via
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

via
VÍA¹ prep. (Indică o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția; (trecând) prin... – Din fr., lat. via.

DOOM

vía¹ prep.

via
VÍE, vii, s. f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

DOOM

!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor

via
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

via
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viabil
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabila
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabile
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabilei
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabilele
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabilelor
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabili
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabilii
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabililor
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabilitate
VIABILITÁTE s. f. Faptul, calitatea de a fi viabil. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viabilité.

DOOM

viabilitáte (vi-a-) s. f., g.-d. art. viabilitắții

viabilitatea
VIABILITÁTE s. f. Faptul, calitatea de a fi viabil. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viabilité.

DOOM

viabilitáte (vi-a-) s. f., g.-d. art. viabilitắții

viabilități
VIABILITÁTE s. f. Faptul, calitatea de a fi viabil. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viabilité.

DOOM

viabilitáte (vi-a-) s. f., g.-d. art. viabilitắții

viabilității
VIABILITÁTE s. f. Faptul, calitatea de a fi viabil. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viabilité.

DOOM

viabilitáte (vi-a-) s. f., g.-d. art. viabilitắții

viabilul
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viabilului
VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. Care prezintă condițiile, calitățile necesare pentru a dura, a se menține, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.

DOOM

viábil (vi-a-) adj. m., pl. viábili; f. viábilă, pl. viábile

viaduct
VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

DOOM

viadúct (vi-a-) s. n., pl. viadúcte

viaduct
VIADÚCT s.n. Construcție din piatră sau din beton armat care susține o cale ferată, o șosea etc. și care traversează o vale la mare înălțime. [Pron. vi-a-, pl. -te, -turi. / < fr. viaduc, germ. Viadukt < lat. via – cale, ducere – a duce]. \n

viaducte
VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

DOOM

viadúct (vi-a-) s. n., pl. viadúcte

viaductele
VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

DOOM

viadúct (vi-a-) s. n., pl. viadúcte

viaductelor
VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

DOOM

viadúct (vi-a-) s. n., pl. viadúcte

viaductul
VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

DOOM

viadúct (vi-a-) s. n., pl. viadúcte

viaductului
VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

DOOM

viadúct (vi-a-) s. n., pl. viadúcte

viager
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagera
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagere
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagerei
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagerele
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagerelor
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viageri
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagerii
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagerilor
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagerul
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viagerului
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viai
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viajer
VIAGÉR, -Ă, viageri, -e, adj. (Despre drepturi, rente, pensii) De care se bucură cineva toată viața, dar care nu este transmisibil urmașilor. [Pr.: vi-a-. – Var.: viajér, -ă adj.] – Din fr. viager.

DOOM

viagér (vi-a-) adj. m., pl. viagéri; f. viagéră, pl. viagére

viam
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viar
VIÁR, viari, s. m. (Entom.) Țigărar.

viară
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viarăm
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viarăți
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viasca
VIÉSC, VIEÁSCĂ, viești, adj. (Regional, în expr.) Măr viesc = soi de mere cu gust dulce, cu coaja roșie bătînd în vînăt. Un soi de perje care se fac de mărimea unui măr viesc. La HEM 2173.

viase
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viasem
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viaseră
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viaserăm
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viaserăți
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viaseși
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viaseți
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viat
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viau
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viază
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viași
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viața
VIÁȚĂ, vieți, s. f. 1. Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ◊ Loc. adj. Plin de viață sau cu viață = energic, viguros, vioi; vesel. Fără (pic de) viață = fără vlagă, fără vigoare. De viață = vesel, sociabil; căruia îi place să petreacă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață și pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții. ◊ Loc. adv. Cu viață = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafăr. Cu prețul vieții = cu orice risc. ◊ Expr. A fi în viață = a trăi. A trece (sau a se trece) din viață = a muri. A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși. A fi între viață și moarte = a fi în pericol să moară. A mântui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-și pune viața în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte mult. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște; a se produce. ♦ Epitet dat unei ființe iubite, care reprezintă totul în existența cuiva. ♦ Existență umană, petrecere a omului pe Pământ. ◊ Expr. Când ți-e viața mai dragă = când nici nu te aștepți, când nici nu te gândești. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naștere până la moarte. ♦ Fig. Vietate, ființă; spec. om. 2. (În concepțiile religioase; determinat prin „de apoi”, „de veci” etc.) Existență de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de condiții materiale și morale ori mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; totalitatea actelor săvârșite de cineva în timpul existenței sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existența zilnică a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nașterea și moartea cuiva; șirul evenimentelor întâmplate în acest timp. Loc. adj. și adv. Pe viață = (care este) pentru tot timpul cât trăiește cineva. Din viață = (care este) din timpul când trăiește (cineva), când este încă viu. ◊ Loc. adv. În viața mea (sau ta, lui etc.) = (în construcții negative) niciodată. ◊ Expr. O viață de om = vreme foarte îndelungată. ♦ Biografie (relatată oral sau în scris). – Lat. *vivitia (<vivus).

DOOM

viáță (via-) s. f., g.-d. art. viéții (vie-); pl. vieți

viați
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

vibice
VÍBICE s.f. pl. (Med.) Hemoragii liniare ale pielii; hematoame superficiale, vânătăi. [< fr., lat. vibices].

DOOM

víbice s. f. pl.

vibicele
VÍBICE s.f. pl. (Med.) Hemoragii liniare ale pielii; hematoame superficiale, vânătăi. [< fr., lat. vibices].

DOOM

víbice s. f. pl.

vibicelor
VÍBICE s.f. pl. (Med.) Hemoragii liniare ale pielii; hematoame superficiale, vânătăi. [< fr., lat. vibices].

DOOM

víbice s. f. pl.

vibra
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrafoane
VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelugite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

DOOM

vibrafón (vi-bra-) s. n., pl. vibrafoáne

vibrafoanele
VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelugite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

DOOM

vibrafón (vi-bra-) s. n., pl. vibrafoáne

vibrafoanelor
VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelugite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

DOOM

vibrafón (vi-bra-) s. n., pl. vibrafoáne

vibrafon
VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelugite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

DOOM

vibrafón (vi-bra-) s. n., pl. vibrafoáne

vibrafonist
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafonista
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafoniste
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafonistei
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafonistele
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafonistelor
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafonistul
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafonistului
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafoniști
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafoniștii
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafoniștilor
VIBRAFONÍST, -Ă s.m. și f. Cântăreț la vibrafon. [Cf. fr. vibraphoniste].

vibrafonul
VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelugite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

DOOM

vibrafón (vi-bra-) s. n., pl. vibrafoáne

vibrafonului
VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelugite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

DOOM

vibrafón (vi-bra-) s. n., pl. vibrafoáne

vibrai
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibram
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrando
VIBRÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Vibrând. [< it. vibrando].

vibrant
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibranta
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibrante
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibrantei
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibrantele
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibrantelor
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibrantul
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibrantului
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibranța
VIBRÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este vibrant. [< fr. vibrance].

vibranțe
VIBRÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este vibrant. [< fr. vibrance].

vibranței
VIBRÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este vibrant. [< fr. vibrance].

vibranțele
VIBRÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este vibrant. [< fr. vibrance].

vibranțelor
VIBRÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este vibrant. [< fr. vibrance].

vibranți
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibranții
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibranților
VIBRÁNT, -Ă, vibranți, -te, adj. 1. Care vibrează, vibrator; p. ext. care produce sunete. ◊ Consoană vibrantă (și substantivat, f.) = consoană lichidă care se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprimă, trădează sau produce o emoție puternică; emoționant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.

DOOM

vibránt (vi-brant) adj. m., pl. vibránți; f. vibrántă, pl. vibránte

vibrare
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrare
VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.

DOOM

vibráre (vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrắrii; pl. vibrắri

vibrarea
VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.

DOOM

vibráre (vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrắrii; pl. vibrắri

vibrară
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrarăm
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrarăți
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrase
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrasem
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibraseră
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibraserăm
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibraserăți
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibraseși
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibraseți
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrat
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibratil
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratila
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratile
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratilei
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratilele
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratilelor
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratili
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratilii
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratililor
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratilul
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibratilului
VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

DOOM

vibratíl (vi-bra-) adj. m., pl. vibratíli; f. vibratílă, pl. vibratíle

vibrato
VIBRÁTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu vibrații. ♦ (Substantivat, n.) Bucată (sau parte dintr-o bucată) muzicală astfel executată. ◊ Vibrato vocal = modulație a vocii umane (de frecvență, de amplitudine, de spectru) de foarte joasă frecvență. – Cuv. it.

DOOM

vibráto (it.) (vi-bra-) s. n.

vibratoare
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratoarea
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratoarei
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratoarele
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratoarelor
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibrator
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratori
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratoria
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratorie
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratoriei
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratorii
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratorii
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratoriii
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratoriile
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratoriilor
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratorilor
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratoriu
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratoriul
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratoriului
VIBRATÓRIU, -IE adj. Vibrator. [Cf. fr. vibratoire, lat. vibratorius].

vibratorul
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratorului
VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

DOOM

vibratór¹ (vi-bra-) adj. m., pl. vibratóri; f. sg. și pl. vibratoáre

vibratoul
VIBRÁTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu vibrații. ♦ (Substantivat, n.) Bucată (sau parte dintr-o bucată) muzicală astfel executată. ◊ Vibrato vocal = modulație a vocii umane (de frecvență, de amplitudine, de spectru) de foarte joasă frecvență. – Cuv. it.

DOOM

vibráto (it.) (vi-bra-) s. n.

vibratoului
VIBRÁTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu vibrații. ♦ (Substantivat, n.) Bucată (sau parte dintr-o bucată) muzicală astfel executată. ◊ Vibrato vocal = modulație a vocii umane (de frecvență, de amplitudine, de spectru) de foarte joasă frecvență. – Cuv. it.

DOOM

vibráto (it.) (vi-bra-) s. n.

vibrau
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrași
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrați
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrația
VIBRAȚIÚNE s. f. v. vibrație.

DOOM

vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)

vibrație
VIBRAȚIÚNE s. f. v. vibrație.

DOOM

vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)

vibrației
VIBRAȚIÚNE s. f. v. vibrație.

DOOM

vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)

vibrații
VIBRAȚIÚNE s. f. v. vibrație.

DOOM

vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)

vibrațiile
VIBRAȚIÚNE s. f. v. vibrație.

DOOM

vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)

vibrațiilor
VIBRAȚIÚNE s. f. v. vibrație.

DOOM

vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)

vibrațiune
VIBRAȚIÚNE s. f. v. vibrație.

DOOM

vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)

vibrează
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrez
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibreze
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrezi
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrion
VIBRIÓN, vibrioni, s. m. Tip de bacterie în formă de virgulă și cu cili, cuprinzând specii saprofite și patogene. [Pr.: -bri-on] – Din fr. vibrion.

DOOM

vibrión (vi-bri-on) s. m., pl. vibrióni

vibrioni
VIBRIÓN, vibrioni, s. m. Tip de bacterie în formă de virgulă și cu cili, cuprinzând specii saprofite și patogene. [Pr.: -bri-on] – Din fr. vibrion.

DOOM

vibrión (vi-bri-on) s. m., pl. vibrióni

vibrionii
VIBRIÓN, vibrioni, s. m. Tip de bacterie în formă de virgulă și cu cili, cuprinzând specii saprofite și patogene. [Pr.: -bri-on] – Din fr. vibrion.

DOOM

vibrión (vi-bri-on) s. m., pl. vibrióni

vibrionilor
VIBRIÓN, vibrioni, s. m. Tip de bacterie în formă de virgulă și cu cili, cuprinzând specii saprofite și patogene. [Pr.: -bri-on] – Din fr. vibrion.

DOOM

vibrión (vi-bri-on) s. m., pl. vibrióni

vibrionul
VIBRIÓN, vibrioni, s. m. Tip de bacterie în formă de virgulă și cu cili, cuprinzând specii saprofite și patogene. [Pr.: -bri-on] – Din fr. vibrion.

DOOM

vibrión (vi-bri-on) s. m., pl. vibrióni

vibrionului
VIBRIÓN, vibrioni, s. m. Tip de bacterie în formă de virgulă și cu cili, cuprinzând specii saprofite și patogene. [Pr.: -bri-on] – Din fr. vibrion.

DOOM

vibrión (vi-bri-on) s. m., pl. vibrióni

vibrioza
VIBRIÓZĂ s. f. (Med.) Boală infecțioasă a taurinelor și a ovinelor, provocată de vibrioni. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. vibriose.

DOOM

vibrióză (vi-bri-o-) s. f., g.-d. art. vibriózei

vibrioze
VIBRIÓZĂ s. f. (Med.) Boală infecțioasă a taurinelor și a ovinelor, provocată de vibrioni. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. vibriose.

DOOM

vibrióză (vi-bri-o-) s. f., g.-d. art. vibriózei

vibriozei
VIBRIÓZĂ s. f. (Med.) Boală infecțioasă a taurinelor și a ovinelor, provocată de vibrioni. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. vibriose.

DOOM

vibrióză (vi-bri-o-) s. f., g.-d. art. vibriózei

vibrisă
VIBRÍSĂ s. f. (Anat.) Părul din nările omului. ♦ Mustăți (la unele mamifere). – Din fr. vibrisse, lat. vibrissae.

vibriză
VIBRÍZĂ s.f. Părul din nările omului. ♦ (La unele mamifere) Mustăți. [Var. (după alte surse) vibrisă. / cf. fr. vibrisse, lat. vibrissa].

vibro
VIBRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vibrație”. [< fr. vibro-].

vibroforeza
VIBROFORÉZĂ, vibroforeze, s. f. Instalație de foraj care acționează prin vibrație. – Vibr[ație] + foreză.

vibroforeze
VIBROFORÉZĂ, vibroforeze, s. f. Instalație de foraj care acționează prin vibrație. – Vibr[ație] + foreză.

vibroforezei
VIBROFORÉZĂ, vibroforeze, s. f. Instalație de foraj care acționează prin vibrație. – Vibr[ație] + foreză.

vibroforezele
VIBROFORÉZĂ, vibroforeze, s. f. Instalație de foraj care acționează prin vibrație. – Vibr[ație] + foreză.

vibroforezelor
VIBROFORÉZĂ, vibroforeze, s. f. Instalație de foraj care acționează prin vibrație. – Vibr[ație] + foreză.

vibrograf
VIBROGRÁF, vibrografe, s. n. Aparat, dispozitiv pentru măsurarea și înregistrarea valorilor unor vibrații. – Din fr. vibrographe.

DOOM

vibrográf (vi-bro-graf) s. n., pl. vibrográfe

vibrografe
VIBROGRÁF, vibrografe, s. n. Aparat, dispozitiv pentru măsurarea și înregistrarea valorilor unor vibrații. – Din fr. vibrographe.

DOOM

vibrográf (vi-bro-graf) s. n., pl. vibrográfe

vibrografele
VIBROGRÁF, vibrografe, s. n. Aparat, dispozitiv pentru măsurarea și înregistrarea valorilor unor vibrații. – Din fr. vibrographe.

DOOM

vibrográf (vi-bro-graf) s. n., pl. vibrográfe

vibrografelor
VIBROGRÁF, vibrografe, s. n. Aparat, dispozitiv pentru măsurarea și înregistrarea valorilor unor vibrații. – Din fr. vibrographe.

DOOM

vibrográf (vi-bro-graf) s. n., pl. vibrográfe

vibrograful
VIBROGRÁF, vibrografe, s. n. Aparat, dispozitiv pentru măsurarea și înregistrarea valorilor unor vibrații. – Din fr. vibrographe.

DOOM

vibrográf (vi-bro-graf) s. n., pl. vibrográfe

vibrografului
VIBROGRÁF, vibrografe, s. n. Aparat, dispozitiv pentru măsurarea și înregistrarea valorilor unor vibrații. – Din fr. vibrographe.

DOOM

vibrográf (vi-bro-graf) s. n., pl. vibrográfe

vibrolaminare
VIBROLAMINÁRE, vibrolaminări, s. f. (Constr.) Confecționare a panourilor mari de beton armat cu ajutorul unei instalații care laminează și vibrează concomitent betonul. – Vibra + laminare.

vibrolaminarea
VIBROLAMINÁRE, vibrolaminări, s. f. (Constr.) Confecționare a panourilor mari de beton armat cu ajutorul unei instalații care laminează și vibrează concomitent betonul. – Vibra + laminare.

vibrolaminări
VIBROLAMINÁRE, vibrolaminări, s. f. (Constr.) Confecționare a panourilor mari de beton armat cu ajutorul unei instalații care laminează și vibrează concomitent betonul. – Vibra + laminare.

vibrolaminării
VIBROLAMINÁRE, vibrolaminări, s. f. (Constr.) Confecționare a panourilor mari de beton armat cu ajutorul unei instalații care laminează și vibrează concomitent betonul. – Vibra + laminare.

vibrolaminările
VIBROLAMINÁRE, vibrolaminări, s. f. (Constr.) Confecționare a panourilor mari de beton armat cu ajutorul unei instalații care laminează și vibrează concomitent betonul. – Vibra + laminare.

vibrolaminărilor
VIBROLAMINÁRE, vibrolaminări, s. f. (Constr.) Confecționare a panourilor mari de beton armat cu ajutorul unei instalații care laminează și vibrează concomitent betonul. – Vibra + laminare.

vibromasaj
VIBROMASÁJ, vibromasaje, s. n. Masaj pe bază de vibrații (electrice). – Din fr. vibromassage.

vibromasaje
VIBROMASÁJ, vibromasaje, s. n. Masaj pe bază de vibrații (electrice). – Din fr. vibromassage.

vibromasajele
VIBROMASÁJ, vibromasaje, s. n. Masaj pe bază de vibrații (electrice). – Din fr. vibromassage.

vibromasajelor
VIBROMASÁJ, vibromasaje, s. n. Masaj pe bază de vibrații (electrice). – Din fr. vibromassage.

vibromasajul
VIBROMASÁJ, vibromasaje, s. n. Masaj pe bază de vibrații (electrice). – Din fr. vibromassage.

vibromasajului
VIBROMASÁJ, vibromasaje, s. n. Masaj pe bază de vibrații (electrice). – Din fr. vibromassage.

vibrometre
VIBROMÉTRU, vibrometre, s. n. (Fiz.) Instrument de măsurare a vitezei sau accelerației vibratorii a unui corp. – Din fr. vibromètre.

DOOM

vibrométru (vi-bro-me-tru) s. n., art. vibrométrul; pl. vibrométre

vibrometrele
VIBROMÉTRU, vibrometre, s. n. (Fiz.) Instrument de măsurare a vitezei sau accelerației vibratorii a unui corp. – Din fr. vibromètre.

DOOM

vibrométru (vi-bro-me-tru) s. n., art. vibrométrul; pl. vibrométre

vibrometrelor
VIBROMÉTRU, vibrometre, s. n. (Fiz.) Instrument de măsurare a vitezei sau accelerației vibratorii a unui corp. – Din fr. vibromètre.

DOOM

vibrométru (vi-bro-me-tru) s. n., art. vibrométrul; pl. vibrométre

vibrometru
VIBROMÉTRU, vibrometre, s. n. (Fiz.) Instrument de măsurare a vitezei sau accelerației vibratorii a unui corp. – Din fr. vibromètre.

DOOM

vibrométru (vi-bro-me-tru) s. n., art. vibrométrul; pl. vibrométre

vibrometrul
VIBROMÉTRU, vibrometre, s. n. (Fiz.) Instrument de măsurare a vitezei sau accelerației vibratorii a unui corp. – Din fr. vibromètre.

DOOM

vibrométru (vi-bro-me-tru) s. n., art. vibrométrul; pl. vibrométre

vibrometrului
VIBROMÉTRU, vibrometre, s. n. (Fiz.) Instrument de măsurare a vitezei sau accelerației vibratorii a unui corp. – Din fr. vibromètre.

DOOM

vibrométru (vi-bro-me-tru) s. n., art. vibrométrul; pl. vibrométre

vibroscoape
VIBROSCÓP, vibroscoape, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea simultană a amplitudinii, frecvenței și fazei vibrațiilor. – Din fr. vibroscope.

vibroscoapele
VIBROSCÓP, vibroscoape, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea simultană a amplitudinii, frecvenței și fazei vibrațiilor. – Din fr. vibroscope.

vibroscoapelor
VIBROSCÓP, vibroscoape, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea simultană a amplitudinii, frecvenței și fazei vibrațiilor. – Din fr. vibroscope.

vibroscop
VIBROSCÓP, vibroscoape, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea simultană a amplitudinii, frecvenței și fazei vibrațiilor. – Din fr. vibroscope.

vibroscopul
VIBROSCÓP, vibroscoape, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea simultană a amplitudinii, frecvenței și fazei vibrațiilor. – Din fr. vibroscope.

vibroscopului
VIBROSCÓP, vibroscoape, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea simultană a amplitudinii, frecvenței și fazei vibrațiilor. – Din fr. vibroscope.

vibroterapie
VIBROTERAPÍE s. f. (Med.) Seismoterapie. – Din fr. vibrothérapie.

vibrând
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrînd
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

DOOM

vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză

vibrări
VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.

DOOM

vibráre (vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrắrii; pl. vibrắri

vibrării
VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.

DOOM

vibráre (vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrắrii; pl. vibrắri

vibrările
VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.

DOOM

vibráre (vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrắrii; pl. vibrắri

vibrărilor
VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.

DOOM

vibráre (vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrắrii; pl. vibrắri

vibrător
VIBRĂTÓR, -OÁRE adj. v. vibrator.

viburnum
CĂLÍN, călini, s. m. Arbust sălbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe și cu fructe roșii, zemoase, necomestibile, în formă de ciorchini (Viburnum opulus). – Din călină (derivat regresiv).

vicar
VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

DOOM

vicár s. m., pl. vicári

vicari
VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

DOOM

vicár s. m., pl. vicári

vicariant
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicarianta
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicariante
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicariantei
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicariantele
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicariantelor
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicariantul
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicariantului
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicarianți
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicarianții
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicarianților
VICARIÁNT, -Ă, vicarianți, -te, adj. (Anat.; despre organe) Care exercită o funcție compensatorie, putând chiar să se substituie altui organ. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. vicariant.

vicariat
VICARIÁT, (2) vicariate, s. n. 1. Funcția sau demnitatea de vicar; timpul cât un vicar exercită această funcție. 2. Reședința vicarului. [Pr.: -ri-at] – Din fr. vicariat.

DOOM

vicariát (-ri-at) s. n., (reședințe) pl. vicariáte

vicariat
VICARIÁT s.n. Funcția, demnitatea de vicar și durata ei; regiunea asupra căreia se exercită această autoritate. ♦ Reședința vicarului. [Pron. -ri-at, pl. -te, -turi. / cf. fr. vicariat, it. vicariato].

vicariate
VICARIÁT, (2) vicariate, s. n. 1. Funcția sau demnitatea de vicar; timpul cât un vicar exercită această funcție. 2. Reședința vicarului. [Pr.: -ri-at] – Din fr. vicariat.

DOOM

vicariát (-ri-at) s. n., (reședințe) pl. vicariáte

vicariatele
VICARIÁT, (2) vicariate, s. n. 1. Funcția sau demnitatea de vicar; timpul cât un vicar exercită această funcție. 2. Reședința vicarului. [Pr.: -ri-at] – Din fr. vicariat.

DOOM

vicariát (-ri-at) s. n., (reședințe) pl. vicariáte

vicariatelor
VICARIÁT, (2) vicariate, s. n. 1. Funcția sau demnitatea de vicar; timpul cât un vicar exercită această funcție. 2. Reședința vicarului. [Pr.: -ri-at] – Din fr. vicariat.

DOOM

vicariát (-ri-at) s. n., (reședințe) pl. vicariáte

vicariatul
VICARIÁT, (2) vicariate, s. n. 1. Funcția sau demnitatea de vicar; timpul cât un vicar exercită această funcție. 2. Reședința vicarului. [Pr.: -ri-at] – Din fr. vicariat.

DOOM

vicariát (-ri-at) s. n., (reședințe) pl. vicariáte

vicariatului
VICARIÁT, (2) vicariate, s. n. 1. Funcția sau demnitatea de vicar; timpul cât un vicar exercită această funcție. 2. Reședința vicarului. [Pr.: -ri-at] – Din fr. vicariat.

DOOM

vicariát (-ri-at) s. n., (reședințe) pl. vicariáte

vicarii
VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

DOOM

vicár s. m., pl. vicári

vicarilor
VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

DOOM

vicár s. m., pl. vicári

vicarul
VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

DOOM

vicár s. m., pl. vicári

vicarului
VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

DOOM

vicár s. m., pl. vicári

vice
VICE- Element de compunere însemnând „adjunct”, „subordonat imediat”, care servește la formarea unor substantive-nume de grade, de funcții, de titluri sau de persoane care le poartă. – Din fr. vice-, lat. vice.

viceamiral
VICEAMIRÁL, viceamirali, s. m. Grad în marina militară, inferior amiralului și superior contraamiralului, corespunzător generalului-locotenent din armata terestră; persoană care are acest grad. [Pr.: -ce-a-] – Din fr. vice-amiral.

DOOM

viceamirál (-ce-a-) s. m., pl. viceamiráli

viceamirali
VICEAMIRÁL, viceamirali, s. m. Grad în marina militară, inferior amiralului și superior contraamiralului, corespunzător generalului-locotenent din armata terestră; persoană care are acest grad. [Pr.: -ce-a-] – Din fr. vice-amiral.

DOOM

viceamirál (-ce-a-) s. m., pl. viceamiráli

viceamiralii
VICEAMIRÁL, viceamirali, s. m. Grad în marina militară, inferior amiralului și superior contraamiralului, corespunzător generalului-locotenent din armata terestră; persoană care are acest grad. [Pr.: -ce-a-] – Din fr. vice-amiral.

DOOM

viceamirál (-ce-a-) s. m., pl. viceamiráli

viceamiralilor
VICEAMIRÁL, viceamirali, s. m. Grad în marina militară, inferior amiralului și superior contraamiralului, corespunzător generalului-locotenent din armata terestră; persoană care are acest grad. [Pr.: -ce-a-] – Din fr. vice-amiral.

DOOM

viceamirál (-ce-a-) s. m., pl. viceamiráli

viceamiralitate
VICEAMIRALITÁTE s.f. Funcția de viceamiral. [Pron. -ce-a-. / după fr. vice-amirauté].

DOOM

viceamiralitáte (-ce-a-) s. f., g.-d. art. viceamiralitắții

viceamiralitatea
VICEAMIRALITÁTE s.f. Funcția de viceamiral. [Pron. -ce-a-. / după fr. vice-amirauté].

DOOM

viceamiralitáte (-ce-a-) s. f., g.-d. art. viceamiralitắții

viceamiralități
VICEAMIRALITÁTE s.f. Funcția de viceamiral. [Pron. -ce-a-. / după fr. vice-amirauté].

DOOM

viceamiralitáte (-ce-a-) s. f., g.-d. art. viceamiralitắții

viceamiralității
VICEAMIRALITÁTE s.f. Funcția de viceamiral. [Pron. -ce-a-. / după fr. vice-amirauté].

DOOM

viceamiralitáte (-ce-a-) s. f., g.-d. art. viceamiralitắții

viceamiralul
VICEAMIRÁL, viceamirali, s. m. Grad în marina militară, inferior amiralului și superior contraamiralului, corespunzător generalului-locotenent din armata terestră; persoană care are acest grad. [Pr.: -ce-a-] – Din fr. vice-amiral.

DOOM

viceamirál (-ce-a-) s. m., pl. viceamiráli

viceamiralului
VICEAMIRÁL, viceamirali, s. m. Grad în marina militară, inferior amiralului și superior contraamiralului, corespunzător generalului-locotenent din armata terestră; persoană care are acest grad. [Pr.: -ce-a-] – Din fr. vice-amiral.

DOOM

viceamirál (-ce-a-) s. m., pl. viceamiráli

vicecampioana
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampioane
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampioanei
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampioanele
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampioanelor
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampion
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampioni
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampionii
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampionilor
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampionul
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecampionului
VICECAMPIÓN, -OÁNĂ, vicecampioni, -oane, s. m. și f. Persoană care se clasează pe locul al doilea într-un campionat. [Pr.: -pi-on] – Vice- + campion (după fr. vice-champion).

vicecancelar
VICECANCELÁR, vicecancelari, s. m. Persoană care ține locul unui cancelar în absența acestuia; titlu, funcție, deținută de această persoană. – Vice- + cancelar (după fr. vice-chancelier).

DOOM

vicecancelár s. m., pl. vicecancelári

vicecancelari
VICECANCELÁR, vicecancelari, s. m. Persoană care ține locul unui cancelar în absența acestuia; titlu, funcție, deținută de această persoană. – Vice- + cancelar (după fr. vice-chancelier).

DOOM

vicecancelár s. m., pl. vicecancelári

vicecancelarii
VICECANCELÁR, vicecancelari, s. m. Persoană care ține locul unui cancelar în absența acestuia; titlu, funcție, deținută de această persoană. – Vice- + cancelar (după fr. vice-chancelier).

DOOM

vicecancelár s. m., pl. vicecancelári

vicecancelarilor
VICECANCELÁR, vicecancelari, s. m. Persoană care ține locul unui cancelar în absența acestuia; titlu, funcție, deținută de această persoană. – Vice- + cancelar (după fr. vice-chancelier).

DOOM

vicecancelár s. m., pl. vicecancelári

vicecancelarul
VICECANCELÁR, vicecancelari, s. m. Persoană care ține locul unui cancelar în absența acestuia; titlu, funcție, deținută de această persoană. – Vice- + cancelar (după fr. vice-chancelier).

DOOM

vicecancelár s. m., pl. vicecancelári

vicecancelarului
VICECANCELÁR, vicecancelari, s. m. Persoană care ține locul unui cancelar în absența acestuia; titlu, funcție, deținută de această persoană. – Vice- + cancelar (după fr. vice-chancelier).

DOOM

vicecancelár s. m., pl. vicecancelári

vicecomite
VICECÓMITE, vicecomiți, s. m. (în Evul Mediu, în Transilvania) Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.

DOOM

vicecómite s. m., pl. vicecómiți

vicecomitele
VICECÓMITE, vicecomiți, s. m. (în Evul Mediu, în Transilvania) Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.

DOOM

vicecómite s. m., pl. vicecómiți

vicecomitelui
VICECÓMITE, vicecomiți, s. m. (în Evul Mediu, în Transilvania) Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.

DOOM

vicecómite s. m., pl. vicecómiți

vicecomiți
VICECÓMITE, vicecomiți, s. m. (în Evul Mediu, în Transilvania) Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.

DOOM

vicecómite s. m., pl. vicecómiți

vicecomiții
VICECÓMITE, vicecomiți, s. m. (în Evul Mediu, în Transilvania) Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.

DOOM

vicecómite s. m., pl. vicecómiți

vicecomiților
VICECÓMITE, vicecomiți, s. m. (în Evul Mediu, în Transilvania) Dregător subordonat comitelui și numit de către acesta; persoană care purta acest titlu. – Vice- + comite.

DOOM

vicecómite s. m., pl. vicecómiți

viceconsul
VICECÓNSUL, viceconsuli, s. m. Persoană care înlocuiește pe consul când acesta lipsește sau care îndeplinește funcția de consul într-un oraș unde nu există consulat; titlu, funcție deținută de această persoană. – Din fr. vice-consul.

DOOM

vicecónsul s. m., pl. vicecónsuli

viceconsulat
VICECONSULÁT, (2) viceconsulate, s. n. 1. Funcție de viceconsul. 2. Reședința viceconsulului. – Din fr. vice-consulat.

DOOM

viceconsulát s. n., (reședințe) pl. viceconsuláte

viceconsulate
VICECONSULÁT, (2) viceconsulate, s. n. 1. Funcție de viceconsul. 2. Reședința viceconsulului. – Din fr. vice-consulat.

DOOM

viceconsulát s. n., (reședințe) pl. viceconsuláte

viceconsulatele
VICECONSULÁT, (2) viceconsulate, s. n. 1. Funcție de viceconsul. 2. Reședința viceconsulului. – Din fr. vice-consulat.

DOOM

viceconsulát s. n., (reședințe) pl. viceconsuláte

viceconsulatelor
VICECONSULÁT, (2) viceconsulate, s. n. 1. Funcție de viceconsul. 2. Reședința viceconsulului. – Din fr. vice-consulat.

DOOM

viceconsulát s. n., (reședințe) pl. viceconsuláte

viceconsulatul
VICECONSULÁT, (2) viceconsulate, s. n. 1. Funcție de viceconsul. 2. Reședința viceconsulului. – Din fr. vice-consulat.

DOOM

viceconsulát s. n., (reședințe) pl. viceconsuláte

viceconsulatului
VICECONSULÁT, (2) viceconsulate, s. n. 1. Funcție de viceconsul. 2. Reședința viceconsulului. – Din fr. vice-consulat.

DOOM

viceconsulát s. n., (reședințe) pl. viceconsuláte

viceconsuli
VICECÓNSUL, viceconsuli, s. m. Persoană care înlocuiește pe consul când acesta lipsește sau care îndeplinește funcția de consul într-un oraș unde nu există consulat; titlu, funcție deținută de această persoană. – Din fr. vice-consul.

DOOM

vicecónsul s. m., pl. vicecónsuli

viceconsulii
VICECÓNSUL, viceconsuli, s. m. Persoană care înlocuiește pe consul când acesta lipsește sau care îndeplinește funcția de consul într-un oraș unde nu există consulat; titlu, funcție deținută de această persoană. – Din fr. vice-consul.

DOOM

vicecónsul s. m., pl. vicecónsuli

viceconsulilor
VICECÓNSUL, viceconsuli, s. m. Persoană care înlocuiește pe consul când acesta lipsește sau care îndeplinește funcția de consul într-un oraș unde nu există consulat; titlu, funcție deținută de această persoană. – Din fr. vice-consul.

DOOM

vicecónsul s. m., pl. vicecónsuli

viceconsulul
VICECÓNSUL, viceconsuli, s. m. Persoană care înlocuiește pe consul când acesta lipsește sau care îndeplinește funcția de consul într-un oraș unde nu există consulat; titlu, funcție deținută de această persoană. – Din fr. vice-consul.

DOOM

vicecónsul s. m., pl. vicecónsuli

viceconsulului
VICECÓNSUL, viceconsuli, s. m. Persoană care înlocuiește pe consul când acesta lipsește sau care îndeplinește funcția de consul într-un oraș unde nu există consulat; titlu, funcție deținută de această persoană. – Din fr. vice-consul.

DOOM

vicecónsul s. m., pl. vicecónsuli

viceguvernator
VICEGUVERNATÓR, viceguvernatori, s. m. Locțiitor al unui guvernator în absența acestuia; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + guvernator (după fr. vice-guverneur).

DOOM

viceguvernatór s. m., pl. viceguvernatóri

viceguvernatori
VICEGUVERNATÓR, viceguvernatori, s. m. Locțiitor al unui guvernator în absența acestuia; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + guvernator (după fr. vice-guverneur).

DOOM

viceguvernatór s. m., pl. viceguvernatóri

viceguvernatorii
VICEGUVERNATÓR, viceguvernatori, s. m. Locțiitor al unui guvernator în absența acestuia; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + guvernator (după fr. vice-guverneur).

DOOM

viceguvernatór s. m., pl. viceguvernatóri

viceguvernatorilor
VICEGUVERNATÓR, viceguvernatori, s. m. Locțiitor al unui guvernator în absența acestuia; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + guvernator (după fr. vice-guverneur).

DOOM

viceguvernatór s. m., pl. viceguvernatóri

viceguvernatorul
VICEGUVERNATÓR, viceguvernatori, s. m. Locțiitor al unui guvernator în absența acestuia; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + guvernator (după fr. vice-guverneur).

DOOM

viceguvernatór s. m., pl. viceguvernatóri

viceguvernatorului
VICEGUVERNATÓR, viceguvernatori, s. m. Locțiitor al unui guvernator în absența acestuia; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + guvernator (după fr. vice-guverneur).

DOOM

viceguvernatór s. m., pl. viceguvernatóri

vicelegat
VICELEGÁT s.m. Ajutor al unui legat papal. [< fr. vice-légat].

vicelegate
VICELEGÁT s.m. Ajutor al unui legat papal. [< fr. vice-légat].

vicelegatul
VICELEGÁT s.m. Ajutor al unui legat papal. [< fr. vice-légat].

vicelegatule
VICELEGÁT s.m. Ajutor al unui legat papal. [< fr. vice-légat].

vicelegatului
VICELEGÁT s.m. Ajutor al unui legat papal. [< fr. vice-légat].

vicelegați
VICELEGÁT s.m. Ajutor al unui legat papal. [< fr. vice-légat].

vicelegații
VICELEGÁT s.m. Ajutor al unui legat papal. [< fr. vice-légat].

vicelegaților
VICELEGÁT s.m. Ajutor al unui legat papal. [< fr. vice-légat].

viceprezident
VICEPREZIDÉNT, viceprezidenți, s. m. (Ieșit din uz) Vicepreședinte. Viceprezidentul Negri fu nevoit să citească cu voce tare un act din regulamentul adunării. BOLINTINEANU, O. 280.

viceprezidentul
VICEPREZIDÉNT, viceprezidenți, s. m. (Ieșit din uz) Vicepreședinte. Viceprezidentul Negri fu nevoit să citească cu voce tare un act din regulamentul adunării. BOLINTINEANU, O. 280.

viceprezidentului
VICEPREZIDÉNT, viceprezidenți, s. m. (Ieșit din uz) Vicepreședinte. Viceprezidentul Negri fu nevoit să citească cu voce tare un act din regulamentul adunării. BOLINTINEANU, O. 280.

viceprezidenți
VICEPREZIDÉNT, viceprezidenți, s. m. (Ieșit din uz) Vicepreședinte. Viceprezidentul Negri fu nevoit să citească cu voce tare un act din regulamentul adunării. BOLINTINEANU, O. 280.

viceprezidenții
VICEPREZIDÉNT, viceprezidenți, s. m. (Ieșit din uz) Vicepreședinte. Viceprezidentul Negri fu nevoit să citească cu voce tare un act din regulamentul adunării. BOLINTINEANU, O. 280.

viceprezidenților
VICEPREZIDÉNT, viceprezidenți, s. m. (Ieșit din uz) Vicepreședinte. Viceprezidentul Negri fu nevoit să citească cu voce tare un act din regulamentul adunării. BOLINTINEANU, O. 280.

vicepreședinta
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședinte
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședinte
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședintei
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședintele
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședintele
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședintelor
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședintelui
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședinți
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședinția
VICEPREȘEDINȚÍE s.f. Funcția, calitatea de vicepreședinte. [După fr. vice-présidence].

vicepreședinție
VICEPREȘEDINȚÍE s.f. Funcția, calitatea de vicepreședinte. [După fr. vice-présidence].

vicepreședinției
VICEPREȘEDINȚÍE s.f. Funcția, calitatea de vicepreședinte. [După fr. vice-présidence].

vicepreședinții
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

vicepreședinții
VICEPREȘEDINȚÍE s.f. Funcția, calitatea de vicepreședinte. [După fr. vice-présidence].

vicepreședinților
VICEPREȘEDÍNTE, -Ă, vicepreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care ține locul unui președinte când acesta lipsește; locțiitor de președinte; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + președinte (după fr. vice-président).

DOOM

vicepreședíntă (-ce-pre-) s. f., g.-d. art. vicepreședíntei; pl. vicepreședínte

viceregal
VICEREGÁL, -Ă, viceregali, -e, adj. Care depinde de vicerege, condus, comandat de un vicerege. Spre a-și veni la scop, începe a cere... dreptul de a cumpăra flota viceregală din Egipt. ALECSANDRI, S. 100.

vicerege
VICERÉGE, viceregi, s. m. Persoană care guvernează o colonie sau o provincie (care depinde de alt stat) în numele unui rege; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + rege (după fr. vice-roi).

DOOM

vicerége s. m., pl. vicerégi

viceregele
VICERÉGE, viceregi, s. m. Persoană care guvernează o colonie sau o provincie (care depinde de alt stat) în numele unui rege; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + rege (după fr. vice-roi).

DOOM

vicerége s. m., pl. vicerégi

viceregelui
VICERÉGE, viceregi, s. m. Persoană care guvernează o colonie sau o provincie (care depinde de alt stat) în numele unui rege; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + rege (după fr. vice-roi).

DOOM

vicerége s. m., pl. vicerégi

viceregi
VICERÉGE, viceregi, s. m. Persoană care guvernează o colonie sau o provincie (care depinde de alt stat) în numele unui rege; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + rege (după fr. vice-roi).

DOOM

vicerége s. m., pl. vicerégi

viceregii
VICERÉGE, viceregi, s. m. Persoană care guvernează o colonie sau o provincie (care depinde de alt stat) în numele unui rege; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + rege (după fr. vice-roi).

DOOM

vicerége s. m., pl. vicerégi

viceregilor
VICERÉGE, viceregi, s. m. Persoană care guvernează o colonie sau o provincie (care depinde de alt stat) în numele unui rege; titlu, funcție deținută de această persoană. – Vice- + rege (după fr. vice-roi).

DOOM

vicerége s. m., pl. vicerégi

viceversa
VICEVÉRSA adv. Inversând rolurile, situațiile; invers; reciproc. – Din fr., lat. vice versa.

DOOM

vicevérsa adv.

vicia
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciabil
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabila
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabile
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabilei
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabilele
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabilelor
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabili
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabilii
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabililor
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabilul
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciabilului
VICIÁBIL, -Ă, viciabili, -e, adj. Care se poate vicia. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. viciable.

DOOM

viciábil (-ci-a-) adj. m., pl. viciábili; f. viciábilă, pl. viciábile

viciaefolia
SPARCÉTĂ, sparcete, s. f. Plantă erbacee leguminoasă cu frunze imparipenate, cu flori roșii-trandafirii și cu fructul în formă de păstaie, cultivată ca plantă de nutreț (Onobrychis viciaefolia). [Var.: sparchétă s. f.] – După fr. esparcette.

viciai
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciam
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciară
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciarăm
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciarăți
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciase
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciasem
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciaseră
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciaserăm
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciaserăți
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciaseși
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciaseți
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciat
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciat
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciata
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciate
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciatei
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciatele
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciatelor
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciatul
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciatului
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciau
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciază
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciași
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciați
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciați
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciații
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

viciaților
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

vicie
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciem
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciere
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciere
VICIÉRE, vicieri, s. f. Acțiunea de a (se) vicia și rezultatul ei; stricare, alterare. [Pr.: -ci-e-] – V. vicia.

DOOM

viciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. viciérii; pl. viciéri

vicierea
VICIÉRE, vicieri, s. f. Acțiunea de a (se) vicia și rezultatul ei; stricare, alterare. [Pr.: -ci-e-] – V. vicia.

DOOM

viciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. viciérii; pl. viciéri

vicieri
VICIÉRE, vicieri, s. f. Acțiunea de a (se) vicia și rezultatul ei; stricare, alterare. [Pr.: -ci-e-] – V. vicia.

DOOM

viciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. viciérii; pl. viciéri

vicierii
VICIÉRE, vicieri, s. f. Acțiunea de a (se) vicia și rezultatul ei; stricare, alterare. [Pr.: -ci-e-] – V. vicia.

DOOM

viciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. viciérii; pl. viciéri

vicierile
VICIÉRE, vicieri, s. f. Acțiunea de a (se) vicia și rezultatul ei; stricare, alterare. [Pr.: -ci-e-] – V. vicia.

DOOM

viciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. viciérii; pl. viciéri

vicierilor
VICIÉRE, vicieri, s. f. Acțiunea de a (se) vicia și rezultatul ei; stricare, alterare. [Pr.: -ci-e-] – V. vicia.

DOOM

viciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. viciérii; pl. viciéri

viciez
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

vicieze
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

viciezi
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

vicii
VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

DOOM

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

viciile
VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

DOOM

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

viciilor
VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

DOOM

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

viciind
VICIÁ, viciez, vb. I. Tranz. 1. A strica, a altera puritatea aerului. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) corupe, a (se) deprava. 2. (Jur.) A face ca un act, o clauză etc. să fie nule, defectuoase. [Pr.: -ci-a] – Din fr. vicier.

DOOM

viciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 viciáză, 1 pl. viciém (-ci-em); ger. viciínd (-ci-ind)

vicinal
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinala
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinale
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinalei
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinalele
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinalelor
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinali
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinalii
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinalilor
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinalitate
VICINALITÁTE s.f. (Rar) Calitate a unui drum vicinal. [Cf. fr. vicinalité].

vicinalitatea
VICINALITÁTE s.f. (Rar) Calitate a unui drum vicinal. [Cf. fr. vicinalité].

vicinalități
VICINALITÁTE s.f. (Rar) Calitate a unui drum vicinal. [Cf. fr. vicinalité].

vicinalității
VICINALITÁTE s.f. (Rar) Calitate a unui drum vicinal. [Cf. fr. vicinalité].

vicinalitățile
VICINALITÁTE s.f. (Rar) Calitate a unui drum vicinal. [Cf. fr. vicinalité].

vicinalităților
VICINALITÁTE s.f. (Rar) Calitate a unui drum vicinal. [Cf. fr. vicinalité].

vicinalul
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicinalului
VICINÁL, -Ă, vicinali, -e, adj. (Despre drumuri și căi ferate) Care leagă localități (rurale) vecine. – Din fr. vicinal.

DOOM

vicinál adj. m., pl. vicináli; f. vicinálă, pl. vicinále

vicioasa
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicioase
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicioasei
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicioasele
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicioaselor
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicios
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

viciosul
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

viciosului
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicioși
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicioșii
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicioșilor
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vicisitudine
VICISITÚDINE, vicisitudini, s. f. Concurs de împrejurări grele, nefavorabile pentru cineva; p. ext. necaz, suferință. – Din fr. vicissitude, lat. vicissitudo, -inis.

DOOM

vicisitúdine s. f., g.-d. art. vicisitúdinii; pl. vicisitúdini

vicisitudinea
VICISITÚDINE, vicisitudini, s. f. Concurs de împrejurări grele, nefavorabile pentru cineva; p. ext. necaz, suferință. – Din fr. vicissitude, lat. vicissitudo, -inis.

DOOM

vicisitúdine s. f., g.-d. art. vicisitúdinii; pl. vicisitúdini

vicisitudini
VICISITÚDINE, vicisitudini, s. f. Concurs de împrejurări grele, nefavorabile pentru cineva; p. ext. necaz, suferință. – Din fr. vicissitude, lat. vicissitudo, -inis.

DOOM

vicisitúdine s. f., g.-d. art. vicisitúdinii; pl. vicisitúdini

vicisitudinii
VICISITÚDINE, vicisitudini, s. f. Concurs de împrejurări grele, nefavorabile pentru cineva; p. ext. necaz, suferință. – Din fr. vicissitude, lat. vicissitudo, -inis.

DOOM

vicisitúdine s. f., g.-d. art. vicisitúdinii; pl. vicisitúdini

vicisitudinile
VICISITÚDINE, vicisitudini, s. f. Concurs de împrejurări grele, nefavorabile pentru cineva; p. ext. necaz, suferință. – Din fr. vicissitude, lat. vicissitudo, -inis.

DOOM

vicisitúdine s. f., g.-d. art. vicisitúdinii; pl. vicisitúdini

vicisitudinilor
VICISITÚDINE, vicisitudini, s. f. Concurs de împrejurări grele, nefavorabile pentru cineva; p. ext. necaz, suferință. – Din fr. vicissitude, lat. vicissitudo, -inis.

DOOM

vicisitúdine s. f., g.-d. art. vicisitúdinii; pl. vicisitúdini

viciu
VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

DOOM

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

viciul
VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

DOOM

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

viciului
VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

DOOM

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

viclean
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

vicleana
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

vicleanul
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

vicleanului
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

vicleim
VICLEÍM, vicleimuri, s. n. Veche dramă populară de origine creștină reprezentând nașterea lui Isus Hristos, jucată la țară, în perioada Crăciunului, de către flăcăi costumați. – Din sl. Vitleemŭ.

DOOM

vicleím (vi-cle-) s. n., pl. vicleímuri

vicleimul
VICLEÍM, vicleimuri, s. n. Veche dramă populară de origine creștină reprezentând nașterea lui Isus Hristos, jucată la țară, în perioada Crăciunului, de către flăcăi costumați. – Din sl. Vitleemŭ.

DOOM

vicleím (vi-cle-) s. n., pl. vicleímuri

vicleimului
VICLEÍM, vicleimuri, s. n. Veche dramă populară de origine creștină reprezentând nașterea lui Isus Hristos, jucată la țară, în perioada Crăciunului, de către flăcăi costumați. – Din sl. Vitleemŭ.

DOOM

vicleím (vi-cle-) s. n., pl. vicleímuri

vicleimuri
VICLEÍM, vicleimuri, s. n. Veche dramă populară de origine creștină reprezentând nașterea lui Isus Hristos, jucată la țară, în perioada Crăciunului, de către flăcăi costumați. – Din sl. Vitleemŭ.

DOOM

vicleím (vi-cle-) s. n., pl. vicleímuri

vicleimurile
VICLEÍM, vicleimuri, s. n. Veche dramă populară de origine creștină reprezentând nașterea lui Isus Hristos, jucată la țară, în perioada Crăciunului, de către flăcăi costumați. – Din sl. Vitleemŭ.

DOOM

vicleím (vi-cle-) s. n., pl. vicleímuri

vicleimurilor
VICLEÍM, vicleimuri, s. n. Veche dramă populară de origine creștină reprezentând nașterea lui Isus Hristos, jucată la țară, în perioada Crăciunului, de către flăcăi costumați. – Din sl. Vitleemŭ.

DOOM

vicleím (vi-cle-) s. n., pl. vicleímuri

viclene
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

viclenea
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleneai
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleneam
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenească
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleneau
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleneați
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenei
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

viclenele
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

viclenelor
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

viclenesc
VICLENÉSC, -EÁSCĂ, viclenești, adj. (Învechit și arhaizant) Viclean (1). Tu n-ai cunoscut niciodată Dreptul din slova domnească Răstălmăcită și viclenească. DEȘLIU, G. 53. El poate să-mi arate Un drum fără primejdii, cărări nesămănate De asupriri nedrepte, de curse viclenești. ALEXANDRESCU, P. 45.

viclenesc
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenește
VICLENÉȘTE adv. (Învechit și arhaizant) în mod viclean, perfid, prin înșelăciune.

viclenește
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenești
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleni
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

vicleni
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenia
VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Dol. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

DOOM

vicleníe (vi-cle-) s. f., art. viclenía, g.-d. art. vicleníei; pl. vicleníi, art. vicleníile

viclenie
VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Dol. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

DOOM

vicleníe (vi-cle-) s. f., art. viclenía, g.-d. art. vicleníei; pl. vicleníi, art. vicleníile

vicleniei
VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Dol. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

DOOM

vicleníe (vi-cle-) s. f., art. viclenía, g.-d. art. vicleníei; pl. vicleníi, art. vicleníile

viclenii
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

viclenii
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenii
VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Dol. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

DOOM

vicleníe (vi-cle-) s. f., art. viclenía, g.-d. art. vicleníei; pl. vicleníi, art. vicleníile

vicleniile
VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Dol. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

DOOM

vicleníe (vi-cle-) s. f., art. viclenía, g.-d. art. vicleníei; pl. vicleníi, art. vicleníile

vicleniilor
VICLENÍE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Dol. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

DOOM

vicleníe (vi-cle-) s. f., art. viclenía, g.-d. art. vicleníei; pl. vicleníi, art. vicleníile

viclenilor
HICLEÁN, -Ă adj. v. viclean.

DOOM

vicleán (vi-clean) adj. m., pl. vicléni; f. vicleánă, pl. vicléne

viclenim
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenind
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenire
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenire
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

vicleniră
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenirăm
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenirăți
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenise
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenisem
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleniseră
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleniserăm
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleniserăți
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleniseși
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleniseți
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenit
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

viclenit
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

viclenitor
VICLENITÓR, -OÁRE, viclenitori, -oare, adj. (Învechit, adesea substantivat) (Persoană) care viclenește, care trădează. Viclenitorii voștri acum să găsesc dormind, să cercăm ca doar îi vom supune. DRĂGHICI, R. 290.

vicleniși
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleniți
VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.

DOOM

viclení (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 să vicleneáscă

vicleșug
VICLEȘÚG, vicleșuguri, s. n. Viclenie, șiretlic. – Din magh. hitlenség.

DOOM

vicleșúg (vi-cle-) s. n., pl. vicleșúguri

vicleșugul
VICLEȘÚG, vicleșuguri, s. n. Viclenie, șiretlic. – Din magh. hitlenség.

DOOM

vicleșúg (vi-cle-) s. n., pl. vicleșúguri

vicleșugului
VICLEȘÚG, vicleșuguri, s. n. Viclenie, șiretlic. – Din magh. hitlenség.

DOOM

vicleșúg (vi-cle-) s. n., pl. vicleșúguri

vicleșuguri
VICLEȘÚG, vicleșuguri, s. n. Viclenie, șiretlic. – Din magh. hitlenség.

DOOM

vicleșúg (vi-cle-) s. n., pl. vicleșúguri

vicleșugurile
VICLEȘÚG, vicleșuguri, s. n. Viclenie, șiretlic. – Din magh. hitlenség.

DOOM

vicleșúg (vi-cle-) s. n., pl. vicleșúguri

vicleșugurilor
VICLEȘÚG, vicleșuguri, s. n. Viclenie, șiretlic. – Din magh. hitlenség.

DOOM

vicleșúg (vi-cle-) s. n., pl. vicleșúguri

vicol
VÍCOL s. n. v. viscol.

vicoli
VICOLÍ vb. IV v. viscoli.

viconte
VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte.

DOOM

vicónte s. m., pl. vicónți

vicontele
VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte.

DOOM

vicónte s. m., pl. vicónți

vicontelui
VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte.

DOOM

vicónte s. m., pl. vicónți

vicontesa
VICONTÉSĂ, vicontese, s. f. Soție sau fiică a unui viconte. – Din fr. vicomtesse.

DOOM

vicontésă s. f., g.-d. art. vicontései; pl. vicontése

vicontese
VICONTÉSĂ, vicontese, s. f. Soție sau fiică a unui viconte. – Din fr. vicomtesse.

DOOM

vicontésă s. f., g.-d. art. vicontései; pl. vicontése

vicontesei
VICONTÉSĂ, vicontese, s. f. Soție sau fiică a unui viconte. – Din fr. vicomtesse.

DOOM

vicontésă s. f., g.-d. art. vicontései; pl. vicontése

vicontesele
VICONTÉSĂ, vicontese, s. f. Soție sau fiică a unui viconte. – Din fr. vicomtesse.

DOOM

vicontésă s. f., g.-d. art. vicontései; pl. vicontése

viconteselor
VICONTÉSĂ, vicontese, s. f. Soție sau fiică a unui viconte. – Din fr. vicomtesse.

DOOM

vicontésă s. f., g.-d. art. vicontései; pl. vicontése

viconți
VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte.

DOOM

vicónte s. m., pl. vicónți

viconții
VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte.

DOOM

vicónte s. m., pl. vicónți

viconților
VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte.

DOOM

vicónte s. m., pl. vicónți

vicsuit
VICSUÍT, -Ă adj. v. văcsuit.

victima
VÍCTIMĂ, victime, s. f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale ca urmare a greșelilor sale sau ale altora ori a unor catastrofe naturale. 2. Persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a vieții, sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de altcineva. 3. (În Antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

DOOM

víctimă s. f., g.-d. art. víctimei; pl. víctime

victime
VÍCTIMĂ, victime, s. f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale ca urmare a greșelilor sale sau ale altora ori a unor catastrofe naturale. 2. Persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a vieții, sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de altcineva. 3. (În Antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

DOOM

víctimă s. f., g.-d. art. víctimei; pl. víctime

victimei
VÍCTIMĂ, victime, s. f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale ca urmare a greșelilor sale sau ale altora ori a unor catastrofe naturale. 2. Persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a vieții, sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de altcineva. 3. (În Antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

DOOM

víctimă s. f., g.-d. art. víctimei; pl. víctime

victimele
VÍCTIMĂ, victime, s. f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale ca urmare a greșelilor sale sau ale altora ori a unor catastrofe naturale. 2. Persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a vieții, sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de altcineva. 3. (În Antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

DOOM

víctimă s. f., g.-d. art. víctimei; pl. víctime

victimelor
VÍCTIMĂ, victime, s. f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale ca urmare a greșelilor sale sau ale altora ori a unor catastrofe naturale. 2. Persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a vieții, sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de altcineva. 3. (În Antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

DOOM

víctimă s. f., g.-d. art. víctimei; pl. víctime

victimiza
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizai
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizam
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizare
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizară
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizarăm
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizarăți
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizase
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizasem
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizaseră
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizaserăm
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizaserăți
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizaseși
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizaseți
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizat
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizau
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizași
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizați
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizează
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizez
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizeze
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizezi
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizând
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victimizînd
VICTIMIZÁ, victimizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină victimă. – Victimă + suf. -iza.

