veac
VEÁC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol. 2. Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ◊ Veacul de mijloc = Evul Mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ◊ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♦ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ◊ Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ◊ Loc. adv. În veci sau (în) veac de veac, în veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și: (3, m.) veci] – Din sl. vĕkŭ. DOOM
veac s. n,, pl. veácuri (în expr. și veci)
veaca
veácă (véci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”.
veacul
VEÁC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol. 2. Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ◊ Veacul de mijloc = Evul Mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ◊ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♦ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ◊ Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ◊ Loc. adv. În veci sau (în) veac de veac, în veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și: (3, m.) veci] – Din sl. vĕkŭ. DOOM
veac s. n,, pl. veácuri (în expr. și veci)
veacului
VEÁC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol. 2. Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ◊ Veacul de mijloc = Evul Mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ◊ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♦ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ◊ Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ◊ Loc. adv. În veci sau (în) veac de veac, în veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și: (3, m.) veci] – Din sl. vĕkŭ. DOOM
veac s. n,, pl. veácuri (în expr. și veci)
veacuri
VEÁC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol. 2. Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ◊ Veacul de mijloc = Evul Mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ◊ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♦ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ◊ Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ◊ Loc. adv. În veci sau (în) veac de veac, în veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și: (3, m.) veci] – Din sl. vĕkŭ. DOOM
veac s. n,, pl. veácuri (în expr. și veci)
veacurile
VEÁC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol. 2. Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ◊ Veacul de mijloc = Evul Mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ◊ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♦ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ◊ Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ◊ Loc. adv. În veci sau (în) veac de veac, în veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și: (3, m.) veci] – Din sl. vĕkŭ. DOOM
veac s. n,, pl. veácuri (în expr. și veci)
veacurilor
VEÁC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol. 2. Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ◊ Veacul de mijloc = Evul Mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ◊ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♦ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ◊ Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ◊ Loc. adv. În veci sau (în) veac de veac, în veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și: (3, m.) veci] – Din sl. vĕkŭ. DOOM
veac s. n,, pl. veácuri (în expr. și veci)
vearbă
veárbă (vérbe), s. f. – Smoc de trei fire. – Var. viarbă. Sl. vrŭbĭ „șiret” (Scriban), cf. sb. vrbca „cordon”. În Banat.
vece
VECÉ2, veceuri, s. n. Closet. [Var.: vecéu s. n.] – Din pronunțarea românească a inițialelor w[ater] c[loset].
vece
VÉCE, veci, s. f. 1. Organ suprem al puterii în unele orașe rusești în sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. – Din sb. veće. DOOM
véce s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci
vecea
VÉCE, veci, s. f. 1. Organ suprem al puterii în unele orașe rusești în sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. – Din sb. veće. DOOM
véce s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci
vecerne
VECÉRNE s. f. v. vecernie.
vecernia
VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din sl. večerĩnja. DOOM
vecérnie (-ni-e) s. f., art. vecérnia (-ni-a), g.-d. art. vecérniei; pl. vecérnii, art. vecérniile (-ni-i-)
vecernie
VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din sl. večerĩnja. DOOM
vecérnie (-ni-e) s. f., art. vecérnia (-ni-a), g.-d. art. vecérniei; pl. vecérnii, art. vecérniile (-ni-i-)
vecerniei
VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din sl. večerĩnja. DOOM
vecérnie (-ni-e) s. f., art. vecérnia (-ni-a), g.-d. art. vecérniei; pl. vecérnii, art. vecérniile (-ni-i-)
vecernii
VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din sl. večerĩnja. DOOM
vecérnie (-ni-e) s. f., art. vecérnia (-ni-a), g.-d. art. vecérniei; pl. vecérnii, art. vecérniile (-ni-i-)
vecerniile
VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din sl. večerĩnja. DOOM
vecérnie (-ni-e) s. f., art. vecérnia (-ni-a), g.-d. art. vecérniei; pl. vecérnii, art. vecérniile (-ni-i-)
vecerniilor
VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din sl. večerĩnja. DOOM
vecérnie (-ni-e) s. f., art. vecérnia (-ni-a), g.-d. art. vecérniei; pl. vecérnii, art. vecérniile (-ni-i-)
veceu
VECÉ2, veceuri, s. n. Closet. [Var.: vecéu s. n.] – Din pronunțarea românească a inițialelor w[ater] c[loset].
veche
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
vechea
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
vechei
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
vechi
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
vechia
VECHÍE, s. f. (Înv.) Vechime; antichitate. – Vechi + suf. -ie. DOOM
vechíe (înv.) s. f., art. vechía, g.-d. vechíi; art. vechíei
vechie
VECHÍE, s. f. (Înv.) Vechime; antichitate. – Vechi + suf. -ie. DOOM
vechíe (înv.) s. f., art. vechía, g.-d. vechíi; art. vechíei
vechiei
VECHÍE, s. f. (Înv.) Vechime; antichitate. – Vechi + suf. -ie. DOOM
vechíe (înv.) s. f., art. vechía, g.-d. vechíi; art. vechíei
vechii
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
vechii
VECHÍE, s. f. (Înv.) Vechime; antichitate. – Vechi + suf. -ie. DOOM
vechíe (înv.) s. f., art. vechía, g.-d. vechíi; art. vechíei
vechil
VECHÍL, vechili, s. m. 1. (În trecut) Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie, om de încredere al unui moșier; administrator de moșie. 2. (Înv.) Avocat. – Din tc. vekil. DOOM
vechíl s. m., pl. vechíli
vechile
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
vechili
VECHÍL, vechili, s. m. 1. (În trecut) Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie, om de încredere al unui moșier; administrator de moșie. 2. (Înv.) Avocat. – Din tc. vekil. DOOM
vechíl s. m., pl. vechíli
vechilii
VECHÍL, vechili, s. m. 1. (În trecut) Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie, om de încredere al unui moșier; administrator de moșie. 2. (Înv.) Avocat. – Din tc. vekil. DOOM
vechíl s. m., pl. vechíli
vechililor
VECHÍL, vechili, s. m. 1. (În trecut) Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie, om de încredere al unui moșier; administrator de moșie. 2. (Înv.) Avocat. – Din tc. vekil. DOOM
vechíl s. m., pl. vechíli
vechiliță
VECHILÍȚĂ, vechilițe, s. f. (Rar) Nevastă de vechil. Gospodăria ei nu se lovea... nici cu a multor vechilițe de primprejur. CONTEMPORANUL, VI 99.
vechilor
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
vechilul
VECHÍL, vechili, s. m. 1. (În trecut) Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie, om de încredere al unui moșier; administrator de moșie. 2. (Înv.) Avocat. – Din tc. vekil. DOOM
vechíl s. m., pl. vechíli
vechilului
VECHÍL, vechili, s. m. 1. (În trecut) Persoană care supraveghea și administra munca de pe o moșie, om de încredere al unui moșier; administrator de moșie. 2. (Înv.) Avocat. – Din tc. vekil. DOOM
vechíl s. m., pl. vechíli
vechime
VECHÍME s. f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcție. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate, vechie. – Vechi + suf. -ime. DOOM
vechíme s. f., g.-d. art vechímii
vechimea
VECHÍME s. f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcție. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate, vechie. – Vechi + suf. -ime. DOOM
vechíme s. f., g.-d. art vechímii
vechimi
VECHÍME s. f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcție. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate, vechie. – Vechi + suf. -ime. DOOM
vechíme s. f., g.-d. art vechímii
vechimii
VECHÍME s. f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcție. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate, vechie. – Vechi + suf. -ime. DOOM
vechíme s. f., g.-d. art vechímii
vechitura
VECHITURĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechime (1); uzură. – Vechi + suf. -tură. DOOM
vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri
vechituri
VECHITURĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechime (1); uzură. – Vechi + suf. -tură. DOOM
vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri
vechiturii
VECHITURĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechime (1); uzură. – Vechi + suf. -tură. DOOM
vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri
vechiturile
VECHITURĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechime (1); uzură. – Vechi + suf. -tură. DOOM
vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri
vechiturilor
VECHITURĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechime (1); uzură. – Vechi + suf. -tură. DOOM
vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri
vechiul
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
vechiului
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). DOOM
Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n.
veci
veácă (véci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”.
veci
VÉCE, veci, s. f. 1. Organ suprem al puterii în unele orașe rusești în sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. – Din sb. veće. DOOM
véce s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci
vecie
VECÍE s. f. Eternitate, veșnicie. ◊ Loc. adj. și adv. Pe vecie = veșnic, etern. – Veac + suf. -ie. DOOM
vecíe s. f., art. vecía, g.-d. vecíi, art. vecíei
vecii
veácă (véci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”.
vecii
VÉCE, veci, s. f. 1. Organ suprem al puterii în unele orașe rusești în sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. – Din sb. veće. DOOM
véce s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci
vecile
veácă (véci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”.
vecile
VÉCE, veci, s. f. 1. Organ suprem al puterii în unele orașe rusești în sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. – Din sb. veće. DOOM
véce s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci
vecilor
veácă (véci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”.
vecilor
VÉCE, veci, s. f. 1. Organ suprem al puterii în unele orașe rusești în sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. – Din sb. veće. DOOM
véce s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci
vecin
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecin
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecina
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecina
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinaș
VECINÁȘ, -Ă, vecinași, -e, s. m. și f. (Rar) Vecinel. – Din vecin + suf. -aș.
vecinașă
VECINÁȘ, -Ă, vecinași, -e, s. m. și f. (Rar) Vecinel. – Din vecin + suf. -aș.
vecine
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecine
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecine
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinei
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinei
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinel
VECINÉL, -ÍCĂ, vecinei, -le, s. m. și f. Diminutiv al lui v e c i n3. Unul zice: vecinele, Cumpără-mi două inele. PANN, N H. 49. Nu te duce, măi bădică... Stai aici la vecinică. TEODORESCU, P. P. 323.
vecinele
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinele
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinelor
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinelor
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecini
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecini
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinic
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
vecinicie
VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune niciunei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [Var.: (înv. și pop.) vecinicíe s. f.] – Veșnic + suf. -ie. DOOM
veșnicíe s. f., art. veșnicía, g.-d. art. veșnicíei; pl. veșnicíi, art. veșnicíile
vecinică
VECINÉL, -ÍCĂ, vecinei, -le, s. m. și f. Diminutiv al lui v e c i n3. Unul zice: vecinele, Cumpără-mi două inele. PANN, N H. 49. Nu te duce, măi bădică... Stai aici la vecinică. TEODORESCU, P. P. 323.
vecinie
VECINÍE s. f. Vecinătate (II). – Vecin + suf. -ie. DOOM
veciníe s. f., art. vecinia, g.-d. vecinii, art. veciniei
vecinii
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinii
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinilor
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinilor
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecino
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecino
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinul
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinul
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinule
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinule
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinului
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinului
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus. DOOM
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecinătate
VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis. DOOM
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți
vecinătatea
VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis. DOOM
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți
vecinătăți
VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis. DOOM
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți
vecinătății
VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis. DOOM
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți
vecinătățile
VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis. DOOM
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți
vecinătăților
VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis. DOOM
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți
vecsel
VÉCSEL, vecsele, s. n. (Înv.) Poliță. – Din germ. Wechsel. DOOM
vécsel (înv.) s. n., pl. vécsele
vecsele
VÉCSEL, vecsele, s. n. (Înv.) Poliță. – Din germ. Wechsel. DOOM
vécsel (înv.) s. n., pl. vécsele
vecselele
VÉCSEL, vecsele, s. n. (Înv.) Poliță. – Din germ. Wechsel. DOOM
vécsel (înv.) s. n., pl. vécsele
vecselelor
VÉCSEL, vecsele, s. n. (Înv.) Poliță. – Din germ. Wechsel. DOOM
vécsel (înv.) s. n., pl. vécsele
vecselul
VÉCSEL, vecsele, s. n. (Înv.) Poliță. – Din germ. Wechsel. DOOM
vécsel (înv.) s. n., pl. vécsele
vecselului
VÉCSEL, vecsele, s. n. (Înv.) Poliță. – Din germ. Wechsel. DOOM
vécsel (înv.) s. n., pl. vécsele
vecto
VECTO- v. vector.
vectoare
VECTOÁRE, vectoare, adj. f. (În expr.) Rază vectoare = segment de dreaptă orientat din originea unui sistem de coordonate polare spre un punct, și a cărui mărime este reprezentată prin distanța de la origine la acel punct. DOOM
vectoáre adj. f., pl. vectoáre
vectoarea
VECTOÁRE, vectoare, adj. f. (În expr.) Rază vectoare = segment de dreaptă orientat din originea unui sistem de coordonate polare spre un punct, și a cărui mărime este reprezentată prin distanța de la origine la acel punct. DOOM
vectoáre adj. f., pl. vectoáre
vectoarei
VECTOÁRE, vectoare, adj. f. (În expr.) Rază vectoare = segment de dreaptă orientat din originea unui sistem de coordonate polare spre un punct, și a cărui mărime este reprezentată prin distanța de la origine la acel punct. DOOM
vectoáre adj. f., pl. vectoáre
vectoarele
VECTOÁRE, vectoare, adj. f. (În expr.) Rază vectoare = segment de dreaptă orientat din originea unui sistem de coordonate polare spre un punct, și a cărui mărime este reprezentată prin distanța de la origine la acel punct. DOOM
vectoáre adj. f., pl. vectoáre
vectoarelor
VECTOÁRE, vectoare, adj. f. (În expr.) Rază vectoare = segment de dreaptă orientat din originea unui sistem de coordonate polare spre un punct, și a cărui mărime este reprezentată prin distanța de la origine la acel punct. DOOM
vectoáre adj. f., pl. vectoáre
vectocardiograf
VECTOCARDIOGRÁF s.n. Aparat electronic folosit în vectocardiografie. [< fr. vectocardiographe].
vectocardiografe
VECTOCARDIOGRÁF s.n. Aparat electronic folosit în vectocardiografie. [< fr. vectocardiographe].
vectocardiografele
VECTOCARDIOGRÁF s.n. Aparat electronic folosit în vectocardiografie. [< fr. vectocardiographe].
vectocardiografelor
VECTOCARDIOGRÁF s.n. Aparat electronic folosit în vectocardiografie. [< fr. vectocardiographe].
vectocardiografia
VECTOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Electrocardiografie care permite urmărirea directă pe un ecran de televiziune a biocurenților inimii. [Gen. -iei. / < fr. vectocardiographie]. DOOM
vectocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. vectocardiografía, g.-d. art. vectocardiografíei; pl. vectocardiografíi, art. vectocardiografíile
vectocardiografie
VECTOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Electrocardiografie care permite urmărirea directă pe un ecran de televiziune a biocurenților inimii. [Gen. -iei. / < fr. vectocardiographie]. DOOM
vectocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. vectocardiografía, g.-d. art. vectocardiografíei; pl. vectocardiografíi, art. vectocardiografíile
vectocardiografiei
VECTOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Electrocardiografie care permite urmărirea directă pe un ecran de televiziune a biocurenților inimii. [Gen. -iei. / < fr. vectocardiographie]. DOOM
vectocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. vectocardiografía, g.-d. art. vectocardiografíei; pl. vectocardiografíi, art. vectocardiografíile
vectocardiografii
VECTOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Electrocardiografie care permite urmărirea directă pe un ecran de televiziune a biocurenților inimii. [Gen. -iei. / < fr. vectocardiographie]. DOOM
vectocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. vectocardiografía, g.-d. art. vectocardiografíei; pl. vectocardiografíi, art. vectocardiografíile
vectocardiografiile
VECTOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Electrocardiografie care permite urmărirea directă pe un ecran de televiziune a biocurenților inimii. [Gen. -iei. / < fr. vectocardiographie]. DOOM
vectocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. vectocardiografía, g.-d. art. vectocardiografíei; pl. vectocardiografíi, art. vectocardiografíile
vectocardiografiilor
VECTOCARDIOGRAFÍE s.f. (Med.) Electrocardiografie care permite urmărirea directă pe un ecran de televiziune a biocurenților inimii. [Gen. -iei. / < fr. vectocardiographie]. DOOM
vectocardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. vectocardiografía, g.-d. art. vectocardiografíei; pl. vectocardiografíi, art. vectocardiografíile
vectocardiograful
VECTOCARDIOGRÁF s.n. Aparat electronic folosit în vectocardiografie. [< fr. vectocardiographe].
vectocardiografului
VECTOCARDIOGRÁF s.n. Aparat electronic folosit în vectocardiografie. [< fr. vectocardiographe].
vectocardiogramă
VECTOCARDIOGRÁMĂ s.f. Curbă obținută la vectocardiograf. [< fr. vectocardiogramme].
vector
VÉCTOR, vectori, s. m. 1. Mărime matematică sau fizică definită printr-o valoare numerică, o unitate de măsură, o direcție și un punct de aplicație (reprezentată grafic printr-un segment de dreaptă orientat). ◊ (Adjectival) Rază vectoare. 2. (Med.) Organism care transmite germeni patogeni de la un animal la altul, de la om la om sau de la animale la om. [Accentuat și: vectór] – Din fr. vecteur. DOOM
!véctor/vectór s. m., pl. véctori/vectóri
vectorial
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectoriala
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectoriale
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectorialei
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectorialele
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectorialelor
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectoriali
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectorialii
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectorialilor
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectorialul
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectorialului
VECTORIÁL, -Ă, vectoriali, -e, adj. Care aparține vectorului, privitor la vector, care folosește vectorii. ◊ Calculul vectorial = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operațiilor făcute cu vectori. [Pr.: -ri-al] – Din fr. vectoriel. DOOM
vectoriál (-ri-al) adj. m., pl. vectoriáli; f. vectoriálă, pl. vectoriále
vectormetre
VECTORMÉTRU, vectormetre, s. n. (Elt.) Aparat electric pentru măsurarea caracteristicilor curenților alternativi. – Din fr. vecteurmètre.
vectormetrele
VECTORMÉTRU, vectormetre, s. n. (Elt.) Aparat electric pentru măsurarea caracteristicilor curenților alternativi. – Din fr. vecteurmètre.
vectormetrelor
VECTORMÉTRU, vectormetre, s. n. (Elt.) Aparat electric pentru măsurarea caracteristicilor curenților alternativi. – Din fr. vecteurmètre.
vectormetru
VECTORMÉTRU, vectormetre, s. n. (Elt.) Aparat electric pentru măsurarea caracteristicilor curenților alternativi. – Din fr. vecteurmètre.
vectormetrul
VECTORMÉTRU, vectormetre, s. n. (Elt.) Aparat electric pentru măsurarea caracteristicilor curenților alternativi. – Din fr. vecteurmètre.
vectormetrului
VECTORMÉTRU, vectormetre, s. n. (Elt.) Aparat electric pentru măsurarea caracteristicilor curenților alternativi. – Din fr. vecteurmètre.
vectoscopia
VECTOSCOPÍE s.f. Observare pe ecranul vectocardiografului a figurii trasate prin deplasarea spotului luminos. [Gen. -iei. / < fr. vectoscopie].
vectoscopie
VECTOSCOPÍE s.f. Observare pe ecranul vectocardiografului a figurii trasate prin deplasarea spotului luminos. [Gen. -iei. / < fr. vectoscopie].
vectoscopiei
VECTOSCOPÍE s.f. Observare pe ecranul vectocardiografului a figurii trasate prin deplasarea spotului luminos. [Gen. -iei. / < fr. vectoscopie].
vectoscopii
VECTOSCOPÍE s.f. Observare pe ecranul vectocardiografului a figurii trasate prin deplasarea spotului luminos. [Gen. -iei. / < fr. vectoscopie].
vectoscopiile
VECTOSCOPÍE s.f. Observare pe ecranul vectocardiografului a figurii trasate prin deplasarea spotului luminos. [Gen. -iei. / < fr. vectoscopie].
vectoscopiilor
VECTOSCOPÍE s.f. Observare pe ecranul vectocardiografului a figurii trasate prin deplasarea spotului luminos. [Gen. -iei. / < fr. vectoscopie].
vecui
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuia
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiai
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiam
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiască
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiau
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiați
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiesc
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiește
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiești
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuii
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuim
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuind
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuire
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuire
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui.
vecuiră
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuirăm
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuirăți
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuise
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuisem
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiseră
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiserăm
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiserăți
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiseși
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiseți
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuit
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiși
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuiți
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui. DOOM
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
veda
VÉDA, vede, s. f. Cea mai veche scriere sacră indiană, considerată operă necreată, existând din totdeauna și dobândită prin revelație de câțiva înțelepți primordiali, care au transmis-o posterității. – Din fr. Vedas. DOOM
véda (text sanscrit) s. f., g.-d. art. védei; pl. véde
vede
VÉDE s. f. pl. Nume dat culegerii de texte religioase și literare scrise în sanscrita veche, care reprezintă primele documente literare din India. – Din fr. Védas. DOOM
!véde (literă chirilică) s. m., pl. vede
vede
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedea
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedeai
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedeală
VEDEÁLĂ s. f. (Învechit, în expr.) La (sau în) vedeală = așa încît să poată fi văzut, cunoscut; la vedere. Strînge vraci și înțelepți, strică turnul, o scoate pe fată la vedeală. PAMFILE, la CADE. Am făcut... această îndrăzneală, să scoț acest fel de carte în vedeală. ODOBESCU, S. I 301.
vedeam
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedeau
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedeați
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedele
VÉDE s. f. pl. Nume dat culegerii de texte religioase și literare scrise în sanscrita veche, care reprezintă primele documente literare din India. – Din fr. Védas. DOOM
!véde (literă chirilică) s. m., pl. vede
vedelor
VÉDE s. f. pl. Nume dat culegerii de texte religioase și literare scrise în sanscrita veche, care reprezintă primele documente literare din India. – Din fr. Védas. DOOM
!véde (literă chirilică) s. m., pl. vede
vedelui
VÉDE s. f. pl. Nume dat culegerii de texte religioase și literare scrise în sanscrita veche, care reprezintă primele documente literare din India. – Din fr. Védas. DOOM
!véde (literă chirilică) s. m., pl. vede
vedem
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedenia
VEDÉNIE, vedenii, s. f. 1. Halucinație; nălucă, fantomă. ♦ (Rar) Miraj. ♦ Ființă care apare în mod nedeslușit sau neașteptat, care sperie prin aspectul ei ciudat; arătare. 2. (Înv.) Imagine, reprezentare. 3. (Pop.) Vedere (I 1). – Din sl. vidĕnije (după vedere). DOOM
vedénie (-ni-e) s. f., art. vedénia (-ni-a), g.-d. art. vedéniei; pl. vedénii, art. vedéniile (-ni-i-)
vedenie
VEDÉNIE, vedenii, s. f. 1. Halucinație; nălucă, fantomă. ♦ (Rar) Miraj. ♦ Ființă care apare în mod nedeslușit sau neașteptat, care sperie prin aspectul ei ciudat; arătare. 2. (Înv.) Imagine, reprezentare. 3. (Pop.) Vedere (I 1). – Din sl. vidĕnije (după vedere). DOOM
vedénie (-ni-e) s. f., art. vedénia (-ni-a), g.-d. art. vedéniei; pl. vedénii, art. vedéniile (-ni-i-)
vedeniei
VEDÉNIE, vedenii, s. f. 1. Halucinație; nălucă, fantomă. ♦ (Rar) Miraj. ♦ Ființă care apare în mod nedeslușit sau neașteptat, care sperie prin aspectul ei ciudat; arătare. 2. (Înv.) Imagine, reprezentare. 3. (Pop.) Vedere (I 1). – Din sl. vidĕnije (după vedere). DOOM
vedénie (-ni-e) s. f., art. vedénia (-ni-a), g.-d. art. vedéniei; pl. vedénii, art. vedéniile (-ni-i-)
vedenii
VEDÉNIE, vedenii, s. f. 1. Halucinație; nălucă, fantomă. ♦ (Rar) Miraj. ♦ Ființă care apare în mod nedeslușit sau neașteptat, care sperie prin aspectul ei ciudat; arătare. 2. (Înv.) Imagine, reprezentare. 3. (Pop.) Vedere (I 1). – Din sl. vidĕnije (după vedere). DOOM
vedénie (-ni-e) s. f., art. vedénia (-ni-a), g.-d. art. vedéniei; pl. vedénii, art. vedéniile (-ni-i-)
vedeniile
VEDÉNIE, vedenii, s. f. 1. Halucinație; nălucă, fantomă. ♦ (Rar) Miraj. ♦ Ființă care apare în mod nedeslușit sau neașteptat, care sperie prin aspectul ei ciudat; arătare. 2. (Înv.) Imagine, reprezentare. 3. (Pop.) Vedere (I 1). – Din sl. vidĕnije (după vedere). DOOM
vedénie (-ni-e) s. f., art. vedénia (-ni-a), g.-d. art. vedéniei; pl. vedénii, art. vedéniile (-ni-i-)
vedeniilor
VEDÉNIE, vedenii, s. f. 1. Halucinație; nălucă, fantomă. ♦ (Rar) Miraj. ♦ Ființă care apare în mod nedeslușit sau neașteptat, care sperie prin aspectul ei ciudat; arătare. 2. (Înv.) Imagine, reprezentare. 3. (Pop.) Vedere (I 1). – Din sl. vidĕnije (după vedere). DOOM
vedénie (-ni-e) s. f., art. vedénia (-ni-a), g.-d. art. vedéniei; pl. vedénii, art. vedéniile (-ni-i-)
vedera
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederai
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederam
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederare
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederare
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederară
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederarăm
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederarăți
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederase
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederasem
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederaseră
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederaserăm
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederaserăți
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederaseși
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederaseți
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederat
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederau
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederași
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederați
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vedere
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedere
VEDÉRE, (I 4, II) vederi, s. f. I. 1. Faptul de a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis. Din vedere = a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal; b) la repezeală. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop. A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza. A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (Reg.) La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii. 2. Simțul văzului; ochii. ◊ Expr. A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere = a fi miop. 3. Înfățișare, chip, aspect. 4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată. II. (Mai ales la pl.) Părere, idee, concepție, convingere. – V. vedea. DOOM
vedére s. f., g.-d. art. vedérii; (ilustrate, păreri) pl. vedéri
vederea
VEDÉRE, (I 4, II) vederi, s. f. I. 1. Faptul de a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis. Din vedere = a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal; b) la repezeală. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop. A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza. A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (Reg.) La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii. 2. Simțul văzului; ochii. ◊ Expr. A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere = a fi miop. 3. Înfățișare, chip, aspect. 4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată. II. (Mai ales la pl.) Părere, idee, concepție, convingere. – V. vedea. DOOM
vedére s. f., g.-d. art. vedérii; (ilustrate, păreri) pl. vedéri
vederează
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederez
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vedereze
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederezi
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederi
VEDÉRE, (I 4, II) vederi, s. f. I. 1. Faptul de a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis. Din vedere = a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal; b) la repezeală. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop. A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza. A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (Reg.) La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii. 2. Simțul văzului; ochii. ◊ Expr. A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere = a fi miop. 3. Înfățișare, chip, aspect. 4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată. II. (Mai ales la pl.) Părere, idee, concepție, convingere. – V. vedea. DOOM
vedére s. f., g.-d. art. vedérii; (ilustrate, păreri) pl. vedéri
vederii
VEDÉRE, (I 4, II) vederi, s. f. I. 1. Faptul de a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis. Din vedere = a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal; b) la repezeală. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop. A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza. A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (Reg.) La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii. 2. Simțul văzului; ochii. ◊ Expr. A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere = a fi miop. 3. Înfățișare, chip, aspect. 4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată. II. (Mai ales la pl.) Părere, idee, concepție, convingere. – V. vedea. DOOM
vedére s. f., g.-d. art. vedérii; (ilustrate, păreri) pl. vedéri
vederile
VEDÉRE, (I 4, II) vederi, s. f. I. 1. Faptul de a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis. Din vedere = a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal; b) la repezeală. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop. A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza. A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (Reg.) La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii. 2. Simțul văzului; ochii. ◊ Expr. A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere = a fi miop. 3. Înfățișare, chip, aspect. 4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată. II. (Mai ales la pl.) Părere, idee, concepție, convingere. – V. vedea. DOOM
vedére s. f., g.-d. art. vedérii; (ilustrate, păreri) pl. vedéri
vederilor
VEDÉRE, (I 4, II) vederi, s. f. I. 1. Faptul de a (se) vedea; percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vedenie. ◊ Loc. adv. La vedere = în văzul tuturor, în public, deschis. Din vedere = a) (numai) privind; (numai) după înfățișare, fără a-l fi cunoscut personal; b) la repezeală. ◊ Loc. prep. În vederea... = în scopul..., pentru... ◊ Expr. A avea pe cineva în vedere = a se interesa de aproape de cineva, a avea grijă (de cineva), a ține în evidență pentru un anumit scop. A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop. A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza. A trece cu vederea = a nu ține seamă, a nu lua în seamă; a scuza cuiva o greșeală; a omite. (Reg.) La bună vedere! formulă de salut la despărțire. ♦ (Pop.) Întâlnire (pusă la cale de părinți sau de pețitori) între două persoane de sex opus, pentru mijlocirea unei căsătorii. 2. Simțul văzului; ochii. ◊ Expr. A avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere = a fi miop. 3. Înfățișare, chip, aspect. 4. Priveliște, peisaj. ♦ Fotografie înfățișând un peisaj; carte poștală ilustrată. II. (Mai ales la pl.) Părere, idee, concepție, convingere. – V. vedea. DOOM
vedére s. f., g.-d. art. vedérii; (ilustrate, păreri) pl. vedéri
vederând
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vederînd
VEDERÁ vb. I v. învedera.
vedeta
VEDÉTĂ, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai groase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
vedete
VEDÉTĂ, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai groase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
vedetei
VEDÉTĂ, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai groase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
vedetele
VEDÉTĂ, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai groase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
vedetelor
VEDÉTĂ, vedete, s. f. I. 1. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze. II. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului, pe o rază redusă de acțiune. III. Rând dintr-un text, tipărit cu caractere mai groase, spre a fi scos în evidență față de rest. – Din fr. vedette. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
vedetism
VEDETÍSM s. n. Preocupare, tendință de a se pune în evidență cu orice preț, de a epata; atitudine de afirmare exagerată a calităților proprii (specifică mai ales unui actor sau unui sportiv). – Vedetă + suf. -ism. DOOM
vedetísm s. n.
vedetismul
VEDETÍSM s. n. Preocupare, tendință de a se pune în evidență cu orice preț, de a epata; atitudine de afirmare exagerată a calităților proprii (specifică mai ales unui actor sau unui sportiv). – Vedetă + suf. -ism. DOOM
vedetísm s. n.
vedetismului
VEDETÍSM s. n. Preocupare, tendință de a se pune în evidență cu orice preț, de a epata; atitudine de afirmare exagerată a calităților proprii (specifică mai ales unui actor sau unui sportiv). – Vedetă + suf. -ism. DOOM
vedetísm s. n.
vedetist
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetista
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetiste
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetistei
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetistele
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetistelor
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetistul
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetistului
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetiști
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetiștii
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedetiștilor
VEDETÍST, -Ă adj. (Rar) De vedetă (III) [în DN], caracteristic vedelor (III) [în DN]. [< vedetă + -ist].
vedeți
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vedic
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedica
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedice
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedicei
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedicele
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedicelor
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedici
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedicii
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedicilor
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedicul
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedicului
VÉDIC, -Ă, vedici, -ce, adj. referitor la vede, al vedelor. – Din fr. védique.
vedism
VEDÍSM s.n. Ansamblul credințelor și ritualurilor cuprinse în Vede; brahmanism primitiv. [< fr. védisme].
vedismul
VEDÍSM s.n. Ansamblul credințelor și ritualurilor cuprinse în Vede; brahmanism primitiv. [< fr. védisme].
vedismului
VEDÍSM s.n. Ansamblul credințelor și ritualurilor cuprinse în Vede; brahmanism primitiv. [< fr. védisme].
vedre
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri). 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. DOOM
vádră (va-dră) s. f. g.-d. art. védrei; pl. védre
vedrei
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri). 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. DOOM
vádră (va-dră) s. f. g.-d. art. védrei; pl. védre
vedrele
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri). 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. DOOM
vádră (va-dră) s. f. g.-d. art. védrei; pl. védre
vedrelor
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri). 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. DOOM
vádră (va-dră) s. f. g.-d. art. védrei; pl. védre
vedri
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri). 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. DOOM
vádră (va-dră) s. f. g.-d. art. védrei; pl. védre
vedrii
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri). 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. DOOM
vádră (va-dră) s. f. g.-d. art. védrei; pl. védre
vedrile
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri). 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. DOOM
vádră (va-dră) s. f. g.-d. art. védrei; pl. védre
vedrilor
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri). 2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide. – Din sl. vĕdro. DOOM
vádră (va-dră) s. f. g.-d. art. védrei; pl. védre
vedrișoara
VEDRIȘOÁRĂ, vedrișoare, s. f. (Rar) Vedriță. – Vadră + suf. -ișoară. DOOM
vedrișoáră (rar) (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedrișoárei; pl. vedrișoáre
vedrișoare
VEDRIȘOÁRĂ, vedrișoare, s. f. (Rar) Vedriță. – Vadră + suf. -ișoară. DOOM
vedrișoáră (rar) (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedrișoárei; pl. vedrișoáre
vedrișoarei
VEDRIȘOÁRĂ, vedrișoare, s. f. (Rar) Vedriță. – Vadră + suf. -ișoară. DOOM
vedrișoáră (rar) (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedrișoárei; pl. vedrișoáre
vedrișoarele
VEDRIȘOÁRĂ, vedrișoare, s. f. (Rar) Vedriță. – Vadră + suf. -ișoară. DOOM
vedrișoáră (rar) (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedrișoárei; pl. vedrișoáre
vedrișoarelor
VEDRIȘOÁRĂ, vedrișoare, s. f. (Rar) Vedriță. – Vadră + suf. -ișoară. DOOM
vedrișoáră (rar) (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedrișoárei; pl. vedrișoáre
vedrița
VEDRÍȚĂ, vedrițe, s. f. Diminutiv al lui vadră; vedrișoară. – Vadră + suf. -iță. DOOM
vedríță (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedríței; pl. vedríțe
vedrițe
VEDRÍȚĂ, vedrițe, s. f. Diminutiv al lui vadră; vedrișoară. – Vadră + suf. -iță. DOOM
vedríță (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedríței; pl. vedríțe
vedriței
VEDRÍȚĂ, vedrițe, s. f. Diminutiv al lui vadră; vedrișoară. – Vadră + suf. -iță. DOOM
vedríță (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedríței; pl. vedríțe
vedrițele
VEDRÍȚĂ, vedrițe, s. f. Diminutiv al lui vadră; vedrișoară. – Vadră + suf. -iță. DOOM
vedríță (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedríței; pl. vedríțe
vedrițelor
VEDRÍȚĂ, vedrițe, s. f. Diminutiv al lui vadră; vedrișoară. – Vadră + suf. -iță. DOOM
vedríță (ve-dri-) s. f., g.-d. art. vedríței; pl. vedríțe
vegan
VEGÁN, -Ă, vegani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care nu consumă și nu folosește produse de origine animală. 2. Adj. (Despre diete) Compus din astfel de produse. – Din engl. vegan.
vegan
VEGÁN, -Ă, vegani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care nu consumă și nu folosește produse de origine animală. 2. Adj. (Despre diete) Compus din astfel de produse. – Din engl. vegan.
vegană
VEGÁN, -Ă, vegani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care nu consumă și nu folosește produse de origine animală. 2. Adj. (Despre diete) Compus din astfel de produse. – Din engl. vegan.
vegeta
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetai
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetal
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetala
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetale
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetalei
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetalele
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetalelor
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetali
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetalii
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetalilor
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetalin
VEGETALÍN, vegetalinuri, s. n. Grăsime vegetală comestibilă, solidificată, preparată din ulei de floarea-soarelui.
vegetalinul
VEGETALÍN, vegetalinuri, s. n. Grăsime vegetală comestibilă, solidificată, preparată din ulei de floarea-soarelui.
vegetalinului
VEGETALÍN, vegetalinuri, s. n. Grăsime vegetală comestibilă, solidificată, preparată din ulei de floarea-soarelui.
vegetalinuri
VEGETALÍN, vegetalinuri, s. n. Grăsime vegetală comestibilă, solidificată, preparată din ulei de floarea-soarelui.
vegetalinurile
VEGETALÍN, vegetalinuri, s. n. Grăsime vegetală comestibilă, solidificată, preparată din ulei de floarea-soarelui.
vegetalinurilor
VEGETALÍN, vegetalinuri, s. n. Grăsime vegetală comestibilă, solidificată, preparată din ulei de floarea-soarelui.
vegetalul
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetalului
VEGETÁL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal. DOOM
vegetál adj. m., pl. vegetáli; f. vegetálă, pl. vegetále
vegetam
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetare
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetare
VEGETÁRE, vegetări, s. f. Faptul de a vegeta. – V. vegeta. DOOM
vegetáre s. f., g.-d. art. vegetắrii; pl. vegetắri
vegetarea
VEGETÁRE, vegetări, s. f. Faptul de a vegeta. – V. vegeta. DOOM
vegetáre s. f., g.-d. art. vegetắrii; pl. vegetắri
vegetarian
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarian
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarian
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetariana
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetariana
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetariana
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarianism
VEGETARIANÍSM s. n. Regim alimentar sau sistem de alimentație bazat pe produse vegetale, care exclude carnea, permițând unele alimente de origine animală (ouă, lactate, miere). [Pr.: -ri-a-] – Vegetarian + suf. -ism. Cf. fr. v é g é t a r i s m e. DOOM
vegetarianísm (-ri-a-) s. n.
vegetarianismul
VEGETARIANÍSM s. n. Regim alimentar sau sistem de alimentație bazat pe produse vegetale, care exclude carnea, permițând unele alimente de origine animală (ouă, lactate, miere). [Pr.: -ri-a-] – Vegetarian + suf. -ism. Cf. fr. v é g é t a r i s m e. DOOM
vegetarianísm (-ri-a-) s. n.
vegetarianismului
VEGETARIANÍSM s. n. Regim alimentar sau sistem de alimentație bazat pe produse vegetale, care exclude carnea, permițând unele alimente de origine animală (ouă, lactate, miere). [Pr.: -ri-a-] – Vegetarian + suf. -ism. Cf. fr. v é g é t a r i s m e. DOOM
vegetarianísm (-ri-a-) s. n.
vegetarianul
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarianul
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarianul
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarianule
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarianului
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarianului
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarianului
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetariene
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetariene
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetariene
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetariene
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienei
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienei
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienei
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienele
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienele
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienele
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienelor
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienelor
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienelor
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarieni
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarieni
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarieni
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienii
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienii
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienii
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienilor
LACTO-VEGETARIÁN, -Ă, lacto-vegetarieni, -e, adj. (Despre regimuri alimentare) Care se compune numai din produse lactate, legume și fructe. ◊ (Substantivat, n.) Restaurant în care se consumă exclusiv (sau în primul rând) produse lactate, legume și fructe. [Pr.: -ri-an] – Lacto- + vegetarian. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienilor
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetarienilor
VEGETARIÁN, -Ă, vegetarieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre alimentație, dietă etc.) Care se bazează (numai) pe produse vegetale (și pe lactate). 2. S. m. și f. Adept al vegetarianismului. (Adjectival) Persoană vegetariană. [Pr.: -ri-an] – Din fr. végétarien. DOOM
lacto-vegetarián (-ri-an) adj. m., pl. lacto-vegetariéni (-ri-eni); f. lacto-vegetariánă, pl. lacto-vegetariéne
vegetară
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetarăm
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetarăți
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetase
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetasem
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetaseră
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetaserăm
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetaserăți
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetaseși
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetaseți
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetat
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetativ
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativa
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetative
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativei
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativele
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativelor
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativi
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativii
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativilor
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativul
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetativului
VEGETATÍV, -Ă, vegetativi, -e, adj. 1. Care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec în afara controlului voluntar și se realizează într-un sector special al sistemului nervos central (supus controlului și conducerii scoarței). ◊ Sistem nervos vegetativ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. Care se referă la organe sau părți ale plantelor (altele decât cele de reproducere sexuată). ◊ Înmulțire vegetativă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc. (și nu prin semințe, spori). – Din fr. végétatif, it. vegetativo. DOOM
vegetatív adj. m., pl. vegetatívi; f. vegetatívă, pl. vegetatíve
vegetau
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetași
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetați
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetația
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație. DOOM
vegetáție (-ți-e) s. f., art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)
vegetație
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație. DOOM
vegetáție (-ți-e) s. f., art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)
vegetației
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație. DOOM
vegetáție (-ți-e) s. f., art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)
vegetații
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație. DOOM
vegetáție (-ți-e) s. f., art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)
vegetațiile
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație. DOOM
vegetáție (-ți-e) s. f., art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)
vegetațiilor
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație. DOOM
vegetáție (-ți-e) s. f., art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)
vegetațiune
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație. DOOM
vegetáție (-ți-e) s. f., art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)
vegetează
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetez
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegeteze
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetezi
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetând
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetînd
VEGETÁ, vegetez, vb. I. Intranz. 1. (Despre plante) A trăi, a crește, a se dezvolta. 2. Fig. (Despre oameni) A trăi fără a realiza nimic, a duce o viață obscură, lipsită de activitate. – Din fr. végéter, lat. vegetare. DOOM
vegetá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegeteáză
vegetări
VEGETÁRE, vegetări, s. f. Faptul de a vegeta. – V. vegeta. DOOM
vegetáre s. f., g.-d. art. vegetắrii; pl. vegetắri
vegetării
VEGETÁRE, vegetări, s. f. Faptul de a vegeta. – V. vegeta. DOOM
vegetáre s. f., g.-d. art. vegetắrii; pl. vegetắri
vegetările
VEGETÁRE, vegetări, s. f. Faptul de a vegeta. – V. vegeta. DOOM
vegetáre s. f., g.-d. art. vegetắrii; pl. vegetắri
vegetărilor
VEGETÁRE, vegetări, s. f. Faptul de a vegeta. – V. vegeta. DOOM
vegetáre s. f., g.-d. art. vegetắrii; pl. vegetắri
veghe
VÉGHE, veghi, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (ia un mort). 2. Ocrotire, pază, strajă. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care execută această misiune. – Din veghea (derivat regresiv). DOOM
véghe s. f., art. véghea, g.-d. art. véghii; pl. veghi
veghe
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghea
VÉGHE, veghi, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (ia un mort). 2. Ocrotire, pază, strajă. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care execută această misiune. – Din veghea (derivat regresiv). DOOM
véghe s. f., art. véghea, g.-d. art. véghii; pl. veghi
veghea
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheai
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheam
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheară
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghearăm
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghearăți
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghease
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheasem
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheaseră
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheaserăm
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheaserăți
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheaseși
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheaseți
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheat
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheat
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheata
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheate
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheatei
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheatele
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheatelor
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheatul
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheatului
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheau
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghează
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheași
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheați
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheați
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheații
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
vegheaților
VEGHEÁT, -Ă, vegheați, -te, adj. (Înv.) Care veghează; treaz: vigilent, precaut. – V. veghea.
