorovi (derivat regresiv). DOOM
voroávă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. voroávei; pl. voroáve
voronic
voroníc (-ci), s. m. – Unguraș (Marrubium vulgare). – Var. voronică. Rus. voroniĭ „strugurii-ursului”, voronnika „plantă” (Tiktin).
vorovea
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroveai
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroveam
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovească
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroveau
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroveați
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovesc
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovește
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovești
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovi
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovii
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovim
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovind
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovire
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovire
VOROVÍRE, voroviri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a vorovi și rezultatul ei. – V. vorovi. DOOM
vorovíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. vorovírii; pl. vorovíri
vorovirea
VOROVÍRE, voroviri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a vorovi și rezultatul ei. – V. vorovi. DOOM
vorovíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. vorovírii; pl. vorovíri
voroviri
VOROVÍRE, voroviri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a vorovi și rezultatul ei. – V. vorovi. DOOM
vorovíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. vorovírii; pl. vorovíri
vorovirii
VOROVÍRE, voroviri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a vorovi și rezultatul ei. – V. vorovi. DOOM
vorovíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. vorovírii; pl. vorovíri
vorovirile
VOROVÍRE, voroviri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a vorovi și rezultatul ei. – V. vorovi. DOOM
vorovíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. vorovírii; pl. vorovíri
vorovirilor
VOROVÍRE, voroviri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a vorovi și rezultatul ei. – V. vorovi. DOOM
vorovíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. vorovírii; pl. vorovíri
voroviră
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovirăm
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovirăți
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovise
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovisem
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroviseră
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroviserăm
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroviserăți
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroviseși
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroviseți
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovit
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vorovit
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty.
voroviși
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
voroviți
VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty. DOOM
voroví (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorovésc, imperf. 3 sg. voroveá; conj. prez. 3 să voroveáscă
vortex
VÓRTEX s.n. Structură anatomică (mușchi, peri) dispusă în vârtej. [< fr., lat. vortex].
vortexul
VÓRTEX s.n. Structură anatomică (mușchi, peri) dispusă în vârtej. [< fr., lat. vortex].
vortexului
VÓRTEX s.n. Structură anatomică (mușchi, peri) dispusă în vârtej. [< fr., lat. vortex].
vortexuri
VÓRTEX s.n. Structură anatomică (mușchi, peri) dispusă în vârtej. [< fr., lat. vortex].
vortexurile
VÓRTEX s.n. Structură anatomică (mușchi, peri) dispusă în vârtej. [< fr., lat. vortex].
vortexurilor
VÓRTEX s.n. Structură anatomică (mușchi, peri) dispusă în vârtej. [< fr., lat. vortex].
vorticela
VORTICÉLĂ, vorticele, s. f. (La pl.) Gen de infuzori ciliați vibratili care trăiesc în ape dulci sau sărate; (și la sg.) infuzor din acest gen. – Din fr. vorticelle. DOOM
vorticélă s. f., g.-d. art. vorticélei; pl. vorticéle
vorticele
VORTICÉLĂ, vorticele, s. f. (La pl.) Gen de infuzori ciliați vibratili care trăiesc în ape dulci sau sărate; (și la sg.) infuzor din acest gen. – Din fr. vorticelle. DOOM
vorticélă s. f., g.-d. art. vorticélei; pl. vorticéle
vorticelei
VORTICÉLĂ, vorticele, s. f. (La pl.) Gen de infuzori ciliați vibratili care trăiesc în ape dulci sau sărate; (și la sg.) infuzor din acest gen. – Din fr. vorticelle. DOOM
vorticélă s. f., g.-d. art. vorticélei; pl. vorticéle
vorticelele
VORTICÉLĂ, vorticele, s. f. (La pl.) Gen de infuzori ciliați vibratili care trăiesc în ape dulci sau sărate; (și la sg.) infuzor din acest gen. – Din fr. vorticelle. DOOM
vorticélă s. f., g.-d. art. vorticélei; pl. vorticéle
vorticelelor
VORTICÉLĂ, vorticele, s. f. (La pl.) Gen de infuzori ciliați vibratili care trăiesc în ape dulci sau sărate; (și la sg.) infuzor din acest gen. – Din fr. vorticelle. DOOM
vorticélă s. f., g.-d. art. vorticélei; pl. vorticéle
vorticism
VORTICÍSM s.n. Mișcare artistică de avangardă, apărută în Anglia în al doilea deceniu al sec. XX, care își propunea organizarea formelor într-un sistem de unghiuri și de curbe în jurul unui punct determinat. [Cf. engl. vorticism, it. vorticismo < lat. vortex – vârtej].