DOOM

*victimizá (a ~) vb., ind. prez. 3 victimizeáză

victoria
Victoria, la romani, zeița și personificarea Victoriei, identificată cu Nike din mitologia greacă (v. Nike).

victoria
VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

DOOM

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)

victorian
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victoriana
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorianul
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorianului
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorie
VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

DOOM

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)

victoriei
VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

DOOM

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)

victoriene
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorienei
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorienele
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorienelor
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorieni
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorienii
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorienilor
VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian.

victorii
VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

DOOM

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)

victoriile
VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

DOOM

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)

victoriilor
VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

DOOM

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)

victorioasa
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victorioase
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victorioasei
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victorioasele
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victorioaselor
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victorios
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victoriosul
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victoriosului
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victorioși
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victorioșii
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

victorioșilor
VICTORIÓS, -OÁSĂ, victorioși, -oase, adj. Care a obținut o victorie; învingător, biruitor, triumfător; câștigător. ♦ Care exprimă mândria succesului obținut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.

DOOM

victoriós (-ri-os) adj. m., pl. victorióși; f. victorioásă, pl. victorioáse

vică
vícă (-ci), s. f. – Măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de ocale, în Trans. Mag. véka (Cihac, II, 538; Gáldi, Dict., 168).

vid
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

vid
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

vida
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

vida
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidai
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidam
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidam
VIDÁM s.m. (Ist.) Nobil laic comandant al trupelor unui episcop. ♦ Nobil care deținea o feudă într-un domeniu episcopal. [< fr. vidame].

vidami
VIDÁM s.m. (Ist.) Nobil laic comandant al trupelor unui episcop. ♦ Nobil care deținea o feudă într-un domeniu episcopal. [< fr. vidame].

vidamii
VIDÁM s.m. (Ist.) Nobil laic comandant al trupelor unui episcop. ♦ Nobil care deținea o feudă într-un domeniu episcopal. [< fr. vidame].

vidamilor
VIDÁM s.m. (Ist.) Nobil laic comandant al trupelor unui episcop. ♦ Nobil care deținea o feudă într-un domeniu episcopal. [< fr. vidame].

vidamul
VIDÁM s.m. (Ist.) Nobil laic comandant al trupelor unui episcop. ♦ Nobil care deținea o feudă într-un domeniu episcopal. [< fr. vidame].

vidamului
VIDÁM s.m. (Ist.) Nobil laic comandant al trupelor unui episcop. ♦ Nobil care deținea o feudă într-un domeniu episcopal. [< fr. vidame].

vidanj
VIDÁNJ s.n. Vidanjare. [< fr. vidange].

vidanja
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjai
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjam
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjare
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjare
VIDANJÁRE, vidanjări, s. f. Acțiunea de a vidanja și rezultatul ei. – V. vidanja.

DOOM

vidanjáre s. f., g.-d. art. vidanjắrii; pl. vidanjắri

vidanjarea
VIDANJÁRE, vidanjări, s. f. Acțiunea de a vidanja și rezultatul ei. – V. vidanja.

DOOM

vidanjáre s. f., g.-d. art. vidanjắrii; pl. vidanjắri

vidanjară
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjarăm
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjarăți
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjase
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjasem
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjaseră
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjaserăm
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjaserăți
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjaseși
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjaseți
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjat
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjat
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

vidanjau
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjași
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjați
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjează
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjez
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjeze
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjezi
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjor
VIDANJÓR, vidanjori, s. m. Lucrător care evacuează, curăță haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidangeur.

DOOM

vidanjór s. m., pl. vidanjóri

vidanjori
VIDANJÓR, vidanjori, s. m. Lucrător care evacuează, curăță haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidangeur.

DOOM

vidanjór s. m., pl. vidanjóri

vidanjorii
VIDANJÓR, vidanjori, s. m. Lucrător care evacuează, curăță haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidangeur.

DOOM

vidanjór s. m., pl. vidanjóri

vidanjorilor
VIDANJÓR, vidanjori, s. m. Lucrător care evacuează, curăță haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidangeur.

DOOM

vidanjór s. m., pl. vidanjóri

vidanjorul
VIDANJÓR, vidanjori, s. m. Lucrător care evacuează, curăță haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidangeur.

DOOM

vidanjór s. m., pl. vidanjóri

vidanjorului
VIDANJÓR, vidanjori, s. m. Lucrător care evacuează, curăță haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidangeur.

DOOM

vidanjór s. m., pl. vidanjóri

vidanjând
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjînd
VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curăța haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.

DOOM

vidanjá (a ~) vb., ind. prez. 3 vidanjeáză; conj. prez. 3 să vidanjéze; ger. vidanjấnd

vidanjări
VIDANJÁRE, vidanjări, s. f. Acțiunea de a vidanja și rezultatul ei. – V. vidanja.

DOOM

vidanjáre s. f., g.-d. art. vidanjắrii; pl. vidanjắri

vidanjării
VIDANJÁRE, vidanjări, s. f. Acțiunea de a vidanja și rezultatul ei. – V. vidanja.

DOOM

vidanjáre s. f., g.-d. art. vidanjắrii; pl. vidanjắri

vidanjările
VIDANJÁRE, vidanjări, s. f. Acțiunea de a vidanja și rezultatul ei. – V. vidanja.

DOOM

vidanjáre s. f., g.-d. art. vidanjắrii; pl. vidanjắri

vidanjărilor
VIDANJÁRE, vidanjări, s. f. Acțiunea de a vidanja și rezultatul ei. – V. vidanja.

DOOM

vidanjáre s. f., g.-d. art. vidanjắrii; pl. vidanjắri

vidare
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidare
VIDÁRE, vidări, s. f. Acțiunea de a vida și rezultatul ei. – V. vida.

DOOM

vidáre s. f., g.-d. art. vidắrii; pl. vidắri

vidarea
VIDÁRE, vidări, s. f. Acțiunea de a vida și rezultatul ei. – V. vida.

DOOM

vidáre s. f., g.-d. art. vidắrii; pl. vidắri

vidară
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidarăm
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidarăți
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidase
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidasem
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidaseră
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidaserăm
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidaserăți
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidaseși
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidaseți
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidat
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidat
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

vidau
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidași
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidați
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vide
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

videază
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

videi
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

videle
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

videlor
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

video
VIDEO² adj. invar. Care se referă la sistemele de transmitere și de înregistrare a imaginii. [Pr.: -de-o] – Din fr. vidéo, engl. video.

DOOM

vídeo¹ (-de-o) adj. invar.

video
VÍDEO-¹ Element de compunere care înseamnă „imagine”. [Pr.: -de-o] – Din fr. video-.

video
VÍDEO² adj. invar., (2) videouri, s. n. 1. Adj. invar. Care se referă la sistemele de transmitere și de înregistrare a imaginii. 2. S. n. Aparatură pentru înregistrarea, transmisia și reproducerea imaginii. [Pr.: -de-o] – Din fr. vidéo, engl. video.

DOOM

*vídeo² (-de-o) s. n., art. vídeoul; pl. vídeouri

videocamera
VIDEOCÁMERĂ, videocamere, s. f. Cameră pentru înregistrări video. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + cameră.

DOOM

*videocámeră (-de-o) s. f., g.-d. art. videocámerei; pl. videocámere

videocamere
VIDEOCÁMERĂ, videocamere, s. f. Cameră pentru înregistrări video. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + cameră.

DOOM

*videocámeră (-de-o) s. f., g.-d. art. videocámerei; pl. videocámere

videocamerei
VIDEOCÁMERĂ, videocamere, s. f. Cameră pentru înregistrări video. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + cameră.

DOOM

*videocámeră (-de-o) s. f., g.-d. art. videocámerei; pl. videocámere

videocamerele
VIDEOCÁMERĂ, videocamere, s. f. Cameră pentru înregistrări video. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + cameră.

DOOM

*videocámeră (-de-o) s. f., g.-d. art. videocámerei; pl. videocámere

videocamerelor
VIDEOCÁMERĂ, videocamere, s. f. Cameră pentru înregistrări video. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + cameră.

DOOM

*videocámeră (-de-o) s. f., g.-d. art. videocámerei; pl. videocámere

videocanal
VIDEOCANÁL s.n. Canal de televiziune sau de altă instalație video. [< germ. Videokanal]

videocanale
VIDEOCANÁL s.n. Canal de televiziune sau de altă instalație video. [< germ. Videokanal]

videocanalele
VIDEOCANÁL s.n. Canal de televiziune sau de altă instalație video. [< germ. Videokanal]

videocanalelor
VIDEOCANÁL s.n. Canal de televiziune sau de altă instalație video. [< germ. Videokanal]

videocanalul
VIDEOCANÁL s.n. Canal de televiziune sau de altă instalație video. [< germ. Videokanal]

videocanalului
VIDEOCANÁL s.n. Canal de televiziune sau de altă instalație video. [< germ. Videokanal]

videocaptoare
VIDEOCAPTÓR, videocaptoare, s. n. (în sintagma) Tub videocaptor = tub analizor de imagine, esențial în sistemul de televiziune pentru transformarea imaginii în semnale electrice. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéocapteur.

videocaptoarele
VIDEOCAPTÓR, videocaptoare, s. n. (în sintagma) Tub videocaptor = tub analizor de imagine, esențial în sistemul de televiziune pentru transformarea imaginii în semnale electrice. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéocapteur.

videocaptoarelor
VIDEOCAPTÓR, videocaptoare, s. n. (în sintagma) Tub videocaptor = tub analizor de imagine, esențial în sistemul de televiziune pentru transformarea imaginii în semnale electrice. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéocapteur.

videocaptor
VIDEOCAPTÓR, videocaptoare, s. n. (în sintagma) Tub videocaptor = tub analizor de imagine, esențial în sistemul de televiziune pentru transformarea imaginii în semnale electrice. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéocapteur.

videocaptorul
VIDEOCAPTÓR, videocaptoare, s. n. (în sintagma) Tub videocaptor = tub analizor de imagine, esențial în sistemul de televiziune pentru transformarea imaginii în semnale electrice. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéocapteur.

videocaptorului
VIDEOCAPTÓR, videocaptoare, s. n. (în sintagma) Tub videocaptor = tub analizor de imagine, esențial în sistemul de televiziune pentru transformarea imaginii în semnale electrice. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéocapteur.

videocaseta
VIDEOCASÉTĂ, videocasete, s. f. Casetă care conține bandă magnetică pe care se pot înregistra imagini și sunete însoțitoare. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videocassette, fr. vidéocassette.

videocasete
VIDEOCASÉTĂ, videocasete, s. f. Casetă care conține bandă magnetică pe care se pot înregistra imagini și sunete însoțitoare. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videocassette, fr. vidéocassette.

videocasetei
VIDEOCASÉTĂ, videocasete, s. f. Casetă care conține bandă magnetică pe care se pot înregistra imagini și sunete însoțitoare. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videocassette, fr. vidéocassette.

videocasetele
VIDEOCASÉTĂ, videocasete, s. f. Casetă care conține bandă magnetică pe care se pot înregistra imagini și sunete însoțitoare. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videocassette, fr. vidéocassette.

videocasetelor
VIDEOCASÉTĂ, videocasete, s. f. Casetă care conține bandă magnetică pe care se pot înregistra imagini și sunete însoțitoare. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videocassette, fr. vidéocassette.

videocasetofoane
VIDEOCASETOFÓN, videocasetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea videocasetelor. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + casetofon.

videocasetofoanele
VIDEOCASETOFÓN, videocasetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea videocasetelor. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + casetofon.

videocasetofoanelor
VIDEOCASETOFÓN, videocasetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea videocasetelor. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + casetofon.

videocasetofon
VIDEOCASETOFÓN, videocasetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea videocasetelor. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + casetofon.

videocasetofonul
VIDEOCASETOFÓN, videocasetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea videocasetelor. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + casetofon.

videocasetofonului
VIDEOCASETOFÓN, videocasetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea videocasetelor. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + casetofon.

videoclip
VIDEOCLÍP, videoclipuri, s. n. Scurt film video, cu caracter artistic sau publicitar, turnat în sistemul video². [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéo- + clip.

DOOM

*videoclíp (-de-o) s. n., pl. videoclípuri

videoclipul
VIDEOCLÍP, videoclipuri, s. n. Scurt film video, cu caracter artistic sau publicitar, turnat în sistemul video². [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéo- + clip.

DOOM

*videoclíp (-de-o) s. n., pl. videoclípuri

videoclipului
VIDEOCLÍP, videoclipuri, s. n. Scurt film video, cu caracter artistic sau publicitar, turnat în sistemul video². [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéo- + clip.

DOOM

*videoclíp (-de-o) s. n., pl. videoclípuri

videoclipuri
VIDEOCLÍP, videoclipuri, s. n. Scurt film video, cu caracter artistic sau publicitar, turnat în sistemul video². [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéo- + clip.

DOOM

*videoclíp (-de-o) s. n., pl. videoclípuri

videoclipurile
VIDEOCLÍP, videoclipuri, s. n. Scurt film video, cu caracter artistic sau publicitar, turnat în sistemul video². [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéo- + clip.

DOOM

*videoclíp (-de-o) s. n., pl. videoclípuri

videoclipurilor
VIDEOCLÍP, videoclipuri, s. n. Scurt film video, cu caracter artistic sau publicitar, turnat în sistemul video². [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéo- + clip.

DOOM

*videoclíp (-de-o) s. n., pl. videoclípuri

videodisc
VIDEODÍSC, videodiscuri, s. n. Disc care permite vizionarea unui program (de imagine și sunet) preînregistrat, pe ecranul unui televizor obișnuit. [Pr.: -de-o] – Din engl. videodisc, fr. vidéodisque.

videodiscul
VIDEODÍSC, videodiscuri, s. n. Disc care permite vizionarea unui program (de imagine și sunet) preînregistrat, pe ecranul unui televizor obișnuit. [Pr.: -de-o] – Din engl. videodisc, fr. vidéodisque.

videodiscului
VIDEODÍSC, videodiscuri, s. n. Disc care permite vizionarea unui program (de imagine și sunet) preînregistrat, pe ecranul unui televizor obișnuit. [Pr.: -de-o] – Din engl. videodisc, fr. vidéodisque.

videodiscuri
VIDEODÍSC, videodiscuri, s. n. Disc care permite vizionarea unui program (de imagine și sunet) preînregistrat, pe ecranul unui televizor obișnuit. [Pr.: -de-o] – Din engl. videodisc, fr. vidéodisque.

videodiscurile
VIDEODÍSC, videodiscuri, s. n. Disc care permite vizionarea unui program (de imagine și sunet) preînregistrat, pe ecranul unui televizor obișnuit. [Pr.: -de-o] – Din engl. videodisc, fr. vidéodisque.

videodiscurilor
VIDEODÍSC, videodiscuri, s. n. Disc care permite vizionarea unui program (de imagine și sunet) preînregistrat, pe ecranul unui televizor obișnuit. [Pr.: -de-o] – Din engl. videodisc, fr. vidéodisque.

videofoane
VIDEOFÓN, videofoane, s. n. Videotelefon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophone, fr. vidéophone.

DOOM

videofón (-de-o-) s. n., pl. videofoáne

videofoanele
VIDEOFÓN, videofoane, s. n. Videotelefon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophone, fr. vidéophone.

DOOM

videofón (-de-o-) s. n., pl. videofoáne

videofoanelor
VIDEOFÓN, videofoane, s. n. Videotelefon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophone, fr. vidéophone.

DOOM

videofón (-de-o-) s. n., pl. videofoáne

videofon
VIDEOFÓN, videofoane, s. n. Videotelefon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophone, fr. vidéophone.

DOOM

videofón (-de-o-) s. n., pl. videofoáne

videofonic
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonica
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonice
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonicei
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonicele
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonicelor
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonici
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonicii
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonicilor
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonicul
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonicului
VIDEOFÓNIC, -Ă, videofonici, -ce, adj. Referitor la videofon, prin videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophonic, fr. vidéophonique.

videofonie
VIDEOFONÍE s. f. Termen folosit pentru transmisia simultană a imaginii și a sunetului. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophony, fr. vidéophonie.

videofonul
VIDEOFÓN, videofoane, s. n. Videotelefon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophone, fr. vidéophone.

DOOM

videofón (-de-o-) s. n., pl. videofoáne

videofonului
VIDEOFÓN, videofoane, s. n. Videotelefon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophone, fr. vidéophone.

DOOM

videofón (-de-o-) s. n., pl. videofoáne

videofrecvența
VIDEOFRECVÉNȚĂ, videofrecvențe, s. f. Fiecare dintre frecvențele cuprinse în spectrul semnalului de imagine al unui canal de televiziune. [Pr.: -de-o-] – Din germ. Videofrequenz, fr. vidéofrequence.

DOOM

videofrecvénță (-de-o-frec-) s. f., g.-d. art. videofrecvénței; pl. videofrecvénțe

videofrecvențe
VIDEOFRECVÉNȚĂ, videofrecvențe, s. f. Fiecare dintre frecvențele cuprinse în spectrul semnalului de imagine al unui canal de televiziune. [Pr.: -de-o-] – Din germ. Videofrequenz, fr. vidéofrequence.

DOOM

videofrecvénță (-de-o-frec-) s. f., g.-d. art. videofrecvénței; pl. videofrecvénțe

videofrecvenței
VIDEOFRECVÉNȚĂ, videofrecvențe, s. f. Fiecare dintre frecvențele cuprinse în spectrul semnalului de imagine al unui canal de televiziune. [Pr.: -de-o-] – Din germ. Videofrequenz, fr. vidéofrequence.

DOOM

videofrecvénță (-de-o-frec-) s. f., g.-d. art. videofrecvénței; pl. videofrecvénțe

videofrecvențele
VIDEOFRECVÉNȚĂ, videofrecvențe, s. f. Fiecare dintre frecvențele cuprinse în spectrul semnalului de imagine al unui canal de televiziune. [Pr.: -de-o-] – Din germ. Videofrequenz, fr. vidéofrequence.

DOOM

videofrecvénță (-de-o-frec-) s. f., g.-d. art. videofrecvénței; pl. videofrecvénțe

videofrecvențelor
VIDEOFRECVÉNȚĂ, videofrecvențe, s. f. Fiecare dintre frecvențele cuprinse în spectrul semnalului de imagine al unui canal de televiziune. [Pr.: -de-o-] – Din germ. Videofrequenz, fr. vidéofrequence.

DOOM

videofrecvénță (-de-o-frec-) s. f., g.-d. art. videofrecvénței; pl. videofrecvénțe

videografia
VIDEOGRAFÍE s.f. 1. Fotografie obținută prin mijloace video. 2. Producție de film cu ajutorul metodelor de înregistrare electronică a imaginilor și al tehnicilor electronice postproducție (montaj, trucaj, sonorizare). [< fr. videographie].

videografie
VIDEOGRAFÍE s.f. 1. Fotografie obținută prin mijloace video. 2. Producție de film cu ajutorul metodelor de înregistrare electronică a imaginilor și al tehnicilor electronice postproducție (montaj, trucaj, sonorizare). [< fr. videographie].

videografiei
VIDEOGRAFÍE s.f. 1. Fotografie obținută prin mijloace video. 2. Producție de film cu ajutorul metodelor de înregistrare electronică a imaginilor și al tehnicilor electronice postproducție (montaj, trucaj, sonorizare). [< fr. videographie].

videografii
VIDEOGRAFÍE s.f. 1. Fotografie obținută prin mijloace video. 2. Producție de film cu ajutorul metodelor de înregistrare electronică a imaginilor și al tehnicilor electronice postproducție (montaj, trucaj, sonorizare). [< fr. videographie].

videografiile
VIDEOGRAFÍE s.f. 1. Fotografie obținută prin mijloace video. 2. Producție de film cu ajutorul metodelor de înregistrare electronică a imaginilor și al tehnicilor electronice postproducție (montaj, trucaj, sonorizare). [< fr. videographie].

videografiilor
VIDEOGRAFÍE s.f. 1. Fotografie obținută prin mijloace video. 2. Producție de film cu ajutorul metodelor de înregistrare electronică a imaginilor și al tehnicilor electronice postproducție (montaj, trucaj, sonorizare). [< fr. videographie].

videomagnetic
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagnetica
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagnetice
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagneticei
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagneticele
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagneticelor
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagnetici
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagneticii
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagneticilor
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagneticul
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagneticului
VIDEOMAGNÉTIC, -Ă, videomagnetici, -ce, adj. Referitor la înregistrarea imaginii pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéomagnetique.

videomagnetofoane
VIDEOMAGNETOFÓN, videomagnetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginii și sunetului însoțitor înregistrate pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + magnetofon.

videomagnetofoanele
VIDEOMAGNETOFÓN, videomagnetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginii și sunetului însoțitor înregistrate pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + magnetofon.

videomagnetofoanelor
VIDEOMAGNETOFÓN, videomagnetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginii și sunetului însoțitor înregistrate pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + magnetofon.

videomagnetofon
VIDEOMAGNETOFÓN, videomagnetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginii și sunetului însoțitor înregistrate pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + magnetofon.

videomagnetofonul
VIDEOMAGNETOFÓN, videomagnetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginii și sunetului însoțitor înregistrate pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + magnetofon.

videomagnetofonului
VIDEOMAGNETOFÓN, videomagnetofoane, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea imaginii și sunetului însoțitor înregistrate pe bandă magnetică. [Pr.: -de-o-] – Video¹- + magnetofon.

videoteca
VIDEOTÉCĂ, videoteci, s. f. 1. Mobilă specială cu rafturi pentru păstrat videocasete. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se vizionează videocasete. 3. Colecție de videocasete. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéotheque.

videoteci
VIDEOTÉCĂ, videoteci, s. f. 1. Mobilă specială cu rafturi pentru păstrat videocasete. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se vizionează videocasete. 3. Colecție de videocasete. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéotheque.

videotecii
VIDEOTÉCĂ, videoteci, s. f. 1. Mobilă specială cu rafturi pentru păstrat videocasete. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se vizionează videocasete. 3. Colecție de videocasete. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéotheque.

videotecile
VIDEOTÉCĂ, videoteci, s. f. 1. Mobilă specială cu rafturi pentru păstrat videocasete. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se vizionează videocasete. 3. Colecție de videocasete. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéotheque.

videotecilor
VIDEOTÉCĂ, videoteci, s. f. 1. Mobilă specială cu rafturi pentru păstrat videocasete. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se vizionează videocasete. 3. Colecție de videocasete. [Pr.: -de-o-] – Din fr. vidéotheque.

videotelefoane
VIDEOTELEFÓN, videotelefoáne, s. n. Sistem de comunicații telefonice care permite interlocutorilor să se vadă reciproc în timpul convorbirii; videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videotelephone, fr. vidéo-téléphone.

videotelefoanele
VIDEOTELEFÓN, videotelefoáne, s. n. Sistem de comunicații telefonice care permite interlocutorilor să se vadă reciproc în timpul convorbirii; videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videotelephone, fr. vidéo-téléphone.

videotelefoanelor
VIDEOTELEFÓN, videotelefoáne, s. n. Sistem de comunicații telefonice care permite interlocutorilor să se vadă reciproc în timpul convorbirii; videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videotelephone, fr. vidéo-téléphone.

videotelefon
VIDEOTELEFÓN, videotelefoáne, s. n. Sistem de comunicații telefonice care permite interlocutorilor să se vadă reciproc în timpul convorbirii; videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videotelephone, fr. vidéo-téléphone.

videotelefonia
VIDEOTELEFONÍE s.f. Telefonie care transmite și imagini video. [După fr. visiotéléphonie].

videotelefonie
VIDEOTELEFONÍE s.f. Telefonie care transmite și imagini video. [După fr. visiotéléphonie].

videotelefoniei
VIDEOTELEFONÍE s.f. Telefonie care transmite și imagini video. [După fr. visiotéléphonie].

videotelefonii
VIDEOTELEFONÍE s.f. Telefonie care transmite și imagini video. [După fr. visiotéléphonie].

videotelefonul
VIDEOTELEFÓN, videotelefoáne, s. n. Sistem de comunicații telefonice care permite interlocutorilor să se vadă reciproc în timpul convorbirii; videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videotelephone, fr. vidéo-téléphone.

videotelefonului
VIDEOTELEFÓN, videotelefoáne, s. n. Sistem de comunicații telefonice care permite interlocutorilor să se vadă reciproc în timpul convorbirii; videofon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videotelephone, fr. vidéo-téléphone.

videz
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

videze
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

videzi
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidicoane
VIDICÓN, vidicoane, s. n. Tub analizor de imagine folosit în captarea imaginii pentru televiziune acolo unde se dispune de iluminări puternice. – Din fr., engl. vidicon.

DOOM

vidicón s. n., pl. vidicoáne

vidicoanele
VIDICÓN, vidicoane, s. n. Tub analizor de imagine folosit în captarea imaginii pentru televiziune acolo unde se dispune de iluminări puternice. – Din fr., engl. vidicon.

DOOM

vidicón s. n., pl. vidicoáne

vidicoanelor
VIDICÓN, vidicoane, s. n. Tub analizor de imagine folosit în captarea imaginii pentru televiziune acolo unde se dispune de iluminări puternice. – Din fr., engl. vidicon.

DOOM

vidicón s. n., pl. vidicoáne

vidicon
VIDICÓN, vidicoane, s. n. Tub analizor de imagine folosit în captarea imaginii pentru televiziune acolo unde se dispune de iluminări puternice. – Din fr., engl. vidicon.

DOOM

vidicón s. n., pl. vidicoáne

vidiconul
VIDICÓN, vidicoane, s. n. Tub analizor de imagine folosit în captarea imaginii pentru televiziune acolo unde se dispune de iluminări puternice. – Din fr., engl. vidicon.

DOOM

vidicón s. n., pl. vidicoáne

vidiconului
VIDICÓN, vidicoane, s. n. Tub analizor de imagine folosit în captarea imaginii pentru televiziune acolo unde se dispune de iluminări puternice. – Din fr., engl. vidicon.

DOOM

vidicón s. n., pl. vidicoáne

vidma
VÍDMĂ, vidme, s. f. (Reg.) 1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie. 2. Vrăjitoare. ◊ Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din ucr. vid'ma.

DOOM

vídmă (reg.) s. f., g.-d. art. vídmei; pl. vídme

vidme
VÍDMĂ, vidme, s. f. (Reg.) 1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie. 2. Vrăjitoare. ◊ Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din ucr. vid'ma.

DOOM

vídmă (reg.) s. f., g.-d. art. vídmei; pl. vídme

vidmei
VÍDMĂ, vidme, s. f. (Reg.) 1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie. 2. Vrăjitoare. ◊ Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din ucr. vid'ma.

DOOM

vídmă (reg.) s. f., g.-d. art. vídmei; pl. vídme

vidmele
VÍDMĂ, vidme, s. f. (Reg.) 1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie. 2. Vrăjitoare. ◊ Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din ucr. vid'ma.

DOOM

vídmă (reg.) s. f., g.-d. art. vídmei; pl. vídme

vidmelor
VÍDMĂ, vidme, s. f. (Reg.) 1. Arătare, fantomă, nălucă, stafie. 2. Vrăjitoare. ◊ Vidma pădurii = mama-pădurii. – Din ucr. vid'ma.

DOOM

vídmă (reg.) s. f., g.-d. art. vídmei; pl. vídme

vidomostie
vidomóstie (-ii), s. f. – Cronică, prezentare. Rus. vĕdomostĭ (Tiktin). Sec. XIX, rar.

vidra
VÍDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., sb. vidra.

DOOM

vídră (vi-dră) s. f., g.-d. art. vídrei; pl. vídre

vidre
VÍDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., sb. vidra.

DOOM

vídră (vi-dră) s. f., g.-d. art. vídrei; pl. vídre

vidrei
VÍDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., sb. vidra.

DOOM

vídră (vi-dră) s. f., g.-d. art. vídrei; pl. vídre

vidrele
VÍDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., sb. vidra.

DOOM

vídră (vi-dră) s. f., g.-d. art. vídrei; pl. vídre

vidrelor
VÍDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., sb. vidra.

DOOM

vídră (vi-dră) s. f., g.-d. art. vídrei; pl. vídre

viduitate
VIDUITÁTE s. f. (în sintagma) Termen de viduitate = timpul cât o femeie văduvă nu poate contracta o nouă căsătorie. [Pr.: -du-i-] – Din fr. viduité, lat. viduitas, -atis.

DOOM

viduitáte (-du-i-) s. f., g.-d. art. viduitắții

viduitatea
VIDUITÁTE s. f. (în sintagma) Termen de viduitate = timpul cât o femeie văduvă nu poate contracta o nouă căsătorie. [Pr.: -du-i-] – Din fr. viduité, lat. viduitas, -atis.

DOOM

viduitáte (-du-i-) s. f., g.-d. art. viduitắții

viduități
VIDUITÁTE s. f. (în sintagma) Termen de viduitate = timpul cât o femeie văduvă nu poate contracta o nouă căsătorie. [Pr.: -du-i-] – Din fr. viduité, lat. viduitas, -atis.

DOOM

viduitáte (-du-i-) s. f., g.-d. art. viduitắții

viduității
VIDUITÁTE s. f. (în sintagma) Termen de viduitate = timpul cât o femeie văduvă nu poate contracta o nouă căsătorie. [Pr.: -du-i-] – Din fr. viduité, lat. viduitas, -atis.

DOOM

viduitáte (-du-i-) s. f., g.-d. art. viduitắții

viduitățile
VIDUITÁTE s. f. (în sintagma) Termen de viduitate = timpul cât o femeie văduvă nu poate contracta o nouă căsătorie. [Pr.: -du-i-] – Din fr. viduité, lat. viduitas, -atis.

DOOM

viduitáte (-du-i-) s. f., g.-d. art. viduitắții

viduităților
VIDUITÁTE s. f. (în sintagma) Termen de viduitate = timpul cât o femeie văduvă nu poate contracta o nouă căsătorie. [Pr.: -du-i-] – Din fr. viduité, lat. viduitas, -atis.

DOOM

viduitáte (-du-i-) s. f., g.-d. art. viduitắții

vidul
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

vidul
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

vidului
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

vidului
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

viduri
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

vidurile
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

vidurilor
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

vidând
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidînd
VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spațiu închis. – Din fr. vider.

DOOM

vidá (a ~) vb., ind. prez. 3 videáză

vidări
VIDÁRE, vidări, s. f. Acțiunea de a vida și rezultatul ei. – V. vida.

DOOM

vidáre s. f., g.-d. art. vidắrii; pl. vidắri

vidării
VIDÁRE, vidări, s. f. Acțiunea de a vida și rezultatul ei. – V. vida.

DOOM

vidáre s. f., g.-d. art. vidắrii; pl. vidắri

vidările
VIDÁRE, vidări, s. f. Acțiunea de a vida și rezultatul ei. – V. vida.

DOOM

vidáre s. f., g.-d. art. vidắrii; pl. vidắri

vidărilor
VIDÁRE, vidări, s. f. Acțiunea de a vida și rezultatul ei. – V. vida.

DOOM

vidáre s. f., g.-d. art. vidắrii; pl. vidắri

vie
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

DOOM

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno

vie
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

vie
VÍE, vii, s. f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

DOOM

!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor

vie
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

vie
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viei
VÍE, vii, s. f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

DOOM

!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor

viei
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viei
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viela
VIÉLĂ, viele, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-o manivelă. [Pr.: vi-e-] – Din fr., it. vielle.

DOOM

viélă (vi-e-) s. f., g.-d. art. viélei; pl. viéle

viele
VIÉLĂ, viele, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-o manivelă. [Pr.: vi-e-] – Din fr., it. vielle.

DOOM

viélă (vi-e-) s. f., g.-d. art. viélei; pl. viéle

vielei
VIÉLĂ, viele, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-o manivelă. [Pr.: vi-e-] – Din fr., it. vielle.

DOOM

viélă (vi-e-) s. f., g.-d. art. viélei; pl. viéle

vielele
VIÉLĂ, viele, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-o manivelă. [Pr.: vi-e-] – Din fr., it. vielle.

DOOM

viélă (vi-e-) s. f., g.-d. art. viélei; pl. viéle

vielelor
VIÉLĂ, viele, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-o manivelă. [Pr.: vi-e-] – Din fr., it. vielle.

DOOM

viélă (vi-e-) s. f., g.-d. art. viélei; pl. viéle

viem
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

vienaj
VIENÁJ s.n. (Jur.) Drept plătit pentru siguranța drumurilor în vechiul drept francez. [Pron. vi-e-. / < fr. viénage].

vienaje
VIENÁJ s.n. (Jur.) Drept plătit pentru siguranța drumurilor în vechiul drept francez. [Pron. vi-e-. / < fr. viénage].

vienajele
VIENÁJ s.n. (Jur.) Drept plătit pentru siguranța drumurilor în vechiul drept francez. [Pron. vi-e-. / < fr. viénage].

vienajelor
VIENÁJ s.n. (Jur.) Drept plătit pentru siguranța drumurilor în vechiul drept francez. [Pron. vi-e-. / < fr. viénage].

vienajul
VIENÁJ s.n. (Jur.) Drept plătit pentru siguranța drumurilor în vechiul drept francez. [Pron. vi-e-. / < fr. viénage].

vienajului
VIENÁJ s.n. (Jur.) Drept plătit pentru siguranța drumurilor în vechiul drept francez. [Pron. vi-e-. / < fr. viénage].

vienez
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienez
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vieneza
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vieneza
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vieneze
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vieneze
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vieneze
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezei
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezei
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezele
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezele
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezelor
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezelor
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezi
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezi
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezii
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezii
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezilor
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezilor
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezo
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezo
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezul
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezul
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezule
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezule
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezului
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vienezului
VIENÉZ², -Ă, vienezi, -e, s. m. și f. Persoană care este originară din Viena sau care locuiește în Viena.

DOOM

vienéz (vi-e-) adj. m., s. m., pl. vienézi; adj. f., s. f. vienéză, pl. vienéze

vientraj
VIENTRÁJ s.n. (Jur.) Drept seniorial asupra băuturilor. [Pron. vi-en-. / < fr. vientrage].

vientraje
VIENTRÁJ s.n. (Jur.) Drept seniorial asupra băuturilor. [Pron. vi-en-. / < fr. vientrage].

vientrajele
VIENTRÁJ s.n. (Jur.) Drept seniorial asupra băuturilor. [Pron. vi-en-. / < fr. vientrage].

vientrajelor
VIENTRÁJ s.n. (Jur.) Drept seniorial asupra băuturilor. [Pron. vi-en-. / < fr. vientrage].

vientrajul
VIENTRÁJ s.n. (Jur.) Drept seniorial asupra băuturilor. [Pron. vi-en-. / < fr. vientrage].

vientrajului
VIENTRÁJ s.n. (Jur.) Drept seniorial asupra băuturilor. [Pron. vi-en-. / < fr. vientrage].

vier
VIÉR², vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Lat. verres.

DOOM

viér¹ (îngrijitor de vie) (rar) s. m., pl. viéri

vierbă
VIÉRBĂ, vierbe, s. f. (Regional) Grup de trei fire de tort formînd o unitate de măsură la urzit (egală cu a zecea parte dintr-o jirebie). – Pronunțat: vi-er-.

viere
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viere
VÍA¹ prep. (Indică o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția; (trecând) prin... – Din fr., lat. via.

viereasa
VIEREÁSĂ, vierese, s. f. Soția vierului¹; îngrijitoare, paznică de vie [Pr.: vi-e-] – Vier¹ + suf. -easă.

DOOM

viereásă (vi-e-) s. f., g.-d. art. vierései; pl. vierése

vierese
VIEREÁSĂ, vierese, s. f. Soția vierului¹; îngrijitoare, paznică de vie [Pr.: vi-e-] – Vier¹ + suf. -easă.

DOOM

viereásă (vi-e-) s. f., g.-d. art. vierései; pl. vierése

vieresei
VIEREÁSĂ, vierese, s. f. Soția vierului¹; îngrijitoare, paznică de vie [Pr.: vi-e-] – Vier¹ + suf. -easă.

DOOM

viereásă (vi-e-) s. f., g.-d. art. vierései; pl. vierése

vieresele
VIEREÁSĂ, vierese, s. f. Soția vierului¹; îngrijitoare, paznică de vie [Pr.: vi-e-] – Vier¹ + suf. -easă.

DOOM

viereásă (vi-e-) s. f., g.-d. art. vierései; pl. vierése

viereselor
VIEREÁSĂ, vierese, s. f. Soția vierului¹; îngrijitoare, paznică de vie [Pr.: vi-e-] – Vier¹ + suf. -easă.

DOOM

viereásă (vi-e-) s. f., g.-d. art. vierései; pl. vierése

vieri
VIÉR², vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Lat. verres.

DOOM

viér¹ (îngrijitor de vie) (rar) s. m., pl. viéri

vierii
VIÉR², vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Lat. verres.

DOOM

viér¹ (îngrijitor de vie) (rar) s. m., pl. viéri

vierilor
VIÉR², vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Lat. verres.

DOOM

viér¹ (îngrijitor de vie) (rar) s. m., pl. viéri

vierit
VIERÍT s. n. (Rar) Ocupația vierului¹; viticultură. [Pr.: vi-e-] – Vier¹ + suf. -it.

DOOM

vierít (rar) (vi-e-) s. n.

vieritul
VIERÍT s. n. (Rar) Ocupația vierului¹; viticultură. [Pr.: vi-e-] – Vier¹ + suf. -it.

DOOM

vierít (rar) (vi-e-) s. n.

vieritului
VIERÍT s. n. (Rar) Ocupația vierului¹; viticultură. [Pr.: vi-e-] – Vier¹ + suf. -it.

DOOM

vierít (rar) (vi-e-) s. n.

viermar
VIERMÁR, viermare, s. n. (Rar) Viermărie. – Vierme + suf. -ar.

DOOM

viermár (rar) (vier-) s. n., pl. viermáre

viermare
VIERMÁR, viermare, s. n. (Rar) Viermărie. – Vierme + suf. -ar.

DOOM

viermár (rar) (vier-) s. n., pl. viermáre

viermarele
VIERMÁR, viermare, s. n. (Rar) Viermărie. – Vierme + suf. -ar.

DOOM

viermár (rar) (vier-) s. n., pl. viermáre

viermarelor
VIERMÁR, viermare, s. n. (Rar) Viermărie. – Vierme + suf. -ar.

DOOM

viermár (rar) (vier-) s. n., pl. viermáre

viermarul
VIERMÁR, viermare, s. n. (Rar) Viermărie. – Vierme + suf. -ar.

DOOM

viermár (rar) (vier-) s. n., pl. viermáre

viermarului
VIERMÁR, viermare, s. n. (Rar) Viermărie. – Vierme + suf. -ar.

DOOM

viermár (rar) (vier-) s. n., pl. viermáre

vierme
VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

DOOM

viérme (vier-) s. m., pl. viermi

viermele
VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

DOOM

viérme (vier-) s. m., pl. viermi

viermelui
VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

DOOM

viérme (vier-) s. m., pl. viermi

viermi
VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

DOOM

viérme (vier-) s. m., pl. viermi

viermii
VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

DOOM

viérme (vier-) s. m., pl. viermi

viermilor
VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

DOOM

viérme (vier-) s. m., pl. viermi

viermișor
VIERMIȘÓR, viermișori, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -ișor.

DOOM

viermișór (vier-) s. m., pl. viermișóri

viermișori
VIERMIȘÓR, viermișori, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -ișor.

DOOM

viermișór (vier-) s. m., pl. viermișóri

viermișorii
VIERMIȘÓR, viermișori, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -ișor.

DOOM

viermișór (vier-) s. m., pl. viermișóri

viermișorilor
VIERMIȘÓR, viermișori, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -ișor.

DOOM

viermișór (vier-) s. m., pl. viermișóri

viermișorul
VIERMIȘÓR, viermișori, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -ișor.

DOOM

viermișór (vier-) s. m., pl. viermișóri

viermișorului
VIERMIȘÓR, viermișori, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -ișor.

DOOM

viermișór (vier-) s. m., pl. viermișóri

viermui
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuia
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiai
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiala
VIERMUIÁLĂ, viermuieli, s. f. Viermuire. [Pr.: -mu-ia-] – Viermui + suf. -eală.

DOOM

viermuiálă (vier-) s. f., g.-d. art. viermuiélii; pl. viermuiéli

viermuiam
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiască
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiau
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiați
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuieli
VIERMUIÁLĂ, viermuieli, s. f. Viermuire. [Pr.: -mu-ia-] – Viermui + suf. -eală.

DOOM

viermuiálă (vier-) s. f., g.-d. art. viermuiélii; pl. viermuiéli

viermuielii
VIERMUIÁLĂ, viermuieli, s. f. Viermuire. [Pr.: -mu-ia-] – Viermui + suf. -eală.

DOOM

viermuiálă (vier-) s. f., g.-d. art. viermuiélii; pl. viermuiéli

viermuielile
VIERMUIÁLĂ, viermuieli, s. f. Viermuire. [Pr.: -mu-ia-] – Viermui + suf. -eală.

DOOM

viermuiálă (vier-) s. f., g.-d. art. viermuiélii; pl. viermuiéli

viermuielilor
VIERMUIÁLĂ, viermuieli, s. f. Viermuire. [Pr.: -mu-ia-] – Viermui + suf. -eală.

DOOM

viermuiálă (vier-) s. f., g.-d. art. viermuiélii; pl. viermuiéli

viermuiesc
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiește
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiești
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuii
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuim
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuind
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuire
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuire
VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.

DOOM

viermuíre (vier-) s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri

viermuirea
VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.

DOOM

viermuíre (vier-) s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri

viermuiri
VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.

DOOM

viermuíre (vier-) s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri

viermuirii
VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.

DOOM

viermuíre (vier-) s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri

viermuirile
VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.

DOOM

viermuíre (vier-) s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri

viermuirilor
VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.

DOOM

viermuíre (vier-) s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri

viermuiră
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuirăm
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuirăți
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuise
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuisem
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiseră
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiserăm
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiserăți
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiseși
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiseți
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuit
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiși
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuiți
VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

DOOM

viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă

viermuleț
VIERMULÉȚ, viermuleți, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -uleț.

DOOM

viermuléț (vier-) s. m., pl. viermuléți

viermuleți
VIERMULÉȚ, viermuleți, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -uleț.

DOOM

viermuléț (vier-) s. m., pl. viermuléți

viermuleții
VIERMULÉȚ, viermuleți, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -uleț.

DOOM

viermuléț (vier-) s. m., pl. viermuléți

viermuleților
VIERMULÉȚ, viermuleți, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -uleț.

DOOM

viermuléț (vier-) s. m., pl. viermuléți

viermulețul
VIERMULÉȚ, viermuleți, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -uleț.

DOOM

viermuléț (vier-) s. m., pl. viermuléți

viermulețului
VIERMULÉȚ, viermuleți, s. m. Viermușor. – Vierme + suf. -uleț.

DOOM

viermuléț (vier-) s. m., pl. viermuléți

viermuș
VIERMÚȘ, viermuși, s. m. (Rar) Viermușor. – Vierme + suf. -uș.

DOOM

viermúș (rar) (vier-) s. m., pl. viermúși

viermuși
VIERMÚȘ, viermuși, s. m. (Rar) Viermușor. – Vierme + suf. -uș.

DOOM

viermúș (rar) (vier-) s. m., pl. viermúși

viermușii
VIERMÚȘ, viermuși, s. m. (Rar) Viermușor. – Vierme + suf. -uș.

DOOM

viermúș (rar) (vier-) s. m., pl. viermúși

viermușilor
VIERMÚȘ, viermuși, s. m. (Rar) Viermușor. – Vierme + suf. -uș.

DOOM

viermúș (rar) (vier-) s. m., pl. viermúși

viermușor
VIERMUȘÓR, viermușori, s. m. Diminutiv al lui vierme; viermișor, viermuleț, viermuș. – Vierme + suf. -ușor.

DOOM

viermușór (vier-) s. m., pl. viermușóri

viermușori
VIERMUȘÓR, viermușori, s. m. Diminutiv al lui vierme; viermișor, viermuleț, viermuș. – Vierme + suf. -ușor.

DOOM

viermușór (vier-) s. m., pl. viermușóri

viermușorii
VIERMUȘÓR, viermușori, s. m. Diminutiv al lui vierme; viermișor, viermuleț, viermuș. – Vierme + suf. -ușor.

DOOM

viermușór (vier-) s. m., pl. viermușóri

viermușorilor
VIERMUȘÓR, viermușori, s. m. Diminutiv al lui vierme; viermișor, viermuleț, viermuș. – Vierme + suf. -ușor.

DOOM

viermușór (vier-) s. m., pl. viermușóri

viermușorul
VIERMUȘÓR, viermușori, s. m. Diminutiv al lui vierme; viermișor, viermuleț, viermuș. – Vierme + suf. -ușor.

DOOM

viermușór (vier-) s. m., pl. viermușóri

viermușorului
VIERMUȘÓR, viermușori, s. m. Diminutiv al lui vierme; viermișor, viermuleț, viermuș. – Vierme + suf. -ușor.

DOOM

viermușór (vier-) s. m., pl. viermușóri

viermușul
VIERMÚȘ, viermuși, s. m. (Rar) Viermușor. – Vierme + suf. -uș.

DOOM

viermúș (rar) (vier-) s. m., pl. viermúși

viermușului
VIERMÚȘ, viermuși, s. m. (Rar) Viermușor. – Vierme + suf. -uș.

DOOM

viermúș (rar) (vier-) s. m., pl. viermúși

viermănar
VIERMĂNÁR, viermănari, s. m. Insectă de forma unei muște, cu capul de culoare galbenă, care se hrănește cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate în putrefacție (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.

DOOM

viermănár (vier-) s. m., pl. viermănári

viermănari
VIERMĂNÁR, viermănari, s. m. Insectă de forma unei muște, cu capul de culoare galbenă, care se hrănește cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate în putrefacție (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.

DOOM

viermănár (vier-) s. m., pl. viermănári

viermănarii
VIERMĂNÁR, viermănari, s. m. Insectă de forma unei muște, cu capul de culoare galbenă, care se hrănește cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate în putrefacție (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.

DOOM

viermănár (vier-) s. m., pl. viermănári

viermănarilor
VIERMĂNÁR, viermănari, s. m. Insectă de forma unei muște, cu capul de culoare galbenă, care se hrănește cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate în putrefacție (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.

DOOM

viermănár (vier-) s. m., pl. viermănári

viermănarul
VIERMĂNÁR, viermănari, s. m. Insectă de forma unei muște, cu capul de culoare galbenă, care se hrănește cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate în putrefacție (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.

DOOM

viermănár (vier-) s. m., pl. viermănári

viermănarului
VIERMĂNÁR, viermănari, s. m. Insectă de forma unei muște, cu capul de culoare galbenă, care se hrănește cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate în putrefacție (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.

DOOM

viermănár (vier-) s. m., pl. viermănári

viermănoasa
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănoase
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănoasei
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănoasele
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănoaselor
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănos
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănosul
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănosului
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănoșa
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșare
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșare
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

viermănoșară
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșase
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșaseră
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșat
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșau
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșează
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșeze
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoși
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănoșii
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănoșilor
VIERMĂNÓS, -OÁSĂ, viermănoși, -oase, adj. (Mai ales despre fructe) Cu viermi, mâncat de viermi. – Lat. verminosus.

DOOM

viermănós (vier-) adj. m., pl. viermănóși; f. viermănoásă, pl. viermănoáse

viermănoșând
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermănoșînd
VIERMĂNOȘÁ, pers. 3 viermănoșează, vb. I. Refl. (Mai ales despre fructe) A se umple sau a fi plin de viermi. – Din viermănos.

DOOM

!viermănoșá (a se ~) (vier-) vb. refl., ind. prez. 3 se viermănoșeáză; ger. viermănoșấndu-se

viermăraia
VIERMĂRÁIE s. f. Viermărie. – Vierme + suf. -ăraie.

DOOM

viermăráie (vier-) s. f., art. viermăráia, g.-d. art. viermăráiei

viermăraie
VIERMĂRÁIE s. f. Viermărie. – Vierme + suf. -ăraie.

DOOM

viermăráie (vier-) s. f., art. viermăráia, g.-d. art. viermăráiei

viermăraiei
VIERMĂRÁIE s. f. Viermărie. – Vierme + suf. -ăraie.

DOOM

viermăráie (vier-) s. f., art. viermăráia, g.-d. art. viermăráiei

viermăria
VIERMĂRÍE, viermării, s. f. Mulțime de viermi; forfoteală de viermi; viermăraie, viermăt, viermar. – Vierme + suf. -ărie.

DOOM

viermăríe (vier-) s. f., art. viermăría, g.-d. art. viermăríei; pl. viermăríi, art. viermăríile

viermărie
VIERMĂRÍE, viermării, s. f. Mulțime de viermi; forfoteală de viermi; viermăraie, viermăt, viermar. – Vierme + suf. -ărie.

DOOM

viermăríe (vier-) s. f., art. viermăría, g.-d. art. viermăríei; pl. viermăríi, art. viermăríile

viermăriei
VIERMĂRÍE, viermării, s. f. Mulțime de viermi; forfoteală de viermi; viermăraie, viermăt, viermar. – Vierme + suf. -ărie.

DOOM

viermăríe (vier-) s. f., art. viermăría, g.-d. art. viermăríei; pl. viermăríi, art. viermăríile

viermării
VIERMĂRÍE, viermării, s. f. Mulțime de viermi; forfoteală de viermi; viermăraie, viermăt, viermar. – Vierme + suf. -ărie.

DOOM

viermăríe (vier-) s. f., art. viermăría, g.-d. art. viermăríei; pl. viermăríi, art. viermăríile

viermăriile
VIERMĂRÍE, viermării, s. f. Mulțime de viermi; forfoteală de viermi; viermăraie, viermăt, viermar. – Vierme + suf. -ărie.

DOOM

viermăríe (vier-) s. f., art. viermăría, g.-d. art. viermăríei; pl. viermăríi, art. viermăríile

viermăriilor
VIERMĂRÍE, viermării, s. f. Mulțime de viermi; forfoteală de viermi; viermăraie, viermăt, viermar. – Vierme + suf. -ărie.

DOOM

viermăríe (vier-) s. f., art. viermăría, g.-d. art. viermăríei; pl. viermăríi, art. viermăríile

viermăt
VIÉRMĂT s. n. (Reg.) Viermărie. ♦ Fig. Mulțime de oameni care merg de colo până colo. – Vierme + suf. -et.

DOOM

viérmăt (reg.) (vier-) s. n.

viers
GHIERS s. n. v. viers.

DOOM

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viérsuri

viersui
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuia
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiai
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiam
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiască
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiau
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiați
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiesc
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiește
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiești
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuii
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuim
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuind
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuire
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuire
VIERSUÍRE, viersuiri, s. f. Acțiunea de a viersui și rezultatul ei. – V. viersui.

DOOM

viersuíre s. f., g.-d. art. viersuírii; pl. viersuíri

viersuirea
VIERSUÍRE, viersuiri, s. f. Acțiunea de a viersui și rezultatul ei. – V. viersui.

DOOM

viersuíre s. f., g.-d. art. viersuírii; pl. viersuíri

viersuiri
VIERSUÍRE, viersuiri, s. f. Acțiunea de a viersui și rezultatul ei. – V. viersui.

DOOM

viersuíre s. f., g.-d. art. viersuírii; pl. viersuíri

viersuirii
VIERSUÍRE, viersuiri, s. f. Acțiunea de a viersui și rezultatul ei. – V. viersui.

DOOM

viersuíre s. f., g.-d. art. viersuírii; pl. viersuíri

viersuirile
VIERSUÍRE, viersuiri, s. f. Acțiunea de a viersui și rezultatul ei. – V. viersui.

DOOM

viersuíre s. f., g.-d. art. viersuírii; pl. viersuíri

viersuirilor
VIERSUÍRE, viersuiri, s. f. Acțiunea de a viersui și rezultatul ei. – V. viersui.

DOOM

viersuíre s. f., g.-d. art. viersuírii; pl. viersuíri

viersuiră
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuirăm
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuirăți
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuise
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuisem
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiseră
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiserăm
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiserăți
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiseși
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiseți
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuit
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuit
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

viersuiși
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersuiți
VIERSUÍ, viersuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A cânta, a îngâna un cântec. – Viers + suf. -ui.

DOOM

viersuí (a ~) (a cânta) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viersuiésc, imperf. 3 sg. viersuiá; conj. prez. 3 să viersuiáscă

viersul
GHIERS s. n. v. viers.

DOOM

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viérsuri

viersului
GHIERS s. n. v. viers.

DOOM

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viérsuri

viersuri
GHIERS s. n. v. viers.

DOOM

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viérsuri

viersurile
GHIERS s. n. v. viers.

DOOM

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viérsuri

viersurilor
GHIERS s. n. v. viers.

DOOM

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viérsuri

vierul
VIÉR², vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Lat. verres.

DOOM

viér¹ (îngrijitor de vie) (rar) s. m., pl. viéri

vierului
VIÉR², vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Lat. verres.

DOOM

viér¹ (îngrijitor de vie) (rar) s. m., pl. viéri

vierșun
vierșún s. n. – Prinsoare, rămășag. Origine incertă. Ar putea proveni din lat. versĭonem, probabil cu sensul de „schimbare”, ca în versūra. Trebuie să se țină cont că e cuvînt înv., care apare numai la Dosoftei, autor la care abundă improprietățile; astfel că e posibil ca glosarea propusă de noi, care este în general acceptată, să nu fie exactă. – Der. înverșuna (var. învi(e)rșuna), vb. refl. (a se îndîrji, a se încăpățîna), cuvînt explicat uneori prin lat. inversionāre (Pascu, Rtim., 26), prin mag. gerjszteni „a excita”, imposibil fonetic (Cihac, II, 509), și prin mag. versény „luptă” (Pușcariu, Lat. ti, 67; DAR), care și mai puțin se potrivește fonetic.

viesc
VIÉSC, VIEÁSCĂ, viești, adj. (Regional, în expr.) Măr viesc = soi de mere cu gust dulce, cu coaja roșie bătînd în vînăt. Un soi de perje care se fac de mărimea unui măr viesc. La HEM 2173.

viescul
VIÉSC, VIEÁSCĂ, viești, adj. (Regional, în expr.) Măr viesc = soi de mere cu gust dulce, cu coaja roșie bătînd în vînăt. Un soi de perje care se fac de mărimea unui măr viesc. La HEM 2173.

viescului
VIÉSC, VIEÁSCĂ, viești, adj. (Regional, în expr.) Măr viesc = soi de mere cu gust dulce, cu coaja roșie bătînd în vînăt. Un soi de perje care se fac de mărimea unui măr viesc. La HEM 2173.

viespar
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2, 3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

viespar
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2,3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

DOOM

viespár² (cuib de viespi) s. n., pl. viespáre

viespare
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2, 3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

viesparele
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2, 3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

viesparelor
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2, 3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

viespari
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2,3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

DOOM

viespár² (cuib de viespi) s. n., pl. viespáre

viesparii
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2,3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

DOOM

viespár² (cuib de viespi) s. n., pl. viespáre

viesparilor
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2,3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

DOOM

viespár² (cuib de viespi) s. n., pl. viespáre

viesparița
VIESPÁRIȚĂ, viesparițe, s. f. 1. Viespar (1). 2. (Ornit.) Albinărel.

DOOM

viespáriță s. f., g.-d. art. viespáriței; pl. viespárițe

viesparițe
VIESPÁRIȚĂ, viesparițe, s. f. 1. Viespar (1). 2. (Ornit.) Albinărel.

