ur
UR- v. uro1-.
ur
UR- v. uro1-.
ura
ÚRA1 interj. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, îndemn etc. – Din rus. ura, fr. hourra.
ura
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
ura
ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. ură1.

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
ura
ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
ura
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
uracil
URACÍL s. n. (Biol.) Substanță organică de natură bazică prezentă în acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.

DOOM

!uracíl (u-ra-/ur-a-) s. n.
uracilul
URACÍL s. n. (Biol.) Substanță organică de natură bazică prezentă în acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.

DOOM

!uracíl (u-ra-/ur-a-) s. n.
uracilului
URACÍL s. n. (Biol.) Substanță organică de natură bazică prezentă în acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.

DOOM

!uracíl (u-ra-/ur-a-) s. n.
uraeus
URAEUS s.n. Reprezentare a șarpelui naja, care orna coroana faraonilor. [Pron. u-ré-us. / < fr., lat. uraeus, cf. gr. ouraios – al cozii].
uragan
URAGÁN, uragane, s. n. Ciclon tropical sau, p. gener., vânt foarte puternic cu acțiune distrugătoare, însoțit adesea de ploi torențiale. – Din fr. ouragan.

DOOM

uragán s. n., pl. uragáne
uragane
URAGÁN, uragane, s. n. Ciclon tropical sau, p. gener., vânt foarte puternic cu acțiune distrugătoare, însoțit adesea de ploi torențiale. – Din fr. ouragan.

DOOM

uragán s. n., pl. uragáne
uraganele
URAGÁN, uragane, s. n. Ciclon tropical sau, p. gener., vânt foarte puternic cu acțiune distrugătoare, însoțit adesea de ploi torențiale. – Din fr. ouragan.

DOOM

uragán s. n., pl. uragáne
uraganelor
URAGÁN, uragane, s. n. Ciclon tropical sau, p. gener., vânt foarte puternic cu acțiune distrugătoare, însoțit adesea de ploi torențiale. – Din fr. ouragan.

DOOM

uragán s. n., pl. uragáne
uraganul
URAGÁN, uragane, s. n. Ciclon tropical sau, p. gener., vânt foarte puternic cu acțiune distrugătoare, însoțit adesea de ploi torențiale. – Din fr. ouragan.

DOOM

uragán s. n., pl. uragáne
uraganului
URAGÁN, uragane, s. n. Ciclon tropical sau, p. gener., vânt foarte puternic cu acțiune distrugătoare, însoțit adesea de ploi torențiale. – Din fr. ouragan.

DOOM

uragán s. n., pl. uragáne
urai
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urai
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urale
URÁLE s. n. pl. Strigăte de entuziasm, de adeziune, de aprobare etc.; aclamație. – De la ura1.

DOOM

!urále s. f. pl.
uralele
URÁLE s. n. pl. Strigăte de entuziasm, de adeziune, de aprobare etc.; aclamație. – De la ura1.

DOOM

!urále s. f. pl.
uralelor
URÁLE s. n. pl. Strigăte de entuziasm, de adeziune, de aprobare etc.; aclamație. – De la ura1.

DOOM

!urále s. f. pl.
uralian
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uraliana
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralianul
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralianului
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uraliene
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralienei
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralienele
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralienelor
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralieni
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralienii
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralienilor
URALIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al carboniferului de facies marin, corespunzător stefanianului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / cf. Ural – șir muntos din fosta U.R.S.S.].
uralit
URALÍT s. n. (Min.) Varietate de hornblendă cu aspect fibros. – Din germ. Uralit, fr. uralite.
uralitizare
URALITIZÁRE s.f. (Geol.) Procesul de transformare a piroxenilor din roci eruptive în uralit. [< uralit].
uralitul
URALÍT s. n. (Min.) Varietate de hornblendă cu aspect fibros. – Din germ. Uralit, fr. uralite.
uralitului
URALÍT s. n. (Min.) Varietate de hornblendă cu aspect fibros. – Din germ. Uralit, fr. uralite.
uram
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
uram
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
uran
URAN- v. urano-.
uranat
URANÁT s.m. Sare a acidului uranic. [< fr. uranate].
uranatul
URANÁT s.m. Sare a acidului uranic. [< fr. uranate].
uranatului
URANÁT s.m. Sare a acidului uranic. [< fr. uranate].
uranați
URANÁT s.m. Sare a acidului uranic. [< fr. uranate].
uranații
URANÁT s.m. Sare a acidului uranic. [< fr. uranate].
uranaților
URANÁT s.m. Sare a acidului uranic. [< fr. uranate].
urangutan
URANGUTÁN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă arboricolă, de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s. m.] – Din fr. orang-outan.

DOOM

urangután s. m., pl. urangutáni
urangutani
URANGUTÁN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă arboricolă, de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s. m.] – Din fr. orang-outan.

DOOM

urangután s. m., pl. urangutáni
urangutanii
URANGUTÁN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă arboricolă, de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s. m.] – Din fr. orang-outan.

DOOM

urangután s. m., pl. urangutáni
urangutanilor
URANGUTÁN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă arboricolă, de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s. m.] – Din fr. orang-outan.

DOOM

urangután s. m., pl. urangutáni
urangutanul
URANGUTÁN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă arboricolă, de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s. m.] – Din fr. orang-outan.

DOOM

urangután s. m., pl. urangutáni
urangutanului
URANGUTÁN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă arboricolă, de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s. m.] – Din fr. orang-outan.

DOOM

urangután s. m., pl. urangutáni
urani
URANI- v. urano-.
urania
Urania 1. Una dintre muze, fiica lui Zeus și a Mnemosynei. Patrona astronomia (v. și Musae). 2. Una dintre însoțitoarele Persephonei.
uranian
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uraniana
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranianul
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranianului
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranic
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranica
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranice
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranicei
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranicele
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranicelor
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranici
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranicii
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranicilor
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranicul
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uranicului
URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.
uraniene
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranienei
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranienele
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranienelor
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranieni
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranienii
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranienilor
URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

uranián (rar) (-ni-an) adj. m., pl. uraniéni (-ni-eni); f. uraniánă, pl. uraniéne
uranifer
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uranifera
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uranifere
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uraniferei
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uraniferele
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uraniferelor
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uraniferi
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uraniferii
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uraniferilor
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uraniferul
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uraniferului
URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.
uranina
URANÍNĂ, uranine, s. f. Substanță colorantă întrebuințată ca sensibilizator în tehnica fotografică. – Din fr. uranine.

DOOM

uranínă s. f., g.-d. art. uranínei
uranine
URANÍNĂ, uranine, s. f. Substanță colorantă întrebuințată ca sensibilizator în tehnica fotografică. – Din fr. uranine.

DOOM

uranínă s. f., g.-d. art. uranínei
uraninei
URANÍNĂ, uranine, s. f. Substanță colorantă întrebuințată ca sensibilizator în tehnica fotografică. – Din fr. uranine.

DOOM

uranínă s. f., g.-d. art. uranínei
uraninele
URANÍNĂ, uranine, s. f. Substanță colorantă întrebuințată ca sensibilizator în tehnica fotografică. – Din fr. uranine.

DOOM

uranínă s. f., g.-d. art. uranínei
uraninelor
URANÍNĂ, uranine, s. f. Substanță colorantă întrebuințată ca sensibilizator în tehnica fotografică. – Din fr. uranine.

DOOM

uranínă s. f., g.-d. art. uranínei
uraninit
URANINÍT s. n. (Min.) Pehblendă. – Din fr. uraninite.

DOOM

uraninít (pehblendă) s. n.
uraninitul
URANINÍT s. n. (Min.) Pehblendă. – Din fr. uraninite.

DOOM

uraninít (pehblendă) s. n.
uraninitului
URANINÍT s. n. (Min.) Pehblendă. – Din fr. uraninite.

DOOM

uraninít (pehblendă) s. n.
uranisc
ORANÍST s. n. v. uranisc.

DOOM

oraníst v. uranísc
uranism
URANÍSM s. n. (Med.) Pederastie. – Din fr. uranisme.
uranist
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uranista
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uraniste
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uranistei
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uranistele
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uranistelor
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uranistul
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uranistului
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uranit
URANÍT s. n. (Chim.) Amestec natural al oxizilor de uraniu. – Din fr. uranite.

DOOM

uranít (amestec chimic) s. n., pl. uraníte
uranite
URANÍT s. n. (Chim.) Amestec natural al oxizilor de uraniu. – Din fr. uranite.

DOOM

uranít (amestec chimic) s. n., pl. uraníte
uranitele
URANÍT s. n. (Chim.) Amestec natural al oxizilor de uraniu. – Din fr. uranite.

DOOM

uranít (amestec chimic) s. n., pl. uraníte
uranitelor
URANÍT s. n. (Chim.) Amestec natural al oxizilor de uraniu. – Din fr. uranite.

DOOM

uranít (amestec chimic) s. n., pl. uraníte
uranitul
URANÍT s. n. (Chim.) Amestec natural al oxizilor de uraniu. – Din fr. uranite.

DOOM

uranít (amestec chimic) s. n., pl. uraníte
uranitului
URANÍT s. n. (Chim.) Amestec natural al oxizilor de uraniu. – Din fr. uranite.

DOOM

uranít (amestec chimic) s. n., pl. uraníte
uraniu
URÁNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice. – Din fr. uranium.

DOOM

urániu [niu pron. niu] s. n., art. urániul; simb. U
uraniul
URÁNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice. – Din fr. uranium.

DOOM

urániu [niu pron. niu] s. n., art. urániul; simb. U
uraniului
URÁNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice. – Din fr. uranium.

DOOM

urániu [niu pron. niu] s. n., art. urániul; simb. U
uraniști
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uraniștii
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
uraniștilor
URANÍST, -Ă s.m. și f. Pederast. [< fr. uraniste].
urano
URANO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „cer”, „ceresc”, „al cerului”. [Var. uran-, urani-. / < fr., it. urano-, cf. gr. ouranos].
uranofan
URANOFÁN, uranofani, s. m. (Chim.) Silicat hidratat de calciu și de uraniu; uranotil. – Din fr. uranophane, germ. Uranophan.
uranofani
URANOFÁN, uranofani, s. m. (Chim.) Silicat hidratat de calciu și de uraniu; uranotil. – Din fr. uranophane, germ. Uranophan.
uranofanii
URANOFÁN, uranofani, s. m. (Chim.) Silicat hidratat de calciu și de uraniu; uranotil. – Din fr. uranophane, germ. Uranophan.
uranofanilor
URANOFÁN, uranofani, s. m. (Chim.) Silicat hidratat de calciu și de uraniu; uranotil. – Din fr. uranophane, germ. Uranophan.
uranofanul
URANOFÁN, uranofani, s. m. (Chim.) Silicat hidratat de calciu și de uraniu; uranotil. – Din fr. uranophane, germ. Uranophan.
uranofanului
URANOFÁN, uranofani, s. m. (Chim.) Silicat hidratat de calciu și de uraniu; uranotil. – Din fr. uranophane, germ. Uranophan.
uranograf
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografa
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografe
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografei
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografele
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografelor
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografi
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografia
URANOGRAFÍE s. f. Descriere a cerului. – Din fr. uranographie.

DOOM

uranografíe (-no-gra-) s. f., art. uranografía, g.-d. uranografíi, art. uranografíei
uranografic
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranografica
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranografice
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranograficei
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranograficele
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranograficelor
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranografici
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranograficii
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranograficilor
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranograficul
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranograficului
URANOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la uranografie. [< fr. uranographique].
uranografie
URANOGRAFÍE s. f. Descriere a cerului. – Din fr. uranographie.

DOOM

uranografíe (-no-gra-) s. f., art. uranografía, g.-d. uranografíi, art. uranografíei
uranografiei
URANOGRAFÍE s. f. Descriere a cerului. – Din fr. uranographie.

DOOM

uranografíe (-no-gra-) s. f., art. uranografía, g.-d. uranografíi, art. uranografíei
uranografii
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografii
URANOGRAFÍE s. f. Descriere a cerului. – Din fr. uranographie.

DOOM

uranografíe (-no-gra-) s. f., art. uranografía, g.-d. uranografíi, art. uranografíei
uranografiile
URANOGRAFÍE s. f. Descriere a cerului. – Din fr. uranographie.

DOOM

uranografíe (-no-gra-) s. f., art. uranografía, g.-d. uranografíi, art. uranografíei
uranografiilor
URANOGRAFÍE s. f. Descriere a cerului. – Din fr. uranographie.

DOOM

uranografíe (-no-gra-) s. f., art. uranografía, g.-d. uranografíi, art. uranografíei
uranografilor
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranograful
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranografului
URANOGRÁF, -Ă s.m. și f. Specialist în uranografie. [< fr. uranographe].
uranolatria
URANOLATRÍE s.f. Închinare la corpurile cerești, socotite divinități. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranolatrie, it. uranolatria].
uranolatrie
URANOLATRÍE s.f. Închinare la corpurile cerești, socotite divinități. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranolatrie, it. uranolatria].
uranolatriei
URANOLATRÍE s.f. Închinare la corpurile cerești, socotite divinități. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranolatrie, it. uranolatria].
uranolatrii
URANOLATRÍE s.f. Închinare la corpurile cerești, socotite divinități. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranolatrie, it. uranolatria].
uranolit
URANOLÍT s.m. (Liv.) Meteorit, bolid. [Cf. it. uranolite].
uranolitul
URANOLÍT s.m. (Liv.) Meteorit, bolid. [Cf. it. uranolite].
uranolitului
URANOLÍT s.m. (Liv.) Meteorit, bolid. [Cf. it. uranolite].
uranoliți
URANOLÍT s.m. (Liv.) Meteorit, bolid. [Cf. it. uranolite].
uranoliții
URANOLÍT s.m. (Liv.) Meteorit, bolid. [Cf. it. uranolite].
uranoliților
URANOLÍT s.m. (Liv.) Meteorit, bolid. [Cf. it. uranolite].
uranologia
URANOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul cerului. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranologie].
uranologie
URANOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul cerului. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranologie].
uranologiei
URANOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul cerului. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranologie].
uranologii
URANOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul cerului. [Gen. -iei. / cf. germ. Uranologie].
uranometria
URANOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea distanțelor interastrale. – Din fr. uranométrie.

DOOM

uranometríe (-me-tri-) s. f., art. uranometría, g.-d. uranometríi, art. uranometríei
uranometrie
URANOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea distanțelor interastrale. – Din fr. uranométrie.

DOOM

uranometríe (-me-tri-) s. f., art. uranometría, g.-d. uranometríi, art. uranometríei
uranometriei
URANOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea distanțelor interastrale. – Din fr. uranométrie.

DOOM

uranometríe (-me-tri-) s. f., art. uranometría, g.-d. uranometríi, art. uranometríei
uranometrii
URANOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea distanțelor interastrale. – Din fr. uranométrie.

DOOM

uranometríe (-me-tri-) s. f., art. uranometría, g.-d. uranometríi, art. uranometríei
uranoplastia
URANOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație plastică de refacere a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].
uranoplastie
URANOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație plastică de refacere a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].
uranoplastiei
URANOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație plastică de refacere a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].
uranoplastii
URANOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație plastică de refacere a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].
uranoplastiile
URANOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație plastică de refacere a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].
uranoplastiilor
URANOPLASTÍE s.f. (Med.) Operație plastică de refacere a vălului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].
uranoscoape
URANOSCÓP s.n. Telescop pentru observarea corpurilor cerești. [< fr. uranoscope, cf. gr. ouranos – cer, skopein – a privi].
uranoscoapele
URANOSCÓP s.n. Telescop pentru observarea corpurilor cerești. [< fr. uranoscope, cf. gr. ouranos – cer, skopein – a privi].
uranoscoapelor
URANOSCÓP s.n. Telescop pentru observarea corpurilor cerești. [< fr. uranoscope, cf. gr. ouranos – cer, skopein – a privi].
uranoscop
URANOSCÓP s.n. Telescop pentru observarea corpurilor cerești. [< fr. uranoscope, cf. gr. ouranos – cer, skopein – a privi].
uranoscopia
URANOSCOPÍE s.f. Observare a cerului. [Gen. -iei. / < fr. uranoscopie].
uranoscopie
URANOSCOPÍE s.f. Observare a cerului. [Gen. -iei. / < fr. uranoscopie].
uranoscopiei
URANOSCOPÍE s.f. Observare a cerului. [Gen. -iei. / < fr. uranoscopie].
uranoscopii
URANOSCOPÍE s.f. Observare a cerului. [Gen. -iei. / < fr. uranoscopie].
uranoscopiile
URANOSCOPÍE s.f. Observare a cerului. [Gen. -iei. / < fr. uranoscopie].
uranoscopiilor
URANOSCOPÍE s.f. Observare a cerului. [Gen. -iei. / < fr. uranoscopie].
uranoscopul
URANOSCÓP s.n. Telescop pentru observarea corpurilor cerești. [< fr. uranoscope, cf. gr. ouranos – cer, skopein – a privi].
uranoscopului
URANOSCÓP s.n. Telescop pentru observarea corpurilor cerești. [< fr. uranoscope, cf. gr. ouranos – cer, skopein – a privi].
uranoscopus
PORCUȘÓR, porcușori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculeț. 2. Specie de pește mărunt cu corpul în formă de fus, de culoare deschisă, cu un șir de pete negricioase pe laturi și cu două mustăți în colțul gurii, care trăiește în apele din regiunile de dealuri sau de șes (Gobio gobio). – Porc + suf. -ușor.
uranotil
URANOTÍL, uranotili, s. m. (Chim.) Uranofan. – Din fr. uranotile.
uranus
Uranus, personificare a Cerului, socotit soțul (alteori tatăl) lui Gaea cu care a avut mai mulți copii. Printre aceștia se numărau titanii, titanidele și ciclopii (v. și Gaea). Toți acești copii îl urau însă de moarte pe Uranus, fiindcă-i silea să trăiască în adîncimile pămîntului și nu le îngăduia să vadă lumina zilei. La îndemnul ascuns al mamei lor, cel mai mic dintre ei, Cronus, și-a mutilat tatăl și i-a luat locul, devenind el stăpînul universului (v. și Cronus). Din picăturile de sînge care s-au scurs în urma mutilării lui Uranus s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele (v. și numirile respective).
urare
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urare
URÁRE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2.

DOOM

uráre s. f., g.-d. art. urắrii; pl. urắri
urarea
URÁRE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2.

DOOM

uráre s. f., g.-d. art. urắrii; pl. urắri
urară
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urarăm
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urarăți
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urască
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urase
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urasem
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
uraseră
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
uraserăm
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
uraserăți
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
uraseși
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
uraseți
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urat
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urat
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
urat
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
urat
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

DOOM

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi
urata
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
urate
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uratei
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uratele
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uratelor
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uratul
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uratul
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uratul
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

DOOM

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi
uratului
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uratului
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uratului
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

DOOM

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi
uraturi
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

DOOM

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi
uraturia
URATURÍE s.f. Prezența uraților în urină. [Gen. -iei. / < fr. uraturie].
uraturie
URATURÍE s.f. Prezența uraților în urină. [Gen. -iei. / < fr. uraturie].
uraturiei
URATURÍE s.f. Prezența uraților în urină. [Gen. -iei. / < fr. uraturie].
uraturii
URATURÍE s.f. Prezența uraților în urină. [Gen. -iei. / < fr. uraturie].
uraturiile
URATURÍE s.f. Prezența uraților în urină. [Gen. -iei. / < fr. uraturie].
uraturiilor
URATURÍE s.f. Prezența uraților în urină. [Gen. -iei. / < fr. uraturie].
uraturile
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

DOOM

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi
uraturilor
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.

DOOM

urát2 (urare) s. n., pl. uráturi
urau
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urau
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urași
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
uraște
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urați
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urați
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
urați
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
urați
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urații
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
urații
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uraților
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
uraților
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
urban
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbana
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbane
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbanei
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbanele
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbanelor
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbani
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbanii
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbanilor
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbanism
URBANÍSM s. n. Urbanistică. ♦ Fig. Urbanitate. – Din fr. urbanisme.

DOOM

urbanísm s. n.
urbanist
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbanista
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbaniste
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbanistei
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbanistele
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbanistelor
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbanistic
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanistica
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanistica
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístică s. f., g.-d. art. urbanísticii
urbanistice
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanisticei
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanisticele
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanisticelor
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanistici
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanistici
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístică s. f., g.-d. art. urbanísticii
urbanisticii
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanisticii
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístică s. f., g.-d. art. urbanísticii
urbanisticilor
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanisticul
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanisticului
URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești; urbanism. 2. Adj. Care ține de urbanistică (1), privitor la urbanistică; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.

DOOM

urbanístic adj. m., pl. urbanístici; f. urbanístică, pl. urbanístice
urbanistul
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbanistului
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbanitate
URBANITÁTE s. f. (Rar) Comportare civilizată; politețe, bună-cuviință; urbanism. – Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis.

DOOM

urbanitáte s. f., g.-d. art. urbanitắții
urbanitatea
URBANITÁTE s. f. (Rar) Comportare civilizată; politețe, bună-cuviință; urbanism. – Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis.

DOOM

urbanitáte s. f., g.-d. art. urbanitắții
urbanități
URBANITÁTE s. f. (Rar) Comportare civilizată; politețe, bună-cuviință; urbanism. – Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis.

DOOM

urbanitáte s. f., g.-d. art. urbanitắții
urbanității
URBANITÁTE s. f. (Rar) Comportare civilizată; politețe, bună-cuviință; urbanism. – Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis.

DOOM

urbanitáte s. f., g.-d. art. urbanitắții
urbaniza
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizai
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizam
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizare
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizare
URBANIZÁRE, urbanizări, s. f. Acțiunea de a (se) urbaniza și rezultatul ei. – V. urbaniza.

DOOM

urbanizáre s. f., g.-d. art. urbanizắrii; pl. urbanizắri
urbanizarea
URBANIZÁRE, urbanizări, s. f. Acțiunea de a (se) urbaniza și rezultatul ei. – V. urbaniza.

DOOM

urbanizáre s. f., g.-d. art. urbanizắrii; pl. urbanizắri
urbanizară
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizarăm
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizarăți
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizase
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizasem
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizaseră
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizaserăm
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizaserăți
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizaseși
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizaseți
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizat
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizat
URBANIZÁT, -Ă, urbanizați, -te, adj. Care a căpătat caracter urban, citadinizat. – V. urbaniza.
urbanizau
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizași
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizați
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizează
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizez
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizeze
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizezi
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizând
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizînd
URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.

DOOM

urbanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 urbanizeáză
urbanizări
URBANIZÁRE, urbanizări, s. f. Acțiunea de a (se) urbaniza și rezultatul ei. – V. urbaniza.

DOOM

urbanizáre s. f., g.-d. art. urbanizắrii; pl. urbanizắri
urbanizării
URBANIZÁRE, urbanizări, s. f. Acțiunea de a (se) urbaniza și rezultatul ei. – V. urbaniza.

DOOM

urbanizáre s. f., g.-d. art. urbanizắrii; pl. urbanizắri
urbanizările
URBANIZÁRE, urbanizări, s. f. Acțiunea de a (se) urbaniza și rezultatul ei. – V. urbaniza.

DOOM

urbanizáre s. f., g.-d. art. urbanizắrii; pl. urbanizắri
urbanizărilor
URBANIZÁRE, urbanizări, s. f. Acțiunea de a (se) urbaniza și rezultatul ei. – V. urbaniza.

