uman
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umana
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umane
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umanei
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umanele
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umanelor
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umani
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umanii
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umanilor
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umanioare
UMANIOÁRE s. f. pl. (Învechit) Totalitatea studiilor clasice (considerate altădată ca bază a culturii unui om). [Colegiul Național] avea un curs începător cu patru «clasuri», un curs «central de umanioare» tot cu patru clasuri și încă un curs complimentar. CAMIL PETRESCU, O. I 193. – Pronunțat: -ni-oa-.

umanism
UMANÍSM s. n. 1. Doctrină care are în centru omul, bunăstarea și demnitatea lui, încrederea în rațiunea umană. 2. Mișcare intelectuală europeană din epoca Renașterii care promova studiul literaturii clasice din Grecia și din Roma, entuziasmul față de om și natură, compatibilă însă cu credința religioasă. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

DOOM

umanísm s. n.

umanismul
UMANÍSM s. n. 1. Doctrină care are în centru omul, bunăstarea și demnitatea lui, încrederea în rațiunea umană. 2. Mișcare intelectuală europeană din epoca Renașterii care promova studiul literaturii clasice din Grecia și din Roma, entuziasmul față de om și natură, compatibilă însă cu credința religioasă. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

DOOM

umanísm s. n.

umanismului
UMANÍSM s. n. 1. Doctrină care are în centru omul, bunăstarea și demnitatea lui, încrederea în rațiunea umană. 2. Mișcare intelectuală europeană din epoca Renașterii care promova studiul literaturii clasice din Grecia și din Roma, entuziasmul față de om și natură, compatibilă însă cu credința religioasă. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

DOOM

umanísm s. n.

umanist
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanist
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanista
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanista
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umaniste
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umaniste
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistei
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistei
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistele
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistele
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistelor
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistelor
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistic
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanistica
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanistice
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanisticei
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanisticele
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanisticelor
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanistici
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanisticii
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanisticilor
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanisticul
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanisticului
UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ◊ Științe umanistice = grup de științe care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasică etc. Învățământ umanistic sau secție umanistică = formă (sau secție) de învățământ bazat pe studierea științelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

DOOM

umanístic adj. m., pl. umanístici; f. umanístică, pl. umanístice

umanistul
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistul
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistului
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanistului
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanitar
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitara
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitare
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitarei
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitarele
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitarelor
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitari
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitarii
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitarilor
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitarism
UMANITARÍSM s. n. Concepție, atitudine de înțelegere, de dragoste față de oameni; umanitate (2). – Din fr. humanitarisme.

DOOM

umanitarísm s. n.

umanitarismul
UMANITARÍSM s. n. Concepție, atitudine de înțelegere, de dragoste față de oameni; umanitate (2). – Din fr. humanitarisme.

DOOM

umanitarísm s. n.

umanitarismului
UMANITARÍSM s. n. Concepție, atitudine de înțelegere, de dragoste față de oameni; umanitate (2). – Din fr. humanitarisme.

DOOM

umanitarísm s. n.

umanitarist
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitarist
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitarista
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitarista
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitariste
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitariste
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristei
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristei
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristele
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristele
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristelor
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristelor
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristul
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristul
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristului
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitaristului
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitariști
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitariști
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitariștii
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitariștii
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitariștilor
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitariștilor
UMANITARÍST, -Ă, umanitariști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al umanitarismului. 2. Adj. Care aparține umanitarismului, privitor la umanitarism. – Din fr. humanitariste.

DOOM

umanitaríst adj. m., s. m., pl. umanitaríști; adj. f., s. f. umanitarístă, pl. umanitaríste

umanitarul
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitarului
UMANITÁR, -Ă, umanitari, -e, adj. Care urmărește, care se preocupă de binele omenirii, plin de umanitate, devotat umanității. – Din fr. humanitaire.

DOOM

umanitár adj. m., pl. umanitári; f. umanitáră, pl. umanitáre

umanitate
UMANITÁTE s. f. 1. Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie, umanitarism. 2. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. – Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.

DOOM

umanitáte s. f., g.-d. art. umanitắții

umanitatea
UMANITÁTE s. f. 1. Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie, umanitarism. 2. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. – Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.

DOOM

umanitáte s. f., g.-d. art. umanitắții

umanități
UMANITÁTE s. f. 1. Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie, umanitarism. 2. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. – Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.

DOOM

umanitáte s. f., g.-d. art. umanitắții

umanității
UMANITÁTE s. f. 1. Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie, umanitarism. 2. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. – Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.

DOOM

umanitáte s. f., g.-d. art. umanitắții

umaniza
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizai
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizam
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizare
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizare
UMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) umaniza și rezultatul ei. – V. umaniza.

DOOM

umanizáre s. f., g.-d. art. umanizắrii

umanizarea
UMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) umaniza și rezultatul ei. – V. umaniza.

DOOM

umanizáre s. f., g.-d. art. umanizắrii

umanizară
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizarăm
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizarăți
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizase
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizasem
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizaseră
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizaserăm
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizaserăți
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizaseși
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizaseți
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizat
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizat
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai uman, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A atribui animalelor, obiectelor, fenomenelor însușiri omenești. – Din fr. humaniser.

umanizau
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizași
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizați
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizează
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizez
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizeze
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizezi
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizând
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizînd
UMANIZÁ, umanizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai omenos, mai apropiat de oameni. 2. Tranz. A căpăta trăsături, caracteristici apropiate de cele ale omului. – Din fr. humaniser.

DOOM

umanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 umanizeáză

umanizări
UMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) umaniza și rezultatul ei. – V. umaniza.

DOOM

umanizáre s. f., g.-d. art. umanizắrii

umanizării
UMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) umaniza și rezultatul ei. – V. umaniza.

DOOM

umanizáre s. f., g.-d. art. umanizắrii

umanizările
UMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) umaniza și rezultatul ei. – V. umaniza.

DOOM

umanizáre s. f., g.-d. art. umanizắrii

umanizărilor
UMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) umaniza și rezultatul ei. – V. umaniza.

DOOM

umanizáre s. f., g.-d. art. umanizắrii

umaniști
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umaniști
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umaniștii
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umaniștii
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umaniștilor
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umaniștilor
UMANÍST, -Ă, umaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. Adj. Care aparține umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. ♦ Care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic. 2. S. m. și f. Adept, partizan al umanismului (1). 3. S. m. Artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității. 4. S. m. și f. Student sau elev de liceu care urmează învățământul umanistic. – Din fr. humaniste.

DOOM

umaníst adj. m., s. m., pl. umaníști; adj. f., s. f. umanístă, pl. umaníste

umanoid
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoida
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoide
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoidei
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoidele
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoidelor
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoidul
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoidului
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoizi
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoizii
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanoizilor
UMANOÍD, -Ă, umanoizi, -de, adj., s. m. și f. (Livr.) (Ființă) cu aspect și caracter omenesc. – Din fr. umanoïde.

DOOM

*umanoíd adj. m., s. m., pl. umanoízi; adj. f., s. f. umanoídă, pl. umanoíde

umanul
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umanului
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. – Din lat. humanus.

DOOM

umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

umbela
UMBÉLĂ, umbele, s. f. Inflorescență în care pedunculii fiecărei floricele pornesc din același punct și se ridică la aceeași înălțime, ca pânza unei umbrele. – Din lat. umbella, fr. ombelle.