DOOM

viespáriță s. f., g.-d. art. viespáriței; pl. viespárițe

viespariței
VIESPÁRIȚĂ, viesparițe, s. f. 1. Viespar (1). 2. (Ornit.) Albinărel.

DOOM

viespáriță s. f., g.-d. art. viespáriței; pl. viespárițe

viesparițele
VIESPÁRIȚĂ, viesparițe, s. f. 1. Viespar (1). 2. (Ornit.) Albinărel.

DOOM

viespáriță s. f., g.-d. art. viespáriței; pl. viespárițe

viesparițelor
VIESPÁRIȚĂ, viesparițe, s. f. 1. Viespar (1). 2. (Ornit.) Albinărel.

DOOM

viespáriță s. f., g.-d. art. viespáriței; pl. viespárițe

viesparul
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2, 3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

viesparul
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2,3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

DOOM

viespár² (cuib de viespi) s. n., pl. viespáre

viesparului
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2, 3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

viesparului
VIESPÁR, (1) viespare, s. n., (2,3) viespari, s. m. 1. S. n. Cuib de viespi. ♦ Fig. Mulțime de ființe care mișună. ♦ Fig. Loc periculos, primejdios. 2. S. m. (Entom.) Gărgăun. 3. S. m. (Ornit.) Albinărel. – Viespe + suf. -ar.

DOOM

viespár² (cuib de viespi) s. n., pl. viespáre

viespe
VIÉSPE, viespi, s. f. 1. Nume dat mai multor insecte himenoptere, asemănătoare cu albina, prevăzute de obicei în partea posterioară a abdomenului cu un ac și cu o pungă cu venin. 2. Fig. Femeie rea. – Lat. *vespis (= vespa).

DOOM

viéspe s. f., g.-d. art. viéspii; pl. viespi

viespea
VIÉSPE, viespi, s. f. 1. Nume dat mai multor insecte himenoptere, asemănătoare cu albina, prevăzute de obicei în partea posterioară a abdomenului cu un ac și cu o pungă cu venin. 2. Fig. Femeie rea. – Lat. *vespis (= vespa).

DOOM

viéspe s. f., g.-d. art. viéspii; pl. viespi

viesperoaică
VIESPEROÁICĂ, viesperoaice, s. f. (În basme) Nume dat unei zîne rele. Viesperoaica fugi cu o falcă în cer și ai alta în pămînt. POPESCU, B. II 40.

viespi
VIÉSPE, viespi, s. f. 1. Nume dat mai multor insecte himenoptere, asemănătoare cu albina, prevăzute de obicei în partea posterioară a abdomenului cu un ac și cu o pungă cu venin. 2. Fig. Femeie rea. – Lat. *vespis (= vespa).

DOOM

viéspe s. f., g.-d. art. viéspii; pl. viespi

viespii
VIÉSPE, viespi, s. f. 1. Nume dat mai multor insecte himenoptere, asemănătoare cu albina, prevăzute de obicei în partea posterioară a abdomenului cu un ac și cu o pungă cu venin. 2. Fig. Femeie rea. – Lat. *vespis (= vespa).

DOOM

viéspe s. f., g.-d. art. viéspii; pl. viespi

viespile
VIÉSPE, viespi, s. f. 1. Nume dat mai multor insecte himenoptere, asemănătoare cu albina, prevăzute de obicei în partea posterioară a abdomenului cu un ac și cu o pungă cu venin. 2. Fig. Femeie rea. – Lat. *vespis (= vespa).

DOOM

viéspe s. f., g.-d. art. viéspii; pl. viespi

viespilor
VIÉSPE, viespi, s. f. 1. Nume dat mai multor insecte himenoptere, asemănătoare cu albina, prevăzute de obicei în partea posterioară a abdomenului cu un ac și cu o pungă cu venin. 2. Fig. Femeie rea. – Lat. *vespis (= vespa).

DOOM

viéspe s. f., g.-d. art. viéspii; pl. viespi

viespișor
VIESPIȘÓR, viespișori, s. m. Diminutiv al lui v i e s p e. Un fel de viespițor negricios. MAREAN, INS. 228.

viespoi
VIESPÓI, viespoi, s. m. Augmentativ al lui viespe. ♦ Specie de viespe mare, cu pântecele roșu, lungă de 2-4 cm. (Sirex gigas). – Viespe + suf. -oi.

DOOM

viespói s. m., pl. viespói, art. viespóii

viespoii
VIESPÓI, viespoi, s. m. Augmentativ al lui viespe. ♦ Specie de viespe mare, cu pântecele roșu, lungă de 2-4 cm. (Sirex gigas). – Viespe + suf. -oi.

DOOM

viespói s. m., pl. viespói, art. viespóii

viespoilor
VIESPÓI, viespoi, s. m. Augmentativ al lui viespe. ♦ Specie de viespe mare, cu pântecele roșu, lungă de 2-4 cm. (Sirex gigas). – Viespe + suf. -oi.

DOOM

viespói s. m., pl. viespói, art. viespóii

viespoiul
VIESPÓI, viespoi, s. m. Augmentativ al lui viespe. ♦ Specie de viespe mare, cu pântecele roșu, lungă de 2-4 cm. (Sirex gigas). – Viespe + suf. -oi.

DOOM

viespói s. m., pl. viespói, art. viespóii

viespoiului
VIESPÓI, viespoi, s. m. Augmentativ al lui viespe. ♦ Specie de viespe mare, cu pântecele roșu, lungă de 2-4 cm. (Sirex gigas). – Viespe + suf. -oi.

DOOM

viespói s. m., pl. viespói, art. viespóii

viespăria
VIESPĂRÍE, viespării, s. f. Mulțime de viespi; cuib de viespi. – Viespe + suf. -ărie.

DOOM

viespăríe s. f., art. viespăría, g.-d. art. viespăríei; pl. viespăríi, art. viespăríile

viespărie
VIESPĂRÍE, viespării, s. f. Mulțime de viespi; cuib de viespi. – Viespe + suf. -ărie.

DOOM

viespăríe s. f., art. viespăría, g.-d. art. viespăríei; pl. viespăríi, art. viespăríile

viespăriei
VIESPĂRÍE, viespării, s. f. Mulțime de viespi; cuib de viespi. – Viespe + suf. -ărie.

DOOM

viespăríe s. f., art. viespăría, g.-d. art. viespăríei; pl. viespăríi, art. viespăríile

viespării
VIESPĂRÍE, viespării, s. f. Mulțime de viespi; cuib de viespi. – Viespe + suf. -ărie.

DOOM

viespăríe s. f., art. viespăría, g.-d. art. viespăríei; pl. viespăríi, art. viespăríile

viespăriile
VIESPĂRÍE, viespării, s. f. Mulțime de viespi; cuib de viespi. – Viespe + suf. -ărie.

DOOM

viespăríe s. f., art. viespăría, g.-d. art. viespăríei; pl. viespăríi, art. viespăríile

viespăriilor
VIESPĂRÍE, viespării, s. f. Mulțime de viespi; cuib de viespi. – Viespe + suf. -ărie.

DOOM

viespăríe s. f., art. viespăría, g.-d. art. viespăríei; pl. viespăríi, art. viespăríile

viet
VIÉT, vieturi, s. n. (Regional, cu sens colectiv) Mulțime de vii; podgorii. Grindină, foc arzător, De vieturi stricător. ȘEZ. III 117.

vietate
VIETÁTE, vietăți, s. f. Ființă, viețuitoare. [Pr.: vi-e-] – Viu + suf. -ătate.

DOOM

vietáte (vi-e-) s. f., g.-d. art. vietắții; pl. vietắți

vietatea
VIETÁTE, vietăți, s. f. Ființă, viețuitoare. [Pr.: vi-e-] – Viu + suf. -ătate.

DOOM

vietáte (vi-e-) s. f., g.-d. art. vietắții; pl. vietắți

vietnamez
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamez
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamez
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamez
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnameza
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnameza
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnameza
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnameza
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnameze
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnameze
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnameze
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnameze
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnameze
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnameze
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezei
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezei
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezei
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezei
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezele
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezele
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezele
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezele
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezelor
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezelor
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezelor
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezelor
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezi
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezi
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezi
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezi
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezii
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezii
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezii
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezii
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezilor
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezilor
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezilor
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezilor
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezo
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezo
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezul
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezul
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezul
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezul
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezule
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezule
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezului
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezului
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.

DOOM

nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze

vietnamezului
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietnamezului
VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Vietnam. 2. Adj. Care aparține Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam ori la vietnamezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

vietnaméz (vi-et-) adj. m., s. m., pl. vietnamézi; adj. f., s. f. vietnaméză, pl. vietnaméze

vietăți
VIETÁTE, vietăți, s. f. Ființă, viețuitoare. [Pr.: vi-e-] – Viu + suf. -ătate.

DOOM

vietáte (vi-e-) s. f., g.-d. art. vietắții; pl. vietắți

vietății
VIETÁTE, vietăți, s. f. Ființă, viețuitoare. [Pr.: vi-e-] – Viu + suf. -ătate.

DOOM

vietáte (vi-e-) s. f., g.-d. art. vietắții; pl. vietắți

vietățile
VIETÁTE, vietăți, s. f. Ființă, viețuitoare. [Pr.: vi-e-] – Viu + suf. -ătate.

DOOM

vietáte (vi-e-) s. f., g.-d. art. vietắții; pl. vietắți

vietăților
VIETÁTE, vietăți, s. f. Ființă, viețuitoare. [Pr.: vi-e-] – Viu + suf. -ătate.

DOOM

vietáte (vi-e-) s. f., g.-d. art. vietắții; pl. vietắți

viez
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

vieze
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viezi
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viezure
VIÉZURE, viezuri, s. m. Mamifer omnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhullë.

DOOM

viézure (vie-) s. m., pl. viézuri

viezurele
VIÉZURE, viezuri, s. m. Mamifer omnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhullë.

DOOM

viézure (vie-) s. m., pl. viézuri

viezurelui
VIÉZURE, viezuri, s. m. Mamifer omnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhullë.

DOOM

viézure (vie-) s. m., pl. viézuri

viezuri
VIÉZURE, viezuri, s. m. Mamifer omnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhullë.

DOOM

viézure (vie-) s. m., pl. viézuri

viezurii
VIÉZURE, viezuri, s. m. Mamifer omnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhullë.

DOOM

viézure (vie-) s. m., pl. viézuri

viezurilor
VIÉZURE, viezuri, s. m. Mamifer omnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhullë.

DOOM

viézure (vie-) s. m., pl. viézuri

viezurina
VIEZURÍNĂ, viezurine, s. f. (Reg.) Vizuină. – Viezure + suf. -ină.

DOOM

viezurínă (reg.) (vie-) s. f., g.-d. art. viezurínei; pl. viezuríne

viezurine
VIEZURÍNĂ, viezurine, s. f. (Reg.) Vizuină. – Viezure + suf. -ină.

DOOM

viezurínă (reg.) (vie-) s. f., g.-d. art. viezurínei; pl. viezuríne

viezurinei
VIEZURÍNĂ, viezurine, s. f. (Reg.) Vizuină. – Viezure + suf. -ină.

DOOM

viezurínă (reg.) (vie-) s. f., g.-d. art. viezurínei; pl. viezuríne

viezurinele
VIEZURÍNĂ, viezurine, s. f. (Reg.) Vizuină. – Viezure + suf. -ină.

DOOM

viezurínă (reg.) (vie-) s. f., g.-d. art. viezurínei; pl. viezuríne

viezurinelor
VIEZURÍNĂ, viezurine, s. f. (Reg.) Vizuină. – Viezure + suf. -ină.

DOOM

viezurínă (reg.) (vie-) s. f., g.-d. art. viezurínei; pl. viezuríne

viezuroaică
VIEZUROÁICĂ, viezuroaice, s. f. Femela viezurelui. – Din viezure + suf. -oaică.

viești
VIÉSC, VIEÁSCĂ, viești, adj. (Regional, în expr.) Măr viesc = soi de mere cu gust dulce, cu coaja roșie bătînd în vînăt. Un soi de perje care se fac de mărimea unui măr viesc. La HEM 2173.

vieștii
VIÉSC, VIEÁSCĂ, viești, adj. (Regional, în expr.) Măr viesc = soi de mere cu gust dulce, cu coaja roșie bătînd în vînăt. Un soi de perje care se fac de mărimea unui măr viesc. La HEM 2173.

vieștile
VIÉSC, VIEÁSCĂ, viești, adj. (Regional, în expr.) Măr viesc = soi de mere cu gust dulce, cu coaja roșie bătînd în vînăt. Un soi de perje care se fac de mărimea unui măr viesc. La HEM 2173.

vieștilor
VIÉSC, VIEÁSCĂ, viești, adj. (Regional, în expr.) Măr viesc = soi de mere cu gust dulce, cu coaja roșie bătînd în vînăt. Un soi de perje care se fac de mărimea unui măr viesc. La HEM 2173.

viețaș
viețaș, viețași s. m. (intl.) condamnat la închisoare pe viață.

vieți
VIÁȚĂ, vieți, s. f. 1. Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ◊ Loc. adj. Plin de viață sau cu viață = energic, viguros, vioi; vesel. Fără (pic de) viață = fără vlagă, fără vigoare. De viață = vesel, sociabil; căruia îi place să petreacă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață și pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții. ◊ Loc. adv. Cu viață = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafăr. Cu prețul vieții = cu orice risc. ◊ Expr. A fi în viață = a trăi. A trece (sau a se trece) din viață = a muri. A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși. A fi între viață și moarte = a fi în pericol să moară. A mântui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-și pune viața în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte mult. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște; a se produce. ♦ Epitet dat unei ființe iubite, care reprezintă totul în existența cuiva. ♦ Existență umană, petrecere a omului pe Pământ. ◊ Expr. Când ți-e viața mai dragă = când nici nu te aștepți, când nici nu te gândești. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naștere până la moarte. ♦ Fig. Vietate, ființă; spec. om. 2. (În concepțiile religioase; determinat prin „de apoi”, „de veci” etc.) Existență de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de condiții materiale și morale ori mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; totalitatea actelor săvârșite de cineva în timpul existenței sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existența zilnică a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nașterea și moartea cuiva; șirul evenimentelor întâmplate în acest timp. Loc. adj. și adv. Pe viață = (care este) pentru tot timpul cât trăiește cineva. Din viață = (care este) din timpul când trăiește (cineva), când este încă viu. ◊ Loc. adv. În viața mea (sau ta, lui etc.) = (în construcții negative) niciodată. ◊ Expr. O viață de om = vreme foarte îndelungată. ♦ Biografie (relatată oral sau în scris). – Lat. *vivitia (<vivus).

DOOM

viáță (via-) s. f., g.-d. art. viéții (vie-); pl. vieți

vieții
VIÁȚĂ, vieți, s. f. 1. Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ◊ Loc. adj. Plin de viață sau cu viață = energic, viguros, vioi; vesel. Fără (pic de) viață = fără vlagă, fără vigoare. De viață = vesel, sociabil; căruia îi place să petreacă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață și pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții. ◊ Loc. adv. Cu viață = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafăr. Cu prețul vieții = cu orice risc. ◊ Expr. A fi în viață = a trăi. A trece (sau a se trece) din viață = a muri. A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși. A fi între viață și moarte = a fi în pericol să moară. A mântui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-și pune viața în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte mult. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște; a se produce. ♦ Epitet dat unei ființe iubite, care reprezintă totul în existența cuiva. ♦ Existență umană, petrecere a omului pe Pământ. ◊ Expr. Când ți-e viața mai dragă = când nici nu te aștepți, când nici nu te gândești. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naștere până la moarte. ♦ Fig. Vietate, ființă; spec. om. 2. (În concepțiile religioase; determinat prin „de apoi”, „de veci” etc.) Existență de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de condiții materiale și morale ori mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; totalitatea actelor săvârșite de cineva în timpul existenței sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existența zilnică a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nașterea și moartea cuiva; șirul evenimentelor întâmplate în acest timp. Loc. adj. și adv. Pe viață = (care este) pentru tot timpul cât trăiește cineva. Din viață = (care este) din timpul când trăiește (cineva), când este încă viu. ◊ Loc. adv. În viața mea (sau ta, lui etc.) = (în construcții negative) niciodată. ◊ Expr. O viață de om = vreme foarte îndelungată. ♦ Biografie (relatată oral sau în scris). – Lat. *vivitia (<vivus).

DOOM

viáță (via-) s. f., g.-d. art. viéții (vie-); pl. vieți

viețile
VIÁȚĂ, vieți, s. f. 1. Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ◊ Loc. adj. Plin de viață sau cu viață = energic, viguros, vioi; vesel. Fără (pic de) viață = fără vlagă, fără vigoare. De viață = vesel, sociabil; căruia îi place să petreacă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață și pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții. ◊ Loc. adv. Cu viață = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafăr. Cu prețul vieții = cu orice risc. ◊ Expr. A fi în viață = a trăi. A trece (sau a se trece) din viață = a muri. A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși. A fi între viață și moarte = a fi în pericol să moară. A mântui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-și pune viața în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte mult. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște; a se produce. ♦ Epitet dat unei ființe iubite, care reprezintă totul în existența cuiva. ♦ Existență umană, petrecere a omului pe Pământ. ◊ Expr. Când ți-e viața mai dragă = când nici nu te aștepți, când nici nu te gândești. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naștere până la moarte. ♦ Fig. Vietate, ființă; spec. om. 2. (În concepțiile religioase; determinat prin „de apoi”, „de veci” etc.) Existență de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de condiții materiale și morale ori mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; totalitatea actelor săvârșite de cineva în timpul existenței sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existența zilnică a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nașterea și moartea cuiva; șirul evenimentelor întâmplate în acest timp. Loc. adj. și adv. Pe viață = (care este) pentru tot timpul cât trăiește cineva. Din viață = (care este) din timpul când trăiește (cineva), când este încă viu. ◊ Loc. adv. În viața mea (sau ta, lui etc.) = (în construcții negative) niciodată. ◊ Expr. O viață de om = vreme foarte îndelungată. ♦ Biografie (relatată oral sau în scris). – Lat. *vivitia (<vivus).

DOOM

viáță (via-) s. f., g.-d. art. viéții (vie-); pl. vieți

vieților
VIÁȚĂ, vieți, s. f. 1. Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ◊ Loc. adj. Plin de viață sau cu viață = energic, viguros, vioi; vesel. Fără (pic de) viață = fără vlagă, fără vigoare. De viață = vesel, sociabil; căruia îi place să petreacă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață și pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții. ◊ Loc. adv. Cu viață = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafăr. Cu prețul vieții = cu orice risc. ◊ Expr. A fi în viață = a trăi. A trece (sau a se trece) din viață = a muri. A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși. A fi între viață și moarte = a fi în pericol să moară. A mântui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-și pune viața în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte mult. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște; a se produce. ♦ Epitet dat unei ființe iubite, care reprezintă totul în existența cuiva. ♦ Existență umană, petrecere a omului pe Pământ. ◊ Expr. Când ți-e viața mai dragă = când nici nu te aștepți, când nici nu te gândești. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naștere până la moarte. ♦ Fig. Vietate, ființă; spec. om. 2. (În concepțiile religioase; determinat prin „de apoi”, „de veci” etc.) Existență de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de condiții materiale și morale ori mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități; totalitatea actelor săvârșite de cineva în timpul existenței sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existența zilnică a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nașterea și moartea cuiva; șirul evenimentelor întâmplate în acest timp. Loc. adj. și adv. Pe viață = (care este) pentru tot timpul cât trăiește cineva. Din viață = (care este) din timpul când trăiește (cineva), când este încă viu. ◊ Loc. adv. În viața mea (sau ta, lui etc.) = (în construcții negative) niciodată. ◊ Expr. O viață de om = vreme foarte îndelungată. ♦ Biografie (relatată oral sau în scris). – Lat. *vivitia (<vivus).

DOOM

viáță (via-) s. f., g.-d. art. viéții (vie-); pl. vieți

viețișoară
VIEȚIȘOÁRĂ, viețițoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui v i a ț ă (4). Rămîne... surdă de urechea dreaptă pentru toată viețișoara ei. GALAN, B. I 31.

viețui
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuia
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiai
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiam
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiască
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiau
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiați
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiesc
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiește
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiești
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuii
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuim
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuind
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuire
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuire
VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

DOOM

viețuíre (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri

viețuirea
VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

DOOM

viețuíre (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri

viețuiri
VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

DOOM

viețuíre (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri

viețuirii
VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

DOOM

viețuíre (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri

viețuirile
VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

DOOM

viețuíre (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri

viețuirilor
VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

DOOM

viețuíre (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri

viețuiră
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuirăm
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuirăți
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuise
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuisem
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiseră
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiserăm
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiserăți
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiseși
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiseți
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuit
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuitoare
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitoarea
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitoarei
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitoarele
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitoarelor
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitor
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitori
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitorii
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitorilor
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitorul
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuitorului
VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) Vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – Viețui + suf. -tor.

DOOM

viețuitór (înv., pop.) (vie-țu-i-) adj. m., pl. viețuitóri; f. sg. și pl. viețuitoáre

viețuiși
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuiți
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

DOOM

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

vifel
VÍFEL, vifeli, s. m. (Regional) Vornicel, vătăjel. În fruntea tuturor nuntașilor merg vifelii, patru la număr. MARIAN, NU. 430.

vifeliță
VÍFELIȚĂ, vifelițe, s. f. (Regional) Drușcă.

vifirit
VIFIRÍT, -Ă, vifiriți, -te, adj. (Regional; despre pârul sau coama calului) Țesălat, pieptănat. Lîngă galbenul jugas- tru, Paște negrul cal mai bun. Cel cu coama vifirită Și cu coada bici făcută. PĂSCULESCU, L. P. 53.

vifor
VÍFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.

DOOM

vífor (pop.) s. n., pl. vífore

vifora
VIFORÁ vb. I v. vifori.

vifora
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforască
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforatec
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforatic
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforatica
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforatice
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforaticei
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforaticele
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforaticelor
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforatici
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforaticii
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforaticilor
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforaticul
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforaticului
VIFORÁTEC, -Ă adj. v. viforație.

DOOM

viforátic (pop.) adj. m., pl. viforátici; f. viforátică, pl. viforátice

viforaște
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

vifore
VÍFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.

DOOM

vífor (pop.) s. n., pl. vífore

viforeala
VIFOREÁLĂ, viforeli, s. f. (Pop.) Vifor. – Viforî + suf. -eală.

DOOM

viforeálă (pop.) s. f., g.-d. art. viforélii; pl. viforéli

viforele
VÍFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.

DOOM

vífor (pop.) s. n., pl. vífore

viforeli
VIFOREÁLĂ, viforeli, s. f. (Pop.) Vifor. – Viforî + suf. -eală.

DOOM

viforeálă (pop.) s. f., g.-d. art. viforélii; pl. viforéli

viforelii
VIFOREÁLĂ, viforeli, s. f. (Pop.) Vifor. – Viforî + suf. -eală.

DOOM

viforeálă (pop.) s. f., g.-d. art. viforélii; pl. viforéli

viforelile
VIFOREÁLĂ, viforeli, s. f. (Pop.) Vifor. – Viforî + suf. -eală.

DOOM

viforeálă (pop.) s. f., g.-d. art. viforélii; pl. viforéli

viforelilor
VIFOREÁLĂ, viforeli, s. f. (Pop.) Vifor. – Viforî + suf. -eală.

DOOM

viforeálă (pop.) s. f., g.-d. art. viforélii; pl. viforéli

viforelor
VÍFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.

DOOM

vífor (pop.) s. n., pl. vífore

vifori
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

vifornic
VIFÓRNIC, -Ă, vifornici, -e, adj. (Rar) Ca un vifor; (v. viforos); fig. aprig, înflăcărat. Și-a zis cea cu ochii de fulger, Palas Atene, de mîn-apucînd pe vifornicul Ares. Haide-napoi să pornim. MURNU, I. 88.

vifornița
VIFÓRNIȚĂ, vifornițe, s. f. (Pop.) Vifor, furtună, vijelie, viscol. – Vifor + suf. -niță.

DOOM

vifórniță (pop.) s. f., g.-d. art. vifórniței; pl. vifórnițe

vifornițe
VIFÓRNIȚĂ, vifornițe, s. f. (Pop.) Vifor, furtună, vijelie, viscol. – Vifor + suf. -niță.

DOOM

vifórniță (pop.) s. f., g.-d. art. vifórniței; pl. vifórnițe

viforniței
VIFÓRNIȚĂ, vifornițe, s. f. (Pop.) Vifor, furtună, vijelie, viscol. – Vifor + suf. -niță.

DOOM

vifórniță (pop.) s. f., g.-d. art. vifórniței; pl. vifórnițe

vifornițele
VIFÓRNIȚĂ, vifornițe, s. f. (Pop.) Vifor, furtună, vijelie, viscol. – Vifor + suf. -niță.

DOOM

vifórniță (pop.) s. f., g.-d. art. vifórniței; pl. vifórnițe

vifornițelor
VIFÓRNIȚĂ, vifornițe, s. f. (Pop.) Vifor, furtună, vijelie, viscol. – Vifor + suf. -niță.

DOOM

vifórniță (pop.) s. f., g.-d. art. vifórniței; pl. vifórnițe

viforoasa
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforoase
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforoasei
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforoasele
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforoaselor
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforos
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforosul
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforosului
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforoși
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforoșii
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforoșilor
VIFORÓS, -OÁSĂ, viforoși, -oase, adj. (Pop.) Furtunos, vijelios; (despre vânt) care bate cu putere; (despre vânt, nori) care aduce vifor; fig. aprig, năvalnic; agitat, tulbure; viforatic. – Vifor + suf. -os.

DOOM

viforós (pop.) adj. m., pl. viforóși; f. viforoásă, pl. viforoáse

viforul
VÍFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.

DOOM

vífor (pop.) s. n., pl. vífore

viforului
VÍFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.

DOOM

vífor (pop.) s. n., pl. vífore

viforând
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforâre
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforâre
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforârea
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforâri
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforârii
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforârile
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforârilor
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforâse
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforât
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforînd
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforîre
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforîre
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforîrea
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforîri
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforîrii
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforîrile
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforîrilor
VIFORẤRE, viforâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a viforî și rezultatul ei. – V. viforî.

DOOM

viforấre (pop.) s. f., g.-d. art. viforấrii; pl. viforấri

viforîse
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforît
VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

DOOM

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

vig
VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.] – Din magh. veg.

DOOM

vig (pop.) s. n., pl. víguri

vigan
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

vigana
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

vigane
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

viganei
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

viganele
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

viganelor
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

vigani
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

viganii
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

viganilor
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

viganul
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

viganului
VIGÁN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

vigavor
VIGAVÓR s. n. (Înv.) Mustrare aspră; asprime, violență.

vigia
VIGÍE s.f. Stâncă în formă de coloană ascuțită, al cărei vârf nu iese la suprafața mării. [< fr. vigie].

vigie
VIGÍE s.f. Stâncă în formă de coloană ascuțită, al cărei vârf nu iese la suprafața mării. [< fr. vigie].

vigiei
VIGÍE s.f. Stâncă în formă de coloană ascuțită, al cărei vârf nu iese la suprafața mării. [< fr. vigie].

vigii
VIGÍE s.f. Stâncă în formă de coloană ascuțită, al cărei vârf nu iese la suprafața mării. [< fr. vigie].

vigiile
VIGÍE s.f. Stâncă în formă de coloană ascuțită, al cărei vârf nu iese la suprafața mării. [< fr. vigie].

vigiilor
VIGÍE s.f. Stâncă în formă de coloană ascuțită, al cărei vârf nu iese la suprafața mării. [< fr. vigie].

vigil
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigila
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigile
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigilei
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigilele
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigilelor
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigilent
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilenta
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilente
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilentei
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilentele
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilentelor
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilentul
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilentului
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilența
VIGILÉNȚĂ s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

DOOM

vigilénță s. f., g.-d. art. vigilénței

vigilențe
VIGILÉNȚĂ s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

DOOM

vigilénță s. f., g.-d. art. vigilénței

vigilenței
VIGILÉNȚĂ s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

DOOM

vigilénță s. f., g.-d. art. vigilénței

vigilențele
VIGILÉNȚĂ s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

DOOM

vigilénță s. f., g.-d. art. vigilénței

vigilențelor
VIGILÉNȚĂ s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

DOOM

vigilénță s. f., g.-d. art. vigilénței

vigilenți
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilenții
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigilenților
VIGILÉNT, -Ă, vigilenți, -te, adj. Care manifestă, demonstrează vigilență. – După fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.

DOOM

vigilént adj. m., pl. vigilénți; f. vigiléntă, pl. vigilénte

vigili
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigilii
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigililor
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigilitate
VIGILITÁTE s.f. Stare de veghe, de activitate a sistemului nervos central; trezie. [< vigil + -itate].

vigilitatea
VIGILITÁTE s.f. Stare de veghe, de activitate a sistemului nervos central; trezie. [< vigil + -itate].

vigilități
VIGILITÁTE s.f. Stare de veghe, de activitate a sistemului nervos central; trezie. [< vigil + -itate].

vigilității
VIGILITÁTE s.f. Stare de veghe, de activitate a sistemului nervos central; trezie. [< vigil + -itate].

vigilul
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

vigilului
VIGÍL, -Ă adj. (Liv.) Care veghează; atent, deștept, treaz. // s.m. (Ant.) Membru al gărzii instituite în vechea Romă de Augustus pentru siguranța cetății în timpul nopții și paza contra incendiilor. [Cf. lat. vigil, it. vigile].

viglă
VÍGLĂ, vígle, s. f. Pâine din făină albă. (din germ. Weig(e)l)

vignetare
VIGNETÁRE s.f. (Fot.) Repartizare inegală a luminii pe suprafața negativului. [Cf. germ. Vignettierung].

vignetarea
VIGNETÁRE s.f. (Fot.) Repartizare inegală a luminii pe suprafața negativului. [Cf. germ. Vignettierung].

vignetă
VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precede sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignétă s. f.] – Din fr. vignette.

DOOM

viniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. viniétei; pl. viniéte

vignetări
VIGNETÁRE s.f. (Fot.) Repartizare inegală a luminii pe suprafața negativului. [Cf. germ. Vignettierung].

vignetării
VIGNETÁRE s.f. (Fot.) Repartizare inegală a luminii pe suprafața negativului. [Cf. germ. Vignettierung].

vigoare
VIGOÁRE s. f. 1. Forță fizică, putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. 2. (În loc. adj.) În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) valabil într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. vigueur, lat. vigor, -oris.

DOOM

vigoáre s. f., g.-d. art. vigórii

vigoarea
VIGOÁRE s. f. 1. Forță fizică, putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. 2. (În loc. adj.) În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) valabil într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. vigueur, lat. vigor, -oris.

DOOM

vigoáre s. f., g.-d. art. vigórii

vigonia
VIGÓNIE, vigonii, s. f. 1. Specie sălbatică de lamă cu lâna mătăsoasă (Lama vicugna). 2. Fir textil mătăsos obținut din lâna de vigonie (1). 3. Fir textil obținut dintr-un amestec de lână cu bumbac de bună calitate sau din bumbac pur. – Din fr. vigogne.

DOOM

vigónie (-ni-e) s. f., art. vigónia (-ni-a), g.-d. art. vigóniei; pl. vigónii, art. vigóniile (-ni-i-)

vigonie
VIGÓNIE, vigonii, s. f. 1. Specie sălbatică de lamă cu lâna mătăsoasă (Lama vicugna). 2. Fir textil mătăsos obținut din lâna de vigonie (1). 3. Fir textil obținut dintr-un amestec de lână cu bumbac de bună calitate sau din bumbac pur. – Din fr. vigogne.

DOOM

vigónie (-ni-e) s. f., art. vigónia (-ni-a), g.-d. art. vigóniei; pl. vigónii, art. vigóniile (-ni-i-)

vigoniei
VIGÓNIE, vigonii, s. f. 1. Specie sălbatică de lamă cu lâna mătăsoasă (Lama vicugna). 2. Fir textil mătăsos obținut din lâna de vigonie (1). 3. Fir textil obținut dintr-un amestec de lână cu bumbac de bună calitate sau din bumbac pur. – Din fr. vigogne.

DOOM

vigónie (-ni-e) s. f., art. vigónia (-ni-a), g.-d. art. vigóniei; pl. vigónii, art. vigóniile (-ni-i-)

vigonii
VIGÓNIE, vigonii, s. f. 1. Specie sălbatică de lamă cu lâna mătăsoasă (Lama vicugna). 2. Fir textil mătăsos obținut din lâna de vigonie (1). 3. Fir textil obținut dintr-un amestec de lână cu bumbac de bună calitate sau din bumbac pur. – Din fr. vigogne.

DOOM

vigónie (-ni-e) s. f., art. vigónia (-ni-a), g.-d. art. vigóniei; pl. vigónii, art. vigóniile (-ni-i-)

vigoniile
VIGÓNIE, vigonii, s. f. 1. Specie sălbatică de lamă cu lâna mătăsoasă (Lama vicugna). 2. Fir textil mătăsos obținut din lâna de vigonie (1). 3. Fir textil obținut dintr-un amestec de lână cu bumbac de bună calitate sau din bumbac pur. – Din fr. vigogne.

DOOM

vigónie (-ni-e) s. f., art. vigónia (-ni-a), g.-d. art. vigóniei; pl. vigónii, art. vigóniile (-ni-i-)

vigoniilor
VIGÓNIE, vigonii, s. f. 1. Specie sălbatică de lamă cu lâna mătăsoasă (Lama vicugna). 2. Fir textil mătăsos obținut din lâna de vigonie (1). 3. Fir textil obținut dintr-un amestec de lână cu bumbac de bună calitate sau din bumbac pur. – Din fr. vigogne.

DOOM

vigónie (-ni-e) s. f., art. vigónia (-ni-a), g.-d. art. vigóniei; pl. vigónii, art. vigóniile (-ni-i-)

vigori
VIGOÁRE s. f. 1. Forță fizică, putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. 2. (În loc. adj.) În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) valabil într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. vigueur, lat. vigor, -oris.

DOOM

vigoáre s. f., g.-d. art. vigórii

vigorii
VIGOÁRE s. f. 1. Forță fizică, putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. 2. (În loc. adj.) În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) valabil într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. vigueur, lat. vigor, -oris.

DOOM

vigoáre s. f., g.-d. art. vigórii

vigoroso
VIGORÓSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu vigoare, cu putere; voios. [< it. vigoroso].

vigul
VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.] – Din magh. veg.

DOOM

vig (pop.) s. n., pl. víguri

vigului
VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.] – Din magh. veg.

DOOM

vig (pop.) s. n., pl. víguri

viguri
VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.] – Din magh. veg.

DOOM

vig (pop.) s. n., pl. víguri

vigurile
VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.] – Din magh. veg.

DOOM

vig (pop.) s. n., pl. víguri

vigurilor
VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.] – Din magh. veg.

DOOM

vig (pop.) s. n., pl. víguri

viguroasa
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

viguroase
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

viguroasei
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

viguroasele
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

viguroaselor
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

viguros
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

vigurosul
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

vigurosului
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

vigurozitate
VIGUROZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi viguros; vigoare. – Viguros + suf. -itate.

vigurozitatea
VIGUROZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi viguros; vigoare. – Viguros + suf. -itate.

vigurozități
VIGUROZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi viguros; vigoare. – Viguros + suf. -itate.

vigurozității
VIGUROZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi viguros; vigoare. – Viguros + suf. -itate.

viguroși
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

viguroșii
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

viguroșilor
VIGURÓS, -OÁSĂ, viguroși, -oase, adj. Plin de vigoare; puternic, robust. – Din fr. vigoureux.

DOOM

vigurós adj. m., pl. viguróși; f. viguroásă, pl. viguroáse

vii
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

DOOM

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno

vii
VÍE, vii, s. f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

DOOM

!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor

vii
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

vii
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

vii
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viii
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viii
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viile
VÍE, vii, s. f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

DOOM

!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor

viile
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viile
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viilor
VÍE, vii, s. f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

DOOM

!stúrzul-víilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. stúrzii-viílor

viilor
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viilor
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viilor
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viind
VIÁ², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

DOOM

viá² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viáză; conj. prez. 3 să viéze (vi-e-); ger. viínd (-vi-ind)

viitoare
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitoarea
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitoarei
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitoarele
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitoarelor
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitor
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitor
VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

viitori
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitorie
VIITORÍE s. f. (Învechit) Viitor. De ai făcut un lucru și vrei ca să-l păstrezi Pentru viitorie, apoi să depărtezi Tot răul de-nainte-i și-orice-mpiedicare. NEGRUZZI, S. II 292.

viitorii
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitorilor
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitorime
VIITORÍME s. f. 1. (Înv.) Viitor (II 1). 2. Oamenii din viitor, generațiile viitoare; posteritate. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ime.

DOOM

viitoríme (înv.) (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorímii

viitorimea
VIITORÍME s. f. 1. (Înv.) Viitor (II 1). 2. Oamenii din viitor, generațiile viitoare; posteritate. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ime.

DOOM

viitoríme (înv.) (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorímii

viitorimi
VIITORÍME s. f. 1. (Înv.) Viitor (II 1). 2. Oamenii din viitor, generațiile viitoare; posteritate. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ime.

DOOM

viitoríme (înv.) (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorímii

viitorimii
VIITORÍME s. f. 1. (Înv.) Viitor (II 1). 2. Oamenii din viitor, generațiile viitoare; posteritate. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ime.

DOOM

viitoríme (înv.) (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorímii

viitorist
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitorista
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoriste
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoristei
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoristele
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoristelor
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoristul
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoristului
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoriști
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoriștii
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitoriștilor
VIITORÍST, -Ă, viitoriști, -ste, s. m. și f. Viitorolog. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ist.

DOOM

viitorístă (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorístei; pl. viitoríste

viitorolog
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologa
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologe
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologei
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologele
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologelor
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologi
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologia
VIITOROLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu teoriile și metodele de previziune și de cercetare a viitorului; știința viitorului, futurologie. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorologie).

DOOM

viitorologíe (vi-i-) s. f., art. viitorología, g.-d. viitorologíi, art. viitorologíei

viitorologie
VIITOROLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu teoriile și metodele de previziune și de cercetare a viitorului; știința viitorului, futurologie. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorologie).

DOOM

viitorologíe (vi-i-) s. f., art. viitorología, g.-d. viitorologíi, art. viitorologíei

viitorologiei
VIITOROLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu teoriile și metodele de previziune și de cercetare a viitorului; știința viitorului, futurologie. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorologie).

DOOM

viitorologíe (vi-i-) s. f., art. viitorología, g.-d. viitorologíi, art. viitorologíei

viitorologii
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologii
VIITOROLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu teoriile și metodele de previziune și de cercetare a viitorului; știința viitorului, futurologie. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorologie).

DOOM

viitorologíe (vi-i-) s. f., art. viitorología, g.-d. viitorologíi, art. viitorologíei

viitorologilor
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologul
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorologului
VIITOROLÓG, -Ă, viitorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în viitorologie; viitorist, futurolog. [Pr.: vi-i-] – Din viitor (după meteorolog).

DOOM

viitorológ (vi-i-) s. m., pl. viitorológi

viitorul
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitorul
VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

viitorului
VIITÓR, -OÁRE, (I) viitori, -oare, adj., (II 1) s. n., (II 2) viitoruri, s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

DOOM

viitór² (vi-i-) s. n., (situații, perspective) pl. viitóruri

viitorului
VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

viitoruri
VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

viitorurile
VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

viitorurilor
VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

viitura
VIITÚRĂ, viituri, s. f. 1. Creștere bruscă a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revărsarea lui). 2. Mâl, bolovani, pietriș, crengi etc. aduse de apele curgătoare când se revarsă. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tură.

DOOM

viitúră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitúrii; pl. viitúri

viituri
VIITÚRĂ, viituri, s. f. 1. Creștere bruscă a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revărsarea lui). 2. Mâl, bolovani, pietriș, crengi etc. aduse de apele curgătoare când se revarsă. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tură.

DOOM

viitúră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitúrii; pl. viitúri

viiturii
VIITÚRĂ, viituri, s. f. 1. Creștere bruscă a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revărsarea lui). 2. Mâl, bolovani, pietriș, crengi etc. aduse de apele curgătoare când se revarsă. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tură.

DOOM

viitúră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitúrii; pl. viitúri

viiturile
VIITÚRĂ, viituri, s. f. 1. Creștere bruscă a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revărsarea lui). 2. Mâl, bolovani, pietriș, crengi etc. aduse de apele curgătoare când se revarsă. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tură.

DOOM

viitúră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitúrii; pl. viitúri

viiturilor
VIITÚRĂ, viituri, s. f. 1. Creștere bruscă a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revărsarea lui). 2. Mâl, bolovani, pietriș, crengi etc. aduse de apele curgătoare când se revarsă. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tură.

DOOM

viitúră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitúrii; pl. viitúri

viișoara
VIIȘOÁRĂ, viișoare, s. f. Diminutiv al lui vie. [Pr.: vi-i-] – Vie + suf. -ișoară.

DOOM

viișoáră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viișoárei; pl. viișoáre

viișoare
VIIȘOÁRĂ, viișoare, s. f. Diminutiv al lui vie. [Pr.: vi-i-] – Vie + suf. -ișoară.

DOOM

viișoáră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viișoárei; pl. viișoáre

viișoarei
VIIȘOÁRĂ, viișoare, s. f. Diminutiv al lui vie. [Pr.: vi-i-] – Vie + suf. -ișoară.

DOOM

viișoáră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viișoárei; pl. viișoáre

viișoarele
VIIȘOÁRĂ, viișoare, s. f. Diminutiv al lui vie. [Pr.: vi-i-] – Vie + suf. -ișoară.

DOOM

viișoáră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viișoárei; pl. viișoáre

viișoarelor
VIIȘOÁRĂ, viișoare, s. f. Diminutiv al lui vie. [Pr.: vi-i-] – Vie + suf. -ișoară.

DOOM

viișoáră (vi-i-) s. f., g.-d. art. viișoárei; pl. viișoáre

vijelia
VIJELÍE, vijelii, s. f. Vânt foarte puternic, adesea însoțit de descărcări electrice și de precipitații atmosferice; furtună. ◊ Loc. adv. Cu vijelie = cu putere, furtunos. ♦ Fig. Furie. – Et. nec.

DOOM

vijelíe s. f., art. vijelía, g.-d. art. vijelíei; pl. vijelíi, art. vijelíile

vijelie
VIJELÍE, vijelii, s. f. Vânt foarte puternic, adesea însoțit de descărcări electrice și de precipitații atmosferice; furtună. ◊ Loc. adv. Cu vijelie = cu putere, furtunos. ♦ Fig. Furie. – Et. nec.

DOOM

vijelíe s. f., art. vijelía, g.-d. art. vijelíei; pl. vijelíi, art. vijelíile

vijeliei
VIJELÍE, vijelii, s. f. Vânt foarte puternic, adesea însoțit de descărcări electrice și de precipitații atmosferice; furtună. ◊ Loc. adv. Cu vijelie = cu putere, furtunos. ♦ Fig. Furie. – Et. nec.

DOOM

vijelíe s. f., art. vijelía, g.-d. art. vijelíei; pl. vijelíi, art. vijelíile

vijelii
VIJELÍE, vijelii, s. f. Vânt foarte puternic, adesea însoțit de descărcări electrice și de precipitații atmosferice; furtună. ◊ Loc. adv. Cu vijelie = cu putere, furtunos. ♦ Fig. Furie. – Et. nec.

DOOM

vijelíe s. f., art. vijelía, g.-d. art. vijelíei; pl. vijelíi, art. vijelíile

vijeliile
VIJELÍE, vijelii, s. f. Vânt foarte puternic, adesea însoțit de descărcări electrice și de precipitații atmosferice; furtună. ◊ Loc. adv. Cu vijelie = cu putere, furtunos. ♦ Fig. Furie. – Et. nec.

DOOM

vijelíe s. f., art. vijelía, g.-d. art. vijelíei; pl. vijelíi, art. vijelíile

vijeliilor
VIJELÍE, vijelii, s. f. Vânt foarte puternic, adesea însoțit de descărcări electrice și de precipitații atmosferice; furtună. ◊ Loc. adv. Cu vijelie = cu putere, furtunos. ♦ Fig. Furie. – Et. nec.

DOOM

vijelíe s. f., art. vijelía, g.-d. art. vijelíei; pl. vijelíi, art. vijelíile

vijelioasa
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelioase
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelioasei
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelioasele
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelioaselor
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelios
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijeliosul
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijeliosului
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelioși
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelioșii
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelioșilor
VIJELIÓS, -OÁSĂ, vijelioși, -oase, adj. 1. Cu vijelie; ca vijelia; năvalnic. ♦ Bătut de furtună, bântuit de vijelie. 2. Fig. Violent, impetuos, aprig. [Pr.: -li-os] – Vijelie + suf. -os.

DOOM

vijeliós (-li-os) adj. m., pl. vijelióși; f. vijelioásă, pl. vijelioáse

vijelit
VIJELÍT s. n. (Rar) Vîjîit, uruit, duruit. Vijelitul Iablanicioarei de abia se mai auzea. GALACTION, O. I 164.

viking
VÍKING, vikingi, s. m. Nume dat populațiilor germanice de războinici, navigatori și negustori din țările scandinave care au întreprins, între sec. VII și X, numeroase expediții maritime în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

DOOM

víking s. m., pl. víkingi

vikingi
VÍKING, vikingi, s. m. Nume dat populațiilor germanice de războinici, navigatori și negustori din țările scandinave care au întreprins, între sec. VII și X, numeroase expediții maritime în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

DOOM

víking s. m., pl. víkingi

vikingii
VÍKING, vikingi, s. m. Nume dat populațiilor germanice de războinici, navigatori și negustori din țările scandinave care au întreprins, între sec. VII și X, numeroase expediții maritime în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

DOOM

víking s. m., pl. víkingi

vikingilor
VÍKING, vikingi, s. m. Nume dat populațiilor germanice de războinici, navigatori și negustori din țările scandinave care au întreprins, între sec. VII și X, numeroase expediții maritime în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

DOOM

víking s. m., pl. víkingi

vikingul
VÍKING, vikingi, s. m. Nume dat populațiilor germanice de războinici, navigatori și negustori din țările scandinave care au întreprins, între sec. VII și X, numeroase expediții maritime în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

DOOM

víking s. m., pl. víkingi

vikingului
VÍKING, vikingi, s. m. Nume dat populațiilor germanice de războinici, navigatori și negustori din țările scandinave care au întreprins, între sec. VII și X, numeroase expediții maritime în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

DOOM

víking s. m., pl. víkingi

vil
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vila
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vila
VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

DOOM

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

vilafranchian
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchiana
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchianul
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchianului
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchiene
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchienei
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchienele
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchienelor
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchieni
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchienii
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilafranchienilor
VILAFRANCHIÁN s.n. (Geol.) Etaj de la sfârșitul pliocenului de facies continental. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -chi-an. / [< fr. villafranchien, cf. Villafranca, localitate în Italia].

vilaiet
VILAIÉT, vilaiete, s. n. Diviziune administrativ-teritorială din Imperiul Otoman, condusă de un valiu. [Pr.: -la-iet] – Din fr. vilayet.

DOOM

vilaiét s. n., pl. vilaiéte

vilaiete
VILAIÉT, vilaiete, s. n. Diviziune administrativ-teritorială din Imperiul Otoman, condusă de un valiu. [Pr.: -la-iet] – Din fr. vilayet.

DOOM

vilaiét s. n., pl. vilaiéte

vilaietele
VILAIÉT, vilaiete, s. n. Diviziune administrativ-teritorială din Imperiul Otoman, condusă de un valiu. [Pr.: -la-iet] – Din fr. vilayet.

DOOM

vilaiét s. n., pl. vilaiéte

vilaietelor
VILAIÉT, vilaiete, s. n. Diviziune administrativ-teritorială din Imperiul Otoman, condusă de un valiu. [Pr.: -la-iet] – Din fr. vilayet.

DOOM

vilaiét s. n., pl. vilaiéte

vilaietul
VILAIÉT, vilaiete, s. n. Diviziune administrativ-teritorială din Imperiul Otoman, condusă de un valiu. [Pr.: -la-iet] – Din fr. vilayet.

DOOM

vilaiét s. n., pl. vilaiéte

vilaietului
VILAIÉT, vilaiete, s. n. Diviziune administrativ-teritorială din Imperiul Otoman, condusă de un valiu. [Pr.: -la-iet] – Din fr. vilayet.

DOOM

vilaiét s. n., pl. vilaiéte

vilanela
VILANÉLĂ, vilanele, s. f. Cântec vocal cu caracter dansant, specific unor popoare din vestul Europei. – Din fr. villaneile, it. villanella.

DOOM

vilanélă s. f., g.-d. art. vilanélei; pl. vilanéle

vilanele
VILANÉLĂ, vilanele, s. f. Cântec vocal cu caracter dansant, specific unor popoare din vestul Europei. – Din fr. villaneile, it. villanella.

DOOM

vilanélă s. f., g.-d. art. vilanélei; pl. vilanéle

vilanelei
VILANÉLĂ, vilanele, s. f. Cântec vocal cu caracter dansant, specific unor popoare din vestul Europei. – Din fr. villaneile, it. villanella.

DOOM

vilanélă s. f., g.-d. art. vilanélei; pl. vilanéle

vilanelele
VILANÉLĂ, vilanele, s. f. Cântec vocal cu caracter dansant, specific unor popoare din vestul Europei. – Din fr. villaneile, it. villanella.

DOOM

vilanélă s. f., g.-d. art. vilanélei; pl. vilanéle

vilanelelor
VILANÉLĂ, vilanele, s. f. Cântec vocal cu caracter dansant, specific unor popoare din vestul Europei. – Din fr. villaneile, it. villanella.

DOOM

vilanélă s. f., g.-d. art. vilanélei; pl. vilanéle

vilbrochen
VILBROCHÉN, vilbrochene, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele într-o mișcare de rotație pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. și: vilbrochenuri] – După fr. vilebrequin.

DOOM

!vilbrochén s. n., pl. vilbrochéne

vilbrochen
VILBROCHÉN, vilbrochenuri, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau cu mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele într-o mișcare de rotație pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. și vilbrochene] – După fr. vilebrequin.

vilbrochene
VILBROCHÉN, vilbrochene, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele într-o mișcare de rotație pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. și: vilbrochenuri] – După fr. vilebrequin.

DOOM

!vilbrochén s. n., pl. vilbrochéne

vilbrochenele
VILBROCHÉN, vilbrochene, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele într-o mișcare de rotație pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. și: vilbrochenuri] – După fr. vilebrequin.

DOOM

!vilbrochén s. n., pl. vilbrochéne

vilbrochenelor
VILBROCHÉN, vilbrochene, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele într-o mișcare de rotație pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. și: vilbrochenuri] – După fr. vilebrequin.

DOOM

!vilbrochén s. n., pl. vilbrochéne

vilbrochenul
VILBROCHÉN, vilbrochene, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele într-o mișcare de rotație pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. și: vilbrochenuri] – După fr. vilebrequin.

DOOM

!vilbrochén s. n., pl. vilbrochéne

vilbrochenului
VILBROCHÉN, vilbrochene, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele într-o mișcare de rotație pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. și: vilbrochenuri] – După fr. vilebrequin.

DOOM

!vilbrochén s. n., pl. vilbrochéne

vile
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vile
VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

DOOM

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

vileag
VILEÁG s. n. (Înv. și pop.; în loc adv. și expr.) (A da sau a scoate, a ieși etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fața lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ.

DOOM

vileág (mai ales în expr.) (înv., pop.) s. n.

vileagul
VILEÁG s. n. (Înv. și pop.; în loc adv. și expr.) (A da sau a scoate, a ieși etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fața lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ.

DOOM

vileág (mai ales în expr.) (înv., pop.) s. n.

vileagului
VILEÁG s. n. (Înv. și pop.; în loc adv. și expr.) (A da sau a scoate, a ieși etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fața lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ.

DOOM

vileág (mai ales în expr.) (înv., pop.) s. n.

vileaguri
VILEÁG s. n. (Înv. și pop.; în loc adv. și expr.) (A da sau a scoate, a ieși etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fața lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ.

DOOM

vileág (mai ales în expr.) (înv., pop.) s. n.

vileagurile
VILEÁG s. n. (Înv. și pop.; în loc adv. și expr.) (A da sau a scoate, a ieși etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fața lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ.

DOOM

vileág (mai ales în expr.) (înv., pop.) s. n.

vileagurilor
VILEÁG s. n. (Înv. și pop.; în loc adv. și expr.) (A da sau a scoate, a ieși etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fața lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ.

DOOM

vileág (mai ales în expr.) (înv., pop.) s. n.

vilegiatura
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.

DOOM

vilegiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri

vilegiaturi
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.

DOOM

vilegiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri

vilegiaturii
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.

DOOM

vilegiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri

vilegiaturile
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.

DOOM

vilegiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri

vilegiaturilor
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.

DOOM

vilegiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri

vilegiaturist
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturista
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturiste
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturistei
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturistele
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturistelor
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturistul
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturistului
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturiști
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturiștii
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilegiaturiștilor
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

vilei
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vilei
VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

DOOM

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

vilele
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vilele
VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

DOOM

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

vilelor
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vilelor
VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

DOOM

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

vili
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

viligiaturist
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

viligiaturistă
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.

DOOM

vilegiaturíst (-gi-a-) s. m., pl. vilegiaturíști

viligiatură
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.

DOOM

vilegiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri

vilii
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vililor
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

viloasa
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

viloase
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

viloasei
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

viloasele
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

viloaselor
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

vilos
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

vilosul
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

vilosului
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

vilozitate
VILOZITÁTE, vilozități, s. f. 1. Totalitatea perilor care acoperă o suprafață; parte poroasă. 2. (Anat.) Ridicătură, prelungire, încrețitură, cută mică situată pe suprafața anumitor organe ale corpului, mai ales a intestinului subțire. – Din fr. villosité.

DOOM

vilozitáte s. f., g.-d. art. vilozitắții; pl. vilozitắți

vilozitatea
VILOZITÁTE, vilozități, s. f. 1. Totalitatea perilor care acoperă o suprafață; parte poroasă. 2. (Anat.) Ridicătură, prelungire, încrețitură, cută mică situată pe suprafața anumitor organe ale corpului, mai ales a intestinului subțire. – Din fr. villosité.

DOOM

vilozitáte s. f., g.-d. art. vilozitắții; pl. vilozitắți

vilozități
VILOZITÁTE, vilozități, s. f. 1. Totalitatea perilor care acoperă o suprafață; parte poroasă. 2. (Anat.) Ridicătură, prelungire, încrețitură, cută mică situată pe suprafața anumitor organe ale corpului, mai ales a intestinului subțire. – Din fr. villosité.

DOOM

vilozitáte s. f., g.-d. art. vilozitắții; pl. vilozitắți

vilozității
VILOZITÁTE, vilozități, s. f. 1. Totalitatea perilor care acoperă o suprafață; parte poroasă. 2. (Anat.) Ridicătură, prelungire, încrețitură, cută mică situată pe suprafața anumitor organe ale corpului, mai ales a intestinului subțire. – Din fr. villosité.

DOOM

vilozitáte s. f., g.-d. art. vilozitắții; pl. vilozitắți

vilozitățile
VILOZITÁTE, vilozități, s. f. 1. Totalitatea perilor care acoperă o suprafață; parte poroasă. 2. (Anat.) Ridicătură, prelungire, încrețitură, cută mică situată pe suprafața anumitor organe ale corpului, mai ales a intestinului subțire. – Din fr. villosité.

DOOM

vilozitáte s. f., g.-d. art. vilozitắții; pl. vilozitắți

vilozităților
VILOZITÁTE, vilozități, s. f. 1. Totalitatea perilor care acoperă o suprafață; parte poroasă. 2. (Anat.) Ridicătură, prelungire, încrețitură, cută mică situată pe suprafața anumitor organe ale corpului, mai ales a intestinului subțire. – Din fr. villosité.

DOOM

vilozitáte s. f., g.-d. art. vilozitắții; pl. vilozitắți

viloși
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

viloșii
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

viloșilor
VILÓS, -OÁSĂ, viloși, -oase, adj. 1. (Bot.) Acoperit cu peri mai lungi sau mai scurți, asemănători cu lâna. 2. (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozități. – Din fr. villeux, lat. villosus.