DOOM

urbanizáre s. f., g.-d. art. urbanizắrii; pl. urbanizắri
urbaniști
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbaniștii
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbaniștilor
URBANÍST, -Ă, urbaniști, -ste, s. m. și f. Specialist în domeniul urbanisticii. – Din fr. urbaniste.

DOOM

urbanístă s. f., g.-d. art. urbanístei; pl. urbaníste
urbanul
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbanului
URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

DOOM

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne
urbarii
URBÁRIU, urbarii, s. n. (în Evul Mediu, în Transilvania) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.

DOOM

urbáriu (înv.) [riu pron. riu] s. n., art. urbáriul; pl. urbárii, art. urbáriile (-ri-i-)
urbariile
URBÁRIU, urbarii, s. n. (în Evul Mediu, în Transilvania) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.

DOOM

urbáriu (înv.) [riu pron. riu] s. n., art. urbáriul; pl. urbárii, art. urbáriile (-ri-i-)
urbariilor
URBÁRIU, urbarii, s. n. (în Evul Mediu, în Transilvania) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.

DOOM

urbáriu (înv.) [riu pron. riu] s. n., art. urbáriul; pl. urbárii, art. urbáriile (-ri-i-)
urbariu
URBÁRIU, urbarii, s. n. (în Evul Mediu, în Transilvania) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.

DOOM

urbáriu (înv.) [riu pron. riu] s. n., art. urbáriul; pl. urbárii, art. urbáriile (-ri-i-)
urbariul
URBÁRIU, urbarii, s. n. (în Evul Mediu, în Transilvania) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.

DOOM

urbáriu (înv.) [riu pron. riu] s. n., art. urbáriul; pl. urbárii, art. urbáriile (-ri-i-)
urbariului
URBÁRIU, urbarii, s. n. (în Evul Mediu, în Transilvania) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.

DOOM

urbáriu (înv.) [riu pron. riu] s. n., art. urbáriul; pl. urbárii, art. urbáriile (-ri-i-)
urbe
ÚRBE s. f. (Fam.) Oraș. – Din lat. urbs, -is.

DOOM

úrbe (înv., fam.) s. f., g.-d. art. úrbei
urbea
ÚRBE s. f. (Fam.) Oraș. – Din lat. urbs, -is.

DOOM

úrbe (înv., fam.) s. f., g.-d. art. úrbei
urbei
ÚRBE s. f. (Fam.) Oraș. – Din lat. urbs, -is.

DOOM

úrbe (înv., fam.) s. f., g.-d. art. úrbei
urbi
URBI ET ORBI loc. adv. 1. (Bis.) Formulă de adresare a decretelor Vaticanului și a mesajelor papale. 2. (Fig.) Adresat tuturor, din orice loc. [< lat. urbi et orbi – cetății și omenirii].
urc
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urca
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcai
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcam
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcare
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcare
URCÁRE, urcări, s. f. Acțiunea de a (se) urca și rezultatul ei; urcat1. – V. urca.

DOOM

urcáre s. f., g.-d. art. urcắrii; pl. urcắri
urcarea
URCÁRE, urcări, s. f. Acțiunea de a (se) urca și rezultatul ei; urcat1. – V. urca.

DOOM

urcáre s. f., g.-d. art. urcắrii; pl. urcắri
urcară
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcarăm
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcarăți
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcase
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcasem
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcaseră
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcaserăm
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcaserăți
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcaseși
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcaseți
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcat
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcat
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcat
URCÁT1 s. n. Urcare. – V. urca.

DOOM

urcát s. n.
urcata
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcate
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcatei
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcatele
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcatelor
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcatul
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcatului
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcau
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcași
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcați
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcați
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcații
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urcaților
URCÁT2, -Ă, urcați, -te, adj. (Despre venituri, sume, prețuri) Care a devenit (mai) mare. – V. urca.
urce
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urceol
URCEÓL, urceole, s. n. (Bot.) Organ în formă de sac. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéole.

DOOM

urceól (organ al unei plante) (-ce-ol) s. n., pl. urceóle
urceolat
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolata
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolate
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolatei
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolatele
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolatelor
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolatul
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolatului
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolați
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolații
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceolaților
URCEOLÁT, -Ă, urceolați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) în formă de sac sau de urcior1. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéolé.

DOOM

urceolát (-ce-o-) adj. m., pl. urceoláți; f. urceolátă, pl. urceoláte
urceole
URCEÓL, urceole, s. n. (Bot.) Organ în formă de sac. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéole.

DOOM

urceól (organ al unei plante) (-ce-ol) s. n., pl. urceóle
urceolele
URCEÓL, urceole, s. n. (Bot.) Organ în formă de sac. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéole.

DOOM

urceól (organ al unei plante) (-ce-ol) s. n., pl. urceóle
urceolelor
URCEÓL, urceole, s. n. (Bot.) Organ în formă de sac. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéole.

DOOM

urceól (organ al unei plante) (-ce-ol) s. n., pl. urceóle
urceolul
URCEÓL, urceole, s. n. (Bot.) Organ în formă de sac. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéole.

DOOM

urceól (organ al unei plante) (-ce-ol) s. n., pl. urceóle
urceolului
URCEÓL, urceole, s. n. (Bot.) Organ în formă de sac. [Pr.: -ce-o-] – Din fr. urcéole.

DOOM

urceól (organ al unei plante) (-ce-ol) s. n., pl. urceóle
urci
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcioare
ulciór2, -oare, (urcior), s. n. – (med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALR 1969: h. 45); excrescență la ochi (Memoria 2001). „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață, și cu încetul se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: „Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea 1924 II: 406). – Din răd. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, termen autohton (Russu 1981: 410); Lat. hordeolus, după ulcior1, prin atracție paronimică (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcioare
ulciór1, -oare, -oară, (urcior), s. n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. In satele de pe valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe valea Izei și Vișeului avem ulcior; „Olul e mai mare (2-4 litri), ulciorul e mai mic (1/2 – 1 1/2 litri)” (Bârsana); „olul are între 1-3 litri, iar ulciorul 1/2 litri” (Rozavlea) (ALR 1971: 311). – Lat. urceolus (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcioarele
ulciór2, -oare, (urcior), s. n. – (med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALR 1969: h. 45); excrescență la ochi (Memoria 2001). „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață, și cu încetul se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: „Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea 1924 II: 406). – Din răd. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, termen autohton (Russu 1981: 410); Lat. hordeolus, după ulcior1, prin atracție paronimică (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcioarele
ulciór1, -oare, -oară, (urcior), s. n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. In satele de pe valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe valea Izei și Vișeului avem ulcior; „Olul e mai mare (2-4 litri), ulciorul e mai mic (1/2 – 1 1/2 litri)” (Bârsana); „olul are între 1-3 litri, iar ulciorul 1/2 litri” (Rozavlea) (ALR 1971: 311). – Lat. urceolus (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcioarelor
ulciór2, -oare, (urcior), s. n. – (med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALR 1969: h. 45); excrescență la ochi (Memoria 2001). „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață, și cu încetul se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: „Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea 1924 II: 406). – Din răd. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, termen autohton (Russu 1981: 410); Lat. hordeolus, după ulcior1, prin atracție paronimică (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcioarelor
ulciór1, -oare, -oară, (urcior), s. n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. In satele de pe valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe valea Izei și Vișeului avem ulcior; „Olul e mai mare (2-4 litri), ulciorul e mai mic (1/2 – 1 1/2 litri)” (Bârsana); „olul are între 1-3 litri, iar ulciorul 1/2 litri” (Rozavlea) (ALR 1971: 311). – Lat. urceolus (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcior
ulciór2, -oare, (urcior), s. n. – (med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALR 1969: h. 45); excrescență la ochi (Memoria 2001). „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață, și cu încetul se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: „Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea 1924 II: 406). – Din răd. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, termen autohton (Russu 1981: 410); Lat. hordeolus, după ulcior1, prin atracție paronimică (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcior
ulciór1, -oare, -oară, (urcior), s. n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. In satele de pe valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe valea Izei și Vișeului avem ulcior; „Olul e mai mare (2-4 litri), ulciorul e mai mic (1/2 – 1 1/2 litri)” (Bârsana); „olul are între 1-3 litri, iar ulciorul 1/2 litri” (Rozavlea) (ALR 1971: 311). – Lat. urceolus (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcioraș
URCIORÁȘ, urciorașe, s. n. Diminutiv al lui urcior1; urcioruș1. – Urcior1 + suf. -aș.

DOOM

urcioráș (-cio-) s. n., pl. urcioráșe
urciorașe
URCIORÁȘ, urciorașe, s. n. Diminutiv al lui urcior1; urcioruș1. – Urcior1 + suf. -aș.

DOOM

urcioráș (-cio-) s. n., pl. urcioráșe
urciorașele
URCIORÁȘ, urciorașe, s. n. Diminutiv al lui urcior1; urcioruș1. – Urcior1 + suf. -aș.

DOOM

urcioráș (-cio-) s. n., pl. urcioráșe
urciorașelor
URCIORÁȘ, urciorașe, s. n. Diminutiv al lui urcior1; urcioruș1. – Urcior1 + suf. -aș.

DOOM

urcioráș (-cio-) s. n., pl. urcioráșe
urciorașul
URCIORÁȘ, urciorașe, s. n. Diminutiv al lui urcior1; urcioruș1. – Urcior1 + suf. -aș.

DOOM

urcioráș (-cio-) s. n., pl. urcioráșe
urciorașului
URCIORÁȘ, urciorașe, s. n. Diminutiv al lui urcior1; urcioruș1. – Urcior1 + suf. -aș.

DOOM

urcioráș (-cio-) s. n., pl. urcioráșe
urciorul
ulciór2, -oare, (urcior), s. n. – (med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALR 1969: h. 45); excrescență la ochi (Memoria 2001). „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață, și cu încetul se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: „Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea 1924 II: 406). – Din răd. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, termen autohton (Russu 1981: 410); Lat. hordeolus, după ulcior1, prin atracție paronimică (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urciorul
ulciór1, -oare, -oară, (urcior), s. n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. In satele de pe valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe valea Izei și Vișeului avem ulcior; „Olul e mai mare (2-4 litri), ulciorul e mai mic (1/2 – 1 1/2 litri)” (Bârsana); „olul are între 1-3 litri, iar ulciorul 1/2 litri” (Rozavlea) (ALR 1971: 311). – Lat. urceolus (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urciorului
ulciór2, -oare, (urcior), s. n. – (med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALR 1969: h. 45); excrescență la ochi (Memoria 2001). „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață, și cu încetul se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: „Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea 1924 II: 406). – Din răd. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, termen autohton (Russu 1981: 410); Lat. hordeolus, după ulcior1, prin atracție paronimică (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urciorului
ulciór1, -oare, -oară, (urcior), s. n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. In satele de pe valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe valea Izei și Vișeului avem ulcior; „Olul e mai mare (2-4 litri), ulciorul e mai mic (1/2 – 1 1/2 litri)” (Bârsana); „olul are între 1-3 litri, iar ulciorul 1/2 litri” (Rozavlea) (ALR 1971: 311). – Lat. urceolus (MDA).

DOOM

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre
urcioruș
URCIORÚȘ2, urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior2. – Urcior2 + suf. -uș.

DOOM

urciorúș (rar) (-cio-) s. n., pl. urciorúșe
urciorușe
URCIORÚȘ2, urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior2. – Urcior2 + suf. -uș.

DOOM

urciorúș (rar) (-cio-) s. n., pl. urciorúșe
urciorușele
URCIORÚȘ2, urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior2. – Urcior2 + suf. -uș.

DOOM

urciorúș (rar) (-cio-) s. n., pl. urciorúșe
urciorușelor
URCIORÚȘ2, urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior2. – Urcior2 + suf. -uș.

DOOM

urciorúș (rar) (-cio-) s. n., pl. urciorúșe
urciorușul
URCIORÚȘ2, urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior2. – Urcior2 + suf. -uș.

DOOM

urciorúș (rar) (-cio-) s. n., pl. urciorúșe
urciorușului
URCIORÚȘ2, urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior2. – Urcior2 + suf. -uș.

DOOM

urciorúș (rar) (-cio-) s. n., pl. urciorúșe
urcuș
URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

DOOM

urcúș s. n., pl. urcúșuri
urcușul
URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

DOOM

urcúș s. n., pl. urcúșuri
urcușului
URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

DOOM

urcúș s. n., pl. urcúșuri
urcușuri
URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

DOOM

urcúș s. n., pl. urcúșuri
urcușurile
URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

DOOM

urcúș s. n., pl. urcúșuri
urcușurilor
URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

DOOM

urcúș s. n., pl. urcúșuri
urcând
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcînd
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

DOOM

urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcări
URCÁRE, urcări, s. f. Acțiunea de a (se) urca și rezultatul ei; urcat1. – V. urca.

DOOM

urcáre s. f., g.-d. art. urcắrii; pl. urcắri
urcării
URCÁRE, urcări, s. f. Acțiunea de a (se) urca și rezultatul ei; urcat1. – V. urca.

DOOM

urcáre s. f., g.-d. art. urcắrii; pl. urcắri
urcările
URCÁRE, urcări, s. f. Acțiunea de a (se) urca și rezultatul ei; urcat1. – V. urca.

DOOM

urcáre s. f., g.-d. art. urcắrii; pl. urcắri
urcărilor
URCÁRE, urcări, s. f. Acțiunea de a (se) urca și rezultatul ei; urcat1. – V. urca.

DOOM

urcáre s. f., g.-d. art. urcắrii; pl. urcắri
urcătoare
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcătoarea
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcătoarei
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcătoarele
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcătoarelor
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcător
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcători
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcătorii
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcătorilor
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcătorul
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urcătorului
URCĂTÓR, -OÁRE, urcători, -oare, adj. (Despre plante) Care se agață, se urcă; agățător, suitor. – Urca + suf. -ător.

DOOM

urcătór adj. m., pl. urcătóri; f. sg. și pl. urcătoáre
urdar
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.

DOOM

urdár2 (vas, unealtă) s. n., pl. urdáre
urdar
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.
urdare
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.
urdarele
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.
urdarelor
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.
urdari
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.

DOOM

urdár2 (vas, unealtă) s. n., pl. urdáre
urdarii
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.

DOOM

urdár2 (vas, unealtă) s. n., pl. urdáre
urdarilor
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.

DOOM

urdár2 (vas, unealtă) s. n., pl. urdáre
urdarul
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.

DOOM

urdár2 (vas, unealtă) s. n., pl. urdáre
urdarul
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.
urdarului
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.

DOOM

urdár2 (vas, unealtă) s. n., pl. urdáre
urdarului
URDÁR, (1) urdari, s. m., (2, 3) urdare, s. n. 1. S. m. Cioban care face urda la stână; vânzător de urdă. 2. S. n. Vas, ceaun, căldare în care se fierbe sau în care se păstrează urda. 3. S. n. Unealtă cu care se amestecă zerul pus la fiert pentru a se obține urda (1). – Urdă + suf. -ar.
urdeală
URDEÁLĂ s. f. Acțiunea de a urdi; operația de preparare a urdei. Operația mestecării.. cu tăujerul... se cheamă urdeală. PAMFILE, I. C. 34.
urdi
URDÍ, urdesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face urdă. Ceaun de urdit.
urdie
URDÍE, urdii, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma ordie) 1. Armată, oaste. Frații taie drumuri largi în ordiile păgîne. SADOVEANU, O. I 106. Viteazul Mihai Scaldă Țara Muntenească de la Giurgiu pîn’ la plai, În sîngele de năpîrcă al urdiilor păgîne. HASDEU, R. V. 153. Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine ! Turcii vin grămadă claie, Capul tău să mi ți-l taie. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. Mulțime, gloată, ceată. Am adunat sujete Cu ce să fac să rîdă pre Pan ș-a lui urdie. NEGRUZZI, S. II 250. ◊ (Poetic) Ai fi zis că imense și negre urdii de fantome uriașe urcau, în rînduri strînse, pe înalte trepte de haos. HOGAȘ, M. N. 175. 3. Lagăr. Plecau cu carul plin spre Dudești sau spre Cioplea, unde erau ordiile ciumaților. GHICA, S. 30. – Variantă: ordíe s. f.
urdin
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdina
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdina
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.
urdinai
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinam
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinare
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinare
URDINÁRE, urdinări, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei. – V. urdina.

DOOM

urdináre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinắrii; pl. urdinắri
urdinarea
URDINÁRE, urdinări, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei. – V. urdina.

DOOM

urdináre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinắrii; pl. urdinắri
urdinară
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinarăm
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinarăți
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinase
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinasem
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinaseră
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinaserăm
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinaserăți
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinaseși
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinaseți
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinat
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinau
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinași
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinați
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdine
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdini
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdiniș
URDINÍȘ, urdinișuri, s. n. Deschizătură îngustă într-un stup, pe unde ies și intră albinele. – Urdina + suf. -iș.

DOOM

urdiníș s. n., pl. urdiníșuri
urdinișul
URDINÍȘ, urdinișuri, s. n. Deschizătură îngustă într-un stup, pe unde ies și intră albinele. – Urdina + suf. -iș.

DOOM

urdiníș s. n., pl. urdiníșuri
urdinișului
URDINÍȘ, urdinișuri, s. n. Deschizătură îngustă într-un stup, pe unde ies și intră albinele. – Urdina + suf. -iș.

DOOM

urdiníș s. n., pl. urdiníșuri
urdinișuri
URDINÍȘ, urdinișuri, s. n. Deschizătură îngustă într-un stup, pe unde ies și intră albinele. – Urdina + suf. -iș.

DOOM

urdiníș s. n., pl. urdiníșuri
urdinișurile
URDINÍȘ, urdinișuri, s. n. Deschizătură îngustă într-un stup, pe unde ies și intră albinele. – Urdina + suf. -iș.

DOOM

urdiníș s. n., pl. urdiníșuri
urdinișurilor
URDINÍȘ, urdinișuri, s. n. Deschizătură îngustă într-un stup, pe unde ies și intră albinele. – Urdina + suf. -iș.

DOOM

urdiníș s. n., pl. urdiníșuri
urdinând
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinînd
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

DOOM

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă
urdinări
URDINÁRE, urdinări, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei. – V. urdina.

DOOM

urdináre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinắrii; pl. urdinắri
urdinării
URDINÁRE, urdinări, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei. – V. urdina.

DOOM

urdináre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinắrii; pl. urdinắri
urdinările
URDINÁRE, urdinări, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei. – V. urdina.

DOOM

urdináre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinắrii; pl. urdinắri
urdinărilor
URDINÁRE, urdinări, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei. – V. urdina.

DOOM

urdináre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinắrii; pl. urdinắri
urdoare
URDOÁRE, urdori, s. f. (Pop.) Secreție gălbuie care se depune pe marginea pleoapelor (mai ales în timpul somnului); puchină. – Lat. *horridor, -oris (= horridus).

DOOM

urdoáre (pop.) s. f., g.-d. art. urdórii; pl. urdóri
urdoarea
URDOÁRE, urdori, s. f. (Pop.) Secreție gălbuie care se depune pe marginea pleoapelor (mai ales în timpul somnului); puchină. – Lat. *horridor, -oris (= horridus).

DOOM

urdoáre (pop.) s. f., g.-d. art. urdórii; pl. urdóri
urdori
URDOÁRE, urdori, s. f. (Pop.) Secreție gălbuie care se depune pe marginea pleoapelor (mai ales în timpul somnului); puchină. – Lat. *horridor, -oris (= horridus).

DOOM

urdoáre (pop.) s. f., g.-d. art. urdórii; pl. urdóri
urdorii
URDOÁRE, urdori, s. f. (Pop.) Secreție gălbuie care se depune pe marginea pleoapelor (mai ales în timpul somnului); puchină. – Lat. *horridor, -oris (= horridus).

DOOM

urdoáre (pop.) s. f., g.-d. art. urdórii; pl. urdóri
urdorile
URDOÁRE, urdori, s. f. (Pop.) Secreție gălbuie care se depune pe marginea pleoapelor (mai ales în timpul somnului); puchină. – Lat. *horridor, -oris (= horridus).

DOOM

urdoáre (pop.) s. f., g.-d. art. urdórii; pl. urdóri
urdorilor
URDOÁRE, urdori, s. f. (Pop.) Secreție gălbuie care se depune pe marginea pleoapelor (mai ales în timpul somnului); puchină. – Lat. *horridor, -oris (= horridus).

DOOM

urdoáre (pop.) s. f., g.-d. art. urdórii; pl. urdóri
urdox
ÚRDOX s.n. (Electr.) Rezistență din dioxid de uraniu. [< germ. Urdox (Widerstand)].
urdu
ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu.

DOOM

úrdu (limbă) s. f.
urdu
URDÚ s. n. Variantă a limbii hindi cu dezvoltare separată; limbă oficială în Pakistan. [Acc. și: úrdu] – Din engl., fr. urdu.
urduca
URDUCÁ vb. I v. hurduca.

DOOM

hurducá (a ~) vb., ind. prez. 3 hurdúcă
urducare
URDUCÁ, urdúc, vb. I. V. hurduca.
urducat
URDUCÁ, urdúc, vb. I. V. hurduca.
urdui
URDUÍ, urduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A răscoli. Găsi patul urduit, Perini dalbe risipit. PĂSCULESCU, L. P. 213.
urduroasa
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urduroase
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urduroasei
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urduroasele
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urduroaselor
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urduros
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urdurosul
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urdurosului
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urduroși
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urduroșii
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urduroșilor
URDURÓS, -OÁSĂ, urduroși, -oase, adj. (Pop.) Care are urdori la ochi; p. ext. neîngrijit, nespălat, murdar. – Urdoare + suf. -os.

DOOM

urdurós (pop.) adj. m., pl. urduróși; f. urduroásă, pl. urduroáse
urdă
ÚRDĂ s. f. 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii și cu flori albe (Cardaria draba). – Et. nec.

DOOM

úrdă s. f., g.-d. art. úrdei
ureaza
UREÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează descompunerea ureei, cu formare de bioxid de carbon și amoniac. [Pron. -re-a-. / < fr. uréase].
ureaze
UREÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează descompunerea ureei, cu formare de bioxid de carbon și amoniac. [Pron. -re-a-. / < fr. uréase].
ureazei
UREÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează descompunerea ureei, cu formare de bioxid de carbon și amoniac. [Pron. -re-a-. / < fr. uréase].
urează
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
ureche
URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

DOOM

uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi
ureche
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechea
URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

DOOM

uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi
urechea
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheai
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheala
URECHEÁLĂ, urecheli, s. f. Faptul de a urechea; pedeapsă aplicată cuiva prin tragere de urechi; p. gener. bătaie (dată unui copil). – Urechea + suf. -eală.

DOOM

urecheálă s. f., g.-d. art. urechélii; pl. urechéli
urecheam
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheară
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechearăm
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechearăți
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechease
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheasem
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheaseră
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheaserăm
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheaserăți
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheaseși
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheaseți
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheat
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheat
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheata
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheate
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheatei
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheatele
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheatelor
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheatul
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheatului
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheau
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechează
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheași
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheați
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheați
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheații
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheaților
URECHEÁT, -Ă, urecheați, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeață dată iepurelui și măgarului. – Din ureche.
urecheli
URECHEÁLĂ, urecheli, s. f. Faptul de a urechea; pedeapsă aplicată cuiva prin tragere de urechi; p. gener. bătaie (dată unui copil). – Urechea + suf. -eală.