DOOM

umbélă s. f., g.-d. art. umbélei; pl. umbéle

umbelat
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelata
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelate
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelatei
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelatele
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelatelor
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelatul
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelatului
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelați
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelații
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbelaților
UMBELÁT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) În formă de umbelă. [Cf. fr. ombellé].

umbele
UMBÉLĂ, umbele, s. f. Inflorescență în care pedunculii fiecărei floricele pornesc din același punct și se ridică la aceeași înălțime, ca pânza unei umbrele. – Din lat. umbella, fr. ombelle.

DOOM

umbélă s. f., g.-d. art. umbélei; pl. umbéle

umbelei
UMBÉLĂ, umbele, s. f. Inflorescență în care pedunculii fiecărei floricele pornesc din același punct și se ridică la aceeași înălțime, ca pânza unei umbrele. – Din lat. umbella, fr. ombelle.

DOOM

umbélă s. f., g.-d. art. umbélei; pl. umbéle

umbelele
UMBÉLĂ, umbele, s. f. Inflorescență în care pedunculii fiecărei floricele pornesc din același punct și se ridică la aceeași înălțime, ca pânza unei umbrele. – Din lat. umbella, fr. ombelle.

DOOM

umbélă s. f., g.-d. art. umbélei; pl. umbéle

umbelelor
UMBÉLĂ, umbele, s. f. Inflorescență în care pedunculii fiecărei floricele pornesc din același punct și se ridică la aceeași înălțime, ca pânza unei umbrele. – Din lat. umbella, fr. ombelle.

DOOM

umbélă s. f., g.-d. art. umbélei; pl. umbéle

umbeli
UMBELI- Element prim de compunere savantă cu sensul de „umbelă”. [< fr. ombelli-, cf. lat. umbella – umbrelă].

umbelifera
UMBELIFÉRĂ, umbelifere, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, ale căror flori sunt dispuse în umbele; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă umbeliferă. – Din fr. ombellifère.

DOOM

umbeliféră s. f., g.-d. art. umbeliférei; pl. umbelifére

umbelifere
UMBELIFÉRĂ, umbelifere, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, ale căror flori sunt dispuse în umbele; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă umbeliferă. – Din fr. ombellifère.

DOOM

umbeliféră s. f., g.-d. art. umbeliférei; pl. umbelifére

umbeliferei
UMBELIFÉRĂ, umbelifere, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, ale căror flori sunt dispuse în umbele; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă umbeliferă. – Din fr. ombellifère.

DOOM

umbeliféră s. f., g.-d. art. umbeliférei; pl. umbelifére

umbeliferele
UMBELIFÉRĂ, umbelifere, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, ale căror flori sunt dispuse în umbele; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă umbeliferă. – Din fr. ombellifère.

DOOM

umbeliféră s. f., g.-d. art. umbeliférei; pl. umbelifére

umbeliferelor
UMBELIFÉRĂ, umbelifere, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, ale căror flori sunt dispuse în umbele; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă umbeliferă. – Din fr. ombellifère.

DOOM

umbeliféră s. f., g.-d. art. umbeliférei; pl. umbelifére

umbeliform
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliforma
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliforme
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliformei
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliformele
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliformelor
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliformi
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliformii
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliformilor
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliformul
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbeliformului
UMBELIFÓRM, -Ă, umbeliformi, -e, adj. Care are forma unei umbele. – După fr. ombelliforme.

DOOM

umbelifórm adj. m., pl. umbelifórmi; f. umbelifórmă, pl. umbelifórme

umbellata
IBÉRIS, iberiși, s. m. Plantă erbacee ornamentală din familia cruciferelor, cu flori de diferite culori, dispuse în racem la vârful ramificațiilor; (pop.) limbușoară (Iberis umbellata). – Din fr. ibéris.

umbellatum
CUIȘÓRIȚĂ, cuișorițe, s. f. Plantă erbacee cu flori alburii sau roșcate și cu fructe capsule (Holosteum umbellatum). [Acc. și: cuișoríță. – Pr.: cu-i-] – Cuișor + suf. -iță.

umbellatus
ROȘĂȚEÁ, roșățele, s. f. Plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală (Botumus umbellatus). – De la roșu.

umbelula
UMBELÚLĂ s.f. (Bot.) Umbelă secundară, parțială care intră în alcătuirea unei umbele compuse. [Cf. fr. ombellule].

umbelule
UMBELÚLĂ s.f. (Bot.) Umbelă secundară, parțială care intră în alcătuirea unei umbele compuse. [Cf. fr. ombellule].

umbelulei
UMBELÚLĂ s.f. (Bot.) Umbelă secundară, parțială care intră în alcătuirea unei umbele compuse. [Cf. fr. ombellule].

umbelulele
UMBELÚLĂ s.f. (Bot.) Umbelă secundară, parțială care intră în alcătuirea unei umbele compuse. [Cf. fr. ombellule].

umbelulelor
UMBELÚLĂ s.f. (Bot.) Umbelă secundară, parțială care intră în alcătuirea unei umbele compuse. [Cf. fr. ombellule].

umbla
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblai
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblam
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblare
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblare
UMBLÁRE, umblări, s. f. Acțiunea de a umbla și rezultatul ei; deplasare, mers; cutreierare, colindare, umblat¹. – V. umbla.

DOOM

umbláre s. f., g.-d. art. umblắrii; pl. umblắri

umblarea
UMBLÁRE, umblări, s. f. Acțiunea de a umbla și rezultatul ei; deplasare, mers; cutreierare, colindare, umblat¹. – V. umbla.

DOOM

umbláre s. f., g.-d. art. umblắrii; pl. umblắri

umblară
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblarăm
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblarăți
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblase
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblasem
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblaseră
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblaserăm
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblaserăți
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblaseși
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblaseți
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblat
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblat
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblat
UMBLÁT¹ s. n. Umblare. – V. umbla.

DOOM

umblát s. n.

umblata
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblate
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblatei
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblatele
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblatelor
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblatul
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblatului
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblau
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblași
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblați
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblați
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblații
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblaților
UMBLÁT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umble
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblet
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) îmblét s. n.] – Umbla + suf. -et.

DOOM

úmblet s. n., pl. úmblete

umblete
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) îmblét s. n.] – Umbla + suf. -et.

DOOM

úmblet s. n., pl. úmblete

umbletele
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) îmblét s. n.] – Umbla + suf. -et.

DOOM

úmblet s. n., pl. úmblete

umbletelor
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) îmblét s. n.] – Umbla + suf. -et.

DOOM

úmblet s. n., pl. úmblete

umbletul
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) îmblét s. n.] – Umbla + suf. -et.

DOOM

úmblet s. n., pl. úmblete

umbletului
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) îmblét s. n.] – Umbla + suf. -et.

DOOM

úmblet s. n., pl. úmblete

umbli
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblu
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblând
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblînd
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare.

DOOM

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă

umblăcit
ÎMBLĂTÍT s. n. (Înv.) Îmblătire; p. ext. timpul când se face îmblătirea. [Var.: (reg.) umblăcít s. n.] – V. îmblăti.

DOOM

îmblătít (înv.) s. n.

umblăreața
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblăreț
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblărețe
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblăreței
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblărețele
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblărețelor
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblăreți
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblăreții
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblăreților
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblărețul
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblărețului
UMBLĂRÉȚ, -EÁȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.

DOOM

umblăréț adj. m., pl. umblăréți; f. umblăreáță, pl. umblăréțe

umblări
UMBLÁRE, umblări, s. f. Acțiunea de a umbla și rezultatul ei; deplasare, mers; cutreierare, colindare, umblat¹. – V. umbla.