DOOM

vilós adj. m., pl. vilóși; f. viloásă, pl. viloáse

vilul
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vilului
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

DOOM

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

viminalis
SÁLCIE² s. f. v. salce¹.

vin
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

DOOM

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno

vin
VIN, (2) vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau p. gener. prin fermentarea mustului, altor fructe. 2. Sortiment din această băutură. – Lat. vinum.

DOOM

vin s. n., (sorturi) pl. vínuri

vina
VÍNĂ, vini, s. f. Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ◊ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii făptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina.

DOOM

vínă s. f., g.-d. art. vínii; pl. vini

vinar
VINÁR, vinari, s. m. (Pop.) Podgorean; negustor, vânzător de vinuri. – Vin + suf. -ar.

DOOM

vinár (pop.) s. m., pl. vinári

vinari
VINÁR, vinari, s. m. (Pop.) Podgorean; negustor, vânzător de vinuri. – Vin + suf. -ar.

DOOM

vinár (pop.) s. m., pl. vinári

vinarii
VINÁR, vinari, s. m. (Pop.) Podgorean; negustor, vânzător de vinuri. – Vin + suf. -ar.

DOOM

vinár (pop.) s. m., pl. vinári

vinarilor
VINÁR, vinari, s. m. (Pop.) Podgorean; negustor, vânzător de vinuri. – Vin + suf. -ar.

DOOM

vinár (pop.) s. m., pl. vinári

vinarița
VINÁRIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -ariță.

DOOM

vináriță s. f., g.-d. art. vináriței; pl. vinárițe

vinarițe
VINÁRIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -ariță.

DOOM

vináriță s. f., g.-d. art. vináriței; pl. vinárițe

vinariței
VINÁRIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -ariță.

DOOM

vináriță s. f., g.-d. art. vináriței; pl. vinárițe

vinarițele
VINÁRIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -ariță.

DOOM

vináriță s. f., g.-d. art. vináriței; pl. vinárițe

vinarițelor
VINÁRIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -ariță.

DOOM

vináriță s. f., g.-d. art. vináriței; pl. vinárițe

vinars
VINÁRS, vinarsuri, s. n. (Reg.) Rachiu (tare). – Vin + ars (după germ. Branntwein).

DOOM

!vinárs (reg.) (vi-nars/vin-ars) s. n., pl. vinársuri

vinarsul
VINÁRS, vinarsuri, s. n. (Reg.) Rachiu (tare). – Vin + ars (după germ. Branntwein).

DOOM

!vinárs (reg.) (vi-nars/vin-ars) s. n., pl. vinársuri

vinarsului
VINÁRS, vinarsuri, s. n. (Reg.) Rachiu (tare). – Vin + ars (după germ. Branntwein).

DOOM

!vinárs (reg.) (vi-nars/vin-ars) s. n., pl. vinársuri

vinarsuri
VINÁRS, vinarsuri, s. n. (Reg.) Rachiu (tare). – Vin + ars (după germ. Branntwein).

DOOM

!vinárs (reg.) (vi-nars/vin-ars) s. n., pl. vinársuri

vinarsurile
VINÁRS, vinarsuri, s. n. (Reg.) Rachiu (tare). – Vin + ars (după germ. Branntwein).

DOOM

!vinárs (reg.) (vi-nars/vin-ars) s. n., pl. vinársuri

vinarsurilor
VINÁRS, vinarsuri, s. n. (Reg.) Rachiu (tare). – Vin + ars (după germ. Branntwein).

DOOM

!vinárs (reg.) (vi-nars/vin-ars) s. n., pl. vinársuri

vinarul
VINÁR, vinari, s. m. (Pop.) Podgorean; negustor, vânzător de vinuri. – Vin + suf. -ar.

DOOM

vinár (pop.) s. m., pl. vinári

vinarului
VINÁR, vinari, s. m. (Pop.) Podgorean; negustor, vânzător de vinuri. – Vin + suf. -ar.

DOOM

vinár (pop.) s. m., pl. vinári

vinasa
VINÁSĂ s.f. Lichid obținut ca reziduu după fermentarea și distilarea melasei de sfeclă. [< fr. vinasse].

DOOM

vinásă s. f., g.-d. art. vinásei

vinase
VINÁSĂ s.f. Lichid obținut ca reziduu după fermentarea și distilarea melasei de sfeclă. [< fr. vinasse].

DOOM

vinásă s. f., g.-d. art. vinásei

vinasei
VINÁSĂ s.f. Lichid obținut ca reziduu după fermentarea și distilarea melasei de sfeclă. [< fr. vinasse].

DOOM

vinásă s. f., g.-d. art. vinásei

vinaț
VINÁȚ, vinațuri, s. n. (Pop.) (Varietate) de vin. [Pl. și: vinațe] – Probabil lat. vinaceus.

DOOM

vináț (pop.) s. n., pl. vináțuri/vináțe

vinaț
VINÁȚ, vinațuri, s. n. (Pop.) (Varietate) de vin. [Pl. și: vinațe] – Probabil lat. vinaceus.

vinca
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü.

vinchel
vínchel (-le), s. n. – Echer de tîmplar, un fel de teu. Germ. Winkel (Candrea), cf. vingalac.

vinci
VINCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. v i n c i g l i o.

DOOM

vinci s. n., pl. vínciuri

vincier
VINCIÉR, vincieri, s. m. Muncitor portuar care mânuiește vinciul. [Pr.: -ci-er] – Vinci + suf. -ier.

DOOM

vinciér (-ci-er) s. m., pl. vinciéri

vincieri
VINCIÉR, vincieri, s. m. Muncitor portuar care mânuiește vinciul. [Pr.: -ci-er] – Vinci + suf. -ier.

DOOM

vinciér (-ci-er) s. m., pl. vinciéri

vincierii
VINCIÉR, vincieri, s. m. Muncitor portuar care mânuiește vinciul. [Pr.: -ci-er] – Vinci + suf. -ier.

DOOM

vinciér (-ci-er) s. m., pl. vinciéri

vincierilor
VINCIÉR, vincieri, s. m. Muncitor portuar care mânuiește vinciul. [Pr.: -ci-er] – Vinci + suf. -ier.

DOOM

vinciér (-ci-er) s. m., pl. vinciéri

vincierul
VINCIÉR, vincieri, s. m. Muncitor portuar care mânuiește vinciul. [Pr.: -ci-er] – Vinci + suf. -ier.

DOOM

vinciér (-ci-er) s. m., pl. vinciéri

vincierului
VINCIÉR, vincieri, s. m. Muncitor portuar care mânuiește vinciul. [Pr.: -ci-er] – Vinci + suf. -ier.

DOOM

vinciér (-ci-er) s. m., pl. vinciéri

vinciul
VINCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. v i n c i g l i o.

DOOM

vinci s. n., pl. vínciuri

vinciului
VINCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. v i n c i g l i o.

DOOM

vinci s. n., pl. vínciuri

vinciuri
VINCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. v i n c i g l i o.

DOOM

vinci s. n., pl. vínciuri

vinciurile
VINCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. v i n c i g l i o.

DOOM

vinci s. n., pl. vínciuri

vinciurilor
VINCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pentru manevrarea greutăților pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. v i n c i g l i o.

DOOM

vinci s. n., pl. vínciuri

vinclu
VÍNCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi. – Din germ. Winkel.

DOOM

vínclu s. n., art. vínclul; pl. víncluri

vinclul
VÍNCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi. – Din germ. Winkel.

DOOM

vínclu s. n., art. vínclul; pl. víncluri

vinclului
VÍNCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi. – Din germ. Winkel.

DOOM

vínclu s. n., art. vínclul; pl. víncluri

vincluri
VÍNCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi. – Din germ. Winkel.

DOOM

vínclu s. n., art. vínclul; pl. víncluri

vinclurile
VÍNCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi. – Din germ. Winkel.

DOOM

vínclu s. n., art. vínclul; pl. víncluri

vinclurilor
VÍNCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi. – Din germ. Winkel.

DOOM

vínclu s. n., art. vínclul; pl. víncluri

vinde
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vinde
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindea
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vindea
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindeai
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vindeai
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindeam
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vindeam
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindeau
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vindeau
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindeați
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vindeați
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindec
VÍNDEC, vindecuri, s. n. (Pop.) Vindecare, tămăduire, lecuire; p. ext. (concr.) leac. – Din vindeca (derivat regresiv).

DOOM

víndec (pop.) s. n., pl. víndecuri

vindec
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindeca
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecabil
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabila
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabile
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabilei
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabilele
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabilelor
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabili
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabilii
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabililor
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabilul
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecabilului
VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

DOOM

vindecábil adj. m., pl. vindecábili; f. vindecábilă, pl. vindecábile

vindecai
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecam
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecare
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecare
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.

DOOM

vindecáre s. f., g.-d. art. vindecắrii; pl. vindecắri

vindecarea
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.

DOOM

vindecáre s. f., g.-d. art. vindecắrii; pl. vindecắri

vindecară
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecarăm
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecarăți
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecase
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecasem
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecaseră
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecaserăm
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecaserăți
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecaseși
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecaseți
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecat
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecat
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecata
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecate
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecatei
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecatele
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecatelor
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecatul
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecatului
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecau
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecași
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecați
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecați
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecații
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindecaților
VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

vindece
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecea
VINDECEÁ, vindecele, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietăți medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.

DOOM

vindeceá s. f., art. vindeceáua, g.-d. art. vindecélei; pl. vindecéle, art. vindecélele

vindeceaua
VINDECEÁ, vindecele, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietăți medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.

DOOM

vindeceá s. f., art. vindeceáua, g.-d. art. vindecélei; pl. vindecéle, art. vindecélele

vindecele
VINDECEÁ, vindecele, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietăți medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.

DOOM

vindeceá s. f., art. vindeceáua, g.-d. art. vindecélei; pl. vindecéle, art. vindecélele

vindecelei
VINDECEÁ, vindecele, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietăți medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.

DOOM

vindeceá s. f., art. vindeceáua, g.-d. art. vindecélei; pl. vindecéle, art. vindecélele

vindecelele
VINDECEÁ, vindecele, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietăți medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.

DOOM

vindeceá s. f., art. vindeceáua, g.-d. art. vindecélei; pl. vindecéle, art. vindecélele

vindecelelor
VINDECEÁ, vindecele, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietăți medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.

DOOM

vindeceá s. f., art. vindeceáua, g.-d. art. vindecélei; pl. vindecéle, art. vindecélele

vindeci
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecul
VÍNDEC, vindecuri, s. n. (Pop.) Vindecare, tămăduire, lecuire; p. ext. (concr.) leac. – Din vindeca (derivat regresiv).

DOOM

víndec (pop.) s. n., pl. víndecuri

vindecului
VÍNDEC, vindecuri, s. n. (Pop.) Vindecare, tămăduire, lecuire; p. ext. (concr.) leac. – Din vindeca (derivat regresiv).

DOOM

víndec (pop.) s. n., pl. víndecuri

vindecuri
VÍNDEC, vindecuri, s. n. (Pop.) Vindecare, tămăduire, lecuire; p. ext. (concr.) leac. – Din vindeca (derivat regresiv).

DOOM

víndec (pop.) s. n., pl. víndecuri

vindecurile
VÍNDEC, vindecuri, s. n. (Pop.) Vindecare, tămăduire, lecuire; p. ext. (concr.) leac. – Din vindeca (derivat regresiv).

DOOM

víndec (pop.) s. n., pl. víndecuri

vindecurilor
VÍNDEC, vindecuri, s. n. (Pop.) Vindecare, tămăduire, lecuire; p. ext. (concr.) leac. – Din vindeca (derivat regresiv).

DOOM

víndec (pop.) s. n., pl. víndecuri

vindecuță
VINDECÚȚĂ, vindecuțe, s. f. (Bot.) Usturoiță.

vindecând
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecînd
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

DOOM

vindecá (a ~) vb., ind. prez. 3 víndecă

vindecări
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.

DOOM

vindecáre s. f., g.-d. art. vindecắrii; pl. vindecắri

vindecării
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.

DOOM

vindecáre s. f., g.-d. art. vindecắrii; pl. vindecắri

vindecările
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.

DOOM

vindecáre s. f., g.-d. art. vindecắrii; pl. vindecắri

vindecărilor
VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.

DOOM

vindecáre s. f., g.-d. art. vindecắrii; pl. vindecắri

vindecătoare
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătoarea
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătoarei
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătoarele
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătoarelor
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecător
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecători
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătorii
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătorilor
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătorul
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătorului
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

DOOM

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindem
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vindem
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindere
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vindere
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindere
VÍNDERE, vinderi, s. f. Acțiunea de a (se) vinde și rezultatul ei; vânzare. – V. vinde.

DOOM

víndere s. f., g.-d. art. vínderii; pl. vínderi

vinderea
VÍNDERE, vinderi, s. f. Acțiunea de a (se) vinde și rezultatul ei; vânzare. – V. vinde.

DOOM

víndere s. f., g.-d. art. vínderii; pl. vínderi

vinderei
VINDERÉL, vinderei, s. m. (Ornit.; reg.) Vindereu. – Vinder[eu] + suf. -el.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vinderei
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vindereii
VINDERÉL, vinderei, s. m. (Ornit.; reg.) Vindereu. – Vinder[eu] + suf. -el.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vindereii
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vindereilor
VINDERÉL, vinderei, s. m. (Ornit.; reg.) Vindereu. – Vinder[eu] + suf. -el.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vindereilor
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vinderel
VINDERÉL, vinderei, s. m. (Ornit.; reg.) Vindereu. – Vinder[eu] + suf. -el.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vinderelul
VINDERÉL, vinderei, s. m. (Ornit.; reg.) Vindereu. – Vinder[eu] + suf. -el.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vinderelului
VINDERÉL, vinderei, s. m. (Ornit.; reg.) Vindereu. – Vinder[eu] + suf. -el.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vindereu
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vindereul
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vindereului
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vinderi
VÍNDERE, vinderi, s. f. Acțiunea de a (se) vinde și rezultatul ei; vânzare. – V. vinde.

DOOM

víndere s. f., g.-d. art. vínderii; pl. vínderi

vinderii
VÍNDERE, vinderi, s. f. Acțiunea de a (se) vinde și rezultatul ei; vânzare. – V. vinde.

DOOM

víndere s. f., g.-d. art. vínderii; pl. vínderi

vinderile
VÍNDERE, vinderi, s. f. Acțiunea de a (se) vinde și rezultatul ei; vânzare. – V. vinde.

DOOM

víndere s. f., g.-d. art. vínderii; pl. vínderi

vinderilor
VÍNDERE, vinderi, s. f. Acțiunea de a (se) vinde și rezultatul ei; vânzare. – V. vinde.

DOOM

víndere s. f., g.-d. art. vínderii; pl. vínderi

vindeți
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vindeți
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vindiac
VÍNDIAC, vindiacuri, s. n. Haină scurtă special confecționată pentru a apăra de vânt; canadiană. [Acc. și: vindiác] – Din germ. Windjacke.

DOOM

víndiac/vindiác (vin-diac/vind-iac) s. n., pl. víndiacuri/ vindiácuri

vindiacul
VÍNDIAC, vindiacuri, s. n. Haină scurtă special confecționată pentru a apăra de vânt; canadiană. [Acc. și: vindiác] – Din germ. Windjacke.

DOOM

víndiac/vindiác (vin-diac/vind-iac) s. n., pl. víndiacuri/ vindiácuri

vindiacului
VÍNDIAC, vindiacuri, s. n. Haină scurtă special confecționată pentru a apăra de vânt; canadiană. [Acc. și: vindiác] – Din germ. Windjacke.

DOOM

víndiac/vindiác (vin-diac/vind-iac) s. n., pl. víndiacuri/ vindiácuri

vindiacuri
VÍNDIAC, vindiacuri, s. n. Haină scurtă special confecționată pentru a apăra de vânt; canadiană. [Acc. și: vindiác] – Din germ. Windjacke.

DOOM

víndiac/vindiác (vin-diac/vind-iac) s. n., pl. víndiacuri/ vindiácuri

vindiacurile
VÍNDIAC, vindiacuri, s. n. Haină scurtă special confecționată pentru a apăra de vânt; canadiană. [Acc. și: vindiác] – Din germ. Windjacke.

DOOM

víndiac/vindiác (vin-diac/vind-iac) s. n., pl. víndiacuri/ vindiácuri

vindiacurilor
VÍNDIAC, vindiacuri, s. n. Haină scurtă special confecționată pentru a apăra de vânt; canadiană. [Acc. și: vindiác] – Din germ. Windjacke.

DOOM

víndiac/vindiác (vin-diac/vind-iac) s. n., pl. víndiacuri/ vindiácuri

vindicativ
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativa
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicative
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativei
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativele
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativelor
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativi
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativii
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativilor
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativul
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicativului
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.

DOOM

vindicatív (livr.) adj. m., pl. vindicatívi; f. vindicatívă, pl. vindicatíve

vindicta
VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.

DOOM

vindíctă (înv.) s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

vindicte
VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.

DOOM

vindíctă (înv.) s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

vindictei
VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.

DOOM

vindíctă (înv.) s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

vindictele
VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.

DOOM

vindíctă (înv.) s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

vindictelor
VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.

DOOM

vindíctă (înv.) s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

vindireu
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderei (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.

DOOM

*vinderéu/vinderél s. m., art. vinderéul/vinderélul; pl. vinderéi, art. vinderéii

vindobonian
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindoboniana
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindobonianul
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindobonianului
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindoboniene
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindobonienei
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindobonienele
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindobonienelor
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindobonieni
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindobonienii
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindobonienilor
VINDOBONIÁN s.n. (Geol.) Miocenul mediu, cuprinzând etajele helvețian și tortonian. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. vindobonien, cf. Vindobona, numele latinesc al orașului Viena].

DOOM

vindobonián¹ (-ni-an) adj. m., pl. vindoboniéni (-ni-eni); f. vindoboniánă, pl. vindoboniéne

vindrover
VINDRÓVER s.n. Secerătoare pentru recoltarea cerealelor în două faze (tăierea plantelor și așezarea lor în brazdă, apoi ridicarea acestora și treieratul). [< engl. vindrover].

DOOM

vindróver s. n., pl. vindróvere

vindrovere
VINDRÓVER s.n. Secerătoare pentru recoltarea cerealelor în două faze (tăierea plantelor și așezarea lor în brazdă, apoi ridicarea acestora și treieratul). [< engl. vindrover].

DOOM

vindróver s. n., pl. vindróvere

vindroverele
VINDRÓVER s.n. Secerătoare pentru recoltarea cerealelor în două faze (tăierea plantelor și așezarea lor în brazdă, apoi ridicarea acestora și treieratul). [< engl. vindrover].

DOOM

vindróver s. n., pl. vindróvere

vindroverelor
VINDRÓVER s.n. Secerătoare pentru recoltarea cerealelor în două faze (tăierea plantelor și așezarea lor în brazdă, apoi ridicarea acestora și treieratul). [< engl. vindrover].

DOOM

vindróver s. n., pl. vindróvere

vindroverul
VINDRÓVER s.n. Secerătoare pentru recoltarea cerealelor în două faze (tăierea plantelor și așezarea lor în brazdă, apoi ridicarea acestora și treieratul). [< engl. vindrover].

DOOM

vindróver s. n., pl. vindróvere

vindroverului
VINDRÓVER s.n. Secerătoare pentru recoltarea cerealelor în două faze (tăierea plantelor și așezarea lor în brazdă, apoi ridicarea acestora și treieratul). [< engl. vindrover].

DOOM

vindróver s. n., pl. vindróvere

vine
VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ♦ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică. ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. Pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. *- Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

DOOM

vấnă (vas sangvin, tendon, gambă, film, pânză de apă, nervură) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

vine
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

DOOM

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno

vineale
PUR¹, puri, s. m. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste, cu flori purpurii, dispuse în umbrele (Allium rotundum). – Cf. lat. porrum.

vinecioara
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vinecioare
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vinecioarei
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vinecioarele
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vinecioarelor
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vinecior
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vineciori
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vineciorii
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vineciorilor
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vineciorul
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vineciorului
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

DOOM

vineciór (pop.) adj. m., pl. vinecióri; f. vinecioáră, pl. vinecioáre

vinegreta
VINEGRÉTĂ, vinegrete, s. f. Sos rece preparat din oțet, untdelemn, sare și piper. – Din fr. vinaigrette.

DOOM

vinegrétă (-ne-gre-) s. f., g.-d. art. vinegrétei; pl. vinegréte

vinegrete
VINEGRÉTĂ, vinegrete, s. f. Sos rece preparat din oțet, untdelemn, sare și piper. – Din fr. vinaigrette.

DOOM

vinegrétă (-ne-gre-) s. f., g.-d. art. vinegrétei; pl. vinegréte

vinegretei
VINEGRÉTĂ, vinegrete, s. f. Sos rece preparat din oțet, untdelemn, sare și piper. – Din fr. vinaigrette.

DOOM

vinegrétă (-ne-gre-) s. f., g.-d. art. vinegrétei; pl. vinegréte

vinegretele
VINEGRÉTĂ, vinegrete, s. f. Sos rece preparat din oțet, untdelemn, sare și piper. – Din fr. vinaigrette.

DOOM

vinegrétă (-ne-gre-) s. f., g.-d. art. vinegrétei; pl. vinegréte

vinegretelor
VINEGRÉTĂ, vinegrete, s. f. Sos rece preparat din oțet, untdelemn, sare și piper. – Din fr. vinaigrette.

DOOM

vinegrétă (-ne-gre-) s. f., g.-d. art. vinegrétei; pl. vinegréte

vinei
VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ♦ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică. ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. Pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. *- Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

DOOM

vấnă (vas sangvin, tendon, gambă, film, pânză de apă, nervură) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

vinele
VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ♦ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică. ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. Pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. *- Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

DOOM

vấnă (vas sangvin, tendon, gambă, film, pânză de apă, nervură) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

vinelor
VẤNĂ, vine, s. f. I. 1. Vas sangvin de diferite mărimi, care duce sângele de la organe și țesuturi la inimă; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; venă (1). ◊ Expr. A-i îngheța (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frică. 2. (Pop.) Fibră musculară; tendon, zgârci; mușchi. ♦ Vână de bou = cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mențin ordinea publică. ◊ Loc. adj. Tare (sau bun) de vână = puternic, viguros. Slab de vână = neputincios, slăbănog. ◊ Expr. A fi numai vână = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsă între genunchi și gleznă; gambă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lăsați sau căzuți mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lăsați sau căzuți. ◊ Loc. adv. Pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiți, sprijinind greutatea corpului pe gambe. *- Expr. (Reg.; în legătură cu verbe de mișcare) Cu coada între vine = umilit, rușinat. II. 1. Pătură minerală continuă infiltrată între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânză subterană de apă. 2. Șuviță, coloană de lichid; p. ext. dâră. ◊ Vâna apei = curentul, șuvoiul apei. 3. (Bot.) Nervură. ♦ Fiecare dintre ramificațiile rădăcinii unui copac. – Lat. vena.

DOOM

vấnă (vas sangvin, tendon, gambă, film, pânză de apă, nervură) s. f., g.-d. art. vínei; pl. víne

vinerea
VÍNERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În religia creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștelui, în care creștinii țin post sever, celebrând răstignirea lui Isus Hristos. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].

DOOM

Vínerea Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Vínerii Mari

vineri
VÍNERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În religia creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștelui, în care creștinii țin post sever, celebrând răstignirea lui Isus Hristos. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].

DOOM

Vínerea Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Vínerii Mari

vinerii
VÍNERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În religia creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștelui, în care creștinii țin post sever, celebrând răstignirea lui Isus Hristos. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].

DOOM

Vínerea Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Vínerii Mari

vinerile
VÍNERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În religia creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștelui, în care creștinii țin post sever, celebrând răstignirea lui Isus Hristos. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].

DOOM

Vínerea Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Vínerii Mari

vinerilor
VÍNERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În religia creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștelui, în care creștinii țin post sever, celebrând răstignirea lui Isus Hristos. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].

DOOM

Vínerea Máre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Vínerii Mari

vinerița
VINERÍȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se folosește ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță.

DOOM

vineríță s. f., g.-d. art. vineríței; pl. vineríțe

vinerițe
VINERÍȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se folosește ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță.

DOOM

vineríță s. f., g.-d. art. vineríței; pl. vineríțe

vineriței
VINERÍȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se folosește ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță.

DOOM

vineríță s. f., g.-d. art. vineríței; pl. vineríțe

vinerițele
VINERÍȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se folosește ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță.

DOOM

vineríță s. f., g.-d. art. vineríței; pl. vineríțe

vinerițelor
VINERÍȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se folosește ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță.

DOOM

vineríță s. f., g.-d. art. vineríței; pl. vineríțe

vinete
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vinetei
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vinetele
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vinetelor
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vinetic
VINETÍC s. m. v. venetic.

vinețea
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețeá (albăstriță) s. f., art. vinețeáua, g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețeala
VINEȚEÁLĂ, vinețeli, s. f. 1. Vânătaie. 2. (Pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3. Boală a viței-de-vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete roșietice pe frunze. – Vânăt + suf. -eală.

DOOM

vinețeálă s. f., g.-d. art. vinețélii; pl. vinețéli

vinețeaua
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețeá (albăstriță) s. f., art. vinețeáua, g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețel
VINEȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, vineței, -le, adj. Diminutiv al lui v î n ă t. Sub o tufă-n poieniță Este-o fîntîniță Și-n fîntîniță-o pietricică Rece, vinețică. ALECSANDRI, P. P. 271.

vinețele
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețeá (albăstriță) s. f., art. vinețeáua, g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețele
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețícă (vineriță, ciupercă) s. f., g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețelei
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețeá (albăstriță) s. f., art. vinețeáua, g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețelei
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețícă (vineriță, ciupercă) s. f., g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețelele
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețeá (albăstriță) s. f., art. vinețeáua, g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețelele
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețícă (vineriță, ciupercă) s. f., g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețelelor
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețeá (albăstriță) s. f., art. vinețeáua, g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețelelor
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețícă (vineriță, ciupercă) s. f., g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețeli
VINEȚEÁLĂ, vinețeli, s. f. 1. Vânătaie. 2. (Pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3. Boală a viței-de-vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete roșietice pe frunze. – Vânăt + suf. -eală.

DOOM

vinețeálă s. f., g.-d. art. vinețélii; pl. vinețéli

vinețelii
VINEȚEÁLĂ, vinețeli, s. f. 1. Vânătaie. 2. (Pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3. Boală a viței-de-vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete roșietice pe frunze. – Vânăt + suf. -eală.

DOOM

vinețeálă s. f., g.-d. art. vinețélii; pl. vinețéli

vinețelile
VINEȚEÁLĂ, vinețeli, s. f. 1. Vânătaie. 2. (Pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3. Boală a viței-de-vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete roșietice pe frunze. – Vânăt + suf. -eală.

DOOM

vinețeálă s. f., g.-d. art. vinețélii; pl. vinețéli

vinețelilor
VINEȚEÁLĂ, vinețeli, s. f. 1. Vânătaie. 2. (Pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3. Boală a viței-de-vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete roșietice pe frunze. – Vânăt + suf. -eală.

DOOM

vinețeálă s. f., g.-d. art. vinețélii; pl. vinețéli

vineți
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vineția
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vinețica
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețeá (albăstriță) s. f., art. vinețeáua, g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vinețica
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețele, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.

DOOM

vinețícă (vineriță, ciupercă) s. f., g.-d. art. vinețélei; pl. vinețéle, art. vinețélele

vineție
VINEȚÍE s. f. (Popular, adesea determinat prin «cerului») Albastru. Deasupra... se înalță tot mai ridicate niște cleanțuri pînă în vineția cerului. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, v. M. 176. A sări de pe frunza teiului în vineția cerului. POP.

vineție
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vineției
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vineții
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vineții
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vinețiii
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vinețiile
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vinețiilor
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vineților
VẤNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

DOOM

vấnătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete

vinețit
VINEȚÍT, -Ă, vinețiți, -te, adj. Învinețit; vînăt. Buzele-i vinețite șoptiră aceste cuvinte. ODOBESCU, la DDRF.

vinețiu
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vinețiul
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vinețiului
VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vânăt, cu nuanțe albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vânătă; vânăt. ♦ (Substantivat, f.; reg.) Albastrul cerului; p. ext. văzduh. – Vânăt + suf. -iu.

DOOM

vinețíu adj. m., f. vinețíe; pl. m. și f. vinețíi

vingalac
VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.

DOOM

vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce

vingalace
VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.

DOOM

vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce

vingalacele
VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.

DOOM

vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce

vingalacelor
VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.

DOOM

vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce

vingalacul
VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.

DOOM

vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce

vingalacului
VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.

DOOM

vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce

vinghercă
VINGHÉRCĂ s. f. v. venghercă.

DOOM

venghércă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. venghércii; pl. venghérci

vini
VÍNĂ, vini, s. f. Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ◊ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii făptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina.

DOOM

vínă s. f., g.-d. art. vínii; pl. vini

vinicer
VINICÉR s. m. (Pop.) Luna septembrie. – Cf. sl. vinicije „vie”.

DOOM

vinicér (pop.) s. m., g.-d. lui vinicer

vinicerul
VINICÉR s. m. (Pop.) Luna septembrie. – Cf. sl. vinicije „vie”.

DOOM

vinicér (pop.) s. m., g.-d. lui vinicer

vinicerului
VINICÉR s. m. (Pop.) Luna septembrie. – Cf. sl. vinicije „vie”.

DOOM

vinicér (pop.) s. m., g.-d. lui vinicer

vinicol
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicola
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicole
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicolei
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicolele
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicolelor
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicoli
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicolii
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicolilor
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicolul
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicolului
VINÍCOL, -Ă, vinicoli, -e, adj. Privitor la vii și la producția vinului, care aparține viilor și producției de vinuri. – Din fr. vinicole, it. vinicolo.

DOOM

vinícol adj. m., pl. vinícoli; f. vinícolă, pl. vinícole

vinicultura
VINICULTÚRĂ s.f. (Rar) Viticultură. [< fr. viniculture].

viniculturi
VINICULTÚRĂ s.f. (Rar) Viticultură. [< fr. viniculture].

viniculturii
VINICULTÚRĂ s.f. (Rar) Viticultură. [< fr. viniculture].

vinieta
VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precede sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignétă s. f.] – Din fr. vignette.

DOOM

viniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. viniétei; pl. viniéte

viniete
VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precede sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignétă s. f.] – Din fr. vignette.

DOOM

viniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. viniétei; pl. viniéte

vinietei
VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precede sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignétă s. f.] – Din fr. vignette.

DOOM

viniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. viniétei; pl. viniéte

vinietele
VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precede sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignétă s. f.] – Din fr. vignette.

DOOM

viniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. viniétei; pl. viniéte

vinietelor
VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precede sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignétă s. f.] – Din fr. vignette.

DOOM

viniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. viniétei; pl. viniéte

vinietist
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietista
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietiste
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietistei
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietistele
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietistelor
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietistul
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietistului
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietiști
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietiștii
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinietiștilor
VINIETÍST, -Ă, vinietiști, -ste, s. m. și f. Autor de viniete. – Din fr. vignettiste.

DOOM

vinietístă (-nie-) s. f., g.-d. art. vinietístei; pl. vinietíste

vinifer
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

vinifera
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

vinifera
VÍȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

vinifere
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

viniferei
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

viniferele
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

viniferelor
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

viniferi
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

viniferii
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

viniferilor
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

viniferul
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

viniferului
VINIFÉR, -Ă, viniferi, -e, adj. Care produce vin. ♦ (Despre terenuri) Pe care se cultivă vița-de-vie. – Din fr. vinifère.

DOOM

vinifér adj. m., pl. viniféri; f. viniféră, pl. vinifére

vinific
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinifica
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificai
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificam
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificare
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificare
VINIFICÁRE, vinificări, s. f. Acțiunea de a vinifica și rezultatul ei; vinificație. – V. vinifica.

DOOM

vinificáre s. f., g.-d. art. vinificắrii; pl. vinificắri

vinificarea
VINIFICÁRE, vinificări, s. f. Acțiunea de a vinifica și rezultatul ei; vinificație. – V. vinifica.

DOOM

vinificáre s. f., g.-d. art. vinificắrii; pl. vinificắri

vinificară
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificarăm
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificarăți
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificase
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificasem
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificaseră
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificaserăm
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificaserăți
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificaseși
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificaseți
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificat
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificat
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

vinificatoare
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatoarea
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatoarei
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatoarele
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatoarelor
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificator
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatori
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatorii
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatorilor
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatorul
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificatorului
VINIFICATÓR, -OÁRE, vinificatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în operațiile de vinificare. – Din fr. vinificateur.

DOOM

vinificatoáre s. f., g.-d. art. vinificatoárei; pl. vinificatoáre

vinificau
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificași
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificați
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificația
VINIFICÁȚIE, vinificații, s. f. Vinificare. – Din fr. vinification.

DOOM

vinificáție (-ți-e) s. f., art. vinificáția (-ți-a), g.-d. art. vinificáției; pl. vinificáții, art. vinificáțiile (-ți-i-)

vinificație
VINIFICÁȚIE, vinificații, s. f. Vinificare. – Din fr. vinification.

DOOM

vinificáție (-ți-e) s. f., art. vinificáția (-ți-a), g.-d. art. vinificáției; pl. vinificáții, art. vinificáțiile (-ți-i-)

vinificației
VINIFICÁȚIE, vinificații, s. f. Vinificare. – Din fr. vinification.

DOOM

vinificáție (-ți-e) s. f., art. vinificáția (-ți-a), g.-d. art. vinificáției; pl. vinificáții, art. vinificáțiile (-ți-i-)

vinificații
VINIFICÁȚIE, vinificații, s. f. Vinificare. – Din fr. vinification.

DOOM

vinificáție (-ți-e) s. f., art. vinificáția (-ți-a), g.-d. art. vinificáției; pl. vinificáții, art. vinificáțiile (-ți-i-)

vinificațiile
VINIFICÁȚIE, vinificații, s. f. Vinificare. – Din fr. vinification.

DOOM

vinificáție (-ți-e) s. f., art. vinificáția (-ți-a), g.-d. art. vinificáției; pl. vinificáții, art. vinificáțiile (-ți-i-)

vinificațiilor
VINIFICÁȚIE, vinificații, s. f. Vinificare. – Din fr. vinification.

DOOM

vinificáție (-ți-e) s. f., art. vinificáția (-ți-a), g.-d. art. vinificáției; pl. vinificáții, art. vinificáțiile (-ți-i-)

vinifice
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinifici
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificând
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificînd
VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operațiile necesare obținerii vinului din struguri. – După fr. vinifier.

DOOM

vinificá (a ~) vb., ind. prez. 3 vinífică

vinificări
VINIFICÁRE, vinificări, s. f. Acțiunea de a vinifica și rezultatul ei; vinificație. – V. vinifica.

DOOM

vinificáre s. f., g.-d. art. vinificắrii; pl. vinificắri

vinificării
VINIFICÁRE, vinificări, s. f. Acțiunea de a vinifica și rezultatul ei; vinificație. – V. vinifica.

DOOM

vinificáre s. f., g.-d. art. vinificắrii; pl. vinificắri

vinificările
VINIFICÁRE, vinificări, s. f. Acțiunea de a vinifica și rezultatul ei; vinificație. – V. vinifica.

DOOM

vinificáre s. f., g.-d. art. vinificắrii; pl. vinificắri

vinificărilor
VINIFICÁRE, vinificări, s. f. Acțiunea de a vinifica și rezultatul ei; vinificație. – V. vinifica.

DOOM

vinificáre s. f., g.-d. art. vinificắrii; pl. vinificắri

vinii
VÍNĂ, vini, s. f. Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ◊ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii făptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina.

DOOM

vínă s. f., g.-d. art. vínii; pl. vini

vinil
VINÍL s. n. Radical organic obținut din etilenă. – Din fr. vinyle.

DOOM

viníl s. n.

vinile
VÍNĂ, vini, s. f. Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ◊ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii făptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina.

DOOM

vínă s. f., g.-d. art. vínii; pl. vini

vinilic
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilica
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilice
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilicei
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilicele
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilicelor
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilici
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilicii
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilicilor
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilicul
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilicului
VINÍLIC, -Ă, vinilici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice) Care se obține din vinil, pe bază de vinil. – Din fr. vinylique.

DOOM

vinílic adj. m., pl. vinílici; f. vinílică, pl. vinílice

vinilin
VINILÍN s. n. Masă plastică pe bază de vinil, cu mare rezistență mecanică, având multiple utilizări în industrie și la fabricarea obiectelor de larg consum. – Din vinil.

DOOM

vinilín s. n.

vinilinul
VINILÍN s. n. Masă plastică pe bază de vinil, cu mare rezistență mecanică, având multiple utilizări în industrie și la fabricarea obiectelor de larg consum. – Din vinil.

DOOM

vinilín s. n.

vinilinului
VINILÍN s. n. Masă plastică pe bază de vinil, cu mare rezistență mecanică, având multiple utilizări în industrie și la fabricarea obiectelor de larg consum. – Din vinil.

DOOM

vinilín s. n.

vinilor
VÍNĂ, vini, s. f. Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ◊ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii făptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina.

DOOM

vínă s. f., g.-d. art. vínii; pl. vini

vinilul
VINÍL s. n. Radical organic obținut din etilenă. – Din fr. vinyle.

DOOM

viníl s. n.

vinilului
VINÍL s. n. Radical organic obținut din etilenă. – Din fr. vinyle.

DOOM

viníl s. n.

viniplast
VINIPLÁST, viniplaste, s. n. Policlorură de vinil amestecată cu plastifianți și stabilizatori de temperatură. – Din fr. vinyplaste, germ. Viniplast.

viniplaste
VINIPLÁST, viniplaste, s. n. Policlorură de vinil amestecată cu plastifianți și stabilizatori de temperatură. – Din fr. vinyplaste, germ. Viniplast.

viniplastele
VINIPLÁST, viniplaste, s. n. Policlorură de vinil amestecată cu plastifianți și stabilizatori de temperatură. – Din fr. vinyplaste, germ. Viniplast.

viniplastelor
VINIPLÁST, viniplaste, s. n. Policlorură de vinil amestecată cu plastifianți și stabilizatori de temperatură. – Din fr. vinyplaste, germ. Viniplast.

viniplastul
VINIPLÁST, viniplaste, s. n. Policlorură de vinil amestecată cu plastifianți și stabilizatori de temperatură. – Din fr. vinyplaste, germ. Viniplast.

viniplastului
VINIPLÁST, viniplaste, s. n. Policlorură de vinil amestecată cu plastifianți și stabilizatori de temperatură. – Din fr. vinyplaste, germ. Viniplast.

viniu
VINÍU, -ÍE, vinii, adj. (Rar) Care are gust asemănător cu al vinului. Pulpa... mărului este albă cu un gust dulce-viniu foarte plăcut. La TDRG.

vinișoara
VINIȘOÁRĂ, vinișoare, s. f. Diminutiv al lui vână; vână subțire. – Vână + suf. -ișoară.

DOOM

vinișoáră s. f., g.-d. art. vinișoárei; pl. vinișoáre

vinișoare
VINIȘOÁRĂ, vinișoare, s. f. Diminutiv al lui vână; vână subțire. – Vână + suf. -ișoară.

DOOM

vinișoáră s. f., g.-d. art. vinișoárei; pl. vinișoáre

vinișoarei
VINIȘOÁRĂ, vinișoare, s. f. Diminutiv al lui vână; vână subțire. – Vână + suf. -ișoară.

DOOM

vinișoáră s. f., g.-d. art. vinișoárei; pl. vinișoáre

vinișoarele
VINIȘOÁRĂ, vinișoare, s. f. Diminutiv al lui vână; vână subțire. – Vână + suf. -ișoară.

DOOM

vinișoáră s. f., g.-d. art. vinișoárei; pl. vinișoáre

vinișoarelor
VINIȘOÁRĂ, vinișoare, s. f. Diminutiv al lui vână; vână subțire. – Vână + suf. -ișoară.

DOOM

vinișoáră s. f., g.-d. art. vinișoárei; pl. vinișoáre

vinișor
VINIȘÓR s. n. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui vin; vin bun; vinuleț, vinuț. – Vin + suf. -ișor.

DOOM

vinișór s. n.

vinișorul
VINIȘÓR s. n. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui vin; vin bun; vinuleț, vinuț. – Vin + suf. -ișor.

DOOM

vinișór s. n.

vinișorului
VINIȘÓR s. n. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui vin; vin bun; vinuleț, vinuț. – Vin + suf. -ișor.

DOOM

vinișór s. n.

vino
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

DOOM

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno

vinograd
VINOGRÁD, vinograduri, s. n. Sos rece, preparat cu oțet, untdelemn, sare, piper și pătrunjel verde tocat. – Din rus. vinograd.

DOOM

vinográd (-no-grad) s. n., pl. vinográduri

vinogradul
VINOGRÁD, vinograduri, s. n. Sos rece, preparat cu oțet, untdelemn, sare, piper și pătrunjel verde tocat. – Din rus. vinograd.

DOOM

vinográd (-no-grad) s. n., pl. vinográduri

vinogradului
VINOGRÁD, vinograduri, s. n. Sos rece, preparat cu oțet, untdelemn, sare, piper și pătrunjel verde tocat. – Din rus. vinograd.

DOOM

vinográd (-no-grad) s. n., pl. vinográduri

vinograduri
VINOGRÁD, vinograduri, s. n. Sos rece, preparat cu oțet, untdelemn, sare, piper și pătrunjel verde tocat. – Din rus. vinograd.

DOOM

vinográd (-no-grad) s. n., pl. vinográduri

vinogradurile
VINOGRÁD, vinograduri, s. n. Sos rece, preparat cu oțet, untdelemn, sare, piper și pătrunjel verde tocat. – Din rus. vinograd.

DOOM

vinográd (-no-grad) s. n., pl. vinográduri

vinogradurilor
VINOGRÁD, vinograduri, s. n. Sos rece, preparat cu oțet, untdelemn, sare, piper și pătrunjel verde tocat. – Din rus. vinograd.

DOOM

vinográd (-no-grad) s. n., pl. vinográduri

vinos
VINÓS, -OÁSĂ, vinoși, -oase, adj. (Învechit) 1. Plin de vin, bogat în vin. Astfel dar pe strugur l-au găsit cu vină Și că însuși numai este de pricină, Iar vinosul strugur începu să plîngă Și ceru din partea-i mărturii să strîngă. PANN, P. V. I 125. 2. (Rar) De culoarea vinului. Un fel de roșu vinos foarte plăcut. La TDRG. 3. Beat, băut. Parsion fiind cam vinos și obosit, s-a pus să se culce să doarmă. RETEGANUL, I. V 62.

vinoteca
VINOTÉCĂ, vinoteci, s. f. Colecție de vinuri din diferite soiuri, cupaje și din ani de recoltă diferiți. – Din vin (după cuvinte ca bibliotecă, fonotecă, cartotecă).

DOOM

vinotécă s. f., g.-d. art. vinotécii; pl. vinotéci

vinoteci
VINOTÉCĂ, vinoteci, s. f. Colecție de vinuri din diferite soiuri, cupaje și din ani de recoltă diferiți. – Din vin (după cuvinte ca bibliotecă, fonotecă, cartotecă).

DOOM

vinotécă s. f., g.-d. art. vinotécii; pl. vinotéci

vinotecii
VINOTÉCĂ, vinoteci, s. f. Colecție de vinuri din diferite soiuri, cupaje și din ani de recoltă diferiți. – Din vin (după cuvinte ca bibliotecă, fonotecă, cartotecă).

DOOM

vinotécă s. f., g.-d. art. vinotécii; pl. vinotéci

vinotecile
VINOTÉCĂ, vinoteci, s. f. Colecție de vinuri din diferite soiuri, cupaje și din ani de recoltă diferiți. – Din vin (după cuvinte ca bibliotecă, fonotecă, cartotecă).

DOOM

vinotécă s. f., g.-d. art. vinotécii; pl. vinotéci

vinotecilor
VINOTÉCĂ, vinoteci, s. f. Colecție de vinuri din diferite soiuri, cupaje și din ani de recoltă diferiți. – Din vin (după cuvinte ca bibliotecă, fonotecă, cartotecă).

DOOM

vinotécă s. f., g.-d. art. vinotécii; pl. vinotéci

vinovat
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovata
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovate
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovatei
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovatele
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovatelor
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovatul
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovatului
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovați
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovații
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovaților
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.

DOOM

vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte

vinovăția
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

DOOM

vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile

vinovăție
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

DOOM

vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile

vinovăției
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

DOOM

vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile

vinovății
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

DOOM

vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile

vinovățiile
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

DOOM

vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile

vinovățiilor
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.

DOOM

vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile

vint
VINT s.n. Joc de cărți înrudit cu vistul și cu bridgeul. [< engl. wint].

vinteș
VÍNTEȘ, -Ă, vinteși, -e, adj. (Rar) Sprinten, iute ca vîntul. Vinteșa Iris a prins-o și a scos-o din deasa mulțime. MURNU, I. 96.

vintil
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

DOOM

vintír s. n., pl. vintíre

vintir
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

DOOM

vintír s. n., pl. vintíre

vintiragii
VINTIRAGÍU, vintiragii, s. m. Pescar care pescuiește cu vintirul. Sînt pescari vintiragii cari au întinse la baltă deodată cîteva sute de vintire. ANTIPA, P. 415.

DOOM

vintiragíu s. m., art. vintiragíul; pl. vintiragíi, art. vintiragíii (-gi-ii)

vintiragiii
VINTIRAGÍU, vintiragii, s. m. Pescar care pescuiește cu vintirul. Sînt pescari vintiragii cari au întinse la baltă deodată cîteva sute de vintire. ANTIPA, P. 415.

DOOM

vintiragíu s. m., art. vintiragíul; pl. vintiragíi, art. vintiragíii (-gi-ii)

vintiragiilor
VINTIRAGÍU, vintiragii, s. m. Pescar care pescuiește cu vintirul. Sînt pescari vintiragii cari au întinse la baltă deodată cîteva sute de vintire. ANTIPA, P. 415.

DOOM

vintiragíu s. m., art. vintiragíul; pl. vintiragíi, art. vintiragíii (-gi-ii)

vintiragiu
VINTIRAGÍU, vintiragii, s. m. Pescar care pescuiește cu vintirul. Sînt pescari vintiragii cari au întinse la baltă deodată cîteva sute de vintire. ANTIPA, P. 415.

DOOM

vintiragíu s. m., art. vintiragíul; pl. vintiragíi, art. vintiragíii (-gi-ii)

vintiragiul
VINTIRAGÍU, vintiragii, s. m. Pescar care pescuiește cu vintirul. Sînt pescari vintiragii cari au întinse la baltă deodată cîteva sute de vintire. ANTIPA, P. 415.

DOOM

vintiragíu s. m., art. vintiragíul; pl. vintiragíi, art. vintiragíii (-gi-ii)

vintiragiului
VINTIRAGÍU, vintiragii, s. m. Pescar care pescuiește cu vintirul. Sînt pescari vintiragii cari au întinse la baltă deodată cîteva sute de vintire. ANTIPA, P. 415.

DOOM

vintiragíu s. m., art. vintiragíul; pl. vintiragíi, art. vintiragíii (-gi-ii)

vintire
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

DOOM

vintír s. n., pl. vintíre

vintirele
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

DOOM

vintír s. n., pl. vintíre

vintirelor
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

DOOM

vintír s. n., pl. vintíre

vintirul
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

DOOM

vintír s. n., pl. vintíre

vintirului
VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac alungit, cu gura răsfrântă înăuntrul sacului ca o pâlnie. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

DOOM

vintír s. n., pl. vintíre

vintre
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.

DOOM

víntre¹ (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre

vintrea
VINTREÁ s. f. v. vântrea.

DOOM

vintreá v. vântreá

vintrea
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.

DOOM

víntre¹ (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre

vintrei
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.

DOOM

víntre¹ (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre

vintrele
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.

DOOM

víntre¹ (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre

vintrelor
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.

DOOM

víntre¹ (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre

vintri
VINTRÍ vb. IV v. vetri.

vintriș
VINTRÍȘ adv. (Popular) 1. Pe burtă, tîrîș. De-a curmezișul, curmeziș, pieziș. 2. De-a curmezișul, curmeziș. pieziș.

vintroaie
VINTROÁIE, vintroaie, s. f. Vintir mare. Se mai întrebuințează la gîrle uneori și vintroaiele cu două canaturi. ANTIPA, P. 413.

vintul
VINT s.n. Joc de cărți înrudit cu vistul și cu bridgeul. [< engl. wint].

vintului
VINT s.n. Joc de cărți înrudit cu vistul și cu bridgeul. [< engl. wint].

vinturi
VINT s.n. Joc de cărți înrudit cu vistul și cu bridgeul. [< engl. wint].

vinturile
VINT s.n. Joc de cărți înrudit cu vistul și cu bridgeul. [< engl. wint].

vinturilor
VINT s.n. Joc de cărți înrudit cu vistul și cu bridgeul. [< engl. wint].

vinul
VIN, (2) vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau p. gener. prin fermentarea mustului, altor fructe. 2. Sortiment din această băutură. – Lat. vinum.

DOOM

vin s. n., (sorturi) pl. vínuri

vinuleanu
vinuleanu s. n. sg. (glum.) vin.

vinuleț
VINULÉȚ, vinulețe, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uleț.

DOOM

vinuléț s. n., pl. vinulețe

vinulețe
VINULÉȚ, vinulețe, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uleț.

DOOM

vinuléț s. n., pl. vinulețe

vinulețele
VINULÉȚ, vinulețe, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uleț.

DOOM

vinuléț s. n., pl. vinulețe

vinulețelor
VINULÉȚ, vinulețe, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uleț.

DOOM

vinuléț s. n., pl. vinulețe

vinulețul
VINULÉȚ, vinulețe, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uleț.

DOOM

vinuléț s. n., pl. vinulețe

vinulețului
VINULÉȚ, vinulețe, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uleț.

DOOM

vinuléț s. n., pl. vinulețe

vinului
VIN, (2) vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau p. gener. prin fermentarea mustului, altor fructe. 2. Sortiment din această băutură. – Lat. vinum.

DOOM

vin s. n., (sorturi) pl. vínuri

vinuri
VIN, (2) vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau p. gener. prin fermentarea mustului, altor fructe. 2. Sortiment din această băutură. – Lat. vinum.

DOOM

vin s. n., (sorturi) pl. vínuri

vinurile
VIN, (2) vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau p. gener. prin fermentarea mustului, altor fructe. 2. Sortiment din această băutură. – Lat. vinum.

DOOM

vin s. n., (sorturi) pl. vínuri

vinurilor
VIN, (2) vinuri, s. n. Băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri sau p. gener. prin fermentarea mustului, altor fructe. 2. Sortiment din această băutură. – Lat. vinum.

DOOM

vin s. n., (sorturi) pl. vínuri

vinuț
VINÚȚ, vinuțe, s. n. (Pop.) Vinișor. [Pl. și: vinuțuri] – Vin + suf. -uț.

DOOM

vinúț (pop.) s. n., pl. vinuțe

vinuț
VINÚȚ, vinuțuri, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uț.

vinuțe
VINÚȚ, vinuțe, s. n. (Pop.) Vinișor. [Pl. și: vinuțuri] – Vin + suf. -uț.

DOOM

vinúț (pop.) s. n., pl. vinuțe

vinuțele
VINÚȚ, vinuțe, s. n. (Pop.) Vinișor. [Pl. și: vinuțuri] – Vin + suf. -uț.

DOOM

vinúț (pop.) s. n., pl. vinuțe

vinuțelor
VINÚȚ, vinuțe, s. n. (Pop.) Vinișor. [Pl. și: vinuțuri] – Vin + suf. -uț.

DOOM

vinúț (pop.) s. n., pl. vinuțe

vinuțul
VINÚȚ, vinuțe, s. n. (Pop.) Vinișor. [Pl. și: vinuțuri] – Vin + suf. -uț.

DOOM

vinúț (pop.) s. n., pl. vinuțe

vinuțului
VINÚȚ, vinuțe, s. n. (Pop.) Vinișor. [Pl. și: vinuțuri] – Vin + suf. -uț.

DOOM

vinúț (pop.) s. n., pl. vinuțe

vinzi
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-1 posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

DOOM

vínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vând, 1 pl. víndem; conj. prez. 3 să vấndă; ger. vânzấnd; part. vândút

vinzi
VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

vină
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

DOOM

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno

vinăria
VINĂRÍE, vinării, s. f. (Rar) Pivniță în care se păstrează (și se vinde) vinul; depozit de vin. – Vin + suf. -ărie.

DOOM

vinăríe (rar) s. f., art. vinăría, g.-d. art. vinăríei; pl. vinăríi, art. vinăríile

vinărici
VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit. – Vin + suf. -ărici.

vinăriciul
VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit. – Vin + suf. -ărici.

vinăriciului
VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit. – Vin + suf. -ărici.

vinăriciuri
VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit. – Vin + suf. -ărici.

vinăriciurile
VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit. – Vin + suf. -ărici.

vinăriciurilor
VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit. – Vin + suf. -ărici.

vinărie
VINĂRÍE, vinării, s. f. (Rar) Pivniță în care se păstrează (și se vinde) vinul; depozit de vin. – Vin + suf. -ărie.

DOOM

vinăríe (rar) s. f., art. vinăría, g.-d. art. vinăríei; pl. vinăríi, art. vinăríile

vinăriei
VINĂRÍE, vinării, s. f. (Rar) Pivniță în care se păstrează (și se vinde) vinul; depozit de vin. – Vin + suf. -ărie.

DOOM

vinăríe (rar) s. f., art. vinăría, g.-d. art. vinăríei; pl. vinăríi, art. vinăríile

vinării
VINĂRÍE, vinării, s. f. (Rar) Pivniță în care se păstrează (și se vinde) vinul; depozit de vin. – Vin + suf. -ărie.

DOOM

vinăríe (rar) s. f., art. vinăría, g.-d. art. vinăríei; pl. vinăríi, art. vinăríile

vinăriile
VINĂRÍE, vinării, s. f. (Rar) Pivniță în care se păstrează (și se vinde) vinul; depozit de vin. – Vin + suf. -ărie.

DOOM

vinăríe (rar) s. f., art. vinăría, g.-d. art. vinăríei; pl. vinăríi, art. vinăríile

vinăriilor
VINĂRÍE, vinării, s. f. (Rar) Pivniță în care se păstrează (și se vinde) vinul; depozit de vin. – Vin + suf. -ărie.

DOOM

vinăríe (rar) s. f., art. vinăría, g.-d. art. vinăríei; pl. vinăríi, art. vinăríile

vinărit
VINĂRÍT, vinărituri, s. n. (Înv.) Vinărici. – Vin + suf. -ărit.

DOOM

vinărít s. n., pl. vinăríturi

vinăritul
VINĂRÍT, vinărituri, s. n. (Înv.) Vinărici. – Vin + suf. -ărit.

DOOM

vinărít s. n., pl. vinăríturi

vinăritului
VINĂRÍT, vinărituri, s. n. (Înv.) Vinărici. – Vin + suf. -ărit.

DOOM

vinărít s. n., pl. vinăríturi

vinărituri
VINĂRÍT, vinărituri, s. n. (Înv.) Vinărici. – Vin + suf. -ărit.

DOOM

vinărít s. n., pl. vinăríturi

vinăriturile
VINĂRÍT, vinărituri, s. n. (Înv.) Vinărici. – Vin + suf. -ărit.

DOOM

vinărít s. n., pl. vinăríturi

vinăriturilor
VINĂRÍT, vinărituri, s. n. (Înv.) Vinărici. – Vin + suf. -ărit.

DOOM

vinărít s. n., pl. vinăríturi

vinărsărie
VINĂRSĂRÍE, vinărsării s. f. (Rar) Povarnă, velniță. Edificiul în care gospodarul își așază căldarea sau cazanul său se numește... vinărsărie. PAMFILE, I. C. 227.

vințeler
VINȚELÉR, vințeleri, s. m. (Regional) Paznic sau îngrijitor la vie; vier¹. Boierul merse pînă la vie și zise vințelerului: «Mă... tu nu grijești bine». RETEGANUL, P. i 19.