DOOM

urecheálă s. f., g.-d. art. urechélii; pl. urechéli
urechelii
URECHEÁLĂ, urecheli, s. f. Faptul de a urechea; pedeapsă aplicată cuiva prin tragere de urechi; p. gener. bătaie (dată unui copil). – Urechea + suf. -eală.

DOOM

urecheálă s. f., g.-d. art. urechélii; pl. urechéli
urechelile
URECHEÁLĂ, urecheli, s. f. Faptul de a urechea; pedeapsă aplicată cuiva prin tragere de urechi; p. gener. bătaie (dată unui copil). – Urechea + suf. -eală.

DOOM

urecheálă s. f., g.-d. art. urechélii; pl. urechéli
urechelilor
URECHEÁLĂ, urecheli, s. f. Faptul de a urechea; pedeapsă aplicată cuiva prin tragere de urechi; p. gener. bătaie (dată unui copil). – Urechea + suf. -eală.

DOOM

urecheálă s. f., g.-d. art. urechélii; pl. urechéli
urechelnița
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă omnivoră de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, cu un clește mare la capătul abdomenului (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești cu glande veninoase (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

DOOM

urechélniță s. f., g.-d. art. urechélniței; pl. urechélnițe
urechelnițe
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă omnivoră de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, cu un clește mare la capătul abdomenului (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești cu glande veninoase (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

DOOM

urechélniță s. f., g.-d. art. urechélniței; pl. urechélnițe
urechelniței
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă omnivoră de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, cu un clește mare la capătul abdomenului (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești cu glande veninoase (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

DOOM

urechélniță s. f., g.-d. art. urechélniței; pl. urechélnițe
urechelnițele
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă omnivoră de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, cu un clește mare la capătul abdomenului (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești cu glande veninoase (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

DOOM

urechélniță s. f., g.-d. art. urechélniței; pl. urechélnițe
urechelnițelor
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă omnivoră de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, cu un clește mare la capătul abdomenului (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești cu glande veninoase (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

DOOM

urechélniță s. f., g.-d. art. urechélniței; pl. urechélnițe
urechem
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechere
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechere
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.
urechez
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urecheze
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechezi
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechi
URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

DOOM

uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi
urechii
URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

DOOM

uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi
urechile
URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

DOOM

uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi
urechilor
URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

DOOM

uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi
urechind
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.

DOOM

urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
urechist
urechist, urechiști s. m. 1. (intl.) agent de poliție. 2. cântăreț care nu știe să citească o partitură. 3. diletant, amator (într-un anumit domeniu).
urechiușa
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
urechiușe
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
urechiușei
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
urechiușele
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
urechiușelor
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
urechiuși
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
urechiușii
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
urechiușile
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
urechiușilor
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.; la pl.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

DOOM

urechiúșă s. f., g.-d. art. urechiúșei; pl. urechiúșe
uredinala
UREDINÁLĂ, uredinale, s. f. (La pl.) Ordin de ciuperci microscopice parazite care trăiesc pe plantele fanerogame, producând boala numită rugină; (și la sg.) ciupercă din acest ordin. – Din fr. urédinale.

DOOM

uredinálă s. f., g.-d. art. uredinálei; pl. uredinále
uredinale
UREDINÁLĂ, uredinale, s. f. (La pl.) Ordin de ciuperci microscopice parazite care trăiesc pe plantele fanerogame, producând boala numită rugină; (și la sg.) ciupercă din acest ordin. – Din fr. urédinale.

DOOM

uredinálă s. f., g.-d. art. uredinálei; pl. uredinále
uredinalei
UREDINÁLĂ, uredinale, s. f. (La pl.) Ordin de ciuperci microscopice parazite care trăiesc pe plantele fanerogame, producând boala numită rugină; (și la sg.) ciupercă din acest ordin. – Din fr. urédinale.

DOOM

uredinálă s. f., g.-d. art. uredinálei; pl. uredinále
uredinalele
UREDINÁLĂ, uredinale, s. f. (La pl.) Ordin de ciuperci microscopice parazite care trăiesc pe plantele fanerogame, producând boala numită rugină; (și la sg.) ciupercă din acest ordin. – Din fr. urédinale.

DOOM

uredinálă s. f., g.-d. art. uredinálei; pl. uredinále
uredinalelor
UREDINÁLĂ, uredinale, s. f. (La pl.) Ordin de ciuperci microscopice parazite care trăiesc pe plantele fanerogame, producând boala numită rugină; (și la sg.) ciupercă din acest ordin. – Din fr. urédinale.

DOOM

uredinálă s. f., g.-d. art. uredinálei; pl. uredinále
uredinoflora
UREDINOFLÓRĂ s. f. Floră a uredinalelor. Acela căruia îi datorăm cele mai valoroase contribuțiuni la cunoașterea uredinoflorei din țara noastră este eminentul meu profesor I. C. Constantineanu. SĂVULESCU, M. U. I 12.

DOOM

uredinoflóră (-no-flo-) s. f., g.-d. art. uredinoflórei
uredinoflore
UREDINOFLÓRĂ s. f. Floră a uredinalelor. Acela căruia îi datorăm cele mai valoroase contribuțiuni la cunoașterea uredinoflorei din țara noastră este eminentul meu profesor I. C. Constantineanu. SĂVULESCU, M. U. I 12.

DOOM

uredinoflóră (-no-flo-) s. f., g.-d. art. uredinoflórei
uredinoflorei
UREDINOFLÓRĂ s. f. Floră a uredinalelor. Acela căruia îi datorăm cele mai valoroase contribuțiuni la cunoașterea uredinoflorei din țara noastră este eminentul meu profesor I. C. Constantineanu. SĂVULESCU, M. U. I 12.

DOOM

uredinoflóră (-no-flo-) s. f., g.-d. art. uredinoflórei
uredinologic
UREDINOLÓGIC, -Ă, uredinologici, -e, adj. Privitor la uredinale, al uredinalelor. Printre micologii de dincolo de graniță care ocazional s-au ocupat de flora uredinologică a țării noastre menționăm pe autorul ceh Bubak. SĂVULESCU, M. U. I 12.
uredospor
UREDOSPÓR s.m. (Biol.) Spor produs de rugina grâului și care răspândește această boală. [< fr. urédospore, cf. lat. uredo – rugină, gr. spora – sămânță].
uredospori
UREDOSPÓR s.m. (Biol.) Spor produs de rugina grâului și care răspândește această boală. [< fr. urédospore, cf. lat. uredo – rugină, gr. spora – sămânță].
uredosporii
UREDOSPÓR s.m. (Biol.) Spor produs de rugina grâului și care răspândește această boală. [< fr. urédospore, cf. lat. uredo – rugină, gr. spora – sămânță].
uredosporilor
UREDOSPÓR s.m. (Biol.) Spor produs de rugina grâului și care răspândește această boală. [< fr. urédospore, cf. lat. uredo – rugină, gr. spora – sămânță].
uredosporul
UREDOSPÓR s.m. (Biol.) Spor produs de rugina grâului și care răspândește această boală. [< fr. urédospore, cf. lat. uredo – rugină, gr. spora – sămânță].
uredosporului
UREDOSPÓR s.m. (Biol.) Spor produs de rugina grâului și care răspândește această boală. [< fr. urédospore, cf. lat. uredo – rugină, gr. spora – sămânță].
uree
URÉE s. f. Substanță organică incoloră, cristalizată, care se găsește în urină și în sânge (produsă de dezagregarea substanțelor azotoase în organismul animal) sau se obține pe cale sintetică, fiind folosită ca îngrășământ agricol sau la fabricarea unor mase plastice, a unor medicamente etc. [Pr.: -re-e] – Din fr. urée.

DOOM

urée s. f., art. uréea, g.-d. uree, art. uréei
ureea
URÉE s. f. Substanță organică incoloră, cristalizată, care se găsește în urină și în sânge (produsă de dezagregarea substanțelor azotoase în organismul animal) sau se obține pe cale sintetică, fiind folosită ca îngrășământ agricol sau la fabricarea unor mase plastice, a unor medicamente etc. [Pr.: -re-e] – Din fr. urée.

DOOM

urée s. f., art. uréea, g.-d. uree, art. uréei
ureei
URÉE s. f. Substanță organică incoloră, cristalizată, care se găsește în urină și în sânge (produsă de dezagregarea substanțelor azotoase în organismul animal) sau se obține pe cale sintetică, fiind folosită ca îngrășământ agricol sau la fabricarea unor mase plastice, a unor medicamente etc. [Pr.: -re-e] – Din fr. urée.

DOOM

urée s. f., art. uréea, g.-d. uree, art. uréei
ureidă
UREÍDĂ s.f. Compus derivat al ureei. [Pron. -re-i-. / < fr. uréide].
uremia
UREMÍE, uremii, s. f. Stare toxică datorată acumulării în sânge a ureei și a altor produse toxice pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina. – Din fr. urémie.

DOOM

uremíe s. f., art. uremía, g.-d. art. uremíei; pl. uremíi, art. uremíile
uremic
URÉMIC, -Ă, uremici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la uremie, de uremie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de uremie. – Din fr. urémique.

DOOM

urémic adj. m., s. m., pl. urémici; adj. f., s. f. urémică, pl. urémice
uremie
UREMÍE, uremii, s. f. Stare toxică datorată acumulării în sânge a ureei și a altor produse toxice pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina. – Din fr. urémie.

DOOM

uremíe s. f., art. uremía, g.-d. art. uremíei; pl. uremíi, art. uremíile
uremiei
UREMÍE, uremii, s. f. Stare toxică datorată acumulării în sânge a ureei și a altor produse toxice pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina. – Din fr. urémie.

DOOM

uremíe s. f., art. uremía, g.-d. art. uremíei; pl. uremíi, art. uremíile
uremii
UREMÍE, uremii, s. f. Stare toxică datorată acumulării în sânge a ureei și a altor produse toxice pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina. – Din fr. urémie.

DOOM

uremíe s. f., art. uremía, g.-d. art. uremíei; pl. uremíi, art. uremíile
uremiile
UREMÍE, uremii, s. f. Stare toxică datorată acumulării în sânge a ureei și a altor produse toxice pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina. – Din fr. urémie.

DOOM

uremíe s. f., art. uremía, g.-d. art. uremíei; pl. uremíi, art. uremíile
uremiilor
UREMÍE, uremii, s. f. Stare toxică datorată acumulării în sânge a ureei și a altor produse toxice pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina. – Din fr. urémie.

DOOM

uremíe s. f., art. uremía, g.-d. art. uremíei; pl. uremíi, art. uremíile
urens
URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).
ureo
UREO- v. uro1-.
ureometre
UREOMÉTRU s.n. Densimetru pentru măsurarea ureei conținute în urină. [Pron. -re-o-, var. urometru s.n. / < fr. uréomètre].

DOOM

ureométru (-re-o-me-tru) s. n., art. ureométrul; pl. ureométre
ureometrele
UREOMÉTRU s.n. Densimetru pentru măsurarea ureei conținute în urină. [Pron. -re-o-, var. urometru s.n. / < fr. uréomètre].

DOOM

ureométru (-re-o-me-tru) s. n., art. ureométrul; pl. ureométre
ureometrelor
UREOMÉTRU s.n. Densimetru pentru măsurarea ureei conținute în urină. [Pron. -re-o-, var. urometru s.n. / < fr. uréomètre].

DOOM

ureométru (-re-o-me-tru) s. n., art. ureométrul; pl. ureométre
ureometru
UREOMÉTRU s.n. Densimetru pentru măsurarea ureei conținute în urină. [Pron. -re-o-, var. urometru s.n. / < fr. uréomètre].

DOOM

ureométru (-re-o-me-tru) s. n., art. ureométrul; pl. ureométre
ureometrul
UREOMÉTRU s.n. Densimetru pentru măsurarea ureei conținute în urină. [Pron. -re-o-, var. urometru s.n. / < fr. uréomètre].

DOOM

ureométru (-re-o-me-tru) s. n., art. ureométrul; pl. ureométre
ureometrului
UREOMÉTRU s.n. Densimetru pentru măsurarea ureei conținute în urină. [Pron. -re-o-, var. urometru s.n. / < fr. uréomètre].

DOOM

ureométru (-re-o-me-tru) s. n., art. ureométrul; pl. ureométre
uretan
URETÁN, uretani, s. m. (Chim.) Ester carbamic; carbamat. – Din fr. uréthane, germ. Urethane.

DOOM

uretán s. m., pl. uretáni
uretani
URETÁN, uretani, s. m. (Chim.) Ester carbamic; carbamat. – Din fr. uréthane, germ. Urethane.

DOOM

uretán s. m., pl. uretáni
uretanii
URETÁN, uretani, s. m. (Chim.) Ester carbamic; carbamat. – Din fr. uréthane, germ. Urethane.

DOOM

uretán s. m., pl. uretáni
uretanilor
URETÁN, uretani, s. m. (Chim.) Ester carbamic; carbamat. – Din fr. uréthane, germ. Urethane.

DOOM

uretán s. m., pl. uretáni
uretanul
URETÁN, uretani, s. m. (Chim.) Ester carbamic; carbamat. – Din fr. uréthane, germ. Urethane.

DOOM

uretán s. m., pl. uretáni
uretanului
URETÁN, uretani, s. m. (Chim.) Ester carbamic; carbamat. – Din fr. uréthane, germ. Urethane.

DOOM

uretán s. m., pl. uretáni
ureter
URETER- v. uretero-.
ureter
URETÉR, uretere, s. n. Fiecare dintre cele două canale cilindrice subțiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica urinară. – Din fr. uretère.

DOOM

uretér s. n., pl. uretére
ureteral
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureterala
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureterale
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureteralei
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureteralele
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureteralelor
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureterali
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureteralii
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureteralilor
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureteralul
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
ureteralului
URETERÁL, -Ă, ureterali, -e, adj. Care aparține ureterului, privitor la ureter. – Din fr. urétéral.

DOOM

ureterál (referitor la ureter) adj. m., pl. ureteráli; f. ureterálă, pl. ureterále
uretere
URETÉR, uretere, s. n. Fiecare dintre cele două canale cilindrice subțiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica urinară. – Din fr. uretère.

DOOM

uretér s. n., pl. uretére
ureterectomia
URETERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unei părți din ureter. [Gen. -iei. / < fr. urétérectomie, cf. gr. oureter – ureter, ektome – excizie].
ureterectomie
URETERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unei părți din ureter. [Gen. -iei. / < fr. urétérectomie, cf. gr. oureter – ureter, ektome – excizie].
ureterectomiei
URETERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unei părți din ureter. [Gen. -iei. / < fr. urétérectomie, cf. gr. oureter – ureter, ektome – excizie].
ureterectomii
URETERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unei părți din ureter. [Gen. -iei. / < fr. urétérectomie, cf. gr. oureter – ureter, ektome – excizie].
ureterectomiile
URETERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unei părți din ureter. [Gen. -iei. / < fr. urétérectomie, cf. gr. oureter – ureter, ektome – excizie].
ureterectomiilor
URETERECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a unei părți din ureter. [Gen. -iei. / < fr. urétérectomie, cf. gr. oureter – ureter, ektome – excizie].
ureterele
URETÉR, uretere, s. n. Fiecare dintre cele două canale cilindrice subțiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica urinară. – Din fr. uretère.

DOOM

uretér s. n., pl. uretére
ureterelor
URETÉR, uretere, s. n. Fiecare dintre cele două canale cilindrice subțiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica urinară. – Din fr. uretère.

DOOM

uretér s. n., pl. uretére
ureterita
URETERÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a ureterelor. [< fr. urétérite].

DOOM

ureterítă (inflamație a ureterelor) s. f., g.-d. art. ureterítei; pl. ureteríte
ureterite
URETERÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a ureterelor. [< fr. urétérite].

DOOM

ureterítă (inflamație a ureterelor) s. f., g.-d. art. ureterítei; pl. ureteríte
ureteritei
URETERÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a ureterelor. [< fr. urétérite].

DOOM

ureterítă (inflamație a ureterelor) s. f., g.-d. art. ureterítei; pl. ureteríte
ureteritele
URETERÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a ureterelor. [< fr. urétérite].

DOOM

ureterítă (inflamație a ureterelor) s. f., g.-d. art. ureterítei; pl. ureteríte
ureteritelor
URETERÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a ureterelor. [< fr. urétérite].

DOOM

ureterítă (inflamație a ureterelor) s. f., g.-d. art. ureterítei; pl. ureteríte
uretero
URETERO- Element prin de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ureter”, „ureteral”. Var. ureter-. / < fr. urétéro-, cf. gr. oureter].
ureterografia
URETEROGRAFÍE, ureterografii, s. f. (Med.) Explorare radiologică a ureterelor. – Din fr. urétérographie.
ureterografie
URETEROGRAFÍE, ureterografii, s. f. (Med.) Explorare radiologică a ureterelor. – Din fr. urétérographie.
ureterografiei
URETEROGRAFÍE, ureterografii, s. f. (Med.) Explorare radiologică a ureterelor. – Din fr. urétérographie.
ureterografii
URETEROGRAFÍE, ureterografii, s. f. (Med.) Explorare radiologică a ureterelor. – Din fr. urétérographie.
ureterografiile
URETEROGRAFÍE, ureterografii, s. f. (Med.) Explorare radiologică a ureterelor. – Din fr. urétérographie.
ureterografiilor
URETEROGRAFÍE, ureterografii, s. f. (Med.) Explorare radiologică a ureterelor. – Din fr. urétérographie.
ureterolitiaza
URETEROLITIÁZĂ s.f. (Med.) Calculi în ureter. [< fr. urétéro-lithiase].
ureterolitiaze
URETEROLITIÁZĂ s.f. (Med.) Calculi în ureter. [< fr. urétéro-lithiase].
ureterolitiazei
URETEROLITIÁZĂ s.f. (Med.) Calculi în ureter. [< fr. urétéro-lithiase].
ureteroplastia
URETEROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétéroplastie, cf. gr. oureter – ureter, plassein – a forma].
ureteroplastie
URETEROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétéroplastie, cf. gr. oureter – ureter, plassein – a forma].
ureteroplastiei
URETEROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétéroplastie, cf. gr. oureter – ureter, plassein – a forma].
ureteroplastii
URETEROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétéroplastie, cf. gr. oureter – ureter, plassein – a forma].
ureteroplastiile
URETEROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétéroplastie, cf. gr. oureter – ureter, plassein – a forma].
ureteroplastiilor
URETEROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétéroplastie, cf. gr. oureter – ureter, plassein – a forma].
ureterorafia
URETERORAFÍE s.f. (Med.) Sutură operatorie a unei plăgi a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérorraphie].
ureterorafie
URETERORAFÍE s.f. (Med.) Sutură operatorie a unei plăgi a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérorraphie].
ureterorafiei
URETERORAFÍE s.f. (Med.) Sutură operatorie a unei plăgi a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérorraphie].
ureterorafii
URETERORAFÍE s.f. (Med.) Sutură operatorie a unei plăgi a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérorraphie].
ureterostomia
URETEROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérostomie].
ureterostomie
URETEROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérostomie].
ureterostomiei
URETEROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérostomie].
ureterostomii
URETEROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérostomie].
ureterostomiile
URETEROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérostomie].
ureterostomiilor
URETEROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérostomie].
ureterotomia
URETEROTOMÍE s.f. (Med.) Incizie operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérotomie, cf. gr. oureter – ureter, tome – tăiere].
ureterotomie
URETEROTOMÍE s.f. (Med.) Incizie operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérotomie, cf. gr. oureter – ureter, tome – tăiere].
ureterotomiei
URETEROTOMÍE s.f. (Med.) Incizie operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérotomie, cf. gr. oureter – ureter, tome – tăiere].
ureterotomii
URETEROTOMÍE s.f. (Med.) Incizie operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérotomie, cf. gr. oureter – ureter, tome – tăiere].
ureterotomiile
URETEROTOMÍE s.f. (Med.) Incizie operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérotomie, cf. gr. oureter – ureter, tome – tăiere].
ureterotomiilor
URETEROTOMÍE s.f. (Med.) Incizie operatorie a ureterului. [Gen. -iei. / < fr. urétérotomie, cf. gr. oureter – ureter, tome – tăiere].
ureterul
URETÉR, uretere, s. n. Fiecare dintre cele două canale cilindrice subțiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica urinară. – Din fr. uretère.

DOOM

uretér s. n., pl. uretére
ureterului
URETÉR, uretere, s. n. Fiecare dintre cele două canale cilindrice subțiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica urinară. – Din fr. uretère.

DOOM

uretér s. n., pl. uretére
uretr
URETR- v. uretră.
uretra
URÉTRU s. n. v. uretră.

DOOM

urétră (-re-tră) s. f., g.-d. art. urétrei; pl. urétre
uretral
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretrala
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretrale
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretralei
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretralele
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretralelor
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretralgia
URETRALGÍE s.f. Durere a uretrei. [< fr. urétralgie, cf. gr. ourethra – uretră, algos – durere].
uretralgie
URETRALGÍE s.f. Durere a uretrei. [< fr. urétralgie, cf. gr. ourethra – uretră, algos – durere].
uretralgiei
URETRALGÍE s.f. Durere a uretrei. [< fr. urétralgie, cf. gr. ourethra – uretră, algos – durere].
uretralgii
URETRALGÍE s.f. Durere a uretrei. [< fr. urétralgie, cf. gr. ourethra – uretră, algos – durere].
uretralgiile
URETRALGÍE s.f. Durere a uretrei. [< fr. urétralgie, cf. gr. ourethra – uretră, algos – durere].
uretralgiilor
URETRALGÍE s.f. Durere a uretrei. [< fr. urétralgie, cf. gr. ourethra – uretră, algos – durere].
uretrali
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretralii
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretralilor
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretralul
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretralului
URETRÁL, -Ă, uretrali, -e, adj. Care aparține uretrei, privitor la uretră. – Din fr. urétral.

DOOM

uretrál (referitor la uretră) (-re-tral) adj. m., pl. uretráli; f. uretrálă, pl. uretrále
uretre
URÉTRU s. n. v. uretră.

DOOM

urétră (-re-tră) s. f., g.-d. art. urétrei; pl. urétre
uretrectomia
URETRECTOMÍE s.f.. Rezecție a unei porțiuni din peretele uretral. [Gen. -iei. / < fr. urétrectomie, cf. gr. ourethra – uretră, ektome – excizie].
uretrectomie
URETRECTOMÍE s.f.. Rezecție a unei porțiuni din peretele uretral. [Gen. -iei. / < fr. urétrectomie, cf. gr. ourethra – uretră, ektome – excizie].
uretrectomiei
URETRECTOMÍE s.f.. Rezecție a unei porțiuni din peretele uretral. [Gen. -iei. / < fr. urétrectomie, cf. gr. ourethra – uretră, ektome – excizie].
uretrectomii
URETRECTOMÍE s.f.. Rezecție a unei porțiuni din peretele uretral. [Gen. -iei. / < fr. urétrectomie, cf. gr. ourethra – uretră, ektome – excizie].
uretrectomiile
URETRECTOMÍE s.f.. Rezecție a unei porțiuni din peretele uretral. [Gen. -iei. / < fr. urétrectomie, cf. gr. ourethra – uretră, ektome – excizie].
uretrectomiilor
URETRECTOMÍE s.f.. Rezecție a unei porțiuni din peretele uretral. [Gen. -iei. / < fr. urétrectomie, cf. gr. ourethra – uretră, ektome – excizie].
uretrei
URÉTRU s. n. v. uretră.