vorticismul
VORTICÍSM s.n. Mișcare artistică de avangardă, apărută în Anglia în al doilea deceniu al sec. XX, care își propunea organizarea formelor într-un sistem de unghiuri și de curbe în jurul unui punct determinat. [Cf. engl. vorticism, it. vorticismo < lat. vortex – vârtej].
vorticismului
VORTICÍSM s.n. Mișcare artistică de avangardă, apărută în Anglia în al doilea deceniu al sec. XX, care își propunea organizarea formelor într-un sistem de unghiuri și de curbe în jurul unui punct determinat. [Cf. engl. vorticism, it. vorticismo < lat. vortex – vârtej].
vortumnus
Vertumnus (sau Vortumnus), veche divinitate romană, de origine etruscă, obscură. Vertumnus era socotit drept protectorul fertilității și al creșterii plantelor și, ca atare, trecea drept zeul iubit, cu precădere, de către Pomona.
voscreasna
VOSCREÁSNĂ, voscresne, s. f. Cântare bisericească la utrenie, având ca temă învierea lui Isus Hristos. – Cf. rus. v o s k r e s e n i e. DOOM
voscreásnă (-creas-) s. f., g.-d. art. voscrésnei; pl. voscrésne
voscresne
VOSCREÁSNĂ, voscresne, s. f. Cântare bisericească la utrenie, având ca temă învierea lui Isus Hristos. – Cf. rus. v o s k r e s e n i e. DOOM
voscreásnă (-creas-) s. f., g.-d. art. voscrésnei; pl. voscrésne
voscresnei
VOSCREÁSNĂ, voscresne, s. f. Cântare bisericească la utrenie, având ca temă învierea lui Isus Hristos. – Cf. rus. v o s k r e s e n i e. DOOM
voscreásnă (-creas-) s. f., g.-d. art. voscrésnei; pl. voscrésne
voscresnele
VOSCREÁSNĂ, voscresne, s. f. Cântare bisericească la utrenie, având ca temă învierea lui Isus Hristos. – Cf. rus. v o s k r e s e n i e. DOOM
voscreásnă (-creas-) s. f., g.-d. art. voscrésnei; pl. voscrésne
voscresnelor
VOSCREÁSNĂ, voscresne, s. f. Cântare bisericească la utrenie, având ca temă învierea lui Isus Hristos. – Cf. rus. v o s k r e s e n i e. DOOM
voscreásnă (-creas-) s. f., g.-d. art. voscrésnei; pl. voscrésne
voscă
vóscă (-ște), s. f. – (Banat) Foloștină, tescovină. Sb. voska (Candrea), cf. boștină.
vosgleșenie
VOSGLEȘÉNIE s. f. v. vozglașenie.
vospă
vóspă (-pe), s. f. – 1. Păstaie de anumite plante leguminoase. – 2. Pojghiță, pieliță de struguri. – 3. Floare, mușiță pe unele lichide fermentate – 4. Talaș, șpan. – Var. voaspă, ho(a)spă. Sl. osŭpa „pustulă”, cf. rus. (v)ospa „vărsat”, prin intermediul ideei comune de „crustă”.
vost
VÓSTRU, VOÁSTRĂ, voștri, voastre, pron. pos, adj. pron. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”). I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de persoana căreia i se adresează cineva și de un grup din care persoana respectivă face parte, precum și numele acestora) Are o mașină ca a voastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele persoanei căreia i se adresează cineva și ale persoanelor din același grup cu ea, înlocuind și numele acestora) Când vin ai voștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. persoanei căreia i se adresează cineva și ale persoanelor din același grup cu ea, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale voastre. II. Adj. pron. pos. 1. Care se află în posesiunea persoanei căreia i se adresează cineva și a unui grup din care persoana respectivă face parte, care este legat printr-o relație de proprietate cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Casa voastră. 2. Care este legat printr-o relație cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Picioarele voastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Gazda voastră. Strămoșii voștri. 4. Care este spus, săvârșit de persoana căreia i se adresează cineva și de grupul din care aceasta face parte. Acțiunea voastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Cartea voastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul vostru. 6. (Însoțește un termen reverențios de adresare) Domnia Voastră. [Var.: (reg.) vost, voástă pron. pos, adj. pron. pos.] – Lat. pop. voster (= vester), vostra. DOOM
Cuvioșiíle Voástre (-vi-o-) loc. pr.