DOOM

vințelér (reg.) s. m., pl. vințeléri

vințeleri
VINȚELÉR, vințeleri, s. m. (Regional) Paznic sau îngrijitor la vie; vier¹. Boierul merse pînă la vie și zise vințelerului: «Mă... tu nu grijești bine». RETEGANUL, P. i 19.

DOOM

vințelér (reg.) s. m., pl. vințeléri

vințelerii
VINȚELÉR, vințeleri, s. m. (Regional) Paznic sau îngrijitor la vie; vier¹. Boierul merse pînă la vie și zise vințelerului: «Mă... tu nu grijești bine». RETEGANUL, P. i 19.

DOOM

vințelér (reg.) s. m., pl. vințeléri

vințelerilor
VINȚELÉR, vințeleri, s. m. (Regional) Paznic sau îngrijitor la vie; vier¹. Boierul merse pînă la vie și zise vințelerului: «Mă... tu nu grijești bine». RETEGANUL, P. i 19.

DOOM

vințelér (reg.) s. m., pl. vințeléri

vințelerul
VINȚELÉR, vințeleri, s. m. (Regional) Paznic sau îngrijitor la vie; vier¹. Boierul merse pînă la vie și zise vințelerului: «Mă... tu nu grijești bine». RETEGANUL, P. i 19.

DOOM

vințelér (reg.) s. m., pl. vințeléri

vințelerului
VINȚELÉR, vințeleri, s. m. (Regional) Paznic sau îngrijitor la vie; vier¹. Boierul merse pînă la vie și zise vințelerului: «Mă... tu nu grijești bine». RETEGANUL, P. i 19.

DOOM

vințelér (reg.) s. m., pl. vințeléri

vioaia
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioaie
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioaiei
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioaiele
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioaielor
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioara
VIOÁRĂ³, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

DOOM

vioáră³ (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. viórii; pl. vióri

vioara
VIOÁRĂ¹, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

DOOM

!vioáră¹ (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioáre

vioare
VIOÁRĂ¹, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

DOOM

!vioáră¹ (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioáre

vioarei
VIOÁRĂ¹, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

DOOM

!vioáră¹ (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioáre

vioarele
VIOÁRĂ¹, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

DOOM

!vioáră¹ (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioáre

vioarelor
VIOÁRĂ¹, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

DOOM

!vioáră¹ (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioáre

vioi
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioiciune
VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

DOOM

vioiciúne (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciúnii

vioiciunea
VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

DOOM

vioiciúne (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciúnii

vioiciuni
VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

DOOM

vioiciúne (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciúnii

vioiciunii
VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

DOOM

vioiciúne (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciúnii

vioiciunile
VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

DOOM

vioiciúne (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciúnii

vioiciunilor
VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.

DOOM

vioiciúne (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciúnii

vioii
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioilor
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioitate
VIOITÁTE s. f. (Rar) Faptul de a fi viu, bătător la ochi. Covoarele... sînt de o acurateță în desen, de o vioitate în colorit. I. IONESCU, D. 362.

vioiul
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

vioiului
VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: vi-o-] – Viu + suf. -oi.

DOOM

viói adj. m., pl. viói; f. sg. și pl. vioáie

viol
VIÓL, violuri, s. n. Infracțiune care constă în fapta unei persoane de a avea raport sexual cu altă persoană prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința. [Pr.: vi-ol] – Din fr. viol.

DOOM

viól s. n., pl. vióluri

viola
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

viola
VIÓLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de- primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

DOOM

viólă (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei; pl. vióle

violabil
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabila
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabile
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabilei
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabilele
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabilelor
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabili
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabilii
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabililor
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabilitate
VIOLABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi violabil. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violabilité.

DOOM

violabilitáte (rar) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violabilitắții

violabilitatea
VIOLABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi violabil. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violabilité.

DOOM

violabilitáte (rar) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violabilitắții

violabilități
VIOLABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi violabil. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violabilité.

DOOM

violabilitáte (rar) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violabilitắții

violabilității
VIOLABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi violabil. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violabilité.

DOOM

violabilitáte (rar) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violabilitắții

violabilul
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violabilului
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.

DOOM

violábil (rar) (vi-o-) adj. m., pl. violábili; f. violábilă, pl. violábile

violacee
VIOLACÉU, -ÉE, violacei, -ee, adj. Care bate în violet. Trebuie să fi alergat. în dumbrava de stejari din care lanțul violaceu al munților de graniță pare așa de apropiat. CĂLINESCU, E. 133.

DOOM

violacée (vi-o-) s. f., art. violacéea, g.-d. art. violacéei; pl. violacée

violacee
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceea
VIOLACÉU, -ÉE, violacei, -ee, adj. Care bate în violet. Trebuie să fi alergat. în dumbrava de stejari din care lanțul violaceu al munților de graniță pare așa de apropiat. CĂLINESCU, E. 133.

DOOM

violacée (vi-o-) s. f., art. violacéea, g.-d. art. violacéei; pl. violacée

violaceea
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceei
VIOLACÉU, -ÉE, violacei, -ee, adj. Care bate în violet. Trebuie să fi alergat. în dumbrava de stejari din care lanțul violaceu al munților de graniță pare așa de apropiat. CĂLINESCU, E. 133.

DOOM

violacée (vi-o-) s. f., art. violacéea, g.-d. art. violacéei; pl. violacée

violaceei
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceele
VIOLACÉU, -ÉE, violacei, -ee, adj. Care bate în violet. Trebuie să fi alergat. în dumbrava de stejari din care lanțul violaceu al munților de graniță pare așa de apropiat. CĂLINESCU, E. 133.

DOOM

violacée (vi-o-) s. f., art. violacéea, g.-d. art. violacéei; pl. violacée

violaceele
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceelor
VIOLACÉU, -ÉE, violacei, -ee, adj. Care bate în violet. Trebuie să fi alergat. în dumbrava de stejari din care lanțul violaceu al munților de graniță pare așa de apropiat. CĂLINESCU, E. 133.

DOOM

violacée (vi-o-) s. f., art. violacéea, g.-d. art. violacéei; pl. violacée

violaceelor
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violacei
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceii
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceilor
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceu
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceul
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violaceului
VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

DOOM

violacéu¹ (vi-o-) adj. m., pl. violacéi; f. sg. și pl. violacée

violai
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violam
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violare
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violare
VIOLÁRE, violări, s. f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. viola.

DOOM

violáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violắrii; pl. violắri

violarea
VIOLÁRE, violări, s. f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. viola.

DOOM

violáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violắrii; pl. violắri

violară
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violarăm
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violarăți
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violase
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violasem
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violaseră
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violaserăm
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violaserăți
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violaseși
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violaseți
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violat
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violatoare
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatoarea
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatoarei
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatoarele
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatoarelor
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violator
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatori
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatorii
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatorilor
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatorul
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violatorului
VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1, 2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

DOOM

violatoáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violatoárei; pl. violatoáre

violau
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violași
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violați
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violație
VIOLÁȚIE, violații, s. f. (Învechit) Violare. Au pus... mîna pe bani publici și particulari cu violație chiar. GHICA, A. 688.

viole
VIÓLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de- primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

DOOM

viólă (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei; pl. vióle

violează
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violei
VIÓLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de- primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

DOOM

viólă (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei; pl. vióle

violele
VIÓLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de- primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

DOOM

viólă (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei; pl. vióle

violelor
VIÓLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de- primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

DOOM

viólă (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei; pl. vióle

violent
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violenta
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violenta
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentai
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentam
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentare
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentare
VIOLENTÁRE, violentări, s. f. Acțiunea de a violenta și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. violenta.

DOOM

violentáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violentắrii; pl. violentắri

violentarea
VIOLENTÁRE, violentări, s. f. Acțiunea de a violenta și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. violenta.

DOOM

violentáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violentắrii; pl. violentắri

violentară
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentarăm
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentarăți
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentase
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentasem
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentaseră
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentaserăm
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentaserăți
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentaseși
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentaseți
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentat
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentat
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

violentau
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentași
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentați
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violente
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violentează
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentei
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violentele
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violentelor
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violentez
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violenteze
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentezi
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentul
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violentului
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violentând
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentînd
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

DOOM

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

violentări
VIOLENTÁRE, violentări, s. f. Acțiunea de a violenta și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. violenta.

DOOM

violentáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violentắrii; pl. violentắri

violentării
VIOLENTÁRE, violentări, s. f. Acțiunea de a violenta și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. violenta.

DOOM

violentáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violentắrii; pl. violentắri

violentările
VIOLENTÁRE, violentări, s. f. Acțiunea de a violenta și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. violenta.

DOOM

violentáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violentắrii; pl. violentắri

violentărilor
VIOLENTÁRE, violentări, s. f. Acțiunea de a violenta și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. violenta.

DOOM

violentáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violentắrii; pl. violentắri

violența
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

DOOM

violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțe

violențe
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

DOOM

violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțe

violenței
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

DOOM

violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțe

violențele
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

DOOM

violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțe

violențelor
VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

DOOM

violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțe

violenți
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violenții
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violenților
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

DOOM

violént (vi-o-) adj. m., pl. violénți; f. violéntă, pl. violénte

violet
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violeta
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violeta
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violete
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violete
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violetei
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violetei
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violetele
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violetele
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violetelor
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violetelor
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violetul
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violetului
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violez
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violeze
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violezi
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violeți
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violeții
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violeților
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.

DOOM

violét¹ (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte

violina
VIOLÍNĂ, violine, s. f. Vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din it. violino.

DOOM

violínă (înv.) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violínei; pl. violíne

violine
VIOLÍNĂ, violine, s. f. Vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din it. violino.

DOOM

violínă (înv.) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violínei; pl. violíne

violinei
VIOLÍNĂ, violine, s. f. Vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din it. violino.

DOOM

violínă (înv.) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violínei; pl. violíne

violinele
VIOLÍNĂ, violine, s. f. Vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din it. violino.

DOOM

violínă (înv.) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violínei; pl. violíne

violinelor
VIOLÍNĂ, violine, s. f. Vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din it. violino.

DOOM

violínă (înv.) (vi-o-) s. f., g.-d. art. violínei; pl. violíne

violință
VIOLÍNȚĂ s. f. v. violență.

violoncel
VIOLONCÉL, violoncele, s. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș asemănător cu vioara³, dar de dimensiuni mult mai mari, cu un timbru mai grav și care se ține în poziție verticală; cello. [Pr.: vi-o-. – Pl. și: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

DOOM

violoncél (vi-o-) s. n., pl. violoncéle

violoncele
VIOLONCÉL, violoncele, s. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș asemănător cu vioara³, dar de dimensiuni mult mai mari, cu un timbru mai grav și care se ține în poziție verticală; cello. [Pr.: vi-o-. – Pl. și: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

DOOM

violoncél (vi-o-) s. n., pl. violoncéle

violoncelele
VIOLONCÉL, violoncele, s. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș asemănător cu vioara³, dar de dimensiuni mult mai mari, cu un timbru mai grav și care se ține în poziție verticală; cello. [Pr.: vi-o-. – Pl. și: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

DOOM

violoncél (vi-o-) s. n., pl. violoncéle

violoncelelor
VIOLONCÉL, violoncele, s. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș asemănător cu vioara³, dar de dimensiuni mult mai mari, cu un timbru mai grav și care se ține în poziție verticală; cello. [Pr.: vi-o-. – Pl. și: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

DOOM

violoncél (vi-o-) s. n., pl. violoncéle

violoncelist
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violoncelista
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violonceliste
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violoncelistei
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violoncelistele
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violoncelistelor
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violoncelistul
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violoncelistului
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violonceliști
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violonceliștii
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violonceliștilor
VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

DOOM

violoncelístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violoncelístei; pl. violoncelíste

violoncelul
VIOLONCÉL, violoncele, s. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș asemănător cu vioara³, dar de dimensiuni mult mai mari, cu un timbru mai grav și care se ține în poziție verticală; cello. [Pr.: vi-o-. – Pl. și: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

DOOM

violoncél (vi-o-) s. n., pl. violoncéle

violoncelului
VIOLONCÉL, violoncele, s. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș asemănător cu vioara³, dar de dimensiuni mult mai mari, cu un timbru mai grav și care se ține în poziție verticală; cello. [Pr.: vi-o-. – Pl. și: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

DOOM

violoncél (vi-o-) s. n., pl. violoncéle

violonist
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violonista
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violoniste
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violonistei
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violonistele
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violonistelor
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violonistic
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonistica
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonistice
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonisticei
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonisticele
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonisticelor
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonistici
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonisticii
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonisticilor
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonisticul
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonisticului
VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

DOOM

violonístic (vi-o-) adj. m., pl. violonístici; f. violonístică, pl. violonístice

violonistică
VIOLONÍSTICĂ s.f. (Rar) Arta de a cânta la vioară. [Pron. vi-o-. / cf. it. violonistico].

violonistul
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violonistului
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violoniști
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violoniștii
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violoniștilor
VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

DOOM

violonístă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violonístei; pl. violoníste

violul
VIÓL, violuri, s. n. Infracțiune care constă în fapta unei persoane de a avea raport sexual cu altă persoană prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința. [Pr.: vi-ol] – Din fr. viol.

DOOM

viól s. n., pl. vióluri

violului
VIÓL, violuri, s. n. Infracțiune care constă în fapta unei persoane de a avea raport sexual cu altă persoană prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința. [Pr.: vi-ol] – Din fr. viol.

DOOM

viól s. n., pl. vióluri

violuri
VIÓL, violuri, s. n. Infracțiune care constă în fapta unei persoane de a avea raport sexual cu altă persoană prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința. [Pr.: vi-ol] – Din fr. viol.

DOOM

viól s. n., pl. vióluri

violurile
VIÓL, violuri, s. n. Infracțiune care constă în fapta unei persoane de a avea raport sexual cu altă persoană prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința. [Pr.: vi-ol] – Din fr. viol.

DOOM

viól s. n., pl. vióluri

violurilor
VIÓL, violuri, s. n. Infracțiune care constă în fapta unei persoane de a avea raport sexual cu altă persoană prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința. [Pr.: vi-ol] – Din fr. viol.

DOOM

viól s. n., pl. vióluri

violând
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violînd
VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

DOOM

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violări
VIOLÁRE, violări, s. f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. viola.

DOOM

violáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violắrii; pl. violắri

violării
VIOLÁRE, violări, s. f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. viola.

DOOM

violáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violắrii; pl. violắri

violările
VIOLÁRE, violări, s. f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. viola.

DOOM

violáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violắrii; pl. violắri

violărilor
VIOLÁRE, violări, s. f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. viola.

DOOM

violáre (vi-o-) s. f., g.-d. art. violắrii; pl. violắri

viorea
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

DOOM

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

vioreaua
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

DOOM

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

viorel
VIORÉL, -EÁ, viorei, -le, adj. (Rar) De culoarea viorelei; vioriu, violet. Topiți sînt ochii viorei De-atîta vaiet nentrerupt. COȘBUC, P. I 147.

viorele
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

DOOM

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

viorelei
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

DOOM

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

viorelele
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

DOOM

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

viorelelor
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

DOOM

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

viori
VIOÁRĂ³, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

DOOM

vioáră³ (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. viórii; pl. vióri

vioria
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

viorica
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

DOOM

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

viorie
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioriei
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

viorii
VIOÁRĂ³, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

DOOM

vioáră³ (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. viórii; pl. vióri

viorii
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioriii
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioriile
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioriilor
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

viorile
VIOÁRĂ³, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

DOOM

vioáră³ (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. viórii; pl. vióri

viorilor
VIOÁRĂ³, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

DOOM

vioáră³ (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. viórii; pl. vióri

viorint
VIORÍNT, -Ă, viorinți, -te, adj. (Rar, în descîntece) Vioriu, vînăt. Bubă viorintă... Nu întinde, Nu cuprinde. ȘEZ. XXIII 109.

viorist
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

viorista
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioriste
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioristei
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioristele
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioristelor
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioristul
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioristului
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioriu
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioriul
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioriului
VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

DOOM

vioríu¹ (vi-o-) adj. m., f. vioríe; pl. m. și f. vioríi

vioriști
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioriștii
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioriștilor
VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

DOOM

vioríst (înv., pop.) (vi-o-) s. m., pl. vioríști

vioșeală
VIOȘEÁLĂ, vioșeli, s. f. (Învechit) Voioșie. (Cu pronunțare regională) În mijlocul vioșălei sale, o mînă neagră îl apucă de mînecă surtucului. RUSSO, S. 17.

vioșie
VIOȘÍE, vioșii, s. f. (Regional) Vioiciune, voioșie; fig. prospețime, frăgezime. Vioșia verdeții îmi arată că intru în regiunea munților. NEGRUZZI, S. I 308.

vip
VIP, VIP-uri, s. n. Persoană foarte importantă; vedetă. – Abr. din engl. V[ery] I[mportant] P[erson].

DOOM

*VIP s. n., art. VíP-ul; pl. VíP-uri

vipera
VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă lată, neagră, în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

vipera
VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă neagră în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

DOOM

víperă s. f., g.-d. art. víperei; pl. vípere

vipere
VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă neagră în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

DOOM

víperă s. f., g.-d. art. víperei; pl. vípere

viperei
VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă neagră în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

DOOM

víperă s. f., g.-d. art. víperei; pl. vípere

viperele
VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă neagră în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

DOOM

víperă s. f., g.-d. art. víperei; pl. vípere

viperelor
VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă neagră în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

DOOM

víperă s. f., g.-d. art. víperei; pl. vípere

viperin
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperina
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperine
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperinei
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperinele
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperinelor
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperini
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperinii
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperinilor
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperinul
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

viperinului
VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

DOOM

viperín (livr.) adj. m., pl. viperíni; f. viperínă, pl. viperíne

vipia
VÍPIE, vipii, s. f. (Reg.) 1. Căldură mare, arșiță, fierbințeală, zăduf. ♦ Febră. 2. Toi, putere. – Et. nec.

DOOM

vípie (reg.) (-pi-e) s. f., art. vípia (-pi-a), g.-d. art. vípiei; pl. vípii, art. vípiile (-pi-i-)

vipie
VÍPIE, vipii, s. f. (Reg.) 1. Căldură mare, arșiță, fierbințeală, zăduf. ♦ Febră. 2. Toi, putere. – Et. nec.

DOOM

vípie (reg.) (-pi-e) s. f., art. vípia (-pi-a), g.-d. art. vípiei; pl. vípii, art. vípiile (-pi-i-)

vipiei
VÍPIE, vipii, s. f. (Reg.) 1. Căldură mare, arșiță, fierbințeală, zăduf. ♦ Febră. 2. Toi, putere. – Et. nec.

DOOM

vípie (reg.) (-pi-e) s. f., art. vípia (-pi-a), g.-d. art. vípiei; pl. vípii, art. vípiile (-pi-i-)

vipii
VÍPIE, vipii, s. f. (Reg.) 1. Căldură mare, arșiță, fierbințeală, zăduf. ♦ Febră. 2. Toi, putere. – Et. nec.

DOOM

vípie (reg.) (-pi-e) s. f., art. vípia (-pi-a), g.-d. art. vípiei; pl. vípii, art. vípiile (-pi-i-)

vipiile
VÍPIE, vipii, s. f. (Reg.) 1. Căldură mare, arșiță, fierbințeală, zăduf. ♦ Febră. 2. Toi, putere. – Et. nec.

DOOM

vípie (reg.) (-pi-e) s. f., art. vípia (-pi-a), g.-d. art. vípiei; pl. vípii, art. vípiile (-pi-i-)

vipiilor
VÍPIE, vipii, s. f. (Reg.) 1. Căldură mare, arșiță, fierbințeală, zăduf. ♦ Febră. 2. Toi, putere. – Et. nec.

DOOM

vípie (reg.) (-pi-e) s. f., art. vípia (-pi-a), g.-d. art. vípiei; pl. vípii, art. vípiile (-pi-i-)

vipiscă
VIPÚȘCĂ, vipuști, s. f. Fâșie îngustă de postav, cusută ca garnitură de altă culoare la unele uniforme (pentru a masca mai ales cusătura exterioară a pantalonilor). ♦ P. gener. (Rar) Fâșie, bandă îngustă (dintr-un material). [Var.: (înv.) vipíscă s. f.] – Din rus. vypuška.

DOOM

vipúșcă s. f., g.-d. art. vipúștii; pl. vipúști

vipla
VÍPLĂ s. f. Aliaj de oțel cu crom și nichel, inoxidabil și rezistent la acizi, folosit în tehnica dentară. – Din germ. Wiepla.

DOOM

víplă (vi-plă) s. f., g.-d. art. víplei

viple
VÍPLĂ s. f. Aliaj de oțel cu crom și nichel, inoxidabil și rezistent la acizi, folosit în tehnica dentară. – Din germ. Wiepla.

DOOM

víplă (vi-plă) s. f., g.-d. art. víplei

viplei
VÍPLĂ s. f. Aliaj de oțel cu crom și nichel, inoxidabil și rezistent la acizi, folosit în tehnica dentară. – Din germ. Wiepla.

DOOM

víplă (vi-plă) s. f., g.-d. art. víplei

viplele
VÍPLĂ s. f. Aliaj de oțel cu crom și nichel, inoxidabil și rezistent la acizi, folosit în tehnica dentară. – Din germ. Wiepla.

DOOM

víplă (vi-plă) s. f., g.-d. art. víplei

viplelor
VÍPLĂ s. f. Aliaj de oțel cu crom și nichel, inoxidabil și rezistent la acizi, folosit în tehnica dentară. – Din germ. Wiepla.

DOOM

víplă (vi-plă) s. f., g.-d. art. víplei

vipt
VIPT, vipturi, s. n. (Înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. ♦ (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor; mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). – Lat. victus.

DOOM

vipt (înv.) s. n., pl. vípturi

viptul
VIPT, vipturi, s. n. (Înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. ♦ (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor; mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). – Lat. victus.

DOOM

vipt (înv.) s. n., pl. vípturi

viptului
VIPT, vipturi, s. n. (Înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. ♦ (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor; mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). – Lat. victus.

DOOM

vipt (înv.) s. n., pl. vípturi

vipturi
VIPT, vipturi, s. n. (Înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. ♦ (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor; mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). – Lat. victus.

DOOM

vipt (înv.) s. n., pl. vípturi

vipturile
VIPT, vipturi, s. n. (Înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. ♦ (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor; mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). – Lat. victus.

DOOM

vipt (înv.) s. n., pl. vípturi

vipturilor
VIPT, vipturi, s. n. (Înv.) Rod, produs al pământului; bucate, recoltă. ♦ (Reg.) Ceea ce servește ca hrană oamenilor; mâncare. ◊ Expr. A lua (sau a ține) pe cineva în vipt = a primi pe cineva în gazdă (cu locuința și cu mâncarea). – Lat. victus.

DOOM

vipt (înv.) s. n., pl. vípturi

vipul
VIP, VIP-uri, s. n. Persoană foarte importantă; vedetă. – Abr. din engl. V[ery] I[mportant] P[erson].

DOOM

*VIP s. n., art. VíP-ul; pl. VíP-uri

vipului
VIP, VIP-uri, s. n. Persoană foarte importantă; vedetă. – Abr. din engl. V[ery] I[mportant] P[erson].

DOOM

*VIP s. n., art. VíP-ul; pl. VíP-uri

vipuri
VIP, VIP-uri, s. n. Persoană foarte importantă; vedetă. – Abr. din engl. V[ery] I[mportant] P[erson].

DOOM

*VIP s. n., art. VíP-ul; pl. VíP-uri

vipurile
VIP, VIP-uri, s. n. Persoană foarte importantă; vedetă. – Abr. din engl. V[ery] I[mportant] P[erson].

DOOM

*VIP s. n., art. VíP-ul; pl. VíP-uri

vipurilor
VIP, VIP-uri, s. n. Persoană foarte importantă; vedetă. – Abr. din engl. V[ery] I[mportant] P[erson].

DOOM

*VIP s. n., art. VíP-ul; pl. VíP-uri

vipușca
VIPÚȘCĂ, vipuști, s. f. Fâșie îngustă de postav, cusută ca garnitură de altă culoare la unele uniforme (pentru a masca mai ales cusătura exterioară a pantalonilor). ♦ P. gener. (Rar) Fâșie, bandă îngustă (dintr-un material). [Var.: (înv.) vipíscă s. f.] – Din rus. vypuška.

DOOM

vipúșcă s. f., g.-d. art. vipúștii; pl. vipúști

vipuști
VIPÚȘCĂ, vipuști, s. f. Fâșie îngustă de postav, cusută ca garnitură de altă culoare la unele uniforme (pentru a masca mai ales cusătura exterioară a pantalonilor). ♦ P. gener. (Rar) Fâșie, bandă îngustă (dintr-un material). [Var.: (înv.) vipíscă s. f.] – Din rus. vypuška.

DOOM

vipúșcă s. f., g.-d. art. vipúștii; pl. vipúști

vipuștii
VIPÚȘCĂ, vipuști, s. f. Fâșie îngustă de postav, cusută ca garnitură de altă culoare la unele uniforme (pentru a masca mai ales cusătura exterioară a pantalonilor). ♦ P. gener. (Rar) Fâșie, bandă îngustă (dintr-un material). [Var.: (înv.) vipíscă s. f.] – Din rus. vypuška.

DOOM

vipúșcă s. f., g.-d. art. vipúștii; pl. vipúști

vipuștile
VIPÚȘCĂ, vipuști, s. f. Fâșie îngustă de postav, cusută ca garnitură de altă culoare la unele uniforme (pentru a masca mai ales cusătura exterioară a pantalonilor). ♦ P. gener. (Rar) Fâșie, bandă îngustă (dintr-un material). [Var.: (înv.) vipíscă s. f.] – Din rus. vypuška.

DOOM

vipúșcă s. f., g.-d. art. vipúștii; pl. vipúști

vipuștilor
VIPÚȘCĂ, vipuști, s. f. Fâșie îngustă de postav, cusută ca garnitură de altă culoare la unele uniforme (pentru a masca mai ales cusătura exterioară a pantalonilor). ♦ P. gener. (Rar) Fâșie, bandă îngustă (dintr-un material). [Var.: (înv.) vipíscă s. f.] – Din rus. vypuška.

DOOM

vipúșcă s. f., g.-d. art. vipúștii; pl. vipúști

vir
VIR s.n. (Mar.) Corecție care se introduce în calculele tragerilor artileriei navale. [Et. incertă].

vira
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

viragiu
VIRÁGIU s. n. v. viraj.

virago
VIRÁGO s.f. (Liv.) Femeie cu statură, fire și maniere de bărbat. [< fr., lat. virago].

virai
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

viraj
VIRÁJ, viraje, s. n. 1. Faptul de a vira, de a(-și) schimba orientarea de mers; cotire. ♦ Porțiune curbă de șosea cu rază de curbură mică. 2. (Chim.) Schimbare a culorii unei substanțe cu ajutorul unui reactiv; schimbare a culorii unui pozitiv fotografic. [Pl. și: virajuri. – Var.: (rar) virágiu s. n.] – Din fr. virage.

DOOM

viráj s. n., pl. viráje

viraj
VIRÁJ, viraje, s. n. 1. Faptul de a vira, de a(-și) schimba direcția de mers; cotire. ♦ Porțiune curbă de șosea cu rază de curbură mică. 2. (Chim.) Schimbare a culorii unei substanțe cu ajutorul unui reactiv; schimbare a culorii unui pozitiv fotografic. [Pl. și: virajuri. – Var.: (rar) virágiu s. n.] – Din fr. virage.

viraje
VIRÁJ, viraje, s. n. 1. Faptul de a vira, de a(-și) schimba orientarea de mers; cotire. ♦ Porțiune curbă de șosea cu rază de curbură mică. 2. (Chim.) Schimbare a culorii unei substanțe cu ajutorul unui reactiv; schimbare a culorii unui pozitiv fotografic. [Pl. și: virajuri. – Var.: (rar) virágiu s. n.] – Din fr. virage.

DOOM

viráj s. n., pl. viráje

virajele
VIRÁJ, viraje, s. n. 1. Faptul de a vira, de a(-și) schimba orientarea de mers; cotire. ♦ Porțiune curbă de șosea cu rază de curbură mică. 2. (Chim.) Schimbare a culorii unei substanțe cu ajutorul unui reactiv; schimbare a culorii unui pozitiv fotografic. [Pl. și: virajuri. – Var.: (rar) virágiu s. n.] – Din fr. virage.

DOOM

viráj s. n., pl. viráje

virajelor
VIRÁJ, viraje, s. n. 1. Faptul de a vira, de a(-și) schimba orientarea de mers; cotire. ♦ Porțiune curbă de șosea cu rază de curbură mică. 2. (Chim.) Schimbare a culorii unei substanțe cu ajutorul unui reactiv; schimbare a culorii unui pozitiv fotografic. [Pl. și: virajuri. – Var.: (rar) virágiu s. n.] – Din fr. virage.

DOOM

viráj s. n., pl. viráje

virajul
VIRÁJ, viraje, s. n. 1. Faptul de a vira, de a(-și) schimba orientarea de mers; cotire. ♦ Porțiune curbă de șosea cu rază de curbură mică. 2. (Chim.) Schimbare a culorii unei substanțe cu ajutorul unui reactiv; schimbare a culorii unui pozitiv fotografic. [Pl. și: virajuri. – Var.: (rar) virágiu s. n.] – Din fr. virage.

DOOM

viráj s. n., pl. viráje

virajului
VIRÁJ, viraje, s. n. 1. Faptul de a vira, de a(-și) schimba orientarea de mers; cotire. ♦ Porțiune curbă de șosea cu rază de curbură mică. 2. (Chim.) Schimbare a culorii unei substanțe cu ajutorul unui reactiv; schimbare a culorii unui pozitiv fotografic. [Pl. și: virajuri. – Var.: (rar) virágiu s. n.] – Din fr. virage.

DOOM

viráj s. n., pl. viráje

viral
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

virala
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

virale
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

viralei
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

viralele
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

viralelor
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

virali
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

viralii
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

viralilor
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

viralul
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

viralului
VIRÁL, -Ă, virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral.

viram
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virament
VIRAMÉNT, viramente, s. n. Operație contabilă prin care o sumă de bani se trece dintr-un cont în altul, în procesul înregistrărilor contabile. ♦ Plată fără numerar, prin trecerea la bancă a unei sume de bani din contul plătitorului în contul beneficiarului. ♦ (Concr.) Document prin care se dispune efectuarea unei astfel de operații sau plăți. – Din it. viramento. Cf. fr. v i r e m e n t.

DOOM

viramént s. n., pl. viraménte

virament
VIRAMÉNT s.n. Operație bancară prin care o sumă de bani se trece dintr-un cont într-altul fără ca suma să fie vărsată în numerar. ◊ Cont de virament = cont deschis la o instituție bancară prin care se fac și se primesc plăți fără folosirea numerarului. [Pl. -te, -turi. / cf. it. viramento, fr. virement].

viramente
VIRAMÉNT, viramente, s. n. Operație contabilă prin care o sumă de bani se trece dintr-un cont în altul, în procesul înregistrărilor contabile. ♦ Plată fără numerar, prin trecerea la bancă a unei sume de bani din contul plătitorului în contul beneficiarului. ♦ (Concr.) Document prin care se dispune efectuarea unei astfel de operații sau plăți. – Din it. viramento. Cf. fr. v i r e m e n t.

DOOM

viramént s. n., pl. viraménte

viramentele
VIRAMÉNT, viramente, s. n. Operație contabilă prin care o sumă de bani se trece dintr-un cont în altul, în procesul înregistrărilor contabile. ♦ Plată fără numerar, prin trecerea la bancă a unei sume de bani din contul plătitorului în contul beneficiarului. ♦ (Concr.) Document prin care se dispune efectuarea unei astfel de operații sau plăți. – Din it. viramento. Cf. fr. v i r e m e n t.

DOOM

viramént s. n., pl. viraménte

viramentelor
VIRAMÉNT, viramente, s. n. Operație contabilă prin care o sumă de bani se trece dintr-un cont în altul, în procesul înregistrărilor contabile. ♦ Plată fără numerar, prin trecerea la bancă a unei sume de bani din contul plătitorului în contul beneficiarului. ♦ (Concr.) Document prin care se dispune efectuarea unei astfel de operații sau plăți. – Din it. viramento. Cf. fr. v i r e m e n t.

DOOM

viramént s. n., pl. viraménte

viramentul
VIRAMÉNT, viramente, s. n. Operație contabilă prin care o sumă de bani se trece dintr-un cont în altul, în procesul înregistrărilor contabile. ♦ Plată fără numerar, prin trecerea la bancă a unei sume de bani din contul plătitorului în contul beneficiarului. ♦ (Concr.) Document prin care se dispune efectuarea unei astfel de operații sau plăți. – Din it. viramento. Cf. fr. v i r e m e n t.

DOOM

viramént s. n., pl. viraménte

viramentului
VIRAMÉNT, viramente, s. n. Operație contabilă prin care o sumă de bani se trece dintr-un cont în altul, în procesul înregistrărilor contabile. ♦ Plată fără numerar, prin trecerea la bancă a unei sume de bani din contul plătitorului în contul beneficiarului. ♦ (Concr.) Document prin care se dispune efectuarea unei astfel de operații sau plăți. – Din it. viramento. Cf. fr. v i r e m e n t.

DOOM

viramént s. n., pl. viraménte

viran
VIRÁN, -Ă, virani, -e, adj. (Despre terenuri din cuprinsul unei localități) Care, deși se află într-un cartier construit și locuit, este fără clădiri și, de obicei, neîngrădit. – Din tc. viran.

DOOM

!virán (teren ~) adj. m.; pl. f. viráne

viranea
VIRANEÁ, viranele, s. f. (Învechit și arhaizant) Loc viran; ruine rămase de la o clădire arsă. Dinspre viraneaua cea mare, unde a fost hanul lui Constantin, vin zeci și sute de oameni. CAMIL PETRESCU, O. II 459.

virare
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virare
VIRÁRE, virări, s. f. Acțiunea de a vira și rezultatul ei; viraj. ♦ (Rar) Virament. – V. vira.

DOOM

viráre s. f., g.-d. art. virắrii; pl. virắri

virarea
VIRÁRE, virări, s. f. Acțiunea de a vira și rezultatul ei; viraj. ♦ (Rar) Virament. – V. vira.

DOOM

viráre s. f., g.-d. art. virắrii; pl. virắri

virară
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virarăm
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virarăți
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virase
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virasem
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

viraseră
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

viraserăm
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

viraserăți
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

viraseși
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

viraseți
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virat
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virat
VIRÁT, -Ă, virați, -te, adj. (Despre sume de bani) Trecut dintr-un cont în altul.

virau
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virași
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virați
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virbiu
Virbiu = Virbius.

virbius
Virbius, în mitologia romană, divinitate al cărei cult era strîns legat de cel al Dianei. Se credea că, la rugămintea zeiței, Asclepius l-ar fi readus la viață pe nefericitul Hippolytus care murise ucis de proprii săi cai (v. și Hippolytus 1.). Reînviat, Hippolytus a fost dus de Diana în Italia, unde a continuat să trăiască, datorăndu-i veșnică recunoștință, sub numele de Virbius.

virdare
VERDÁRE s. f. v. virdare.

DOOM

virdáre s. f., g.-d. art. virdắrii; pl. virdắri

virdarea
VERDÁRE s. f. v. virdare.

DOOM

virdáre s. f., g.-d. art. virdắrii; pl. virdắri

virdări
VERDÁRE s. f. v. virdare.

DOOM

virdáre s. f., g.-d. art. virdắrii; pl. virdắri

virdării
VERDÁRE s. f. v. virdare.

DOOM

virdáre s. f., g.-d. art. virdắrii; pl. virdắri

virdările
VERDÁRE s. f. v. virdare.

DOOM

virdáre s. f., g.-d. art. virdắrii; pl. virdắri

virdărilor
VERDÁRE s. f. v. virdare.

DOOM

virdáre s. f., g.-d. art. virdắrii; pl. virdắri

virează
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

viremia
VIREMÍE s.f. (Med.) Prezența unui virus în sânge. [Gen. -iei. / < fr. virémie, cf. lat. virus – virus, gr. haima – sânge].

DOOM

!viremíe (vi-re-/vir-e-) s. f., art. viremía, g.-d. viremíi, art. viremíei

viremie
VIREMÍE s.f. (Med.) Prezența unui virus în sânge. [Gen. -iei. / < fr. virémie, cf. lat. virus – virus, gr. haima – sânge].

DOOM

!viremíe (vi-re-/vir-e-) s. f., art. viremía, g.-d. viremíi, art. viremíei

viremiei
VIREMÍE s.f. (Med.) Prezența unui virus în sânge. [Gen. -iei. / < fr. virémie, cf. lat. virus – virus, gr. haima – sânge].

DOOM

!viremíe (vi-re-/vir-e-) s. f., art. viremía, g.-d. viremíi, art. viremíei

viremii
VIREMÍE s.f. (Med.) Prezența unui virus în sânge. [Gen. -iei. / < fr. virémie, cf. lat. virus – virus, gr. haima – sânge].

DOOM

!viremíe (vi-re-/vir-e-) s. f., art. viremía, g.-d. viremíi, art. viremíei

virescent
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescenta
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescente
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescentei
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescentele
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescentelor
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescentul
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescentului
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescența
VIRESCÉNȚĂ s.f. Metamorfoză a părților colorate ale florilor în frunze verzi. [Pron. -sce-. / cf. it. virescenza, fr. virescens].

virescențe
VIRESCÉNȚĂ s.f. Metamorfoză a părților colorate ale florilor în frunze verzi. [Pron. -sce-. / cf. it. virescenza, fr. virescens].

virescenței
VIRESCÉNȚĂ s.f. Metamorfoză a părților colorate ale florilor în frunze verzi. [Pron. -sce-. / cf. it. virescenza, fr. virescens].

virescenți
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescenții
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescenților
VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens].

virescu
virescu s. invar. (intl., iron.) 1. evadare. 2. dispariție.

virez
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

vireze
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virezi
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virga
VÍRGA subst. (Met.) Fenomen constând în evaporarea ploii înainte de a atinge solul, întâlnit mai ales în zonele montane. – Din lat., fr. virga.

virgat
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgata
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgate
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgatei
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgatele
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgatelor
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgatul
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgatului
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgaurea
SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (bot.) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

virgați
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgația
VIRGÁȚIE s.f. (Geol.) Dispunere în formă de evantai a unor lanțuri muntoase. [< fr. virgation].

DOOM

virgáție (-ți-e) s. f., art. virgáția (-ți-a), g.-d. art. virgáției; pl. virgáții, art. virgáțiile (-ți-i-)

virgație
VIRGÁȚIE s.f. (Geol.) Dispunere în formă de evantai a unor lanțuri muntoase. [< fr. virgation].

DOOM

virgáție (-ți-e) s. f., art. virgáția (-ți-a), g.-d. art. virgáției; pl. virgáții, art. virgáțiile (-ți-i-)

virgației
VIRGÁȚIE s.f. (Geol.) Dispunere în formă de evantai a unor lanțuri muntoase. [< fr. virgation].

DOOM

virgáție (-ți-e) s. f., art. virgáția (-ți-a), g.-d. art. virgáției; pl. virgáții, art. virgáțiile (-ți-i-)

virgații
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgații
VIRGÁȚIE s.f. (Geol.) Dispunere în formă de evantai a unor lanțuri muntoase. [< fr. virgation].

DOOM

virgáție (-ți-e) s. f., art. virgáția (-ți-a), g.-d. art. virgáției; pl. virgáții, art. virgáțiile (-ți-i-)

virgațiile
VIRGÁȚIE s.f. (Geol.) Dispunere în formă de evantai a unor lanțuri muntoase. [< fr. virgation].

DOOM

virgáție (-ți-e) s. f., art. virgáția (-ți-a), g.-d. art. virgáției; pl. virgáții, art. virgáțiile (-ți-i-)

virgațiilor
VIRGÁȚIE s.f. (Geol.) Dispunere în formă de evantai a unor lanțuri muntoase. [< fr. virgation].

DOOM

virgáție (-ți-e) s. f., art. virgáția (-ți-a), g.-d. art. virgáției; pl. virgáții, art. virgáțiile (-ți-i-)

virgaților
VIRGÁT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung și subțire. [< lat. virgatus].

virgin
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virgina
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virginal
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginala
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginale
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginalei
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginalele
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginalelor
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginali
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginalii
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginalilor
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginalul
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virginalului
VIRGINÁL², -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus.

DOOM

virginál² s. n., pl. virginále

virgine
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virginei
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virginele
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virginelor
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virgini
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virginii
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virginilor
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virginitate
VIRGINITÁTE, virginități, s. f. 1. Însușirea unei persoane virgine (1); feciorie, castitate. 2. Fig. Curățenie morală; candoare, puritate, nevinovăție. – Din fr. virginité, lat. virginitas, -atis.

DOOM

virginitáte s. f., g.-d. art. virginitắții; pl. virginitắți

virginitatea
VIRGINITÁTE, virginități, s. f. 1. Însușirea unei persoane virgine (1); feciorie, castitate. 2. Fig. Curățenie morală; candoare, puritate, nevinovăție. – Din fr. virginité, lat. virginitas, -atis.

DOOM

virginitáte s. f., g.-d. art. virginitắții; pl. virginitắți

virginități
VIRGINITÁTE, virginități, s. f. 1. Însușirea unei persoane virgine (1); feciorie, castitate. 2. Fig. Curățenie morală; candoare, puritate, nevinovăție. – Din fr. virginité, lat. virginitas, -atis.

DOOM

virginitáte s. f., g.-d. art. virginitắții; pl. virginitắți

virginității
VIRGINITÁTE, virginități, s. f. 1. Însușirea unei persoane virgine (1); feciorie, castitate. 2. Fig. Curățenie morală; candoare, puritate, nevinovăție. – Din fr. virginité, lat. virginitas, -atis.

DOOM

virginitáte s. f., g.-d. art. virginitắții; pl. virginitắți

virginitățile
VIRGINITÁTE, virginități, s. f. 1. Însușirea unei persoane virgine (1); feciorie, castitate. 2. Fig. Curățenie morală; candoare, puritate, nevinovăție. – Din fr. virginité, lat. virginitas, -atis.

DOOM

virginitáte s. f., g.-d. art. virginitắții; pl. virginitắți

virginităților
VIRGINITÁTE, virginități, s. f. 1. Însușirea unei persoane virgine (1); feciorie, castitate. 2. Fig. Curățenie morală; candoare, puritate, nevinovăție. – Din fr. virginité, lat. virginitas, -atis.

DOOM

virginitáte s. f., g.-d. art. virginitắții; pl. virginitắți

virginul
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virginului
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis.

DOOM

virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne

virglorian
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virgloriana
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virglorianul
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virglorianului
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virgloriene
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virglorienei
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virglorienele
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virglorienelor
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virglorieni
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virglorienii
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virglorienilor
VIRGLORIÁN s.n. (Geol.) Anisian. [Pron. -ri-an. pl. -ieni, -iene. / < fr. virglorien].

DOOM

virglorián¹ (-ri-an) adj. m., pl. virgloriéni (-ri-eni); f. virgloriánă, pl. virgloriéne

virgula
VÍRGULĂ, virgule, s. f. 1. Semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. 2. Semn întrebuințat pentru a arăta când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuințat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracționară. – Din fr. virgule.

DOOM

vírgulă s. f., g.-d. art. vírgulei; pl. vírgule

virgule
VÍRGULĂ, virgule, s. f. 1. Semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. 2. Semn întrebuințat pentru a arăta când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuințat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracționară. – Din fr. virgule.

DOOM

vírgulă s. f., g.-d. art. vírgulei; pl. vírgule

virgulei
VÍRGULĂ, virgule, s. f. 1. Semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. 2. Semn întrebuințat pentru a arăta când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuințat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracționară. – Din fr. virgule.

DOOM

vírgulă s. f., g.-d. art. vírgulei; pl. vírgule

virgulele
VÍRGULĂ, virgule, s. f. 1. Semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. 2. Semn întrebuințat pentru a arăta când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuințat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracționară. – Din fr. virgule.

DOOM

vírgulă s. f., g.-d. art. vírgulei; pl. vírgule

virgulelor
VÍRGULĂ, virgule, s. f. 1. Semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. 2. Semn întrebuințat pentru a arăta când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuințat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracționară. – Din fr. virgule.

DOOM

vírgulă s. f., g.-d. art. vírgulei; pl. vírgule

viridin
VIRIDÍN s. n. 1. (Min.) Andaluzit de culoare verde. 2. (Tipogr.) Colorant verde-gălbui. – Din fr. viridine, engl. viridin, germ. Viridin.

viridis
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

viridissima
CĂLÚȚ, căluți, s. m. 1. Diminutiv al lui cal; călușel (1). 2. Compus: căluț-de-mare = pește teleostean marin cu corpul de 8-10 cm, lipsit de înotătoare codală și cu capul asemănător cu cel al calului; cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). 3. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor; călușel (3). – Cal + suf. -uț.

viril
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virila
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virile
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virilei
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virilele
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virilelor
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virili
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virilii
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virililor
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virilism
VIRILÍSM s. n. Dezvoltare a caracterelor sexuale secundare masculine la o femeie, ca urmare a unor tulburări endocrine. – Din fr. virilisme.

DOOM

virilísm s. n.

virilismul
VIRILÍSM s. n. Dezvoltare a caracterelor sexuale secundare masculine la o femeie, ca urmare a unor tulburări endocrine. – Din fr. virilisme.

DOOM

virilísm s. n.

virilismului
VIRILÍSM s. n. Dezvoltare a caracterelor sexuale secundare masculine la o femeie, ca urmare a unor tulburări endocrine. – Din fr. virilisme.

DOOM

virilísm s. n.

virilitate
VIRILITÁTE s. f. Ceea ce aparține sexului masculin, ceea ce este specific sexului masculin; p. ext. vigoare bărbătească. – Din fr. virilité, lat. virilitas, -atis.

DOOM

virilitáte s. f., g.-d. art. virilitắții

viriliza
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizai
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizam
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizare
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizare
VIRILIZÁRE s.f. Faptul de a (se) viriliza; masculinizare. [< viriliza].

virilizarea
VIRILIZÁRE s.f. Faptul de a (se) viriliza; masculinizare. [< viriliza].

virilizară
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizarăm
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizarăți
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizase
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizasem
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizaseră
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizaserăm
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizaserăți
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizaseși
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizaseți
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizat
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizat
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter viril. – Din fr. viriliser.

virilizau
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizași
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizați
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizează
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizez
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizeze
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizezi
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizând
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizînd
VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter viril. – Din fr. viriliser.

DOOM

virilizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 virilizeáză

virilizări
VIRILIZÁRE s.f. Faptul de a (se) viriliza; masculinizare. [< viriliza].

virilizării
VIRILIZÁRE s.f. Faptul de a (se) viriliza; masculinizare. [< viriliza].

virilizările
VIRILIZÁRE s.f. Faptul de a (se) viriliza; masculinizare. [< viriliza].

virilizărilor
VIRILIZÁRE s.f. Faptul de a (se) viriliza; masculinizare. [< viriliza].

virilul
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virilului
VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.

DOOM

viríl adj. m., pl. viríli; f. virílă, pl. viríle

virnanț
VIRNÁNȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu miros pătrunzător, neplăcut, utilizată în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

DOOM

virnánț s. m., pl. virnánți

virnanți
VIRNÁNȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu miros pătrunzător, neplăcut, utilizată în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

DOOM

virnánț s. m., pl. virnánți

virnanții
VIRNÁNȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu miros pătrunzător, neplăcut, utilizată în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

DOOM

virnánț s. m., pl. virnánți

virnanților
VIRNÁNȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu miros pătrunzător, neplăcut, utilizată în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

DOOM

virnánț s. m., pl. virnánți

virnanțul
VIRNÁNȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu miros pătrunzător, neplăcut, utilizată în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

DOOM

virnánț s. m., pl. virnánți

virnanțului
VIRNÁNȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu miros pătrunzător, neplăcut, utilizată în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

DOOM

virnánț s. m., pl. virnánți

viroaga
VIROÁGĂ, viroage, s. f. Vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte. – Et. nec.

DOOM

viroágă s. f., g.-d. art. viroágei; pl. viroáge

viroage
VIROÁGĂ, viroage, s. f. Vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte. – Et. nec.

DOOM

viroágă s. f., g.-d. art. viroágei; pl. viroáge

viroagei
VIROÁGĂ, viroage, s. f. Vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte. – Et. nec.

DOOM

viroágă s. f., g.-d. art. viroágei; pl. viroáge

viroagele
VIROÁGĂ, viroage, s. f. Vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte. – Et. nec.

DOOM

viroágă s. f., g.-d. art. viroágei; pl. viroáge

viroagelor
VIROÁGĂ, viroage, s. f. Vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte. – Et. nec.

DOOM

viroágă s. f., g.-d. art. viroágei; pl. viroáge

viroiu
viroiu s. invar. virescu.

virola
VIRÓLĂ, virole, s. f. 1. Inel mic de metal care strânge mânerul de lemn al unui cuțit, al unei unelte etc. pentru a-l împiedica să crape. 2. Cilindru format din foi de tablă nituite sau sudate, care intră în construcția unei clădiri, a unui rezervor etc. – Din fr. virole.

DOOM

virólă s. f., g.-d. art. virólei; pl. viróle

virole
VIRÓLĂ, virole, s. f. 1. Inel mic de metal care strânge mânerul de lemn al unui cuțit, al unei unelte etc. pentru a-l împiedica să crape. 2. Cilindru format din foi de tablă nituite sau sudate, care intră în construcția unei clădiri, a unui rezervor etc. – Din fr. virole.

DOOM

virólă s. f., g.-d. art. virólei; pl. viróle

virolei
VIRÓLĂ, virole, s. f. 1. Inel mic de metal care strânge mânerul de lemn al unui cuțit, al unei unelte etc. pentru a-l împiedica să crape. 2. Cilindru format din foi de tablă nituite sau sudate, care intră în construcția unei clădiri, a unui rezervor etc. – Din fr. virole.

DOOM

virólă s. f., g.-d. art. virólei; pl. viróle

virolele
VIRÓLĂ, virole, s. f. 1. Inel mic de metal care strânge mânerul de lemn al unui cuțit, al unei unelte etc. pentru a-l împiedica să crape. 2. Cilindru format din foi de tablă nituite sau sudate, care intră în construcția unei clădiri, a unui rezervor etc. – Din fr. virole.

DOOM

virólă s. f., g.-d. art. virólei; pl. viróle

virolelor
VIRÓLĂ, virole, s. f. 1. Inel mic de metal care strânge mânerul de lemn al unui cuțit, al unei unelte etc. pentru a-l împiedica să crape. 2. Cilindru format din foi de tablă nituite sau sudate, care intră în construcția unei clădiri, a unui rezervor etc. – Din fr. virole.

DOOM

virólă s. f., g.-d. art. virólei; pl. viróle

virologia
VIROLOGÍE s. f. (Med.) Virusologie. – Din fr. virologie.

DOOM

!virologíe s. f., art. virología; g.-d. virologíi, art. virologíei

virologie
VIROLOGÍE s. f. (Med.) Virusologie. – Din fr. virologie.

DOOM

!virologíe s. f., art. virología; g.-d. virologíi, art. virologíei

virologiei
VIROLOGÍE s. f. (Med.) Virusologie. – Din fr. virologie.

DOOM

!virologíe s. f., art. virología; g.-d. virologíi, art. virologíei

virologii
VIROLOGÍE s. f. (Med.) Virusologie. – Din fr. virologie.

DOOM

!virologíe s. f., art. virología; g.-d. virologíi, art. virologíei

virotic
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

virotica
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

virotice
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

viroticei
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

viroticele
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

viroticelor
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

virotici
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

viroticii
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

viroticilor
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

viroticul
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

viroticului
VIRÓTIC, -Ă, virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. – Din viroză.

DOOM

virótic adj. m., pl. virótici; f. virótică, pl. virótice

viroza
VIRÓZĂ, viroze, s. f. Nume generic dat pentru bolile oamenilor, animalelor și plantelor provocate de virusuri. – Din fr. virose.

DOOM

viróză s. f., g.-d. art. virózei; pl. viróze

viroze
VIRÓZĂ, viroze, s. f. Nume generic dat pentru bolile oamenilor, animalelor și plantelor provocate de virusuri. – Din fr. virose.

DOOM

viróză s. f., g.-d. art. virózei; pl. viróze

virozei
VIRÓZĂ, viroze, s. f. Nume generic dat pentru bolile oamenilor, animalelor și plantelor provocate de virusuri. – Din fr. virose.

DOOM

viróză s. f., g.-d. art. virózei; pl. viróze

virozele
VIRÓZĂ, viroze, s. f. Nume generic dat pentru bolile oamenilor, animalelor și plantelor provocate de virusuri. – Din fr. virose.

DOOM

viróză s. f., g.-d. art. virózei; pl. viróze

virozelor
VIRÓZĂ, viroze, s. f. Nume generic dat pentru bolile oamenilor, animalelor și plantelor provocate de virusuri. – Din fr. virose.

DOOM

viróză s. f., g.-d. art. virózei; pl. viróze

virtiloi
virtilói (-oáie), s. n. – (Banat) Scrînciob. De la *vîrti, forma simplă, nefolosită, a lui învîrti, cf. vîrte-cap, vîrtecuș, cu l expresiv. – Cf. vîrtelnic, adj. (giratoriu, care se învîrtește); vîrtelniță, s. f. (depănătoare), mr. vîrtealniță, din sl. vreteno „fus” sau din bg. vrătenica „depănătoare”, cu același l.

virtos
VIRTÓS, -OĂSĂ adj. v. virtuos¹.

virtual
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtuala
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtuale
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtualei
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtualele
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtualelor
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtuali
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtualii
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtualilor
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtualitate
VIRTUALITÁTE, virtualități, s. f. Însușirea a ceea ce este virtual; posibilitate. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. virtualité.

DOOM

virtualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. virtualitắții; pl. virtualitắți

virtualitatea
VIRTUALITÁTE, virtualități, s. f. Însușirea a ceea ce este virtual; posibilitate. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. virtualité.

DOOM

virtualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. virtualitắții; pl. virtualitắți

virtualități
VIRTUALITÁTE, virtualități, s. f. Însușirea a ceea ce este virtual; posibilitate. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. virtualité.

DOOM

virtualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. virtualitắții; pl. virtualitắți

virtualității
VIRTUALITÁTE, virtualități, s. f. Însușirea a ceea ce este virtual; posibilitate. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. virtualité.

DOOM

virtualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. virtualitắții; pl. virtualitắți

virtualitățile
VIRTUALITÁTE, virtualități, s. f. Însușirea a ceea ce este virtual; posibilitate. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. virtualité.

DOOM

virtualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. virtualitắții; pl. virtualitắți

virtualităților
VIRTUALITÁTE, virtualități, s. f. Însușirea a ceea ce este virtual; posibilitate. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. virtualité.

DOOM

virtualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. virtualitắții; pl. virtualitắți

virtualiza
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizai
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizam
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizare
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizare
VIRTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a virtualiza. [Pron. -tu-a-. / < virtualiza].

virtualizarea
VIRTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a virtualiza. [Pron. -tu-a-. / < virtualiza].

virtualizară
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizarăm
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizarăți
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizase
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizasem
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizaseră
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizaserăm
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizaserăți
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizaseși
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizaseți
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizat
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizat
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizau
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizași
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizați
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizează
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizez
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizeze
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizezi
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizând
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizînd
VIRTUALIZÁ vb. I. Tranz. A da un caracter virtual. [Pron. -tu-a-. / < virtual + -iza]

virtualizări
VIRTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a virtualiza. [Pron. -tu-a-. / < virtualiza].

virtualizării
VIRTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a virtualiza. [Pron. -tu-a-. / < virtualiza].

virtualizările
VIRTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a virtualiza. [Pron. -tu-a-. / < virtualiza].

virtualizărilor
VIRTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a virtualiza. [Pron. -tu-a-. / < virtualiza].

virtualul
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtualului
VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care nu există efectiv, ci ca o posibilitate; potențial. ◊ Imagine virtuală = imagine obținută într-un sistem optic la intersecția prelungirilor razelor de lumină, neputând fi prinsă pe un ecran. [Pr.: -tu-al] – Din fr. virtuel.