DOOM

urétră (-re-tră) s. f., g.-d. art. urétrei; pl. urétre
uretrele
URÉTRU s. n. v. uretră.

DOOM

urétră (-re-tră) s. f., g.-d. art. urétrei; pl. urétre
uretrelor
URÉTRU s. n. v. uretră.

DOOM

urétră (-re-tră) s. f., g.-d. art. urétrei; pl. urétre
uretrita
URETRÍTĂ, uretrite, s. f. Boală care constă în inflamarea mucoasei uretrei. – Din fr. urétrite.

DOOM

uretrítă (inflamație a uretrei) (-re-tri-) s. f., g.-d. art. uretrítei; pl. uretríte
uretrite
URETRÍTĂ, uretrite, s. f. Boală care constă în inflamarea mucoasei uretrei. – Din fr. urétrite.

DOOM

uretrítă (inflamație a uretrei) (-re-tri-) s. f., g.-d. art. uretrítei; pl. uretríte
uretritei
URETRÍTĂ, uretrite, s. f. Boală care constă în inflamarea mucoasei uretrei. – Din fr. urétrite.

DOOM

uretrítă (inflamație a uretrei) (-re-tri-) s. f., g.-d. art. uretrítei; pl. uretríte
uretritele
URETRÍTĂ, uretrite, s. f. Boală care constă în inflamarea mucoasei uretrei. – Din fr. urétrite.

DOOM

uretrítă (inflamație a uretrei) (-re-tri-) s. f., g.-d. art. uretrítei; pl. uretríte
uretritelor
URETRÍTĂ, uretrite, s. f. Boală care constă în inflamarea mucoasei uretrei. – Din fr. urétrite.

DOOM

uretrítă (inflamație a uretrei) (-re-tri-) s. f., g.-d. art. uretrítei; pl. uretríte
uretro
URETRO- v. uretră.
uretrografia
URETROGRAFÍE s.f. Radiografie a uretrei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. urétrographie, cf. gr. ourethra – uretră, graphein – a scrie].
uretrografie
URETROGRAFÍE s.f. Radiografie a uretrei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. urétrographie, cf. gr. ourethra – uretră, graphein – a scrie].
uretrografiei
URETROGRAFÍE s.f. Radiografie a uretrei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. urétrographie, cf. gr. ourethra – uretră, graphein – a scrie].
uretrografii
URETROGRAFÍE s.f. Radiografie a uretrei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. urétrographie, cf. gr. ourethra – uretră, graphein – a scrie].
uretrografiile
URETROGRAFÍE s.f. Radiografie a uretrei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. urétrographie, cf. gr. ourethra – uretră, graphein – a scrie].
uretrografiilor
URETROGRAFÍE s.f. Radiografie a uretrei cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. urétrographie, cf. gr. ourethra – uretră, graphein – a scrie].
uretroplastia
URETROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a unei porțiuni de uretră. [Gen. -iei. / < fr. urétroplastie, cf. gr. ourethra – uretră, plassein – a forma].
uretroplastie
URETROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a unei porțiuni de uretră. [Gen. -iei. / < fr. urétroplastie, cf. gr. ourethra – uretră, plassein – a forma].
uretroplastiei
URETROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a unei porțiuni de uretră. [Gen. -iei. / < fr. urétroplastie, cf. gr. ourethra – uretră, plassein – a forma].
uretroplastii
URETROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a unei porțiuni de uretră. [Gen. -iei. / < fr. urétroplastie, cf. gr. ourethra – uretră, plassein – a forma].
uretroplastiile
URETROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a unei porțiuni de uretră. [Gen. -iei. / < fr. urétroplastie, cf. gr. ourethra – uretră, plassein – a forma].
uretroplastiilor
URETROPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală a unei porțiuni de uretră. [Gen. -iei. / < fr. urétroplastie, cf. gr. ourethra – uretră, plassein – a forma].
uretrorafia
URETRORAFÍE s.f. Sutură operatorie a uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrorraphie, cf. gr. ourethra – uretră, rhaphe – sutură].
uretrorafie
URETRORAFÍE s.f. Sutură operatorie a uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrorraphie, cf. gr. ourethra – uretră, rhaphe – sutură].
uretrorafiei
URETRORAFÍE s.f. Sutură operatorie a uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrorraphie, cf. gr. ourethra – uretră, rhaphe – sutură].
uretrorafii
URETRORAFÍE s.f. Sutură operatorie a uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrorraphie, cf. gr. ourethra – uretră, rhaphe – sutură].
uretroragia
URETRORAGÍE s.f. Hemoragie uretrală. [Gen. -iei. / < fr. urétrorragie, cf. gr. ourethra – uretră, rhegnynai – a curge].
uretroragie
URETRORAGÍE s.f. Hemoragie uretrală. [Gen. -iei. / < fr. urétrorragie, cf. gr. ourethra – uretră, rhegnynai – a curge].
uretroragiei
URETRORAGÍE s.f. Hemoragie uretrală. [Gen. -iei. / < fr. urétrorragie, cf. gr. ourethra – uretră, rhegnynai – a curge].
uretroragii
URETRORAGÍE s.f. Hemoragie uretrală. [Gen. -iei. / < fr. urétrorragie, cf. gr. ourethra – uretră, rhegnynai – a curge].
uretroscoape
URETROSCÓP, uretroscoape, s. n. Instrument care servește la examinarea mucoasei uretrale. – Din fr. urétroscope.

DOOM

!uretroscóp (-re-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. uretroscoápe
uretroscoapele
URETROSCÓP, uretroscoape, s. n. Instrument care servește la examinarea mucoasei uretrale. – Din fr. urétroscope.

DOOM

!uretroscóp (-re-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. uretroscoápe
uretroscoapelor
URETROSCÓP, uretroscoape, s. n. Instrument care servește la examinarea mucoasei uretrale. – Din fr. urétroscope.

DOOM

!uretroscóp (-re-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. uretroscoápe
uretroscop
URETROSCÓP, uretroscoape, s. n. Instrument care servește la examinarea mucoasei uretrale. – Din fr. urétroscope.

DOOM

!uretroscóp (-re-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. uretroscoápe
uretroscopia
URETROSCOPÍE, uretroscopii, s. f. (Med.) Explorare endoscopică a uretrei. – Din fr. urétroscopie.
uretroscopic
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopica
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopice
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopicei
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopicele
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopicelor
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopici
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopicii
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopicilor
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopicul
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopicului
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique].
uretroscopie
URETROSCOPÍE, uretroscopii, s. f. (Med.) Explorare endoscopică a uretrei. – Din fr. urétroscopie.
uretroscopiei
URETROSCOPÍE, uretroscopii, s. f. (Med.) Explorare endoscopică a uretrei. – Din fr. urétroscopie.
uretroscopii
URETROSCOPÍE, uretroscopii, s. f. (Med.) Explorare endoscopică a uretrei. – Din fr. urétroscopie.
uretroscopiile
URETROSCOPÍE, uretroscopii, s. f. (Med.) Explorare endoscopică a uretrei. – Din fr. urétroscopie.
uretroscopiilor
URETROSCOPÍE, uretroscopii, s. f. (Med.) Explorare endoscopică a uretrei. – Din fr. urétroscopie.
uretroscopul
URETROSCÓP, uretroscoape, s. n. Instrument care servește la examinarea mucoasei uretrale. – Din fr. urétroscope.

DOOM

!uretroscóp (-re-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. uretroscoápe
uretroscopului
URETROSCÓP, uretroscoape, s. n. Instrument care servește la examinarea mucoasei uretrale. – Din fr. urétroscope.

DOOM

!uretroscóp (-re-tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. uretroscoápe
uretrostomia
URETROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a unui meat urinar artificial pe traiectul uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrostomie, cf. gr. ourethra – uretră, stoma – deschidere].
uretrostomie
URETROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a unui meat urinar artificial pe traiectul uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrostomie, cf. gr. ourethra – uretră, stoma – deschidere].
uretrostomiei
URETROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a unui meat urinar artificial pe traiectul uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrostomie, cf. gr. ourethra – uretră, stoma – deschidere].
uretrostomii
URETROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a unui meat urinar artificial pe traiectul uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrostomie, cf. gr. ourethra – uretră, stoma – deschidere].
uretrostomiile
URETROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a unui meat urinar artificial pe traiectul uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrostomie, cf. gr. ourethra – uretră, stoma – deschidere].
uretrostomiilor
URETROSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a unui meat urinar artificial pe traiectul uretrei. [Gen. -iei. / < fr. urétrostomie, cf. gr. ourethra – uretră, stoma – deschidere].
uretrotoame
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretrotoamele
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretrotoamelor
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretrotom
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretrotomia
URETROTOMÍE s.f. Operație care constă în incizia uretrei pentru a înlătura o strictură a acesteia. [Gen. -iei. / < fr. urétrotomie, cf. gr. ourethra – uretră, tome – secțiune].

DOOM

uretrotomíe (-re-tro-) s. f., art. uretrotomía, g.-d. art. uretrotomíei; pl. uretrotomíi, art. uretrotomíile
uretrotomic
URETROTÓMIC, -Ă adj. Referitor la uretrotomie. [< fr. urétrotomique].
uretrotomie
URETROTOMÍE s.f. Operație care constă în incizia uretrei pentru a înlătura o strictură a acesteia. [Gen. -iei. / < fr. urétrotomie, cf. gr. ourethra – uretră, tome – secțiune].

DOOM

uretrotomíe (-re-tro-) s. f., art. uretrotomía, g.-d. art. uretrotomíei; pl. uretrotomíi, art. uretrotomíile
uretrotomiei
URETROTOMÍE s.f. Operație care constă în incizia uretrei pentru a înlătura o strictură a acesteia. [Gen. -iei. / < fr. urétrotomie, cf. gr. ourethra – uretră, tome – secțiune].

DOOM

uretrotomíe (-re-tro-) s. f., art. uretrotomía, g.-d. art. uretrotomíei; pl. uretrotomíi, art. uretrotomíile
uretrotomii
URETROTOMÍE s.f. Operație care constă în incizia uretrei pentru a înlătura o strictură a acesteia. [Gen. -iei. / < fr. urétrotomie, cf. gr. ourethra – uretră, tome – secțiune].

DOOM

uretrotomíe (-re-tro-) s. f., art. uretrotomía, g.-d. art. uretrotomíei; pl. uretrotomíi, art. uretrotomíile
uretrotomiile
URETROTOMÍE s.f. Operație care constă în incizia uretrei pentru a înlătura o strictură a acesteia. [Gen. -iei. / < fr. urétrotomie, cf. gr. ourethra – uretră, tome – secțiune].

DOOM

uretrotomíe (-re-tro-) s. f., art. uretrotomía, g.-d. art. uretrotomíei; pl. uretrotomíi, art. uretrotomíile
uretrotomiilor
URETROTOMÍE s.f. Operație care constă în incizia uretrei pentru a înlătura o strictură a acesteia. [Gen. -iei. / < fr. urétrotomie, cf. gr. ourethra – uretră, tome – secțiune].

DOOM

uretrotomíe (-re-tro-) s. f., art. uretrotomía, g.-d. art. uretrotomíei; pl. uretrotomíi, art. uretrotomíile
uretrotomul
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretrotomului
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretrotomuri
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretrotomurile
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretrotomurilor
URETROTÓM s.n. Instrument folosit pentru uretrotomie. [< fr. urétrotome].
uretru
URÉTRU s. n. v. uretră.

DOOM

urétră (-re-tră) s. f., g.-d. art. urétrei; pl. urétre
urez
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
ureze
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urezi
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urg
-URG Element secund de compunere savantă cu semnificația „creator”; „lucrător”. [Cf. it. -urgo, fr. -urge < gr. -ourgos].
urgent
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgenta
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgenta
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentai
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentam
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentare
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentare
URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

DOOM

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri
urgentarea
URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

DOOM

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri
urgentară
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentarăm
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentarăți
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentase
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentasem
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentaseră
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentaserăm
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentaserăți
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentaseși
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentaseți
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentat
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentat
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acțiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.
urgentau
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentași
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentați
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgente
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgentează
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentei
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgentele
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgentelor
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgentez
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgenteze
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentezi
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentul
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgentului
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgentând
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentînd
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

DOOM

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentări
URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

DOOM

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri
urgentării
URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

DOOM

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri
urgentările
URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

DOOM

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri
urgentărilor
URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

DOOM

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri
urgența
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

DOOM

urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe
urgențe
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

DOOM

urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe
urgenței
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

DOOM

urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe
urgențele
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

DOOM

urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe
urgențelor
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

DOOM

urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe
urgenți
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgenții
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgenților
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

DOOM

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgia
URGÍE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare; năpastă. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

DOOM

urgíe (pop.) s. f., art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíile
urgie
URGÍE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare; năpastă. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

DOOM

urgíe (pop.) s. f., art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíile
urgie
-URGÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „operă”, „lucrare”, „lucrătură”. [< it. -urgia, fr. -urgie, cf. gr. -ourgia < ergon].
urgiei
URGÍE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare; năpastă. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

DOOM

urgíe (pop.) s. f., art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíile
urgii
URGÍE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare; năpastă. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

DOOM

urgíe (pop.) s. f., art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíile
urgiile
URGÍE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare; năpastă. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

DOOM

urgíe (pop.) s. f., art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíile
urgiilor
URGÍE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare; năpastă. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

DOOM

urgíe (pop.) s. f., art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíile
urgisea
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgiseai
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgiseam
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisească
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgiseau
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgiseați
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisesc
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisește
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisești
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisi
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisii
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisim
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisind
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisire
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisire
URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.

DOOM

urgisíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri
urgisirea
URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.

DOOM

urgisíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri
urgisiri
URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.

DOOM

urgisíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri
urgisirii
URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.

DOOM

urgisíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri
urgisirile
URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.

DOOM

urgisíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri
urgisirilor
URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.

DOOM

urgisíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri
urgisiră
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisirăm
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisirăți
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisise
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisisem
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisiseră
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisiserăm
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisiserăți
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisiseși
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisiseți
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisit
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisit
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisita
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisite
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisitei
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisitele
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisitelor
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisitul
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisitului
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisiși
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisiți
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

DOOM

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisiți
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisiții
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgisiților
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
urgonian
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgoniana
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgonianul
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgonianului
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgoniene
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgonienei
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgonienele
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgonienelor
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgonieni
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgonienii
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
urgonienilor
URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formații calcaroase din cretacicul inferior, în care predomină coralii. // adj. Care aparține acestor formații. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
uri
ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. ură1.

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
uri
ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
uriadnic
URIÁDNIC, uriadnici, s. m. (Învechit) Subofițer în armata țaristă; funcționar inferior în poliția rurală din timpul țarilor. Colo lîngă ușă șede și uriadnicul și ne privește. CONTEMPORANUL, III 821.
uriaș
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriaș
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașa
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașa
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașe
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașe
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașei
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașei
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașele
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașele
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașelor
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașelor
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriași
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriași
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașii
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașii
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașilor
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașilor
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașul
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașul
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașului
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uriașului
URIÁȘ, -Ă, uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f. Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás.

DOOM

uriáș (-ri-aș) adj. m., s. m., pl. uriáși; adj. f., s. f. uriáșă, art. uriáșa, g.-d. art. uriáșei, pl. uriáșe
uric
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uric
URÍC2, urice, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
urica
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricar
URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.
uricar
URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

DOOM

uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári
uricare
URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.
uricarele
URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.
uricarelor
URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.
uricari
URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

DOOM

uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári
uricarii
URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

DOOM

uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári
uricarilor
URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

DOOM

uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári
uricarul
URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.
uricarul
URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

DOOM

uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári
uricarului
URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.
uricarului
URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

DOOM

uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári
urice
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
urice
URÍC2, urice, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
uricei
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricele
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricele
URÍC2, urice, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
uricelor
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricelor
URÍC2, urice, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
uricemia
URICEMÍE, uricemii, s. f. Creștere patologică a cantității de acid uric din sânge. – Din fr. uricémie.

DOOM

!uricemíe (-ri-ce-) s. f., art. uricemía, g.-d. art. uricemíei; pl. uricemíi, art. uricemíile
uricemie
URICEMÍE, uricemii, s. f. Creștere patologică a cantității de acid uric din sânge. – Din fr. uricémie.

DOOM

!uricemíe (-ri-ce-) s. f., art. uricemía, g.-d. art. uricemíei; pl. uricemíi, art. uricemíile
uricemiei
URICEMÍE, uricemii, s. f. Creștere patologică a cantității de acid uric din sânge. – Din fr. uricémie.

DOOM

!uricemíe (-ri-ce-) s. f., art. uricemía, g.-d. art. uricemíei; pl. uricemíi, art. uricemíile
uricemii
URICEMÍE, uricemii, s. f. Creștere patologică a cantității de acid uric din sânge. – Din fr. uricémie.

DOOM

!uricemíe (-ri-ce-) s. f., art. uricemía, g.-d. art. uricemíei; pl. uricemíi, art. uricemíile
uricemiile
URICEMÍE, uricemii, s. f. Creștere patologică a cantității de acid uric din sânge. – Din fr. uricémie.

DOOM

!uricemíe (-ri-ce-) s. f., art. uricemía, g.-d. art. uricemíei; pl. uricemíi, art. uricemíile
uricemiilor
URICEMÍE, uricemii, s. f. Creștere patologică a cantității de acid uric din sânge. – Din fr. uricémie.

DOOM

!uricemíe (-ri-ce-) s. f., art. uricemía, g.-d. art. uricemíei; pl. uricemíi, art. uricemíile
urici
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricii
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricilor
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricios
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
uriciune
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
uricopoietic
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoietica
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoietice
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoieticei
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoieticele
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoieticelor
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoietici
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoieticii
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoieticilor
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoieticul
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoieticului
URICOPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uricopoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïétique].
uricopoieza
URICOPOIÉZĂ s.f. Formarea de acid uric în organism. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïése].
uricopoieze
URICOPOIÉZĂ s.f. Formarea de acid uric în organism. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïése].
uricopoiezei
URICOPOIÉZĂ s.f. Formarea de acid uric în organism. [Pron. -po-ie-. / < fr. uricopoïése].
uricozuria
URICOZURÍE s.f. Eliminare de acid uric prin urină; uricurie. [Gen. -iei. / < fr. uricosurie].
uricozurie
URICOZURÍE s.f. Eliminare de acid uric prin urină; uricurie. [Gen. -iei. / < fr. uricosurie].
uricozuriei
URICOZURÍE s.f. Eliminare de acid uric prin urină; uricurie. [Gen. -iei. / < fr. uricosurie].
uricozurii
URICOZURÍE s.f. Eliminare de acid uric prin urină; uricurie. [Gen. -iei. / < fr. uricosurie].
uricozuriile
URICOZURÍE s.f. Eliminare de acid uric prin urină; uricurie. [Gen. -iei. / < fr. uricosurie].
uricozuriilor
URICOZURÍE s.f. Eliminare de acid uric prin urină; uricurie. [Gen. -iei. / < fr. uricosurie].
uricul
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricul
URÍC2, urice, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
uricului
ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

DOOM

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uricului
URÍC2, urice, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
uricurie
URICURÍE s.f. Uricozurie. [Gen. -iei. / < fr. uricurie].
urie
-URÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) urină”, „urinare”. [< it. -uria, fr. -urie, cf. gr. ouron].
urieșesc
URIEȘÉSC, -EÁSCĂ, urieșești, adj. (Învechit) De proporții ca ale uriașilor; uriaș. Sunetul unui clopot urieșesc. EMINESCU, N. 70. Fantomă mîndră, urieșească. ALEXANDRESCU, M. 145.
urieșiță
URIEȘÍȚĂ, urieșițe, s. f. Personaj din basme închipuit ca o femeie uriașă. Era o urieșiță groaznică cu un cap mare ca buhele. RETEGANUL, P. V 64.
urii
ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. ură1.

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
urii
ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
urile
ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. ură1.

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
urile
ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
urilor
ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. ură1.

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
urilor
ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

DOOM

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri
urina
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urina
URÍNĂ, urine, s. f. Lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat din organism prin uretră. – Din fr. urine, lat. urina.

DOOM

urínă s. f., g.-d. art. urínei; (cantități) pl. uríne
urinai
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinal
URINÁL, urinale, s. n. Vas plat de sticlă sau de material plastic prevăzut cu un gât, folosit de bărbații imobilizați la pat pentru urinare. – Din fr. urinal.

DOOM

urinál s. n., pl. urinále
urinale
URINÁL, urinale, s. n. Vas plat de sticlă sau de material plastic prevăzut cu un gât, folosit de bărbații imobilizați la pat pentru urinare. – Din fr. urinal.

DOOM

urinál s. n., pl. urinále
urinalele
URINÁL, urinale, s. n. Vas plat de sticlă sau de material plastic prevăzut cu un gât, folosit de bărbații imobilizați la pat pentru urinare. – Din fr. urinal.

DOOM

urinál s. n., pl. urinále
urinalelor
URINÁL, urinale, s. n. Vas plat de sticlă sau de material plastic prevăzut cu un gât, folosit de bărbații imobilizați la pat pentru urinare. – Din fr. urinal.

DOOM

urinál s. n., pl. urinále
urinalul
URINÁL, urinale, s. n. Vas plat de sticlă sau de material plastic prevăzut cu un gât, folosit de bărbații imobilizați la pat pentru urinare. – Din fr. urinal.

DOOM

urinál s. n., pl. urinále
urinalului
URINÁL, urinale, s. n. Vas plat de sticlă sau de material plastic prevăzut cu un gât, folosit de bărbații imobilizați la pat pentru urinare. – Din fr. urinal.

DOOM

urinál s. n., pl. urinále
urinam
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinar
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinar
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinara
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinara
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinare
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinare
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinare
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinare
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina.

DOOM

urináre s. f., g.-d. art. urinắrii; pl. urinắri
urinarea
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina.

DOOM

urináre s. f., g.-d. art. urinắrii; pl. urinắri
urinarei
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarei
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarele
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarele
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarelor
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarelor
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinari
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinari
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarii
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarii
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarilor
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarilor
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarul
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarul
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarului
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinarului
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

DOOM

geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
urinară
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinarăm
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinarăți
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinase
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinasem
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinaseră
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinaserăm
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinaserăți
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinaseși
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinaseți
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinat
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinau
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinași
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinați
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urine
URÍNĂ, urine, s. f. Lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat din organism prin uretră. – Din fr. urine, lat. urina.

DOOM

urínă s. f., g.-d. art. urínei; (cantități) pl. uríne
urinează
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinei
URÍNĂ, urine, s. f. Lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat din organism prin uretră. – Din fr. urine, lat. urina.

DOOM

urínă s. f., g.-d. art. urínei; (cantități) pl. uríne
urinele
URÍNĂ, urine, s. f. Lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat din organism prin uretră. – Din fr. urine, lat. urina.

DOOM

urínă s. f., g.-d. art. urínei; (cantități) pl. uríne
urinelor
URÍNĂ, urine, s. f. Lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat din organism prin uretră. – Din fr. urine, lat. urina.

DOOM

urínă s. f., g.-d. art. urínei; (cantități) pl. uríne
urinez
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urineze
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinezi
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinifer
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
urinifera
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
urinifere
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
uriniferei
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
uriniferele
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
uriniferelor
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
uriniferi
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
uriniferii
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
uriniferilor
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
uriniferul
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
uriniferului
URINIFÉR, -Ă, uriniferi, -e, adj. Privitor la urină sau la organele urinare, care aparține urinei sau organelor urinare; de urină. – Din fr. urinifère.