vostru
VÓSTRU, VOÁSTRĂ, voștri, voastre, pron. pos, adj. pron. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”). I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de persoana căreia i se adresează cineva și de un grup din care persoana respectivă face parte, precum și numele acestora) Are o mașină ca a voastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele persoanei căreia i se adresează cineva și ale persoanelor din același grup cu ea, înlocuind și numele acestora) Când vin ai voștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. persoanei căreia i se adresează cineva și ale persoanelor din același grup cu ea, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale voastre. II. Adj. pron. pos. 1. Care se află în posesiunea persoanei căreia i se adresează cineva și a unui grup din care persoana respectivă face parte, care este legat printr-o relație de proprietate cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Casa voastră. 2. Care este legat printr-o relație cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Picioarele voastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Gazda voastră. Strămoșii voștri. 4. Care este spus, săvârșit de persoana căreia i se adresează cineva și de grupul din care aceasta face parte. Acțiunea voastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Cartea voastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul vostru. 6. (Însoțește un termen reverențios de adresare) Domnia Voastră. [Var.: (reg.) vost, voástă pron. pos, adj. pron. pos.] – Lat. pop. voster (= vester), vostra. DOOM
Cuvioșiíle Voástre (-vi-o-) loc. pr.
vot
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care parlamentul aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote. DOOM
vot s. n., pl. vóturi
vota
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votai
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votam
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votant
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votant
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votanta
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votanta
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votante
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votante
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantei
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantei
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantele
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantele
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantelor
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantelor
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantul
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantul
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantului
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votantului
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votanți
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votanți
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votanții
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votanții
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votanților
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votanților
VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant. DOOM
votánt adj. m., s. m., pl. votánți; adj. f., s. f. votántă, pl. votánte
votare
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votare
VOTÁRE, votări, s. f. Acțiunea de a vota și rezultatul ei; votație. – V. vota. DOOM
votáre s. f., g.-d. art. votắrii; pl. votắri
votarea
VOTÁRE, votări, s. f. Acțiunea de a vota și rezultatul ei; votație. – V. vota. DOOM
votáre s. f., g.-d. art. votắrii; pl. votắri
votară
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votarăm
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votarăți
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votase
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votasem
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votaseră
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votaserăm
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votaserăți
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votaseși
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votaseți
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votat
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votat
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votata
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votate
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votatei
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votatele
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votatelor
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votatul
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votatului
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votau
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votași
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votați
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votați
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votația
VOTÁȚIE, votații, s. f. (Înv.) Votare. – Din fr. votation. DOOM
votáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. votáția (-ți-a), g.-d. art. votáției; pl. votáții, art. votáțiile (-ți-i-)
votație
VOTÁȚIE, votații, s. f. (Înv.) Votare. – Din fr. votation. DOOM
votáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. votáția (-ți-a), g.-d. art. votáției; pl. votáții, art. votáțiile (-ți-i-)
votației
VOTÁȚIE, votații, s. f. (Înv.) Votare. – Din fr. votation. DOOM
votáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. votáția (-ți-a), g.-d. art. votáției; pl. votáții, art. votáțiile (-ți-i-)
votații
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votații
VOTÁȚIE, votații, s. f. (Înv.) Votare. – Din fr. votation. DOOM
votáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. votáția (-ți-a), g.-d. art. votáției; pl. votáții, art. votáțiile (-ți-i-)
votațiile
VOTÁȚIE, votații, s. f. (Înv.) Votare. – Din fr. votation. DOOM
votáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. votáția (-ți-a), g.-d. art. votáției; pl. votáții, art. votáțiile (-ți-i-)
votațiilor
VOTÁȚIE, votații, s. f. (Înv.) Votare. – Din fr. votation. DOOM
votáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. votáția (-ți-a), g.-d. art. votáției; pl. votáții, art. votáțiile (-ți-i-)
votaților
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
votca
VÓTCĂ, (2) votci, s. f. 1. Băutură foarte tare, făcută din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută. 2. (La pl.) Feluri, porții de votcă (1). [Var.: vódcă, vútcă s. f.] – Din rus. vodka. DOOM
vódcă v. vótcă
votci
VÓTCĂ, (2) votci, s. f. 1. Băutură foarte tare, făcută din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută. 2. (La pl.) Feluri, porții de votcă (1). [Var.: vódcă, vútcă s. f.] – Din rus. vodka. DOOM
vódcă v. vótcă
votcii
VÓTCĂ, (2) votci, s. f. 1. Băutură foarte tare, făcută din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută. 2. (La pl.) Feluri, porții de votcă (1). [Var.: vódcă, vútcă s. f.] – Din rus. vodka. DOOM
vódcă v. vótcă
votcile