DOOM

umbláre s. f., g.-d. art. umblắrii; pl. umblắri

umblării
UMBLÁRE, umblări, s. f. Acțiunea de a umbla și rezultatul ei; deplasare, mers; cutreierare, colindare, umblat¹. – V. umbla.

DOOM

umbláre s. f., g.-d. art. umblắrii; pl. umblắri

umblările
UMBLÁRE, umblări, s. f. Acțiunea de a umbla și rezultatul ei; deplasare, mers; cutreierare, colindare, umblat¹. – V. umbla.

DOOM

umbláre s. f., g.-d. art. umblắrii; pl. umblắri

umblărilor
UMBLÁRE, umblări, s. f. Acțiunea de a umbla și rezultatul ei; deplasare, mers; cutreierare, colindare, umblat¹. – V. umbla.

DOOM

umbláre s. f., g.-d. art. umblắrii; pl. umblắri

umblătoare
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătoáre s. f., g.-d. art. umblătórii; pl. umblătóri

umblătoare
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoare
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoarea
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătoáre s. f., g.-d. art. umblătórii; pl. umblătóri

umblătoarea
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoarea
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoarei
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoarei
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoarele
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoarele
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoarelor
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătoarelor
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblător
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblător
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblători
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătoáre s. f., g.-d. art. umblătórii; pl. umblătóri

umblători
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblători
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătorii
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătoáre s. f., g.-d. art. umblătórii; pl. umblătóri

umblătorii
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătorii
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătorile
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătoáre s. f., g.-d. art. umblătórii; pl. umblătóri

umblătorilor
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătoáre s. f., g.-d. art. umblătórii; pl. umblătóri

umblătorilor
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătorilor
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătorul
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătorul
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătorului
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătorului
UMBLĂTÓR, -OÁRE, umblători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Rar) Care umblă. ◊ Pod umblător = bac. 2. S. m. Ostaș dintr-un corp de curieri pentru Polonia și Ucraina al domnilor moldoveni. 3. S. f. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulația personalului. 4. S. f. (Pop.) Closet (rudimentar). – Umbla + suf. -ător.

DOOM

umblătór¹ adj. m., pl. umblătóri; f. sg. și pl. umblătoáre

umblătura
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

DOOM

umblătúră (pop.) s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri

umblături
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

DOOM

umblătúră (pop.) s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri

umblăturii
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

DOOM

umblătúră (pop.) s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri

umblăturile
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

DOOM

umblătúră (pop.) s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri

umblăturilor
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

DOOM

umblătúră (pop.) s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri

umbra
ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.

DOOM

!úmbra-iépurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. úmbrei-iépurelui

umbral
UMBRÁL s. n. (Opt.) Colorație a lentilelor ochelarilor de vedere. – Umbră + suf. -al.

DOOM

*umbrál (colorație a lentilelor) s. n.

umbralul
UMBRÁL s. n. (Opt.) Colorație a lentilelor ochelarilor de vedere. – Umbră + suf. -al.

DOOM

*umbrál (colorație a lentilelor) s. n.

umbralului
UMBRÁL s. n. (Opt.) Colorație a lentilelor ochelarilor de vedere. – Umbră + suf. -al.

DOOM

*umbrál (colorație a lentilelor) s. n.

umbrar
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

DOOM

umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre

umbrare
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

DOOM

umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre

umbrarele
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

DOOM

umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre

umbrarelor
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

DOOM

umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre

umbrarul
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

DOOM

umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre

umbrarului
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

DOOM

umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre

umbre
ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.

DOOM

!úmbra-iépurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. úmbrei-iépurelui

umbrei
ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.

DOOM

!úmbra-iépurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. úmbrei-iépurelui

umbrela
UMBRÉLĂ, umbrele, s. f. Obiect alcătuit dintr-o pânză care se poate strânge sau întinde (în forma unei calote sferice) prin intermediul unor spițe metalice fixate radial pe un baston, destinat să apere de ploaie sau de soare. – Din fr. ombrelle (după umbră).

DOOM

umbrélă s. f., g.-d. art. umbrélei; pl. umbréle

umbrele
ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.

DOOM

!úmbra-iépurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. úmbrei-iépurelui

umbrele
UMBRÉLĂ, umbrele, s. f. Obiect alcătuit dintr-o pânză care se poate strânge sau întinde (în forma unei calote sferice) prin intermediul unor spițe metalice fixate radial pe un baston, destinat să apere de ploaie sau de soare. – Din fr. ombrelle (după umbră).

DOOM

umbrélă s. f., g.-d. art. umbrélei; pl. umbréle

umbrelei
UMBRÉLĂ, umbrele, s. f. Obiect alcătuit dintr-o pânză care se poate strânge sau întinde (în forma unei calote sferice) prin intermediul unor spițe metalice fixate radial pe un baston, destinat să apere de ploaie sau de soare. – Din fr. ombrelle (după umbră).

DOOM

umbrélă s. f., g.-d. art. umbrélei; pl. umbréle

umbrelele
UMBRÉLĂ, umbrele, s. f. Obiect alcătuit dintr-o pânză care se poate strânge sau întinde (în forma unei calote sferice) prin intermediul unor spițe metalice fixate radial pe un baston, destinat să apere de ploaie sau de soare. – Din fr. ombrelle (după umbră).

DOOM

umbrélă s. f., g.-d. art. umbrélei; pl. umbréle

umbrelelor
UMBRÉLĂ, umbrele, s. f. Obiect alcătuit dintr-o pânză care se poate strânge sau întinde (în forma unei calote sferice) prin intermediul unor spițe metalice fixate radial pe un baston, destinat să apere de ploaie sau de soare. – Din fr. ombrelle (după umbră).

DOOM

umbrélă s. f., g.-d. art. umbrélei; pl. umbréle

umbrelor
ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.

DOOM

!úmbra-iépurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. úmbrei-iépurelui

umbreluța
UMBRELÚȚĂ, umbreluțe, s. f. Diminutiv al lui umbrelă. – Umbrelă + suf. -uță.

DOOM

umbrelúță s. f., g.-d. art. umbrelúței; pl. umbrelúțe

umbreluțe
UMBRELÚȚĂ, umbreluțe, s. f. Diminutiv al lui umbrelă. – Umbrelă + suf. -uță.

DOOM

umbrelúță s. f., g.-d. art. umbrelúței; pl. umbrelúțe

umbreluței
UMBRELÚȚĂ, umbreluțe, s. f. Diminutiv al lui umbrelă. – Umbrelă + suf. -uță.

DOOM

umbrelúță s. f., g.-d. art. umbrelúței; pl. umbrelúțe

umbreluțele
UMBRELÚȚĂ, umbreluțe, s. f. Diminutiv al lui umbrelă. – Umbrelă + suf. -uță.

DOOM

umbrelúță s. f., g.-d. art. umbrelúței; pl. umbrelúțe

umbreluțelor
UMBRELÚȚĂ, umbreluțe, s. f. Diminutiv al lui umbrelă. – Umbrelă + suf. -uță.

DOOM

umbrelúță s. f., g.-d. art. umbrelúței; pl. umbrelúțe

umbri
UMBRÍ, umbresc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face, a ține umbră (I 1); a adumbri. 2. Refl. (Pop.) A sta la umbră (I 1), a se adumbri. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta o nuanță mai închisă; a (se) întuneca, a (se) închide. 4. Intranz. și refl. (Rar) A se contura. 5. Tranz. Fig. A dezonora, a păta, a compromite. – Din umbră.