DOOM

urinifér adj. m., pl. uriniféri; f. uriniféră, pl. urinifére
urinoasa
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinoase
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinoasei
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinoasele
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinoaselor
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinos
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinosul
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinosului
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinoși
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinoșii
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinoșilor
URINÓS, -OÁSĂ, urinoși, -oase, adj. De urină, referitor la urină. – Din fr. urineux.

DOOM

urinós adj. m., pl. urinóși; f. urinoásă, pl. urinoáse
urinând
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinînd
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.

DOOM

uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinări
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina.

DOOM

urináre s. f., g.-d. art. urinắrii; pl. urinắri
urinării
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina.

DOOM

urináre s. f., g.-d. art. urinắrii; pl. urinắri
urinările
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina.

DOOM

urináre s. f., g.-d. art. urinắrii; pl. urinắri
urinărilor
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina.

DOOM

urináre s. f., g.-d. art. urinắrii; pl. urinắri
urioc
URUIÓC, uruioace, s. n. (Popular) Partea urzelii de la capătul pînzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă cînd se scoate pînza din război. Ața de tăiet mămăliga se face din uruioc. ȘEZ. VIII 90. – Variantă: urióc (SEVASTOS, N. 315) s. n.
urla
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlai
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlam
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlare
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlare
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.
urlară
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlarăm
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlarăți
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlase
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlasem
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlaseră
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlaserăm
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlaserăți
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlaseși
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlaseți
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlat
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlat
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlata
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlate
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlatei
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlatele
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlatelor
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlatul
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlatului
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlau
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlași
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlați
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlați
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlați
URLÁȚI s. m. pl. (Reg.; în expr.) A se duce pe urlați = a fugi repede de undeva (urlând). – Din urla.

DOOM

urláți (reg., în expr. a se duce pe ~) s. m. pl.
urlații
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urlaților
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla.

DOOM

urlát s. n.
urle
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlean
URLEÁN s. n. (Regional) Vopsea de culoare cărămizie, (folosită în industria casnică). Pentru a se vopsi pielea de cojoc, se întrebuințează urleanul. I. IONESCU, M. 699.
urlet
ÚRLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

DOOM

úrlet s. n., pl. úrlete
urlete
ÚRLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

DOOM

úrlet s. n., pl. úrlete
urletele
ÚRLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

DOOM

úrlet s. n., pl. úrlete
urletelor
ÚRLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

DOOM

úrlet s. n., pl. úrlete
urletul
ÚRLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

DOOM

úrlet s. n., pl. úrlete
urletului
ÚRLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

DOOM

úrlet s. n., pl. úrlete
urli
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urloaie
URLÓI, urloaie, s. n. (Pop.) Burlan. – Et. nec. Cf. urlă.

DOOM

urlói (pop.) s. n., pl. urloáie
urloaiele
URLÓI, urloaie, s. n. (Pop.) Burlan. – Et. nec. Cf. urlă.

DOOM

urlói (pop.) s. n., pl. urloáie
urloaielor
URLÓI, urloaie, s. n. (Pop.) Burlan. – Et. nec. Cf. urlă.

DOOM

urlói (pop.) s. n., pl. urloáie
urloi
URLÓI, urloaie, s. n. (Pop.) Burlan. – Et. nec. Cf. urlă.

DOOM

urlói (pop.) s. n., pl. urloáie
urloiul
URLÓI, urloaie, s. n. (Pop.) Burlan. – Et. nec. Cf. urlă.

DOOM

urlói (pop.) s. n., pl. urloáie
urloiului
URLÓI, urloaie, s. n. (Pop.) Burlan. – Et. nec. Cf. urlă.

DOOM

urlói (pop.) s. n., pl. urloáie
urlu
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlui
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluia
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiai
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiala
URUIÁLĂ s. f. v. urluială.

DOOM

urluiálă s. f., g.-d. art. urluiélii; pl. urluiéli
urluiam
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiască
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiau
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiați
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluieli
URUIÁLĂ s. f. v. urluială.

DOOM

urluiálă s. f., g.-d. art. urluiélii; pl. urluiéli
urluielii
URUIÁLĂ s. f. v. urluială.

DOOM

urluiálă s. f., g.-d. art. urluiélii; pl. urluiéli
urluielile
URUIÁLĂ s. f. v. urluială.

DOOM

urluiálă s. f., g.-d. art. urluiélii; pl. urluiéli
urluielilor
URUIÁLĂ s. f. v. urluială.

DOOM

urluiálă s. f., g.-d. art. urluiélii; pl. urluiéli
urluiesc
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiește
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiești
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluii
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluim
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluind
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluire
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluire
URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.
urluirea
URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.
urluiri
URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.
urluirii
URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.
urluirile
URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.
urluirilor
URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.
urluiră
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluirăm
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluirăți
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluise
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluisem
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiseră
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiserăm
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiserăți
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiseși
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiseți
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluit
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluit
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluita
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluite
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluitei
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluitele
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluitelor
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluitoare
URLUITOÁRE, urluitori, s. f. Mașină cu care se urluiesc boabele sau turtele furajere de semințe oleaginoase. [Pr.: -lu-i-. – Var.: uruitoáre s. f.] – Urlui + suf. -toare.

DOOM

urluitoáre (-lu-i-) s. f., g.-d. art. urluitórii; pl. urluitóri
urluitoarea
URLUITOÁRE, urluitori, s. f. Mașină cu care se urluiesc boabele sau turtele furajere de semințe oleaginoase. [Pr.: -lu-i-. – Var.: uruitoáre s. f.] – Urlui + suf. -toare.

DOOM

urluitoáre (-lu-i-) s. f., g.-d. art. urluitórii; pl. urluitóri
urluitori
URLUITOÁRE, urluitori, s. f. Mașină cu care se urluiesc boabele sau turtele furajere de semințe oleaginoase. [Pr.: -lu-i-. – Var.: uruitoáre s. f.] – Urlui + suf. -toare.

DOOM

urluitoáre (-lu-i-) s. f., g.-d. art. urluitórii; pl. urluitóri
urluitorii
URLUITOÁRE, urluitori, s. f. Mașină cu care se urluiesc boabele sau turtele furajere de semințe oleaginoase. [Pr.: -lu-i-. – Var.: uruitoáre s. f.] – Urlui + suf. -toare.

DOOM

urluitoáre (-lu-i-) s. f., g.-d. art. urluitórii; pl. urluitóri
urluitorile
URLUITOÁRE, urluitori, s. f. Mașină cu care se urluiesc boabele sau turtele furajere de semințe oleaginoase. [Pr.: -lu-i-. – Var.: uruitoáre s. f.] – Urlui + suf. -toare.

DOOM

urluitoáre (-lu-i-) s. f., g.-d. art. urluitórii; pl. urluitóri
urluitorilor
URLUITOÁRE, urluitori, s. f. Mașină cu care se urluiesc boabele sau turtele furajere de semințe oleaginoase. [Pr.: -lu-i-. – Var.: uruitoáre s. f.] – Urlui + suf. -toare.

DOOM

urluitoáre (-lu-i-) s. f., g.-d. art. urluitórii; pl. urluitóri
urluitul
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluitului
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluiși
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiți
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
urluiți
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluiții
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urluiților
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
urlup
URLÚP interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porumbei sau de alte păsări. – Onomatopee.

DOOM

hurlúp/urlúp (reg.) s. m., pl. hurlúpi/urlúpi
urlupi
URLÚP interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porumbei sau de alte păsări. – Onomatopee.

DOOM

hurlúp/urlúp (reg.) s. m., pl. hurlúpi/urlúpi
urlupii
URLÚP interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porumbei sau de alte păsări. – Onomatopee.

DOOM

hurlúp/urlúp (reg.) s. m., pl. hurlúpi/urlúpi
urlupilor
URLÚP interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porumbei sau de alte păsări. – Onomatopee.

DOOM

hurlúp/urlúp (reg.) s. m., pl. hurlúpi/urlúpi
urlupul
URLÚP interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porumbei sau de alte păsări. – Onomatopee.

DOOM

hurlúp/urlúp (reg.) s. m., pl. hurlúpi/urlúpi
urlupului
URLÚP interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porumbei sau de alte păsări. – Onomatopee.

DOOM

hurlúp/urlúp (reg.) s. m., pl. hurlúpi/urlúpi
urlând
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlînd
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

DOOM

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă
urlătoare
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
urlătoare
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătoarea
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
urlătoarea
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătoarei
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătoarele
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătoarelor
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlător
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlători
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
urlători
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătorii
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
urlătorii
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătorile
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
urlătorilor
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
urlătorilor
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătorul
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătorului
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

DOOM

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urm
URM, urmi, s. m. (Bot.) Mojdrean. – Lat. ornus (după ulm).

DOOM

urm s. m., pl. urmi
urma
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urma
ÚRMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, niciun pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ◊ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. 4. (Mai ales la pl.) Rămășițe, vestigii. 5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva. – Lat. *orma.

DOOM

*în úrmă- loc. prep. (ĭ)
urmai
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmam
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmare
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmare
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.

DOOM

urmáre s. f., g.-d. art. urmắrii; pl. urmắri
urmarea
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.

DOOM

urmáre s. f., g.-d. art. urmắrii; pl. urmắri
urmară
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmarăm
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmarăți
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmase
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmasem
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmaseră
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmaserăm
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmaserăți
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmaseși
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmaseți
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmat
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmau
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmaș
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașa
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașe
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașei
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașele
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașelor
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmași
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmași
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașii
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașilor
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașul
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmașului
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.

DOOM

urmáș s. m., pl. urmáși
urmați
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urme
ÚRMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, niciun pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ◊ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. 4. (Mai ales la pl.) Rămășițe, vestigii. 5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva. – Lat. *orma.

DOOM

*în úrmă- loc. prep. (ĭ)
urmează
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmei
ÚRMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, niciun pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ◊ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. 4. (Mai ales la pl.) Rămășițe, vestigii. 5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva. – Lat. *orma.

DOOM

*în úrmă- loc. prep. (ĭ)
urmele
ÚRMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, niciun pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ◊ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. 4. (Mai ales la pl.) Rămășițe, vestigii. 5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva. – Lat. *orma.

DOOM

*în úrmă- loc. prep. (ĭ)
urmelor
ÚRMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, niciun pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ◊ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. 4. (Mai ales la pl.) Rămășițe, vestigii. 5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva. – Lat. *orma.

DOOM

*în úrmă- loc. prep. (ĭ)
urmez
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmeze
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmezi
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmi
URM, urmi, s. m. (Bot.) Mojdrean. – Lat. ornus (după ulm).

DOOM

urm s. m., pl. urmi
urmii
URM, urmi, s. m. (Bot.) Mojdrean. – Lat. ornus (după ulm).

DOOM

urm s. m., pl. urmi
urmilor
URM, urmi, s. m. (Bot.) Mojdrean. – Lat. ornus (după ulm).

DOOM

urm s. m., pl. urmi
urmișoară
URMIȘOÁRĂ, urmișoare, s. f. (Popular) Urmuliță. Ș-a dat peste-o urmișoară de fiară. Da nu-i de fiară, ci-i de căprioară. SEVASTOS, N. 169.
urmul
URM, urmi, s. m. (Bot.) Mojdrean. – Lat. ornus (după ulm).

DOOM

urm s. m., pl. urmi
urmulița
URMULÍȚĂ, urmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui urmă; urmușoară, urmuță. – Urmă + suf. -uliță.

DOOM

urmulíță (pop.) s. f., g.-d. art. urmulíței; pl. urmulíțe
urmulițe
URMULÍȚĂ, urmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui urmă; urmușoară, urmuță. – Urmă + suf. -uliță.

DOOM

urmulíță (pop.) s. f., g.-d. art. urmulíței; pl. urmulíțe
urmuliței
URMULÍȚĂ, urmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui urmă; urmușoară, urmuță. – Urmă + suf. -uliță.

DOOM

urmulíță (pop.) s. f., g.-d. art. urmulíței; pl. urmulíțe
urmulițele
URMULÍȚĂ, urmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui urmă; urmușoară, urmuță. – Urmă + suf. -uliță.

DOOM

urmulíță (pop.) s. f., g.-d. art. urmulíței; pl. urmulíțe
urmulițelor
URMULÍȚĂ, urmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui urmă; urmușoară, urmuță. – Urmă + suf. -uliță.

DOOM

urmulíță (pop.) s. f., g.-d. art. urmulíței; pl. urmulíțe
urmului
URM, urmi, s. m. (Bot.) Mojdrean. – Lat. ornus (după ulm).

DOOM

urm s. m., pl. urmi
urmușoara
URMUȘOÁRĂ, urmușoare, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -ușoară.

DOOM

urmușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. urmușoárei; pl. urmușoáre
urmușoare
URMUȘOÁRĂ, urmușoare, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -ușoară.

DOOM

urmușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. urmușoárei; pl. urmușoáre
urmușoarei
URMUȘOÁRĂ, urmușoare, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -ușoară.

DOOM

urmușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. urmușoárei; pl. urmușoáre
urmușoarele
URMUȘOÁRĂ, urmușoare, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -ușoară.

DOOM

urmușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. urmușoárei; pl. urmușoáre
urmușoarelor
URMUȘOÁRĂ, urmușoare, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -ușoară.

DOOM

urmușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. urmușoárei; pl. urmușoáre
urmuța
URMÚȚĂ, urmuțe, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -uță.

DOOM

urmúță (pop.) s. f., g.-d. art. urmúței; pl. urmúțe
urmuțe
URMÚȚĂ, urmuțe, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -uță.

DOOM

urmúță (pop.) s. f., g.-d. art. urmúței; pl. urmúțe
urmuței
URMÚȚĂ, urmuțe, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -uță.

DOOM

urmúță (pop.) s. f., g.-d. art. urmúței; pl. urmúțe
urmuțele
URMÚȚĂ, urmuțe, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -uță.

DOOM

urmúță (pop.) s. f., g.-d. art. urmúței; pl. urmúțe
urmuțelor
URMÚȚĂ, urmuțe, s. f. (Pop.) Urmuliță. – Urmă + suf. -uță.

DOOM

urmúță (pop.) s. f., g.-d. art. urmúței; pl. urmúțe
urmând
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmînd
URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe un anumit drum. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după o idee, un principiu etc.; a urmări; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

DOOM

în úrma loc. prep. (~ lui, ~-i)
urmărea
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăreai
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăream
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărească
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăreau
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăreați
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăresc
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărește
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărești
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmări
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.

DOOM

urmáre s. f., g.-d. art. urmắrii; pl. urmắri
urmări
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmării
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.

DOOM

urmáre s. f., g.-d. art. urmắrii; pl. urmắri
urmării
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmările
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.

DOOM

urmáre s. f., g.-d. art. urmắrii; pl. urmắri
urmărilor
URMÁRE, urmări, s. f. 1. Acțiunea de a urma și rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = așadar, deci. ♦ Consecință, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.

DOOM

urmáre s. f., g.-d. art. urmắrii; pl. urmắri
urmărim
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărind
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărire
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărire
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei. ♦ Acțiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. – V. urmări.

DOOM

urmăríre s. f., g.-d. art. urmărírii; pl. urmăríri
urmărirea
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei. ♦ Acțiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. – V. urmări.

DOOM

urmăríre s. f., g.-d. art. urmărírii; pl. urmăríri
urmăriri
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei. ♦ Acțiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. – V. urmări.

DOOM

urmăríre s. f., g.-d. art. urmărírii; pl. urmăríri
urmăririi
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei. ♦ Acțiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. – V. urmări.

DOOM

urmăríre s. f., g.-d. art. urmărírii; pl. urmăríri
urmăririle
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei. ♦ Acțiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. – V. urmări.

DOOM

urmăríre s. f., g.-d. art. urmărírii; pl. urmăríri
urmăririlor
URMĂRÍRE, urmăriri, s. f. Acțiunea de a urmări și rezultatul ei. ♦ Acțiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. – V. urmări.

DOOM

urmăríre s. f., g.-d. art. urmărírii; pl. urmăríri
urmăriră
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărirăm
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărirăți
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărise
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărisem
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăriseră
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăriserăm
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăriserăți
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăriseși
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăriseți
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărit
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmărit
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmărit
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmărita
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmărita
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmărite
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmărite
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritei
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritei
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritele
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritele
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritelor
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritelor
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritoare
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritoarea
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritoarei
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritoarele
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritoarelor
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritor
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritori
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritorii
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritorilor
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritorul
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritorului
URMĂRITÓR, -OÁRE, urmăritori, -oare, s. m. și f. Persoană care urmărește pe cineva (pentru a supraveghea, a prinde, a aresta). – Urmări + suf. -tor.

DOOM

urmăritór s. m., pl. urmăritóri
urmăritul
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritul
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritului
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăritului
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăriși
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăriți
URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări.

DOOM

urmărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urmărésc, imperf. 3 sg. urmăreá; conj. prez. 3 să urmăreáscă
urmăriți
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăriți
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăriții
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăriții
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăriților
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
urmăriților
URMĂRÍT, -Ă, urmăriți, -te, s. m. și f. Persoană care este căutată de organele judiciare, polițienești etc. (pentru o infracțiune comisă). – V. urmări.

DOOM

urmărít adj. m., s. m., pl. urmăríți; adj. f., s. f. urmărítă, pl. urmăríte
următoare
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoare
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoarea
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoarea
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoarei
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoarei
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoarele
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoarele
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoarelor
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următoarelor
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următor
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următor
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următori
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următori
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următorii
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următorii
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următorilor
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următorilor
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următorul
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următorul
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următorului
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
următorului
URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.

DOOM

următór adj. m., s. m., pl. următóri; adj. f., s. f. sg. și pl. următoáre; abr. urm.
urna
ÚRNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

DOOM

úrnă s. f., g.-d. art. úrnei; pl. úrne
urne
ÚRNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

DOOM

úrnă s. f., g.-d. art. úrnei; pl. úrne
urnea
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urneai
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urneam
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnească
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urneau
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urneați
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnei
ÚRNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

DOOM

úrnă s. f., g.-d. art. úrnei; pl. úrne
urnele
ÚRNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

DOOM

úrnă s. f., g.-d. art. úrnei; pl. úrne
urnelor
ÚRNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

DOOM

úrnă s. f., g.-d. art. úrnei; pl. úrne
urnesc
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnește
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnești
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urni
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnii
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnim
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnind
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnire
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnire
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei. – V. urni.

DOOM

urníre s. f., g.-d. art. urnírii; pl. urníri
urnirea
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei. – V. urni.

DOOM

urníre s. f., g.-d. art. urnírii; pl. urníri
urniri
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei. – V. urni.

DOOM

urníre s. f., g.-d. art. urnírii; pl. urníri
urnirii
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei. – V. urni.

DOOM

urníre s. f., g.-d. art. urnírii; pl. urníri
urnirile
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei. – V. urni.

DOOM

urníre s. f., g.-d. art. urnírii; pl. urníri
urnirilor
URNÍRE, urniri, s. f. Acțiunea de a (se) urni și rezultatul ei. – V. urni.

DOOM

urníre s. f., g.-d. art. urnírii; pl. urníri
urniră
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnirăm
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnirăți
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnise
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnisem
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urniseră
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urniserăm
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urniserăți
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urniseși
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urniseți
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnit
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urnit
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. A pune în funcțiune o mașină, un sistem tehnic etc. – Din sl. urinonti.
urniși
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
urniți
URNÍ, urnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mișca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se află. ♦ Tranz. Apune în funcțiune, a porni o mașină, un sistem tehnic. – Din sl. urinonti.

DOOM

urní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urnésc, imperf. 3 sg. urneá; conj. prez. 3 să urneáscă
uro
URO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „coadă”. [< fr., it. uro-, cf. gr. oura].
uro
URO1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) urină”, „urinare”, „acid uric”, „uree”. [Var. ur-, ureo-. / < fr., it. uro-, cf. gr. ouron – urină].
urobacteria
UROBACTÉRIE, urobacterii, s. f. Microb existent în depozitele care conțin substanțe azotate în descompunere. – Din fr. urobactérie.

DOOM

urobactérie (-ri-e) s. f., art. urobactéria (-ri-a), g.-d. art. urobactériei; pl. urobactérii, art. urobactériile (-ri-i-)
urobacterie
UROBACTÉRIE, urobacterii, s. f. Microb existent în depozitele care conțin substanțe azotate în descompunere. – Din fr. urobactérie.

DOOM

urobactérie (-ri-e) s. f., art. urobactéria (-ri-a), g.-d. art. urobactériei; pl. urobactérii, art. urobactériile (-ri-i-)
urobacteriei
UROBACTÉRIE, urobacterii, s. f. Microb existent în depozitele care conțin substanțe azotate în descompunere. – Din fr. urobactérie.

DOOM

urobactérie (-ri-e) s. f., art. urobactéria (-ri-a), g.-d. art. urobactériei; pl. urobactérii, art. urobactériile (-ri-i-)
urobacterii
UROBACTÉRIE, urobacterii, s. f. Microb existent în depozitele care conțin substanțe azotate în descompunere. – Din fr. urobactérie.

DOOM

urobactérie (-ri-e) s. f., art. urobactéria (-ri-a), g.-d. art. urobactériei; pl. urobactérii, art. urobactériile (-ri-i-)
urobacteriile
UROBACTÉRIE, urobacterii, s. f. Microb existent în depozitele care conțin substanțe azotate în descompunere. – Din fr. urobactérie.

DOOM

urobactérie (-ri-e) s. f., art. urobactéria (-ri-a), g.-d. art. urobactériei; pl. urobactérii, art. urobactériile (-ri-i-)
urobacteriilor
UROBACTÉRIE, urobacterii, s. f. Microb existent în depozitele care conțin substanțe azotate în descompunere. – Din fr. urobactérie.

DOOM

urobactérie (-ri-e) s. f., art. urobactéria (-ri-a), g.-d. art. urobactériei; pl. urobactérii, art. urobactériile (-ri-i-)
urobilina
UROBILÍNĂ s. f. Pigment biliar de culoare galbenă-brună a cărui prezență în cantități mari în urină indică un proces patologic hepatic. – Din fr. urobiline.

DOOM

urobilínă s. f., g.-d. art. urobilínei
urobiline
UROBILÍNĂ s. f. Pigment biliar de culoare galbenă-brună a cărui prezență în cantități mari în urină indică un proces patologic hepatic. – Din fr. urobiline.

DOOM

urobilínă s. f., g.-d. art. urobilínei
urobilinei
UROBILÍNĂ s. f. Pigment biliar de culoare galbenă-brună a cărui prezență în cantități mari în urină indică un proces patologic hepatic. – Din fr. urobiline.

DOOM

urobilínă s. f., g.-d. art. urobilínei
urobilinogen
UROBILINOGÉN s. n. Compus organic format în intestin prin reducerea bilirubinei, reabsorbit apoi numai în parte prin peretele intestinal și redat ficatului. – Din fr. urobilinogène.

DOOM

urobilinogén s. n.
urobilinogene
UROBILINOGÉN s. n. Compus organic format în intestin prin reducerea bilirubinei, reabsorbit apoi numai în parte prin peretele intestinal și redat ficatului. – Din fr. urobilinogène.

DOOM

urobilinogén s. n.
urobilinogenele
UROBILINOGÉN s. n. Compus organic format în intestin prin reducerea bilirubinei, reabsorbit apoi numai în parte prin peretele intestinal și redat ficatului. – Din fr. urobilinogène.