veghem
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghere
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghere
VEGHÉRE, vegheri, s. f. Acțiunea de a veghea; veghe, pază, strajă. – V. veghea. DOOM
veghére s. f., g.-d. art. veghérii; pl. veghéri
vegherea
VEGHÉRE, vegheri, s. f. Acțiunea de a veghea; veghe, pază, strajă. – V. veghea. DOOM
veghére s. f., g.-d. art. veghérii; pl. veghéri
vegheri
VEGHÉRE, vegheri, s. f. Acțiunea de a veghea; veghe, pază, strajă. – V. veghea. DOOM
veghére s. f., g.-d. art. veghérii; pl. veghéri
vegherii
VEGHÉRE, vegheri, s. f. Acțiunea de a veghea; veghe, pază, strajă. – V. veghea. DOOM
veghére s. f., g.-d. art. veghérii; pl. veghéri
vegherile
VEGHÉRE, vegheri, s. f. Acțiunea de a veghea; veghe, pază, strajă. – V. veghea. DOOM
veghére s. f., g.-d. art. veghérii; pl. veghéri
vegherilor
VEGHÉRE, vegheri, s. f. Acțiunea de a veghea; veghe, pază, strajă. – V. veghea. DOOM
veghére s. f., g.-d. art. veghérii; pl. veghéri
veghetoare
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetoarea
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetoarei
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetoarele
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetoarelor
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetor
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetori
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetorii
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetorilor
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetorul
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghetorului
VEGHETÓR, -OARE, veghetori, -oare, adj. (Rar) Care veghează, care păzește. – Veghea + suf. -tor. DOOM
veghetór (rar) adj. m., pl. veghetóri; f. sg. și pl. veghetoáre
veghez
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vegheze
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghezi
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
veghi
VÉGHE, veghi, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (ia un mort). 2. Ocrotire, pază, strajă. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care execută această misiune. – Din veghea (derivat regresiv). DOOM
véghe s. f., art. véghea, g.-d. art. véghii; pl. veghi
veghia
veghiá (-ghéz, -át), vb. – 1. A nu dormi, a sta treaz. – 2. A păzi. – 3. (Refl., înv.) A-și da silința, a face ceva cu grijă. – Mr. avegl’u, aviglare, megl. viglu, viglari, istr. veglu. Lat. vĭgĭlāre (Pușcariu 1871; Skok, Miscell. Schuchardt, 1281; REW 9326), cf. v. it. vegghiare, prov. velhar, fr. veiller, cat. vetllar, sp. velar. – Der. veghe, s. f. (trezie; șezătoare; priveghi, rugăciuni publice; cart, a patra parte a nopții corespunzînd rondului unei santinele); veghetor, adj. (care veghează); supraveghia, vb. (a păzi), după fr. surveiller; supraveghetor, s. m. (persoană care supraveghează, inspector); înveghia, vb. (Mold., a-și da silința, a veghea), pe care Pușcariu, Dacor., VII, 123 și DAR, îl consideră drept der. din lat. invĭgĭlāre. Cf. priveghia.
veghiat
veghiá (-ghéz, -át), vb. – 1. A nu dormi, a sta treaz. – 2. A păzi. – 3. (Refl., înv.) A-și da silința, a face ceva cu grijă. – Mr. avegl’u, aviglare, megl. viglu, viglari, istr. veglu. Lat. vĭgĭlāre (Pușcariu 1871; Skok, Miscell. Schuchardt, 1281; REW 9326), cf. v. it. vegghiare, prov. velhar, fr. veiller, cat. vetllar, sp. velar. – Der. veghe, s. f. (trezie; șezătoare; priveghi, rugăciuni publice; cart, a patra parte a nopții corespunzînd rondului unei santinele); veghetor, adj. (care veghează); supraveghia, vb. (a păzi), după fr. surveiller; supraveghetor, s. m. (persoană care supraveghează, inspector); înveghia, vb. (Mold., a-și da silința, a veghea), pe care Pușcariu, Dacor., VII, 123 și DAR, îl consideră drept der. din lat. invĭgĭlāre. Cf. priveghia.
veghiere
veghiá (-ghéz, -át), vb. – 1. A nu dormi, a sta treaz. – 2. A păzi. – 3. (Refl., înv.) A-și da silința, a face ceva cu grijă. – Mr. avegl’u, aviglare, megl. viglu, viglari, istr. veglu. Lat. vĭgĭlāre (Pușcariu 1871; Skok, Miscell. Schuchardt, 1281; REW 9326), cf. v. it. vegghiare, prov. velhar, fr. veiller, cat. vetllar, sp. velar. – Der. veghe, s. f. (trezie; șezătoare; priveghi, rugăciuni publice; cart, a patra parte a nopții corespunzînd rondului unei santinele); veghetor, adj. (care veghează); supraveghia, vb. (a păzi), după fr. surveiller; supraveghetor, s. m. (persoană care supraveghează, inspector); înveghia, vb. (Mold., a-și da silința, a veghea), pe care Pușcariu, Dacor., VII, 123 și DAR, îl consideră drept der. din lat. invĭgĭlāre. Cf. priveghia.
veghii
VÉGHE, veghi, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (ia un mort). 2. Ocrotire, pază, strajă. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care execută această misiune. – Din veghea (derivat regresiv). DOOM
véghe s. f., art. véghea, g.-d. art. véghii; pl. veghi
veghile
VÉGHE, veghi, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (ia un mort). 2. Ocrotire, pază, strajă. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care execută această misiune. – Din veghea (derivat regresiv). DOOM
véghe s. f., art. véghea, g.-d. art. véghii; pl. veghi
veghilor
VÉGHE, veghi, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (ia un mort). 2. Ocrotire, pază, strajă. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care execută această misiune. – Din veghea (derivat regresiv). DOOM
véghe s. f., art. véghea, g.-d. art. véghii; pl. veghi
veghind
VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DOOM
vegheá (a ~) vb., ind. prez. 3 vegheáză, 1 pl. veghém, 2 pl. vegheáți; conj. prez. 3 să veghéze; ger. veghínd; part. vegheát
vehement
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehementa
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehemente
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehementei
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehementele
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehementelor
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehementul
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehementului
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehemența
VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehemenda. DOOM
veheménță s. f., g.-d. art. veheménței
vehemențe
VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehemenda. DOOM
veheménță s. f., g.-d. art. veheménței
vehemenței
VEHEMÉNȚĂ s. f. Violență, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehemenda. DOOM
veheménță s. f., g.-d. art. veheménței
vehemenți
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehemenții
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehemenților
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis. DOOM
vehemént adj. m., pl. veheménți; f. veheméntă, pl. veheménte
vehicul
VEHÍCUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum. DOOM
vehícul s. n., pl. vehícule
vehicula
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculai
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculam
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehicular
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehiculara
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehiculare
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculare
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehiculare
VEHICULÁRE s.f. Acțiunea de a vehicula și rezultatul ei. [< vehicula].
vehicularea
VEHICULÁRE s.f. Acțiunea de a vehicula și rezultatul ei. [< vehicula].
vehicularei
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehicularele
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehicularelor
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehiculari
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehicularii
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehicularilor
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehicularul
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehicularului
VEHICULÁR, -Ă adj. Referitor la vehicule. [Cf. fr. véhiculaire].
vehiculară
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehicularăm
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehicularăți
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculase
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculasem
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculaseră
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculaserăm
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculaserăți
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculaseși
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculaseți
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculat
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculat
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi; – Din fr. véhiculer.
vehiculau
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculași
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculați
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehicule
VEHÍCUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum. DOOM
vehícul s. n., pl. vehícule
vehiculează
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculele
VEHÍCUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum. DOOM
vehícul s. n., pl. vehícule
vehiculelor
VEHÍCUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum. DOOM
vehícul s. n., pl. vehícule
vehiculez
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculeze
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculezi
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculul
VEHÍCUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum. DOOM
vehícul s. n., pl. vehícule
vehiculului
VEHÍCUL, vehicule, s. n. Mijloc de transport pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană, cosmică, pe (sau sub) apă. – Din fr. véhicule, lat. vehiculum. DOOM
vehícul s. n., pl. vehícule
vehiculând
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculînd
VEHICULÁ, vehiculez, vb. I. Tranz. A face să circule, a difuza, a transmite, a răspândi. – Din fr. vehiculer. DOOM
vehiculá (a ~) vb., ind. prez. 3 vehiculeáză
vehiculări
VEHICULÁRE s.f. Acțiunea de a vehicula și rezultatul ei. [< vehicula].
vehiculării
VEHICULÁRE s.f. Acțiunea de a vehicula și rezultatul ei. [< vehicula].
vehiculările
VEHICULÁRE s.f. Acțiunea de a vehicula și rezultatul ei. [< vehicula].
vehiculărilor
VEHICULÁRE s.f. Acțiunea de a vehicula și rezultatul ei. [< vehicula].
veiovis
Veiovis, în mitologia romană, veche divinitate infernală, de origine etruscă.
veioza
VEIÓZĂ, veioze, s. f. Lampă (mică) de noapte cu abajur. – Din fr. veilleuse. DOOM
veióză s. f., g.-d. art. veiózei; pl. veióze
veioze
VEIÓZĂ, veioze, s. f. Lampă (mică) de noapte cu abajur. – Din fr. veilleuse. DOOM
veióză s. f., g.-d. art. veiózei; pl. veióze
veiozei
VEIÓZĂ, veioze, s. f. Lampă (mică) de noapte cu abajur. – Din fr. veilleuse. DOOM
veióză s. f., g.-d. art. veiózei; pl. veióze
veiozele
VEIÓZĂ, veioze, s. f. Lampă (mică) de noapte cu abajur. – Din fr. veilleuse. DOOM
veióză s. f., g.-d. art. veiózei; pl. veióze
veiozelor
VEIÓZĂ, veioze, s. f. Lampă (mică) de noapte cu abajur. – Din fr. veilleuse. DOOM
veióză s. f., g.-d. art. veiózei; pl. veióze
vel
VEL adj. invar. (Preceda un titlu sau un rang boieresc în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Mare. Vel-logofăt. – Din sl. veliĭ. DOOM
vel-armáș s. m., pl. vel-armáși
vela
VÉLĂ, vele, s. f. Pânză de corabie, care asigură deplasarea navei sub acțiunea vântului; p. ext. corabie, ambarcațiune cu pânze. ♦ (La pl.) Sport care se practică cu ajutorul ambarcațiunilor cu pânze. – Din it. vela. DOOM
vélă s. f., g.-d. art. vélei; pl. véle
velamen
VELAMÉN s.n. (Bot.) Țesut gros și spongios al rizodermei la plantele epifite (orhidee, aracee). [< germ. Velamen, cf. lat. velamentum – văl].
velamenul
VELAMÉN s.n. (Bot.) Țesut gros și spongios al rizodermei la plantele epifite (orhidee, aracee). [< germ. Velamen, cf. lat. velamentum – văl].
velamenului
VELAMÉN s.n. (Bot.) Țesut gros și spongios al rizodermei la plantele epifite (orhidee, aracee). [< germ. Velamen, cf. lat. velamentum – văl].
velar
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velara
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velare
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velarei
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velarele
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velarelor
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velari
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velarii
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velarilor
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velarium
VELÁRIUM s. n. Pânză mare care acoperea teatrele sau arena circului la romani. [Pr.: -ri-um] – Din lat. velarium, fr. vélarium.
velariumul
VELÁRIUM s. n. Pânză mare care acoperea teatrele sau arena circului la romani. [Pr.: -ri-um] – Din lat. velarium, fr. vélarium.
velariumului
VELÁRIUM s. n. Pânză mare care acoperea teatrele sau arena circului la romani. [Pr.: -ri-um] – Din lat. velarium, fr. vélarium.
velariumuri
VELÁRIUM s. n. Pânză mare care acoperea teatrele sau arena circului la romani. [Pr.: -ri-um] – Din lat. velarium, fr. vélarium.
velariumurile
VELÁRIUM s. n. Pânză mare care acoperea teatrele sau arena circului la romani. [Pr.: -ri-um] – Din lat. velarium, fr. vélarium.
velariumurilor
VELÁRIUM s. n. Pânză mare care acoperea teatrele sau arena circului la romani. [Pr.: -ri-um] – Din lat. velarium, fr. vélarium.
velarul
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velarului
VELÁR2, velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier. DOOM
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre
velastrai
VELASTRÁI s.n. (Mar.) Velă triunghiulară pe straiuri speciale întinse între arbori. [< velă + strai, după it. vela de straglio, sp. vela de estay]. DOOM
!velastrái (-las-trai/-la-strai) s. n., pl. velastráiuri
velastraiul
VELASTRÁI s.n. (Mar.) Velă triunghiulară pe straiuri speciale întinse între arbori. [< velă + strai, după it. vela de straglio, sp. vela de estay]. DOOM
!velastrái (-las-trai/-la-strai) s. n., pl. velastráiuri
velastraiului
VELASTRÁI s.n. (Mar.) Velă triunghiulară pe straiuri speciale întinse între arbori. [< velă + strai, după it. vela de straglio, sp. vela de estay]. DOOM
!velastrái (-las-trai/-la-strai) s. n., pl. velastráiuri
velastraiuri
VELASTRÁI s.n. (Mar.) Velă triunghiulară pe straiuri speciale întinse între arbori. [< velă + strai, după it. vela de straglio, sp. vela de estay]. DOOM
!velastrái (-las-trai/-la-strai) s. n., pl. velastráiuri
velastraiurile
VELASTRÁI s.n. (Mar.) Velă triunghiulară pe straiuri speciale întinse între arbori. [< velă + strai, după it. vela de straglio, sp. vela de estay]. DOOM
!velastrái (-las-trai/-la-strai) s. n., pl. velastráiuri
velastraiurilor
VELASTRÁI s.n. (Mar.) Velă triunghiulară pe straiuri speciale întinse între arbori. [< velă + strai, după it. vela de straglio, sp. vela de estay]. DOOM
!velastrái (-las-trai/-la-strai) s. n., pl. velastráiuri
velatura
VELATÚRĂ, velaturi, s. f. Totalitatea velelor unei nave cu pânze. – Din it. velatura. DOOM
velatúră s. f., g.-d. art. velatúrii; pl. velatúri
velaturi
VELATÚRĂ, velaturi, s. f. Totalitatea velelor unei nave cu pânze. – Din it. velatura. DOOM
velatúră s. f., g.-d. art. velatúrii; pl. velatúri
velaturii
VELATÚRĂ, velaturi, s. f. Totalitatea velelor unei nave cu pânze. – Din it. velatura. DOOM
velatúră s. f., g.-d. art. velatúrii; pl. velatúri
velaturile
VELATÚRĂ, velaturi, s. f. Totalitatea velelor unei nave cu pânze. – Din it. velatura. DOOM
velatúră s. f., g.-d. art. velatúrii; pl. velatúri
velaturilor
VELATÚRĂ, velaturi, s. f. Totalitatea velelor unei nave cu pânze. – Din it. velatura. DOOM
velatúră s. f., g.-d. art. velatúrii; pl. velatúri
vele
VÉLĂ, vele, s. f. Pânză de corabie, care asigură deplasarea navei sub acțiunea vântului; p. ext. corabie, ambarcațiune cu pânze. ♦ (La pl.) Sport care se practică cu ajutorul ambarcațiunilor cu pânze. – Din it. vela. DOOM
vélă s. f., g.-d. art. vélei; pl. véle
veleanță
VELEÁNȚĂ s. f. v. velință.
veleat
VELEÁT, veleaturi, s. n. (Înv.) 1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleát s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”. DOOM
veleát (înv.) (-leat) s. n., pl. veleáturi
veleatul
VELEÁT, veleaturi, s. n. (Înv.) 1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleát s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”. DOOM
veleát (înv.) (-leat) s. n., pl. veleáturi
veleatului
VELEÁT, veleaturi, s. n. (Înv.) 1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleát s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”. DOOM
veleát (înv.) (-leat) s. n., pl. veleáturi
veleaturi
VELEÁT, veleaturi, s. n. (Înv.) 1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleát s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”. DOOM
veleát (înv.) (-leat) s. n., pl. veleáturi
veleaturile
VELEÁT, veleaturi, s. n. (Înv.) 1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleát s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”. DOOM
veleát (înv.) (-leat) s. n., pl. veleáturi
veleaturilor
VELEÁT, veleaturi, s. n. (Înv.) 1. Timp fixat, hotârât pentru realizarea a ceva; dată, termen; p. ext. an. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul. 2. Durată a vieții, trai. ♦ (În construcție cu verbele „a veni”, „a sosi”) Sfârșitul vieții; moartea. [Var.: văleát s. n.] – Din sl. vŭlĕto „în anul...”. DOOM
veleát (înv.) (-leat) s. n., pl. veleáturi
velei
VÉLĂ, vele, s. f. Pânză de corabie, care asigură deplasarea navei sub acțiunea vântului; p. ext. corabie, ambarcațiune cu pânze. ♦ (La pl.) Sport care se practică cu ajutorul ambarcațiunilor cu pânze. – Din it. vela. DOOM
vélă s. f., g.-d. art. vélei; pl. véle
veleitar
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitar
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitara
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitara
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitare
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitare
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarei
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarei
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarele
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarele
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarelor
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarelor
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitari
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitari
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarii
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarii
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarilor
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarilor
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarul
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarul
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarului
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitarului
VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. DOOM
veleitár (-le-i-) adj. m., s. m., pl. veleitári; adj. f., s. f. veleitáră, pl. veleitáre
veleitate
VELEITÁTE, veleități, s. f. Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité. DOOM
veleitáte (-le-i-) s. f., g.-d. art. veleitắții; pl. veleitắți
veleitatea
VELEITÁTE, veleități, s. f. Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité. DOOM
veleitáte (-le-i-) s. f., g.-d. art. veleitắții; pl. veleitắți
veleități
VELEITÁTE, veleități, s. f. Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité. DOOM
veleitáte (-le-i-) s. f., g.-d. art. veleitắții; pl. veleitắți
veleității
VELEITÁTE, veleități, s. f. Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité. DOOM
veleitáte (-le-i-) s. f., g.-d. art. veleitắții; pl. veleitắți
veleitățile
VELEITÁTE, veleități, s. f. Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité. DOOM
veleitáte (-le-i-) s. f., g.-d. art. veleitắții; pl. veleitắți
veleităților
VELEITÁTE, veleități, s. f. Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité. DOOM
veleitáte (-le-i-) s. f., g.-d. art. veleitắții; pl. veleitắți
velele
VÉLĂ, vele, s. f. Pânză de corabie, care asigură deplasarea navei sub acțiunea vântului; p. ext. corabie, ambarcațiune cu pânze. ♦ (La pl.) Sport care se practică cu ajutorul ambarcațiunilor cu pânze. – Din it. vela. DOOM
vélă s. f., g.-d. art. vélei; pl. véle
velelor
VÉLĂ, vele, s. f. Pânză de corabie, care asigură deplasarea navei sub acțiunea vântului; p. ext. corabie, ambarcațiune cu pânze. ♦ (La pl.) Sport care se practică cu ajutorul ambarcațiunilor cu pânze. – Din it. vela. DOOM
vélă s. f., g.-d. art. vélei; pl. véle
velicorus
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicorusa
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicoruse
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicorusei
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicorusele
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicoruselor
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicorusi
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicorusii
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicorusilor
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicorusul
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velicorusului
VELICORÚS, -Ă, velicoruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din ramura cea mai numeroasă a poporului rus. 2. Adj. Care aparține velicorușilor (1), referitor la velicoruși. – Din rus. velikorus. DOOM
!velicorús adj. m., s. m., pl. velicorúși; adj. f., s. f. velicorúsă, pl. velicorúse
velier
VELIÉR, veliere, s. n. Corabie. – Din it. veliero. DOOM
veliér (-li-er) s. n., pl. veliére
veliere
VELIÉR, veliere, s. n. Corabie. – Din it. veliero. DOOM
veliér (-li-er) s. n., pl. veliére
velierele
VELIÉR, veliere, s. n. Corabie. – Din it. veliero. DOOM
veliér (-li-er) s. n., pl. veliére
velierelor
VELIÉR, veliere, s. n. Corabie. – Din it. veliero. DOOM
veliér (-li-er) s. n., pl. veliére
velierul
VELIÉR, veliere, s. n. Corabie. – Din it. veliero. DOOM
veliér (-li-er) s. n., pl. veliére
velierului
VELIÉR, veliere, s. n. Corabie. – Din it. veliero. DOOM
veliér (-li-er) s. n., pl. veliére
velin
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velina
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
veline
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velinei
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velinele
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velinelor
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velini
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velinii
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velinilor
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velinul
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velinului
VELÍN, -Ă, veline, adj. (În sintagmele) Hârtie velină sau carton velin = hârtie sau carton de calitate foarte bună, de culoare foarte albă, preparate dintr-o pastă fină. – Din fr. vélin. DOOM
!velín adj. m.; f. velínă, pl. velíne
velința
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, sb. velenac. DOOM
velínță s. f., g.-d. art. velínței; pl. velínțe
velințe
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, sb. velenac. DOOM
velínță s. f., g.-d. art. velínței; pl. velínțe
velinței
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, sb. velenac. DOOM
velínță s. f., g.-d. art. velínței; pl. velínțe
velințele
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, sb. velenac. DOOM
velínță s. f., g.-d. art. velínței; pl. velínțe
velințelor
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, sb. velenac. DOOM
velínță s. f., g.-d. art. velínței; pl. velínțe
velist
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
velista
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
veliste
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
velistei
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
velistele
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
velistelor
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
velistul
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
velistului
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
velit
VELÍT, veliți, adj. m. (Învechit, despre boieri) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor, de rangul întîi; mare. Să plătesc eu capitație? Eu, boier velit? ALECSANDRI, T. 37. Au dat jaloba lor la... boierii veliți a țării. NEGRUZZI, S. I 225. Privi de la fereastră pe... veliții boieri cu bărbile albe. FILIMON, C. 71. ◊ (Substantivat) Cu boierii sfatului, Caimacamii tîrgului, Veliții divanului. TEODORESCU, P. P. 506.
velit
VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it. DOOM
velít (înv.) adj. m., pl. velíți
velitul
VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it. DOOM
velít (înv.) adj. m., pl. velíți
velitului
VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it. DOOM
velít (înv.) adj. m., pl. velíți
veliști
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
veliștii
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
veliștilor
VELÍST, -Ă, veliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la concursuri de vele. – Velă + suf. -ist. DOOM
velíst s. m., pl. velíști
veliți
VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it. DOOM
velít (înv.) adj. m., pl. velíți
veliții
VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it. DOOM
velít (înv.) adj. m., pl. velíți
veliților
VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it. DOOM
velít (înv.) adj. m., pl. velíți
velnicer
VELNICÉR, velniceri, s. m. (Înv. și reg.) Proprietar al unei velnițe; persoană care lucrează la o velniță; povarnagiu. – Velniță + suf. -ar. DOOM
velnicér (înv., reg.) s. m., pl. velnicéri
velniceri
VELNICÉR, velniceri, s. m. (Înv. și reg.) Proprietar al unei velnițe; persoană care lucrează la o velniță; povarnagiu. – Velniță + suf. -ar. DOOM
velnicér (înv., reg.) s. m., pl. velnicéri
velnicerii
VELNICÉR, velniceri, s. m. (Înv. și reg.) Proprietar al unei velnițe; persoană care lucrează la o velniță; povarnagiu. – Velniță + suf. -ar. DOOM
velnicér (înv., reg.) s. m., pl. velnicéri
velnicerilor
VELNICÉR, velniceri, s. m. (Înv. și reg.) Proprietar al unei velnițe; persoană care lucrează la o velniță; povarnagiu. – Velniță + suf. -ar. DOOM
velnicér (înv., reg.) s. m., pl. velnicéri
velnicerul
VELNICÉR, velniceri, s. m. (Înv. și reg.) Proprietar al unei velnițe; persoană care lucrează la o velniță; povarnagiu. – Velniță + suf. -ar. DOOM
velnicér (înv., reg.) s. m., pl. velnicéri
velnicerului
VELNICÉR, velniceri, s. m. (Înv. și reg.) Proprietar al unei velnițe; persoană care lucrează la o velniță; povarnagiu. – Velniță + suf. -ar. DOOM
velnicér (înv., reg.) s. m., pl. velnicéri
velniș
VÉLNIȘ, velniși, s. m. Arbore înalt cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele; vânj (Ulmus levis). – Et. nec. DOOM
vélniș s. m., pl. vélniși
velniși
VÉLNIȘ, velniși, s. m. Arbore înalt cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele; vânj (Ulmus levis). – Et. nec. DOOM
vélniș s. m., pl. vélniși
velnișii
VÉLNIȘ, velniși, s. m. Arbore înalt cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele; vânj (Ulmus levis). – Et. nec. DOOM
vélniș s. m., pl. vélniși
velnișilor
VÉLNIȘ, velniși, s. m. Arbore înalt cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele; vânj (Ulmus levis). – Et. nec. DOOM
vélniș s. m., pl. vélniși
velnișul
VÉLNIȘ, velniși, s. m. Arbore înalt cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele; vânj (Ulmus levis). – Et. nec. DOOM
vélniș s. m., pl. vélniși
velnișului
VÉLNIȘ, velniși, s. m. Arbore înalt cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele; vânj (Ulmus levis). – Et. nec. DOOM
vélniș s. m., pl. vélniși
velnița
VÉLNIȚĂ, velnițe, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară (la țară) pentru fabricarea rachiului, țuicii, spirtului; povarnă. – Din ucr. vynnyc'a. DOOM
vélniță (reg.) s. f., g.-d. art. vélniței; pl. vélnițe
velnițar
VELNIȚÁR, velnițari, s. m. (Regional) Velnicer.
velnițe
VÉLNIȚĂ, velnițe, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară (la țară) pentru fabricarea rachiului, țuicii, spirtului; povarnă. – Din ucr. vynnyc'a. DOOM
vélniță (reg.) s. f., g.-d. art. vélniței; pl. vélnițe
velniței
VÉLNIȚĂ, velnițe, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară (la țară) pentru fabricarea rachiului, țuicii, spirtului; povarnă. – Din ucr. vynnyc'a. DOOM
vélniță (reg.) s. f., g.-d. art. vélniței; pl. vélnițe
velnițele
VÉLNIȚĂ, velnițe, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară (la țară) pentru fabricarea rachiului, țuicii, spirtului; povarnă. – Din ucr. vynnyc'a. DOOM
vélniță (reg.) s. f., g.-d. art. vélniței; pl. vélnițe
velnițelor
VÉLNIȚĂ, velnițe, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară (la țară) pentru fabricarea rachiului, țuicii, spirtului; povarnă. – Din ucr. vynnyc'a. DOOM
vélniță (reg.) s. f., g.-d. art. vélniței; pl. vélnițe
velobol
VELOBÓL s.n. Joc cu mingea, care se practică pe biciclete de construcție specială, golurile marcându-se cu roata bicicletei. [Cf. engl. veloball, fr. vélobol].
velobolul
VELOBÓL s.n. Joc cu mingea, care se practică pe biciclete de construcție specială, golurile marcându-se cu roata bicicletei. [Cf. engl. veloball, fr. vélobol].
velobolului
VELOBÓL s.n. Joc cu mingea, care se practică pe biciclete de construcție specială, golurile marcându-se cu roata bicicletei. [Cf. engl. veloball, fr. vélobol].
veloce
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
velocea
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
velocei
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
velocele
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
velocelor
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
velocelui
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
veloci
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
velocii
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
velocilor
VELÓCE adj. invar. Sprinten, ușor; iute. // adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Repede, iute. [Cf. lat. velox, fr. véloce, it. veloce]. DOOM
velóce (rar) adj. invar.
velociped
VELOCIPÉD, velocipede, s. n. (Rar) Vehicul cu două roți inegale, precursor al bicicletei. – Din fr. vélocipède.
velociped
VELOCIPÉD s.n. Vehicul cu două roți, la care roata motoare, așezată în față, era mult mai mare decât cealaltă. [Pl. -duri, -de. / < fr. vélocipède, cf. lat. velox – rapid, pes – picior]. DOOM
velocipéd (rar) s. n., pl. velocipéde
velocipede
VELOCIPÉD, velocipede, s. n. (Rar) Vehicul cu două roți inegale, precursor al bicicletei. – Din fr. vélocipède.
velocipedele
VELOCIPÉD, velocipede, s. n. (Rar) Vehicul cu două roți inegale, precursor al bicicletei. – Din fr. vélocipède.
velocipedelor
VELOCIPÉD, velocipede, s. n. (Rar) Vehicul cu două roți inegale, precursor al bicicletei. – Din fr. vélocipède.
velocipedist
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipedista
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipediste
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipedistei
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipedistele
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipedistelor
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipedistul
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipedistului
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipediști
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipediștii
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipediștilor
VELOCIPEDÍST, -Ă, velocipediști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care circulă cu velocipedul. – Din fr. vélocipédiste.
velocipedul
VELOCIPÉD, velocipede, s. n. (Rar) Vehicul cu două roți inegale, precursor al bicicletei. – Din fr. vélocipède.
velocipedului
VELOCIPÉD, velocipede, s. n. (Rar) Vehicul cu două roți inegale, precursor al bicicletei. – Din fr. vélocipède.
velocitate
VELOCITÁTE, s. f. (Livr.) Iuțeală, repeziciune, viteză. – Din fr. vélocité, it. velocità. DOOM
*velocitáte (livr.) s. f., g.-d. art. velocitắții
velocitatea
VELOCITÁTE, s. f. (Livr.) Iuțeală, repeziciune, viteză. – Din fr. vélocité, it. velocità. DOOM
*velocitáte (livr.) s. f., g.-d. art. velocitắții
velocități
VELOCITÁTE, s. f. (Livr.) Iuțeală, repeziciune, viteză. – Din fr. vélocité, it. velocità. DOOM
*velocitáte (livr.) s. f., g.-d. art. velocitắții
velocității
VELOCITÁTE, s. f. (Livr.) Iuțeală, repeziciune, viteză. – Din fr. vélocité, it. velocità. DOOM
*velocitáte (livr.) s. f., g.-d. art. velocitắții
velodrom
VELODRÓM s.n. Pistă amenajată pentru curse de biciclete sau de motociclete. ˙Pl. -omuri, -oame. / < fr. vélodrome].
velodrom
VELODRÓM, velodromuri, s. n. Pistă special amenajată, de formă circulară și înclinată, pentru cursele de biciclete (sau de motociclete). – Din fr. vélodrome. DOOM
velodróm (-lo-drom) s. n., pl. velodrómuri
velodromul
VELODRÓM, velodromuri, s. n. Pistă special amenajată, de formă circulară și înclinată, pentru cursele de biciclete (sau de motociclete). – Din fr. vélodrome. DOOM
velodróm (-lo-drom) s. n., pl. velodrómuri
velodromului
VELODRÓM, velodromuri, s. n. Pistă special amenajată, de formă circulară și înclinată, pentru cursele de biciclete (sau de motociclete). – Din fr. vélodrome. DOOM
velodróm (-lo-drom) s. n., pl. velodrómuri
velodromuri
VELODRÓM, velodromuri, s. n. Pistă special amenajată, de formă circulară și înclinată, pentru cursele de biciclete (sau de motociclete). – Din fr. vélodrome. DOOM
velodróm (-lo-drom) s. n., pl. velodrómuri
velodromurile
VELODRÓM, velodromuri, s. n. Pistă special amenajată, de formă circulară și înclinată, pentru cursele de biciclete (sau de motociclete). – Din fr. vélodrome. DOOM
velodróm (-lo-drom) s. n., pl. velodrómuri
velodromurilor
VELODRÓM, velodromuri, s. n. Pistă special amenajată, de formă circulară și înclinată, pentru cursele de biciclete (sau de motociclete). – Din fr. vélodrome. DOOM
velodróm (-lo-drom) s. n., pl. velodrómuri
velografia
VELOGRAFÍE, velografii, s. f. (Tipogr.) Procedeu de tipar înalt pentru obținerea de tipare artistice asemănătoare fotografiei. – Din fr. velographie.
velografie
VELOGRAFÍE, velografii, s. f. (Tipogr.) Procedeu de tipar înalt pentru obținerea de tipare artistice asemănătoare fotografiei. – Din fr. velographie.
velografiei
VELOGRAFÍE, velografii, s. f. (Tipogr.) Procedeu de tipar înalt pentru obținerea de tipare artistice asemănătoare fotografiei. – Din fr. velographie.
velografii
VELOGRAFÍE, velografii, s. f. (Tipogr.) Procedeu de tipar înalt pentru obținerea de tipare artistice asemănătoare fotografiei. – Din fr. velographie.
velografiile
VELOGRAFÍE, velografii, s. f. (Tipogr.) Procedeu de tipar înalt pentru obținerea de tipare artistice asemănătoare fotografiei. – Din fr. velographie.
velografiilor
VELOGRAFÍE, velografii, s. f. (Tipogr.) Procedeu de tipar înalt pentru obținerea de tipare artistice asemănătoare fotografiei. – Din fr. velographie.
velogravura
VELOGRAVÚRĂ s.f. Reproducere obținută prin velografie. [Cf. fr. velogravure].
velogravuri
VELOGRAVÚRĂ s.f. Reproducere obținută prin velografie. [Cf. fr. velogravure].
velogravurii
VELOGRAVÚRĂ s.f. Reproducere obținută prin velografie. [Cf. fr. velogravure].
velogravurile
VELOGRAVÚRĂ s.f. Reproducere obținută prin velografie. [Cf. fr. velogravure].
velogravurilor
VELOGRAVÚRĂ s.f. Reproducere obținută prin velografie. [Cf. fr. velogravure].
velometre
VELOMÉTRU s.n. Anemometru pentru măsurarea directă a vitezei curentului de aer. [Et. incertă].
velometrele
VELOMÉTRU s.n. Anemometru pentru măsurarea directă a vitezei curentului de aer. [Et. incertă].
velometrelor
VELOMÉTRU s.n. Anemometru pentru măsurarea directă a vitezei curentului de aer. [Et. incertă].
velometru
VELOMÉTRU s.n. Anemometru pentru măsurarea directă a vitezei curentului de aer. [Et. incertă].
velometrul
VELOMÉTRU s.n. Anemometru pentru măsurarea directă a vitezei curentului de aer. [Et. incertă].
velometrului
VELOMÉTRU s.n. Anemometru pentru măsurarea directă a vitezei curentului de aer. [Et. incertă].
velum
VÉLUM s.n. 1. Pânză mare care acoperă un circ, o barcă. V. velarium. 2. (Zool.) Formație sau structură membranoasă asemănătoare unui văl, prezentă la meduze, unele larve etc., în apropierea cavității bucale. [< lat. velum].
velumul
VÉLUM s.n. 1. Pânză mare care acoperă un circ, o barcă. V. velarium. 2. (Zool.) Formație sau structură membranoasă asemănătoare unui văl, prezentă la meduze, unele larve etc., în apropierea cavității bucale. [< lat. velum].
velumului
VÉLUM s.n. 1. Pânză mare care acoperă un circ, o barcă. V. velarium. 2. (Zool.) Formație sau structură membranoasă asemănătoare unui văl, prezentă la meduze, unele larve etc., în apropierea cavității bucale. [< lat. velum].
velumuri
VÉLUM s.n. 1. Pânză mare care acoperă un circ, o barcă. V. velarium. 2. (Zool.) Formație sau structură membranoasă asemănătoare unui văl, prezentă la meduze, unele larve etc., în apropierea cavității bucale. [< lat. velum].
velumurile
VÉLUM s.n. 1. Pânză mare care acoperă un circ, o barcă. V. velarium. 2. (Zool.) Formație sau structură membranoasă asemănătoare unui văl, prezentă la meduze, unele larve etc., în apropierea cavității bucale. [< lat. velum].
velumurilor
VÉLUM s.n. 1. Pânză mare care acoperă un circ, o barcă. V. velarium. 2. (Zool.) Formație sau structură membranoasă asemănătoare unui văl, prezentă la meduze, unele larve etc., în apropierea cavității bucale. [< lat. velum].
velur
VELÚR s. n. 1. Catifea. ♦ Țesătură din lână de calitate superioară, supusă unor procese tehnologice, datorită cărora capătă aspect de catifea. 2. Piele tăbăcită de taurine, scămoșată pe una dintre părți și folosită mai ales pentru fețe de încălțăminte. [Var.: (înv.) velúră s. f.] – Din fr. velours. DOOM
velúr s. n.
velurat
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
velurata
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
velurate
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
veluratei
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
veluratele
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
veluratelor
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
veluratul
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
veluratului
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
velurați
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
velurații
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
veluraților
VELURÁT, -Ă, velurați, -te, adj. Scămoșat pe-o parte; cu aspect de velur. – Velur + suf. -at. DOOM
velurát adj. m., pl. veluráți; f. velurátă, pl. veluráte
velurul
VELÚR s. n. 1. Catifea. ♦ Țesătură din lână de calitate superioară, supusă unor procese tehnologice, datorită cărora capătă aspect de catifea. 2. Piele tăbăcită de taurine, scămoșată pe una dintre părți și folosită mai ales pentru fețe de încălțăminte. [Var.: (înv.) velúră s. f.] – Din fr. velours. DOOM
velúr s. n.
velurului
VELÚR s. n. 1. Catifea. ♦ Țesătură din lână de calitate superioară, supusă unor procese tehnologice, datorită cărora capătă aspect de catifea. 2. Piele tăbăcită de taurine, scămoșată pe una dintre părți și folosită mai ales pentru fețe de încălțăminte. [Var.: (înv.) velúră s. f.] – Din fr. velours. DOOM
velúr s. n.
velură
VELÚR s. n. 1. Catifea. ♦ Țesătură din lână de calitate superioară, supusă unor procese tehnologice, datorită cărora capătă aspect de catifea. 2. Piele tăbăcită de taurine, scămoșată pe una dintre părți și folosită mai ales pentru fețe de încălțăminte. [Var.: (înv.) velúră s. f.] – Din fr. velours. DOOM
velúr s. n.
velutina
VELUTÍNĂ s.f. Țesătură fină de lână sau de bumbac, având înfățișarea plușului. [< fr. valoutine].
velutine
VELUTÍNĂ s.f. Țesătură fină de lână sau de bumbac, având înfățișarea plușului. [< fr. valoutine].
velutinei
VELUTÍNĂ s.f. Țesătură fină de lână sau de bumbac, având înfățișarea plușului. [< fr. valoutine].
velutinele
VELUTÍNĂ s.f. Țesătură fină de lână sau de bumbac, având înfățișarea plușului. [< fr. valoutine].
velutinelor
VELUTÍNĂ s.f. Țesătură fină de lână sau de bumbac, având înfățișarea plușului. [< fr. valoutine].
velăria
VELĂRÍE1, velării, s. f. 1. Meseria velarului2. 2. Atelier în care se confecționează vele și obiecte din pânză de vele. – Velar2 + suf. -ie.
velărie
VELĂRÍE1, velării, s. f. 1. Meseria velarului2. 2. Atelier în care se confecționează vele și obiecte din pânză de vele. – Velar2 + suf. -ie.
velăriei
VELĂRÍE1, velării, s. f. 1. Meseria velarului2. 2. Atelier în care se confecționează vele și obiecte din pânză de vele. – Velar2 + suf. -ie.
velării
VELĂRÍE1, velării, s. f. 1. Meseria velarului2. 2. Atelier în care se confecționează vele și obiecte din pânză de vele. – Velar2 + suf. -ie.
velăriile
VELĂRÍE1, velării, s. f. 1. Meseria velarului2. 2. Atelier în care se confecționează vele și obiecte din pânză de vele. – Velar2 + suf. -ie.
velăriilor
VELĂRÍE1, velării, s. f. 1. Meseria velarului2. 2. Atelier în care se confecționează vele și obiecte din pânză de vele. – Velar2 + suf. -ie.
ven
VEN- v. venă.