DOOM

virtuál (-tu-al) adj. m., pl. virtuáli; f. virtuálă, pl. virtuále

virtuoasa
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuoase
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuoasei
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuoasele
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuoaselor
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuoaza
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuoaze
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuoazei
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuoazele
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuoazelor
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuos
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuosul
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuosului
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuoz
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuozi
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuozic
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozica
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozice
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozicei
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozicele
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozicelor
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozici
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozicii
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozicilor
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozicul
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozicului
VIRTUÓZIC, -Ă adj. (Rar) De virtuoz. [< virtuoz + -ic].

virtuozii
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuozilor
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuozitate
VIRTUOZITÁTE, virtuozități, s. f. Însușirea de a fi virtuoz în executarea unei bucăți muzicale; p. gener. măiestrie, dexteritate, iscusință deosebită într-un anumit domeniu de activitate (artistică). [Pr.: -tu-o-] – Din it. virtuosità, fr. virtuosité.

DOOM

virtuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. virtuozitắții; pl. virtuozitắți

virtuozitatea
VIRTUOZITÁTE, virtuozități, s. f. Însușirea de a fi virtuoz în executarea unei bucăți muzicale; p. gener. măiestrie, dexteritate, iscusință deosebită într-un anumit domeniu de activitate (artistică). [Pr.: -tu-o-] – Din it. virtuosità, fr. virtuosité.

DOOM

virtuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. virtuozitắții; pl. virtuozitắți

virtuozități
VIRTUOZITÁTE, virtuozități, s. f. Însușirea de a fi virtuoz în executarea unei bucăți muzicale; p. gener. măiestrie, dexteritate, iscusință deosebită într-un anumit domeniu de activitate (artistică). [Pr.: -tu-o-] – Din it. virtuosità, fr. virtuosité.

DOOM

virtuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. virtuozitắții; pl. virtuozitắți

virtuozității
VIRTUOZITÁTE, virtuozități, s. f. Însușirea de a fi virtuoz în executarea unei bucăți muzicale; p. gener. măiestrie, dexteritate, iscusință deosebită într-un anumit domeniu de activitate (artistică). [Pr.: -tu-o-] – Din it. virtuosità, fr. virtuosité.

DOOM

virtuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. virtuozitắții; pl. virtuozitắți

virtuozitățile
VIRTUOZITÁTE, virtuozități, s. f. Însușirea de a fi virtuoz în executarea unei bucăți muzicale; p. gener. măiestrie, dexteritate, iscusință deosebită într-un anumit domeniu de activitate (artistică). [Pr.: -tu-o-] – Din it. virtuosità, fr. virtuosité.

DOOM

virtuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. virtuozitắții; pl. virtuozitắți

virtuozităților
VIRTUOZITÁTE, virtuozități, s. f. Însușirea de a fi virtuoz în executarea unei bucăți muzicale; p. gener. măiestrie, dexteritate, iscusință deosebită într-un anumit domeniu de activitate (artistică). [Pr.: -tu-o-] – Din it. virtuosità, fr. virtuosité.

DOOM

virtuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. virtuozitắții; pl. virtuozitắți

virtuozul
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuozului
VIRTUÓZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

DOOM

virtuóz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuózi

virtuoși
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuoșii
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtuoșilor
VIRTUÓS, -OÁSĂ, virtuoși, -oase, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care respectă și realizează în mod consecvent dezideratele etice, principiile și normele morale; înzestrat cu multe virtuți; (despre manifestările oamenilor) care denotă virtute. ♦ Corect, cast. [Pr.: -tu-os] – Din lat. virtuosus, fr. vertueux.

DOOM

virtuós (-tu-os) adj. m., pl. virtuóși; f. virtuoásă, pl. virtuoáse

virtus
Virtus, în mitologia romană, zeița și personificarea Curajului și a Bărbăției.

virtute
VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu).

DOOM

virtúte (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți

virtutea
VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu).

DOOM

virtúte (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți

virtutea
Virtutea = Virtus.

virtuți
VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu).

DOOM

virtúte (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți

virtuții
VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu).

DOOM

virtúte (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți

virtuțile
VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu).

DOOM

virtúte (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți

virtuților
VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -utis (cu unele sensuri după fr. vertu).

DOOM

virtúte (calitate morală) s. f., g.-d. art. virtúții; pl. virtúți

virul
VIR s.n. (Mar.) Corecție care se introduce în calculele tragerilor artileriei navale. [Et. incertă].

virulent
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulenta
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulente
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulentei
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulentele
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulentelor
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulentul
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulentului
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulența
VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

DOOM

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe

virulențe
VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

DOOM

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe

virulenței
VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

DOOM

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe

virulențele
VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

DOOM

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe

virulențelor
VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

DOOM

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe

virulenți
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulenții
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulenților
VIRULÉNT, -Ă, virulenți, -te, adj. (Despre virusuri, bacterii) Care prezintă o mare capacitate patogenă; (despre boli) care este cauzat de un virus. ♦ Fig. Distrugător, nimicitor; de o mare violență. – Din fr. virulent, lat. virulentus.

DOOM

virulént adj. m., pl. virulénți; f. viruléntă, pl. virulénte

virulicid
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicida
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicide
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicidei
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicidele
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicidelor
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicidul
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicidului
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicizi
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicizii
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virulicizilor
VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].

virului
VIR s.n. (Mar.) Corecție care se introduce în calculele tragerilor artileriei navale. [Et. incertă].

viruri
VIR s.n. (Mar.) Corecție care se introduce în calculele tragerilor artileriei navale. [Et. incertă].

virurile
VIR s.n. (Mar.) Corecție care se introduce în calculele tragerilor artileriei navale. [Et. incertă].

virurilor
VIR s.n. (Mar.) Corecție care se introduce în calculele tragerilor artileriei navale. [Et. incertă].

virus
VÍRUS, (1) virusuri, (2) viruși, s. n. 1. Agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase; p. ext. toxina acestui agent. ♦ Fig. Sursă a unui rău moral. 2. (Inform.) Program având capacitatea de autoreplicare, conceput pentru a perturba funcționarea calculatoarelor [Pl. și: (1, m.) viruși] – Din fr., lat. virus.

DOOM

!virus² (agent patogen) s. n., pl. vírusuri/víruși

virusolog
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologa
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologe
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologei
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologele
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologelor
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologi
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologia
VIRUSOLOGÍE s. f. Inframicrobiologie. – Din fr. virusologie.

DOOM

!virusologíe s. f., art. virusología; g.-d. virusologíi, art. virusologíei

virusologie
VIRUSOLOGÍE s. f. Inframicrobiologie. – Din fr. virusologie.

DOOM

!virusologíe s. f., art. virusología; g.-d. virusologíi, art. virusologíei

virusologiei
VIRUSOLOGÍE s. f. Inframicrobiologie. – Din fr. virusologie.

DOOM

!virusologíe s. f., art. virusología; g.-d. virusologíi, art. virusologíei

virusologii
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologii
VIRUSOLOGÍE s. f. Inframicrobiologie. – Din fr. virusologie.

DOOM

!virusologíe s. f., art. virusología; g.-d. virusologíi, art. virusologíei

virusologilor
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologul
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virusologului
VIRUSOLÓG, -Ă, virusologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în virusologie. – Din fr. virusologue.

DOOM

virusológă (rar) s. f., g.-d. art. virusológei; pl. virusológe

virustat
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustata
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustate
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustatei
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustatele
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustatelor
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustatul
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustatului
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustați
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustații
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virustaților
VIRUSTÁT, -Ă adj., s.n. (Medicament) care împiedică înmulțirea unor virusuri. [< fr. virustate, cf. lat. virus – virus, gr. statikos – care oprește].

virând
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virînd
VIRÁ, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule) A-și schimba orientarea în mers până la aproximativ 90°; a coti. ♦ (Despre oameni) A face ca un vehicul în mers să-și schimbe direcția; a coti, a cârmi. 2. Tranz. A face un virament. 3. Tranz. A trata o copie fotografică cu o soluție specială pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe. – Din fr. virer.

DOOM

virá (a ~) vb., ind. prez. 3 vireáză

virări
VIRÁRE, virări, s. f. Acțiunea de a vira și rezultatul ei; viraj. ♦ (Rar) Virament. – V. vira.

DOOM

viráre s. f., g.-d. art. virắrii; pl. virắri

virării
VIRÁRE, virări, s. f. Acțiunea de a vira și rezultatul ei; viraj. ♦ (Rar) Virament. – V. vira.

DOOM

viráre s. f., g.-d. art. virắrii; pl. virắri

virările
VIRÁRE, virări, s. f. Acțiunea de a vira și rezultatul ei; viraj. ♦ (Rar) Virament. – V. vira.

DOOM

viráre s. f., g.-d. art. virắrii; pl. virắri

virărilor
VIRÁRE, virări, s. f. Acțiunea de a vira și rezultatul ei; viraj. ♦ (Rar) Virament. – V. vira.

DOOM

viráre s. f., g.-d. art. virắrii; pl. virắri

vis
VIS, (1) vise, (2,3) visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; imagini și procese psihice care survin în fazele mai puțin profunde ale somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. – Lat. visum.

DOOM

!vis² (imagine din timpul somnului) s. n., pl. víse

visa
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visai
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visam
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visare
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visare
VISÁRE, visări, s. f. Faptul de a visa, reverie, meditație. ♦ Fantezie. – V. visa.

DOOM

visáre s. f., g.-d. art. visắrii; pl. visắri

visarea
VISÁRE, visări, s. f. Faptul de a visa, reverie, meditație. ♦ Fantezie. – V. visa.

DOOM

visáre s. f., g.-d. art. visắrii; pl. visắri

visară
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visarăm
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visarăți
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visase
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visasem
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visaseră
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visaserăm
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visaserăți
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visaseși
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visaseți
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visat
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visat
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

visau
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visași
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visați
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visceral
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

viscerala
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

viscerale
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

visceralei
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

visceralele
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

visceralelor
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

visceralgia
VISCERALGÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru durerile viscerelor. [Gen. -iei. / < fr. viscéralgie, cf. lat. viscera – viscere, gr. algos – durere]

visceralgie
VISCERALGÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru durerile viscerelor. [Gen. -iei. / < fr. viscéralgie, cf. lat. viscera – viscere, gr. algos – durere]

visceralgiei
VISCERALGÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru durerile viscerelor. [Gen. -iei. / < fr. viscéralgie, cf. lat. viscera – viscere, gr. algos – durere]

visceralgii
VISCERALGÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru durerile viscerelor. [Gen. -iei. / < fr. viscéralgie, cf. lat. viscera – viscere, gr. algos – durere]

visceralgiile
VISCERALGÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru durerile viscerelor. [Gen. -iei. / < fr. viscéralgie, cf. lat. viscera – viscere, gr. algos – durere]

visceralgiilor
VISCERALGÍE s.f. (Med.) Nume generic pentru durerile viscerelor. [Gen. -iei. / < fr. viscéralgie, cf. lat. viscera – viscere, gr. algos – durere]

viscerali
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

visceralii
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

visceralilor
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

visceralul
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

visceralului
VISCERÁL, -Ă, viscerali, -e, adj. Care aparține viscerelor, privitor la viscere. – Din fr. viscéral.

DOOM

viscerál adj. m., pl. visceráli; f. viscerálă, pl. viscerále

viscere
VÍSCERE s. n. pl. Totalitatea organelor care se află în marile cavități ale corpurilor (mai ales în cavitatea abdominală), la oameni și la animale; măruntaie. – Din fr. viscère.

DOOM

víscere s. n. pl.

viscerele
VÍSCERE s. n. pl. Totalitatea organelor care se află în marile cavități ale corpurilor (mai ales în cavitatea abdominală), la oameni și la animale; măruntaie. – Din fr. viscère.

DOOM

víscere s. n. pl.

viscerelor
VÍSCERE s. n. pl. Totalitatea organelor care se află în marile cavități ale corpurilor (mai ales în cavitatea abdominală), la oameni și la animale; măruntaie. – Din fr. viscère.

DOOM

víscere s. n. pl.

viscero
VISCERO- v. viscere [în DN].

visceroceptor
VISCEROCEPTÓR s.m. Interoreceptor care semnalează impresiile provenite de la viscere. [< fr. viscérocepteur]

visceroceptori
VISCEROCEPTÓR s.m. Interoreceptor care semnalează impresiile provenite de la viscere. [< fr. viscérocepteur]

visceroceptorii
VISCEROCEPTÓR s.m. Interoreceptor care semnalează impresiile provenite de la viscere. [< fr. viscérocepteur]

visceroceptorilor
VISCEROCEPTÓR s.m. Interoreceptor care semnalează impresiile provenite de la viscere. [< fr. viscérocepteur]

visceroceptorul
VISCEROCEPTÓR s.m. Interoreceptor care semnalează impresiile provenite de la viscere. [< fr. viscérocepteur]

visceroceptorului
VISCEROCEPTÓR s.m. Interoreceptor care semnalează impresiile provenite de la viscere. [< fr. viscérocepteur]

viscerograf
VISCEROGRÁF s.n. Aparat în formă de sondă pentru înregistrarea activității unor viscere. [< fr. viscérographe, cf. lat. viscera – viscere, gr. graphein – a scrie].

viscerografe
VISCEROGRÁF s.n. Aparat în formă de sondă pentru înregistrarea activității unor viscere. [< fr. viscérographe, cf. lat. viscera – viscere, gr. graphein – a scrie].

viscerografele
VISCEROGRÁF s.n. Aparat în formă de sondă pentru înregistrarea activității unor viscere. [< fr. viscérographe, cf. lat. viscera – viscere, gr. graphein – a scrie].

viscerografelor
VISCEROGRÁF s.n. Aparat în formă de sondă pentru înregistrarea activității unor viscere. [< fr. viscérographe, cf. lat. viscera – viscere, gr. graphein – a scrie].

viscerografia
VISCEROGRAFÍE s.f. (Med.) Înregistrare cu ajutorul viscerografului a contracțiilor diferitelor părți ale tubului digestiv (stomac, duoden etc.). [Gen. -iei. / < fr. viscérographie].

viscerografic
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerografica
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerografice
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerograficei
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerograficele
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerograficelor
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerografici
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerograficii
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerograficilor
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerograficul
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerograficului
VISCEROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. [< fr. viscérographique].

viscerografie
VISCEROGRAFÍE s.f. (Med.) Înregistrare cu ajutorul viscerografului a contracțiilor diferitelor părți ale tubului digestiv (stomac, duoden etc.). [Gen. -iei. / < fr. viscérographie].

viscerografiei
VISCEROGRAFÍE s.f. (Med.) Înregistrare cu ajutorul viscerografului a contracțiilor diferitelor părți ale tubului digestiv (stomac, duoden etc.). [Gen. -iei. / < fr. viscérographie].

viscerografii
VISCEROGRAFÍE s.f. (Med.) Înregistrare cu ajutorul viscerografului a contracțiilor diferitelor părți ale tubului digestiv (stomac, duoden etc.). [Gen. -iei. / < fr. viscérographie].

viscerografiile
VISCEROGRAFÍE s.f. (Med.) Înregistrare cu ajutorul viscerografului a contracțiilor diferitelor părți ale tubului digestiv (stomac, duoden etc.). [Gen. -iei. / < fr. viscérographie].

viscerografiilor
VISCEROGRAFÍE s.f. (Med.) Înregistrare cu ajutorul viscerografului a contracțiilor diferitelor părți ale tubului digestiv (stomac, duoden etc.). [Gen. -iei. / < fr. viscérographie].

viscerograful
VISCEROGRÁF s.n. Aparat în formă de sondă pentru înregistrarea activității unor viscere. [< fr. viscérographe, cf. lat. viscera – viscere, gr. graphein – a scrie].

viscerografului
VISCEROGRÁF s.n. Aparat în formă de sondă pentru înregistrarea activității unor viscere. [< fr. viscérographe, cf. lat. viscera – viscere, gr. graphein – a scrie].

visceroptoza
VISCEROPTÓZĂ, visceroptoze, s. f. (Med.) Deplasare, cădere a organelor abdominale. – Din fr. viscéroptôse.

DOOM

!visceroptóză (-rop-to-/-ro-pto-) s. f., g.-d. art. visceroptózei; pl. visceroptóze

visceroptoze
VISCEROPTÓZĂ, visceroptoze, s. f. (Med.) Deplasare, cădere a organelor abdominale. – Din fr. viscéroptôse.

DOOM

!visceroptóză (-rop-to-/-ro-pto-) s. f., g.-d. art. visceroptózei; pl. visceroptóze

visceroptozei
VISCEROPTÓZĂ, visceroptoze, s. f. (Med.) Deplasare, cădere a organelor abdominale. – Din fr. viscéroptôse.

DOOM

!visceroptóză (-rop-to-/-ro-pto-) s. f., g.-d. art. visceroptózei; pl. visceroptóze

visceroptozele
VISCEROPTÓZĂ, visceroptoze, s. f. (Med.) Deplasare, cădere a organelor abdominale. – Din fr. viscéroptôse.

DOOM

!visceroptóză (-rop-to-/-ro-pto-) s. f., g.-d. art. visceroptózei; pl. visceroptóze

visceroptozelor
VISCEROPTÓZĂ, visceroptoze, s. f. (Med.) Deplasare, cădere a organelor abdominale. – Din fr. viscéroptôse.

DOOM

!visceroptóză (-rop-to-/-ro-pto-) s. f., g.-d. art. visceroptózei; pl. visceroptóze

viscerotrop
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropa
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotrope
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropei
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropele
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropelor
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropi
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropii
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropilor
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropul
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscerotropului
VISCEROTRÓP, -Ă adj. (Despre substanțe, microbi, virusuri) Care se fixează de preferință pe viscere. [< fr. viscérotrope].

viscid
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscida
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscide
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscidei
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscidele
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscidelor
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscidul
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscidului
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscizi
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscizii
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscizilor
VISCÍD, -Ă adj. (Bot.) Care secretă un suc cleios. [< lat. viscidus].

viscoală
VISCOÁLĂ, viscoale, s. f. (Rar) Viscol. Mergea cu fața înfundată în reverurile paltonului ușor, despicînd viscoala deasă cu umărul. GALAN, Z. R. 129.

viscol
VÍSCOL, viscole, s. n. Vânt puternic însoțit de ninsoare sau de lapoviță; vânt violent, în rafale care spulberă și troienește zăpada. – Et. nec.

DOOM

víscol s. n., pl. víscole

viscole
VÍSCOL, viscole, s. n. Vânt puternic însoțit de ninsoare sau de lapoviță; vânt violent, în rafale care spulberă și troienește zăpada. – Et. nec.

DOOM

víscol s. n., pl. víscole

viscolea
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

DOOM

viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă

viscoleala
VISCOLEÁLĂ, viscoleli, s. f. Faptul de a viscoli, viscolire. – Viscoli + suf. -eală.

DOOM

viscoleálă s. f., g.-d. art. viscolélii; pl. viscoléli

viscolească
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

DOOM

viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă

viscolele
VÍSCOL, viscole, s. n. Vânt puternic însoțit de ninsoare sau de lapoviță; vânt violent, în rafale care spulberă și troienește zăpada. – Et. nec.

DOOM

víscol s. n., pl. víscole

viscoleli
VISCOLEÁLĂ, viscoleli, s. f. Faptul de a viscoli, viscolire. – Viscoli + suf. -eală.

DOOM

viscoleálă s. f., g.-d. art. viscolélii; pl. viscoléli

viscolelii
VISCOLEÁLĂ, viscoleli, s. f. Faptul de a viscoli, viscolire. – Viscoli + suf. -eală.

DOOM

viscoleálă s. f., g.-d. art. viscolélii; pl. viscoléli

viscolelile
VISCOLEÁLĂ, viscoleli, s. f. Faptul de a viscoli, viscolire. – Viscoli + suf. -eală.

DOOM

viscoleálă s. f., g.-d. art. viscolélii; pl. viscoléli

viscolelilor
VISCOLEÁLĂ, viscoleli, s. f. Faptul de a viscoli, viscolire. – Viscoli + suf. -eală.

DOOM

viscoleálă s. f., g.-d. art. viscolélii; pl. viscoléli

viscolelor
VÍSCOL, viscole, s. n. Vânt puternic însoțit de ninsoare sau de lapoviță; vânt violent, în rafale care spulberă și troienește zăpada. – Et. nec.

DOOM

víscol s. n., pl. víscole

viscolește
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

DOOM

viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă

viscoli
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

DOOM

viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă

viscolind
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

DOOM

viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă

viscolire
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

DOOM

viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă

viscolire
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; viscoleală, viscolitură. – V. viscoli.

DOOM

viscolíre s. f., g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíri

viscolirea
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; viscoleală, viscolitură. – V. viscoli.

DOOM

viscolíre s. f., g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíri

viscoliri
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; viscoleală, viscolitură. – V. viscoli.

DOOM

viscolíre s. f., g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíri

viscolirii
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; viscoleală, viscolitură. – V. viscoli.

DOOM

viscolíre s. f., g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíri

viscolirile
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; viscoleală, viscolitură. – V. viscoli.

DOOM

viscolíre s. f., g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíri

viscolirilor
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; viscoleală, viscolitură. – V. viscoli.

DOOM

viscolíre s. f., g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíri

viscolise
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

DOOM

viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă

viscolit
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.

DOOM

viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă

viscolit
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscolita
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscolite
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscolitei
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscolitele
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscolitelor
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscolitoare
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitoarea
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitoarei
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitoarele
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitoarelor
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitor
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitori
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitorii
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitorilor
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitorul
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitorului
VISCOLITÓR, -OÁRE, viscolitori, -oare, adj. (Rar; despre vânt) Care viscolește, care spulberă și troienește zăpada. – Viscoli + suf. -tor.

DOOM

viscolitór (rar) adj. m., pl. viscolitóri; f. sg. și pl. viscolitoáre

viscolitul
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscolitului
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscolitura
VISCOLITÚRĂ, viscolituri, s. f. (Pop.) Viscolire. ♦ (Concr.) Zăpadă viscolită, troian de zăpadă îngrămădită de viscol. – Viscoli + suf. -tură.

DOOM

viscolitúră (pop.) s. f., g.-d. art. viscolitúrii; pl. viscolitúri

viscolituri
VISCOLITÚRĂ, viscolituri, s. f. (Pop.) Viscolire. ♦ (Concr.) Zăpadă viscolită, troian de zăpadă îngrămădită de viscol. – Viscoli + suf. -tură.

DOOM

viscolitúră (pop.) s. f., g.-d. art. viscolitúrii; pl. viscolitúri

viscoliturii
VISCOLITÚRĂ, viscolituri, s. f. (Pop.) Viscolire. ♦ (Concr.) Zăpadă viscolită, troian de zăpadă îngrămădită de viscol. – Viscoli + suf. -tură.

DOOM

viscolitúră (pop.) s. f., g.-d. art. viscolitúrii; pl. viscolitúri

viscoliturile
VISCOLITÚRĂ, viscolituri, s. f. (Pop.) Viscolire. ♦ (Concr.) Zăpadă viscolită, troian de zăpadă îngrămădită de viscol. – Viscoli + suf. -tură.

DOOM

viscolitúră (pop.) s. f., g.-d. art. viscolitúrii; pl. viscolitúri

viscoliturilor
VISCOLITÚRĂ, viscolituri, s. f. (Pop.) Viscolire. ♦ (Concr.) Zăpadă viscolită, troian de zăpadă îngrămădită de viscol. – Viscoli + suf. -tură.

DOOM

viscolitúră (pop.) s. f., g.-d. art. viscolitúrii; pl. viscolitúri

viscoliți
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscoliții
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscoliților
VISCOLÍT, -Ă, viscoliți, -te, adj. (Despre zăpadă) Bătut, spulberat, troienit de viscol. – V. viscoli.

viscoloasa
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscoloase
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscoloasei
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscoloasele
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscoloaselor
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscolos
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscolosul
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscolosului
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscoloși
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscoloșii
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscoloșilor
VISCOLÓS, -OÁSĂ, viscoloși, -oase, adj. (Despre iarnă, vreme) Cu viscol, viforos. – Viscol + suf. -os.

DOOM

viscolós adj. m., pl. viscolóși; f. viscoloásă, pl. viscoloáse

viscolul
VÍSCOL, viscole, s. n. Vânt puternic însoțit de ninsoare sau de lapoviță; vânt violent, în rafale care spulberă și troienește zăpada. – Et. nec.

DOOM

víscol s. n., pl. víscole

viscolului
VÍSCOL, viscole, s. n. Vânt puternic însoțit de ninsoare sau de lapoviță; vânt violent, în rafale care spulberă și troienește zăpada. – Et. nec.

DOOM

víscol s. n., pl. víscole

viscoza
VISCÓZĂ, (3) viscoze, s. f. 1. Fibră textilă obținută din celuloză de lemn de conifere, de stuf etc., elastică, rezistentă și cu luciu mătăsos. 2. Substanță vâscoasă obținută din celuloză prin tratarea cu o soluție de sulfură de carbon și de sodă caustică. 3. Sort de viscoză (1). – Din fr. viscose.

DOOM

viscóză s. f., g.-d. art. viscózei; (sorturi) pl. viscóze

viscoze
VISCÓZĂ, (3) viscoze, s. f. 1. Fibră textilă obținută din celuloză de lemn de conifere, de stuf etc., elastică, rezistentă și cu luciu mătăsos. 2. Substanță vâscoasă obținută din celuloză prin tratarea cu o soluție de sulfură de carbon și de sodă caustică. 3. Sort de viscoză (1). – Din fr. viscose.

DOOM

viscóză s. f., g.-d. art. viscózei; (sorturi) pl. viscóze

viscozei
VISCÓZĂ, (3) viscoze, s. f. 1. Fibră textilă obținută din celuloză de lemn de conifere, de stuf etc., elastică, rezistentă și cu luciu mătăsos. 2. Substanță vâscoasă obținută din celuloză prin tratarea cu o soluție de sulfură de carbon și de sodă caustică. 3. Sort de viscoză (1). – Din fr. viscose.

DOOM

viscóză s. f., g.-d. art. viscózei; (sorturi) pl. viscóze

viscozele
VISCÓZĂ, (3) viscoze, s. f. 1. Fibră textilă obținută din celuloză de lemn de conifere, de stuf etc., elastică, rezistentă și cu luciu mătăsos. 2. Substanță vâscoasă obținută din celuloză prin tratarea cu o soluție de sulfură de carbon și de sodă caustică. 3. Sort de viscoză (1). – Din fr. viscose.

DOOM

viscóză s. f., g.-d. art. viscózei; (sorturi) pl. viscóze

viscozelor
VISCÓZĂ, (3) viscoze, s. f. 1. Fibră textilă obținută din celuloză de lemn de conifere, de stuf etc., elastică, rezistentă și cu luciu mătăsos. 2. Substanță vâscoasă obținută din celuloză prin tratarea cu o soluție de sulfură de carbon și de sodă caustică. 3. Sort de viscoză (1). – Din fr. viscose.

DOOM

viscóză s. f., g.-d. art. viscózei; (sorturi) pl. viscóze

viscozimetre
VISCOZIMÉTRU, viscozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară viscozitatea fluidelor. – Din fr. viscosimètre.

DOOM

viscozimétru (-me-tru) s. n., art. viscozimétrul; pl. viscozimétre

viscozimetrele
VISCOZIMÉTRU, viscozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară viscozitatea fluidelor. – Din fr. viscosimètre.

DOOM

viscozimétru (-me-tru) s. n., art. viscozimétrul; pl. viscozimétre

viscozimetrelor
VISCOZIMÉTRU, viscozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară viscozitatea fluidelor. – Din fr. viscosimètre.

DOOM

viscozimétru (-me-tru) s. n., art. viscozimétrul; pl. viscozimétre

viscozimetria
VISCOZIMETRÍE s.f. Parte a fizicii care se ocupă cu măsurarea viscozității fluidelor. [< fr. viscosimetrie].

viscozimetrie
VISCOZIMETRÍE s.f. Parte a fizicii care se ocupă cu măsurarea viscozității fluidelor. [< fr. viscosimetrie].

viscozimetriei
VISCOZIMETRÍE s.f. Parte a fizicii care se ocupă cu măsurarea viscozității fluidelor. [< fr. viscosimetrie].

viscozimetrii
VISCOZIMETRÍE s.f. Parte a fizicii care se ocupă cu măsurarea viscozității fluidelor. [< fr. viscosimetrie].

viscozimetru
VISCOZIMÉTRU, viscozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară viscozitatea fluidelor. – Din fr. viscosimètre.

DOOM

viscozimétru (-me-tru) s. n., art. viscozimétrul; pl. viscozimétre

viscozimetrul
VISCOZIMÉTRU, viscozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară viscozitatea fluidelor. – Din fr. viscosimètre.

DOOM

viscozimétru (-me-tru) s. n., art. viscozimétrul; pl. viscozimétre

viscozimetrului
VISCOZIMÉTRU, viscozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară viscozitatea fluidelor. – Din fr. viscosimètre.

DOOM

viscozimétru (-me-tru) s. n., art. viscozimétrul; pl. viscozimétre

viscozitate
VISCOZITÁTE, viscozități, s. f. Însușirea unui fluid de a fi vâscos, de a opune rezistență la curgere; (concr.) substanță vâscoasă. [Var.: vâscozitáte s. f.] – Din fr. viscosité.

DOOM

viscozitáte s. f., g.-d. art. viscozitắții; pl. viscozitắți

viscozitatea
VISCOZITÁTE, viscozități, s. f. Însușirea unui fluid de a fi vâscos, de a opune rezistență la curgere; (concr.) substanță vâscoasă. [Var.: vâscozitáte s. f.] – Din fr. viscosité.

DOOM

viscozitáte s. f., g.-d. art. viscozitắții; pl. viscozitắți

viscozități
VISCOZITÁTE, viscozități, s. f. Însușirea unui fluid de a fi vâscos, de a opune rezistență la curgere; (concr.) substanță vâscoasă. [Var.: vâscozitáte s. f.] – Din fr. viscosité.

DOOM

viscozitáte s. f., g.-d. art. viscozitắții; pl. viscozitắți

viscozității
VISCOZITÁTE, viscozități, s. f. Însușirea unui fluid de a fi vâscos, de a opune rezistență la curgere; (concr.) substanță vâscoasă. [Var.: vâscozitáte s. f.] – Din fr. viscosité.

DOOM

viscozitáte s. f., g.-d. art. viscozitắții; pl. viscozitắți

viscozitățile
VISCOZITÁTE, viscozități, s. f. Însușirea unui fluid de a fi vâscos, de a opune rezistență la curgere; (concr.) substanță vâscoasă. [Var.: vâscozitáte s. f.] – Din fr. viscosité.

DOOM

viscozitáte s. f., g.-d. art. viscozitắții; pl. viscozitắți

viscozităților
VISCOZITÁTE, viscozități, s. f. Însușirea unui fluid de a fi vâscos, de a opune rezistență la curgere; (concr.) substanță vâscoasă. [Var.: vâscozitáte s. f.] – Din fr. viscosité.

DOOM

viscozitáte s. f., g.-d. art. viscozitắții; pl. viscozitắți

visează
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visect
viséct (-tă), adj. – Bisect. – Mr. visect. Mgr. βίσεϰτος, cf. sl. visektŭ (Cihac, II, 458). Sec. XVII, înv. Este dubletul lui bisextil, adj., din fr. bissextil.

visez
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

viseze
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visezi
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visichi
visichi visichiuri s. n. whisky.

visilă
VISÍLĂ, visile, s. f. (Regional) Cîrlig de undiță mare cu care se pescuiește somnul primăvara, cînd se umflă apele; hapcă. Obleții... se pun vii la visile, căci ei fiind foarte strălucitori, atrag întotdeauna peștii răpitori. ANTIPA, F. I. 161. – Variantă: vișilă s. f.

vison
visón s. n. – Țesătură de in. Ngr. βύσσος (Tiktin). Sec. XVII, înv.

vist
VIST s. n. Joc de cărți care se joacă între trei sau patru persoane și care se află la originea jocului de bridge. – Din engl., fr. whist.

DOOM

vist s. n.

vistavoi
VISTAVÓI, vistavoi, s. m. (Mil.; înv.) Ordonanță. – Din rus. vestovoi.

DOOM

vistavói (înv.) s. m., pl. vistavói, art. vistavóii

vistavoii
VISTAVÓI, vistavoi, s. m. (Mil.; înv.) Ordonanță. – Din rus. vestovoi.

DOOM

vistavói (înv.) s. m., pl. vistavói, art. vistavóii

vistavoilor
VISTAVÓI, vistavoi, s. m. (Mil.; înv.) Ordonanță. – Din rus. vestovoi.

DOOM

vistavói (înv.) s. m., pl. vistavói, art. vistavóii

vistavoiul
VISTAVÓI, vistavoi, s. m. (Mil.; înv.) Ordonanță. – Din rus. vestovoi.

DOOM

vistavói (înv.) s. m., pl. vistavói, art. vistavóii

vistavoiului
VISTAVÓI, vistavoi, s. m. (Mil.; înv.) Ordonanță. – Din rus. vestovoi.

DOOM

vistavói (înv.) s. m., pl. vistavói, art. vistavóii

visterie
VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.

DOOM

vistieríe (-ti-e-) s. f., art. vistiería, g.-d. art. vistieríei; pl. vistieríi, art. vistieríile

visternic
VISTÉRNIC s. m. v. vistiernic.

visternicel
VISTIERNICÉL, vistiernicei, s. m. Slujbaș subaltern al vistiernicului. [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicél s. m.] – Vistiernic + suf. -el.

DOOM

vistiernicél (-ti-er-) s. m., pl. vistiernicéi, art. vistiernicéii

visternicie
VISTIERNICÍE, vistiernicii, s. f. Demnitate, titlu de vistier; vistierie (2). [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicíe s. f.] – Vistiernic + suf. -ie.

DOOM

vistiernicíe (-ti-er-) s. f., art. vistiernicía, g.-d. art. vistiernicíei; pl. vistiernicíi, art. vistiernicíile

visti
vistí (-tésc, -ít), vb. – A fi în călduri (vierul). – Var. gisti. Probabil din sb. vištati „a țipa, a urla” (Cihac, II, 458). Legătura cu lat. gestio (Philippide, Principii, 248) nu este posibilă, cf. Tiktin.

vistier
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

DOOM

vistiér (-ti-er) s. m., pl. vistiéri

vistier
VISTIÉR², vistiere, s. n. (Învechit) Vistierie. Să deschid vistierul, Să-mi iau bani de cheltuială. PĂSCULESCU, L. P. 213. – Pronunțat: -ti-er.

vistieri
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

DOOM

vistiér (-ti-er) s. m., pl. vistiéri

vistieria
VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.

DOOM

vistieríe (-ti-e-) s. f., art. vistiería, g.-d. art. vistieríei; pl. vistieríi, art. vistieríile

vistierie
VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.

DOOM

vistieríe (-ti-e-) s. f., art. vistiería, g.-d. art. vistieríei; pl. vistieríi, art. vistieríile

vistieriei
VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.

DOOM

vistieríe (-ti-e-) s. f., art. vistiería, g.-d. art. vistieríei; pl. vistieríi, art. vistieríile

vistierii
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

DOOM

vistiér (-ti-er) s. m., pl. vistiéri

vistierii
VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.

DOOM

vistieríe (-ti-e-) s. f., art. vistiería, g.-d. art. vistieríei; pl. vistieríi, art. vistieríile

vistieriile
VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.

DOOM

vistieríe (-ti-e-) s. f., art. vistiería, g.-d. art. vistieríei; pl. vistieríi, art. vistieríile

vistieriilor
VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care administra tezaurul țării; localul sau încăperea în care se păstra acesta. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.

DOOM

vistieríe (-ti-e-) s. f., art. vistiería, g.-d. art. vistieríei; pl. vistieríi, art. vistieríile

vistierilor
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

DOOM

vistiér (-ti-er) s. m., pl. vistiéri

vistiernic
VISTIÉRNIC, vistiernici, s. m. (Înv.) Vistier (1). ♦ Fig. Depozitar. [Pr.: -ti-er-] – Vistier + suf. -nic.

DOOM

vistiérnic (-ti-er-) s. m., pl. vistiérnici

vistiernicei
VISTIERNICÉL, vistiernicei, s. m. Slujbaș subaltern al vistiernicului. [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicél s. m.] – Vistiernic + suf. -el.

DOOM

vistiernicél (-ti-er-) s. m., pl. vistiernicéi, art. vistiernicéii

vistierniceii
VISTIERNICÉL, vistiernicei, s. m. Slujbaș subaltern al vistiernicului. [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicél s. m.] – Vistiernic + suf. -el.

DOOM

vistiernicél (-ti-er-) s. m., pl. vistiernicéi, art. vistiernicéii

vistierniceilor
VISTIERNICÉL, vistiernicei, s. m. Slujbaș subaltern al vistiernicului. [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicél s. m.] – Vistiernic + suf. -el.

DOOM

vistiernicél (-ti-er-) s. m., pl. vistiernicéi, art. vistiernicéii

vistiernicel
VISTIERNICÉL, vistiernicei, s. m. Slujbaș subaltern al vistiernicului. [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicél s. m.] – Vistiernic + suf. -el.

DOOM

vistiernicél (-ti-er-) s. m., pl. vistiernicéi, art. vistiernicéii

vistiernicelul
VISTIERNICÉL, vistiernicei, s. m. Slujbaș subaltern al vistiernicului. [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicél s. m.] – Vistiernic + suf. -el.

DOOM

vistiernicél (-ti-er-) s. m., pl. vistiernicéi, art. vistiernicéii

vistiernicelului
VISTIERNICÉL, vistiernicei, s. m. Slujbaș subaltern al vistiernicului. [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicél s. m.] – Vistiernic + suf. -el.

DOOM

vistiernicél (-ti-er-) s. m., pl. vistiernicéi, art. vistiernicéii

vistiernici
VISTIÉRNIC, vistiernici, s. m. (Înv.) Vistier (1). ♦ Fig. Depozitar. [Pr.: -ti-er-] – Vistier + suf. -nic.

DOOM

vistiérnic (-ti-er-) s. m., pl. vistiérnici

vistiernicia
VISTIERNICÍE, vistiernicii, s. f. Demnitate, titlu de vistier; vistierie (2). [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicíe s. f.] – Vistiernic + suf. -ie.

DOOM

vistiernicíe (-ti-er-) s. f., art. vistiernicía, g.-d. art. vistiernicíei; pl. vistiernicíi, art. vistiernicíile

vistiernicie
VISTIERNICÍE, vistiernicii, s. f. Demnitate, titlu de vistier; vistierie (2). [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicíe s. f.] – Vistiernic + suf. -ie.

DOOM

vistiernicíe (-ti-er-) s. f., art. vistiernicía, g.-d. art. vistiernicíei; pl. vistiernicíi, art. vistiernicíile

vistierniciei
VISTIERNICÍE, vistiernicii, s. f. Demnitate, titlu de vistier; vistierie (2). [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicíe s. f.] – Vistiernic + suf. -ie.

DOOM

vistiernicíe (-ti-er-) s. f., art. vistiernicía, g.-d. art. vistiernicíei; pl. vistiernicíi, art. vistiernicíile

vistiernicii
VISTIÉRNIC, vistiernici, s. m. (Înv.) Vistier (1). ♦ Fig. Depozitar. [Pr.: -ti-er-] – Vistier + suf. -nic.

DOOM

vistiérnic (-ti-er-) s. m., pl. vistiérnici

vistiernicii
VISTIERNICÍE, vistiernicii, s. f. Demnitate, titlu de vistier; vistierie (2). [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicíe s. f.] – Vistiernic + suf. -ie.

DOOM

vistiernicíe (-ti-er-) s. f., art. vistiernicía, g.-d. art. vistiernicíei; pl. vistiernicíi, art. vistiernicíile

vistierniciile
VISTIERNICÍE, vistiernicii, s. f. Demnitate, titlu de vistier; vistierie (2). [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicíe s. f.] – Vistiernic + suf. -ie.

DOOM

vistiernicíe (-ti-er-) s. f., art. vistiernicía, g.-d. art. vistiernicíei; pl. vistiernicíi, art. vistiernicíile

vistierniciilor
VISTIERNICÍE, vistiernicii, s. f. Demnitate, titlu de vistier; vistierie (2). [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicíe s. f.] – Vistiernic + suf. -ie.

DOOM

vistiernicíe (-ti-er-) s. f., art. vistiernicía, g.-d. art. vistiernicíei; pl. vistiernicíi, art. vistiernicíile

vistiernicilor
VISTIÉRNIC, vistiernici, s. m. (Înv.) Vistier (1). ♦ Fig. Depozitar. [Pr.: -ti-er-] – Vistier + suf. -nic.

DOOM

vistiérnic (-ti-er-) s. m., pl. vistiérnici

vistiernicul
VISTIÉRNIC, vistiernici, s. m. (Înv.) Vistier (1). ♦ Fig. Depozitar. [Pr.: -ti-er-] – Vistier + suf. -nic.

DOOM

vistiérnic (-ti-er-) s. m., pl. vistiérnici

vistiernicului
VISTIÉRNIC, vistiernici, s. m. (Înv.) Vistier (1). ♦ Fig. Depozitar. [Pr.: -ti-er-] – Vistier + suf. -nic.

DOOM

vistiérnic (-ti-er-) s. m., pl. vistiérnici

vistierul
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

DOOM

vistiér (-ti-er) s. m., pl. vistiéri

vistierului
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.

DOOM

vistiér (-ti-er) s. m., pl. vistiéri

vistire
vistí (-tésc, -ít), vb. – A fi în călduri (vierul). – Var. gisti. Probabil din sb. vištati „a țipa, a urla” (Cihac, II, 458). Legătura cu lat. gestio (Philippide, Principii, 248) nu este posibilă, cf. Tiktin.

vistra
VÍSTRA s.f. Celofibră care imită fibrele de bumbac. [< germ. Vistra].

vistre
VÍSTRA s.f. Celofibră care imită fibrele de bumbac. [< germ. Vistra].

vistrei
VÍSTRA s.f. Celofibră care imită fibrele de bumbac. [< germ. Vistra].

vistul
VIST s. n. Joc de cărți care se joacă între trei sau patru persoane și care se află la originea jocului de bridge. – Din engl., fr. whist.

DOOM

vist s. n.

vistului
VIST s. n. Joc de cărți care se joacă între trei sau patru persoane și care se află la originea jocului de bridge. – Din engl., fr. whist.

DOOM

vist s. n.

visturi
VIST s. n. Joc de cărți care se joacă între trei sau patru persoane și care se află la originea jocului de bridge. – Din engl., fr. whist.

DOOM

vist s. n.

visturile
VIST s. n. Joc de cărți care se joacă între trei sau patru persoane și care se află la originea jocului de bridge. – Din engl., fr. whist.

DOOM

vist s. n.

visturilor
VIST s. n. Joc de cărți care se joacă între trei sau patru persoane și care se află la originea jocului de bridge. – Din engl., fr. whist.

DOOM

vist s. n.

visând
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visînd
VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.

DOOM

visá (a ~) vb., ind. prez. 3 viseáză

visări
VISÁRE, visări, s. f. Faptul de a visa, reverie, meditație. ♦ Fantezie. – V. visa.

DOOM

visáre s. f., g.-d. art. visắrii; pl. visắri

visării
VISÁRE, visări, s. f. Faptul de a visa, reverie, meditație. ♦ Fantezie. – V. visa.

DOOM

visáre s. f., g.-d. art. visắrii; pl. visắri

visările
VISÁRE, visări, s. f. Faptul de a visa, reverie, meditație. ♦ Fantezie. – V. visa.

DOOM

visáre s. f., g.-d. art. visắrii; pl. visắri

visărilor
VISÁRE, visări, s. f. Faptul de a visa, reverie, meditație. ♦ Fantezie. – V. visa.

DOOM

visáre s. f., g.-d. art. visắrii; pl. visắri

visătoare
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoare
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoarea
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoarea
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoarei
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoarei
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoarele
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoarele
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoarelor
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoarelor
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visător
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visător
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visători
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visători
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătoria
VISĂTORÍE s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. – Visător + suf. -ie.

DOOM

visătoríe (rar) s. f., art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríei

visătorie
VISĂTORÍE s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. – Visător + suf. -ie.

DOOM

visătoríe (rar) s. f., art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríei

visătoriei
VISĂTORÍE s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. – Visător + suf. -ie.

DOOM

visătoríe (rar) s. f., art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríei

visătorii
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătorii
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătorii
VISĂTORÍE s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. – Visător + suf. -ie.

DOOM

visătoríe (rar) s. f., art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríei

visătoriile
VISĂTORÍE s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. – Visător + suf. -ie.

DOOM

visătoríe (rar) s. f., art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríei

visătoriilor
VISĂTORÍE s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. – Visător + suf. -ie.

DOOM

visătoríe (rar) s. f., art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríei

visătorilor
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătorilor
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătorul
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătorul
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătorului
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

visătorului
VISĂTÓR, -OÁRE, visători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care visează, care este înclinată spre reverie, spre meditație; p. ext. (persoană) care este lipsită de simț practic; (persoană) care se dedică unui ideal irealizabil. – Visa + suf. -ător.

DOOM

visătór adj. m., s. m., pl. visătóri; f. sg. și pl. visătoáre

vita
VÍTĂ, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generică pentru boi și vaci. Vite mici (sau mărunte) = denumire generică pentru oi și capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimțit sau prost. – Lat. vita „viață”.

DOOM

vítă s. f., g.-d. art. vítei; pl. víte

vitacee
VITACÉE, vitacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, agățătoare, având ca prototip vița-de-vie; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. vitacée.

DOOM

vitacée s. f., art. vitacéea, g.-d. art. vitacéei; pl. vitacée, art. vitacéele

vitaceea
VITACÉE, vitacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, agățătoare, având ca prototip vița-de-vie; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. vitacée.

DOOM

vitacée s. f., art. vitacéea, g.-d. art. vitacéei; pl. vitacée, art. vitacéele

vitaceei
VITACÉE, vitacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, agățătoare, având ca prototip vița-de-vie; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. vitacée.

DOOM

vitacée s. f., art. vitacéea, g.-d. art. vitacéei; pl. vitacée, art. vitacéele

vitaceele
VITACÉE, vitacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, agățătoare, având ca prototip vița-de-vie; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. vitacée.

DOOM

vitacée s. f., art. vitacéea, g.-d. art. vitacéei; pl. vitacée, art. vitacéele

vitaceelor
VITACÉE, vitacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, agățătoare, având ca prototip vița-de-vie; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. vitacée.

DOOM

vitacée s. f., art. vitacéea, g.-d. art. vitacéei; pl. vitacée, art. vitacéele

vitae
CURRÍCULUM VÍTAE loc. Scurtă autobiografie (scrisă) care cuprinde date referitoare la studii, pregătirea profesională, carieră și situația familială; CV. [Pr.: vite] – Loc. lat.

DOOM

currículum vítae (lat.) [ae pron. e] (-tae) loc. s. n.; abr. CV [cit. sivi]

vital
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitala
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitale
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitalei
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitalele
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitalelor
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitali
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitalii
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitalilor
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitalism
VITALÍSM s. n. Doctrină inspirată de Aristotel, potrivit căreia fenomenul vieții nu poate fi explicat exclusiv în termeni materiali, acesta putând fi datorat prezenței în organismele vii a ceva imaterial. – Din fr. vitalisme.

DOOM

vitalísm s. n.

vitalismul
VITALÍSM s. n. Doctrină inspirată de Aristotel, potrivit căreia fenomenul vieții nu poate fi explicat exclusiv în termeni materiali, acesta putând fi datorat prezenței în organismele vii a ceva imaterial. – Din fr. vitalisme.

DOOM

vitalísm s. n.

vitalismului
VITALÍSM s. n. Doctrină inspirată de Aristotel, potrivit căreia fenomenul vieții nu poate fi explicat exclusiv în termeni materiali, acesta putând fi datorat prezenței în organismele vii a ceva imaterial. – Din fr. vitalisme.

DOOM

vitalísm s. n.

vitalist
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalist
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalista
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalista
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitaliste
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitaliste
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistei
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistei
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistele
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistele
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistelor
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistelor
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistul
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistul
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistului
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalistului
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitalitate
VITALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este viu; intensitate a proceselor de viață; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.

DOOM

vitalitáte s. f., g.-d. art. vitalitắții

vitalitatea
VITALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este viu; intensitate a proceselor de viață; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.

DOOM

vitalitáte s. f., g.-d. art. vitalitắții

vitalități
VITALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este viu; intensitate a proceselor de viață; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.

DOOM

vitalitáte s. f., g.-d. art. vitalitắții

vitalității
VITALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este viu; intensitate a proceselor de viață; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.

DOOM

vitalitáte s. f., g.-d. art. vitalitắții

vitalitățile
VITALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este viu; intensitate a proceselor de viață; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.

DOOM

vitalitáte s. f., g.-d. art. vitalitắții

vitalităților
VITALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este viu; intensitate a proceselor de viață; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.

DOOM

vitalitáte s. f., g.-d. art. vitalitắții

vitaliza
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizai
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizam
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizare
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizare
VITALIZÁRE s.f. Acțiunea de a vitaliza și rezultatul ei. [< vitaliza].

vitalizarea
VITALIZÁRE s.f. Acțiunea de a vitaliza și rezultatul ei. [< vitaliza].

vitalizară
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizarăm
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizarăți
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizase
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizasem
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizaseră
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizaserăm
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizaserăți
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizaseși
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizaseți
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizat
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizat
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

vitalizau
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizași
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizați
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizează
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizez
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizeze
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizezi
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizând
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizînd
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.

DOOM

vitalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vitalizeáză

vitalizări
VITALIZÁRE s.f. Acțiunea de a vitaliza și rezultatul ei. [< vitaliza].

vitalizării
VITALIZÁRE s.f. Acțiunea de a vitaliza și rezultatul ei. [< vitaliza].

vitalizările
VITALIZÁRE s.f. Acțiunea de a vitaliza și rezultatul ei. [< vitaliza].

vitalizărilor
VITALIZÁRE s.f. Acțiunea de a vitaliza și rezultatul ei. [< vitaliza].

vitaliști
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitaliști
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitaliștii
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitaliștii
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitaliștilor
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitaliștilor
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.

DOOM

vitalíst adj. m., s. m., pl. vitalíști; adj. f., s. f. vitalístă, pl. vitalíste

vitallium
VITÁLLIUM s. n. (Chim.) Aliaj pe bază de crom, cobalt și molibden. [Pr.: -li-um] – Din engl., fr. vitallium.

vitalliumul
VITÁLLIUM s. n. (Chim.) Aliaj pe bază de crom, cobalt și molibden. [Pr.: -li-um] – Din engl., fr. vitallium.

vitalliumului
VITÁLLIUM s. n. (Chim.) Aliaj pe bază de crom, cobalt și molibden. [Pr.: -li-um] – Din engl., fr. vitallium.

vitalul
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitalului
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care aparține vieții, care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.

DOOM

vitál adj. m., pl. vitáli; f. vitálă, pl. vitále

vitamina
VITAMÍNĂ, vitamine, s. f. Nume dat unor compuși organici indispensabili vieții, care se găsesc în alimente sau se prepară sintetic, cu rol esențial în menținerea proceselor celulare vitale. – Din fr. vitamine, germ. Vitamin.

DOOM

vitamínă s. f., g.-d. art. vitamínei; pl. vitamíne

vitamine
VITAMÍNĂ, vitamine, s. f. Nume dat unor compuși organici indispensabili vieții, care se găsesc în alimente sau se prepară sintetic, cu rol esențial în menținerea proceselor celulare vitale. – Din fr. vitamine, germ. Vitamin.

DOOM

vitamínă s. f., g.-d. art. vitamínei; pl. vitamíne

vitaminei
VITAMÍNĂ, vitamine, s. f. Nume dat unor compuși organici indispensabili vieții, care se găsesc în alimente sau se prepară sintetic, cu rol esențial în menținerea proceselor celulare vitale. – Din fr. vitamine, germ. Vitamin.

DOOM

vitamínă s. f., g.-d. art. vitamínei; pl. vitamíne

vitaminele
VITAMÍNĂ, vitamine, s. f. Nume dat unor compuși organici indispensabili vieții, care se găsesc în alimente sau se prepară sintetic, cu rol esențial în menținerea proceselor celulare vitale. – Din fr. vitamine, germ. Vitamin.

DOOM

vitamínă s. f., g.-d. art. vitamínei; pl. vitamíne

vitaminelor
VITAMÍNĂ, vitamine, s. f. Nume dat unor compuși organici indispensabili vieții, care se găsesc în alimente sau se prepară sintetic, cu rol esențial în menținerea proceselor celulare vitale. – Din fr. vitamine, germ. Vitamin.

DOOM

vitamínă s. f., g.-d. art. vitamínei; pl. vitamíne

vitaminic
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminica
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminice
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminicei
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminicele
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminicelor
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminici
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminicii
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminicilor
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminicul
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminicului
VITAMÍNIC, -Ă adj. Referitor la vitamine. [< fr. vitaminique].

vitaminiza
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizai
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizam
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizare
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizare
VITAMINIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) vitaminiza. [< vitaminiza].

vitaminizarea
VITAMINIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) vitaminiza. [< vitaminiza].

vitaminizară
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizarăm
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizarăți
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizase
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizasem
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizaseră
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizaserăm
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizaserăți
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizaseși
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizaseți
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizat
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizat
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizata
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizate
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizatei
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizatele
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizatelor
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizatul
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizatului
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizau
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizași
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizați
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizați
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizații
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizaților
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.

vitaminizează
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizez
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizeze
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizezi
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizând
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizînd
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine – Din germ. vitaminisieren.

DOOM

vitaminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vitaminizeáză

vitaminizări
VITAMINIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) vitaminiza. [< vitaminiza].

vitaminizării
VITAMINIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) vitaminiza. [< vitaminiza].

vitaminizările
VITAMINIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) vitaminiza. [< vitaminiza].

vitaminizărilor
VITAMINIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) vitaminiza. [< vitaminiza].

vitaminoasa
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminoase
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminoasei
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminoasele
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminoaselor
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminologia
VITAMINOLOGÍE s.f. (Med.) Studiul vitaminelor. [< fr. vitaminologie].

vitaminologie
VITAMINOLOGÍE s.f. (Med.) Studiul vitaminelor. [< fr. vitaminologie].

vitaminologiei
VITAMINOLOGÍE s.f. (Med.) Studiul vitaminelor. [< fr. vitaminologie].

vitaminologii
VITAMINOLOGÍE s.f. (Med.) Studiul vitaminelor. [< fr. vitaminologie].

vitaminos
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminosul
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminosului
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminoterapia
VITAMINOTERAPÍE, s. f. Tratament medical cu ajutorul vitaminelor. – Din fr. vitaminothérapie.

DOOM

vitaminoterapíe s. f., art. vitaminoterapía, g.-d. vitaminoterapíi, art. vitaminoterapíei

vitaminoterapie
VITAMINOTERAPÍE, s. f. Tratament medical cu ajutorul vitaminelor. – Din fr. vitaminothérapie.

DOOM

vitaminoterapíe s. f., art. vitaminoterapía, g.-d. vitaminoterapíi, art. vitaminoterapíei

vitaminoterapiei
VITAMINOTERAPÍE, s. f. Tratament medical cu ajutorul vitaminelor. – Din fr. vitaminothérapie.

DOOM

vitaminoterapíe s. f., art. vitaminoterapía, g.-d. vitaminoterapíi, art. vitaminoterapíei

vitaminoterapii
VITAMINOTERAPÍE, s. f. Tratament medical cu ajutorul vitaminelor. – Din fr. vitaminothérapie.

DOOM

vitaminoterapíe s. f., art. vitaminoterapía, g.-d. vitaminoterapíi, art. vitaminoterapíei

vitaminoza
VITAMINÓZĂ s.f. (Med.) Boală provocată de excesul de vitamine. [Cf. fr. vitaminose].

vitaminoze
VITAMINÓZĂ s.f. (Med.) Boală provocată de excesul de vitamine. [Cf. fr. vitaminose].

vitaminozei
VITAMINÓZĂ s.f. (Med.) Boală provocată de excesul de vitamine. [Cf. fr. vitaminose].

vitaminoși
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminoșii
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vitaminoșilor
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.

DOOM

vitaminós adj. m., pl. vitaminóși; f. vitaminoásă, pl. vitaminoáse

vite
VÍTĂ, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generică pentru boi și vaci. Vite mici (sau mărunte) = denumire generică pentru oi și capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimțit sau prost. – Lat. vita „viață”.