DOOM

umbrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umbrésc, imperf. 3 sg. umbreá; conj. prez. 3 să umbreáscă

umbricios
UMBRICIÓS, -OÁSĂ, umhricioși, -oase, adj. (Rar) Umbros. Dumbrăvi mari și umbricioase, Văi adînci și răcoroase. MARIAN, NU. 169.

umbrire
UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de a (se) umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. – V. umbri.

DOOM

umbríre s. f., g.-d. art. umbrírii; pl. umbríri

umbrirea
UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de a (se) umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. – V. umbri.

DOOM

umbríre s. f., g.-d. art. umbrírii; pl. umbríri

umbriri
UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de a (se) umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. – V. umbri.

DOOM

umbríre s. f., g.-d. art. umbrírii; pl. umbríri

umbririi
UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de a (se) umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. – V. umbri.

DOOM

umbríre s. f., g.-d. art. umbrírii; pl. umbríri

umbririle
UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de a (se) umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. – V. umbri.

DOOM

umbríre s. f., g.-d. art. umbrírii; pl. umbríri

umbririlor
UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de a (se) umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. – V. umbri.

DOOM

umbríre s. f., g.-d. art. umbrírii; pl. umbríri

umbrit
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbrita
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbrite
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbritei
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbritele
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbritelor
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbritor
UMBRITÓR, -OÁRE, umbritori, -oare, adj. (Rar) Umbros. Călărețu-n sînul luncii umbritoare Simte-o mîngîiere. ALECSANDRI, P. III 152.

umbritul
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbritului
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbriș
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.

DOOM

umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri

umbrișoara
UMBRIȘOÁRĂ, umbrișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui umbră; umbriță. – Umbră + suf. -ișoară.

DOOM

umbrișoáră (rar) s. f., g.-d. art. umbrișoárei; pl. umbrișoáre

umbrișoare
UMBRIȘOÁRĂ, umbrișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui umbră; umbriță. – Umbră + suf. -ișoară.

DOOM

umbrișoáră (rar) s. f., g.-d. art. umbrișoárei; pl. umbrișoáre

umbrișoarei
UMBRIȘOÁRĂ, umbrișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui umbră; umbriță. – Umbră + suf. -ișoară.

DOOM

umbrișoáră (rar) s. f., g.-d. art. umbrișoárei; pl. umbrișoáre

umbrișoarele
UMBRIȘOÁRĂ, umbrișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui umbră; umbriță. – Umbră + suf. -ișoară.

DOOM

umbrișoáră (rar) s. f., g.-d. art. umbrișoárei; pl. umbrișoáre

umbrișoarelor
UMBRIȘOÁRĂ, umbrișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui umbră; umbriță. – Umbră + suf. -ișoară.

DOOM

umbrișoáră (rar) s. f., g.-d. art. umbrișoárei; pl. umbrișoáre

umbrișul
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.

DOOM

umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri

umbrișului
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.

DOOM

umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri

umbrișuri
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.

DOOM

umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri

umbrișurile
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.

DOOM

umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri

umbrișurilor
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.

DOOM

umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri

umbrița
UMBRÍȚĂ, umbrițe, s. f. (Pop.) Umbrișoară. – Umbră + suf. -iță.

DOOM

umbríță (pop.) s. f., g.-d. art. umbríței; pl. umbríțe

umbrițe
UMBRÍȚĂ, umbrițe, s. f. (Pop.) Umbrișoară. – Umbră + suf. -iță.

DOOM

umbríță (pop.) s. f., g.-d. art. umbríței; pl. umbríțe

umbriței
UMBRÍȚĂ, umbrițe, s. f. (Pop.) Umbrișoară. – Umbră + suf. -iță.

DOOM

umbríță (pop.) s. f., g.-d. art. umbríței; pl. umbríțe

umbrițele
UMBRÍȚĂ, umbrițe, s. f. (Pop.) Umbrișoară. – Umbră + suf. -iță.

DOOM

umbríță (pop.) s. f., g.-d. art. umbríței; pl. umbríțe

umbrițelor
UMBRÍȚĂ, umbrițe, s. f. (Pop.) Umbrișoară. – Umbră + suf. -iță.

DOOM

umbríță (pop.) s. f., g.-d. art. umbríței; pl. umbríțe

umbriți
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbriții
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbriților
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.

umbroasa
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbroase
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbroasei
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbroasele
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbroaselor
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbros
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbrosul
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbrosului
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbroși
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbroșii
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umbroșilor
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.

DOOM

umbrós adj. m., pl. umbróși; f. umbroásă, pl. umbroáse

umecta
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectai
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectam
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectant
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectanta
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectante
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectantei
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectantele
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectantelor
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectantul
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectantului
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectanți
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectanții
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectanților
UMECTÁNT s.m. Agent de umectare. [Cf. fr. humectant].

umectare
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectare
UMECTÁRE, umectări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a umecta și rezultatul ei. – V. umecta.

DOOM

umectáre (livr.) s. f., g.-d. art. umectắrii; pl. umectắri

umectarea
UMECTÁRE, umectări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a umecta și rezultatul ei. – V. umecta.

DOOM

umectáre (livr.) s. f., g.-d. art. umectắrii; pl. umectắri

umectară
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectarăm
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectarăți
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectase
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectasem
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectaseră
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectaserăm
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectaserăți
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectaseși
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectaseți
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectat
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectat
UMECTÁT, -Ă, umectați, -te, adj. Umezit. – V. umecta.

umectau
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectași
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectați
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectează
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectez
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umecteze
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectezi
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectând
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectînd
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.

DOOM

umectá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 umecteáză

umectări
UMECTÁRE, umectări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a umecta și rezultatul ei. – V. umecta.

DOOM

umectáre (livr.) s. f., g.-d. art. umectắrii; pl. umectắri

umectării
UMECTÁRE, umectări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a umecta și rezultatul ei. – V. umecta.

DOOM

umectáre (livr.) s. f., g.-d. art. umectắrii; pl. umectắri

umectările
UMECTÁRE, umectări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a umecta și rezultatul ei. – V. umecta.

DOOM

umectáre (livr.) s. f., g.-d. art. umectắrii; pl. umectắri

umectărilor
UMECTÁRE, umectări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a umecta și rezultatul ei. – V. umecta.

DOOM

umectáre (livr.) s. f., g.-d. art. umectắrii; pl. umectắri

umed
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umeda
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umede
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umedei
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umedele
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umedelor
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umedos
UMEZÓS, -OÁSĂ, umezoși, -oase, adj. (Rar) Umed. Și vocea-i, ca și arcul cu coardă mlădioasă Ce dacă se destinde de roua umezoasă Aruncă rătăcite săgețile-i pe jos. MACEDONSKI, O. I 254. – Variantă: umedós, -oásă (ALECSANDRI, P. P. 263) adj.

umedul
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umedului
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umegiune
UMEGIÚNE, umegiuni, s. f. (Rar) Umezeală. Ochii... pierzîndu-și strălucirea umegiunei vitale. EMINESCU, N. 135.

umeral
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umerala
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umerale
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umeralei
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umeralele
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umeralelor
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umerali
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umeralii
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umeralilor
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umeralul
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umeralului
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.

DOOM

umerál (referitor la umăr) adj. m., pl. umeráli; f. umerálă, pl. umerále

umerar
UMERÁR, umerare, s. n. (Rar) 1. Umeraș. 2. Îmbrăcăminte de protecție fixată pe umerii celor care cară greutăți. 3. Împletitură de lână, de melană etc. cu care își îmbracă umerii suferinzii de reumatism. [Var.: umărár s. n.] – Umăr + suf. -ar.