vena
VÉNĂ, vene, s. f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena. DOOM
vénă s. f., g.-d. art. vénei; pl. véne
venal
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venala
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venale
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venalei
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venalele
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venalelor
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venali
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venalii
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venalilor
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venalitate
VENALITÁTE, (2) venalități, s. f. 1. (Livr.) Însușirea, caracterul a ceea ce este venal. 2. Faptă venală. – Din fr. vénalité. DOOM
venalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. venalitắții; (fapte) pl. venalitắți
venalitatea
VENALITÁTE, (2) venalități, s. f. 1. (Livr.) Însușirea, caracterul a ceea ce este venal. 2. Faptă venală. – Din fr. vénalité. DOOM
venalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. venalitắții; (fapte) pl. venalitắți
venalități
VENALITÁTE, (2) venalități, s. f. 1. (Livr.) Însușirea, caracterul a ceea ce este venal. 2. Faptă venală. – Din fr. vénalité. DOOM
venalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. venalitắții; (fapte) pl. venalitắți
venalității
VENALITÁTE, (2) venalități, s. f. 1. (Livr.) Însușirea, caracterul a ceea ce este venal. 2. Faptă venală. – Din fr. vénalité. DOOM
venalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. venalitắții; (fapte) pl. venalitắți
venalitățile
VENALITÁTE, (2) venalități, s. f. 1. (Livr.) Însușirea, caracterul a ceea ce este venal. 2. Faptă venală. – Din fr. vénalité. DOOM
venalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. venalitắții; (fapte) pl. venalitắți
venalităților
VENALITÁTE, (2) venalități, s. f. 1. (Livr.) Însușirea, caracterul a ceea ce este venal. 2. Faptă venală. – Din fr. vénalité. DOOM
venalitáte (livr.) s. f., g.-d. art. venalitắții; (fapte) pl. venalitắți
venalul
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
venalului
VENÁL, -Ă, venali, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. – Din fr. vénal, lat. venalis. DOOM
venál (livr.) adj. m., pl. venáli; f. venálă, pl. venále
vendemiar
VENDEMIÁR s.n. Prima lună a calendarului republican francez (22 septembrie – 21 octombrie). [Pron. -mi-ar. / < fr. vendémiaire].
vendemiarul
VENDEMIÁR s.n. Prima lună a calendarului republican francez (22 septembrie – 21 octombrie). [Pron. -mi-ar. / < fr. vendémiaire].
vendemiarului
VENDEMIÁR s.n. Prima lună a calendarului republican francez (22 septembrie – 21 octombrie). [Pron. -mi-ar. / < fr. vendémiaire].
vendeta
VENDÉTĂ, vendete, s. f. Cutumă justițiară frecventă în trecut în Corsica și în sudul Italiei, potrivit căreia o stare de inimiciție provocată de o ofensă sau de un omor se extindea și asupra rudelor victimei, care își asumau obligația de a o răzbuna; p. gener. ură puternică, sete de răzbunare nestăpânită. – Din it. vendetta. DOOM
vendétă s. f., g.-d. art. vendétei; pl. vendéte
vendete
VENDÉTĂ, vendete, s. f. Cutumă justițiară frecventă în trecut în Corsica și în sudul Italiei, potrivit căreia o stare de inimiciție provocată de o ofensă sau de un omor se extindea și asupra rudelor victimei, care își asumau obligația de a o răzbuna; p. gener. ură puternică, sete de răzbunare nestăpânită. – Din it. vendetta. DOOM
vendétă s. f., g.-d. art. vendétei; pl. vendéte
vendetei
VENDÉTĂ, vendete, s. f. Cutumă justițiară frecventă în trecut în Corsica și în sudul Italiei, potrivit căreia o stare de inimiciție provocată de o ofensă sau de un omor se extindea și asupra rudelor victimei, care își asumau obligația de a o răzbuna; p. gener. ură puternică, sete de răzbunare nestăpânită. – Din it. vendetta. DOOM
vendétă s. f., g.-d. art. vendétei; pl. vendéte
vendetele
VENDÉTĂ, vendete, s. f. Cutumă justițiară frecventă în trecut în Corsica și în sudul Italiei, potrivit căreia o stare de inimiciție provocată de o ofensă sau de un omor se extindea și asupra rudelor victimei, care își asumau obligația de a o răzbuna; p. gener. ură puternică, sete de răzbunare nestăpânită. – Din it. vendetta. DOOM
vendétă s. f., g.-d. art. vendétei; pl. vendéte
vendetelor
VENDÉTĂ, vendete, s. f. Cutumă justițiară frecventă în trecut în Corsica și în sudul Italiei, potrivit căreia o stare de inimiciție provocată de o ofensă sau de un omor se extindea și asupra rudelor victimei, care își asumau obligația de a o răzbuna; p. gener. ură puternică, sete de răzbunare nestăpânită. – Din it. vendetta. DOOM
vendétă s. f., g.-d. art. vendétei; pl. vendéte
vene
VÉNĂ, vene, s. f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena. DOOM
vénă s. f., g.-d. art. vénei; pl. véne
venea
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veneai
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veneam
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veneau
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veneați
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venectazia
VENECTAZÍE s. f. (Med.) Dilatație a unei vene. – Din germ. Venektasie. DOOM
!venectazíe (ve-nec-/ ven-ec-) s. f., art. venectazía, g.-d. venectazíi, art. venectazíei
venectazie
VENECTAZÍE s. f. (Med.) Dilatație a unei vene. – Din germ. Venektasie. DOOM
!venectazíe (ve-nec-/ ven-ec-) s. f., art. venectazía, g.-d. venectazíi, art. venectazíei
venectaziei
VENECTAZÍE s. f. (Med.) Dilatație a unei vene. – Din germ. Venektasie. DOOM
!venectazíe (ve-nec-/ ven-ec-) s. f., art. venectazía, g.-d. venectazíi, art. venectazíei
venectazii
VENECTAZÍE s. f. (Med.) Dilatație a unei vene. – Din germ. Venektasie. DOOM
!venectazíe (ve-nec-/ ven-ec-) s. f., art. venectazía, g.-d. venectazíi, art. venectazíei
venectaziile
VENECTAZÍE s. f. (Med.) Dilatație a unei vene. – Din germ. Venektasie. DOOM
!venectazíe (ve-nec-/ ven-ec-) s. f., art. venectazía, g.-d. venectazíi, art. venectazíei
venectaziilor
VENECTAZÍE s. f. (Med.) Dilatație a unei vene. – Din germ. Venektasie. DOOM
!venectazíe (ve-nec-/ ven-ec-) s. f., art. venectazía, g.-d. venectazíi, art. venectazíei
venei
VÉNĂ, vene, s. f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena. DOOM
vénă s. f., g.-d. art. vénei; pl. véne
venele
VÉNĂ, vene, s. f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena. DOOM
vénă s. f., g.-d. art. vénei; pl. véne
venelor
VÉNĂ, vene, s. f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena. DOOM
vénă s. f., g.-d. art. vénei; pl. véne
veneni
VENENI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „veninos”. [Var. veneno-. / < fr. vénéni-, it. veneni-, cf. lat. venenum – otravă].
venenifer
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
venenifera
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
venenifere
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneniferei
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneniferele
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneniferelor
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneniferi
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneniferii
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneniferilor
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneniferul
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneniferului
VENENIFÉR, -Ă adj. Care poartă otravă. [< fr. vénénifère]. DOOM
venenifér (rar) adj. m., pl. veneniféri; f. veneniféră, pl. venenifére
veneno
VENENO- v. veneni-.
vener
VENER- v. venero-.
venera
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerabil
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabila
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabile
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabilei
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabilele
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabilelor
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabili
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabilii
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabililor
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabilul
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerabilului
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération. DOOM
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerai
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
veneram
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerare
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerare
VENERÁRE, venerări, s. f. Faptul de a venera. – V. venera. DOOM
veneráre s. f., g.-d. art. venerắrii; pl. venerắri
venerarea
VENERÁRE, venerări, s. f. Faptul de a venera. – V. venera. DOOM
veneráre s. f., g.-d. art. venerắrii; pl. venerắri
venerară
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerarăm
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerarăți
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerase
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerasem
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
veneraseră
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
veneraserăm
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
veneraserăți
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
veneraseși
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
veneraseți
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerat
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerat
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
venerata
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
venerate
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
veneratei
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
veneratele
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
veneratelor
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
veneratul
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
veneratului
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
venerau
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerași
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerați
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerați
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
venerația
VENERAȚIÚNE s. f. v. venerație. DOOM
veneráție (-ți-e) s. f., art. veneráția (-ți-a), g.-d. veneráții, art. veneráției
venerație
VENERAȚIÚNE s. f. v. venerație. DOOM
veneráție (-ți-e) s. f., art. veneráția (-ți-a), g.-d. veneráții, art. veneráției
venerației
VENERAȚIÚNE s. f. v. venerație. DOOM
veneráție (-ți-e) s. f., art. veneráția (-ți-a), g.-d. veneráții, art. veneráției
venerații
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
venerații
VENERAȚIÚNE s. f. v. venerație. DOOM
veneráție (-ți-e) s. f., art. veneráția (-ți-a), g.-d. veneráții, art. veneráției
veneraților
VENERÁT, -Ă, venerați, -te, adj. Respectat în mod deosebit; cinstit, stimat. În patria lui, [Maxim Gorki] e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci și ca unul din ctitorii noii vieți care a cuprins în tumultul ei pămînturile bătrînei Rusii. BOGZA, M. S. 92.
venerațiune
VENERAȚIÚNE s. f. v. venerație. DOOM
veneráție (-ți-e) s. f., art. veneráția (-ți-a), g.-d. veneráții, art. veneráției
venerează
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venereologie
VENEREOLOGÍE s.f. v. venerologie.
venerez
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venereze
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerezi
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
veneri
VENERI- v. venero-.
venerian
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
veneriana
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venerianul
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venerianului
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
veneric
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venerica
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venerice
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venericei
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venericele
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venericelor
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venerici
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venericii
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venericilor
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venericul
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
venericului
VENÉRIC, -Ă, venerici, -ce, adj. (Despre boli) Care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. – Din germ. venerisch. DOOM
venéric adj. m., pl. venérici; f. venérică, pl. venérice
veneriene
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venerienei
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venerienele
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venerienelor
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venerieni
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venerienii
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venerienilor
VENERIÁN, -Ă, venerieni, -e, adj. (Rar) Veneric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. vénérien. DOOM
venerián (rar) (-ri-an) adj. m., pl. veneriéni (-ri-eni); f. veneriánă, pl. veneriéne
venero
VENERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) boli venerice”, „veneric”. [Var. vener-, veneri-. / < fr. vénéro-, it. venero-, cf. lat. venerius – al Venerei].
venerolog
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologa
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologe
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologei
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologele
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologelor
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologi
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologia
VENEROLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea și tratarea bolilor venerice. – Din fr. vénérologie. DOOM
venerologíe s. f., art. venerología, g.-d. venerologíi, art. venerologíei
venerologic
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologica
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologice
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologicei
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologicele
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologicelor
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologici
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologicii
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologicilor
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologicul
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologicului
VENEROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la venerologie. [Cf. fr. vénérologique].
venerologie
VENEROLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea și tratarea bolilor venerice. – Din fr. vénérologie. DOOM
venerologíe s. f., art. venerología, g.-d. venerologíi, art. venerologíei
venerologiei
VENEROLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea și tratarea bolilor venerice. – Din fr. vénérologie. DOOM
venerologíe s. f., art. venerología, g.-d. venerologíi, art. venerologíei
venerologii
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologii
VENEROLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea și tratarea bolilor venerice. – Din fr. vénérologie. DOOM
venerologíe s. f., art. venerología, g.-d. venerologíi, art. venerologíei
venerologilor
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologul
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerologului
VENEROLÓG, -Ă, venerologi, -ge, s. m. și (Rar la f.) Specialist în venerologie. – Din venerologie (derivat regresiv). Cf. rus. v e n e r o l o g. DOOM
venerológă (rar) s. f., g.-d. art. venerológei; pl. venerológe
venerând
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerînd
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari. DOOM
venerá (a ~) vb., ind. prez. 3 venereáză
venerări
VENERÁRE, venerări, s. f. Faptul de a venera. – V. venera. DOOM
veneráre s. f., g.-d. art. venerắrii; pl. venerắri
venerării
VENERÁRE, venerări, s. f. Faptul de a venera. – V. venera. DOOM
veneráre s. f., g.-d. art. venerắrii; pl. venerắri
venerările
VENERÁRE, venerări, s. f. Faptul de a venera. – V. venera. DOOM
veneráre s. f., g.-d. art. venerắrii; pl. venerắri
venerărilor
VENERÁRE, venerări, s. f. Faptul de a venera. – V. venera. DOOM
veneráre s. f., g.-d. art. venerắrii; pl. venerắri
venesecția
VENESÉCȚIE, venesecții, s. f. Deschidere pe cale operatorie a peretelui unei vene pentru a face să se elimine, în scop terapeutic, o cantitate de sânge. – Din engl. venesection. DOOM
venesécție (-ți-e) s. f., art. venesécția (-ți-a), g.-d. art. venesécției; pl. venesécții, art. venesécțiile (-ți-i-)
venesecție
VENESÉCȚIE, venesecții, s. f. Deschidere pe cale operatorie a peretelui unei vene pentru a face să se elimine, în scop terapeutic, o cantitate de sânge. – Din engl. venesection. DOOM
venesécție (-ți-e) s. f., art. venesécția (-ți-a), g.-d. art. venesécției; pl. venesécții, art. venesécțiile (-ți-i-)
venesecției
VENESÉCȚIE, venesecții, s. f. Deschidere pe cale operatorie a peretelui unei vene pentru a face să se elimine, în scop terapeutic, o cantitate de sânge. – Din engl. venesection. DOOM
venesécție (-ți-e) s. f., art. venesécția (-ți-a), g.-d. art. venesécției; pl. venesécții, art. venesécțiile (-ți-i-)
venesecții
VENESÉCȚIE, venesecții, s. f. Deschidere pe cale operatorie a peretelui unei vene pentru a face să se elimine, în scop terapeutic, o cantitate de sânge. – Din engl. venesection. DOOM
venesécție (-ți-e) s. f., art. venesécția (-ți-a), g.-d. art. venesécției; pl. venesécții, art. venesécțiile (-ți-i-)
venesecțiile
VENESÉCȚIE, venesecții, s. f. Deschidere pe cale operatorie a peretelui unei vene pentru a face să se elimine, în scop terapeutic, o cantitate de sânge. – Din engl. venesection. DOOM
venesécție (-ți-e) s. f., art. venesécția (-ți-a), g.-d. art. venesécției; pl. venesécții, art. venesécțiile (-ți-i-)
venesecțiilor
VENESÉCȚIE, venesecții, s. f. Deschidere pe cale operatorie a peretelui unei vene pentru a face să se elimine, în scop terapeutic, o cantitate de sânge. – Din engl. venesection. DOOM
venesécție (-ți-e) s. f., art. venesécția (-ți-a), g.-d. art. venesécției; pl. venesécții, art. venesécțiile (-ți-i-)
venesecțiune
VENESECȚIÚNE s.f. v. venesecție.
venet
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venet
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
veneta
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venete
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venetei
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venetele
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venetelor
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venetic
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
venetica
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
venetice
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
veneticei
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
veneticele
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
veneticelor
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
venetici
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
veneticii
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
veneticilor
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
veneticul
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
veneticului
VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik. DOOM
venetíc s. m., pl. venetíci
venetul
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venetul
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venetului
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venetului
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
venezuelan
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelană
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelean
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezueleana
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezueleano
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezueleanul
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezueleanule
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezueleanului
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelene
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelenei
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelenele
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelenelor
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezueleni
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelenii
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelenilor
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelian
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezueliană
VENEZUELIÁN, -Ă s. m. și f., adj. v. venezuelean. DOOM
venezueleán (-zu-e-) adj. m., s. m., pl. venezueléni; adj. f., s. f. venezueleánă, pl. venezueléne
venezuelit
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezuelita
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezuelite
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezuelitei
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezuelitele
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezuelitelor
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezuelitul
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezuelitului
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezueliți
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezueliții
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
venezueliților
VENEZUELÍT, -Ă, venezueliți, -te, adj. (Rar) Venezuelean. [Pr.: -zu-e-] – Venezuela (n. pr.) + suf. -it.
veneți
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
veneți
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
veneția
tufă de Veneția v. tufă.
venețian
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețian
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețiana
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețiana
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețianul
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețianul
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețianului
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețianului
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețiene
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețiene
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienei
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienei
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienele
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienele
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienelor
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienelor
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețieni
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețieni
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienii
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienii
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienilor
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
venețienilor
VENEȚIÁN, -Ă, venețieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Veneția. 2. Adj. Care aparține Veneției sau venețienilor (1), referitor la Veneția ori la venețieni. [Pr.: -ți-an] – Veneția (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
venețián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. venețiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. venețiánă, pl. venețiéne
veneții
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
veneții
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
veneților
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
veneților
VENÉT, veneți, s. m. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită în Antichitate în nord-estul Peninsulei Italice și supusă de romani; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din fr. Vénètes. DOOM
venét s. m., pl. venéți
vengher
VENGHÉR, vengheri, s. m. (Învechit) Slovac (originar din fostul stat austro-ungar) care se ocupa în special cu comerțul ambulant; p. ext. negustor ambulant; bocceagiu. (Fig.) Din elementele tinere.. cine știe dacă n-am vedea ieșind o mînă de oameni-vengheri de marfă bună? ALECSANDRI, S. 124.
vengherca
VINGHÉRCĂ s. f. v. venghercă. DOOM
venghércă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. venghércii; pl. venghérci
vengherci
VINGHÉRCĂ s. f. v. venghercă. DOOM
venghércă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. venghércii; pl. venghérci
venghercii
VINGHÉRCĂ s. f. v. venghercă. DOOM
venghércă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. venghércii; pl. venghérci
venghercile
VINGHÉRCĂ s. f. v. venghercă. DOOM
venghércă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. venghércii; pl. venghérci
venghercilor
VINGHÉRCĂ s. f. v. venghercă. DOOM
venghércă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. venghércii; pl. venghérci
veni
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venia
VÉNIE s.f. (Liv.) 1. Indulgență, iertare; bunăvoință; pronie. 2. Suplicare. [Gen. -iei. / < lat., it. venia].
venial
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
veniala
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
veniale
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
venialei
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
venialele
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
venialelor
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
veniali
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
venialii
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
venialilor
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
venialul
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
venialului
VENIÁL, -Ă adj. (Liv.; despre păcate, greșeli) Ușor, care se poate ierta; scuzabil; fără gravitate. [Cf. it. veniale, fr. véniel, lat. venialis < venia – indulgență].
venie
VÉNIE s.f. (Liv.) 1. Indulgență, iertare; bunăvoință; pronie. 2. Suplicare. [Gen. -iei. / < lat., it. venia].
veniei
VÉNIE s.f. (Liv.) 1. Indulgență, iertare; bunăvoință; pronie. 2. Suplicare. [Gen. -iei. / < lat., it. venia].
venii
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venii
VÉNIE s.f. (Liv.) 1. Indulgență, iertare; bunăvoință; pronie. 2. Suplicare. [Gen. -iei. / < lat., it. venia].
veniile
VÉNIE s.f. (Liv.) 1. Indulgență, iertare; bunăvoință; pronie. 2. Suplicare. [Gen. -iei. / < lat., it. venia].
veniilor
VÉNIE s.f. (Liv.) 1. Indulgență, iertare; bunăvoință; pronie. 2. Suplicare. [Gen. -iei. / < lat., it. venia].
venilia
Venilia, nimfă, soția lui Daunus și mama lui Turnus și a Iuturnei.
venim
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venimozitate
VENIMOZITÁTE s.f. (Rar) 1. Însușirea de a fi veninos. 2. (Fig.) Răutate. [Cf. fr. venimosité].
venimozitatea
VENIMOZITÁTE s.f. (Rar) 1. Însușirea de a fi veninos. 2. (Fig.) Răutate. [Cf. fr. venimosité].
venimozități
VENIMOZITÁTE s.f. (Rar) 1. Însușirea de a fi veninos. 2. (Fig.) Răutate. [Cf. fr. venimosité].
venimozității
VENIMOZITÁTE s.f. (Rar) 1. Însușirea de a fi veninos. 2. (Fig.) Răutate. [Cf. fr. venimosité].
venin
VENÍN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum. DOOM
venín s. n., (substanțe) pl. venínuri
venina
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninai
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninam
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninare
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninare
VENINÁ vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin.
veninarița
VENINÁRIȚĂ, veninarițe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, care se folosește în medicină pentru proprietățile ei iritante și purgative; avrămeasă (Gratiola officinalis). – Venin + suf. -ariță. DOOM
venináriță s. f., g.-d. art. venináriței; pl. veninárițe
veninarițe
VENINÁRIȚĂ, veninarițe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, care se folosește în medicină pentru proprietățile ei iritante și purgative; avrămeasă (Gratiola officinalis). – Venin + suf. -ariță. DOOM
venináriță s. f., g.-d. art. venináriței; pl. veninárițe
veninariței
VENINÁRIȚĂ, veninarițe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, care se folosește în medicină pentru proprietățile ei iritante și purgative; avrămeasă (Gratiola officinalis). – Venin + suf. -ariță. DOOM
venináriță s. f., g.-d. art. venináriței; pl. veninárițe
veninarițele
VENINÁRIȚĂ, veninarițe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, care se folosește în medicină pentru proprietățile ei iritante și purgative; avrămeasă (Gratiola officinalis). – Venin + suf. -ariță. DOOM
venináriță s. f., g.-d. art. venináriței; pl. veninárițe
veninarițelor
VENINÁRIȚĂ, veninarițe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, care se folosește în medicină pentru proprietățile ei iritante și purgative; avrămeasă (Gratiola officinalis). – Venin + suf. -ariță. DOOM
venináriță s. f., g.-d. art. venináriței; pl. veninárițe
veninară
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninarăm
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninarăți
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninase
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninasem
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninaseră
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninaserăm
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninaserăți
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninaseși
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninaseți
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninat
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninat
VENINÁT, -Ă, veninați, -te, adj. (Pop.) Înveninat. – V. venina.
veninau
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninași
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninați
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
venind
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veninează
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninez
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
venineze
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninezi
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninoasa
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninoase
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninoasei
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninoasele
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninoaselor
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninos
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninosul
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninosului
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninoși
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninoșii
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninoșilor
VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. DOOM
veninós adj. m., pl. veninóși; f. veninoásă, pl. veninoáse
veninul
VENÍN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum. DOOM
venín s. n., (substanțe) pl. venínuri
veninului
VENÍN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum. DOOM
venín s. n., (substanțe) pl. venínuri
veninuri
VENÍN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum. DOOM
venín s. n., (substanțe) pl. venínuri
veninurile
VENÍN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum. DOOM
venín s. n., (substanțe) pl. venínuri
veninurilor
VENÍN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor1 animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum. DOOM
venín s. n., (substanțe) pl. venínuri
veninând
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
veninînd
VENINÁ, veninez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. DOOM
veniná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 venineáză
venire
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venire
VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni. DOOM
veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri
venirea
VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni. DOOM
veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri
veniri
VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni. DOOM
veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri
venirii
VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni. DOOM
veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri
venirile
VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni. DOOM
veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri
venirilor
VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni. DOOM
veníre s. f., g.-d. art. venírii; pl. veníri
veniră
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venirăm
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venirăți
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venise
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venisem
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veniseră
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veniserăm
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veniserăți
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veniseși
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veniseți
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venit
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
venit
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
venit
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
venit
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni.
venita
VENÍTĂ s. f. (Pop.) Venire. – V. veni. DOOM
venítă1 (persoană) (rar) s. f., g.-d. art. venítei; pl. veníte
venita
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
venite
VENÍTĂ s. f. (Pop.) Venire. – V. veni. DOOM
venítă1 (persoană) (rar) s. f., g.-d. art. venítei; pl. veníte
venite
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
venitei
VENÍTĂ s. f. (Pop.) Venire. – V. veni. DOOM
venítă1 (persoană) (rar) s. f., g.-d. art. venítei; pl. veníte
venitei
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
venitele
VENÍTĂ s. f. (Pop.) Venire. – V. veni. DOOM
venítă1 (persoană) (rar) s. f., g.-d. art. venítei; pl. veníte
venitele
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
venitelor
VENÍTĂ s. f. (Pop.) Venire. – V. veni. DOOM
venítă1 (persoană) (rar) s. f., g.-d. art. venítei; pl. veníte
venitelor
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
venitor
VENITÓR, venitori, adj. m. (Învechit) Care urmează să vină; următor, viitor. Apoi promite cu venitorul curier și copie după acea protestație. GHICA, A. 744.
venitul
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
venitul
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
venitul
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni.
venitului
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
venitului
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
venitului
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni.
venituri
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni.
veniturile
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni.
veniturilor
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni.
venitură
VENITÚRĂ, venituri, s. f. (Peiorativ) Venetic. Munciți... ca să puteți ținea din munca voastră pe cîte venituri toate. RETEGANUL, P. V 55. Un străin, o venitură, un om fără căpătîi. HASDEU, R. V. 79.
veniși
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veniți
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
veniți
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire. DOOM
vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
veniți
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
veniții
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
veniții
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
veniților
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
veniților
VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Ceea ce se obține din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani etc.; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de factorii de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou-venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. DOOM
*bun venít adj. + s. n.
veno
VENO- v. venă.
venoasa
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venoase
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venoasei
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venoasele
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venoaselor
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venos
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venosa
PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.
venoscleroza
VENOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Scleroză a venelor. [Cf. it. venosclerosi < lat. vena – venă, gr. sklerosis – întărire].
venoscleroze
VENOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Scleroză a venelor. [Cf. it. venosclerosi < lat. vena – venă, gr. sklerosis – întărire].
venosclerozei
VENOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Scleroză a venelor. [Cf. it. venosclerosi < lat. vena – venă, gr. sklerosis – întărire].
venosul
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venosului
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venozitate
VENOZITÁTE s. f. Modul de distribuire a venelor în corp sau într-un organ al corpului. – Din fr. vénosité. DOOM
venozitáte s. f., g.-d. art. venozitắții
venozitatea
VENOZITÁTE s. f. Modul de distribuire a venelor în corp sau într-un organ al corpului. – Din fr. vénosité. DOOM
venozitáte s. f., g.-d. art. venozitắții
venozități
VENOZITÁTE s. f. Modul de distribuire a venelor în corp sau într-un organ al corpului. – Din fr. vénosité. DOOM
venozitáte s. f., g.-d. art. venozitắții
venozității
VENOZITÁTE s. f. Modul de distribuire a venelor în corp sau într-un organ al corpului. – Din fr. vénosité. DOOM
venozitáte s. f., g.-d. art. venozitắții
venoși
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venoșii
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venoșilor
VENÓS, -OASĂ, venoși, -oase, adj. Care aparține venei (1), privitor la venă, care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor. – Din fr. veineux, lat. venosus. DOOM
venós adj. m., pl. venóși; f. venoásă, pl. venoáse
venti
Venti („Vînturile”), erau reprezentate de către cei vechi drept personificări, ca și, de altfel, mai toate celelalte fenomene ale naturii. Ele fuseseră date de către Zeus în stăpînirea lui Aeolus (v. și Aeolus 2.), care le ținea închise într-o peșteră (sau, după o altă versiune, într-un burduf), de unde le dădea drumul pe rînd. Odinioară, cînd Odysseus a ajuns în insula lui Aeolus, zeul i-a dăruit vînturile și, fără voia lui, eroul le-a pus în libertate, dezlănțuind, în felul acesta, o groaznică furtună pe mare (v. Odysseus). Vînturile se numeau: Notus (lat. Auster) – vîntul de miazăzi, Boreas (lat. Aquilo) – vîntul de miazănoapte, Eurus (lat. Vulturnus) – vîntul de răsărit și Zephyrus (lat. Favonius) – vîntul de apus (v. și Boreas).
ventil
VENTÍL, ventile, s. n. Piesă care servește ca organ de închidere a unei supape. [Pl. și: ventiluri] – Din germ. Ventil. DOOM
ventíl s. n., pl. ventíle
ventila
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilai
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilam
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilare
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilare
VENTILÁRE, ventilări, s. f. Acțiunea de a (se) ventila și rezultatul ei; ventilație. – V. ventila. DOOM
ventiláre s. f., g.-d. art. ventilắrii; pl. ventilắri
ventilarea
VENTILÁRE, ventilări, s. f. Acțiunea de a (se) ventila și rezultatul ei; ventilație. – V. ventila. DOOM
ventiláre s. f., g.-d. art. ventilắrii; pl. ventilắri
ventilară
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilarăm
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilarăți
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilase
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilasem
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilaseră
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilaserăm
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilaserăți
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilaseși
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilaseți
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilat
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilat
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospata aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare.
ventilatoare
VENTILATÓR, ventilatoare, s. n. Aparat sau organ al unei mașini cu care se împrospătează aerul (viciat) într-un spațiu închis (prin deplasarea și înlocuirea lui), cu care se produc curenți de aer în uscătorii etc. – Din fr. ventilateur. DOOM
ventilatór s. n., pl. ventilatoáre
ventilatoarele
VENTILATÓR, ventilatoare, s. n. Aparat sau organ al unei mașini cu care se împrospătează aerul (viciat) într-un spațiu închis (prin deplasarea și înlocuirea lui), cu care se produc curenți de aer în uscătorii etc. – Din fr. ventilateur. DOOM
ventilatór s. n., pl. ventilatoáre
ventilatoarelor
VENTILATÓR, ventilatoare, s. n. Aparat sau organ al unei mașini cu care se împrospătează aerul (viciat) într-un spațiu închis (prin deplasarea și înlocuirea lui), cu care se produc curenți de aer în uscătorii etc. – Din fr. ventilateur. DOOM
ventilatór s. n., pl. ventilatoáre
ventilator
VENTILATÓR, ventilatoare, s. n. Aparat sau organ al unei mașini cu care se împrospătează aerul (viciat) într-un spațiu închis (prin deplasarea și înlocuirea lui), cu care se produc curenți de aer în uscătorii etc. – Din fr. ventilateur. DOOM
ventilatór s. n., pl. ventilatoáre
ventilatorist
VENTILATORÍST s.m. Fabricant, specialist în ventilatoare. [< ventilator + -ist].
ventilatoristul
VENTILATORÍST s.m. Fabricant, specialist în ventilatoare. [< ventilator + -ist].
ventilatoristului
VENTILATORÍST s.m. Fabricant, specialist în ventilatoare. [< ventilator + -ist].
ventilatoriști
VENTILATORÍST s.m. Fabricant, specialist în ventilatoare. [< ventilator + -ist].
ventilatoriștii
VENTILATORÍST s.m. Fabricant, specialist în ventilatoare. [< ventilator + -ist].
ventilatoriștilor
VENTILATORÍST s.m. Fabricant, specialist în ventilatoare. [< ventilator + -ist].
ventilatorul
VENTILATÓR, ventilatoare, s. n. Aparat sau organ al unei mașini cu care se împrospătează aerul (viciat) într-un spațiu închis (prin deplasarea și înlocuirea lui), cu care se produc curenți de aer în uscătorii etc. – Din fr. ventilateur. DOOM
ventilatór s. n., pl. ventilatoáre
ventilatorului
VENTILATÓR, ventilatoare, s. n. Aparat sau organ al unei mașini cu care se împrospătează aerul (viciat) într-un spațiu închis (prin deplasarea și înlocuirea lui), cu care se produc curenți de aer în uscătorii etc. – Din fr. ventilateur. DOOM
ventilatór s. n., pl. ventilatoáre
ventilau
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilași
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilați
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilația
VENTILÁȚIE, ventilații, s. f. 1. Împrospătare a aerului (viciat) dintr-un spațiu închis; ventilare, aerație. ♦ Ventilație pulmonară = proces fiziologic de circulație a aerului prin căile respiratorii și plămâni, prin alternarea ritmică a inspirației și expirației. 2. Sistem, aparat, instalație pentru realizarea ventilației (1). – Din fr. ventilation, lat. ventilatio. DOOM
ventiláție (-ți-e) s. f., art. ventiláția (-ți-a), g.-d. art. ventiláției; pl. ventiláții, art. ventiláțiile (-ți-i-)
ventilație
VENTILÁȚIE, ventilații, s. f. 1. Împrospătare a aerului (viciat) dintr-un spațiu închis; ventilare, aerație. ♦ Ventilație pulmonară = proces fiziologic de circulație a aerului prin căile respiratorii și plămâni, prin alternarea ritmică a inspirației și expirației. 2. Sistem, aparat, instalație pentru realizarea ventilației (1). – Din fr. ventilation, lat. ventilatio. DOOM
ventiláție (-ți-e) s. f., art. ventiláția (-ți-a), g.-d. art. ventiláției; pl. ventiláții, art. ventiláțiile (-ți-i-)
ventilației
VENTILÁȚIE, ventilații, s. f. 1. Împrospătare a aerului (viciat) dintr-un spațiu închis; ventilare, aerație. ♦ Ventilație pulmonară = proces fiziologic de circulație a aerului prin căile respiratorii și plămâni, prin alternarea ritmică a inspirației și expirației. 2. Sistem, aparat, instalație pentru realizarea ventilației (1). – Din fr. ventilation, lat. ventilatio. DOOM
ventiláție (-ți-e) s. f., art. ventiláția (-ți-a), g.-d. art. ventiláției; pl. ventiláții, art. ventiláțiile (-ți-i-)
ventilații
VENTILÁȚIE, ventilații, s. f. 1. Împrospătare a aerului (viciat) dintr-un spațiu închis; ventilare, aerație. ♦ Ventilație pulmonară = proces fiziologic de circulație a aerului prin căile respiratorii și plămâni, prin alternarea ritmică a inspirației și expirației. 2. Sistem, aparat, instalație pentru realizarea ventilației (1). – Din fr. ventilation, lat. ventilatio. DOOM
ventiláție (-ți-e) s. f., art. ventiláția (-ți-a), g.-d. art. ventiláției; pl. ventiláții, art. ventiláțiile (-ți-i-)
ventilațiile
VENTILÁȚIE, ventilații, s. f. 1. Împrospătare a aerului (viciat) dintr-un spațiu închis; ventilare, aerație. ♦ Ventilație pulmonară = proces fiziologic de circulație a aerului prin căile respiratorii și plămâni, prin alternarea ritmică a inspirației și expirației. 2. Sistem, aparat, instalație pentru realizarea ventilației (1). – Din fr. ventilation, lat. ventilatio. DOOM
ventiláție (-ți-e) s. f., art. ventiláția (-ți-a), g.-d. art. ventiláției; pl. ventiláții, art. ventiláțiile (-ți-i-)
ventilațiilor
VENTILÁȚIE, ventilații, s. f. 1. Împrospătare a aerului (viciat) dintr-un spațiu închis; ventilare, aerație. ♦ Ventilație pulmonară = proces fiziologic de circulație a aerului prin căile respiratorii și plămâni, prin alternarea ritmică a inspirației și expirației. 2. Sistem, aparat, instalație pentru realizarea ventilației (1). – Din fr. ventilation, lat. ventilatio. DOOM
ventiláție (-ți-e) s. f., art. ventiláția (-ți-a), g.-d. art. ventiláției; pl. ventiláții, art. ventiláțiile (-ți-i-)
ventilațiune
VENTILAȚIÚNE s.f. v. ventilație.
ventile
VENTÍL, ventile, s. n. Piesă care servește ca organ de închidere a unei supape. [Pl. și: ventiluri] – Din germ. Ventil. DOOM
ventíl s. n., pl. ventíle
ventilează
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilele
VENTÍL, ventile, s. n. Piesă care servește ca organ de închidere a unei supape. [Pl. și: ventiluri] – Din germ. Ventil. DOOM
ventíl s. n., pl. ventíle
ventilelor
VENTÍL, ventile, s. n. Piesă care servește ca organ de închidere a unei supape. [Pl. și: ventiluri] – Din germ. Ventil. DOOM
ventíl s. n., pl. ventíle
ventilez
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventileze
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilezi
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilul
VENTÍL, ventile, s. n. Piesă care servește ca organ de închidere a unei supape. [Pl. și: ventiluri] – Din germ. Ventil. DOOM
ventíl s. n., pl. ventíle
ventilului
VENTÍL, ventile, s. n. Piesă care servește ca organ de închidere a unei supape. [Pl. și: ventiluri] – Din germ. Ventil. DOOM
ventíl s. n., pl. ventíle
ventilând
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilînd
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospăta aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare. DOOM
ventilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ventileáză
ventilări
VENTILÁRE, ventilări, s. f. Acțiunea de a (se) ventila și rezultatul ei; ventilație. – V. ventila. DOOM
ventiláre s. f., g.-d. art. ventilắrii; pl. ventilắri
ventilării
VENTILÁRE, ventilări, s. f. Acțiunea de a (se) ventila și rezultatul ei; ventilație. – V. ventila. DOOM
ventiláre s. f., g.-d. art. ventilắrii; pl. ventilắri
ventilările
VENTILÁRE, ventilări, s. f. Acțiunea de a (se) ventila și rezultatul ei; ventilație. – V. ventila. DOOM
ventiláre s. f., g.-d. art. ventilắrii; pl. ventilắri
ventilărilor
VENTILÁRE, ventilări, s. f. Acțiunea de a (se) ventila și rezultatul ei; ventilație. – V. ventila. DOOM
ventiláre s. f., g.-d. art. ventilắrii; pl. ventilắri
ventral
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventrala
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventrale
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventralei
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventralele
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventralelor
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventrali
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventralii
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventralilor
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventralul
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventralului
VENTRÁL, -Ă, ventrali, -e, adj. Care ține de pântec, privitor la pântec, din regiunea pântecului; p. gener. care aparține părții anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparține părții inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părți. – Din fr. ventral, lat. ventralis. DOOM
ventrál adj. m., pl. ventráli; f. ventrálă, pl. ventrále
ventre
VÉNTRU, ventre, s. n. (Fiz.) Punct, linie, suprafață a unui sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. – Din fr. ventre. DOOM
véntru s. n., art. véntrul; pl. véntre
ventrele
VÉNTRU, ventre, s. n. (Fiz.) Punct, linie, suprafață a unui sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. – Din fr. ventre. DOOM
véntru s. n., art. véntrul; pl. véntre
ventrelor
VÉNTRU, ventre, s. n. (Fiz.) Punct, linie, suprafață a unui sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. – Din fr. ventre. DOOM
véntru s. n., art. véntrul; pl. véntre
ventricea
VENTRICEÁ, ventricele, s. f. (Bot.) Ventrilică (1). – Et. nec. DOOM
ventriceá s. f., art. ventriceáua, g.-d. art. ventricélei; pl. ventricéle, art. ventricélele
ventriceaua
VENTRICEÁ, ventricele, s. f. (Bot.) Ventrilică (1). – Et. nec. DOOM
ventriceá s. f., art. ventriceáua, g.-d. art. ventricélei; pl. ventricéle, art. ventricélele
ventricele
VENTRICEÁ, ventricele, s. f. (Bot.) Ventrilică (1). – Et. nec. DOOM
ventriceá s. f., art. ventriceáua, g.-d. art. ventricélei; pl. ventricéle, art. ventricélele
ventricelei
VENTRICEÁ, ventricele, s. f. (Bot.) Ventrilică (1). – Et. nec. DOOM
ventriceá s. f., art. ventriceáua, g.-d. art. ventricélei; pl. ventricéle, art. ventricélele
ventricelele
VENTRICEÁ, ventricele, s. f. (Bot.) Ventrilică (1). – Et. nec. DOOM
ventriceá s. f., art. ventriceáua, g.-d. art. ventricélei; pl. ventricéle, art. ventricélele
ventricelelor
VENTRICEÁ, ventricele, s. f. (Bot.) Ventrilică (1). – Et. nec. DOOM
ventriceá s. f., art. ventriceáua, g.-d. art. ventricélei; pl. ventricéle, art. ventricélele
ventricul
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
ventricul
VENTRÍCUL s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele două cavități inferioare ale inimii sau cavitățile creierului. 2. Cavitate internă de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pântece]. DOOM
ventrícul s. n., pl. ventrícule
ventricular
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventriculara
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventriculare
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventricularei
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventricularele
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventricularelor
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventriculari
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventricularii
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventricularilor
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventricularul
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventricularului
VENTRICULÁR, -Ă, ventriculari, -e, adj. Care ține de ventricule, privitor la ventricule, din regiunea ventriculelor. – Din fr. ventriculaire. DOOM
ventriculár adj. m., pl. ventriculári; f. ventriculáră, pl. ventriculáre
ventricule
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
ventriculele
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
ventriculelor
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
ventriculita
VENTRICULÍTĂ s.f. 1. Meningită localizată la ventriculii centrali. 2. Inflamație a stomacului la păsări. [< fr. ventriculite].
ventriculite
VENTRICULÍTĂ s.f. 1. Meningită localizată la ventriculii centrali. 2. Inflamație a stomacului la păsări. [< fr. ventriculite].
ventriculitei
VENTRICULÍTĂ s.f. 1. Meningită localizată la ventriculii centrali. 2. Inflamație a stomacului la păsări. [< fr. ventriculite].