DOOM

vítă s. f., g.-d. art. vítei; pl. víte

viteaz
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteaz
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteaza
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteaza
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteazul
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteazul
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteazului
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteazului
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitei
VÍTĂ, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generică pentru boi și vaci. Vite mici (sau mărunte) = denumire generică pentru oi și capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimțit sau prost. – Lat. vita „viață”.

DOOM

vítă s. f., g.-d. art. vítei; pl. víte

vitejea
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejeai
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejeam
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejeasca
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.

DOOM

vitejésc adj. m., f. vitejeáscă; pl. m. și f. vitejéști

vitejească
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejeau
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejeați
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejesc
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.

DOOM

vitejésc adj. m., f. vitejeáscă; pl. m. și f. vitejéști

vitejesc
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejescul
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.

DOOM

vitejésc adj. m., f. vitejeáscă; pl. m. și f. vitejéști

vitejescului
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.

DOOM

vitejésc adj. m., f. vitejeáscă; pl. m. și f. vitejéști

vitejește
VITEJÉȘTE adv. În felul vitejilor, ca vitejii; cu mare curaj, cu bărbăție. – Viteaz + suf. -ește.

DOOM

vitejéște adv.

vitejește
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejești
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.

DOOM

vitejésc adj. m., f. vitejeáscă; pl. m. și f. vitejéști

vitejești
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejeștii
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.

DOOM

vitejésc adj. m., f. vitejeáscă; pl. m. și f. vitejéști

vitejeștile
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.

DOOM

vitejésc adj. m., f. vitejeáscă; pl. m. și f. vitejéști

vitejeștilor
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.

DOOM

vitejésc adj. m., f. vitejeáscă; pl. m. și f. vitejéști

viteji
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteji
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteji
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejia
VITEJÍE, vitejii, s. f. 1. (La sg.) Însușirea de a fi viteaz, calitatea celui viteaz; voinicie. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. 2. Faptă vitejească. 3. (Pop.) Haiducie. – Viteaz + suf. -ie.

DOOM

vitejíe s. f., art. vitejía, g.-d. art. vitejíei; pl. vitejíi, art. vitejíile

vitejie
VITEJÍE, vitejii, s. f. 1. (La sg.) Însușirea de a fi viteaz, calitatea celui viteaz; voinicie. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. 2. Faptă vitejească. 3. (Pop.) Haiducie. – Viteaz + suf. -ie.

DOOM

vitejíe s. f., art. vitejía, g.-d. art. vitejíei; pl. vitejíi, art. vitejíile

vitejiei
VITEJÍE, vitejii, s. f. 1. (La sg.) Însușirea de a fi viteaz, calitatea celui viteaz; voinicie. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. 2. Faptă vitejească. 3. (Pop.) Haiducie. – Viteaz + suf. -ie.

DOOM

vitejíe s. f., art. vitejía, g.-d. art. vitejíei; pl. vitejíi, art. vitejíile

vitejii
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitejii
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitejii
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejii
VITEJÍE, vitejii, s. f. 1. (La sg.) Însușirea de a fi viteaz, calitatea celui viteaz; voinicie. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. 2. Faptă vitejească. 3. (Pop.) Haiducie. – Viteaz + suf. -ie.

DOOM

vitejíe s. f., art. vitejía, g.-d. art. vitejíei; pl. vitejíi, art. vitejíile

vitejiile
VITEJÍE, vitejii, s. f. 1. (La sg.) Însușirea de a fi viteaz, calitatea celui viteaz; voinicie. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. 2. Faptă vitejească. 3. (Pop.) Haiducie. – Viteaz + suf. -ie.

DOOM

vitejíe s. f., art. vitejía, g.-d. art. vitejíei; pl. vitejíi, art. vitejíile

vitejiilor
VITEJÍE, vitejii, s. f. 1. (La sg.) Însușirea de a fi viteaz, calitatea celui viteaz; voinicie. ◊ Loc. adv. Cu vitejie = vitejește. 2. Faptă vitejească. 3. (Pop.) Haiducie. – Viteaz + suf. -ie.

DOOM

vitejíe s. f., art. vitejía, g.-d. art. vitejíei; pl. vitejíi, art. vitejíile

vitejilor
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitejilor
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitejim
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejime
VITEJÍME, vitejimi, s. f. (Rar) Mulțime de viteji. Agamemnon, fruntea vitejimii, Se bucura că se certau vitejii. MURNU, O. 123.

vitejind
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejire
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejiră
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejirăm
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejirăți
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejise
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejisem
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejiseră
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejiserăm
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejiserăți
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejiseși
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejiseți
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejit
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejiși
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitejiți
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face vitejii, a se lupta vitejește; (popular) a haiduci. Ca să vitejească. Numele să-i crească. ALECSANDRI, P. P. 67.

vitele
VÍTĂ, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generică pentru boi și vaci. Vite mici (sau mărunte) = denumire generică pentru oi și capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimțit sau prost. – Lat. vita „viață”.

DOOM

vítă s. f., g.-d. art. vítei; pl. víte

vitelin
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelina
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelina
VITELÍNĂ, viteline, s. f. Substanță albuminoidă, care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou.

DOOM

vitelínă s. f., g.-d. art. vitelínei

viteline
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

viteline
VITELÍNĂ, viteline, s. f. Substanță albuminoidă, care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou.

DOOM

vitelínă s. f., g.-d. art. vitelínei

vitelinei
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelinei
VITELÍNĂ, viteline, s. f. Substanță albuminoidă, care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou.

DOOM

vitelínă s. f., g.-d. art. vitelínei

vitelinele
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelinelor
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelini
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelinii
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelinilor
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelinul
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitelinului
VITELÍN, -Ă, vitelini, -e, s. f., adj. 1. S. f. Proteină care conține și fosfor, prezentă în gălbenușul de ou. 2. Adj. Care aparține vitellusului, privitor la vitellus, care conține vitellus. – Din fr. vitellin.

DOOM

vitelín adj. m., pl. vitelíni; f. vitelínă, pl. vitelíne

vitellus
VITÉLLUS s. n. Substanță prezentă în ouăle animalelor, din care se formează embrionul, servind ca substanță nutritivă pentru acesta. – Din fr., lat. vitellus.

DOOM

vitéllus (lat.) s. n.

vitellusul
VITÉLLUS s. n. Substanță prezentă în ouăle animalelor, din care se formează embrionul, servind ca substanță nutritivă pentru acesta. – Din fr., lat. vitellus.

DOOM

vitéllus (lat.) s. n.

vitellusului
VITÉLLUS s. n. Substanță prezentă în ouăle animalelor, din care se formează embrionul, servind ca substanță nutritivă pentru acesta. – Din fr., lat. vitellus.

DOOM

vitéllus (lat.) s. n.

vitelor
VÍTĂ, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generică pentru boi și vaci. Vite mici (sau mărunte) = denumire generică pentru oi și capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimțit sau prost. – Lat. vita „viață”.

DOOM

vítă s. f., g.-d. art. vítei; pl. víte

vitelus
VITÉLUS s.n. Substanță de rezervă aflată în ouăle animalelor, din care se formează și se nutrește embrionul. ♦ Nume dat gălbenușului de ou sau numai bănuțului, care prin dezvoltare devine embrion. [Scris și vitellus. / < fr., lat. vitellus – gălbenuș de ou].

viteza
VITÉZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912 și 16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

DOOM

*patináj-vitéză s. n.

viteze
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteze
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

viteze
VITÉZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912 și 16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

DOOM

*patináj-vitéză s. n.

vitezei
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitezei
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitezei
VITÉZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912 și 16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

DOOM

*patináj-vitéză s. n.

vitezele
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitezele
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitezele
VITÉZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912 și 16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

DOOM

*patináj-vitéză s. n.

vitezelor
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitezelor
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĭ.

DOOM

viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; adj. f. viteáză, pl. vitéze

vitezelor
VITÉZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912 și 16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

DOOM

*patináj-vitéză s. n.

vitezist
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezist
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezista
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

viteziste
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezistei
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezistele
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezistelor
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezistul
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezistul
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezistului
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezistului
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

viteziști
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

viteziști
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

viteziștii
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

viteziștii
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

viteziștilor
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

viteziștilor
VITEZÍST s.m. (Sport) Alergător la proba de viteză. [< viteză + -ist].

vitezoman
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezoman
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomana
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomane
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanei
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanele
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanelor
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomani
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomani
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanii
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanii
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanilor
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanilor
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanul
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanul
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanului
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezomanului
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).

vitezometre
VITEZOMÉTRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru mășurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteză + metru (după barometru, manometru etc.).

DOOM

vitezométru (-me-tru) s. n., art. vitezométrul; pl. vitezométre

vitezometrele
VITEZOMÉTRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru mășurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteză + metru (după barometru, manometru etc.).

DOOM

vitezométru (-me-tru) s. n., art. vitezométrul; pl. vitezométre

vitezometrelor
VITEZOMÉTRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru mășurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteză + metru (după barometru, manometru etc.).

DOOM

vitezométru (-me-tru) s. n., art. vitezométrul; pl. vitezométre

vitezometru
VITEZOMÉTRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru mășurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteză + metru (după barometru, manometru etc.).

DOOM

vitezométru (-me-tru) s. n., art. vitezométrul; pl. vitezométre

vitezometrul
VITEZOMÉTRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru mășurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteză + metru (după barometru, manometru etc.).

DOOM

vitezométru (-me-tru) s. n., art. vitezométrul; pl. vitezométre

vitezometrului
VITEZOMÉTRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru mășurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteză + metru (după barometru, manometru etc.).

DOOM

vitezométru (-me-tru) s. n., art. vitezométrul; pl. vitezométre

viti
VITI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vița de vie”; „viticol”. [< fr. viti-, cf. lat. vitis].

viticol
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticola
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticole
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticolei
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticolele
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticolelor
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticoli
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticolii
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticolilor
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticolul
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticolului
VITICÓL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.

DOOM

vitícol adj. m., pl. vitícoli; f. vitícolă, pl. vitícole

viticultoare
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultoarea
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultoarei
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultoarele
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultoarelor
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultor
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultori
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultorii
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultorilor
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultorul
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultorului
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței-de-vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.

DOOM

viticultoáre s. f., g.-d. art. viticultoárei; pl. viticultoáre

viticultura
VITICULTÚRĂ, viticulturi, s. f. Cultura viței-de-vie. ♦ Știință care se ocupă de cultura viței-de-vie. – Din fr. viticulture.

DOOM

viticultúră s. f., g.-d. art. viticultúrii

viticulturi
VITICULTÚRĂ, viticulturi, s. f. Cultura viței-de-vie. ♦ Știință care se ocupă de cultura viței-de-vie. – Din fr. viticulture.

DOOM

viticultúră s. f., g.-d. art. viticultúrii

viticulturii
VITICULTÚRĂ, viticulturi, s. f. Cultura viței-de-vie. ♦ Știință care se ocupă de cultura viței-de-vie. – Din fr. viticulture.

DOOM

viticultúră s. f., g.-d. art. viticultúrii

viticulturile
VITICULTÚRĂ, viticulturi, s. f. Cultura viței-de-vie. ♦ Știință care se ocupă de cultura viței-de-vie. – Din fr. viticulture.

DOOM

viticultúră s. f., g.-d. art. viticultúrii

viticulturilor
VITICULTÚRĂ, viticulturi, s. f. Cultura viței-de-vie. ♦ Știință care se ocupă de cultura viței-de-vie. – Din fr. viticulture.

DOOM

viticultúră s. f., g.-d. art. viticultúrii

vitiligo
VITILÍGO s. n. Boală de piele caracterizată prin apariția unor zone albe, lipsite de pigmenți. – Din fr. vitiligo.

DOOM

vitilígo s. n., art. vitilígoul

vitiligoul
VITILÍGO s. n. Boală de piele caracterizată prin apariția unor zone albe, lipsite de pigmenți. – Din fr. vitiligo.

DOOM

vitilígo s. n., art. vitilígoul

vitiligoului
VITILÍGO s. n. Boală de piele caracterizată prin apariția unor zone albe, lipsite de pigmenți. – Din fr. vitiligo.

DOOM

vitilígo s. n., art. vitilígoul

vition
vitión (-oánă), adj. – Slab, descărnat. Mag. hitvány (Cihac, II, 539). În Mold. – Der. vitioni, vb. refl. (a subția, a slăbi); vitionime, s. f. (slăbiciune).

vitis
LĂURÚSCĂ, lăuruște, s. f. (Reg.) Viță sălbatică al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre (Vitis silvestris). [Pr.: lă-u-. – Var.: răurúscă, rourúscă s. f.] – Lat. labrusca.

vitișoara
VITIȘOÁRĂ, vitișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vită. – Vită + suf. -ișoară.

DOOM

vitișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vitișoárei; pl. vitișoáre

vitișoare
VITIȘOÁRĂ, vitișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vită. – Vită + suf. -ișoară.

DOOM

vitișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vitișoárei; pl. vitișoáre

vitișoarei
VITIȘOÁRĂ, vitișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vită. – Vită + suf. -ișoară.

DOOM

vitișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vitișoárei; pl. vitișoáre

vitișoarele
VITIȘOÁRĂ, vitișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vită. – Vită + suf. -ișoară.

DOOM

vitișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vitișoárei; pl. vitișoáre

vitișoarelor
VITIȘOÁRĂ, vitișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vită. – Vită + suf. -ișoară.

DOOM

vitișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. vitișoárei; pl. vitișoáre

vitrai
VITRÁLIU, vitralii, s. n. Panou decorativ din plăci de sticlă colorată sau pictată în culori de smalț, montate în armătură de plumb, folosită la ferestre. [Var.: vitrái s. n.] – Din fr. vitrail.

DOOM

vitráliu (vi-tra-) [liu pron. liu] s. n., art. vitráliul; pl. vitrálii, art. vitráliile (-li-i-)

vitraj
VITRÁJ, vitraje, s. n. (Rar) Perete de geam; geamlâc. ♦ Marchiză (închisă cu geamuri). ♦ Totalitatea geamurilor unui edificiu, ale unei uși etc. [Pl. și: vitrajuri] – Din fr. vitrage.

DOOM

!vitráj (rar) (vi-traj) s. n. pl. vitráje

vitraj
VITRÁJ, vitrajuri, s. n. (Rar) Perete de geam; geamlâc. ♦ Marchiză (închisă cu geamuri). ♦ Totalitatea geamurilor unui edificiu, ale unei uși etc. [Pl. și: vitraje] – Din fr. vitrage.

vitraje
VITRÁJ, vitraje, s. n. (Rar) Perete de geam; geamlâc. ♦ Marchiză (închisă cu geamuri). ♦ Totalitatea geamurilor unui edificiu, ale unei uși etc. [Pl. și: vitrajuri] – Din fr. vitrage.

DOOM

!vitráj (rar) (vi-traj) s. n. pl. vitráje

vitrajele
VITRÁJ, vitraje, s. n. (Rar) Perete de geam; geamlâc. ♦ Marchiză (închisă cu geamuri). ♦ Totalitatea geamurilor unui edificiu, ale unei uși etc. [Pl. și: vitrajuri] – Din fr. vitrage.

DOOM

!vitráj (rar) (vi-traj) s. n. pl. vitráje

vitrajelor
VITRÁJ, vitraje, s. n. (Rar) Perete de geam; geamlâc. ♦ Marchiză (închisă cu geamuri). ♦ Totalitatea geamurilor unui edificiu, ale unei uși etc. [Pl. și: vitrajuri] – Din fr. vitrage.

DOOM

!vitráj (rar) (vi-traj) s. n. pl. vitráje

vitrajul
VITRÁJ, vitraje, s. n. (Rar) Perete de geam; geamlâc. ♦ Marchiză (închisă cu geamuri). ♦ Totalitatea geamurilor unui edificiu, ale unei uși etc. [Pl. și: vitrajuri] – Din fr. vitrage.

DOOM

!vitráj (rar) (vi-traj) s. n. pl. vitráje

vitrajului
VITRÁJ, vitraje, s. n. (Rar) Perete de geam; geamlâc. ♦ Marchiză (închisă cu geamuri). ♦ Totalitatea geamurilor unui edificiu, ale unei uși etc. [Pl. și: vitrajuri] – Din fr. vitrage.

DOOM

!vitráj (rar) (vi-traj) s. n. pl. vitráje

vitralii
VITRÁLIU, vitralii, s. n. Panou decorativ din plăci de sticlă colorată sau pictată în culori de smalț, montate în armătură de plumb, folosită la ferestre. [Var.: vitrái s. n.] – Din fr. vitrail.

DOOM

vitráliu (vi-tra-) [liu pron. liu] s. n., art. vitráliul; pl. vitrálii, art. vitráliile (-li-i-)

vitraliile
VITRÁLIU, vitralii, s. n. Panou decorativ din plăci de sticlă colorată sau pictată în culori de smalț, montate în armătură de plumb, folosită la ferestre. [Var.: vitrái s. n.] – Din fr. vitrail.

DOOM

vitráliu (vi-tra-) [liu pron. liu] s. n., art. vitráliul; pl. vitrálii, art. vitráliile (-li-i-)

vitraliilor
VITRÁLIU, vitralii, s. n. Panou decorativ din plăci de sticlă colorată sau pictată în culori de smalț, montate în armătură de plumb, folosită la ferestre. [Var.: vitrái s. n.] – Din fr. vitrail.

DOOM

vitráliu (vi-tra-) [liu pron. liu] s. n., art. vitráliul; pl. vitrálii, art. vitráliile (-li-i-)

vitraliu
VITRÁLIU, vitralii, s. n. Panou decorativ din plăci de sticlă colorată sau pictată în culori de smalț, montate în armătură de plumb, folosită la ferestre. [Var.: vitrái s. n.] – Din fr. vitrail.

DOOM

vitráliu (vi-tra-) [liu pron. liu] s. n., art. vitráliul; pl. vitrálii, art. vitráliile (-li-i-)

vitraliul
VITRÁLIU, vitralii, s. n. Panou decorativ din plăci de sticlă colorată sau pictată în culori de smalț, montate în armătură de plumb, folosită la ferestre. [Var.: vitrái s. n.] – Din fr. vitrail.

DOOM

vitráliu (vi-tra-) [liu pron. liu] s. n., art. vitráliul; pl. vitrálii, art. vitráliile (-li-i-)

vitraliului
VITRÁLIU, vitralii, s. n. Panou decorativ din plăci de sticlă colorată sau pictată în culori de smalț, montate în armătură de plumb, folosită la ferestre. [Var.: vitrái s. n.] – Din fr. vitrail.

DOOM

vitráliu (vi-tra-) [liu pron. liu] s. n., art. vitráliul; pl. vitrálii, art. vitráliile (-li-i-)

vitrat
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitrata
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitrate
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitratei
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitratele
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitratelor
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitratul
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitratului
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitrați
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitrații
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitraților
VITRÁT, -Ă, vitrați, -te, adj. (Rar) Cu geamuri. – După fr. vitré.

vitreg
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitrega
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitrege
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitregea
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregeai
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregeam
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregească
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregeau
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregeați
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregei
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitregele
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitregelor
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitregesc
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregește
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregești
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregi
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitregi
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregia
VITREGÍE, vitregii, s. f. Ostilitate, dușmănie, vrăjmășie; răutate. ♦ Potrivnicie. – Vitreg + suf. -ie.

DOOM

vitregíe (vi-tre-) s. f., art. vitregía, g.-d. art. vitregíei; pl. vitregíi, art. vitregíile

vitregie
VITREGÍE, vitregii, s. f. Ostilitate, dușmănie, vrăjmășie; răutate. ♦ Potrivnicie. – Vitreg + suf. -ie.

DOOM

vitregíe (vi-tre-) s. f., art. vitregía, g.-d. art. vitregíei; pl. vitregíi, art. vitregíile

vitregiei
VITREGÍE, vitregii, s. f. Ostilitate, dușmănie, vrăjmășie; răutate. ♦ Potrivnicie. – Vitreg + suf. -ie.

DOOM

vitregíe (vi-tre-) s. f., art. vitregía, g.-d. art. vitregíei; pl. vitregíi, art. vitregíile

vitregii
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitregii
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregii
VITREGÍE, vitregii, s. f. Ostilitate, dușmănie, vrăjmășie; răutate. ♦ Potrivnicie. – Vitreg + suf. -ie.

DOOM

vitregíe (vi-tre-) s. f., art. vitregía, g.-d. art. vitregíei; pl. vitregíi, art. vitregíile

vitregiile
VITREGÍE, vitregii, s. f. Ostilitate, dușmănie, vrăjmășie; răutate. ♦ Potrivnicie. – Vitreg + suf. -ie.

DOOM

vitregíe (vi-tre-) s. f., art. vitregía, g.-d. art. vitregíei; pl. vitregíi, art. vitregíile

vitregiilor
VITREGÍE, vitregii, s. f. Ostilitate, dușmănie, vrăjmășie; răutate. ♦ Potrivnicie. – Vitreg + suf. -ie.

DOOM

vitregíe (vi-tre-) s. f., art. vitregía, g.-d. art. vitregíei; pl. vitregíi, art. vitregíile

vitregilor
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitregim
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregind
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregire
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregire
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

vitregiră
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregirăm
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregirăți
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregise
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregisem
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregiseră
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregiserăm
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregiserăți
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregiseși
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregiseți
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregit
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregit
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

vitregiși
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregiți
VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.

DOOM

vitregí (a ~) (vi-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 să vitregeáscă

vitregul
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitregului
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.

DOOM

vítreg (vi-treg) adj. m., pl. vítregi; f. vítregă, pl. vítrege

vitrifia
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiabil
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabila
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabile
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabilei
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabilele
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabilelor
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabili
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabilii
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabililor
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabilul
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiabilului
VITRIFIÁBIL, -Ă adj. (Despre materiale) Care se poate vitrifia. [Cf. fr. vitrifiable].

vitrifiai
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiam
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiant
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifianta
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifiante
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifiantei
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifiantele
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifiantelor
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifiantul
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifiantului
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifianți
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifianții
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifianților
VITRIFIÁNT, vitrifianți, s. m. (Constr.) Material de bază folosit pentru a obține mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.

vitrifiară
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiarăm
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiarăți
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiase
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiasem
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiaseră
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiaserăm
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiaserăți
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiaseși
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiaseți
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiat
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiat
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

vitrifiau
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiază
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiași
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiați
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrific
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrifica
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificai
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificam
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificare
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificare
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrificarea
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrificară
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificarăm
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificarăți
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificase
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificasem
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificaseră
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificaserăm
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificaserăți
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificaseși
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificaseți
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificat
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificat
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfă, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

vitrificau
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificași
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificați
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrifice
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrifici
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificând
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificînd
VITRIFICÁ, vitrific, vb. I. Tranz. A transforma un silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfa, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare. – Din fr. vitrifier, it. vitrificare.

DOOM

vitrificá (a ~) (vi-tri-) vb., ind. prez. 3 vitrífică

vitrificări
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrificării
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrificările
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrificărilor
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrifie
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiem
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiere
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiere
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrifierea
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrifieri
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrifierii
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrifierile
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrifierilor
VITRIFICÁRE, vitrificări, s. f. Acțiunea de a vitrifica și rezultatul ei. [Var.: vitrifíere s. f.] – V. vitrifica.

DOOM

vitrificáre (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrificắrii; pl. vitrificắri

vitrifiez
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifieze
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiezi
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrifiind
VITRIFIÁ vb. I. tr. A vitrifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vitrifier].

DOOM

vitrifiá (a ~) (vi-tri-fi-a) vb., ind. prez. 3 vitrifiáză, 1 pl. vitrifiém (-fi-em); ger. vitrifiínd (-fi-ind)

vitrig
VÍTRIG, -Ă adj. v. vitreg.

vitrigie
VITRIGÍE s. f. v. vitregie.

vitrigon
VITRIGÓN s. m. Plantă erbacee cu flori albastre folosită ca plantă medicinală (Eryngium maritinium). – Et. nec.

vitrina
VITRÍNĂ, vitrine, s. f. 1. Spațiu special amenajat pentru expunerea mărfurilor în spatele ferestrei dinspre stradă a unui magazin; fereastră care închide spre stradă acest spațiu. ♦ Mobilă sau dispozitiv cu pereți din sticlă, pentru expunerea mărfurilor în interiorul unui magazin, a pieselor într-un muzeu etc. 2. Mobilă de apartament în care se păstrează bibelouri, cristale etc., având forma unui dulap cu rafturi și pereți de sticlă. – Din fr. vitrine.

DOOM

vitrínă (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrínei; pl. vitríne

vitrine
VITRÍNĂ, vitrine, s. f. 1. Spațiu special amenajat pentru expunerea mărfurilor în spatele ferestrei dinspre stradă a unui magazin; fereastră care închide spre stradă acest spațiu. ♦ Mobilă sau dispozitiv cu pereți din sticlă, pentru expunerea mărfurilor în interiorul unui magazin, a pieselor într-un muzeu etc. 2. Mobilă de apartament în care se păstrează bibelouri, cristale etc., având forma unui dulap cu rafturi și pereți de sticlă. – Din fr. vitrine.

DOOM

vitrínă (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrínei; pl. vitríne

vitrinei
VITRÍNĂ, vitrine, s. f. 1. Spațiu special amenajat pentru expunerea mărfurilor în spatele ferestrei dinspre stradă a unui magazin; fereastră care închide spre stradă acest spațiu. ♦ Mobilă sau dispozitiv cu pereți din sticlă, pentru expunerea mărfurilor în interiorul unui magazin, a pieselor într-un muzeu etc. 2. Mobilă de apartament în care se păstrează bibelouri, cristale etc., având forma unui dulap cu rafturi și pereți de sticlă. – Din fr. vitrine.

DOOM

vitrínă (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrínei; pl. vitríne

vitrinele
VITRÍNĂ, vitrine, s. f. 1. Spațiu special amenajat pentru expunerea mărfurilor în spatele ferestrei dinspre stradă a unui magazin; fereastră care închide spre stradă acest spațiu. ♦ Mobilă sau dispozitiv cu pereți din sticlă, pentru expunerea mărfurilor în interiorul unui magazin, a pieselor într-un muzeu etc. 2. Mobilă de apartament în care se păstrează bibelouri, cristale etc., având forma unui dulap cu rafturi și pereți de sticlă. – Din fr. vitrine.

DOOM

vitrínă (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrínei; pl. vitríne

vitrinelor
VITRÍNĂ, vitrine, s. f. 1. Spațiu special amenajat pentru expunerea mărfurilor în spatele ferestrei dinspre stradă a unui magazin; fereastră care închide spre stradă acest spațiu. ♦ Mobilă sau dispozitiv cu pereți din sticlă, pentru expunerea mărfurilor în interiorul unui magazin, a pieselor într-un muzeu etc. 2. Mobilă de apartament în care se păstrează bibelouri, cristale etc., având forma unui dulap cu rafturi și pereți de sticlă. – Din fr. vitrine.

DOOM

vitrínă (vi-tri-) s. f., g.-d. art. vitrínei; pl. vitríne

vitrinier
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitriniera
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitriniere
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitrinierei
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitrinierele
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitrinierelor
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitrinieri
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitrinierii
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitrinierilor
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitrinierul
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitrinierului
VITRINIÉR, -Ă, vitrinieri, -e, s. m. și f. Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. [Pr.: -ni-er] – Vitrină + suf. -ier.

DOOM

vitriniéră (vi-tri-ni-e-) s. f., g.-d. art. vitriniérei; pl. vitriniére

vitriol
VITRIÓL, vitrioluri, s. n. (Pop.) Acid sulfuric (în soluție concentrată). ♦ (Înv.) Nume dat unor sulfați. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. vitriol.

DOOM

vitriól (pop.) (vi-tri-ol) s. n., pl. vitrióluri

vitriola
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolai
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolaj
VITRIOLÁJ, vitriolaje, s. n. Tratare a țesuturilor cu acid sulfuric pentru înlăturarea impurităților. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitriolage.

DOOM

vitrioláj (vi-tri-o-) s. n., pl. vitrioláje

vitriolaje
VITRIOLÁJ, vitriolaje, s. n. Tratare a țesuturilor cu acid sulfuric pentru înlăturarea impurităților. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitriolage.

DOOM

vitrioláj (vi-tri-o-) s. n., pl. vitrioláje

vitriolajele
VITRIOLÁJ, vitriolaje, s. n. Tratare a țesuturilor cu acid sulfuric pentru înlăturarea impurităților. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitriolage.

DOOM

vitrioláj (vi-tri-o-) s. n., pl. vitrioláje

vitriolajelor
VITRIOLÁJ, vitriolaje, s. n. Tratare a țesuturilor cu acid sulfuric pentru înlăturarea impurităților. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitriolage.

DOOM

vitrioláj (vi-tri-o-) s. n., pl. vitrioláje

vitriolajul
VITRIOLÁJ, vitriolaje, s. n. Tratare a țesuturilor cu acid sulfuric pentru înlăturarea impurităților. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitriolage.

DOOM

vitrioláj (vi-tri-o-) s. n., pl. vitrioláje

vitriolajului
VITRIOLÁJ, vitriolaje, s. n. Tratare a țesuturilor cu acid sulfuric pentru înlăturarea impurităților. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitriolage.

DOOM

vitrioláj (vi-tri-o-) s. n., pl. vitrioláje

vitriolam
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolant
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolanta
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolante
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolantei
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolantele
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolantelor
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolantul
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolantului
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolanți
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolanții
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolanților
VITRIOLÁNT, -Ă, vitriolanți, -te, adj. Care arde, care provoacă arsuri. ♦ Fig. Caustic, incisiv. [Pr.: -tri-o-] – Vitriola + suf. -ant.

DOOM

vitriolánt (vi-tri-o-) adj. m., pl. vitriolánți; f. vitriolántă, pl. vitriolánte

vitriolare
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolare
VITRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a vitriola și rezultatul ei; vitriolaj. [< vitriola].

vitriolarea
VITRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a vitriola și rezultatul ei; vitriolaj. [< vitriola].

vitriolară
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolarăm
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolarăți
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolase
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolasem
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolaseră
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolaserăm
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolaserăți
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolaseși
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolaseți
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolat
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolat
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

vitriolau
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolași
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolați
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolează
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolez
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitrioleze
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolezi
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolul
VITRIÓL, vitrioluri, s. n. (Pop.) Acid sulfuric (în soluție concentrată). ♦ (Înv.) Nume dat unor sulfați. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. vitriol.

DOOM

vitriól (pop.) (vi-tri-ol) s. n., pl. vitrióluri

vitriolului
VITRIÓL, vitrioluri, s. n. (Pop.) Acid sulfuric (în soluție concentrată). ♦ (Înv.) Nume dat unor sulfați. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. vitriol.

DOOM

vitriól (pop.) (vi-tri-ol) s. n., pl. vitrióluri

vitrioluri
VITRIÓL, vitrioluri, s. n. (Pop.) Acid sulfuric (în soluție concentrată). ♦ (Înv.) Nume dat unor sulfați. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. vitriol.

DOOM

vitriól (pop.) (vi-tri-ol) s. n., pl. vitrióluri

vitriolurile
VITRIÓL, vitrioluri, s. n. (Pop.) Acid sulfuric (în soluție concentrată). ♦ (Înv.) Nume dat unor sulfați. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. vitriol.

DOOM

vitriól (pop.) (vi-tri-ol) s. n., pl. vitrióluri

vitriolurilor
VITRIÓL, vitrioluri, s. n. (Pop.) Acid sulfuric (în soluție concentrată). ♦ (Înv.) Nume dat unor sulfați. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. vitriol.

DOOM

vitriól (pop.) (vi-tri-ol) s. n., pl. vitrióluri

vitriolând
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolînd
VITRIOLÁ, vitriolez, vb. I. Tranz. (Rar) A arde, a răni (cu vitriol). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitrioler.

DOOM

vitriolá (a ~) (pop.) (vi-tri-o-) vb., ind. prez. 3 vitrioleáză

vitriolări
VITRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a vitriola și rezultatul ei; vitriolaj. [< vitriola].

vitriolării
VITRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a vitriola și rezultatul ei; vitriolaj. [< vitriola].

vitriolările
VITRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a vitriola și rezultatul ei; vitriolaj. [< vitriola].

vitriolărilor
VITRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a vitriola și rezultatul ei; vitriolaj. [< vitriola].

vitrion
VITRIÓN s. n. v. vitriol.

vitrit
VITRÍT s. n. 1. Component principal al cărbunilor, negru, lucios și compact. 2. Material sticlos folosit ca izolant între soclul becurilor electrice și capsă. – Din germ. Vitrit.

DOOM

vitrít (vi-trit) s. n.

vitritul
VITRÍT s. n. 1. Component principal al cărbunilor, negru, lucios și compact. 2. Material sticlos folosit ca izolant între soclul becurilor electrice și capsă. – Din germ. Vitrit.

DOOM

vitrít (vi-trit) s. n.

vitritului
VITRÍT s. n. 1. Component principal al cărbunilor, negru, lucios și compact. 2. Material sticlos folosit ca izolant între soclul becurilor electrice și capsă. – Din germ. Vitrit.

DOOM

vitrít (vi-trit) s. n.

vitro
IN VÍTRO loc. adj. și adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În afara organismului viu; în laborator. – Loc. lat.

DOOM

!in vítro (lat.) (vi-tro) loc. adj., loc. adv.

vitroasa
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitroase
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitroasei
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitroasele
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitroaselor
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitron
VITRÓN s.n. Fibră de sticlă obținută prin filare. [Nume comercial, cf. lat. vitrum – sticlă].

DOOM

vitrón (vi-tron) s. n.

vitronul
VITRÓN s.n. Fibră de sticlă obținută prin filare. [Nume comercial, cf. lat. vitrum – sticlă].

DOOM

vitrón (vi-tron) s. n.

vitronului
VITRÓN s.n. Fibră de sticlă obținută prin filare. [Nume comercial, cf. lat. vitrum – sticlă].

DOOM

vitrón (vi-tron) s. n.

vitros
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitrosul
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitrosului
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitrou
VITRÓU s.n. v. vitraliu.

vitrozitate
VITROZITÁTE, vitrozități, s. f. Structură geologică asemănătoare sticlei. – Din fr. vitrosité.

DOOM

vitrozitáte (vi-tro-) s. f., g.-d. art. vitrozitắții; pl. vitrozitắți

vitrozitatea
VITROZITÁTE, vitrozități, s. f. Structură geologică asemănătoare sticlei. – Din fr. vitrosité.

DOOM

vitrozitáte (vi-tro-) s. f., g.-d. art. vitrozitắții; pl. vitrozitắți

vitrozități
VITROZITÁTE, vitrozități, s. f. Structură geologică asemănătoare sticlei. – Din fr. vitrosité.

DOOM

vitrozitáte (vi-tro-) s. f., g.-d. art. vitrozitắții; pl. vitrozitắți

vitrozității
VITROZITÁTE, vitrozități, s. f. Structură geologică asemănătoare sticlei. – Din fr. vitrosité.

DOOM

vitrozitáte (vi-tro-) s. f., g.-d. art. vitrozitắții; pl. vitrozitắți

vitrozitățile
VITROZITÁTE, vitrozități, s. f. Structură geologică asemănătoare sticlei. – Din fr. vitrosité.

DOOM

vitrozitáte (vi-tro-) s. f., g.-d. art. vitrozitắții; pl. vitrozitắți

vitrozităților
VITROZITÁTE, vitrozități, s. f. Structură geologică asemănătoare sticlei. – Din fr. vitrosité.

DOOM

vitrozitáte (vi-tro-) s. f., g.-d. art. vitrozitắții; pl. vitrozitắți

vitroși
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitroșii
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitroșilor
VITRÓS, -OÁSĂ, vitroși, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemănător sticlei, ca sticla. ◊ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.

DOOM

vitrós (vi-tros) adj. m., pl. vitróși; f. vitroásă, pl. vitroáse

vitrui
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruia
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruiască
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruiau
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruiesc
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruiește
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruind
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruire
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruiră
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruise
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruiseră
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruit
VITRUÍ, vitruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre boli) A stoarce de puteri, a slei, a doborî, a răpune. Boala azi l-a vitruit și curînd a-nnebunit. CONTEMPORANUL, III 732. Doamne, Zamfiră, rău m-a vitruit boala! ib. VII 490.

vitruit
VITRUÍT, -Ă, vitruiți, -te, adj. (Regional) Secat de puteri, sleit, epuizat.

vitular
VITULÁR, -Ă adj. (Vet.) Febră vitulară = boală care se ivește uneori la vaci imediat după fătare. [< fr. vitulaire, cf. lat. vitulus – vițel].

vitulara
VITULÁRĂ, vitulare, adj. (În sintagma) Febră vitulară = febră puerperală la vaci. – Din fr. vitulaire.

DOOM

vituláră adj. f., pl. vituláre

vitulare
VITULÁRĂ, vitulare, adj. (În sintagma) Febră vitulară = febră puerperală la vaci. – Din fr. vitulaire.

DOOM

vituláră adj. f., pl. vituláre

vitularei
VITULÁRĂ, vitulare, adj. (În sintagma) Febră vitulară = febră puerperală la vaci. – Din fr. vitulaire.

DOOM

vituláră adj. f., pl. vituláre

vitularele
VITULÁRĂ, vitulare, adj. (În sintagma) Febră vitulară = febră puerperală la vaci. – Din fr. vitulaire.

DOOM

vituláră adj. f., pl. vituláre

vitularelor
VITULÁRĂ, vitulare, adj. (În sintagma) Febră vitulară = febră puerperală la vaci. – Din fr. vitulaire.

DOOM

vituláră adj. f., pl. vituláre

vitupera
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperai
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperam
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperare
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperare
VITUPERÁRE s.f. Acțiunea de a vitupera; vituperație. [< vitupera].

vituperarea
VITUPERÁRE s.f. Acțiunea de a vitupera; vituperație. [< vitupera].

vituperară
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperarăm
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperarăți
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperase
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperasem
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperaseră
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperaserăm
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperaserăți
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperaseși
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperaseți
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperat
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperat
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

vituperau
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperași
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperați
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperația
VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. – Din fr. vitupération.

DOOM

vituperáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. vituperáția (-ți-a), g.-d. art. vituperáției; pl. vituperáții, art. vituperáțiile (-ți-i-)

vituperație
VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. – Din fr. vitupération.

DOOM

vituperáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. vituperáția (-ți-a), g.-d. art. vituperáției; pl. vituperáții, art. vituperáțiile (-ți-i-)

vituperației
VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. – Din fr. vitupération.

DOOM

vituperáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. vituperáția (-ți-a), g.-d. art. vituperáției; pl. vituperáții, art. vituperáțiile (-ți-i-)

vituperații
VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. – Din fr. vitupération.

DOOM

vituperáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. vituperáția (-ți-a), g.-d. art. vituperáției; pl. vituperáții, art. vituperáțiile (-ți-i-)

vituperațiile
VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. – Din fr. vitupération.

DOOM

vituperáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. vituperáția (-ți-a), g.-d. art. vituperáției; pl. vituperáții, art. vituperáțiile (-ți-i-)

vituperațiilor
VITUPERÁȚIE, vituperații, s. f. (Livr.) Blamare, defăimare, denigrare. – Din fr. vitupération.

DOOM

vituperáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. vituperáția (-ți-a), g.-d. art. vituperáției; pl. vituperáții, art. vituperáțiile (-ți-i-)

vituperează
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperez
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vitupereze
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperezi
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperând
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperînd
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare.

DOOM

vituperá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 vitupereáză

vituperări
VITUPERÁRE s.f. Acțiunea de a vitupera; vituperație. [< vitupera].

vituperării
VITUPERÁRE s.f. Acțiunea de a vitupera; vituperație. [< vitupera].

vituperările
VITUPERÁRE s.f. Acțiunea de a vitupera; vituperație. [< vitupera].

vituperărilor
VITUPERÁRE s.f. Acțiunea de a vitupera; vituperație. [< vitupera].

vituță
VITÚȚĂ, vituțe, s. f. Vitișoară. Eu știu cine ne mănîncă oamenii și vituțele. CAMILAR, N. II 40. Își puseră vituțele în grajduri. AGÎRBICEANU, S. P. 28.

viu
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

DOOM

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno

viu
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viu
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viu
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viul
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viul
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viuleț
VIULÉȚ, -ÍȚĂ, viuleți, -ițe, adj. (Rar) Diminutiv ai lui v i u. ◊ Expr. Viu-viuleț v. v i u² (1).

viuliță
VIULÍȚĂ, viulițe, adj. f. (În expr.) Vie-viuliță = vie, nevătămată. – Din viu² + suf. -ul-iță.

viului
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viului
VÍU, VÍE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

DOOM

viu² s. n.

viuț
VIÚȚ, -Ă, viuți, -e, adj. Viulet. Expr. Viu-viuț v. v i u² (1).

viva
VÍVA interj. v. vivat.

vivace
VIVÁCE adj. invar. 1. (Livr.) Vioi, ager, plin de vitalitate, de viață. ♦ (Adverbial, în legătură cu modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu vioiciune, într-un ritm viu, energic. 2. (Despre plante) A cărei viață și vegetație durează mai mulți ani, fără a fi nevoie de o nouă însămânțare; peren. – Din it., fr. vivace.

DOOM

viváce adj. invar., adv.

vivacissimo
VIVACÍSSIMO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cât se poate de repede. [< it. vivacissimo].

DOOM

vivacíssimo (it.) adv.

vivacitate
VIVACITÁTE s. f. Vioiciune, sprinteneală (în mișcări, în comportări, în reacții). – Din fr. vivacité, lat. vivacitas, -atis.

DOOM

vivacitáte s. f., g.-d. art. vivacitắții

vivacitatea
VIVACITÁTE s. f. Vioiciune, sprinteneală (în mișcări, în comportări, în reacții). – Din fr. vivacité, lat. vivacitas, -atis.

DOOM

vivacitáte s. f., g.-d. art. vivacitắții

vivacități
VIVACITÁTE s. f. Vioiciune, sprinteneală (în mișcări, în comportări, în reacții). – Din fr. vivacité, lat. vivacitas, -atis.

DOOM

vivacitáte s. f., g.-d. art. vivacitắții

vivacității
VIVACITÁTE s. f. Vioiciune, sprinteneală (în mișcări, în comportări, în reacții). – Din fr. vivacité, lat. vivacitas, -atis.

DOOM

vivacitáte s. f., g.-d. art. vivacitắții

vivandiera
VIVANDIÉRĂ, vivandiere, s. f. Femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. [Pr.: -di-e-] – Din fr. vivandière.

DOOM

vivandiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. vivandiérei; pl. vivandiére

vivandiere
VIVANDIÉRĂ, vivandiere, s. f. Femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. [Pr.: -di-e-] – Din fr. vivandière.

DOOM

vivandiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. vivandiérei; pl. vivandiére

vivandierei
VIVANDIÉRĂ, vivandiere, s. f. Femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. [Pr.: -di-e-] – Din fr. vivandière.

DOOM

vivandiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. vivandiérei; pl. vivandiére

vivandierele
VIVANDIÉRĂ, vivandiere, s. f. Femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. [Pr.: -di-e-] – Din fr. vivandière.

DOOM

vivandiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. vivandiérei; pl. vivandiére

vivandierelor
VIVANDIÉRĂ, vivandiere, s. f. Femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. [Pr.: -di-e-] – Din fr. vivandière.

DOOM

vivandiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. vivandiérei; pl. vivandiére

vivant
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivanta
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivante
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivantei
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivantele
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivantelor
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivantul
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivantului
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivanți
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivanții
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivanților
VIVÁNT, -Ă, vivanți, -te, adj. (Rar) Viu, animat. – Din fr. vivant.

DOOM

vivánt (rar) adj. m., pl. vivánți; f. vivántă, pl. vivánte

vivarii
VIVÁRIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.

vivariile
VIVÁRIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.

vivariilor
VIVÁRIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.

vivaristica
VIVARÍSTICĂ s.f. Arta creșterii animalelor mici în vivarii. [< germ. Vivaristik].

vivaristici
VIVARÍSTICĂ s.f. Arta creșterii animalelor mici în vivarii. [< germ. Vivaristik].

vivaristicii
VIVARÍSTICĂ s.f. Arta creșterii animalelor mici în vivarii. [< germ. Vivaristik].

vivariu
VIVÁRIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.

vivariul
VIVÁRIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.

vivariului
VIVÁRIU, vivarii, s. n. Loc amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. – Din fr., lat. vivarium.

vivat
VÍVAT interj. (Mai ales ca urare, când se ciocnesc paharele cu băutură) Trăiască! La mulți ani! ♦ (Substantivat, n.) Aclamație, ovație; toast. – Din lat., fr. vivat.

DOOM

vívat interj.

vivendi
MÓDUS VIVÉNDI loc. s. n. 1. Mod de existență. 2. Posibilitate de împăcare a două părți aflate în litigiu; compromis. A găsi un modus vivendi. – Expr. lat.

DOOM

*módus vivéndi (lat.) (-ven-di) loc. s. n.

viveur
VIVEUR s.m. (Franțuzism; și bon viveur) Om petrecăreț, om de viață, chefliu. [Pron. -vör. / < fr. viveur].

viveuri
VIVEUR s.m. (Franțuzism; și bon viveur) Om petrecăreț, om de viață, chefliu. [Pron. -vör. / < fr. viveur].

viveurii
VIVEUR s.m. (Franțuzism; și bon viveur) Om petrecăreț, om de viață, chefliu. [Pron. -vör. / < fr. viveur].

viveurilor
VIVEUR s.m. (Franțuzism; și bon viveur) Om petrecăreț, om de viață, chefliu. [Pron. -vör. / < fr. viveur].

viveurul
VIVEUR s.m. (Franțuzism; și bon viveur) Om petrecăreț, om de viață, chefliu. [Pron. -vör. / < fr. viveur].

viveurului
VIVEUR s.m. (Franțuzism; și bon viveur) Om petrecăreț, om de viață, chefliu. [Pron. -vör. / < fr. viveur].

vivi
VIVI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) viață”, „viu”, „pe viu”. [Cf. fr., it. vivi-. / < lat. vivus].

viviera
VIVIÉRĂ, viviere, s. f. (Mar.) Bazin sau barcaz pentru păstrat sau transportat pește viu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. vivier.

DOOM

viviéră (-vi-e-) s. f., g.-d. art. viviérei; pl. viviére

viviere
VIVIÉRĂ, viviere, s. f. (Mar.) Bazin sau barcaz pentru păstrat sau transportat pește viu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. vivier.

DOOM

viviéră (-vi-e-) s. f., g.-d. art. viviérei; pl. viviére

vivierei
VIVIÉRĂ, viviere, s. f. (Mar.) Bazin sau barcaz pentru păstrat sau transportat pește viu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. vivier.

DOOM

viviéră (-vi-e-) s. f., g.-d. art. viviérei; pl. viviére

vivierele
VIVIÉRĂ, viviere, s. f. (Mar.) Bazin sau barcaz pentru păstrat sau transportat pește viu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. vivier.

DOOM

viviéră (-vi-e-) s. f., g.-d. art. viviérei; pl. viviére

vivierelor
VIVIÉRĂ, viviere, s. f. (Mar.) Bazin sau barcaz pentru păstrat sau transportat pește viu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. vivier.

DOOM

viviéră (-vi-e-) s. f., g.-d. art. viviérei; pl. viviére

vivifia
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiai
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiam
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiant
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifianta
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifiante
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifiantei
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifiantele
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifiantelor
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifiantul
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifiantului
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifianți
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifianții
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifianților
VIVIFIÁNT, -Ă, vivifianți, -te, adj. (Livr.) Însuflețitor, dătător de putere. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vivifiant.

DOOM

vivifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. vivifiánți; f. vivifiántă, pl. vivifiánte

vivifiară
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiarăm
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiarăți
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiase
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiasem
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiaseră
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiaserăm
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiaserăți
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiaseși
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiaseți
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiat
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiat
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiata
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiate
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiatei
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiatele
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiatelor
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiatul
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiatului
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiau
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiază
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiași
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiați
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiați
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiații
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiaților
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivific
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivifica
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificai
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificam
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificare
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificare
VIVIFICÁRE s.f. Acțiunea de a vivifica și rezultatul ei; vivifiere. [< vivifica].

vivificarea
VIVIFICÁRE s.f. Acțiunea de a vivifica și rezultatul ei; vivifiere. [< vivifica].

vivificară
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificarăm
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificarăți
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificase
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificasem
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificaseră
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificaserăm
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificaserăți
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificaseși
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificaseți
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificat
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificat
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificata
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificate
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificatei
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificatele
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificatelor
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificatul
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificatului
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificau
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificași
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificați
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificați
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificații
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificaților
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivifice
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivifici
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificând
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificînd
VIVIFICÁ vb. I. tr. A da viață, a însufleți, a anima; a reînsufleți; vivifia. [P.i. vivífic. / < lat. vivificare, cf. fr. vivifier].

vivificări
VIVIFICÁRE s.f. Acțiunea de a vivifica și rezultatul ei; vivifiere. [< vivifica].

vivificării
VIVIFICÁRE s.f. Acțiunea de a vivifica și rezultatul ei; vivifiere. [< vivifica].

vivificările
VIVIFICÁRE s.f. Acțiunea de a vivifica și rezultatul ei; vivifiere. [< vivifica].

vivificărilor
VIVIFICÁRE s.f. Acțiunea de a vivifica și rezultatul ei; vivifiere. [< vivifica].

vivifie
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiem
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiere
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiere
VIVIFIÉRE s.f. Vivificare. [< vivifica].

vivifierea
VIVIFIÉRE s.f. Vivificare. [< vivifica].

vivifieri
VIVIFIÉRE s.f. Vivificare. [< vivifica].

vivifierii
VIVIFIÉRE s.f. Vivificare. [< vivifica].

vivifierile
VIVIFIÉRE s.f. Vivificare. [< vivifica].

vivifierilor
VIVIFIÉRE s.f. Vivificare. [< vivifica].

vivifiez
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifieze
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiezi
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivifiind
VIVIFIÁ vb. I. tr. Vivifica. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. vivifier].

vivipar
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

vivipara
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

vivipare
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

viviparei
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

viviparele
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

viviparelor
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

vivipari
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

viviparii
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

viviparilor
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

viviparitate
VIVIPARITÁTE s. f. Însușire a animalelor vivipare. – Din fr. viviparité.

DOOM

viviparitáte s. f., g.-d. art. viviparitắții

viviparitatea
VIVIPARITÁTE s. f. Însușire a animalelor vivipare. – Din fr. viviparité.

DOOM

viviparitáte s. f., g.-d. art. viviparitắții

viviparități
VIVIPARITÁTE s. f. Însușire a animalelor vivipare. – Din fr. viviparité.

DOOM

viviparitáte s. f., g.-d. art. viviparitắții

viviparității
VIVIPARITÁTE s. f. Însușire a animalelor vivipare. – Din fr. viviparité.

DOOM

viviparitáte s. f., g.-d. art. viviparitắții

viviparul
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

viviparului
VIVIPÁR, -Ă, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care dă naștere la pui vii (complet dezvoltați în organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se înmulțește prin muguri desprinși de pe planta-mamă. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.

DOOM

vivipár adj. m., pl. vivipári; f. vivipáră, pl. vivipáre

vivisecția
VIVISECȚIÚNE s. f. v. vivisecție.

DOOM

vivisécție (-ți-e) s. f., art. vivisécția (-ți-a), g.-d. art. vivisécției; pl. vivisécții, art. vivisécțiile (-ți-i-)

vivisecție
VIVISECȚIÚNE s. f. v. vivisecție.

DOOM

vivisécție (-ți-e) s. f., art. vivisécția (-ți-a), g.-d. art. vivisécției; pl. vivisécții, art. vivisécțiile (-ți-i-)

vivisecției
VIVISECȚIÚNE s. f. v. vivisecție.

DOOM

vivisécție (-ți-e) s. f., art. vivisécția (-ți-a), g.-d. art. vivisécției; pl. vivisécții, art. vivisécțiile (-ți-i-)

vivisecții
VIVISECȚIÚNE s. f. v. vivisecție.

DOOM

vivisécție (-ți-e) s. f., art. vivisécția (-ți-a), g.-d. art. vivisécției; pl. vivisécții, art. vivisécțiile (-ți-i-)

vivisecțiile
VIVISECȚIÚNE s. f. v. vivisecție.

DOOM

vivisécție (-ți-e) s. f., art. vivisécția (-ți-a), g.-d. art. vivisécției; pl. vivisécții, art. vivisécțiile (-ți-i-)

vivisecțiilor
VIVISECȚIÚNE s. f. v. vivisecție.

DOOM

vivisécție (-ți-e) s. f., art. vivisécția (-ți-a), g.-d. art. vivisécției; pl. vivisécții, art. vivisécțiile (-ți-i-)

vivisecționa
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționai
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționam
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționare
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționare
VIVISECȚIONÁRE, vivisecționări, s. f. Acțiunea de a vivisecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

DOOM

vivisecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. vivisecționắrii; pl. vivisecționắri

vivisecționarea
VIVISECȚIONÁRE, vivisecționări, s. f. Acțiunea de a vivisecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

DOOM

vivisecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. vivisecționắrii; pl. vivisecționắri

vivisecționară
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționarăm
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționarăți
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționase
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționasem
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționaseră
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționaserăm
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționaserăți
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționaseși
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționaseți
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționat
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționat
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționata
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționate
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționatei
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționatele
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționatelor
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționatul
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționatului
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționau
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționași
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționați
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționați
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționații
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționaților
VIVISECȚIONÁT, -Ă, vivisecționați, -te, adj. (Despre animale) Disecat, operat pe viu, pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

vivisecționează
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționez
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționeze
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționezi
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționând
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționînd
VIVISECȚIONÁ, vivisecționez, vb. I. Tranz. A face disecția unui animal viu pentru studiu. [Pr.: -ți-o-] – După germ. vivisektieren.

DOOM

vivisecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 vivisecționeáză

vivisecționări
VIVISECȚIONÁRE, vivisecționări, s. f. Acțiunea de a vivisecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

DOOM

vivisecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. vivisecționắrii; pl. vivisecționắri

vivisecționării
VIVISECȚIONÁRE, vivisecționări, s. f. Acțiunea de a vivisecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

DOOM

vivisecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. vivisecționắrii; pl. vivisecționắri

vivisecționările
VIVISECȚIONÁRE, vivisecționări, s. f. Acțiunea de a vivisecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

DOOM

vivisecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. vivisecționắrii; pl. vivisecționắri

vivisecționărilor
VIVISECȚIONÁRE, vivisecționări, s. f. Acțiunea de a vivisecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. vivisecționa.

DOOM

vivisecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. vivisecționắrii; pl. vivisecționắri

vivisecțiune
VIVISECȚIÚNE s. f. v. vivisecție.

DOOM

vivisécție (-ți-e) s. f., art. vivisécția (-ți-a), g.-d. art. vivisécției; pl. vivisécții, art. vivisécțiile (-ți-i-)

vivo
IN VÍVO loc. adj. și adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În interiorul organismului viu. – Loc. lat.

DOOM

!in vívo (lat.) loc. adj., loc. adv.

vivo
VÍVO adv. (Muz.; ca indicatie de execuție) Vivace. [< it. vivo].

DOOM

vívo (it.) adv.

viza
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

viza
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

viza
VÍZĂ³, vize, s. f. Linie formată din prelungirea razei vizuale, printr-un aparat topografic, până la un anumit punct de pe teren; p. ext. linie trasată pe o planșetă unind locul unde se află aparatul de observare cu punctul vizat. – După fr. visée.

DOOM

víză s. f., g.-d. art. vízei; pl. víze

vizai
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizai
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizam
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizam
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizare
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizare
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizare
VIZÁRE¹, vizări, s. f. Acțiunea de a viza¹ și rezultatul ei. – V. viza¹.

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizare
VIZÁRE², vizări, s. f. Acțiunea de a viza² și rezultatul ei. – V. viza².

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizarea
VIZÁRE¹, vizări, s. f. Acțiunea de a viza¹ și rezultatul ei. – V. viza¹.

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizarea
VIZÁRE², vizări, s. f. Acțiunea de a viza² și rezultatul ei. – V. viza².