DOOM

urobilinogén s. n.
urobilinogenelor
UROBILINOGÉN s. n. Compus organic format în intestin prin reducerea bilirubinei, reabsorbit apoi numai în parte prin peretele intestinal și redat ficatului. – Din fr. urobilinogène.

DOOM

urobilinogén s. n.
urobilinogenul
UROBILINOGÉN s. n. Compus organic format în intestin prin reducerea bilirubinei, reabsorbit apoi numai în parte prin peretele intestinal și redat ficatului. – Din fr. urobilinogène.

DOOM

urobilinogén s. n.
urobilinogenului
UROBILINOGÉN s. n. Compus organic format în intestin prin reducerea bilirubinei, reabsorbit apoi numai în parte prin peretele intestinal și redat ficatului. – Din fr. urobilinogène.

DOOM

urobilinogén s. n.
urobilinuria
UROBILINURÍE s.f. Prezența urobilinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. urobilinurie].
urobilinurie
UROBILINURÍE s.f. Prezența urobilinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. urobilinurie].
urobilinuriei
UROBILINURÍE s.f. Prezența urobilinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. urobilinurie].
urobilinurii
UROBILINURÍE s.f. Prezența urobilinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. urobilinurie].
urobilinuriile
UROBILINURÍE s.f. Prezența urobilinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. urobilinurie].
urobilinuriilor
UROBILINURÍE s.f. Prezența urobilinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. urobilinurie].
urocordat
UROCORDÁT, urocordate, s. n. (Zool.) Tunicier. – Din fr. urocordés.

DOOM

urocordát s. n., pl. urocordáte
urocordate
UROCORDÁT, urocordate, s. n. (Zool.) Tunicier. – Din fr. urocordés.

DOOM

urocordát s. n., pl. urocordáte
urocordatele
UROCORDÁT, urocordate, s. n. (Zool.) Tunicier. – Din fr. urocordés.

DOOM

urocordát s. n., pl. urocordáte
urocordatelor
UROCORDÁT, urocordate, s. n. (Zool.) Tunicier. – Din fr. urocordés.

DOOM

urocordát s. n., pl. urocordáte
urocordatul
UROCORDÁT, urocordate, s. n. (Zool.) Tunicier. – Din fr. urocordés.

DOOM

urocordát s. n., pl. urocordáte
urocordatului
UROCORDÁT, urocordate, s. n. (Zool.) Tunicier. – Din fr. urocordés.

DOOM

urocordát s. n., pl. urocordáte
urocrom
UROCRÓM s.n. Substanță azotoasă galbenă, foarte bogată în pigmenți urinari. [< fr. urochrome].
urocromul
UROCRÓM s.n. Substanță azotoasă galbenă, foarte bogată în pigmenți urinari. [< fr. urochrome].
urocromului
UROCRÓM s.n. Substanță azotoasă galbenă, foarte bogată în pigmenți urinari. [< fr. urochrome].
urocultura
UROCULTÚRĂ, uroculturi, s. f. Probă de laborator prin care se cercetează cultura microbiană din urină. – Din fr. uroculture.

DOOM

urocultúră s. f., g.-d. art. urocultúrii; pl. urocultúri
uroculturi
UROCULTÚRĂ, uroculturi, s. f. Probă de laborator prin care se cercetează cultura microbiană din urină. – Din fr. uroculture.

DOOM

urocultúră s. f., g.-d. art. urocultúrii; pl. urocultúri
uroculturii
UROCULTÚRĂ, uroculturi, s. f. Probă de laborator prin care se cercetează cultura microbiană din urină. – Din fr. uroculture.

DOOM

urocultúră s. f., g.-d. art. urocultúrii; pl. urocultúri
uroculturile
UROCULTÚRĂ, uroculturi, s. f. Probă de laborator prin care se cercetează cultura microbiană din urină. – Din fr. uroculture.

DOOM

urocultúră s. f., g.-d. art. urocultúrii; pl. urocultúri
uroculturilor
UROCULTÚRĂ, uroculturi, s. f. Probă de laborator prin care se cercetează cultura microbiană din urină. – Din fr. uroculture.

DOOM

urocultúră s. f., g.-d. art. urocultúrii; pl. urocultúri
urodel
URODÉL, urodele, s. n. (Zool.) Caudat. – Din fr. urodèles.

DOOM

urodél s. n., pl. urodéle
urodele
URODÉL, urodele, s. n. (Zool.) Caudat. – Din fr. urodèles.

DOOM

urodél s. n., pl. urodéle
urodelele
URODÉL, urodele, s. n. (Zool.) Caudat. – Din fr. urodèles.

DOOM

urodél s. n., pl. urodéle
urodelelor
URODÉL, urodele, s. n. (Zool.) Caudat. – Din fr. urodèles.

DOOM

urodél s. n., pl. urodéle
urodelul
URODÉL, urodele, s. n. (Zool.) Caudat. – Din fr. urodèles.

DOOM

urodél s. n., pl. urodéle
urodelului
URODÉL, urodele, s. n. (Zool.) Caudat. – Din fr. urodèles.

DOOM

urodél s. n., pl. urodéle
urodensimetre
URODENSIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea densității urinei. [< fr. urodensimètre].
urodensimetrele
URODENSIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea densității urinei. [< fr. urodensimètre].
urodensimetrelor
URODENSIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea densității urinei. [< fr. urodensimètre].
urodensimetru
URODENSIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea densității urinei. [< fr. urodensimètre].
urodensimetrul
URODENSIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea densității urinei. [< fr. urodensimètre].
urodensimetrului
URODENSIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea densității urinei. [< fr. urodensimètre].
urodinia
URODINÍE s.f. Micțiune dureroasă; durere la urinat. [< fr. urodynie, cf. gr. ouron – urină, odyne – durere].

DOOM

urodiníe s. f., art. urodinía, g.-d. urodiníi, art. urodiníei
urodinie
URODINÍE s.f. Micțiune dureroasă; durere la urinat. [< fr. urodynie, cf. gr. ouron – urină, odyne – durere].

DOOM

urodiníe s. f., art. urodinía, g.-d. urodiníi, art. urodiníei
urodiniei
URODINÍE s.f. Micțiune dureroasă; durere la urinat. [< fr. urodynie, cf. gr. ouron – urină, odyne – durere].

DOOM

urodiníe s. f., art. urodinía, g.-d. urodiníi, art. urodiníei
urodinii
URODINÍE s.f. Micțiune dureroasă; durere la urinat. [< fr. urodynie, cf. gr. ouron – urină, odyne – durere].

DOOM

urodiníe s. f., art. urodinía, g.-d. urodiníi, art. urodiníei
urodiniile
URODINÍE s.f. Micțiune dureroasă; durere la urinat. [< fr. urodynie, cf. gr. ouron – urină, odyne – durere].

DOOM

urodiníe s. f., art. urodinía, g.-d. urodiníi, art. urodiníei
urodiniilor
URODINÍE s.f. Micțiune dureroasă; durere la urinat. [< fr. urodynie, cf. gr. ouron – urină, odyne – durere].

DOOM

urodiníe s. f., art. urodinía, g.-d. urodiníi, art. urodiníei
urogallus
COCÓȘ, (I, III, IV) cocoși, s. m., (II) cocoașe, s. n. I. S. m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). ◊ Expr. Cântă cocoșul (într-o casă), se spune pentru a arăta că într-o familie dată bărbatul are cuvântul hotărâtor. Basm (sau poveste) cu cocoșul roșu = povestire, întâmplare fără sfârșit sau neadevărată. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor păsări. ◊ Compuse: cocoș-de-munte sau cocoș-sălbatic = pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic și puțin încovoiat (Tetrao urogallus); cocoș-de-mesteacăn = pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). II. S. n. 1. Ciocănel percutor la armele de vânătoare. 2. Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acționate cu aer comprimat sau cu aburi. III. S. m. 1. (Pop.) Partea centrală a miezului pepenelui verde, mai dulce și lipsită de sâmburi. 2. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). IV. S. m. Categorie în care sunt încadrați boxerii între 51 și 54 kg și luptătorii între 52 și 57 kg; boxer sau luptător care face parte din această categorie. [Var.: (reg.) cucóș s. m. și n.] – Din sl. kokoši „găină”.
urogastrona
UROGASTRÓNĂ s.f. Compus chimic natural, izolat din urină, cu acțiune inhibitoare asupra motilității stomacului și secreției gastrice. [< fr. urogastrone, cf. gr. ouron – urină, gaster – stomac].

DOOM

urogastrónă s. f., g.-d. art. urogastrónei
urogastrone
UROGASTRÓNĂ s.f. Compus chimic natural, izolat din urină, cu acțiune inhibitoare asupra motilității stomacului și secreției gastrice. [< fr. urogastrone, cf. gr. ouron – urină, gaster – stomac].

DOOM

urogastrónă s. f., g.-d. art. urogastrónei
urogastronei
UROGASTRÓNĂ s.f. Compus chimic natural, izolat din urină, cu acțiune inhibitoare asupra motilității stomacului și secreției gastrice. [< fr. urogastrone, cf. gr. ouron – urină, gaster – stomac].

DOOM

urogastrónă s. f., g.-d. art. urogastrónei
urogenital
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitala
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitale
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitalei
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitalele
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitalelor
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitali
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitalii
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitalilor
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitalul
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urogenitalului
UROGENITÁL, -Ă, urogenitali, -e, adj. Care se referă la aparatul urinar și la cel genital, care cuprinde aceste două aparate. – Din fr. urogénital.

DOOM

urogenitál adj. m., pl. urogenitáli; f. urogenitálă, pl. urogenitále
urografia
UROGRAFÍE, urografii, s. f. Radiografie a aparatului urinar. – Din fr. urographie.

DOOM

urografíe (-ro-gra-) s. f., art. urografía, g.-d. art. urografíei; (radiografii) pl. urografíi, art. urografíile
urografie
UROGRAFÍE, urografii, s. f. Radiografie a aparatului urinar. – Din fr. urographie.

DOOM

urografíe (-ro-gra-) s. f., art. urografía, g.-d. art. urografíei; (radiografii) pl. urografíi, art. urografíile
urografiei
UROGRAFÍE, urografii, s. f. Radiografie a aparatului urinar. – Din fr. urographie.

DOOM

urografíe (-ro-gra-) s. f., art. urografía, g.-d. art. urografíei; (radiografii) pl. urografíi, art. urografíile
urografii
UROGRAFÍE, urografii, s. f. Radiografie a aparatului urinar. – Din fr. urographie.

DOOM

urografíe (-ro-gra-) s. f., art. urografía, g.-d. art. urografíei; (radiografii) pl. urografíi, art. urografíile
urografiile
UROGRAFÍE, urografii, s. f. Radiografie a aparatului urinar. – Din fr. urographie.

DOOM

urografíe (-ro-gra-) s. f., art. urografía, g.-d. art. urografíei; (radiografii) pl. urografíi, art. urografíile
urografiilor
UROGRAFÍE, urografii, s. f. Radiografie a aparatului urinar. – Din fr. urographie.

DOOM

urografíe (-ro-gra-) s. f., art. urografía, g.-d. art. urografíei; (radiografii) pl. urografíi, art. urografíile
urolitiaza
UROLITIÁZĂ s.f. Litiază a căilor urinare. [Pron. -ti-a-. / cf. it. urilitiasi, germ. Urolithiasis].
urolitiaze
UROLITIÁZĂ s.f. Litiază a căilor urinare. [Pron. -ti-a-. / cf. it. urilitiasi, germ. Urolithiasis].
urolitiazei
UROLITIÁZĂ s.f. Litiază a căilor urinare. [Pron. -ti-a-. / cf. it. urilitiasi, germ. Urolithiasis].
urolog
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologa
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologe
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologei
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologele
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologelor
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologi
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologia
UROLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia aparatului urinar. – Din fr. urologie.

DOOM

urologíe s. f., art. urología, g.-d. urologíi, art. urologíei
urologic
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologica
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologice
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologicei
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologicele
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologicelor
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologici
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologicii
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologicilor
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologicul
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologicului
UROLÓGIC, -Ă, urologici, -ce, adj. (Med.) De urologie. – Din fr. urologique.
urologie
UROLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia aparatului urinar. – Din fr. urologie.

DOOM

urologíe s. f., art. urología, g.-d. urologíi, art. urologíei
urologiei
UROLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia aparatului urinar. – Din fr. urologie.

DOOM

urologíe s. f., art. urología, g.-d. urologíi, art. urologíei
urologii
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologii
UROLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia aparatului urinar. – Din fr. urologie.

DOOM

urologíe s. f., art. urología, g.-d. urologíi, art. urologíei
urologilor
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologul
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urologului
UROLÓG, -Ă, urologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în urologie. – Din fr. urologue.

DOOM

urológă (rar) s. f., g.-d. art. urológei; pl. urológe
urometre
UROMÉTRU, urometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității urinei. – Din fr. uromètre.

DOOM

urométru (-me-tru) s. n., art. urométrul; pl. urométre
urometrele
UROMÉTRU, urometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității urinei. – Din fr. uromètre.

DOOM

urométru (-me-tru) s. n., art. urométrul; pl. urométre
urometrelor
UROMÉTRU, urometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității urinei. – Din fr. uromètre.

DOOM

urométru (-me-tru) s. n., art. urométrul; pl. urométre
urometru
UROMÉTRU, urometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității urinei. – Din fr. uromètre.

DOOM

urométru (-me-tru) s. n., art. urométrul; pl. urométre
urometrul
UROMÉTRU, urometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității urinei. – Din fr. uromètre.

DOOM

urométru (-me-tru) s. n., art. urométrul; pl. urométre
urometrului
UROMÉTRU, urometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității urinei. – Din fr. uromètre.

DOOM

urométru (-me-tru) s. n., art. urométrul; pl. urométre
uropigial
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigiala
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigiale
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigialei
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigialele
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigialelor
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigiali
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigialii
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigialilor
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigialul
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropigialului
UROPIGIÁL, -Ă adj. Al târtiței. ◊ Glandă uropigială = glandă sebacee, situată la baza cozii la păsări, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul. [Pron. -gi-al. / < fr. uropygial, cf. gr. oura – coadă, pyge – fesă].
uropoeză
UROPOIÉZĂ s.f. Formarea urinei. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïèse, cf. gr. ouron – urină, poiein – a face].
uropoietic
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoietica
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoietice
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoieticei
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoieticele
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoieticelor
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoietici
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoieticii
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoieticilor
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoieticul
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoieticului
UROPOIÉTIC, -Ă adj. Referitor la uropoieză. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïétique].
uropoieza
UROPOIÉZĂ s.f. Formarea urinei. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïèse, cf. gr. ouron – urină, poiein – a face].
uropoieze
UROPOIÉZĂ s.f. Formarea urinei. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïèse, cf. gr. ouron – urină, poiein – a face].
uropoiezei
UROPOIÉZĂ s.f. Formarea urinei. [Pron. -po-ie-. / < fr. uropoïèse, cf. gr. ouron – urină, poiein – a face].
uroscopia
UROSCOPÍE, uroscopii, s. f. Examinare a aparatului urinar cu ajutorul endoscopului. – Din fr. uroscopie.

DOOM

!uroscopíe (-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. uroscopía, g.-d. art. uroscopíei; pl. uroscopíi, art. uroscopíile
uroscopie
UROSCOPÍE, uroscopii, s. f. Examinare a aparatului urinar cu ajutorul endoscopului. – Din fr. uroscopie.

DOOM

!uroscopíe (-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. uroscopía, g.-d. art. uroscopíei; pl. uroscopíi, art. uroscopíile
uroscopiei
UROSCOPÍE, uroscopii, s. f. Examinare a aparatului urinar cu ajutorul endoscopului. – Din fr. uroscopie.

DOOM

!uroscopíe (-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. uroscopía, g.-d. art. uroscopíei; pl. uroscopíi, art. uroscopíile
uroscopii
UROSCOPÍE, uroscopii, s. f. Examinare a aparatului urinar cu ajutorul endoscopului. – Din fr. uroscopie.

DOOM

!uroscopíe (-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. uroscopía, g.-d. art. uroscopíei; pl. uroscopíi, art. uroscopíile
uroscopiile
UROSCOPÍE, uroscopii, s. f. Examinare a aparatului urinar cu ajutorul endoscopului. – Din fr. uroscopie.

DOOM

!uroscopíe (-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. uroscopía, g.-d. art. uroscopíei; pl. uroscopíi, art. uroscopíile
uroscopiilor
UROSCOPÍE, uroscopii, s. f. Examinare a aparatului urinar cu ajutorul endoscopului. – Din fr. uroscopie.

DOOM

!uroscopíe (-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. uroscopía, g.-d. art. uroscopíei; pl. uroscopíi, art. uroscopíile
urotropina
UROTROPÍNĂ s. f. Medicament pe bază de formaldehidă și amoniac, folosit ca antiseptic al căilor urinare. – Din fr. urotropine.

DOOM

urotropínă (-ro-tro-) s. f., g.-d. art. urotropínei
urotropine
UROTROPÍNĂ s. f. Medicament pe bază de formaldehidă și amoniac, folosit ca antiseptic al căilor urinare. – Din fr. urotropine.

DOOM

urotropínă (-ro-tro-) s. f., g.-d. art. urotropínei
urotropinei
UROTROPÍNĂ s. f. Medicament pe bază de formaldehidă și amoniac, folosit ca antiseptic al căilor urinare. – Din fr. urotropine.

DOOM

urotropínă (-ro-tro-) s. f., g.-d. art. urotropínei
urotropinele
UROTROPÍNĂ s. f. Medicament pe bază de formaldehidă și amoniac, folosit ca antiseptic al căilor urinare. – Din fr. urotropine.

DOOM

urotropínă (-ro-tro-) s. f., g.-d. art. urotropínei
urotropinelor
UROTROPÍNĂ s. f. Medicament pe bază de formaldehidă și amoniac, folosit ca antiseptic al căilor urinare. – Din fr. urotropine.

DOOM

urotropínă (-ro-tro-) s. f., g.-d. art. urotropínei
urs
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

DOOM

urs s. m., pl. urși
ursa
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursac
URSÁC, ursaci, s. m. (Popular) Diminutiv al lui urs; pui de urs.
ursar
URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

DOOM

ursár s. m., pl. ursári
ursare
URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

DOOM

ursár s. m., pl. ursári
ursare
URSÍRE, ursiri, s. f. Faptul de a ursi. – V. ursi.

DOOM

!ursíre s. f., g.-d. art. ursírii; pl. ursíri
ursari
URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

DOOM

ursár s. m., pl. ursári
ursarii
URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

DOOM

ursár s. m., pl. ursári
ursarilor
URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

DOOM

ursár s. m., pl. ursári
ursarul
URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

DOOM

ursár s. m., pl. ursári
ursarule
URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

DOOM

ursár s. m., pl. ursári
ursarului
URSÁR, ursari, s. m. (Înv.) Bărbat (de obicei țigan) care avea urși dresați pe care îi punea să joace. – Urs + suf. -ar.

DOOM

ursár s. m., pl. ursári
ursea
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
urseai
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
urseala
URSEÁLĂ, urseli, s. f. Faptul de a ursi. Ursitele... se sfătuiesc asupra urselei copilului. MARIAN, NA. 150.

DOOM

urseálă (rar) s. f., g.-d. art. ursélii; pl. urséli
urseam
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursească
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
urseau
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
urseați
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
urseli
URSEÁLĂ, urseli, s. f. Faptul de a ursi. Ursitele... se sfătuiesc asupra urselei copilului. MARIAN, NA. 150.

DOOM

urseálă (rar) s. f., g.-d. art. ursélii; pl. urséli
urselii
URSEÁLĂ, urseli, s. f. Faptul de a ursi. Ursitele... se sfătuiesc asupra urselei copilului. MARIAN, NA. 150.

DOOM

urseálă (rar) s. f., g.-d. art. ursélii; pl. urséli
urselile
URSEÁLĂ, urseli, s. f. Faptul de a ursi. Ursitele... se sfătuiesc asupra urselei copilului. MARIAN, NA. 150.

DOOM

urseálă (rar) s. f., g.-d. art. ursélii; pl. urséli
urselilor
URSEÁLĂ, urseli, s. f. Faptul de a ursi. Ursitele... se sfătuiesc asupra urselei copilului. MARIAN, NA. 150.

DOOM

urseálă (rar) s. f., g.-d. art. ursélii; pl. urséli
ursesc
URSÉSC, -EÁSCĂ, ursești, adj. 1. (În descîntece) De urs, ca de urs. Tuse ursească... tu să ieși, să nu mai tușești. ȘEZ. VII 93. 2. (În expr.) Măr ursesc = soi de mere roșii, dulci și aspre la gust. Prune ursești = soi de prune rotunde, roșietice, care se coc tîrziu.
ursesc
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursește
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursești
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursi
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursida
URSÍDĂ, urside, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore, având ca tip ursul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. ursidé.
urside
URSÍDĂ, urside, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore, având ca tip ursul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. ursidé.
ursidei
URSÍDĂ, urside, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore, având ca tip ursul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. ursidé.
ursidele
URSÍDĂ, urside, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore, având ca tip ursul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. ursidé.
ursidelor
URSÍDĂ, urside, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore, având ca tip ursul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. ursidé.
ursii
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursim
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursin
URSÍN, -Ă, ursini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Lat în spate. – Din fr. oursin.
ursind
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursire
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursire
URSÍRE, ursiri, s. f. Faptul de a ursi. – V. ursi.

DOOM

!ursíre s. f., g.-d. art. ursírii; pl. ursíri
ursirea
URSÍRE, ursiri, s. f. Faptul de a ursi. – V. ursi.

DOOM

!ursíre s. f., g.-d. art. ursírii; pl. ursíri
ursiri
URSÍRE, ursiri, s. f. Faptul de a ursi. – V. ursi.

DOOM

!ursíre s. f., g.-d. art. ursírii; pl. ursíri
ursirii
URSÍRE, ursiri, s. f. Faptul de a ursi. – V. ursi.

DOOM

!ursíre s. f., g.-d. art. ursírii; pl. ursíri
ursirile
URSÍRE, ursiri, s. f. Faptul de a ursi. – V. ursi.

DOOM

!ursíre s. f., g.-d. art. ursírii; pl. ursíri
ursirilor
URSÍRE, ursiri, s. f. Faptul de a ursi. – V. ursi.

DOOM

!ursíre s. f., g.-d. art. ursírii; pl. ursíri
ursiră
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursirăm
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursirăți
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursise
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursisem
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursiseră
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursiserăm
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursiserăți
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursiseși
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursiseți
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursit
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursit
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursita
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursite
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursitei
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursitele
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursitelor
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursitoare
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitoare
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitoarea
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitoarei
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitoarele
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitoarelor
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitor
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitori
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitorii
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitorilor
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitorul
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitorului
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

DOOM

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre
ursitul
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursitului
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursită
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursiși
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursiți
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

DOOM

ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă
ursiți
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursiții
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursiților
URSÍT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

DOOM

ursít adj. m., s. m., pl. ursíți; adj. f., s. f. ursítă, pl. ursíte
ursoaia
URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Înv. și reg.) Ursoaică (2). 3. (Înv. și reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele. în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie. – Pl. și: ursoaie] – Urs + suf. -oaie.