ventriculografia
VENTRICULOGRAFÍE, ventriculografii, s. f. (Med.) Radiografie a ventriculilor cerebrali sau ai inimii. – Din fr. ventriculographie. DOOM
ventriculografíe (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. ventriculografíei; pl. ventriculografíi, art. ventriculografíile
ventriculografie
VENTRICULOGRAFÍE, ventriculografii, s. f. (Med.) Radiografie a ventriculilor cerebrali sau ai inimii. – Din fr. ventriculographie. DOOM
ventriculografíe (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. ventriculografíei; pl. ventriculografíi, art. ventriculografíile
ventriculografiei
VENTRICULOGRAFÍE, ventriculografii, s. f. (Med.) Radiografie a ventriculilor cerebrali sau ai inimii. – Din fr. ventriculographie. DOOM
ventriculografíe (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. ventriculografíei; pl. ventriculografíi, art. ventriculografíile
ventriculografii
VENTRICULOGRAFÍE, ventriculografii, s. f. (Med.) Radiografie a ventriculilor cerebrali sau ai inimii. – Din fr. ventriculographie. DOOM
ventriculografíe (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. ventriculografíei; pl. ventriculografíi, art. ventriculografíile
ventriculografiile
VENTRICULOGRAFÍE, ventriculografii, s. f. (Med.) Radiografie a ventriculilor cerebrali sau ai inimii. – Din fr. ventriculographie. DOOM
ventriculografíe (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. ventriculografíei; pl. ventriculografíi, art. ventriculografíile
ventriculografiilor
VENTRICULOGRAFÍE, ventriculografii, s. f. (Med.) Radiografie a ventriculilor cerebrali sau ai inimii. – Din fr. ventriculographie. DOOM
ventriculografíe (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. ventriculografíei; pl. ventriculografíi, art. ventriculografíile
ventriculograma
VENTRICULOGRÁMĂ s.f. 1. (Med.) Parte a unei electrocardiograme privind activitatea ventriculului. 2. Imagine obținută prin ventriculografie. [< fr. ventriculogramme, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. gramma – scriere].
ventriculograme
VENTRICULOGRÁMĂ s.f. 1. (Med.) Parte a unei electrocardiograme privind activitatea ventriculului. 2. Imagine obținută prin ventriculografie. [< fr. ventriculogramme, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. gramma – scriere].
ventriculogramei
VENTRICULOGRÁMĂ s.f. 1. (Med.) Parte a unei electrocardiograme privind activitatea ventriculului. 2. Imagine obținută prin ventriculografie. [< fr. ventriculogramme, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. gramma – scriere].
ventriculogramele
VENTRICULOGRÁMĂ s.f. 1. (Med.) Parte a unei electrocardiograme privind activitatea ventriculului. 2. Imagine obținută prin ventriculografie. [< fr. ventriculogramme, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. gramma – scriere].
ventriculogramelor
VENTRICULOGRÁMĂ s.f. 1. (Med.) Parte a unei electrocardiograme privind activitatea ventriculului. 2. Imagine obținută prin ventriculografie. [< fr. ventriculogramme, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. gramma – scriere].
ventriculostomie
VENTRICULOSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a unui ventricul (cerebral). [Gen. -iei. / < fr. ventriculostomie, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. stoma – deschidere].
ventriculotomia
VENTRICULOTOMÍE s.f. (Med.) 1. Deschidere chirurgicală a unui ventricul cerebral. 2. Deschidere chirurgicală a unui ventricul al inimii pentru a repara o malformație congenitală sau dobândită. [Gen. -iei. / < fr. ventriculotomie, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. tome – tăiere].
ventriculotomie
VENTRICULOTOMÍE s.f. (Med.) 1. Deschidere chirurgicală a unui ventricul cerebral. 2. Deschidere chirurgicală a unui ventricul al inimii pentru a repara o malformație congenitală sau dobândită. [Gen. -iei. / < fr. ventriculotomie, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. tome – tăiere].
ventriculotomiei
VENTRICULOTOMÍE s.f. (Med.) 1. Deschidere chirurgicală a unui ventricul cerebral. 2. Deschidere chirurgicală a unui ventricul al inimii pentru a repara o malformație congenitală sau dobândită. [Gen. -iei. / < fr. ventriculotomie, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. tome – tăiere].
ventriculotomii
VENTRICULOTOMÍE s.f. (Med.) 1. Deschidere chirurgicală a unui ventricul cerebral. 2. Deschidere chirurgicală a unui ventricul al inimii pentru a repara o malformație congenitală sau dobândită. [Gen. -iei. / < fr. ventriculotomie, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. tome – tăiere].
ventriculotomiile
VENTRICULOTOMÍE s.f. (Med.) 1. Deschidere chirurgicală a unui ventricul cerebral. 2. Deschidere chirurgicală a unui ventricul al inimii pentru a repara o malformație congenitală sau dobândită. [Gen. -iei. / < fr. ventriculotomie, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. tome – tăiere].
ventriculotomiilor
VENTRICULOTOMÍE s.f. (Med.) 1. Deschidere chirurgicală a unui ventricul cerebral. 2. Deschidere chirurgicală a unui ventricul al inimii pentru a repara o malformație congenitală sau dobândită. [Gen. -iei. / < fr. ventriculotomie, cf. lat. ventriculus – ventricul, gr. tome – tăiere].
ventriculul
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
ventriculului
VENTRÍCUL, ventricule, s. n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.
ventrilica
VENTRILÍCĂ, ventrilici, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea (Veronica tournefortii). 2. Plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe-trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec. DOOM
ventrilícă s. f., g.-d. art. ventrilícii; pl. ventrilíci
ventrilici
VENTRILÍCĂ, ventrilici, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea (Veronica tournefortii). 2. Plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe-trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec. DOOM
ventrilícă s. f., g.-d. art. ventrilícii; pl. ventrilíci
ventrilicii
VENTRILÍCĂ, ventrilici, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea (Veronica tournefortii). 2. Plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe-trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec. DOOM
ventrilícă s. f., g.-d. art. ventrilícii; pl. ventrilíci
ventrilicile
VENTRILÍCĂ, ventrilici, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea (Veronica tournefortii). 2. Plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe-trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec. DOOM
ventrilícă s. f., g.-d. art. ventrilícii; pl. ventrilíci
ventrilicilor
VENTRILÍCĂ, ventrilici, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea (Veronica tournefortii). 2. Plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe-trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec. DOOM
ventrilícă s. f., g.-d. art. ventrilícii; pl. ventrilíci
ventriloc
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventriloca
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventriloce
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilocei
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilocele
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilocelor
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventriloci
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilocii
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilocilor
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilocul
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilocului
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilog
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrilogă
VENTRILÓG, -Ă s. m. și f. v. ventriloc. DOOM
ventrilócă s. f., g.-d. art. ventrilócei; pl. ventrilóce
ventrofixația
VENTROFIXÁȚIE s.f. (Med.) Fixare chirurgicală a uterului la nivelul peretelui abdominal. [Gen. -iei. / < fr. ventrofixation].
ventrofixație
VENTROFIXÁȚIE s.f. (Med.) Fixare chirurgicală a uterului la nivelul peretelui abdominal. [Gen. -iei. / < fr. ventrofixation].
ventrofixației
VENTROFIXÁȚIE s.f. (Med.) Fixare chirurgicală a uterului la nivelul peretelui abdominal. [Gen. -iei. / < fr. ventrofixation].
ventrofixații
VENTROFIXÁȚIE s.f. (Med.) Fixare chirurgicală a uterului la nivelul peretelui abdominal. [Gen. -iei. / < fr. ventrofixation].
ventroscopia
VENTROSCOPÍE s.f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; peritoneoscopie. [Gen. -iei. / < fr. ventroscopie].
ventroscopie
VENTROSCOPÍE s.f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; peritoneoscopie. [Gen. -iei. / < fr. ventroscopie].
ventroscopiei
VENTROSCOPÍE s.f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; peritoneoscopie. [Gen. -iei. / < fr. ventroscopie].
ventroscopii
VENTROSCOPÍE s.f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; peritoneoscopie. [Gen. -iei. / < fr. ventroscopie].
ventroscopiile
VENTROSCOPÍE s.f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; peritoneoscopie. [Gen. -iei. / < fr. ventroscopie].
ventroscopiilor
VENTROSCOPÍE s.f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; peritoneoscopie. [Gen. -iei. / < fr. ventroscopie].
ventru
VÉNTRU, ventre, s. n. (Fiz.) Punct, linie, suprafață a unui sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. – Din fr. ventre. DOOM
véntru s. n., art. véntrul; pl. véntre
ventrul
VÉNTRU, ventre, s. n. (Fiz.) Punct, linie, suprafață a unui sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. – Din fr. ventre. DOOM
véntru s. n., art. véntrul; pl. véntre
ventrului
VÉNTRU, ventre, s. n. (Fiz.) Punct, linie, suprafață a unui sistem de unde staționare, în care amplitudinea vibrației are valoare maximă. – Din fr. ventre. DOOM
véntru s. n., art. véntrul; pl. véntre
venturi
VENTÚRI s.n. Tub venturi = instrument pentru determinarea vitezei de curgere și a debitului unui curent de fluid într-o conductă. [< fr. venturi].
venturimetre
VENTURIMÉTRU, venturimetre, s. f. Instrument care măsoară debitul unui curent de fluid într-o conductă de apă. – Din it. venturimetro. DOOM
venturimétru (-me-tru) s. n., art. venturimétrul; pl. venturimétre
venturimetrele
VENTURIMÉTRU, venturimetre, s. f. Instrument care măsoară debitul unui curent de fluid într-o conductă de apă. – Din it. venturimetro. DOOM
venturimétru (-me-tru) s. n., art. venturimétrul; pl. venturimétre
venturimetrelor
VENTURIMÉTRU, venturimetre, s. f. Instrument care măsoară debitul unui curent de fluid într-o conductă de apă. – Din it. venturimetro. DOOM
venturimétru (-me-tru) s. n., art. venturimétrul; pl. venturimétre
venturimetru
VENTURIMÉTRU, venturimetre, s. f. Instrument care măsoară debitul unui curent de fluid într-o conductă de apă. – Din it. venturimetro. DOOM
venturimétru (-me-tru) s. n., art. venturimétrul; pl. venturimétre
venturimetrul
VENTURIMÉTRU, venturimetre, s. f. Instrument care măsoară debitul unui curent de fluid într-o conductă de apă. – Din it. venturimetro. DOOM
venturimétru (-me-tru) s. n., art. venturimétrul; pl. venturimétre
venturimetrului
VENTURIMÉTRU, venturimetre, s. f. Instrument care măsoară debitul unui curent de fluid într-o conductă de apă. – Din it. venturimetro. DOOM
venturimétru (-me-tru) s. n., art. venturimétrul; pl. venturimétre
venturiul
VENTÚRI s.n. Tub venturi = instrument pentru determinarea vitezei de curgere și a debitului unui curent de fluid într-o conductă. [< fr. venturi].
venturiului
VENTÚRI s.n. Tub venturi = instrument pentru determinarea vitezei de curgere și a debitului unui curent de fluid într-o conductă. [< fr. venturi].
venturiuri
VENTÚRI s.n. Tub venturi = instrument pentru determinarea vitezei de curgere și a debitului unui curent de fluid într-o conductă. [< fr. venturi].
venturiurile
VENTÚRI s.n. Tub venturi = instrument pentru determinarea vitezei de curgere și a debitului unui curent de fluid într-o conductă. [< fr. venturi].
venturiurilor
VENTÚRI s.n. Tub venturi = instrument pentru determinarea vitezei de curgere și a debitului unui curent de fluid într-o conductă. [< fr. venturi].
ventuza
VENTÚZĂ, ventuze, s. f. 1. Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), care le permite să se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticlă, cu marginea superioară puțin răsfrântă, care se aplică (prin crearea de vid în interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mică congestie locală a sângelui (în scop curativ). 3. Aparat în formă de clopot, cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulația unui lichid într-o conductă. – Din fr. ventouse. DOOM
ventúză s. f., g.-d. art. ventúzei; pl. ventúze
ventuze
VENTÚZĂ, ventuze, s. f. 1. Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), care le permite să se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticlă, cu marginea superioară puțin răsfrântă, care se aplică (prin crearea de vid în interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mică congestie locală a sângelui (în scop curativ). 3. Aparat în formă de clopot, cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulația unui lichid într-o conductă. – Din fr. ventouse. DOOM
ventúză s. f., g.-d. art. ventúzei; pl. ventúze
ventuzei
VENTÚZĂ, ventuze, s. f. 1. Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), care le permite să se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticlă, cu marginea superioară puțin răsfrântă, care se aplică (prin crearea de vid în interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mică congestie locală a sângelui (în scop curativ). 3. Aparat în formă de clopot, cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulația unui lichid într-o conductă. – Din fr. ventouse. DOOM
ventúză s. f., g.-d. art. ventúzei; pl. ventúze
ventuzele
VENTÚZĂ, ventuze, s. f. 1. Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), care le permite să se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticlă, cu marginea superioară puțin răsfrântă, care se aplică (prin crearea de vid în interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mică congestie locală a sângelui (în scop curativ). 3. Aparat în formă de clopot, cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulația unui lichid într-o conductă. – Din fr. ventouse. DOOM
ventúză s. f., g.-d. art. ventúzei; pl. ventúze
ventuzelor
VENTÚZĂ, ventuze, s. f. 1. Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), care le permite să se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticlă, cu marginea superioară puțin răsfrântă, care se aplică (prin crearea de vid în interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mică congestie locală a sângelui (în scop curativ). 3. Aparat în formă de clopot, cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulația unui lichid într-o conductă. – Din fr. ventouse. DOOM
ventúză s. f., g.-d. art. ventúzei; pl. ventúze
venula
VENÚLĂ s.f. 1. Venă mică. 2. Nervură subțire din structura frunzelor. [< lat. venula, cf. fr. veinule].
venule
VENÚLĂ s.f. 1. Venă mică. 2. Nervură subțire din structura frunzelor. [< lat. venula, cf. fr. veinule].
venulei
VENÚLĂ s.f. 1. Venă mică. 2. Nervură subțire din structura frunzelor. [< lat. venula, cf. fr. veinule].
venulele
VENÚLĂ s.f. 1. Venă mică. 2. Nervură subțire din structura frunzelor. [< lat. venula, cf. fr. veinule].
venulelor
VENÚLĂ s.f. 1. Venă mică. 2. Nervură subțire din structura frunzelor. [< lat. venula, cf. fr. veinule].
venus
Venus, veche divinitate de origine latină, considerată inițial drept protectoare a vegetației și a fertilității și identificată de timpuriu cu Aphrodite din mitologia greacă (v. Aphrodite).
venusian
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusian
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusiana
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusiana
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusianul
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusianul
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusianului
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusianului
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusiene
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusiene
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienei
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienei
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienele
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienele
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienelor
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienelor
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusieni
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusieni
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienii
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienii
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienilor
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venusienilor
VENUSIÁN, -Ă, venusieni, -e, adj., s. m. și f. (Presupus locuitor) de pe planeta Venus. [pr.: -si-an] – Din fr. venusien.
venust
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venusta
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venustate
VENUSTÁTE s.f. Frumusețe, grație, eleganță. [pl. -tăți. / lat. venustas, fr. vénusté <Venus, zeița frumuseții, la romani]
venustatea
VENUSTÁTE s.f. Frumusețe, grație, eleganță. [pl. -tăți. / lat. venustas, fr. vénusté <Venus, zeița frumuseții, la romani]
venuste
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venustei
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venustele
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venustelor
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venustul
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venustului
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venustăți
VENUSTÁTE s.f. Frumusețe, grație, eleganță. [pl. -tăți. / lat. venustas, fr. vénusté <Venus, zeița frumuseții, la romani]
venustății
VENUSTÁTE s.f. Frumusețe, grație, eleganță. [pl. -tăți. / lat. venustas, fr. vénusté <Venus, zeița frumuseții, la romani]
venustățile
VENUSTÁTE s.f. Frumusețe, grație, eleganță. [pl. -tăți. / lat. venustas, fr. vénusté <Venus, zeița frumuseții, la romani]
venustăților
VENUSTÁTE s.f. Frumusețe, grație, eleganță. [pl. -tăți. / lat. venustas, fr. vénusté <Venus, zeița frumuseții, la romani]
venuști
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venuștii
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
venuștilor
VENÚST, -Ă, venuști, -ste, adj. (Livr.) Care are o frumusețe feminină voluptuoasă. – Din fr. vénuste. DOOM
venúst (livr.) adj. m., pl. venúști; f. venústă, pl. venúste
ver
VER- v. vero-.
veracitate
VERACITÁTE s. f. (Livr.) Veridicitate. – Din fr. véracité, lat. veracitas, -atis. DOOM
veracitáte (livr.) s. f., g.-d. art. veracitắții
veracitatea
VERACITÁTE s. f. (Livr.) Veridicitate. – Din fr. véracité, lat. veracitas, -atis. DOOM
veracitáte (livr.) s. f., g.-d. art. veracitắții
veracități
VERACITÁTE s. f. (Livr.) Veridicitate. – Din fr. véracité, lat. veracitas, -atis. DOOM
veracitáte (livr.) s. f., g.-d. art. veracitắții
veracității
VERACITÁTE s. f. (Livr.) Veridicitate. – Din fr. véracité, lat. veracitas, -atis. DOOM
veracitáte (livr.) s. f., g.-d. art. veracitắții
veranda
VERÁNDĂ, verande, s. f. Galerie exterioară (balcon sau terasă acoperită), închisă adesea cu pereți având numeroase ferestre, care alcătuiește anexa unei locuințe. – Din fr. véranda. DOOM
verándă s. f., g.-d. art. verándei; pl. veránde
verande
VERÁNDĂ, verande, s. f. Galerie exterioară (balcon sau terasă acoperită), închisă adesea cu pereți având numeroase ferestre, care alcătuiește anexa unei locuințe. – Din fr. véranda. DOOM
verándă s. f., g.-d. art. verándei; pl. veránde
verandei
VERÁNDĂ, verande, s. f. Galerie exterioară (balcon sau terasă acoperită), închisă adesea cu pereți având numeroase ferestre, care alcătuiește anexa unei locuințe. – Din fr. véranda. DOOM
verándă s. f., g.-d. art. verándei; pl. veránde
verandele
VERÁNDĂ, verande, s. f. Galerie exterioară (balcon sau terasă acoperită), închisă adesea cu pereți având numeroase ferestre, care alcătuiește anexa unei locuințe. – Din fr. véranda. DOOM
verándă s. f., g.-d. art. verándei; pl. veránde
verandelor
VERÁNDĂ, verande, s. f. Galerie exterioară (balcon sau terasă acoperită), închisă adesea cu pereți având numeroase ferestre, care alcătuiește anexa unei locuințe. – Din fr. véranda. DOOM
verándă s. f., g.-d. art. verándei; pl. veránde
verant
VERÁNT s.n. Lupă specială pentru examinarea fotografiilor. [< fr. verant]. DOOM
veránt s. n., pl. veránte
verante
VERÁNT s.n. Lupă specială pentru examinarea fotografiilor. [< fr. verant]. DOOM
veránt s. n., pl. veránte
verantele
VERÁNT s.n. Lupă specială pentru examinarea fotografiilor. [< fr. verant]. DOOM
veránt s. n., pl. veránte
verantelor
VERÁNT s.n. Lupă specială pentru examinarea fotografiilor. [< fr. verant]. DOOM
veránt s. n., pl. veránte
verantul
VERÁNT s.n. Lupă specială pentru examinarea fotografiilor. [< fr. verant]. DOOM
veránt s. n., pl. veránte
verantului
VERÁNT s.n. Lupă specială pentru examinarea fotografiilor. [< fr. verant]. DOOM
veránt s. n., pl. veránte
verascoape
VERASCÓP s.n. Aparat fotografic stereoscopic cu plăci care se schimbă automat. [Nume comercial]. DOOM
!verascóp (-ras-cop/-ra-scop) s. n., pl. verascoápe
verascoapele
VERASCÓP s.n. Aparat fotografic stereoscopic cu plăci care se schimbă automat. [Nume comercial]. DOOM
!verascóp (-ras-cop/-ra-scop) s. n., pl. verascoápe
verascoapelor
VERASCÓP s.n. Aparat fotografic stereoscopic cu plăci care se schimbă automat. [Nume comercial]. DOOM
!verascóp (-ras-cop/-ra-scop) s. n., pl. verascoápe
verascop
VERASCÓP s.n. Aparat fotografic stereoscopic cu plăci care se schimbă automat. [Nume comercial]. DOOM
!verascóp (-ras-cop/-ra-scop) s. n., pl. verascoápe
verascopul
VERASCÓP s.n. Aparat fotografic stereoscopic cu plăci care se schimbă automat. [Nume comercial]. DOOM
!verascóp (-ras-cop/-ra-scop) s. n., pl. verascoápe
verascopului
VERASCÓP s.n. Aparat fotografic stereoscopic cu plăci care se schimbă automat. [Nume comercial]. DOOM
!verascóp (-ras-cop/-ra-scop) s. n., pl. verascoápe
veratrina
VERATRÍNĂ s.f. Alcaloid toxic extras din rizomul de elebor. [< fr. vératrine] DOOM
veratrínă (-ra-tri-) s. f., g.-d. art. veratrínei
veratrine
VERATRÍNĂ s.f. Alcaloid toxic extras din rizomul de elebor. [< fr. vératrine] DOOM
veratrínă (-ra-tri-) s. f., g.-d. art. veratrínei
veratrinei
VERATRÍNĂ s.f. Alcaloid toxic extras din rizomul de elebor. [< fr. vératrine] DOOM
veratrínă (-ra-tri-) s. f., g.-d. art. veratrínei
veratrum
STIRIGOÁIE, stirigoi, s. f. Nume dat la două plante erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, dintre care una cu flori albe (Veratrum album), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-închis, dispuse în raceme (Veratrum nigrum). [Var.: știrigoáie s. f.] – Et. nec.
verb
VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum. DOOM
verb s. n., pl. vérbe
verbal
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbala
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbale
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbalei
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbalele
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbalelor
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbali
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbalii
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbalilor
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbalism
VERBALÍSM s. n. Tendință de a da mai multă importanță cuvintelor decât ideilor exprimate prin ele; abuz de cuvinte în exprimarea unor idei. – Din fr. verbalisme. DOOM
verbalísm s. n.
verbalismul
VERBALÍSM s. n. Tendință de a da mai multă importanță cuvintelor decât ideilor exprimate prin ele; abuz de cuvinte în exprimarea unor idei. – Din fr. verbalisme. DOOM
verbalísm s. n.
verbalismului
VERBALÍSM s. n. Tendință de a da mai multă importanță cuvintelor decât ideilor exprimate prin ele; abuz de cuvinte în exprimarea unor idei. – Din fr. verbalisme. DOOM
verbalísm s. n.
verbalitate
VERBALITÁTE s.f. (Liv.) Caracter verbal. [Cf. it. verbalità].
verbalitatea
VERBALITÁTE s.f. (Liv.) Caracter verbal. [Cf. it. verbalità].
verbalități
VERBALITÁTE s.f. (Liv.) Caracter verbal. [Cf. it. verbalità].
verbalității
VERBALITÁTE s.f. (Liv.) Caracter verbal. [Cf. it. verbalità].
verbaliza
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizai
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizam
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizare
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizare
VERBALIZÁRE, verbalizări, s. f. Acțiunea de a verbaliza și rezultatul ei. – V. verbaliza.
verbalizară
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizarăm
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizarăți
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizase
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizasem
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizaseră
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizaserăm
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizaserăți
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizaseși
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizaseți
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizat
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizat
VERBALIZÁT, -Ă, verbalizați, -te, adj. Care a fost expus, exprimat în cuvinte. – V. verbaliza.
verbalizau
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizași
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizați
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizează
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizez
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizeze
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizezi
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizând
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalizînd
VERBALIZÁ, verbalizez, vb. I. Tranz. A exprima în cuvinte o idee, o experiență etc. – Din fr. verbaliser.
verbalul
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbalului
VERBÁL, -Ă, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai, din gură în gură; care caracterizează graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care aparține verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbală = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis. DOOM
procés-verbál s. n., pl. procése-verbále
verbascum
COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).
verbe
VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum. DOOM
verb s. n., pl. vérbe
verbele
VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum. DOOM
verb s. n., pl. vérbe
verbelor
VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum. DOOM
verb s. n., pl. vérbe
verbenacee
VERBENACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, având ca tip verbina; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. verbénacées]. DOOM
verbenacée s. f., art. verbenacéea, g.-d. art. verbenacéei; pl. verbenacée
verbenaceea
VERBENACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, având ca tip verbina; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. verbénacées]. DOOM
verbenacée s. f., art. verbenacéea, g.-d. art. verbenacéei; pl. verbenacée
verbenaceei
VERBENACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, având ca tip verbina; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. verbénacées]. DOOM
verbenacée s. f., art. verbenacéea, g.-d. art. verbenacéei; pl. verbenacée
verbenaceele
VERBENACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, având ca tip verbina; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. verbénacées]. DOOM
verbenacée s. f., art. verbenacéea, g.-d. art. verbenacéei; pl. verbenacée
verbenaceelor
VERBENACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, având ca tip verbina; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. verbénacées]. DOOM
verbenacée s. f., art. verbenacéea, g.-d. art. verbenacéei; pl. verbenacée
verbenă
VERBÍNĂ, verbine, s. f. Numele mai multor specii și varietăți de plante erbacee decorative cu frunze dințate, ascuțite la vârf și acoperite cu peri, cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii; vervenă (Verbena); plantă aparținând uneia dintre aceste specii sau varietăți. – Din lat. verbena.
verberația
VERBERÁȚIE s.f. Vibrație a aerului, care produce sunetul. [Gen. -iei. / < fr. verbération].
verberație
VERBERÁȚIE s.f. Vibrație a aerului, care produce sunetul. [Gen. -iei. / < fr. verbération].
verberației
VERBERÁȚIE s.f. Vibrație a aerului, care produce sunetul. [Gen. -iei. / < fr. verbération].
verberații
VERBERÁȚIE s.f. Vibrație a aerului, care produce sunetul. [Gen. -iei. / < fr. verbération].
verberațiile
VERBERÁȚIE s.f. Vibrație a aerului, care produce sunetul. [Gen. -iei. / < fr. verbération].
verberațiilor
VERBERÁȚIE s.f. Vibrație a aerului, care produce sunetul. [Gen. -iei. / < fr. verbération].
verbi
VERBI GRATIA loc.s. (Liv.) De exemplu. [< lat. verbi gratia].
verbiaj
VERBIÁJ s. n. (Livr.) Abundență de cuvinte inutile; vorbărie, flecăreală. [Pr.: -bi-aj] – Din fr. verbiage. DOOM
verbiáj (livr.) (-bi-aj) s. n.
verbiaje
VERBIÁJ s. n. (Livr.) Abundență de cuvinte inutile; vorbărie, flecăreală. [Pr.: -bi-aj] – Din fr. verbiage. DOOM
verbiáj (livr.) (-bi-aj) s. n.
verbiajele
VERBIÁJ s. n. (Livr.) Abundență de cuvinte inutile; vorbărie, flecăreală. [Pr.: -bi-aj] – Din fr. verbiage. DOOM
verbiáj (livr.) (-bi-aj) s. n.
verbiajelor
VERBIÁJ s. n. (Livr.) Abundență de cuvinte inutile; vorbărie, flecăreală. [Pr.: -bi-aj] – Din fr. verbiage. DOOM
verbiáj (livr.) (-bi-aj) s. n.
verbiajul
VERBIÁJ s. n. (Livr.) Abundență de cuvinte inutile; vorbărie, flecăreală. [Pr.: -bi-aj] – Din fr. verbiage. DOOM
verbiáj (livr.) (-bi-aj) s. n.
verbiajului
VERBIÁJ s. n. (Livr.) Abundență de cuvinte inutile; vorbărie, flecăreală. [Pr.: -bi-aj] – Din fr. verbiage. DOOM
verbiáj (livr.) (-bi-aj) s. n.
verbigerația
VERBIGERÁȚIE s.f. (Med.) Simptom în unele boli mintale, constând din repetarea continuă a aceleiași propoziții. [< fr. verbigération, cf. lat. verbigerare – a sporovăi]. DOOM
verbigeráție (-ți-e) s. f., art. verbigeráția (-ți-a), g.-d. verbigeráții, art. verbigeráției
verbigerație
VERBIGERÁȚIE s.f. (Med.) Simptom în unele boli mintale, constând din repetarea continuă a aceleiași propoziții. [< fr. verbigération, cf. lat. verbigerare – a sporovăi]. DOOM
verbigeráție (-ți-e) s. f., art. verbigeráția (-ți-a), g.-d. verbigeráții, art. verbigeráției
verbigerației
VERBIGERÁȚIE s.f. (Med.) Simptom în unele boli mintale, constând din repetarea continuă a aceleiași propoziții. [< fr. verbigération, cf. lat. verbigerare – a sporovăi]. DOOM
verbigeráție (-ți-e) s. f., art. verbigeráția (-ți-a), g.-d. verbigeráții, art. verbigeráției
verbigerații
VERBIGERÁȚIE s.f. (Med.) Simptom în unele boli mintale, constând din repetarea continuă a aceleiași propoziții. [< fr. verbigération, cf. lat. verbigerare – a sporovăi]. DOOM
verbigeráție (-ți-e) s. f., art. verbigeráția (-ți-a), g.-d. verbigeráții, art. verbigeráției
verbina
VERBÍNĂ, verbine, s. f. Numele mai multor specii și varietăți de plante erbacee decorative cu frunze dințate, ascuțite la vârf și acoperite cu peri, cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii; vervenă (Verbena); plantă aparținând uneia dintre aceste specii sau varietăți. – Din lat. verbena. DOOM
!verbínă s. f., g.-d. art. verbínei; pl. verbíne
verbine
VERBÍNĂ, verbine, s. f. Numele mai multor specii și varietăți de plante erbacee decorative cu frunze dințate, ascuțite la vârf și acoperite cu peri, cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii; vervenă (Verbena); plantă aparținând uneia dintre aceste specii sau varietăți. – Din lat. verbena. DOOM
!verbínă s. f., g.-d. art. verbínei; pl. verbíne
verbinei
VERBÍNĂ, verbine, s. f. Numele mai multor specii și varietăți de plante erbacee decorative cu frunze dințate, ascuțite la vârf și acoperite cu peri, cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii; vervenă (Verbena); plantă aparținând uneia dintre aceste specii sau varietăți. – Din lat. verbena. DOOM
!verbínă s. f., g.-d. art. verbínei; pl. verbíne
verbinele
VERBÍNĂ, verbine, s. f. Numele mai multor specii și varietăți de plante erbacee decorative cu frunze dințate, ascuțite la vârf și acoperite cu peri, cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii; vervenă (Verbena); plantă aparținând uneia dintre aceste specii sau varietăți. – Din lat. verbena. DOOM
!verbínă s. f., g.-d. art. verbínei; pl. verbíne
verbinelor
VERBÍNĂ, verbine, s. f. Numele mai multor specii și varietăți de plante erbacee decorative cu frunze dințate, ascuțite la vârf și acoperite cu peri, cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii; vervenă (Verbena); plantă aparținând uneia dintre aceste specii sau varietăți. – Din lat. verbena. DOOM
!verbínă s. f., g.-d. art. verbínei; pl. verbíne
verboasa
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verboase
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verboasei
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verboasele
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verboaselor
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verbos
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verbosul
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verbosului
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verbozitate
VERBOZITÁTE s. f. (Rar) Vorbărie. – Din fr. verbosité. DOOM
verbozitáte (rar) s. f., g.-d. art. verbozitắții
verbozitatea
VERBOZITÁTE s. f. (Rar) Vorbărie. – Din fr. verbosité. DOOM
verbozitáte (rar) s. f., g.-d. art. verbozitắții
verbozități
VERBOZITÁTE s. f. (Rar) Vorbărie. – Din fr. verbosité. DOOM
verbozitáte (rar) s. f., g.-d. art. verbozitắții
verbozității
VERBOZITÁTE s. f. (Rar) Vorbărie. – Din fr. verbosité. DOOM
verbozitáte (rar) s. f., g.-d. art. verbozitắții
verboși
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verboșii
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verboșilor
VERBÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreț, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus].
verbul
VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum. DOOM
verb s. n., pl. vérbe
verbului
VERB, verbe, s. n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum. DOOM
verb s. n., pl. vérbe
verdaică
VERDÁICĂ s. f. v. verdoaică.
verdare
VERDÁRE s. f. v. virdare. DOOM
virdáre s. f., g.-d. art. virdắrii; pl. virdắri
verde
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. DOOM
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
verde
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde-de-Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu pârul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
verdea
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. DOOM
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
verdea
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde-de-Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu pârul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
verdeața
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață. DOOM
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri
verdele
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. DOOM
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
verdele
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde-de-Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu pârul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
verdelui
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. DOOM
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
verdelui
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde-de-Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu pârul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
verder
VERDÉR interj. (Reg.) Cuvânt care imită strigătul brotăcelului. – Onomatopee.
verdete
VERDÉTE, verdeți, s. m. (Regional) 1. (Iht.) Boiștean. Larva fluturelui-de-varză. 2. Bîtă scurtă și groasă de lemn verde; retevei, scurtătură. – Variantă: (1) verdéț (MARIAN, INS. 292) s. m.
verdeț
VERDÉȚ s. m. v. verdete.
verdeți
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață. DOOM
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri
verdeții
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață. DOOM
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri
verdețuri
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață. DOOM
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri
verdețurile
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață. DOOM
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri
verdețurilor
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață. DOOM
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri
verdict
VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală; p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦ P. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict. DOOM
verdíct s. n., pl. verdícte
verdict
VERDÍCT s.n. 1. Răspuns dat de juriu în legătură cu culpabilitatea unui inculpat. 2. Judecată care are loc în urma unui concurs. 3. Hotărâre, judecată (definitivă). [Pl. -te, -turi. / < fr., engl. verdict, cf. lat. vere – adevărat, dictum – spus].
verdicte
VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală; p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦ P. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict. DOOM
verdíct s. n., pl. verdícte
verdictele
VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală; p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦ P. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict. DOOM
verdíct s. n., pl. verdícte
verdictelor
VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală; p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦ P. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict. DOOM
verdíct s. n., pl. verdícte
verdictul
VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală; p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦ P. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict. DOOM
verdíct s. n., pl. verdícte
verdictului
VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală; p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦ P. gener. sentință judecătorească. 2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict. DOOM
verdíct s. n., pl. verdícte
verdoaică
VERDOÁICĂ, verdoaici, s. f. (Ornit.; regional) Ciocănitoare. – Variantă: verdáică (MARIAN, O. I 78) s. f.
verdoi
VERDÓI, verdoi, s. m. (Ornit.; regional) Florinte.
verduliță
VERDULÍȚĂ, verdulițe, s. f. (În poezia populară) Frunză verde. Verduliță trei migdale, De la Novaci mai la vale S-a scumpit gurița tare. MAT. FOLK. 489.
verdură
VERDÚRĂ, verduri, s. f. (Franțuzism neobișnuit) Verdeață. Voi, umbre ușoare, Care trecătoare Prin lume zburați Și cu o murmură, Umbroasa verdură Dulce clătinați. NEGRUZZI, S. II 66.
vere
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DOOM
váră2 (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
vere
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DOOM
văr s. m., voc. vére; pl. veri
verei
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DOOM
váră2 (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
verele
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DOOM
váră2 (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
verelor
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DOOM
váră2 (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
veresia
VERESÍE s. f. (Pop. și fam.) Credit. ◊ Loc. adv. Pe veresie = fără a primi banii imediat; p. ext. degeaba, gratis. – Din tc. veresiye. DOOM
veresíe (pop., fam.) s. f., g.-d. veresíi, art. veresíei
veresie
VERESÍE s. f. (Pop. și fam.) Credit. ◊ Loc. adv. Pe veresie = fără a primi banii imediat; p. ext. degeaba, gratis. – Din tc. veresiye. DOOM
veresíe (pop., fam.) s. f., g.-d. veresíi, art. veresíei
veresiei
VERESÍE s. f. (Pop. și fam.) Credit. ◊ Loc. adv. Pe veresie = fără a primi banii imediat; p. ext. degeaba, gratis. – Din tc. veresiye. DOOM
veresíe (pop., fam.) s. f., g.-d. veresíi, art. veresíei
veresii
VERESÍE s. f. (Pop. și fam.) Credit. ◊ Loc. adv. Pe veresie = fără a primi banii imediat; p. ext. degeaba, gratis. – Din tc. veresiye. DOOM
veresíe (pop., fam.) s. f., g.-d. veresíi, art. veresíei
verfafor
VERFAFÓR, verfafoare, s. n. (Mar.) Scondru scos în afara vergii cu ajutorul unor brățări. – Et. nec.
verfenian
WERFENIÁN s.n. (Geol.) Etaj al triasicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă]. DOOM
werfenián1 (-ni-an) adj. m., pl. werfeniéni (-ni-eni); f. werfeniánă, pl. werfeniéne
verfenian
WERFENIÁN s.n. (Geol.) Etaj al triasicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incertă]. DOOM
werfenián2 (-ni-an) s. n.
verga
VÉRGĂ, vergi, s. f. Bară (de lemn sau de metal) așezată perpendicular pe catargul unei corăbii, folosită la susținerea unor vele. – Din fr. vergue, it. verga. DOOM
vérgă (bară de susținere) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergea
VERGEÁ, vergele, s. f. Băț, vargă, nuia; bară (îngustă și flexibilă) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre bețișoarele care se pun între firele urzelii pe măsură ce acestea se înfășoară pe sulul războiului de țesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. *virgella (= virgula). DOOM
vergeá (nuia, gratie) s. f., art. vergeáua, g.-d. art. vergélei; pl. vergéle, art. vergélele
vergeaua
VERGEÁ, vergele, s. f. Băț, vargă, nuia; bară (îngustă și flexibilă) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre bețișoarele care se pun între firele urzelii pe măsură ce acestea se înfășoară pe sulul războiului de țesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. *virgella (= virgula). DOOM
vergeá (nuia, gratie) s. f., art. vergeáua, g.-d. art. vergélei; pl. vergéle, art. vergélele
vergel
VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Obicei calendaristic de Anul Nou, care cuprinde o serie de rituri pentru prevestirea norocului, a viitorului în anul care urma, dar având profund caracter social, fiind organizat pentru cunoașterea tineretului din sat în vederea căsătoriei. – Vergea + suf. -el. DOOM
vergél s. n., pl. vergéluri
vergela
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelai
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelam
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelare
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelare
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea.
vergelară
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelarăm
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelarăți
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelase
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelasem
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelaseră
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelaserăm
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelaserăți
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelaseși
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelaseți
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelat
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelat
VERGELÁT, -Ă, vergelați, -te, adj. (Reg.; despre scheletul de lemn al unor construcții) Cu vergele bătute pe suprafața pereților. – V. vergela.
vergelator
VERGELATÓR, vergelatori, s. m. Flăcău care rostește o urare cu prilejul vergelului (2). Vergelatorul începe a toca cu ramurile verzi pe marginea vasidui, recitind o urare care... se referă la viața agricolă, la sfîrșitul anului vechi și la începutul celui nou. HOGAȘ, DR. II 191.
vergelau
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelași
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelați
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergele
VERGEÁ, vergele, s. f. Băț, vargă, nuia; bară (îngustă și flexibilă) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre bețișoarele care se pun între firele urzelii pe măsură ce acestea se înfășoară pe sulul războiului de țesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. *virgella (= virgula). DOOM
vergeá (nuia, gratie) s. f., art. vergeáua, g.-d. art. vergélei; pl. vergéle, art. vergélele
vergelea
VERGELEÁ, vergelele, s. f. (Reg.) Vergea. – Din vergele (pl. lui vergea) + suf. -ea.