DOOM

umerár (umeraș, piesă la îmbrăcăminte) (rar) s. n., pl. umeráre

umerare
UMERÁR, umerare, s. n. (Rar) 1. Umeraș. 2. Îmbrăcăminte de protecție fixată pe umerii celor care cară greutăți. 3. Împletitură de lână, de melană etc. cu care își îmbracă umerii suferinzii de reumatism. [Var.: umărár s. n.] – Umăr + suf. -ar.

DOOM

umerár (umeraș, piesă la îmbrăcăminte) (rar) s. n., pl. umeráre

umerarele
UMERÁR, umerare, s. n. (Rar) 1. Umeraș. 2. Îmbrăcăminte de protecție fixată pe umerii celor care cară greutăți. 3. Împletitură de lână, de melană etc. cu care își îmbracă umerii suferinzii de reumatism. [Var.: umărár s. n.] – Umăr + suf. -ar.

DOOM

umerár (umeraș, piesă la îmbrăcăminte) (rar) s. n., pl. umeráre

umerarelor
UMERÁR, umerare, s. n. (Rar) 1. Umeraș. 2. Îmbrăcăminte de protecție fixată pe umerii celor care cară greutăți. 3. Împletitură de lână, de melană etc. cu care își îmbracă umerii suferinzii de reumatism. [Var.: umărár s. n.] – Umăr + suf. -ar.

DOOM

umerár (umeraș, piesă la îmbrăcăminte) (rar) s. n., pl. umeráre

umerarul
UMERÁR, umerare, s. n. (Rar) 1. Umeraș. 2. Îmbrăcăminte de protecție fixată pe umerii celor care cară greutăți. 3. Împletitură de lână, de melană etc. cu care își îmbracă umerii suferinzii de reumatism. [Var.: umărár s. n.] – Umăr + suf. -ar.

DOOM

umerár (umeraș, piesă la îmbrăcăminte) (rar) s. n., pl. umeráre

umerarului
UMERÁR, umerare, s. n. (Rar) 1. Umeraș. 2. Îmbrăcăminte de protecție fixată pe umerii celor care cară greutăți. 3. Împletitură de lână, de melană etc. cu care își îmbracă umerii suferinzii de reumatism. [Var.: umărár s. n.] – Umăr + suf. -ar.

DOOM

umerár (umeraș, piesă la îmbrăcăminte) (rar) s. n., pl. umeráre

umeraș
UMERÁȘ, umerașe, s. n. Obiect format dintr-o bară de lemn, de plastic etc. (puțin curbată, prevăzută la mijloc cu un cârlig, pe care se păstrează hainele ca să-și mențină forma; umăr (5). – Umăr + suf. -aș.

DOOM

umeráș s. n., pl. umeráșe

umerașe
UMERÁȘ, umerașe, s. n. Obiect format dintr-o bară de lemn, de plastic etc. (puțin curbată, prevăzută la mijloc cu un cârlig, pe care se păstrează hainele ca să-și mențină forma; umăr (5). – Umăr + suf. -aș.

DOOM

umeráș s. n., pl. umeráșe

umerașele
UMERÁȘ, umerașe, s. n. Obiect format dintr-o bară de lemn, de plastic etc. (puțin curbată, prevăzută la mijloc cu un cârlig, pe care se păstrează hainele ca să-și mențină forma; umăr (5). – Umăr + suf. -aș.

DOOM

umeráș s. n., pl. umeráșe

umerașelor
UMERÁȘ, umerașe, s. n. Obiect format dintr-o bară de lemn, de plastic etc. (puțin curbată, prevăzută la mijloc cu un cârlig, pe care se păstrează hainele ca să-și mențină forma; umăr (5). – Umăr + suf. -aș.

DOOM

umeráș s. n., pl. umeráșe

umerașul
UMERÁȘ, umerașe, s. n. Obiect format dintr-o bară de lemn, de plastic etc. (puțin curbată, prevăzută la mijloc cu un cârlig, pe care se păstrează hainele ca să-și mențină forma; umăr (5). – Umăr + suf. -aș.

DOOM

umeráș s. n., pl. umeráșe

umerașului
UMERÁȘ, umerașe, s. n. Obiect format dintr-o bară de lemn, de plastic etc. (puțin curbată, prevăzută la mijloc cu un cârlig, pe care se păstrează hainele ca să-și mențină forma; umăr (5). – Umăr + suf. -aș.

DOOM

umeráș s. n., pl. umeráșe

umere
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr² (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere

umerel
UMERÉL, umerei, s. m. Diminutiv al lui umăr. Vestmînt lung Pînă-n pămînt... Iar în cei doi umerei Scriși cei doi luceferei. TEODORESCU, P. P. 52.

umerele
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr² (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere

umerelor
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr² (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere

umeri
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr¹ (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri

umeri
UMERÍ, umeresc, vb. IV. Refl. (Rar) A se opinti, a pune umărul; a se strădui. Începu a se umeri cu o luntre mică a unui frate al lui. SANDU-ALDEA, la CADE.

umerii
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr¹ (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri

umerilor
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr¹ (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri

umerire
UMERÍ, umeresc, vb. IV. Refl. (Rar) A se opinti, a pune umărul; a se strădui. – Din umăr.

umeros
UMERÓS, -OÁSĂ, umeroși, -oase, adj. (Neobișnuit) Care are umeri mari; lat în umeri. Era greoi, spătos și umeros ca un taur. REBREANU, I. 24.

umezea
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezeai
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezeala
UMEZEÁLĂ, umezeli, s. f. 1. Umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect umed al ochilor. – Umezi + suf. -eală.

DOOM

umezeálă s. f., g.-d. art. umezélii; pl. umezéli

umezeam
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezească
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezeau
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezeați
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezeli
UMEZEÁLĂ, umezeli, s. f. 1. Umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect umed al ochilor. – Umezi + suf. -eală.

DOOM

umezeálă s. f., g.-d. art. umezélii; pl. umezéli

umezelii
UMEZEÁLĂ, umezeli, s. f. 1. Umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect umed al ochilor. – Umezi + suf. -eală.

DOOM

umezeálă s. f., g.-d. art. umezélii; pl. umezéli

umezelile
UMEZEÁLĂ, umezeli, s. f. 1. Umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect umed al ochilor. – Umezi + suf. -eală.

DOOM

umezeálă s. f., g.-d. art. umezélii; pl. umezéli

umezelilor
UMEZEÁLĂ, umezeli, s. f. 1. Umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect umed al ochilor. – Umezi + suf. -eală.

DOOM

umezeálă s. f., g.-d. art. umezélii; pl. umezéli

umezesc
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezește
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezești
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezi
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umezi
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezii
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umezii
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezilor
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.

DOOM

úmed adj. m., pl. úmezi; f. úmedă, pl. úmede

umezim
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezind
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezire
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezire
UMEZÍRE, umeziri, s. f. Acțiunea de a (se) umezi și rezultatul ei. – V. umezi.

DOOM

umezíre s. f., g.-d. art. umezírii; pl. umezíri

umezirea
UMEZÍRE, umeziri, s. f. Acțiunea de a (se) umezi și rezultatul ei. – V. umezi.

DOOM

umezíre s. f., g.-d. art. umezírii; pl. umezíri

umeziri
UMEZÍRE, umeziri, s. f. Acțiunea de a (se) umezi și rezultatul ei. – V. umezi.