DOOM

ursoáie (înv., reg.) s. f., art. ursoáia, g.-d. art. ursóii / ursoáiei; pl. ursói / ursoáie
ursoaica
URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.

DOOM

ursoáică s. f., g.-d. art. ursoáicei; pl. ursoáice
ursoaice
URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.

DOOM

ursoáică s. f., g.-d. art. ursoáicei; pl. ursoáice
ursoaicei
URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.

DOOM

ursoáică s. f., g.-d. art. ursoáicei; pl. ursoáice
ursoaicele
URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.

DOOM

ursoáică s. f., g.-d. art. ursoáicei; pl. ursoáice
ursoaicelor
URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.

DOOM

ursoáică s. f., g.-d. art. ursoáicei; pl. ursoáice
ursoaico
URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (1). 2. (Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (2). 3. (Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (3). – Urs + suf. -oaică.

DOOM

ursoáică s. f., g.-d. art. ursoáicei; pl. ursoáice
ursoaie
URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Înv. și reg.) Ursoaică (2). 3. (Înv. și reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele. în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie. – Pl. și: ursoaie] – Urs + suf. -oaie.

DOOM

ursoáie (înv., reg.) s. f., art. ursoáia, g.-d. art. ursóii / ursoáiei; pl. ursói / ursoáie
ursoane
URSÓN, (2) ursoane, s. n. 1. Țesătură care imită blana de urs. 2. Palton, haină confecționată din urson (1). – Din fr. ourson.

DOOM

ursón s. n., (sorturi, haine) pl. ursoáne
ursoanele
URSÓN, (2) ursoane, s. n. 1. Țesătură care imită blana de urs. 2. Palton, haină confecționată din urson (1). – Din fr. ourson.

DOOM

ursón s. n., (sorturi, haine) pl. ursoáne
ursoanelor
URSÓN, (2) ursoane, s. n. 1. Țesătură care imită blana de urs. 2. Palton, haină confecționată din urson (1). – Din fr. ourson.

DOOM

ursón s. n., (sorturi, haine) pl. ursoáne
ursoi
URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Înv. și reg.) Ursoaică (2). 3. (Înv. și reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele. în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie. – Pl. și: ursoaie] – Urs + suf. -oaie.

DOOM

ursoáie (înv., reg.) s. f., art. ursoáia, g.-d. art. ursóii / ursoáiei; pl. ursói / ursoáie
ursoii
URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Înv. și reg.) Ursoaică (2). 3. (Înv. și reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele. în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie. – Pl. și: ursoaie] – Urs + suf. -oaie.

DOOM

ursoáie (înv., reg.) s. f., art. ursoáia, g.-d. art. ursóii / ursoáiei; pl. ursói / ursoáie
ursoile
URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Înv. și reg.) Ursoaică (2). 3. (Înv. și reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele. în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie. – Pl. și: ursoaie] – Urs + suf. -oaie.

DOOM

ursoáie (înv., reg.) s. f., art. ursoáia, g.-d. art. ursóii / ursoáiei; pl. ursói / ursoáie
ursoilor
URSOÁIE, ursoi, s. f. 1. (Rar) Ursoaică (1). 2. (Înv. și reg.) Ursoaică (2). 3. (Înv. și reg.) Ursoaică (3). ♦ Fiecare dintre bârnele. în ale căror scobituri se fixează jugul joagărului. [Pr.: -soa-ie. – Pl. și: ursoaie] – Urs + suf. -oaie.

DOOM

ursoáie (înv., reg.) s. f., art. ursoáia, g.-d. art. ursóii / ursoáiei; pl. ursói / ursoáie
urson
URSÓN, (2) ursoane, s. n. 1. Țesătură care imită blana de urs. 2. Palton, haină confecționată din urson (1). – Din fr. ourson.

DOOM

ursón s. n., (sorturi, haine) pl. ursoáne
ursonul
URSÓN, (2) ursoane, s. n. 1. Țesătură care imită blana de urs. 2. Palton, haină confecționată din urson (1). – Din fr. ourson.

DOOM

ursón s. n., (sorturi, haine) pl. ursoáne
ursonului
URSÓN, (2) ursoane, s. n. 1. Țesătură care imită blana de urs. 2. Palton, haină confecționată din urson (1). – Din fr. ourson.

DOOM

ursón s. n., (sorturi, haine) pl. ursoáne
ursul
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

DOOM

urs s. m., pl. urși
ursule
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

DOOM

urs s. m., pl. urși
ursuleț
URSULÉȚ, ursuleți, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. Urs + suf. -uleț.

DOOM

ursuléț s. m., pl. ursuléți
ursuleți
URSULÉȚ, ursuleți, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. Urs + suf. -uleț.

DOOM

ursuléț s. m., pl. ursuléți
ursuleții
URSULÉȚ, ursuleți, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. Urs + suf. -uleț.

DOOM

ursuléț s. m., pl. ursuléți
ursuleților
URSULÉȚ, ursuleți, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. Urs + suf. -uleț.

DOOM

ursuléț s. m., pl. ursuléți
ursulețul
URSULÉȚ, ursuleți, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. Urs + suf. -uleț.

DOOM

ursuléț s. m., pl. ursuléți
ursulețule
URSULÉȚ, ursuleți, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. Urs + suf. -uleț.

DOOM

ursuléț s. m., pl. ursuléți
ursulețului
URSULÉȚ, ursuleți, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. Urs + suf. -uleț.

DOOM

ursuléț s. m., pl. ursuléți
ursulina
URSULÍNĂ, ursuline, s. f. Călugăriță dintr-un ordin catolic care se ocupă de educația fetelor și cu îngrijirea bolnavilor. – Din fr. ursuline.

DOOM

ursulínă s. f., g.-d. art. ursulínei; pl. ursulíne
ursuline
URSULÍNĂ, ursuline, s. f. Călugăriță dintr-un ordin catolic care se ocupă de educația fetelor și cu îngrijirea bolnavilor. – Din fr. ursuline.

DOOM

ursulínă s. f., g.-d. art. ursulínei; pl. ursulíne
ursulinei
URSULÍNĂ, ursuline, s. f. Călugăriță dintr-un ordin catolic care se ocupă de educația fetelor și cu îngrijirea bolnavilor. – Din fr. ursuline.

DOOM

ursulínă s. f., g.-d. art. ursulínei; pl. ursulíne
ursulinele
URSULÍNĂ, ursuline, s. f. Călugăriță dintr-un ordin catolic care se ocupă de educația fetelor și cu îngrijirea bolnavilor. – Din fr. ursuline.

DOOM

ursulínă s. f., g.-d. art. ursulínei; pl. ursulíne
ursulinelor
URSULÍNĂ, ursuline, s. f. Călugăriță dintr-un ordin catolic care se ocupă de educația fetelor și cu îngrijirea bolnavilor. – Din fr. ursuline.

DOOM

ursulínă s. f., g.-d. art. ursulínei; pl. ursulíne
ursulino
URSULÍNĂ, ursuline, s. f. Călugăriță dintr-un ordin catolic care se ocupă de educația fetelor și cu îngrijirea bolnavilor. – Din fr. ursuline.

DOOM

ursulínă s. f., g.-d. art. ursulínei; pl. ursulíne
ursului
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

DOOM

urs s. m., pl. urși
ursus
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.
ursuz
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuza
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuze
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuzei
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuzele
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuzelor
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuzenia
URSUZÉNIE s. f. (Rar) Atitudine morocănoasă, posacă, neprietenoasă; comportare de om ursuz; ursuzlâc. – Ursuz + suf. -enie.

DOOM

ursuzénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ursuzénia (-ni-a), g.-d. ursuzénii, art. ursuzéniei
ursuzenie
URSUZÉNIE s. f. (Rar) Atitudine morocănoasă, posacă, neprietenoasă; comportare de om ursuz; ursuzlâc. – Ursuz + suf. -enie.

DOOM

ursuzénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ursuzénia (-ni-a), g.-d. ursuzénii, art. ursuzéniei
ursuzeniei
URSUZÉNIE s. f. (Rar) Atitudine morocănoasă, posacă, neprietenoasă; comportare de om ursuz; ursuzlâc. – Ursuz + suf. -enie.

DOOM

ursuzénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ursuzénia (-ni-a), g.-d. ursuzénii, art. ursuzéniei
ursuzenii
URSUZÉNIE s. f. (Rar) Atitudine morocănoasă, posacă, neprietenoasă; comportare de om ursuz; ursuzlâc. – Ursuz + suf. -enie.

DOOM

ursuzénie (rar) (-ni-e) s. f., art. ursuzénia (-ni-a), g.-d. ursuzénii, art. ursuzéniei
ursuzi
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuzii
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuzilor
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuzluc
URSUZLÚC s. n. v. ursuzlîc.
ursuzlâc
URSUZLẤC s. n. (Înv.) 1. Nenoroc, ghinion; pacoste. 2. Ursuzenie. [Var.: hursuzlấc s. n.] – Din tc. uğursuzluk.

DOOM

ursuzlấc (înv.) s. n.
ursuzul
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursuzului
HURSÚZ, -Ă adj. v. ursuz.

DOOM

ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúze
ursă
ÚRSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa-Mare (sau -Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.
ursăreasa
URSĂREÁSĂ, ursărese, s. f. Soția ursarului.

DOOM

ursăreásă s. f., g.-d. art. ursărései; pl. ursărése
ursăreasca
URSĂRÉSC, -EĂSCĂ, ursărești, adj. 1. (Rar) Care aparține ursului, privitor la urs. 2. (Inv.) Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.

DOOM

ursărésc (rar) adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști
ursăresc
URSĂRÉSC, -EĂSCĂ, ursărești, adj. 1. (Rar) Care aparține ursului, privitor la urs. 2. (Inv.) Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.

DOOM

ursărésc (rar) adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști
ursărescul
URSĂRÉSC, -EĂSCĂ, ursărești, adj. 1. (Rar) Care aparține ursului, privitor la urs. 2. (Inv.) Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.

DOOM

ursărésc (rar) adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști
ursărescului
URSĂRÉSC, -EĂSCĂ, ursărești, adj. 1. (Rar) Care aparține ursului, privitor la urs. 2. (Inv.) Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.

DOOM

ursărésc (rar) adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști
ursărese
URSĂREÁSĂ, ursărese, s. f. Soția ursarului.

DOOM

ursăreásă s. f., g.-d. art. ursărései; pl. ursărése
ursăresei
URSĂREÁSĂ, ursărese, s. f. Soția ursarului.

DOOM

ursăreásă s. f., g.-d. art. ursărései; pl. ursărése
ursăresele
URSĂREÁSĂ, ursărese, s. f. Soția ursarului.

DOOM

ursăreásă s. f., g.-d. art. ursărései; pl. ursărése
ursăreselor
URSĂREÁSĂ, ursărese, s. f. Soția ursarului.

DOOM

ursăreásă s. f., g.-d. art. ursărései; pl. ursărése
ursărești
URSĂRÉSC, -EĂSCĂ, ursărești, adj. 1. (Rar) Care aparține ursului, privitor la urs. 2. (Inv.) Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.

DOOM

ursărésc (rar) adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști
ursăreștii
URSĂRÉSC, -EĂSCĂ, ursărești, adj. 1. (Rar) Care aparține ursului, privitor la urs. 2. (Inv.) Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.

DOOM

ursărésc (rar) adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști
ursăreștile
URSĂRÉSC, -EĂSCĂ, ursărești, adj. 1. (Rar) Care aparține ursului, privitor la urs. 2. (Inv.) Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.

DOOM

ursărésc (rar) adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști
ursăreștilor
URSĂRÉSC, -EĂSCĂ, ursărești, adj. 1. (Rar) Care aparține ursului, privitor la urs. 2. (Inv.) Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. – Ursar + suf. -esc.

DOOM

ursărésc (rar) adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști
ursărime
URSĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de ursari, totalitatea ursarilor. – Ursar + suf. -ime.

DOOM

ursăríme (rar) s. f., g.-d. art. ursărímii
ursărimea
URSĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de ursari, totalitatea ursarilor. – Ursar + suf. -ime.

DOOM

ursăríme (rar) s. f., g.-d. art. ursărímii
ursărimi
URSĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de ursari, totalitatea ursarilor. – Ursar + suf. -ime.

DOOM

ursăríme (rar) s. f., g.-d. art. ursărímii
ursărimii
URSĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de ursari, totalitatea ursarilor. – Ursar + suf. -ime.

DOOM

ursăríme (rar) s. f., g.-d. art. ursărímii
ursărița
URSĂRÍȚĂ, ursărițe, s. f. (Rar) Nevastă de ursar; p. ext. țigancă. – Ursar + suf. -iță.

DOOM

ursăríță (rar) s. f., g.-d. art. ursăríței; pl. ursăríțe
ursărițe
URSĂRÍȚĂ, ursărițe, s. f. (Rar) Nevastă de ursar; p. ext. țigancă. – Ursar + suf. -iță.

DOOM

ursăríță (rar) s. f., g.-d. art. ursăríței; pl. ursăríțe
ursăriței
URSĂRÍȚĂ, ursărițe, s. f. (Rar) Nevastă de ursar; p. ext. țigancă. – Ursar + suf. -iță.

DOOM

ursăríță (rar) s. f., g.-d. art. ursăríței; pl. ursăríțe
ursărițele
URSĂRÍȚĂ, ursărițe, s. f. (Rar) Nevastă de ursar; p. ext. țigancă. – Ursar + suf. -iță.

DOOM

ursăríță (rar) s. f., g.-d. art. ursăríței; pl. ursăríțe
ursărițelor
URSĂRÍȚĂ, ursărițe, s. f. (Rar) Nevastă de ursar; p. ext. țigancă. – Ursar + suf. -iță.

DOOM

ursăríță (rar) s. f., g.-d. art. ursăríței; pl. ursăríțe
urtic
URTIC- Element prim de compunere savantă cu semnificatia „urzică”. [< fr. urtic(a)-, cf. lat. urtica].
urticacee
URTICACÉE, urticacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, prevăzute adesea cu peri aspri urzicători; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. urticacée.

DOOM

urticacée s. f., art. urticacéea, g.-d. art. urticacéei; pl. urticacée
urticaceea
URTICACÉE, urticacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, prevăzute adesea cu peri aspri urzicători; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. urticacée.

DOOM

urticacée s. f., art. urticacéea, g.-d. art. urticacéei; pl. urticacée
urticaceei
URTICACÉE, urticacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, prevăzute adesea cu peri aspri urzicători; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. urticacée.

DOOM

urticacée s. f., art. urticacéea, g.-d. art. urticacéei; pl. urticacée
urticaceele
URTICACÉE, urticacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, prevăzute adesea cu peri aspri urzicători; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. urticacée.

DOOM

urticacée s. f., art. urticacéea, g.-d. art. urticacéei; pl. urticacée
urticaceelor
URTICACÉE, urticacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, prevăzute adesea cu peri aspri urzicători; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. urticacée.

DOOM

urticacée s. f., art. urticacéea, g.-d. art. urticacéei; pl. urticacée
urticant
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticanta
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticante
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticantei
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticantele
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticantelor
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticantul
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticantului
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticanți
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticanții
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticanților
URTICÁNT, -Ă, urticanți, -te, adj. Care urzică, pișcă; usturător. – Din fr. urticant.

DOOM

urticánt adj. m., pl. urticánți; f. urticántă, pl. urticánte
urticare
URTICÁRIE, urticarii, s. f. Erupție cutanată, constituită din papule izolate ori confluente, însoțită de prurit. ♦ P. gener. (Pop.) Eczemă. [Var.: urticáre s. f.] – Din fr. urticaire.

DOOM

urticárie (-ri-e) s. f., art. urticária (-ri-a), g.-d. art. urticáriei; pl. urticárii, art. urticáriile (-ri-i-)
urticaria
URTICÁRIE, urticarii, s. f. Erupție cutanată, constituită din papule izolate ori confluente, însoțită de prurit. ♦ P. gener. (Pop.) Eczemă. [Var.: urticáre s. f.] – Din fr. urticaire.

DOOM

urticárie (-ri-e) s. f., art. urticária (-ri-a), g.-d. art. urticáriei; pl. urticárii, art. urticáriile (-ri-i-)
urticarie
URTICÁRIE, urticarii, s. f. Erupție cutanată, constituită din papule izolate ori confluente, însoțită de prurit. ♦ P. gener. (Pop.) Eczemă. [Var.: urticáre s. f.] – Din fr. urticaire.

DOOM

urticárie (-ri-e) s. f., art. urticária (-ri-a), g.-d. art. urticáriei; pl. urticárii, art. urticáriile (-ri-i-)
urticariei
URTICÁRIE, urticarii, s. f. Erupție cutanată, constituită din papule izolate ori confluente, însoțită de prurit. ♦ P. gener. (Pop.) Eczemă. [Var.: urticáre s. f.] – Din fr. urticaire.

DOOM

urticárie (-ri-e) s. f., art. urticária (-ri-a), g.-d. art. urticáriei; pl. urticárii, art. urticáriile (-ri-i-)
urticarii
URTICÁRIE, urticarii, s. f. Erupție cutanată, constituită din papule izolate ori confluente, însoțită de prurit. ♦ P. gener. (Pop.) Eczemă. [Var.: urticáre s. f.] – Din fr. urticaire.

DOOM

urticárie (-ri-e) s. f., art. urticária (-ri-a), g.-d. art. urticáriei; pl. urticárii, art. urticáriile (-ri-i-)
urticariile
URTICÁRIE, urticarii, s. f. Erupție cutanată, constituită din papule izolate ori confluente, însoțită de prurit. ♦ P. gener. (Pop.) Eczemă. [Var.: urticáre s. f.] – Din fr. urticaire.

DOOM

urticárie (-ri-e) s. f., art. urticária (-ri-a), g.-d. art. urticáriei; pl. urticárii, art. urticáriile (-ri-i-)
urticariilor
URTICÁRIE, urticarii, s. f. Erupție cutanată, constituită din papule izolate ori confluente, însoțită de prurit. ♦ P. gener. (Pop.) Eczemă. [Var.: urticáre s. f.] – Din fr. urticaire.

DOOM

urticárie (-ri-e) s. f., art. urticária (-ri-a), g.-d. art. urticáriei; pl. urticárii, art. urticáriile (-ri-i-)
urui
HULUÍ vb. IV v. hurui.

DOOM

huruí (a ~) vb., ind. prez. 3 húruie, imperf. 3 sg. huruiá; conj. prez. 3 să húruie
urui
HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă
uruială
URUIÁLĂ s. f. v. urluială.

DOOM

urluiálă s. f., g.-d. art. urluiélii; pl. urluiéli
uruioace
URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.

DOOM

uruióc (pop.) s. n., pl. uruioáce
uruioacele
URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.

DOOM

uruióc (pop.) s. n., pl. uruioáce
uruioacelor
URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.

DOOM

uruióc (pop.) s. n., pl. uruioáce
uruioc
URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.

DOOM

uruióc (pop.) s. n., pl. uruioáce
uruiocul
URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.

DOOM

uruióc (pop.) s. n., pl. uruioáce
uruiocului
URUIÓC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.

DOOM

uruióc (pop.) s. n., pl. uruioáce
uruire
URUÍ2 vb. IV v. urlui.
uruit
URUÍT, -Ă adj. v. urluit.
uruitoare
URLUITOÁRE, urluitori, s. f. Mașină cu care se urluiesc boabele sau turtele furajere de semințe oleaginoase. [Pr.: -lu-i-. – Var.: uruitoáre s. f.] – Urlui + suf. -toare.

DOOM

urluitoáre (-lu-i-) s. f., g.-d. art. urluitórii; pl. urluitóri
uruitură
URUITÚRĂ s. f. v. huruitură.

DOOM

huruitúră (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. huruitúrii; pl. huruitúri
urzar
URZÁR, urzare, s. n. Urzitoare (1). Pe urzar am urzit-o. ȘEZ. XI 44.
urzea
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzeai
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzeala
URZEÁLĂ, urzeli, s. f. 1. Ansamblul firelor textile paralele montate în războiul de țesut, printre care se trece firul de bătătură pentru a se obține țesătura. 2. Fig. (Rar) Alcătuire, conformație, structură. 3. Fig. Intrigă, uneltire, complot. – Urzi + suf. -eală.

DOOM

urzeálă s. f., g.-d. art. urzélii; pl. urzéli
urzeam
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzească
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzeau
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzeați
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzeli
URZEÁLĂ, urzeli, s. f. 1. Ansamblul firelor textile paralele montate în războiul de țesut, printre care se trece firul de bătătură pentru a se obține țesătura. 2. Fig. (Rar) Alcătuire, conformație, structură. 3. Fig. Intrigă, uneltire, complot. – Urzi + suf. -eală.

DOOM

urzeálă s. f., g.-d. art. urzélii; pl. urzéli
urzelii
URZEÁLĂ, urzeli, s. f. 1. Ansamblul firelor textile paralele montate în războiul de țesut, printre care se trece firul de bătătură pentru a se obține țesătura. 2. Fig. (Rar) Alcătuire, conformație, structură. 3. Fig. Intrigă, uneltire, complot. – Urzi + suf. -eală.

DOOM

urzeálă s. f., g.-d. art. urzélii; pl. urzéli
urzelile
URZEÁLĂ, urzeli, s. f. 1. Ansamblul firelor textile paralele montate în războiul de țesut, printre care se trece firul de bătătură pentru a se obține țesătura. 2. Fig. (Rar) Alcătuire, conformație, structură. 3. Fig. Intrigă, uneltire, complot. – Urzi + suf. -eală.

DOOM

urzeálă s. f., g.-d. art. urzélii; pl. urzéli
urzelilor
URZEÁLĂ, urzeli, s. f. 1. Ansamblul firelor textile paralele montate în războiul de țesut, printre care se trece firul de bătătură pentru a se obține țesătura. 2. Fig. (Rar) Alcătuire, conformație, structură. 3. Fig. Intrigă, uneltire, complot. – Urzi + suf. -eală.

DOOM

urzeálă s. f., g.-d. art. urzélii; pl. urzéli
urzesc
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzește
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzești
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzi
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzic
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzica
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzica
URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat unor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

DOOM

!urzícă-moártă (plantă) s. f., g.-d. art. urzícii-moárte; pl. urzíci-moárte
urzicai
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicam
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicar
URZICÁR2, urzicari, s. m. 1. Numele popular al unei păsări mici, cu pene negricioase, care își face cuibul prin bălării, mai ales prin urzici și se hrănește cu musculițe. Acolo, de-a lungul bălăriilor, era odată zăplazul vechi și înroșit de soare; sub streșinile sale late își făceau cuiburile urzicarii. PĂUN-PINCIO, V. 106. (Cu pronunțare regională) Urzicariul... e una dintre păsăruicile cele mai mici cari se află în Europa. MARIAN, O. I 431. 2. Fluture mic de culoare brun-roșiatică, cu pete mari negre, a cărui omidă de culoare neagră trăiește pe urzici (Vanessa urticae).
urzicar
URZICÁR1, urzicare, s. n. (Regional) Pînză care se pune pe fața și pe trupul mortului. În Munții Apuseni ai Transilvaniei, trupul mortului se acopere asemenea cu o pînză albă țesută în casă, care se numește urzicar. MARIAN, Î. 247.
urzicare
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicare
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.

DOOM

urzicáre s. f., g.-d. art. urzicắrii; pl. urzicắri
urzicarea
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.