vergelează
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelei
VERGEÁ, vergele, s. f. Băț, vargă, nuia; bară (îngustă și flexibilă) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre bețișoarele care se pun între firele urzelii pe măsură ce acestea se înfășoară pe sulul războiului de țesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. *virgella (= virgula). DOOM
vergeá (nuia, gratie) s. f., art. vergeáua, g.-d. art. vergélei; pl. vergéle, art. vergélele
vergelele
VERGEÁ, vergele, s. f. Băț, vargă, nuia; bară (îngustă și flexibilă) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre bețișoarele care se pun între firele urzelii pe măsură ce acestea se înfășoară pe sulul războiului de țesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. *virgella (= virgula). DOOM
vergeá (nuia, gratie) s. f., art. vergeáua, g.-d. art. vergélei; pl. vergéle, art. vergélele
vergelelor
VERGEÁ, vergele, s. f. Băț, vargă, nuia; bară (îngustă și flexibilă) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre bețișoarele care se pun între firele urzelii pe măsură ce acestea se înfășoară pe sulul războiului de țesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. *virgella (= virgula). DOOM
vergeá (nuia, gratie) s. f., art. vergeáua, g.-d. art. vergélei; pl. vergéle, art. vergélele
vergelez
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergeleze
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelezi
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelul
VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Obicei calendaristic de Anul Nou, care cuprinde o serie de rituri pentru prevestirea norocului, a viitorului în anul care urma, dar având profund caracter social, fiind organizat pentru cunoașterea tineretului din sat în vederea căsătoriei. – Vergea + suf. -el. DOOM
vergél s. n., pl. vergéluri
vergelului
VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Obicei calendaristic de Anul Nou, care cuprinde o serie de rituri pentru prevestirea norocului, a viitorului în anul care urma, dar având profund caracter social, fiind organizat pentru cunoașterea tineretului din sat în vederea căsătoriei. – Vergea + suf. -el. DOOM
vergél s. n., pl. vergéluri
vergeluri
VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Obicei calendaristic de Anul Nou, care cuprinde o serie de rituri pentru prevestirea norocului, a viitorului în anul care urma, dar având profund caracter social, fiind organizat pentru cunoașterea tineretului din sat în vederea căsătoriei. – Vergea + suf. -el. DOOM
vergél s. n., pl. vergéluri
vergelurile
VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Obicei calendaristic de Anul Nou, care cuprinde o serie de rituri pentru prevestirea norocului, a viitorului în anul care urma, dar având profund caracter social, fiind organizat pentru cunoașterea tineretului din sat în vederea căsătoriei. – Vergea + suf. -el. DOOM
vergél s. n., pl. vergéluri
vergelurilor
VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Obicei calendaristic de Anul Nou, care cuprinde o serie de rituri pentru prevestirea norocului, a viitorului în anul care urma, dar având profund caracter social, fiind organizat pentru cunoașterea tineretului din sat în vederea căsătoriei. – Vergea + suf. -el. DOOM
vergél s. n., pl. vergéluri
vergelușa
VERGELÚȘĂ, vergelușe, s. f. Diminutiv al lui vergea; vergeluță. – Vergea + suf. -ușă. DOOM
vergelúșă s. f., g.-d. art. vergelúșei; pl. vergelúșe
vergelușe
VERGELÚȘĂ, vergelușe, s. f. Diminutiv al lui vergea; vergeluță. – Vergea + suf. -ușă. DOOM
vergelúșă s. f., g.-d. art. vergelúșei; pl. vergelúșe
vergelușei
VERGELÚȘĂ, vergelușe, s. f. Diminutiv al lui vergea; vergeluță. – Vergea + suf. -ușă. DOOM
vergelúșă s. f., g.-d. art. vergelúșei; pl. vergelúșe
vergelușele
VERGELÚȘĂ, vergelușe, s. f. Diminutiv al lui vergea; vergeluță. – Vergea + suf. -ușă. DOOM
vergelúșă s. f., g.-d. art. vergelúșei; pl. vergelúșe
vergelușelor
VERGELÚȘĂ, vergelușe, s. f. Diminutiv al lui vergea; vergeluță. – Vergea + suf. -ușă. DOOM
vergelúșă s. f., g.-d. art. vergelúșei; pl. vergelúșe
vergeluța
VERGELÚȚĂ, vergeluțe, s. f. Vergelușă. – Vergea + suf. -eluță. DOOM
vergelúță s. f., g.-d. art. vergelúței; pl. vergelúțe
vergeluțe
VERGELÚȚĂ, vergeluțe, s. f. Vergelușă. – Vergea + suf. -eluță. DOOM
vergelúță s. f., g.-d. art. vergelúței; pl. vergelúțe
vergeluței
VERGELÚȚĂ, vergeluțe, s. f. Vergelușă. – Vergea + suf. -eluță. DOOM
vergelúță s. f., g.-d. art. vergelúței; pl. vergelúțe
vergeluțele
VERGELÚȚĂ, vergeluțe, s. f. Vergelușă. – Vergea + suf. -eluță. DOOM
vergelúță s. f., g.-d. art. vergelúței; pl. vergelúțe
vergeluțelor
VERGELÚȚĂ, vergeluțe, s. f. Vergelușă. – Vergea + suf. -eluță. DOOM
vergelúță s. f., g.-d. art. vergelúței; pl. vergelúțe
vergelând
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergelînd
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea. DOOM
vergelá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 vergeleáză
vergența
VERGÉNȚĂ, vergențe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui sistem optic centrat, egală cu inversul distanței focale. – Din fr. vergence. DOOM
vergénță s. f., g.-d. art. vergénței; pl. vergénțe
vergențe
VERGÉNȚĂ, vergențe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui sistem optic centrat, egală cu inversul distanței focale. – Din fr. vergence. DOOM
vergénță s. f., g.-d. art. vergénței; pl. vergénțe
vergenței
VERGÉNȚĂ, vergențe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui sistem optic centrat, egală cu inversul distanței focale. – Din fr. vergence. DOOM
vergénță s. f., g.-d. art. vergénței; pl. vergénțe
vergențele
VERGÉNȚĂ, vergențe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui sistem optic centrat, egală cu inversul distanței focale. – Din fr. vergence. DOOM
vergénță s. f., g.-d. art. vergénței; pl. vergénțe
vergențelor
VERGÉNȚĂ, vergențe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui sistem optic centrat, egală cu inversul distanței focale. – Din fr. vergence. DOOM
vergénță s. f., g.-d. art. vergénței; pl. vergénțe
vergetura
VERGETÚRĂ, vergeturi, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Dungă (sau șir de dungi) de culoare violacee (apoi sidefie), localizate în regiunea abdominală sau la fese și care apar în sarcină, obezitate, în boli endocrine etc. – Din fr. vergeture. DOOM
vergetúră s. f., g.-d. art. vergetúrii; pl. vergetúri
vergeturi
VERGETÚRĂ, vergeturi, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Dungă (sau șir de dungi) de culoare violacee (apoi sidefie), localizate în regiunea abdominală sau la fese și care apar în sarcină, obezitate, în boli endocrine etc. – Din fr. vergeture. DOOM
vergetúră s. f., g.-d. art. vergetúrii; pl. vergetúri
vergeturii
VERGETÚRĂ, vergeturi, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Dungă (sau șir de dungi) de culoare violacee (apoi sidefie), localizate în regiunea abdominală sau la fese și care apar în sarcină, obezitate, în boli endocrine etc. – Din fr. vergeture. DOOM
vergetúră s. f., g.-d. art. vergetúrii; pl. vergetúri
vergeturile
VERGETÚRĂ, vergeturi, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Dungă (sau șir de dungi) de culoare violacee (apoi sidefie), localizate în regiunea abdominală sau la fese și care apar în sarcină, obezitate, în boli endocrine etc. – Din fr. vergeture. DOOM
vergetúră s. f., g.-d. art. vergetúrii; pl. vergetúri
vergeturilor
VERGETÚRĂ, vergeturi, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Dungă (sau șir de dungi) de culoare violacee (apoi sidefie), localizate în regiunea abdominală sau la fese și care apar în sarcină, obezitate, în boli endocrine etc. – Din fr. vergeture. DOOM
vergetúră s. f., g.-d. art. vergetúrii; pl. vergetúri
verghie
verghíe (-íi), s. f. – Contribuție, impozit. Tc. vergi, prin intermediul sb. vergija (Bogrea, Dacor., II, 660). Înv.
vergi
VÁRGĂ, (I) vergi, (II) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachi, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga. DOOM
várgă1 (nuia) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergi
VÉRGĂ, vergi, s. f. Bară (de lemn sau de metal) așezată perpendicular pe catargul unei corăbii, folosită la susținerea unor vele. – Din fr. vergue, it. verga. DOOM
vérgă (bară de susținere) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergii
VÁRGĂ, (I) vergi, (II) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachi, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga. DOOM
várgă1 (nuia) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergii
VÉRGĂ, vergi, s. f. Bară (de lemn sau de metal) așezată perpendicular pe catargul unei corăbii, folosită la susținerea unor vele. – Din fr. vergue, it. verga. DOOM
vérgă (bară de susținere) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergile
VÁRGĂ, (I) vergi, (II) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachi, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga. DOOM
várgă1 (nuia) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergile
VÉRGĂ, vergi, s. f. Bară (de lemn sau de metal) așezată perpendicular pe catargul unei corăbii, folosită la susținerea unor vele. – Din fr. vergue, it. verga. DOOM
vérgă (bară de susținere) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergiliae
Vergiliae, în mitologia romană, denumire purtată de șapte surori, transformate într-o constelație și numite de greci Pleiade (v. Pleiades).
vergilor
VÁRGĂ, (I) vergi, (II) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachi, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga. DOOM
várgă1 (nuia) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergilor
VÉRGĂ, vergi, s. f. Bară (de lemn sau de metal) așezată perpendicular pe catargul unei corăbii, folosită la susținerea unor vele. – Din fr. vergue, it. verga. DOOM
vérgă (bară de susținere) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
vergin
VIRGÍN, -Ă, virgini, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodată relații sexuale; cast, neprihănit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioară, fată. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) Necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat; neexploatat. 4. Fig. (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (înv. și pop.) vergín, -ă adj.] – Din lat. virgo, -inis. DOOM
virgín adj. m., pl. virgíni; f. virgínă, pl. virgíne
verginal
VIRGINÁL2, -Ă, virginali, -e, adj. 1. De virgină (1), de fecioară; feciorelnic, virgin. 2. Fig. Candid, pur. [Var.: (înv. și pop.) verginál, -ă adj.] – Din fr. virginal, lat. virginalus. DOOM
virginál2 s. n., pl. virginále
vergui
VERGUÍ, verguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A colinda. – Din vergi (pl. lui vargă).
vergur
VÉRGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Învechit) Virgin, pur, neprihănit. Nimenea nu poate să se laude că are inimă curată și vergură. La TDRG.
vergurie
VERGURÍE, vergurii, s. f. (Învechit) Feciorie, castitate. Acest sovon se leagă după cununie pe după grumazul miresei în semnul verguriei. MARIAN, NU. 440.
vergură
VÉRGURĂ, vergure, s. f. (Învechit) Fecioară. De mă poate scăpa ceva pe lume, este numai dragostea ta, vergură divină și senină. ALECSANDRI, T. 1009.
veri
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157. DOOM
piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră
veri
VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♦ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (=ver „primăvară”). DOOM
váră1 (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri
veri
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DOOM
văr s. m., voc. vére; pl. veri
veri
VERI- v. vero-.
veric
VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic. DOOM
veríc (pop., fam.) s. m., pl. veríci
verice
VERICÉ pron. nehot. (Învechit și arhaizant) Orice. Nu verice afirmațiune a unui contemporan este un adevăr istoric. CAMIL PETRESCU, O. II 416. Ne-am luat sarcina de a veghea... și vesti pre toți de verice pericol ne-ar amenința. ODOBESCU, S. III 361. Pronunțat cu «i» consonantic (ca și în cuvîntul «orice»).
vericea
VERICEÁ, vericele, s. f. (Regional) Verișoară. Ia-ți, mireasă, ziua bună... De la strat de floricele și neamuri și vericele. MARIAN, NU. 299.
verici
VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic. DOOM
veríc (pop., fam.) s. m., pl. veríci
vericii
VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic. DOOM
veríc (pop., fam.) s. m., pl. veríci
vericilor
VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic. DOOM
veríc (pop., fam.) s. m., pl. veríci
vericul
VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic. DOOM
veríc (pop., fam.) s. m., pl. veríci
vericului
VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic. DOOM
veríc (pop., fam.) s. m., pl. veríci
vericând
VERICÎ́ND adv. Oricînd. Craiul Albert le dete libertatea de a se strămuta în orice loc și vericînd le va place. BăLCESCU, O. II 210. Pronunțat cu «i» consonantic (ca și în cuvîntul «oricînd»).
veridic
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridica
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridice
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridicei
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridicele
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridicelor
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridici
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridicii
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridicilor
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridicitate
VERIDICITÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este veridic; veracitate. – Din fr. véridicité. DOOM
veridicitáte s. f., g.-d. art. veridicitắții
veridicitatea
VERIDICITÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este veridic; veracitate. – Din fr. véridicité. DOOM
veridicitáte s. f., g.-d. art. veridicitắții
veridicități
VERIDICITÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este veridic; veracitate. – Din fr. véridicité. DOOM
veridicitáte s. f., g.-d. art. veridicitắții
veridicității
VERIDICITÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este veridic; veracitate. – Din fr. véridicité. DOOM
veridicitáte s. f., g.-d. art. veridicitắții
veridicul
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
veridicului
VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus. DOOM
verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice
verif
VERÍF s. n. (În loc. adj. și adv.; în legătură cu felul de a așeza, a îndoi sau a croi o stofă) În verif = (așezat) în diagonală, pieziș. – Din bg. verev. DOOM
veríf s. n.
verific
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verifica
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificabil
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabila
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabile
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabilei
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabilele
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabilelor
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabili
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabilii
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabililor
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabilul
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificabilului
VERIFICÁBIL, -Ă, verificabili, -e, adj. Care poate fi verificat. – Din fr. vérifiable (după verifica).
verificai
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificam
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificare
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificare
VERIFICÁRE, verificări, s. f. Acțiunea de a verifica și rezultatul ei. – V. verifica. DOOM
verificáre s. f., g.-d. art. verificắrii; pl. verificắri
verificarea
VERIFICÁRE, verificări, s. f. Acțiunea de a verifica și rezultatul ei. – V. verifica. DOOM
verificáre s. f., g.-d. art. verificắrii; pl. verificắri
verificară
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificarăm
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificarăți
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificase
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificasem
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificaseră
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificaserăm
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificaserăți
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificaseși
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificaseți
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificat
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificat
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificata
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificate
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificatei
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificatele
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificatelor
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificatoare
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatoarea
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatoarei
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatoarele
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatoarelor
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificator
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatori
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatorii
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatorilor
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatorul
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatorului
VERIFICATÓR, -OÁRE, verificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care verifică ceva (din punct de vedere contabil, tehnic etc.). – Din fr. vérificateur. DOOM
verificatoáre s. f., g.-d. art. verificatoárei; pl. verificatoáre
verificatul
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificatului
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificau
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificași
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificați
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificați
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificații
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verificaților
VERIFICÁT, -Ă, verificați, -te, adj. Supus unei cercetări, unui control, unei examinări, unei probe. ♦ (Despre oameni) Cu experiență, încercat; p. ext. capabil. – V. verifica.
verifice
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verifici
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificând
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificînd
VERIFICÁ, verific, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata dacă corespunde adevărului, cerințelor, calității sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce măsură corespunde funcției sau calității pe care o deține sau care i se încredințează. – Din fr. vérifier, lat. verificare. DOOM
verificá (a ~) vb., ind. prez. 3 verífică
verificări
VERIFICÁRE, verificări, s. f. Acțiunea de a verifica și rezultatul ei. – V. verifica. DOOM
verificáre s. f., g.-d. art. verificắrii; pl. verificắri
verificării
VERIFICÁRE, verificări, s. f. Acțiunea de a verifica și rezultatul ei. – V. verifica. DOOM
verificáre s. f., g.-d. art. verificắrii; pl. verificắri
verificările
VERIFICÁRE, verificări, s. f. Acțiunea de a verifica și rezultatul ei. – V. verifica. DOOM
verificáre s. f., g.-d. art. verificắrii; pl. verificắri
verificărilor
VERIFICÁRE, verificări, s. f. Acțiunea de a verifica și rezultatul ei. – V. verifica. DOOM
verificáre s. f., g.-d. art. verificắrii; pl. verificắri
veriful
VERÍF s. n. (În loc. adj. și adv.; în legătură cu felul de a așeza, a îndoi sau a croi o stofă) În verif = (așezat) în diagonală, pieziș. – Din bg. verev. DOOM
veríf s. n.
verifului
VERÍF s. n. (În loc. adj. și adv.; în legătură cu felul de a așeza, a îndoi sau a croi o stofă) În verif = (așezat) în diagonală, pieziș. – Din bg. verev. DOOM
veríf s. n.
veriga
VERÍGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase utilizări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (În sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasă la tăierea viței-de-vie. – Din sl. veriga. DOOM
verígă s. f., g.-d. art. verígii; pl. verígi
verigar
VERIGÁR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s. m.] – Verigă + suf. -ar. DOOM
verigár s. m., pl. verigári
verigari
VERIGÁR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s. m.] – Verigă + suf. -ar. DOOM
verigár s. m., pl. verigári
verigarii
VERIGÁR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s. m.] – Verigă + suf. -ar. DOOM
verigár s. m., pl. verigári
verigarilor
VERIGÁR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s. m.] – Verigă + suf. -ar. DOOM
verigár s. m., pl. verigári
verigariu
VERIGÁR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s. m.] – Verigă + suf. -ar. DOOM
verigár s. m., pl. verigári
verigarul
VERIGÁR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s. m.] – Verigă + suf. -ar. DOOM
verigár s. m., pl. verigári
verigarului
VERIGÁR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s. m.] – Verigă + suf. -ar. DOOM
verigár s. m., pl. verigári
verigaș
VERIGÁȘ, -Ă, verigași, -e, s. m. și f. (Învechit) Codoș; mijlocitor.
verigașă
VERIGÁȘ, -Ă, verigași, -e, s. m. și f. (Învechit) Codoș; mijlocitor.
verigea
VERIGEÁ, verigele, s. f. (Pop.) Veriguță. – Verigă + suf. -ea. DOOM
verigeá (verighetă) (pop.) s. f., art. verigeáua, g.-d. art. verigélei; pl. verigéle, art. verigélele
verigeaua
VERIGEÁ, verigele, s. f. (Pop.) Veriguță. – Verigă + suf. -ea. DOOM
verigeá (verighetă) (pop.) s. f., art. verigeáua, g.-d. art. verigélei; pl. verigéle, art. verigélele
verigei
VERIGÉL, verigei, s. m. Plantă parazită lipsită de clorofilă, cu frunzele reduse la solzi mici și cu flori galbene-roșietice dispuse în ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Verigă + suf. -el. DOOM
verigél (plantă) s. m., pl. verigéi, art. verigéii
verigeii
VERIGÉL, verigei, s. m. Plantă parazită lipsită de clorofilă, cu frunzele reduse la solzi mici și cu flori galbene-roșietice dispuse în ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Verigă + suf. -el. DOOM
verigél (plantă) s. m., pl. verigéi, art. verigéii
verigeilor
VERIGÉL, verigei, s. m. Plantă parazită lipsită de clorofilă, cu frunzele reduse la solzi mici și cu flori galbene-roșietice dispuse în ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Verigă + suf. -el. DOOM
verigél (plantă) s. m., pl. verigéi, art. verigéii
verigel
VERIGÉL, verigei, s. m. Plantă parazită lipsită de clorofilă, cu frunzele reduse la solzi mici și cu flori galbene-roșietice dispuse în ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Verigă + suf. -el. DOOM
verigél (plantă) s. m., pl. verigéi, art. verigéii
verigele
VERIGEÁ, verigele, s. f. (Pop.) Veriguță. – Verigă + suf. -ea. DOOM
verigeá (verighetă) (pop.) s. f., art. verigeáua, g.-d. art. verigélei; pl. verigéle, art. verigélele
verigelei
VERIGEÁ, verigele, s. f. (Pop.) Veriguță. – Verigă + suf. -ea. DOOM
verigeá (verighetă) (pop.) s. f., art. verigeáua, g.-d. art. verigélei; pl. verigéle, art. verigélele
verigelele
VERIGEÁ, verigele, s. f. (Pop.) Veriguță. – Verigă + suf. -ea. DOOM
verigeá (verighetă) (pop.) s. f., art. verigeáua, g.-d. art. verigélei; pl. verigéle, art. verigélele
verigelelor
VERIGEÁ, verigele, s. f. (Pop.) Veriguță. – Verigă + suf. -ea. DOOM
verigeá (verighetă) (pop.) s. f., art. verigeáua, g.-d. art. verigélei; pl. verigéle, art. verigélele
verigelul
VERIGÉL, verigei, s. m. Plantă parazită lipsită de clorofilă, cu frunzele reduse la solzi mici și cu flori galbene-roșietice dispuse în ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Verigă + suf. -el. DOOM
verigél (plantă) s. m., pl. verigéi, art. verigéii
verigelului
VERIGÉL, verigei, s. m. Plantă parazită lipsită de clorofilă, cu frunzele reduse la solzi mici și cu flori galbene-roșietice dispuse în ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Verigă + suf. -el. DOOM
verigél (plantă) s. m., pl. verigéi, art. verigéii
verigheta
VERIGHÉTĂ, verighete, s. f. Inel de metal (prețios, fără pietre) purtat ca simbol al legăturii dintre logodnici sau soți. – Verigă + suf. -etă. Cf. ngr. verghéta. DOOM
verighétă s. f., g.-d. art. verighétei; pl. verighéte
verighete
VERIGHÉTĂ, verighete, s. f. Inel de metal (prețios, fără pietre) purtat ca simbol al legăturii dintre logodnici sau soți. – Verigă + suf. -etă. Cf. ngr. verghéta. DOOM
verighétă s. f., g.-d. art. verighétei; pl. verighéte
verighetei
VERIGHÉTĂ, verighete, s. f. Inel de metal (prețios, fără pietre) purtat ca simbol al legăturii dintre logodnici sau soți. – Verigă + suf. -etă. Cf. ngr. verghéta. DOOM
verighétă s. f., g.-d. art. verighétei; pl. verighéte
verighetele
VERIGHÉTĂ, verighete, s. f. Inel de metal (prețios, fără pietre) purtat ca simbol al legăturii dintre logodnici sau soți. – Verigă + suf. -etă. Cf. ngr. verghéta. DOOM
verighétă s. f., g.-d. art. verighétei; pl. verighéte
verighetelor
VERIGHÉTĂ, verighete, s. f. Inel de metal (prețios, fără pietre) purtat ca simbol al legăturii dintre logodnici sau soți. – Verigă + suf. -etă. Cf. ngr. verghéta. DOOM
verighétă s. f., g.-d. art. verighétei; pl. verighéte
verigi
VERÍGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase utilizări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (În sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasă la tăierea viței-de-vie. – Din sl. veriga. DOOM
verígă s. f., g.-d. art. verígii; pl. verígi
verigii
VERÍGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase utilizări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (În sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasă la tăierea viței-de-vie. – Din sl. veriga. DOOM
verígă s. f., g.-d. art. verígii; pl. verígi
verigile
VERÍGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase utilizări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (În sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasă la tăierea viței-de-vie. – Din sl. veriga. DOOM
verígă s. f., g.-d. art. verígii; pl. verígi
verigilor
VERÍGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase utilizări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (În sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasă la tăierea viței-de-vie. – Din sl. veriga. DOOM
verígă s. f., g.-d. art. verígii; pl. verígi
veriguța
VERIGÚȚĂ, veriguțe, s. f. Diminutiv al lui verigă; verigea. – Verigă + suf. -uță. DOOM
verigúță s. f., g.-d. art. verigúței; pl. verigúțe
veriguțe
VERIGÚȚĂ, veriguțe, s. f. Diminutiv al lui verigă; verigea. – Verigă + suf. -uță. DOOM
verigúță s. f., g.-d. art. verigúței; pl. verigúțe
veriguței
VERIGÚȚĂ, veriguțe, s. f. Diminutiv al lui verigă; verigea. – Verigă + suf. -uță. DOOM
verigúță s. f., g.-d. art. verigúței; pl. verigúțe
veriguțele
VERIGÚȚĂ, veriguțe, s. f. Diminutiv al lui verigă; verigea. – Verigă + suf. -uță. DOOM
verigúță s. f., g.-d. art. verigúței; pl. verigúțe
veriguțelor
VERIGÚȚĂ, veriguțe, s. f. Diminutiv al lui verigă; verigea. – Verigă + suf. -uță. DOOM
verigúță s. f., g.-d. art. verigúței; pl. verigúțe
verii
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157. DOOM
piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră
verii
VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♦ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (=ver „primăvară”). DOOM
váră1 (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri
verii
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DOOM
văr s. m., voc. vére; pl. veri
verile
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157. DOOM
piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră
verile
VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♦ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (=ver „primăvară”). DOOM
váră1 (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri
verilor
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157. DOOM
piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră
verilor
VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♦ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (=ver „primăvară”). DOOM
váră1 (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri
verilor
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. DOOM
văr s. m., voc. vére; pl. veri
verin
VERÍN s. n. v. venin.
verina
VERÍNĂ, verine, s. f. (Mar.) Parâmă cu ochi cu rodanță și cârlig la un capăt. – Din fr. vérine.
verine
VERÍNĂ, verine, s. f. (Mar.) Parâmă cu ochi cu rodanță și cârlig la un capăt. – Din fr. vérine.
verinei
VERÍNĂ, verine, s. f. (Mar.) Parâmă cu ochi cu rodanță și cârlig la un capăt. – Din fr. vérine.
verinele
VERÍNĂ, verine, s. f. (Mar.) Parâmă cu ochi cu rodanță și cârlig la un capăt. – Din fr. vérine.
verinelor
VERÍNĂ, verine, s. f. (Mar.) Parâmă cu ochi cu rodanță și cârlig la un capăt. – Din fr. vérine.
verism
VERÍSM s. n. Curent literar și muzical (de operă) apărut în Italia la sfârșitul sec. XIX sub influența realismului și a naturalismului francez. – Din it. verismo, fr. vérisme. DOOM
verísm s. n.
verismul
VERÍSM s. n. Curent literar și muzical (de operă) apărut în Italia la sfârșitul sec. XIX sub influența realismului și a naturalismului francez. – Din it. verismo, fr. vérisme. DOOM
verísm s. n.
verismului
VERÍSM s. n. Curent literar și muzical (de operă) apărut în Italia la sfârșitul sec. XIX sub influența realismului și a naturalismului francez. – Din it. verismo, fr. vérisme. DOOM
verísm s. n.
verist
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
verist
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
verista
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
verista
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veriste
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veriste
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristei
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristei
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristele
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristele
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristelor
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristelor
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristul
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristul
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristului
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veristului
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veritabil
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabila
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabile
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabilei
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabilele
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabilelor
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabili
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabilii
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabililor
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabilul
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritabilului
VERITÁBIL, -Ă, veritabili, -e, adj. Conform cu adevărul; adevărat, real, autentic. ♦ Care este pur, care nu este amestecat cu nimic. – Din fr. véritable. DOOM
veritábil adj. m., pl. veritábili; f. veritábilă, pl. veritábile
veritate
VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din fr. vérité, lat. veritas, -atis. DOOM
veritáte (rar) s. f., g.-d. art. veritắții; pl. veritắți
veritatea
VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din fr. vérité, lat. veritas, -atis. DOOM
veritáte (rar) s. f., g.-d. art. veritắții; pl. veritắți
verități
VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din fr. vérité, lat. veritas, -atis. DOOM
veritáte (rar) s. f., g.-d. art. veritắții; pl. veritắți
verității
VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din fr. vérité, lat. veritas, -atis. DOOM
veritáte (rar) s. f., g.-d. art. veritắții; pl. veritắți
veritățile
VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din fr. vérité, lat. veritas, -atis. DOOM
veritáte (rar) s. f., g.-d. art. veritắții; pl. veritắți
verităților
VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din fr. vérité, lat. veritas, -atis. DOOM
veritáte (rar) s. f., g.-d. art. veritắții; pl. veritắți
verișana
VERIȘÁNĂ, verișane, s. f. (Familiar) Verișoară. – Variantă: vărușánă s. f.
verișane
VERIȘÁNĂ, verișane, s. f. (Familiar) Verișoară. – Variantă: vărușánă s. f.
verișanei
VERIȘÁNĂ, verișane, s. f. (Familiar) Verișoară. – Variantă: vărușánă s. f.
verișanele
VERIȘÁNĂ, verișane, s. f. (Familiar) Verișoară. – Variantă: vărușánă s. f.
verișanelor
VERIȘÁNĂ, verișane, s. f. (Familiar) Verișoară. – Variantă: vărușánă s. f.
verișano
VERIȘÁNĂ, verișane, s. f. (Familiar) Verișoară. – Variantă: vărușánă s. f.
verișcan
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcana
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcane
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcanei
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcanele
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcanelor
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcani
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcanii
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcanilor
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcanul
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișcanului
VERIȘCÁN, -Ă, verișcani, -e, s. m. și f. (Pop. și fam.; mai ales ca termen de adresare) Văr. – Văr + suf. -ișcan. DOOM
verișcán (pop., fam.) s. m., pl. verișcáni
verișoara
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișoare
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișoarei
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișoarele
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișoarelor
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișor
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișori
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișorică
VERIȘORÍCĂ s. f. (Fam., rar) Diminutiv al lui verișoară. – Verișoară + suf. -ică. DOOM
verișorícă (fam., rar) s. f., g.-d. art. verișorícii
verișorii
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișorilor
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișorul
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
verișorului
VERIȘÓR, -OÁRĂ, verișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ișor. DOOM
verișoáră s. f., g.-d. art. verișoárei; pl. verișoáre
veriști
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veriști
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veriștii
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veriștii
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veriștilor
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
veriștilor
VERÍST, -Ă, veriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la verism, care susține verismul. 2. Adj. Care aparține versimului, privitor la verism. – Din fr. vériste. DOOM
veríst adj. m., s. m., pl. veríști; adj. f., s. f. verístă, pl. veríste
vermi
VERMI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „vierme”, „(referitor la) viermi”. [< fr., it. vermi-, cf. lat. vermis].
vermial
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermiala
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermiale
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermialei
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermialele
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermialelor
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermiali
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermialii
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermialilor
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermialul
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermialului
VERMIÁL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor ia viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis. DOOM
vermiál (-mi-al) adj. m., pl. vermiáli; f. vermiálă, pl. vermiále
vermicid
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicida
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicide
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicidei
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicidele
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicidelor
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicidul
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicidului
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicizi
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicizii
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicizilor
VERMICÍD, -Ă, vermicide, adj., s. n. (Substanță, preparat) care servește la combaterea viermilor. – Din fr. vermicide. DOOM
!vermicíd1 adj. m.; f. vermicídă, pl. vermicíde
vermicul
VERMÍCUL s.n. (Arhit.) Linie ornamentală sinuoasă în formă de vierme, folosită în special în Renaștere. [Cf. fr. vermiculure].
vermicular
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermiculara
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermiculare
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermicularei
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermicularele
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermicularelor
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermiculari
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermicularii
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermicularilor
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermicularul
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermicularului
VERMICULÁR, -Ă, vermiculari, -e, adj. Vermiform. – Din fr. vermiculaire. DOOM
vermiculár adj. m., pl. vermiculári; f. vermiculáră, pl. vermiculáre
vermiculat
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculata
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculate
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculatei
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculatele
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculatelor
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculatul
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculatului
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculați
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculația
VERMICULÁȚIE s.f. (Geol.) Microrelief cu aspect de șănțulețe sinuoase, vermiforme, create prin acțiunea apei sau a vântului asupra unor roci. [Gen. -iei. / < fr. vermiculation].
vermiculație
VERMICULÁȚIE s.f. (Geol.) Microrelief cu aspect de șănțulețe sinuoase, vermiforme, create prin acțiunea apei sau a vântului asupra unor roci. [Gen. -iei. / < fr. vermiculation].
vermiculației
VERMICULÁȚIE s.f. (Geol.) Microrelief cu aspect de șănțulețe sinuoase, vermiforme, create prin acțiunea apei sau a vântului asupra unor roci. [Gen. -iei. / < fr. vermiculation].
vermiculații
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermiculații
VERMICULÁȚIE s.f. (Geol.) Microrelief cu aspect de șănțulețe sinuoase, vermiforme, create prin acțiunea apei sau a vântului asupra unor roci. [Gen. -iei. / < fr. vermiculation].
vermiculațiile
VERMICULÁȚIE s.f. (Geol.) Microrelief cu aspect de șănțulețe sinuoase, vermiforme, create prin acțiunea apei sau a vântului asupra unor roci. [Gen. -iei. / < fr. vermiculation].
vermiculațiilor
VERMICULÁȚIE s.f. (Geol.) Microrelief cu aspect de șănțulețe sinuoase, vermiforme, create prin acțiunea apei sau a vântului asupra unor roci. [Gen. -iei. / < fr. vermiculation].
vermiculaților
VERMICULÁT, -Ă adj. (Arte) Ornat cu vermicule. [Cf. fr. vermiculé].
vermicule
VERMÍCUL s.n. (Arhit.) Linie ornamentală sinuoasă în formă de vierme, folosită în special în Renaștere. [Cf. fr. vermiculure].
vermiculele
VERMÍCUL s.n. (Arhit.) Linie ornamentală sinuoasă în formă de vierme, folosită în special în Renaștere. [Cf. fr. vermiculure].
vermiculelor
VERMÍCUL s.n. (Arhit.) Linie ornamentală sinuoasă în formă de vierme, folosită în special în Renaștere. [Cf. fr. vermiculure].
vermiculul
VERMÍCUL s.n. (Arhit.) Linie ornamentală sinuoasă în formă de vierme, folosită în special în Renaștere. [Cf. fr. vermiculure].
vermiculului
VERMÍCUL s.n. (Arhit.) Linie ornamentală sinuoasă în formă de vierme, folosită în special în Renaștere. [Cf. fr. vermiculure].
vermiform
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiforma
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiforme
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiformei
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiformele
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiformelor
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiformi
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiformii
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiformilor
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiformul
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermiformului
VERMIFÓRM, -Ă, vermiformi, -e, adj. Care are forma sau mișcarea caracteristică unui vierme; vermicular. – Din fr. vermiforme. Cf. it. vermiforme. DOOM
vermifórm adj. m., pl. vermifórmi; f. vermifórmă, pl. vermifórme
vermifug
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifuga
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifuge
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifugei
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifugele
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifugelor
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifugi
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifugii
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifugilor
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifugul
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermifugului
VERMIFÚG, -Ă, vermifuge, adj., s. n. (Substanță, medicament) care distruge viermii intestinali. – Din fr. vermifuge. DOOM
!vermifúg1 adj. m.; f. vermifúgă, pl. vermifúge
vermillon
VERMILLON s. n. Sulfură roșie de mercur sau de antimoniu, folosită pentru fabricarea culorii roșu-viu; culoare fabricată pe baza acestei sulfuri și folosită în pictura de ulei. [Pr.: -mi-ión] – Cuv. fr. DOOM
vermillon (fr.) [pron. vermii'õ] s. n.
vermillonul
VERMILLON s. n. Sulfură roșie de mercur sau de antimoniu, folosită pentru fabricarea culorii roșu-viu; culoare fabricată pe baza acestei sulfuri și folosită în pictura de ulei. [Pr.: -mi-ión] – Cuv. fr. DOOM
vermillon (fr.) [pron. vermii'õ] s. n.
vermillonului
VERMILLON s. n. Sulfură roșie de mercur sau de antimoniu, folosită pentru fabricarea culorii roșu-viu; culoare fabricată pe baza acestei sulfuri și folosită în pictura de ulei. [Pr.: -mi-ión] – Cuv. fr. DOOM
vermillon (fr.) [pron. vermii'õ] s. n.
verminația
VERMINÁȚIE s. f. 1. (Med.) Reproducere a viermilor în intestin. 2. Mulțime de viermi intestinali. – Din fr. vermination. DOOM
vermináție (-ți-e) s. f., art. vermináția (-ți-a), g.-d. vermináții, art. vermináției
verminație
VERMINÁȚIE s. f. 1. (Med.) Reproducere a viermilor în intestin. 2. Mulțime de viermi intestinali. – Din fr. vermination. DOOM
vermináție (-ți-e) s. f., art. vermináția (-ți-a), g.-d. vermináții, art. vermináției
verminației
VERMINÁȚIE s. f. 1. (Med.) Reproducere a viermilor în intestin. 2. Mulțime de viermi intestinali. – Din fr. vermination. DOOM
vermináție (-ți-e) s. f., art. vermináția (-ți-a), g.-d. vermináții, art. vermináției
verminații
VERMINÁȚIE s. f. 1. (Med.) Reproducere a viermilor în intestin. 2. Mulțime de viermi intestinali. – Din fr. vermination. DOOM
vermináție (-ți-e) s. f., art. vermináția (-ți-a), g.-d. vermináții, art. vermináției
verminoza
VERMINÓZĂ, verminoze, s. f. Boală la copii, cauzată de intoxicația organismului cu produsele de dezagregare ale paraziților intestinali. – Cf. fr. vermineuse. DOOM
!verminóză s. f., g.-d. art. verminózei; pl. verminóze
verminoze
VERMINÓZĂ, verminoze, s. f. Boală la copii, cauzată de intoxicația organismului cu produsele de dezagregare ale paraziților intestinali. – Cf. fr. vermineuse. DOOM
!verminóză s. f., g.-d. art. verminózei; pl. verminóze
verminozei
VERMINÓZĂ, verminoze, s. f. Boală la copii, cauzată de intoxicația organismului cu produsele de dezagregare ale paraziților intestinali. – Cf. fr. vermineuse. DOOM
!verminóză s. f., g.-d. art. verminózei; pl. verminóze
verminozele
VERMINÓZĂ, verminoze, s. f. Boală la copii, cauzată de intoxicația organismului cu produsele de dezagregare ale paraziților intestinali. – Cf. fr. vermineuse. DOOM
!verminóză s. f., g.-d. art. verminózei; pl. verminóze
verminozelor
VERMINÓZĂ, verminoze, s. f. Boală la copii, cauzată de intoxicația organismului cu produsele de dezagregare ale paraziților intestinali. – Cf. fr. vermineuse. DOOM
!verminóză s. f., g.-d. art. verminózei; pl. verminóze
vermină
VERMÍNĂ s. f. (Livr.; cu sens colectiv) Insecte parazite (purici, păduchi etc.) ♦ Fig. Indivizi de la periferia societății. – Din fr. vermine. DOOM
vermínă s. f., g.-d. art. vermínei
vermis
VÉRMIS s. n. Parte mediană a cerebelului, cuprinsă între cele două emisfere ale acestuia. – Din fr. vermis. DOOM
vérmis (parte a cerebelului) s. n.
vermisul
VÉRMIS s. n. Parte mediană a cerebelului, cuprinsă între cele două emisfere ale acestuia. – Din fr. vermis. DOOM
vérmis (parte a cerebelului) s. n.
vermisului
VÉRMIS s. n. Parte mediană a cerebelului, cuprinsă între cele două emisfere ale acestuia. – Din fr. vermis. DOOM
vérmis (parte a cerebelului) s. n.
vermorel
VERMORÉL, vermorele, s. n. Aparat portabil pentru stropitul grădinilor, viilor, pomilor etc. cu substanțe care distrug paraziții. – Denumirea comercială. DOOM
vermorél s. n., pl. vermoréle
vermorel
VERMORÉL s.n. Aparat portativ pentru stropit cu soluții speciale pomii, vița de vie etc. [Pl. -le, -luri. / nume comercial].
vermorele
VERMORÉL, vermorele, s. n. Aparat portabil pentru stropitul grădinilor, viilor, pomilor etc. cu substanțe care distrug paraziții. – Denumirea comercială. DOOM
vermorél s. n., pl. vermoréle
vermorelele
VERMORÉL, vermorele, s. n. Aparat portabil pentru stropitul grădinilor, viilor, pomilor etc. cu substanțe care distrug paraziții. – Denumirea comercială. DOOM
vermorél s. n., pl. vermoréle
vermorelelor
VERMORÉL, vermorele, s. n. Aparat portabil pentru stropitul grădinilor, viilor, pomilor etc. cu substanțe care distrug paraziții. – Denumirea comercială. DOOM
vermorél s. n., pl. vermoréle
vermorelul
VERMORÉL, vermorele, s. n. Aparat portabil pentru stropitul grădinilor, viilor, pomilor etc. cu substanțe care distrug paraziții. – Denumirea comercială. DOOM
vermorél s. n., pl. vermoréle
vermorelului
VERMORÉL, vermorele, s. n. Aparat portabil pentru stropitul grădinilor, viilor, pomilor etc. cu substanțe care distrug paraziții. – Denumirea comercială. DOOM
vermorél s. n., pl. vermoréle
vermouth
VERMOUTH s.n. v. vermut.
vermut
VÉRMUT, (2) vermuturi, s. n. 1. Băutură alcoolică făcută din vin în care s-au macerat plante amare sau aromatice. 2. (La pl.) Sorturi sau porții de vermut (1). [Acc. și: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut. DOOM
!vérmut s. n., (sorturi, porții) pl. vérmuturi
vermutiza
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizai
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizam
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizare
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizare
VERMUTIZÁRE s. f. Acțiunea de a vermutiza. – V. vermutiza.
vermutizarea
VERMUTIZÁRE s. f. Acțiunea de a vermutiza. – V. vermutiza.
vermutizară
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizarăm
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizarăți
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizase
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizasem
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizaseră
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizaserăm
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizaserăți
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizaseși
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizaseți
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizat
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizat
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizata
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizate
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizatei
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizatele
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizatelor
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizatul
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizatului
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizau
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizași
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizați
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizați
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizații
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizaților
VERMUTIZÁT, -Ă, vermutizați, -te, adj. (Despre vin) Care a fost preparat ca să devină vermut. – V. vermutiza.
vermutizează
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizez
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizeze
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizezi
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizând
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizînd
VERMUTIZÁ, vermutizez, vb. I. Tranz. A prepara vinul ca să devină vermut. – Din fr. vermouthiser.
vermutizări
VERMUTIZÁRE s. f. Acțiunea de a vermutiza. – V. vermutiza.
vermutizării
VERMUTIZÁRE s. f. Acțiunea de a vermutiza. – V. vermutiza.
vermutizările
VERMUTIZÁRE s. f. Acțiunea de a vermutiza. – V. vermutiza.
vermutizărilor
VERMUTIZÁRE s. f. Acțiunea de a vermutiza. – V. vermutiza.