DOOM

umezíre s. f., g.-d. art. umezírii; pl. umezíri

umezirii
UMEZÍRE, umeziri, s. f. Acțiunea de a (se) umezi și rezultatul ei. – V. umezi.

DOOM

umezíre s. f., g.-d. art. umezírii; pl. umezíri

umezirile
UMEZÍRE, umeziri, s. f. Acțiunea de a (se) umezi și rezultatul ei. – V. umezi.

DOOM

umezíre s. f., g.-d. art. umezírii; pl. umezíri

umezirilor
UMEZÍRE, umeziri, s. f. Acțiunea de a (se) umezi și rezultatul ei. – V. umezi.

DOOM

umezíre s. f., g.-d. art. umezírii; pl. umezíri

umeziră
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezirăm
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezirăți
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezise
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezisem
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umeziseră
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umeziserăm
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umeziserăți
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umeziseși
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umeziseți
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezit
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umezit
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umezita
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umezite
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umezitei
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umezitele
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umezitelor
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umezitoare
UMEZITÓR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

DOOM

umezitór s. n., pl. umezitoáre

umezitoarele
UMEZITÓR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

DOOM

umezitór s. n., pl. umezitoáre

umezitoarelor
UMEZITÓR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

DOOM

umezitór s. n., pl. umezitoáre

umezitor
UMEZITÓR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

DOOM

umezitór s. n., pl. umezitoáre

umezitorul
UMEZITÓR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

DOOM

umezitór s. n., pl. umezitoáre

umezitorului
UMEZITÓR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

DOOM

umezitór s. n., pl. umezitoáre

umezitul
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umezitului
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umeziși
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umeziți
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi. Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.

DOOM

umezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umezésc, imperf. 3 sg. umezeá; conj. prez. 3 să umezeáscă

umeziți
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umeziții
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umeziților
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat. – V. umezi.

umezos
UMEZÓS, -OÁSĂ, umezoși, -oase, adj. (Rar) Umed. Și vocea-i, ca și arcul cu coardă mlădioasă Ce dacă se destinde de roua umezoasă Aruncă rătăcite săgețile-i pe jos. MACEDONSKI, O. I 254. – Variantă: umedós, -oásă (ALECSANDRI, P. P. 263) adj.

umfla
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflai
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflam
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflare
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflare
UMFLÁRE, umflări, s. f. Acțiunea de a (se) umfla și rezultatul ei. – V. umfla.

DOOM

umfláre s. f., g.-d. art. umflắrii; pl. umflắri

umflarea
UMFLÁRE, umflări, s. f. Acțiunea de a (se) umfla și rezultatul ei. – V. umfla.

DOOM

umfláre s. f., g.-d. art. umflắrii; pl. umflắri

umflară
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflarăm
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflarăți
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflase
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflasem
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflaseră
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflaserăm
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflaserăți
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflaseși
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflaseți
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflat
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflat
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflata
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflate
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflatei
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflatele
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflatelor
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflatul
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflatului
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflau
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflași
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflați
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflați
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflație
umflație, umflații s. f. (iron.) inflație.

umflații
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umflaților
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul producând o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul normal. 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare. 5. Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

umfle
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umfli
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflu
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflând
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflînd
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. – Lat. inflare.

DOOM

umflá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmflu, 2 sg. úmfli, 3 úmflă

umflări
UMFLÁRE, umflări, s. f. Acțiunea de a (se) umfla și rezultatul ei. – V. umfla.

DOOM

umfláre s. f., g.-d. art. umflắrii; pl. umflắri

umflării
UMFLÁRE, umflări, s. f. Acțiunea de a (se) umfla și rezultatul ei. – V. umfla.

DOOM

umfláre s. f., g.-d. art. umflắrii; pl. umflắri

umflările
UMFLÁRE, umflări, s. f. Acțiunea de a (se) umfla și rezultatul ei. – V. umfla.

DOOM

umfláre s. f., g.-d. art. umflắrii; pl. umflắri

umflărilor
UMFLÁRE, umflări, s. f. Acțiunea de a (se) umfla și rezultatul ei. – V. umfla.

DOOM

umfláre s. f., g.-d. art. umflắrii; pl. umflắri

umflătura
UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Loc umflat pe suprafața unui obiect. ♦ (Med.) Inflamație. – Umfla + suf. -ătură.

DOOM

umflătúră s. f., g.-d. art. umflătúrii; pl. umflătúri

umflături
UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Loc umflat pe suprafața unui obiect. ♦ (Med.) Inflamație. – Umfla + suf. -ătură.

DOOM

umflătúră s. f., g.-d. art. umflătúrii; pl. umflătúri

umflăturii
UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Loc umflat pe suprafața unui obiect. ♦ (Med.) Inflamație. – Umfla + suf. -ătură.

DOOM

umflătúră s. f., g.-d. art. umflătúrii; pl. umflătúri

umflăturile
UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Loc umflat pe suprafața unui obiect. ♦ (Med.) Inflamație. – Umfla + suf. -ătură.

DOOM

umflătúră s. f., g.-d. art. umflătúrii; pl. umflătúri

umflăturilor
UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Loc umflat pe suprafața unui obiect. ♦ (Med.) Inflamație. – Umfla + suf. -ătură.

DOOM

umflătúră s. f., g.-d. art. umflătúrii; pl. umflătúri

umid
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umida
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umide
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umidei
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umidele
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umidelor
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umidi
UMIDI- v. umido-.

umidificare
UMIDIFICÁRE, umidificări, s. f. Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). – După fr. humidification.

DOOM

umidificáre s. f., g.-d. art. umidificắrii; pl. umidificắri

umidificarea
UMIDIFICÁRE, umidificări, s. f. Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). – După fr. humidification.

DOOM

umidificáre s. f., g.-d. art. umidificắrii; pl. umidificắri

umidificări
UMIDIFICÁRE, umidificări, s. f. Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). – După fr. humidification.

DOOM

umidificáre s. f., g.-d. art. umidificắrii; pl. umidificắri

umidificării
UMIDIFICÁRE, umidificări, s. f. Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). – După fr. humidification.

DOOM

umidificáre s. f., g.-d. art. umidificắrii; pl. umidificắri

umidificările
UMIDIFICÁRE, umidificări, s. f. Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). – După fr. humidification.

DOOM

umidificáre s. f., g.-d. art. umidificắrii; pl. umidificắri

umidificărilor
UMIDIFICÁRE, umidificări, s. f. Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). – După fr. humidification.

DOOM

umidificáre s. f., g.-d. art. umidificắrii; pl. umidificắri

umidifug
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifuga
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifuge
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifugei
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifugele
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifugelor
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifugi
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifugii
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifugilor
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifugul
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umidifugului
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.

DOOM

umidifúg adj. m., pl. umidifúgi; f. umidifúgă, pl. umidifúge

umiditate
UMIDITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce e umed; umezeală (1). ♦ Cantitatea de lichid (în special de apă) conținută într-un mediu solid sau gazos. ◊ Umiditatea atmosferei = cantitatea vaporilor de apă din atmosferă, exprimată de obicei prin raportul, în procente, dintre tensiunea de vapori reală și tensiunea vaporilor saturanți corespunzătoare temperaturii respective. – Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis.

DOOM

umiditáte s. f., g.-d. art. umiditắții

umiditatea
UMIDITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce e umed; umezeală (1). ♦ Cantitatea de lichid (în special de apă) conținută într-un mediu solid sau gazos. ◊ Umiditatea atmosferei = cantitatea vaporilor de apă din atmosferă, exprimată de obicei prin raportul, în procente, dintre tensiunea de vapori reală și tensiunea vaporilor saturanți corespunzătoare temperaturii respective. – Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis.