DOOM

urzicáre s. f., g.-d. art. urzicắrii; pl. urzicắri
urzicari
URZICÁR2, urzicari, s. m. 1. Numele popular al unei păsări mici, cu pene negricioase, care își face cuibul prin bălării, mai ales prin urzici și se hrănește cu musculițe. Acolo, de-a lungul bălăriilor, era odată zăplazul vechi și înroșit de soare; sub streșinile sale late își făceau cuiburile urzicarii. PĂUN-PINCIO, V. 106. (Cu pronunțare regională) Urzicariul... e una dintre păsăruicile cele mai mici cari se află în Europa. MARIAN, O. I 431. 2. Fluture mic de culoare brun-roșiatică, cu pete mari negre, a cărui omidă de culoare neagră trăiește pe urzici (Vanessa urticae).
urzicarii
URZICÁR2, urzicari, s. m. 1. Numele popular al unei păsări mici, cu pene negricioase, care își face cuibul prin bălării, mai ales prin urzici și se hrănește cu musculițe. Acolo, de-a lungul bălăriilor, era odată zăplazul vechi și înroșit de soare; sub streșinile sale late își făceau cuiburile urzicarii. PĂUN-PINCIO, V. 106. (Cu pronunțare regională) Urzicariul... e una dintre păsăruicile cele mai mici cari se află în Europa. MARIAN, O. I 431. 2. Fluture mic de culoare brun-roșiatică, cu pete mari negre, a cărui omidă de culoare neagră trăiește pe urzici (Vanessa urticae).
urzicarilor
URZICÁR2, urzicari, s. m. 1. Numele popular al unei păsări mici, cu pene negricioase, care își face cuibul prin bălării, mai ales prin urzici și se hrănește cu musculițe. Acolo, de-a lungul bălăriilor, era odată zăplazul vechi și înroșit de soare; sub streșinile sale late își făceau cuiburile urzicarii. PĂUN-PINCIO, V. 106. (Cu pronunțare regională) Urzicariul... e una dintre păsăruicile cele mai mici cari se află în Europa. MARIAN, O. I 431. 2. Fluture mic de culoare brun-roșiatică, cu pete mari negre, a cărui omidă de culoare neagră trăiește pe urzici (Vanessa urticae).
urzicarul
URZICÁR2, urzicari, s. m. 1. Numele popular al unei păsări mici, cu pene negricioase, care își face cuibul prin bălării, mai ales prin urzici și se hrănește cu musculițe. Acolo, de-a lungul bălăriilor, era odată zăplazul vechi și înroșit de soare; sub streșinile sale late își făceau cuiburile urzicarii. PĂUN-PINCIO, V. 106. (Cu pronunțare regională) Urzicariul... e una dintre păsăruicile cele mai mici cari se află în Europa. MARIAN, O. I 431. 2. Fluture mic de culoare brun-roșiatică, cu pete mari negre, a cărui omidă de culoare neagră trăiește pe urzici (Vanessa urticae).
urzicarului
URZICÁR2, urzicari, s. m. 1. Numele popular al unei păsări mici, cu pene negricioase, care își face cuibul prin bălării, mai ales prin urzici și se hrănește cu musculițe. Acolo, de-a lungul bălăriilor, era odată zăplazul vechi și înroșit de soare; sub streșinile sale late își făceau cuiburile urzicarii. PĂUN-PINCIO, V. 106. (Cu pronunțare regională) Urzicariul... e una dintre păsăruicile cele mai mici cari se află în Europa. MARIAN, O. I 431. 2. Fluture mic de culoare brun-roșiatică, cu pete mari negre, a cărui omidă de culoare neagră trăiește pe urzici (Vanessa urticae).
urzicară
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicarăm
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicarăți
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicase
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicasem
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicaseră
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicaserăm
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicaserăți
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicaseși
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicaseți
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicat
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicat
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicata
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicate
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicatei
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicatele
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicatelor
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicatul
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicatului
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicau
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicași
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicați
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicați
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicații
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzicaților
URZICÁT, -Ă, urzicați, -ie, adj. Care are pielea iritată, bășicată de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.
urzice
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzici
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzici
URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat unor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

DOOM

!urzícă-moártă (plantă) s. f., g.-d. art. urzícii-moárte; pl. urzíci-moárte
urzicii
URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat unor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

DOOM

!urzícă-moártă (plantă) s. f., g.-d. art. urzícii-moárte; pl. urzíci-moárte
urzicile
URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat unor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

DOOM

!urzícă-moártă (plantă) s. f., g.-d. art. urzícii-moárte; pl. urzíci-moárte
urzicilor
URZÍCĂ, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți, folosite în industria textilă, în medicină și în alimentație (Urtica); plantă din acest gen. ◊ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roșii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat unor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

DOOM

!urzícă-moártă (plantă) s. f., g.-d. art. urzícii-moárte; pl. urzíci-moárte
urzicos
URZICÓS, -OÁSĂ, urzicoși, -oase, adj. (Rar, despre terenuri) Acoperit de urzici, plin de urzici.
urzicuța
URZICÚȚĂ, urzicuțe, s. f. Diminutiv al lui urzică. – Urzică + suf. -uță.

DOOM

urzicúță s. f., g.-d. art. urzicúței; pl. urzicúțe
urzicuțe
URZICÚȚĂ, urzicuțe, s. f. Diminutiv al lui urzică. – Urzică + suf. -uță.

DOOM

urzicúță s. f., g.-d. art. urzicúței; pl. urzicúțe
urzicuței
URZICÚȚĂ, urzicuțe, s. f. Diminutiv al lui urzică. – Urzică + suf. -uță.

DOOM

urzicúță s. f., g.-d. art. urzicúței; pl. urzicúțe
urzicuțele
URZICÚȚĂ, urzicuțe, s. f. Diminutiv al lui urzică. – Urzică + suf. -uță.

DOOM

urzicúță s. f., g.-d. art. urzicúței; pl. urzicúțe
urzicuțelor
URZICÚȚĂ, urzicuțe, s. f. Diminutiv al lui urzică. – Urzică + suf. -uță.

DOOM

urzicúță s. f., g.-d. art. urzicúței; pl. urzicúțe
urzicând
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicînd
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o iritație) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

DOOM

urzicá (a ~) vb., ind. prez. 3 urzícă
urzicări
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.

DOOM

urzicáre s. f., g.-d. art. urzicắrii; pl. urzicắri
urzicării
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.

DOOM

urzicáre s. f., g.-d. art. urzicắrii; pl. urzicắri
urzicările
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.

DOOM

urzicáre s. f., g.-d. art. urzicắrii; pl. urzicắri
urzicărilor
URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.

DOOM

urzicáre s. f., g.-d. art. urzicắrii; pl. urzicắri
urzicătoare
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătoarea
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătoarei
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătoarele
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătoarelor
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicător
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicători
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătorii
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătorilor
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătorul
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătorului
URZICĂTÓR, -OÁRE, urzicători, -oare, adj. Care urzică, care produce usturime. ♦ Fig. Caustic, sarcastic, ironic. – Urzica + suf. -ător.

DOOM

urzicătór adj. m., pl. urzicătóri; f. sg. și pl. urzicătoáre
urzicătura
URZICĂTÚRĂ, urzicături, s. f. Iritație a pielii în urma atingerii cu urzici, cu alte plante sau cu animale urticante. – Urzica + suf. -ătură.

DOOM

urzicătúră s. f., g.-d. art. urzicătúrii; pl. urzicătúri
urzicături
URZICĂTÚRĂ, urzicături, s. f. Iritație a pielii în urma atingerii cu urzici, cu alte plante sau cu animale urticante. – Urzica + suf. -ătură.

DOOM

urzicătúră s. f., g.-d. art. urzicătúrii; pl. urzicătúri
urzicăturii
URZICĂTÚRĂ, urzicături, s. f. Iritație a pielii în urma atingerii cu urzici, cu alte plante sau cu animale urticante. – Urzica + suf. -ătură.

DOOM

urzicătúră s. f., g.-d. art. urzicătúrii; pl. urzicătúri
urzicăturile
URZICĂTÚRĂ, urzicături, s. f. Iritație a pielii în urma atingerii cu urzici, cu alte plante sau cu animale urticante. – Urzica + suf. -ătură.

DOOM

urzicătúră s. f., g.-d. art. urzicătúrii; pl. urzicătúri
urzicăturilor
URZICĂTÚRĂ, urzicături, s. f. Iritație a pielii în urma atingerii cu urzici, cu alte plante sau cu animale urticante. – Urzica + suf. -ătură.

DOOM

urzicătúră s. f., g.-d. art. urzicătúrii; pl. urzicătúri
urzii
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzim
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzind
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzire
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzire
URZÍRE, urziri, s. f. Acțiunea de a urzi și rezultatul ei; urzit. – V. urzi.

DOOM

urzíre s. f., g.-d. art. urzírii; pl. urzíri
urzirea
URZÍRE, urziri, s. f. Acțiunea de a urzi și rezultatul ei; urzit. – V. urzi.

DOOM

urzíre s. f., g.-d. art. urzírii; pl. urzíri
urziri
URZÍRE, urziri, s. f. Acțiunea de a urzi și rezultatul ei; urzit. – V. urzi.

DOOM

urzíre s. f., g.-d. art. urzírii; pl. urzíri
urzirii
URZÍRE, urziri, s. f. Acțiunea de a urzi și rezultatul ei; urzit. – V. urzi.

DOOM

urzíre s. f., g.-d. art. urzírii; pl. urzíri
urzirile
URZÍRE, urziri, s. f. Acțiunea de a urzi și rezultatul ei; urzit. – V. urzi.

DOOM

urzíre s. f., g.-d. art. urzírii; pl. urzíri
urzirilor
URZÍRE, urziri, s. f. Acțiunea de a urzi și rezultatul ei; urzit. – V. urzi.

DOOM

urzíre s. f., g.-d. art. urzírii; pl. urzíri
urziră
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzirăm
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzirăți
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzise
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzisem
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urziseră
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urziserăm
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urziserăți
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urziseși
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urziseți
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzit
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urzit
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urzita
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urzite
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urzitei
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urzitele
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urzitelor
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urzitoare
URZITOÁRE, urzitoare, s. f. 1. Unealtă cu care se urzește materialul textil; mașină de urzit. Urzitoarea, numită in Ardeal și in unele părți ale Moldovei de sus urzoi sau urzari, se așază în casă. PMFILE, I. C. 263. 2. (Rar) Ursitoare. Văd apoi zîne maestre și văd alte năluciri: Pe Zorilă și Murgilă, cari grăbesc să mi se culce La cele trei urzitoare, lîngă tău de lapte dulce. COȘBUC, P. II 138.

DOOM

urzitoáre2 (mașină) s. f., g.-d. art. urzitórii; pl. urzitóri
urzitoare
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitoarea
URZITOÁRE, urzitoare, s. f. 1. Unealtă cu care se urzește materialul textil; mașină de urzit. Urzitoarea, numită in Ardeal și in unele părți ale Moldovei de sus urzoi sau urzari, se așază în casă. PMFILE, I. C. 263. 2. (Rar) Ursitoare. Văd apoi zîne maestre și văd alte năluciri: Pe Zorilă și Murgilă, cari grăbesc să mi se culce La cele trei urzitoare, lîngă tău de lapte dulce. COȘBUC, P. II 138.

DOOM

urzitoáre2 (mașină) s. f., g.-d. art. urzitórii; pl. urzitóri
urzitoarea
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitoarei
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitoarele
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitoarelor
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitor
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitori
URZITOÁRE, urzitoare, s. f. 1. Unealtă cu care se urzește materialul textil; mașină de urzit. Urzitoarea, numită in Ardeal și in unele părți ale Moldovei de sus urzoi sau urzari, se așază în casă. PMFILE, I. C. 263. 2. (Rar) Ursitoare. Văd apoi zîne maestre și văd alte năluciri: Pe Zorilă și Murgilă, cari grăbesc să mi se culce La cele trei urzitoare, lîngă tău de lapte dulce. COȘBUC, P. II 138.

DOOM

urzitoáre2 (mașină) s. f., g.-d. art. urzitórii; pl. urzitóri
urzitori
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitorii
URZITOÁRE, urzitoare, s. f. 1. Unealtă cu care se urzește materialul textil; mașină de urzit. Urzitoarea, numită in Ardeal și in unele părți ale Moldovei de sus urzoi sau urzari, se așază în casă. PMFILE, I. C. 263. 2. (Rar) Ursitoare. Văd apoi zîne maestre și văd alte năluciri: Pe Zorilă și Murgilă, cari grăbesc să mi se culce La cele trei urzitoare, lîngă tău de lapte dulce. COȘBUC, P. II 138.

DOOM

urzitoáre2 (mașină) s. f., g.-d. art. urzitórii; pl. urzitóri
urzitorii
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitorile
URZITOÁRE, urzitoare, s. f. 1. Unealtă cu care se urzește materialul textil; mașină de urzit. Urzitoarea, numită in Ardeal și in unele părți ale Moldovei de sus urzoi sau urzari, se așază în casă. PMFILE, I. C. 263. 2. (Rar) Ursitoare. Văd apoi zîne maestre și văd alte năluciri: Pe Zorilă și Murgilă, cari grăbesc să mi se culce La cele trei urzitoare, lîngă tău de lapte dulce. COȘBUC, P. II 138.

DOOM

urzitoáre2 (mașină) s. f., g.-d. art. urzitórii; pl. urzitóri
urzitorilor
URZITOÁRE, urzitoare, s. f. 1. Unealtă cu care se urzește materialul textil; mașină de urzit. Urzitoarea, numită in Ardeal și in unele părți ale Moldovei de sus urzoi sau urzari, se așază în casă. PMFILE, I. C. 263. 2. (Rar) Ursitoare. Văd apoi zîne maestre și văd alte năluciri: Pe Zorilă și Murgilă, cari grăbesc să mi se culce La cele trei urzitoare, lîngă tău de lapte dulce. COȘBUC, P. II 138.

DOOM

urzitoáre2 (mașină) s. f., g.-d. art. urzitórii; pl. urzitóri
urzitorilor
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitorul
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitorului
URZITÓR, -OÁRE, urzitori, -oare, s. m. și f., urzitori, s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urzește pânza. ♦ Fig. Uneltitor, conspirator, complotist. 2. S. f., s. n. Mașină de urzit pânza. [Pl.: (2, n.) urzitoare] – Urzi + suf. -tor.

DOOM

urzitoáre1 (femeie) s. f., g.-d. art. urzitoárei; pl. urzitoáre
urzitul
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urzitului
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urziși
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urziți
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).

DOOM

urzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 să urzeáscă
urziți
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urziții
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urziților
URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.

DOOM

urzít s. n.
urzoi
URZÓI, urzoaie, s. n. (Regional) Urzitoare (1). Harnică-i muierea mea, C-a pus pînza pe urzoi Și-a pus-o de-un an, de doi. MARIAN, S. 139.
urâcioasa
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâcioase
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâcioasei
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâcioasele
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâcioaselor
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâcios
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâciosul
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâciosului
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâcioși
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâcioșii
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâcioșilor
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urâciune
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urâciunea
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urâciuni
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urâciunii
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urâciunile
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urâciunilor
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urând
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urând
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâre
URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).
urâre
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâră
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urârăm
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urârăți
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâse
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâsem
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâseră
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâserăm
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâserăți
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâseși
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâseți
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urât
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urât
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.
urât
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urất2 s. n.
urât
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâta
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâte
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâtei
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâtele
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâtelor
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâtor
URÎTÓR, -OÁRE, urîtori, -oare, adj. (Rar) Care urăște, care dușmănește. ◊ (Substantivat) Începu războiul, spre marea bucurie a urîtorului de oameni diavol. STĂNOIU, C. I. 198.
urâtul
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâtului
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâși
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urâțea
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțeai
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțeam
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțească
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțeau
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțeați
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâței
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțeii
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțeilor
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțel
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțele
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțelei
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțelele
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțelelor
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțelul
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțelului
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâțenia
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urâțenie
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urâțeniei
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urâțenii
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urâțeniile
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urâțeniilor
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urâțesc
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțește
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțești
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâți
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțica
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urâții
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâții
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâților
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urâțim
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțind
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțire
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțire
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urâțirea
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urâțiri
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urâțirii
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urâțirile
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urâțirilor
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urâțiră
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțirăm
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțirăți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțise
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțisem
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțiseră
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțiserăm
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțiserăți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțiseși
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțiseți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțit
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțit
URÎȚÍT, -Ă, urîțiți, -te, adj. Care a devenit urît. Zilnica defilare a unor oameni care vin urîțiți, cu vinele gîtului umflate de grija pierderii sau cîștigului unui lucru adeseori neînsemnat. La TDRG.
urâțiși
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțiți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urî
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîcioasa
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîcioase
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîcioasei
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîcioasele
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîcioaselor
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîciosul
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîciosului
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîcioși
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîcioșii
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîcioșilor
URÂCIÓS, -OÁSĂ, urâcioși, -oase, adj. Care inspiră dezgust; scârbos, neplăcut; (despre oameni) ursuz, nesuferit, antipatic. [Var.: uriciós, -oásă adj.] – Urî + suf. -icios.

DOOM

urâciós adj. m., pl. urâcióși; f. urâcioásă, pl. urâcioáse
urîciunea
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urîciuni
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urîciunii
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urîciunile
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urîciunilor
URICIÚNE s. f. v. urâciune.

DOOM

urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urîi
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîm
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urînd
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

DOOM

úra1 interj.
urînd
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîre
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîră
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîrăm
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîrăți
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîse
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîsem
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîseră
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîserăm
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîserăți
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîseși
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîseți
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urît
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urît
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîta
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîte
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîtei
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîtele
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîtelor
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîtul
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîtului
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîși
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîțea
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțeai
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțeam
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțească
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțeau
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțeați
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîței
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțeii
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțeilor
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțel
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțele
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțelei
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțelele
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțelelor
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțelul
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțelului
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîțenia
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urîțenie
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urîțeniei
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urîțenii
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urîțeniile
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urîțeniilor
URÂȚÉNIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.

DOOM

urâțénie (-ni-e) s. f., art. urâțénia (-ni-a), g.-d. art. urâțéniei; (ființe, lucruri) pl. urâțénii, art. urâțéniile (-ni-i-)
urîțesc
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțește
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțești
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîți
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîți
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urîțica
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el.

DOOM

urâțél adj. m., pl. urâțéi; f. urâțícă, pl. urâțéle
urîții
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîții
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîților
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

DOOM

urât1 adj. m., pl. urâți; f. urấtă, pl. urấte
urîțim
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțind
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțire
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțire
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urîțirea
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urîțiri
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urîțirii
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urîțirile
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urîțirilor
URÂȚÍRE, urâțiri, s. f. Acțiunea de a (se) urâți și rezultatul ei. – V. urâți.

DOOM

urâțíre s. f., g.-d. art. urâțírii; pl. urâțíri
urîțiră
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțirăm
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțirăți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțise
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțisem
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțiseră
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțiserăm
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțiserăți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțiseși
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțiseți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțit
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțiși
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urîțiți
URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.

DOOM

urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urăciune
URÎCIÚNE, urîciuni, s. f. 1. Ființă urîtă (din punct de vedere fizic); monstru, pocitanie, pocitură. Ai ajuns... urîciunea pămîntului. TEODORESCU, P. P. 108. (Și în forma uriciune) Cînd veți vedea uriciunea pustiirii stînd la locul unde nu se cade să steie, să știți că aproape este sfîrșitul. CREANGĂ, A. 137. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget. EMINESCU, O. I 150. 2. (Învechit și regional) Faptul de a urî, dușmănie, dispreț; dezgust, aversiune. De ce, domnilor critici, atîta urîciune ? ALEXANDRESCU, M. 257. Unde e dragoste multă E și urîciune multă. PANN, P. V. II 133. Așa să potolești... ceața, urîciunile, dușmăniile. PĂSCULESCU, L. P. 124. – Variante: urîciúne, urăciune (ȘEZ. I 250) s. f.
urămi
urămí (-mésc, -ít), vb. – (Trans.) A respecta. Mag. uram „domn” (Gáldi, Dict., 167).
urămire
urămí (-mésc, -ít), vb. – (Trans.) A respecta. Mag. uram „domn” (Gáldi, Dict., 167).
urări
URÁRE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2.

DOOM

uráre s. f., g.-d. art. urắrii; pl. urắri
urării
URÁRE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2.

DOOM

uráre s. f., g.-d. art. urắrii; pl. urắri
urările
URÁRE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2.

DOOM

uráre s. f., g.-d. art. urắrii; pl. urắri
urărilor
URÁRE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2.

DOOM

uráre s. f., g.-d. art. urắrii; pl. urắri
urăsc
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urătoare
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătoarea
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătoarei
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătoarele
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătoarelor
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urător
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urători
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătorii
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătorilor
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătorul
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătorului
URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și f. Colindător (care urează). – Ura2 + suf. -ător.

DOOM

urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătura
URĂTÚRĂ, uraturi, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul1. – Ura2 + suf. -ătură.

DOOM

urătúră (reg.) s. f., g.-d. art. urătúrii; pl. urătúri
urături
URĂTÚRĂ, uraturi, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul1. – Ura2 + suf. -ătură.

DOOM

urătúră (reg.) s. f., g.-d. art. urătúrii; pl. urătúri
urăturii
URĂTÚRĂ, uraturi, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul1. – Ura2 + suf. -ătură.

DOOM

urătúră (reg.) s. f., g.-d. art. urătúrii; pl. urătúri
urăturile
URĂTÚRĂ, uraturi, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul1. – Ura2 + suf. -ătură.

DOOM

urătúră (reg.) s. f., g.-d. art. urătúrii; pl. urătúri
urăturilor
URĂTÚRĂ, uraturi, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul1. – Ura2 + suf. -ătură.

DOOM

urătúră (reg.) s. f., g.-d. art. urătúrii; pl. urătúri
urăști
URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

DOOM

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất
urși
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

DOOM

urs s. m., pl. urși
urșii
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

DOOM

urs s. m., pl. urși
urșilor
URS, urși, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu botul ascuțit și cu coada scurtă (Ursus arctos). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poți obține. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. ◊ Compus: Urs-alb (sau -polar) = specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 2. (Reg.) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susțin talpa prispei la casele țărănești. – Lat. ursus.

DOOM

urs s. m., pl. urși
urșinic
URȘINÍC, urșinice, s. n. (Înv.) Catifea. – Et. nec.

DOOM

urșiníc (înv.) s. n., (feluri, bucăți) pl. urșiníce
urșinice
URȘINÍC, urșinice, s. n. (Înv.) Catifea. – Et. nec.

DOOM

urșiníc (înv.) s. n., (feluri, bucăți) pl. urșiníce
urșinicele
URȘINÍC, urșinice, s. n. (Înv.) Catifea. – Et. nec.

DOOM

urșiníc (înv.) s. n., (feluri, bucăți) pl. urșiníce
urșinicelor
URȘINÍC, urșinice, s. n. (Înv.) Catifea. – Et. nec.

DOOM

urșiníc (înv.) s. n., (feluri, bucăți) pl. urșiníce
urșinicul
URȘINÍC, urșinice, s. n. (Înv.) Catifea. – Et. nec.

DOOM

urșiníc (înv.) s. n., (feluri, bucăți) pl. urșiníce
urșinicului
URȘINÍC, urșinice, s. n. (Înv.) Catifea. – Et. nec.

DOOM

urșiníc (înv.) s. n., (feluri, bucăți) pl. urșiníce