VÓTCĂ, (2) votci, s. f. 1. Băutură foarte tare, făcută din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută. 2. (La pl.) Feluri, porții de votcă (1). [Var.: vódcă, vútcă s. f.] – Din rus. vodka. DOOM
vódcă v. vótcă
votcilor
VÓTCĂ, (2) votci, s. f. 1. Băutură foarte tare, făcută din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută. 2. (La pl.) Feluri, porții de votcă (1). [Var.: vódcă, vútcă s. f.] – Din rus. vodka. DOOM
vódcă v. vótcă
votează
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votez
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
voteze
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votezi
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votiv
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votiva
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votive
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votivei
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votivele
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votivelor
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votivi
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votivii
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votivilor
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votivul
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votivului
VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus. DOOM
votív adj. m., pl. votívi; f. votívă, pl. votíve
votrea
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votreai
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votream
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrească
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votreau
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votreați
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votresc
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrește
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrești
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votri
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votri
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
votria
VOTRÍE, votrii, s. f. (Reg.) îndeletnicire de votru (2), faptă a votrului. – Votru + suf. -ie. DOOM
votríe (reg.) (vo-tri-) s. f., art. votría, g.-d. art. votríei; pl. votríi, art. votríile
votrie
VOTRÍE, votrii, s. f. (Reg.) îndeletnicire de votru (2), faptă a votrului. – Votru + suf. -ie. DOOM
votríe (reg.) (vo-tri-) s. f., art. votría, g.-d. art. votríei; pl. votríi, art. votríile
votriei
VOTRÍE, votrii, s. f. (Reg.) îndeletnicire de votru (2), faptă a votrului. – Votru + suf. -ie. DOOM
votríe (reg.) (vo-tri-) s. f., art. votría, g.-d. art. votríei; pl. votríi, art. votríile
votrii
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrii
VOTRÍE, votrii, s. f. (Reg.) îndeletnicire de votru (2), faptă a votrului. – Votru + suf. -ie. DOOM
votríe (reg.) (vo-tri-) s. f., art. votría, g.-d. art. votríei; pl. votríi, art. votríile
votrii
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
votriile
VOTRÍE, votrii, s. f. (Reg.) îndeletnicire de votru (2), faptă a votrului. – Votru + suf. -ie. DOOM
votríe (reg.) (vo-tri-) s. f., art. votría, g.-d. art. votríei; pl. votríi, art. votríile
votriilor
VOTRÍE, votrii, s. f. (Reg.) îndeletnicire de votru (2), faptă a votrului. – Votru + suf. -ie. DOOM
votríe (reg.) (vo-tri-) s. f., art. votría, g.-d. art. votríei; pl. votríi, art. votríile
votrilor
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
votrim
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrind
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrire
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrire
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru.
votriră
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrirăm
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrirăți
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrise
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrisem
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votriseră
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votriserăm
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votriserăți
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votriseși
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votriseți
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrit
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votrit
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru.
votriși
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votriți
VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru. DOOM
votrí (a ~) (reg.) (vo-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. votrésc, imperf. 3 sg. votreá; conj. prez. 3 să votreáscă
votru
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
votrul
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
votrului
VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ. DOOM
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
votul
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care parlamentul aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote. DOOM
vot s. n., pl. vóturi
votului
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care parlamentul aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote. DOOM
vot s. n., pl. vóturi
votum
VÓTUM s. n. 1. Promisiune făcută zeilor. ♦ Rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă). 2. Dorință, voie. – Din lat. votum. DOOM
vótum (ofrandă, dorință) s. n.
votumul
VÓTUM s. n. 1. Promisiune făcută zeilor. ♦ Rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă). 2. Dorință, voie. – Din lat. votum. DOOM
vótum (ofrandă, dorință) s. n.
votumului
VÓTUM s. n. 1. Promisiune făcută zeilor. ♦ Rugăciune; ofrandă; cult, ceremonie (religioasă). 2. Dorință, voie. – Din lat. votum. DOOM
vótum (ofrandă, dorință) s. n.
voturi
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care parlamentul aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote. DOOM
vot s. n., pl. vóturi
voturile
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care parlamentul aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote. DOOM
vot s. n., pl. vóturi
voturilor
VOT, voturi, s. n. 1. Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. ◊ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care parlamentul aprobă (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegătorilor de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotărârilor de către organele de stat, obștești etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote. DOOM
vot s. n., pl. vóturi
votând
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votînd
VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter. DOOM
votá (a ~) vb., ind. prez. 3 voteáză
votări
VOTÁRE, votări, s. f. Acțiunea de a vota și rezultatul ei; votație. – V. vota. DOOM
votáre s. f., g.-d. art. votắrii; pl. votắri
votării
VOTÁRE, votări, s. f. Acțiunea de a vota și rezultatul ei; votație. – V. vota. DOOM
votáre s. f., g.-d. art. votắrii; pl. votắri
votările
VOTÁRE, votări, s. f. Acțiunea de a vota și rezultatul ei; votație. – V. vota. DOOM
votáre s. f., g.-d. art. votắrii; pl. votắri
votărilor
VOTÁRE, votări, s. f. Acțiunea de a vota și rezultatul ei; votație. – V. vota. DOOM
votáre s. f., g.-d. art. votắrii; pl. votắri
vous
RANDEVÚ s.n. (Franțuzism) Întâlnire (fixată dinainte). [Scris și rendez-vous. / < fr. rendez-vous].