DOOM

umiditáte s. f., g.-d. art. umiditắții

umidități
UMIDITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce e umed; umezeală (1). ♦ Cantitatea de lichid (în special de apă) conținută într-un mediu solid sau gazos. ◊ Umiditatea atmosferei = cantitatea vaporilor de apă din atmosferă, exprimată de obicei prin raportul, în procente, dintre tensiunea de vapori reală și tensiunea vaporilor saturanți corespunzătoare temperaturii respective. – Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis.

DOOM

umiditáte s. f., g.-d. art. umiditắții

umidității
UMIDITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce e umed; umezeală (1). ♦ Cantitatea de lichid (în special de apă) conținută într-un mediu solid sau gazos. ◊ Umiditatea atmosferei = cantitatea vaporilor de apă din atmosferă, exprimată de obicei prin raportul, în procente, dintre tensiunea de vapori reală și tensiunea vaporilor saturanți corespunzătoare temperaturii respective. – Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis.

DOOM

umiditáte s. f., g.-d. art. umiditắții

umido
UMIDO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „umed”; „(referitor la) umiditate”. [Var. umidi-. / < fr. humido-, it. umido-, cf. lat. humidus – umed].

umidometre
UMIDOMÉTRU, umidometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea umidității unui corp solid sau a aerului atmosferic. – Din fr. humidomètre.

DOOM

umidométru (-me-tru) s. n., art. umidométrul; pl. umidométre

umidometrele
UMIDOMÉTRU, umidometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea umidității unui corp solid sau a aerului atmosferic. – Din fr. humidomètre.

DOOM

umidométru (-me-tru) s. n., art. umidométrul; pl. umidométre

umidometrelor
UMIDOMÉTRU, umidometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea umidității unui corp solid sau a aerului atmosferic. – Din fr. humidomètre.

DOOM

umidométru (-me-tru) s. n., art. umidométrul; pl. umidométre

umidometru
UMIDOMÉTRU, umidometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea umidității unui corp solid sau a aerului atmosferic. – Din fr. humidomètre.

DOOM

umidométru (-me-tru) s. n., art. umidométrul; pl. umidométre

umidometrul
UMIDOMÉTRU, umidometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea umidității unui corp solid sau a aerului atmosferic. – Din fr. humidomètre.

DOOM

umidométru (-me-tru) s. n., art. umidométrul; pl. umidométre

umidometrului
UMIDOMÉTRU, umidometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea umidității unui corp solid sau a aerului atmosferic. – Din fr. humidomètre.

DOOM

umidométru (-me-tru) s. n., art. umidométrul; pl. umidométre

umidostat
UMIDOSTÁT s.n. Higrostat. [Cf. fr. humidostate].

umidostate
UMIDOSTÁT s.n. Higrostat. [Cf. fr. humidostate].

umidostatele
UMIDOSTÁT s.n. Higrostat. [Cf. fr. humidostate].

umidostatelor
UMIDOSTÁT s.n. Higrostat. [Cf. fr. humidostate].

umidostatul
UMIDOSTÁT s.n. Higrostat. [Cf. fr. humidostate].

umidostatului
UMIDOSTÁT s.n. Higrostat. [Cf. fr. humidostate].

umidul
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umidului
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umil
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umila
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umila
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să se simtă umil, punîndu-l într-o situație de inferioritate nemeritată, înjosindu-l, jignindu-l. Ai plecat la începutul iernii în împrejurări care te-au umilit și te-au făcut să suferi. PAS, Z. I 273. Cine nu-l știe ? și copilul din leagăn îi aude numele cu blăstăm ! căci ne-a sărăcit și ne-a umilit ! Ne-a bătut și ne-a sîngerat ! SADOVEANU, O. VII 62. Tu ai dreptul a schimba-n mormînturi Pentru neatîrnare, oameni și pămînturi, Dar nu ai p-acela ca să-i umilești. BOLINTINEANU, O. 58. Cît mă umilise de tare ! Cum îmi căzuse trufia. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Absol. Fig. Munții Moldovei... nu umilesc, nu înfiorează prin măreția sălbatică a Alpilor. GANE, N. I 56. 2. Refl. A adopta o atitudine umilă; a se înjosi. V-a fost frig și v-a fost foame, însă nu v-ați umilit. MACEDONSKI, O. I 96. Își ceru iertare de la toți, umilindu-se. NEGRUZZI, S. I 159. ♦ (Învechit) A adopta o atitudine smerită în fața divinității. Popa slujbele-i citea, De moarte mi-l pregătea, Codrenaș se umilea Și popii gemînd zicea. ALECSANDRI, P. P. 90. 3. Refl. (Învechit și popular) A șe îndura, a se înduioșa, a se milostivi. Și de la inimă vă umiliți Ca să-i blagosloviți. SEVASTOS, N. 178. Să n-ai pe nimeni a se umili Ca să-ți tragă clopot sau a te jeli. PANN, P. V. I 126. – Variantă: (învechit) umilá, umilez (NEGRUZZI, S. I 104), vb. I.

umile
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umilea
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umileai
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umileam
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilească
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umileau
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umileați
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilei
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umilele
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umilelor
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umilesc
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilește
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilești
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umili
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umili
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umiliațiune
UMILIAȚIÚNE, umiliațiuni, s. f. (Învechit, rar) Umilință. [Ion-vodă] silește invaziunea polonă de a se retrage cu umiliațiune. HASDEU, I. V. 240.

umilii
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umilii
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umililor
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umilim
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilind
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilința
UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ Smerenie față de divinitate. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; ofensă adusă cuiva. – Umili + suf. -ință.

DOOM

umilínță s. f., g.-d. art. umilínței; (situații) pl. umilínțe

umilințe
UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ Smerenie față de divinitate. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; ofensă adusă cuiva. – Umili + suf. -ință.

DOOM

umilínță s. f., g.-d. art. umilínței; (situații) pl. umilínțe

umilinței
UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ Smerenie față de divinitate. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; ofensă adusă cuiva. – Umili + suf. -ință.

DOOM

umilínță s. f., g.-d. art. umilínței; (situații) pl. umilínțe

umilințele
UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ Smerenie față de divinitate. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; ofensă adusă cuiva. – Umili + suf. -ință.

DOOM

umilínță s. f., g.-d. art. umilínței; (situații) pl. umilínțe

umilințelor
UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ Smerenie față de divinitate. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; ofensă adusă cuiva. – Umili + suf. -ință.

DOOM

umilínță s. f., g.-d. art. umilínței; (situații) pl. umilínțe

umilire
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilire
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.

DOOM

umilíre s. f., g.-d. art. umilírii; (jigniri) pl. umilíri

umilirea
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.

DOOM

umilíre s. f., g.-d. art. umilírii; (jigniri) pl. umilíri

umiliri
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.

DOOM

umilíre s. f., g.-d. art. umilírii; (jigniri) pl. umilíri

umilirii
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.

DOOM

umilíre s. f., g.-d. art. umilírii; (jigniri) pl. umilíri

umilirile
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.

DOOM

umilíre s. f., g.-d. art. umilírii; (jigniri) pl. umilíri

umilirilor
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.