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizară
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizară
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizarăm
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizarăm
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizarăți
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizarăți
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizase
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizase
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizasem
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizasem
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaseră
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaseră
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaserăm
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaserăm
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaserăți
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaserăți
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaseși
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaseși
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaseți
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizaseți
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizat
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizat
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizat
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

vizau
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizau
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizavi
VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ (Substantivat) Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ Față de..., în raport cu..., în comparație cu.... [Scris și: vis-a-vis] – Din fr. vis-à-vis.

DOOM

vizaví adv.

vizavii
VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ (Substantivat) Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ Față de..., în raport cu..., în comparație cu.... [Scris și: vis-a-vis] – Din fr. vis-à-vis.

DOOM

vizaví adv.

vizaviii
VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ (Substantivat) Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ Față de..., în raport cu..., în comparație cu.... [Scris și: vis-a-vis] – Din fr. vis-à-vis.

DOOM

vizaví adv.

vizaviilor
VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ (Substantivat) Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ Față de..., în raport cu..., în comparație cu.... [Scris și: vis-a-vis] – Din fr. vis-à-vis.

DOOM

vizaví adv.

vizaviul
VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ (Substantivat) Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ Față de..., în raport cu..., în comparație cu.... [Scris și: vis-a-vis] – Din fr. vis-à-vis.

DOOM

vizaví adv.

vizaviului
VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ (Substantivat) Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ Față de..., în raport cu..., în comparație cu.... [Scris și: vis-a-vis] – Din fr. vis-à-vis.

DOOM

vizaví adv.

vizași
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizași
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizați
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizați
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vize
VÍZĂ³, vize, s. f. Linie formată din prelungirea razei vizuale, printr-un aparat topografic, până la un anumit punct de pe teren; p. ext. linie trasată pe o planșetă unind locul unde se află aparatul de observare cu punctul vizat. – După fr. visée.

DOOM

víză s. f., g.-d. art. vízei; pl. víze

vizează
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizează
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizei
VÍZĂ³, vize, s. f. Linie formată din prelungirea razei vizuale, printr-un aparat topografic, până la un anumit punct de pe teren; p. ext. linie trasată pe o planșetă unind locul unde se află aparatul de observare cu punctul vizat. – După fr. visée.

DOOM

víză s. f., g.-d. art. vízei; pl. víze

vizele
VÍZĂ³, vize, s. f. Linie formată din prelungirea razei vizuale, printr-un aparat topografic, până la un anumit punct de pe teren; p. ext. linie trasată pe o planșetă unind locul unde se află aparatul de observare cu punctul vizat. – După fr. visée.

DOOM

víză s. f., g.-d. art. vízei; pl. víze

vizelor
VÍZĂ³, vize, s. f. Linie formată din prelungirea razei vizuale, printr-un aparat topografic, până la un anumit punct de pe teren; p. ext. linie trasată pe o planșetă unind locul unde se află aparatul de observare cu punctul vizat. – După fr. visée.

DOOM

víză s. f., g.-d. art. vízei; pl. víze

vizeta
VIZÉTĂ, vizete, s. f. Deschidere mică (circulară) făcută într-o ușă pentru a permite cuiva să vadă în exterior (sau în interior); vizieră (2); vizor. – Cf. vizor.

DOOM

vizétă s. f., g.-d. art. vizétei; pl. vizéte

vizete
VIZÉTĂ, vizete, s. f. Deschidere mică (circulară) făcută într-o ușă pentru a permite cuiva să vadă în exterior (sau în interior); vizieră (2); vizor. – Cf. vizor.

DOOM

vizétă s. f., g.-d. art. vizétei; pl. vizéte

vizetei
VIZÉTĂ, vizete, s. f. Deschidere mică (circulară) făcută într-o ușă pentru a permite cuiva să vadă în exterior (sau în interior); vizieră (2); vizor. – Cf. vizor.

DOOM

vizétă s. f., g.-d. art. vizétei; pl. vizéte

vizetele
VIZÉTĂ, vizete, s. f. Deschidere mică (circulară) făcută într-o ușă pentru a permite cuiva să vadă în exterior (sau în interior); vizieră (2); vizor. – Cf. vizor.

DOOM

vizétă s. f., g.-d. art. vizétei; pl. vizéte

vizetelor
VIZÉTĂ, vizete, s. f. Deschidere mică (circulară) făcută într-o ușă pentru a permite cuiva să vadă în exterior (sau în interior); vizieră (2); vizor. – Cf. vizor.

DOOM

vizétă s. f., g.-d. art. vizétei; pl. vizéte

vizez
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizez
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizeze
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizeze
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizezi
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizezi
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizi
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

vizibil
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibila
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibile
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibilei
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibilele
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibilelor
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibili
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibilii
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibililor
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibilimetre
VIZIBILIMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea vizibilității. [< fr. visibilimètre].

vizibilimetrele
VIZIBILIMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea vizibilității. [< fr. visibilimètre].

vizibilimetrelor
VIZIBILIMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea vizibilității. [< fr. visibilimètre].

vizibilimetru
VIZIBILIMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea vizibilității. [< fr. visibilimètre].

vizibilimetrul
VIZIBILIMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea vizibilității. [< fr. visibilimètre].

vizibilimetrului
VIZIBILIMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea vizibilității. [< fr. visibilimètre].

vizibilitate
VIZIBILITÁTE s. f. însușirea de a fi vizibil. ♦ Distanța până la care poate fi văzut cu ochiul liber un obiect în condiții atmosferice date; stare de claritate a atmosferei, care determină această distanță. – Din fr. visibilité, lat. visibilitas, -atis.

DOOM

vizibilitáte s. f., g.-d. art. vizibilitắții

vizibilitatea
VIZIBILITÁTE s. f. însușirea de a fi vizibil. ♦ Distanța până la care poate fi văzut cu ochiul liber un obiect în condiții atmosferice date; stare de claritate a atmosferei, care determină această distanță. – Din fr. visibilité, lat. visibilitas, -atis.

DOOM

vizibilitáte s. f., g.-d. art. vizibilitắții

vizibilități
VIZIBILITÁTE s. f. însușirea de a fi vizibil. ♦ Distanța până la care poate fi văzut cu ochiul liber un obiect în condiții atmosferice date; stare de claritate a atmosferei, care determină această distanță. – Din fr. visibilité, lat. visibilitas, -atis.

DOOM

vizibilitáte s. f., g.-d. art. vizibilitắții

vizibilității
VIZIBILITÁTE s. f. însușirea de a fi vizibil. ♦ Distanța până la care poate fi văzut cu ochiul liber un obiect în condiții atmosferice date; stare de claritate a atmosferei, care determină această distanță. – Din fr. visibilité, lat. visibilitas, -atis.

DOOM

vizibilitáte s. f., g.-d. art. vizibilitắții

vizibilmetru
VIZIBILMÉTRU, vizibilmetre, s. n. (Met.) Aparat folosit pentru măsurarea vizibilității pe orizontală. – Din fr. visibilimètre.

vizibilul
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizibilului
VIZÍBIL, -Ă, vizibili, -e, adj. Care poate fi văzut (cu ochiul sau cu un instrument optic). ♦ Fig. Evident, vădit; neîndoielnic, incontestabil. – Din fr. visible, lat. visibilis.

DOOM

vizíbil adj. m., pl. vizíbili; f. vizíbilă, pl. vizíbile

vizicatorie
VIZICATÓRIE s. f. v. vezicătoare.

viziclu
VIZÍTCĂ s. f. v. viziclu.

viziera
VIZIÉRĂ, viziere, s. f. 1. Partea mobilă a coifului, care apără fața cavalerului în timpul luptei. ♦ Cozoroc. 2. Vizetă, vizor. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. visière.

DOOM

viziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. viziérei; pl. viziére

viziere
VIZIÉRĂ, viziere, s. f. 1. Partea mobilă a coifului, care apără fața cavalerului în timpul luptei. ♦ Cozoroc. 2. Vizetă, vizor. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. visière.

DOOM

viziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. viziérei; pl. viziére

vizierei
VIZIÉRĂ, viziere, s. f. 1. Partea mobilă a coifului, care apără fața cavalerului în timpul luptei. ♦ Cozoroc. 2. Vizetă, vizor. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. visière.

DOOM

viziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. viziérei; pl. viziére

vizierele
VIZIÉRĂ, viziere, s. f. 1. Partea mobilă a coifului, care apără fața cavalerului în timpul luptei. ♦ Cozoroc. 2. Vizetă, vizor. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. visière.

DOOM

viziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. viziérei; pl. viziére

vizierelor
VIZIÉRĂ, viziere, s. f. 1. Partea mobilă a coifului, care apără fața cavalerului în timpul luptei. ♦ Cozoroc. 2. Vizetă, vizor. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. visière.

DOOM

viziéră (-zi-e-) s. f., g.-d. art. viziérei; pl. viziére

vizigot
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigot
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigota
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigota
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigote
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigote
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotei
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotei
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotele
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotele
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotelor
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotelor
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotul
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotul
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotului
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigotului
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigoți
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigoți
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigoții
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigoții
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigoților
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizigoților
VIZIGÓT, -Ă, vizigoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei ramuri a goților. 2. Adj. Care aparține vizigoților (1), privitor la vizigoți. – Din lat. Visigothi, fr. Visigoths.

DOOM

vizigót adj. m., s. m., pl. vizigóți; adj. f., s. f. vizigótă, pl. vizigóte

vizii
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

vizilor
VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

DOOM

vid¹ adj. m., pl. vizi; f. vídă, pl. víde

viziomat
VIZIOMÁT, viziomate, s. n. 1. Aparat automat folosit în instalații de fotoreproducere. 2. (Poligr.) Colorimetru fotoelectric pentru măsurarea transparenței materialelor, a înnegririi sau a intensității de culoare. – Din germ. Visiomat.

viziomate
VIZIOMÁT, viziomate, s. n. 1. Aparat automat folosit în instalații de fotoreproducere. 2. (Poligr.) Colorimetru fotoelectric pentru măsurarea transparenței materialelor, a înnegririi sau a intensității de culoare. – Din germ. Visiomat.

viziomatele
VIZIOMÁT, viziomate, s. n. 1. Aparat automat folosit în instalații de fotoreproducere. 2. (Poligr.) Colorimetru fotoelectric pentru măsurarea transparenței materialelor, a înnegririi sau a intensității de culoare. – Din germ. Visiomat.

viziomatelor
VIZIOMÁT, viziomate, s. n. 1. Aparat automat folosit în instalații de fotoreproducere. 2. (Poligr.) Colorimetru fotoelectric pentru măsurarea transparenței materialelor, a înnegririi sau a intensității de culoare. – Din germ. Visiomat.

viziomatul
VIZIOMÁT, viziomate, s. n. 1. Aparat automat folosit în instalații de fotoreproducere. 2. (Poligr.) Colorimetru fotoelectric pentru măsurarea transparenței materialelor, a înnegririi sau a intensității de culoare. – Din germ. Visiomat.

viziomatului
VIZIOMÁT, viziomate, s. n. 1. Aparat automat folosit în instalații de fotoreproducere. 2. (Poligr.) Colorimetru fotoelectric pentru măsurarea transparenței materialelor, a înnegririi sau a intensității de culoare. – Din germ. Visiomat.

viziona
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionai
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionam
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionar
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionara
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionare
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionare
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionare
VIZIONÁRE, vizionări, s. f. Acțiunea de a viziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. viziona.

DOOM

vizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. vizionắrii; pl. vizionắri

vizionarea
VIZIONÁRE, vizionări, s. f. Acțiunea de a viziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. viziona.

DOOM

vizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. vizionắrii; pl. vizionắri

vizionarei
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionarele
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionarelor
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionari
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionarii
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionarilor
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionarism
VIZIONARÍSM s. n. (Livr.) Atitudine de vizionar (1); caracter vizionar (1). [Pr.: -zi-o-] – Vizionar + suf. -ism.

vizionarismul
VIZIONARÍSM s. n. (Livr.) Atitudine de vizionar (1); caracter vizionar (1). [Pr.: -zi-o-] – Vizionar + suf. -ism.

vizionarismului
VIZIONARÍSM s. n. (Livr.) Atitudine de vizionar (1); caracter vizionar (1). [Pr.: -zi-o-] – Vizionar + suf. -ism.

vizionarul
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionarului
VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.

DOOM

vizionár (-zi-o-) adj. m., pl. vizionári; f. vizionáră, pl. vizionáre

vizionară
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionarăm
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionarăți
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionase
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionasem
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionaseră
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionaserăm
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionaserăți
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionaseși
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionaseți
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionat
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionat
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări, a vedea un film, un spectacol (înainte de premieră). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

vizionau
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionași
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionați
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionează
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionez
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizioneza
VIZIONÉZĂ s.f. Aparat optic pentru examinat clișeele fotografice de format mic, diapozitivele ori filmele pentru montaj. [Pron. -zi-o-. / < fr. visionneuse].

vizioneze
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizioneze
VIZIONÉZĂ s.f. Aparat optic pentru examinat clișeele fotografice de format mic, diapozitivele ori filmele pentru montaj. [Pron. -zi-o-. / < fr. visionneuse].

vizionezei
VIZIONÉZĂ s.f. Aparat optic pentru examinat clișeele fotografice de format mic, diapozitivele ori filmele pentru montaj. [Pron. -zi-o-. / < fr. visionneuse].

vizionezele
VIZIONÉZĂ s.f. Aparat optic pentru examinat clișeele fotografice de format mic, diapozitivele ori filmele pentru montaj. [Pron. -zi-o-. / < fr. visionneuse].

vizionezelor
VIZIONÉZĂ s.f. Aparat optic pentru examinat clișeele fotografice de format mic, diapozitivele ori filmele pentru montaj. [Pron. -zi-o-. / < fr. visionneuse].

vizionezi
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionând
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionînd
VIZIONÁ, vizionez, vb. I. Tranz. A privi, a urmări proiecția unui film, desfășurarea unui spectacol. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionner.

DOOM

vizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 vizioneáză

vizionări
VIZIONÁRE, vizionări, s. f. Acțiunea de a viziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. viziona.

DOOM

vizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. vizionắrii; pl. vizionắri

vizionării
VIZIONÁRE, vizionări, s. f. Acțiunea de a viziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. viziona.

DOOM

vizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. vizionắrii; pl. vizionắri

vizionările
VIZIONÁRE, vizionări, s. f. Acțiunea de a viziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. viziona.

DOOM

vizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. vizionắrii; pl. vizionắri

vizionărilor
VIZIONÁRE, vizionări, s. f. Acțiunea de a viziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. viziona.

DOOM

vizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. vizionắrii; pl. vizionắri

vizir
VIZÍR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman primului sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

DOOM

vizír s. m., pl. vizíri

viziral
VIZIRÁL, -Ă, vizirali, -e, adj. (Învechit; și în forma vizirial) De vizir, al vizirului; viziresc. Ajuns la Țarigrad, nu se spărie nici de cavași, nici de capugii, cari îi opreau intrarea conacului vizirial, împinge, răstoarnă și dă năvală drept în odaia lui Mustafa Bairactaru. GHICA, S. A. 31. Niște scrisori viziriale. FILIMON, C. 64. – Variantă: viziriál, -ă adj.

vizirat
VIZIRÁT, vizirate, s. n. Funcția de vizir; perioadă în care cineva exercita această funcție. – Din fr. vizirat.

DOOM

vizirát s. n., pl. viziráte

vizirate
VIZIRÁT, vizirate, s. n. Funcția de vizir; perioadă în care cineva exercita această funcție. – Din fr. vizirat.

DOOM

vizirát s. n., pl. viziráte

viziratele
VIZIRÁT, vizirate, s. n. Funcția de vizir; perioadă în care cineva exercita această funcție. – Din fr. vizirat.

DOOM

vizirát s. n., pl. viziráte

viziratelor
VIZIRÁT, vizirate, s. n. Funcția de vizir; perioadă în care cineva exercita această funcție. – Din fr. vizirat.

DOOM

vizirát s. n., pl. viziráte

viziratul
VIZIRÁT, vizirate, s. n. Funcția de vizir; perioadă în care cineva exercita această funcție. – Din fr. vizirat.

DOOM

vizirát s. n., pl. viziráte

viziratului
VIZIRÁT, vizirate, s. n. Funcția de vizir; perioadă în care cineva exercita această funcție. – Din fr. vizirat.

DOOM

vizirát s. n., pl. viziráte

vizireasca
VIZIRÉSC, -EASCĂ, vizirești, adj. (Înv.) Care aparține vizirului, privitor la vizir. – Vizir + suf. -esc.

DOOM

vizirésc (înv.) adj. m., f. vizireáscă; pl. m. și f. viziréști

viziresc
VIZIRÉSC, -EASCĂ, vizirești, adj. (Înv.) Care aparține vizirului, privitor la vizir. – Vizir + suf. -esc.

DOOM

vizirésc (înv.) adj. m., f. vizireáscă; pl. m. și f. viziréști

vizirescul
VIZIRÉSC, -EASCĂ, vizirești, adj. (Înv.) Care aparține vizirului, privitor la vizir. – Vizir + suf. -esc.

DOOM

vizirésc (înv.) adj. m., f. vizireáscă; pl. m. și f. viziréști

vizirescului
VIZIRÉSC, -EASCĂ, vizirești, adj. (Înv.) Care aparține vizirului, privitor la vizir. – Vizir + suf. -esc.

DOOM

vizirésc (înv.) adj. m., f. vizireáscă; pl. m. și f. viziréști

vizirești
VIZIRÉSC, -EASCĂ, vizirești, adj. (Înv.) Care aparține vizirului, privitor la vizir. – Vizir + suf. -esc.

DOOM

vizirésc (înv.) adj. m., f. vizireáscă; pl. m. și f. viziréști

vizireștii
VIZIRÉSC, -EASCĂ, vizirești, adj. (Înv.) Care aparține vizirului, privitor la vizir. – Vizir + suf. -esc.

DOOM

vizirésc (înv.) adj. m., f. vizireáscă; pl. m. și f. viziréști

vizireștile
VIZIRÉSC, -EASCĂ, vizirești, adj. (Înv.) Care aparține vizirului, privitor la vizir. – Vizir + suf. -esc.

DOOM

vizirésc (înv.) adj. m., f. vizireáscă; pl. m. și f. viziréști

vizireștilor
VIZIRÉSC, -EASCĂ, vizirești, adj. (Înv.) Care aparține vizirului, privitor la vizir. – Vizir + suf. -esc.

DOOM

vizirésc (înv.) adj. m., f. vizireáscă; pl. m. și f. viziréști

viziri
VIZÍR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman primului sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

DOOM

vizír s. m., pl. vizíri

vizirial
VIZIRIÁL, -Ă adj. v. viziral.

vizirie
VIZIRÍE s. f. (Și în forma vezirie) Vizirat. Îi dete tot aceeași boierie, adică veziria. GORJAN, H. II 154. – Variantă: veziríe s. f.

vizirii
VIZÍR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman primului sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

DOOM

vizír s. m., pl. vizíri

vizirilor
VIZÍR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman primului sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

DOOM

vizír s. m., pl. vizíri

vizirul
VIZÍR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman primului sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

DOOM

vizír s. m., pl. vizíri

vizirului
VIZÍR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman primului sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

DOOM

vizír s. m., pl. vizíri

vizita
VIZÍTCĂ s. f. v. viziclu.

vizita
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizita
VÍZITĂ, vizite, s. f. 1. Întrevedere cu caracter prietenesc sau de curtoazie la domiciliul unei persoane. ♦ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesia și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Consultație medicală la patul bolnavului internat sau la domiciliul acestuia. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.

DOOM

cárte de vízită s. f. + prep. + s. f.

vizitai
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitam
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitare
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitare
VIZITÁRE, vizitări, s. f. Acțiunea de a vizita și rezultatul ei. – V. vizita.

DOOM

vizitáre s. f., g.-d. art. vizitắrii; pl. vizitắri

vizitarea
VIZITÁRE, vizitări, s. f. Acțiunea de a vizita și rezultatul ei. – V. vizita.

DOOM

vizitáre s. f., g.-d. art. vizitắrii; pl. vizitắri

vizitară
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitarăm
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitarăți
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitase
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitasem
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitaseră
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitaserăm
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitaserăți
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitaseși
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitaseți
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitat
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitat
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

vizitatoare
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatoarea
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatoarei
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatoarele
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatoarelor
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitator
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatori
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatorii
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatorilor
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatorul
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitatorului
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.

DOOM

vizitatór s. m., pl. vizitatóri

vizitau
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitași
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitați
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitcă
VIZÍTCĂ s. f. v. viziclu.

vizite
VIZÍTCĂ s. f. v. viziclu.

vizite
VÍZITĂ, vizite, s. f. 1. Întrevedere cu caracter prietenesc sau de curtoazie la domiciliul unei persoane. ♦ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesia și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Consultație medicală la patul bolnavului internat sau la domiciliul acestuia. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.

DOOM

cárte de vízită s. f. + prep. + s. f.

vizitează
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

viziteesc
VIZITEIÉSC, -IÁSCĂ, viziteiești, adj. (Rar) De vizitiu, al vizitiilor. Într-un rînd strigătul obișnuit viziteiesc: tbrr... îmi răsună în urechi. GANE, N. II 149.

vizitei
VIZÍTCĂ s. f. v. viziclu.

vizitei
VÍZITĂ, vizite, s. f. 1. Întrevedere cu caracter prietenesc sau de curtoazie la domiciliul unei persoane. ♦ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesia și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Consultație medicală la patul bolnavului internat sau la domiciliul acestuia. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.

DOOM

cárte de vízită s. f. + prep. + s. f.

viziteiesc
VIZITEIÉSC, -IÁSCĂ, viziteiești, adj. (Rar) De vizitiu, al vizitiilor. Într-un rînd strigătul obișnuit viziteiesc: tbrr... îmi răsună în urechi. GANE, N. II 149.

vizitele
VIZÍTCĂ s. f. v. viziclu.

vizitele
VÍZITĂ, vizite, s. f. 1. Întrevedere cu caracter prietenesc sau de curtoazie la domiciliul unei persoane. ♦ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesia și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Consultație medicală la patul bolnavului internat sau la domiciliul acestuia. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.

DOOM

cárte de vízită s. f. + prep. + s. f.

vizitelor
VIZÍTCĂ s. f. v. viziclu.

vizitelor
VÍZITĂ, vizite, s. f. 1. Întrevedere cu caracter prietenesc sau de curtoazie la domiciliul unei persoane. ♦ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesia și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Consultație medicală la patul bolnavului internat sau la domiciliul acestuia. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.

DOOM

cárte de vízită s. f. + prep. + s. f.

vizitez
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

viziteze
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitezi
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitii
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö.

DOOM

vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)

vizitiii
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö.

DOOM

vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)

vizitiilor
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö.

DOOM

vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)

vizitiu
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö.

DOOM

vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)

vizitiul
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö.

DOOM

vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)

vizitiului
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö.

DOOM

vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)

vizitând
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitînd
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.

DOOM

vizitá (a ~) vb., ind. prez. 3 viziteáză

vizitări
VIZITÁRE, vizitări, s. f. Acțiunea de a vizita și rezultatul ei. – V. vizita.

DOOM

vizitáre s. f., g.-d. art. vizitắrii; pl. vizitắri

vizitării
VIZITÁRE, vizitări, s. f. Acțiunea de a vizita și rezultatul ei. – V. vizita.

DOOM

vizitáre s. f., g.-d. art. vizitắrii; pl. vizitắri

vizitările
VIZITÁRE, vizitări, s. f. Acțiunea de a vizita și rezultatul ei. – V. vizita.

DOOM

vizitáre s. f., g.-d. art. vizitắrii; pl. vizitắri

vizitărilor
VIZITÁRE, vizitări, s. f. Acțiunea de a vizita și rezultatul ei. – V. vizita.

DOOM

vizitáre s. f., g.-d. art. vizitắrii; pl. vizitắri

viziune
VIZIÚNE, viziuni, s. f. 1. Percepție vizuală; imagine, reprezentare; p. ext. previziune. ♦ Vedenie, nălucire. 2. Mod de a vedea, de a concepe sau de a considera lucrurile; părere, opinie. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. vision. Cf. lat. v i s i o, -o n i s.

DOOM

viziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. viziúnii; pl. viziúni

viziunea
VIZIÚNE, viziuni, s. f. 1. Percepție vizuală; imagine, reprezentare; p. ext. previziune. ♦ Vedenie, nălucire. 2. Mod de a vedea, de a concepe sau de a considera lucrurile; părere, opinie. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. vision. Cf. lat. v i s i o, -o n i s.

DOOM

viziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. viziúnii; pl. viziúni

viziuni
VIZIÚNE, viziuni, s. f. 1. Percepție vizuală; imagine, reprezentare; p. ext. previziune. ♦ Vedenie, nălucire. 2. Mod de a vedea, de a concepe sau de a considera lucrurile; părere, opinie. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. vision. Cf. lat. v i s i o, -o n i s.

DOOM

viziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. viziúnii; pl. viziúni

viziunii
VIZIÚNE, viziuni, s. f. 1. Percepție vizuală; imagine, reprezentare; p. ext. previziune. ♦ Vedenie, nălucire. 2. Mod de a vedea, de a concepe sau de a considera lucrurile; părere, opinie. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. vision. Cf. lat. v i s i o, -o n i s.

DOOM

viziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. viziúnii; pl. viziúni

viziunile
VIZIÚNE, viziuni, s. f. 1. Percepție vizuală; imagine, reprezentare; p. ext. previziune. ♦ Vedenie, nălucire. 2. Mod de a vedea, de a concepe sau de a considera lucrurile; părere, opinie. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. vision. Cf. lat. v i s i o, -o n i s.

DOOM

viziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. viziúnii; pl. viziúni

viziunilor
VIZIÚNE, viziuni, s. f. 1. Percepție vizuală; imagine, reprezentare; p. ext. previziune. ♦ Vedenie, nălucire. 2. Mod de a vedea, de a concepe sau de a considera lucrurile; părere, opinie. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. vision. Cf. lat. v i s i o, -o n i s.

DOOM

viziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. viziúnii; pl. viziúni

vizoare
VIZÓR, vizoare, s. n. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic care permite delimitarea după necesitate a câmpului vizual și a liniei de vizare sau citirea indicațiilor de pe o scară gradată. ♦ Vizetă. ♦ (La pl.) Ochelarii măștilor de gaze. – Din fr. viseur.

DOOM

vizór s. n., pl. vizoáre

vizoarele
VIZÓR, vizoare, s. n. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic care permite delimitarea după necesitate a câmpului vizual și a liniei de vizare sau citirea indicațiilor de pe o scară gradată. ♦ Vizetă. ♦ (La pl.) Ochelarii măștilor de gaze. – Din fr. viseur.

DOOM

vizór s. n., pl. vizoáre

vizoarelor
VIZÓR, vizoare, s. n. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic care permite delimitarea după necesitate a câmpului vizual și a liniei de vizare sau citirea indicațiilor de pe o scară gradată. ♦ Vizetă. ♦ (La pl.) Ochelarii măștilor de gaze. – Din fr. viseur.

DOOM

vizór s. n., pl. vizoáre

vizomat
VIZOMÁT s.n. Colorimetru fotoelectric pentru măsurarea transparenței materialelor. [Pl. -te, var. (după alte surse) viziomat. / < germ. Visiomat].

vizon
VIZÓN, (1) vizoni, s. m., (2) vizoane, s. n. 1. S. m. Mamifer sălbatic carnivor asemănător cu nurca, dar de talie mai mare, cu blana prețioasă, care trăiește în America de Nord (Lutreola vison). 2. S. n. Blana acestui animal. ♦ Haină confecționată din blană de vizon (1). – Din fr. vison.

DOOM

vizón¹ (animal) s. m., pl. vizóni

vizoni
VIZÓN, (1) vizoni, s. m., (2) vizoane, s. n. 1. S. m. Mamifer sălbatic carnivor asemănător cu nurca, dar de talie mai mare, cu blana prețioasă, care trăiește în America de Nord (Lutreola vison). 2. S. n. Blana acestui animal. ♦ Haină confecționată din blană de vizon (1). – Din fr. vison.

DOOM

vizón¹ (animal) s. m., pl. vizóni

vizonii
VIZÓN, (1) vizoni, s. m., (2) vizoane, s. n. 1. S. m. Mamifer sălbatic carnivor asemănător cu nurca, dar de talie mai mare, cu blana prețioasă, care trăiește în America de Nord (Lutreola vison). 2. S. n. Blana acestui animal. ♦ Haină confecționată din blană de vizon (1). – Din fr. vison.

DOOM

vizón¹ (animal) s. m., pl. vizóni

vizonilor
VIZÓN, (1) vizoni, s. m., (2) vizoane, s. n. 1. S. m. Mamifer sălbatic carnivor asemănător cu nurca, dar de talie mai mare, cu blana prețioasă, care trăiește în America de Nord (Lutreola vison). 2. S. n. Blana acestui animal. ♦ Haină confecționată din blană de vizon (1). – Din fr. vison.

DOOM

vizón¹ (animal) s. m., pl. vizóni

vizonul
VIZÓN, (1) vizoni, s. m., (2) vizoane, s. n. 1. S. m. Mamifer sălbatic carnivor asemănător cu nurca, dar de talie mai mare, cu blana prețioasă, care trăiește în America de Nord (Lutreola vison). 2. S. n. Blana acestui animal. ♦ Haină confecționată din blană de vizon (1). – Din fr. vison.

DOOM

vizón¹ (animal) s. m., pl. vizóni

vizonului
VIZÓN, (1) vizoni, s. m., (2) vizoane, s. n. 1. S. m. Mamifer sălbatic carnivor asemănător cu nurca, dar de talie mai mare, cu blana prețioasă, care trăiește în America de Nord (Lutreola vison). 2. S. n. Blana acestui animal. ♦ Haină confecționată din blană de vizon (1). – Din fr. vison.

DOOM

vizón¹ (animal) s. m., pl. vizóni

vizor
VIZÓR, vizoare, s. n. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic care permite delimitarea după necesitate a câmpului vizual și a liniei de vizare sau citirea indicațiilor de pe o scară gradată. ♦ Vizetă. ♦ (La pl.) Ochelarii măștilor de gaze. – Din fr. viseur.

DOOM

vizór s. n., pl. vizoáre

vizorul
VIZÓR, vizoare, s. n. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic care permite delimitarea după necesitate a câmpului vizual și a liniei de vizare sau citirea indicațiilor de pe o scară gradată. ♦ Vizetă. ♦ (La pl.) Ochelarii măștilor de gaze. – Din fr. viseur.

DOOM

vizór s. n., pl. vizoáre

vizorului
VIZÓR, vizoare, s. n. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic care permite delimitarea după necesitate a câmpului vizual și a liniei de vizare sau citirea indicațiilor de pe o scară gradată. ♦ Vizetă. ♦ (La pl.) Ochelarii măștilor de gaze. – Din fr. viseur.

DOOM

vizór s. n., pl. vizoáre

vizual
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizuala
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizuale
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizualei
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizualele
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizualelor
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizuali
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizualii
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizualilor
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizualitate
VIZUALITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este vizual. [Pron. -zu-a-. / cf. it. visualità].

vizualitatea
VIZUALITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este vizual. [Pron. -zu-a-. / cf. it. visualità].

vizualități
VIZUALITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este vizual. [Pron. -zu-a-. / cf. it. visualità].

vizualității
VIZUALITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este vizual. [Pron. -zu-a-. / cf. it. visualità].

vizualiza
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizai
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizam
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizare
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizare
VIZUALIZÁRE, vizualizări, s. f. Acțiunea de a vizualiza. [Pr.: -zu-a-] – V. vizualiza.

vizualizarea
VIZUALIZÁRE, vizualizări, s. f. Acțiunea de a vizualiza. [Pr.: -zu-a-] – V. vizualiza.

vizualizară
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizarăm
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizarăți
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizase
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizasem
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizaseră
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizaserăm
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizaserăți
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizaseși
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizaseți
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizat
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizat
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

vizualizau
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizași
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizați
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizează
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizez
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizeze
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizezi
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizând
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizînd
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.

DOOM

*vizualizá (-zu-a-) vb., ind. prez. 3 vizualizeáză

vizualizări
VIZUALIZÁRE, vizualizări, s. f. Acțiunea de a vizualiza. [Pr.: -zu-a-] – V. vizualiza.

vizualizării
VIZUALIZÁRE, vizualizări, s. f. Acțiunea de a vizualiza. [Pr.: -zu-a-] – V. vizualiza.

vizualizările
VIZUALIZÁRE, vizualizări, s. f. Acțiunea de a vizualiza. [Pr.: -zu-a-] – V. vizualiza.

vizualizărilor
VIZUALIZÁRE, vizualizări, s. f. Acțiunea de a vizualiza. [Pr.: -zu-a-] – V. vizualiza.

vizualul
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizualului
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = spațiul cuprins de vedere când privirea este fixată asupra unui punct. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.

DOOM

vizuál (-zu-al) adj. m., pl. vizuáli; f. vizuálă, pl. vizuále

vizuina
VIZUÍNĂ, vizuini, s. f. 1. Adăpost al unor animale sălbatice; vizunie. ♦ Fig. Ascunzătoare. 2. Fig. Cocioabă, bordei. [Pl. și: vizuine] – Cf. viezure.

DOOM

vizuínă s. f., g.-d. art. vizuínii; pl. vizuíni

vizuini
VIZUÍNĂ, vizuini, s. f. 1. Adăpost al unor animale sălbatice; vizunie. ♦ Fig. Ascunzătoare. 2. Fig. Cocioabă, bordei. [Pl. și: vizuine] – Cf. viezure.

DOOM

vizuínă s. f., g.-d. art. vizuínii; pl. vizuíni

vizuinii
VIZUÍNĂ, vizuini, s. f. 1. Adăpost al unor animale sălbatice; vizunie. ♦ Fig. Ascunzătoare. 2. Fig. Cocioabă, bordei. [Pl. și: vizuine] – Cf. viezure.

DOOM

vizuínă s. f., g.-d. art. vizuínii; pl. vizuíni

vizuinile
VIZUÍNĂ, vizuini, s. f. 1. Adăpost al unor animale sălbatice; vizunie. ♦ Fig. Ascunzătoare. 2. Fig. Cocioabă, bordei. [Pl. și: vizuine] – Cf. viezure.

DOOM

vizuínă s. f., g.-d. art. vizuínii; pl. vizuíni

vizuinilor
VIZUÍNĂ, vizuini, s. f. 1. Adăpost al unor animale sălbatice; vizunie. ♦ Fig. Ascunzătoare. 2. Fig. Cocioabă, bordei. [Pl. și: vizuine] – Cf. viezure.

DOOM

vizuínă s. f., g.-d. art. vizuínii; pl. vizuíni

vizuni
VIZUNÍ, vizunesc, vb. IV. Intranz. (Despre animale sălbatice) A trăi, a-și duce viața într-o vizuină. Într-acest lac... vizunește un balaur cu doauăsprezece capete. SBIERA, P. 123.

vizunie
VIZUNÍE, vizunii, s. f. (Pop.) Vizuină. – Din vizuină.

vizând
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizând
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizînd
VIZÁ¹, vizez, vb. I. Tranz. A aplica o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. – Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizînd
VIZÁ², vizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta o armă, un aparat de măsură etc. (sau o parte a lor) spre un anumit obiectiv. 2. Fig. A se referi, a face aluzie la ceva; a ținti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop.- Din fr. viser.

DOOM

vizá (a ~) vb., ind. prez. 3 vizeáză

vizări
VIZÁRE¹, vizări, s. f. Acțiunea de a viza¹ și rezultatul ei. – V. viza¹.

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizări
VIZÁRE², vizări, s. f. Acțiunea de a viza² și rezultatul ei. – V. viza².

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizării
VIZÁRE¹, vizări, s. f. Acțiunea de a viza¹ și rezultatul ei. – V. viza¹.

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizării
VIZÁRE², vizări, s. f. Acțiunea de a viza² și rezultatul ei. – V. viza².

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizările
VIZÁRE¹, vizări, s. f. Acțiunea de a viza¹ și rezultatul ei. – V. viza¹.

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizările
VIZÁRE², vizări, s. f. Acțiunea de a viza² și rezultatul ei. – V. viza².

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizărilor
VIZÁRE¹, vizări, s. f. Acțiunea de a viza¹ și rezultatul ei. – V. viza¹.

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vizărilor
VIZÁRE², vizări, s. f. Acțiunea de a viza² și rezultatul ei. – V. viza².

DOOM

vizáre s. f., g.-d. art. vizắrii; pl. vizắri

vișen
VÍȘEN s. m. v. Vișin.

vișenă
VÍȘENĂ s. f. v. vișină.

vișilă
VIȘÍLĂ s. f. v. visilă.

vișin
VÍȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ◊ Vișin sălbatic = vișinel (2). Vișin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (utilizat la confecționarea lulelelor), cu frunzele plăcut mirositoare, folosite drept condiment, cu flori albe și cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vișină (derivat regresiv).

DOOM

víșin s. m., pl. víșini

vișina
VÍȘINĂ, vișine, s. f. Fructul vișinului, sferic, cărnos, de culoare roșu-închis și cu gust acrișor. ◊ Vișină sălbatică = fructul vișinelului (2). [Pl. și: vișini] – Din sl. višnja.

DOOM

víșină s. f., g.-d. art. víșinei; pl. víșine

vișinap
VIȘINÁP, vișinapuri, s. n. Vișinată. Nu te mai pricepeai ce era acolo... licheoruri, vișinapuri, compoturi și o mulțime de alte mărunțișuri. HOGAȘ, DR. II 30. Să caute de gospodărie... să facă cozonaci, pască, păstrămuri, dulceți, vutci, vișinapuri. ALECSANDRI, T. 505. – Variantă: vișnáp (GANE, N. II 175) s. n.

vișinata
VIȘINÁTĂ, (2) vișinate, s. f. 1. Băutură preparată din vișine fermentate cu zahăr și alcool. 2. Sortiment, porție de vișinată (1). – Vișină + suf. -ată. Cf. tc. v i ș n e.

DOOM

vișinátă s. f., g.-d. art. vișinátei; (sorturi, porții) pl. vișináte

vișinate
VIȘINÁTĂ, (2) vișinate, s. f. 1. Băutură preparată din vișine fermentate cu zahăr și alcool. 2. Sortiment, porție de vișinată (1). – Vișină + suf. -ată. Cf. tc. v i ș n e.

DOOM

vișinátă s. f., g.-d. art. vișinátei; (sorturi, porții) pl. vișináte

vișinatei
VIȘINÁTĂ, (2) vișinate, s. f. 1. Băutură preparată din vișine fermentate cu zahăr și alcool. 2. Sortiment, porție de vișinată (1). – Vișină + suf. -ată. Cf. tc. v i ș n e.

DOOM

vișinátă s. f., g.-d. art. vișinátei; (sorturi, porții) pl. vișináte

vișinatele
VIȘINÁTĂ, (2) vișinate, s. f. 1. Băutură preparată din vișine fermentate cu zahăr și alcool. 2. Sortiment, porție de vișinată (1). – Vișină + suf. -ată. Cf. tc. v i ș n e.

DOOM

vișinátă s. f., g.-d. art. vișinátei; (sorturi, porții) pl. vișináte

vișinatelor
VIȘINÁTĂ, (2) vișinate, s. f. 1. Băutură preparată din vișine fermentate cu zahăr și alcool. 2. Sortiment, porție de vișinată (1). – Vișină + suf. -ată. Cf. tc. v i ș n e.

DOOM

vișinátă s. f., g.-d. art. vișinátei; (sorturi, porții) pl. vișináte

vișinatic
VIȘINÁTIC, -Ă, vișinatici, -e, adj. Cu gust acrișor de vișină. Cireșe vișinatice.

vișine
VÍȘINĂ, vișine, s. f. Fructul vișinului, sferic, cărnos, de culoare roșu-închis și cu gust acrișor. ◊ Vișină sălbatică = fructul vișinelului (2). [Pl. și: vișini] – Din sl. višnja.

DOOM

víșină s. f., g.-d. art. víșinei; pl. víșine

vișinea
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea.

DOOM

vișineá/vișinícă s. f., art. vișineáua/vișiníca, g.-d. art. vișinélei; pl. vișinéle, art. vișinélele

vișineaua
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea.

DOOM

vișineá/vișinícă s. f., art. vișineáua/vișiníca, g.-d. art. vișinélei; pl. vișinéle, art. vișinélele

vișinei
VÍȘINĂ, vișine, s. f. Fructul vișinului, sferic, cărnos, de culoare roșu-închis și cu gust acrișor. ◊ Vișină sălbatică = fructul vișinelului (2). [Pl. și: vișini] – Din sl. višnja.

DOOM

víșină s. f., g.-d. art. víșinei; pl. víșine

vișinei
VIȘINÉL, vișinei, s. m. 1. Diminutiv al lui vișin. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe mici, sferice, roșii-purpurii, foarte acre; vișin sălbatic (Prunus fructicosa). – Vișin + suf. -el.

DOOM

vișinél s. m., pl. vișinéi, art. vișinéii

vișineii
VIȘINÉL, vișinei, s. m. 1. Diminutiv al lui vișin. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe mici, sferice, roșii-purpurii, foarte acre; vișin sălbatic (Prunus fructicosa). – Vișin + suf. -el.

DOOM

vișinél s. m., pl. vișinéi, art. vișinéii

vișineilor
VIȘINÉL, vișinei, s. m. 1. Diminutiv al lui vișin. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe mici, sferice, roșii-purpurii, foarte acre; vișin sălbatic (Prunus fructicosa). – Vișin + suf. -el.

DOOM

vișinél s. m., pl. vișinéi, art. vișinéii

vișinel
VIȘINÉL, vișinei, s. m. 1. Diminutiv al lui vișin. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe mici, sferice, roșii-purpurii, foarte acre; vișin sălbatic (Prunus fructicosa). – Vișin + suf. -el.

DOOM

vișinél s. m., pl. vișinéi, art. vișinéii

vișinele
VÍȘINĂ, vișine, s. f. Fructul vișinului, sferic, cărnos, de culoare roșu-închis și cu gust acrișor. ◊ Vișină sălbatică = fructul vișinelului (2). [Pl. și: vișini] – Din sl. višnja.

DOOM

víșină s. f., g.-d. art. víșinei; pl. víșine

vișinele
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea.

DOOM

vișineá/vișinícă s. f., art. vișineáua/vișiníca, g.-d. art. vișinélei; pl. vișinéle, art. vișinélele

vișinelei
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea.

DOOM

vișineá/vișinícă s. f., art. vișineáua/vișiníca, g.-d. art. vișinélei; pl. vișinéle, art. vișinélele

vișinelele
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea.

DOOM

vișineá/vișinícă s. f., art. vișineáua/vișiníca, g.-d. art. vișinélei; pl. vișinéle, art. vișinélele

vișinelelor
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea.

DOOM

vișineá/vișinícă s. f., art. vișineáua/vișiníca, g.-d. art. vișinélei; pl. vișinéle, art. vișinélele

vișinelor
VÍȘINĂ, vișine, s. f. Fructul vișinului, sferic, cărnos, de culoare roșu-închis și cu gust acrișor. ◊ Vișină sălbatică = fructul vișinelului (2). [Pl. și: vișini] – Din sl. višnja.

DOOM

víșină s. f., g.-d. art. víșinei; pl. víșine

vișinelul
VIȘINÉL, vișinei, s. m. 1. Diminutiv al lui vișin. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe mici, sferice, roșii-purpurii, foarte acre; vișin sălbatic (Prunus fructicosa). – Vișin + suf. -el.

DOOM

vișinél s. m., pl. vișinéi, art. vișinéii

vișinelului
VIȘINÉL, vișinei, s. m. 1. Diminutiv al lui vișin. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe mici, sferice, roșii-purpurii, foarte acre; vișin sălbatic (Prunus fructicosa). – Vișin + suf. -el.

DOOM

vișinél s. m., pl. vișinéi, art. vișinéii

vișinet
VIȘINÉT, vișineturi, s. n. (Rar) Livadă de vișini. – Vișin + suf. -et.

DOOM

vișinét (rar) s. n., pl. vișinéturi

vișinetul
VIȘINÉT, vișineturi, s. n. (Rar) Livadă de vișini. – Vișin + suf. -et.

DOOM

vișinét (rar) s. n., pl. vișinéturi

vișinetului
VIȘINÉT, vișineturi, s. n. (Rar) Livadă de vișini. – Vișin + suf. -et.

DOOM

vișinét (rar) s. n., pl. vișinéturi

vișineturi
VIȘINÉT, vișineturi, s. n. (Rar) Livadă de vișini. – Vișin + suf. -et.

DOOM

vișinét (rar) s. n., pl. vișinéturi

vișineturile
VIȘINÉT, vișineturi, s. n. (Rar) Livadă de vișini. – Vișin + suf. -et.

DOOM

vișinét (rar) s. n., pl. vișinéturi

vișineturilor
VIȘINÉT, vișineturi, s. n. (Rar) Livadă de vișini. – Vișin + suf. -et.

DOOM

vișinét (rar) s. n., pl. vișinéturi

vișini
VÍȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ◊ Vișin sălbatic = vișinel (2). Vișin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (utilizat la confecționarea lulelelor), cu frunzele plăcut mirositoare, folosite drept condiment, cu flori albe și cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vișină (derivat regresiv).

DOOM

víșin s. m., pl. víșini

vișinia
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișinica
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea.

DOOM

vișineá/vișinícă s. f., art. vișineáua/vișiníca, g.-d. art. vișinélei; pl. vișinéle, art. vișinélele

vișinie
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișiniei
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișinii
VÍȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ◊ Vișin sălbatic = vișinel (2). Vișin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (utilizat la confecționarea lulelelor), cu frunzele plăcut mirositoare, folosite drept condiment, cu flori albe și cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vișină (derivat regresiv).

DOOM

víșin s. m., pl. víșini

vișinii
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișiniii
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișiniile
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișiniilor
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișinilor
VÍȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ◊ Vișin sălbatic = vișinel (2). Vișin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (utilizat la confecționarea lulelelor), cu frunzele plăcut mirositoare, folosite drept condiment, cu flori albe și cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vișină (derivat regresiv).

DOOM

víșin s. m., pl. víșini

vișiniu
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișiniul
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișiniului
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.

DOOM

vișiníu¹ adj. m., f. vișiníe; pl. m. și f. vișiníi

vișinul
VÍȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ◊ Vișin sălbatic = vișinel (2). Vișin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (utilizat la confecționarea lulelelor), cu frunzele plăcut mirositoare, folosite drept condiment, cu flori albe și cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vișină (derivat regresiv).

DOOM

víșin s. m., pl. víșini

vișinului
VÍȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ◊ Vișin sălbatic = vișinel (2). Vișin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (utilizat la confecționarea lulelelor), cu frunzele plăcut mirositoare, folosite drept condiment, cu flori albe și cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vișină (derivat regresiv).

DOOM

víșin s. m., pl. víșini

vișnap
VIȘNÁP s. n. v. vișinap.

viști
viștí (-tésc, -ít), vb. – A se crăpa buzele de uscăciune. Lat. vĭescĕre (Candrea). În Olt., cuvînt rar.

viștire
viștí (-tésc, -ít), vb. – A se crăpa buzele de uscăciune. Lat. vĭescĕre (Candrea). În Olt., cuvînt rar.

viț
VIȚ, víțuri, s. n. Glumă. (din germ. Witz = glumă < germ. de sus medie witze < v. germ. de sus wizzi = înțelegere, înțelepciune, judecată < got. unwitti = neștiință) [et. și WDW]

vița
VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

DOOM

víță s. f., g.-d. art. víței; pl. víțe

vițe
VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

DOOM

víță s. f., g.-d. art. víței; pl. víțe

vițe
VÍȚE- v. vice-.

vițea
VIȚÍCĂ, vițele, s. f. Vițea. – Vită + suf. -ică sau vițel + suf. -ică

DOOM

vițeá/vițícă s. f., g.-d. art. vițélei; pl. vițéle, art. vițélele

vițeaua
VIȚÍCĂ, vițele, s. f. Vițea. – Vită + suf. -ică sau vițel + suf. -ică

DOOM

vițeá/vițícă s. f., g.-d. art. vițélei; pl. vițéle, art. vițélele

viței
VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

DOOM

víță s. f., g.-d. art. víței; pl. víțe

viței
VIȚÉL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

DOOM

vițél s. m., pl. vițéi, art. vițéii

vițeii
VIȚÉL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

DOOM

vițél s. m., pl. vițéi, art. vițéii

vițeilor
VIȚÉL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

DOOM

vițél s. m., pl. vițéi, art. vițéii

vițel
VIȚÉL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

DOOM

vițél s. m., pl. vițéi, art. vițéii

vițelar
VIȚELÁR, vițelari, s. m. 1. Persoană care supraveghează și îngrijește vițeii. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut, cu frunze lungi, cu florile grupate în spic; părangină (Anthoxanthum odoratum). – Vițel + suf. -ar.

DOOM

vițelár (rar) s. m., pl. vițelári

vițelari
VIȚELÁR, vițelari, s. m. 1. Persoană care supraveghează și îngrijește vițeii. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut, cu frunze lungi, cu florile grupate în spic; părangină (Anthoxanthum odoratum). – Vițel + suf. -ar.

DOOM

vițelár (rar) s. m., pl. vițelári

vițelarii
VIȚELÁR, vițelari, s. m. 1. Persoană care supraveghează și îngrijește vițeii. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut, cu frunze lungi, cu florile grupate în spic; părangină (Anthoxanthum odoratum). – Vițel + suf. -ar.

DOOM

vițelár (rar) s. m., pl. vițelári

vițelarilor
VIȚELÁR, vițelari, s. m. 1. Persoană care supraveghează și îngrijește vițeii. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut, cu frunze lungi, cu florile grupate în spic; părangină (Anthoxanthum odoratum). – Vițel + suf. -ar.

DOOM

vițelár (rar) s. m., pl. vițelári

vițelarul
VIȚELÁR, vițelari, s. m. 1. Persoană care supraveghează și îngrijește vițeii. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut, cu frunze lungi, cu florile grupate în spic; părangină (Anthoxanthum odoratum). – Vițel + suf. -ar.

DOOM

vițelár (rar) s. m., pl. vițelári

vițelarului
VIȚELÁR, vițelari, s. m. 1. Persoană care supraveghează și îngrijește vițeii. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut, cu frunze lungi, cu florile grupate în spic; părangină (Anthoxanthum odoratum). – Vițel + suf. -ar.

DOOM

vițelár (rar) s. m., pl. vițelári

vițele
VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

DOOM

víță s. f., g.-d. art. víței; pl. víțe

vițele
VIȚÍCĂ, vițele, s. f. Vițea. – Vită + suf. -ică sau vițel + suf. -ică

DOOM

vițeá/vițícă s. f., g.-d. art. vițélei; pl. vițéle, art. vițélele

vițelei
VIȚÍCĂ, vițele, s. f. Vițea. – Vită + suf. -ică sau vițel + suf. -ică

DOOM

vițeá/vițícă s. f., g.-d. art. vițélei; pl. vițéle, art. vițélele

vițelele
VIȚÍCĂ, vițele, s. f. Vițea. – Vită + suf. -ică sau vițel + suf. -ică

DOOM

vițeá/vițícă s. f., g.-d. art. vițélei; pl. vițéle, art. vițélele

vițelelor
VIȚÍCĂ, vițele, s. f. Vițea. – Vită + suf. -ică sau vițel + suf. -ică

DOOM

vițeá/vițícă s. f., g.-d. art. vițélei; pl. vițéle, art. vițélele

vițelor
VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

DOOM

víță s. f., g.-d. art. víței; pl. víțe

vițelucă
VIȚELÚCĂ, vițeluci, s. f. Vițelușă. (Cu pronunțare regională) Cumpără... o vițălucă ca pana corbului de neagră. RETEGANUL, la CADE.

vițelul
VIȚÉL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

DOOM

vițél s. m., pl. vițéi, art. vițéii

vițelului
VIȚÉL, viței, s. m. 1. Puiul vacii, până la circa un an. ◊ Vițelul de aur = simbol al bogăției, al opulenței. ♦ Carne de vițel (1). ♦ Piele de vițel (1). 2. (Reg.) Pui de cerb. 3. (Reg.) Raniță militară (acoperită cu piele de vițel). – Lat. vitellus.

DOOM

vițél s. m., pl. vițéi, art. vițéii

vițeluș
VIȚELÚȘ, vițeluși, s. m. Diminutiv al lui vițel. – Vițel + suf. -uș.

DOOM

vițelúș s. m., pl. vițelúși

vițelușa
VIȚELÚȘĂ, vițelușe, s. f. Diminutiv al lui vițea. – Vițea + suf. -elușă.

DOOM

vițelúșă s. f., art. vițelúșa, g.-d. art. vițelúșei; pl. vițelúșe

vițelușe
VIȚELÚȘĂ, vițelușe, s. f. Diminutiv al lui vițea. – Vițea + suf. -elușă.

DOOM

vițelúșă s. f., art. vițelúșa, g.-d. art. vițelúșei; pl. vițelúșe

vițelușei
VIȚELÚȘĂ, vițelușe, s. f. Diminutiv al lui vițea. – Vițea + suf. -elușă.

DOOM

vițelúșă s. f., art. vițelúșa, g.-d. art. vițelúșei; pl. vițelúșe

vițelușele
VIȚELÚȘĂ, vițelușe, s. f. Diminutiv al lui vițea. – Vițea + suf. -elușă.

DOOM

vițelúșă s. f., art. vițelúșa, g.-d. art. vițelúșei; pl. vițelúșe

vițelușelor
VIȚELÚȘĂ, vițelușe, s. f. Diminutiv al lui vițea. – Vițea + suf. -elușă.

DOOM

vițelúșă s. f., art. vițelúșa, g.-d. art. vițelúșei; pl. vițelúșe

vițeluși
VIȚELÚȘ, vițeluși, s. m. Diminutiv al lui vițel. – Vițel + suf. -uș.

DOOM

vițelúș s. m., pl. vițelúși

vițelușii
VIȚELÚȘ, vițeluși, s. m. Diminutiv al lui vițel. – Vițel + suf. -uș.

DOOM

vițelúș s. m., pl. vițelúși

vițelușilor
VIȚELÚȘ, vițeluși, s. m. Diminutiv al lui vițel. – Vițel + suf. -uș.

DOOM

vițelúș s. m., pl. vițelúși

vițelușul
VIȚELÚȘ, vițeluși, s. m. Diminutiv al lui vițel. – Vițel + suf. -uș.

DOOM

vițelúș s. m., pl. vițelúși

vițelușului
VIȚELÚȘ, vițeluși, s. m. Diminutiv al lui vițel. – Vițel + suf. -uș.

DOOM

vițelúș s. m., pl. vițelúși

vițiat
VICIÁT, -Ă, viciați, -te, adj. 1. (Despre aer) Devenit impropriu pentru respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrânat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii). [Pr.: -ci-at. – Var.: (înv.) vițiát, -ă adj.] – V. vicia.

vițica
VIȚÍCĂ, vițele, s. f. Vițea. – Vită + suf. -ică sau vițel + suf. -ică

DOOM

vițeá/vițícă s. f., g.-d. art. vițélei; pl. vițéle, art. vițélele

vițioane
VIȚIOÁNE s. f. pl. (Rar) Șuvițe de păr.

vițioană
VIȚIOÁNE s. f. pl. (Rar) Șuvițe de păr. – Din viță + suf. -oană.

vițios
VICIÓS, -OÁSĂ, vicioși, -oase, adj. 1. Care are defecte (de construcție, de funcționare etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrăbălat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Cu vicii de formă sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) vițiós, -oásă adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

DOOM

viciós (-ci-os) adj. m., pl. vicióși; f. vicioásă, pl. vicioáse

vițiu
VÍCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.) ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.

DOOM

víciu [ciu pron. ciu] s. m., art. víciul; pl. vícii, art. víciile (-ci-i-)

vițoasa
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițoase
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițoasei
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițoasele
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițoaselor
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițos
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițosul
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițosului
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițoși
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițoșii
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse

vițoșilor
VIȚÓS, -OÁSĂ, vițoși, -oase, adj. (Pop.) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2. Mițos, lățos. – Viță + suf. -os.

DOOM

vițós (pop.) adj. m., pl. vițóși; f. vițoásă, pl. vițoáse