vermutul
VÉRMUT, (2) vermuturi, s. n. 1. Băutură alcoolică făcută din vin în care s-au macerat plante amare sau aromatice. 2. (La pl.) Sorturi sau porții de vermut (1). [Acc. și: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut. DOOM
!vérmut s. n., (sorturi, porții) pl. vérmuturi
vermutului
VÉRMUT, (2) vermuturi, s. n. 1. Băutură alcoolică făcută din vin în care s-au macerat plante amare sau aromatice. 2. (La pl.) Sorturi sau porții de vermut (1). [Acc. și: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut. DOOM
!vérmut s. n., (sorturi, porții) pl. vérmuturi
vermuturi
VÉRMUT, (2) vermuturi, s. n. 1. Băutură alcoolică făcută din vin în care s-au macerat plante amare sau aromatice. 2. (La pl.) Sorturi sau porții de vermut (1). [Acc. și: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut. DOOM
!vérmut s. n., (sorturi, porții) pl. vérmuturi
vermuturile
VÉRMUT, (2) vermuturi, s. n. 1. Băutură alcoolică făcută din vin în care s-au macerat plante amare sau aromatice. 2. (La pl.) Sorturi sau porții de vermut (1). [Acc. și: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut. DOOM
!vérmut s. n., (sorturi, porții) pl. vérmuturi
vermuturilor
VÉRMUT, (2) vermuturi, s. n. 1. Băutură alcoolică făcută din vin în care s-au macerat plante amare sau aromatice. 2. (La pl.) Sorturi sau porții de vermut (1). [Acc. și: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut. DOOM
!vérmut s. n., (sorturi, porții) pl. vérmuturi
verna
MIERLÚȚĂ2, mierluțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina ramificată, formând tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. Miere.
vernacular
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernaculara
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernaculare
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernacularei
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernacularele
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernacularelor
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernaculari
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernacularii
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernacularilor
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernacularul
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernacularului
VERNACULÁR, -Ă adj. (Liv.) Care este propriu unei țări. [< fr. vernaculaire, cf. lat. vernaculus – indigen].
vernal
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernala
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernale
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernalei
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernalele
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernalelor
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernali
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernalii
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernalilor
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernalis
SPĂLĂCIOÁSĂ, spălăcioase, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunzele lunguiețe și crestate și cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spălăci + suf. -oasă.
vernaliza
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizai
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizam
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizare
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizare
VERNALIZÁRE s.f. iarovizare. [< vernaliza]. DOOM
vernalizáre (livr.) s. f., g.-d. art. vernalizắrii
vernalizarea
VERNALIZÁRE s.f. iarovizare. [< vernaliza]. DOOM
vernalizáre (livr.) s. f., g.-d. art. vernalizắrii
vernalizară
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizarăm
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizarăți
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizase
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizasem
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizaseră
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizaserăm
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizaserăți
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizaseși
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizaseți
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizat
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizat
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizata
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizate
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizatei
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizatele
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizatelor
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizatul
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizatului
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizau
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizași
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizați
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizați
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizații
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizaților
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizează
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizez
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizeze
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizezi
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizând
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizînd
VERNALIZÁ vb. I. tr. A iaroviza. [< fr. vernaliser].
vernalizări
VERNALIZÁRE s.f. iarovizare. [< vernaliza]. DOOM
vernalizáre (livr.) s. f., g.-d. art. vernalizắrii
vernalizării
VERNALIZÁRE s.f. iarovizare. [< vernaliza]. DOOM
vernalizáre (livr.) s. f., g.-d. art. vernalizắrii
vernalizările
VERNALIZÁRE s.f. iarovizare. [< vernaliza]. DOOM
vernalizáre (livr.) s. f., g.-d. art. vernalizắrii
vernalizărilor
VERNALIZÁRE s.f. iarovizare. [< vernaliza]. DOOM
vernalizáre (livr.) s. f., g.-d. art. vernalizắrii
vernalul
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernalului
VERNÁL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis. DOOM
vernál (livr.) adj. m., pl. vernáli; f. vernálă, pl. vernále
vernier
VERNIÉR, verniere, s. n. Scară gradată suplimentară trasată pe rigleta sau pe cursorul unor instrumente și aparate de măsură, pentru a mări precizia de măsurare a acestora. [Pr.: -ni-er] – Din fr. vernier. DOOM
verniér (-ni-er) s. n., pl. verniére
verniere
VERNIÉR, verniere, s. n. Scară gradată suplimentară trasată pe rigleta sau pe cursorul unor instrumente și aparate de măsură, pentru a mări precizia de măsurare a acestora. [Pr.: -ni-er] – Din fr. vernier. DOOM
verniér (-ni-er) s. n., pl. verniére
vernierele
VERNIÉR, verniere, s. n. Scară gradată suplimentară trasată pe rigleta sau pe cursorul unor instrumente și aparate de măsură, pentru a mări precizia de măsurare a acestora. [Pr.: -ni-er] – Din fr. vernier. DOOM
verniér (-ni-er) s. n., pl. verniére
vernierelor
VERNIÉR, verniere, s. n. Scară gradată suplimentară trasată pe rigleta sau pe cursorul unor instrumente și aparate de măsură, pentru a mări precizia de măsurare a acestora. [Pr.: -ni-er] – Din fr. vernier. DOOM
verniér (-ni-er) s. n., pl. verniére
vernierul
VERNIÉR, verniere, s. n. Scară gradată suplimentară trasată pe rigleta sau pe cursorul unor instrumente și aparate de măsură, pentru a mări precizia de măsurare a acestora. [Pr.: -ni-er] – Din fr. vernier. DOOM
verniér (-ni-er) s. n., pl. verniére
vernierului
VERNIÉR, verniere, s. n. Scară gradată suplimentară trasată pe rigleta sau pe cursorul unor instrumente și aparate de măsură, pentru a mări precizia de măsurare a acestora. [Pr.: -ni-er] – Din fr. vernier. DOOM
verniér (-ni-er) s. n., pl. verniére
vernil
VERNÍL adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoare verde-deschis. 2. S. n. Culoare vernil (1). – Din fr. vert Nil. DOOM
*verníl2 s. n.
vernilul
VERNÍL adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoare verde-deschis. 2. S. n. Culoare vernil (1). – Din fr. vert Nil. DOOM
*verníl2 s. n.
vernilului
VERNÍL adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoare verde-deschis. 2. S. n. Culoare vernil (1). – Din fr. vert Nil. DOOM
*verníl2 s. n.
vernis
VERNÍS s. n. 1. Soluție formată din rășini (naturale sau artificiale) și dintr-un solvent, care, aplicată pe anumite obiecte, formează la uscare un strat neted și lucios, cu rol ornamental sau protector; p. ext. lac. ◊ Vernis moale = tehnică a gravurii prin care se realizează aspectul desenului în creion. 2. Fig. Ceea ce dă un aspect sau o culoare favorabilă cuiva sau la ceva. [Pr.: verní] – Din fr. vernis. DOOM
vernís (fr.) (soluție colorată) [is pron. i] s. n.
vernisa
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisagiu
VERNISÁJ, vernisaje, s. n. 1. Faptul de a vernisa1. 2. Deschidere oficială, inaugurare a unei expoziții de artă (în special de pictură). [Var.: verniságiu s. n.] – Din fr. vernissage. DOOM
vernisáj s. n., pl. vernisáje
vernisai
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisaj
VERNISÁJ, vernisaje, s. n. 1. Faptul de a vernisa1. 2. Deschidere oficială, inaugurare a unei expoziții de artă (în special de pictură). [Var.: verniságiu s. n.] – Din fr. vernissage. DOOM
vernisáj s. n., pl. vernisáje
vernisaje
VERNISÁJ, vernisaje, s. n. 1. Faptul de a vernisa1. 2. Deschidere oficială, inaugurare a unei expoziții de artă (în special de pictură). [Var.: verniságiu s. n.] – Din fr. vernissage. DOOM
vernisáj s. n., pl. vernisáje
vernisajele
VERNISÁJ, vernisaje, s. n. 1. Faptul de a vernisa1. 2. Deschidere oficială, inaugurare a unei expoziții de artă (în special de pictură). [Var.: verniságiu s. n.] – Din fr. vernissage. DOOM
vernisáj s. n., pl. vernisáje
vernisajelor
VERNISÁJ, vernisaje, s. n. 1. Faptul de a vernisa1. 2. Deschidere oficială, inaugurare a unei expoziții de artă (în special de pictură). [Var.: verniságiu s. n.] – Din fr. vernissage. DOOM
vernisáj s. n., pl. vernisáje
vernisajul
VERNISÁJ, vernisaje, s. n. 1. Faptul de a vernisa1. 2. Deschidere oficială, inaugurare a unei expoziții de artă (în special de pictură). [Var.: verniságiu s. n.] – Din fr. vernissage. DOOM
vernisáj s. n., pl. vernisáje
vernisajului
VERNISÁJ, vernisaje, s. n. 1. Faptul de a vernisa1. 2. Deschidere oficială, inaugurare a unei expoziții de artă (în special de pictură). [Var.: verniságiu s. n.] – Din fr. vernissage. DOOM
vernisáj s. n., pl. vernisáje
vernisam
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisare
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisare
VERNISÁRE, vernisări, s. f. Acțiunea de a v e r n i s a și rezultatul ei.
vernisarea
VERNISÁRE, vernisări, s. f. Acțiunea de a v e r n i s a și rezultatul ei.
vernisară
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisarăm
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisarăți
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisase
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisasem
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisaseră
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisaserăm
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisaserăți
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisaseși
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisaseți
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisat
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisat
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.) – Din vernisaj (derivat regresiv).
vernisau
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisași
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisați
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisează
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisez
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
verniseze
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisezi
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisul
VERNÍS s. n. 1. Soluție formată din rășini (naturale sau artificiale) și dintr-un solvent, care, aplicată pe anumite obiecte, formează la uscare un strat neted și lucios, cu rol ornamental sau protector; p. ext. lac. ◊ Vernis moale = tehnică a gravurii prin care se realizează aspectul desenului în creion. 2. Fig. Ceea ce dă un aspect sau o culoare favorabilă cuiva sau la ceva. [Pr.: verní] – Din fr. vernis. DOOM
vernís (fr.) (soluție colorată) [is pron. i] s. n.
vernisului
VERNÍS s. n. 1. Soluție formată din rășini (naturale sau artificiale) și dintr-un solvent, care, aplicată pe anumite obiecte, formează la uscare un strat neted și lucios, cu rol ornamental sau protector; p. ext. lac. ◊ Vernis moale = tehnică a gravurii prin care se realizează aspectul desenului în creion. 2. Fig. Ceea ce dă un aspect sau o culoare favorabilă cuiva sau la ceva. [Pr.: verní] – Din fr. vernis. DOOM
vernís (fr.) (soluție colorată) [is pron. i] s. n.
vernisând
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisînd
VERNISÁ2, vernisez, vb. I. Tranz. A deschide, a inaugura o expoziție (de sculptură, pictură, grafică etc.] – Din vernisaj (derivat regresiv). DOOM
vernisá (a ~) vb., ind. prez. 3 verniseáză
vernisări
VERNISÁRE, vernisări, s. f. Acțiunea de a v e r n i s a și rezultatul ei.
vernisării
VERNISÁRE, vernisări, s. f. Acțiunea de a v e r n i s a și rezultatul ei.
vernisările
VERNISÁRE, vernisări, s. f. Acțiunea de a v e r n i s a și rezultatul ei.
vernisărilor
VERNISÁRE, vernisări, s. f. Acțiunea de a v e r n i s a și rezultatul ei.
vernix
VÉRNIX CASEÓSA s.n. (Med.) Strat de grăsime care acoperă pielea nou-născutului. [< fr. vernix caseosa].
vernus
PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë.
vero
VERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „adevăr”, „adevărat”, „veridic”. [Var. ver-, veri-. / < it. vero-, cf. lat. verus].
veroasa
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
veroase
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
veroasei
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
veroasele
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
veroaselor
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
veronal
VERONÁL s. n. Pulbere cristalină albă, inodoră, cu gust amărui, puțin solubilă în apă, folosită în farmacie ca hipnotic, sedativ etc. – Din germ. Veronal, fr. véronal. DOOM
veronál s. n.
veronalul
VERONÁL s. n. Pulbere cristalină albă, inodoră, cu gust amărui, puțin solubilă în apă, folosită în farmacie ca hipnotic, sedativ etc. – Din germ. Veronal, fr. véronal. DOOM
veronál s. n.
veronalului
VERONÁL s. n. Pulbere cristalină albă, inodoră, cu gust amărui, puțin solubilă în apă, folosită în farmacie ca hipnotic, sedativ etc. – Din germ. Veronal, fr. véronal. DOOM
veronál s. n.
veronica
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopârlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, întrebuințate în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță.
veronica
VERONÍCĂ3 s.f. (În tauromahie) Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el. [< fr. véronique, cf. sp. verónica, denumire dată capei toreadorului, care poartă imaginea lui Cristos].
veronici
VERONÍCĂ3 s.f. (În tauromahie) Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el. [< fr. véronique, cf. sp. verónica, denumire dată capei toreadorului, care poartă imaginea lui Cristos].
veronicii
VERONÍCĂ3 s.f. (În tauromahie) Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el. [< fr. véronique, cf. sp. verónica, denumire dată capei toreadorului, care poartă imaginea lui Cristos].
veronicile
VERONÍCĂ3 s.f. (În tauromahie) Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el. [< fr. véronique, cf. sp. verónica, denumire dată capei toreadorului, care poartă imaginea lui Cristos].
veronicilor
VERONÍCĂ3 s.f. (În tauromahie) Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el. [< fr. véronique, cf. sp. verónica, denumire dată capei toreadorului, care poartă imaginea lui Cristos].
veros
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
verosimil
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimila
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimile
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimilei
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimilele
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimilelor
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimili
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimilii
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimililor
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimilitate
VEROSIMILITÁTE s. f. (Rar) Faptul, însușirea de a fi verosimil; verosimilitudine. – Verosimil + suf. -itate. DOOM
verosimilitáte (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitắții
verosimilitatea
VEROSIMILITÁTE s. f. (Rar) Faptul, însușirea de a fi verosimil; verosimilitudine. – Verosimil + suf. -itate. DOOM
verosimilitáte (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitắții
verosimilitudine
VEROSIMILITÚDINE s. f. (Rar) Verosimilitate. – Din lat. verosimilitudo, -inis. DOOM
verosimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitúdinii
verosimilitudinea
VEROSIMILITÚDINE s. f. (Rar) Verosimilitate. – Din lat. verosimilitudo, -inis. DOOM
verosimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitúdinii
verosimilitudini
VEROSIMILITÚDINE s. f. (Rar) Verosimilitate. – Din lat. verosimilitudo, -inis. DOOM
verosimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitúdinii
verosimilitudinii
VEROSIMILITÚDINE s. f. (Rar) Verosimilitate. – Din lat. verosimilitudo, -inis. DOOM
verosimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitúdinii
verosimilitudinile
VEROSIMILITÚDINE s. f. (Rar) Verosimilitate. – Din lat. verosimilitudo, -inis. DOOM
verosimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitúdinii
verosimilitudinilor
VEROSIMILITÚDINE s. f. (Rar) Verosimilitate. – Din lat. verosimilitudo, -inis. DOOM
verosimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitúdinii
verosimilități
VEROSIMILITÁTE s. f. (Rar) Faptul, însușirea de a fi verosimil; verosimilitudine. – Verosimil + suf. -itate. DOOM
verosimilitáte (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitắții
verosimilității
VEROSIMILITÁTE s. f. (Rar) Faptul, însușirea de a fi verosimil; verosimilitudine. – Verosimil + suf. -itate. DOOM
verosimilitáte (rar) s. f., g.-d. art. verosimilitắții
verosimilul
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosimilului
VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, adj. Care pare real, care are o aparență de adevăr; posibil, plauzibil. – Din it. verosimile. DOOM
verosímil adj. m., pl. verosímili; f. verosímilă, pl. verosímile
verosul
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
verosului
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
veroși
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
veroșii
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
veroșilor
VERÓS, -OÁSĂ, veroși, -oase, adj. (Livr.) Necinstit, suspect. – Din fr. véreux. DOOM
verós (livr.) adj. m., pl. veróși; f. veroásă, pl. veroáse
verrucosa
MESTEÁCĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus.
vers
VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus. DOOM
vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri
versant
VERSÁNT, versanți, s. m. Coastă a unui munte sau a unui deal; pantă. ♦ Fiecare dintre suprafețele înclinate ale unui acoperiș. [Pl. și: (n.) versante] – Din fr. versant. DOOM
!versánt s. m., pl. versánți
versantul
VERSÁNT, versanți, s. m. Coastă a unui munte sau a unui deal; pantă. ♦ Fiecare dintre suprafețele înclinate ale unui acoperiș. [Pl. și: (n.) versante] – Din fr. versant. DOOM
!versánt s. m., pl. versánți
versantului
VERSÁNT, versanți, s. m. Coastă a unui munte sau a unui deal; pantă. ♦ Fiecare dintre suprafețele înclinate ale unui acoperiș. [Pl. și: (n.) versante] – Din fr. versant. DOOM
!versánt s. m., pl. versánți
versanți
VERSÁNT, versanți, s. m. Coastă a unui munte sau a unui deal; pantă. ♦ Fiecare dintre suprafețele înclinate ale unui acoperiș. [Pl. și: (n.) versante] – Din fr. versant. DOOM
!versánt s. m., pl. versánți
versanții
VERSÁNT, versanți, s. m. Coastă a unui munte sau a unui deal; pantă. ♦ Fiecare dintre suprafețele înclinate ale unui acoperiș. [Pl. și: (n.) versante] – Din fr. versant. DOOM
!versánt s. m., pl. versánți
versanților
VERSÁNT, versanți, s. m. Coastă a unui munte sau a unui deal; pantă. ♦ Fiecare dintre suprafețele înclinate ale unui acoperiș. [Pl. și: (n.) versante] – Din fr. versant. DOOM
!versánt s. m., pl. versánți
versat
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versata
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versate
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versatei
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versatele
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versatelor
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versatil
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatila
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatile
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatilei
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatilele
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatilelor
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatili
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatilii
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatililor
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatilitate
VERSATILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi versatil. – Din fr. versatilité. DOOM
versatilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. versatilitắții
versatilitatea
VERSATILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi versatil. – Din fr. versatilité. DOOM
versatilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. versatilitắții
versatilități
VERSATILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi versatil. – Din fr. versatilité. DOOM
versatilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. versatilitắții
versatilității
VERSATILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi versatil. – Din fr. versatilité. DOOM
versatilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. versatilitắții
versatilul
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatilului
VERSATÍL, -Ă, versatili, -e, adj. (Despre oameni) Care își schimbă cu ușurință părerile; nehotărât, nestatornic, schimbător, instabil. – Din fr. versatile, lat. versatilis. DOOM
versatíl adj. m., pl. versatíli; f. versatílă, pl. versatíle
versatul
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versatului
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versați
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versații
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
versaților
VERSÁT, -Ă, versați, -te, adj. (Despre oameni) Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu). – Din fr. versé. DOOM
versát adj. m., pl. versáți; f. versátă, pl. versáte
verse
VĂRSÁ, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. A face să curgă (un lichid sau o substanță curgătoare) dintr-un recipient. ◊ Expr. A vărsa lacrimi = a plânge. A vărsa sânge = a ucide, a omorî. A-și vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi în agonie, A trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). 2. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni cursul cu altă apă. (Rar) A se revărsa (peste maluri). ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență; a turna cu găleata. 3. (Pop.) Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare. A vărsa venin sau a-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A-și vărsa focul (sau sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). 4. Tranz. A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊ Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. 2. A preda cuiva o sumă de bani; a efectua un vărsământ. – Lat. versare. DOOM
vărsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vărs, 2 sg. verși, 3 vársă; conj. să vérse
verset
VERSÉT, versete, s. n. Paragraf, de obicei numerotat și cu înțeles de sine stătător, dintr-un text religios sau literar. – Din fr. verset. DOOM
versét s. n., pl. verséte
verset
VERSÉT s.n. Mic paragraf al cărților (religioase) care cuprinde câteva rânduri și are un înțeles complet. [Pl. -te, -turi. / < fr. verset, it. versetto].
versete
VERSÉT, versete, s. n. Paragraf, de obicei numerotat și cu înțeles de sine stătător, dintr-un text religios sau literar. – Din fr. verset. DOOM
versét s. n., pl. verséte
versetele
VERSÉT, versete, s. n. Paragraf, de obicei numerotat și cu înțeles de sine stătător, dintr-un text religios sau literar. – Din fr. verset. DOOM
versét s. n., pl. verséte
versetelor
VERSÉT, versete, s. n. Paragraf, de obicei numerotat și cu înțeles de sine stătător, dintr-un text religios sau literar. – Din fr. verset. DOOM
versét s. n., pl. verséte
versetul
VERSÉT, versete, s. n. Paragraf, de obicei numerotat și cu înțeles de sine stătător, dintr-un text religios sau literar. – Din fr. verset. DOOM
versét s. n., pl. verséte
versetului
VERSÉT, versete, s. n. Paragraf, de obicei numerotat și cu înțeles de sine stătător, dintr-un text religios sau literar. – Din fr. verset. DOOM
versét s. n., pl. verséte
versific
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versifica
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificai
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificam
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificare
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificare
VERSIFICÁRE, versificări, s. f. Acțiunea de a versifica și rezultatul ei. – V. versifica. DOOM
versificáre s. f., g.-d. art. versificắrii; pl. versificắri
versificarea
VERSIFICÁRE, versificări, s. f. Acțiunea de a versifica și rezultatul ei. – V. versifica. DOOM
versificáre s. f., g.-d. art. versificắrii; pl. versificắri
versificară
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificarăm
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificarăți
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificase
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificasem
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificaseră
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificaserăm
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificaserăți
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificaseși
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificaseți
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificat
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificat
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificata
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificate
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificatei
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificatele
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificatelor
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificatoare
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatoarea
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatoarei
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatoarele
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatoarelor
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificator
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatori
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatorii
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatorilor
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatorul
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatorului
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris. DOOM
versificatoáre s. f., g.-d. art. versificatoárei; pl. versificatoáre
versificatul
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificatului
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificau
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificași
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificați
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificați
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificația
VERSIFICÁȚIE, versificații, s. f. (Mod de) dispunere a versurilor potrivit anumitor reguli prozodice, dintre care cele mai importante sunt cele ale rimei, ritmului și ale grupării strofice; arta de a face versuri; p. ext. poezie. – Din fr. versification. DOOM
versificáție (-ți-e) s. f., art. versificáția (-ți-a), g.-d. art. versificáției; pl. versificáții, art. versificáțiile (-ți-i-)
versificație
VERSIFICÁȚIE, versificații, s. f. (Mod de) dispunere a versurilor potrivit anumitor reguli prozodice, dintre care cele mai importante sunt cele ale rimei, ritmului și ale grupării strofice; arta de a face versuri; p. ext. poezie. – Din fr. versification. DOOM
versificáție (-ți-e) s. f., art. versificáția (-ți-a), g.-d. art. versificáției; pl. versificáții, art. versificáțiile (-ți-i-)
versificației
VERSIFICÁȚIE, versificații, s. f. (Mod de) dispunere a versurilor potrivit anumitor reguli prozodice, dintre care cele mai importante sunt cele ale rimei, ritmului și ale grupării strofice; arta de a face versuri; p. ext. poezie. – Din fr. versification. DOOM
versificáție (-ți-e) s. f., art. versificáția (-ți-a), g.-d. art. versificáției; pl. versificáții, art. versificáțiile (-ți-i-)
versificații
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificații
VERSIFICÁȚIE, versificații, s. f. (Mod de) dispunere a versurilor potrivit anumitor reguli prozodice, dintre care cele mai importante sunt cele ale rimei, ritmului și ale grupării strofice; arta de a face versuri; p. ext. poezie. – Din fr. versification. DOOM
versificáție (-ți-e) s. f., art. versificáția (-ți-a), g.-d. art. versificáției; pl. versificáții, art. versificáțiile (-ți-i-)
versificațiile
VERSIFICÁȚIE, versificații, s. f. (Mod de) dispunere a versurilor potrivit anumitor reguli prozodice, dintre care cele mai importante sunt cele ale rimei, ritmului și ale grupării strofice; arta de a face versuri; p. ext. poezie. – Din fr. versification. DOOM
versificáție (-ți-e) s. f., art. versificáția (-ți-a), g.-d. art. versificáției; pl. versificáții, art. versificáțiile (-ți-i-)
versificațiilor
VERSIFICÁȚIE, versificații, s. f. (Mod de) dispunere a versurilor potrivit anumitor reguli prozodice, dintre care cele mai importante sunt cele ale rimei, ritmului și ale grupării strofice; arta de a face versuri; p. ext. poezie. – Din fr. versification. DOOM
versificáție (-ți-e) s. f., art. versificáția (-ți-a), g.-d. art. versificáției; pl. versificáții, art. versificáțiile (-ți-i-)
versificaților
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
versificațiune
VERSIFICAȚIÚNE s. f. v. versificație.
versifice
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versifici
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificând
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificînd
VERSIFICÁ, versific, vb. I. 1. Tranz. A transpune un text (de proză), o temă etc. în versuri. 2. Intranz. (Rar) A face, a scrie versuri; a versui. – Din fr. versifier, lat. versificare. DOOM
versificá (a ~) vb., ind. prez. 3 versífică
versificări
VERSIFICÁRE, versificări, s. f. Acțiunea de a versifica și rezultatul ei. – V. versifica. DOOM
versificáre s. f., g.-d. art. versificắrii; pl. versificắri
versificării
VERSIFICÁRE, versificări, s. f. Acțiunea de a versifica și rezultatul ei. – V. versifica. DOOM
versificáre s. f., g.-d. art. versificắrii; pl. versificắri
versificările
VERSIFICÁRE, versificări, s. f. Acțiunea de a versifica și rezultatul ei. – V. versifica. DOOM
versificáre s. f., g.-d. art. versificắrii; pl. versificắri
versificărilor
VERSIFICÁRE, versificări, s. f. Acțiunea de a versifica și rezultatul ei. – V. versifica. DOOM
versificáre s. f., g.-d. art. versificắrii; pl. versificắri
versipellis
PITĂRCÚȚĂ, pitărcuțe, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria emisferică, roșie-cărămizie, cu piciorul gros și cu carnea albă (Boletus versipellis). – Pitarcă + suf. -uță.
versiune
VERSIÚNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau științifice dintr-o limbă în alta. ◊ Loc. adj. și adv. În versiune originală = care nu a fost sau fără a fi tradus în altă limbă. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificări (în raport cu o formă considerată de bază). 3. Manieră (personală) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un fapt, o afirmație. 4. Manoperă care constă în schimbarea poziției fătului în uter pentru a facilita nașterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version. DOOM
versiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. versiúnii; pl. versiúni
versiunea
VERSIÚNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau științifice dintr-o limbă în alta. ◊ Loc. adj. și adv. În versiune originală = care nu a fost sau fără a fi tradus în altă limbă. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificări (în raport cu o formă considerată de bază). 3. Manieră (personală) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un fapt, o afirmație. 4. Manoperă care constă în schimbarea poziției fătului în uter pentru a facilita nașterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version. DOOM
versiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. versiúnii; pl. versiúni
versiuni
VERSIÚNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau științifice dintr-o limbă în alta. ◊ Loc. adj. și adv. În versiune originală = care nu a fost sau fără a fi tradus în altă limbă. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificări (în raport cu o formă considerată de bază). 3. Manieră (personală) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un fapt, o afirmație. 4. Manoperă care constă în schimbarea poziției fătului în uter pentru a facilita nașterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version. DOOM
versiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. versiúnii; pl. versiúni
versiunii
VERSIÚNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau științifice dintr-o limbă în alta. ◊ Loc. adj. și adv. În versiune originală = care nu a fost sau fără a fi tradus în altă limbă. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificări (în raport cu o formă considerată de bază). 3. Manieră (personală) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un fapt, o afirmație. 4. Manoperă care constă în schimbarea poziției fătului în uter pentru a facilita nașterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version. DOOM
versiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. versiúnii; pl. versiúni
versiunile
VERSIÚNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau științifice dintr-o limbă în alta. ◊ Loc. adj. și adv. În versiune originală = care nu a fost sau fără a fi tradus în altă limbă. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificări (în raport cu o formă considerată de bază). 3. Manieră (personală) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un fapt, o afirmație. 4. Manoperă care constă în schimbarea poziției fătului în uter pentru a facilita nașterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version. DOOM
versiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. versiúnii; pl. versiúni
versiunilor
VERSIÚNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau științifice dintr-o limbă în alta. ◊ Loc. adj. și adv. În versiune originală = care nu a fost sau fără a fi tradus în altă limbă. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificări (în raport cu o formă considerată de bază). 3. Manieră (personală) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un fapt, o afirmație. 4. Manoperă care constă în schimbarea poziției fătului în uter pentru a facilita nașterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version. DOOM
versiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. versiúnii; pl. versiúni
verslibrism
VERSLIBRÍSM s. n. (Livr.) Folosire a versului liber modern. – Din fr. vers-librisme.
verslibrismul
VERSLIBRÍSM s. n. (Livr.) Folosire a versului liber modern. – Din fr. vers-librisme.
verslibrismului
VERSLIBRÍSM s. n. (Livr.) Folosire a versului liber modern. – Din fr. vers-librisme.
verslibrist
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibrist
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibrista
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibrista
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibriste
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibriste
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristei
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristei
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristele
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristele
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristelor
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristelor
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristul
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristul
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristului
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibristului
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibriști
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibriști
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibriștii
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibriștii
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibriștilor
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verslibriștilor
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
verso
VÉRSO, versouri, s. n. Fața a doua a unei pagini de hârtie sau a unei pagini scrise sau tipărite; dosul paginii; contrapagină. – Din fr. verso, lat. [folio] verso. DOOM
!vérso s. n., art. versoul; pl. vérsouri; abr. vș
versor
VERSÓR, versori, s. m. (Mat., Fiz.) Vector care are modulul egal cu unitatea. – Din fr. verseur. DOOM
versór s. m., pl. versóri
versori
VERSÓR, versori, s. m. (Mat., Fiz.) Vector care are modulul egal cu unitatea. – Din fr. verseur. DOOM
versór s. m., pl. versóri
versorii
VERSÓR, versori, s. m. (Mat., Fiz.) Vector care are modulul egal cu unitatea. – Din fr. verseur. DOOM
versór s. m., pl. versóri
versorilor
VERSÓR, versori, s. m. (Mat., Fiz.) Vector care are modulul egal cu unitatea. – Din fr. verseur. DOOM
versór s. m., pl. versóri
versorul
VERSÓR, versori, s. m. (Mat., Fiz.) Vector care are modulul egal cu unitatea. – Din fr. verseur. DOOM
versór s. m., pl. versóri
versorului
VERSÓR, versori, s. m. (Mat., Fiz.) Vector care are modulul egal cu unitatea. – Din fr. verseur. DOOM
versór s. m., pl. versóri
versoul
VÉRSO, versouri, s. n. Fața a doua a unei pagini de hârtie sau a unei pagini scrise sau tipărite; dosul paginii; contrapagină. – Din fr. verso, lat. [folio] verso. DOOM
!vérso s. n., art. versoul; pl. vérsouri; abr. vș
versoului
VÉRSO, versouri, s. n. Fața a doua a unei pagini de hârtie sau a unei pagini scrise sau tipărite; dosul paginii; contrapagină. – Din fr. verso, lat. [folio] verso. DOOM
!vérso s. n., art. versoul; pl. vérsouri; abr. vș
versouri
VÉRSO, versouri, s. n. Fața a doua a unei pagini de hârtie sau a unei pagini scrise sau tipărite; dosul paginii; contrapagină. – Din fr. verso, lat. [folio] verso. DOOM
!vérso s. n., art. versoul; pl. vérsouri; abr. vș
versourile
VÉRSO, versouri, s. n. Fața a doua a unei pagini de hârtie sau a unei pagini scrise sau tipărite; dosul paginii; contrapagină. – Din fr. verso, lat. [folio] verso. DOOM
!vérso s. n., art. versoul; pl. vérsouri; abr. vș
versourilor
VÉRSO, versouri, s. n. Fața a doua a unei pagini de hârtie sau a unei pagini scrise sau tipărite; dosul paginii; contrapagină. – Din fr. verso, lat. [folio] verso. DOOM
!vérso s. n., art. versoul; pl. vérsouri; abr. vș
versta
VÉRSTĂ, verste, s. f. Unitate de măsură pentru distanțe folosită în trecut (mai ales în Rusia), egală cu 1,067 km. – Din rus. versta. DOOM
vérstă s. f., g.-d. art. vérstei; pl. vérste
verste
VÉRSTĂ, verste, s. f. Unitate de măsură pentru distanțe folosită în trecut (mai ales în Rusia), egală cu 1,067 km. – Din rus. versta. DOOM
vérstă s. f., g.-d. art. vérstei; pl. vérste
verstei
VÉRSTĂ, verste, s. f. Unitate de măsură pentru distanțe folosită în trecut (mai ales în Rusia), egală cu 1,067 km. – Din rus. versta. DOOM
vérstă s. f., g.-d. art. vérstei; pl. vérste
verstele
VÉRSTĂ, verste, s. f. Unitate de măsură pentru distanțe folosită în trecut (mai ales în Rusia), egală cu 1,067 km. – Din rus. versta. DOOM
vérstă s. f., g.-d. art. vérstei; pl. vérste
verstelor
VÉRSTĂ, verste, s. f. Unitate de măsură pentru distanțe folosită în trecut (mai ales în Rusia), egală cu 1,067 km. – Din rus. versta. DOOM
vérstă s. f., g.-d. art. vérstei; pl. vérste
versui
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuia
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiai
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiam
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiască
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiau
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiați
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiesc
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiește
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiești
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuii
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuim
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuind
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuire
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiră
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuirăm
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuirăți
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuise
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuisem
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiseră
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiserăm
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiserăți
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiseși
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiseți
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuit
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuit
VERSUÍT, -Ă, versuiți, -te, adj. (Înv.) Scris în versuri. – V. versui.
versuitor
VERSUITÓR, versuitori, s. m. (Înv.) Poet. [Pr.: -su-i-] – Versui + suf. -tor. DOOM
versuitór (-su-i-) s. m., pl. versuitóri
versuitori
VERSUITÓR, versuitori, s. m. (Înv.) Poet. [Pr.: -su-i-] – Versui + suf. -tor. DOOM
versuitór (-su-i-) s. m., pl. versuitóri
versuitorii
VERSUITÓR, versuitori, s. m. (Înv.) Poet. [Pr.: -su-i-] – Versui + suf. -tor. DOOM
versuitór (-su-i-) s. m., pl. versuitóri
versuitorilor
VERSUITÓR, versuitori, s. m. (Înv.) Poet. [Pr.: -su-i-] – Versui + suf. -tor. DOOM
versuitór (-su-i-) s. m., pl. versuitóri
versuitorul
VERSUITÓR, versuitori, s. m. (Înv.) Poet. [Pr.: -su-i-] – Versui + suf. -tor. DOOM
versuitór (-su-i-) s. m., pl. versuitóri
versuitorului
VERSUITÓR, versuitori, s. m. (Înv.) Poet. [Pr.: -su-i-] – Versui + suf. -tor. DOOM
versuitór (-su-i-) s. m., pl. versuitóri
versuiși
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versuiți
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui. DOOM
versuí (a ~) (a versifica) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. versuiésc, imperf. 3 sg. versuiá; conj. prez. 3 să versuiáscă
versul
VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus. DOOM
vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri
versului
VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus. DOOM
vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri
versurel
VERSURÉL, versurele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui vers. – Vers + suf. -urel. DOOM
versurél (pop.) s. n., pl. versuréle
versurele
VERSURÉL, versurele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui vers. – Vers + suf. -urel. DOOM
versurél (pop.) s. n., pl. versuréle
versurelele
VERSURÉL, versurele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui vers. – Vers + suf. -urel. DOOM
versurél (pop.) s. n., pl. versuréle
versurelelor
VERSURÉL, versurele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui vers. – Vers + suf. -urel. DOOM
versurél (pop.) s. n., pl. versuréle
versurelul
VERSURÉL, versurele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui vers. – Vers + suf. -urel. DOOM
versurél (pop.) s. n., pl. versuréle
versurelului
VERSURÉL, versurele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui vers. – Vers + suf. -urel. DOOM
versurél (pop.) s. n., pl. versuréle
versuri
VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus. DOOM
vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri
versurile
VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus. DOOM
vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri
versurilor
VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus. DOOM
vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri
vertebr
VERTEBR- v. vertebră [în DN].
vertebra
VERTÉBRĂ, vertebre, s. f. Fiecare dintre oasele scurte, în formă de inel, care formează împreună coloana vertebrală la om și la animalele vertebrate și în care se află măduva spinării și anexele ei. – Din fr. vertèbre, lat. vertebra. DOOM
vertébră (-te-bră) s. f., g.-d. art. vertébrei; pl. vertébre
vertebral
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebrala
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebrale
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebralei
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebralele
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebralelor
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebrali
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebralii
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebralilor
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebralul
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebralului
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral. DOOM
vertebrál (-te-bral) adj. m., pl. vertebráli; f. vertebrálă, pl. vertebrále
vertebrat
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebrata
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebrate
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebratei
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebratele
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebratelor
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebratul
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebratului
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebrați
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebrații
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebraților
VERTEBRÁT, -Ă, vertebrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre și schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Încrengătură de animale cu corpul diferențiat în cap, trunchi și coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. vertébré, lat. vertebratus, it. vertebrato. DOOM
vertebrát2 (-te-bra-) s. n., pl. vertebráte
vertebre
VERTÉBRĂ, vertebre, s. f. Fiecare dintre oasele scurte, în formă de inel, care formează împreună coloana vertebrală la om și la animalele vertebrate și în care se află măduva spinării și anexele ei. – Din fr. vertèbre, lat. vertebra. DOOM
vertébră (-te-bră) s. f., g.-d. art. vertébrei; pl. vertébre
vertebrei
VERTÉBRĂ, vertebre, s. f. Fiecare dintre oasele scurte, în formă de inel, care formează împreună coloana vertebrală la om și la animalele vertebrate și în care se află măduva spinării și anexele ei. – Din fr. vertèbre, lat. vertebra. DOOM
vertébră (-te-bră) s. f., g.-d. art. vertébrei; pl. vertébre
vertebrele
VERTÉBRĂ, vertebre, s. f. Fiecare dintre oasele scurte, în formă de inel, care formează împreună coloana vertebrală la om și la animalele vertebrate și în care se află măduva spinării și anexele ei. – Din fr. vertèbre, lat. vertebra. DOOM
vertébră (-te-bră) s. f., g.-d. art. vertébrei; pl. vertébre
vertebrelor
VERTÉBRĂ, vertebre, s. f. Fiecare dintre oasele scurte, în formă de inel, care formează împreună coloana vertebrală la om și la animalele vertebrate și în care se află măduva spinării și anexele ei. – Din fr. vertèbre, lat. vertebra. DOOM
vertébră (-te-bră) s. f., g.-d. art. vertébrei; pl. vertébre
vertebro
VERTEBRO- v. vertebră [în DN].
vertebroterapia
VERTEBROTERAPÍE s.f. Metodă de tratament al unor afecțiuni vertebrale prin elongații de coloană. [Gen. -iei. / < fr. vertébrothérapie, cf. lat. vertebra – vertebră, gr. therapeia – tratament].
vertebroterapie
VERTEBROTERAPÍE s.f. Metodă de tratament al unor afecțiuni vertebrale prin elongații de coloană. [Gen. -iei. / < fr. vertébrothérapie, cf. lat. vertebra – vertebră, gr. therapeia – tratament].
vertebroterapiei
VERTEBROTERAPÍE s.f. Metodă de tratament al unor afecțiuni vertebrale prin elongații de coloană. [Gen. -iei. / < fr. vertébrothérapie, cf. lat. vertebra – vertebră, gr. therapeia – tratament].
vertebroterapii
VERTEBROTERAPÍE s.f. Metodă de tratament al unor afecțiuni vertebrale prin elongații de coloană. [Gen. -iei. / < fr. vertébrothérapie, cf. lat. vertebra – vertebră, gr. therapeia – tratament].
vertex
VÉRTEX s. n. 1. (Anat.) Sinciput. 2. (Mar.) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată. 3. (Met.) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon. – Din fr., lat. vertex. DOOM
vértex s. n.
vertexul
VÉRTEX s. n. 1. (Anat.) Sinciput. 2. (Mar.) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată. 3. (Met.) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon. – Din fr., lat. vertex. DOOM
vértex s. n.
vertexului
VÉRTEX s. n. 1. (Anat.) Sinciput. 2. (Mar.) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată. 3. (Met.) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon. – Din fr., lat. vertex. DOOM
vértex s. n.