DOOM

umilíre s. f., g.-d. art. umilírii; (jigniri) pl. umilíri

umiliră
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilirăm
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilirăți
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilise
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilisem
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umiliseră
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umiliserăm
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umiliserăți
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umiliseși
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umiliseți
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilit
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umilit
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilita
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilitate
UMILITÁTE s. f. (Rar) Umilință. Prietenul său îl urmă cu o concesivă și seniorială umilitate. CAMIL PETRESCU; P. V. 13.

umilite
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilitei
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilitele
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilitelor
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilitoare
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitoarea
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitoarei
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitoarele
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitoarelor
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitor
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitori
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitorii
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitorilor
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitorul
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitorului
UMILITÓR, -OÁRE, umilitori, -oare, adj. Care umilește, înjosește, ofensează; înjositor, jignitor. – Umili + suf. -tor.

DOOM

umilitór adj. m., pl. umilitóri; f. sg. și pl. umilitoáre

umilitul
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilitului
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umiliși
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umiliți
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.

DOOM

umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă

umiliți
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umiliții
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umiliților
UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilul
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umilului
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

DOOM

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umivanie
umivánie (-ii), s. f. – Spălare. Sl. umyvanije (Tiktin). – Sec. XVIII, înv. – Der. umivaniță, s. f. (lavabou, lighean), din sl. umyvalĭnica, înv.

umizi
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umizii
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umizilor
UMÍD, -Ă adj. (Liv.) Umed; ploios. [< lat. humidus, cf. it. umido].

umlaut
ÚMLAUT s. n. 1. Fenomen fonetic constând în modificarea timbrului unei vocale accentuate sub influența vocalei următoare. 2. Tremă care se pune deasupra vocalelor care au suferit un umlaut (1). – Din germ. Umlaut.

DOOM

úmlaut (-laut) s. n.; (semn grafic) ¨

umlautul
ÚMLAUT s. n. 1. Fenomen fonetic constând în modificarea timbrului unei vocale accentuate sub influența vocalei următoare. 2. Tremă care se pune deasupra vocalelor care au suferit un umlaut (1). – Din germ. Umlaut.

DOOM

úmlaut (-laut) s. n.; (semn grafic) ¨

umlautului
ÚMLAUT s. n. 1. Fenomen fonetic constând în modificarea timbrului unei vocale accentuate sub influența vocalei următoare. 2. Tremă care se pune deasupra vocalelor care au suferit un umlaut (1). – Din germ. Umlaut.

DOOM

úmlaut (-laut) s. n.; (semn grafic) ¨

umoare
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umoarea
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umor
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umor
UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.

DOOM

umór (înclinație spre glumă) s. n.

umoral
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umorala
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umorale
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umoralei
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umoralele
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umoralelor
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umorali
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umoralii
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umoralilor
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umoralul
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umoralului
UMORÁL, -Ă, umorali, -e, adj. Care aparține umorilor, care se referă la umori. ◊ Teorie umorală = teorie potrivit căreia funcțiile organismului sunt reglate de umori. – Din fr. humoral.

DOOM

umorál adj. m., pl. umoráli; f. umorálă, pl. umorále

umorescă
UMORÉSCĂ s.f. v. humorescă.

umori
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umorii
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umorile
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umorilor
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umorist
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umorista
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoriste
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoristei
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoristele
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoristelor
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoristic
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristica
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristice
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristicei
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristicele
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristicelor
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristici
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristicii
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristicilor
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristicul
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristicului
UMORÍSTIC, -Ă, umoristici, -ce, adj. Care conține sau exprimă umor; care provoacă umorul; vesel, hazliu. – Din fr. humoristique.

DOOM

umorístic adj. m., pl. umorístici; f. umorístică, pl. umorístice

umoristul
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoristului
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoriști
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoriștii
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umoriștilor
HUMORÍST, -Ă s. m. și f. v. umorist.

DOOM

umoríst s. m., pl. umoríști

umorul
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umorul
UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.

DOOM

umór (înclinație spre glumă) s. n.

umorului
HUMOÁRE s. f. v. umoare.

DOOM

umoáre (lichid intercelular, temperament) s. f., g.-d. art. umórii; pl. umóri

umorului
UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.

DOOM

umór (înclinație spre glumă) s. n.

umple
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplea
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpleai
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpleam
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpleau
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpleați
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplem
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplere
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplere
ÚMPLERE, umpleri, s. f. Acțiunea de a (se) umple și rezultatul ei; umplut. – V. umple.

DOOM

úmplere s. f., g.-d. art. úmplerii; pl. úmpleri

umplerea
ÚMPLERE, umpleri, s. f. Acțiunea de a (se) umple și rezultatul ei; umplut. – V. umple.

DOOM

úmplere s. f., g.-d. art. úmplerii; pl. úmpleri

umpleri
ÚMPLERE, umpleri, s. f. Acțiunea de a (se) umple și rezultatul ei; umplut. – V. umple.

DOOM

úmplere s. f., g.-d. art. úmplerii; pl. úmpleri

umplerii
ÚMPLERE, umpleri, s. f. Acțiunea de a (se) umple și rezultatul ei; umplut. – V. umple.

DOOM

úmplere s. f., g.-d. art. úmplerii; pl. úmpleri

umplerile
ÚMPLERE, umpleri, s. f. Acțiunea de a (se) umple și rezultatul ei; umplut. – V. umple.

DOOM

úmplere s. f., g.-d. art. úmplerii; pl. úmpleri

umplerilor
ÚMPLERE, umpleri, s. f. Acțiunea de a (se) umple și rezultatul ei; umplut. – V. umple.

DOOM

úmplere s. f., g.-d. art. úmplerii; pl. úmpleri

umpleți
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpli
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplu
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplui
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplură
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplurăm
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplurăți
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpluse
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplusem
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpluseră
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpluserăm
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpluserăți
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpluseși
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpluseți
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplut
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplut
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umpluta
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umplute
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umplutei
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umplutele
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umplutelor
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umplutul
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umplutului
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umplutura
UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.

DOOM

umplutúră s. f., g.-d. art. umplutúrii; pl. umplutúri

umpluturi
UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.

DOOM

umplutúră s. f., g.-d. art. umplutúrii; pl. umplutúri

umpluturii
UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.

DOOM

umplutúră s. f., g.-d. art. umplutúrii; pl. umplutúri

umpluturile
UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.

DOOM

umplutúră s. f., g.-d. art. umplutúrii; pl. umplutúri

umpluturilor
UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.

DOOM

umplutúră s. f., g.-d. art. umplutúrii; pl. umplutúri

umpluși
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umpluți
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umpluții
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umpluților
UMPLÚT s. n. Umplere. – V. umple.

DOOM

umplút s. n.

umplând
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umplînd
UMPLEÁ vb. II v. umple.

DOOM

úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút

umăr
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr¹ (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri

umăr
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr² (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere

umărar
UMERÁR, umerare, s. n. (Rar) 1. Umeraș. 2. Îmbrăcăminte de protecție fixată pe umerii celor care cară greutăți. 3. Împletitură de lână, de melană etc. cu care își îmbracă umerii suferinzii de reumatism. [Var.: umărár s. n.] – Umăr + suf. -ar.

DOOM

umerár (umeraș, piesă la îmbrăcăminte) (rar) s. n., pl. umeráre

umăros
UMĂRÓS, -OÁSĂ, umăroși, -oase, adj. (Rar) Care are umerii lați, puternici; lat în umeri, voinic. Dar căpitanu-i mai tare... mai umăros... mai cu piept... Lesne poate să mă bată. HASDEU, R. V. 76.

umărul
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr¹ (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri

umărul
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr² (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere

umărului
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr¹ (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri

umărului
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.

DOOM

úmăr² (umeraș) (reg.) s. n., pl. úmere