vovedenie
vovedénie (-ii), s. f. – Sărbătoarea de Intrare în Biserică a Maicii Domnului. – Var. vovidenie, văvidenie. Sl. vŭvedenije (Tiktin). DOOM
Vovedénie/Ovidénie (-ni-e) s. propriu f., art. Vovedénia/Ovidénia (-ni-a), g.-d. art. Vovédeniei/Ovidéniei
vozglas
VOZGLÁS, vozglasuri, s. n. Pasaj final al unei ectenii, cântat de preot cu glas tare; vozglașenie. – Din sl. vŭzglasŭ. DOOM
vozglás s. n., pl. vozglásuri
vozglasul
VOZGLÁS, vozglasuri, s. n. Pasaj final al unei ectenii, cântat de preot cu glas tare; vozglașenie. – Din sl. vŭzglasŭ. DOOM
vozglás s. n., pl. vozglásuri
vozglasului
VOZGLÁS, vozglasuri, s. n. Pasaj final al unei ectenii, cântat de preot cu glas tare; vozglașenie. – Din sl. vŭzglasŭ. DOOM
vozglás s. n., pl. vozglásuri
vozglasuri
VOZGLÁS, vozglasuri, s. n. Pasaj final al unei ectenii, cântat de preot cu glas tare; vozglașenie. – Din sl. vŭzglasŭ. DOOM
vozglás s. n., pl. vozglásuri
vozglasurile
VOZGLÁS, vozglasuri, s. n. Pasaj final al unei ectenii, cântat de preot cu glas tare; vozglașenie. – Din sl. vŭzglasŭ. DOOM
vozglás s. n., pl. vozglásuri
vozglasurilor
VOZGLÁS, vozglasuri, s. n. Pasaj final al unei ectenii, cântat de preot cu glas tare; vozglașenie. – Din sl. vŭzglasŭ. DOOM
vozglás s. n., pl. vozglásuri
vozglașenia
VOZGLAȘÉNIE, vozglașenii, s. f. (Bis.; înv.) Vozglas. – Din sl. vŭzglašenije. DOOM
vozglașénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. vozglașénia (-ni-a), g.-d. art. vozglașéniei; pl. vozglașénii, art. vozglașéniile (-ni-i-)
vozglașenie
VOZGLAȘÉNIE, vozglașenii, s. f. (Bis.; înv.) Vozglas. – Din sl. vŭzglašenije. DOOM
vozglașénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. vozglașénia (-ni-a), g.-d. art. vozglașéniei; pl. vozglașénii, art. vozglașéniile (-ni-i-)
vozglașeniei
VOZGLAȘÉNIE, vozglașenii, s. f. (Bis.; înv.) Vozglas. – Din sl. vŭzglašenije. DOOM
vozglașénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. vozglașénia (-ni-a), g.-d. art. vozglașéniei; pl. vozglașénii, art. vozglașéniile (-ni-i-)
vozglașenii
VOZGLAȘÉNIE, vozglașenii, s. f. (Bis.; înv.) Vozglas. – Din sl. vŭzglašenije. DOOM
vozglașénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. vozglașénia (-ni-a), g.-d. art. vozglașéniei; pl. vozglașénii, art. vozglașéniile (-ni-i-)
vozglașeniile
VOZGLAȘÉNIE, vozglașenii, s. f. (Bis.; înv.) Vozglas. – Din sl. vŭzglašenije. DOOM
vozglașénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. vozglașénia (-ni-a), g.-d. art. vozglașéniei; pl. vozglașénii, art. vozglașéniile (-ni-i-)
vozglașeniilor
VOZGLAȘÉNIE, vozglașenii, s. f. (Bis.; înv.) Vozglas. – Din sl. vŭzglašenije. DOOM
vozglașénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. vozglașénia (-ni-a), g.-d. art. vozglașéniei; pl. vozglașénii, art. vozglașéniile (-ni-i-)
vozî
VOZÎ́, vozăsc, vb. IV. Tranz. (Regional) A aduna mult la un loc, a îngrămădi.