vertical
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticala
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticala
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticale
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticale
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalei
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalei
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalele
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalele
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalelor
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalelor
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticali
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalii
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalilor
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalitate
VERTICALITÁTE s. f. Poziție verticală a ceva; însușirea de a fi vertical. – Din fr. verticalité. DOOM
verticalitáte s. f., g.-d. art. verticalitắții
verticalitatea
VERTICALITÁTE s. f. Poziție verticală a ceva; însușirea de a fi vertical. – Din fr. verticalité. DOOM
verticalitáte s. f., g.-d. art. verticalitắții
verticalități
VERTICALITÁTE s. f. Poziție verticală a ceva; însușirea de a fi vertical. – Din fr. verticalité. DOOM
verticalitáte s. f., g.-d. art. verticalitắții
verticalității
VERTICALITÁTE s. f. Poziție verticală a ceva; însușirea de a fi vertical. – Din fr. verticalité. DOOM
verticalitáte s. f., g.-d. art. verticalitắții
verticalul
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticalului
VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical. DOOM
verticál1 adj. m., pl. verticáli; f. verticálă, pl. verticále
verticil
VERTICÍL, verticile, s. n. Mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus. DOOM
verticíl s. n., pl. verticíle
verticilat
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilata
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilate
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilatei
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilatele
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilatelor
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilatul
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilatului
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilați
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilații
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticilaților
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé. DOOM
verticilát adj. m., pl. verticiláți; f. verticilátă, pl. verticiláte
verticile
VERTICÍL, verticile, s. n. Mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus. DOOM
verticíl s. n., pl. verticíle
verticilele
VERTICÍL, verticile, s. n. Mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus. DOOM
verticíl s. n., pl. verticíle
verticilelor
VERTICÍL, verticile, s. n. Mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus. DOOM
verticíl s. n., pl. verticíle
verticilioza
VERTICILIÓZĂ s.f. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci, al căror miceliu se dezvoltă mai ales în organele conducătoare, împiedicând circulația sevei. [Pron. -li-o-. / < fr. verticilliose]. DOOM
verticilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. verticiliózei
verticilioze
VERTICILIÓZĂ s.f. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci, al căror miceliu se dezvoltă mai ales în organele conducătoare, împiedicând circulația sevei. [Pron. -li-o-. / < fr. verticilliose]. DOOM
verticilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. verticiliózei
verticiliozei
VERTICILIÓZĂ s.f. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci, al căror miceliu se dezvoltă mai ales în organele conducătoare, împiedicând circulația sevei. [Pron. -li-o-. / < fr. verticilliose]. DOOM
verticilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. verticiliózei
verticiliozele
VERTICILIÓZĂ s.f. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci, al căror miceliu se dezvoltă mai ales în organele conducătoare, împiedicând circulația sevei. [Pron. -li-o-. / < fr. verticilliose]. DOOM
verticilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. verticiliózei
verticiliozelor
VERTICILIÓZĂ s.f. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de unele ciuperci, al căror miceliu se dezvoltă mai ales în organele conducătoare, împiedicând circulația sevei. [Pron. -li-o-. / < fr. verticilliose]. DOOM
verticilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. verticiliózei
verticillata
VÂRTÉJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.
verticillatum
PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană1; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau fixată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum). – Pană1 + suf. -iță.
verticilul
VERTICÍL, verticile, s. n. Mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus. DOOM
verticíl s. n., pl. verticíle
verticilului
VERTICÍL, verticile, s. n. Mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus. DOOM
verticíl s. n., pl. verticíle
vertico
VERTICÓ s.n. Dulap ornamental mai ales pentru saloanele înalte. [< germ. Vertiko, cf. Vertikow, tâmplar berlinez].
verticoul
VERTICÓ s.n. Dulap ornamental mai ales pentru saloanele înalte. [< germ. Vertiko, cf. Vertikow, tâmplar berlinez].
verticoului
VERTICÓ s.n. Dulap ornamental mai ales pentru saloanele înalte. [< germ. Vertiko, cf. Vertikow, tâmplar berlinez].
verticouri
VERTICÓ s.n. Dulap ornamental mai ales pentru saloanele înalte. [< germ. Vertiko, cf. Vertikow, tâmplar berlinez].
verticourile
VERTICÓ s.n. Dulap ornamental mai ales pentru saloanele înalte. [< germ. Vertiko, cf. Vertikow, tâmplar berlinez].
verticourilor
VERTICÓ s.n. Dulap ornamental mai ales pentru saloanele înalte. [< germ. Vertiko, cf. Vertikow, tâmplar berlinez].
vertiginoasa
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginoase
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginoasei
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginoasele
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginoaselor
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginos
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginosul
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginosului
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginoși
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginoșii
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertiginoșilor
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus. DOOM
vertiginós adj. m., pl. vertiginóși; f. vertiginoásă, pl. vertiginoáse
vertigo
vertigo s. n. s.g. (intl., înv.) 1. afacere / tranzacție rentabilă. 2. plimbare. 3. întâlnire.
vertigofobia
VERTIGOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de vertij, de amețeală. [Gen. -iei. / < fr. vertigophobie, cf. lat. vertigo – amețeală, gr. phobos – frică].
vertigofobie
VERTIGOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de vertij, de amețeală. [Gen. -iei. / < fr. vertigophobie, cf. lat. vertigo – amețeală, gr. phobos – frică].
vertigofobiei
VERTIGOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de vertij, de amețeală. [Gen. -iei. / < fr. vertigophobie, cf. lat. vertigo – amețeală, gr. phobos – frică].
vertigofobii
VERTIGOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de vertij, de amețeală. [Gen. -iei. / < fr. vertigophobie, cf. lat. vertigo – amețeală, gr. phobos – frică].
vertigofobiile
VERTIGOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de vertij, de amețeală. [Gen. -iei. / < fr. vertigophobie, cf. lat. vertigo – amețeală, gr. phobos – frică].
vertigofobiilor
VERTIGOFOBÍE s.f. (Med.) Fobie de vertij, de amețeală. [Gen. -iei. / < fr. vertigophobie, cf. lat. vertigo – amețeală, gr. phobos – frică].
vertij
VERTÍJ, vertijuri, s. n. (Med.) Amețeală. [Pl. și: vertije] – Din fr. vertige. DOOM
vertíj s. n., pl. vertíjuri
vertij
VERTÍJ, vertijuri, s. n. (Med.) Amețeală. [Pl. și: vertije] – Din fr. vertige.
vertijul
VERTÍJ, vertijuri, s. n. (Med.) Amețeală. [Pl. și: vertije] – Din fr. vertige.
vertijului
VERTÍJ, vertijuri, s. n. (Med.) Amețeală. [Pl. și: vertije] – Din fr. vertige.
vertijuri
VERTÍJ, vertijuri, s. n. (Med.) Amețeală. [Pl. și: vertije] – Din fr. vertige.
vertijurile
VERTÍJ, vertijuri, s. n. (Med.) Amețeală. [Pl. și: vertije] – Din fr. vertige.
vertijurilor
VERTÍJ, vertijuri, s. n. (Med.) Amețeală. [Pl. și: vertije] – Din fr. vertige.
vertumnus
Vertumnus (sau Vortumnus), veche divinitate romană, de origine etruscă, obscură. Vertumnus era socotit drept protectorul fertilității și al creșterii plantelor și, ca atare, trecea drept zeul iubit, cu precădere, de către Pomona.
veruca
VERÚCĂ, veruce, s. f. (Med.) Excrescență papilară provocată de un virus; neg, aluniță. – Din lat. verruca.
veruce
VERÚCĂ, veruce, s. f. (Med.) Excrescență papilară provocată de un virus; neg, aluniță. – Din lat. verruca.
verucei
VERÚCĂ, veruce, s. f. (Med.) Excrescență papilară provocată de un virus; neg, aluniță. – Din lat. verruca.
verucele
VERÚCĂ, veruce, s. f. (Med.) Excrescență papilară provocată de un virus; neg, aluniță. – Din lat. verruca.
verucelor
VERÚCĂ, veruce, s. f. (Med.) Excrescență papilară provocată de un virus; neg, aluniță. – Din lat. verruca.
verucoasa
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucoase
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucoasei
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucoasele
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucoaselor
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucos
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucosul
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucosului
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucozitate
VERUCOZITÁTE s.f. Excrescență pe piele sau pe suprafața plantelor de aspect verucos. [Cf. fr. verrucosité].
verucozitatea
VERUCOZITÁTE s.f. Excrescență pe piele sau pe suprafața plantelor de aspect verucos. [Cf. fr. verrucosité].
verucozități
VERUCOZITÁTE s.f. Excrescență pe piele sau pe suprafața plantelor de aspect verucos. [Cf. fr. verrucosité].
verucozității
VERUCOZITÁTE s.f. Excrescență pe piele sau pe suprafața plantelor de aspect verucos. [Cf. fr. verrucosité].
verucozitățile
VERUCOZITÁTE s.f. Excrescență pe piele sau pe suprafața plantelor de aspect verucos. [Cf. fr. verrucosité].
verucozităților
VERUCOZITÁTE s.f. Excrescență pe piele sau pe suprafața plantelor de aspect verucos. [Cf. fr. verrucosité].
verucoși
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucoșii
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verucoșilor
VERUCÓS, -OÁSĂ, verucoși, -oase, adj. (Med.; despre oameni și părți ale corpului lor) Plin de negi. ♦ (Bot.; despre plante și părți ale lor) Acoperit cu protuberanțe mici, sferice, de forma unor negi. – Din lat. verrucosus, fr. verruqueux.
verui
VERUÍ vb. IV v. vărui1. DOOM
văruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiésc, imperf. 3 sg. văruiá; conj. prez. 3 să văruiáscă
veruire
VERUÍ vb. IV v. vărui1.
veruit
VERUÍ vb. IV v. vărui1.
verum
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.
verva
VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau în) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve. DOOM
vérvă s. f., g.-d. art. vérvei
verve
VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau în) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve. DOOM
vérvă s. f., g.-d. art. vérvei
vervei
VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau în) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve. DOOM
vérvă s. f., g.-d. art. vérvei
vervenă
VERVÉNĂ, vervene, s. f. (Bot.; franțuzism) Verbină. – Din fr. verveine.
verver
VÉRVER, ververe, s. n. (Regional) Clanță, clampă, ivăr.
verzal
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzala
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzala
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzale
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzale
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalei
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalei
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalele
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalele
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalelor
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalelor
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzali
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalii
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalilor
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalul
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verzalului
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal. DOOM
verzál adj. m., pl. verzáli; f. verzálă, pl. verzále
verze
VÁRZĂ, verze, s. f. Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea); p. ext. mâncare preparată din frunzele acestei plante. ◊ Varză de Bruxelles = varietate de varză cu tulpina înaltă, cu căpățâna mică, de la care se consumă mugurii formați la subsuoara frunzelor (Brassica oleracea gemmifera). Varză creață = varietate de varză cu frunzele încrețite și cu căpățâna afănată (Brassica oleracea sabanda). Varză roșie = varietate de varză cu frunzele roșii-violete, care se consumă ca salată (Brassica oleracea rubara). ◊ Expr. (Fam.) A face o varză = a încurca lucrurile, a nu face nicio ispravă. A (se) face (sau a ajunge, a fi etc.) varză = (mai ales despre cărți și caiete) a (se) distruge, a (se) degrada, a (se) zdrențui. – Lat. vir(i)dia „verdețuri”. DOOM
várză s. f., g.-d. art. vérzei; pl. vérze
verzei
VÁRZĂ, verze, s. f. Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea); p. ext. mâncare preparată din frunzele acestei plante. ◊ Varză de Bruxelles = varietate de varză cu tulpina înaltă, cu căpățâna mică, de la care se consumă mugurii formați la subsuoara frunzelor (Brassica oleracea gemmifera). Varză creață = varietate de varză cu frunzele încrețite și cu căpățâna afănată (Brassica oleracea sabanda). Varză roșie = varietate de varză cu frunzele roșii-violete, care se consumă ca salată (Brassica oleracea rubara). ◊ Expr. (Fam.) A face o varză = a încurca lucrurile, a nu face nicio ispravă. A (se) face (sau a ajunge, a fi etc.) varză = (mai ales despre cărți și caiete) a (se) distruge, a (se) degrada, a (se) zdrențui. – Lat. vir(i)dia „verdețuri”. DOOM
várză s. f., g.-d. art. vérzei; pl. vérze
verzel
VERZÉL, -EÁ, verzei, -ele, adj. (În poezia populară) Verzișor3. Niște păsărele Cîntă viersurele Pe ramuri verzele. MAT. FOLK. 140.
verzele
VÁRZĂ, verze, s. f. Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea); p. ext. mâncare preparată din frunzele acestei plante. ◊ Varză de Bruxelles = varietate de varză cu tulpina înaltă, cu căpățâna mică, de la care se consumă mugurii formați la subsuoara frunzelor (Brassica oleracea gemmifera). Varză creață = varietate de varză cu frunzele încrețite și cu căpățâna afănată (Brassica oleracea sabanda). Varză roșie = varietate de varză cu frunzele roșii-violete, care se consumă ca salată (Brassica oleracea rubara). ◊ Expr. (Fam.) A face o varză = a încurca lucrurile, a nu face nicio ispravă. A (se) face (sau a ajunge, a fi etc.) varză = (mai ales despre cărți și caiete) a (se) distruge, a (se) degrada, a (se) zdrențui. – Lat. vir(i)dia „verdețuri”. DOOM
várză s. f., g.-d. art. vérzei; pl. vérze
verzelor
VÁRZĂ, verze, s. f. Plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase și ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpățână compactă, folosită în alimentație (Brassica oleracea); p. ext. mâncare preparată din frunzele acestei plante. ◊ Varză de Bruxelles = varietate de varză cu tulpina înaltă, cu căpățâna mică, de la care se consumă mugurii formați la subsuoara frunzelor (Brassica oleracea gemmifera). Varză creață = varietate de varză cu frunzele încrețite și cu căpățâna afănată (Brassica oleracea sabanda). Varză roșie = varietate de varză cu frunzele roșii-violete, care se consumă ca salată (Brassica oleracea rubara). ◊ Expr. (Fam.) A face o varză = a încurca lucrurile, a nu face nicio ispravă. A (se) face (sau a ajunge, a fi etc.) varză = (mai ales despre cărți și caiete) a (se) distruge, a (se) degrada, a (se) zdrențui. – Lat. vir(i)dia „verdețuri”. DOOM
várză s. f., g.-d. art. vérzei; pl. vérze
verzi
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. DOOM
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
verzi
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde-de-Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu pârul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
verzia
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verzie
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verziei
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verzii
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. DOOM
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
verzii
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde-de-Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu pârul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
verzii
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verziii
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verziile
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verziilor
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verzile
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. DOOM
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
verzile
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde-de-Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu pârul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
verzilor
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde. DOOM
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
verzilor
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde-de-Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu pârul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
verzitură
VERZITÚRĂ, verzituri, s. f. Fruct necopt, verde. [Var.: verzătúră s. f.] – Verde + suf. -itură. DOOM
!verzitúră s. f., g.-d. art. verzitúrii; pl. verzitúri
verziu
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verziul
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verziului
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu. DOOM
verzíu (pop.) adj. m., f. verzíe; pl. m. și f. verzíi
verziș
VERZÍȘ s. n. (Rar) Vegetație, verdeață, frunziș. – Verde + suf. -iș sau verde + frunziș. DOOM
verzíș (rar) s. n.
verzișoara
VERZIȘOÁRĂ, verzișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui varză. 2. (Iht.) Boiștean. – Varză + suf. -ișoară. DOOM
verzișoáră s. f., g.-d. art. verzișoárei; pl. verzișoáre
verzișoara
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoara
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoare
VERZIȘOÁRĂ, verzișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui varză. 2. (Iht.) Boiștean. – Varză + suf. -ișoară. DOOM
verzișoáră s. f., g.-d. art. verzișoárei; pl. verzișoáre
verzișoare
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoare
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoarei
VERZIȘOÁRĂ, verzișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui varză. 2. (Iht.) Boiștean. – Varză + suf. -ișoară. DOOM
verzișoáră s. f., g.-d. art. verzișoárei; pl. verzișoáre
verzișoarei
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoarei
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoarele
VERZIȘOÁRĂ, verzișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui varză. 2. (Iht.) Boiștean. – Varză + suf. -ișoară. DOOM
verzișoáră s. f., g.-d. art. verzișoárei; pl. verzișoáre
verzișoarele
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoarele
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoarelor
VERZIȘOÁRĂ, verzișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui varză. 2. (Iht.) Boiștean. – Varză + suf. -ișoară. DOOM
verzișoáră s. f., g.-d. art. verzișoárei; pl. verzișoáre
verzișoarelor
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișoarelor
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișor
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișor
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișori
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișori
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișorii
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișorii
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișorilor
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișorilor
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișorul
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișorul
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișorului
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișorului
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor. DOOM
verzișór1 adj. m., pl. verzișóri; f. verzișoáră, pl. verzișoáre
verzișul
VERZÍȘ s. n. (Rar) Vegetație, verdeață, frunziș. – Verde + suf. -iș sau verde + frunziș. DOOM
verzíș (rar) s. n.
verzișului
VERZÍȘ s. n. (Rar) Vegetație, verdeață, frunziș. – Verde + suf. -iș sau verde + frunziș. DOOM
verzíș (rar) s. n.
verzui
VERZÚI, -IE, verzui, adj. Care bate în verde; verziu. – Verde + suf. -ui. DOOM
verzúi adj. m., f. verzúie; pl. m. și f. verzúi
verzui
VERZUÍ1, verzuiesc, vb. IV. Intranz. (Neobișnuit) A avea o culoare verde, a se distinge printr-un colorit verde. În grădinița cu potecile curate, straturile de iarbă tînără verzuiau ca niște covorașe de catifea întinse la soare. REBREANU, R. II 299.
verzuia
VERZÚI, -IE, verzui, adj. Care bate în verde; verziu. – Verde + suf. -ui. DOOM
verzúi adj. m., f. verzúie; pl. m. și f. verzúi
verzuie
VERZÚI, -IE, verzui, adj. Care bate în verde; verziu. – Verde + suf. -ui. DOOM
verzúi adj. m., f. verzúie; pl. m. și f. verzúi
verzuii
VERZÚI, -IE, verzui, adj. Care bate în verde; verziu. – Verde + suf. -ui. DOOM
verzúi adj. m., f. verzúie; pl. m. și f. verzúi
verzuile
VERZÚI, -IE, verzui, adj. Care bate în verde; verziu. – Verde + suf. -ui. DOOM
verzúi adj. m., f. verzúie; pl. m. și f. verzúi
verzuilor
VERZÚI, -IE, verzui, adj. Care bate în verde; verziu. – Verde + suf. -ui. DOOM
verzúi adj. m., f. verzúie; pl. m. și f. verzúi
verzuire
VERZUÍ1, verzuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea sau a căpăta culoarea verde, a se distinge printr-un colorit verde. – Din verzi (pl. lui verde).
verzuiul
VERZÚI, -IE, verzui, adj. Care bate în verde; verziu. – Verde + suf. -ui. DOOM
verzúi adj. m., f. verzúie; pl. m. și f. verzúi
verzuiului
VERZÚI, -IE, verzui, adj. Care bate în verde; verziu. – Verde + suf. -ui. DOOM
verzúi adj. m., f. verzúie; pl. m. și f. verzúi
verzuriu
VERZURÍU, -ÍE, verzurii, adj. (Rar) Verzui. Mușcelele acoperite de-o poșghiță verzurie abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. Cea d-a doua bolboșea ochii săi verzurii, scăpărînd scîntei. id. ib. 92.
verzăciune
VERZĂCIÚNE, verzăciuni, s. f. (Popular, mai ales la pl.) Verzătură. Verzăciunile... produc totdeauna friguri. ȘEZ. I 81.
verzătura
VERZITÚRĂ, verzituri, s. f. Fruct necopt, verde. [Var.: verzătúră s. f.] – Verde + suf. -itură. DOOM
!verzitúră s. f., g.-d. art. verzitúrii; pl. verzitúri
verzături
VERZITÚRĂ, verzituri, s. f. Fruct necopt, verde. [Var.: verzătúră s. f.] – Verde + suf. -itură. DOOM
!verzitúră s. f., g.-d. art. verzitúrii; pl. verzitúri
verzăturii
VERZITÚRĂ, verzituri, s. f. Fruct necopt, verde. [Var.: verzătúră s. f.] – Verde + suf. -itură. DOOM
!verzitúră s. f., g.-d. art. verzitúrii; pl. verzitúri
verzăturile
VERZITÚRĂ, verzituri, s. f. Fruct necopt, verde. [Var.: verzătúră s. f.] – Verde + suf. -itură. DOOM
!verzitúră s. f., g.-d. art. verzitúrii; pl. verzitúri
verzăturilor
VERZITÚRĂ, verzituri, s. f. Fruct necopt, verde. [Var.: verzătúră s. f.] – Verde + suf. -itură. DOOM
!verzitúră s. f., g.-d. art. verzitúrii; pl. verzitúri
verși
VĂRSÁ, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. A face să curgă (un lichid sau o substanță curgătoare) dintr-un recipient. ◊ Expr. A vărsa lacrimi = a plânge. A vărsa sânge = a ucide, a omorî. A-și vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi în agonie, A trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). 2. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni cursul cu altă apă. (Rar) A se revărsa (peste maluri). ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență; a turna cu găleata. 3. (Pop.) Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare. A vărsa venin sau a-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A-și vărsa focul (sau sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). 4. Tranz. A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊ Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. 2. A preda cuiva o sumă de bani; a efectua un vărsământ. – Lat. versare. DOOM
vărsá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vărs, 2 sg. verși, 3 vársă; conj. să vérse
verșoc
VERȘÓC, verșoce, s. n. (Învechit) Măsură mică de lungime, egală cu un palmac. Acest vas are o înălțime de 5 1/4 verșoce. ODOBESCU, S. II 190.
vesca
FRAG2 s. m. v. fragă.
vesel
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
vesela
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
vesela
VESÉLĂ s. f. Totalitatea vaselor folosite la masă. – Din fr. vaisselle. DOOM
vesélă s. f., g.-d. art. vesélei
vesele
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
vesele
VESÉLĂ s. f. Totalitatea vaselor folosite la masă. – Din fr. vaisselle. DOOM
vesélă s. f., g.-d. art. vesélei
veselea
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseleai
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseleam
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselească
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseleau
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseleați
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselei
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
veselei
VESÉLĂ s. f. Totalitatea vaselor folosite la masă. – Din fr. vaisselle. DOOM
vesélă s. f., g.-d. art. vesélei
veselele
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
veselelor
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
veselesc
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselește
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselești
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseli
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
veseli
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselia
VESELÍE, (2) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. 2. Manifestare, comportare care reflectă această stare. ♦ Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije. DOOM
veselíe s. f., art. veselía, g.-d. art. veselíei; (manifestări) pl. veselíi, art. veselíile
veselie
VESELÍE, (2) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. 2. Manifestare, comportare care reflectă această stare. ♦ Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije. DOOM
veselíe s. f., art. veselía, g.-d. art. veselíei; (manifestări) pl. veselíi, art. veselíile
veseliei
VESELÍE, (2) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. 2. Manifestare, comportare care reflectă această stare. ♦ Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije. DOOM
veselíe s. f., art. veselía, g.-d. art. veselíei; (manifestări) pl. veselíi, art. veselíile
veselii
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
veselii
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselii
VESELÍE, (2) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. 2. Manifestare, comportare care reflectă această stare. ♦ Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije. DOOM
veselíe s. f., art. veselía, g.-d. art. veselíei; (manifestări) pl. veselíi, art. veselíile
veseliile
VESELÍE, (2) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. 2. Manifestare, comportare care reflectă această stare. ♦ Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije. DOOM
veselíe s. f., art. veselía, g.-d. art. veselíei; (manifestări) pl. veselíi, art. veselíile
veseliilor
VESELÍE, (2) veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. 2. Manifestare, comportare care reflectă această stare. ♦ Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije. DOOM
veselíe s. f., art. veselía, g.-d. art. veselíei; (manifestări) pl. veselíi, art. veselíile
veselilor
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
veselim
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselind
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselioara
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veselioare
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veselioarei
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veselioarele
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veselioarelor
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veselior
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veseliori
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veseliorii
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veseliorilor
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veseliorul
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veseliorului
VESELIÓR, -OÁRĂ, veseliori, -oare, adj. Diminutiv al lui vesel. A vîndut cirezi de boi Și trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545. DOOM
veseliór (rar) (-lior) adj. m., pl. veselióri; f. veselioáră, pl. veselioáre
veselire
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselire
VESELÍRE, veseliri, s. f. (Pop.) Înveselire. – V. veseli. DOOM
veselíre (pop.) s. f., g.-d. art. veselírii; pl. veselíri
veselirea
VESELÍRE, veseliri, s. f. (Pop.) Înveselire. – V. veseli. DOOM
veselíre (pop.) s. f., g.-d. art. veselírii; pl. veselíri
veseliri
VESELÍRE, veseliri, s. f. (Pop.) Înveselire. – V. veseli. DOOM
veselíre (pop.) s. f., g.-d. art. veselírii; pl. veselíri
veselirii
VESELÍRE, veseliri, s. f. (Pop.) Înveselire. – V. veseli. DOOM
veselíre (pop.) s. f., g.-d. art. veselírii; pl. veselíri
veselirile
VESELÍRE, veseliri, s. f. (Pop.) Înveselire. – V. veseli. DOOM
veselíre (pop.) s. f., g.-d. art. veselírii; pl. veselíri
veselirilor
VESELÍRE, veseliri, s. f. (Pop.) Înveselire. – V. veseli. DOOM
veselíre (pop.) s. f., g.-d. art. veselírii; pl. veselíri
veseliră
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselirăm
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselirăți
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselise
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselisem
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseliseră
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseliserăm
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseliserăți
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseliseși
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseliseți
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselit
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselit
VESELÍT, -Ă, veseliți, -te, adj. (Pop.) Înveselit. – V. veseli.
veselitoare
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitoarea
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitoarei
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitoarele
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitoarelor
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitor
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitori
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitorii
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitorilor
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitorul
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veselitorului
VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor. DOOM
veselitór (pop.) adj. m., pl. veselitori; f. sg. și pl. veselitoáre
veseliși
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veseliți
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel. DOOM
veselí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc, imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 să veseleáscă
veselnic
VESÉLNIC, -Ă, veselnici, -e, adj. (Regional) Predispus la veselie, chefliu. Pe lîngă că era veselnic, chefliu. prinsese gustul de băutură. La CADE.
veselos
VESELÓS, -OÁSĂ, veseloși, -oase, adj. Vesel. Fii tu veseloasă, Căci tu ești mireasă. COȘBUC, P. II 144. Nora-i vine veseloasă. SEVASTOS, N. 210. S-a-nturnat bucuros, veselos C-a ieșit grîul frumos. TEODORESCU, P. P. 149. ◊ (Adverbial) Și-mi vine să-mi înalț fruntea și s-o scutur veselos. COȘBUC, P. I 141.
veselul
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
veselului
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ. DOOM
vésel adj. m., pl. véseli; f. véselă, pl. vésele
vesmânt
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
vespa
GĂRGĂÚN, gărgăuni, s. m. 1. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci când zboară; bărzăun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretenții nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gărgăuni în (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de încrezut. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a face (pe cineva) să renunțe la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gărgăúne s. m.] – Et. nec.
vespasiana
VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Toaletă publică (pentru bărbați). [Pr.: si-a-] – Din fr. vespasienne.
vespasiană
VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Closet public (pentru bărbați). [Pr.: -și-a-] – Din fr. vespasienne. DOOM
vespasiánă (livr.) (-si-a-) s. f., g.-d. art. vespasiénei (-si-e-); pl. vespasiéne
vespasiene
VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Toaletă publică (pentru bărbați). [Pr.: si-a-] – Din fr. vespasienne.
vespasienei
VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Toaletă publică (pentru bărbați). [Pr.: si-a-] – Din fr. vespasienne.
vespasienele
VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Toaletă publică (pentru bărbați). [Pr.: si-a-] – Din fr. vespasienne.
vespasienelor
VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Toaletă publică (pentru bărbați). [Pr.: si-a-] – Din fr. vespasienne.
vespaziană
VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Toaletă publică (pentru bărbați). [Pr.: si-a-] – Din fr. vespasienne.
vesper
Vesper, steaua înserării, denumită și Hesperus (v. Hesperus).
vesperal
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperala
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperale
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperalei
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperalele
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperalelor
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperali
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperalii
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperalilor
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperalul
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vesperalului
VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral. DOOM
vesperál (livr.) adj. m., pl. vesperáli; f. vesperálă, pl. vesperále
vespertilis
LILIÁC2, lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.
vest
NORD-VÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
vest
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
vest
SUD-VEST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
vesta
Vesta, fiica lui Saturnus, era o veche divinitate romană, considerată drept protectoare a focului din cămin și a căminului în general și identificată de timpuriu cu Hestia din mitologia greacă (v. Hestia).
vesta
VÉSTĂ, veste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mâneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. – Din fr. veste. DOOM
véstă s. f., g.-d. art. véstei; pl. véste
vestala
VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis. DOOM
vestálă s. f., g.-d. art. vestálei; pl. vestále
vestale
VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis. DOOM
vestálă s. f., g.-d. art. vestálei; pl. vestále
vestalei
VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis. DOOM
vestálă s. f., g.-d. art. vestálei; pl. vestále
vestalele
VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis. DOOM
vestálă s. f., g.-d. art. vestálei; pl. vestále
vestalelor
VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis. DOOM
vestálă s. f., g.-d. art. vestálei; pl. vestále
vestalii
VESTÁLII s.f. pl. Serbări în cinstea zeiței Vesta, celebrate la romani la 15 iunie. [< fr. vestalies, cf. lat. vestalia]. DOOM
Vestálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Vestáliile (-li-i-)
vestaliile
VESTÁLII s.f. pl. Serbări în cinstea zeiței Vesta, celebrate la romani la 15 iunie. [< fr. vestalies, cf. lat. vestalia]. DOOM
Vestálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Vestáliile (-li-i-)
vestaliilor
VESTÁLII s.f. pl. Serbări în cinstea zeiței Vesta, celebrate la romani la 15 iunie. [< fr. vestalies, cf. lat. vestalia]. DOOM
Vestálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Vestáliile (-li-i-)
veste
VÉSTĂ, veste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mâneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. – Din fr. veste. DOOM
véstă s. f., g.-d. art. véstei; pl. véste
veste
VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ. DOOM
véste s. f., g.-d. art. véștii; pl. véști
vestea
VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ. DOOM
véste s. f., g.-d. art. véștii; pl. véști
vestea
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vesteai
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vesteam
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestească
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vesteau
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vesteați
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestei
VÉSTĂ, veste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mâneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. – Din fr. veste. DOOM
véstă s. f., g.-d. art. véstei; pl. véste
vesteji
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
vestejire
VESTEJÍRE s. f. v. veștejire. DOOM
veștejíre s. f., g.-d. art. veștejírii; pl. veștejíri
vestejit
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
vestele
VÉSTĂ, veste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mâneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. – Din fr. veste. DOOM
véstă s. f., g.-d. art. véstei; pl. véste
vestelor
VÉSTĂ, veste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte scurt, fără mâneci și fără guler, purtat de bărbați sub haină și de femei peste bluză. – Din fr. veste. DOOM
véstă s. f., g.-d. art. véstei; pl. véste
vestesc
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestește
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestești
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vesti
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiar
VESTIÁR, vestiare, s. n. Garderobă (într-o clădire publică). ♦ Mică încăpere la intrarea într-o locuință, unde se lasă paltoanele, pălăriile etc. ♦ Încăpere într-un spital sau într-o întreprindere unde se lasă hainele în păstrare sau se îmbracă echipamentele de protecție. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. vestiaire. DOOM
vestiár (garderobă) (-ti-ar) s. n., pl. vestiáre
vestiar
VESTIÁR s.n. 1. Garderobă. 2. Încăpere la intrarea într-o casă, unde se află cuierele pentru haine. [Pron. -ti-ar, pl. -re, -ruri. / cf. fr. vestiaire].
\n
vestiare
VESTIÁR, vestiare, s. n. Garderobă (într-o clădire publică). ♦ Mică încăpere la intrarea într-o locuință, unde se lasă paltoanele, pălăriile etc. ♦ Încăpere într-un spital sau într-o întreprindere unde se lasă hainele în păstrare sau se îmbracă echipamentele de protecție. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. vestiaire. DOOM
vestiár (garderobă) (-ti-ar) s. n., pl. vestiáre
vestiarele
VESTIÁR, vestiare, s. n. Garderobă (într-o clădire publică). ♦ Mică încăpere la intrarea într-o locuință, unde se lasă paltoanele, pălăriile etc. ♦ Încăpere într-un spital sau într-o întreprindere unde se lasă hainele în păstrare sau se îmbracă echipamentele de protecție. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. vestiaire. DOOM
vestiár (garderobă) (-ti-ar) s. n., pl. vestiáre
vestiarelor
VESTIÁR, vestiare, s. n. Garderobă (într-o clădire publică). ♦ Mică încăpere la intrarea într-o locuință, unde se lasă paltoanele, pălăriile etc. ♦ Încăpere într-un spital sau într-o întreprindere unde se lasă hainele în păstrare sau se îmbracă echipamentele de protecție. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. vestiaire. DOOM
vestiár (garderobă) (-ti-ar) s. n., pl. vestiáre
vestiarul
VESTIÁR, vestiare, s. n. Garderobă (într-o clădire publică). ♦ Mică încăpere la intrarea într-o locuință, unde se lasă paltoanele, pălăriile etc. ♦ Încăpere într-un spital sau într-o întreprindere unde se lasă hainele în păstrare sau se îmbracă echipamentele de protecție. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. vestiaire. DOOM
vestiár (garderobă) (-ti-ar) s. n., pl. vestiáre
vestiarului
VESTIÁR, vestiare, s. n. Garderobă (într-o clădire publică). ♦ Mică încăpere la intrarea într-o locuință, unde se lasă paltoanele, pălăriile etc. ♦ Încăpere într-un spital sau într-o întreprindere unde se lasă hainele în păstrare sau se îmbracă echipamentele de protecție. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. vestiaire. DOOM
vestiár (garderobă) (-ti-ar) s. n., pl. vestiáre
vestibul
VESTIBÚL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum. DOOM
vestibúl1 (încăpere) s. n., pl. vestibúluri
vestibul
VESTIBÚL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
vestibular
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibulara
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibulare
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibularei
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibularele
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibularelor
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibulari
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibularii
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibularilor
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibularul
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibularului
VESTIBULÁR, -Ă, vestibulari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.
vestibulul
VESTIBÚL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
vestibulului
VESTIBÚL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
vestibuluri
VESTIBÚL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
vestibulurile
VESTIBÚL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
vestibulurilor
VESTIBÚL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
vestic
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vestic
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vestic
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vestica
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vestica
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vestica
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vestice
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vestice
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vestice
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticei
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticei
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vesticei
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticele
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticele
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vesticele
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticelor
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticelor
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vesticelor
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vestici
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vestici
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vestici
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticii
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticii
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vesticii
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticilor
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticilor
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vesticilor
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticul
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticul
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vesticul
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticului
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vesticului
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
sud-véstic adj. m., pl. sud-véstici; f. sud-véstică, pl. sud-véstice
vesticului
SUD-VÉSTIC, -Ă, sud-vestici, -ce, adj. De la sud-vest, dinspre sau spre sud-vest. – Sud-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
vestigii
VESTÍGIU, vestigii, s. n. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium. DOOM
vestígiu [giu pron. giu] s. n., art. vestígiul; pl. vestígii, art. vestígiile (-gi-i-)
vestigiile
VESTÍGIU, vestigii, s. n. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium. DOOM
vestígiu [giu pron. giu] s. n., art. vestígiul; pl. vestígii, art. vestígiile (-gi-i-)
vestigiilor
VESTÍGIU, vestigii, s. n. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium. DOOM
vestígiu [giu pron. giu] s. n., art. vestígiul; pl. vestígii, art. vestígiile (-gi-i-)
vestigiu
VESTÍGIU, vestigii, s. n. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium. DOOM
vestígiu [giu pron. giu] s. n., art. vestígiul; pl. vestígii, art. vestígiile (-gi-i-)
vestigiul
VESTÍGIU, vestigii, s. n. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium. DOOM
vestígiu [giu pron. giu] s. n., art. vestígiul; pl. vestígii, art. vestígiile (-gi-i-)
vestigiului
VESTÍGIU, vestigii, s. n. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium. DOOM
vestígiu [giu pron. giu] s. n., art. vestígiul; pl. vestígii, art. vestígiile (-gi-i-)
vestii
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestim
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiment
VESTIMÉNT s.n. (latinism; mai ales la pl.) Îmbrăcăminte, veșmânt. [cf. it. vestimento, lat. vestimentum].
vestimentar
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentara
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentare
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentarei
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentarele
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentarelor
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentari
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentarii
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentarilor
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentarul
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentarului
VESTIMENTÁR, -Ă, vestimentari, -e, adj. Care ține de veșminte, privitor la veșminte, al veșmintelor. – Din fr. vestimentaire. DOOM
vestimentár adj. m., pl. vestimentári; f. vestimentáră, pl. vestimentáre
vestimentație
VESTIMENTÁȚIE s. f. Îmbrăcăminte. – Vestmânt + suf. -ație (după it. vestimenta). DOOM
vestimentáție (-ți-e) s. f., art. vestimentáția (-ți-a), g.-d. vestimentáții, art. vestimentáției
vestimente
VESTIMÉNT s.n. (latinism; mai ales la pl.) Îmbrăcăminte, veșmânt. [cf. it. vestimento, lat. vestimentum].
vestimentele
VESTIMÉNT s.n. (latinism; mai ales la pl.) Îmbrăcăminte, veșmânt. [cf. it. vestimento, lat. vestimentum].
vestimentelor
VESTIMÉNT s.n. (latinism; mai ales la pl.) Îmbrăcăminte, veșmânt. [cf. it. vestimento, lat. vestimentum].
vestimentul
VESTIMÉNT s.n. (latinism; mai ales la pl.) Îmbrăcăminte, veșmânt. [cf. it. vestimento, lat. vestimentum].
vestimentului
VESTIMÉNT s.n. (latinism; mai ales la pl.) Îmbrăcăminte, veșmânt. [cf. it. vestimento, lat. vestimentum].
vestind
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestire
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestire
BÚNA VESTÍRE n. pr. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate vestirii nașterii lui Isus Hristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije). DOOM
Búna Vestíre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Búnei Vestíri
vestirea
BÚNA VESTÍRE n. pr. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate vestirii nașterii lui Isus Hristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije). DOOM
Búna Vestíre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Búnei Vestíri
vestiri
BÚNA VESTÍRE n. pr. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate vestirii nașterii lui Isus Hristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije). DOOM
Búna Vestíre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Búnei Vestíri
vestirii
BÚNA VESTÍRE n. pr. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate vestirii nașterii lui Isus Hristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije). DOOM
Búna Vestíre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Búnei Vestíri
vestirile
BÚNA VESTÍRE n. pr. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate vestirii nașterii lui Isus Hristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije). DOOM
Búna Vestíre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Búnei Vestíri
vestirilor
BÚNA VESTÍRE n. pr. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate vestirii nașterii lui Isus Hristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije). DOOM
Búna Vestíre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Búnei Vestíri
vestiră
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestirăm
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestirăți
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestise
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestisem
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiseră
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiserăm
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiserăți
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiseși
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiseți
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestit
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestit
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestita
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestite
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestitei
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestitele
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestitelor
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestitoare
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoare
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoarea
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoarea
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoarei
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoarei
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoarele
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoarele
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoarelor
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitoarelor
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitor
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitor
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitori
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitori
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitorii
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitorii
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitorilor
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitorilor
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitorul
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitorul
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitorului
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitorului
VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vești, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor. DOOM
vestitór adj. m., s. m., pl. vestitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vestitoáre
vestitul
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestitului
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestiși
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiți
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste. DOOM
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestiți
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestiții
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestiților
VESTÍT, -Ă, vestiți, -te, adj. Care se bucură de renume; celebru, renumit, faimos. – V. vesti.
vestmânt
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
vestoane
VESTÓN, vestoane, s. n. Haină (de uniformă). – Din fr. veston. DOOM
vestón s. n., pl. vestoáne
vestoanele
VESTÓN, vestoane, s. n. Haină (de uniformă). – Din fr. veston. DOOM
vestón s. n., pl. vestoáne
vestoanelor
VESTÓN, vestoane, s. n. Haină (de uniformă). – Din fr. veston. DOOM
vestón s. n., pl. vestoáne
veston
VESTÓN, vestoane, s. n. Haină (de uniformă). – Din fr. veston. DOOM
vestón s. n., pl. vestoáne
vestonul
VESTÓN, vestoane, s. n. Haină (de uniformă). – Din fr. veston. DOOM
vestón s. n., pl. vestoáne
vestonului
VESTÓN, vestoane, s. n. Haină (de uniformă). – Din fr. veston. DOOM
vestón s. n., pl. vestoáne
vestul
NORD-VÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
vestul
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
vestul
SUD-VEST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
vestului
NORD-VÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
vestului
SUD-VÉST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
sud-vest s. n.; abr. S-V
vestului
SUD-VEST s. n. 1. Punct cardinal secundar, situat în direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile sud și vest. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între sud și vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
veteran
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veterana
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veterane
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veteranei
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veteranele
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veteranelor
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veterani
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veteranii
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veteranilor
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veteranul
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veteranului
VETERÁN, -Ă, veterani, -e, s. m., s. f. 1. S. m. Ostaș roman liberat după terminarea serviciului militar și care obținea la liberare o serie de privilegii. 2. S. m. Soldat (în vârstă) care a participat la unul sau mai multe războaie. 3. S. m. și f. Persoană (în vârstă) care a activat și s-a remarcat vreme îndelungată într-o acțiune (de mare răspundere), într-o instituție etc. – Din fr. vétéran, lat. veteranus. DOOM
veteránă s. f., g.-d. art. veteránei; pl. veteráne
veterinar
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinar
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinar
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinara
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinara
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinara
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinare
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinare
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinare
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinare
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarei
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarei
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarei
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarele
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarele
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarele
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarelor
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarelor
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarelor
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinari
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinari
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinari
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarii
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarii
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarii
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarilor
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarilor
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarilor
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinariu
VETERINÁRIU, -IE adj. v. veterinar.
veterinarul
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarul
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarul
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarule
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarului
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarului
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinarului
MÉDICO-VETERINÁR, -Ă, medico-veterinari, -e, adj. Care aparține medicinei veterinare, privitor la medicina veterinară. – Din fr. médico-vétérinaire. DOOM
médico-veterinár adj. m., pl. médico-veterinári; f. médico-veterináră, pl. médico-veterináre
veterinăria
VETERINĂRÍE s. f. (Rar) Știință care se ocupă cu prevenirea și combaterea bolilor la animale; medicină veterinară. Trimisese cuconu Ioniță pe nepotul său, Dumitru Dragoș... să învețe doftoriceasca știință a dobitoacelor, după cum numea el veterinăria. HOGAȘ, H. 21.
veterinărie
VETERINĂRÍE s. f. (Rar) Știință care se ocupă cu prevenirea și combaterea bolilor la animale; medicină veterinară. Trimisese cuconu Ioniță pe nepotul său, Dumitru Dragoș... să învețe doftoriceasca știință a dobitoacelor, după cum numea el veterinăria. HOGAȘ, H. 21.
veterinăriei
VETERINĂRÍE s. f. (Rar) Știință care se ocupă cu prevenirea și combaterea bolilor la animale; medicină veterinară. Trimisese cuconu Ioniță pe nepotul său, Dumitru Dragoș... să învețe doftoriceasca știință a dobitoacelor, după cum numea el veterinăria. HOGAȘ, H. 21.
veterinării
VETERINĂRÍE s. f. (Rar) Știință care se ocupă cu prevenirea și combaterea bolilor la animale; medicină veterinară. Trimisese cuconu Ioniță pe nepotul său, Dumitru Dragoș... să învețe doftoriceasca știință a dobitoacelor, după cum numea el veterinăria. HOGAȘ, H. 21.
vetiver
VETIVÉR s.m. Plantă din familia gramineelor cultivată în unele regiuni tropicale pentru rădăcinile ei, din care se extrage un ulei folosit în industria parfumurilor. [< fr. vétiver].
vetiveri
VETIVÉR s.m. Plantă din familia gramineelor cultivată în unele regiuni tropicale pentru rădăcinile ei, din care se extrage un ulei folosit în industria parfumurilor. [< fr. vétiver].
vetiverii
VETIVÉR s.m. Plantă din familia gramineelor cultivată în unele regiuni tropicale pentru rădăcinile ei, din care se extrage un ulei folosit în industria parfumurilor. [< fr. vétiver].
vetiverilor
VETIVÉR s.m. Plantă din familia gramineelor cultivată în unele regiuni tropicale pentru rădăcinile ei, din care se extrage un ulei folosit în industria parfumurilor. [< fr. vétiver].
vetiverul
VETIVÉR s.m. Plantă din familia gramineelor cultivată în unele regiuni tropicale pentru rădăcinile ei, din care se extrage un ulei folosit în industria parfumurilor. [< fr. vétiver].
vetiverului
VETIVÉR s.m. Plantă din familia gramineelor cultivată în unele regiuni tropicale pentru rădăcinile ei, din care se extrage un ulei folosit în industria parfumurilor. [< fr. vétiver].
veto
VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto. DOOM
!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri
vetoul
VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto. DOOM
!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri
vetoului
VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto. DOOM
!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri
vetouri
VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto. DOOM
!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri
vetourile
VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto. DOOM
!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri
vetourilor
VÉTO, vetouri, s. n. (Și în sintagma drept de veto) Drept al unei persoane, al unui stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto. DOOM
!véto s. n., art. vétoul; pl. vétouri
vetre
VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Partea cuptorului unde se face focul; (în vechile case țărănești) suprafață plană care prelungește cuptorul în afară și pe care se poate sta sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, cămin, casă (părintească). Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se găsesc casele și construcțiile anexe gospodărești. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatrë. DOOM
vátră (va-tră) s. f., g.-d. art. vétrei; pl. vétre
vetrei
VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Partea cuptorului unde se face focul; (în vechile case țărănești) suprafață plană care prelungește cuptorul în afară și pe care se poate sta sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, cămin, casă (părintească). Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se găsesc casele și construcțiile anexe gospodărești. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatrë. DOOM
vátră (va-tră) s. f., g.-d. art. vétrei; pl. vétre
vetrela
VÉTRELĂ, vetrele, s. f. (Înv. și pop.) Pânză (de corabie); p. ext. corabie. [Var.: vétrilă s. f.] – Din sl. vĕtrilo. DOOM
vétrelă/vétrilă (înv., pop.) (ve-tre-/ve-tri-) s. f., g.-d. art. vétrelei/vétrilei; pl. vétrele/vétrile
vetrele
VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Partea cuptorului unde se face focul; (în vechile case țărănești) suprafață plană care prelungește cuptorul în afară și pe care se poate sta sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, cămin, casă (părintească). Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se găsesc casele și construcțiile anexe gospodărești. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatrë. DOOM
vátră (va-tră) s. f., g.-d. art. vétrei; pl. vétre
vetrele
VÉTRELĂ, vetrele, s. f. (Înv. și pop.) Pânză (de corabie); p. ext. corabie. [Var.: vétrilă s. f.] – Din sl. vĕtrilo. DOOM
vétrelă/vétrilă (înv., pop.) (ve-tre-/ve-tri-) s. f., g.-d. art. vétrelei/vétrilei; pl. vétrele/vétrile
vetrelei
VÉTRELĂ, vetrele, s. f. (Înv. și pop.) Pânză (de corabie); p. ext. corabie. [Var.: vétrilă s. f.] – Din sl. vĕtrilo. DOOM
vétrelă/vétrilă (înv., pop.) (ve-tre-/ve-tri-) s. f., g.-d. art. vétrelei/vétrilei; pl. vétrele/vétrile
vetrelele
VÉTRELĂ, vetrele, s. f. (Înv. și pop.) Pânză (de corabie); p. ext. corabie. [Var.: vétrilă s. f.] – Din sl. vĕtrilo. DOOM
vétrelă/vétrilă (înv., pop.) (ve-tre-/ve-tri-) s. f., g.-d. art. vétrelei/vétrilei; pl. vétrele/vétrile
vetrelelor
VÉTRELĂ, vetrele, s. f. (Înv. și pop.) Pânză (de corabie); p. ext. corabie. [Var.: vétrilă s. f.] – Din sl. vĕtrilo. DOOM
vétrelă/vétrilă (înv., pop.) (ve-tre-/ve-tri-) s. f., g.-d. art. vétrelei/vétrilei; pl. vétrele/vétrile
vetrelor
VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Partea cuptorului unde se face focul; (în vechile case țărănești) suprafață plană care prelungește cuptorul în afară și pe care se poate sta sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, cămin, casă (părintească). Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se găsesc casele și construcțiile anexe gospodărești. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatrë. DOOM
vátră (va-tră) s. f., g.-d. art. vétrei; pl. vétre
vetri
VETRÍ, vetresc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre păsări și animale; și în forma vintri) A adulmeca, a simți de departe. [Potîrnichea] cum vintrește apropierea vreunui vînător, îndată apucă la fugă. MARIAN, O. II 219. – Varianta: vintrí vb. IV.
vetrice
VETRÍCE, vetrice, s. f. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă, cu flori galbene-aurii dispuse în corimb (Chrysanthemum vulgare). 2. (Entom.; reg.) Efemeră. – Cf. sb. vratič. DOOM
vetríce (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrícei; pl. vetríce
vetricea
VETRÍCE, vetrice, s. f. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă, cu flori galbene-aurii dispuse în corimb (Chrysanthemum vulgare). 2. (Entom.; reg.) Efemeră. – Cf. sb. vratič. DOOM
vetríce (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrícei; pl. vetríce
vetricei
VETRÍCE, vetrice, s. f. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă, cu flori galbene-aurii dispuse în corimb (Chrysanthemum vulgare). 2. (Entom.; reg.) Efemeră. – Cf. sb. vratič. DOOM
vetríce (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrícei; pl. vetríce
vetricele
VETRÍCE, vetrice, s. f. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă, cu flori galbene-aurii dispuse în corimb (Chrysanthemum vulgare). 2. (Entom.; reg.) Efemeră. – Cf. sb. vratič. DOOM
vetríce (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrícei; pl. vetríce
vetricelor
VETRÍCE, vetrice, s. f. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă, cu flori galbene-aurii dispuse în corimb (Chrysanthemum vulgare). 2. (Entom.; reg.) Efemeră. – Cf. sb. vratič. DOOM
vetríce (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrícei; pl. vetríce
vetrilă
VÉTRELĂ, vetrele, s. f. (Înv. și pop.) Pânză (de corabie); p. ext. corabie. [Var.: vétrilă s. f.] – Din sl. vĕtrilo. DOOM
vétrelă/vétrilă (înv., pop.) (ve-tre-/ve-tri-) s. f., g.-d. art. vétrelei/vétrilei; pl. vétrele/vétrile
vetritor
VETRITÓR, -OÁRE, vetritori, -oare, adj. (Regional) Care adulmecă, care vetrește. (Cu pronunțare regională) [Corbul] e foarte simțitor și vetritoriu. MARIAN, O. II 7.
vetrișoara
VETRIȘOÁRĂ, vetrișoare, s. f. Diminutiv al lui vatră; vetriță. – Vatră + suf. -ișoară. DOOM
vetrișoáră (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrișoárei; pl. vetrișoáre
vetrișoare
VETRIȘOÁRĂ, vetrișoare, s. f. Diminutiv al lui vatră; vetriță. – Vatră + suf. -ișoară. DOOM
vetrișoáră (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrișoárei; pl. vetrișoáre
vetrișoarei
VETRIȘOÁRĂ, vetrișoare, s. f. Diminutiv al lui vatră; vetriță. – Vatră + suf. -ișoară. DOOM
vetrișoáră (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrișoárei; pl. vetrișoáre
vetrișoarele
VETRIȘOÁRĂ, vetrișoare, s. f. Diminutiv al lui vatră; vetriță. – Vatră + suf. -ișoară. DOOM
vetrișoáră (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrișoárei; pl. vetrișoáre
vetrișoarelor
VETRIȘOÁRĂ, vetrișoare, s. f. Diminutiv al lui vatră; vetriță. – Vatră + suf. -ișoară. DOOM
vetrișoáră (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetrișoárei; pl. vetrișoáre
vetrița
VETRÍȚĂ, vetrițe, s. f. Vetrișoară. – Vatră + suf. -iță. DOOM
vetríță (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetríței; pl. vetríțe
vetrițe
VETRÍȚĂ, vetrițe, s. f. Vetrișoară. – Vatră + suf. -iță. DOOM
vetríță (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetríței; pl. vetríțe
vetriței
VETRÍȚĂ, vetrițe, s. f. Vetrișoară. – Vatră + suf. -iță. DOOM
vetríță (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetríței; pl. vetríțe
vetrițele
VETRÍȚĂ, vetrițe, s. f. Vetrișoară. – Vatră + suf. -iță. DOOM
vetríță (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetríței; pl. vetríțe
vetrițelor
VETRÍȚĂ, vetrițe, s. f. Vetrișoară. – Vatră + suf. -iță. DOOM
vetríță (ve-tri-) s. f., g.-d. art. vetríței; pl. vetríțe
veturin
VETURÍN, veturini, s. m. (Italienism învechit) Birjar. M-am coborît din trăsura veturinului care m-au adus. ALECSANDRI, în DACIA LIT. 283.
veturini
VETURÍN, veturini, s. m. (Italienism învechit) Birjar. M-am coborît din trăsura veturinului care m-au adus. ALECSANDRI, în DACIA LIT. 283.
veturinii
VETURÍN, veturini, s. m. (Italienism învechit) Birjar. M-am coborît din trăsura veturinului care m-au adus. ALECSANDRI, în DACIA LIT. 283.
veturinilor
VETURÍN, veturini, s. m. (Italienism învechit) Birjar. M-am coborît din trăsura veturinului care m-au adus. ALECSANDRI, în DACIA LIT. 283.
veturinul
VETURÍN, veturini, s. m. (Italienism învechit) Birjar. M-am coborît din trăsura veturinului care m-au adus. ALECSANDRI, în DACIA LIT. 283.
veturinului
VETURÍN, veturini, s. m. (Italienism învechit) Birjar. M-am coborît din trăsura veturinului care m-au adus. ALECSANDRI, în DACIA LIT. 283.
vetust
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetusta
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetustate
VETUSTÁTE s. f. (Livr.) Vechime, bătrânețe. ♦ Stare de deteriorare provocată de trecerea timpului. – Din fr. vétuste, lat. vetustas, -atis. DOOM
vetustáte (livr.) s. f., g.-d. art. vetustắții
vetustatea
VETUSTÁTE s. f. (Livr.) Vechime, bătrânețe. ♦ Stare de deteriorare provocată de trecerea timpului. – Din fr. vétuste, lat. vetustas, -atis. DOOM
vetustáte (livr.) s. f., g.-d. art. vetustắții
vetuste
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetustei
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetustele
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetustelor
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetustețe
VETUSTÉȚE s. f. (Livr.) Vetustate. – Vetust + suf. -ețe (după fr. vétusté).
vetustul
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetustului
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetustăți
VETUSTÁTE s. f. (Livr.) Vechime, bătrânețe. ♦ Stare de deteriorare provocată de trecerea timpului. – Din fr. vétuste, lat. vetustas, -atis. DOOM
vetustáte (livr.) s. f., g.-d. art. vetustắții
vetustății
VETUSTÁTE s. f. (Livr.) Vechime, bătrânețe. ♦ Stare de deteriorare provocată de trecerea timpului. – Din fr. vétuste, lat. vetustas, -atis. DOOM
vetustáte (livr.) s. f., g.-d. art. vetustắții
vetuști
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetuștii
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
vetuștilor
VETÚST, -Ă, vetuști, -ste, adj. Care are un aspect învechit, arhaic sau demodat; uzat. – Din fr. vétuste, lat. vetustus. DOOM
vetúst adj. m., pl. vetúști; f. vetústă, pl. vetúste
veu
véu (-uri), s. n. – Piesă care fixează hîrtia pe masa de desen. De la V, numită așa din cauza formei sale, cf. teu.
veverița
VÉVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător arboricol, de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica. DOOM
véveriță s. f., g.-d. art. véveriței; pl. véverițe
veverițe
VÉVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător arboricol, de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica. DOOM
véveriță s. f., g.-d. art. véveriței; pl. véverițe
veveriței
VÉVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător arboricol, de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica. DOOM
véveriță s. f., g.-d. art. véveriței; pl. véverițe
veverițele
VÉVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător arboricol, de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica. DOOM
véveriță s. f., g.-d. art. véveriței; pl. véverițe
veverițelor
VÉVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător arboricol, de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica. DOOM
véveriță s. f., g.-d. art. véveriței; pl. véverițe
vexa
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexai
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexam
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexant
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexanta
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexante
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexantei
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexantele
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexantelor
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexantul
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexantului
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexanți
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexanții
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexanților
VEXÁNT, -Ă adj. (Rar) Vexatoriu. [< fr. vexant].
vexare
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexare
VEXÁRE s.f. Acțiunea de a vexa. [< vexa].
vexarea
VEXÁRE s.f. Acțiunea de a vexa. [< vexa].
vexară
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexarăm
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexarăți
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexase
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexasem
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexaseră
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexaserăm
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexaserăți
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexaseși
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexaseți
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexat
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexat
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexata
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexate
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexatei
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexatele
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexatelor
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexatoria
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatorie
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatoriei
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatorii
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatoriii
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatoriile
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatoriilor
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatoriu
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatoriul
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatoriului
VEXATÓRIU, -IE, vexatorii, adj. (Livr.) Care vexează, contrariază; jignitor, ofensator. – Din fr. vexatoire. DOOM
vexatóriu (livr.) [riu pron. riu] adj. m., f. vexatórie (-ri-e); pl. m. și f. vexatórii
vexatul
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexatului
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexau
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexași
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexați
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexați
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexație
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis. DOOM
!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/vexáției; pl. vexațiúni/vexáții
vexații
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexaților
VEXÁT, -Ă, vexați, -te, adj. (Livr.) Rănit în amorul său propriu, jignit, ofensat; p. ext. contrariat. – V. vexa.
vexațiune
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis. DOOM
!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/vexáției; pl. vexațiúni/vexáții
vexațiunea
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis. DOOM
!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/vexáției; pl. vexațiúni/vexáții
vexațiuni
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis. DOOM
!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/vexáției; pl. vexațiúni/vexáții
vexațiunii
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis. DOOM
!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/vexáției; pl. vexațiúni/vexáții
vexațiunile
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis. DOOM
!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/vexáției; pl. vexațiúni/vexáții
vexațiunilor
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexáție] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis. DOOM
!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/vexáției; pl. vexațiúni/vexáții
vexează
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexez
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexeze
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexezi
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexil
VEXÍL, vexile, s. n. (Bot.) Petală superioară a florilor leguminoaselor. [Pl. și: vexiluri] – Din fr. vexille. DOOM
!vexíl s. n., pl. vexíle/vexíluri
vexil
VEXÍL2 s.n. Petală superioară a florilor leguminoaselor, care formează stegulețul. V. stindard (3) [în DN]. [< fr. vexille].
vexilar
VEXILÁR s.m. (Ant.) 1. Purtător al unui vexil1 (1) [în DN]. 2. Soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. [Cf. lat. vexillarius, fr. vexillaire].
vexilari
VEXILÁR s.m. (Ant.) 1. Purtător al unui vexil1 (1) [în DN]. 2. Soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. [Cf. lat. vexillarius, fr. vexillaire].
vexilarii
VEXILÁR s.m. (Ant.) 1. Purtător al unui vexil1 (1) [în DN]. 2. Soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. [Cf. lat. vexillarius, fr. vexillaire].
vexilarilor
VEXILÁR s.m. (Ant.) 1. Purtător al unui vexil1 (1) [în DN]. 2. Soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. [Cf. lat. vexillarius, fr. vexillaire].
vexilarul
VEXILÁR s.m. (Ant.) 1. Purtător al unui vexil1 (1) [în DN]. 2. Soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. [Cf. lat. vexillarius, fr. vexillaire].
vexilarului
VEXILÁR s.m. (Ant.) 1. Purtător al unui vexil1 (1) [în DN]. 2. Soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. [Cf. lat. vexillarius, fr. vexillaire].
vexilația
VEXILÁȚIE s.f. (Ant.) Unitate de cavalerie în legiunea romană care lupta sub același steag. [Gen. -iei, var. vexilațiúne s.f. / cf. fr. vexillation, it. vessillazione, lat. vexillatio].
vexilație
VEXILÁȚIE s.f. (Ant.) Unitate de cavalerie în legiunea romană care lupta sub același steag. [Gen. -iei, var. vexilațiúne s.f. / cf. fr. vexillation, it. vessillazione, lat. vexillatio].
vexilației
VEXILÁȚIE s.f. (Ant.) Unitate de cavalerie în legiunea romană care lupta sub același steag. [Gen. -iei, var. vexilațiúne s.f. / cf. fr. vexillation, it. vessillazione, lat. vexillatio].
vexilații
VEXILÁȚIE s.f. (Ant.) Unitate de cavalerie în legiunea romană care lupta sub același steag. [Gen. -iei, var. vexilațiúne s.f. / cf. fr. vexillation, it. vessillazione, lat. vexillatio].
vexilațiune
VEXILAȚIÚNE s.f. v. vexilație.
vexile
VEXÍL, vexile, s. n. (Bot.) Petală superioară a florilor leguminoaselor. [Pl. și: vexiluri] – Din fr. vexille. DOOM
!vexíl s. n., pl. vexíle/vexíluri
vexilele
VEXÍL, vexile, s. n. (Bot.) Petală superioară a florilor leguminoaselor. [Pl. și: vexiluri] – Din fr. vexille. DOOM
!vexíl s. n., pl. vexíle/vexíluri
vexilelor
VEXÍL, vexile, s. n. (Bot.) Petală superioară a florilor leguminoaselor. [Pl. și: vexiluri] – Din fr. vexille. DOOM
!vexíl s. n., pl. vexíle/vexíluri
vexili
VEXILI- v. vexil1 [în DN].
vexilifer
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexilifera
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexilifere
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexiliferei
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexiliferele
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexiliferelor
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexiliferi
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexiliferii
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexiliferilor
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexiliferul
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexiliferului
VEXILIFÉR, -Ă adj. s.m. 1. (Ant.) (Legionar roman) care purta vexilul, steagul unei unități. 2. (Fig.) Purtător, inițiator al unor idei, teorii. [Cf. lat. t. vexillifer, it. vessilifero].
vexilogic
VEXILÓGIC, -Ă adj. Referitor la vexilogie. [Cf. fr. vexilogique].
vexilogie
VEXILOGÍE s.f. Disciplină istorică având ca obiect de studiu steagurile din diferite epoci și țări. [Gen. -iei. / < fr. vexilogie, cf. lat. vexillum – vexil, gr. logos – studiu].
vexilul
VEXÍL, vexile, s. n. (Bot.) Petală superioară a florilor leguminoaselor. [Pl. și: vexiluri] – Din fr. vexille. DOOM
!vexíl s. n., pl. vexíle/vexíluri
vexilului
VEXÍL, vexile, s. n. (Bot.) Petală superioară a florilor leguminoaselor. [Pl. și: vexiluri] – Din fr. vexille. DOOM
!vexíl s. n., pl. vexíle/vexíluri
vexând
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexînd
VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare. DOOM
vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză
vexări
VEXÁRE s.f. Acțiunea de a vexa. [< vexa].
vexării
VEXÁRE s.f. Acțiunea de a vexa. [< vexa].
vexările
VEXÁRE s.f. Acțiunea de a vexa. [< vexa].
vexărilor
VEXÁRE s.f. Acțiunea de a vexa. [< vexa].
vezeteu
VIZITÍU, vizitii, s. m. 1. Persoană care conduce caii la o trăsură, la o căruță etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s. m.] – Din magh. vezetö. DOOM
vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii (-ti-ii)
vezi
VEDEÁ, văd, vb. II. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul văzului. ◊ Loc. adv. Pe văzute = a) în fața tuturor, în mod deschis; b) cu condiția de a vedea cu propriii săi ochi. ◊ Expr. (Tranz.) A vedea lumina zilei = a se naște. (Fam.) Cum te văd și cum mă vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de față, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A pătrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a căuta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se găsi într-o anumită situație. 5. Tranz. și refl. recipr. A (se) întâlni undeva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine)! formulă de salut la despărțire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grijă, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A căpăta, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-și da seama, a remarca, a constata, a observa. Expr. Ce să vezi? sau ce să vadă? formulă prin care se exprimă mirarea față de ceva neașteptat. ♦ A lua în considerație; a considera, a socoti. Expr. A fi bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 2. Tranz. A înțelege, a pricepe. ♦ A-și imagina, a-și închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A părea, a se arăta. ◊ Expr. Se vede că... sau se vede treaba (ori lucrul) că... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grijă să... Vezi de te silește..., că, uite, avem oaspeți. ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se atrage atenția cuiva asupra celor ce urmează. – Lat. videre. DOOM
vedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văd, 1 pl. vedém, 2 pl. vedéți, perf. s. 1 sg. văzúi; conj. prez. 3 să vádă; ger. văzấnd; part. văzút
vezica
VEZÍCĂ, vezici, s. f. 1. Organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau de secreție, pe care apoi le evacuează prin contracția fibrelor musculare din structura sa. 2. (În sintagma) Vezică înotătoare = organ al peștilor în formă de pungă, dezvoltat din intestin și umplut cu gaze, care servește la echilibru, la ridicarea și la coborârea în apă etc. – Din lat. vesica. DOOM
vezícă s. f., g.-d. art. vezícii; pl. vezíci
vezical
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicala
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicale
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicalei
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicalele
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicalelor
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicali
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicalii
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicalilor
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicalul
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicalului
VEZICÁL, -Ă, vezicali, -e, adj. Care ține de vezică, privitor la vezică; al vezicii, de vezică. – Din fr. vésical, lat. vesicalis. DOOM
vezicál adj. m., pl. vezicáli; f. vezicálă, pl. vezicále
vezicant
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicanta
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicante
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicantei
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicantele
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicantelor
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicantul
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicantului
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicanți
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicanții
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicanților
VEZICÁNT, -Ă, vezicanți, -te, adj. (Despre substanțe și medicamente) Care produce vezicule pe piele. – Din fr. vésicant. DOOM
vezicánt adj. m., pl. vezicánți; f. vezicántă, pl. vezicánte
vezicat
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicata
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicate
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicatei
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicatele
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicatelor
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicatoare
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatoarea
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatoarei
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatoarele
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatoarelor
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicator
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatori
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatorii
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatorilor
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatorul
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatorului
VEZICATÓR, -OÁRE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire. DOOM
vezicatór2 s. n., pl. vezicatoáre
vezicatul
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicatului
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicați
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicația
VEZICÁȚIE, vezicații, s. f. Acțiunea unui vezicant. – Din fr. vésication. DOOM
vezicáție (-ți-e) s. f., art. vezicáția (-ți-a), g.-d. art. vezicáției; pl. vezicáții, art. vezicáțiile (-ți-i-)
vezicație
VEZICÁȚIE, vezicații, s. f. Acțiunea unui vezicant. – Din fr. vésication. DOOM
vezicáție (-ți-e) s. f., art. vezicáția (-ți-a), g.-d. art. vezicáției; pl. vezicáții, art. vezicáțiile (-ți-i-)
vezicației
VEZICÁȚIE, vezicații, s. f. Acțiunea unui vezicant. – Din fr. vésication. DOOM
vezicáție (-ți-e) s. f., art. vezicáția (-ți-a), g.-d. art. vezicáției; pl. vezicáții, art. vezicáțiile (-ți-i-)
vezicații
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicații
VEZICÁȚIE, vezicații, s. f. Acțiunea unui vezicant. – Din fr. vésication. DOOM
vezicáție (-ți-e) s. f., art. vezicáția (-ți-a), g.-d. art. vezicáției; pl. vezicáții, art. vezicáțiile (-ți-i-)
vezicațiile
VEZICÁȚIE, vezicații, s. f. Acțiunea unui vezicant. – Din fr. vésication. DOOM
vezicáție (-ți-e) s. f., art. vezicáția (-ți-a), g.-d. art. vezicáției; pl. vezicáții, art. vezicáțiile (-ți-i-)
vezicațiilor
VEZICÁȚIE, vezicații, s. f. Acțiunea unui vezicant. – Din fr. vésication. DOOM
vezicáție (-ți-e) s. f., art. vezicáția (-ți-a), g.-d. art. vezicáției; pl. vezicáții, art. vezicáțiile (-ți-i-)
vezicaților
VEZICÁT, -Ă, vezicați, -te, adj. Cu bășici. – De la vezică. DOOM
vezicát adj. m., pl. vezicáți; f. vezicátă, pl. vezicáte
vezicațiune
VEZICAȚIÚNE s.f. v. vezicație.
vezici
VEZÍCĂ, vezici, s. f. 1. Organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau de secreție, pe care apoi le evacuează prin contracția fibrelor musculare din structura sa. 2. (În sintagma) Vezică înotătoare = organ al peștilor în formă de pungă, dezvoltat din intestin și umplut cu gaze, care servește la echilibru, la ridicarea și la coborârea în apă etc. – Din lat. vesica. DOOM
vezícă s. f., g.-d. art. vezícii; pl. vezíci
vezicii
VEZÍCĂ, vezici, s. f. 1. Organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau de secreție, pe care apoi le evacuează prin contracția fibrelor musculare din structura sa. 2. (În sintagma) Vezică înotătoare = organ al peștilor în formă de pungă, dezvoltat din intestin și umplut cu gaze, care servește la echilibru, la ridicarea și la coborârea în apă etc. – Din lat. vesica. DOOM
vezícă s. f., g.-d. art. vezícii; pl. vezíci
vezicile
VEZÍCĂ, vezici, s. f. 1. Organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau de secreție, pe care apoi le evacuează prin contracția fibrelor musculare din structura sa. 2. (În sintagma) Vezică înotătoare = organ al peștilor în formă de pungă, dezvoltat din intestin și umplut cu gaze, care servește la echilibru, la ridicarea și la coborârea în apă etc. – Din lat. vesica. DOOM
vezícă s. f., g.-d. art. vezícii; pl. vezíci
vezicilor
VEZÍCĂ, vezici, s. f. 1. Organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau de secreție, pe care apoi le evacuează prin contracția fibrelor musculare din structura sa. 2. (În sintagma) Vezică înotătoare = organ al peștilor în formă de pungă, dezvoltat din intestin și umplut cu gaze, care servește la echilibru, la ridicarea și la coborârea în apă etc. – Din lat. vesica. DOOM
vezícă s. f., g.-d. art. vezícii; pl. vezíci
vezicula
VEZICÚLĂ, vezicule, s. f. Formațiune anatomică în formă de pungă membranoasă, care îndeplinește diferite funcții organice. ◊ Veziculă biliară = rezervor temporar al bilei1 situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist. – Din fr. vésicule, lat. vesicula. DOOM
vezículă s. f., g.-d. art. vezículei; pl. vezícule
vezicular
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
veziculara
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
veziculare
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
vezicularei
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
vezicularele
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
vezicularelor
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
veziculari
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
vezicularii
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
vezicularilor
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
vezicularul
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
vezicularului
VEZICULÁR, -Ă, veziculari, -e, adj. În formă de veziculă. – Din fr. vésiculaire. DOOM
veziculár adj. m., pl. veziculári; f. veziculáră, pl. veziculáre
vezicule
VEZICÚLĂ, vezicule, s. f. Formațiune anatomică în formă de pungă membranoasă, care îndeplinește diferite funcții organice. ◊ Veziculă biliară = rezervor temporar al bilei1 situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist. – Din fr. vésicule, lat. vesicula. DOOM
vezículă s. f., g.-d. art. vezículei; pl. vezícule
veziculectomia
VEZICULECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unei vezicule. [Gen. -iei. / < fr. vésiculectomie].
veziculectomie
VEZICULECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unei vezicule. [Gen. -iei. / < fr. vésiculectomie].
veziculectomiei
VEZICULECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unei vezicule. [Gen. -iei. / < fr. vésiculectomie].
veziculectomii
VEZICULECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unei vezicule. [Gen. -iei. / < fr. vésiculectomie].
veziculectomiile
VEZICULECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unei vezicule. [Gen. -iei. / < fr. vésiculectomie].
veziculectomiilor
VEZICULECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a unei vezicule. [Gen. -iei. / < fr. vésiculectomie].
veziculei
VEZICÚLĂ, vezicule, s. f. Formațiune anatomică în formă de pungă membranoasă, care îndeplinește diferite funcții organice. ◊ Veziculă biliară = rezervor temporar al bilei1 situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist. – Din fr. vésicule, lat. vesicula. DOOM
vezículă s. f., g.-d. art. vezículei; pl. vezícule
veziculele
VEZICÚLĂ, vezicule, s. f. Formațiune anatomică în formă de pungă membranoasă, care îndeplinește diferite funcții organice. ◊ Veziculă biliară = rezervor temporar al bilei1 situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist. – Din fr. vésicule, lat. vesicula. DOOM
vezículă s. f., g.-d. art. vezículei; pl. vezícule
veziculelor
VEZICÚLĂ, vezicule, s. f. Formațiune anatomică în formă de pungă membranoasă, care îndeplinește diferite funcții organice. ◊ Veziculă biliară = rezervor temporar al bilei1 situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist. – Din fr. vésicule, lat. vesicula. DOOM
vezículă s. f., g.-d. art. vezículei; pl. vezícule
veziculita
VEZICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a veziculelor seminale. [< fr. vésiculite].
veziculite
VEZICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a veziculelor seminale. [< fr. vésiculite].
veziculitei
VEZICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a veziculelor seminale. [< fr. vésiculite].
veziculoasa
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculoase
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculoasei
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculoasele
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculoaselor
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculografia
VEZICULOGRAFÍE s.f. Explorare radiologică a unei vezicule cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. vésiculographie].
veziculografie
VEZICULOGRAFÍE s.f. Explorare radiologică a unei vezicule cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. vésiculographie].
veziculografiei
VEZICULOGRAFÍE s.f. Explorare radiologică a unei vezicule cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. vésiculographie].
veziculografii
VEZICULOGRAFÍE s.f. Explorare radiologică a unei vezicule cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. vésiculographie].
veziculografiile
VEZICULOGRAFÍE s.f. Explorare radiologică a unei vezicule cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. vésiculographie].
veziculografiilor
VEZICULOGRAFÍE s.f. Explorare radiologică a unei vezicule cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. vésiculographie].
veziculos
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculosul
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculosului
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculotomia
VEZICULOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a veziculelor seminale. [Gen. -iei. / < fr. vésiculotomie].
veziculotomie
VEZICULOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a veziculelor seminale. [Gen. -iei. / < fr. vésiculotomie].
veziculotomiei
VEZICULOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a veziculelor seminale. [Gen. -iei. / < fr. vésiculotomie].
veziculotomii
VEZICULOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a veziculelor seminale. [Gen. -iei. / < fr. vésiculotomie].
veziculotomiile
VEZICULOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a veziculelor seminale. [Gen. -iei. / < fr. vésiculotomie].
veziculotomiilor
VEZICULOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a veziculelor seminale. [Gen. -iei. / < fr. vésiculotomie].
veziculoși
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculoșii
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
veziculoșilor
VEZICULÓS, -OÁSĂ, veziculoși, -oase, adj. Cu vezicule. – Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus.
vezicătoare
VEZICĂTOÁRE, vezicători, s. f. Nume dat diferitelor substanțe care produc bășicarea pielii și care se folosesc ca mijloc terapeutic în unele afecțiuni. (Atestat în forma vizicatorie) Cîtă frică aveai atuncea, cînd numai o vizicatorie voiem a-ți pune. DRĂGHICI, R. 115. – Variantă: (învechit) vizicatórie, vizicatorii, s. f.
vezigoane
VEZIGÓN s.n. Tumoare care se formează la articulația genunchiului sau a jaretului unui cal. [Pl. -oane. / < fr. vessigon].
\n
vezigoanele
VEZIGÓN s.n. Tumoare care se formează la articulația genunchiului sau a jaretului unui cal. [Pl. -oane. / < fr. vessigon].
\n
vezigoanelor
VEZIGÓN s.n. Tumoare care se formează la articulația genunchiului sau a jaretului unui cal. [Pl. -oane. / < fr. vessigon].
\n
vezigon
VEZIGÓN s.n. Tumoare care se formează la articulația genunchiului sau a jaretului unui cal. [Pl. -oane. / < fr. vessigon].
\n
vezigonul
VEZIGÓN s.n. Tumoare care se formează la articulația genunchiului sau a jaretului unui cal. [Pl. -oane. / < fr. vessigon].
\n
vezigonului
VEZIGÓN s.n. Tumoare care se formează la articulația genunchiului sau a jaretului unui cal. [Pl. -oane. / < fr. vessigon].
\n
vezir
VEZÍR s. m. v. vizir.
vezirie
VEZIRÍE s. f. v. vizirie.
vezuvian
VEZUVIÁN s. n. Silicat natural hidratat de calciu și de aluminiu. [Pr.: -vi-an] – Din germ. Vesuvian. DOOM
vezuvián (-vi-an) s. n.
vezuvianul
VEZUVIÁN s. n. Silicat natural hidratat de calciu și de aluminiu. [Pr.: -vi-an] – Din germ. Vesuvian. DOOM
vezuvián (-vi-an) s. n.
vezuvianului
VEZUVIÁN s. n. Silicat natural hidratat de calciu și de aluminiu. [Pr.: -vi-an] – Din germ. Vesuvian. DOOM
vezuvián (-vi-an) s. n.
veșca
VÉȘCĂ, vești, s. f. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă (mai ales sită). – Din ucr. večka. DOOM
véșcă s. f., g.-d. art. véștii; pl. vești
veșminte
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
veșmintele
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
veșmintelor
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
veșmântar
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântara
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântare
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântarei
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântarele
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântarelor
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântari
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântarii
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântarilor
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântarul
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântarului
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmântul
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
veșmântului
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
veșmînt
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
veșmîntar
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntara
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntare
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntarei
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntarele
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntarelor
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntari
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntarii
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntarilor
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntarul
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntarului
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.
veșmîntul
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
veșmîntului
VESTMẤNT s. n. v. veșmânt. DOOM
veșmấnt s. n., pl. veșmínte
veșnic
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnica
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnice
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnicei
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnicele
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnicelor
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnici
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnici
VEȘNICÍ, veșnicesc, vb. IV. Tranz.(învechit) A face ca ceva să rămînă pentru veșnicie; a înveșnici. Cînd [omul], însemnînd gîndurile sale cu caractere neșterse, a zis tipografiei să i le veșnicească pentru urmașii săi. Nu s-a mîntuit el prin aceasta de frica dea fi uitat. KOGĂLNICEANU, S. A. 92.
veșnicia
VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune niciunei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [Var.: (înv. și pop.) vecinicíe s. f.] – Veșnic + suf. -ie. DOOM
veșnicíe s. f., art. veșnicía, g.-d. art. veșnicíei; pl. veșnicíi, art. veșnicíile
veșnicie
VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune niciunei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [Var.: (înv. și pop.) vecinicíe s. f.] – Veșnic + suf. -ie. DOOM
veșnicíe s. f., art. veșnicía, g.-d. art. veșnicíei; pl. veșnicíi, art. veșnicíile
veșniciei
VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune niciunei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [Var.: (înv. și pop.) vecinicíe s. f.] – Veșnic + suf. -ie. DOOM
veșnicíe s. f., art. veșnicía, g.-d. art. veșnicíei; pl. veșnicíi, art. veșnicíile
veșnicii
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnicii
VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune niciunei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [Var.: (înv. și pop.) vecinicíe s. f.] – Veșnic + suf. -ie. DOOM
veșnicíe s. f., art. veșnicía, g.-d. art. veșnicíei; pl. veșnicíi, art. veșnicíile
veșniciile
VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune niciunei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [Var.: (înv. și pop.) vecinicíe s. f.] – Veșnic + suf. -ie. DOOM
veșnicíe s. f., art. veșnicía, g.-d. art. veșnicíei; pl. veșnicíi, art. veșnicíile
veșniciilor
VEȘNICÍE, veșnicii, s. f. Durată care nu are nici început, nici sfârșit, care nu se supune niciunei determinări temporale; eternitate, vecie. ◊ Loc. adv. Pe (sau pentru) veșnicie = pentru totdeauna. ♦ Durată nelimitată în viitor. ♦ (Prin exagerare) Perioadă foarte lungă. [Var.: (înv. și pop.) vecinicíe s. f.] – Veșnic + suf. -ie. DOOM
veșnicíe s. f., art. veșnicía, g.-d. art. veșnicíei; pl. veșnicíi, art. veșnicíile
veșnicilor
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnicul
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșnicului
VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -ce, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic,-ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. DOOM
véșnic adj. m., pl. véșnici; f. véșnică, pl. véșnice
veșted
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veșteda
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștede
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștedei
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștedele
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștedelor
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștedul
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștedului
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștejea
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejeai
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejeam
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejească
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejeau
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejeați
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejesc
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejește
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejești
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejii
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejim
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejind
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejire
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejirea
VESTEJÍRE s. f. v. veștejire. DOOM
veștejíre s. f., g.-d. art. veștejírii; pl. veștejíri
veștejiri
VESTEJÍRE s. f. v. veștejire. DOOM
veștejíre s. f., g.-d. art. veștejírii; pl. veștejíri
veștejirii
VESTEJÍRE s. f. v. veștejire. DOOM
veștejíre s. f., g.-d. art. veștejírii; pl. veștejíri
veștejirile
VESTEJÍRE s. f. v. veștejire. DOOM
veștejíre s. f., g.-d. art. veștejírii; pl. veștejíri
veștejirilor
VESTEJÍRE s. f. v. veștejire. DOOM
veștejíre s. f., g.-d. art. veștejírii; pl. veștejíri
veștejiră
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejirăm
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejirăți
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejise
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejisem
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejiseră
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejiserăm
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejiserăți
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejiseși
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejiseți
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejit
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejita
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejite
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejitei
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejitele
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejitelor
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejitul
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejitului
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejiși
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejiți
VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted. DOOM
veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă
veștejiți
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejiții
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștejiților
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
veștezi
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștezi
VEȘTEZÍ vb. IV v. veșteji.
veștezii
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștezilor
VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus). DOOM
véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede
veștezire
VEȘTEZÍ vb. IV v. veșteji.
veștezit
VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.
vești
VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ. DOOM
véste s. f., g.-d. art. véștii; pl. véști
vești
VÉȘCĂ, vești, s. f. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă (mai ales sită). – Din ucr. večka. DOOM
véșcă s. f., g.-d. art. véștii; pl. vești
veștii
VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ. DOOM
véste s. f., g.-d. art. véștii; pl. véști
veștii
VÉȘCĂ, vești, s. f. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă (mai ales sită). – Din ucr. večka. DOOM
véșcă s. f., g.-d. art. véștii; pl. vești
veștile
VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ. DOOM
véste s. f., g.-d. art. véștii; pl. véști
veștile
VÉȘCĂ, vești, s. f. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă (mai ales sită). – Din ucr. večka. DOOM
véșcă s. f., g.-d. art. véștii; pl. vești
veștilor
VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ. DOOM
véste s. f., g.-d. art. véștii; pl. véști
veștilor
VÉȘCĂ, vești, s. f. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă (mai ales sită). – Din ucr. večka. DOOM
véșcă s. f., g.-d. art. véștii; pl. vești
veștmintar
VEȘTMINTÁR s. m. v. veștmîntar1.
veștmântar
VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.